Sunteți pe pagina 1din 171

O OBSERVAIE LINGVISTIC LA

DUMINICA ORBULUI

Pentru lingvitii preocupai de problemele limbii vorbite, pentru dialectologi i


pentru cercettorii literaturii orale, lucrarea lui Walter J. Ong, Orality and
Literacy1, este una de referin; cartea a cunoscut ntr-un deceniu de la apariie
nou ediii. Aflat la captul unei tradiii teoretice inaugurate de Parry2 i Propp3,
Orality and Literacy intereseaz articolul de fa pentru cel puin dou motive.
Mai nti, pentru c ea face o sintez a trsturilor caracteristice ale oralitii sau
ale tradiiei orale. Autorul distinge, n interiorul acesteia, o oralitate pur, sau
primar, adic aa cum exist ea ntr-o societate care nu cunoate deloc scrierea i
n care totalitatea tradiiei culturale este transmis numai prin memorie, i
tradiiile orale dintr-o societate n care exist i sisteme de scriere i care ar putea
fi desemnate prin oralitate secund ( dei nu acetia sunt termenii folosii de
autor ). Marea majoritate a literaturilor orale aparine de fapt celui de-al doilea
tip ; n schimb, au existat ntotdeauna societi care cunoteau scrierea, dar care, n
anumite epoci, nu au utilizat-o pentru transmiterea literaturii n sensul funcional
al termenului (epopeile srbo-croate sunt un exemplu de literatur oral care a fost
practicat, timp de secole, n cadrul unei societi care cunoate scrierea ).
Distincia oralitate primar/oralitate secundar intereseaz ns mai puin n
momentul n care oralitatea n genere este neleas ca manifestare particular a
unui cod opus celui scris ; Ong vorbete de un tip oral i de un tip scriptic ca tipuri
umane. Printre trsturile definitorii ale celui dinti s-ar putea enumera
urmtoarele :
1. pentru tipul oral, limbajul este un mod de aciune i nu o simpl
manifestare a gndirii. Nu este surprinztor de aceea c acest tip consider
n mod normal (i probabil universal) cuvintele ca avnd o mare putere.
Toate sunetele, i n special exprimarea oral ce vine dinluntrul fiinelor
vii, sunt dinamice. Pentru tipul scriptic, cuvintele sunt mai degrab lucruri
dect evenimente, i n consecin nu mai sunt nzestrate cu putere, ele
sunt lucruri moarte, susceptibile de a fi rensufleite.
2. Tipul oral consider cuvintele ca fiind mijloace de exercitare a puterii sale
asupra lucrurilor (aa este de pild n Cartea Facerii, cnd Adam d nume
animalelor). Tipul oral nu are noiunea numelui ca etichet, pentru c el nu
nelege numele ca pe ceva ce poate fi vzut. Reprezentrile scrise sau
tiprite ale cuvintelor pot fi etichete, pe cnd cuvintele rostite, nu.
3. pentru c tii doar ce i poi aminti, memoria formulelor este necesar, iar
prezena unui interlocutor este esenial. ntr-o cultur oral, pstrarea unei

idei este legat de comunicare; iar problema reinerii sau a refacerii unui
gnd este rezolvat prin gndirea n tipare mnemonice, modelate pentru o
exprimare rapid. Gndul trebuie s prind via n formule puternic
marcate de ritm, echilibru, repetiii sau antiteze, aliteraii i asonane etc.
Necesitile mnemotehnice determin chiar i sintaxa, pe de alt parte
proverbele, expresiile ritmate i rimate nu sunt nite ornamente adugate
discursului, ci formeaz chiar substana acestuia.
4. ntr-o cultur de expresie oral, gndul i exprimarea sa tind s fie :
a. organizate dup o lege a acumulrii mai degrab dect dup una a
subordonrii. Discursul scris dezvolt o gramatic mai elaborat i
mai normat dect discursul oral ; pentru c sensul discursului scris
este mai dependent de structura lingvistic din moment ce i lipsesc
coordonatele existeniale normale ce nsoesc discursul oral i care,
acestuia, i determin sensul ntr-un fel independent de gramatic.
b. redundante mai degrab dect sintetice ; redundana, repetiia celor
abia spuse, sub o form sau alta, i ine pe interlocutori n contact.
Exprimarea sintetic este o creaie artificial, structurat de
tehnologia scrisului. O dat cu scrisul, mintea este constrns ntrun tipar de creaie mai lent, care i permite s intervin i s-i
reorganizeze procesele ce, n mod firesc, sunt mai redundante.
c. marcate de nelegerea schimbului verbal ca pe o confruntare ;
proverbele i ghicitorile nu depoziteaz pur i simplu cunotinele,
ci sunt un mod de a-i angaja pe ceilali ntr-o lupt verbal i
intelectual: rostirea unui proverb sau a unei ghicitori l provoac
pe interlocutor la replic. Violena n comunicarea vorbit este
legat de nsi structura oralitii. Cnd comunicarea verbal se
face oral, acest fapt implic o dinamic a sunetului transmis i
perceput, relaiile interpersonale sunt inute n tensiune-simultan
atracie i antagonism.
d. empatetice i participative mai degrab dect distanate obiectiv;
pentru cultura oral a nva sau a ti nseamn atingerea unui nalt
nivel de identificare, prin empatie, cu obiectul cunoscut. Scrisul i
separ pe cel care cunoate de ceea ce este cunoscut i creeaz
condiii obiectivitii, n sensul dezangajrii personale sau a
distanrii.
e. ancorate n prezent ; societile orale triesc foarte mult n prezent,
ceea ce le menine n echilibru prin uitarea lucrurilor care nu mai
au relevan. Culturile orale nu au dicionare i au puine
discrepane semantice. Sensul fiecrui cuvnt este controlat de ceea
ce s-ar numi negociere semantic, adic de cptare a unui sens n
situaii concrete, n care cuvntul este folosit aici i acum.
Cuvintele i capt sensul prin uzul lor actual i nu, ca n
dicionare, prin alte cuvinte ; ele sunt nsoite de gesturi, inflexiuni
vocale, expresii mimice i de tot ambientul uman n care apar

cuvintele rostite.
f. situaionale mai degrab dect abstracte ; culturile orale au tendina
de a folosi cuvintele n cadre de referin situaionale, care sunt n
foarte mic msur abstracte, n sensul c ele rmn foarte aproape
de lumea real.
De aceast din urm caracteristic se leag cel de-al doilea motiv al interesului
nostru. W. J. Ong consider definitorie pentru tipul oral gndirea situaional i un
tip de logic operaional doar n interiorul acesteia. De pild, tipul oral identific
figurile geometrice asimilndu-le cu nume de obiecte apropiate ca form i
niciodat cu denumirile lor abstracte ca "ptrate", "cercuri" etc. Tipul oral nu
recurge la termeni categoriali ci gndete n termenii unor situaii practice. El nu
opereaz cu inferene obinuite n logica formal, aa cum sunt inducia i
deducia, ceea ce nu este acelai lucru cu a spune c gndirea lui nu este guvernat
de logic, ci doar c pentru modul cum gndete el nu sunt potrivite formele
logicii pure, de care nu se arat interesat. i de ce ar fi ? Silogismele sunt legate
de gndire, dar n treburile practice nimic nu funcioneaz ca un silogism exprimat
formal. i, pentru a ntregi prezentarea, s mai spunem c tipului de care ne
ocupm i este foarte greu s formuleze definiii, chiar i pentru obiecte foarte
concrete; de asemenea c este pus n dificultate n momentul n care i se cere s-i
fac portretul, cci analiza propriei personaliti reclam, ntr-o anumit msur, o
anulare a gndirii situaionale.
Cele dou tipuri umane, oral i scriptic, i cele dou moduri de gndire, pur logic
i situaional, sunt ilustrate n Evanghelia lui Ioan, capitolul IX4. Aici ele se
confrunt-i n modul cel mai dramatic. De o parte, orbul din natere, cel fr de
speran, pn de curnd-i care acum vede; de cealalt, fariseii-i ntrebrile lor.
Cum i s-au dechis ochii ? l ntrebar mai nti vecinii i ceia ce-l vedea pre el
mai nainte c era orb, i acelai lucru vor s-l afle fariseii : deci iar l ntreba
pre el fariseii cum au vzut. n spatele ntrebrii se ascunde urmtoarea logic:
orbilor din natere nu li se deschid ochii, iar tu eti orb din natere ; n consecin
nu se poate s vezi. Acest lucru e neobinuit, i e nevoie de o ruptur n acest
impecabil silogism. E nevoie de o minune, de har dumnezeiesc sau de vrjitorie.
Dar n acest caz, n care ne aflm, prima alternativ trebuie exclus, cci noi tim
c Omul Acesta pctos iaste. Aadar nu rmne dect cealalt. n cum i s-au
dechis ochii ? accentul se pune, fr ndoial pe cum ; i cei care ntreab
ateapt s li se comunice arsenalul unui adevrat magician. Ce li se spune ns nu
poate dect s-i dezamgeasc : tin au fcut i au uns ochii mei ; i zise mie :
"Du-te la scldtoarea lui Siloam i te spal". i mergnd i splndu-m, am
vzut. Dar dac premisa major "toi orbii din natere sunt iremediabil orbi" nu
poate fi mulumitor demontat-aa cum am vzut-pesemne premisa minor "tu eti
orb din natere" ar putea fi afectat. Dac orbul n cauz este de fapt un impostor ?
Deci nu crezur jidovii pentru el c orb era i au vzut, pn unde au chemat pre
prinii celuia ce au vzut. i ntrebar pre ei zicnd : "acesta iaste fiiul vostru,
carele voi zice c orb s-au nscut ? Cum dar acum veade ? Dac, dup felul n
care a fost pus prima ntrebare, Iisus nu poate fi dect vrjitor, dup aceasta din
urm e i mai ru : un simplu arlatan, unul care vindec oameni care nu au
nevoie s fie vindecai, bunoar un fals orb. Doar c prinii orbului i
dezamgesc i ei pe farisei i i trimit din nou la orbul din natere : El vrst are,

pre dnsul ntrebai. El pentru dnsul va gri. i cercul vicios este nnoit : i
ziser lui iari: "Ce au fcut ie ? Cum au dechis ie ochii ? ", aa c nu le mai
rmne dect s-i declare neputina : "pre Acesta nu-L tim de unde iaste". Faptul
minunat, miracolul, nu le intr n schem, silogismul refuz contradicia, excepia,
viul ; el nu poate confirma dect regula : "Acesta om nu iaste de la Dumnezeu,
cci smbta nu o pzeate". Pentru orb ns, minunea exist, o tie ; dup
gndirea situaional care l caracterizeaz, dac orbii din natere nu pot avea
ansa s vad vreodat, el vede : "aceasta minunat iaste, cci voi nu ti de unde
iaste i au dechis mie ochii". Sigur pe sine, el le propune fariseilor urmtorul
silogism : "Den veac nu s-au auzit cum s fie dechis cineva ochi de orb nscut.
De nu ar fi Acesta de la Dumnezu, n-ar putea s fac nemic". Faptul nu poate
dect s-i scoat din srite pe crturari : "ntru pcate tu te-ai nscut tot, i tu ne
nvei pre noi ? "
Gndirea situaional presupune un semn lingvistic folosit situaional, presupune
c fiecare obiect al lumii are un nume al lui, c nu exist clase de obiecte ( "toi
oamenii sunt muritori" ) i cu att mai puin un tip ("Socrate este om", "orbii sunt
iremediabil orbi" ) rezultat din abstractizarea obiectelor din aceste clase. Dac
fiecare obiect are un nume al lui, fiecare nume are un sens al lui, care nglobeaz
caracteristicile proprii obiectului. Succesiunea fonic m-a-s- va trimite
ntotdeauna la un "obiect de mobilier de un anumit fel" i prin acest sens, la un
anumit lucru din realitatea extralingvistic, aa cum "Socrate este om" va revela
implacabil, din moment ce tiu c "toi oamenii sunt muritori", c Socrate este i
el muritor. Dar aceast concluzie spune de fapt mai mult dect att : calitatea lui
Socrate de a fi muritor este impus de text ; silogismul este cel care l omoar pe
Socrate ; i o face iremediabil. O dat eliberat din cercurile concentrice ale
inferenei, Socrate poate fi nemuritor, cci gndirea situaional este una deschis
miracolului, este vie, i nu poate vedea viaa altfel dect aa cum aceasta este :
plin de taine care sfideaz orice reguli.

UN DOCUMENT PENTRU O LUME NOU (I)


Valeriu Gafencu

Credina. Este o mare ans s te nati ntr-o lume cretin, s primeti harul botezului i prin el
credina, adic concentrarea a tot binele n om, prin comunicarea cu Dumnezeu, binele devenind deci
activ n lume prin credin. Credina este imboldul tuturor virtuilor. nainte de toate, credina este un
har, de aici decurge caracterul ei sacru care nnobileaz natura, dei natura nsi suspin n cutarea
credinei. Credina natural face din natur un templu i ajunge pn la revelaia natural, totui
darurile ei, luminile ei, splendorile ei sunt depite de credin prin har, care are ca templu pe Hristos i
ca izvor revelaia supranatural. Numai certitudinea credinei izvodit() din har purific, desvrete
i ndumnezeiete omul i lumea. ntre credina natural i cea religioas va fi permanent o deosebire
calitativ, spiritual, sacr pe care o ofer prezena harului. Harul credinei cretine d i superioritatea
ei fa de celelalte religii, cci exist un unic Dumnezeu i Acela S-a revelat cretinilor. Credina este
Dumnezeu potenial n om din care izvorsc, tot binele, toate elanurile, toate energiile. Credina
nnobileaz viaa, cci oamenii devin purttori de Dumnezeu; credina este adevrata via. Viaa
pctoas, ptima, alienat, ateist, duce pe om la disperare i descompunere, nct se face necesar

credina, mpcare cu Dumnezeu pentru a se smulge din pcat i pentru a propi n virtute (). Orict
de ademenitoare este ispita vieii pctoase, ea duce la scrb de () dar viaa este puternic n natur
i nu accept moarte ci caut () pe care o gsete prin credin. Bine este a avea harul () n
momentul trezirii contiinei; ca s tii unde s te duci - () nu este botezat, n acel moment, va rtci
n dezndejde. Credina este vi(aa)..spiritului sfnt ce se ofer oamenilor att prin propirea n virtute
ct i prin smulgerea din pcat. Credina ce ilumineaz sufletul () trezirii contiinei este splendoarea
celei mai pure i nalte spiritualiti, dar tocmai de aici ncepe urcuul greu, cci de la viziunea credinei
trebuie s ajungem la trirea credinei; ori sta e un proces ndelungat, () complex i permanent. E un
proces n care se angajeaz spiritul nostru dar i firea noastr. Credina e un proces intelectual dar i
voluntar i afectiv. Cu ct naintezi n virtui cu att se ntrete i credina; dar toate virtuile pornesc
din credin. Credina l nsoete pe om n lupta cu pcatul, n dezndejdile ndoielilor, n rtcirea
intelectului (cunoaterii), n confruntarea cu lumea, n confruntarea cu moartea i cu suferina, n
zidirea luntric, n simfonia vieii, n desvrire i ea va fi prezent i n iluminarea taboric, cci
Dumnezeu va rmne mereu ascuns cu ct mai mult se va realiza transfigurarea. Plinul(?) din urm al
naturii ndumnezeite este att de sios nct nu mai exist dect bucuria extazului, ea nsi fiind totui
() suprem i ultim a credinei. Avnd deci n vedere rolul acesta suprem pentru oameni i natur al
credinei, ea este o necesitate a vieii, este soluia existenei, este reclamat de lume. Rolul istoric,
uman, natural al credinei este imperios reclamat de realiti. Transcendena credinei are un uluitor rol
pragmatic; misticismul credinei este energia salvatoare a energiilor naturale; spiritualitatea credinei
este bagheta simfoniei vieii; viziunea credinei este adevrata via i supunerea naturii n ordinea ei
nealterat. Credina e o problem de mrturisire i de trire prin mrturisire ea se propag iar prin trire
se plinete. Credina e o component a sufletului, este un plan existenial uman, este o modalitate sacr
de a fi; cine nu o are este amputat de cea mai nobil dintre virtui. Credina necesit lmuriri
intelectuale, raionale; deasemeni necesit acte de voin i strdanie, de cutare i experimentare, ea
este i un avnt afectiv spre Dumnezeu, ntr-o ultim analiz ea este dar, o facultate n sine, virtutea
tuturor virtuilor. n faa nvalei ateiste, a descompunerii morale, a haosului social, a crizei raionaliste,
a limitrii tiinifice, a descompunerii i alienrii lumii este necesar nebunia credinei. Nebunia
credinei nu este fanatism, nu este opacitate, nu este denaturare, nu este negarea realitii, ci ea este un
plus de luciditate care d certitudine, ea este o cumpnire a tuturor realitilor n simfonic armonie,
este clarviziunea care descifreaz tainele, secretele i viitorul lumii este fora care-l face pe om
imperator n lume. Nebunia credinei este puternic dar calm, energic dar prudent, biruitoare dar
smerit. Este credina maica virtuilor i a cunotinei dar poate fi victima unor grave erori cum ar fi
bigotismul ori fanatismul, adic tot ce degradeaz, demitizeaz ori ntunec contiina, din care cauz
este foarte important nvtura de credin. Pentru aceasta credem n Biseric, cci n ea aflm
adevrata nvtur. ntr-o ultim analiz, credina este sursa viziunii () concepiei despre via ,
lume i Divinitate ntr-o lume mai presus de cuvinte(?) ()de Dumnezeu d credin, for i eficacitate
cci prin ea contiina capt () criteriul deliberator, puterea de a te smulge din pcat i a tri n
virtute, () din teroarea naturii i din groaza omului fa de oameni, i () prin contiina demnitii
spiritului sfnt pe care-l (). Deci frica de Dumnezeu este eliberatoare, iar frica de lume este
nrobitoare. Frica de lume supune lumi, dar lumea l degradeaz pe om pe cnd frica de Dumnezeu
supune lui Dumnezeu, Care-l elibereaz, l desvrete i-l face stpn pe om n lume (nelegem prin
lume materia, natura, societatea). Dei frica de moarte este o cutremurare a contiinei ea rmne n
ordinea natural dac nu este vzut n perspectiva justiiei venice, deci a fricii de Dumnezeu. Frica de
Dumnezeu conduce la frica de pcat, la contiina responsabilitii i misiunii umane cci ea este de
fapt ndrzneal n cele sfinte, n cele bune, n spiritul adevrului, deci este eliberare. Frica de
Dumnezeu este paza libertii. Oamenii fiind imperfeci, libertatea este condiionat de fric de
Dumnezeu, dup cum robia este efectul libertii n pcat. Frica de Dumnezeu ine spiritul treaz,
contiina vie, viaa neprihnit i lumea n ornduire sacr iar frica de lume adoarme spiritul, d
confuzii de contiin, mptimete viaa i lumea devine insuportabil. Cu fric i cu cutremur s stm

necontenit n faa lui Dumnezeu i vom fi fericii pe pmnt i-n veci de veci, fericii n noi nine i n
relaiile dintre noi, cci contieni de nimicnicia noastr ne trezim (?) n Hristos, ndrznim n Hristos,
biruim n Hristos.
Grija. Prin natura sa omul triete tensionat de griji, ca o preocupare luntric, angajat fiind n
ntregime, dovedindu-se responsabil de sinei i de lume, proiectndu-se n viitor i devenindu-i pe
aceast cale factor creator.
Grija poate izvor din bucuria de a tri ori din frica de a tri.
Grija poate fi materialist dar i spiritualist.
Grija se orienteaz n afara omului dar i n interiorul omului.
Grija poate fi temporal dar i etern.
Grija poate s se angajeze i n ru dar i n bine.
Grija poate fi nzuin dar i degradare.
Grija senzorial mptimete sufletul i degradeaz viaa pe cnd grija spiritualizat desvrete
omul, nfrumuseeaz lumea i tonific viaa.
Grija lumeasc, adic cea materialist, senzorial, limitat, ptimae, trebuie lepdat cu strnicie, cu
credin, cu convingere i decizie definitiv, dar () pentru c lumea e rea (?), nici grija nu e rea n sine
() pentru a regsi lumea n ordinea ei sacr i natural, pentru a statornici relaii sociale de iubire ntre
oameni, pentru a reda sntatea i vigoarea simurilor () , pentru a primi n via nceputul nemuririi,
deci pentru a fi fericii i toate acestea prin nvierea n Hristos, prin trirea n spirit, prin nnobilarea
vieii, prin bucuria de a fi stpni n lume. Deprtndu-ne de grija lumeasc ne pregtim pentru lume i
ne grijim de lume. Procesul de rupere este sever, procesul de nnoire transfigureaz totul. Plcerea
ademenitoare a materialismului duce la epuizare i moarte severitatea tririi spirituale duce la
bucuria i slava de a fi.
Cnd problemele lumii vor fi abordate cu grija spiritual, va rezulta o via armonioas i o societate
freasc precum abordarea lor n mod materialist duce la conflicte i neant att n societate ct i n
sufletele oamenilor.
E sfnta grij pentru lumea pentru care Tatl i-a jertfit Fiul, aceast grij trebuie s fie mult mai
puternic dect lumeasca mentalitate care a pricinuit sacrificiul Domnului Iisus Hristos.
Lepdnd grija lumeasc (material), cretinii i nsuesc grija cereasc (spiritual) i dau lumii un cer
(spirit) nou i un pmnt nou (via i materie spiritualizat; adic () spirit). Cretinii nu sunt
dumanii lumii, ci () ei n condiie nealterat, trecnd de la viziunea material la una spiritual.
Cretinii nu fug de lume, ci vin n lumea veche cu lumea lor nnoit n spirit, nnoind nsi lumea.
Lumea este scopul creaiei ntregi i al activitii Divine, cretinii sunt pstrtorii spiritului sfnt care
ndumnezeiete lumea i deci ei reprezint n lume chipul lumii cretine, al lumii transfigurate, pe de
alt parte prin ei, prin cretini se mplinete voia lui Dumnezeu n lume. Cretintatea deci trebuie s fie
limanul dar i chipul aevea al lumii desvrite. n mijlocul lumii, n lupt cu lumea, pentru
transfigurarea lumii apostolii i cretinii sunt trimii de Iisus, i aci se cuvine a se arta chipul lumii
cretine i faa ei dinamic. Grija care este sdit n oameni prin natur trebuie s fie fecundat de
Duhul Sfnt pentru a transfigura lumea.

Credina i frica de Dumnezeu formeaz contiina pcatului, aceasta nate pocina dureroas pentru
rul svrit i nzuina fierbinte pentru binele ce trebuie svrit, operaie luntric a nnoirii omului
vechi printr-un om nou, renscut prin harul spovedaniei. Harul botezului ofer credina, iar harul
spovedaniei este permanenta lupt cu pcatul, permanenta nnoire n spirit, operaiunea necontenit i
progresiv a ()inei pcatului. Pornind de la pcatele grave materiale i (),(). pcatului judec pe
sinei n faa lui Dumnezeu, () exterioar , suprem i obiectiv, pn ce se purific gndurile i
inteniile cele mai subtile din noi. Contiina pcatului este dinamul(?) care purific i desvrete ()
virtute, cci n fiecare virtute suntem nedesvrii i (),() grunte sau la cel bun, operaie care-i d
pocinei un caracter general i permanent. Subiectivitatea i relativitatea judecii de sinei trebuiete
nlocuit cu judecata obiectiv i desvrit, judecata lui Dumnezeu. Adesea contiina este mpietrit
i trunchiat (?), trebuiesc folosite prilejurile de simire a contiinei care d o transparen interioar a
spiritului ct i o transparen raional a lumii. Suferinele sunt dasclul cel mai eficace al contiinei
pcatului, dei, dac nu exist credin ele n loc s purifice vor nri i mai mult oamenii. Contiina
pcatului e o vedere a legilor li Dumnezeu, e un control necontenit de sine, e nnoirea care sfrete n
desvrire. Pocina ncepe cu durere, regret i lacrimi amare i cu hotrre de a nu mai pctui, dar
termin n bucuria armoniei interioare, n dulceaa iubirii care desvrete, n negrita contemplare a
lui Dumnezeu. Dei plnsul cel amarnic de la nceput, ct i cel de pe calea purificrii, ajung la negrit
comunicare cu spiritul sfnt, totui chiar atunci contiina smereniei, predarea deplin n minile lui
Dumnezeu vor fi chezaul mntuirii. Nu contiina pcatului, nu severitatea ci autenticitatea pocinei
purific i desvrete, ci harul. Pocina nu numai c ne smulge din egoism i trufie, dar eul moare
pentru a via Hristos n om. Cretinul, prin contiina pcatului, nceteaz de a se mai afirma pe sine n
limitele imperfeciunii i darurile sale, dar se mbogete cu ndrzneala i capacitatea de afirmare a
Domnului Hristos ntru Care s-a nnoit. Afirmndu-l pe Hristos avem sentimentul dublu al perfeciunii
adevrului Divin, alturi de contiina imperfeciunii noastre. Contiina pcatului este un salt calitativ
care depete condiia natural, ea asigur efectul de ndumnezeire a omului. Este un mare pericol a
lsa contiina pcatului n dezndejde, descurajare i decdere, transformndu-se astfel n generator al
rutilor, ci ea trebuie s se menin la brbia i nzuina spre mai bine, spre desvrire. Sentimentul
nevredniciei, ticloiei i nemerniciei, n pocin, este focul ce arde pcatul, rul, eul i nate virtutea,
binele, harul. Pocina este () spre speran. Contiina pcatului dovedete capacitatea omului de a se
nvinge pe sine nsui, rul din lume, i duhurile satanice dintru nlimi. Cretinul este biruitor nu prin
orgoliu, dovad a incontienei, ci prin smerenie, dovad a contiinei limitelor condiiei omeneti.
Contiina pcatului ajunge a fi judecata cea dreapt, msura corect a tuturor lucrurilor, n micarea
dintre contrariile vieii, stabilind armonia i echilibrul simfonic i universal. n acest stadiu, al dreptei
judeci, contiina pcatului este subtil i general, o vedere general a vieii. De aceea asprimea
umilinei din partea de nceput a pocinei se transform n blndeea smereniei de la sfrit. Procesul e
lung, dureros, necontenit i nltor. Pstrm necontenit regretul pcatelor trecute dar nzuim n acelai
timp spre desvrirea n virtute, cunotin i har. Experiena vieii condus de contiina pcatului
duce la cunoaterea de sine i la cunoaterea lumii, iar n cele din urm la cunoaterea lui Dumnezeu.
Prin contiina(?) pcatului energiile umane se nlocuiesc cu energiile Divine, valorile umane cu cele
Divine, judecata uman cu judecata Divin, treburile umane cu cele Divine. Prin contiina pcatului i
prin spovedanie se pune n eviden spiritul, devenind coordonatorul contiinei i vieii. Contiina
pcatului este o lucrare direct a harului, spovedania este lucrarea harului mediat prin sfnta tain.
Spovedania este proces exhaustiv al contiinei, el este o adevrat art, ori tiin, este atotcuprinztor
i se face metodic. O eronat metod a pocinei conduce la grave erori de fond, ori la eecuri
repetabile. Nu-I nici o alt ntreprindere mai fin dect lucrarea cu sufletul oamenilor, i nc o lucrare
cu ce are omul mai intim i mai scump n el, o lucrare a maturitii contiinei. Duhovnicul are de
ndeplinit, pe lng rolul sacramental, pe acela de sculptor al luntrului oamenilor i de depozitar al
contiinelor. Nu putem ncheia aceste gnduri despre contiina pcatului fr a aminti c exist n mod
fortuit, natural, ereditar, social, cultural ori politic i o contiin colectiv a pcatului, ntru ct exist

un pcat colectiv i o rspundere colectiv. Mntuitorul a purtat pe cruce pcatele lumii ntregi, El ne
ndeamn s purtm povara colectivitii. Pcatul colectiv, prin dragoste i solidaritate comunitar se
nsoete de contiina pcatului personal i se ispete, dar purificarea i desvrirea colectivitii
rmne o lucrare a ei; precum prin Hristos ne-am izbvit de pcate dar rspundem de pcatele la care
continum a fi prtai. Contiina pcatului colectiv este o contribuie major la dragostea, solidaritatea
i unitatea colectiv. Comuniunea cu Sfintele Taine este i o comuniune a dragostei comunitare, altfel
nu ar avea sens. Responsabilitatea comunitar gradeaz responsabilitatea personal. Colectivitatea
amorf, ntmpltoare i pctoas devine comunitate de via i comuniune spiritual prin exerciiul
contiinei pcatului. Binele comun este binele suprem al contiinei, deci contiina pcatului elimin
tot rul posibil ce se opune binelui comun. Binelui comun, n sens universal, I se opune att falsul bine
egoist personal, ct i falsul bine comun parial, cum ar putea fi familia, tribul, neamul, statul.
Confesiunea ea nsi poate fi un fals bine comun cnd sfrmieaz unitatea n Hristos. Cu ct
responsabilitile sunt mai mari n lume, cu att se cuvine a fi mai acut i contiina pcatului la cei ce
le poart. Este plin de interes s amintim c exist aspecte specifice ale contiinei pcatului dup
domeniul de activitate, astfel preotul, omul politic, literatul, omul de tiin, militarul ori economistul,
au rspunderi suplimentare specifice. Cu att mai vast i important apare misiunea duhovnicilor, cu
ct mldiaz contiinele complexe i majore ale elitelor lumii. Contiina pcatului apare ca tiina
eliminrii erorilor din contiina treaz, lucid, vizionar. Larg i profund este nelegerea omului, a
vieii i a lumii prin contiina pcatului, prin (), ngust i nimicitoare este atitudinea oamenilor plini
de ei nii i de patimi; n aceast perspectiv funcioneaz rolul orientator, diriguitor i salvator al
Bisericii. n afara Bisericii nici contiina pcatului nu sete eficace, cci numai n Biseric ne gsim cu
adevrat n faa judecii lui Dumnezeu. Fericit va fi lumea cnd oamenii care iau decizii i deschid
orizonturi noi, cei ce fac legi, cei ce scriu, cei ce nva, cei ce cunosc, deci toi cei ce nruresc
colectivitatea prin activitatea lor i n primul rnd preoii care lucreaz cu cele sfinte, vor sta cu
contiinele treze n faa lui Dumnezeu n lucrarea ce o svresc. Nu exist nici un domeniu n care s
nu funcioneze n mod necesar contiina pcatului spre purificare i desvrire, iar acestea nu sunt
posibile dect prin lucrarea harului
nfrnarea. Este evident c omul este aezat ntr-o lume a contrastelor: materia oscilnd ntre plus
infinit i minus infinit; trupul ntre desftare i suferin; viaa ntre eternitate i neant; contiina ntre
bine i ru, ntre toate acestea neexistnd lege, ci opiune contient i responsabil, omul fiindu-i siei
i lege i norm i orientare. Nu este posibil viaa omeneasc pe extreme dar n om exist spiritul care
asimileaz contrariile i le armonizeaz n unitate. De asemeni trebuie s recunoatem c nu trim n
absolut, cu toate c nu putem tri fr absolut, nzuind spre absolut l aflm n Dumnezeu i prin El
avem att viziunea corect a condiiei umane, ct i energia de a-i statornici ordinea. Este condiia de
liber opiune pe care Dumnezeu a rezervat-o oamenilor i pe care El o respect. Echilibrul i
orientarea materiei cosmice este stabilit de Dumnezeu n legile universale, se pare ns c exist o
interdependen ntre natur i oameni, att n ceea ce privete echilibrul lor, ct i finalitatea ctre care
se dezvolt, natura i omul avnd un scop comun. Dac este greu s dovedim influenele cosmice, este
evident c oamenii pot dezlega echilibrul materiei prin civilizaia lor, dup cum i natura are mijloacele
ei de a-i readuce pe oameni la ordine. Exist ns o influen spiritual a oamenilor asupra naturii i
asupra vieii. Este aci o form superioar a responsabilitilor umane care impune o cenzur sever a
activitilor umane n aa fel nct s nu intrm n conflict cu natura. Dac oamenii nu vor gsi o frn a
civilizaiei lor , natura se va rzbuna dup legile ei, provocnd mari suferine. Abordnd contratele
vieii, ele par evidente att n ceea ce privete timpul ct i contiina. De fapt tot ce facem trece prin
contiin, deci ne face responsabili. Dac simurile sunt lsate la ntmplare ajung la exces, la care se
poate aduga fantezia i se ajunge la patim, iar patima degradeaz i distruge nsi viaa. Concepia
materialist care pune la baza ei nesaiul dup plceri, este nociv prin definiie, nu numai c nu ajunge
la saiu senzorial, dar anuleaz fondul moral din oameni, pn la urm i mptimete i spiritual i

epuizndu-I n cele materiale, obosindu-I n plceri nestpnite, nemulumii, goi, deczui ajung a fi
mai ri dect animalele, dezlnuindu-se n dezm, denaturri ori n ur, mielie i bestialitate. Nimic
nu trebuie fcut n exces. Nu avem dreptul s mncm dect ct e bine s mncm, nici mai mult, nici
mai puin, ru fiind i-n dreapta i-n stnga, dar simurile nu au limit ci limita trebuie s o pun
contiina. Contiina intr n aparent conflict cu simurile, ct le nfrneaz spre norma fireasc, dar i
simurile intr n conflict cu contiina cnd ndeamn la exces (). Limitele sunt necesare n toate
domeniile, ele nu devin legi fixe, ci norme orientative ntruct sunt n funcie de tot complexul
contiinei umane, ntru toate fiind necesar dreapta msur. Dreapta msur este operaiunea dreptei
judeci, o elaborare interioar ampl, profund, plin de rspundere, vrednicie a omului liber, i nu
trebuie confundat cu compromisul msurii de mijloc, ea nu e un compromis, ci un act voluntar eroic
de cenzurare, nfrnare i determinare a vieii. Omul trebuie s fie stpn pe el nsui, s se zideasc pe
sine nsui, pentru asta ns e necesar s se cunoasc pe sine nsui i s fac transparente raiunile
lucrurilor. Materia are raiunile ei, ea este interioar spiritului. Materia este, njosit prin viziunea
materialist, cci poart n ea o raiune sacr, iar oamenii supui concepiei materialiste sunt
reducioniti i lipsii de vederea spiritului infinit i etern, adic de componenta cea mai valoroas a
condiiei umane. Prin viaa religioas, spiritul din oameni primete energiile i luminile Divine care i
dau un plus de cunoatere, o maxim capacitate de nfrnare i o nzuin sacr. Deci trebuie s
descoperim chipul adevrat al lumii, i acesta nu este un proces strict intelectual, ci unul tririst, adic
un proces de rupere de lume prin nfrnare i ascez, delimitnd lumea trit n pcat de lumea trit n
virtute. Nu se exclude lumea material ori lumea spiritual, ci se stabilete raportul fericit de imperiu al
spiritului peste materie, inversul fiind dezastruosul materialismului. Nu simurile sunt chemate s
normeze contiina, ci contiina e chemat s pun ordine n via i lume. Contiina iluminat de
Dumnezeu tie s statorniceasc ordinea n lume. Nu n afara lumii, ci n lume se dovedete eficacitatea
spiritualitii cretine. Dac nu se face dovada c viaa divin e bun prin disciplin, nfrnare, ascez,
ordinea pe care o impune contiina cretin i aceast lume (?), imediat, n mijlocul lumii furind
lumea cea nou, atunci nici nu e verosimil viaa etern i nici nu e veridic nvtura cretin.
Monahismul este o cale ascetic major, dar nu e un exemplu de via i de lume dect parial, ntruct
s-a desprins parial din via prin castitate; () su spiritual este ns imens, binefctor i necesar.
Sfinenia este deschis i monahilor i laicilor. Evangheliile se adreseaz vieii i lumii n plinul lor, dar
cu spirit, stil i model deosebit de trire. Lumea cretin trebuie s se dovedeasc real prin chipul ei
trit. Cum nu e de ateptat un mod de via cretin de la milioanele de cretini botezai dar netririti,
este bine a se reveni la ierarhia valorilor cretine primordiale, cnd cretinii erau ierarhizai n trei
trepte, n funcie de desvrirea lor. Este adevrat c Dumnezeu urmrete ndumnezeirea lumii
ntregi, dar acest proces se face treptat, ierarhic, adesea sinuos. n vremea noastr, confruntai cu
descretinarea cretintii, cu desacralizarea lumii i cu fenomenul materialist ateu, este obligatoriu a
se trece la ierarhizarea valoric a cretinilor, pentru c numai astfel se poate mplini mesajul
evanghelic. Pe criterii spirituale cretinii cei botezai ar putea fi din nou chemai, alei ori servi:
chemai la credin, alei n credin i servi ai credinei. n mistica ortodox exist trei trepte:
purificare, desvrire i iluminare, i ar corespunde celor trei grade de trire: chemai, alei, servi.
Pentru servi ar fi indicate trei voturi: ascultare, comunitate (srcie de bun voie) i mesianism. Intrarea
n primele trepte se va face nu prin vor ci prin legmnt. Fiecare treapt va avea de ndeplinit un mod
de via cretin specific stadiului respectiv, tinzndu-se de la nceput spre cele trei voturi care
integreaz toat Evanghelia, deci de la nceput ele vor deveni norm de trire i comportament, iar la
sfini vor fi vot, adic lege ce nu se mai poate prsi. Votul ascultrii este lepdarea de sine i nnoirea
n Hristos, de care e chemat s mrturiseasc votul comunitii, este votul srciei de bun voie, pe care
Mntuitorul l-a cerut celui bogat ce se dorea desvrit, cruia nu i-a cerut ns i castitatea (?), e
renunarea la averi i via comunitar. Votul mesianismului cuprinde nsei mesajele i crucea
evanghelic, care este actual n orice loc i n orice timp, e valabil att individului, ct i colectivitii,
deci este modul de afirmare, aciune i via cretin acum i pn-n veci de veci. Frumuseea i

valoarea acestei viziuni cretine const n valoarea ei spiritual, cci se opteaz liber, se delibereaz
liber, ca un stimul permanent al contiinei cretine; asceza, comportamentul, legea , modul de via
decurgnd din trirea n spirit. Este acceptarea contient a ascezei i legii pentru virtute i bucurie:
numai robindu-se lui Hristos omul este liber. Acest mod de rezolvare nltur tirania, elimin
materialismul, purific viaa, ntrete oamenii, ntr-o ultim analiz salveaz lumea. Contiina cretin
a cretinilor botezai trebuie cutremurat de rspunderi n faa voturilor ce-i dezvluie lumea cretin.
Nu se poate tri la ntmplare viaa, nu se cuvine nici a ne imagina c o putem ncarcera n legi
obiective, ci trebuiete ornduit pe criteriile libere ale spiritului, el fiind creator de legi i obiectivitate.
Lumea cretin va accepta greu o astfel de idee, Biserica va ezita n a o canoniza, se vor gsi argumente
potrivnice, dar aceast idee este evanghelic, este tradiional, este raional, este eficace i prin ea
cretintatea va birui. Chemarea la ascez este bucuria vieii i pacea dintre oameni. Trebuiesc frnate
patimile i pcatele. La nceput se vor frna patimile svrite cu fapta, apio cele svrite cu limba, n
cele din urm rdcina patimilor din gnd trebuie smuls pn la purificarea minii i a fanteziei.
Deprinderea rea trebuie nvins cu cea bun. Btlia trebuie dat zilnic, prin riguros examen de
contiin i prin sever decizie interioar de nfrnare. Postul subiaz mdularele trupului pn ce
devin transparente i li se citete adevrata rostuire (?) de ctre minte. Postul este i o admirabil
terapeutic pentru via. Postul are rigorile lui i pericolele lui, deci trebuie practicat disciplinat.
Rugciunea ajut mintea s vad voia lui Dumnezeu, misiunea oamenilor, rostul vieii i raiunile
lucrurilor. Rugciunea este irigarea cu har a oamenilor. Privegherea este necesar cci prin ea ne
smulgem din preocuprile cotidiene i meditm la cele spirituale, la cele nalte, la cele sfinte, la cele
eterne.
Somnul are n el normele lui ascetice ce dau adevrat valoare timpului subiectiv. Aici somnul nu poate
fi excesiv n prea mult ori n prea puin, dar treptat el devine surs de energie divin i creatoare.
Lectura Bibliei i lectura n general are o imens nrurire asupra oamenilor, de asemeni contactele cu
oamenii se cer a fi bine ornduite. Mediul, n general, l influeneaz pe om i trebuie s tie s-i afle
mediul propice. Cnd mediul nu este eficace i sufletul este asaltat de patim vehement, se pot lua
msuri mai severe care s disciplineze simurile i mintea. Munca, oboseala, gimnastica, sportul sunt
mijloace cu eficacitate educativ. Boala, suferina, durerea sunt ocazii de redresare sufleteasc.
Meditaia n faa morii are mare nrurire asupra contiinei. O imagine obsesiv ptimae prin plcere
poate fi contracarat cu o imagine voluntar a ureniei acelei acelei plceri pn ce se spulber
plcerea nsi. Trebuiesc evitate prilejurile care excit i incit la patimi. Paza sever trebuie pus n
gnd, c nu este numai individual ci i colectiv, chiar n cercuri restrnse, este o metod ideal dar
sever de purificare spiritual; pentru a nu se grei este necesar diriguirea Duhovnicului. Dintre patimi
ne vom opri n primul rnd, la aa zisa iubire de argini, creia i putem spune simplu materialism, ori
egoism. Unii i mai spun avariie, dar avariia este o maladie conservatoare, ori atitudinea cretin fa
de bunurile materiale este activ, dinamic, vie. Iubirea de argini este egoist, exclusivist, amoral,
insensibil, inuman. Nu numai a avea bunurile materiale, dar chiar a le rvni e pcat. Srcia cu duhul
nsemneaz tocmai spiritul care nu mai rvnete la bunurile materiale. Deci trebuie o frn categoric
n a avea i n a rvni bunurile materiale dar numai n sensul lor egoist i inuman, pe cnd n sensul
natural i generos, n sensul creator i constructiv bunurile materiale sunt o porunc a lui Dumnezeu,
necesare vieii, familiei i societii. Ne smulgem deci de reducia materiei pentru a nu fi robii de ea, i
pentru a deveni stpni ai ei. Facem din materie o modalitate a mrturisirii i (?) lucruri spiritului.
Smulgerea de materie este bun atta timp ct face posibil lucrarea spiritului asupra materiei, ea nsi
poate deveni nociv dac devine obligatorie, cci atunci omul devine sclav i lipsit de maestitatea (?)
sa. Nici un ideal nu are dreptul s vorbeasc oamenii (?). Oamenii lipsii prin lege de bunurile lor
materiale i pierd independena i devin robi. Obtea uman nu poate fi dect expresia contiinei
libere fecundat de cretinism. Proprietatea individual e o problem discutabil, dar libertatea
individual este indiscutabil. Proprietatea individual duce aproape fatalmente la egoism, avariie,

materialism, inumanitate i deci la patim, deci patima proprietii individuale trebuie smuls din cuget
i nlturat din via, dar nu cu sacrificarea libertii individuale. De fapt, este o simpl amgire s
credem c ar exista o ornduire obiectiv care s legifereze proprietatea colectiv n aa fel nct s
elimine sclavajul, ba mai mult, proprietatea colectiv duce la munca forat i la sclavie, la tirania
absolut, cci omul nu se mai poate apra contra autoritii ce guverneaz colectivitatea respectiv. Iat
deci c proprietatea individual nu apare ca un mod de independen, demnitate i libertate uman.
ntre cele dou forme ale proprietii obiective: individual i colectiv, se ridic contiina cretin a
srciei de bun voie, care are un prim aspect de frn fa de bunurile materiale i un al doilea aspect
de folosire raional i general a lor. Dou mari patimi s-au opus cu vehemen nvturii lui Hristos:
1) iubirea de argini; 2) pasiunea stpnirii; cu alte cuvinte factorul economic i cel politic sunt foarte
refractare cretinismului. Totui cretinismul nu se poate erija n autoritate economic sau politic fr
a clca el nsui n patimile respective, ct i n imperfeciunea i relativitatea lor, ci, prin puterea
spiritului s guverneze liber economia i politica lumii, deci prin starea de contiin a acelor oameni i
prin constrngere material mpria cerurilor este spiritual i uman i materialist i sclavagist.
mpria spiritului guverneaz solidar viaa i societatea, deci i sub aspect economic i politic, dar cu
metoda libertii, a dragostei, a contiinei treze, pe cnd guvernrile lumeti sunt opresive, inumane,
materialiste, egoiste, sclavagiste. Libertatea nu o d nici egoismul proprietii individuale i nici tirania
proprietii materialiste colectiviste, ci puterea spiritului de a frna patima materialist i de a orndui
superior i uman bunurile materiale. Sunt necesare aceste precizri att la nivel de contiin, ct i la
cel social, ntruct ele se afl n interdependen i ntruct au creat grave erori n contiin i istorie.
Considerm c punem n eviden necesitatea unei ornduiri economice (i politice) religioase, ca unic
formul salvatoare din contradicia extremelor materialiste. Noi ne meninem n spirit evanghelic, cu
toate aceste sublinieri aici. Domnul Iisus s-a adresat att individului ct i colectivitii i chiar n jurul
Lui s-a organizat prima colectivitate cretin, aa nelegem i noi cretinismul. Credina n fora
sufleteasc a cretinilor trebuie s fie formidabil i mereu ascendent pentru c de-a lungul istoriei se
vor menine n mod liber, atrgnd oamenii prin frumuseea nvturii i modului cretin de via.
Credina poate fi dinamul inepuizabil al economiei, dac este luat n serios, dei, paradoxal, ea indic
frnarea iubirii de argini. Credina intr n competiie cu egoismul materialist n problemele
economice, ori cu orgoliul dominaiei eului n problemele politice, i credem c va nvinge. n bun
parte degradarea vieii umane i conflictele sociale i politice se explic prin faptul c oamenii nu s-au
putut nfrna de la patima iubirii de argini i a dominaiei. Pretindem c suntem inteligeni i contieni
dar pe acestea le folosim n sens egoist i materialist, degradndu-le pe ele i viaa i societatea, ori,
inteligena i contiina ar trebui s capete autoritatea guvernamental peste bunurile materiale nct s
produc bucurie, sntate, pace i bunvoire. Nu ne angajm politic n acest mod de abordare, cci
niciodat Biserica nu se va confunda cu statul, ci societatea se poate ndumnezei prin Biseric i prin
aceasta va rezolva moral problemele lumii i se cere deci statului s lase libertatea de lucrare a
mpriei lui Dumnezeu, iar cretinilor li se cere s-i triasc credina. Repetm, problemele
economice, sociale i politice nu pot fi rezolvate pe cale raionalist, obiectiv, pozitivist, tiinific,
logic, materialist, cci aci funcioneaz principiul contrastelor extreme i orice rezolvare are propria
ei opoziie, orice lege are propria ei contra-lege, deci din definiie, din nsi structura lumii nu e
posibil o formul perfect i definitiv , ci lumea pe calea aceasta este hrzit a oscila necontenit
ntre contraste, suferind, sucindu-se (?), rzboindu-se ntr-un el de cerc nchis, ntr-un fel de zdrnicie,
aa e fcut lumea; e frumos c e fcut aa, ntruct trezete contiinele la un plan superior existenial,
planul religios, planul spiritual, plan n care contrastele se contopesc, cuprinse de acelai spirit pur i
puternic. Spiritul ajutat de raiunea, credina ajutat tiin, poate crea acea armonie interioar a lumii,
n care bunurile materiale s nu mai fie scopuri ptimae, nici prilejuri de conflicte, ci mijloace ale
bucuriei vieii i nfririi dintre oameni pentru atingerea acestui mod de via sunt necesare dou
condiii fundamentale: 1) trirea n spirit; 2) guvernarea materiei de ctre spirit.

