Sunteți pe pagina 1din 4

Subiecț ii procesuali principali în reglementarea Noului Cod de procedură penală

Noul Cod de procedură penală propune o viziune diferită asupra calităţilor procesuale pe care le poate dobândi o persoană în cadrul procesului penal faț ă de actuala reglementare. Astfel, potrivit art. 33 alin. 1 NCPP, subiecț ii procesuali principali sunt suspectul ș i persoana vătămată. În alin. 2 se prevede că aceș tia au aceleaș i drepturi ș i obligații ca ș i păr ț ile, cu excepț ia celor pe care legea le acordă numai acestora.

SUSPECTUL No ț iunea de suspect este definită în art. 77 NCPP, conform căruia persoana cu privire la care, din datele ș i probele existente în cauză, rezultă bănuiala rezonabilă că a săvârș it o faptă prevăzută de legea penală se numeș te suspect. De asemenea, are calitatea de suspect şi persoana surprinsă în flagrant, deș i art. 310 alin. 1 ș i 2 NCP foloseș te noțiunea de făptuitor. Conform art. 305 alin. 1 NCP, astfel cum este modificat prin LPACPP, când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă. Urmărirea penala va fi aşadar concepută ca având două faze, faza de investigare a faptei şi faza de investigare a persoanei. Faza de investigare a faptei va începe prin sesizarea organelor judiciare competente (poliţia judiciară sau procurorul) şi se va încheia prin inculparea unei persoane determinate, care se va realiza printr-un act formal. În această fază, persoana cu privire la care, din investigaţii, rezultă bănuiala rezonabilă că a săvârşit o infracţiune va purta denumirea de suspect. Faza de investigare a persoanei va începe prin decizia de inculpare a unei persoane (inculpat), care se realizează prin punerea în mişcare a acţiunii penale, atunci când, din cercetările efectuate, rezultă motive verosimile de a crede că această persoană a săvârşit fapta investigată. Astfel, începerea urmăririi penale in rem atrage automat calitatea de suspect a persoanelor cu privire la care există suficiente date şi probe care justifică suspiciunea rezonabilă că au săvârşit fapta. Această calitate cumulează calitatea de făptuitor ș i învinuit din reglementarea în vigoare. Însă nu se prevede în NCPP ș i actul ș i momentul, în concret, prin care o persoană dobândeș te calitatea de suspect. Doar în art. 307 NCPP se prevede că persoanei care a dobândit calitatea de suspect i se aduc la cunoș tință, înainte de prima sa audiere, această calitate, fapta pentru care este suspectată, încadrarea juridică a acesteia, drepturile procesuale prevăzute la art. 83, încheindu- se în acest sens un proces-verbal. Nu se precizează care este modalitatea procedurală de dobândire a acestei calităț i. Coroborând art. 305 alin. 1 cu art. 307, prin raportare la art. 75 NCPP, ar rezulta că odată cu începerea urmăririi penale, în cazul în care este indicată o persoană în plângere, denunț , această persoană dobândeste în mod automat calitatea de suspect. Aprecierea cerinț ei existenț ei datelor suficiente care justifică suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârș it fapta, are un caracter profund subiectiv şi face ca, într-o anumita fază a cercetărilor, să nu se poată determina în mod neechivoc momentul la care au dobândit

