Sunteți pe pagina 1din 6

Placenta si functile placentei

Placenta este organul prin intermediul caruia se realizeaza legaturi intre organismul matern si fat in cadrul
unitatii materno-placento-fetale.
Membrana placentara de schimb separa cele doua circulatii:
- circulatia placentara materna ce se desfasoara de la placa bazala la placa coriala si retur.
- circulatia vilozitara fetala se desfasoara intr-un sistem capilar cu o cale arteriala si o cale venoasa.
Transportul sangelui la nivel fetal este asigurat in timpul sistolei cardiace, aceasta fiind cea mai importanta
regulatoare a circulatiei materne in placenta.
Factorii fizici ce conditionaza schimburile sunt reprezentati de: grosimea placentei, marimea acesteia,
debitul sanguin, presiunea hidrostatica si cea osmotica. Suprafata placentei este estimata ca fiind 11-13 m.
Presiunea hidrostatica in interiorul camerei interviloase este egala cu presiunea amniotica: 10-30 mm Hg, iar
presiunea de la nivelul capilarelor fetale este de 30-35 mm Hg.
Pe parcursul sarcinii, membrana totala de schimb placentar creste in concordanta cu volumul acesteia.
Conditiile hemodinamice placentare pot fi modificate de:
- contractiile uterine normale ce reduc debitul matern placentar prin compresiunea exercitata asupra
vaselor intramiometriale. Tonusul vascular creste datorita hipersecretiei medulosuprarenalei, indusa de
durere. In momentul ruperii membranelor, timp de 20-40 de minute scade debitul uterin in lipsa contractiilor
uterului.
- pozitia gravidei are importanta pentru debitul sanguin placentar. Astfel, in ortostatism, debitul uterin
scade cu 15% fata de decubitul lateral.
- variatii ale tensiunii arteriale materne pot influenta debitul sanguin uterin. Astfel, hipotensiunea induce
diminuarea debitului sanguin, la fel ca si hipertensiunea arteriala care poate sa reduca debitul cu pana la
50%.

A) Functia de transport a placentei


Placenta realizeaza o functie esentiala pentru dezvoltarea fetala, datorita rolului de mediere a transferului
dintre circulatia materna si fetala.
Membrana apicala, numita si fata materna sau Sincitotrofoblast este specializata morfologic in scopul
realizarii transferului transplacentar.
Se descriu urmatoarele tipuri de schimb transplacentar:

1. Difuziunea simpla realizabila dupa legile fizico-chimice care au tendinta de a egala concentratiile

substantelor, si este influentata de debitul sanguin. Prin difuziunea simpla se realizeaza transferul
transplacentar al oxigenul, dioxidului de carbon, gaze anestezice.

2. Difuziunea facilitata se supune legii generale de egalizare a concentratiilor, dar prezinta si


caracteristici particulare: nivelul de transfer este mai ridicat ceea ce impune problema existentei
unei competitii intre diversi produsi cu structuri chimice asemanatoare.

3. Transportul activ realizat cu molecule transportoare se poate realiza in conditiile unui contracurent
de concentratii relative. Acest tip de transport poate fi realizat cu ajutorul unor molecule
transportoare, ce actioneaza la nivelul membranelor celulare.

4. Pinocitoza: reprezinta prelevarea de catre un repliu al membranei celulare a unei mici cantitati de
lichid intracelular (valabil pentru macromolecule). Aceasta proprietate este detinuta de placenta la

debutul sarcinii, pentru hematiile materne.

5. . Pasaj direct prin solutii de continuitate a membranei placentare

Tranferul unor elemente importante


1. Oxigenul
Transferul oxigenului se realizeaza prin mecanismul de difuziune simpla. Consumul de oxigen al uterului si
continutul sau, la termen, este circa 20ml/minut din care 2/3 este transferat fatului.
Acest transfer poate fi influentat de mai multi factori:

geometria vasculara.

fluxul sanguin matern si fetal.


caracteristicile hemoglobinei fetale si materne.

presiunea oxigenului in sangele venos uterin si ombilical.

consumul in oxigen de la nivelul placentei.

capacitatea de difuziune placentara.