Aceste dou condiii sunt complexe i implic viaa n adncimile ei i dac nu sunt respectate pot da
erori grave, i istoria cunoate mulime de astfel de erori. Trirea n spirit este pace n raport cu trirea
n materie, dar ea nsi poate fi ispitit i supus cderii, deci cretinii vor fi mereu ateni, vii, activi,
dinamici nct s sesizeze i s statorniceasc binele i echilibrul n lume. Avnd n vedere ispita
posibil, lucrarea spiritului va fi fcut n libertatea oamenilor, cci mpria spiritului este valabil
numai n msura eficienei sale adic a contiinei vii i active. Sunt necesare instituionalizri, legi,
ornduiri, dar temporare i funcie de binele uman i de dreptatea social. Materialismul crede ntr-o
ornduire obiectiv i sucombeaz odat cu imperfeciunea ei, cu toat tirania pe care o exercit.
Spiritualitatea cretin este o formul perfect, dac este trit perfect, deci nu n sine este viciat, cum
e cazul materialismului, ci prin pcat i () i eroare. Deci pentru ieirea din patima iubirii de argini
este necesar o frn categoric pus materialismului limitant i tiranic, cu mutaia contiinei n plan
religios, spiritual i moral.
Curvia este un pcat ce viciaz sufletul i trupul i societatea. Instinctul perpeturii speciei se bazeaz
pe plcerea sexual. n natur diversele specii au legi fixe de () omul are i n domeniul sexual
libertatea de contiin. Apetitul sexual lsat la voia ntmplrii nu are margini, nu are legi, nu are
limite materiale, epuizeaz, degradeaz, mbolnvete i distruge fiina uman nsi i dizolv
societatea. Este o crim contra naturii i contra umanitii libertinajul sexual. Apetitul sexual este
amoral, asocial, antiuman, antinatural, rezultatele aplicrii lui libere fiind dezastruoase i monstruoase.
Libertinajul sexual dizolv familia, societatea i fiina nsi, natura nsi. Cu ct lumea este mai
civilizat i mai cult, cu att apetitul sexual devine mai ptima i mai pervers, mai nimicitor i mai
hidos. Fantezia contribuie imens la dizolvarea sexual libertin. Chiar dac n unele societi primitive
s-a practicat o sexualitate tribal, ea a contribuit la decderea acelor oameni, care i aa erau att de
redui ca intelect nct nu fceau legtura ntre actul sexual i natere, deci nu aveau contiina actului
svrit, ori omul cult are contiina actului sexual i a inexplicaiilor (), sociale, morale i spirituale,
deci omul cult face din sexualitate p problem de contiin. La apetitul sexual deci se adaug
scrupulele de contiin care-l coordoneaz. Apetitul sexual nu e pcat, el, prin contiin, poate deveni
patim ori act natural. Patima este pervertirea naturii. Apetitul sexual trebuiete ndeplinit ca o lege
natural. Plcerea sexual nsi nu este un pcat ci o caracteristic natural a sexualitii i deci
trebuiete satisfcut. n acest punct al discuiei este bine s remarcm c abstinena este o decizie
major, de nalt tensiune spiritual, transformnd energiile senzoriale n energii spirituale. Frnarea
sexualitii pn la mistificarea ei este o lucrare foarte grea i puini oameni pot s o realizeze, dar
acolo unde ea reuete d roade de frumusei spirituale maxime. Druirea monahilor este dificil de atins
de oamenii cstorii. Eficacitatea castitii la spiritualitatea lumii este superioar, deci trebuiete
practicat; dar numai de puini alei s poat suporta o astfel de cruce. n lupta monahilor cu
sexualitatea, ei nfrng o lege natural i le sunt permise mijloace ascetice de mare severitate i
austeritate. n lumea plin de tentaii, lupta cu senzualitatea este cu mult mai grea. Trebuiete fortificat
necesitatea puritii prin credin dar i pe cale raional, cci libertinajul sexual este destrblarea ce
ucide deci trebuiete un nu categoric patimei curviei i perversiunii sexuale. Nu este posibil o
purificare a trupului fr s se fi ajuns la contiina ferm a pcatului sexual, dup cum nu este posibil
o via moral la modul general dac nu se disciplineaz sexualitatea, ntr-o ultim analiz, nsi viaa,
societatea, istoria fac necesar contiina pcatului sexual. Porunca s nu curveti dat de
Dumnezeu are toate argumentele de partea ei, din ea e discutat, ntr-o ultim analiz, experimentele
libertine () n adnc i dureroas pocin. Disciplina moral cretin ortodox este formula
superioar a legii sexuale, a puritii sexuale, a naturii sexuale, a frnrii sexuale, a sensului sexualitii.
Sexualitatea trebuie respectat ca fenomen natural cu scopul perpeturii speciei i cu caracteristicile ei
fireti, pentru care Biserica a instituit Taina Cstoriei monogame, sfinind-o. Familia este o instituie n
criz i nu se pot trata problemele sexualitii fr a aborda complexul de cauze ce au provocat criza.
Considerm c fundamentarea moralei sexuale este religioas i decurge din credin dar are i

implicaii socio-politice i economice care trebuiesc i ele luate n ansamblul problemei. Oamenii
trebuie s aleag fr ezitare ntre viaa moral i viaa imoral sau anormal. Imoralitatea sexual nu
aparine naturii ci pervertirii ei; ea poate avea implicaii economice cci adesea este corupt de interese
materiale; ea poate avea interese sociale cnd patima a ajuns un fenomen de mas care-i domin pe
oameni i nu mai pot gndi moral; ea adesea poate fi o speculaie a unor interese politice care vor s
dizolve o societate moral pentru a cuceri puterea; puterea politic ori economic sunt surs de abuzuri
sexuale, dac nu sunt morale; Imoralitatea sexual poate fi propagat de tiina materialist, ori chiar de
false tiine care sunt incapabile s vad omul n ntregime i deci s sesizeze valoarea moral din el;
chiar spiritul poate fi mptimit de senzualism, supus lui, i forma aceasta de imoralitate inteligent este
cea mai grav cci de obicei ajunge la perversitate, de unde decurge obligaia culturii de a fi moral i
religioas dac vrea s fie folositoare oamenilor; fantezia imoral degradeaz gndirea i creaia
oamenilor, i nimic nu e mai grav pentru o societate dect s ajung la o gndire imoral, cci n acest
caz rul se rspndete prin nsui mediul social, fiecare a devenit o surs a gndirii rului i a fptuirii
sale, nct pocina este foarte dificil, cci este greu s frnezi curvia, dar este mult mai greu cnd
curveti fr a avea contiina pcatului respectiv, n acest caz operaiunea de purificare nu se limiteaz
la pcatul fptuit ci trebuie s curee modul de gndire al oamenilor; curvia ca fenomen psihologic este
patima sexualitii ce a cuprins trup, mintea, a nvins voina, a antrenat sentimentele i a exacerbat
fantezia; concepiile libertine duc fatalmente la curvia psihologic, demen i descompunerea vieii,
spiritului i societii; plcerea instinctului sexual numai prin exagerare i degradare devine pcat i
patim. Oamenii trebuie s dea prioritate problemei morale, deci s subordoneze aspectul social,
economic, politic, cultural, ct i nsi natura s fie supus disciplinei morale, altfel lumea se
descompune i sucomb. Gndind deci la pcatul curviei ne raportm nti la porunca lui Dumnezeu i
ne judecm n faa Lui, dar purtm n contiina noastr nu numai rul personal al pcatului ci i pe cel
colectiv. Este cu att mai apstoare contiina pcatului curviei cu ct a avut o nrurire mai nociv n
popor. Nu numai curvia poate fi un fenomen de mas ci i contiina pcatului, purificarea i puritatea
pot fi fenomen de mas, cci n acest fel fora sufleteasc de a lupta cu pcatul se amplific i capt
eficacitate. Puritatea este o aspiraie, un ideal omenesc care contracareaz patima murdar i decadent,
dar puritatea nsi se atinge pornind de la impuritate, prin contiina pcatului; puritatea chiar cnd
este realizat rmnePOLITICA, DRUMUL SPRE IAD?

n care Mircea Gherbove ncearc s delimiteze politica iadului de


iadul politicii, spre o mai corect nelegere a rosturilor noastre n valea
plngerii

Este, aa cum pare s cread tot mai mult lume, morala incompatibil cu politica? Dar ce nseamn
morala: morala cretin, morala atee? Ambele, n mare, predic, impun, facerea binelui n locul rului,
a cinstei n locul necinstei. Marea diferen ntre ele ar fi scopul urmrit: mntuirea personal, n primul
caz; buna convieuire, n ultimul caz. Deci o evitare, n cazul moralei atee - tot mai prezent n lume - a
neplcerilor, de tipul: Ce ie nu-i place, altuia nu face! O astfel de viziune, care presupune, implicit, o
comportare corect doar pentru a atepta i de la alii acelai tratament, seamn cu o pereche comod
de papuci de cas. n general ea poate fi cu succes aplicat i stnd n iatac, n vrful patului, linitit c
muzica este dat ncet, nu deranjezi vecinii, ei nu te deranjeaz pe tine i lumea este frumoas pentru c
cinstea ta te protejeaz de neplceri i inconfort.
Cu o astfel de moral, politica este incompatibil, pentru c politica nseamn putere, iar puterea
nseamn aciune, decizie, alegere ntre mai multe ci, aparent la fel de incomode pentru cel care
trebuie s le parcurg, cu diferena c de alegerea ta depind un numr mare de oameni. La prima

vedere, populaia ateapt un astfel de comportament moral de la conductori, atunci cnd propune o
politic moral: o corectitudine absolut fa de fiecare persoan n parte i fa de toi, n acelai timp.
Ca s fiu mai bine neles, voi da un exemplu meschin: omul din Bucureti, fr cas, fr serviciu, care
acuz primarul c el nu are cas i primarul sau fostul lui coleg de uzin are. Morala popular cere ca
primarul s renune, eventual, la cas, i s-o dea nevoiaului, care nu are nici cas i nici anse s-i
cumpere. Pare neverosimil, dar lucrurile sunt percepute, n mare, cam aa. Muncitorii de la o fabric
nerentabil njur guvernantul dac aceasta se nchide, considernd c este grija guvernantului s-i
asigure un alt loc de munc similar.
n peisajul romnesc, mai toi iau partea muncitorului, mai de ochii lumii, mai n serios. Acest lucru
este explicat i prin lipsa acut de legitimitate a guvernanilor fa de popor. Vom elimina aceast
premis, momentan.
Presupunnd c cel de la putere este cinstit, moral, poate desfiina respectiva fabric pentru c este, n
fapt, subvenionat de un numr mare de contribuabili ntr-un mod inutil; sau este obligat s o menin
n funcie, pentru c, lund de la mai muli cte puin, pltete un numr de salariai care se fac c
muncesc i-i prezerv cu asta un oarecare confort psihic, greu de gsit n ipostaza de omer?
Care este atitudinea moral, n acest caz, care este hotrrea corect i eficient, n acelai timp?
Acestea sunt situaiile, chiar dac variaz infinit, n care este judecat morala politicianului. Nu cred c
nenumratele cazuri de corupie intr automat n judecata ceteanului; n majoritatea acestor cazuri,
corupia este descoperit ulterior sau este presupus automat, atunci cnd explicaiile furnizate ca i
cauz a deciziei luate nu satisfac pe cel afectat de ele.
Dac decizia nu-mi convine, dac m atinge pe mine personal dunndu-mi, nseamn automat c cel
care a luat-o e corupt sau incorect. i nu m gndesc aici la situaia de azi, cnd lucrurile chiar aa
stau, ci la nemulumirile pe care le crea un domnitor, oricare, chiar i Sfntul tefan cel Mare, cnd mai
scurta de-un cap pe unii dregtori.
Or, n exerciiul puterii, judecata machiavelic este inevitabil, rmnnd de discutat doar
justeea scopului care poate scuza - sau nu - mijloacele pe care le alegi. Nu este vorba de cinism, ci de
dreapt judecat. A cuta binele celor mai muli, n mod real, ca i urmrile pe termen lung, nu este
populism, ci dreapt judecat. Adevrata misiune a celui de la putere este binele celor mai muli dintre
cei care l mputernicesc. Pentru cei mai puini exist alte debueuri de satisfacere a nevoilor dect
batjocorirea majoritii.
n funcie de aceste lucruri i poarte ordona morala practic cel de la putere. Ct privete morala
cretin, acesta este un lucru n care trieti, dac trieti, permanent, ea i coordoneaz implicit
aciunile, dar ea nu-i poate da soluii practice pentru fiecare caz n parte, dect dac deii acele soluii
deja, printr-un ndelung practicat exerciiu al tririi cretine. Un exerciiu susinut, nu neaprat de tip
monastic, i creeaz o anumit percepie a lumii care te mpiedic, cel puin, s fii ticlos. Ea nu te
poate mpiedica s greeti, pentru c nu te transform n supraom, dar i va sugera de fiecare dat o
cale care s te ajute s-i pstrezi echilibrul interior, puritatea.
Morala care s-ar putea cere unui politician i-ar impune o sinceritate desvrit fa de el nsui, n
primul rnd, pentru c astzi muli se pclesc spunndu-i siei: n-am avut ncotro, dac n-o fceam
eu o fcea altul! ncercnd astfel s-i justifice aciunile pe care chiar el le percepe ca incorecte. Pentru
c aici vom discuta doar despre un tip de politician relativ onest, cel care este luat de curent, cel care se
strduiete s fie corect, pentru c este imposibil ca acest tip s nu existe. Nu vom vorbi despre escroc,

preponderent totui, despre cinicul care nu i-a propus nici un moment s fac altceva dect s-i fac
jocurile. Nu vom vorbi despre mentalitatea liberal, deci.
Vom admite ns, c, la un anumit nivel, orice gest i orice decizie are o cu totul alt greutate, c, de la
un anumit grad de putere, insul nu-i mai aparine n aceeai msur. Nu vom spune c este imposibil
s pstrezi o rectitudine moral, dar n orice caz, i va fi mult mai greu, pentru c nu mai discui doar
de persoana ta, pentru c nu se mai pune doar problema de a-i impune ie un mod de via, o anumit
gril de valori, ci de a aciona asupra unui numr extrem de mare de oameni, ceea ce modific ameitor
perspectiva.
Am amintit, n treact, despre raportul existent ntre morala cretin i cea atee: este o diferen
ameitoare ntre rosturile fiecreia i, cu toate acestea, ele nu se exclud, nu-i sunt adversare, ci doar se
subsumeaz, n cele mai multe cazuri una alteia. Diferena este fcut i din aceea c, pe cnd morala
atee poate duce la erori, fiind antropocentrist i punnd deasupra doar justiia omeneasc, cea de-a
doua nu poate duce la erori, fiind subordonat chiar Creatorului, n logica Lui neexistnd erori.
Omul politic, deci, nu poate s fie cinstit i onest n cadrul moralei atee i eficient, n acelai timp.
Poate prea paradoxal, dar morala divin este mai puin restrictiv, ntr-un anume sens, fiind bazat pe
iubire. Era tefan cel Mare i Sfnt un om cinstit? Onest? Avem o mare ndoial. Dar a fost eficient n
ordinea divin i pur, ceea ce a fcut s poat fi primit n rndul sfinilor.
Oare s-au dus acele vremuri? Ne mai pot oare nva ceva, ntr-un veac ce pare a-i fi pierdut complet
msura i simul valorii? Depinde ce suntem dispui s nelegem. Am putea nelege c omul politic
are responsabiliti individuale i responsabiliti colective. Adic el nu va putea s se menin ntr-o
carcas a cinstei dac aceasta duneaz scopului su politic, pentru care a fost ales, sau numit, n
funcie. Cine vrea s-i salveze sufletul, prin zvorrea ntr-un turn al cinstei neimplicate, nu are voie s
intre n politic. Intrnd i nendeplinindu-i menirea este mai mrav dect dac i-ar nclca anumite
principii morale pentru a-i ndeplini funcia ce-o ocup. Un om onest ntr-o funcie care cere
sacrificiul de sine pentru ar este un ginar, un impostor. Politica adevrat cere, ntr-un mod pervers,
o sacrificare a eu-lui, deci i o asumare a unui risc de periclitare a raporturilor clasice cu divinul, n
slujba neamului i Ad Majorem Dei Gloriam.
Simplificnd, asta nseamn c o nerespectare a unor principii morale n beneficiul celorlali este uneori
necesar, iar nerespectarea acelorai principii n folosul propriu este inacceptabil.
Invers, i este cazul cel mai frecvent, o drapare n interesul naional a unor interese personale este
condamnabil, la fel cum i o tendin de a nu-i risca confortul sub scuza unei moraliti, oricare ar fi
ea, este incompatibil cu un om politic necesar unui stat.
Omul politic, deci, trebuie s fie moral n msura n care este i eficient i poate s-i ndeplineasc
funciunea. Orice alt percepie a fenomenului politic este o impostur. Putem admite c acest gen de
poziie n raport cu divinul poate repugna unui anumit tip de om. Acela nu este chemat pentru politic
i nu este nici o nenorocire, nici pentru el, nici pentru politic. Dar reprezint o imoralitate i
inadaptarea la funcie, sub indiferent ce motive. Atta timp ct este nevoie ca cineva s conduc, ct
este nevoie ca cineva s ndeplineasc aceast funcie, acela care alege aceast cale trebuie s fie
adaptat funciei, altminteri este la fel de imoral cu cel care fur i omoar.
Carenele unui om politic pot s fie i o prea mare grij de a nu se murdri, n aceeai msur
blceala ntr-o mocirl care nu este, totui, inerent politicii. n via i n politic, calea dreapt nu
este o crare luminoas, plcut umbrit i frumos mirositoare, altminteri nu ne-am gsi n valea
plngerii, ci n rai, iar Domnul nu a vrut s fie aa!

Nu vrem s se neleag de aici c dumnim oamenii morali, departe de noi acest gnd, dar nu putem
ignora faptul c impostura are mai multe faete. Toat lumea este de acord c actuala noastr politic
este mrav, dar se greete n transformarea acestei mrvii ntr-un implacabil destin al politicii,
aceasta ducnd la dou consecine: ndeprtarea de politic a oamenilor valoroi, pe de-o parte, i
intrarea n politic doar a oamenilor pentru care abjecia este un mod de via, pe de alt parte. Mai
mult chiar, pn i cei care intr cu sufletul curat o fac cu un soi de resemnare bolnd, cu senzaia c
odat pasul fcut, orice le este permis pentru c, nu-i aa: odat intrat n hor...
Pentru acetia din urm, nu puini, marele pcat este intrarea n politic, restul este implicit i nu mai
conteaz. Pentru acetia, aceste rnduri.
Cu riscul de a obosi cititorul vom repeta: noi nu cerem nimnui s i asume aceast grea sarcin, dup
cum nu recomandm nimnui s stea de-o parte. Tot ceea ce dorim este o lmurire a confuziei dintre
moral i politic, o nelegere a rosturilor omului politic, rosturi ce nu pot fi judecate cu un cntar
strmb i nici cu invidia meschin a neputinciosului, a ratatului ce se consider cinstit doar pentru c nu
a avut niciodat de unde s fure. Corectitudinea unui om este direct proporional cu rolul pe care l
joac n timpul vieii. Nu este un om cinstit cel care n-a fcut nici ru nici bine, cel care, n general, n-a
fcut nimic. Or, de obicei, veninul neputinciosului dicteaz moralitatea" unei epoci.
Este profund imoral, n orice plan, s profii de o funcie nalt n stat pentru a te mbogi prin ruinarea
unei ri, dar este la fel de profund imoral s te consideri cinstit doar pentru c n-ai fost n msur s te
poi mbogi.
Un om politic ideal nu este chibiul de bodeg, ci un om care practic politica n folosul neamului su,
greind de multe ori, dar nu n folosul su.
n Romnia contemporan exist dou feluri de politicieni: cei care practic politica, de cele mai multe
execrabil i cei care comenteaz politica. Cei dinti par mai imorali dect cei din urm, dar diferenele
nu sunt aa de mari. Doar cei care practic exerciiul politic pot fi mari oameni politici, aa cum pot fi
i mari nemernici, cei care comenteaz nu sunt dect nite neisprvii, aflai la adpost de orice greeal
major, dar n acelai timp i de orice destin mre. Norocul i ajut pe cei ndrznei; cei care se ascund
n spatele unor astenice plvrgeli moralizante sunt cei cldui, pe care Domnul nu-i iubete i istoria
nu i-i amintete.
Nu exist, cred, ocupaii n folosul comunitii imorale n sine. Cu gndul la Dumnezeu i cu contiina
nimicniciei personale n faa drumului pe care Dumnezeu l-a pus n faa fiecruia, politica poate fi
cununa de spini a fiecruia dintre noi, poate fi proba pe care trebuie s-o dm pentru a binemerita
mntuirea, la fel de bine cum poate fi i numele pus ratrii acestei mntuiri.
Totul, ns, st la ndemna noastr, nimic nefiind prestabilit, noi fiind cei care putem iei n
ntmpinarea Harului pe care Iubirea Lui l pogoar spre noi.

DRAG OCCIDENTULE,

ntr-un fel anume, m bucur s vd i s aud cum cele ce vin dinspre noi te intereseaz, (n limba
romn termenul este neologism, dar rmne funcional), c ncerci s cunoti mai ndeaproape cultura
noastr, cea pe care, de-a lungul timpului i de-a latul locului, memoria i istoria o poart. Doreti s
discutm n continuare despre unele motive ale folclorului tradiional. Bine, cred c n iureul acesta de

post-totul, nu stric s ne ntoarcem privirea spre naintele trecut, n ceea ce el persist i ne ajut s
fim i chiar s ne ntlnim unii cu alii.
mi spui c peisajul actual al unei Europe ce se vrea unite este i pentru tine derutant prin mobilitatea sa
mental, politic i ideologic. Dac lucrurile stau la fel pentru mine? M ntrebi, ncerc s rspund, nu
tiu dac reuesc. Pentru simplul fapt c memoria i istoria sunt surori, chiar dac vitrege, uneori. Vreau
s spun c, pentru mine, unitatea european nu este ceva de fcut, ea este, aa cum eti i tu, eu sunt i
apoi, mpreun, conjugm pe a fi, la persoana I plural. Nu am avut niciodat o perspectiv din exterior
a locului ce-l numim continentul nostru, nici nu a fi putut avea. Este o absurditate s cutm
semnificri pentru situaii circumstaniale atunci cnd vorbim despre o identitate, despre potenialul ei
de autogenerare, chiar i n condiiile acestea ale unei globalizri, despre a crei inocen eu m
ndoiesc.
Mobilitatea peisajului. Din punctul tu de vedere, toate siturile prilor continentului sunt arbitrare, iar
pentru a-i susine ideea, te referi la marea mprire, Europa Occidental, Europa Oriental. Popular, n
romn, Europa Apusean, Europa Rsritean. Din nou problema punctelor cardinale, cu calendarul
lor de timpuri de attea ori, tragic, sincronizate. n scrisoarea precedent am vorbit despre asta. Putem
completa harta cu celelalte dou puncte cardinale, Europa Nordic, Europa Sudic, Meridional. Dac
urmm istoria, spui tu, popasurile risc s fie, chiar n actualitate, prea puin odihnitoare. Probabil.
Dealtfel, mi atragi tu atenia, nici mcar aceste repere nu sunt de ncredere, fiecare din ele se
deplaseaz, se mrete, se restrnge, nct despre o orientare cardinal nu avem ce povesti, dect, tot tu
o spui, ntr-o epopee mai curnd descurajant dect exemplar. Nu cumva caui repere n trans-istorie?
Sau n post-istorie? mi vei spune sigur, tiu. Dintotdeauna, personal, m-am bazat pe sinceritatea ta,
chiar dac tu o consideri fapt spontan, sau, cum i mai spui? Instinctiv?
Vzut de la locul unde te afli tu, n Europa Occidental, i-ai ales numele i pentru tine ca individ, eu
prefer s spun persoan; locul unde triesc eu apare sub semnul unei i mai acute mobiliti dect cea
caracteristic ntregului peisaj continental. Ceea ce, zici tu, este derutant i nelinititor. O Europ
Oriental devine un fel de moned de schimb, mijloc de tranzacie, cu modificabilele ei denumiri,
diviziuni. Toate acestea, fr s se mai in cont mcar de realitile geo-fizice. i, de aici, vii cu
exemple crora departe de mine gndul de a le contesta circulaia i impactul.
S-ar zice c Europa cea mai nvecinat celei Rsritene este Europa Central. Brusc, intervine i o
Europ de Sud-Est, implicnd astfel un Sud care este mai cuprinztor n geo-continentalitatea lui. Cum
toate aceste hotrniciri se ntrec n dinamism, se apeleaz la configuraii naturale, la forme de relief,
cum le definesc manualele colare. Nu numai la cele care, prin natura lor, sunt dintru nceputurile
mitice investite cu principii de comunicare i parcurgere, apele; m refer desigur, la Dunre, i nu
numai la ea. Dar, n cazul acesta, frumosul i mutilatul nostru fluviu este, totui, cel mai important.
Mutaiile politico-ideologice sunt multiplicate i la strile mai puin supuse schimbrilor i micrii munii Balcani. Avem, nu-i aa, o Europ Balcanic, i, odat cu ea, un ntreg repertoriu de referine de
baz, din cele mai variate, cea mai larg rspndit fiind Balcanii = Butoiul de pulbere al Europei.
Ai dreptate, este de necrezut cu ce rapiditate i cu ce consecine astfel de etichete, teorii, coli de
gndire, concepte, sintagme, etc. fac durabile cariere i se ncrucieaz, deloc armonios (nici n-ar avea
cum) n mentalul elitar i operaional al euro-conceiverilor (notri), chiar dac ei nu au pus vreodat
piciorul n Europa, necum prin aceste att de supralicitate componente ale ei. Cred i eu, ca tine, c
europenii, ar fi timpul i locul (popasul) s se cunoasc mai bine pe ei nii i, totodat, lucid, unii pe
alii. Proiectrile mentale, solid ideologizate, ne pot plasa fr ntrziere, ntr-o Realitate Virtual de un
concret fr ieire. Am avut destule astfel de realiti, nu mai este de dorit s le adugm noi orbite.

Dintre cele dou surori, memoria i istoria, eu cred, ca i tine, c prima este cea neleapt, iar cea de a
doua poate nva.
Unde este ara mea, Romnia, n toate astea? A fi nclinat s zic, n toate, dup istoria i geografia
celor care, mi permit s afirm, habar nu au despre ce vorbesc sau, mai ru, vorbesc cu intenii ce nu
sunt, n nici un fel, benefice vreunei Europe. mi aminteti c, n cazul Romniei, putem i trebuie s
includem i un alt element geo-strategic (i nu numai, a spune eu) Marea Neagr. Mai rmne de vzut
ce facem cu Carpaii, ntrebi tu, oarecum retoric, dar, de fapt, foarte realist. Ce pot spune? Dac ne
referim la aceleai preocupri pe care le-am vrea i inteligente i integraioniste, realiste i benefice,
gsim Romnia n numitul Grup de la Helsinki (!), configurat, sau prefigurat din decembrie 1999 i
care este: Romnia, Bulgaria, Letonia, Lituania, Slovacia, geometrie economico-politic din care nici
Dunrea, nici Marea Neagr, nici Carpaii nu pot fi scoase, dar n care ele nu sunt nici circumscrise.
Mai sunt i Balcanii, cu toat faima de care sunt nsoii, numai c ei nu au trecut niciodat Dunrea,
nici nu o s-o treac, deci, nu au cum, ntr-o lectur ct de ct avizat, s includ Romnia. M ntrebi de
ce este vzut Romnia ca o ar balcanic; a rspunde c dintr-o caren nu de informaie, ci de
educaie i de memorie, a celor care o situeaz astfel.
i acum, pentru a nu face din aceast scrisoare una prea extins, chiar dac nu rspund la toate
solicitrile tale, s ne ntoarcem la folclorul nostru. Adic, la una din constituentele patrimoniului
nostru cultural-spiritual, pe care, de mult timp, l ndrgeti i caui s-l cunoti, s i-l apropii; prin
care, cum singur spui, ca ntr-o iniiere blnd, (douce, zici tu), te descoperi ie nsui, prin prezena
celuilalt.
S vedem cum ne regsim de data aceasta. Nu m uit acum la o epopee, genul epic, de fapt, nu m
atrage, chiar ncerc s m in departe de el. Totui, m opresc la un basm fantastic. Povestirea, ca i
actul povestitului au, pentru mine, o desfurare tainic, una ce este accesibil prin cele mai sensibile
registre ale memoriei celui care a ascultat i a deprins din nelepciunea ei puterea cuvntului. Basmul
de acest tip este dincolo de genurile literare, el se spune singur, chiar fr audien istoric, suscit n
sensibilitatea i n contiina noastr simplitatea rosturilor mprtite.
N-o s-i povestesc aici toat acea vreme a unei zile-nopi n care, undeva, o femeie a nscut patru
feciori. Le-a pus la fiecare nume, dup momentul n care au venit pe lume. Unul era Apusul, altul
Miaznoapte, al treilea Rsritul, cel din urm Miazzi. Vezi c se inuser i ei dup mersul Soarelui,
cum altfel? Numai c, de ndat ce s-au aflat slobozi din pntecele mamei, fiecare s-au i pornit la
drum, ntr-o parte a lumii, dup rnduielile din alte porunci. S-a trezit biata femeie singur, c brbatul
ei era dus departe la lucru, erau sraci, zice povestea. Avea femeia acolo, cu ea, n cas, cmaa ce o
purtase la facerea pruncilor, i era drag i se ntreba ce putea s fac cu ea, dar mai ales, cum s-i
aduc pe nzdrvani acas. C erau nzdrvani copiii. De abia ieii din snul ei, fiecare crescuse ca din
ap Acum erau patru feciori n toat firea. i nici mcar nu tiau c sunt frai. i uite minune ca n
basme! Pe rnd, au prins a veni acas. S-ar fi bucurat femeia, doar c tot nu i se arta a bucurie. Cum
ajungea unul acas, c soseau dup rndul naterii, cum se trntea pe pat i adormea ca mort. Cnd s
fie toi i s le poat spune femeia ce i cine erau, prindeau s se trezeasc, dar tot pe rnd, i uite aa,
povestea, adevrat ca toate povetile, merge nainte.
Pn odat, cnd a luat femeia cmaa aceea, a ntins-o frumos pe patul cel mare i unul cte unul, au
venit cei patru feciori de s-au culcat i au adormit butean. Mama, ncet, a luat un ac cu a i, fr s-i
trezeasc, i-a cusut pe toi patru n cmaa fermecat. A dat unul s se scoale, apoi altul, al treilea, cel
din urm, n zadar. Pn nu au aflat cu toi c sunt frai buni, nu i-a lsat femeia s ias din cma. i

de atunci, zice povestea, n locurile acelea sunt bune rnduielile ceasurilor, zilelor, vremilor, ntre toi
oamenii, fiindc timpul, chiar i cel al firii (naturii), simte inima omului.
Erau, pesemne, tot dup o vorb de la noi, pe atunci, vremi de inim curat. Una este dac asculi o
poveste ca asta, dac o auzi, cu adevrat, alta este dac o citeti la repezeal i fr luare aminte, iar
dac o scrii fr s mai ai cmaa, s tii cum s o coi n una, se aleg vremi i suflete desprite,
incontiente. Cum dormeau fraii aceia, ca mori.
Ca ntotdeauna, atept s-mi scrii, cu promisiunea c-i voi rspunde, fie i cu oarecare ntrziere, dar
cu aceeai prietenie i apropiere peste locuri.

DESPRE VALERIU GAFENCU,


SFNTUL NCHISORILOR" DIN PRIGOANA COMUNIST
n care Florin Popescu arat c unde s-a nmulit pcatul a prisosit i
harul
prin mrturisitori i mucenici asemeni lui Valeriu Gafencu, trimii de
Dumnezeu
ntr-o ar n care vrjmaii lui Hristos preau a se fi statornicit pentru
totdeauna

Generaia bunicilor notri a trebuit s se loveasc direct de tvlugul comunist i s


aleag ntre mrturisire sau compromis. Prinii notri s-au nscut i s-au format i
ei n vremuri la fel de grele. Generaia noastr are, ns, nepreuitul dar al libertii
de dup 1989, cnd poate s ia contact mai uor cu Biserica i cu adevrul ascuns
pn acum. Tinerii de astzi nu mai sunt pui n faa pericolului de a-i pierde
libertatea sau viaa, dac doresc s rosteasc adevrul. Rolul lor este altul, de a
cuta acest adevr i de a nva din virtuile i din greelile prinilor lor.
Nu putem sta nepstori fa de experiena Bisericii ntr-o prigoan att de
cumplit. Crile scrise n ultimul deceniu despre fenomenul concentraionar aduc
cutremurtoare mrturii ale unei viei trite la extrem, din punct de vedere trupesc
i sufletesc. Dac unele dintre faptele relatate au fost acte de sfinenie ale unor noi
sfini, ele ni se adreseaz n primul rnd nou, cu ajutorul lor ne putem ndrepta
viaa n contextul acestui sfrit de mileniu, pe drumul mntuirii. Suntem primii
beneficiari ai exemplului acestor mrturisitori din nchisori. Exist deja mrturii c
ajutorul venit de la ei este real. De exemplu, nu puini sunt tinerii care spun c au
tras multe foloase duhovniceti i au pus nceput bun n urma citirii crii Imn
pentru Crucea purtat a regretatului Virgil Maxim, care cuprinde, printre altele,
adevrate acte martirice contemporane.
Numele lui Valeriu Gafencu apare n foarte multe dintre crile literaturii romneti
de detenie, unde este numit sfnt sau sfntul nchisorilor. Dei nu toi autorii
acestor cri l-au cunoscut, vestea despre el a circulat nc nainte de 1989, astfel

nct astzi este cunoscut n cercuri mult mai largi. Dup anul 1989 au fost strnse
mrturii de la cei care l-au cunoscut i s-a ntocmit un dosar pentru a fi depus la
Cancelaria Sfntului Sinod al B.O.R.. Fiecare dintre aceste mrturii reprezint o
schi aghiografic.
Dei nu avem calitatea de a scrie despre faptele de sfinenie petrecute n nchisorile
romneti din perioada comunist, vom ncerca s punem n relief dreapta
nvtur care se desprinde din viaa i faptele sfntului Valeriu Gafencu, n
lumina tradiiei ortodoxe.
Avem nevoie de noi sfini?
Bucurai-v c ceata voastr pururea
se mrete cu cei noi de pe pmnt venii.
(Acatistul Tuturor Sfinilor, Icos 10)
Celor care mrturisesc despre faptele de sfinenie i despre sfinii din nchisorile
prigoanei comuniste li se poate replica: Ne sunt suficieni sfinii din primele secole
cretine i din calendarul nostru, crora rugndu-ne i cerndu-le ajutorul,
rmnem cu siguran n tradiia Bisericii i nu greim cu nimic. Ce nevoie avem
de ali sfini? Sau: Cei nchii au fost condamnai pentru c s-au opus
comunismului, iar dintre arestai i deportai se exclud cei politici, politica n-are
nimic comun cu Biserica.
Primul argument c avem nevoie de aceti Sfini (cu contiina existenei lor) este
ajutorul pe care l putem avea de la ei. Aceti noi sfini au reuit s biruiasc lumea,
ascultnd de ncurajarea Mntuitorului din cuvntarea de desprire (Ioan 13, 33),
cu necazurile i ispitele acestui prag de nou mileniu, avnd de fapt aceleai virtui
pe care le-au avut toi sfinii, exercitate ns n alt context social.
Densitatea cea mai mare este ntlnit, firete, n perioadele n care Biserica a fost
persecutat. ncepnd cu mpraii romani persecutori preconstantinieni,
continund cu apostaii i iconoclatii bizantini, apoi cu musulmanii i cu ticluitorii
Revoluiei franceze, ultimii i cei mai diabolici prigonitori ai Bisericii au fost cei
care au implantat comunismul n Rusia la nceputul secolului al XX-lea, iar mai
trziu n celelalte ri. Din Protocoalele descoperite de intelectualii cretini nc
dinainte de izbucnirea ciumei roii, ca i din cele mai recente studii, reiese c
aceast prigoan a fost ndreptat n primul rnd asupra Bisericii i apoi mpotriva
naiilor, ea depind n intensitate i proporii toate persecuiile precedente.
n dicionarul Biserica ntemniat. Romnia: 1944-1989, editat de Institutul
Naional pentru Studiul Totalitarismului, se dau deocamdat numele a 2.544 preoi
i monahi deinui, dintre care 2.398 adic 72% sunt ortodoci; 15 mitropolii
i episcopi ortodoci scoi din scaun; 60 de monahi participani la lupta din muni
etc. Aceste cifre i desemneaz numai pe cei care au putut fi identificai pn n
prezent. Nu s-au pus la socoteal cretinii simpli, rani, studeni, muncitori sau
intelectuali care au fost nchii pentru credina lor, nici monahii i monahiile
izgonii din mnstiri, nici situaia din Basarabia, cu deportrile n Siberia i

mnstirile desfiinate.
Pentru a rspunde acuzelor ncepute nc din 1990 i continuate pn astzi, c
Biserica nu a fcut nimic n vremea comunismului, .P.S. Bartolomeu aduce aminte
de Printele Stniloae, care A avut atunci o reacie aproape violent: Cum adic,
unde a fost Biserica?! S ne ntrebe pe noi, sutele de preoi care am trecut prin
beciurile Securitii, prin Jilava, Periprava, Gherla i Aiud!
Sfinii vremurilor de pe urm sunt modelele cele mai la ndemn pe care le putem
urma, ei au luptat i lupt cu aceleai ispite cu care luptm i noi, n aceleai
mprejurri ale vieii. Ei sunt cei care, n mulimea de oameni pesimiti, care
contrazic purtarea de grij a lui Dumnezeu i frumuseea lumii, confirm deplin c
lumea este opera iubirii lui Dumnezeu, destinat ndumnezeirii.
La romni, primul mare aghiograf consemnat de istorie a fost Mitropolitul Dosoftei
al Moldovei, care a tradus, a prelucrat i a tiprit pentru prima oar Proloagele sau
Viaa i petrecerea Sfinilor, la sfritul secolului al XVII-lea. Preocuparea i
evlavia lui pentru a-i descoperi pe sfinii romni reiese i din urmtoarele cuvinte:
Dar tocmai i din Rumni muli sunt care am vzut viaa i traiul lor, dar nu s-a
cutat, fr numai Daniil de la Vorone i Rafail de la Agapia; am srutat i
sfintele motii C Dumnezeu Sfinia Sa, nici un neam din rodul omenesc pe
pmnt nu las nepartinic de darul Sfiniei Sale. C peste tot au tins mila Sa i-a
deschis tuturor ua de spenie
S-a ntmplat chiar ca anumii sfini romni s fie mai bine cunoscui i canonizai
mai nainte de ctre alte neamuri. Pn la declararea autocefaliei Bisericii noastre,
n anul 1885, ea s-a aflat sub o anumit autoritate a Patriarhului de Constantinopol,
ceea ce nu nlesnea deplina iniiativ. Aa s-a ntmplat n cazul Sfintei Teofana,
fiica lui Basarab ntemeietorul, n secolul al XIV-lea, canonizat la srbi i bulgari;
al Sfntului Ioan Valahul, n secolul al XVII-lea, cinstit la greci; al Sf. Antipa de la
Calapodeti, n secolul al XIX-lea, trecut n Mineiele ruseti ncepnd cu anul 1906
(fr o canonizare oficial!).
Iat c unele canonizri oficiale au venit dup mai muli ani, aa nct ceea ce ine
de datoria noastr este s avem ochi ca s ne vedem sfinii i s-i urmm. Pare-se
c decizia de canonizare este mai puin important, dei aa cum spunea
Printele Dumitru Stniloae suntem lipsii de slujbele nchinate lor. n anul 1987,
n epilogul volumului Sfini Romni i aprtori ai Legii strmoeti, Printele
Stniloae trgea cteva concluzii nsemnate: Cretinismul romnesc a rodit i el
din sine muli i minunai sfini, chiar dac smerenia caracteristic poporului
nostru sau alte mprejurri istorice nefavorabile n care a avut de trit a fcut ca
Biserica noastr s nu canonizeze dect un mic numr dintre ei, i aceasta de-abia
n 1955.
Pentru ca lucrurile s fie mai bine cunoscute, am extras din lucrarea Pr. Prof. Liviu
Stan, Despre canonizarea sfinilor n Biserica Ortodox (1950), criteriile de
stabilire a sfineniei unui om fixate de-a lungul timpurilor i n vigoare pn n ziua
de azi. n primele secole, semnul doveditor al sfineniei era moartea martiric i ea
a rmas pn n zilele noastre dovada cea mai cert a sfineniei unui om.

Alt semn a fost socotit de atunci mrturisirea nenfricat a dreptei credine n faa
orictor ispite sau ameninri, indiferent dac o astfel de atitudine a atras dup
sine mucenicia i moartea de pe urma chinurilor fizice i morale sau nu, sau dac
a atras numai exilul, nchisoarea sau alte suplicii suportate cu brbie eroic.
Al treilea semn al sfineniei a fost socotit i a rmas pn azi viaa sfnt i curat,
de ascez i plin de dragoste pentru cei din jur.
Al patrulea semn este svrirea minunilor.
Al cincilea semn este lupta de aprare a dreptei credine i lupta pentru biruina
dreptei credine, deci lupta pentru Biseric, dat de orice credincios cu toate
puterile lui.
n fine, izvorul tuturor acestor fapte este dreapta credin ortodox.
n ntreaga istorie a vieii bisericeti, iniiativa pentru aezarea eroilor cretini n
rndul sfinilor a avut-o ntotdeauna poporul credincios. Evlavia popular a fost
aceea care a identificat pe adevraii sfini i a nceput s-i venereze, crendu-le
un cult neoficial, local, sau general. Un rol important l-a avut bineneles ierarhia,
care a supravegheat procesul acesta. Totui ea nu a impus actul canonizrii.
Canonizarea nu are un caracter constitutiv, ci unul declarativ, deci Biserica nu face
dect s constate, s recunoasc i s declare, s mrturiseasc sfinenia unui fiu
al ei, care a fost proslvit de Domnul cu puterea sfineniei. Cu alte cuvinte, sfntul
era sfnt i nainte de canonizare, nu numai dup ea.
Pr. Prof. Liviu Stan mai lmurete un lucru (care contravine prerilor exprimate
foarte tare i des n ziua de astzi): nu este necesar ca de la moartea unui erou al
credinei pn la canonizarea lui s treac un anumit timp de verificare. Deci dac
avalana pietii populare oblig, un om poate fi canonizat chiar imediat dup
moarte, rudele lui nu au nici o legtur cu problematica aceasta. Este ns prea
adevrat c niciodat Biserica n-a pus vreo grab deosebit n actele de
canonizare.
Dup 50 de ani de ateizare a populaiei, se pare c evlavia s-a mutat de la sate la
orae, mai ales n rndul tinerilor. Este firesc, deci, ca ndejdea s stea n tineri, mai
ales c ei nu au fost atini de microbul frniciei i compromisului. Printele
Constantin Voicescu, devenit preot n urma atmosferei din nchisorile prin care a
trecut, mereu ne aducea aminte de faptul c evreii au trebuit s rtceasc sub
Moise 40 de ani pe un petec de pmnt pentru a intra n Canaan, pn s-au
schimbat generaiile...
Viaa de Sfnt a lui Valeriu Gafencu
De acum nainte nimeni s nu-mi mai fac suprare,
cci eu n trupul meu port semnele Domnului Iisus.
(Gal. 6, 17)
ntre cei mai cunoscui martori/martiri care au suferit, trind pe cele mai nalte
culmi ale spiritualitii cretine, se afl Valeriu Gafencu. Este considerat n

Romnia drept cel mai reprezentativ dintre fotii deinui politici din generaia lui,
intrat ca student n nchisori.
S-a nscut la 24 ianuarie 1921 n comuna Sngerei, la 18 km spre Prut de oraul
Bli, reedina judeului cu acelai nume din Basarabia, ntr-o familie de gospodari
ai trgului, Vasile i Elena Gafencu. Tatl, Vasile Gafencu, a fost ncorporat n
armata rus la nceputul primului rzboi mondial, n 1914, i a luptat pe mai multe
fronturi. n februarie 1917, dup izbucnirea Revoluiei, a militat pentru autonomia
Basarabiei, devenind apoi deputat n Sfatul rii. mpreun cu Ion Buzdugan i Ion
Pelivan, a inut legtura cu Romnia pn la intrarea trupelor romne n Basarabia,
n ianuarie 1918. La 27 martie a fost prezent n Sfatul rii, votnd cu nsufleire
pentru unirea cu patria romn. Din cstoria cu Elena Coco se nasc patru copii:
Valeriu, n 1921, Valentina, n 1924, Eleonora, n 1926, i Elisabeta, n 1928.
Valeriu a urmat coala primar la Sngerei i Liceul teoretic de biei din Bli,
fiind un elev cu totul deosebit. Era un model de demnitate pentru toi colegii lui.
Era exigent cu el nsui, dar i cu surorile lui mai mici, crora, dei le arta mult
dragoste, le impunea o disciplin aparte: nu aveau voie s frecventeze
cinematografele, nu le era permis s aib prietenii cu orice fel de oameni. Erau
verificate riguros la teme i la pregtirea leciilor. Cei patru frai formau o familie
atrgtoare model pentru colegi i colege. Valeriu i Eleonora erau nzestrai cu
frumoase voci muzicale.
A fost coleg cu actualul savantromanist de renume mondial Eugen Coeriu i a
debutat la revista Crengua a Societii de Lectur B. P. Hasdeu, cu o lucrare n
proz: De Pati n sat (n clasa a asea corespunztoare clasei a zecea la noi).
Muli profesori au contribuit la formarea lui intelectual, mai ales profesorul de
limba romn, care era i directorul liceului. n ultimele clase, pe Valeriu l-a
preocupat n mod deosebit educarea i formarea n spirit naional i cretin a
colegilor de coal. A absolvit liceul n 1940, dup care, n timpul ocupaiei, a
reuit s se nscrie la Facultatea de Drept i Filosofie din Iai. A motenit de la tatl
su o nclinaie fireasc spre lupta pentru adevr i dragoste de neam.
n momentul rpirii Basarabiei prin pactul Ribbentrop-Molotov, btrnul i ia
familia i o trece Prutul, instalnd-o la Iai. Btrnul i Valeriu revin, ca s lase
gospodria unui om de ncredere, dup care se ndreapt spre Prut, l trec not, iar
apoi tatl i ncredineaz fiului familia sa i se ntoarce la fraii de lupt. La puin
timp este arestat i trimis cu un lot de romni basarabeni dincolo de cercul polar,
unde, n condiii groaznice de via, moare, dup un an de zile, cu gndul la
Dumnezeu, Cruia I-a ncredinat pe cei dragi ai lui. Cineva, scpat de acolo, i-a
povestit lui Valeriu aceste lucruri mai trziu.
La facultate, Valeriu se face degrab cunoscut i apreciat de ctre profesori. n
1941, student n anul doi, a fost arestat, condamnat la 25 ani de munc silnic i
trimis la Aiud, din cauza activitii sale n Friile de Cruce. La proces au depus
mrturie n favoarea lui mai muli profesori universitari, care au declarat c este
unul dintre cei mai valoroi studeni i c, fiind liber, ar putea aduce un preios
serviciu facultii i rii, prin capacitatea i energia lui intelectual. La judecarea
procesului su, profesorul de drept civil, Constantin Angelescu, s-a prezentat din
proprie iniiativ s-l apere, declarnd c este unul dintre cei mai buni studeni pe

care i-a avut de-a lungul ntregii sale cariere didactice.


n iunie 1941, dup dezrobirea Basarabiei, mama i surorile lui Valeriu au rmas n
gospodria din Sngerei, dar n 1944, la nvlirea trupelor sovietice, s-au retras la
Iai, sub ocrotirea celei mai mari surori, Valentina. Au supravieuit cu greu, splnd
rufele celor avui din trgul Iailor, sub permanenta ameninare de a fi arestate i
deportate. n 1941, Valeriu Gafencu, ajuns la Aiud, i ntlnete aici pe: Anghel
Papacioc (viitorul printe Arsenie), preotul Vasile Serghie, avocatul Trifan Traian,
avocatul Marian Traian i pe alii, mpreun cu care traseaz o linie de conduit
cretin i romneasc, pentru toi deinuii politici, valabil nu numai pentru
perioada de dictatur antonescian, dar i pentru ntreaga via a celor nchii, ca
model de atitudine, indiferent de forma de asuprire i de emblema stpnirii:
neacceptarea vreunei forme de conciliere i supunerea i acceptarea oricror
suplicii, consecina mrturisirii Adevrului Dumnezeiesc, n viaa personal i
comunitar a neamului Prin fiecare dintre cei ce acceptau jertfa suprem,
neamul urca o nou treapt de lumin n mpria lui Dumnezeu.
Pentru ei toi, Hristos nu era doar un ideal exterior, ci era nsi viaa lor zilnic,
dorina integrrii n El ca stil de trire permanent. Valeriu nu druia, se druia.
Ardea ardere-de-tot la propriu, n faa tuturor, ca o fclie de lumin spre care i
de la care fiecare lua putere sufleteasc i trupeasc. Din mrturiile celor care l-au
cunoscut pe Valeriu Gafencu pe parcursul unor anumii ani din detenia sa, AiudPiteti (1941-1949) i Trgu Ocna (4 februarie 1950-18 februarie 1952), ca i din
coresponden (1941-1949), se ntrevede o evoluie spiritual la Valeriu Gafencu,
de care este bine s se in cont.
La nceput, de exemplu, cei care l-au ntlnit n 1942, la Aiud, mrturisesc c i-au
dat seama c se afl n faa unui om rar ntlnit i, n dorina lor sincer de
perfecionare, cutau prietenia oamenilor superiori lor, de la care puteau s se
mbogeasc sufletete. Vom expune n continuare unele dintre faptele, minunile,
suferinele i nvturile lui Valeriu Gafencu, ncercnd s pstrm cronologia lor.
Colegul de facultate Jean Valjean Ionescu relateaz c Valeriu Gafencu era dotat cu
un bagaj superior de cultur: Eminescu, Eliade, Crainic, Nae Ionescu, Hasdeu,
Blaga, Bernea. Printre crile de suflet se numrau Roza vnturilor, Puncte
cardinale n haos, ndemn la simplitate, Urmarea lui Hristos. Chiar din primele
zile de detenie, Valeriu Gafencu vorbea despre rolul Bisericii ca o concepie
ancestral-organic i era convins c cei asuprii trebuie neaprat s-L aib alturi pe
Domnul Iisus Hristos. n perioada anilor 1941-1943 se observ c, n multe dintre
scrisori, Valeriu Gafencu i ruga insistent rudele pentru a fi ajutat cu alimente,
haine i bani; lucru foarte firesc, deoarece, chiar n perioada lui Antonescu, regimul
la nchisoarea Aiud era destul de greu. n schimb, din relatrile dinluntru, de la
fraii de suferin, aflm cum i folosea Valeriu Gafencu bunurile primite de la
familie. Printele Vasile Boldeanu relata n 1991, la Paris, c ntr-o iarn geroas a
fost transferat la nchisoarea Aiud i era numai n cma i pantaloni; era aproape
ngheat cnd l-a ntlnit pe Valeriu Gafencu, care, fr nici o vorb, a dezbrcat
bundia lui mblnit i l-a mbrcat pe printe, salvndu-l de la moarte.
O ntmplare asemntoare ne este relatat de bunul lui prieten, Marin Naidim:
Cnd a intrat n nchisoare, era mbrcat cu un costum dintr-o stof englezeasc,

vernil. i edea bine, dar nu se mai simea bine n nite haine ic i a cutat s
scape de el. Eram n colonie la Galda. ntr-o zi a ntlnit un om srac i a venit la
colonie fr hain. O dduse. Cnd l-am ntrebat unde i-a lsat haina, el mi-a
rspuns cu un cuvnt din Pateric: am trimis-o nainte.
ntr-o alt relatare, care ne lmurete i mai bine poziia lui Valeriu Gafencu fa de
bunurile materiale, aflm c la pretenia miliienilor de a preda toate hainele, mai
puin o pereche de chiloi i o cma, toi cei din celul s-au revoltat, dar Valeriu
Gafencu a spus: Mntuitorul ne-a nvat s dm Cezarului ce este al Cezarului i
lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu; deci eu m supun cuvintelor lui Iisus.
n 1946-1947, aflndu-se n nchisoarea Aiud, a fcut parte din lotul deinuilor
trimii la Galda de Jos, pentru a ngriji via lui Albini, care solicitase nchisorii Aiud
deinui politici pentru munc. Albini le-a interzis s consume din struguri fr
aprobarea lui, cu toate c acetia lucrau toat ziua n vie. Valeriu Gafencu a fost
singurul care a respectat absurda dispoziie, n ciuda protestelor celorlali.
n colonie la Galda, Duminica, se scula cu noaptea n cap i se ducea pe cmp s
adune flori. Venea cu picioarele ude de rou i cu braul plin de flori, ca s le duc
la biseric. M-ndemnase s fac i eu la fel. Adunasem i eu maci roii, dar eu m
simeam parc jenat s merg cu braul plin de flori prin satul acela. El nu. El fcea
lucrul acesta foarte natural, el nu simea nici un fel de jen, nu avea simul
ridicolului.
Printre condiiile puse de deinui la sosirea n colonia Galda, a fost i aceea de a nu
munci Duminica i de a fi lsai s mearg la biseric. La un moment dat, grupul
lui Valeriu Gafencu a fost transferat la colonia Unirea, unde nu li s-a mai respectat
acest drept. n acest context, semnalm una dintre primele minuni palpabile
petrecute n jurul lui Valeriu Gafencu, relatat de Virgil Maxim:
Duminica, noi, cei sosii de la Galda, ne pregteam s mergem la Biserica din sat.
Dar cei doi gardieni ne-au oprit i ne-au dat ordin s mergem la strnsul fnului.
Le-am amintit gardienilor dreptul de a nu lucra Duminica. Nervoi, au nceput s
ne amenine, s ne insulte. Au scos pistoalele, acuzndu-ne de revolt n colonie.
Atunci Valeriu Gafencu le-a rspuns: Punei-v pistoalele n tocuri! Mergem la
munc! Dar s tii c Dumnezeu n-o s v ajute!. Am luat furci i greble, ne-am
ncolonat i am plecat. Pn la fn erau trei kilometri. La ora nou am ajuns. Am
nceput s strngem fnul, s-l facem poloage, apoi cli, s poat fi ncrcat. n
vzduh sunetele clopotelor anunau intrarea la liturghie. Ne-am oprit din lucru i
am rostit Tatl nostru i Nsctoare de Dumnezeu. Dl. Trifan, dl. Marian i Valeriu
Gafencu ntrziau s se ridice din genunchi . Era 3-4 dup-amiaza cnd am
terminat. Abia atunci ne-am aezat s ne odihnim puin. De pe vrful colinei un
brbat se apropia, era un gardian. Ne-a anunat s ateptm cele trei maini mari
i cele apte crue pentru a ncrca fnul pn seara. Un vnticel ridica n
vzduh puful ppdiilor i frunzele uscate de porumb de prin lanurile vecine.
Cerul a nceput s se nnoureze i vntul, transformat n vijelie, smulgea vrful
cpielor; crescnd n intensitate, s-a prefcut n furtun i umfla n vzduh toate
cpiele, purtndu-le ca pe nite psri jumulite peste culmile colinelor. n mai
puin de un sfert de or nu mai era nici un fir de fn pe teren i o ploaie mrunt a

nceput s cad. Zarea se ntuneca i fulgerele brzdau cerul, nsoite de tunete


npraznice. Gardienii se uitau disperai la noi, ca i cum ar fi trebuit s facem
ceva spre a salva situaia. Ne-am ncolonat i am plecat spre colonie, fr a
atepta comanda lor. Ne urmau de aproape. Apoi ploaia s-a oprit. Cnd am ajuns
n colonie, se nsera de-a binelea. Mainile i cruele ateptau n incinta coloniei.
Miliienii au explicat delegatului ce se ntmplase pe cmp. S-a ntocmit un raport
care a artat c, din cauza furtunii i ploii dezlnuite, recolta de fn a fost
compromis. Ni s-a cerut confirmarea. Am dat-o, specificnd c aceast
calamitate a avut loc Duminic. Fr comentarii.
Un scurt portret spiritual de la sfritul primei perioade de detenie, din care rezult
dreapta credin i mrturisirea ei celor din jur, ni-l ofer Marin Naidim: Citise
mult n viaa lui, dar acum (ct s-a mai putut citi n Aiud pn n 1948) nu mai
citea dect o singur carte: Biblia i ce era n legtur cu ea: Filocalia, Patericul,
Urmarea lui Hristos. i se ruga. n colonie, mergea ntre ruinele unei vechi biserici
prsite, ce se afla pe un deal, ntr-o lucernite a coloniei, ce n-avea acoperi, era
expus ploilor i intemperiilor, i el se ruga acolo. Cnd venea cineva de acas pe
la el, aborda cu ei totdeauna probleme de credin, cutnd s conving pe fiecare
de importana problemei mntuirii. Spunea ctre mine c, chiar de nu reuim noi
s schimbm lumea, mcar s trezim interesul, s o facem s nu se mai simt bine
cnd svrete rul, s crem probleme, s-i pun ntrebri, s-i schimbe paii.
Fcea mult haz de contiina pcatului, pentru c erau muli care considerau
pcate numai curvia, hoia i crima, i muli nu se recunoteau pctoi, fie c nu
le aveau pe acestea, fie c le minimalizau, neacordndu-le importana cuvenit.
Dar pierdeau din vedere c mai sunt i altele, i poate mai mari dect acestea, cum
ar fi mndria: Celor mndri, Dumnezeu le st mpotriv i celor smerii le d har.
Pe omul care se grozvete, Domnul l las singur i, fr El, o s-i dea seama c
nu poate face nimic, i atunci o s strige la El. De la el am deprins obiceiul de a ne
spune frete tot ce aveam pe suflet, practicam cum s-ar spune mrturia freasc.
Mrturisii-v unii altora pcatele. Ne-am cultivat n felul acesta, la ndemnul lui,
curajul moral.
n devenirea spiritual a lui Valeriu Gafencu, o dat care trebuie subliniat este
iunie 1943, cnd a avut o spovedanie deosebit, rezultat din ndelungi frmntri
asupra suferinei din nchisoare i a adevratului motiv al ei, lucru pe care-l aflm
de la el nsui, n scrisoarea din 21 ianuarie 1946:
Dup mult zbucium, dup mult durere trit, paharul suferinelor mi se umpluse,
a venit o zi sfnt n iunie 1943, cnd am czut n genunchi, cu fruntea plecat n
pmnt i inima zdrobit, ntr-un hohot de plns. Cteva ore n ir, cu toat
struina sufletului, l rugam pe Dumnezeu s-mi druiasc lumin.
i deodat, n timpul rugii mele fierbini, am czut n genunchi, cu inima plin de
lacrimi, cu ochii uzi de lacrimi. Un hohot prelung de plns. La aceast dat mi
pierdusem toat ncrederea n oameni. Suferisem ntr-un chip ngrozitor. mi
ddeam perfect de bine seama c m gseam ntru adevr. Pentru ce dar
sufeream?! Din tot sufletul meu plin de elan, rmsese ntreag Iubirea. i mi
pierdusem ncrederea n sinceritatea omului, n buntatea lui, dar iubeam. Nimeni
nu m nelegea.

n plnsetul meu prelung, revrsat n valuri de lacrimi, am nceput s bat mtnii.


i deodat O minune! Ce mare eti Tu, Doamne! Mi-am vzut tot sufletul meu
plin de pcate, rdcina tuturor pcatelor omeneti am gsit-o n mine... Vai,
attea pcate!... i ochiul sufletului meu, mpietrit de mndrie, nu le vedea.
Ce mare e Dumnezeu! Vzndu-mi toate pcatele, am simit nevoia de a le striga
n gura mare, de a m lepda de ele! i o pace adnc, un val sublim de lumin i
dragoste mi s-a aezat n inim!
O alt minune, petrecut n luna decembrie 1949, este relatat de Traian Popescu:
ntr-una din seri, la nceputul lui decembrie, ne-a rugat s-l frecm uor pe
picioare, care i erau reci. Afar ger, celulele erau nenclzite, iar el ncepuse s se
rceasc suspect, de la picioare n sus. Contient de ceea ce se petrece cu el, dup
miezul nopii, ne-a optit: Sunt fericit, m duc la Dumnezeu. Rugai-v mpreun
cu mine pentru sufletul meu i al vostru Eram consternai, cutremurai,
dezndjduii, nfricoai, dar i descumpnii, pentru c ne aflam departe de a
primi i accepta senini, cu contiina mpcat, sfritul; nu eram pregtii pentru
acest drum. Ne simeam zdruncinai, neputincioi, prsii. Doar el aborda acelai
zmbet odihnitor, el, pe care, mai trziu, N. Steinhardt l-a numit, ntr-un mod
fericit, sfntul nchisorilor. Dar minunea cu acest om continua. Ctre diminea a
nceput s se renclzeasc i s prind din nou o frm de putere, n care s
plpie viaa Agonia aceasta a durat cteva zile, n care, extraordinar, l-am auzit
spunnd cu senintate: Domnul nu m-a vrut, nu sunt nc vrednic de mpria
Lui. A ntredeschis ochii. A vzut feele noastre descompuse, cu priviri pierdute i
nempcate. Nu v temei ne-a spus nu poate fi fericire mai mare dect s te
duci la El, Cruia I-ai rostit de attea ori numele, Cruia I-ai cerut ajutorul i
Cruia eti gata s-I ncredinezi sufletul. i a continuat: Rugai-v cu mine.
Inginerul Traian Popescu (cel care a compus poemele cantate ale zrcii Aiudului
prin inspiraie) ne mai spune c n celul cu Valeriu Gafencu i-a fcut ucenicia n
multe taine din trirea cretin: Printre primele lucruri care m-a nvat a fost
Psalmul 50, care m-a nsoit pn azi n existena mea intim, spiritual, mpreun
cu Rugciunea inimii Aceasta, spunea Valeriu Gafencu, se rostete n ritmul
btilor inimii. Mi-a fost de mare ajutor n clipele i zilele de mare cumpn de
mai trziu. Am reuit s aflm de la Traian Popescu c rugciunea inimii o are pn
n ziua de aziVom mai afla despre practicarea rugciunii inimii i de la ali frai
de suferin, care au venit n contact cu grupul de mistici de la Aiud pomenii mai
sus, ceea ce demonstreaz lucrarea Duhului Sfnt n aceast nchisoare.
n aceeai perioad, n luna mai a anului 1949, deoarece se ntrerupsese serviciul
divin la cele dou capele ale nchisorii (ortodox i catolic), iar preoii duhovnici
fuseser eliminai de noua conducere instalat la crma rii, Valeriu Gafencu a
cerut unor colonei sosii n inspecie dreptul la asisten religioas:
- Ce vrei voi, m?
Atunci am auzit rspunsul lui Gafencu:
- Eu vreau asisten religioas, care ne este garantat de lege.