această calitate, împrejurare cu consecinţe esenţiale asupra a numeroase instituţii procedurale (reț inere, efectuarea procedeelor probatorii si administrarea probelor). Existenț a datelor suficiente sau probelor care justifică suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârș it o faptă, echivalează cu o acuzaț ie în materie penală, noț iune cu caracter autonom ce trebuie să fie înț eleasă în sensul CEDO (notificare oficială adresată unei persoane determinate – Neumeister c. Austriei, Agosi c.Regatul Unit, ce provine de la autoritatea competentă a reprosului de a fi săvârș it o infracțiune sau a fost subiectul unor măsuri implicând un repro ș ș i antrenând repercusiuni importante asupra situației suspectului – Deweer c. Belgiei, Foti c.Italiei, Serves c. Franț ei). Seamănă cu textul art. 68 1 CPP privind indicii temeinici. Prin renun ț area la etapa actelor premergătoare ș i a calităț ii de faptuitor, însă sunt aduse beneficii procesului penal. Astfel, în prezent în practică, în majoritatea dosarele (în special cele de competenț a judecătoriei), o mare parte a materialului probator se administrează în faza actelor premergătoare (declaraț ii martori, declaraț ii făptuitor, cercetare la faț a locului, etc), în timp ce după începerea urmăririi penale se mai audiază învinuitul pe formular tip ș i martorii, după care se emite rechizitoriul, privându-l pe făptuitor de a beneficia de dreptul la apărare, precum ș i alte drepturi procesuale. Potrivit art. 78 NCP, modificat prin LPACP, suspectul are drepturile prevăzute de lege pentru inculpat de la momentul aducerii la cunoştinţă a acestei calităţi potrivit legii, ceea ce implică dreptul la tăcere (garanț ie însoț ită de procedura avertismentului, ceea ce presupune obligaț ia autorităț ilor de a atrage atenț ia că tot ceea ce declară poate fi folosit ș i împotriva sa) , de a consulta dosarul, de a avea apărător ales sau din oficiu, în cazurile de asistenț ă juridică obligatorie (art. 91 lit. a ș i b NCPP), de a propune probe, de a beneficia de un interpret, precum si alte probe prevăzute de lege (art. 83 NCPP). De asemenea, suspectul beneficiază de prezumț ia de nevinovăț ie (art. 4 ș i 99 alin. 2 NCPP). În ceea ce priveș te măsurile preventive, potrivit art. 203 alin. 1 NCPP, măsura reț inerii se poate lua fa ț ă de suspect sau fa ță de inculpat de către organul de cercetare penală sau de către procuror, numai în cursul urmăririi penale. Această măsură preventivă este singura ce poate fi luată faț ă de suspect. Este de remarcat că, deș i la art. 209 alin.15 se prevede ș i dreptul suspectului de a face plângere împotriva ordonanț ei prin care s-a luat măsura reț inerii la prim-procuror sau la procurorul ierarhic superior, în teza finală a acestui text de lege, se prevede că în cazul în care au fost încălcate dispoziț iile legale care reglementează condiț iile de luare a măsurii reț inerii, se dispune revocarea ei ș i punere de îndată în libertate a inculpatului. Textul omite să men ț ioneze si suspectul.

PERSOANA VĂTĂMATĂ Potrivit art. 79 NCPP, persoana vătămată este persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală prin fapta penală. Din con ț inutul art. 32 alin. 2 NCPP potrivit căruia păr ț ile din procesul penal sunt inculpatul, partea civilă ș i partea responsabilă civilmente, se observă că partea vătămată, corespondentul actul al persoanei vătămate din viitorul cod, este scoasă din cadrul procesului penal. Ea participă în cadrul procesului penal doar dacă se constituie parte civilă conform art. 20 NCPP. Prin aceste dispoziț ii, sistemul procesual penal românesc s-a raliat la alte sisteme de drept, în care victima unei infracț iuni nu este parte în procesul penal, ci doar un martor cu drepturi speciale. Corelativ cu scoaterea părț ii vătămate din cadrul părț ilor procesului penal, s-a modificat ș i instituția împăcării, art. 16 alin. 1 lit. g NCPP, prevăzând ca si cauză care

