Dreptul concurentei Curs 1

4 februarie 2015

INTRODUCERE

Dreptul concurentei este o ramura noua a dreptului, aparut mai intai in

Franta, Germania, SUA, si da raspuns la o intrebare care vine din
functionarea economiei: In ce limite poate o intreprindere sa cucereasca
clientela altei intreprinderi, astfel incat sa fie moral si legal?, deoarece doar
in cadrul economiei de piata poate exista dreptul concurentei, si anume Intre
ce limite poate inlatura o societate pe ceilalti de pe piata, astfel incat ceea
ce face sa fie acceptabil din punct de vedere social? Ce este permis in lupta
de cucerire a pietei si ce n-ar trebui sa fie permis?
In secolul XIX, dupa ce a aparut, practic, economia de piata, in urma
revolutiilor burgheze (Franta) apoi in alte tari din Europa, mai tarziu (ca o
reactie a modului in care functiona economia medievala, in care erau multe
limitari pentru circulatia marfurilor, pentru functionarea intreprinderilor, fiind
foarte mult ingradita libertatea si existand mult abuz in modul in care erau
selectate anumite produse, vandute in anumite locuri, etc.), codurile au
adoptat o varianta destul de extinsa a principiului libertatii, care exista si
astazi, si anume: libertatea contractuala, libertatea de asociere, libertatea de
vointa, cu ingradiri minimale, pentru a schimba mentalitatea fata de vechiul
regim.
Dupa 50-60 de ani de functionare a unui sistem economic cu ingradiri
minime,

s-a

constatat

ca,

folosind

chiar

prevederile

legale,

unele

intreprinderi au crescut foarte mult, inlaturand alte intreprineri, prin metode

considerate la acel moment ca fiind inacceptabile: practicarea pretului sub
cost pe o perioada scurta de timp, pentru a ruina un concurent care nu avea
resursele necesare pentru a-l pratica in acest sens; trucari de licitatie (pentru
a obtine o concesiune pe care sa se construiasca o cale ferata, etc.); tot felul
de acte pe care societatea le-a descoperit ca fiind interzise. Consecinta era

Dreptul concurentei Curs 1

4 februarie 2015

ca, prin aceste metode se pierdea resursa de inventivitate, pe de-o parte,

fiind o pierdere, totodata, de resursa valoroasa, de capital creativ.
In al doilea rand, creand aceste intreprinderi tot mai mari, ele
dobandeau putere de negociere foarte mare, in raport cu forta lor de munca.
Intreprinderea putea sa-si impuna conditiile ei, care nu erau neaparat cele
mai favorabile si care nu erau cele normale daca exista concurenta.
Primii care s-au sesizat in legatura cu acest efectiv negativ pe care
excesul de libertate il creaza in economie au fost americanii, la ei existand o
presiune politica. Pana la urma, micii intreprinzatori, agricultori si populatia
salariata, in general, s-a saturat de modul in care marile intreprinderi
actionau in societate. A fost aleasa o generatie de politicieni care au adoptat
o lege care e modelul tuturor legilor anti-monopol si care trasa niste limite,
limite care inainte nu existau. Daca o intreprindere prea mare ca putere
abuzeaza de puterea ei in relatie cu consumatorul sau cu concurentul, acea
intreprindere va fi pedepsita. Pedepsele erau foarte mari, initial de natura
civila, uneori chiar si de natura penala, ca nivelul sa fie un factor de
descurajare si pentru intreprinderea respectiva, dar si pentru altele, pentru a
le urma modelul.
Legea anti-monopol s-a impus in Europa abia in perioada interbelica,
Europa continuand aceasta faza legislativa, in care totul era permis, pana in
perioada primului razboi mondial.
In paralel cu aceasta dezvoltare pentru limitarea exceselor aparute
printr-o prea mare permisibilitate la nivelul legislatiei civile, a aparut si un alt
tip de lege, pentru ca, tot in perioada respectiva, dupa aparitia codurilor
civile si comerciale, s-a constatat ca, uneori, intreprindere, fara sa-si
foloseasca puterea pe piata si nu in mod neaparat ilegal, faceau lucruri care
creau prejudicii altor intreprinderi sau consumatorilor in general, precum
furtul unui brevet, sau fapte prin care denigrau produsele altora, desi se