Fatul este dotat cu o mare capacitate de a-si mentine consumul de oxigen. Hemoglobina fetala prezinta o
afinitate inalta pentru oxigen, iar in cazul reducerii fluxului ombilical, fatul poseda capacitate crescuta de
extragere
a
oxigenului.
In situatia in care eliberarea oxigenului catre fat este redusa, cea mai mare parte din sangele venos
ombilical este deviata spre miocard si partea suprioara a cordului, shuntand ficatul. Concomitet creste si
secretia de catecolamine cu realizarea vasoconstrictiei.

2. Dioxidul de carbon
La

nivelul

membranei

placentare,

permeabilitatea

pentru

bioxidul

de

carbon

este

crescuta.

3. Apa
Fluxul apei la nivelul placentei este influentat de forta osmotica, hidrostatica dar si de gradientul
hidrelectrolitic, fatul consumand o cantitate mare de apa zilnic.
4. Glucoza
Principalul substrat energetic pentru fat este constituit de glucoza materna. Transferul normal al acestui
nutrient este o conditie esentiala pentru dezvoltarea normala a acestuia, astfel ca la termen, transferul
placentar trebuie sa fie de circa 20 mg/min, aproximativ 30 g/zi. Principala modalitate a transferului este
difuzia facilitata realizata prin intermediul anumitor proteine. Placenta este la randul ei mare consumatoare
de
glucoza,
iar
rata
transferului
este
influentata
si
de
acest
aspect.
Controlul transferului de glucoza este influentat de: insulina materna si fetala, glucocorticoizi,
progesteronul,
estrogenii,
gradientele
de
concentratii.
Depozitele placentare de glicogen sunt in echilibru cu glicemia materna

5. Aminoacizii
Sinteza de proteine a fatului porneste de la aminoacizii transferati prin placenta si prezenti in plasma fetala
in
concentratii
mai
mari
decat
in
cea
materna.
Transferul aminoacizilor este asigurat prin 3 categorii de sisteme:

difuziunea pasiva

sistemul Na-dependent.

sistemul Na-independent.

6. Proteine
Placenta este impermeabila la proteine, dar exista o exceptie in privinta Ig G, care confera imunitatea nounascutului prin transferul placentar al acestor anticorpi, transfer ce se realizeaza prin endocitoza mediata de
receptori sau prin solutii de continuitate a membranelor

7. Lipidele
Concentratia lipidelor la fat este mai mica. Sigurul important este acidul arahidonic, element important in
dezvoltarea fetala.

8. Cationii monovalenti
Pompa de sodiu se gaseste la nivelul trofoblastului, transportul sodiului fiind important in reglarea ph-ului
trofoblastic.
9. Anioni
Intrucat hormonii tiroidieni nu traverseaza placenta, esentiala pentru fat este furnizarea iodului. Transportul
se
face
activ,
iar
concentratiile
fetale
sunt
mai
mari
decat
cele
materne.
Sulfatii au si ei un rol nutritiv important.

10. Calciu
Trasferul calciului se realizeaza prin trasport activ. In trimestrul III de sarcina, concentratia calciului la fat
depaseste cu mult concentratia materna.
Reglatorii acestui transport sunt:

metabolitii vitaminei D.

parathormonul.

calcitonina

prolactina

hormonul somatotrop.

Transportul este dependent de: ATP, Magneziu si de Ca-ATP-aza (pompa de Calciu).

11. Metale
Transferul fierului atinge maximul in trimestrul III de sarcina. Tipul de transfer fiind endocitoza mediata de
receptori. Furnizarea fierului este posibila datorita prezentei transferinei, o glicoproteina transportoare
specifica. Placenta are receptori pentru aceasta
Zincul este implicat in activitatea enzimatica. Exista o relatie Zinc crestere fetala.