- Ce vorbeti, m? Vrei s-i aduc pop n celul?


- Da, aceasta doresc; e dreptul meu.
- sta-i nebun!
- Da, sunt nebun ntru Hristos.
Exista la Valeriu Gafencu o linite desvrit i o concordan total ntre ce
spunea i ce fcea.
Pe de alt parte, acelai om avea un respect deosebit fa de gardieni, chiar fa de
Georgescu, care era cel mai crud! Putem s ne dm seama din relatrile frailor de
suferin c Valeriu Gafencu ajunsese la un stadiu nalt, fiind un model pentru
ceilali; dei la nceput ei erau contrariai. Valeriu Gafencu reuea s disting
demnitatea cretin de mndrie i smerenia de laitate. El spunea c singura
concesie care trebuie fcut oprimatorului este aceea de contiin. Orice act
care vizeaz sau lezeaz credina n Dumnezeu, morala cretin, spiritualitatea ei,
privirea n inferioritate a semenului su, trebuie respins, ndeprtat ca nedemn de
om. Permanent s fim ateni a nu deveni nevrednici fa de semenii notri, s fim
neobosii n a preamri numele Domnului. Cel mai mare pcat care ne pate este
trufia, i de multe ori suntem tentai s o confundm cu demnitatea.
La Piteti, n primvara anului 1949, gardianul Georgescu gsea la percheziii
cruciulie sculptate cu o srm de ac, sau creion i hrtie obiecte interzise cu
desvrire, ce constituiau delicte grave. I se plngea lui Valeriu Gafencu,
spunndu-i c este obligat s mearg s raporteze i primea rspunsul c poate s se
fac a nu vedea ceea ce este legat de numele Domnului, deoarece cruciuliele l
preamresc pe Dumnezeu, c i el s-a nscut cretin. Iat ce influen avea Valeriu
Gafencu asupra unui gardian fr scrupule, care i teroriza pe ceilali deinui! Cu
alt ocazie, Valeriu Gafencu l-a abordat pe gardianul Georgescu, relatndu-i
pericopa evanghelic cu femeia prins n adulter, pe care Mntuitorul nu a osndito, iar dup cteva ore a primit de la acesta rspunsul: N-au avut temei, de aia n-au
omort-o. De atunci, Georgescu a avut o licrire de omenie i respect pentru toi
cei aflai n celula de izolare, unde se afla Valeriu.
Multe fapte din relatri arat smerenia care-l caracteriza pe Valeriu. La nchisoarea
Piteti, ntr-o noapte de iarn, din cauza frigului, a avut prima hemoptizie, sngele
curgnd uvoi din plmnii lui. Un coleg de celul a btut n u i a strigat din
rsputeri s vin doctorul. Cnd miliianul a deschis ua celulei, toi au nceput s
cnte Cu noi este Dumnezeu; dar cnd Valeriu i-a mai revenit, a spus: Linitii-v,
frailor, cci eu vreau s mor n smerenie, netiut de nimeni!.
Smerenia sa ajunse cteodat pn la acea delicatee a sfinilor despre care
vorbete Printele Stniloae. Tot la Piteti, n 1949, un coleg de celul mai glume
fredona aproape zilnic un cntec lumesc, lucru care-l tulbura vizibil pe Valeriu
Gafencu de la rugciunea inimii. Un alt coleg l-a ntrebat pe Valeriu dac n-ar fi
bine s intervin pe lng cel glume, s-l roage s mai rreasc intonarea
cntecului, dar i s-a rspuns: Cine ne d dreptul s-i lum mica plcere pe care o
are?.

Este cunoscut n istorie momentul anului 1943, cnd deinuilor politici din vremea
lui Antonescu li s-au cerut declaraii scrise de desolidarizare de simmintele i
idealurile lor de dragoste de Dumnezeu i Neam. n schimb, li se permite eliberarea
sau posibilitatea de a lupta pe front. Manevra aceasta perfid a fost depistat de
Traian Trifan i de toi cei din grupul cretin de la Aiud. Valeriu Gafencu a rspuns:
Sunt ceea ce sunt; nu am de ce m desolidariza; cred n adevr i n bine i n
biruina lor.
Un scurt portret pentru trei dintre cei care au fcut parte din grupul mistic de la
Aiud l gsim n cartea Mrturisesc Robul 1036, dedicat doctorului n drept
Traian Trifan: Dac Valeriu Gafencu era inundat n chip firesc de Dragostea lui
Dumnezeu, pe care o revrsa ca dintr-un vas prea plin n alte vase, care-i
ateapt mplinirea, dac Anghel Papacioc tria aceast Dragoste n actul
ascultrii desvrite nu cum voiesc eu, ci cum voieti Tu, purtndu-i omorrea
fiinei sale pentru lume, n lume fiind monah n hain laic, Bdia Traian Trifan se
regsea n Dragostea Dumnezeiasc i harul lui Dumnezeu printr-un act contient
al voinei lucrtoare, dezbrcnd orice raiune a lucrurilor de tot nelesul lumesc,
de ingnoran i de pcatul omenesc, proiectnd-o n lumina Raiunii Divine a
Cuvntului ntrupat, ca parte a trupului mistic al lui Hristos.
Printele Constantin Voicescu, vorbind despre nchisoarea Aiud i atmosfera ei,
fcea legtura cu nchisoarea Trgu Ocna: Se nscuse un curent spiritual n
pucrii, nc din 41-42, curent condus i ntreinut de doi deinui, un avocat
i un medic: Trifan i Marian. Aveau o linie filocalic de vieuire. Li se raliaser i
Valeriu Gafencu, Ion Ianolide, studeni pe atuncea, i Marin Naidim, Virgil Maxim.
Aceast direcie spiritual s-a accentuat n perioada 44-47, cnd deinuii au
avut o via mai liber. Au fost vizitai de familii; lucrau n aer liber, la Galda, la
vie. Aveau dreptul la cri religioase, cum este Patericul. S-a format un curent de
rugciune intens. Aadar, cnd am ajuns la Trgu Ocna, eram ncunotiinat c
Valeriu Gafencu reprezenta acel grup de tritori de la Aiud. El a fost bucuros c
eu i cunoscusem pe monahii Benedict Ghiu, Daniel (pe numele de poet i
publicist: Sandu Tudor), pe Sofian.
n perioada 1946-1948, fiind n colonia de munc de la Galda, Valeriu Gafencu i
cei mpreun cu el au putut s mearg la Mnstirile Smbta i Rme, la Printele
Arsenie Boca i respectiv Printele Oea. n afar de Pateric i de Mntuirea
pctoilor, au primit primele trei volume din Filocalia. ntr-o nsemnare din
colonia Galda, din 1947, Valeriu Gafencu o roag pe mama sa s se spovedeasc la
Printele Arsenie Boca, la Mnstirea Smbta, i s spovedeasc i toate pcatele
soului ei pe care le cunoate, deoarece acesta (dac mai era n via) n Siberia nu
avea un preot la care s se poat spovedi. n treapta a patra a revistei Scara
(decembrie 1999) a fost publicat ndreptarul la spovedanie inedit alctuit de
Valeriu Gafencu, pe care l trimitea att familiei (scrisoarea din 29 ianuarie 1946),
ct i prietenilor si.
n anul 1949, Ministerul de Interne a hotrt ca toi cei bolnavi de plmni din
nchisoarea Piteti inapi pentru a rezista la probele de reeducare, ce trebuia
declanat n luna decembrie s fie transportai la penitenciarul-sanatoriu Trgu
Ocna. n acest lot a intrat i Valeriu Gafencu. Valeriu era ntr-o stare grav. De

abia putea s se in pe picioare. n timpul drumului, cu slabele noastre puteri,


ceilali l-am sprijinit i i-am purtat bagajul. n vagonul-dub, cu obrajii stacojii
din cauza febrei, el ne vorbea despre fericirea de a suferi pentru Hristos i a
rezista, precum martirii de odinioar, prigoanei dezlnuite de dumanii credinei.
Cnd s-a urcat n maina-dub de la penitenciarul de tranzit Vcreti, spre Tg.
Ocna, treapta acesteia fiind foarte nalt, nu a reuit s se ridice pe ea i atunci s-a
urcat n genunchi, fcnd semnul crucii. Apoi a spus: Bun este Dumnezeu; mi-a
ajutat s m urc n dub.
n viaa lui Valeriu Gafencu, perioada Trgu Ocna (4 februarie 1950-18 februarie
1952) a reprezentant cu siguran momentul de apogeu. Pentru aceti doi ani,
faptele sale minunate, mrturisite de cei ce au venit n contact cu el, sunt mult mai
multe i, pe viitor, vor trebui clasificate. Noi vom ncerca s punem n eviden, n
cele ce urmeaz, virtuile sale, mai ales rbdarea i dragostea pentru ceilali, duse
pn la jertfa suprem, cteva din nvturile sale, cteva minuni petrecute cu el,
printre care i trecerea lui la Domnul.
Iat un portret pentru anul 1950: Era slab din cale afar i nu se putea ine singur
pe picioare. Trupul su, care altdat trebuie s fi fost nalt i impuntor, acum era
ca un copac frnt i desfrunzit. Boala i suferina puneau pecete grea asupra
trupului su. Privirea ochilor albatri strlucea ns senin, plin de buntate.
Cine avea priceperea, putea s citeasc n ea mari sensuri ale iubirii de Dumnezeu
i de oameni. Ochii lui mari, albatri oglindeau cerul. Privindu-i, te simeai att de
mic! Dar zmbetul lui de nedescris i ddea curaj i te fcea s cunoti ce este
iubirea lui Hristos. i orict i-a fost de grea crucea suferinei, zmbetul acesta n-a
ncetat s-i lumineze faa. Fusese distrus n anchete interminabile i slbatice,
dar n-au putut scoate nimic de la el. Ochii lui te intuiau pur i simplu, prin lumina
interioar hrnit de o credin fr margini n Dumnezeu. Citise enorm de mult
literatur religioas, tria dogmele cretine i se bucura cnd izbutea s ntoarc
pe drumul credinei sufletele rtcite. tia pe dinafar nenumrate rugciuni.
Cnd era singur, puteai urmri micarea uoar a buzelor sale. Se ruga mereu,
pentru iertarea pcatelor, ale lui i ale tuturor.
De la sosirea sa la Trgu Ocna, nu putea prsi patul. Trebuia s stea nu lungit, ci
ntr-o poziie chircit, deoarece la nceputul reeducrilor apucase s treac prin
moric legarea minilor pe sub picioare i suspendarea pe un b cu care
deinuii erau nvrtii, loviturile venind n acest timp peste tot corpul. Rbdarea lui
Valeriu Gafencu este subliniat de ctre medicii deinui care l-au ngrijit i care
mai triesc nc: Aristide Lefa i Mihai Lungeanu. Nu se vita niciodat, iar la
pansare nu scotea nici un sunet, aa nct trebuia s ghiceti pn unde putea
suporta durerea. n ochi i apreau lacrimi, iar pe frunte broboane de sudoare.
Iat o ntmplare care depete cu totul puterea rbdrii umane, relatat de ctre
mai muli dintre camarazii si, inclusiv de ctre medici: n vara anului 1951, pe
lng boala grea de care suferea, culmea, face i o apendicit acut. La sanatoriu
nu putea fi operat din lips de instrumentar i materialul steril necesar unei
intervenii abdominale. Dna. Dr. Danielescu a obinut aprobarea, cu greu, s fie
transportat la spitalul din ora. Acolo, chirurgul i-a fcut rahianestezie i l-a
operat. Sora care sttea la cptiul lui a vzut c transpir mult, dar a pus

aceasta pe seama bolii de plmni. La sfritul operaiei, cu un glas stins, i spune


doctorului: Domnule doctor, m-ai operat pe viu. Doctorul, surprins, i spune s
ridice un picior i cnd a vzut c poate face aceasta i-a dat seama c anestezia
nu prinsese i c l-a operat pe viu. Bine, domnule, de ce nu ne-ai spus? i fceam
anestezie local i nu te durea. Cum ai putut s rabzi atta durere?!. ntmplarea
a impresionat mult pe cei prezeni, iar o sor i-a dat pe furi o batist, avnd
lacrimi n ochi.
Pare greu de explicat o asemenea ntmplare Iat, totui, singura explicaie care
s-ar putea da; este tot o ntmplare relatat de medicul Lefa i de alii, care de data
aceasta este impresionant prin asemnarea sa cu experienele pustniceti: Tot n
cursul verii aceluiai an, ntr-o dup-amiaz, a fcut o criz de fibrilaie arterial,
cu toate consecinele ei Era cianotic, sttea cu ochii nchii, cu mna pe
cruciuli i probabil se ruga Dup administrarea celei de-a doua doze (de
tropantin cu glucoz), am stat cu mna pe pulsul lui, dar iari nici o
modificare Cnd i-am luat pulsul, acesta btea normal Miracolul se produsese.
A deschis ochii, m-a privit zmbind, senin, ca i cum nimic nu s-ar fi ntmplat. Am
dizolvat zahr n ap i i-am dat s bea. Era singura posibilitate s-i ajut cordul
obosit. Cnd a but, m-a privit cu acea unic privire a ochilor si intens albatri,
care tremurau, i mi-a spus: Lui I-au dat fiere i tu mi dai miere?.
Probabil c Valeriu Gafencu nu se gndea att la suferinele sale, care i
impresionau pe cei de lng el, ct la suferinele Domnului, i i purta crucea la
umbra Crucii Domnului, cutnd nu s-i scape viaa pentru ca s-o piard, ci s i-o
piard pentru Domnul, pentru a o mntui. Aa putem nelege i cum a putut
suporta operaia pe viu, i cum, dup experiena relatat mai sus, el a spus cuvintele
lmuritoare: Lui I-au dat fiere, iar tu mi dai miere? cuvinte care vor rmne n
Patericul Romnesc al secolului XX.
Tot de la el am nvat c mpria Cerurilor este deschis cu porile n chipul
crucii.
Una dintre faptele cele mai semnificative

DESPRE SOCIETATEA DESCHIS I PRIETENII EI


n care Roland Hoffman Negulescu vdete faptul c filosoful politic amator
Karl Popper nu este n nici un caz infailibil, dei idioii utili i comisarii
ideologici de azi decreteaz aceasta; totodat ne arat ct valoare poate avea
trecerea pragului
celei mai apropiate biserici

Despre conceptul de societate deschis. n filosofia politic a ultimului deceniu i, implicit, n practica
politic se regsete conceptul de societate deschis (open society), care fusese deja abordat de
filosoful politic amator K.R.Popper n controversata lucrare Societatea deschis i dumanii ei (The
Open Society and Its Enemies). Trecut din crile de teorie politic n programele diferitelor partide
politice sau grupri civice, att vest ct i est-europene (mai ales dup micrile sociale de la sfritul

anilor 80), acest concept a devenit o axiom n tiinele sociale moderne, prin axiom nenelegnd
vechea accepiune aristotelic de propoziie evident adevrat, cert, necesar i nedemonstrabil, ci
noul sens, epistemologic, de adevr ipotetic, relativ la un sistem teoretic determinat, luat ca punct de
plecare n derivarea i interpretarea altor propoziii.
Popper nu propune modelul unei societi deschise pe post de panaceu universal, ci crede c, n
comparaie cu societatea tribal, dominat de magie i tabuuri, de nchidere i comportament de turm,
este de preferat acest tip de societate permisiv ale crei granie sunt fluide i deschise la orice
experiment social. n timp ce Popper rmne n domeniul teoriei, care, ca orice teorie, poate s-l fac
pe omul modern s viseze cu ochii deschii, att tritii epigoni (aa-numiii idioi utili), ct i urmaii
serioi (noii comisari ideologici) s-au apucat precum sectanii s fac prozelii pentru a strnge mna de
lucru n vederea construirii noii societi. Popper afirma, ns, la sfritul pledoariei pentru ruperea de
societatea patriarhal nchis, c trebuie s mergem nainte spre necunoscut, spre incert i nesigur,
folosindu-ne raiunea, atta ct avem, pentru a planifica realizarea att a securitii ct i a libertii
(vol. 1, pag. 227). Aadar, simpla desprindere de tribalism sau cu alte cuvinte de naionalism (ceea ce
ar implica n primul rnd dispariia instantanee a contiinei naionale) nu asigur automat instaurarea
societii deschise, amnunt pe care epigonii par s-l fi trecut cu vederea.
Pentru desprinderea de societatea tribal sau despre cum n snul Creaiei nu trebuie s
domneasc armonia. Acceptnd c civilizaia occidental i are rdcinile la greci, Popper analizeaz
n lucrarea sa (vol. 1, cap. 10) trecerea acestora de la tribalism la umanitarism, n spe la societatea
deschis. Descrierea societii arhaice, rigid i lipsit de distincia ntre regularitile cutumiare sau
convenionale ale vieii sociale i regularitile descoperite n natur (pag.197), ne dezvluie o
societate nchis mbibat de credina n supranatural, credin care este de fapt un fel de raionalizare
a fricii de a schimba o rutin - frica ce se ntlnete la copiii de vrst foarte mic. (idem) n aceast
societate arhaic i extrem-conservatoare, singurele schimbri ar fi revirimentele religioase sau
introducerea unor noi tabuuri magice care, de fapt reglementeaz toate aspectele vieii nelsnd multe
fisuri n ea (pag. 198).
Toate acestea, crede Popper, se petrec n defavoarea unei ncercri raionale de ameliorare a
condiiilor sociale (pag. 197). El opune dou tipuri de societate - cea nchis, magic, tribal sau
colectivist i cea deschis, n care indivizii se confrunt cu decizii personale (pag. 198) i pledeaz
pentru cea de-a doua; spuneam ns, mai sus, c aceast societate luat ca o axiom n sens
epistemologic poate constitui un punct de plecare pentru alte derivri. i ntr-adevr Popper, dei pare a
fi optimist n problema furirii acestui tip de societate, vorbete dup cum am vzut i despre mergerea
spre necunoscut, spre incert i nesigur.
Aceasta ar putea nsemna c depirea strii tribale i micarea ctre societatea deschis, n care
oamenii se strduiesc s urce pe scara social i s ia locurile altora (pag. 199) ar putea da natere
unei societi-hibrid n care, pe lng permisivitatea aproape anarhic, s funcioneze principiul homo
homini lupus, iar comunitile (de rudenie, de religie, de neam) i ordinile lor s dispar, n locul lor
aprnd o uria pseudo-comunitate amorf, ce s-ar supune unei ordini unice emanat de cineva care se
va ngriji raional de ameliorarea condiiilor sociale. n aceste societi, legtura aproape organic
dintre oameni, comuniunea acestora cu natura i legtura cu zeii, nu mai au ce cuta. Solidaritatea
aceea originar i organic trebuie s dispar. Comunitatea tribal (iar ulterior cetatea) este locul unde
membrii tribului se simt n siguran. nconjurai de dumani i de fore magice periculoase sau chiar
ostile, ei simt comunitatea tribal cum simte copilul familia sa i cminul printesc, n care el deine
un rol bine precizat; rol pe care l cunoate bine i l joac bine (pag. 202).

Odat cu dezvoltarea comunicaiilor maritime i cu comerul ncepe declinul societii nchise.


Economizarea vieii cotidiene, contactul cu alte neamuri, ucid comunitatea arhaic greceasc i, n
general, tribalismele. Apare angoasa civilizaiei. (idem) Trecerea la societatea deschis, scrie Popper,
aduce schimbri sociale (de exemplu lupta de clas) pe care trebuie s le suportm chiar dac aduc
suferin. Este preul pe care trebuie s-l pltim pentru faptul de a fi oameni. (idem)
Acest tip de umanism, strin de ideea de om ca ncununare a unui proces unic n istorie - Creaia,
presupune separarea de celelalte segmente ale acesteia, ruperea de semen prin abstractizarea extrem a
comunitii i ndeprtarea de Supranatural, adic de Dumnezeu, sub pretextul depirii atitudinii
magico-primitive. Procesul acesta este ireversibil, pentru cei ce au gustat din pomul cunoaterii,
paradisul e pierdut (pag. 227). ntoarcerea la eroismul tribalist ar conduce la Inchiziie, la Poliie
Politic i la un banditism romanticizat. ntoarcerea la natur ar nsemna revenirea la animalitate
(idem). ntoarcerea la copilrie nu poate aduce (conform sensului hristic) mntuirea, ci starea de turm.
Dac vrem s rmnem oameni, conchide Popper, nu putem urma dect o singur cale, calea spre
societatea deschis.
Noul tribalism. n ciuda attor revoluii i micri sociale progresiste i spre nelinitea celor care
credeau c drumul ctre societatea deschis este descongestionat de tribalisme i de misticisme, iat c
secolul XX a adus o renatere a ideii de societate nchis, de comunitate indestructibil. Eecul Ligii
Naiunilor i rentoarcerea la eroismul tribalist au zglit ubredul eafodaj al democraiilor apusene i
al grupurilor de interese ce aveau drept masc activitile filantropice. S-a demonstrat c tradiionala
comunitate familial, legturile bazate pe religie ori amprenta etnicitii nu pot disprea nici prin
teroarea dezlnuit de revoluiile egalitarist-progresiste, nici prin educarea panic a mai multor
generaii succesive n sensul societii permisive. Renaterea ideilor comunitariste nu ar trebui s
surprind pe nimeni; mai ales dup cderea comunismului n estul Europei, acesta a fost un proces
firesc, avndu-i ca actori principali pe cei ce n-au renunat la tribalism (ca s folosim termenul preferat
al lui Popper), adic nu i-au tiat legturile cu natura, cu membrii comunitii reale-religioase (opus
comunitii abstracte) i cu Dumnezeu.
n lucrarea sa de cpti Sein und Zeit - M. Heidegger afirma c fiinarea uman primitiv se
exprim adesea mai direct printr-o deschidere mai originar n fenomene (13). Suntem de prere c
aparenta simplitate arhaic ne poate conduce la o mai bun nelegere a fenomenului uman i ca atare la
gsirea unei soluii de supravieuire i de convieuire a comunitilor omeneti. Heidegger este
contient c omul din vechime reuea o deschidere mai apropiat de esena lucrurilor i fenomenelor.
Omul societii nchise se deschidea la anumite momente (n timpul ritualurilor sacre) ctre
transcendent i odat cu el se deschidea pentru o clip i societatea lui. Att ct era nevoie.
Dumanii societii deschise. Marele jurist german C. Schmitt, preocupat de raportul prieten-duman,
scria n lucrarea Ex captivitate salus: Cine este de fapt dumanul meu?... Pe cine pot s identific drept
duman al meu? Evident, doar pe cel care m poate pune sub semnul ntrebrii. i cine m poate pune
n realitate sub semnul ntrebrii? Doar eu nsumi. Sau fratele meu... Adam i Eva au avut doi fii, Cain
i Abel. Aa ncepe istoria umanitii... Aceasta este sursa dialectic a dumniei care ine istoria
universal n micare, istorie care nc nu a luat sfrit (pag. 89-90). Dumanul societii deschise ar
putea fi acela ce o poate pune sub semnul ntrebrii prin exemplul chiar al existenei proprii i al
existenei comunitii din care face parte. Este vorba de existena real (nu abstract); de cea care se
afl n armonie cu ntreaga Creaie. Aceasta este existena omului care iubete i care, fiind contient de
funcia mntuitoare a iubirii, se deschide firesc spre Creaie, fr ajutorul tehnicilor sociale create n
laboratoare. i cum dragostea se poate experimenta doar n comunitate, numai n comunitate se va
terge vechea dumnie dialectic, iar frica de tribalism, de naionalism, angoasa n faa comunitilor

fr fisur va disprea. Prin urmare, cel ce poate iubi i i poate mprti dragostea n cadrul
comunitii concrete, ntrind-o, este mai mult ca sigur dumanul abstractei societi deschise.
Prietenii societii deschise. Conform principiului unitii speei umane, prietenii societii deschise
sunt frai cu dumanii ei. ns, pentru c deosebirea dintre prieten i duman este o parte a cderii n
pcat a Creaiei (W.Stapel - Der christliche Staatsmann. Eine Theologie des Nationalismus, pag. 170171), desprirea i vrajba sunt att de accentuate nct de multe ori se repet chiar crima primordial a
lui Cain. Prietenii de care vorbim, spre deosebire de dumanii acestei societi, sunt oameni npstuii.
Dei fac parte din marea comunitate planetar, nu au reuit s se integreze cu adevrat n micile
comuniti. Familiile le sunt dezorganizate sau nu exist deloc. Unii au obiceiuri sexuale bizare ori de-a
dreptul nenaturale i, de aceea, una din preocuprile de baz ale societii deschise este ocrotirea
drepturilor propriilor adepi. Alii sunt atei sau liberi-cugettori ori chiar adepi ai unui cult satanic, ns
mai mult din motive de orgoliu - cic prin aceasta ar avea acces la cunoaterea luciferic i deci la
putere. Mai exist unii care nu au rezistat i la bine i la ru n snul neamului lor i, dndu-i demisia,
au devenit ceteni ai lumii.
Cum tim foarte bine, i n Romnia sunt destui prieteni ai societii deschise, care nu au reuit s se
integreze n nici un tip de comunitate. Aceti ciudai semeni ai notri mai au o ans de nsntoire,
cci ei sunt afectai de o boal des ntlnit n societile care s-au deschis mai rapid ca Romnia. Boala
aceasta apare cnd capacitatea de a iubi scade. ns, din fericire pentru ei, iubire se gsete din plin la
cea mai apropiat biseric. Rmne doar s-i treac pragul...

DESPRE PROFEIE I SEMN


n care Laura Bdulescu ne apropie de rul Vavilonului
Tipic, tipic, i la inim nimic Oare?! Reproul n versuri, ca o zical den btrni, se adreseaz unor
cazuri speciale, nu vorbete cu toat lumea, ci doar cu o persoan din familia de cuvinte a tipcului i
anume, tipicarul, pe care semantica sufletului nostru l vrea mai aproape de peiorativ i lipsit de acea
nlime cu care se ridic de obicei, categoriile nobile. Fr a ine seama de multitudini, de
particulariti, acest mic Procust al cotidianului ne face s gndim mai mult la form dect la coninut,
la msur, la cantitate i nu la calitate. n ierarhia valorilor universale, orice s-ar spune, coninutul este
mai important dect forma sub care se prezint, dei abia sub forma sa adecvat el i afl mplinirea i
rostete mai ales adevrul nedisimulat. Aceasta se ntmpl deoarece o form neadecvat ascunde
coninutul. Sinergia, ns, face echilibru, mplinete inima n natura lucrurilor i mpac termenii
opoziiei de mai sus (tipic versus inim, cu toate implicaiile lor figurative) anulnd printr-un
coninut, distonia impus de ,,nimic", ,,tipicului care, n mod firesc dup conciliere, devine ,,tpic,
adic specificul, semnul su. Semnificanta rsturnare de sensuri o face aici buturuga mic, un
invizibil ,,suprasegmental pe care grafia obinuit l uit n mod constant.
Paranteza, preambulul de mai sus, se dorete a fi un ajutor pentru schimbarea de atitudine ce va aborda
tipicul. Tiparul, mbrcmintea exterioar, semnalizeaz profanului coninutul. De aceea, pentru a situa
la adevrata sa valoare noiunea, tipicul polieleului, marea mil care se cere de la Domnul cu ocazia
srbtorilor deosebite, n duminicile lsatului de sec de carne i de brnz, cere cntarea psalmului 136.
(Psalmul ca noiune i form, izbitor fiind fr cap, fr titlu, este doar trup, trup din trupul bisericii,
trupul lui Hristos.)
La rul Vavilonului, acolo am ezut i am plns

Jalea unui neam nrobit, adus cu sila pe meleaguri strine, mai umple oare cu lacrimi puterea noastr de
a nchipui supercivilizaia celor 2000 i mai bine de ani srii napoi peste timp pentru a ajunge acolo
?
i iat, imaginea Babilonului peste milenii pstreaz semnul su negativ din versurile profetice i din
tradiie, chiar i n afara bisericii. Greutatea rostirii alese n sens metanoic ncarc rnd pe rnd
imaginile, cu conotaii binecunoscute. Ceea ce peste veacuri se dorete a se numi semiotic, mergnd
pe ru n sus, deceleaz bogia aluvionar adus n timp, prinde i surprinde semne i sensuri, o hidr
de intertextualiti ce obosete dar nu epuizeaz vreodat: ,,Babilon, (contra) ,,Ierusalim, ,,harfe
atrnate, ,,nceputul bucuriei, apoi ,,fiica Babilonului i nfricotoarea ,,zdrobire a pruncilor
si imagini triviale pentru orice ne- sau neo-obinuit al bisericii, multiviale ca semne cuprinse.
La rul Vavilonului
Babilonul de atunci era n psihologia contemporanilor de acolo oarecum altul dect n cea a
contemporanilor notri. Unul din cele mai prospere ceti din acea lume era challanger-ul Creatorului
ascuns n cer, deinea cuceririle civilizaiei i culturii timpului. i surprinztor, comdie peste veacuri,
fonemele din ,,ziggurate ne plimb fr intenionalitate auzul ctre propria noastr limb romneasc
n care z i g zgrie cerul gurii ca i pe cel al norilorTrivial!
ncurcarea limbilor punea acolo poate pentru prima dat n problem societatea eclectic, cosmopolisul devenea polinom, cnd fiecare maestru inea s se desprind de trunchiul turnului Babel i s
gndeasc independent, miestria permindu-i s devin autonom. ,,o babilonie-ntreag! Folosim
Babilonul pentru a desemna dezordinea, aglomerarea de obiecte, haosul de mna doua. Dar ceteanul
Babilonului era poate de alt prere; poate mai apropiat de cea a ceteanului unui megalopolis actual?
Opinia de azi poate ar suna jignitor pentru majoritatea urechilor de atunci, dar adevrul, pus de o parte,
este vorbitor prin veacuri.
Vaviloanele de hrtie din veacul nostru, cu mileniile lui ca un Ianus zpcit care a uitat grania dintre
nimic i unu, se ascund de data aceasta savant i graios printre ecrane. Cnd ncepe mileniul trei, cnd
se sfrete al doilea? Aritmetica presupune o schimbare de ritm sau de btaie a inimii? n ce ritm se
bat inimile, est sau vest? Zbaterea i ncurctura se materializeaz n cablurile computerului care nu
mai ajunge la Dionisie cel Mic cu M mare. Dezordinea este la ea acas n Babilon i la ordinea zilei
postmoderne. Calamburul, farsa semantic, nclcirea cuvintelor, nelesuri forate s devin multiple
prin schimbarea unui caracter, domin preocuprile unei culturi ce mondializeaz, aduce la vrf
echivocarea univoc. Disimularea prin limbaje, sugerarea prin metode de orice nivel, fac obiectul mai
mult sau mai puin ascuns i entuziasmul cercettorilor n categorii interdisciplinare. Limbaje, jargoane,
pictograme, criptograme, coduri, simboluri, ne pndesc la tot pasul cu mesaje din cele mai noi cuceriri
ale tiinei sau manticii.
Fiica Babilonului, ticloasa! Fericit este cel ce-i va rsplti ie fapta ta ce ai fcut-o nou.
i, Babilon peste veacuri, pofta nesiosului de toate zilele, ascuns sub ecranele ochilor notri ochii
vd, inima cere - ne nlnuie, caracati, rapid, pn s ne aezm i s plngem.
La rul Vavilonului, acolo am ezut i am plns
Concupiscena,
fiica Babilonului, ticloasa

apare iar i iar n gndurile nepieptnatului sfrit de veac. Dar, precis c, aa cum Babilonul de atunci
nu este egal cu cel de acum, nici sfritul de veac nu este egal cu fin du sicle, noiunea din francez
fiind mai bogat dect cea din romnete i mai rtcitoare dect cea dinti. Nesaiul computerizat nu
are acelai gramaj n accepiunea noastr ca i n cea de dincolo. Trecnd cu privirea printr-un dicionar
de computere sau simplu navignd pe internet n cutarea unui lucru precis, capul romnesc se
poticnete de noiuni ca daemon sau satan ne mai punnd la socoteal binecunoscutul i acceptatul
icnicon
Oamenii din toate cele fac icoan i simbol / Numesc snt, frumos i bine ce nimic nu nsemneaz
mpresc a lor gndire pe sisteme numeroase / i pun haine de imagini pe cadavrul trist i gol.
(Epigonii, 1870)
Dar vai,
fericit este cel ce va apuca i va lovi pruncii ti de piatr ,
o, fiic a Babilonului Sfritul numrtorii milenare aduce n simurile contemporane un suflu de
frumusee proaspt din cadavrul babilonean. Alinierea la alienarea noii ere de magie i hedonism
presupune i impune gestaia monstruoas a numiilor prunci. Furnicolei n vorbele prinilor pustiei,
acetia trebuie ucii n fa, pentru a nu ne stpni apoi fr de scpare sufletul, n robie etern, dincolo
de era noastr, a noastr - timpul Celui profeit de David.
La rul Vavilonului, acolo am ezut i am plns, cnd ne-am adus aminte de Sion.
n slcii, n mijlocul lor, am atrnat harfele noastre.
La rul Babilonului, n linitea slciilor ar fi cu cale (trivial!) s ne aducem aminte de prinii notri, de
darurile cu care ne-am nscut i s le punem pe cntar. Vai, am uitat s le sporim, e adevrat, dar nu
numai att: jalea este mai mare, prpastia are nebnuite trepte: n puterea celor nefcute de mna
noastr vieuiete de fapt, fericirea; pentru c motenirea aceasta fr de osteneal este nceputul
bucuriei. Ea trebuie abia apoi sporit. Cele hruite de Domnul dintru nceput i tradiia lor pind prin
moi triete n noi n ascunse feluri i chipuri. Fr de acestea i fr de aducerea aminte de prini, de
Tatl nostru al Crui chip suntem, uitai vom fi, orict vom fi de drepi n faa lumii semnnd cu
nimeni cunoscut.
De te voi uita Ierusalime, uitat s fie dreapta mea! S se lipeasc limba mea de grumazul meu, de
nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune nainte Ierusalimul ca nceput al bucuriei mele.
n vestul contemporan se practic metoda kidnapping, furtul de copii, pentru a face rost de sume mari
de bani. n cazul robiei de atunci, al unei particulare dezmoteniri, avem de-a face cu furtul de prini,
de identitate, n acelai scop. Aceast practic a dezrdcinrii, a tergerii originii, confirmrii i
consfinirii, creeaz un avantaj din simplul dezavantaj al celuilalt, un artificiu savant, ascuns sub o
banal durere.
C acolo, cei ce ne-au robit ne-au cerut nou cntare zicnd: Cntai-ne nou din cntrile
Sionului!
Cererea nu este doar surprinztoare, stupefiant,
Cum s cntm cntarea Domnului n pmnt strin?

ci i foarte subtil. Aparent, stpnii vieilor noilor robi doresc s fac un import cultural, s se
veseleasc mpreun, s se dovedeasc mentori ai artei robiilor lor. Metoda reluat peste veacuri va
rspunde unor necesiti momentane ale politicii imperiale globalizatoare. Amgirea, autoncntarea n
condiii nefireti, bucuria indus pe o stare jalnic, diversiunea cu ajutorul divertismentului, poate avea
ca efect tergerea cauzei ce a creat situaia i poate aduce ulterior uitarea. Stpnul se ascunde printre
versuri, sub masca regiei de teatru, iat regia politic. Regele Ne-bun cu bun tiin, va svri
batjocura fr a juca teatru, dar urmarea acestui act o cunoatem dei nu ne-o amintim mereu.
Lunecoasa oboseal spre uitare e tears din suflet de dor; de dor i jale. Dureroasa amintire-dor mai
ine rdcina unui dinte de dragul unui dinte.
S se lipeasc limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine
A consfini cu nebunia, o tragedie fr de soluie, este egal cu distrugerea. Mcar de n-ar exista
amgirea. Sntatea psihic ne cere s nu ne bucurm la propria noastr cdere. S atrnm lira-n cui.
n slcii, n mijlocul lor am atrnat harfele noastre.
Ah, de cte ori voit-am / Ca s spnzur lira-n cui
S pun capt poeziei / i pustiului s pui.
(Singurtate, 1878)
Luarea de cunotin asupra strii adecvate a lucrurilor i fiinelor este un act de maturitate i uneori de
eroism. A recunoate adevrul este uneori egal cu mucenicia. Chiar i dup cei 2000 de ani, a-L
recunoate pe Hristos implic dezavantaje i riscuri, unele fiind chiar libertatea sau viaa. i azi, ca i
acum 2000 sau 3000 de ani, mpotrivirea fa de o situaie aberant este singura cale de a deveni liber i
fericit, de a ajunge la nceputul cel nou al bucuriei.
Unde-ai mai vzut vreodat aste ri necunoscute?
Cnd se petrecur-aceste? La o mie patru sute?
(Scrisoarea IV, 1881)
i, bineneles c istoria se repet, c n clipe de tristee chinul cel mai mare este reiterarea clipelor de
fericire, c retorica poetului ne duce spre multe monologuri n Babilon (nu putem scpa de nsumarea
de harfe, de acumulrile intrinseci) sau n sfrit, spre cuvintele celui ce strig n pustie?
C ntr-adevr, srmane Yorrik, n afar de nviere, nimic nu e nou sub soare. De la acel Babilon pn
la acesta, ceea ce conteaz, ceea ce se numr la nouti, nu este dect nvierea i sngiuirile
mucenicilor cu fiecare nou zi din calendar. Exist un fel de jertf obscur cu care suntem mpovrai n
calitate de cretini: a rezista ademenirilor vrjitoreti proprii minunatului sfrit de mileniu, voite sirene
ale erei noi. Deconstrucia sensurilor sau demitologizarea mesajelor ne pot oare ajuta n ncercarea de a
ne opune i impune vieii n social? Cutnd rubrica de tiri externe dintr-un ziar oarecare, privirea se
plimb implicit pe frumuseea ngereasc a tinerelor goale sau pe horoscopul zilei. Tot acolo se
demistific viaa unui artist iubit prin noi tiri scabroase sau cel puin scandaloase. Cu intenie sau nu,
aceast aduntur babilonean ne numr printre antieroii si. Prtai suntem dac nu svrim actul
cerut de morala care cere s facem mcar din fire cele ale legii, dac nu din plintatea contiinei.
Ieit din fire este cel ce, contientiznd starea sa de robie, de bunvoie se hrnete cu distorsiunea
artistic, arta nlat pe taraba blciurilor deertciunii. Carmina egal kitsch, sau invers? Nu se mai

tie. Aa, uitarea devine la rndul ei a doua stpn de sclavi. Uitarea ce l-a cuprins pe feciorul de
mprat pornit n cutarea vieii fr de moarte a fost curmat cnd a pit n valea plngerii:
La rul Vavilonului, acolo am ezut, i am plns
Suspinul, durerea, dorul din valea plngerii poart n ele trezvia spre viaa fr de moarte din realitatea
lipsit de mituri, al crui semn, nsemnare i nsemntate, semantic i semen, au fost rostuite i rostite
n rai. Acestea au fost reluate la ua de ieire din rai, au fost grite iar prin profei, n filogenie i n
ontogenie, in memoria texturii fireti. Numele su este adevrul. Adevrul nu este un mit.
Eu sunt Calea, Adevrul i Viaa
Hristos a nviat!
Profeia lui David i semnul Babilonului au fost au devenit istorie.
Cuvntul
profeie i cuvntul semn au de
La nceput
libertatea de a-i alege adjectivele pe scala dintre ,,adevrat i ,,mincinos.

DESPRE HOMO EUROPUS


NTRE ONTOLOGIE I IDEOLOGIE
unde Rzvan Codrescu arat c europenitatea sau europenismul nu
reprezint o afacere conjunctural i nu se ntemeiaz pe vreun decret
ideologic, homo europus fiind o realitate ontologic i istoric, iar nu
un produs aleatoriu al democraiei moderne sau al umorilor
contemporane

A fi european. Unde ncepe i unde se termin Europa? Ce este ea dincolo de convenia geografic? Ce
nseamn a fi european? Este europeanul nscut sau fcut? Este calitatea de european ceva ce se poate
pierde sau dobndi conjunctural?
n lumea romneasc exist un fel de complex al Europei: ne-am vrea europeni i ne e team c nu
suntem; am vrea s ne integrm n Europa i ne e team c nu vom fi primii...
Este astzi curent reducia europenismului la occidentalism. Pretenia Occidentului modern de a deine
monopolul europenismului nu este lipsit de motivaii: ea reprezint, pe de o parte, expresia unor
interese imediate (politice, economice, strategice) i, pe de alt parte, expresia unor orgolii istorice
(inclusiv de natur confesional). Mai anevoie de neles este uurina cu care noi, rsritenii, primim,
ca pe o fatalitate, aceast viziune exclusivist ce, dincolo de umilinele prezentului, ne pune ntre
paranteze ntregul trecut.
n realitate, etnic i lingvistic, Europa este lumea indo-european cuprins geografic ntre Marea
Neagr i Oceanul Altlantic (pe axa est-vest) i ntre Marea Nordului i Marea Mediteran (pe axa

nord-sud), cu unele variaii geo-politice spre sud-est (dar nu mai departe de Urali i de Asia Mic).
Cultural, Europa este rezultatul sintezei istorice dintre diferitele straturi arhaice indo-europene i
tradiia dominant greco-latin de mai trziu. Religios, ea poart pecetea cretinismului unificator,
dar nu uniformizator. Frana, bunoar, este european, dincolo de orice conjuncturi ulterioare, prin
rdcinile sale ariene, prin sinteza galo-roman i prin cretinism. Romnia este, structural vorbind, la
fel de european, prin aceleai rdcini ariene, prin sinteza traco-roman i prin ortodoxie. Faptul c
Frana i Romnia aparin i geografic spaiului continental este pn la urm aspectul cel mai puin
relevant. n orice caz, nimic nu ne ndreptete, istoric vorbind, s o considerm pe una mai european
dect cealalt. C destinul Franei este mult mai mplinit, aceasta este o alt discuie.
Exist, prin urmare, trei note distinctive ale europenitii: originea etno-lingvistic "arian"
(ndeprtata rudenie de snge i limb); motenirea Antichitii greco-latine (rudenia cultural);
tradiia Evului Mediu cretin (rudenia moral-religioas).
Spaiul geografic poate fi variabil, iar denumirea lui arbitrar. Condiiile politico-economice pot varia
i ele, pn la divergen. Adevratul europenism se definete istoric, lingvistic i spiritual, iar nu
geografic, politic sau economic.
Trebuie admise mai multe feluri de a fi european. Europa este unitate n diversitate. Europenismul nu
este monopolul nimnui, ci numitorul comun al unor entiti naionale i confesionale istoricete
consolidate. Iar dac astzi Occidentul este la crma Europei, nu-i mai puin adevrat c la originile lui
medievale st Orientul bizantin matca originar a ntregii cretinti de la care apusenii postcarolingieni au renvat lecia culturii (dar i a elementarei civilizaii) cu mult nainte de explozia
renascentist. Vreme de aproape o mie de ani, apuseanul a fost barbar. Astzi barbar este rsriteanul.
Centrul de cultur i civilizaie se mut, dar Europa rmne, salvat tocmai de acest dinamism intern.
Au existat, de-a lungul istoriei, ceasuri ale Rsritului i ceasuri ale Apusului. Dar venicia nu se
msoar cu ceasul. Iar n ea ne ntlnim cu toii, fiecare n rndul cetei sale (I Cor. 15, 23), dinaintea
Aceluiai Dumnezeu.
n cutarea Europei pierdute. Privit n principiu, aspiraia noastr spre Europa este fr ndoial
legitim. Etnic, lingvistic, cultural i religios, noi corespundem definiiei diacronice a oricrui popor al
vechiului continent: prin urmare, e firesc s vrem s devenim ceea ce suntem, adic se ne mplinim
destinul istoric n liniile de for rnduite de Dumnezeu.
Privit ns n fapt, aspiraia noastr spre Europa are n ea ceva vicios, de natura unei sincronii
aberante: europenismului real i organic i ia locul, n imediat, un europenism ideologic i
propagandistic, n care ne recunoatem mai greu, sau nu ne recunoatem deloc. n anumite privine, n
mod paradoxal, a intra n Europa, astzi, pare s echivaleze cu o dez-europenizare conjunctural. E ca
un fel de aberaie ontologic: fenomenul european se vrea emancipat de esena european!
Parodia de europenizare n care lumea romneasc s-a angajat de mai muli ani, mai ales prin anumite
cercuri intelectuale dominante (n frunte cu Grupul pentru Dialog Social), pare s implice, printre
altele, un fel de frond permanent fa de valorile Tradiiei, fie c este vorba de tradiia naional (n
mod fatal ptruns de duhul Ortodoxiei), fie c este vorba de tradiia mai general a Europei cretine
(creia i aparinem cu diferena noastr specific). Avem de-a face, dincolo de expresia unor
convingeri politice sau spirituale, cu o nou form de obedien conjunctural, intelectualul romn fiind
nrvit, de o jumtate de veac ncoace, s se con-formeze liniei ideologice impuse de puternicii zilei.
Dac Europa ne vrea antitradiionaliti, atunci noi suntem gata s ne splm creierii i s exaltm
propagandistic valorile ngduite, n limba de lemn a noului internaionalism democratic (ce a luat i la
noi, mutatis mutandis, locul vechiului internaionalism proletar)!

n realitate, renunnd la Tradiie, noi renunm chiar la autenticul nostru fond european, cci
europenismul, privit n legitimitatea lui diacronic, nu ine att de ordinea material a civilizaiei sau de
conjuncturile economico-politice (cum consider neomarxismul camuflat de azi, pe urmele
marxismului fi de ieri), ci de o venerabil comunitate etno-lingvistico-spiritual, ale crei diferenieri
luntrice nu rup unitatea esenial, ci o exprim mai pregnant n diversitatea concretului. Renegndu-i
tradiiile i absolutizndu-i conjuncturile, Europa nsi (identificat abuziv cu Occidentul
contemporan) tinde s se dez-europenizeze treptat, devenind o simpl etichet arbitrar pentru o lume
care i pierde galopant identitatea i temeiurile. n mod paradoxal, se ntmpl uneori ca noi, barbarii
conservatori din Rsrit, s fim, n multe privine, mai europeni dect cei ce se cred i se proclam
zgomotos patronii sau garnii europenismului propagandistic! Orict ar prea de ciudat, o veche
creaie folcloric romneasc este, n principiu, mult mai aproape de esena europenismului autentic
dect o mie de discursuri mediatice ale Occidentului actual! Reacionarul Eminescu este infinit mai
european dect un palavragiu emancipat din tagma lui Bernard Pivot...
Adevrata Europ, aa cum am vzut, nu este att un spaiu geografic, nici un conglomerat politic,
economic sau militar, ct suma ideal a trecutului milenar al unor neamuri indo-europene, motenitoare
ale tradiiei greco-latine (n ordinea cultural) i ale tradiiei cretine (n ordinea religioas). Astfel c
noi doar ne iluzionm c am fi n cutarea Europei pierdute, n care am avea s ne (re)integrm; aceast
Europ nu este de gsit astzi nici n Occident, nici altundeva pe orizontala proast a istoriei
contemporane; ea se afl mai degrab nluntrul nostru, sau pe verticala Tradiiei legitimante. Dac
Europa este adevratul obiect al nzuinelor romneti ale momentului, atunci s-ar cuveni s-o
redescoperim esenial n strfundurile fiinei/memoriei noastre sau n uriaa ei zestre cultural, acolo
unde st ascuns de agresiunile suficienei contemporane, de toate iconoclasmele dizolvante ale unei
lumi care, dup vorba lui Saint-Exupry, a pierdut esenialul i ignor ceea ce a pierdut...
Prin urmare, cnd strigm dup Europa, precum oltenii la prune trzii, nu Europa o tnjim de fapt, ci
accesul conjunctural la o ordine mondial nivelatoare, de sorginte masonic (redimensionarea
contemporan a dezideratului iluministo-romantico-revoluionar al Statelor Unite ale Europei), ale
crei slugi depersonalizate ne vism n chip nevertebrat. Mitizm din mers o fals Europ (mai degrab
iudaizat i americanizat), pentru a ne satisface tentaiile imediate i pentru a ne ascunde (de ochii
lumii, dar i de noi nine) propriile abdicri i inconsistene, toat mizeria unei istorii n faa creia neam resemnat, se pare, cu condiia de milogi pe la uile altora...
Fr Dumnezeu i fr Tradiie, Europa nu exist. Exist doar Vavilonul vremurilor de pe urm (cruia i
se poate da orice alt nume), ridicat pe ruinele acelei Europe ai crei avortoni suntem cu toii, de la
Rsrit pn la Apus.
Urgena noastr ar trebui s fie dac nzuim o salvare esenial, iar nu doar o biat soluie
accidental ntoarcerea la Dumnezeu, pe calea binecuvntat a unei Tradiii renviate i reasumate n
mod responsabil i creator. De-L vom cuta pe Dumnezeu i dreptatea Lui, precum st scris, toate
celelalte ni se vor aduga nou... Inclusiv Europa, cu apusa ei maiestate.

DESPRE CRIZA I DECADENA LUMII


n care Marcel Petrior arat c nu-i uor s-i lai averile i mndria la o parte
i nici s-i nfrngi unele pofte ntr-o lume n care, tot mai multe fiind posibile, ncearc s
fie tot att i de permise

In accepia obinuit a cuvntului criz lumea nelege de obicei un fel de lips. Dar nu una obinuit,
adic lips de ceva mrunt, ci lips de ceva important, de ceva fr de care nu se mai poate. Un ceva
ns fie de ordin material, fie sufletesc sau spiritual, dar despre care anticii spuneau c-ar fi fost lanceputul nceputului, ceva ce era atunci i care, dac n-ar fi fost, s-ar fi nscut, iar dac s-ar fi nscut,
ar fi fost cu neputin s nu se nasc din ceva. Cam aa gndeau cei de dinaintea lui Socrate n
ncepnda lume greac i precretin n care acel ceva nc nu se definise prea bine. S vedem ns ce
se ntmpl azi n lumea noastr cu aceste lipsuri?
Lipsa material, lipsa a ceea ce e nevoie s fie consumat pentru ca viul s poat dinui, cnd ajunge la
apogeu devine criz. O lips foarte grav adic, lips a crei cauze sunt, dac nu chiar necunoscute, n
orice caz greu de nlturat. Iar lumea ce face atunci? Dou lucruri: ori rabd pn la dispariia ei de la
sine, ori se refugiaz ntr-un alt domeniu sau spaiu n care, fie c lipsa dispruse, fie c, n acel
domeniu sau inut, nici nu fusese sau existase o astfel de stare. Este cazul n istoria omului de
pretutindeni i mai ales a celor de la nceputurile ei a marilor strmtorri economice, i a perioadelor
de perindare sau migraie a popoarelor dintr-un loc ntr-altul. Cutarea de fapt a inuturilor fr lipsuri
sau crize materiale ori a cetilor n care, grija i nevoia s nu-i aib locul sau s existe ntr-o ct mai
mic msur.
S-ar mai putea ns petrece i altceva. Din marea lips sau criz material neputnd gsi ieire ntr-un
alt domeniu, n care aceasta s nu existe, lumea s se refugieze ntr-un alt plan, n cel spiritual, unde s
afle totui o compensaie. Cnd ns se ivete i-n acest domeniu lipsa a ceea ce a fost cndva cutat i
apoi gsit apare i aici, tot la apogeu, criza spiritual; adic lipsa a ceva ce a satisfcut cndva o nevoie
compensatorie.
Aa i succede scopului material atins, idealul, mult sau chiar incontient cutat, pentru ca-n cele din
urm, i acesta s-i fug omului dinaintea ochilor nelsndu-se prins de el o dat pentru totdeauna.
Aijderea apoi, cuttorii zeului pentru cetate, alungarea lui. i exemplele pentru aceste cutri a ieirii
omului i a societilor din crize, sau pentru soluionarea ori evitarea lor, n antichitate le gsim n
ncercrile de realizare a unor ceti arhetipare, ceva mai trziu (n Anglia) a unei ceti utopice, iar n
vremurile noastre n marile proiecte comuniste sau mondialiste ori globalizatoare (holiste), cum li se
spune mai savant. n perspectiv cretin am zice oscilaii ntre diverse ceti terene (sivae diabolicae
cum le numea Toma dAquino), cea celest sau divin, nefiind nici mcar bgat n seam).
De unde ns eecurile attor ncercri mai mult sau mai puin realizate? i rspunsul sau rspunsurile
ni le d tot istoria atunci cnd o cercetm att n proiectele ct i n realizrile sale.
n antichitate (ne spune Platon n Critias), modelul unei ceti perfecte, concepute arhetipal pentru a
evita decderea, disoluia sau dispariia, l-a oferit Atena i acea faimoas Atlantid cu care a i intrat n
conflict. Ceti fr probleme, dar numai atta vreme ct cetenii lor au respectat anumite conveniente
sau legi dup care se i constituiser. Ce le-a adus ns pieirea sau cnd au intrat ele n criza
premergtoare sfritului?
Pentru Atena, cetate terestr bine proporionat, limitat i nchis, cu trei clase sociale (aa cum sunt
descrise ele n Republica), armonios colorate, decderea a nceput o dat cu apariia hybrisului, a
pcatului altfel spus, pcat constnd n nerespectarea principiilor constitutive ale cetii. Dispar treptat
virtuile, se observ deci lipsa lor; i cu aceasta ncepe criza substituite fiind de aviditatea unei
expansiuni teritoriale, de o cretere nesntoas a gustului de mrire, a dorinei de dominare, a luxului,

a mbogirii nemsurate. Pe scurt, lipsa virtuilor arhetipale a favorizat apariia pcatelor, care au dus
la prbuirea cetii. n Atlantida, de al crei model se servete Platon n elaborarea Republicii, lucrurile
au stat la fel. Pierderea sau obnubilarea moralei a dus la exacerbarea dorinelor expansioniste, a
fantasmului puterii, a unor creteri nemsurate a posibilitilor tehnice i a bogiei care, pe baza
multiplicitii posibilului generat de ea, a dus i la nengrdirea permisibilului. Or, unde mult este
posibil i totul permis, lipsa msurii duce la dezechilibru. Oare nu se spune c, orice dorin mplinit,
dup aceea, izbucnete i mai tare?
Pe parcursul istoriei, acelai lucru s-a produs apoi i cu Roma i cu toate imperiile bntuite, nainte de
cdere, de aceleai crize. Fapt care, n secolul al XV-lea, l face pe Thomas Morus s conceap Utopia.
O cetate sau un loc (toposul inspirat de greci), ntr-un undeva nedefinit n care organizarea societii s
se fac nu att pe baze arhetipale, ct raionale. O raionalitate ns social zice T. Morus, bazat pe o
igien mental i fizic perfect, pe o puritate a gndului, a limbajului i a moravurilor, asigurate, n
integritatea lor i de o neapariie a claselor sociale, n urma nedivizrii muncii (fiecare ins al Utopiei
trebuind s fac de toate) i de imposibilitatea imixtiunii strinilor n Utopie, aceasta refuznd i
accesul strinilor pe teritoriul su. O utopie deci, autonom i autarhic n acelai timp (autarhia
exercitndu-se printr-un control sever al populaiei) i-n care, neexistnd diviziunea muncii, nu putea
exista nici dezastruoasa diversificare a populaiei n clase sociale.
Rezultatul utopiei? Crearea unui cetean contient de faptul c triete ntr-o cetate perfect, tutelar i
atotprevztoare ca o mam, i care nu-i cere copilului n schimbul asigurrii securitii cldurii i
mncrii, dect renunarea la libertatea individual i la orice dorin nepermis de ea.
Un proiect deci de ncheiere a istoriei i de excludere a oricrei transfinitudini a ei. Umanist ns i
lsnd n urma lui, ca toate umanismele i utopiile, drum liber tentativelor unor realizri al cror pre nu
s-a putut msura dect prin hecatombele victimelor (vorba lui Berdiaev apropo de calitile utopiilor)
i, tot ca proiect, nici realizat dect imaginar de T. Morus, iar pe parcursul vremii, devenit chiar
dezastruos, prin ceea ce a sugerat Utopia unor binefctori ai omului. Altfel spus o alt mare ncercare
umanist, nscris i ea n irul celor ce, ncercnd s soluioneze crizele sau impasurile istoriei, n-a
reuit dect s le amplifice.
Proiecte terestre i deci diabolice, ar spune un tomist; cele celeste sau divine aparinnd ns cui?
Religiilor, ar rspunde ns emulii credinelor. i nu fr temei. Dar nu ca proiecte de ceti sau
mprii terestre (pentru c Iisus spune c mpria mea nu-i din lumea aceasta), ci ca revelri a ceea
ce trebuie s se respecte i s se fac n vederea evitrii crizelor, a impasurilor, a relelor i nenorocirilor
din lumea aceasta, precum i a unui mod de a fi pentru ca, n lumea de dincolo, raiul, att de generos
fgduit de utopii i ideologii pe lumea aceasta, dincolo, n lumea cealalt, s poat satisface pe deplin
sufletele fr a mai fi nevoie s se recurg pentru aceasta la nici o asigurare tiinific.
i de ce nu, cnd Bunul Dumnezeu, chiar izgonit din Cetate ne-a lsat totui zece porunci de mplinit
cu strnicie i o list complet a pcatelor ce nu trebuie svrite tocmai pentru a nu intra n diferite
crize. Ba mai mult, ajuni la fundul cderii, ne-a trimis i un exemplu viu, din pcate ns att de greu
de urmat. Pentru c nu-i uor s-i lai averile i mndria la o parte i nici s-i nfrngi unele pofte ntro lume n care, tot mai multe fiind posibile, ncearc s fie tot att i de permise.