Dreptul concurentei Curs 1

4 februarie 2015

cunostea sau trebuia sa se cunoasca ca ceea ce spun poate crea un

prejudiciu in randul consumatorilor concurentului.
Aceasta interzicere s-a facut printr-un alt tip de sistem de drept, care
este pur privat, spre deosebire de sistemul legii anti-monopol dreptul
concurentei neloiale unde accentul cade pe niste interdictii, anumite
acte sau fapte ce nu trebuie incheiate, mecanismul de aplicare a acestui
drept bazandu-se pe interventia celui afectat in fata instantei. In mecanismul
anti-monopol, este vorba despre interventia unei autoritati administrative in
ceea ce-l priveste pe cel care a incalcat legea.
Acest sistem al concurentei neloiale a aparut initial in cadrul unei
conventii internationale privind proprietatea intelectuala Conventia de la
Paris (1980), conventie care, initial, a functionat sub forma unui tratat la
nivelul unor tari din Europa, tratat care stabilea anumite reguli de
recunoastere reciproca a brevetului de inventie intre tarile semnatare, avand
un articol care se ocupa de interzicerea unor acte care erau de concurenta
neloiala. Din aceasta conventie, a aparut legea concurentei neloiale, care a
fost considerata multi ani cea mai avansata lege din Europa.
Foarte mult timp, francezii nu au avut o lege proprie a concurentei
neloiale, neavand nici azi una propriu-zisa. Prin niste ordonante emise in anii
`70 - `80 au incriminat o serie de fapte privind concurenta. Americanii nu au
dezvoltat o serie de legi, cel putin la nivel federal, de concurenta neloiala. Au
creat legislatia anti-monopol, la nivel federal, apoi la nivelul fiecarui stat, in
schimb nu au creat niciodata o legislatie a concurentei neloiale si pentru
faptul ca nu considera necesar sa fie incriminata, practicandu-se reclamele
hiperbolice, care in Europa erau interzise.
Spre deosebire de codul civil, cele doua legi (anti-monopol si
concurenta neloiala) nu spun ce continut trebuie sa aiba un act juridic,
pentru a fi legal, ci spun ceea ce nu trebuie sa faci, fiind o succesiune de
interdictii. Nu exista o lista de acte interzise limitativ si, in timp,

Dreptul concurentei Curs 1

4 februarie 2015

reglementarile s-au abstractizat atat de mult, incat dau indicii in ce priveste

ce e interzis, ramanand ca autoritatea de aplicarii a legii si, in cele din urma,
instanta, sa stabileasca, interpretand aceste limite, daca ele sunt aplicabile
sau nu. Deci sunt legi care spun nu si, prin urmare, normele continute
sunt imperative, interdictia fiind absoluta.
Se considera, chiar in materie de concurenta neloiala, ca normele sunt
de ordine publica, pentru ca apara nu interesul egoist al unui concurent
afectat, ci unul social, al intregii societati, pentru ca, daca exista o
concurenta denaturata, atunci faptul ca vor suferi concurenti inseamna o
debalansare a economiei, inseamna riscul de a avea preturi mai mari decat
ar fi normal, inseamna ca bunastarea consumatorilor va fi afectata. De
aceea, misiunea ambelor legi, dar mai ales a celor anti-monopol este de a
promova o concurenta cat mai intensa.
Punct de concurenta maxim = incercarea unei intreprinderi de a
ajunge pe cale legala, fara a face ceva imoral sau ilegal, la o cota cat mai
mare de piata.
Pozitia de dominanta = o datorie suplimentara pe care nu o are o
intreprindere daca este intr-o pozitie de nedominanta, si anume obligatia de
a face ceva in plus pentru a asigura un mediu concurential normal. Anumite
comportamente permise cand o societate nu este dominanta devin interzise
si sunt supuse unei pedepse destul de mari daca este dominanta.
O a doua dorinta este existenta unei alocari eficiente a resurselor
(financiare, materii prime, de munca). Intreprinderile care incep sa capete
succes vor atrage la focul cel mai lung cele mai multe resurse. Alocarea
eficienta a resurselor este importanta, pentru ca resursele care nu-si gasesc
loc intr-o intreprindere care le cumpara, trebuie sa se reorienteze catre alta
industrie.
Un alt obiectiv este ca intreprinderile respective sa promoveze un
anumit tip de comportament, care sa fie un model pentru alte intreprinderi si

Dreptul concurentei Curs 1

4 februarie 2015

pentru cei cu care interactioneaza. Teoria moderna la dreptul concurentei nu

mai priveste intreprinderea ca si un luptator care trebuie sa faca orice pentru
a castiga cota de piata, ci ca pe un concurent care trebuie sa fie model de
comportament pentru ceilalti.
De aceea, avem astazi o intrepatrundere intre dreptul concurentei si
protectia consumatorului. Daca sunt incalcate prevederi ale protectiei
dreptului consumatorului, aceste incalcari pot fi considerate ca fiind,
totodata, incalcari ale concurentei neloiale.
In materie anti-monopol, unul din criteriile la care se raporteaza legea,
dar si autoritatea ei de punere in aplicare, este consumatorul. Uneori, nu se
cere demonstrarea unui impact negativ, existand o prezumtie atat de
puternica pentru anumite tipuri de acte, precum intelegerea vanzarii la
acelasi pret. Se considera actul in sine atat de imoral, avand potential de
afectare a pietei atat de mare, incat nu poate fi acceptat, indiferent de
efectele date.

