Ecuatia simpatiei

Motto
Sa plece cu ideile tale in cap si cu tine in suflet!
Cea mai frecventa scuza pentru lipsa de talent in comunicare este: Eu
sunt inginer. Nu le am pe astea cu fineturile. De mai bine de 15 ani de cand am
trecut in privat provocarea mea este sa gasesc formula talentului, ecuatia prin
care orice minte inginereasca, ca a mea, gaseste sens si repere in acest demers
important in comunicare: Acela de a fi placut, simpatic.
Ca sa inteleg mai bine, am inceput sa ma autoanalizez in postura de om in
public. De ce imi place un vorbitor si nu imi place altul?
Intr-o conferinta, inainte sa apuce sa vorbeasca, un domn m-a surprins prin
mesajul pe care il emitea corpul lui. Avea o pozitie cazuta. Cauta puncte de sprijin,
pe care nu le gasea. Il simteam ca o haina care ar avea nevoie de un cuier ca sa
stea dreapta. Simteam un strigat disperat dupa un fotoliu moale cu brate.
SFAT: cand iesiti in public, nu va relaxati. Comunicarea este o munca. Grea.
Aratati publicului disponibilitatea de a depune efortul necesar in comunicare, pentru
a-i transmite mesajul asa cum isi doreste el.
Dupa ce domnul in cauza a inceput sa vorbeasca, fara microfon, am simtit ca
ma mai deranja ceva. Abia ii percepeam vocea. Aceasta categorie, destul de larga,
a celor cu voce stinsa, au impresia ca ne-ar deranja daca ar vorbi mai tare.
SFAT: Imaginati-va ca vocea ar fi o minge care va poarta ideile. Nu o aruncati
la mijlocul distantei catre public. Se va plictisi sa tot sara sa o prinda. Cata rabdare
va trebuie cu propriul copil pana intelege jocul cu mingea? Publicul nu va e mama
sau tata. Nu are atata rabdare. Vorbiti atat de tare pe cat o cere distanta, marimea
publicului si nu in ultimul rand, tineti cont de ceea ce va bruiaza. Va trebui sa treceti
peste zgomotele parazitare.
M-am mutat cu doua scaune mai in fata si am reusit cu greu sa ii percep
vocea. Dar asta nu inseamna ca intelegeam ceva. Domnul in cauza, din dorinta de a
da cat mai multa culoare masculina vocii, vorbea foarte in bas. Mi-am amintit cum
se aud discotecile vara de departe; un ritm de bas si cam atat. Nu distingi muzica.
Cam aceeasi senzatie imi trezea si vocea domniei sale. Auzeam parca un zgomot
continuu dar mesajul ajungea greu la mine.
SFAT: Domnilor, mai ales, vocea de piept este un atribut important in
estetica vocala si are functia si estetica ei, dar nu abuzati de ea, si mai ales nu
trageti de voce in jos (musical vorbind). Isi va pierde intreaga energie iar impresia

va fi de apatie. Aplicati regula grecilor antici, masura in toate. Vocea seamana in

privinta asta cu un motor. Are putere, exprima energie daca este turata. In fond,
nimeni nu tipa dupa ajutor in bas.
Acest instrument perfect, vocea, are tot ce avem nevoie pentru comunicare.
Totul este sa il lasam sa isi faca treaba cum stie mai bine. Daca nu v-ati apuca sa
ajustati un Stradivarius cu flexul, nu umblati nici la voce dupa ureche. Daca nu
suna, inseamna doar ca nu stiti inca sa o folositi. Sau, ca sa fiu corect, nu mai stiti,
pentru ca in copilarie sigur va suna vocea puternic si cristalin. Ea e acolo, poate un
pic sifonata si umilita de educatia inhibitiva primita, dar dornica sa iasa iar la
suprafata.
Tema de azi nu incape intr-un singur articol. Am facut un prim pas in
descifrarea acestui secret al lui Polichinelle si am gasit ca ecuatia noastra are deja
trei variabile: atitudinea corpului, energia si culoarea vocii.
CONCLUZIE: Un tonus corporal, o voce vie si echilibrata sunt primele
repere in a deveni placuti.
Va doresc vorba frumoasa!