DESPRE CONCEPIA DE VIA ORTODOX


conferin inut de ieromonahul Serafim Rose n anul 1982
n mnstirea ntemeiat de el la Platina, n munii Californiei,

n care printele ne pune n gard asupra principalelor pericole duhovniceti


ce ne amenin n ziua de azi
Inainte de a-mi ncepe cuvntul a dori s spun dou-trei lucruri despre importana faptului de a avea o
concepie de via ortodox i de ce este mai greu s i-o formezi n zilele de azi dect n secolele
trecute. n secolele trecute - de exemplu n Rusia secolului XIX concepia de via ortodox era o
parte important a tririi ortodoxe i era sprijinit de mediul respectiv. Nici nu era nevoie s vorbeti de
ea ca de un lucru aparte - triai Ortodoxia n armonie cu societatea ortodox n care te aflai i i
dobndeai o concepie de via ortodox de la Biseric i din societate.
n multe ri conducerea mrturisea Ortodoxia, ce era centrul vieii publice, iar conductorul nsui era
cel dinti laic ortodox, avnd responsabilitatea de a da exemplu cretin tuturor supuilor si. Toate
oraele aveau biserici ortodoxe i n multe dintre ele se slujea zilnic, dimineaa i seara. Existau
mnstiri n toate marile orae, n trguri, n afara oraelor i la ar, n pustie i n slbticie. n Rusia
se aflau mai bine de 1000 de mnstiri organizate oficial, fr s socotim numeroasele sihstrii.
Clugria era un model general acceptat de vieuire. De fapt, majoritatea familiilor aveau n mnstire
o sor sau un frate, un unchi, bunic sau vr care era clugr sau maic, pentru a nu mai vorbi despre
alte exemple de via ortodox, precum cel al pelerinilor care mergeau din mnstire n mnstire sau al
nebunilor pentru Hristos. Pe toat calea vieii ntlneai dreptcredincioi cretini al cror centru era,
bineneles, clugria. Tradiiile ortodoxe fceau i ele parte din viaa de zi cu zi. Majoritatea crilor
citite erau ortodoxe. Viaa zilnic era grea pentru majoritatea oamenilor; trebuiau s munceasc din
greu pentru a supravieui, sperana de via nu era ridicat, moartea era o realitate frecvent i toate
acestea ntreau nvtura Bisericii despre realitatea i apropierea vieii de apoi.
A tri o via ortodox n aceste circumstane era acelai lucru cu a avea o concepie de via ortodox
i era, de altfel, foarte puin nevoie s se vorbeasc despre un astfel de lucru.
Astzi, pe de alt parte, toate acestea s-au schimbat. Ortodoxia noastr este o mic insul n mijlocul
unei lumi care opereaz cu principii total diferite i n fiecare zi aceste principii se schimb cu altele
mai rele, nstrinndu-ne tot mai mult de dreapta credin. Muli oameni sunt tentai s-i mpart viaa
lor n dou secvene foarte distincte: viaa cotidian pe care o petrecem la serviciu, cu prieteni lumeti,
cu treburile noastre lumeti i Ortodoxia, n cadrul creia ne manifestm Duminica i cu alte ocazii, n
timpul sptmnii, cnd avem timp pentru ea. Dar o concepie de via a unei astfel de persoane, dac o
observi mai atent, este de multe ori o ciudat combinaie ntre valorile cretine i valorile lumeti,
valori incompatibile care nu se pot amesteca.
Scopul acestui cuvnt este de a nelege cum oamenii care triesc n zilele noastre pot face primii pai
ctre o concepie de via unitar, ctre o concepie de via ortodox.
Ortodoxia este trire. Dac nu trim Ortodoxia, pur i simplu nu suntem ortodoci, indiferent de
convingerile formale pe care le putem avea. Existena n lumea noastr contemporan a devenit foarte
artificial, foarte nesigur, foarte confuz. Ortodoxia, este drept, are o via proprie, care nu este ns
foarte deprtat de viaa din jurul ei, astfel nct viaa unui cretin ortodox, i nu doar a celor cu
numele, ci i a tritorilor, nu poate dect s reflecte lumea ntr-un anumit fel. Un anumit gen de
nesiguran, de dezorientare a ptruns i n viaa ortodox a vremurilor noastre. n acest cuvnt vom
ncerca s aruncm o privire asupra vieii lumii contemporane i apoi asupra tririi ortodoxe, pentru a
vedea cum ne putem ndeplini mai bine datoria cretin de a duce o via care nu e a lumii acesteia n
aceste vremuri destul de grele i de a pstra astzi o perspectiv cretin ortodox asupra ntregii viei,
percepie care ne va ajuta s supravieuim timpurilor acestora cu credina noastr ntreag.

Viaa din zilele noastre este anormal


Oricine privete viaa contemporan din perspectiva vieii normale pe care o duceau oamenii n
vremurile de mai nainte s zicem Rusia, sau America, sau orice alt ar din Apusul Europei din
secolul al XIX-lea nu poate s nu-i dea seama de ct de anormal a devenit viaa de acum. ntregul
concept de autoritate i ascultare, de decen i politee, de comportament public i particular - toate sau schimbat radical, au fost rsturnate cu excepia ctorva comuniti de opinii cretine de un anumit
tip care ncearc s pstreze aa numita concepie de via - de mod veche.
Viaa de azi poate fi caracterizat drept autonom i rsfat. nc din fraged vrst copilul de azi este
tratat, ca regul general, ca o mic zeitate n familie: capriciile i sunt alimentate, dorinele ndeplinite;
este nconjurat de jucrii, distracii, confort; nu este pregtit i educat dup principiile stricte ale
comportamentului cretin, ci este lsat s se dezvolte pe orice cale ar vrea el s o apuce. n general este
de ajuns s spun Vreau! sau Nu vreau s fac! pentru ca indulgenii prini s se ncline n faa lui i s-l
lase s fac ce dorete. Probabil aceste lucruri nu se ntmpl ntotdeauna n fiecare familie, dar se
ntmpl destul de des pentru a fi considerat regul de comportament n creterea copiilor i chiar i
cei mai bine intenionai prini nu scap n ntregime de sub influena ei. Chiar dac prinii ncearc
s-l creasc pe copil ntr-un mod strict, vecinii ncearc s fac altceva. Prinii trebuie s ia n
consideraie i aceste lucruri cnd i educ copilul.
Cnd un astfel de copil ajunge adult, el, n mod firesc, se nconjoar cu aceleai tipuri de lucruri cu care
era obinuit n copilrie: confort, distracii, i jucrii pentru aduli. Viaa devine astfel o goan dup
distracie. Acest cuvnt nu se afla n nici un vocabular. n Rusia secolului xix sau n orice alt ar
serioas civilizat, unde nimeni nu ar fi desluit nelesul acestui cuvnt.
Viaa aceasta, care este o fug constant dup distracii i este lipsit de orice neles serios, l-ar face pe
un vizitator dintr-o ar de secol xix, care s-ar uita la programele noastre cele mai populare de
televiziune, care ar vedea parcurile de distracii, reclamele, filmele, muzica, s cread c a nimerit ntro ar a imbecililor care au pierdut orice contact cu realitatea. De obicei, nu lum aceast perspectiv n
consideraie, pentru c trim n aceast societate i o lum de bun.
Civa analiti ai vieii contemporane au numit tineretul de azi cu sintagma de generaia eu, iar
vremurile noastre epoca narcisismului, caracterizate printr-o slujire i fascinaie a sinelui care
mpiedic o dezvoltare normal a fiinei umane. Alii vorbesc de universul de plastic sau de lumea
fanteziei n care muli oameni triesc acum, neputnd s nfrunte sau s neleag realitatea lumii
nconjurtoare sau a propriilor probleme.
Cnd generaia eu se ndreapt spre religie ceea ce se ntmpl frecvent n ultimele decenii - este de
obicei spre forma de plastic sau fantastic a ei: o religie dezvoltat prin sine (unde sinele rmne obiect
de adorare) de brainwashing sau mind-control, de guru zeificai, de cutare a OZN-urilor i a fiinelor
extraterestre, de stri spirituale anormale. Nu vom aprofunda aceste manifestri, care probabil v sunt
destul de familiare, ci doar vom discuta puin mai trziu despre cum acestea influeneaz viaa
duhovniceasc a cretinului ortodox din zilele noastre.
Este important pentru noi a nelege, n ncercarea noastr de a tri o via cretin azi, c lumea care sa format n vremurile noastre rsfate face presiuni asupra sufletului, fie n viaa religioas, fie n cea
secular, presiuni care sunt de natur totalitar. Aceasta se sesizeaz uor la cultele care dezvolt
dependen psihic - care s-au bucurat de atta publicitate n ultimii ani - i care cer supunere total fa
de un auto-proclamat om sfnt, dar la fel de evident este i n viaa secular, unde omul nu se confrunt

doar cu cte o ispit ici colo, ci cu o stare ntreag de ispitire care l atac, fie prin muzica de fond din
piee sau de la locul de munc sau n mijloacele de transport, fie prin indicatoarele publice i hrile
oraelor, prin muzica modern adus chiar i n campinguri montane sau cantonamente, chiar i acas,
unde televizorul ajunge de multe ori s fie stpnul ascuns al casei, dictnd valorile, opiunile i
gusturile moderne.
Dac ai copii mici tii ct de adevrate sunt aceste lucruri; cnd au vzut ceva la televizor este foarte
greu s lupi mpotriva acestei noi opiuni care este ntrit cu autoritate de ctre televizor. Mesajul
acestei ispite universale care l atac pe omul de azi destul de evident n formele seculare, dar de
obicei mai ascuns n formele religioase este: triete pentru prezent, simte-te bine, relaxeaz-te, fii
comod! n spatele acestui mesaj se afl altul, mult mai sinistru, camuflat, care este dat pe fa numai n
rile oficial atee, care se afl cu un pas naintea lumii libere din acest punct de vedere. De fapt ar trebui
s nelegem c ceea ce se ntmpl n lume azi este foarte asemntor de la un loc la altul, indiferent c
are loc n spatele Cortinei de Fier sau n lumea liber.
Exist mai multe varieti, dar atacul este acelai pentru a ne ctiga sufletul . n rile comuniste exist
o doctrin atee oficial. i se spune deschis ceea ce trebuie s faci: s uii de Dumnezeu i de orice alt
via n afar de cea prezent; s-i scoi din via frica de Dumnezeu i respectul pentru lucrurile
sfinte; s-i priveti pe cei ce cred n Dumnezeu n modul tradiional ca dumani pe care trebuie s-i
extermini. Se poate lua ca simbol al vremurilor noastre lipsite de griji, iubitoare de distracii i autoidolatrie, Disneyland-ul american; dac-i aa, atunci s nu neglijm a vedea n spatele acestuiasimbolul mult mai sinistru care ne indic ncotro se ndreapt cu adevrat generaia eu. Gulagul
Sovietic, lanul de lagre de concentrare care deja guverneaz viaa a aproape jumtate din populaia
lumii.
Dou moduri greite de apropiere de viaa spiritual
Dar, cineva ar putea zice, ce au toate acestea de a face cu noi, care ncercm s ducem, pe ct ne st n
putin, o via cretin ortodox sobr? Multe are, ntr-adevr, de a face cu noi. Trebuie s nelegem
c lumea din jurul nostru, anormal cum este, este locul unde ne ncepem viaa cretin. Indiferent de
ce facem cu viaa noastr, indiferent de adevratul coninut cretin pe care i-l dm, totui nc are ceva
din amprenta generaiei eu n ea i trebuie s fim destul de smerii pentru a vedea acest lucru.
De aici trebuie s ncepem. Exist dou moduri greite de a te apropia de viaa din jurul nostru, ci pe
care muli pesc de obicei azi, gndind c, ntr-un fel, aceste lucruri ar trebui s le fac un cretin
ortodox.
Un mod de apropiere cel mai obinuit este pur i simplu de a merge n pasul vremii: s te adaptezi
la muzica rock, la gusturile i curentele moderne i la ntregul ritm al vieii moderne. De cele mai multe
ori prinii de mod veche vor avea foarte puin contact cu aceast via i vor continua s-i duc viaa
mai mult sau mai puin separat, dar se vor bucura s-i vad copiii urmnd ultima mod i vor crede c
acest lucru este lipsit de primejdii.
Aceast cale este un dezastru total pentru viaa cretin; este moartea sufletului. Unii nc mai pot duce
o via respectabil n afara lumii, fr s lupte mpotriva spiritului vremii, dar sunt mori sau pe
moarte; i cel mai trist lucru dintre toate copiii le vor plti preul cu numeroase boli i tulburri
psihice i spirituale care sunt din ce n ce mai frecvente. Una dintre membrii conductori sectei
sinucigae, care a sfrit att de tragic n Jonestown cu patru ani n urm, era fiica cea mic a unui preot
ortodox grec; grupuri sataniste de rock precum Kiss - Kids in Satans Service sunt alctuite din
tineri rui foti ortodoci; cea mai mare parte a comunitii templului satanic din San Francisco,
conform unui recent studiu sociologic, este format din tineri ortodoci. Acestea sunt doar cteva cazuri

zguduitoare; majoritatea tinerilor ortodoci nu merg chiar att de departe ci doar se integreaz lumii
anti-cretine din jurul lor i nceteaz s mai fi exemple de trire cretin pentru cei din jurul lor. Este
ru aa. Cretinul trebuie s fie diferit de lume, cu att mai mult diferit de lumea ciudat i anormal de
astzi i acesta trebuie s fie unul din lucrurile de baz pe care trebuie s le tie, ca parte a educaiei
cretine.
Alt apropiere greit i la extrema opus este aceea care ar putea fi numit fals spiritualitate. O dat
cu accesul relativ uor datorat traducerilor crilor ortodoxe despre viaa duhovniceasc i a rspndirii
vocabularului ortodox despre lupta duhovniceasc, se poate observa o cretere a celor care vorbesc
despre isihasm, despre rugciunea inimii, despre viaa ascetic, despre stri nalte de rugciune i de
teologia nalt a unor Sfini Prini precum: Sfntul Simeon Noul Teolog, Sfntul Grigorie Palama,
Sfntul Grigorie Sinaitul. Este foarte bine s fii contient de adevrata nlime a vieii spirituale
ortodoxe i s ai evlavie la marii sfini care s-au mprtit de ea; dar dac nu vom cugeta ntr-un mod
foarte realist i foarte smerit la ct de departe suntem cu toii astzi de viaa isihast i ct de puin
pregtii suntem pentru a o urma, interesul nostru fa de ea nu va fi dect o alt expresie a egoismului
nostru, a universului nostru de artificial. The me-generation goes hesychast! (Generaia-eu se apuc
de isihasm) aceasta ncearc s fac unii; dar n realitate ei numai adaug un nou joc numit isihasm
la atraciile Disneyland-ului.
Exist cri cu acest subiect care sunt foarte cunoscute. Chiar romano-catolicii sunt foarte prini de
acest curent, sub influena ortodox, ei nii influennd pe ali ortodoci la rndul lor; de exemplu:
preotul iezuit George Maloney, care scrie tot felul de cri pe acest subiect i traduce din Sfntul
Macarie cel Mare i din Sfntul Simeon Noul Teolog i ncearc s-i fac pe oameni s devin isihati
n viaa de zi cu zi. Ei au tot felul de influene, de obicei carismatice; se presupune c oamenii ar fi
inspirai i i nsuesc toate tipurile de disciplin ascetic pe care le dau Sfinii Prini, care depeau
cu mult nivelul la care ne aflm noi acum.
Acesta este un lucru foarte neserios. Mai este i o doamn, Chaterine de Hueck Doherty (care de fapt sa nscut n Rusia i a devenit romano-catolic), care scrie cri despre viaa pustniceasc i despre
linitire i toate aceste lucruri ncearc s le promoveze precum o reclam pentru o nou bomboan.
Este, bineneles, ceva lipsit de seriozitate i este un semn foarte tragic al vremurilor noastre. Aceste
lucruri nalte sunt folosite de oameni care nu le neleg. Pentru unii oameni poate fi doar un obicei sau
un mod de a-i pierde vremea, dar pentru alii, care o iau n serios, poate fi o mare tragedie.
Ei cred despre sine c duc o via foarte nalt, cnd, n realitate, nu i-au rezolvat nici mcar
problemele interioare. Vreau s subliniez c ambele ci trebuie evitate att lumescul ct i supraduhovnicia dar asta nu nseamn c nu trebuie s avem o perspectiv realist asupra cerinelor
legitime ale lumii sau c ar trebui s ncetm a mai urma sfaturile marilor Prini isihati ori a mai
folosi rugciunea inimii n funcie de situaie i dup puterea noastr. S fie ns la nivelul nostru.
Ideea, absolut necesar pentru supravieuirea noastr ca ortodoci azitzi, este c trebuie s nelegem
condiia noastr de cretini ortodoci n ziua de azi; trebuie s nelegem profund vremurile n care
trim, ct de puin cunoatem i trim de fapt Ortodoxia, ct de departe suntem nu numai de sfinii din
vremurile de demult, ci chiar de cretinii obinuii de acum o sut de ani sau chiar de cei din generaia
trecut i ct de mult trebuie s ne smerim pentru a supravieui ca i cretini ortodoci astzi.
Ce putem face
Mai exact, ce putem face pentru a dobndi aceast trezire, acest discernmnt i cum poate el rodi n
sufletele noastre? Voi ncerca s rspund la aceast ntrebare n dou pri: n prima - referindu-m la
contientizarea lumii din jurul nostru, care, ca niciodat n istoria cretinismului, a devenit un duman

consecvent; iar n a doua - referindu-m la contientizarea Ortodoxiei, pe care m tem c majoritatea o


cunosc mult mai puin dect ar trebui; mult mai puin dect trebuie s o cunoatem dac dorim s o
pstrm.
Mai nti, ntruct vrem sau nu ne aflm n lume (iar efectele acesteia se simt foarte puternic chiar i n
locuri retrase cum este mnstirea noastr de aici), trebuie s ne mpotrivim ei i ispitelor ei n mod
onest i realist, dar fr a ceda; n special trebuie s-i pregtim pe tineri pentru ispitele ce le vor
nfrunta.
Trebuie s nelegem c lumea din jurul nostru rareori ajut i de cele mai multe ori stnjenete
educarea copilului n adevratul spirit ortodox. Trebuie s fim zilnic pregtii pentru a contracara
influena lumii pe baza principiilor unei educaii cretine nelepte.
Aceasta nseamn c tot ceea ce un copil nva la coal trebuie n mod constant controlat i ndreptat
n cas. Nu putem considera c tot ceea ce va nva la coal este pur i simplu ceva bun i lumesc i
c nu are nici o legtur cu educaia lui ortodox. El poate nva meserii folositoare sau alte lucruri
(dei multe coli americane eueaz lamentabil i sub acest aspect; muli profesori ne spun c tot ceea
ce pot face este s-i in pe copii cumini n clas chiar i fr a-i nva nimic), dar chiar dac nva
ceva vor fi i multe concepii i filosofii greite.
Modul fundamental de raportare al unui copil la literatur, muzic, istorie, art, filozofie, chiar la tiin
i, bineneles, la via i la religie nu trebuie s vin, mai nainte de toate, de la coal, pentru c
coala le ofer prin prisma filosofiei moderne; el trebuie s vin n primul rnd din familie i din
Biseric. Altfel copilul va fi destinat unei educaii greite n lumea de azi, unde sistemul de educaie
este n cel mai bun caz agnostic, iar n cel mai ru caz, ntru totul ateist sau anti-religios. Bineneles,
toate acestea n URSS sunt impuse cu fora copilului, fr religie i cu un program foarte activ de a-l
face pe copil-ateu.
Prinii trebuie s tie exact ce li se pred copiilor la cursurile de educaie, care sunt aproape universale
azi n toate colile americane, i s le corecteze acas, nu numai printr-o atitudine deschis asupra
acestui subiect (n special ntre tat i fii lucru foarte rar n societatea american), dar i printr-o clar
subliniere aspectului moral, lucru total absent din sistemul educaional.
Prinii trebuie s tie ce muzic ascult copii lor, la ce filme se uit (s asculte sau s vad mpreun
cnd este necesar), la ce fel de limbaj sunt expui i ce fel de limbaj folosesc i s le imprime o
atitudine cretin asupra acestora. Televizorul - n familiile n care nu este suficient curaj de a-l arunca
pe fereastr trebuie strict controlat i supravegheat pentru a evita efectele otrvitoare ale acestei
maini, care a devenit, n special n rndul tinerilor, principalul promovator al ideilor i atitudinilor
anti-cretine chiar acas.
Am vorbit mai nti despre creterea copilului, deoarece acesta este inta primelor lovituri pe care le d
lumea cretinilor-ortodoci i l formeaz dup chipul ei; odat formate atitudini greite ntr-un copil,
sarcina de a-i da o educaie cretin acestuia devine de dou ori mai dificil.
Dar nu numai copiii, ci noi toi ne confruntm cu aceast lume care ncearc s ne formeze ca anticretini, prin coal, televiziune, filme, muzic la mod i toate celelalte influene, care apas asupra
noastr, mai ales n oraele mari. Trebuie s contientizm c toat ncrctura care se revars asupra
noastr are aceeai surs; are un anumit ritm, un anumit mesaj care ne este transmis, acest mesaj al
auto-idolatriei, al relaxrii, al nepsrii, al distraciei, al renunrii la orice gnd pentru alt lume, prin
diferite mijloace, fie prin muzic, filme, televiziune fie prin coal, prin felul n care sunt reliefate
subiectele, prin fondul care li se d i prin altele asemenea; este, practic, un anumit lucru care ni se

inculc. Este, de fapt, o educaie n ateism. Noi trebuie s ripostm prin cunoaterea a ceea ce lumea
ncearc s ne fac i prin formularea i comunicarea rspunsului nostru cretin-ortodox ctre ea.
Din observarea modului cum familiile ortodoxe din lumea de azi triesc i transmit Ortodoxia, ar prea
c acest lupt este de mai multe ori pierdut dect ctigat. Procentajul cretinilor-ortodoci care
pstreaz intact identitatea lor ortodox i nu sunt transformai dup modelul lumii de azi, este cu
adevrat mic.
Totui nu trebuie neaprat s vedem lumea din jurul nostru n ntregime rea. De fapt, pentru
supravieuirea noastr ca ortodoci trebuie s fim destul de nelepi pentru a folosi tot ceea ce este bun
n lume spre propriul nostru beneficiu. Aici voi atinge cteva puncte relativ la ceea ce poate fi de folos
n lumea aceasta, care pare a nu avea nimic, n mod direct, n comun cu Ortodoxia, tocmai pentru a
formula concepia noastr ortodox despre via.
Copilul care a trit ntr-un mediu unde se ascult muzic clasic de bun calitate i a crescut astfel nu
va fi nici pe departe tentat de ritmul infernal i de mesajul rock-ului i al celorlalte forme de pseudomuzic contemporane, spre deosebire de un copil care a crescut fr o educaie muzical. O astfel de
educaie muzical, dup cum au spus i civa starei de la Optina, rafineaz sufletul i l pregtete
pentru primirea lucrurilor duhovniceti.
Copilul care a fost nvat cu o literatur bun, cu dram i poezie, i le-a simit nrurirea n suflet,
adic s-a bucurat de ele, nu va deveni cu uurin un dependent de filmele contemporane, de
programele de televiziune i de romanele ieftine care distrug sufletul i l ndeprteaz de la calea
cretin. Copilul care a nvat s vad frumuseea n picturile i sculpturile clasice nu va fi atras uor n
perversitatea artei contemporane i nici nu va fi atras de produciile iptoare ale publicitii i
pornografiei moderne. Copilul care cunoate ceva din istoria lumii, n special din epocile cretine i
despre cum au trit i au gndit ali oameni, ce greeli i cderi au avut ei ndeprtndu-se de
Dumnezeu i de poruncile Sale i ce fel de via plcut i ce bucurii au avut cnd i-au fost credincioi
Lui i va forma discernmntul relativ la viaa i filosofia vremurilor noastre i nu va fi nclinat s
urmeze prima filosofie nou sau primul stil de via pe care l ntlnete. Una din principalele probleme
cu care se confrunt cel ce se ocup de educaia copilului din ziua de azi este c colile nu mai
formeaz un sim al sensului istoriei. Este periculos i fatal s lipseti pe copil de nelegerea istoriei.
Asta nseamn c el nu mai este capabil s se raporteze la exemplele oamenilor care au trit n trecut.
i, de fapt, istoria se repet constant. Odat ce nelegi asta, este foarte interesant s vezi cum oamenii
rezolv problemele, cum au fost oameni care s-au mpotrivit lui Dumnezeu i cu ce s-au ales din
aceast confruntare i cum alii i-au schimbat vieile i au devenit oameni de excepie, dnd exemplu
de urmat pn n zilele noastre. Acest sens al istoriei att de important trebuie comunicat copiilor notri.
n general, o persoan care cunoate bine cele mai bune opere ale culturii seculare - care n Apus are
aproape ntotdeauna clare conotaii religioase i cretine are mai multe anse s duc o via
normal, o via ortodox fructuoas dect cineva care cunoate doar cultura de mas azi. Cineva care
s-a convertit la Ortodoxie direct din cultura rock i n general oricine crede c poate combina Ortodoxia
cu acest fel de cultur mai are mult de suferit i un drum dificil n via pn s ajung cu adevrat
un cretin-ortodox care s fie capabil s mprteasc credina i celorlali.
Fr aceast suferin, fr aceast contientizare, prinii ortodoci i vor crete copiii spre a fi
devorai de lumea contemporan. Cultura de cea mai bun calitate a lumii nsuit corect, rafineaz i
dezvolt sufletul; cultura de consum azi dogete i deformeaz sufletul i l mpiedic s primeasc
normal i deplin mesajul Ortodoxiei. De aceea, n lupta noastr mpotriva spiritului acestei lumi, putem
folosi cele mai bune esene pe care lumea ni le poate oferi pentru a le transcede; tot ceea ce este bun n

lume, dac suntem destul de nelepi s vedem, ne ndreapt spre Dumnezeu i spre Ortodoxie i
trebuie s ne folosim de ele.
Concepia de via ortodox
Cu o astfel de atitudine o perspectiv att asupra lucrurilor bune ct i a celor rele din lume - este
posibil s ne formm i s urmm o concepie de via ortodox, adic s avem o perspectiv ortodox
asupra ntregii viei, nu numai a subiectelor exclusiv bisericeti. Exist o fals opinie, care din
nefericire este larg rspndit n ziua de azi, aceea c este suficient s ai o ortodoxie limitat la lcaul
bisericii i la activitile ortodoxe oficiale, cum ar fi rugciunea la anumite ceasuri sau nsemnarea
cu Sfnta Cruce; n rest, conform acestei opinii poi tri ca ceilali, participnd la viaa i cultura
vremurilor noastre fr nici o problem, atta vreme ct nu pctuim. Oricine a ajuns s neleag
adncimea Ortodoxiei i ct de integral este asumarea care se cere unui cretin ortodox, iar pe de alt
parte vede cerinele totalitare pe care lumea contemporan ni le impune, i va da seama uor de
falsitatea acestei opinii.
Ori eti ortodox n fiecare clip a zilei, n fiecare situaie a vieii, ori nu eti deloc ortodox. Ortodoxia
noastr nu se manifest doar n concepiile religioase, ci n fiecare lucru pe care l facem sau l spunem.
Muli dintre noi nu suntem contieni de responsabilitatea cretin pe care o avem n latura aparent
lumeasc a vieii noastre. Persoana care are o adevrat concepie cretin-ortodox triete fiecare clip
a vieii sale ca ortodox. De aceea ne punem ntrebarea: Cum putem noi hrni i aplica aceast concepie
ortodox n viaa noastr de zi cu zi!
Prima i cea mai evident cale este de a fi n contact permanent cu tot ceea ce Biserica ne d spre
luminare i mntuire: Slujbele bisericeti i Sfintele Taine, Sfnta Scriptur, Vieile Sfinilor, scrierile
Sfinilor Prini. Bineneles, fiecare trebuie s citeasc acele cri care sunt la nivelul su de nelegere
i s foloseasc nvtura Bisericii n situaiile proprii ale viaii sale; apoi ne vor putea cluzi i pe noi
i ne vor putea ajuta s ne schimbm ntr-un mod cretin.
Dar, deseori, aceste izvoare cretine fundamentale nu au un efect total asupra noastr, sau nu au nici un
efect asupra noastr, deoarece nu avem o atitudine cretin potrivit fa de ele i fa de viaa pe care
ele ar trebui s o inspire. Permitei-mi s spun aici un cuvnt despre atitudinea pe care trebuie s o
avem dac dorim s ne folosim cu adevrat de ele i dac vrem s ne fie nceputul unei concepii de
via ortodoxe. Mai nainte de toate, hrana duhovniceasc cretin, prin nsi natura sa, este ceva viu i
hrnitor; dac atitudinea noastr fa de ea este mai degrab academic sau crturreasc, vom da gre
n a obine foloasele pe care aceasta ar trebui s ni le dea. De aceea, dac citim cri ortodoxe sau
suntem interesai de ortodoxie doar pentru a fi mai informai sau pentru a ne fli cu cunotinele noastre
n faa celorlali, nu am neles nimic; dac nvm din poruncile lui Dumnezeu i din canoanele
Bisericii doar ca s fim coreci i s judecm incorectitudinea celorlali. Aceste lucruri nu trebuie
doar s ne influeneze ideile, ci trebuie s ne ating n mod direct sufletul i s ne schimbe viaa. n
orice vreme de mari crize n cursul vieii umane - cum sunt chiar vremurile critice cu care ne
confruntm n lumea liber cei ce se vor ntemeia pe cunoaterea exterioar, pe legi i canoane i pe
corectitudine, nu vor fi n stare s reziste. Cei puternici vor fi aceia crora educaia ortodox le-a
imprimat o trire cu adevrat cretin, care au Ortodoxia n inim i sunt capabili s ating i inimile
celorlali.
Nimic nu este mai tragic dect s vezi pe cineva crescut n Ortodoxie, care cunoate cte ceva din
Catehism, care a citit din Vieile Sfinilor, care are o idee general despre ce vrea Ortodoxia, nelege
ceva din slujbele bisericeti, dar nu nelege ce se ntmpl n jurul lui i i ofer copilului aceast via
mprit n dou categorii: una, cea urmat de majoritatea oamenilor, iar cealalt-cum triete

ortodoxul Duminica sau cnd citete ceva texte ortodoxe. Cnd un copil este astfel crescut este puin
probabil c va alege calea ortodox; aceasta va fi o foarte mic parte a vieii lui, deoarece viaa
contemporan este prea atractiv, prea muli oameni se integreaz ei, este ntr-o msur prea mare o
mare parte a realitii de azi, dac nu a fost cu adevrat nvat cum s se apropie de ea, cum s se
pzeasc de efectele ei negative i cum s se foloseasc de lucrurile frumoase care se afl n lume.
De aceea, atitudinea noastr, chiar din acest moment, trebuie s fie realist i normal. Adic trebuie s
fie aplicat circumstanelor reale ale vieii, nu trebuie s fie un produs al fanteziei, al evadrii i al
refuzului de a ne confrunta cu lucrurile de cele mai multe ori neplcute ale lumii din jurul nostru. O
Ortodoxie care este prea nalt i prea n nori, o Ortodoxie de ser, nu ne poate ajuta n viaa de zi cu
zi..... Lumea noastr este destul de crud i rnete sufletele cu duritatea ei; trebuie mai nti s
rspundem cu o nelegere i cu o dragoste cretineasc realist, lsnd isihasmul i formele avansate de
rugciune celor capabili s le primeasc. De asemenea, atitudinea noastr nu trebuie s fie ego-centric,
ci trebuie s ias n ntmpinarea celor care l caut pe Dumnezeu i caut o via dumnezeiasc.
n zilele noastre, unde se nfirip o comunitate ortodox, exist ispita de a o transforma ntr-un club al
mulumirii de sine i al gustrii plcerilor virtuilor i realizrilor noastre ortodoxe: frumuseea
lcaului de cult i a podoabelor, splendoarea slujbelor, chiar i puritatea doctrinei. Dar adevrata via
cretin, chiar nc din timpul Apostolilor, a fost ntotdeauna inseparabil de transmiterea ei celorlali.
O ortodoxie vie, tocmai prin faptul c e vie, lumineaz i celorlali i nu mai este nevoie s deschizi i
un departament de misiune n acest scop; viaa adevratului cretinism se comunic i fr aceasta.
Dac Ortodoxia noastr este ceva ce inem doar pentru noi i ne mndrim cu ea, atunci suntem mori i
ngropai aceasta este exact starea multor parohii ortodoxe de azi, chiar i a acelora care au un numr
considerabil de tineri, dac ei nu aprofundeaz credina.
Nu este suficient s spui c tinerii merg la biseric. Trebuie s ntrebm ce primesc acetia n biseric,
ce duc cu ei mai departe i, dac nu fac din Ortodoxie o parte a ntregii lor viei, atunci este cu adevrat
insuficient s spui c ei se duc la biseric. Astfel, atitudinea noastr trebuie s fie iubitoare i ierttoare.
Exist un fel de duritate care s-a strecurat n viaa ortodox de azi: Acel om este eretic, nu te apropia de
el; Acela este ortodox, se spune, dar nu poi fi cu adevrat sigur; Acela este evident un spion. Nimeni
nu va nega c Biserica este nconjurat de dumani azi, sau c exist oameni care se ngrmdesc s
profite de ncrederea noastr. Dar aceasta se ntmpl din vremea Apostolilor, iar viaa cretin a avut
ntotdeauna un factor de risc n practicarea ei.
Dar chiar i atunci cnd se profit de pe urma noastr i trebuie s ne lum anumite precauii n aceast
privin, tot nu putem renuna la atitudinea noastr principial de iubire i ncredere, fr de care
pierdem nsi temelia vieii noastre cretine. Lumea care nu l are pe Hristos este nencreztoare i
rece, dar cretinii, din contr, trebuie s fie iubitori i deschii, altfel vom pierde sarea lui Hristos din
noi i vom deveni asemeni lumii, buni doar pentru a fi aruncai n strad i clcai n picioare.
Puin smerenie ne-ar ajuta s fim mai generoi i mai ierttori. Ne place s judecm pe alii pentru
ciudeniile comportamentului lor; le spunem lunatici sau pocii. Este drept c trebuie s fim ateni la
oamenii cu adevrat deplasai care pot face mult ru Bisericii. Dar ce cretin ortodox serios nu este n
zilele noastre puin nebun. Nu ne potrivim n ordinea lumii de azi; dac o facem n lumea de azi, nu
suntem cretini serioi. Adevratul cretin de azi nu se poate simi acas n lume; el nu se poate simi i
nu poate fi perceput de alii dect ca un nebun.
Doar pentru c ii n via idealul cretin, sau c te-ai botezat ca adult, sau pentru c s te rogi serios
este suficient pentru a fi internat ntr-un ospiciu n Uniunea Sovietic i n multe alte ri, iar aceste ri
reprezint modelul pentru restul lumii. De aceea nu trebuie s ne temem a fi considerai puin nebuni de

ctre lume i trebuie s continum a practica iubirea i iertarea cretin pe care lumea nu le va nelege
vreodat, dar de care inima ei are nevoie i chiar tnjete pentru ele.
n cele din urm, atitudinea noastr cretin trebuie s fie, n lipsa unui cuvnt mai bun, inocent. n
ziua de azi lumea pune mare valoare pe sofisticare, pe nelepciunea lumeasc, pe profesionalism.
Ortodoxia nu pune valoare pe aceste caliti; acestea ucid sufletul cretin. i totui, aceste tendine se
strecoar consecvent n Biseric i n vieile noastre. Ct de des nu auzim n special pe convertiii
entuziati exprimndu-i dorina de a se duce la marile centre ale Ortodoxiei, la catedrale i mnstiri,
unde se strngeau odinioar mii de credincioi i peste tot se vorbete de probleme bisericeti i oricine
poate s-i dea seama ct de important este, pn la urm, Ortodoxia. Ortodoxia aceasta este doar o
pictur ntr-un ocean, cnd priveti ntreaga societate, dar n aceste mari catedrale i mnstiri se
strng atia oameni, nct pare c Ortodoxia este ntr-adevr ceva important.
i ct de des nu i vedem pe aceeai oameni ntr-o stare jalnic dup ce i-au mplinit dorina,
ntorcndu-se de la marile centre ale Ortodoxiei morocnoi i nesatisfcui, plini de brfe i critic
bisericeasc, nerbdtori mai nainte de toate de a fi coreci i cuviincioi i cu o perspectiv
lumeasc asupra politicii bisericeti.
ntr-un cuvnt, i-au pierdut inocena, nelumescul lor, fiind fascinai de partea lumeasc a vieii
bisericeti. n diferite forme, aceasta ne ispitete pe toi i trebuie s luptm mpotriva ei prin a nu ne
permite s supraevalum lucrurile exterioare ale Bisericii, ci ntotdeauna s ne ntoarcem ctre unicul
lucru necesar: Hristos i mntuirea sufletelor noastre din aceast generaie rea. Nu trebuie s ignorm
ce se petrece n lume i n Biseric de fapt chiar pentru noi nine trebuie s tim aceste lucruri dar
cunotinele noastre trebuie s fie practice i simple, nu sofisticate i lumeti.
Concluzii
Este evident pentru orice cretin-ortodox contient de ce se ntmpl n jurul lui c azi c lumea se
ndreapt spre captul ei. Aceste semne ale timpului sunt att de evidente nct ai putea crede c lumea
se dezintegreaz chiar n acest moment. Care sunt cteva din aceste semne?
- Anormalitatea lumii. Niciodat nu au avut loc astfel de manifestri ciudate i nenaturale i un
comportament care s fie acceptat drept obinuit ca acesta din zilele noastre. Dar, privete lumea din
jurul tu: ce este n ziare, ce fel de filme sunt prezentate, ce este la televizor, ce cred oamenii c este
interesant i amuzant, pentru ce rd, toate acestea sunt absolut ciudate. i sunt oameni care le
promoveaz n mod deliberat, bineneles, pentru propriul profit, i pentru c aceasta este la mod,
pentru c exist o dorin pervers de astfel de lucruri.
- Rzboaiele i vetile despre rzboaie, fiecare mult mai rece i mai nemilos dect precedentul i toate
umbrite de primejdia unui inimaginabil rzboi nuclear universal, care poate fi declanat de atingerea
unui buton. Rspndirea catastrofelor naturale: cutremure i acum vulcani cel mai recent formnduse nu departe de aici, lng Yosemite Park n centrul Californiei - catastrofe care deja schimb clima
ntregii lumi. Centralizarea crescnd a informaiilor asupra individului i creterea puterii asupra lui,
reprezentat n special prin computerul enorm din Luxemburg, care are capacitatea de a stoca
informaia unui dosar pentru fiecare om care exist; numrul codului su este 666, iar cei ce l
deservesc l-au poreclit Fiara. Pentru a uura munca unor astfel de computere guvernul american i
propune s nceap din 1984 s emit ceasuri de Asigurri sociale (care se pare c includ numrul de
cod 666 care se vor aplica pe mna dreapt sau pe frunte care sunt conforme cu lucrurile scrise n
Cartea Apocalipsei (cap. 13) c se vor ntmpla n timpul domniei antihristului). Bineneles, asta nu
nseamn c prima persoan care va avea aplicat semnul 666 este antihristul, sau slujitorul lui antihrist,

dar odat ce eti obinuit cu aceste semne, cum i vei putea rezista? Mai nti te vor pregti i apoi te
vor face s i te nchini lui.
- Din nou nmulirea falilor hristoi i falilor antihriti. Ultimul candidat a cheltuit numai n aceast
var probabil milioane de dolari fcnd publicitate apariiei sale pe canalele de televiziune, promind
c va transmite la acea vreme un mesaj telepatic tuturor locuitorilor lumii. Lsnd la o parte forele
oculte care pot fi implicate n astfel de evenimente, cunoatem deja destul de bine posibilitile de a
transmite mesaje subliminale prin radio i n special prin televiziune, ca i faptul c acest lucru poate fi
fcut de oricine are tehnologia de a pirata semnalele de radio i de televiziune, indiferent de cte legi
exist mpotriva acestui lucru.
Reacia cu adevrat ciudat la filmul de care ntreaga Americ vorbete: E.T., care a adus literalmente
milioane de oameni aparent normali s-i exprime afeciunea i iubirea pentru eroul, un mntuitor din
spaiu, care este pe ct se poate de evident un demon o pregtire evident pentru venirea lui
Antihrist. (i ntmpltor, editorul ziarului Arhiepiscopiei greceti din America, un preot ortodox,
recomand din toat inima acest film ortodocilor, spunnd c este un film minunat care ne nva
despre iubire i fiecare ar trebui s mearg s l vad. Exist oarecare deosebire ntre cei care ncearc
s contientizeze ce se ntmpl n lume i cei ce pur i simplu se las dui de valul vremurilor noastre).
A putea continua cu detalii asemntoare, dar scopul meu nu este s v nspimnt, ci s v fac
contieni de ce se ntmpl n jurul nostru. Este cu adevrat mai trziu dect credem; Apocalipsa este
acum. i ct de dureros este s vezi cretini, mai mult tineri ortodoci, cnd aceast incalculabil
tragedie planeaz asupra capetelor lor, care cred c pot continua ceea ce ei numesc via normal n
aceste vremuri teribile, participnd din plin la capriciile acestei stupide generaii de nchintori la sine,
fiind total incontieni c paradisul nebunilor n care triesc ei este pe cale de a se distruge, ei fiind
complet nepregtii pentru vremurile de disperare ce vor s vin.
Nu se mai pune problema de a fi un cretin ortodox bun sau srac. ntrebarea acuma este: va
supravieui Credina tuturor acestora? La muli nu va supravieui; antihristul ce va s vin va fi mult
prea atractiv pentru majoritatea oamenilor, va fi n spiritul lucrurilor lumeti dup care se tnjete
acum, pentru ca majoritatea oamenilor s i dea mcar seama c i-au pierdut deja credina cretin
nchinndu-se lui.
Dar chemarea lui Hristos nc se aude; haidei s-i dm atenie. Cea mai clar expresie a acestei
chemri vine din lumea subjugat de ateism, unde se sufer ntr-adevr pentru Hristos, iar viaa are o
seriozitate pe care noi o pierdem cu rapiditate sau deja am pierdut-o. Un preot ortodox din Romnia,
Printele Gheorghe Calciu Dumitreasa, care acum se afl la limita supravie

DESPRE ALIMENTAIE, ENTROPIE I POST


n care Florea Tiberian arat c postul nseamn pentru raionalist hran puin
i deficitar n anumii compui, dar celui ce crede postul i asigur
toate cele necesare trupete i sufletete
Alturi de capacitatea de reproducere, metabolismul constituie o caracteristic definitorie a
organismelor vii. Prevenind o confuzie destul de frecvent, trebuie s atragem atenia c nu substanele
extrase din alimentaie i preluate de corpul biologic - unde sufer o serie de transformri constituie
sursa vieii. tiinele naturii fac distincie ntre fluxul de energie, orientat unidirecional, i materia
care parcurge un perpetuu circuit, animat de aceasta. Evident c schimburile se desfoar dup o

anumit ordine, au loc n baza unui program care exprim complexitatea informaional a sistemului,
dup cum va reiei mai jos.
Uimitor este c formele superioare de energie natural i au originea n regnurile inferioare. Astfel, cea
mai eficient form de energie, lumina primit i preluat de plantele verzi i de bacteriile
fotosintetizante, provine de la un corp nensufleit, Soarele (la urma urmei o piatr ncins prin acreai).
Energia luminoas este convertit de plante n energie chimic, este preluat cu pierderi de regnul
animal, o parte din ea este stocat tot n legturi chimice, ns o cantitate nsemnat este cheltuit tot
pentru micare, meninerea temperaturii corpului i celelalte procese metabolice, adic se transform n
energie mecanic i cldur, care n cele din urm se risipete n mediu1. Astfel, cu ct urcm pe scara
regnurilor, cu att energia fizic n virtutea creia funcioneaz este degradat, n schimb reprezentanii
lui sunt tot mai dotai sub
aspectul inteligenei, din ce n ce mai capabili s opereze cu informaii, sau n cazul omului cu
energii spirituale. Animalul nu ar putea supravieui dac, graie inteligenei cu care este investit, nu iar eficientiza activitatea n vederea prelucrrii repetate de noi ,,porii de energie acumulat chimic n
plante sau animale, deci n alte nivele trofice. Pare ciudat, dar animalele i omul nu dispun, ca umila
plant, de un ,,convertizor pentru energia luminoas, ceea ce face ca preluarea ei direct s fie
ineficient i insuficient necesitilor proprii.
Aceast situaie paradoxal este ea singur de ajuns pentru a demola tezele evoluioniste i materialiste.
ntr-adevr, de unde inteligena organismelor superioare, dac energia care le parvine se degradeaz
entropic pe msur ce migreaz spre vrful piramidei trofice? De unde complexitatea structurii lor
anatomice? nseamn c eficiena acestor organisme (care devine o necesitate pentru supravieuire) are
o surs de natur fundamental diferit.
Reflectnd asupra semnificaiei hrnirii la organismele vii, Erwin Schrdinger, cunoscutul fizician
atomist, sesiznd c metabolism nseamn schimb, formula urmtorul raionament: dar este absurd ca
schimbul de materie s fie esenial. Orice atom concret de azot, oxigen, sulf, etc. este la fel de bun ca
toi ceilali (). ntr-un organism matur coninutul de energie este la fel de staionar ca i coninutul de
materie. ntruct orice calorie valoreaz tot att ct orice alt calorie, nu vedem la ce ar putea ajuta
simplul schimb de materie. Prin urmare, ce este acel preios ceva din mncarea noastr care ne
pzete de moarte? i rspunde: organismul se hrnete cu entropie negativ2 extras din mediu,
absoarbe ordine, care pentru organismul viu nseamn structura bine stabilit a compuilor organici (cf.
cp. cit., pag. 96). Dup folosire, materia din care sunt alctuii este restituit mediului ntr-o form
degradat, dar nu complet, deoarece plantele o mai pot folosi3.
Un coleg al fizicianului austriac i-a ridicat ns urmtoarea obiecie: de ce trebuie s ne hrnim cu
materia ordonat a compuilor organici i nu cu crbuni sau cu diamante pisate? Sau putem ntreba i
noi, de ce nu stm pe o plit ncins cnd ne e foame i avem nevoie de energie?
E limpede c energia primit sub aceast form este inutilizabil, ba mai mult, de la o anumit
intensitate ar afecta ordinea propriilor noastre esuturi. E drept c ne simim mai vioi cnd razele
Soarelui ne lumineaz i ne nclzesc, dar un Soare prea fierbinte i o expunere prea ndelungat ne-ar
provoca insolaie, arsuri, poate chiar un cancer al pielii, sau orbire dac l-am privi mai mult. Prin
urmare, nainte de cantitatea de energie, conteaz forma din care este ea preluat din mediu. Faptul c
organismul nu poate utiliza energia dect numai de o anumit calitate, conduce la ideea unui fel de
convertizor funcionnd numai cu tipuri compatibile de energie, pe care o prelucreaz dup un program
preexistent. Acest program nu mai e ns luat din mediu, ci face parte din zestrea de inteligen a
speciei. Deci nu materia ca materie este esenial n alimentaia organismelor vii, ci materia configurat

informaional, materia signata. Am putea spune c misterul alimentului rezid n fora a vitalizant
semnelor, n principiul activ ncapsulat n ele.
S mai zbovim nc puin asupra structurii material energetice a hranei. Cele dou componente,
convertizorul de energie i programul dup care se desfoar mecanismul bazal, sunt proprii oricrui
organism viu, dup cum se arat n lucrarea lui Henry Morris, Creaionismul tiinific4. Viaa, avnd
proprietatea de a extrage entropia negativ din substane, contrazice a doua lege a termodinamicii. ntradevr, trecerea seminei la stadiul de copac, al foetusului la cel de organism adult, dovedesc o cretere
a ordinii, n loc de o descretere, dup cum stipuleaz aceast lege. Autoorganizarea se observ n
cadrul tuturor proceselor vieii aflate pe panta ascendent dominat de asimilaie, ca i n succesiunea
natural a ecosistemelor, dar i n vindecarea unei rni bunoar.
Programul dup care se desfoar ea este structurat ca sistem informaional n molecula de ADN a
fiecrei specii i chiar vieti n parte. Dispozitivul de conversie a energiei este clorofila n cazul
plantelor, ntreinnd fotosinteza, iar n cazul regnului animal, complexul asimilator (digestie,
respiraie, circulaie) care transform hrana ntr-o structur a trupului (op. cit., p.45).
Din acest motiv noi nu ingerm substanele i energiile n form brut, ci preferm hrana vie, pentru
asimilarea creia suntem adaptai. i aceasta n primul rnd pentru c ea concentreaz n legturi
chimice complexe o gam aproape complet de substane trebuincioase. Aa se explic i urmtorul
fapt: cu ct regnul din care alegem substanele utile ocup o treapt mai joas n ierarhia naturii, cu att
cantitile de materie brut extrase din el pentru alctuirea unei mese sunt mai mici. De pild, un meniu
complet poate fi preparat numai din carnea unui animal (pasre, porc, oaie, vit, pete etc.) din care
putem consuma fr grij o porie care s ne sature. Desigur, la urmtoarea mas vom fi tentai s
nlocuim tipul de carne consumat: n loc de muchi vom prefera, s zicem, mruntaie. Trecnd la
regnul vegetal, care ne ofer nutrienii mai ales sub forma hidrailor de carbon, constatm c ne putem
stura cu o cantitate oarecare dintr-un singur soi de fruct sau legum, totui vom simi i nevoia altora
(mai ales dac am depus un efort i suntem foarte nfometai) dar, mai degrab, vom prefera s le
combinm ntr-un singur fel de mncare, laolalt cu buci de carne. ns n acest preparat nu vom
inteniona s amestecm aproape de loc substane brute de origine mineral, poate cu excepia unui praf
de sare; nu punem n oala cu mncare nici crbune pisat, nici floare de sulf, nici pilitur de fier sau
ngrminte chimice.
Acest dozaj extrem de precis al substanelor arat c exist o structur optim a hranei utile
organismului. Cultivarea unei arte a gtitului, ntructva asemntoare celei chimice, denot c ea este
cerut chiar de alchimistul din interiorul nostru sistemul de conversie a energiei de care am vorbit.
Faptul c o porie de hran trebuie s conin o gam complet de compui indic necesitatea realizrii
unei sinteze, care la nivel biologic nseamn nsui corpul ca atare, n ntregul su. Proporia unitar a
variatelor substane dintr-o raie de hran se regsete la nivelul individului n diversitatea fiinei lui
biologice, ca i n mediul cosmic din care sunt absorbite. Sngele, de pild, are aproape aceeai
compoziie cu a apei oceanului planetar. Totalizarea armonioas a compuilor se datoreaz unicului
program care dirijeaz continuu edificarea acestei sinteze, astfel c i n cazul unei alimentaii
dezechilibrate ea se pstreaz.
Totui, n condiiile acceptrii restriciilor alimentare potrivit prescripiilor cretine, se renun tocmai
la principiul complexitii hranei. Alimentele consumate nu mai acoper un spectru ct de ct complet
al tipurilor de substane nutritive i al elementelor chimice. i care categorie alimentar este
recomandat de ctre toate marile religii s fie supus restriciei n timpul posturilor? Este vorba de
produsele de origine animal, adic, aa cum am artat, chiar acea categorie de alimente care prezint
pentru hrana omului att avantajul concentrrii unei largi palete de compui utili, ct i a formei lor

optime energie stocat chimic pentru a fi acceptat cu uurin de organismul uman. Se tie, de
altfel, c proteinele animale sunt mult mai uor de asimilat dect cele vegetale.
Care s fie rostul acestei recomandri, tiind c postul propune nu att un model de hrnire, un regim
alimentar, ct punerea la ncercare a puterii de stpnire, de nfrnare n faa unor instincte naturale cum
este foamea? i, mai ales, n faa poftei sau a patimii care, cum o definea Nicolae Paulescu: nu e
altceva dect cutarea exclusiv a plcerii ce rezult din satisfacerea unei trebuine instinctive
deviate5 Este limpede c, departe de a urmri subminarea organismului, postul pune de fapt la
ncercare capacitatea lui de a funciona nu cu energiile naturale luate din substane, ci cu energii de
origine spiritual, cu caliti sufleteti precum voina, puterea de concentrare care ordoneaz i
simplific activitatea i necesitile fiziologice. De aceea, postul propriu-zis este nsoit ntotdeauna i
nu poate fi desprit de rugciune, chemat s asigure ndestularea spiritului cu ordinea suprafireasc ce
energizeaz i trupul dovad viaa attor ascei.
n aceast perspectiv, principiul respectrii unui regim alimentar echilibrat devine de importan
secundar, sau chiar caduc. Puini dintre noi tim - iar majoritatea oamenilor de tiin nu au acordat
importana i semnificaia pe care ar fi meritat-o - faptul c pentru fiecare substan nutritiv pe care o
ia din mediu, o fiin vieuitoare este capabil s secrete o diastaz specific, pentru a o face dializabil
(absorbibil)6. Rezult c, cel puin teoretic, orice substan poate servi drept hran. Iar dac prin hrana
material, trupeasc, ne situm n continuitate cu ntregul cosmic, sensul profund al postirii const n
restabilirea legturii cu Unitatea i Legea lui de organizare Dumnezeu. Prin post ne verificm
trinicia ancorrii n transcendent. Acum se vdete c omul nu este ceea ce mnnc, aa cum susin
concepiile materialiste. Dovada cea mai bun c aceast conexiune i reintegrare s-a realizat este
experimentarea acelui stadiu n care nu mai simim foamea i setea. Cuvntul lui Dumnezeu ine i de
foame i de sete, sau, cu rspunsul dat ispititorului n pustie: nu numai cu pine se hrnete omul, ci
cu tot Cuvntul lui Dumnezeu. Cnd accezi la modul de a fi al ideii, al spiritului, nu mai ai nevoie, nu
mai duci lips de hran perisabil, cci nu mai trieti (=devii), ci eti.
Apar acum alte pericole, n special n fazele incipiente. Rarefierea substanei pmnteti destrupeaz i
elibereaz nainte de toate prile rele ale fpturii noastre (pentru c sunt consubstaniale fiinei czute).
Procesul reprezint un fel de obiectivare a duhurilor malefice, pn atunci strunite, fixate n carne,
deoarece le erau satisfcute poftele. Primele ncercri de rezisten, de dominare a ispitelor, le redau
adevrata lor fire (pentru c n carne ele erau deghizate), sub forma unor impulsii mnioase i
spimnttoare ce ncearc s ne fac a renuna. Separaia, desprinderea de ele, le arat aa cum sunt de
fapt: duhuri aeriene, lipsite de realitate proprie, ameninate cu extincia, i tocmai de aceea cutnd prin
orice mijloace (ispit, dorin, durere, sperietur) s-i reia locul n trup, parazitndu-l. Puterea
rugciunii face ca pe msur ce duhurile rele sunt alungate, harurile dumnezeieti pogortoare s le
nlocuiasc i deci s schimbe efectiv condiia psiho-fizic prin netiute i infinitezimale transmutaii.
S recapitulm. ncorporarea ordinii, a entropiei negative de ctre organism, nu numai c mpiedic
destructurarea i moartea acestuia, dar ofer putina dezvoltrii lui complete i a reproducerii. Totui,
capacitatea se pierde odat cu moartea, dac nu cumva disfuncia ei i determin sfritul. Abilitatea de
a extrage ordinea (i) din resursele materiale, indic tocmai imposibilitatea ca ea nsi s constituie un
apanaj al materiei. Dac ne ntrebm ce semnificaie au procesele sintetizrii substanelor utile de ctre
organismul viu, nu gsim alt finalitate dect aceea a meninerii propriei sinteze i uniti funcionale, a
perpeturii macrosintezei anatomo-psiho-fiziologice. C aceasta atrn ns de unitatea suprem, cea a
spiritului, o dovedete permanena planului general al organismului i a programului dup care
funcioneaz (codificat i transmis ereditar, ca motenire originar) n pofida variatelor substane care
se perind prin el, i a regenerrii periodice a celulelor din esuturi.