Avand in vedere cele doua evolutii distincte ale dreptului concurentei,

este greu de spus ca exista astazi un fond de concept economic. Traditional,
dreptul anti-monopol lucreaza cu doua concepte fundamentale: conceptul de
piata relevanta si conceptul de intreprindere, in timp ce, traditional, in
Romania, dreptul concurentei neloiale lucra cu conceptul de comerciant si
conceptul de practici oneste de afaceri.
Astazi, in urma modificarii legii concurentei nelogiale, prin Ordonanta
12/2014, ambele legi lucreaza cu conceptul de intreprindere. Nu se mai
poate spune ca legislatia concurentei nelogiale se aplica strict la comercianti.
Din acest punct de vedere al sferei subiectelor carora li se aplica, se include
comerciantul, dar si orice alta forma de organizare care foloseste resurse de
forte de munca, capital, materiale, care are un scop pe termen lung si care
are o autonomie pentru produsele si serviciile sale.

Dreptul concurentei Curs 1

4 februarie 2015

In general, materia anti-monopol initial s-a aplicat acestui gen de

intreprindere, si nu la evaluator, la cantaret de opera, la traducator
profesionist, in unele cazuri fiind prinse chiar si entitati fara scop lucrativ
(asociatii si fundatii), asociatii de avocati, notari, etc., concurenta neloiala
limitandu-se la profesiile liberale, fiind protejate, neintrand sub incidenta ei,
ele avand propriile reguli de concurenta, prin legea care reglementeaza
profesia

respectiva, ele ramanand astazi in vigoare, dar peste ele

suprapunandu-se regulile aplicabile tuturor, de concurenta neloiala.

Din punctul de vedere al aplicarii celor doua legi, traditional, sistemul
era diferit, in sensul ca legea anti-monopol era pusa in aplicare de
autoritatea publica, si prea putin pusa in aplicare de cei afectati, pe cand, la
concurenta neloiala, era aplicata de cei afectati (intreprinderile). Prin
modificarea din anul 2014, si legea concurentei neloiale e pusa in aplicare de
aceeasi autoritate care pune in aplicare legea anti-monopol, dar numai din
punct de vedere administrativ. Contraventiile prevazute sunt constatate si
sanctionate de Consiliul Concurentei.
Acest lucru nu inseamna ca actiunea privata (delictuala speciala) nu
poate fi exercitata, dar intervine statalul si in aplicarea acestei legi. In anul
2010, s-a dezvoltat partea de reglementare, prin Legea 21 anti-monopol,
care da dreptul celor afectati de o incalcare a acestei legi sa introduca o
actiune in raspundere civila, facilitandu-le introducerea unei astfel de actiuni.
La nivel european, exista unele documente care incurajeaza foarte mult
introducerea unei asemenea actiuni.
Exista astazi un stimulent marea problema cu actiunea privata era ca
nu exista resursa de ancheta de investigatie pentru a proba faptul
monopolist, cum o are organul administrativ, care face o inspectie si ridica
documentele, avand dreptul foarte larg de a proteja filiera comerciala a
intreprinderii.

Este

mai

favorabila

ancheta

realizata

de

autoritatea

administrativa. Acest proces nu da, insa, satisfactie intreprinderii afectate,

decat pe plan moral.

Dreptul concurentei Curs 1

4 februarie 2015

Legea din 2010 prevede ca actiunea civila este intrerupta, termenul de

prescriptie fiind reluat in momentul in care s-a finalizat in instanta dosarul de
sanctionare administrativa, pe Legea 21. In momentul acela mai exista la
dispozitia reclamantului un termen de 2 luni, in care acesta poate introduce
actiunea civil speciala si in care se poate folosi materialul probator din
dosarul administrativ (in afara de documentele confidentiale).
Desi, initial, au pornit pe cai diferite, si ca scopuri particulare si ca mod
de reglementare si de aplicare, cel putin in anumite tari, se vede o tendinta
de apropiere intre cele doua legi, de unificare, dar in continuare isi pastreaza
diferenta conceptuala, si anume actul anti-monopolist, care priveste piata, in
timp ce celalalt act de concurenta neloiala un grup de concurenti afectati.
Si intr-un caz, si in celalalt, se poate introduce o actiune civila. Daca se
introduce o astfel de actiune pe legea concurenti anti-monopolista, dar de
fapt era de concurenta neloiala, exista riscul respingerii actiunii ca
inadmisibila, fiind introdusa pe o baza legislativa gresita.