împiedică acț iunea penală împăcarea, ș i nu cum se prevede în art. 10 alin. 1 lit. h CPP „(…)

ori păr ț ile s-au împăcat”. În acelaș i sens a fost modificat ș i art. 159 din NCP. S-a exprimat părerea conform căreia nu se justifică excluderea victimei infracţiunii din categoria părţilor din procesul penal, aceasta putând participa în procesul penal numai ca parte civilă, întrucât ca parte civilă, victima infracţiunii are drepturile limitate la cele pentru susţinerea acţiunii civile (despăgubiri etc.) (comentariile APADOR-CH cu privire la proiectul codului de procedura penală datat 2.12.2008). Această opinie nu este una întemeiată, având în vedere că acț iunea penală este mijlocul procesual, exercitat, ca regulă de Ministerul Public, în numele societăț ii, prin care se realizează tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârș it ori au participat la săvârș irea unei infracțiuni. De altfel, în art. 81 NCPP se prevăd drepturile de care beneficiază persoana vătămată, respectiv:

a) dreptul de a informată cu privire la drepturile sale;

b) dreptul de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepț ii ș i de a pune concluzii;

c) dreptul de a formula orice alte cereri ce ț in de soluț ionarea laturii penale a cauzei;

d) dreptul de a fi informată, într-un termen rezonabil, cu privire la stadiul urmăririi penale, la cererea sa expresă, cu condiț ia de a indica o adresă pe teritoriul României, o adresă de poș tă electronică sau mesagerie electronică, la care aceste informatii să ii fie comunicate;

e) dreptul de a consulta dosarul în condiț iile legii;

f) dreptul de a fi ascultată;

g) dreptul de a adresa întrebări inculpatului, martorilor ș i experț ilor;

h) dreptul de a fi asistată de avocat sau reprezentată;

i) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege;

j) alte drepturi prevăzute de lege

Din enumerarea legală, care prin dispoziț ia de la litera j) o face să nu fie limitativă, rezultă că persoana vătămată beneficiază de toate drepturile de care beneficiază în prezent partea vătămată, inclusiv dreptul a ataca cu apel hotărârea instanț ei cu privire la latura penală (art. 409 alin.1 lit. d NCPP ), spre deosebire de partea civilă care poate declara apel cu privire la latura penală doar în măsura în care soluț ia din această latură a influenț at soluț ia în latura civilă, deș i, conform definiției legale, parte civilă este persoana vătămată care exercită acț iunea civilă. De altfel, potrivit art. 353 alin. 1 NCPP, (modificat prin LPANCPP) judecata poate avea loc numai dacă persoana vătămată ș i părț ile sunt legal citate ș i procedura este legal îndeplinită. Inculpatul, partea civilă, partea responsabilă civilmente şi, după caz, reprezentanţii legali ai acestora, precum şi interpreţii se citează din oficiu de către instanţă. Înfăţişarea persoanei vătămate sau a părţii în instanţă, în persoană sau prin reprezentant ori avocat ales sau avocat din oficiu, dacă acesta din urmă a luat legătura cu persoana reprezentată, acoperă orice nelegalitate survenită în procedura de citare. Teza I ș i teza a II-a a acestui text par a fi in contradicț ie, deoarece din teza a II-a ar rezulta că persoana vătămată nu se citează din oficiu de către instanț ă ci doar părț ile, reprezentanț ii legali și interpretii, ceea ce contravine primei teze conform căreia judecata nu poate avea loc dacă persoana vătămată ș i păr țile sunt legal citate. Urmează ca practica ș i doctrina să stabilească sensul acestei dispoziț ii. Art. 366 alin. 2 NCPP reia actualul 320 alin. 2 CPP, aplicându-l în special la acest subiect procesual principal, care poate formula cereri, ridica excepț ii ș i pune concluzii cu privire la latura civilă a cauzei.

Persoanei vătămate i se comunică copie a minutei ș i hotărârea,după motivare, ca de altfel ș i celorlalte părți, astfel că scoaterea acesteia din noțiunea de părți ale procesului penal nu produce nici un prejudiciu drepturilor sale. Concluzionând, noile reglementări sunt de natură a respecta dreptul la un proces echitabil al părț ilor prevăzut de art. 6 din CEDO.