Palierul material se caracterizeaz prin multiplicitate, cel spiritual, prin unitate. Pierderea odat cu
moartea a acestei nzestrri, a acestui dar graie cruia viaa rstoarn un nendurtor principiu
cosmic, are drept cauz orientarea ctre materialitate, creia i se atribuie n mod greit capacitatea de
sintetizare a compuilor i de ntreinere a organismului ca entitate, cnd, de fapt, aceasta este funcie
spiritual. Atandu-se abuziv de acest pol, eul i mprtete n cele din urm destinul, desfcndu-se
ca orice conglomerat din care a disprut fora coeziv.
Dac am avea cine tie? - tria de a ne pstra ca parte integrant a unitii spiritului, nu am pierde
nici puterea de a menine viaa concret a corpului fizic, ns numai n msura n care acesta ngduie o
transfigurare, schimbarea la fa a propriei naturi.
Nemurirea ne va fi druit atunci cnd ne vom deschide fr crispare pentru a primi fluxul negritei
lumini dumnezeieti, ca o ambrozie cereasc, aa cum florile i desfac corola i i ntind antenele
pentru a o capta pe cea creat.

DESPRE NVMINTELE UNUI VEAC DE EVOLUIONISM


I O ALTERNATIV PENTRU MILENIUL TREI
unde Emil Silvestru, preedintele Fundaiei romne pentru cercetarea creaiei, ne spune c
socialul, politicul, economicul, culturalul, ba chiar i religiosul toate sunt adnc ptrunse
sau chiar definite de ideea evoluionist; totodat c noi romnii trebuie s avem curajul de
a ne privi slbiciunile n fa, dac vrem s nelegem de ce suntem att de departe de
mplinirea aspiraiilor noastre

O scurt istorie. Atunci cnd Andr Malraux, probabil sub influena devastatoare a ororilor celor dou
conflagraii ale secolului XX, profeea c secolul al XXI-lea va fi religios sau nu va fi deloc, o fcea n
deplin cunotin de cauz. Cci tocmai n iubita lui Fran, a crei cultur a i pstorit-o vreme de 10
ani, ncepuse, cu aproape dou secole naintea lui, lunga i zbuciumata fug a omului de Dumnezeu.
Iluminitii francezi au fost aceia care au ndemnat poporul din umbr sau prin ridiculizare fi s
se proclame liber de constrngerile religiei, reiternd ntr-o form revoluionar spusa lui Protagoras
conform creia Omul este msura tuturor lucrurilor. i pentru a pecetlui aceast decizie, populaia
Parisului a ales o obscur dansatoare de cabaret Madmoiselle Candeille pe care a purtat-o n
triumf pn la catedrala Notre-Dame, unde a fost ncoronat drept Zei a Raiunii. Dup ce s-a
nchinat ceremonios zeiei pe jumtate nude tronnd pe altar, mulimea a ars n mod solemn Biblia n
piaa din faa catedralei, declarnd c de atunci nainte Raiunea i numai Raiunea avea s conduc
Frana. i pornind de atunci i de acolo, aceste idei au nceput s cutreiere lumea. A trebuit ns s
treac mai bine de o jumtate de secol pentru ca ideile Revoluiei franceze s-i gseasc un suport
dogmatic solid. Or, nu era cu putin ca acesta s vin tot din Frana, care-i epuizase deja elanul
creator sub lama ghilotinei i prin marea step rus.
Anglia a fost aceea care a fcut pasul decisiv. Dar l-a fcut aa cum i ade bine, adic englezete.
Ideile revoluionare franceze nu au izbutit s penetreze n mod imediat i direct societatea englez,
aflat n plin elan spiritual cretin, ca urmare a marii renateri metodiste. n plus, sprijinul francez
acordat Revoluiei americane a creat n imperiu un puternic resentiment mpotriva ideilor revoluionare
de orice fel.

i totui, Anglia ascundea o grupare de oameni o elit intelectual ce pregtea n tihn


diseminarea ideilor socialiste franceze. Societatea Lunar din Birmingham, activ ntre 1764 i 1800, a
avut nendoios o influen capital. Trgndu-i numele de la faptul c membrii ei se ntlneau o dat
pe lun, la luna plin, aceast societate care s-a transformat mai trziu n Societatea Regal a avut
un rol decisiv n implementarea Revoluiei Industriale, dar i n sdirea ideilor socialiste.
Considerndu-se negutori de lumin sintagm mprumutat din utopia New Atlantis a lui
Francis Bacon avea ca membri personaliti precum Erasmus Darwin bunicul lui Charles Darwin
John Wilkinson, constructor de tunuri, James Watt, creatorul motorului cu aburi, industriaul
Matthew Boulton, chimistul Joseph Priestley i Benjamin Franklin corespondent n coloniile
americane. Toi au fost n mod explicit partizanii Revoluiei americane din 1776 i susintori ferveni
ai Revoluiei franceze 13 ani mai trziu. Benjamin Franklin a fost un adevrat navetist ntre idealitii
francezi i englezi. Erasmus Darwin a fost un susintor activ al ideilor iacobine. Un alt membru,
Richard Edgeworth, a colaborat cu Rousseau la scrierea unei cri despre educaia copiilor. Fiul lui
James Watt a fost denunat n Camera Comunelor ca agent francez. Joseph Priestley a fost un susintor
viguros al Adunrii Naionale Franceze, organiznd chiar o serbare de aniversare a 2 ani de la cderea
Bastiliei. nfuriat de acest afront, comunitatea cretin n care locuia Priestley, a dat foc casei n care
se inea serbarea i l-a forat pe chimist s plece n exil n America.
Era evident pentru membrii Societii Lunare c ideile revoluionare nu puteau fi pur i simplu
implantate n Anglia. De aceea au ales calea ocolit de a submina temeliile cretinismului prin tiin,
contieni fiind de caracterul eminamente empiric al anglo-saxonilor i implicit de tria argumentelor
tiinifice pentru acetia. Trebuiau ns gsite i propagate repede cteva idei concrete. Prima i cea mai
iconoclast idee a venit din partea unui avocat pasionat de geologie, pe nume Charles Lyell. Nscut n
1797, anul n care printele geologiei moderne, scoianul James Hutton murea, Lyell s-a inspirat copios
din lucrarea acestuia intitulat Theory of the Earth, n care se propunea pentru prima dat o cronologie
extins a pmntului, care nu fcea apel la evenimente supranaturale. Ideea lui Lyell, cunoscut astzi
sub denumirea de principiul actualismului (uniformitarianism, n englez) susine n esen c
procesele geoformante de astzi sunt identice cu cele din trecut i se desfoar cu o vitez similar.
Aceasta implica faptul c pmntul ar avea o vrst de ordinul zecilor de milioane de ani i c viaa a
avut la dispoziie durate imense de timp. Aceast nou viziune avea s stimuleze ideile pe care
prietenul apropiat al lui Lyell, Charles Darwin le pritocea n linitita i bogata sa reziden numit
Down House. Cci de att avea nevoie atunci Darwin de un timp suficient de lung pentru ca un
animal s sufere o schimbare pe care s o transmit prin pangenele din sngele su (aa credea atunci
Darwin) urmailor si care la rndul lor vor amplifica schimbarea i o vor transmite mai departe. i aa,
din milion n milion de an, un pete putea ajunge ntr-o bun zi filosof i nite molecule oameni n
definitiv, Charles Darwin relua ideile bunicului su Erasmus, publicate n 1794 n voluminoasa sa
Zonomia, carte n care anticipa pn i conceptul de selecie natural.
Lumea noastr cea evoluionist. Unde se gsete azi ideea lui Darwin? Ei bine, la temelia ntregii
omeniri! Cci socialul, politicul, economicul, culturalul, ba chiar i religiosul toate sunt adnc
ptrunse sau chiar definite de aceast idee. Ni se spune c societatea a evoluat de la comuna primitiv
la post-modern sau sfritul istoriei (dup Fukuyama), c politica a evoluat de la conservatorism la
neoliberalism, c economia a evoluat de la agricultura primitiv la computerizare, c de la picturile
rupestre la post-modernism s-a produs o evoluie uluitoare (dei Picasso a suspinat la ieirea din petera
Lascaux: Noi nu am inventat nimic!). i pentru c i specia uman a evoluat, nu era cu putin ca toi
oamenii s fie pe aceeai treapt a evoluiei. Urma logic de aici c cei primitivi trebuiau s dispar i
asta i fac din clipa n care ideea lui Darwin a vzut lumina tiparului, n 1859. Din ce n ce mai eficient,
mai gospodrete. i pentru c neoliberalismul este n vrful piramidei evoluiei politice, trebuie, nu-i
aa, s accelereze dezintegrarea oricrei alternative (primitive, se nelege), cu adepii ei cu tot. i cum

poate s fac asta mai bine dect cu bombe inteligente i militari docili i eficieni? i, dac robotul
este mai eficient dect muncitorul uman, ce nevoie mai este de acesta din urm? Este deci nu numai
logic, dar i moral i mai ales progresist s-i forezi pe toi s se robotizeze sau s renune la acele
ramuri economice care nu pot fi robotizate... i dac cele 5 simuri nu mai sunt suficiente pentru a
percepe arta ajuns pe culmile evoluiei, trebuie musai s-i ndopi organismul cu te miri ce substan
care s-i exacerbeze simirea artistic. i toate acestea numai pentru c evoluia nseamn
progres: de la simplu la complex, de la primitiv la sofisticat, de la ceilali la noi!!
Unul dintre cele mai inechivoce exemple de fundtur sngeroas ntemeiat pe raiunea uman l
reprezint rasismul tiinific. Consider c un scurt istoric al acestui monstru nscut din insomnia
raiunii este necesar i foarte revelator. Pornind de la imensa colecie de cranii a lui Samuel George
Morton (1799-1851) i crile acestuia (Crania Americana i Crania Aegyptiaca), ideea c nivelul de
inteligen este funcie de volumul i forma craniului a devenit un fapt tiinific n secolul al 19-lea.
Acesta a fost cu siguran ntrit de publicarea n 1859 a crii lui Charles Darwin, al crei titlu complet
este semnificativ: Asupra originii speciilor pe cile seleciei naturale sau conservarea raselor
favorizate n lupta pentru via (sublinierea noastr). Francis Galton (1822-1911), vr primar cu
Darwin, relund conceptul de ras favorizat, a devenit avocatul fervent al raselor umane i claselor
sociale favorizate. n ajutorul lui a venit medicul francez Paul Broca, creatorul conceptului de
coeficient de inteligen (Intelligence Quotient), iar la moartea englezului, stindardul a fost preluat de
psihologul american Henry Goddard (1866-1957), cu finanarea substanial a Fundaiei Rockefeller.
Goddard a reluat antica idee spartan a eliminrii celor slabi, sub forma eugeniei. Ideile americanului
au avut susintori puternici i n Anglia, printre acetia numrndu-se inevitabil, nu-i aa?
Leonard Darwin (fiul lui Charles) i Winston Churchill. Un coleg al lui Godddard, Madison Grant, a
publicat n 1916 The Passing of the Great Race (Efemeritatea Marii Rase), carte ce l-a impresionat
profund pe Hitler. Grant propune n aceast carte o explicaie a eecului germanilor n Primul Rzboi
Mondial: att de muli din masivii rzboinici blonzi ai rasei germanice au pierit n Rzboiul de 30 de
Ani (1618-1648) nct la debutul Marelui Rzboi naiunea german era nc srcit n fondul ei etnic
pur Continund i amplificnd ideile lui Goddard, un alt coleg de generaie al su Harry Laughlin
a publicat, la nceputul anilor 20, o carte n care furniza o list complet a celor socialmente
inadecvai, pentru care recomanda sterilizarea sau eugenia. Dar n America aceste idei nu au putut fi
aplicate. n Germania ns profund desacralizat de marele traumatism post-belic sterilizarea celor
indezirabili a nceput s fie aplicat nc din 1927. Iar odat cu venirea la putere a lui Hitler, n 1933, a
devenit politic de stat. De altfel, este astzi un lucru tiut c ntreaga viziune biologic din Mein
Kampf este n ntregime inspirat din darwinism. Iat dar c, departe de a fi o idee arian, rasismul
tiinific i are sorgintea n lumea bun anglo-american! i pentru c aceast lume este
conservatoare i perseverent, sumbrul experiment german a fost considerat doar o eroare. Temelia
darwinist nu a fost pus sub semnul ntrebrii. n consecin, un nou experiment de data aceasta la
scar mondial se desfoar sub ochii notri i pe banii notri!
Filosofia U.N.E.S.C.O. Organizaia Naiunilor Unite pentru Educaie, tiin i Cultur era i este
clar nc din 1949, atunci cnd Sir Julian Huxley (nepotul buldogului lui Darwin Thomas
Huxley) a redactat Manifestul U.N.E.S.C.O. Iat un eantion: Unificarea tradiiilor ntr-un singur
rezervor comun de experien, contien i motivaie este o necesitate priori pentru progresul viitor
al evoluiei umane. n acest sens, dei unificarea politic ntr-un fel sau altul de guvern mondial va fi
necesar pentru atingerea acestui nivel, unificarea n lucrurile minii nu este numai necesar, ea poate
chiar deschide calea spre alte tipuri de unificare. Ct vreme copilul respir aerul otrvit al
naionalismului, educaia n spirit mondialist nu poate produce dect rezultate precare. Aa cum am
subliniat, deseori familia este cea care infecteaz mintea copilului cu naionalism extrem. coala
trebuie de aceea s utilizeze cile descrise anterior pentru a combate atitudinea familial.

Este semnificativ faptul c acest manifest a fost accesibil publicului larg numai dup 30 de ani de la
redactarea lui, atunci cnd O.N.U. i U.N.E.S.C.O. erau definitiv instalate n politica mondial.
De la Darwin ncoace, am ncercat o mulime de sisteme de referin alternative unui Creator, ncepnd
cu noi nine i terminnd cu timpul Planck (10-43s de la explozia iniial generatoare a universului,
moment n care cele patru fore fundamentale s-au separat). Am ncercat s definim constante
universale, spre a descoperi azi, cnd tehnologia a ajuns la un nivel foarte avansat, c nici mcar viteza
luminii nu mai este constant! A fost suficient un foraj ultraadnc pentru ca ntreg modelul structurii
interne a planetei s fie pus sub semnul ntrebrii. i nite microscopice aureole pleocroice n granite
primare pentru ca ntreg eafodajul datrilor radiometrice zise absolute s nceap a tremura
amenintor. A fost suficient s schimbm spectrul radiaiei investigate prin telescoape spaiale, pentru
ca imaginea noastr despre univers, pe care o credeam coerent i raional s fie spulberat. Odat
ajuns la nivel molecular acolo unde se credea c se gsete secretul evoluiei pe vertical biologia
d din col n col, ncercnd cu disperare s identifice acest secret ce se transform pe zi ce trece ntr-o
himer. n ansamblul su, establishment-ul tiinific este pus sub semnul ntrebrii, i asta pentru c se
ncpneaz s nu-i recunoasc neputina n faa chestiunii originilor.
Toate acestea fiind zise, cred c Malraux a profeit cu adevrat. El a neles prea bine (i poate c
avusese acces la Manifestul U.N.E.S.C.O.!) c cei 100 de ani de fundamentare evoluionist a lumii o
vor aduce n cele din urm pe muchia prpastiei. ntoarcerea evoluionist de acolo nu este posibil, aa
c numai acea latur a umanitii care nu a fost att de letal afectat de evoluionism adic
sentimentul religios mai ofer o ans.
Se poate altfel? Din fericire, exist azi o cale de ntoarcere i pentru tiin. Ea se numete Teoria
Modern a Proiectului (Designului) Inteligent (TEMPI). Propus de A. E. Wilder-Smith, Charles
Thaxton i William Dembski; aceasta pleac de la teoria informaiei, teoria probabilitilor, tiinele
cogniiei i termodinamic, fiind vrful de lance al tiinei moderne, ansa ei de a pi n mileniul al
treilea ntr-un spirit nou, profund uman (nu umanist!). William Dembski a publicat o carte intitulat
Deducia Proiectului eliminarea ntmplrii prin probabiliti reduse. Pornind de la principiul
elaborat de matematicianul francez Emile Borel, conform cruia Fenomenele cu probabiliti foarte
mici de producere nu se produc, Dembski spune: Evenimentele specifice cu probabilitate mic de
producere, nu se produc la ntmplare, ci sunt cauzate de o surs inteligent. Rmnnd cu desvrire
n cadrul paradigmei tiinifice, fr a face apel la transcendent n demersul su, TEMPI se mulumete
s elaboreze un instrument tiinific riguros i uor adaptabil oricrei ramuri tiinifice. Utilizarea lui nu
face dect s aduc omul de tiin onest n faa Adevrului: EXIST UN DESIGNER INTELIGENT
AL UNIVERSULUI. Cnd i cum se raporteaz omul de tiin la acest Designer, aceasta este o
chestiune care ine numai i numai de contiina i personalitatea sa.
Vzut de muli ca o ncercare de a apra Biblia prin tiin, dei un leu nu are nevoie de aprare,
creaionismul tiinific este doar o schimbare fundamental de paradigm tiinific. El urmrete n
ultim instan s ofere adevrul despre tiina evoluionist, s scoat la lumin caracterul eminamente
religios al acesteia. O religie desacralizat i malefic. n definitiv, tiina nu ar trebui s fie dect un
instrument al cunoaterii! i, orict de mult s-ar strdui, ea nu va putea oferi mai mult dect rspunsul
la una dintre ntrebrile fundamentale: Cum s-au fcut i funcioneaz toate? Dar cealalt ntrebare, cea
mai mare: De ce i pentru ce s-au fcut toate?, nu-i va gsi niciodat rspunsul n tiin.
i noi romnii? Noi romnii trebuie s avem curajul de a ne privi slbiciunile n fa, dac vrem s
nelegem de ce suntem att de departe de mplinirea aspiraiilor noastre. Dac vom continua s ne
amgim cu surse exclusiv externe ale nenorocirilor noastre, vom fi condamnai la dispariie ntr-o lume
ce s-a pornit pe calea globalizrii nucitoare i uniformizante.

Nu am nici pregtirea i nici dorina de a m avnta n analiza surselor spirituale i organice ale
slbiciunilor noastre, dei tentaia este mare. M mulumesc a afirma c fr o schimbare fundamental
a spiritualitii romneti, o trecere de la fatalism i resemnare la o mireasm de la via spre via n
Hristos (II Corinteni 2:16), mileniul al treilea va fi mai srac cu o naiune romnii.
Convini fiind c nu mai este timp de pierdut i c situaia actual a Romniei este n cea mai mare
parte datorat romnilor i implicit educaiei pe care au primit-o, ne-am constituit ntr-un grup de
iniiativ pentru nfiinarea FUNDAIEI NAIONALE PENTRU CERCETAREA CREAIEI.
Gndit ca o asociere liber de orice prejudeci tiinifice sau religioase a unor oameni doritori s afle
Adevrul, neles ca plan al Designerului Suprem pentru omenire, dorim de asemenea s elaborm, ct
mai repede i profesional posibil, o alternativ creaionist a educaiei. Credem cu fermitate c un elev
i mai departe un student, cruia i s-au predat att alternativa evoluionist, ct i cea creaionist a
cunoaterii, este nu numai mai bine informat, dar poate avea o putere superioar de discernmnt. Or
discernmntul, deplina contiin a propriei responsabiliti i limitri sunt eseniale omului adevrat.
Cci dac este convins c strmoul su este o maimu, iar viitorul su mormntul, omul nu se simte
responsabil nici mcar pentru sine, iar singura limit pe care o accept este cea a saturaiei instinctelor
sale. Privii bine n jurul dumneavoastr! Nu acesta este spiritul lumii n care trim? Alternativa exist,
rmne doar s o acceptm. Dac Biserica i va conjuga eforturile privind renaterea moral i
spiritual a tineretului acestei ri cu cele ale alternativei educaionale creaioniste, putem spera, cred,
s apucm ziua n care o nou generaie, cu valori ferme i idealuri ce trec dincolo de instincte i
desconsiderarea trecutului, va avea curajul s triasc dup voia Ziditorului, adic aa cum i-a fost
menirea.
Toate celelalte alternative s-au dovedit neviabile, ba mai mult, distructive, cci, dei lumea refuz s o
recunoasc, sursa lor ultim nu este omul, ci neltorul. Aa cum spunea cineva, cea mai mare
realizare a diavolului este c ne-a fcut s credem c nu exist i s nu uitm cuvintele lui Goethe:
Cea mai mare fericire a omului care gndete este s cerceteze ceea ce poate fi cercetat i s respecte
ceea ce este de necuprins.

NSEMNRI DE CLTORIE
Printele Constantin Voicescu

15 octombrie 1996, mari


Budapesta. Aeroport. Observ c pe paginile carnetului sunt nite psri. Ce-ar mai comenta unii dintre
prietenii mei vis-a-vis de psri! i ar avea dreptate. Eu azi am zburat de-adevratelea. i am s mai
zbor. Sunt n drum spre Germania. Trebuie s ajung la Stuttgart i de acolo mai departe. Am decolat de
la Otopeni cu un avion al ageniei maghiare MALEV. O zi splendid, senin, cu soare. Am lsat n
urm ara i fiine dragi... ntr-un fel le-am luat cu mine. Pe de alt parte am rmas acolo. Sunt ntr-o
lume de strini. Am auzit ns i vorb romneasc. Mi-a fost de ajutor, ca s m descurc aici, n
aeroport, unde sunt n tranzit. n curnd mi voi continua zborul ...
16 octombrie, miercuri
Formalitile de mbarcare m-au fcut s ntrerup nsemnrile de ieri. Am decolat la orele 17.35. A fost
o cltorie plcut. Locul de la fereastr mi-a oferit imagini ale pustei ungureti, n amurg i pe-nserate.
Mai trziu, cnd s-a nnoptat, spectacolul oraelor i al oselelor luminate, pe care alergau, ca nite
scntei, automobilele, te fcea s te crezi ntr-o lume de basm. A fi vrut s mprtesc i altora

bucuriile mele... Avionul a ajuns fr ntrziere la Stuttgart, unde m atepta Ioana Apreotesei. A inut
s m ntmpine ea i s m aduc la ea acas, nu departe de Freiburg, unde sosiser deja Nicu
Apreotesei i Aurel Buzi, care, dup un scurt popas, m-au dus la destinaie. Aci, la Freiburg, gazd mi
este Aurel Buzi. Nicu Apreotesei i-a luat sarcina s ne plimbe cu maina.
Astzi diminea ne-am trezit mai trziu. A trecut timpul cu rezolvarea unor probleme administrative i
a comisioanelor. Vremea a fost nchis, cu ploaie mrunt. Dup amiaz am vizitat un mare magazin - o
adevrat expoziie - unde nu tii ce s priveti i s admiri mai nti. Preurile sunt destul de ridicate,
pentru noi, strinii. Nu uitm ns c puterea de cumprare a nemilor este mult mai mare ca a noastr,
a romnilor. Am ieit apoi din Freiburg, ndreptndu-ne spre vest, ctre frontiera cu Frana. Am trecut
pe la o statuie a Sfintei Fecioare, unde am mai fost cu Nicu Apreotesei i n 1991. Prin grija lui, acolo
arde necontenit, de ani de zile, o candel. ntr-o localitate din apropiere am vzut un castel al lui
Ludovic al XV-lea, unde acesta a locuit o singur noapte, cu prilejul unor conflicte pe care francezii leau avut cu nemii din aceast zon. Se nnoptase cnd am ajuns la Valea Rinului. La Breisach am vizitat
Catedrala Sf. tefan, monument impuntor, gotic. Tocmai ncepea o slujb religioas. Lume puin. Era
frig. Masivitatea i rceala pietrei dintr-o astfel de biseric sunt aa de departe de cldura cu care te
nvluie o modest biseric bizantin.
Seara, dup ce ne-am ntors, am dat cteva telefoane, bineneles i acas... M duc la culcare mai
linitit.
17 octombrie, joi
Baden-Baden. Am plecat din Freiburg spre nord. Am ajuns dup 105 km la vestita staiune balneoclimateric. Suntem n cutarea bisericii romneti. A trebuit s ne nvrtim mult n acest ora de
munte, cu strzi nguste i pronunate diferene de nivel, pn s gsim, ntr-un parc splendid, capela
ridicat de Principele Mihail Sturdza, n amintirea fiului su, Prinul Mihail, mort la vrsta de 17 ani.
Capela este loc de veci al familiei, cripta aflndu-se sub altar. Arhitectura, pictura pe plci de cupru i
grupurile statuare din marmur de Carrara, executate de artiti celebri, dau o not aparte acestui sfnt
lca, care, n aceast parte de lume, este o mrturie romneasc a spiritualitii ortodoxe. Printele
Radu Mironovici, care poart de grij acestei capele, ne-a primit cu dragoste i ne-a dat lmuriri n
legtur cu biserica.
Vremea astzi s-a ndreptat. Nu a mai plouat, ba a aprut, cu timiditate, i soarele. De aceea ne-am
hotrt s profitm de timpul relativ frumos i ne-am ntors pe acelai drum, dup ce am servit prnzul
la un restaurant dintr-o parcare. ntr-o astfel de parcare se afl de obicei un adevrat complex
comercial. Totul este frumos, curat i util. Ndjduiesc s fie i la noi cndva tot aa.
Nu ne-am oprit n Freiburg, i am mers mai departe ctre N-E, ptrunznd mai adnc n masivul
muntos Pdurea Neagr. Peisaj de munte, cu coline dulci, localiti rurale deosebit de frumoase adevrate orele. Dup cca. 15 km am ajuns la staiunea climateric St. Peter, situat pe o teras
nsorit, la piciorul vrfului Kandel. Aci se afl o celebr biseric, aparinnd unei mnstiri, de care se
amintea n 1093.
Am pornit mai departe i am ajuns la o alt localitate unde se afl o alt fost mnstire, St. Margen,
care a i dat numele comunei. La aproximativ 15 minute deprtare se gsete o capel nchinat Sf.
Iuda Tadeus. E mult linite n aceste sfinte locauri. Te poi reculege aici. Ne-am adunat i noi
gndurile i am nlat rugciuni ctre Bunul Dumnezeu, pentru neamul nostru i pentru toi cei dragi
de acas. Ne-a apucat ntunericul. A aprut o felie de lun pe cer i s-a fcut destul de frig. Ne-am
nclzit n main.

n seara aceasta am reuit s iau legtura cu familia Vasiliu. Vor s vin s m ia i pe la ei. Locuiesc n
nordul Germaniei. E trecut de miezul nopii. Mai sunt i alii care nu s-au culcat la ora asta...
18 octombrie, vineri
O zi frumoas, senin, soare. Dimineaa am fost la cimitirul din apropiere, unde se odihnesc soia i fiica
lui Aurel, amndou victime ale comunismului. Soia, nemoaic de origine, a suferit ani grei de
deportare, iar fiica, terorizat de securitate pentru c era fiica mamei sale i nepoata unchiului care
plecase n exil, s-a mbolnvit grav psihic. Am fcut un parastas, acolo la mormnt. L-am avut ca
dascl pe Nicu Apreotesei. Cimitirul este micu, dar foarte bine ngrijit, ca de altfel toate cimitirele de
aici.
Am fost apoi de am fcut nite cumprturi de la un magazin din apropiere. Am preparat prnzul, foarte
repede i foarte bun (gospodinele au ntr-o buctrie toate nlesnirile: maini de gtit electrice,
cuptoare, fierbtoare, fel de fel de vase i ustensile, i mai ales alimente care i iau foarte puin timp s
le prepari). Dup mas, oleac de odihn. Ce-or face acum cei de acas ?...
Direcia n care am pornit pe la orele 16.00 a fost SE. Obiectivul: staiuni balneo-climaterice, cu multe
i diferite sanatorii. n acest peisaj montan predomin lacurile (probabil de origine glaciar), care dau
zonei un plus de frumusee. Despre calitatea aerului ce s mai spun. Le-am spus prietenilor gluma cu
Iic, vezi un aer! Am ocolit localitatea i lacul Titisee, am poposit la Schichsee, unde am vizitat o
biseric romano-catolic de construcie recent, cu pronunat caracter modernist. Am avut senzaia c
m aflu ntr-o sal mare, spaioas, de conferine sau concerte, mpodobit cu opere de art - mai ales
sculpturi de lemn - realizate n manier suprarealist. Socot - judec dup mine - c un cretin ortodox ar
trebui s fac un efort mare ca s considere c se afl ntr-o biseric.
Dup aproape 100 de km de mers, am ajuns la punctul terminus al excursiei noastre de azi, la
localitatea St. Blasien, renumit prin sanatoriile sale, dar mai ales prin impuntorul dom - o biseric
monumental - n care predomin, strlucitoare, marmura alb. Aici a fost o mnstire benedictin, ale
crei nceputuri urc pn n secolul IX. E nconjurat de cldiri monumentale, care adpostesc un
colegiu iezuit, biblioteca .a.
Am plecat pe drumul ntoarcerii pe la orele 19. Era nc lumin i se fcuse destul de frig. Iar m-a
apucat miezul nopii scriind, gndindu-m c poate vor interesa pe cineva aceste rnduri ...
Noapte bun, Romnia ! ... Dup care: Trezete-te romne ! ...
19 octombrie, smbt
O zi mohort, cu frig i ploaie. Am plecat i azi n drumeie (cu maina), n partea sudic a zonei
muntoase Pdurea Neagr i, dup aproximativ 120 km, am ajuns la Konstantz, ora de frontier cu
Elveia, pe malul Lacului Constana (Bodensee), cu gndul s trecem dincolo, pentru a vizita localitatea
i biserica fostei mnstiri Sf. Gallen. Spre stupefacia prietenilor mei, n-am putut s ne realizm
dorina. Eu nu aveam viz i pentru Elveia, iar vameii elveieni din cele dou puncte pe unde am
ncercat s trecem s-au artat a fi foarte intransigeni, ca s nu zic altfel.
Ne-am ntors i am trecut printr-un istm fcut de om ntr-o insul a lacului Constana, Reichenau, care
aparine Germaniei. Am mai fost aici n 1991, cu Nicu Apreotesei. Sunt aici trei biserici deosebit de
importante. Aci a fost o mnstire benedictin, nfiinat de Sf. Pirmin n anul 724. ntr-una din biserici
se afl moatele Sf. Marcu, ntr-alta capul Sf. Gheorghe, precum i alte sfinte moate. Impresionant
pentru noi este prezena picturilor murale din secolul X, asemntoare cu cele din Rsrit. Pe o

inscripie spat n piatr i fixat n peretele uneia din biserici era numele Daciei. Am fotografiat
inscripia i rmne s o descifrm.
Pe la orele 16 am terminat cu vizitarea monumentelor. Vremea s-a mai mbuntit, dar s-a fcut frig i
ni s-a fcut foame. Am intrat ntr-un fel de restaurant - unde ne-am mpcat cu vrjmaul. E adevrat c
am ateptat cam mult ca s fim servii. Am nimerit acolo cu o nunt (localnici din insul). Dup aceea
ne-am ntors seara la Freiburg.
Azi am fost cam abtut. Vremea, eecul cu Elveia sau altceva ? Poate gndul trimis acas.
20 octombrie, duminic
Zi mohort, cu ploaie. Dimineaa am fost la biseric. Comunitatea de aci - paroh printele Dumitru
Popa i coslujitor Sorin Detcu - are la dispoziie, pentru slujbe, o biseric romano-catolic. A fost
puin lume.
De la biseric ne-am hotrt s trecem n Frana, unde stabilisem dinainte s ne ntlnim cu Ioana
Apreotesei. Zis i fcut. Fr nici o dificultate am trecut Rinul i astfel am pus, pentru ntia oar,
piciorul pe pmntul francez. Ne-am simit mai puin strini. Ioana ne-a ateptat n localitatea Selestat,
orel cu monumente - biserici, turnuri etc. - datnd din secolele XII i XIII, amplasate pe locul altora
mai vechi.
Am prnzit la o familie de francezi; prinii - profesori de matematic i copiii - elevi, unde ne-am
simit foarte bine. Gustarea, cu totul original pentru mine, a nsemnat prepararea diferitelor alimente cacaval, slninu, ciuperci, msline - pe nite reouri-tvi aezate pe mas. n loc de pine, cartofi
fieri, garnitur de roii i salat. i coniac, vin, cafea, prjituri i fructe din grdina proprie. Am omis
s precizez: ne aflm n Alsacia, n apropierea munilor Vosgi.
Am pornit spre nord i, dup aproximativ o or de mers cu maina, am ajuns la Mont Sainte-Odile,
munte sacru, la altitudinea de 763 m, cu accentuat energie de relief, cu stnci i ziduri megaliticedruidice, un loc sfnt ncrcat de istorie.
Sfnta Otilia, nscut oarb i tmduit prin botez, a nfiinat aci o comunitate monahal la sfritul
secolului VII. Mai trziu, prin secolele XII i XIII, s-au ridicat numeroase edificii monumentale,
nglobndu-le i pe cele vechi. Se afl aci i mormntul Sfintei Otilia, care este simbolul Alsaciei.
Muntele acesta este un loc de pelerinaj (un milion de vizitatori pe an).
Am admirat interiorul cldirilor, ca i frumuseile naturii din jur. A fost timp frumos, dar rece i cu vnt
destul de tare. Ne-am ntors acas trziu, pe ntuneric.
Am dat telefon acas ... Ce bine ! ...
21 octombrie, luni
O zi mai anost, tot nchis i cu ceva ploaie. Dimineaa am fost prin ora mai mult ca s vizitm, dect
s facem cumprturi. Sunt multe de vzut, mai ales n centru, n oraul vechi. Poi spune c te afli ntrun muzeu n aer liber. Dup amiaza, am primit nite vizite, iar spre sear am trimis celor dragi nite
gnduri bune pe nite ilustrate.
Am piedici la intrarea n Elveia. Cum va orndui Dumnezeu.
22 octombrie, mari

Ceaa de diminea s-a risipit i a lsat loc unei splendide zile de toamn.
Azi ne-am ndreptat spre est i, dup ce am strbtut Munii Pdurea Neagr, am ajuns pe osele de
nalt altitudine, cu numeroase serpentine, la Sigmaringen, localitatea de obrie a familiei noastre
regale. Badea Cran a ajuns aici - ca i la Roma - cu piciorul. Am vizitat castelul, admirnd
frumuseile lui, ncercnd totodat i un sentiment de mndrie, dat fiind legtura acestui splendid
castel cu ar noastr. Chiar de la intrare, ne-a ntmpinat un tablou n relief al Regelui Carol I.
Am stat o or n castel. Ne-am plimbat apoi n orelul Sigmaringen, cu strzile lui nguste n pant, cu
cldiri vechi i restaurante aranjate aa fel nct s se pstreze alura medieval a localitii, cu aspect de
via linitit. Dup aceea, ntorcndu-ne pe alt drum, am ajuns la o veche i mare mnstire
benedictin, Beuron, aezat ntr-o zon mpdurit de conifere. Am vizitat i mnstirea i
mprejurimile, att ct am putut, pre de vreo dou ore. Am plecat pe nnoptate pe un drum prin pdure,
drum asfaltat, de unde, din cnd n cnd, puteam admira luminiele localitilor de la poalele colinelor,
pe care erpuia, ameitor cteodat, oseaua noastr.
n jurul orei 22 am fost acas, n Freiburg. A fost o zi plin, frumoas, nu numai ca timp. i, pe
deasupra, am mai auzit i voci din ar.
23 octombrie, miercuri
Prima jumtate a zilei a fost cu cea. mpreun cu Aurel, am colindat centrul oraului. Sunt multe de
spus. Dintr-un punct al oraului - Poarta i Podul vabilor, unde urci pe trepte i cu liftul - poi avea o
privire panoramic a acestei localiti, unde construciile moderne nu au nlturat pe cele vechi, care
sunt cu grij pstrate, restaurate i puse n valoare, fie c e vorba de catedrale sau de alte edificii
publice, fie c este vorba de locuine private. Pcat c ceaa ne-a mpiedicat s vedem prea departe.
Dup amiaza am trecut iar n Frana pentru a ajunge n Soultzmatt. Aci, n apropiere, se afl cimitirul
romnesc, unde odihnesc cteva sute de ostai romni, luai prizonieri de nemi n primul rzboi
mondial. La poalele unei pduri de brad, ntr-o uria poian, o cruce de piatr nalt de civa metri
domin pdurea de cruci mici, aliniate dup disciplina osteasc. Pe fiecare cruce, ncrustat ntr-o
plcu de aram, se afl un nume de osta romn. Pe crucea cea mare sunt spate cteva cuvinte ale
Reginei Maria, ca prinos pentru aceste jertfe romneti.
mpreun cu Aurel Buzi i cu Nicu Apreotesei am fcut slujba parastasului pentru cei ce odihnesc aci,
i pentru toi ostaii romni, czui pe toate cmpurile de lupt, pentru aprarea patriei i a sfintei
noastre biserici strmoeti. De-a dreapta i de-a stnga crucii celei mari erau arborate drapelele romn
i francez.
ntr-o parte a cimitirului, pe un soclu nalt, o statuie turnat n bronz reprezint un tnr frumos, care
parc privete i vorbete cu cei de sub crucile care se ntind la picioarele sale. Mna dreapt adus pe
umrul stng, iar cea stng la piept vor probabil s sugereze ceva, n legtur cu eroii de aci. Surpriza
plcut a fost cnd am constatat c cel care semneaz lucrarea este O. Han, i c statuia a fost turnat n
anul 1933, n Romnia, la atelierele artitilor plastici din os. Colentina nr.115 din Bucureti (cum este
spat n bronzul monumentului).
Cimitirul este de o mare simplitate i frumusee i deosebit de bine ngrijit. Se ocup de el, cu toat
dragostea, un francez cruia i-a murit biatul n primul rzboi mondial. Aci se adun, anual, de ziua
eroilor (a doua zi de fapt) romnii din diaspora pentru a face pomenirea celor ce odihnesc aci i, n felul
acesta, pentru a se cumineca pe ei. Ne-am bucurat i am mulumit lui Dumnezeu c pe pmntul i sub
cerul Franei s-a nlat i-n ziua aceasta o slujb de pomenire pentru eroii notri.

Ne-am ntors n Freiburg tot pe ntuneric, gndindu-ne la pmntul i la cerul de acas.


24 octombrie, joi
Lausanne. Iat-m, n sfrit, pe pmntul Elveiei.
Am plecat din Freiburg mai de diminea. Cerul era senin, dar n apropierea vii Rinului ceaa era
destul de deas. S-a meninut aa i dup ce am trecut pe teritoriul Franei. n main, la nceputul
drumului, am citit Paraclisul. i-mi aduceam aminte cum fceam aa i n drumeiile noastre din ar...
Nu se poate s nu te gndeti mereu acas...
Am pornit pe o cale lung pe direcia Mulhouse, Belford, Pontarlier, prin partea de est a Franei, o
regiune muntoas, mai bine zis de podi, cu altitudini i de peste 1000 m. Vremea se fcuse frumoas i
am putut admira din plin peisajul. Am ajuns cu ntrziere la localitatea Les Hopiteaux Neufs, aproape
de grania Elveiei, unde ne atepta Dorel Buzi. Am trecut fr probleme grania pe la Vallorbe. Masa
de prnz am luat-o ntr-un restaurant dintr-un mic orel, numit Orbe, dup care ne-am desprit.
Gazdele mele din Germania s-au ntors napoi, pe alt drum, pentru variaie, iar eu i Dorel am venit la
Lausanne. Am mai fost n Elveia acum cinci ani i am vzut atunci oraul n trecere. De data aceasta,
cu voia Domnului, voi rmne aici cteva zile, la Beta i Dorel Buzi.
E sear trziu i gndul zboar ctre Rsrit...
25 octombrie, vineri
Oraul Lausanne este aezat pe rmul de nord al lacului Leman i are nfiarea unui amfiteatru, care,
pornind de la cca. 400 m altitudine - suprafaa lacului - ajunge pn la peste 800 m, la ultimele trepte.
Locuiesc aci cca. 200.000 locuitori.
De diminea a fost cea. Prima ieire a fost dup trguieli, apoi pe la prnz ne-am dus la o ntlnire cu
Dr. Franois Mean la el la serviciu; este director al departamentului care se ocup cu problemele
medicale ale cantonului. Pe lng aceasta, este i preot al unei biserici locale, de esen ortodox veche.
L-am cunoscut i data trecut. Am dorit s-l revd. Ne-a ajutat mult pe noi, romnii. S-a interesat
struitor i pentru Christiana. Am inut s-i mulumim i s-i exprimm recunotina noastr.
Comunitatea romneasc de aci i-a fcut un sfnt loca de nchinare, la subsolul unei biserici
protestante. A fost amenajat cu grij i cu gust, ca s se oficieze Sf. Liturghie i alte slujbe.
Seara am fost la biseric - hramul: Sfinii romni - i mpreun cu printele Diaconu am svrit
slujbele vecerniei i litiei, ajutai i de o micu de la Schitul Sf. Maria de la Techirghiol, care va sta
cteva luni la Casa Regal de la Versoix. Nu a fost mult lume, dar atmosfera a fost cald. Am spus
cteva cuvinte de nvtur n legtur cu Sf. Dimitrie. Desigur, la Bucureti este n timpul acesta o
atmosfer special, de evlavie, materializat prin prezena credincioilor pe Dealul Patriarhiei, unde vin
n numr mare s srute moatele Sf. Dimitrie din Basarabi. Eu anul acesta nu sunt acolo. Ndjduiesc
c cineva din cei ce vor ajunge acolo se va gndi i la mine...
26 octombrie, smbt - Sfntul Dimitrie Izvortorul de mir
M-am culcat trziu asear. Cu gndul la cei de-acas. Poate i ei s-au gndit la mine: mi-au aprut n
vis ... se fcea c ...
Ast noapte a plouat puin. Dimineaa, timp frumos. La biserica romneasc nu se face slujb astzi.
Am trecut pe la cea greceasc, unde nu ncepuse slujba. Am aprins nite lumnri i ne-am recules

puin, gndindu-ne la cei pe care i purtm n gndurile noastre, rugndu-L pe Domnul s le poarte de
grij.
Apoi m-am dus cu Dorel la Grandvaux, spre rsrit de Lausanne, la locuina lui, pe care dorete s o
vnd. E un adevrat col de rai, la o altitudine de 740 m. n vale se afl lacul Leman i de jur mprejur
grupuri de case, legate prin drumuri asfaltate. Poienile, ogoarele, plcurile de pdure coloreaz
peisagiul cu verdele, galbenul i armiul toamnei.
M-am dus singur pe un drum dintr-o pdurice cu luminiuri i deschideri spre vale. Era soare, dar un
plafon de cea, la picioarele mele, acoperea total lacul. M-am aezat pe o banc i am citit Sfnta
Liturghie, rugndu-L pe Dumnezeu s m socoteasc pe mine i pe cei pe care-i port n sufletul meu,
alturi de cei care particip la Sfintele Slujbe, n biserica noastr - Sapienei - i n alte sfinte locauri.
Dup masa de prnz, am plecat cu Beta i Dorel ntr-o plimbare, pe un drum pe care l-am mai fcut
acum cinci ani. Am pornit cu maina spre est, pn la Vevey, dup care am urcat spre nord, pe o osea
cu multe serpentine, pn la un loc de parcare cu altitudinea de 1200 m. Am luat apoi un trenu cu
cremalier i ne-am dus pn la ultima staie: Les Pleiades (altitudine peste 1300 m). Am but o cafea
pe terasa unui mic restaurant, de unde se poate vedea departe, dincolo de lacul Leman, n afar de
munii Elveiei i cei din Frana. Ne-am plimbat i apoi am poposit pentru scurt timp n aceste locuri
minunate. Am fcut cale-ntoars, cu gndul de a merge pe jos napoi, cobornd pn la locul unde
lsasem maina. Zis i fcut. Numai c... socoteala de acas nu se potrivete cu cea de la trg. Vrnd s
tiem drumul pe o scurttur, am alunecat - pmntul clisos i iarba erau dup ploaie - i am czut, ct
eram de lung, resimind o puternic durere n genunchiul stng, care m-a fcut s i strig. Cred c am
alunecat cu dreptul i m-am proptit prea mult pe stngul, cel cu artroza. M-am murdrit de noroi pe
pardesiu i pe pantaloni. Am fost ajutat s m ridic i, cu greu, sprijinit pe un baston i la bra cu Dorel,
a trebuit s ne ntoarcem la staia de unde am luat trenuul. Sigur, lucrul acesta ne-a umbrit puin ziua.
Am fcut o metanie zdravn, poate pentru c n-am fcut azi metanii cte i cum se cuvenea !
Acas am fost doftoricit de Dorel. Piciorul mi este umflat, dar ndjduiesc s mi se amelioreze aceast
stare pn mine, cnd doresc s slujesc Sf. Liturghie.
P.S. Am scris mai neglijent - inclusiv ca grafie - ntruct fac asta ntins n pat. S dea Domnul s am o
noapte bun. Noapte bun i zi bun doresc i celor de acas...
27 octombrie, Duminic
Dimineaa am slujit Sfnta Liturghie mpreun cu printele Diaconu. A fost o atmosfer de familie. Mam simit ca acas. Le-am i spus-o. Rspunsurile la Sf. Liturghie au fost date de toi participanii, care
au cntat foarte frumos, mai ales c la stran era un nucleu de persoane mai pricepute, printre care un
profesor de muzic i o maic de la Schitul Sf. Maria - Techirghiol, care va sta la Casa Regal de la
Versoix pn la sfritul anului. Predica am inut-o eu. L-am ntlnit aci pe erban Mironescu, fost
condamnat politic n lotul Rugul Aprins. Este destul de bolnav; are diabet, merge n baston. D-na AnaMaria Marin a venit cu noi acas i am luat masa mpreun. n pofida vrstei, dei merge n baston, este
o femeie cu mintea limpede i este vesel.
Dup mas - odihn. Ca timp, ziua de azi a fost foarte frumoas. Dac nu aveam necazul cu piciorul - e
ceva mai bine ca ieri - am fi ieit la plimbare. Nu-i nimic. Situaia a fost compensat trziu, seara, cnd
am auzit voci dragi din ar...
Azi s-a schimbat ora, trecndu-se la orarul de iarn.