12. Substante care asigura mentinerea sarcinii si modifica greutatea fatului


Aceste substante trec printr-un mecanism de difuziune lenta: hormonii steroizi si proteici
Dintre hormonii steroizi: estrogenii, progesteronul si androgenii, traverseaza lent bariera placentara, iar
difuziunea lor transplacentara este influentata de fixarea lor de proteinele purtatoare
Dintre hormonii proteici: ACTH nu traverseaza placenta, insulina trece, dar in cantitati mici, iar pentru HCG
(gonadotropina corionica umana) nu s-a descris inca un mecanism de pasaj.

B) Functia endocrina a placentei


Se stie ca placenta umana produce peste 30 de hormoni si poseda receptori pentru aproape toti factorii de
reglare, constituind principalul organ endocrin major in timpul sarcinii. Sincitotrofoblastul si citotrofoblastul
vilozitar sunt principale sedii ale producerii hormonale.
Placenta produce hormoni steroizi, proteici, citokine si factori de crestere.

1. Steroidogeneza in timpul sarcinii


In timpul sarcinii, placenta sintetizeaza cantitati mari de progesteron si estrogeni,hormoni ce sunt secretati
in compartimentul sanguin matern si fetal. Acestia actioneaza asupra tractului genital matern si asupra
sistemelor metabolice si asigura evolutia normala a sarcinii. Conditia esentiala pentru mentinerea sarcinii
este functionalitatea corpului gestativ, prelungirea secretiei progesteronului, in special, pana cand steroizii
placentari pot sustine, autonom, sarcina. Steroizii pe care ii produce placenta deriva din precursori furnizati
de mama sau fat, sunt metabolizati si conjugati. Aceasta modalitate particulara de biosinteza a steroizilor de
catre placenta explica utilizarea terminologiei de unitate feto-placentara sau de unitate maternoplacentara.
Progesteronul este sintetizat din colesteronul matern. In ultima parte a sarcinii, placenta produce zilnic 250600 mg de progesteron. Producerea acestui hormon depinde in primul rand de colesterolul asociat LDL si de
un flux sanguin adecvat. Estrogenii cresc formarea progesteronului din colesterol.
Estrogenii sunt secretati, ca si progesteronul, de catre corpul galben gravidic, in primele saptamani de
sarcina, iar rolul lor se intinde pana la sfarsitul lunii a II-a, cand sinteza acestora este asigurata de unitatea
feto-placentara.
Estrogenii sintetizati de unitatea feto-placentara sunt in cea mai mare masura dirijati catre compartimentul
matern, iar partial catre lichidul amniotic.

Secretia in sangele matern este de 10-15 mg/zi de estradiol si 40-50 mg/zi pt estriol. Majoritatea
estrogenilor produsi de catre unitatea feto-placentara sunt excretati de rinichiul matern, iar aceasta cale de
eliminare necesita transformarea estrogenilor in metaboliti, conjugare ce are loc la nivel hepatic, in intestin

subtire si rinichi, iar eliminarea renala se face in grade diferite pentru diferiti estrogeni.
In ultimul trimestru de sarcina se dozeaza radio-imunologic estrogenii din compartimentul matern pentru a
aprecia starea functionala a placentei si a fatului. Totusi aceste rezultate pot fi modificate de anumite
circumstante: postura sau volumul diurezei.
Controlul secretiei se face prin intermediul gonadotrofinelor. Prolactina are un rol inhibitor asupra secretiei
de estrogeni.
Principalele actiuni biologice ale Estrogenilo sunt:

reglarea sintezei si secretiei unor proteine in trimestrul I

dezvoltarea ductala de la nivelul glandei mamare.

maturatie cervicala.

factori adjuvanti in declansarea travaliului: stimuleaza formarea jonctiunilor miometriale, efecte


pozitive asupra sintezei unor receptori, stimuleaza sinteza si eliberarea prostaglandinelor, stimularea
sintezei proteinelor contractile, favorizarea sintezei enzimatice, influente pozitive asupra permebilitatii
membranei.