28 octombrie, luni
Azi am stat acas. Pe la mijlocul zilei - frumoas, nsorit - am ieit n ora i ne-am plimbat - piciorul
mi-a ngduit binior - printr-un parc al oraului. E construit n terase, cu vedere asupra lacului i a
munilor de dincolo de el, are alei cu nclinare lin i bnci comode, de unde poi privi spre lac. La ora
cnd ne-am dus noi parcul era aproape pustiu. Mult linite i puini trectori - ca i pe strzi, de altfel
(la ora aceasta). Parcul are o mulime de specii rare din lume, care au etichete cu numele latinesc
(tiinific) i numele franuzesc al plantei respective. O mic grdin botanic.
Dup mas am fcut o plimbare n lume, rsfoind un minunat Grand Atlas Mondial i admirnd Elveia
prezentat ntr-un album de fotografii panoramice aeriene (e frumoas geografia ! On revienne
toujour...). Mi-e tare ciud c nu pot s vad i alii ce vd eu acum... De aceea, bucuria mi-e umbrit...
29 octombrie, mari
Gndul cu care am terminat nsemnrile de asear e valabil - bineneles - i pentru azi. Ba nc mai
mult ca ieri. (Scriu stnd n pat, deci mai incomod i mai neregulat. Ascult pe doctor. Trebuie s stau cu
piciorul ridicat. Genunchiul e mult mai bine, dar gamba i glezna sunt cam umflate. De!)
Am plecat cu Dorel de acas pe la 8.30 i ne-am ntors pe la 17.40. O zi ncrcat, dar deosebit de
plcut. Ast noapte i dis-de-diminea a plouat i a fost destul de rece.
Primul obiectiv de azi a fost Versoix. Ne-am anunat din vreme vizita i am fost programai la orele
10.00. Cum am plecat, a nceput s se lumineze. Btea un vnticel care alunga norii i care a dat loc
soarelui s ne lumineze i s ne nclzeasc tot restul zilei. Mergnd ctre apus, de-a lungul Lacului
Leman, cam dup 50 km, am ajuns la Versoix, o localitate despre care nu poi s spui c e sat sau ora;
mai degrab o poi considera staiune climateric. Aceast constatare este valabil pentru toate
localitile pe care le-am parcurs de-a lungul Lemanului.
Am intrat pe poarta deschis, ntr-o curte destul de larg. Locuin n dou laturi numai parter. Cnd neam dat jos din main, netiind ncotro s-o lum (erau mai multe intrri), iat se deschide o u, n
cadrul creia apare Maiestatea Sa Regele Mihai. Ne-a primit deschis, cu simplitate, spunndu-ne c
secretara trebuie s vin dup amiaz. Ne-a poftit pe mine i pe Dorel ntr-un salon, invitndu-ne s
luam loc pe nite canapele, lng dnsul. I-am spus c am venit s-i prezentm omagiile noastre. Am
stat de vorb cam 20 minute. Dorel mi-a spus c de cnd l cunoate el - avnd contact cu Maiestatea
Sa n diferite ocazii - acum i s-a prut mai deschis i mai vorbre dect de obicei. Se tie c este un om
care vorbete puin. Am vorbit de multe. S-a interesat de lucrarea Bisericii - pe care o consider
deosebit de important pentru ar noastr - de raporturile cu greco-catolicii, de educaia copiilor i a
tineretului pe linie religioas, mai ales din punct de vedere al tririi duhovniceti. Am atins i problema
rezistenei romneti n muni i a participrii oamenilor Bisericii la aceast rezisten, de Memorialul
durerii, de simpozioanele de la Sighet (dorete s aib volumele cu comunicri, de care i-am vorbit, i
voi ncerca s i le trimit). I-am pomenit i de Liga Studenilor, de A.S.C.O.R., de Biserica Sapienei, de
pelerinajul de la Iai cu moatele Sfintei Paraschiva i cu moatele Sfntului Andrei, de faptul c am
fost n biserica Sfntul Gheorghe i am slujit i eu de Pati, cnd a venit n ar, c am mai vzut-o pe
Regina Ana, chiar n anul acesta etc. i aa a sosit vremea s ne retragem. Maiestatea Sa ne-a condus
pn la u, lundu-ne rmas bun, n ndejdea ajutorului de Sus, pentru neamul i ara noastr.
Am plecat apoi la Geneva, s vedem biserica cea nou a comunitii romneti de aci. Se circula cu
mare greutate n acest ora, dar pn la urm am ajuns cu bine. ntr-o margine a Genevei, s-a nlat o
biseric de lemn maramureean, de toat frumuseea. A fost lucrat n Maramure i transportat aci.
Urmeaz s fie tencuit i pictat. Se fac slujbe n zilele rnduite. Are o curte mare. Locuinele din jur,

cadrul n general n care e aezat biserica, te fac s te crezi acas, nu ntr-o mare metropol apusean.
Au venit s m vad Ileana i erban Mironescu, de care sunt legat sufletete cu muli ani n urm. Neam amintit desigur de ilustrul lor printe, profesorul Alexandru Mironescu, om de tiin, scriitor i
poet, i mai ales cunosctor i tritor al legii noastre cretine ortodoxe. A fcut nchisoare cu lotul
Rugului aprins. Ne-am luat rmas bun de la cei doi frai i de la Printele Diaconu care a venit s ne
deschid biserica i am pornit napoi, spre Lausanne. Pe la mijlocul drumului, n dreptul localitii
Rolle, am prsit auto-ruta i am nceput s urcm n serpentine pn undeva mai sus, cam la 700 m,
ntr-o zon amenajat special pentru recreere. Mai nti, peisajul este de vis, mai ales c vremea era
frumoas. Lacul se vedea la picioare, pn departe, spre Geneva. Pe malul cellalt, Frana, cu
numeroase localiti la poalele unor muni nali - unii din ei avnd pe creste zpad proaspt. Nori de
vat se perindau pe cerul albastru, ascunznd temporar soarele, care i trimitea fascicule de lumin,
puse n eviden de umbra lor, a norilor.
Terenul amenajat de care am pomenit a fost realizat de un om care a ajuns bogat prin munca lui i s-a
gndit s ntreprind o adevrat oper social. Societatea nfiinat de el (Micgros) se ntinde n toata
Elveia. Magazinele Micgros vnd marf bun i mai ieftin. Locuri de agrement i de odihn ca cel pe
care l-am vzut noi azi sunt i n alte pri. Am luat masa la restaurantul de aci, apoi am vizitat ct am
putut mprejurimile admirnd florile, arborii, aranjamentele florale i peisagistice, locurile de sport, de
odihn, de joc pentru copii etc. Ne-a atras atenia un foior ridicat n 1826 pe care ctitorul a scris un
verset din psalmi. E un loc care, se vede, a atras atenia asupra frumuseii lui.
Am plecat apoi i, ajungnd n Lausanne, ne-am oprit la o grdin public din mijlocul oraului, unde
am admirat i frumuseea grdinii i mrimea unor arbori seculari. Ne-a atras atenia n mod deosebit
un fag uria a crui tulpin avea cam 2 m diametru i o specie de tuia japonez care avea tulpina de
aproximativ 3 m diametru. Coroanele lor erau superbe. Nu mai puin rdcinile care se aflau la
suprafa. n sfrit, n aceast grdin se mai afla o cldire, cu nite spaii mari cu perei i acoperi de
plas de srm, n care zboar i fac glgie o mulime de papagali de toate felurile, mari i mici,
precum i alte cteva psri exotice. Cam attea s-au ntmplat azi !
30 octombrie, miercuri
O zi frumoas, dar rece. Am stat mai mult n cas. Am mai citit i am scris nite ilustrate. Piciorul nc
m supr. Seara, am fost la biserica noastr i am participat la o vecernie ortodox n limba francez.
Exist n Elveia o comunitate ortodox de limb francez, cu sediul la Chambery-Geneva. n Lausanne
sunt gzduii s fac slujbe peste sptmn n biserica noastr (grecii de aici nu i-au primit !). Nu a
fost lume mult, dar slujba m-a impresionat prin atmosfera cald i de familie. Un mic cor, la stran, a
cntat plcut, pe mai multe voci, melodiile, resimindu-se de influena muzicii ruseti. Pastorul
comunitii, Pre Jean, este un om deschis, luminos i un bun duhovnic - mi spune Dorel. Am de la
dnsul un fel de penset pentru crbunele din cdelni.
Astzi este ziua de natere a Irinei. mplinete 39 ani. I-am dat telefon, urndu-i la muli ani. Mi-a spus
c se pregtesc pentru alegeri, c mine e un miting al C.D.R., c ntr-un clip pentru Emil
Constantinescu apar i eu etc.
Acum 38 de ani, cnd Irina mplinea un an, am fost arestat, n legtur cu lotul Tg.Ocna. Mine, doresc
s m ntorc la Freiburg.
Doamne, ajut-ne ! Cred c, n ar, se roag cineva i pentru mine. i pentru ntoarcerea mea, cu bine,
acas...
31 octombrie, joi

Cu ajutorul Domnului, am sosit cu bine la Freiburg. Ziua de azi a fost rece, dar frumoas. Nicu i Aurel
au venit din Germania n timpul dimineii. Am luat masa de prnz la Dorel (plcint cu brnz - a fcuto personal), apoi am trecut pe la biserica romneasc i apoi ne-am luat rmas bun de la Lausanne. n
drum am mai fcut un popas pe malul Lacului Leman, pentru a mai admira nc o dat privelitea
minunat a munilor acoperii pe vrfuri cu zpad proaspt, care se oglindeau pe luciul apei. Soarele
se pleca spre apus, scldnd totul n lumina lui molcom de toamn. Ne-am ndreptat apoi spre
miaznoapte, strbtnd Elveia de la sud la nord i admirnd, ct a fost lumin, peisajul care se perinda
naintea ochilor notri. Un loc deosebit de frumos a fost cel de pe rmul lacului La Gruiere, pe unde
am trecut i acum cinci ani. Fotografiile fcute aici i n alte locuri vor reda ct de ct frumuseea
peisajelor, pe care eu doar le creionez.
Am trecut cu bine grania i am ajuns la Freiburg destul de trziu, din pricina greutii circulaiei pe
auto-rut, n cteva poriuni de osea. Am vorbit cu Dr. Dan Vasiliu. Mine, dac va vrea Domnul, vor
veni s m ia la ei. i mai e ceva: am dat telefon acas...
1 noiembrie, vineri
Mihaela i Dan Vasiliu au venit pe la orele 14.00 s m ia cu ei. Dup o pauz de aproximativ o or, am
pornit spre Wuppertal. Autobachn-ul pe care am parcurs cei 500 km urmeaz valea Rinului. Era nc
lumin cnd am ajuns la Speyer, unde am fcut un popas. Am vizitat catedrala, care dateaz din secolul
al XI-lea i apoi mnstirea de maici dominicane, Sf. Magdalena. Centrul oraului pstreaz, pronunat,
amprenta burgului medieval. Cealalt parte a drumului - mai mult de jumtate - am mers pe ntuneric.
Pn la destinaie am tot povestit. Suntem foarte apropiai sufletete. Ei sunt catolici, ns cred c au
mai muli prieteni ortodoci.
nainte de culcare Dan m-a doftoricit; piciorul meu stng nc m supr. A fost o zi mai obositoare. Sar putea s dorm fr vise... Dar, cine tie?...
2 noiembrie, smbt
E o zi nchis, umed. n cursul dimineii am fost cu Mihaela n apropiere de Wuppertal, la o mnstire
franciscan. n afar de aezmntul vechi, a fost ridicat unul nou, cu totul modern n ce privete
arhitectura chiliilor i a bisericii. Aceasta este foarte mare i are forma unui masiv muntos cu multe
piscuri de diferite nlimi. Interiorul i amintete de o uria grot. Se afl aci o icoan a Maicii
Domnului foarte cutat de pelerini. Azi este o zi de pomenire a morilor. Ne-am rugat i noi pentru cei
adormii ai notri.
La vremea prnzului am mers de am fcut o sfetanie ntr-o familie de romni, unde am i luat masa de
prnz.
Pe sear, deci pe ntuneric, am pornit spre Belgia i am ajuns la Bruxelles pe la orele 22, dup ce
fcusem un mic popas la Banneux, din zona Ardenilor, un loc unde s-a artat Sfnta Fecioara Maria n
anul 1933. Rmne ca mine, la ntoarcerea n Germania, s mai trecem pe aci ca s vedem aceste
locuri pe lumin.
Un fapt care atrage atenia n Belgia este c n aceast ar autorutele, noaptea, sunt luminate a giorno,
cum nu se ntmpl n alte ri. Tot teritoriul Belgiei parc este presrat cu nite salbe de lumin. Cred
c de sus se vede foarte frumos.
Rmnem n seara aceasta la o familie de prieteni ai Mihaelei i ai lui Dan, unde mine le voi face
sfetania.

3 noiembrie, Duminic
Scriu aceste rnduri dup miezul nopii, cnd, n sfrit, ne-am ostoit dup o zi foarte ncrcat pe care
am s-o nfiez pe scurt.
Dorind s participm la Sf. Liturghie, am ajuns la o biseric ruseasc greco-catolic, amenajat la etajul
I al unui imobil. Slujba m-a impresionat n mod deosebit. Atmosfer de reculegere i de tain. Civa
preoi n vrst, cor alctuit din cteva persoane, melodii ruseti grave, credincioi nu prea muli, ordine
i linite desvrit. Am fost tare bucuros c am participat la aceast slujb i c m-am mprtit.
Am uitat s consemnez c nainte de a merge la biseric am fcut aghiasm n familia care ne-a gzduit.
Dup mas ne-am dus la legaia romn din Bruxelles i am votat. Apoi am vizitat din fug oraul. Neam oprit puin la Catedrala Sf. Mihail, la Palatul Regal i la piaa cea mare a oraului, nconjurat de
cldiri vechi i mree. n drum spre cas am revenit la Banneux, mai pe lumin. Am fcut cteva poze
n acest nsemnat loc de pelerinaj unde se afl i dou frumoase cruci romneti, una ridicat n
amintirea jertfelor din timpul comunismului, alta pentru unitatea poporului nostru.
De aci am plecat spre Bonn, unde am ajuns trziu, n familia doctorului Pii Vasiliu, fiul lui Piki Vasiliu.
Un om cald i bun. Avem cunotine comune, printre care Dr. Constantin Daniel, Dr. Silviu Carp i Dr.
Aurel Marin, pe care l aprecia n mod deosebit pentru inuta lui moral. (Mi-a povestit un caz
impresionant).
Am ajuns trziu la Wuppertal, pe la orele 23.00. Radioul i televiziunea de aci ne-au dat informaii
despre alegeri, despre poziia bun a opoziiei. Ne-au confirmat aceasta, prin telefon, cei de acas... i
ne-am bucurat.
4 noiembrie, luni
Azi am ajuns la Munster, la Anca, i la Dr. Tudorel Grigoriu, care m atepta s-i sfinesc casa, ceea ce
am i fcut seara. Dup mas, ctre sear i pe nnoptat am vizitat Munsterul. n mijlocul oraului se
afl o vestit catedral i diferite cldiri vechi. Este aci un centru episcopal. Universitatea este
renumit. Oraul este linitit i plin de verdea. Vremea a fost nchis i ploioas.
5 noiembrie, mari
E diminea 9.30 (La Bucureti acum este 10.30). Gazdele au plecat la rosturile lor. Se vor ntoarce
la prnz. Mi-au propus s merg i eu n ora, sau mcar n jurul casei, ca s m plimb. Din pricina
piciorului, care m necjete oleac, am preferat s stau n cas, mai ales c vremea este mohort. De
altfel se spune despre Munster c aci ori bat clopotele ori plou, iar Duminica i plou i clopotele le
auzi. Sau c pe un locuitor al Munsterului l cunoti dup faptul c umbl permanent cu umbrela dup
el.
Casa n care m aflu este situat la o margine a oraului, ntr-un cartier de locuine tip vil, cu mult
vegetaie, arbori i flori. Parc te gseti ntr-o staiune climateric, mai ales c i aerul este foarte curat.
tirile din Romnia au provocat mult bucurie romnilor de aci. Am n fa un ziar nemesc care
relateaz despre victoria opoziiei i prezint o fotografie a lui Emil Constantinescu nconjurat de
mulimea care ovaioneaz. Bunul Dumnezeu s-i lumineze pe toi i s le dea putere ca s lucreze
pentru Biseric i Neam.
Dup amiaza ne-am ntors la Wuppertal. Apoi, cu Mihaela, am mers n localitatea Solingen (aci este
vestita fabric de foarfeci, cuite etc...).

Am sfinit casa unei familii tinere - el neam, ea romnc - i am spovedit-o pe soie. Ea este de curnd
venit aci, dar a cunoscut duhovnici de la noi i viaa spiritual ortodox i ar putea s fie de mare folos
n aceast societate, pronunat secularizat, n care triete. Ce-or fi fcnd cei de-acas ?...
De-abia atept s ajung n ar... Ce i-e i cu dorul sta!
6 noiembrie, miercuri
O diminea mai anost. Am probleme cu piciorul. Am citit ceva dintr-o carte de dialoguri cu Petre
uea. Parc l vedeam. Nea Petrache...
Azi am fcut sfetanie i alte rugciuni aici la familia Valeriu. Dup amiaza am fost la alt familie de
romni, n localitatea Gummers, care ne-au solicitat s le sfinim casa. l am dascl pe Dan. i el i
Mihaela sunt cretini angajai i doritori s-i ajute pe frai, spre mntuire. Ei au dat de veste c m duc
la ei n vizit i m-au dus la diferite familii s le fac cte o slujb. E mare nevoie de aa ceva aici.
Mai am o sptmn de stat n Germania. Cu ajutorul Domnului miercurea viitoare voi fi acas... mi
pare tare lung timpul pn atunci...
7 noiembrie, joi
M pregtesc de plecare. Am dat telefon n ar, acas... Este extraordinar contactul cu cei dragi, chiar
i numai aa, prin cuvnt... Piciorul astzi parc e mai cumsecade. S vedem cum se va comporta de
aici nainte. Doamne, ajut-ne!
Orele 23.30. Freiburg. Azi am vzut un film deosebit de frumos: Germania de apus, de-a lungul
Rinului. Filmul a durat cinci ore. Sala: acoperit, mobil. Ecranul, n aer liber. Am fost poate singurul
spectator interesat. Ceilali probabil mai vzuser filmul. Bucuria mea a fost umbrit - ca ntotdeauna,
n asemenea cazuri - de faptul c nu o pot mprti, dect cu gndul... i iat subiectul. Trenul
Eurocity-Intercity a plecat din Wuppertal la 13.27 (ntrziere de 7 minute: foarte grav aci! a recuperat
apoi pe parcurs). Bineneles c m-au condus la gar Dan i Mihaela. Compartiment de clasa a II-a, dar
mult mai elegant i mai curat dect unul de clasa I de la noi. Trenul nu era aglomerat. Cu cele cteva
persoane care s-au perindat prin compartiment am schimbat numai cteva salutri din cap. Astfel c am
privit netulburat ecranul. Am plecat pe ploa
RUG
CND SNGER, TRNDU-M-N ZLOAT I TIN,
PRIN RUGII HIULUI DES, PLMIDEI,
NVA-M, DOAMNE, MISTERUL OMIDEI,
CE IESE DIN PUP CU-ARIPI DE LUMIN.
CND PURURI PCATELE GRELE M PASC
I RUL PE CARE NU-L VREAU, M CUPRINDE,
NDUR-TE, DOAMNE, I-O MN-MI NTINDE,
C-ALT` DAT LUI SAUL, N DRUM SPRE DAMASC.

CONSTANTIN AUREL DRAGODAN


DESPRE

RSRITUL RSRITURILOR
DE LA RELIGIILE ORIENTALE LA ORTODOXIA RSRITEAN

Articolul pe care vi-l prezentm n continuare a aprut n revista american The Ortodox
Word (vol. 32, nr. 5/190, sept. - oct. 1996, pp. 208 - 228), revist ntemeiat la nceputul
anilor '60 de ctre Printele Serafim Rose i printele Gherman Podmoenski, sub
patronajul Friei Sfntul Gherman din Alaska, cu binecuvntarea Arhiepiscopului de
San Francisco, Sfntul Ioan Maximovici. Autorul articolului, Printele Ieromonah
Damaschin, ucenic al Printelui Serafim Rose, aduce in faa noastr, prin mrturia
experienei sale personale, o problem deosebit de actual i pentru tinerii din Romnia:
raportul ntre mistica cretin, aa cum e ea neleas n ortodoxie, i experienele
mistice ale adepilor religiilor orientale ptrunse masiv n occident. Printele Damaschin
expune cu mult ptrundere i competen duhovniceasc problemele celor ce au ajuns
la ortodoxie trecnd prin religiile orientale, fcnd totodat distinciile extrem de
necesare ntre tipurile de experiene mistice orientale i cele din cretinismul rsritean.
Suntem ncredinai c aceast mrturie direct a unui printe duhovnicesc ce a
descoperit comorile ortodoxiei la cellalt capt al lumii va fi foarte folositoare i multor
tineri romni ce nc rtcesc departe de comoara ngropat chiar n ograda casei lor.
Mulumirile noastre se ndreapt ctre printele Damaschin de la Fria Sfntul
Gherman din Alaska prin bunvoina i amabilitatea cruia am putut s facem cunoscute
aceste pagini cititorilor din Romnia. Menionm c prima parte a acestui articol a fost
publicat n revista Epifania, nr.1-2, 1998.
Constantin Fgean

I.
DE LA RELIGIILE ORIENTALE LA ORTODOXIA RSRITEAN

1. Venirea la Hristos n ortodoxie


n acea parte a lumii contemporane vorbitoare de limb englez s-a scris mult despre cei ce vin la
ortodoxie dintr-un mediu romano-catolic, anglican sau protestant, ns s-a scris relativ puin despre un
fenomen la fel de important: numrul crescnd de occidentali care vin la ortodoxie dup ce au trecut
prin religii orientale. Trind n societatea occidental, aceste persoane au avut de obicei contact cu
cretinismul ntr-o form sau alta, dar s-au ndeprtat de el, gsind c-i lipsete ceva. Duhurile lor n-au
dat mrturie despre adevrul din el, cci acel adevr fusese ntunecat de ctre un tip de religiozitate
lipsit de autenticitate. Cutnd Adevrul, ei cutau o percepere direct, intuitiv a Realitii, dar n

bisericile cretine vedeau cum percepia mistic era nlocuit de intelectualism pe de o parte i de
sentimentalism pe de alta.
n primul caz, cretinismul devine ceva ce se dobndete prin nvarea mecanic, pornind de la ideea
c pentru a fi mntuit, e suficient s stpneti n mod corect cuvintele - adic doar s memorezi
versetele cheie ale Scripturii, s ptrunzi n mod intelectual conceptele i s le repei, tiind cum s te
pori i s vorbeti n dialectul religios al sectei tale particulare. Cretinismul devine astfel o religie
seac, ntemeiat doar pe cuvinte, un sistem juridic, un set de idei i comportamente, precum i o
instituie politic ce opereaz pe baza acelorai principii ca instituiile lumeti. n multe locuri,
bisericile vor aduga un element de sentimentalism i entuziasm, spre a aduce puin via sistemelor
lor moarte, dar se ajunge la un materialism exact la fel de trivial ca i legalismul religios. Oamenii
ajung s fie hipnotizai att de strile lor emoionale autoprovocate, ct i de sentimentul c au
"dreptate" n privina Scripturilor i a doctrinelor lor.
O astfel de stare nu nseamn perceperea direct a Realitii; ea nu e Ultim. Nu e deci de mirare c
acei ce caut spiritualitatea, chiar dac au fost crescui in familii cretine, ncep s priveasc n alte
direcii, n afara bisericilor. Astzi apar o mulime de cri, majoritatea de autori protestani, care
avertizeaz oamenii asupra pericolului religiilor orientale i a amorfei micri New Age. Adeseori ele
sunt excelente cri de apologetic cretin, cu informaii preioase, avnd importantul rol de a ajuta pe
oameni s ocoleasc primejdiile spirituale. ns ceea ce majoritatea crilor evit s menioneze este
faptul c practicanii religiilor orientale i newage-itii au i ei un argument important: au motive
serioase s fac ceea ce fac. Au ajuns s caute n afara bisericilor cretine deoarece, ntr-un fel,
bisericile le-au nelat ateptrile. Substituind experierea Adevrului prin cunoatere mental i exaltri
emoionale, ele nu ajung s-i nvee nici mcar principiile elementare pstrate de vechile religii
orientale. Aceste principii elementare sunt 1). eliberarea de asuprirea gndurilor i dobndirea pcii
minii; 2) nlturarea dorinelor i a patimilor; 3) stpnirea emoiilor negative.
n forma sa necontrafcut cretinismul are mijloace de a atinge toate aceste eluri-i mai mult dect
att, cci merge mai departe dect toate religiile n descoperirea cii ctre ndumnezeire, ctre
comuniunea desvrit cu Dumnezeu prin credina n Hristos. Tinerii notri ajung s caute n alt parte
deoarece bisericile nu cunosc aceste mijloace sau nu se folosesc de ele.
Cnd cuttorul occidental ptrunde ntr-o predanie autentic, tradiional a unei religii orientale, poate
experimenta anumite forme de trezire spiritual. El poate ncepe s experimenteze lumina contiinei
pure i eliberarea de gnduri i, prin aceasta, s nceap a-i vedea propria cdere, stricciune luntric
i haosul interior, putnd s porneasc la nlturarea efectelor negative ale condiionrii sale de ctre
lume.
Muli se mulumesc s rmn pe acest drum, ns n alii se petrece ceva ciudat. ntr-un anumit sens, ei
nainteaz spiritual mult mai mult dect o fcuser vreodata nainte, dar n acelai timp sunt n mod
inexplicabil nemplinii. O dat cu noua lor descoperire a ceva ce depete domeniul egoului i al
patimilor, devin contieni c trebuie s existe ceva nc mai presus - mai presus de ceea ce le d
autentica lor tradiie oriental. De ce oare se ntmpl astfel ? Unii ar putea spune c, n calitate de
occidentali, ei poart cretinismul, ca s spunem aa, n codul lor genetic. ns noi am putea spune chiar
mai mult: acetia, chiar dac au avut contact cu cretinismul ntr-o form srcit, au ajuns totui n
contact cu "idealul hristic" aa cum l-a numit Oluesa, marele transmitor al religiei btinailor
americani. nsui germenele ideii de Iisus Hristos - Dumnezeu Care S-a ntrupat, Care S-a golit pe Sine
n creaie, Care a spus cuvintele pe care le-a spus i Care a murit pe Cruce pentru readucerea omenirii
la starea ei originar, deci n Paradis - este att de puternic n sine, nct istorisirile i nvturile lui
Buddha, Lao i, Confucius, Mahomed i ale zeitilor hinduse plesc n comparaie cu el. Dar dac

Hristos e att de mre nct se poate distinge prin El nsui, de ce religia ntemeiat pe El se afl ntr-o
stare att de jalnic? De ce oare e att de exteriorizat, materialist i lumeasc? Cu siguran, gndesc
nempliniii cuttori n religiile orientale, trebuie s fie mai mult dect att n ceea ce-L privete pe
Hristos.
Dar n aceste suflete lucreaz ceva mai mult dect ideea de Hristos. nsui Hristos lucreaz n ei. O dat
ce au auzit cele descoperite de Hristos devin de acum ncolo rspunztori, iar El i ajut s duc la bun
sfrit aceast rspundere, i ajut s vin la El.
i astfel cutarea lor n religiile orientale i aduce n pragul Bisericii Ortodoxe Rsritene cea mai
veche i tradiional dintre comunitile cretine. n religiile orientale transmiterea direct a
nelepciunii de la nvtor la discipol are o importan vital. Ortodoxia posed aceast transmitere ce
merge n urm pn la Hristos nsui: o linie de dezvoltare istoric nentrerupt, fr vreo schimbare
fundamental a punctului de vedere, aa cum s-a ntmplat n Occident dup schisma din 1054.
Cuttorii spirituali din zilele noastre gsesc n Ortodoxie o ndrumare clar ntru dobndirea linitii,
stpnirea patimilor i gndurilor i cultivarea virtuilor, ca i nvturi precise despre amgirile
spirituale, cluzindu-i cu mai mult siguran pe calea comuniunii cu Dumnezeu. ns mai presus de
toate, ei afl Chipul Neschimbat al lui Hristos, pe Care nu-L ntrezriser n celelalte biserici. n El, pe
Care vechiul Imn Acatist l numete "Rsrit al rsriturilor", ei afl nceputul i Sfritul dorinei
inimilor i poarta ctre viaa venic. n profunda tradiie mistic i contemplativ a Rsritului Cretin,
acetia sunt capabili s treac cu bine dincolo de realizrile pe care le-au avut n religiile orientale.
n unele privine, cei ce se convertesc la ortodoxie de la religiile orientale au un anumit avantaj asupra
celor convertii de la confesiunile cretine occidentale, ns n alte privine sunt dezavantajai. ntru
folosul nostru al tuturor ce suntem convertii la ortodoxie, vom discuta aceast problem mai
amnunit.

2. Capcanele n care cad protestanii convertii la ortodoxie


nd vorbim despre protestanii convertii la ortodoxie nu ne referim la toi i nici la protestantism n
ntregime, ci vorbim doar despre tendinele cele mai grave dinuntrul protestantismului i despre
problemele ce apar atunci cnd acetia intr n Biserica Ortodox.
Originea protestantismului se gsete n dorina demn de laud de a iei din ipocrizia religioas i din
corupie, cultivnd legtura personal cu Iisus Hristos. ns conform cu firea uman cea czut, aceeai
ipocrizie i corupie au ptruns curnd i n protestantism, aa nct pentru foarte muli singura
motivaie rmne spiritul de protest, ideea de a fi mai "drept" dect catolicii, ntemeiat pe propria
prere.
Pornind cu o astfel de motivaie, protestanii ce devin ortodoci, n dorina lor de a continua s fie
drepi, se comport n acelai mod. n loc s fie experi n citarea Scripturilor spre a-i dovedi prerile
personale, ajung acum experi n citarea Sfinilor Prini, a canoanelor i dogmelor, pentru a se
ndrepti; n loc s-i combat i ridiculizeze pe catolici i pe fotii lor confrai protestani n loc de a fi
implicai n conflictele dintre denominaiunile protestante, acum se implic n conflictele dintre
diversele jurisdicii ortodoxe. Ei caut s devin mai drepi nu numai dect catolicii i protestanii, ci
chiar dect ceilali ortodoci. Ca urmare, protestul lor se continu i n Biserica Ortodox. Neavnd
predania direct de la duhovnici cu via sfnt, cuvintele lor nu au putere lucrtoare, ci rmn n
domeniul bidimensional al prerilor omeneti.

Exist o mulime de protestani ce sunt mult mai buni cretini dect fraii lor ce au devenit ortodoci. n
aceast lumin, protestanii convertii la ortodoxie ar face bine s ia n seam cerina protestantismului
evanghelic de a ajunge s fie nscui din nou, nu doar prin botez, ci printr-o convertire radical, proces
ce preschimb dinluntru i-i fac s nu mai fie din lumea aceasta. Exist mult adevr n aceast cerin;
problemele apar atunci cnd cretinii nscui din nou vin la ortodoxie fr a fi fost cu adevrat nscui
din nou: cnd sunt doar nite protestani ratai, oameni ce nc sunt din lumea aceasta i vor s-i
ascund lipsa de profunzime spiritual devenind mai drepi dect toate denominaiunile protestante la
un loc. n astfel de cazuri, convertirea lor rmne n mare parte la nivel intelectual.
Un protestant nu poate fi cu adevrat ortodox pn ce nu s-a nscut din nou, exact aa cum spun
protestanii ce trebuie s fac. Numai atunci cnd s-a convertit n mod autentic la Hristos poate fi
convertit cu adevrat la ortodoxie. Acela poate nelege profunzimea ortodoxiei i poate s-i ptrund
esena, aa cum muli protestani de bun credin convertii la ortodoxie au fcut-o deja.

3. Capcanele n care cad romano-catolicii convertii la ortodoxie


n vreme ce motivaia greit a protestantismului este aceea de a fi drept, greita motivaie a romanocatolicismului este autoritatea. Graie accentului pus pe absoluta autoritate exterioar i infaibilitatea
instituiei ecleziastice, Biserica Romano-catolic a meninut cel mai vechi Imperiu n via din lume ns cu un pre deosebit de mare. n Biserica Ortodox, cnd un patriarh sau episcop cade n erezie,
credincioii nu sunt obligai s i se alture. ns n romano-catolicism nu exist cale de scpare. Dac
papa adopt cea mai greit atitudine i proclam cele mai primejdioase erezii - i atunci cnd convoac
un conciliu precum Vatican II - poporul trebuie s-l urmeze, altminteri nu mai poate rmne catolic.
Linia de demarcaie a existenei ca romano-catolic nu const n a rmne credincios anumitor doctrine,
ci mai degrab n a te afla sub i a fi recunoscut de autoritatea unui pap. O dovad elementar a
acestui fapt se poate vedea la catolicii de rit bizantin, care nu sunt obligai s accepte doctrina catolic a
lui Filioque atta vreme ct accept autoritatea papal.
Majoritatea romano-catolicilor ce au venit n Biserica Ortodox n ultimele decade au fcut-o datorit
falimentului spiritual rezultat din Vatican II. Dar fcnd aceasta, unii dintre ei nu au fcut dect s
vnd venerarea unei autoriti n schimbul alteia. Criticnd catolicismul, aduc totui cu ei aceeai
mentalitate papal n Biserica Ortodox. Ortodoxia lor const n primul rnd din a fi sub i recunoscui
de o autoritate bisericeasc ce este, la rndul ei, recunoscut. Ei i vor stoarce mintea i vor face tot
posibilul s menin acest statut de recunoatere, cci le d sigurana proteciei instituionale pe care au
avut-o n romano-catolicism; i intr literalmente n panic de ndat ce acel statut e ameninat ctui de
puin.
A fi ortodox nseamn i a te afla sub ocrotirea unui episcop ortodox, dar nu acesta e lucrul de
cpetenie, ca n romano-catolicism. Cnd unii romano-catolici nrobii acestei mentaliti se convertesc
la Ortodoxie, ei otrvesc atmosfera cu o eclesiologie strin. Subliniem din nou, nu este vorba de toi
catolicii convertii la ortodoxie, ci doar despre capcanele n care ei ar putea s cad. Muli dintre aceti
convertii i dau de ruine pe cei nscui ortodoci prin profunzimea pietii lor. Cnd s-au convertit cu
adevrat la ortodoxie, i nu doar i-au transferat loialitatea ctre o alt autoritate, ei mpodobesc
Biserica ca minunai cretini ortodoci.

4. Inima ortodoxiei
e obicei, convertiii de la religiile orientale evit capcanele menionate anterior. Ei nu au cum s
ntlneasc obstacolul de a ncerca s fie mereu drepi sau de a trebui s protesteze, i nici nu sunt
preocupai de autoritate, de politic sau jurisdicii. La fel ca Printele Serafim Rose-care a venit la

ortodoxie de la buddhism i taoism - ei sunt capabili s mearg direct ctre inima ortodoxiei ezoterice,
cea din cealalt lume. Dimensiunea ascetic i mistic le este imediat familiar. Ei au deja o nelegere
a celor spuse de ctre Sfinii Prini n ce privete trecerea dincolo de domeniul simurilor, nlturarea
dorinei pentru cele create, cultivarea puritii minii, nelegarea minii de gnduri i imagini etc. Nu le
este greu s priceap ce nseamn a fi mntuit de falsa identitate a "omului vechi" prin pocin i
credina n Iisus Hristos, dndu-i seama c aceasta este esena ortodoxiei, ce nu are de a face cu
corectitudinea, organizarea ori conceptele raionale, ci doar cu unirea direct cu Dumnezeu.
n mai mare msur dect alii, aceti convertii tiu ce nseamn s nu fii din lumea aceasta i astfel
vieile lor sunt adeseori nzestrate cu un fel de nelumesc ce ine cu adevrat de ortodoxia acea mai
autentic, dar lipsete din majoritatea bisericilor ortodoxe din occident. ns i convertiii de la religiile
orientale dau piept cu propriile primejdii, dintre care vom evidenia cteva aici:

5. Capcanele in care cad cei convertii de la religiile orientale


Prelestul. Pe durata implicrii lor n religiile orientale unii dintre aceti convertii au avut unele
experiene spirituale care, din lipsa unui ndreptar ortodox cu ajutorul cruia s le poat nelege, i-au
dus ctre amgire spiritual sau prelest. Dac nu au ajuns s-i dea seama de greeala lor prin pocin,
pot aduce cu ei n ortodoxie o nelegere deformat a vieii spirituale, putnd folosi rugciunea lui Iisus
ca pe un fel de mantra care s le produc o stare hipnotic sau nfierbntarea sngelui, stare n care ei
cred c merg spre bine, dar de fapt merg spre mai ru. Aceste stri psihosenzoriale auto induse, n loc
s-i ajute s-i vad propriile pcate i s se pociasc i mpiedic s dea fa cu ei nii i propria
vinovie. Dup cteva luni sau civa ani de cnd sunt ortodoci ajung s cread c au deja parte de
experiene asemntoare cu cele ale Sfntului Simeon Noul Teolog, ns acelea nu sunt dect devieri de
la mreia spiritual.
2. Spiritualitatea pus mai presus de Hristos. O alt capcan nc i mai subtil este tendina de a pune
exclusiv accentul pe "spiritualitate", cuvnt extrem de popular astzi, ajungnd s nu mai nsemne de
fapt nimic precis. Un convertit poate fi total scufundat n "spiritualitate" fr ca mcar s-L cunoasc n
mod real pe Iisus Hristos! El poate cunoate nvturile mistice i ezoterice ale Sfntului Maxim
Mrturisitorul, ale Sfntului Dionisie Areopagitul; poate scormoni n adncurile sclipitoarei cri a lui
Vladimir Lossky, Teologia mistic a Bisericii de Rsrit totui rmne o ntrebare: oare chiar l
cunoate pe Hristos? n acest sens, i el ar putea nva de la protestani, care pe bun dreptate pun att
de mult accentul pe faptul de a-L avea pe Hristos ca Mntuitor personal i de a fi nscui din nou prin
credina personal n El.
Un exemplu de situare a spiritualitii deasupra de Hristos a fost Thomas Merton, care a fost la nceput
un profund scriitor cretin iar mai trziu a devenit un adept al spiritualitii i al "cltoriei
contemplative". Spre sfritul vieii se ndeprtase att de mult de cretinismul tradiional nct i-a
exprimat dorina de a primi iniierea tantric de la buddhitii tibetani. Povestea lui ar trebui s slujeasc
drept avertisment tuturor convertiilor la cretinism de la religiile orientale.
3. Sincretismul. Sincretismul religios este concepia potrivit creia toate religiile posed acelai adevr
n strfundul lor ezoteric i sunt n mod egal valide ca mijloc de mntuire. Aceast idee e deosebit de
atractiv pentru inteligenele deosebite, cci prin aceasta omul poate avea impresia c reconciliaz
adevrurile tuturor religiilor i, n acelai timp, se situeaz puin deasupra tuturor tradiiilor.
Dintre toate religiile lumii, numai cretinismul (care, desigur, e mai mult dect o religie) nu-i afl locul
n schema sincretist, i aceasta n virtutea dogmei sale supreme despre Sfnta Treime, ce este de
neconceput nu numai pentru intelectul discursiv, ci i pentru lumina intelectului pur cultivat de mistici

i metafizicieni. Sincretitii nu pot accepta nelesul deplin al revelaiei treimice, tocmai pentru c ea se
plaseaz n afara scopului urmrit de intelectul lor i pentru c de fapt ar trebui s-i rstigneasc
propriile intelecte n faa ei.
Cu toate acestea, se ntmpl cte o dat ca sincretitii s ajung n Biserica Ortodox cu ideile lor
intacte. Ei i vor mrturisi credina n Sfnta Treime, dar cu reservatis mentalis c dogma Treimii se
refer doar la imanena sau manifestarea n lume a lui Dumnezeu, i c n ultim instan Dumnezeu e
dincolo de o asemenea distincie sau "limitare". Acest lucru, desigur, duce la denaturarea adevratului
neles al cretinismului, care afirm c revelaia Treimii se refer, nainte de toate, la deplina
transcenden a lui Dumnezeu, este revelarea ultim a esenei reale a lui Dumnezeu, dincolo de
nelegerea minii. A nelege transcedena revelaiei treimice nseamn s nelegi c nu toate religiile
posed acelai adevr, cci numai cretinismul posed revelaia ultim asupra Naturii lui Dumnezeu,
adus omenirii prin ntruparea lui Iisus Hristos.
4. Spiritualizarea lumescului. E un lucru obinuit printre cretinii ortodoci din societatea noastr
materialist s duc o via tipic lumeasc (muzic uoar, filme vulgare, spectacole televizate, etc.) i
s-i slveasc trupul (prin preocuparea pentru confortul fizic, cosmetice, regim alimentar, jogging
etc.), ncercnd s combine acest mod de via cu forme de manifestare ortodox exterioare: icoane,
muzic coral, etc. Pentru cei venii dintr-un mediu New Age sau din religii orientale, acelai sindrom
ia o form diferit. n loc de muzic uoar apare muzica de tip New Age, precum cea cntat de Enya
(ce evoc n cntecele ei zeiti pgne n limba latin). Iar grija fa de trup ia forma unei preocupri
excesive pentru alimentare naturist, fitoterapie, medicin alternativ, vitamine sau boli
autodiagnosticate.
Industria alimentaiei naturiste i a medicamentelor e saturat de o mentalitate ipohondric de mas, ce
provine din obsesia fa de corp. Cultivarea sntii trupeti i a vitalitii e vzut ca o cale ctre
spiritualitate i astfel efectele produse de hran i plantele medicinale iau locul adevratei viei
spirituale. ntruct le pare a fi ceva mai spiritualizat, mai natural i mai nelumesc dect cursul de
aerobic al lui Jane Fonda, cretinii ortodoci cred c e foarte bine s se preocupe de aceasta, nvnd
proprietile tuturor felurilor de alimente, plante i vitamine imaginabile. i astfel idealul de neatins al
sntii perfecte devine un idol ce-l pune n umbr pe Dumnezeu. Aceast religie trebuie abandonat
atunci cnd cineva devine ortodox. Dac ar fi fcut parte n mod legitim din ortodoxie, am fi gsit-o n
Vieile Sfinilor, dar n-o gsim. n loc de asta, vedem cum sfinii posteau dup rnduiala Bisericii. Ei
posteau ntru folosul sufletului, la fel cum oamenii de azi in regim spre folosul trupului.
Nu spunem c toate alimentele naturiste, remediile medicinei alternative sau vitaminele trebuie
nlturate; de exemplu, pinea integral e un aliment mai bun dect pinea alb, iar homeopatia a fost
acceptat de unii prini de la Optina. Vrem doar s subliniem c, n lumea modern, aceste lucruri au
creat o dependen care, la fel ca alcoolismul, nu e sesizat i recunoscut de ctre cel dependent.
Oamenii aduc cu ei aceast dependen n Biseric i pot continua astfel la nesfrit, cci, spre
deosebire de alcoolism, aceasta nu-i omoar.

6. Arhimandritul Sofronie
entru un material mai bogat despre religiile orientale i ortodoxie cititorul e ndrumat s consulte cartea
Printelui Serafim Rose, Ortodoxia i religiile viitorului. Aceast carte, publicat n milioane de
exemplare n ntreaga lume, a contribuit la aducerea unui numr nespus de mare de oameni la Hristos n
ortodoxie, avertizndu-i asupra primejdiilor implicate de practicile spirituale non-ortodoxe.

Alte cri importante pe aceiai tem sunt lucrrile scrise de Arhimandritul Sofronie Saharov, EI
triete n mine (His Life Is Mine) i l vom vedea aa cum este (We Shall See Him As He Is). n aceste
lucrri, printele Sofronie reuete s ntlneasc religiile orientale pe propriul lor teren, datorit unicei
reuniri a doi factori: 1) n tineree fusese profund implicat n practici religioase orientale i
experimentase o oarecare trezire spiritual de pe urma lor, 2) n calitate de cretin ortodox i ucenic al
Sfntului Siluan de la Muntele Athos, el a experimentat profunzimea vieii spirituale cretine i a primit
darul unei adnci pocine i vederea Luminii Necreate i 3) nu s-a dat napoi s vorbeasc despre
experienele sale cele mai profunde.
Cnd oamenii abia ateapt s vorbeasc despre experienele lor spirituale, de obicei e semn c nu prea
se afl ceva real n ele. Cei ce sunt adevrate vase ale ndumnezeirii n Lumina Necreat sunt reticeni
s vorbeasc despre asta, cu att mai puin s scrie. Acest fapt face ca ultima carte a Printelui Sofronie,
l vom vedea aa cum este, s fie att de singular. Unicul motiv pentru care a relatat experienele sale
autentice este acela c n momentul cnd a scris cartea avnd 92 de ani, trind n recluziune i fiind pe
marginea gropii, nu mai era n primejdie s fie afectat de slav din partea oamenilor; n plus, ca
occidental crescut n Europa tia ct de srcit spiritual era omul modern i n ce msur au aderat
contemporanii si la religiile orientale pentru a-i umple vidul, ntruct cretinismul nu prea s le ofere
acelai grad de experien mistic. Ultima sa carte a scris-o pentru a arta ceea ce e cu adevrat posibil
prin credina n Iisus Hristos, trecndu-se dincolo de ceea ce e posibil n alte religii. Deosebit de
interesant este distincia pe care o face ntre lumina minii (a intelectului pur sau a purei contiine) i
Lumina Necreat a Dumnezeirii - ambele trite de ctre el n mod nemijlocit.
Operele Printelui Sofronie ce includ i cartea Sfntul Siluan Athonitul, ar trebui recomandate celor
implicai n religiile orientale i n acelai timp interesai de ortodoxia rsritean.

7. mplinirea celor din vechime


n acest numr special din Cuvntul Ortodox (The Orthodox Word) v nfim relatrile a trei persoane
ce au venit la ortodoxie din religii orientale. Ndjduim c declaraiile lor personale vor trezi interesul
i vor duce la nelegerea acestui fenomen ce va continua s creasc pe msura trecerii timpului i a
apropierii de sfritul lumii. E important ca oamenii s-i dea seama c majoritatea acestor convertiri
nu se ntemeiaz pe simpla respingere total a unei false religii i mbriarea uneia adevrate, cu
nimic mai mult dect convertirile de la protestantism i catolicism. Mai curnd ei trec dincolo de
religiile orientale, care sunt "bune pn acolo unde merg" (cum a spus Printele Serafim Rose despre
multe dintre ele), dar nu merg destul de departe.
n Hristos se afl mplinirea celor ateptate de ctre cei din vechime: Lao , Confucius, Buddha,
Zoroastru, Socrate, Platon i cei ce au scris Vedele. Hristos nu desfiineaz toate cele aprute nainte ci
le aduce la mplinire, surpnd cele false i nlnd pe cele adevrate n Lumina revelaiei Sale
definitive. Adevrurile din toate vechile religii i filosofii strlucesc n aceast Lumin, dar nu sunt ele
nsele Lumina i nu sunt deopotriv cu ea. Vzute cu ochii credinei, ele aduc mrturie despre Lumina
revelaiei la fel cum fac i sufletele cuttorilor spirituali de azi cnd, prin fereastra religiilor orientale
tradiionale, zresc chipul Neschimbat al lui Hristos strlucind cu ntreaga Sa sclipire n Sfnta Biseric
Ortodox.

II.

DUMNEZEUL PERSONAL

Primul pas pe calea spiritual, spunea Printele Serafim Rose, este contactul cu Realitatea, aflarea
unei Realiti mai adnci dect realitatea de fiecare zi ce se schimb att de iute, piere fr s lase
nimic n urm i nu aduce sufletului o fericire statornic.
Al doilea pas este cunoaterea acelei realiti ca persoan

ntuneric, neant fr sfrit, existen n afara spaiului i timpului, acolo unde totul este Acum iar
timpul nu are sens. Acela exist dincolo de toate, dedesubtul tuturor lucrurilor, sau poate ar fi mai bine
sa spunem deasupra tuturor lucrurilor, cci atunci cnd l-am zrit am zrit i nenumrate forme i fiine
urcnd ctre el ca nite sgei de lumin, ntinzndu-se, cutandu-L pe Acela cu toata fiina lor. ns era
clar c acestui ntuneric sau neant nu-i psa! In el slluia totala indiferen, totala impersonalitate.
Am avut aceast experien pe cnd practicam meditaia zen. Pn i astzi o socotesc a fi fost o
experien real, o ntrezrire a eternitii. Problema mea nu era aceast ntrezrire, ci interpretarea pe
care i-am dat-o; cci pe atunci credeam c ceea ce vzusem era Dumnezeu. Ce oare altceva putea s fie
o astfel de eternitate existnd n mod transcendent, dincolo de tot ce fiineaz?
La scurt timp dup aceast experien m-am dus la o ntrunire a cretinilor n campusul Universitii
Santa Cruz, doar ca s vd cum l ador pe Dumnezeu cei mai puin luminai dect mine, din
perspectiva privilegiat a naltei cunoateri pe care o primisem. mi amintesc cum, n timpul ntrunirii,
mi spuneam c acei oameni aveau nevoie de un Dumnezeu personal, ntruct erau nc prini n plasa
ego-ului; c aveau nevoie s se identifice cu un asemenea Dumnezeu, deoarece nu ajunseser la
transcenderea propriei personaliti, c erau nc antropocentrici, prini n propria form omeneasc,
trupeasc, i deci simeau nevoia s-i creeze un Dumnezeu antropomorf. Nici o problem, gndeam eu
dac ei simt nevoia s nscoceasc un astfel de Dumnezeu. Tot e mai bine dect s nu-L caute deloc. Eu
ns socoteam c tiu taina pe care ei nu erau n stare s o cunoasc, o tain ce li s-ar prea

nspimnttoare, cci nc se identificau cu ego-ul, dar care pe mine nu m nelinitea defel. Taina era
aceasta: da, Dumnezeu exista, dar nu e de loc aa cum l cred majoritatea oamenilor. El - sau mai
degrab Acela - este Impersonal. Cere-I lui Dumnezeu orice vrei, Lui nu-I pas. Nu e mpotriva ta, dar
nici de partea ta. Nu e nimic anume. Nu poi s spui cu adevrat nimic despre Acela. Pur i simplu se
afl acolo i va fi totdeauna acolo.
Majoritatea oamenilor ce participau la ntrunire mi preau plicticoi, totui era un tnr cu care m
gndeam c a putea intra n legtur. Arta ca un hippie tipic din Santa Cruz, cu pr lung ce-i cdea
peste ochi i un pulover sud-american, iar cnd vorbea prea s aib o adevrat pasiune pentru Adevr.
Dup ntrunire am avut o lung convorbire cu el care mi-a confirmat prima impresie, aceea c nu fcea
parte din tipul obinuit de cretin american modern. Se numea Tim. Era un individ foarte creativ, ce tia
s gndeasc cu capul, un artist, i pe deasupra, i puin filosof.
n perioada urmtoare am citit cri de mistic i am stat de vorba cu oameni care la fel ca mine,
avuseser experiena Dumnezeului Impersonal. Unii I descriau mai mult ca un Dumnezeu
Transpersonal - adic fiecare om posed acest neant Absolut etern n strfundul fiinei sale, deci fiecare
e Dumnezeu - dar, practic vorbind, aceasta e totuna cu a spune c Dumnezeu e Impersonal. Unii au
avut o asemenea experien prin zen, yoga, alii prin droguri psihedelice. Un tnr ce nu avea nimic de
a face cu vreo practic spiritual mi-a povestit cum, in timpul unei transe provocate de LSD, mersese
din ce n ce mai departe, tot mai adnc nuntrul su, pn ce a ajuns la un glob minuscul. Intrnd n
acel glob, s-a trezit nvluit n neantul infinit, infinitate pe care a considerat-o a fi Absolutul.
Era "Eternul acum", despre care vorbeau maetrii spirituali din Occident cu impersonalul "Acest", "Id
Suprema", "Marele Sine" Transpersonal al fiecruia, despre care Alan Watts (orientalist i scriitor, care
a trit ntre anii 1915 i 1973, care a promovat meditaia zen n Statele Unite i a scris lucrri de religie
comparat i mistic orientala - n. tr.), spunea c oamenii occidentali trebuie s ajung s-l realizeze
spre a-i gsi pacea luntric. Oare aceast Realitate Ultim, aceast For Impersonal a universului
era ceva ce omul modern putea ajunge s cunoasc doar cu o pictur de LSD, pe cnd oamenii sfini
din vechime s-au nevoit ntreaga via spre a-L cunoate, iar pn la urm au ajuns doar la o variant
degradat, antropomorf?
Dar, aa cum am nvat la zen, adevrul unui lucru nu se putea descoperi gndindu-te la el, ci mai
degrab experimentndu-l. Deci haide s experimentez roadele proaspetei mele contientizri a
Dumnezeului, ceea ce, aa cum spun cunosctorii, mi va aduce pacea luntric i desvrita acceptare
a tuturor lucrurilor.
Dar timpul trecea i explorarea a ceea ce credeam a fi Dumnezeul Impersonal m lsa nemplinit. Dar
de ce s-mi mai bat capul cu propria nemplinire de vreme ce ajunsesem la transcenderea ego-ului?
Totui parc nu era tocmai n regul ca ego-ul meu ce fusese depit (fie mcar i pentru o clip), s
rmn n iad. Dar al meu rmsese. mi amintesc cum ascultam mereu i mereu un cntec numit
Arunc-te n foc, despre un om care gemea de parc ar fi fost n iad; m puteam identifica perfect cu el
i, ascultndu-1, m simeam ceva mai bine.
Aflndu-m ntr-o asemenea stare nu cred c mi-a trecut vreodat prin minte s-1 convertesc pe Tim la
credina n Dumnezeul Impersonal, dar voiam s aflu ce gndea. tiind c m interesa mistica, Tim mia artat cele mai profunde, ptrunztoare i mistice cri cretine pe care le cunotea. Nu erau romanocatolice, dei Tim era catolic; erau cri ortodoxe. Prima carte era a Arhimandritului Sofronie care
fusese pictor abstract i practicant de yoga la Paris, nainte de a se duce la mnstirile ortodoxe de la
Muntele Athos, n Grecia, unde a devenit ucenicul unui mistic netiut, Printele Siluan.

Una dintre crile Arhimandritului Sofronie se numea El triete n mine (His Life Is Mine). Fiind
interesat de tehnicile mistice, am srit imediat la capitolul intitulat Metoda Rugciunii lui Iisus i am
dat peste un pasaj care m-a impresionat mai mult dect tot ce citisem pn atunci, schimbndu-mi viaa
pentru totdeauna. Iat acest pasaj: "Calea prinilor cere credin puternic i ndelung rbdare, n
vreme ce contemporanii notri vor s ia toate darurile spirituale cu fora i ct mai repede, inclusiv
contemplarea direct a Dumnezeului Absolut punnd rugciunea fcut n Numele lui Iisus cu yoga sau
meditaia transcendentala i altele de acelai fel. Trebuie s subliniez primejdia unor asemenea erori primejdia de a socoti rugciunea ca una dintre cele mai simple i uoare mijloace tehnice ce duc la
unirea imediat cu Dumnezeu. E necesar s tragem o linie de demarcaie foarte clar ntre Rugciunea
lui Iisus i orice alt teorie ascetic. E dus n amgire acela ce se strduiete s se dezbrace mental de
tot ceea ce este trector i relativ spre a trece dincolo de vreun prag invizibil i a-i realiza originea sa
venic, identitatea cu Izvorul a tot ceea ce exist, spre a se ntoarce i a se contopi cu El, Absolutul
transpersonal i de nenumit. Asemenea exerciii i-au dus pe muli n stare s se ridice la contemplarea
supra-raional a existenei, s experimenteze o anumit cutremurare mistic, s cunoasc starea de
linite mental cnd mintea trece de hotarele timpului i ale spaiului. n astfel de stri omul poate s
simt pacea retragerii din fenomenele mereu schimbtoare ale lumii vizibile, poate chiar s aib o
anume experien a eternitii, dar Dumnezeul Adevrului, Dumnezeul Cel Viu nu se afl acolo. E doar
propria frumusee a omului, creat dup chipul lui Dumnezeu contemplat i vzut ca Divinitate, n
vreme ce el nsui rmne in limitele sale de fptur creat. Este un lucru de o importan covritoare.
Tragedia materialitii provine din faptul c omul vede un miraj pe care, n dorul sau dup o via
venic, l ia drept o oaz real. Aceast form de ascez impersonal duce pn la urm la afirmarea
existenei principiului divin n nsi natura uman. Astfel, omul e purtat nspre ideea auto-deificriicauza i originea cderii. Omul orbit de nchipuita mareie a ceea ce contempla a i pit pe calea spre
propria pierzanie. El s-a lepdat de revelaia Dumnezeului Personal. Conceptul de Persoan i pare
limitativ, nedemn de Absolut, i ncearc s se desprind de asemenea limitri, spre a se ntoarce la
starea care i nchipuie c i-a aparinut naintea venirii sale n lume. Aceast deplasare nspre
adncurile fiinei sale nu e altceva dect atracia ctre nefiina din care am fost chemai prin voina
Creatorului (s.n.).
"Adevratul Creator ni s-a dezvluit n chip Absolut Personal. ntreaga noastr credin cretin se
bazeaz pe cunoaterea lui Dumnezeu, Cel dinti i Cel Mai De Pe Urm, al crui nume este Eu Sunt.
Rugciunea noastr trebuie s fie ntotdeauna personal, fa ctre Fa. El ne-a creat spre a ne uni cu
Fiina Sa Divin fr s ne distrug caracterul personal. Acesta e felul de nemurire ngduit nou de
ctre Hristos."
ntr-unul dintre aceste paragrafe (primul), Arhimandritul Sofronie identificase perfect experienele
mele. Cuvintele sale au avut rsunetul adevrului n sufletul meu i nu cred c s-ar fi ntmplat aa de
n-a fi trecut prin attea chinuri n lunile dinainte. Ele mi s-au prut adevrate pentru c Printele
Sofronie, care fusese el nsui yoghin, nu nega realitatea experienelor contiinei transpersonale. Nu
era un cretin extrovertit, robit de litera legii, care s dea deoparte pur i simplu experienele
practicanilor spirituali necretini ca fiind duntoare i demonice. Printele Sofronie arta att
adevrul acestor experiene, ct i limitele lor. Acel unic paragraf explica totul. Explica de fusesem n
iad (i de ce, aa cum am aflat mai trziu, Alan Watts murise n mizerie spiritual, din pricina
alcoolismului). Explica de ce sfinii cretini i-au petrecut ntreaga viaa strduindu-se s ajung ct
mai aproape de Dumnezeul Personal, pe cnd tnrul amintit mai sus a descoperit Dumnezeul
Impersonal fr nici un efort, doar prin efectul drogului.
nainte gndeam c credina ntr-un Dumnezeu Personal era doar o stare parial i incomplet a
dezvoltrii spirituale i c dincolo de ea se afl realitatea Absolutului Impersonal sau Transpersonal.
Acum ncepeam s-mi dau seama c adevrul era exact invers: a experimenta Eternitatea

transpersonal nseamn a parcurge doar o parte din drum, iar dincolo de aceasta se afl Cel Ce
slluiete n acea Eternitate, Acel Personal EU SUNT. Da, experimentasem Eternitatea ca Neant, ns
acest neant nu este Dumnezeu. Mai degrab, aa cum arat Printele Sofronie, este starea de venic
nefiin din care am fost chemat la via. Cnd cineva ptrunde din ce n ce mai adnc n sine prin
meditaie (sau prin droguri), poate eventual s ajung la aceast stare, neantul de unde am venit cu toii.
Poate c aceast experien l poate ajuta pe om s l cunoasc pe Dumnezeu (aa cum se ntmplase cu
mine), dar nu-1 poate duce pn la capt. Calea unirii cu Dumnezeu este dragostea, dragostea dintre o
persoan i Absolutul Personal. Aceast Cale este cea mai grea dintre toate, dar singura vrednic de
Dumnezeu i singura vrednic de fptura uman fcuta dup chipul Su Divin. Parintele Sofronie
spune: "Nu exist nevoin ascetic mai grea i mai chinuitoare dect truda de a te apropia de
Dumnezeu, Care este Dragoste". i n continuare scrie: "Cnd Adevratul Dumnezeu Se descoper pe
Sine n viziunea Luminii Necreate, omul i pierde n mod firesc orice dorin de a se contopi cu
Absolutul transpersonal. Cunoaterea ptruns de via (spre deosebire de cunoaterea abstract) nu
poate cu nici un chip s fie limitat la intelect: trebuie s existe o unire real cu actul Fiinrii. Aceasta
se ndeplinete prin dragoste: S-L iubeti pe Domnul Dumnezeul tu din toat inima ta... i din tot
cugetul tu. Porunca ne cere dragoste. Deci dragostea nu este ceva ce ni s-a dat: ea trebuie dobndit
prin strduin svrit de bun voie. Cerina se adreseaz mai nti inimii, centrul spiritual al
individului. Mintea e numai una dintre energiile fiinei umane. Dragostea ncepe din inim, iar mintea e
confruntat cu un nou eveniment luntric i contempl Fiinarea n Lumina Dragostei Divine."
Toate acestea erau grozave, dar rmneau de fapt doar n carte, iar autorul tria n Anglia. Aveam
nevoie de cineva care s m ajute s ptrund n aceast realitate, s-L cunosc pe Dumnezeu ca
Persoan. Tim fcuse nceputul, dar nu-mi putea fi maestru spiritual i nici n-a pretins vreodat s-mi
fie. M-a luat o dat la o mnstire catolic de la Big Sur, dar nu m-am apropiat de nimeni din cei de
acolo. Atmosfera prea mai degrab steril, ns mi-a plcut apropierea de natur, ccii mnstirea era
aezat ntr-un loc plin de frumusee, cu vedere nspre ocean. Cnd i-am vorbit lui Tim despre asta, mia spus: "Am auzit de o alt mnstire, una ortodox, mult mai apropiat de natur. Se afl undeva sus,
n munii din nordul Californiei, i n-au nici mcar curent electric, telefon sau ap curent". Am rmas
foarte nedumerit, dar Tim nu tia mai multe despre ea.
Peste cteva luni, pe neateptate, un preot-clugar, chiar de la mnstirea cu pricina, Printele Serafim
Rose, a venit n campusul Universitii Santa Cruz, pentru cteva conferine i discuii. Conducea o
autofurgonet veche i hodorogit i a ieit din ea mbrcat ntr-o sutan neagr, ponosit, cu prul su
lung i barba crunt extrem de lung i crlionat.
Apoi mi amintesc doar c mergeam alturi de Printele Serafim prin colegiu. Tocmai se terminase cina
i studenii se nvrteau prin jurul cantinei, pierzndu-i vremea. Toi se holbau la Printele Serafim,
ns el trecea printre ei la fel de firesc ca la el acas. n mijlocul acestui colegiu american, la curent cu
ultimele nouti la mod, el prea c tocmai sosise din deertul egiptean al secolului al patrulea.
Printele Serafim a intrat ntr-o sal de conferine i a nceput s vorbeasc. Se ntmplase ca n acel
moment s fie rcit i i trgea mereu nasul n timpul conferinei. Dei era evident extenuat, totui
rmnea cu capul limpede, bine dispus i gata s rspund pe larg la ntrebri. Mi-am dat seama c era
cel puin la fel de nvat i mult mai nelept dect oricare dintre profesorii mei, i totui era n m
SFNTUL IOAN IACOB HOZEVITUL

ODINIOAR I ACUM

Aruncndu-ne n urm
Ochii notrii sufleteti
Ctre anii din vechime
A vieii cretineti,
Mintea noastr se uimete
De sfinenia de-atunci,
Limba fr grai rmne,
Ne simtim ca nite prunci.
Cci vedem pgntatea
Dnd rzboi necontenit
Adunrile cretine
Din Apus i Rsrit.
i aflm credina sfnt
Ca un foc atunci arznd
Iar Biserica n culmea
Biruinelor eznd.
Adncindu-ne mai tare
n trecutul deprtat
Al Bisericii cretine
Gndul nostru st mirat:
Uriai vedem n fa
Pe strbunii credincioi,
Noi suntem pe lng dnii
Toi, pitici neputnicioi

Fruntea lor avnd cunun


Razelor dumnezeieti
Ni se apleac de ruine
Ochii notri cei trupeti.
Mici la suflet, mari la patimi,
Noi aproape nu-ndrznim
S mai cugetm la Slava
Noului Ierusalim!
Despre viaa minunat
A celor "nti nscui"
Lumea astzi nu mai tie,
Sfinii stau necunoscui!
Astzi traistele tiinei
S-au umplut cu nscociri,
Iar de tainele credinei
Lumea nu mai are tiri!
Toat strduina lumii

Este spre a dovedi


C "Materia e totul,
Duhul n-are unde fi"!
Ct de mult se mai neal
Cel numit "Cuvnttor"
Oare cearc numai "firea"
Netiind pe "Fctor"!

CUVNT
AL PRINTELUI BENEDICT GHIU

DESPRE NSINGURARE I COMUNIUNE

Scopul lumii este Dragostea: Tot ce voii s v fac


vou oamenii facei-le i voi asemenea lor
(Matei 7, 12)
i pe harta duhovniceasc a lumii se petrec lucruri noi. Deprinderi i bunuri duhovniceti, cunoscute i
folosite altdat numai de clugri, au nceput a fi cunoscute i folosite de o lume mai larg. Bunurile
spirituale agonisite cu migal, viei de-a rndul n incinta mnstirilor, au trecut azi dincolo de ziduri i
au nceput s triasc din ele i oamenii din lume.
Privind lucrurile mai aproape, ai impresia c, aa cum dezlegrile la marile probleme de tiin nti n
laborator sunt descoperite i apoi ncep s circule prin lume, tot aa dezlegrile la marile probleme
spirituale ale umanitii ntregi n aceste mnstiri, n aceste minunate cmpuri de experien spiritual,
sunt descoperite, i abia dup aceea pornesc s circule, s ard i s rodeasc n lume.
Unul dintre aceste bunuri spirituale mnstireti, care astzi a nceput s circule des prin lume, e bunul
nsingurrii; cci mnstirile, dac sunt ceva, nainte de toate sunt ceti de nsingurare.
Am ales s meditm n ceasul de acum ce este bunul acesta al nsingurrii; s meditm, cu alte cuvinte,
ce au dat lumii mnstirile, dndu-i nsingurarea?
Voi mpri ce am s spun n trei momente:
I. Ce trebuie s nelegem prin nsingurare?

II. Cum au trit sfinii i pustnicii cretini nsingurarea aceasta? i


III. Ce nfiri a luat i ia nsingurarea la oamenii din lume?
Aadar, mai nti, ce trebuie s nelegem prin nsingurare?
I.
Iat, n adevr, oameni n toat firea, care fug de lume, se zidesc de vii, pe toat viaa, petrec pn la
cincizeci de ani din existena lor suspendai de un stlp, triesc n peteri zeci de ani, laolalt cu fiarele,
ce li se supun ca mieii, se ferec n lanuri pn la moarte, ba unii dintre ei se poart ca i cum i-ar fi
pierdut minile; i toate acestea pentru c i-a vrjit nsingurarea. S fie oare nsingurarea o simpl
nscocire, rodul unei fantezii de nebuni?
Cu ct reflectez mai mult, cu att mi se pare mai limpede c nsingurarea e oarecum n nsi fiina
strii noastre de oameni. Trectori ca i lumea, cum tim c suntem, i cltori spre ara nvierii, e lucru
de elementar nelepciune s dm vremelniciei ntreaga ei valoare de vremelnicie-se va vedea mai
ncolo n ce sens -, dar nimic mai mult; iar realitilor cu adevrat venice, ce ne domin, tot preul lor
viu de venicie, i nimic mai puin. Trirea plin, ntr-o existen puternic a acestei nelepciuni, este,
dup ct pot nelege, adevrata ndreptire a nsingurrii i forma ei de nceput: aceea de
fundamental opiune de nediscutat.
Exist, aadar, de la nceput, o desprindere brbteasc n lucrul nsingurrii, dar nu fr izbutirea unui
echilibru n nsi aceast desprindere.
E drept, se poate cineva nsingura de sil, resemnat i trist, consimind la nsingurare ca la un ru
necesar. Dar te poi nsingura cu drag, de bun voie, mbrind nsingurarea ca o dovad de iubire ce
rspunde la druirea Marii Iubiri ce te cheam. Ar fi o naivitate negreit s se nele cineva asupra
sngerrilor reale ce se cer la orice stadiu de nsingurare, dar dragostea e smna adevrat din care
odrslete floarea nsingurrii. Nu-i vorba aici de iubirea-sentiment, ci de iubirea puteredumnezeieasc, mai tare ca moartea, singura n care sunt cu putin jertfele i druirile cele mai ntregi.
Nu putem tgdui, firete, mreia nsingurrilor fcute n cinstea valorilor umane, ca: dragostea de
oameni, jertfa de patrie, pentru tiin etc.; dar, cnd aceste nsingurri rmn nchise fa de suprema
nsingurare, toat mreia lor ia figura primejdioas a unei micorri de sine i ciuntiri de care e bine s
ne putem (ti) libera, pentru a nu ne cristaliza sterp sub nivelul adevratelor mpliniri.
Cine a gustat paginile lui Maurice Blondel, despre ravagiile suficienei, poate nu va dispreui acest
semnificativ pasaj-scris de un mare sfnt i mistic rsritean, care spune cam acelai lucru: Dac omul
care-i subiaz mintea, ca s ptrund n tainele tuturor firilor, ntru toat cunotina, este bogat n
pricepere i nelegere, ntru toat cunotina, dar are sufletul ntinat de stricciunea pcatului i din
toat strdania lui nu a agonisit ndemn ctre mplinirea cea mai de pe urm a sufletului su ci,
dimpotriv, i se pare c acolo unde st e limanul izbvirii, se cuvine a ti c lumea nu are pe nimeni
mai de plns dect acesta. Fiindc nseamn c numai pn la ndejdile mrunte ale lumii acesteia
l-au dus pe el toate silinele lui ntru necontenita cercetare a celor ale lumii.*
Totul trebuie dus pn la capt. Nimic nu poate trece, n adevr, naintea marii nflcrri, naintea
Marii Iubiri atotiitoare. E singura iubire cu care ne putem mpca total, i fr micorare de noi nine.
i asta pentru c, n fond, pentru Ea i dup chipul Ei, suntem fcui. E singurul dialog n care ne aflm
creterea ntreag, neneltoarea mplinire.

n ce st nsingurarea pentru mplinirea aceasta, ne-o spune Marea Iubire nsi: Dac vine cineva la
Mine i nu urte pe tatl su i pe mama sa, i pe femeia sa i pe copiii si, i pe fraii i surorile
sale, ba nc i viaa sa, nu poate s fie ucenicul meu (Luca 14, 2). Cu acest nemblnzit comentariu:
Cine va vrea s-i mntuiasc (crue) sufletul su, l va pierde. Iar cine i va pierde sufletul su
pentru Mine, i-l va mntui (Luca 9, 24).
Omenete vorbind, nsingurarea, n aceste condiii, pare ceva de nenchipuit, de neajuns. i totui.
Istoria tuturor sfineniilor e numai "pierderi de suflet", de toate mrimile i toate felurile, n cinstea
acestui "pentru Mine", al Sfintei Iubiri. n ce privete chipurile ei, nsingurarea nu e mai puin stranie: a
fi prezent n lume, fr a fi din lume (Ioan 17, 16), e desigur o paradoxal form de nsingurare. Dar
iari cine poate s spun noianul de nume nscrise n "Cartea vieii", pe calea aceasta?
C nsingurarea e un puternic al lumii, sub toate nfirile ei, este, aadar, de netgduit. ntr-o vreme
cnd toat cultura i ndeletnicirea oamenilor sunt ntoarse spre aici, spre pmnt, spre gtirea i
pregtirea lui mai bun, mai just, mai omeneasc, chemarea la nsingurare are, prin urmare, toi sorii
s apar ca un strigt de nebunie, sau, cel puin, ca ceva foarte neactual.
La acest dezndjduitor impas s se reduc oare toat problematica nsingurrii?
Exist ns i o alt fa a lucrurilor, care merit s fie tot att de bine cunoscut. Viaa sihatrilor i a
marilor nsingurai nu st n ura de oameni i de lume. E aici un paradox, o cruce. Ar trebui s se
cunoasc, ntr-o egal msur, i iubirea, gingia sihatrilor fa de fpturile lui Dumnezeu din lume;
ca s se vad c ura lor real fa de lume e altceva dect josnica ur a sufletelor de rnd.
i, fiindc pildele sunt mai lmuritoare, iat una din nesfritul lor irag:
A fost ntrebat un ucenic: Ce este inima milostiv? i a rspuns avva: Adierea inimii omului pentru
toat zidirea: pentru oameni i psri i pentru jivini i pentru draci i pentru orice fptur, nct la
amintirea i la vederea lor curg ochilor lacrmi. Din multa i puternica milostivire care le stpnete
inima i din prea marea lui mpreun-ptimire, i se face inima mic i nu poate ndura, auzi sau
vedea vreo vtmare sau ct de mic stnjenire fcndu-se fpturilor. i pentru aceasta, att pentru
dobitoace ct i pentru vrjmaii adevrului i pentru cei ce-l vatm, el aduce rugciuni n lacrimi,
n tot ceasul, ca s se pzeasc i s se ierte lor (Sfntul Isaac Sirul). Iar avva Agaton zice: A fi voit
s aflu pe un bubos i s iau trupul lui i s-i dau lui trupul meu (Pateric).
Dragostea adevrat, respect, mil ginga fa de fptur, pe de o parte, refuzul lumii, ur
nemblnzit fa de lume, pe de alta. E, dup ct se vede, antinomia clar, crucea vie din care triesc
marii nsingurai. i, ntr-un fel, o adevrat enigm, omenete de nedezlegat.
Dar, n nsingurarea aceasta, nu suntem lsai numai la puterile noastre, i iat de ce enigma ajunge un
lucru foarte simplu: este, nici mai mult nici mai puin, refuzul categoric de a iubi i de a primi lumea,
dup felul ei de-a fi, lumesc i pctos, ci, dimpotriv, ntlnirea cu lumea n lumina sfinitoare,
primirea lumii prin Dumnezeu, descoperirea ei n lumina lui Dumnezeu.
De ce acest refuz de a primi lumea, "dup chipul lumii"?-se va zice. Fiindc lumea a nvat s se
iubeasc pe sine numai ntru ct e trectoare, ntmpltoare, realitate a morii i a pcatului.
Sihatrii nu puteau s nu urasc aceast lume. Pentru crdia aceasta a ei cu zadarnicul, cu diabolicul,
cu pcatul, au urt-o cu pasiune. Au iubit ns zidirile lui Dumnezeu din lume, venicul din ea, cu tot
atta avnt; i, sub paii i ploaia rugciunii lor, firea i agonisea mult suspinata izbvire. Dar mai e
ceva. Nici ura lor fa de pctoenia lumii i nici dragostea lor de fptur n-ar fi cptat atta avnt i

putere, dac n-ar fi avut naintea ochilor dumnezeiasca pild a Domnului. Dumnezeu n pustiu i
nsingurare i dezvluie toat puterea ei de subjugare.
Ceva asemntor trebuie spus i n cazul de fa: pentru pricinile artate, nu ne putem nelege deloc cu
lumea dect prin Dumnezeu. Trebuie s pierdem lumea ca s-o primim altfel: ca s-o primim pe calea
nsingurrii, prin Dumnezeu, ca dor al dragostei dumnezeieti.
II.
i acum, dup ce am vzut i latura de ur i latura de dragoste cuprinse n lucrul nsingurrii, ca i
condiia ei de cpetenie, lipirea sufletului de Dumnezeu, am vrea s tim, desigur, n ce fel au trit
sfinii nsingurarea aceasta. Practic i omenete, drumul nsingurrii l-au deschis sfinii, oameni ca i
noi. i ei ne pot servi drept pild. Pentru c, dac chipurile nsingurrii pot fi multe, intensitatea ei,
nlimea ei nu poate fi dect una: aceea a sfinilor.
E drept c icoana vie a nsingurrii e pilda vieii Domnului. A lsat o puternic ntiprire n inimile
noastre.
Ca om, Mntuitorul de toate S-a golit, de bunvoie, pn la ultima limit. Aijderea, nici o robire, nimic
din cele ce sunt numai ale pmntului, nimic din cele ce nu sunt voia Tatlui nu L-au putut nlnui. El
e numai adevrata slug a slugilor i aceasta nelege El s rmn: independent de toate, perfect, liber,
generos, linitit i puternic.
Vorbind dup modelul omenesc, ai zice c fiecare smerire, fiecare despuiere de bun voie a Domnului,
n loc s nsemneze o pogorre spre nimicnicie, o srcire, e dimpotriv ca o ridicare de nivel a
sufletului spre mai mult libertate, o mbogire. Dar e nfricotoare taina vieii Domnului i sub toate
laturile ne depete.
Numai cnd au venit sfinii, oameni ca noi, nsingurarea a ajuns mai a noastr. Sunt pline crile
sihatrilor de suspine, de lacrimi, de privegheri, de nopile ntregi n rugciuni, de meditaii i
nenchipuite nfrnri, toate numai ca s se poat rupe din lumea pcatului din jurul lor i de lumea din
ei, s-i ia zbor liber heruvimul luntric i s guste, n blnda nsingurare a linitii, bucuriile de negrit
ale unirii sfinte. Dar ce n-au ndurat sihatrii ca s rspund Marii Iubiri o dat ce i-au dat seama c
acest rspuns coincide cu nsi suprema lor mplinire ca oameni?
Desprinderii, cuprins n lucrul nsingurrii, sihatrii i zic deprtare i ur de lume, iar echilibrului n
desprindere-izbutirea nsingurrii-i spun dragoste i linite n Dumnezeu. C marea majoritate dintre ei
au izbutit e lucru sigur; cteva destinuiri ar putea s dea o ideea despre felul cum s-au nsingurat ei:
Ce este lumea? a ntrebat un ucenic; i a rspuns Printele: O desfrnat este lumea; care cu pofta
frumuseii ei trage pe toi care i-au ntors privirea la dragostea ei. Numai cnd cineva se va nevoi,
mai nainte de moarte, a iei din ntunericul acestei lumi, afl toat amrciunea ascuns n dulceaa
ei. Drept aceea, atta vreme ct va fi ascuns n lume, omul nu poate vedea cursele ei. Dar lumea nu
numai pe urmaii ei, pe fiii ei, i ine legai de ea, ci chiar i pe cei dornici de srcie, pe sihatri, i pe
cei ce au rupt legturile ei i s-au ridicat deodat deasupra ei.
Negreit, din toate cursele acestea ale lumii din jur, sihatrii s-au desprins prin deprtarea n pustie,
srcie, castitate, post i nfrnare. A mai rmas ns ceva: lumea pe care o purtau n ei; adic cugetarea
la lume, slava deart, mndria, lenea, osndirea, dispreuirea i celelalte care triesc n inim i dup
fuga din lume.

Lucrarea aceasta pentru desprinderea de lumea din ei, de lumea din inima lor i deplina liberare
luntric, e o adevrat scar cu o larg-cuprinztoare nlnuire de trepte, scar de la pmnt la cer.
Cel ce s-a afierosit pe sinei lui Dumnezeu se cade a petrece ntru odihna minii. Dar fr de srcie,
sufletul nu se poate slobozi din tulburarea gndurilor, iar fr de linitirea simirilor nu va ncerca
pacea minii. Aijderea, fr rbdarea n ispite nu va ctiga cineva nelepciunea Duhului; i subirimea
cugetrii nu o va ajunge, fr citire cu durere. Fr de potolirea gndului, mintea nu poate porni ctre
ascunse taine; i fr de ndejdea cea din credin, sufletul nu poate porni, cu ndrzneal, mpotriva
ispitelor. i iari, fr de luminoasa cunoatere a ceea ce este acopermntul lui Dumnezeu, inima nu
poate nzui spre Dnsul, i fr nfruptarea cu bun tiin din patimile Hristosului, sufletul nu va avea
mprtirea cu Dnsul.
Mult se vor mira cei obinuii a crede c rutin ndobitocit este viaa pustnicilor, citind aceast
podoab de fin psihologie ntru cercetarea cugetului la toate ncheieturile lui:
Pune semn i ntru tine mereu ia seam s vezi care patimi au slbit i care s-au ntrit; care din ele au
pierit i s-au deprtat cu totul i care au nceput a tcea, nu din cauza deprtrii de prilejurile ispitei,
ci din sntatea sufletului tu; aijderea, care din ele ai deprins a birui cu mintea, i nu din lipsa
prilejurilor, i ia aminte de nu vezi cumva la luntrul putrejunii ranei tale, c a prins a crete ca o
carne nou pacea sufletului. Din aceasta i este cu putin s cunoti msura sufletului tu.
Dar acestei scri a nsingurrii, pe care a privit-o Iacob n vis, cine s-i spun toat felurimea liberului
ei sui, i cum s-i hotrm la amnunt toat necuprinderea desfurrii?
n schimb, i tim bine cele dou praguri.
ntiul prag, pragul care ptrunde n cer, se numete iubire, fiindc Dumnezeu este Iubirea nsi, iar
toat duhovniceasca dragoste i strduina, de-a dreptul scobornd din ea, se sprijin pe pmnt, de
pragul milosteniei. Orice fapt de milostenie este, aadar, n sine, o mprtire aievea din IubireaDumnezeu i o unire n sfnta dragoste:
Lucrarea cea cuprinztoare a milei duce nluntru, prin suflet, la mprtirea dumnezeirii. Alt cale
nu este spre dragostea cea duhovniceasc-care pre chipul cel nevzut l sdete n suflet-dac nu
ncepe cineva prin a fi milostiv. Iar micarea aceasta, prin nsingurare, suind de la pmnt la cer i
scobornd napoi, mpreun cu ngerii, este rugciunea. Nici o ascez nu poate rodi fr rugciune,
precum nici o rugciune fr truda trupului i cina inimii. Toat rugciunea n care nu se ostenete
trupul i nu se necjete inima, drept lepdare se socotete.
La capt, nsingurarea i neptimirea ei sfresc n extaz, n rpiri, n vedenia Domnului:
i puterea aceasta a dulceii lui Dumnezeu i nfocarea dragostei Lui care arde n inim i mistuie
toate patimile sufletului i trupului, o simte cineva cnd n toate firile zidirii i n tot lucrul ce se
ntmpl lui cuget cu nelegere i face socotire duhovnicete. Atunci, printr-o mult bun tiin i
dumnezeiasc purtare de grij, ncepe omul a se porni spre dumnezeiasca dorire i deodat se mbat
cu dnsa ca i cu un vin. i cu ct se nevoiete a vieui bine, i a se pzi i a lucra ntru citire i ntru
rugciuni, cu att se mputernicete i adeverit se face n el purtarea aceasta. Cu adevrat, cu
adevrat, o frailor, unuia ca acesta i se ntmpl uneori de nu-i mai aduce aminte c poart trup i
nu mai cunoate c se afl n lumea aceasta.
O dat ajuns la aceast treapt, iat c pustnicului i se ntmpl un lucru neateptat. n adevr, cine a
ajuns la o dragoste de Dumnezeu nsingurat, de felul acesta, rectig, n dragoste sfnt-prin

Dumnezeu i de la Dumnezeu - , i pe oameni i ntreaga fptur. i lucrul acesta este foarte


important:
Nu pot ctiga dragostea oamenilor cei ce iubesc lumea aceasta. Cnd cineva ar ctiga dragostea,
atunci acela, o dat cu dragostea, cu nsui Dumnezeu se mbrac.
Dar semnul celor ce au ajuns la desvrire, acesta este: dac ar fi dai, n fiecare zi, de nenumrate
ori spre ardere, pentru dragostea oamenilor, a-i iubi pe oameni nu se satur.
Dar nu numai att. n linitea nsingurrii n Dumnezeu, ni se dezvluie totodat i frumuseea, icoana
dumnezeiasc din fpturi:
Cnd te-ar umbri i pe tine puterea linitii, nti te ntlneti cu bucuria care fr de pricin i
stpnete, cnd i cnd, sufletul, i-atunci i se deschid ochii i descoperi tria zidirii lui Dumnezeu i
frumuseea fpturilor, dar aceasta, dup msura curiei tale. Iar dac mintea i-ar fi ntruna intit
ntru vederea minunii acesteia, atunci i ziua i noaptea ntruna ai fi ntru uimirile cele slvite ale lui
Dumnezeu.
n rezumat, predania pustniceasc a nsingurrii e clar:
Dac la Dumnezeu nu ajungi dect prin deslipirea total de tot ce nu-i Dumnezeu, n faa Lui nu te
gseti ns niciodat singur i micorat. n adevr, dup ce ai renunat pentru El la toate cte sunt,
descoperi n El i prin El toate fiinele i lucrurile, care numai prin El sunt ceea ce sunt. Iluzia
dezlipirii de toate fr nici o compensaie se schimb atunci n bucuria posedrii tuturor fr nici o
lips, dup modelul lui Dumnezeu nsui. (Maurice Blondel)
La stadiul acesta, omul e cu adevrat, aa cum zice Evagrie Ponticul (Cuvnt despre rugciune, cap.
124, Filocalia, vol. I): Dezlipit de toate, dar i unit cu toate.
Ar spune unii, poate, c nsingurata dragoste a sihatrilor pentru fpturi e-cu tot focul ei de netgduitndreptat mai mult spre latura spiritual, contemplativ, a creaiei. C aceasta e lumea i specialitatea
lor. Dar nu este aa. n felul lor, Prinii n-au fost numai contemplativi, ci erau i oameni de aciune.
Aa nct, prin nsingurare, ei ne-au druit, iubind, mai mult; n realitate, ei ne-au druit o cheie a unor
bogii nebnuite, o atitudine fundamental, un principiu al multor aplicaii viitoare, pe care nc nu le
ntrezrim.
Spus pe scurt, n nsingurare, ei ne-au druit nsui secretul dezlegrii uneia din cele mai fundamentale
probleme universal-cretineti, i anume secretul problemei: cum s fii prezent n lumea aceasta, cu
aciunea ta, fr s fii din lume.
Cu simul lor adnc i lucid, marii nsingurai au vzut clar, n adevr, c un singur lucru au de fcut: o
angajare total i definitiv n ordinea lui Dumnezeu. i au fcut lucrul acesta cu toat voina lor de
uriai nebnuii.
Nimeni nu i-a fcut s oviasc, nici o lepdare nu i-a costat prea mult, nici o sfiere proprie nu i-a
nduioat; era n joc mplinirea nchipuirii lui Dumnezeu din nsi inima lor i pentru aceasta nici o
strdanie nu a fost prea grea, nici o jertf prea mare. S-au rupt cu totul din falsa ordine, demonic,
pctos i prelnic unitar, de fapt spart din marea Unitate, s-au rupt din ordinea anti-dumnezeiasc a
lumii i s-au integrat vnjos, necurmat i exclusiv n adevrata i unica rnduial a Viului Dumnezeu.
Ruptura lor de lume a descoperit oamenilor un echilibru sufletesc nou: linitea, n despuierea cu totul
de lume i n dragostea aprins de Dumnezeu, de la Care i prin Care au primit napoi i fptura n

dragoste i n slujire. n ei frumuseea lui Dumnezeu a biruit frumuseea lumii, nfrind i ntregind
totul. tiu, vom muri, dar ct splendoare (Daniel Turcea).
III.
Dar ce nfiri ia nsingurarea la oamenii din lume, n lumea mirenilor?
nsingurarea nu este bun pentru toat lumea, numai n chip teoretic. Exist o predanie a nsingurrii
chiar n lumea mirenilor. De la primele generaii cretine, nedesprite n mireni i monahi, i care n
nsingurarea lor de pgnitate aveau contiina c ceea ce este sufletul n trup, aceea sunt cretinii n
mijlocul lumii (Epistola ctre Diognet), i pn la cretinii nsingurai de azi, pierdui n necredina de
acum i pe care, uneori, trebuie s fii duhovnic ca s-i descoperi, aceast predanie a nsingurrii struie
vie.
Exist n predania rsritean un amnunt de antropologie, un fel anumit de a vedea pe om, care ne
pare a fi uurat mult lucrul nsingurrii. n tot omul, pentru marii nsingurai ai rsritului, e ntrupat un
nger, un heruvim n devenire. E probabil c, sub lumina cuvntului c dup nviere vei fi ca ngerii lui
Dumnezeu, chipul i asemnarea lui Dumnezeu, icoana de Logos din nou-n trirea rsritean a
sfinilor-a luat figura mai dinamic a unui nger n devenire ntrupat n fiecare om. Oricum ar fi, lucrul
a rmas i rmne caracteristic predaniei rsritene. l regsim covritor ilustrat n acest lucrtor poem
al nsingurrii care este imnul Heruvimilor din obteasca noastr Sfnt Liturghie:
Noi care nchipuim cu tain pe Heruvimi i fctoarei de via Treimi cntare ntreit sfnt aducem,
toat grija cea lumeasc acum s o lepdm, ca s primim pe mpratul tuturor nconjurat de cetele
ngereti.
Aleluia.
Nu ne nelm asupra nenchipuitelor greuti. A vorbi de nsingurare unor fpturi ale lui Dumnezeu
care nu sunt dect nite biei oameni, vnai de toate ispitele, de toi idolii, de toate vrjile i miturile
lumii, trind cu aceleai dobortoare slbiciuni i mizerii n plin vrtejul unei viei ntoars toat spre
pmnt, agitat de toate duhurile i sfiat de nebnuite ncurcturi, patimi i avnturi de tot felul,
vecuind-cu un cuvnt-ntr-o lume n care totul pare sistematic organizat ca s-i goneasc pe oameni
afar din ei nii i mpotriva lor-a vorbi de nsingurare n aceste condiii pare, la prima vedere, c vrei
s faci rzboi cu imposibilitatea. nelegem c nu este lucru uor, pentru oamenii din lume, s se
reculeag, s se nsingureze pentru a se remprospta din fntnile cele adnci ale Existenei, a se regsi
n Dumnezeu i a se reintegra n ordinea Lui. Dar unde altfel va gsi omul curajul s se vad aa cum
este? Ceea ce, teoretic, pare aproape de nenchipuit, faptele ne arat c, printr-o surprinztoare
iconomie, este realizabil. Sunt luminiuri cu putin i n cele mai haotice complicaii.
Cu o trezie luntric mereu gata, cu simul grav al existenei, cu nfocate strigri de rugciuni, cu voina
nezdruncinat de a rmne credincios Marii Iubiri, cu zmulgeri din foc i cu zvcniri de duh care d
bucurie ngerilor i cinstesc omenirea, mirenii au izbutit i izbutesc zilnic n felul lor cu Darul Duhuluiacolo, la postul de ncredere din lume, unde i-a rnduit pronia, s rezolve grozavul paradox evanghelic:
a fi prezent n lume, fr a fi din lume-s libereze heruvimul din ei, i nsingurai cu duhul, s triasc
n dragoste cu Dumnezeu. Au izbutit i izbutesc nsingurarea nu numai oamenii simpli, ci fruntai,
oameni de carte i chiar conductori de popoare.
Sunt mii i mii formele pe care le poate lua efortul nsingurrii la oamenii din lume. Unii au ajuns-o,
imitnd, cu duhul i ct este cu putin unui mirean, modelul sihatrilor. M gndesc, ndeosebi, la acel

strlucit voievod muntean care a fost Neagoe Basarab, despre care se spune c-sub grijile domniei-tria
rugciunea isihast, rugciunea minii. De altfel, dup pravile, aceasta este calea mprteasc a tririi
ortodoxe. Alii i clesc duhul nsingurrii evadnd, la vreme potrivit, n locuri de meditare, rugciune
i sihstrie. Unii au dobndit-o fulgertor. Alii au agonisit-o mult mai anevoie. Greutatea cea mare e,
nainte de toate, ntoarcerea ctre tine nsui, regsirea, ntlnirea-desigur printr-un necurmat lan de
convertiri intime, de rzboi i ceart cu tine-a luntrului tu cel adevrat, personal original, al luntrului
tu cel din fire, aplecat spre Sfnta Rnduial, cel de sub copleitorul nveli de mprumuturi, influene,
psihoze i exasperri de tot felul, sub care ne mascm. Aceast regsire e semnalul ncordrii i
cuceririi tale cu tot adncul fiinei tale pentru Ordine; i sforarea aceasta de cinstit i sincer
nrdcinare n ordinea dumnezeiasc se continu i rmne aprins n adncul vieii tale sufleteti, ca o
rezerv permanent ntr-o zon de ascuns dar vie putere de a te despri de toate fr ovire-ori de
cte ori se cere-pentru adevrul Domnului i voia Lui.
Negreit, pentru c orice nsingurare e un fapt absolut original, cel mai personal i cel mai al nostru,
dintre toate faptele pe care le facem, s-ar putea spune c formele nsingurrii sunt tot attea ci oameni
sunt. Dar oricare ar fi aceste forme ale ei, dou elemente domin i aici, ca pretutindenea n
nsingurare: o sforare de ct mai adevrat deprindere, liberare, de lumea din jur i din noi, i iari o
sforare de a spori n linitea cea mprteasc, n mpcarea cu noi i cu Dumnezeu, n echilibrul viu
izbutit prin aceast desprindere.
i totui, problema nsingurrii cuprinde extensiuni de o mare actualitate. E un fapt banal c toat
iubirea oamenilor este ntoars azi numai spre rosturi pmnteti. Am artat ns c aceast preocupare,
pn la un punct, poate fi transfigurat i ea, poate avea un neles, nu numai potrivnic, dar i pe linia
nsi a drumului nostru cel duhovnicesc.
n adevr, iat ce spune n privina aceasta i un luminat cugettor cretin, care scria:
Cred cu trie c Evanghelia este abia la nceputul ei, c noi nu o cunoatem nc, i cu att mai mult
c ea nu i-a dat toate roadele. V-o repet, niciodat ansele cretinismului civilizator n-au fost mai
prielnice ca astzi. Surd cnd aud pe unul sau pe altul socotind moartea singura instituie care
poart n snul ei venicia i al crei program de viitor este cu siguran mult mai larg i mai
ntemeiat dect chiar trecutul ie de dou ori milenar. V spun, trim nc nceputurile; adevrata
istorie abia de-acum ncepe.
Ei bine, dac aa stau lucrurile, s fie pn ntr-atta de cu neputin a ntrezri o zi cnd oamenii i
vor refuri cultura i civilizaia lor ca pe o slujire cu adevrat dumnezeiasc, slujind prin aceasta
desvrit nsei marile nevoi umane, de la cele mai umile pn la cele mai nalte, de la cele mai pure,
pn la cele mai angajate n materie, de la altar pn la afaceri, la birou, n laborator, pe antier i n
uzine, cu suflete ndumnezeite, de fii i mpreun-lucrtori cu Dumnezeu, cu suflete de nsingurai?
Lucrul poate prea o ndrznea himer. O nelegere mai adnc descoper i o alt fa a realitilor,
aa cum o vedea de pild Sfntul Grigorie de Nyssa. Lucrarea de construire, organizare, cercetare, de
cultur, perfecionarea lumii, svrit de oameni, prin toate soiurile de munc, nu capt n aceast
viziune-cu toat vremelnicia lumii-un neles i o valoare de proporii cu adevrat covritoare,
cosmice? E, nici mai mult, nici mai puin, integrarea omului n planul de conlucrare cu tainicul
Dumnezeu, pentru desvrirea zidirii, pentru restaurarea icoanei Logosului, dup care este urzit
lumea, i ca atare lucrarea aceasta e partea ntregitoare din suprema noastr mplinire ca oameni.
Dar pentru a ajunge pn aici trebuie s tim la perfecie arta de a ne elibera de lumea pcatului, ca s-o
primim din nou mai frumoas, mai pasionat prin i de la Dumnezeu. i aici e tragica actualitate a
nsingurrii.

Nebnuit i ciudat, n adevr, e destinul nsingurrii: dac pilda Mntuitorului pe Carantania i desele
Lui nsingurri o pun n lumin, totui pustnicii sunt aceia care-i statornicesc la amnunt lucrarea i o
ncetenesc de-a binelea printre oameni; i iat astzi ateptm peste tot roadele evanghelice ale
nsingurrii. Pe toate fronturile vieii ne trebuie astzi oameni cu rezerve de nsingurare. Vreau s spun:
oameni cu rezerve de nelegere, de dragoste, de rugciune, de curire de pcat i de patimi, oameni cu
sufletul lipit de Dumnezeu i devotai, luminai i ntrii cu puteri de slujire, n Duhul lui Dumnezeu,
n numele Lui i dup principiile Lui; oameni, ntr-un cuvnt, care nu numai la coala lumii, ci i la
coala lui Dumnezeu au nvat s ndrgeasc i s slujeasc valorile vieii.
Meteugul nstrinrii, iat n adevr vinul care veselete de-a pururi inima omului. i fericit este cel
ce bea din acest vin.
Din el au but desfrnaii i s-au ruinat i pctoii au but i au uitat cile poticnirilor; au but beivii
i au nceput s posteasc; au but bogaii i au ndrgit srcia; au but sracii i s-au mbogit n
ndejde; au but cei bolnavi i s-au fcut sntoi; au but cei muncitori i simpli i s-au fcut nelepi.
Fr ndoial, lucrul pare astzi aproape cu neputin. Dar viitorul e-cu siguran-al acestei nelegeri.
Vremurile mari ce strbatem gem de toate fgduinele i Pronia le are pe ale Sale, uimitoare i
neateptate: nc de pe acum sunt semne c duhul ne apropie de pragul Sfintei nsingurri, care ne va
face generoi i darnici de noi nine i ne va scpa de greutatea de a ne purta sterpi n spinare numai pe
noi nine, integrndu-ne n plintate.
Pentru bucuria acestor gnduri, fie-mi ngduit s mrturisesc simmntul de adnc emoie pe care lam ncercat, descoperind c Biserica noastr a fcut de mult o strns apropiere ntre Naterea
Domnului i gndul nsingurrii. n adevr, preamrind taina ntruprii, Acatistul Bunei-Vestiri, la
condacul al optulea, cnt:
Vznd natere strin, s ne nstrinm din lume, mutndu-ne mintea la cer; c pentru aceasta
Dumnezeu cel Preanalt pe pmnt S-a artat om plecat, vrnd s trag la nlime pe cei ce strig
Lui: Aliluia.
E att de bogat n attea nvminte adnci praznicul Naterii Domnului! Dar cine ar fi bnuit c este
i praznicul nsingurrii? Fr s vrei i vin n minte cuvintele evanghelistului: ntru ale Sale a venit,
dar ai si nu L-au primit; n lume era i lumea printr-nsul s-a fcut, dar lumea nu L-a cunoscut (Ioan
1, 10-11).
i cu toate acestea, nsingurarea Domnului n-a fost nici evadare, nici dezertare din lume. Dimpotriv,
ea a nceput prin ntrupare, prin luare adic de bunvoie pe umerii Si a poverii tuturor problemelor
vieii i fiinei omeneti i a sfrit, n restaurare, n transfigurarea lor, n nviere. E un fapt: nimeni n-a
iubit mai adevrat lumea i nimeni n-a fcut mai mult bine oamenilor, dect nsinguratul Acesta, Care
este nsui Fiul lui Dumnezeu, fcut om.
S nvm la coala Lui datoriile nsingurrii.
Am aflat n scrisul unui om de rugciune aceast apostrof a evlaviei luminate:
M-am sturat, Doamne, vorbindu-i ntruna de mine, ca i cum numai eu a fi vrednic de luat n seam,
ca i cnd eu a fi, i nu Tu, Alfa i Omega. Griete-mi, Doamne, de Tine, cci asta-mi d odihn.
Arat-mi ce simi Tu, ce plnuieti Tu, ce atepi Tu de la noi!

Comoara parintelui Dumitru

Cand renuntasera sa mai spere ca in muntii lor vor exista


manastiri, motii din Albac au primit dar ceresc: un preot-calugar si sase
maicute, care au inaltat o biserica plina de rugaciuni. Ucenic al lui
Arsenie Boca, Parintele Dumitru e omul pe care motii il asteapta demult.
Prin el, Dumnezeu e din nou in Albac, si ei coboara din munti ca saL intalneasca

Imblanzitorul de moti

Abia se topisera zapezile cand oamenii l-au vazut, impreuna cu


maicutele lui, intrand in unda salbatica a Ariesului, scotand bolovani de
rau pentru temelia unei biserici. Erau afundati pana la brau, cate unul se
mai prabusea in nebunele valuri, rasele cele negre siroiau de apa
inghetata si totusi, cu totii erau fericiti. La 39 de ani, Parintele Dumitru
arata intr-adevar ca un ostas. Centura calugareasca ii strange viguros
mijlocul, vesmantul, ochii, barba, pletele ii sunt negre, mersul ii e ferm si
inflacarat, cu pieptul inainte, gata parca la orice pas sa se avante in cele
mai neprevazute primejdii: "Toate lucrurile se fac cu greu", asta e spusa
lui favorita.
Motii aveau nevoie de o manastire aici, in Albac. Dupa prigoana
habsburgica, a urmat cea comunista, si manastirile din Apuseni
disparusera. Lupsa, Posaga, Rametul fusesera ucise de comunisti, astfel
ca la 1990 in Tara Motilor nu mai exista nici o manastire. Dar inainte de
toate, motii aveau nevoie de Parintele Dumitru. De nimeni altcineva
decat de el. Nici astazi localnicii nu pricep cum a reusit sa-i imblanzeasca
si sa-i bage in biserica pe cei mai aspri dintre ei, oameni cu sufletele
impietrite. Parintele Dumitru si-a insusit reteta de la marele duhovnic al
Ardealului, Parintele Arsenie Boca, al carui fiu duhovnicesc a fost. Acesta
i-a spus, odata, nu foarte de mult: "Cand vei ajunge preot, sa fii
ingaduitor cu neputintele oamenilor". Si asa a facut.
Un om cat un munte sta pe marginea raului, cu fruntea intunecata
de ganduri si bea de necaz. E temutul Ioan T., barbat cu putere de urs,
inaintea caruia oamenii isi apleaca privirile. Daca ai zis o vorba
nepotrivita, doar una singura, te poate ucide. Nimeni in sat nu vorbeste
cu el. Parintele Dumitru se aseaza langa dansul fara a-i spune un cuvant.
"Da, baciule, sa beau si eu o gura de vinars..." Omul cat stanca ridica
ochii spre dansul, abia mirat. "Cum, bea popa?" "Bea, ca doara si popa ii
om..." Omul ii da. Beau amandoi. O gura, doua guri... Si atunci omul
incepe a povesti. Necazurile lui, intreaga lui viata chinuita. Marturiseste
totul si plange...
Asa i-a adus popa Dumitru in biserica
pe motii cu suflete de cremene. Asa le-a
castigat increderea, aratandu-le ca este unul
de-al lor, ca stie sa le asculte durerile.
"Barbatul acela pe care il ocolea intregul sat
avea de fapt un suflet bun, insa ceilalti nu
stiau sa-l descopere, sa scoata piatra aceea
pretioasa de acolo, dinauntru. Stiti, eu cred
ca omul e asa ca o floare foarte gingasa.
Macar ca-l vezi poate cat un munte, talhar si aspru, da-i ca o floare. Nici
nu-ti dai seama ce cuvant il atinge si se inchide in el insusi. De aceea, ca
duhovnic iti trebuie multa gingasie ca sa te poti apropia de oameni...

Motii astia muncesc la padure, au o viata foarte grea. Daca le dai


canoane grele, daca le zici: <<Du-te, ba, ca esti prea pacatos>>, pai nui mai vezi in biserica, veci. Odata, le-am poruncit: <<Postiti fara ulei, ca
altfel nu va impartasesc!>>. Mi-am dat seama insa ca eu, ca duhovnic,
eu trebuie sa fac mai intai, postind, tot ceea ce fac ei si dupa aceea sa le
cer lor sa posteasca. Si m-am dus la munca, la padure, cu stomacul gol.
Am ridicat la busteni, am tras cu bratele de lemnele din padure, am facut
tot ceea ce faceau ei. Pe la amiaza eram vlaguit, nu mai eram bun de
nimic, iar ei, care aveau acasa familii de intretinut, ei munceau mai
departe. Si atunci, am inceput sa-i inteleg, sa-i ingadui..."
Sa fii ingaduitor cu neputintele oamenilor... A invatat asta de la unii
mari pastori de suflete, pe care a avut dumnezeiescul noroc de a-i
intalni, duhovnici care i-au calauzit viata pas de pas: Arsenie Boca,
Cleopa Ilie, Teofil Paraianu, Visarion Coman... Iar acum - Parintele Rafael
Noica.

Monahul care citeste gandurile


"M-am ivit si eu pe lumea asta intr-un
sat de munte din partile Sibiului, Cisnadie.
Acum, cand stau sa ma gandesc, cred ca
bunica noastra, Elena, a tras intreaga familie
spre Dumnezeu. Imi amintesc de o femeie in
jurul careia totul era alb. Cearsafuri si perine
mari, albe, scrobite, un cufar sculptat din
care scotea frumoasele haine de duminica si ne gatea pentru biserica. O
femeie nemaipomenit de curata, o ranea orice fir de praf, de murdarie, o
cat de mica rautate omeneasca. Uneori, cand ma trezeam noaptea, o
gaseam in fata candelei, cu ochii inchisi si palmele tremurande,
inclestate adanc una in alta. Odata am intrebat-o: <<Bunico, ce
rugaciuni stii dumneata, ca doara nu stii sa citesti?>>. Era seara tarziu si
ea a inceput sa-mi spuna zeci, sute de rugaciuni si cantece sfinte si abia
acum, cand am ajuns preot, imi dau seama ca acelea erau de fapt
tropare, condace, cantari din cadrul slujbelor pe care ea le invatase
dumnezeieste in biserica. Ea, care nu stia carte, nici macar sa se
iscaleasca, avea stivuite in minte carti intregi de teologie, si asta fiindca
n-a stat ca butucul la Liturghie, ci a ascultat cu sufletul, ani de-a randul,
fiecare cuvant al preotilor. Nu e de mirare ca toti cei zece copii ai ei sunt
foarte legati de biserica. Si astazi, daca vreunul dintre ei are un necaz,
suna telefoanele si toti ceilalti nu merg la doctori sau la tribunale, merg
mai intai la Psaltire. Si se roaga pentru cel in suferinta... Asa a fost si
mama. Pana la 23 de ani, eu am dus o viata banala. Prin primavara lui

'85, mama a auzit de un mare duhovnic pe nume Arsenie Boca, care


facuse adevarate minuni in satele de la poalele Fagarasilor si acum se
afla, aspru supravegheat de Securitate, in satul Draganescu, langa
Bucuresti. Parintele Arsenie avea puterea de a-ti spune ceva despre un
om, doar privindu-i fotografia. Se zice ca si in fotografie ramane o farama
din energia celui care a fost imortalizat pe pelicula. Mama a adus cu sine
o poza mare, in care eram eu, tata, bunicul, sora mea, care plecase la
Manastirea Clocociov inca din '84, un unchi bolnav de scleroza in placi, o
fata bolnava tot de scleroza in placi si multi altii. Curios, dintre toti,
parintele s-a oprit cu privirea asupra mea. <<Cine-i baiatu'?>>. Mama ia spus. <<Sa stii ca baiatu' matale n-are ambitie. Daca mai dadea o
data la facultate, reusea!>>. De unde sa fi stiut ca dadusem la
Politehnica si nu reusisem? Intr-adevar, eram cu totul lipsit de ambitie,
ma angajasem la o filatura de bumbac, eram preocupat mai degraba de
fotbal, de fete, nicidecum de cele bisericesti. Mama a incercat sa-i arate
si alte fotografii, dar parintele a spus: <<Nu, pe mine asta ma
intereseaza. Sa-i spui sa faca Teologia! Neaparat sa-i spui, m-auzi?>>.
Cand a venit acasa si mi-a spus, am pufnit in ras. Iar dupa cateva luni,
mama a fost iarasi la parintele si, minune, de cum a vazut-o, el si-a
amintit imediat: <<I-ai spus fiului tau sa dea la Teologie?>>. <<I-am
spus parinte, da' nu vrea...>>.
Abia prin anul 1986, asa, deodata, am
prins a ma gandi la Dumnezeu. Nu voiam
insa facultatea si preotia de mir, voiam
calugaria, singuratatea, lepadarea de lume.
Aveam ispite si indoieli mari. Intr-o vara, am
urcat in Muntii Neamtului, la Parintele Cleopa.
Cand l-am vazut acolo, sezand in tinda casei,
cu bratele desfacute, batranul acela slabit mi
s-a parut un urias. M-am asezat la picioarele
lui si i-am spus: <<Parinte, suntem acasa numai doi frati, sora mea e
plecata la manastire si m-as duce si eu. Nu stiu ce sa fac, ma gandesc la
parinti, ca imbatranesc, raman singuri...>>. Si deodata, Parintele Cleopa
si-a ridicat bata sa de la pamant si a izbit cu ea in masa, tunand din glas:
<<Cine iubeste pe tata sau pe mama mai mult decat pe Mine, nu-i
vrednic de Mine!>>. Cuvintele lui Hristos, racnite prin pieptul
duhovnicului moldovean, mi-au dat de inteles ca asta este calea. Acesta
a fost felul lui de a-mi raspunde tuturor framantarilor, de a-mi spune ca,
mai devreme sau mai tarziu, va trebui sa fac pasul cel mare...
Tot in acea zi, plecand de la Manastirea Sihastria, m-am hotarat sa
fac un ocol pe la Draganescu, ca sa-l cunosc, in sfarsit, pe Parintele
Arsenie Boca. Iar intalnirea aceasta avea cu adevarat sa-mi schimbe
viata. Stateam fata in fata la o masa lunga din curtea casei parohiale,

sub un nuc mare, batran, noduros, in stanga si-n dreapta noastra se


asezau din cand in cand pe scaune oameni care-si povesteau necazurile,
cereau sfat, unii veneau doar sa-l vada, sa-l asculte, caci pe atunci
parintele aparea rar si nu avea voie sa spovedeasca. Avea niste ochi
mari, umezi, albastri - cel putin asa i-am vazut eu - si se uita fix la mine.
Omul din dreapta ii spunea: <<Parinte, am un baiat care s-o casatorit si
m-o lasat singur si ma batjocoreste...>>, mie, in mintea mea, imi venea
sa-i raspund: <<Asa-ti trebuie, dac-ai facut numai un copil>>. Parintele
zicea imediat, fara sa se intoarca spre omul acela, privindu-ma tot pe
mine: <<Asa-ti trebuie dac-ai facut numai un copil>>. Apoi vorbea altul
si altul si altul... si va jur pe Dumnezeul meu, toate sfaturile si gandurile
care imi treceau prin minte erau rostite de Parintele Arsenie Boca, cuvant
cu cuvant, fara a ma scapa din privire. M-am cutremurat! Cred ca am
inceput sa tremur la propriu, uite asa mi s-o ridicat parul pe mana si miam zis: <<Vai de mine, sa vezi ca parintele asta imi citeste
gandurile...>>. Pur si simplu le spunea oamenilor ce gandeam eu! Si, tot
privindu-ma in ochi, deodata pe chipul lui a aparut asa, un zambet
straniu, abia schitat, care ascundea cele mai adanci subintelesuri. Un
zambet ce voia parca sa-mi spuna: <<Ei, vezi ca stii?!...>>

Cand oamenii nu mai au nevoie de paine...