2. Hormonii proteici
Placenta secreta in sangele matern mai multe proteine: hormoni, proteine cu activitate enzimatica si
proteine cu functii biologice
Gonadotrofina corionica umana HCG, produsa de sincitotrofoblast, este secretata in circulatia materna, si in
cantitati mai mici in cea fetala. Placenta contine o cantitate de HCG asemanatoare cu cea din ser, ceea ce
sugereaza faptul ca acest hormon nu este stocat in placenta ci este continuu eliberat in circulatie. Functiile
gonadotrofinei:stimularea steroidogenezei la nivelul diferitelor tesuturi, sustinerea functiei luteale in cursul
ciclurilor
fertile
stimuland
sinteza
de
progesteron
si
estrogeni
in
corpul
gestativ.
Principala utilizare in practica e legata de diagnosticul sarcinii in primele etape evolutive, diagnosticul si
monitorizarea ulterioara a sarcinii molare si a coriocarcinomului
Hormonul corionic somatotrop (HCS, hormonul lactogenic placentar, HPL) este sintetizat si produs la nivelul
sincitotrofoblastului. Rata secretiei placentare este foarte mare, fiind un produs secretor major in placenta
la termen. Nivelul seric al acestuia este proportional cu greutatea placentei, creste de la 5-6 saptamani,
ajungand la maxim la 36 de saptamani
Roluri ale hormonului: regleaza cresterea fetala intervenind in metabolismul glucidic si lipidic, detine si
efecte proliferative la nivelul glandei mamare.
Reglarea productiei sale este semiautonoma, iar dozarea sa se poate realiza prin metode radio-imunologice,
fiind considerat unul din cei mai buni markeri ai functiei placentare si indirect a starii fatului.
Hormonul tireotrop corionic este o proteina cu greutate moleculara mare a carei activitate creste in timpul
sarcinii. Detine proprietati antigenice datorita structurii, facand astfel posibila dozarea sa imunologica. In
timpul sarcinii nivelele sale sunt mai mari in primele doua trimestre, ajungand la valori minime la termen
Hormonul corticotrop corionic are proprietati comune cu ale ACTH, structura sa nefiind bine definita.
Nivelele sale crescand progresiv pe timpul sarcinii.

C) Rolul protector al placentei


Trofoblastul reprezinta interfata dintre unitatea feto-placentara si endometrul matern

Antigenele trofoblastului sunt grupate in:


Antigenele complexului major de histocompatibilitate (MHC): reprezentate prin antigenele de clasa I ale
sistemului major de histocompatibilitate, sunt controlate de gene aflate pe cromozomul 6. Moleculele HLA se
gasesc pe citotrofoblast in saptamana a 5-a, dar nu se gasesc la nivelul trofoblastului vilozitar, fiind
exprimate la nivelul trofobastului nevilozitar.
Transferina si receptorul sau: au fost evidentiate la nivelul interfetei microvilozitati-sange matern.
Antigenele TLX (antigenele reactiei trofoblast-limfocit): sunt antigene larg raspandite in tesuturile umane,
identificate in celulele trofoblastului de la nivelul patului placentar, la nivelul limfocitelor si a plachetelor.
Sunt alotipice si pot fi asimilate antigenelor minore de histocompatibilitate.
Unul din aspectele proceselor imunologice din sarcina este in relatie cu prezenta citokinelor in unitatea
utero-placentara. Citokinele reprezinta un grup larg de polipeptide ce includ interleukinele, TNF alfa si beta
si interferonii, reprezentand mesagerii chimici ai interactiunilor celulare manifeste in raspunsul imun si
efectori in procesele imune.

D) Functia metabolica neendocrina a placentei


Metabolismul placentei atinge nivele ridicate comparabile cu cele ale organelor adulte, prezentand unele
caracteristici ale ficatului, pulmonului, rinichiului sau a unor organe endocrine, dar metabolismul placentar
nu este in totalitate autonom.
Placenta asigura termoreglarea fatului in timpul vietii prenatale. Normal, temperatura fatului uman este cu
0,5C mai mare decat a mamei, iar acest gradient este determinat nivelului perfuziei placentare cat si de
directia sangelui sanguin in placenta.