De atunci, l-am urmat mereu pe Parintele
Arsenie. Eram flamand sa ma spovedesc lui. Zbura
zvonul, adus din gura in gura de ciobanii fagaraseni
mai ales: <<Parintele e la Prislop!>>, <<Maine e la
Draganescu si primeste!>>. Atunci, pe loc, plecam.
De multe ori, mergeam pe jos de la Cisnadie pana la
Sibiu, ca sa prind un tren, si pana dupa pranz eram la
Bucuresti. Duhovnici din acestia, precum Arsenie
Boca sau Ilie Cleopa, se nasc tot mai rar. Sunt oameni
din gurile carora nici un cuvant nu iese intamplator, ci
fiecare vorba, fiecare gest, intonatie, ascund
puternice pilde. Eu cred ca uneori oamenii nu au nevoie de paine sa se
hraneasca, au nevoie de cuvintele unor asemenea oameni mari...
Iata, spre exemplu, o alta intalnire de-a mea cu Parintele Arsenie,
un an mai tarziu, in 1987. De multa vreme gandul nu-mi statea decat la
calugarie si totusi simteam cumva ca n-a sosit inca vremea, aveam
nevoie de o incuviintare sau mai bine zis de o sentinta. Parintele era tot
la Draganescu, aproape terminase de pictat biserica satului, venise

enorm de multa lume si nu puteai sta de vorba cu el decat cel mult


doua-trei minute. Erau oameni cu necazuri ce-mi pareau atunci <<prea
lumesti>>, ca nu se impaca copiii, ca vaca nu da lapte, ca fata nu se
casatoreste si eu judecam in mintea mea: <<Ia uite, domnule, cu ce
fleacuri vin astia, ca doar ar putea sa le spuna si preotului lor din sat. Iar
eu am batut atata drum, eu care am o problema grava - era vorba totusi
de viata mea! - trebuie sa astept atata, sa pierd autobuzul si sa-i ascult
pe toti acesti oameni simpli...>>. In orele acelea de asteptare, m-am tot
gandit cum sa vorbesc cat mai scurt, mai concis, ca sa am timp sa
povestesc totul, si in acele doua minute sa pot primi si raspunsul. Imi
treceau prin minte sute de variante. Si cand am ajuns in fata Sfintiei
Sale, n-am putut zice decat atat: <<Parinte, am 26 de ani si nu stiu ce
sa fac. Sa ma insor sau sa ma calugaresc?>>. Parintele s-a uitat asa la
mine si mi-a spus: <<Mai, nu esti bun acuma nici de una, nici de
alta...>>.
Tarziu, mi-am dat seama ca a fost raspunsul cel mai potrivit, unul
demn de un mare duhovnic. O dovada de mare intelepciune. Mai intai,
un raspuns pe masura trufiei mele de a-mi considera problemele drept
cele mai insemnate, mai presus de ale celorlalti. Apoi, a simtit ca nu
eram hotarat si asteptam mai degraba un ordin care sa ma scuteasca de
framantari si indoieli. El vedea mult mai departe, stia precis ce-mi este
harazit. Un sfant stie ce ti se potriveste. Dar el iti spune primul gand care
ii vine in minte. Cum spunea Sfantul Serafim de Sarov: <<Eu nu stiu
nimic! Eu ma rog. Si primul gand care imi vine in minte in rugaciune,
acela-l iau ca de la Dumnezeu. Restul nu mai e de la Dumnezeu>>.
Aceasta e adevarata taina a duhovniciei: atunci cand mergi la un
duhovnic, lepezi din mintea ta toate argumentele pro si contra intrebarii
pe care vrei s-o pui. Iti golesti mintea de toate, dai la o parte tot de pe
masa, ca sa-L lasi pe Dumnezeu sa puna. Si-ti spui in minte o rugaciune:
<<Doamne, ma duc la slujitorul Tau; lumineaza-l si pune un cuvant in
gura lui pentru mantuirea mea>>. La randu-i, duhovnicul trebuie sa se
roage pentru fiecare credincios in parte: <<Doamne, vine omul asta la
mine; da-mi si mie cuvantul pentru mantuirea lui>>. Si in rugaciunea
asta intri pe aceeasi lungime de unda cu preotul. In rugaciune,
duhovnicul sta foarte atent, incordat, sa prinda fiecare gest, fiecare
tremur din glas, chiar si mimica fetei omului care-i sta in fata. Si rosteste
primul gand ce-i vine in minte. Primul gand ce-i vine in minte... In ziua de
azi, un duhovnic trebuie sa fie pregatit sa spovedeasca oriunde, in chilia
lui, pe strada, intr-o masina de ocazie, oriunde. Parintele Visarion de la
Clocociov, duhovnicul maicilor pe care le-au adus aici, purta mereu un
mic epitrahil pe sub haina, era intr-o permanenta stare de a putea
spovedi pe cineva. Cand m-am marturisit lui pentru prima data, incercam
sa ascund un pacat. Printre multe alte intrebari, ma intreaba si de

pacatul asta. Eu am zis ca n-am facut. Dupa alte intrebari ma intreaba


acelasi lucru. Iarasi am zis ca nu. Mai pune cateva zeci de intrebari si ma
intreaba din nou. Si atunci mi-am dat seama ca in fata unui duhovnic ca
Parintele Visarion nu poti ascunde nimic. Un asemenea preot citeste in
tine ca intr-o carte deschisa.
Cred ca am fost norocos, nemaipomenit de norocos, fiindca am
avut sansa sa-i intalnesc in viata pe acesti giganti, mari calauzitori de
suflete. Aceste intalniri mi-au fost de enorm folos mai tarziu mie, ca
duhovnic.

Minunile Parintelui Arsenie


Parintele Arsenie nu contenea sa-mi
porunceasca sa dau la Teologie. I-am spus ca
se intra greu, la Sibiu erau numai vreo patru
locuri, pe care intrau atunci numai cei cu
relatii, cu bani, cineva imi propusese ca ma
ajuta sa intru daca-i dau cheile de la o Dacie.
In plus, nici nu prea voiam sa ajung preot de
mir, caci ar fi trebuit sa ma casatoresc, or eu ravneam calugaria. Era
primavara lui '89 - anul mortii Parintelui Arsenie - si atunci marele
duhovnic aproape mi-a poruncit: <<Da la Teologie, caci eu o sa ma rog
pentru tine si-o sa reusesti! Ultimul meu gand pentru tine este acesta: fa
Teologia, caci prin Teologie vei ajunge la calugarie!>>. Am dat examen
in '89 si am fost <<admis fara loc>>, o sintagma destul de obisnuita in
epoca, mai precis - respins. Si-am spus gata, plec! In octombrie mi-am
facut inventarul sculelor din fabrica, mi-am platit toate datoriile, mi-am
facut bagajele si am plecat spre Moldova. Facand un popas pe la
Manastirea Sambata, ca sa-mi iau ramas bun de la Parintele Teofil
Paraianu, am intrat pe la o maicuta batrana si suferinda, maica Teoctista.
Despre monahia aceasta pot spune ca a fost o adevarata sfanta. De
fiecare data cand m-am intalnit cu ea, tot ceea ce mi-a spus s-a implinit
negresit. Si sa vedeti, cand am instiintat-o ca m-am hotarat sa plec, ea
mi-a zis: <<Nu, nu pleci! Ai rabdare sa treaca anul 1989, ca se vor
intampla lucruri mari! Ai asteptat atata timp, mai ai rabdare numai doua
luni>>. Exact acestea au fost cuvintele ei. Si asa a fost: dupa o luna, in
noiembrie, a murit Parintele Arsenie, iar dupa inca o luna, in decembrie,
a venit Revolutia si am fost chemat inapoi la facultate. Se marise
numarul de locuri, fiindca era mare criza de preoti. Daca n-o ascultam pe
maica Teoctista si apucam sa plec la manastire, nu ma mai intorceam sa
fac scoala.
Tin minte ca-n ziua in care am aflat ca Parintele Arsenie va fi

inmormantat la Prislop, eram in casa unei crestine si n-am mai apucat sa


ma duc acasa. Am plecat imbracat doar cu un pulover, era frig, inceput
de decembrie, si tot drumul cu trenul imi tot venea sa plang. Ciudat insa,
cand am ajuns acolo, n-am mai simtit tristete, ci o stranie bucurie. Nu
stiu de ce. Poate fiindca am intalnit acolo foarte multi oameni care i-au
fost apropiati parintelui, pe care ii vazusem la Sambata, la maica
Teoctista, la Draganescu sau la Sinaia, o mare familie. Nu pot uita o
secventa: cand au scos sicriul din biserica, in spatele meu era o femeie
imbrobodita, plansa, si un barbat foarte inalt, amandoi tarani din partile
Fagarasului. Si brusc, barbatul a ramas ca paralizat, cu ochii mari,
inspaimantati, si-a indreptat mana spre inima si deodata a facut asa, in
mare soapta: <<uoaaaahhh!>>. Tin minte chiar ca i-am urmarit prin
curtea manastirii, doar-doar voi afla ce-o fi vazut barbatul acela. Si cand
mergeam cu totii spre groapa, am tras cu urechea si am auzit: cu toate
ca era amiaza, omul vazuse sus, pe cer, o cruce de stele... O minune
legata de Parintele Arsenie am vazut chiar eu, cu ochii mei, in ziua de
vineri, 3 august 1990. Venisem la Manastirea Sambata cu o fata foarte
credincioasa, bolnava grav de scleroza in placi. Era bolnava de 17 ani, nu
putea merge decat cel mult cinci-zece pasi, o duceam cu un carucior din
acela pentru invalizi. Astfel am urcat impreuna spre un izvoras, doi
kilometri mai sus de manastire. Si cum stateam amandoi langa izvorul
acela, in poiana apare o batrana a carei infatisare era imposibil sa nu-ti
atraga atentia. Parea de vreo o suta de ani, dar era inalta, negarbovita,
cu ochi albastri, plini de viata. Eu povesteam cu fata asta, cu voce
inceata. Zic: <<No, maine as vrea sa urc pana la chilia Parintelui
Arsenie, sub poalele Fagarasului...>>. Desi se afla cam la o suta de pasi,
batrana a ridicat ochii spre mine si m-a intrebat: <<Chiar vrei sa mergi
la chilie...?>>. Nu va pot spune ce voce avea femeia asta... Un glas ce
ajungea pana la noi cu o ireala putere, un glas aproape mustrator si
totusi nu, un glas ce venea parca sa ne certe din lumea cealalta... Eu am
spus ca da, merg la chilie, batrana a zis: <<Bine>>, si-a luat apa de la
izvor si, cand a dat sa plece, s-a intors catre noi si ne-a intrebat: << Nu
vreti un mar?>>. Noi am spus: <<Da>>. Ea si-a bagat mana in straita si
a scos doua mere mari, galbene, unul pentru mine, celalalt pentru fata.
Si atunci m-am uitat la piciorul ei. Un picior nefiresc de mare pentru o
femeie, numarul 45 sau chiar 46. Batrana s-a indepartat si fata imi zice:
<<Mai, parca intrau ochii ei prin mine, simteam ca trece privirea ei prin
mine, ca-mi intra in carne, in corp...>>. Iar eu puteam sa jur ca erau
aceiasi ochi mari, albastri si umezi, pe care-i vazusem atunci la
Draganescu. Deodata, pe amandoi ne-a strafulgerat un gand: <<Sa vezi
ca a fost parintele!>>. Am alergat dupa batrana dar, cu toate ca nu
trecusera nici doua minute de la plecarea ei, n-am mai gasit-o nicaieri.
Mai mult, pe poteca aceea veneau spre noi niste turisti care ziceau la

randu-le, ca n-au vazut nimic, nici o batrana. Am mai zabovit putin si,
cand a fost sa plecam, fata zice: <<Hai, ca incerc sa merg pana la
carucior...>>. Cand a ajuns la carucior zice: <<Mai incerc doar sa cobor
pana in drum, c-am vazut ca m-ai tras cam greu pe panta asta...>>.
Cand am ajuns jos, la drum spune: <<Mai, nu stiu, parca simt asa, o
putere in picioare>>, iar eu am indemnat-o in gluma: <<Macar daca ai
merge pana la manastire, sa nu ma tot obosesc sa imping de carucior
prin grohotisul asta>>. Atunci ea s-a oprit, s-a uitat spre cer si a devenit
foarte serioasa: <<Doamne, n-as vrea sa merg decat ca sa nu-i mai
supar pe altii!...>>. Si a mers cei doi kilometri pe jos. Facuse asa o febra
musculara, ca sambata n-a mai coborat de la chilie. Insa din acea zi si
pana astazi, fata aceea merge pe picioarele ei.

Ajutor din lumea de dincolo


In '92 m-au hirotonit. Era o lipsa mare
de preoti si biserica noastra a cautat sa
hirotoneasca mai repede, inainte de
terminarea studiilor. Si cred ca in destinul
meu nici acest lucru n-a fost intamplator.
Dintotdeauna m-am simtit atras foarte
puternic de povestea lui Avram Iancu, de
moti, de luptele acelea dramatice din Apuseni. Cand eram copil ma
jucam <<de-a Horia>>, cand am crescut la spuneam tuturor ca, dac-o fi
sa ma insor, o sa-mi iau o moata. Preasfintitul mi-a spus: <<Am o
parohie, da-i cam izolata, intr-un sat indepartat de munte, Lazesti...>>.
Cand am auzit de Apuseni, am zis ca ma duc sa vad. Extraordinar este ca
tot atunci am aflat de la un prieten din Cisnadie, pe care-l chema Lazea,
ca aproape toti oamenii din satul nostru sunt de fapt moti refugiati din
acest Lazesti. Si Doamne, cand am urcat acolo, in satul de deasupra
Albacului, am zis ca urc spre Paradis... Ciute salbatice si veverite ne taiau
calea, casa parohiala era langa un miez de padure, ocolita de un paraias
limpede, intocmai ca-n visele copilariei mele. Acolo e o biserica foarte
frumoasa, veche de la 1732, cea mai veche de pe Valea Ariesului, avand
o usa dintr-o singura bucata de copac, lata de peste un metru si un brau
cioplit de insusi Horia. Cand am venit eu in Lazesti, puteai sa lasi in drum
un teanc de bani si nu ti-l fura nimeni, azi obiceiul asta s-a cam pierdut.
I-am zis Preasfintitului cu toata gura: <<Accept!>>. Sapte ani de zile am
ramas acolo <<preot celib>>, un rang bisericesc mai neobisnuit, ceva
intre preot de mir si calugar. Si tot in '92, de Sfantul Ilie, odata cu Targul
de Fete de la Gaina, s-a pus si piatra de temelie a manastirii acesteia.
Veneau insa alte ispite. Nu stiu daca aveti idee in ce lume halucinanta

traiesc motii acestia. Si azi se pastreaza nealterate credinte populare


dinaintea lui Hristos, teama de strigoi, de valve, de varcolaci, de oameni
care iau mana laptelui de la vite si alte practici din astea magice. Este o
vorba in vaile acestea: <<Lasa ca te cumpenesc eu!>>. Oh, e de ajuns
sa-i spui unuia vorba asta, ca e un adevarat dezastru. Din pricina
blestemelor, aici au murit oameni, s-au destramat familii, eu insumi am
intalnit nenumarate cazuri. Veneau babute sa le deschid Pravila, sa le
citesc moliftele Sfantului Vasile, sa le fac dezlegari... Si deodata, mi-am
dat seama cat de mic sunt eu sa ma impotrivesc conceptiilor unui popor
intreg. Aveam nevoie de un sprijin, de un sfat. La cine sa ma duc? Marii
mei duhovnici murisera. Pe Parintele Teofil Paraianu greu il prindeai, caci
dupa '90 incepuse sa tina conferinte, sa apara la televiziuni... Asa ca mam hotarat sa merg sa ma rog la mormantul Parintelui Arsenie Boca. Era
un 8 mai insorit si, totodata, praznuirea Sfantului Arsenie cel Mare. Am
cazut in fata mormantului si i-am spus: <<Parinte Arsenie, tu m-ai facut
preot, prin rugaciunile tale sunt ceea ce sunt azi, te rog, ori imi trimiti un
duhovnic sa-mi fie aproape acolo, in munti, ori sa stii, eu renunt! Ma duc
la o manastire, stau linistit si-mi vad de rugaciune. Daca tu crezi ca am o
misiune in Muntii Apuseni, trimite-mi ajutor!>>. A urmat poate cel mai
mare miracol pe care aveam sa-l traiesc in viata mea. A doua zi, in 9 mai
1993, m-a chemat la dansul Preasfintitul Serafim. Zice asa: <<Stiu ca ai
un sat linistit. Uite, este un preot din strainatate care vrea sa se retraga
vreo doua-trei luni, sa se odihneasca, sa scrie niste carti. Ai avea tu
posibilitatea sa-l cazezi undeva?>>. Eu stiam in Cisnadie pe cineva
plecat din Lazesti, care avea acolo o casa libera. Am zis ca da, pot. Am
venit dupa doua zile, l-am luat de la Sibiu pe acest parinte <<strain>> si
am plecat impreuna spre Apuseni, cu o masina a Episcopiei. Venise chiar
in acea zi de la Bucuresti, calatorise toata noaptea cu trenul, era tare
obosit si a dormit in microbuz pana aproape de Zlatna. Cand s-a trezit
din somn a privit muntii, s-a uitat si la mine si a spus: <<Iarta-ma,
parinte, ca nu m-am prezentat. Numele meu este Rafael Noica...>>.

Secretul mantuirii
A venit sa stea doua luni si a ramas
zece ani. Si, marturisesc, cand am vazut ce
comoara mi-a trimis Dumnezeu, in fiecare zi
ma rugam sa nu plece. Si ma rog si acum. A
fost sprijinul de care aveam nevoie,
calauzitorul pe care i l-am cerut Parintelui
Arsenie in rugaciunea de la mormant. El m-a
sfatuit sa nu plec de aici. Mi-a spus asa: <<Apuca-te si fa manastirea

acolo unde s-a pus piatra de temelie, caci Sfantul Ilie este
inaintemergator al celei de-a doua veniri a lui Hristos si hramul acesta te
va ajuta!>>. A fost omul cu care m-am sfatuit mereu, in orice am facut.
Am adus cele sase maici de la Clocociov, intre ele si sora mea, maica
Meletia, care avea o experienta de manastire de 14-15 ani. Au venit cu
draga inima, renuntand la acea mandrete de manastire olteneasca,
pentru a trai ani la rand intr-o baraca muncitoreasca si chiar ziceau, mai
in gluma, mai in serios: <<Am plecat de acolo, din Slatina, de la
poluarea cu fluor si-am nimerit aici, la cianurile lui Frank Timis...>>. Si
am inceput sa muncim. Maicutele lucrau pana la epuizare, cot la cot cu
muncitorii, ele singure au sapat, cu lopata si tarnacopul, fundatia
bisericii...
Cat despre Parintele Rafael, ce sa va spun? Se simtea ca muntele si
linistea ii faceau bine. Umbla zile intregi singur prin codri, natura il
insufletea, ii era ca o adevarata biserica. <<Un calugar trist este un trist
calugar>>, obisnuia sa spuna, adica un calugar ca vai de el. Un om de o
delicatete extraordinara, niciodata nu l-am vazut incruntat, rostind un
cuvant impotriva vreunui preot din imprejurimi. De altfel, el sustine ca
asta e singurul secret al mantuirii: sa nu judeci pe nimeni. Daca tu nu
judeci pe nimeni, nici Dumnezeu nu te judeca pe tine. Daca ar avea omul
constiinta asta sa nu judece niciodata pe nimeni, atunci cu siguranta s-ar
mantui. Am auzit odata o marturie a unui duhovnic foarte renumit in
zona Sibiului, Parintele Neofit de la Manastirea Turnu de Valcea. Dupa ce
a stat mult de vorba cu Parintele Rafael, a iesit din casuta lui, de acolo,
din munte, si mi-a spus: <<Sa stii ca pana astazi eu n-am vazut calugar.
Acum am vazut!>>. Calugar, adica <<kalos gheron>>, adica batran
frumos...
Eu?... Eu, calugarul cel tanar si nelinistit, dupa atatia ani de
framantari cred ca in sfarsit mi-am gasit linistea. Uneori stau si privesc in
jur si ma simt cu adevarat fericit. Sus, in munti, il am pe monahul fara
pereche, povatuitorul, sprijinul intru toate cele duhovnicesti. Aici, jos, am
manastirea, o am pe sora mea alaturi si pe aceste maicute cu suflete de
eroine. Si, cea mai de pret dintre comori, ii am pe ei, motii."
BOGDAN LUPESCU
Zece ani de la moartea parintelui Arsenie Boca
Luna noiembrie a anului 1989 avea sa desparta faptura trupeasca a parintelui
ARSENIE BOCA de turma de credinciosi care n-au incetat sa-l iubeasca si sa-l
urmeze, nici atunci cand accesul ca preot in biserica i-a fost interzis. L-au urmat,
de altfel, si dupa ce magica sa faptura duhovniceasca s-a adunat intr-un nume, pe
crucea din cimitirul de la Manastirea Prislop din Hateg. Il urmeaza si astazi. Satele

ardelene ii traiesc aievea invatatura si pilda, considerandu-l drept sfant. In semn


de omagiu fata de marele duhovnic si martir ortodox, revista noastra
persevereaza in stradania de a-i reface portretul, pe baza marturiilor celor care lau cunoscut: preoti, intelectuali si tarani din Tara Fagarasului si Brasov
Preot NICOLAE BABOIA
(Porumbacu de Sus - Brasov)
"Dupa mine, parintele Arsenie Boca este un sfant. Daca altii recunosc
sau nu lucrul asta, e treaba lor"
L-am cunoscut pe parintele Arsenie Boca in urma cu vreo 30 de ani, la Manastirea
Schitul Maicilor din Bucuresti. Era in '67. Pe vremea aceea, parintele era acolo cu
domiciliu fortat. Am fost, chipurile, cu o icoana degradata, ca sa ne-o refaca. In
Tara Fagarasului, se incetatenise obiceiul ca, inainte de a-si intemeia o familie,
preotii tineri sa treaca pe la parintele Arsenie. Fiindca intentionam sa ma
logodesc, am fost si eu cu viitoarea mea sotie la el, pentru a ne binecuvanta si a
ne da sfaturi. Ne-a privit si ne-a spus fiecaruia felul nostru de-a fi. Cu toate ca
atunci parca nu ne-a venit sa credem, de-a lungul anilor ne-am dat seama ca a
avut dreptate. "Da, a zis el, va potriviti, va completati unul pe altul." Ne-a
binecuvantat, apoi m-a luat deoparte: "Frate Nicolae, mi-a spus, cand vii de
undeva, sa-i aduci totdeauna sotiei tale o floare. E gingasa si se va bucura".
Cititor al inimii
De-a lungul timpului, mi-am dat seama ca parintele Arsenie era un cititor al inimii.
Dupa mine, el este un sfant, iar daca altii recunosc sau nu lucrul asta, e treaba lor.
Caci adesea intre oameni sfintii nu sunt cunoscuti. Chiar si Mantuitorul s-a aratat
oamenilor si acestia nu L-au vazut, nu L-au cunoscut. Viata sfintilor este tainica.
Departe de ei gandul de a-si afirma in vreun fel sfintenia, caci ei se smeresc.
Declar fara nici un fel de retinere: pentru mine, parintele Arsenie a fost un prooroc
al zilelor noastre, un om al lui Dumnezeu, pe care putini l-au cunoscut cu
adevarat, atat dintre cei mari, cat si dintre cei mai mici. Avea, de exemplu, darul
inainte vederii - fapt pe care cei de astazi se cam retin a-l recunoaste, si poate pe
drept cuvant. Nu e bine sa ne hazardam in afirmarea unor lucruri ca acestea! Dar
in ce ma priveste, mai ales in calitate de preot, trebuie sa recunosc ceea ce este
adevarat, ceea ce am trait si-am vazut, stand alaturi de el.
Aici, in Tara Fagarasului, parintele Arsenie a fost mai respectat si mai iubit ca
nicaieri. Ca dovada a acestui respect, noi - satenii din Porumbacu de Sus - l-am
pictat in biserica. Sigur, nu in randuiala canonica a bisericii - nu poti declara pe
cineva sfant, pana nu este recunoscut de Sfantul Sinod - ci intr-un fel de randuiala
de suflet si constiinta, care ne-a indemnat sa-i facem dreptate si sa-l trecem
printre sfintii romani. I-am spus pictorului sa scrie: Sfantul Parinte Arsenie de la
Prislop.
Puterea de a sti gandurile
Nu pot sa spun ca eram in permanenta in preajma lui, dar niciodata nu ii simteam
lipsa, pentru ca efectiv imi dadeam seama ca, daca-i cer ajutorul, ma ajuta

oriunde as fi. Avea puterea asta de a-ti sti gandurile. De pilda, am trimis-o odata
pe cumnata noastra la el, pentru ca eram nemultumit de ceea ce realizasem in
parohia mea pana atunci, din punct de vedere spiritual. Si l-am rugat sa ne spuna
ce sa fac ca sa-i apropiem si mai mult de biserica pe credinciosii de la noi. El a
spus (va redau intocmai): "Sora Maria, du-te si spune-le la parinti (eram preotii de
la doua parohii invecinate) caci cu forta nu se poate mantui nimeni. Sa-si faca
datoria si atat. Cine vrea sa vina la biserica, vine! Cine nu - nu il putem mantui cu
forta". Cand tocmai realizam pictura bisericii, ne-a trimis vorba: "Grabiti-va, ca vor
veni vremuri mai grele si o sa fie un timp cand n-o sa mai puteti face nimic". Si
intr-adevar, la un an dupa Revolutie, n-am mai putut face nimic cu putinii bani ai
micii noastre parohii.
Minuni
Cat parintele Arsenie era la Prislop, socrul meu a ramas trei luni de zile la
manastire si a lucrat. Intr-o zi, vine un cetatean pe numele lui Ilie, bolnav. De la
intrarea in manastire, parintele, care era sus pe un deal, l-a intampinat cu
intrebarea: "Cum e Ilie, asa-i ca-i pacat?". Omul acela se impartasise cu
nevrednicie. A vazut ca toata lumea merge la impartasit si s-a dus si el, beat. Si
pe urma s-a aprins impartasania in el si a alergat la toti medicii, in toata tara, si
nimeni nu-l putea ajuta cu nimic. Si atunci, a auzit de parintele Arsenie si s-a dus
la manastire. Si parintele i-a spus si pe nume, si i-a spus si ce pacat a facut, fara
sa-l fi vazut pana atunci. Parintele i-a dat indrumare ca trebuie sa ramana la
manastire trei luni, ca sa poata fi lecuit. Dupa o luna, omul s-a dus la parinte si i-a
spus: "Eu vreau sa merg acasa la copii si la nevasta". Parintele i-a spus: "Nu te
duce, ca nu te-ai vindecat". "Ba, eu vreau sa ma duc." "Mai, iar te-apuca, stai aici,
ca inca nu te-ai vindecat". Si a plecat omul si iar i-a fost rau. Cand incepea sa arda
impartasania inauntru, zice ca tipa si se zbatea tulburat. Si atunci s-a intors inapoi
si a ramas trei luni de zile si s-a lecuit.
Multi dintre credinciosii pe care i-am intalnit in calitate de preot de-a lungul
timpului mi-au spus despre minunile parintelui. Unele dintre acestea sunt pe cat
de simple, pe atat de greu de explicat. De pilda, imi spunea o doamna de la oras
ca sotul ei era tare betiv si nu stia cum sa scape de aceasta patima. A fost la
parintele Arsenie si l-a rugat cu lacrimi in ochi sa se roage pentru indreptarea lui.
Si, intr-o buna zi, acestui om dintr-o data i-a pierit orice atractie fata de bautura...
In ultimii ani de viata, parintele Arsenie era complet detasat. Iti vorbea exact ca
un trimis al lui Dumnezeu, care nici nu se plange si nici nu ia parte la bucuriile
efemere ale acestei lumi. Avea o raspundere serioasa, apostoleasca, o autoritate
spirituala extraordinara. Cuvantul lui iti patrundea pana in inima si simteai ca-ti
cunoaste sufletul. Puterea lui duhovniceasca era de dincolo de cuvant.
Moartea
La Biserica Draganescu, parintele Arsenie pictase un calugar rastignit pe cruce.
Multi credinciosi zic ca s-a pictat pe dansul, dar cu certitudine nu se stie nimic.
Nici cauzele mortii nu sunt prea clare. Parintele Horia, care era peste vale si care la cunoscut mai indeaproape, a spus ca a fost la Ceausescu cu cateva luni de zile
inainte de moarte si i-a spus: "Vezi ce faci, ca nu este bine, da-le mancare la

oameni, da-le libertate, ca nu e bine". Dupa ce a iesit de acolo, l-a urmarit


Securitatea si la iesirea din Bucuresti au fost somati sa se opreasca. Soferul nu
voia sa opreasca. Parintele i-a spus: "Opreste, ca te impusca, te omoara, si tu ai
copii. Pe mine o sa ma maltrateze, dar de mine nu ramane nimic in urma". Si
atunci soferul a oprit. Au venit doi securisti, l-au scos din masina, l-au batut
cumplit si de acolo i-a venit sfarsitul. Ce spun este din auzite si nu este sigur.
Dupa cum este stiut, inmormantarea a fost in vremea lui Ceausescu si se fereau
oamenii sa vorbeasca despre parinte, ba unii dintre noi au refuzat sa fie
fotografiati, ca sa nu se poata dovedi ca au participat la inmormantare. A fost o
minune ca am putut tine un necrolog, cat de scurt, pentru ca nu ne dadeau voie
sa vorbim. Inainte de moarte, parintele Arsenie ne-a avertizat: "Sa nu vorbiti!".
Dumnezeu a facut o minune, ca atunci cand am ajuns la mormant cantaretii nu
mai cantau, nimeni nu mai vorbea nimic, era un moment de suspendare. Si
atunci, am zis catre maica stareta si catre parintele Daniel: "Imi dati voie sa spun
cateva cuvinte?". Intr-un fel, poate le-a parut rau dupa aceea, pentru ca am avut
cam mult curaj atunci. Am spus: "Iubiti credinciosi, ne dam noi seama pe cine am
adus aici? Nu am adus un om de rand, eu, nevrednicul, am adus pe umar un sfant.
Un sfant am adus, nu un om oarecare. Invatatura pe care acest sfant ne-a dat-o,
cine va fi mai intelept va pune-o la inima si va pune-o in practica". La urma, maica
stareta mi-a spus ca am exagerat cand am spus ca este un sfant. I-am spus:
"Maica stareta, iti dau un raspuns - sfantul Ioan Iacov a lasat in scris: <Sa va
rugati pentru iertarea pacatelor mele, ca sunt sigur ca ma voi duce in iad, pentru
ca nu am indeplinit voia lui Dumnezeu>. Si a ramas douazeci de ani in mormant si
dupa douazeci de ani s-a descoperit trupul sau ca sfinte moaste, ca n-a putrezit.
Eu am credinta ca peste ani de zile, ne vom inchina moastelor parintelui Arsenie".
Cand m-am intors acasa, m-au provocat oamenii in biserica, intrebandu-ma: "Cum
a fost, parinte, la inmormantarea parintelui Arsenie?". Atunci, spune sotia mea, mam dezlantuit in biserica si am spus tot ce aveam pe suflet. Cand m-am intors de
la biserica, ea mi-a spus: "Mananca, ca acum ai facut-o! Vine Securitatea sa te
ridice". Nu am avut, din fericire, dupa aceea probleme pentru ca era in noiembrie
1989, cand lucrurile se precipitau si nimeni nu mai avea timp sa ne ia din scurt.
Un an de zile dupa aceea, la primul parastas, maica care-l ingrijise bolnav pe
parinte mi-a spus: "Puteti vorbi, parinte, dar numai adevarul sa-l spuneti". Si
numai adevarul l-am spus. Era o ploaie rece, marunta si deasa: "Iubiti credinciosi,
dati la o parte umbrelele, pentru ca aceasta nu este o simpla ploaie, ci acestea
sunt lacrimile pe care parintele Arsenie Boca le-a varsat pentru poporul acesta". Si
nu am gresit, pentru ca dupa inmormantare mi-a marturisit cineva ca, intr-adevar,
la Sambata, cand predica, parintelui ii curgeau lacrimile ca dintr-un izvor.
Parintele-calugar DOMETIE
Manastirea Sambata - Fagaras
(decedat in 1995)
"A fost mot, din Tara Motilor"
Acest sfant prea cuvios parinte a fost mot din Tara Motilor. S-a nascut in satul Vata
de Sus, langa Brad, judetul Hunedoara, din parinti bine credinciosi, Iosif si Cristina.
Tatal sau cunostea meseria de pantofar si-l punea pe fiul sau sa invete sa bata

cuie de lemn, si acesta le rupea si povestea ca-l batea cu cureaua cu care tinea
papucii.
A mai avut si o sora, pe care o chema Constanteana, si care a murit de tanara. Iar
bunica lor, pe care o chema Ana, fiind si ea tare credincioasa, a ingropat-o pe
Constanteana intr-un loc frumos, mai inalt, si a facut peste mormantul ei o
bisericuta, cu altarul chiar peste mormantul fetei. Daca fratele ei, Zianu - caci asa
l-a chemat de botez pe parintele Arsenie - se va face preot, cand va sluji in
biserica sa fie si sora lui acolo.
Facandu-se Zianu marisor si terminand scoala primara, l-a dat mai departe si la
Teologie, ca sa se faca preot. Caci mama copilului, Cristina, dupa ce a ramas
insarcinata, a visat ca are in pantecele ei soarele si luna, si mereu se intreba ce va
fi cu copilul pe care il va naste si l-a dat la scoala ca sa se faca preot. Tatal
copilului, Iosif, murise intre timp si mama lui, tanara fiind, a fost silita de mama ei
sa se marite a doua oara. Dar Zianu s-a suparat: "De ce s-a maritat?" si n-a mai
vrut sa treaca pe acasa, iar cu timpul mama-sa n-a mai stiut de dansul.
Zianu fiind elev bun la Teologie, mitropolitul Balan l-a sfatuit sa se faca calugar la
Manastirea "Brancoveanu" - Sambata de Sus, Fagaras. Venind la manastire, l-a
calugarit si i s-a pus numele de Arsenie.
Dupa un timp, mitropolitul l-a trimis in Grecia, la Muntele Athonului (Athos - n.r.),
ca sa se induhovniceasca. Ajungand la Sfantul Munte si necunoscand pe nimeni, a
spus parintele ca s-a dus intr-o padure si s-a rugat mult Mantuitorului sa-i trimita
un bun povatuitor, dar nu a fost ascultat. "Dar de la o vreme - a spus parintele mi-am dat seama ca Mantuitorul are o Mama buna si m-am rugat ei cu lacrimi in
ochi, sa-mi dea un povatuitor, sa ma invete in cele ale calugariei, spre mantuire."
Si a zis parintele ca insasi Maica Domnului a venit si l-a luat de mana si l-a urcat
pe un munte inalt, ce era intre doua prapastii, de iti era frica sa privesti in jos. Si
muntele era ascutit, de numai cat calcai cu talpa piciorului. Si l-a urcat Maica
Domnului si l-a dat in grija unui sfant care traise pe pamant cu doua sute de ani
mai inainte - dupa unii ar fi fost chiar Serafim de Sarov. Iar Maica Domnului s-a
facut nevazuta. Si spunea parintele ca se ducea in fiecare zi pe creasta acelui
munte si nu ii mai era frica ca va cadea in prapastie.
Cat timp, n-a spus, dar probabil ca 40 de zile a primit invatatura de la acest sfant.
Aceasta a spus-o o singura data, la cativa credinciosi (sigur ca pentru smerenie).
Desigur ca Maica Domnului l-a intarit de a postit atunci 40 de zile incontinuu, timp
in care l-a povatuit sfantul ce i se aratase. Dupa un an de zile, a venit la
Manastirea Sambata intarit cu Duhul Sfant, cu mare dar
proorocesc si cu putere, ca daca te privea, simteai un curent
in suflet si te umileai. Si-ti descoperea gandurile, iti spunea
numele, iti descoperea pacatele si faptele ce le-ai facut,
cunoscand si viata.

La mormantul Parintelui
ARSENIE BOCA

E Duminica Tuturor Sfintilor si Manastirea Prislop isi incepe inca o


dimineata din indelungata sa istorie de peste 700 de ani. Dangatul
clopotelor, rasfrant de piscurile de piatra ale Muntilor Retezat, umple
frumoasa Tara a Hategului de zvonuri de sarbatoare. Prea multi pentru
biserica din care credinciosii se revarsa afara, pelerinii veniti la Prislop
asculta slujba, asezati in grupuri pe iarba. Psalmodia monotona a
rugaciunilor, insotita de glasurile ingeresti ale maicilor, aseaza pe lume o
impacare de nedescris. Cu toate astea, o mare parte dintre cei veniti la
sfanta Manastire Prislop trec pe sub ferestrele inguste ale bisericii,
urcand pe poteca ce duce pe sub bolti adanci de padure, la mormantul
Parintelui Arsenie Boca, marele duhovnic al Transilvaniei. Inconjurat de o
coroana de brazi, locul mormantului a fost ales de legendarul ieromonah
drept vesnica odihna pentru ramasitele sale pamantesti. Tocmai de
aceea, mai mult decat celelalte meleaguri pe unde a trecut de-a lungul
agitatei sale vieti, Prislopul a ramas stapanit pentru totdeauna de
amintirea lui Arsenie Boca, dovada sirul nesfarsit de pelerini care sosesc
necontenit la cimitirul din deal, de la moartea sa si pana in ziua de azi.
Inainte de-a veni in Tara Hategului, monahul pe care ardelenii il
considera sfant, ucenicise ca preot si ca duhovnic la Manastirea
Brancoveanu de la Sambata de Sus, unde prezenta sa aduna multimi
uriase de credinciosi. Peste decenii, Parintele Arsenie avea sa primeasca
o epistola de la Nichifor Crainic, in care dascalul sau spiritual evoca in
cuvinte emotionante cele petrecute acolo, in primii ani de dupa razboi:
"Iubite Parinte Arsenie, a fost o vreme cand te-am stiut pictor de suflete,
dupa modelul Domnului Nostru Iisus Hristos. Ce timpuri inaltatoare, cand
toata tara lui Avram Iancu se misca in pelerinaj, cantand cu zapada pana
la piept, spre Sambata de Sus, ctitoria voievodului martir!". Dar
vremurile deveneau tot mai primejdioase, iar valtoarea starnita de pastor
printre oile sale duhovnicesti era incomoda atat pentru Biserica
ortodoxa, cat si pentru autoritatile comuniste ce se instalau la putere.
Din aceste pricini, Arsenie Boca a fost mutat, in noiembrie 1948, la
schitul Prislop, tocmai in Tara Hategului, fara sa isi poata inchipui cineva
ca multimile de credinciosi il vor urma pe invatator. Vazand paragina
locului, mitropolitul Nicolae Balan, care l-a insotit personal, i-a spus
duhovnicului atat: "Din orice lucru urat un om cu talent este in stare sa
faca un lucru frumos!". Asa a primit parintele drept ascultare
reintemeierea vietii monahale de la Prislop, ce fusese schit greco-catolic
in ultimii doua sute de ani. In acest fel, Arsenie Boca a devenit cel de-al
treilea ctitor al Sfintei Manastiri Prislop, dupa Sf. Nicodim de la Tismana si
Domnita Zamfira, fiica lui Moise Voda. Parintele a contribuit, vreme de un
deceniu, la restaurarea intregului asezamant. Chiar si dupa plecarea sa
in surghiunul laic, toate amenajarile de la Prislop au urmat indeaproape
planurile si desenele sale. A venit apoi o perioada de arestari succesive

si anchete ale Securitatii comuniste, dar dupa fiecare dintre ele parintele
revenea la manastire, din ce in ce mai intarit in credinta. O asemenea
tenacitate crestina l-a determinat, chiar si pe patriarhul acelor vremuri,
Iustinian, sa exclame, peste cativa ani, in fata maicilor de la Seminarul
Monahal Horezu, multe dintre acelea fiind fiice duhovnicesti ale Parintelui
Arsenie: "Nu stiu ce-i cu omul acesta, ca mereu e luat, si mereu eliberat,
si de fiecare data iese mai luminat!".
Cu putin timp inainte de anul 1959, cand autoritatile comuniste
aveau sa evacueze intregul sobor monahal de la Manastirea Prislop,
Arsenie Boca l-a rugat pe Parintele Nicodim, slujitorul de atunci al
bisericii, sa-i aduca patru "pociumbi", pe care i-a batut in pamant, in cele
patru colturi ale locului ales drept viitor mormant, intr-o poiana, in
spatele bisericii. Peste un deceniu si mai bine de la aceasta intamplare,
cand parintele continua sa le incurajeze pe maicutele pribege ca va sosi
si ziua intoarcerii acasa, la Prislop, desi prabusirea comunismului si
recapatarea libertatilor pareau tot mai indepartate, una dintre ele l-a
intrebat pe ieromonah daca va ingadui, dupa obiceiul manastiresc,
dezgroparea osemintelor sale, atunci cand se vor fi implinit sapte ani de
la moarte. Arsenie Boca a raspuns ferm: "Pecetluit sa-mi fie mormantul,
pana la a doua venire a Mantuitorului!".
Rugaciunile nu tin insa cont de peceti. Indiferenti la potrivnicia
anotimpurilor, la arsita soarelui sau la crivatul iernii, raurile de pelerini
care vin la mormantul Parintelui Arsenie Boca curg si curg. Vin
fagarasenii "lui", care il cauta dupa moarte asa cum l-au cautat si in
viata, dar vin si moldoveni, banateni - credinciosi chemati de minunile
care se implinesc langa mormantul ieromonahului Arsenie Boca.
Linistea zilei de sarbatoare pare o neliniste adanca, in comparatie
cu pacea si reculegerea instaurate langa mormant. Ingenuncheati in
tarana, cu cartile de rugaciune in maini, oamenii nu-si pierd speranta ca
Parintele Arsenie Boca ii ajuta din cer, asa cum i-a ajutat cat era pe
pamant.
MARIUS PETRESCU

Inscriptie pe o cruce
Cand am ajuns la Prislop, in curtea usor
valurita si larg deschisa privirii, asemeni unei
Psaltiri, am simtit brusc povara blanda a unei
apasari asezate nevazut pe umarul meu. Nu
stiu cum am strabatut drumul pana la

cimitirul manastirii si cine mi-a condus pasii, dar stiu ca, in genunchi, la
mormantul plin de flori al Parintelui Arsenie Boca, am plans launtric, fara
lacrimi, mult timp.
Se intampla lucruri ciudate la Prislop: pe unii copaci apare in scoarta
semnul crucii; cateodata, o lumina alb-albastrie te insoteste pana la
Pestera Sfantului Ioan, iar pe 9 mai 1994, bradul din dreptul altarului
bisericii s-a umplut de globuri stralucitor-transparente, tot timpul sfintei
Liturghii, spre uimirea si cutremurul pelerinilor.
Ascultandu-ne, maica Maria ne zambeste cu bunatate. Intr-adevar,
la Prislop se petrec lucruri greu de explicat, dar asta nu trebuie sa ne
tulbure. Asa cum a promis, Parintele Arsenie lucreaza tainic si adanc din
salasul cerurilor pentru noi. Indreapta, vindeca, alina, da sfat. Multi s-au
trezit plangand fara motiv la mormantul parintelui. Nu e vorba de
spectacol sau de impresie parelnica. E o traire intima, greu de cuprins in
cuvinte. Privind nostalgic, maica isi aminteste cum, prin '91, a venit la
Prislop intr-o doara, ca orice turist care se abate curios din drum. Nu stia
nimic despre credinta, despre Hristos. Nu stia nici macar "Tatal nostru".
Pentru ea, viata era o goana nebuneasca dupa bani si dupa distractii. Nu
avea macar un motiv sa se planga. Ca inginer chimist, ocupa un post
invidiat de multa lume. Era tanara si frumoasa. Ii placea sa calatoreasca
si mereu sa fie inconjurata de prieteni. "Schimbarea mea s-a petrecut cu
viteza si taria unui fulger. Imbracata subtire, cu pantofi decupati si talpa
de pluta, ma plimbam ca un fotomodel printre oameni. La mormantul
parintelui insa, ceva s-a naruit in mine. Am inceput sa plang fara
contenire si prin fata ochilor imi treceau toate pacatele pe care le
savarsisem. Nu stiu cat timp am stat la mormant, dar cand am revenit in
curtea bisericii, aveam un dor cumplit de mantuire, un dor sfasietor sa
raman acolo, sa nu ma mai despart de parintele. Era peste puterile mele
sa mai plec. Prietenii care ma asteptau la masina nu au inteles nimic.
Credeau ca am innebunit, ca trec printr-o criza de delir mistic. Intr-o
secunda, am lasat in urma tot: o cariera stralucita, o casa superba in
cartierul Primaverii din Bucuresti, luxul si toate desertaciunile varstei.
Am castigat infinit mai mult: ajutorul si mangaierea parintelui."
La Prislop, Parintele Arsenie Boca e viu. Asezati pe bancile ce
marginesc mormantul, oamenii se reculeg. Discuta in gand cu parintele.
Ii cer sfatul si ajutorul. Incotro sa o ia? Ce trebuie sa faca? Cu mainile
impreunate domol in poala, asculta. Oamenii cred in puterile lui uriase.
Nu sunt povesti. Mai ales fagarasenii stiu asta. Cand militianul a venit sal aresteze, parintele a spus: "Lasa-ma sa-mi termin rugaciunea si apoi
sunt al vostru". Dupa o ora de asteptare in fata usii, militianul a gasit
chilia goala. Intorcandu-se abatut la sediu, il va gasi pe parintele
asteptand pe trepte. "Acum sunt al vostru." Arestat si dus la Canal,
parintele va afla in vis ca i-a murit mama. O zi si o noapte a lipsit din

lagar, incat gardienii au vrut sa-l dea pe lista evadatilor. Nimeni nu va


afla unde a stat el ascuns. Doar batranii din Vata de Sus stiau. Ei l-au
vazut cu ochii lor la capataiul mamei sale, la cimitir, rugandu-se si
plangand, in carne si oase. Daca voia, parintele putea oriunde si oricand
calatori in duh. Fagarasenii ii spun "Sfantuletul nost". Simt si acum
nevoia sa-l alinte, sa i se inchine. Despre parintele nu se poate vorbi
decat la prezent. El este in orice piatra, in orice floare din Prislop. Totul
este sculptat, pictat, gandit de catre el. De ce a indragit atat de mult
Prislopul, locul surghiunirii sale? Parintele Arsenie ramane o mare
enigma. Inainte-vazator, stia totul despre oameni, despre lume. Odata,
prin 1968, s-a inchis in altar si nu a mai iesit 7 zile de acolo. In urma a
lasat lespedea podelii uda de lacrimile lui. "Sunt lacrimi pentru tara", a
zis si doua zi s-a aflat ca rusii intrasera in Cehoslovacia. Va mai repeta
rugaciunea in 1989, cu putin timp inainte de moarte cand, abatut din
cale-afara, a zis: "Veti pierde Ardealul, iar Biserica ortodoxa va fi
prigonita. Ultima reduta va ramane Sibiul".
Incadrat de brazi argintii si potopit de flori, cimitirul s-a transformat
intr-o a doua biserica a Prislopului. Puse intr-o ordine perfecta, ca niste
candele aliniate in fata icoanei Mantuitorului, crucile si numele de pe ele
sunt ca o litanie, ca un poem tacut: Mariami, Heruvima, Juvenalia, Paisia,
Frumentia, Apolinaria, Trifilia, Evdochia, Achilina, Agata, Teoctista,
Inochentia. Alaturi, ingropat cumva in cale, precum sfintii, strajuieste
lemnul crucii pe care sta scris simplu, fara alt adaos lumesc: "Arsenie
ieromonah". Linistea locului e chiar linistea parintelui, fericirea si tihna
lui. Alungat din manastire, despuiat de straiele preotesti, hulit si urmarit
la fiece pas vreme de aproape patru decenii, parintele si-a implinit dorul
cel mai adanc. S-a intors pentru ultima oara acasa, in raiul de la Prislop.
SORIN PREDA

Parintele inimii lor


Dincolo de Hateg, printre coline blande, drumul
serpuieste pana in inima arzatoare a verii, pana la
Manastirea Prislop si pana la clopotnita urcata pe
piatra inalta a acesteia. Dincolo de porti este arsita,
dincoace - racoarea. Dincolo - lumea, dincoace linistea concentrica dimprejurul bisericii. E duminica
peste un taram care poarta impregnata in sine
respiratia celui care este Parintele Arsenie Boca,
ieromonahul de la Prislop, vazatorul in duh,

constructorul, pictorul, duhovnicul inspre care au venit, ani la rand,


nenumarate inimi de crestini si de romani, cautandu-si impacarea.
Mica biserica din piatra pare ca pluteste pe deasupra ierbii in timp
ce incantatiile slujbei se scurg printre credinciosii ingenuncheati
inlauntru si in afara ei, izvorul tamaduirii clipoceste inghetat, o calugarita
are fruntea lipita de peretele exterior al altarului, o pasare stranie sta la
punct fix, undeva in inalt. De jur-imprejurul bisericii, ochii inchisi ai
acestor oameni il cauta poate pe parintele inimii lor, asteptand un semn,
o viziune, poate un sfat venit de acolo de unde el este dus.
Ce cauta, ce asteapta oamenii acestia veniti sa se umple de
amintirea Parintelui Arsenie? Ce sperante tulburi le umplu sufletele
venind aici, pe locurile acestea, pe care el a calcat ani multi? Ce spera de
la atingerea pietrelor pe care el le-a atins, de la calcarea acelorasi ierburi
pe care el a calcat, de la susurul aceleiasi ape pe care el a baut-o, de la
rostirea acelorasi rugaciuni pe care el le-a suflat catre ceruri?
Am vazut oameni cu fetele ascunse in umbra mainilor pentru
minute in sir, ascultand slujba, si am stiut ca ei il cauta pe Parintele. Am
stiut ca ei il striga, ca ei intreaba si ca ei asteapta un raspuns. Am vazut
pe fetele lor convingerea ca amintirea parintelui, ca duhul lui trebuie sa
fie aici, undeva, si ca ii privegheaza. Am urcat, odata cu oamenii veniti
aici, cararea care duce catre mormantul sau, prin umbra padurii, in
tacere. Am vazut brazii argintii si zadele ca niste uriase lumanari
inconjurand locul in care el doarme. Am ascultat linistea acelora care vin
pur si simplu sa respire in preajma acestui mormant, sezand pe banci
sau in picioare si pipaind cu sufletul soaptele acestui loc. Un cer
tulburator atarna deasupra, cu nori ireali. Undeva, in stanga mormantului
Parintelui Arsenie, ard lumanari. Un val de flori proaspete inconjoara
crucea de lemn pe care oamenii acestia vor macar s-o atinga. E un loc al
sperantelor rostite in gand, al rugaciunilor fierbinti, un loc al intrebarilor
carora el, parintele, de-acolo de unde se afla, trebuie sa le raspunda. Sau
poate ca el este aici, imi spun, printre cei care il cauta, printre cei care il
striga in tacere, printre brazii acestia care au culoarea otelului unei lanci
de arhanghel.
Mai bag de seama ca nimeni nu priveste pe nimeni, ca toti sunt
singuri cu el in locul acesta coplesit de amintiri si ca doar marele si
albastrul cer de deasupra ii uneste pe toti, dupa cum un ochi privindu-i iar uni prin aceasta simpla privire.
HORIA TURCANU

O minune in Tara Hategului


Manastirea Prislop

Credinta, dragostea de Dumnezeu si smerenia sunt cele dintai arme cu


care un popor poate rezista in fata oricarei asupriri si, in ultima
instanta, timpului. In toate momentele de cumpana ale neamului nostru
credinta a fost sprijinul, mangaierea si puterea. Cu atat mai mult
astazi, cand traversam o perioada de criza in toate planurile.
Vechile noastre biserici si manastiri sunt pregatite sa ii intampine
pe cei foarte multi care cauta alinare sub tampla lor.
Manastirea Prislop, din tara Hategului, este un asemenea loc de
regasire si reculegere. Asemenea altor lacasuri sfinte, care s-au
bucurat de harul unui intemeietor, Manastirea Prislop s-a bucurat si
ea de harul a trei sfinti, a avut de-a lungul veacurilor trei ctitori
si dainuie si astazi, ca un adevarat focar spiritual al
Transilvaniei.
Pasi in istorie
Istoria manastirii incepe la sfarsitul secolului al XIV-lea, cand
sfantul Nicodim, reorganizatorul si indrumatorul monahismului
romanesc, zideste acest lacas, cu hramul Sfantului Ioan
Evanghelistul. Era cel de-al treilea lacas zidit pe pamant romanesc,
primele doua fiind manastirile Tismana si Vodita. Manastirea este
zidita intr-o poiana din apropierea muntilor Retezat, in care izvora
un mic fir de apa, care in 1564 se dovedeste a fi facatoare de minuni
si o vindeca pe Domnita Zamfira, fiica domnitorului valah Moise Voda
Basarab. Astfel, o domnita din Tara Romaneasca devine cel de-al
doilea ctitor al manastirii ardelene. Ea restaureaza biserica, reface
picturile, daruie manastirii o icoana a Maicii Domnului facatoare de
minuni. In 1580, ea se savarseste din viata, trupul ei odihnindu-se
langa intrarea din biserica manastirii. Piatra funerara care-i
consemneaza trecerea prin aceasta lume nu este scrisa, dupa obiceiul
vremurilor, in slavona, ci in latina, limba din care s-a nascut
graiul romanesc.
Sfantul Ioan de la Prislop devine pe la jumatatea secolului al XVIlea staret al acestei manastiri. Acum, lacasul capata o stralucire
cum nu mai cunoscuse. In memorabilul an 1600, staretul il intampina
pe Mihai Viteazu cu ocazia intrarii sale triumfale in Alba Iulia.
Ioan de la Prislop va deveni atunci mitropolit al Transilvaniei.
Anii, veacurile se scurg, manastirea continua sa ghideze credinciosii
transilvaneni aflati sub stapanire straina. Urmatoarele consemnari
documentare surprind momente dramatice ale neamului romanesc.
Instrainarea
In 1762, ca represalii la rezistenta pasiva a populatiei autohtone la
presiunea austro-ungara, sunt lovite lacasurile de cult, care erau
considerate impreuna cu credinta crestin-ortodoxa, pe drept cuvant,
un izvor de putere al neamului romanesc. Din ordinul generalului
Bukow, biserica este incendiata, iar calugarii romani sunt risipiti.

Picturile in fresca executate in vremea Domnitei Zamfira si


restaurate de Simeon de la Pitesti sunt distruse atunci aproape
complet. Pana astazi, au mai ajuns doar cateva fragmente, precum si
icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, care a fost refugiata
la Blaj. Manastirea ramane insa vie in constiintele credinciosilor.
Unul din calugarii refugiati surprinde momentele de cumpana si de
suferinta de atunci in poemul cu 710 versuri: "Plangerea Sfintei
Manastiri a Silvasului din Eparhia Hatagului din Prislop".
Renasterea
In 1948, este numit staret al manastirii un calugar care devine cu
trecerea timpului o figura legendara pentru ortodoxia romaneasca:
Parintele Arsenie. In mai putin de zece ani, lacasul capata o
stralucire noua. Absolvent al cursurilor universiare de teologie, de
arte frumoase si de medicina, staretul Arsenie, a fost deopotriva
duhovnic, alinator al suferintei credinciosilor si ctitor al
manastirii. Pe drept cuvant, el este considerat al treilea ctitor,
dupa Sfantul Nicodim si Domnita Zamfira. De la clopotnita, de o
frumusete care aminteste de lacasurile sfinte de la Meteora, pana la
micul parc amenajat cu coloane romane stravechi, de la lemnul de arin
sculptat al altarului, pana la minusculul lac in care se reflecta
minunata priveliste a locurilor, totul poarta ceva din harul si
dragostea de frumos a celui care a fost parintele Arsenie Boca. In
1950, din lipsa de calugari, Prislopul a devenit manastire de maici,
continuandu-si activitatea sub indrumarea parintelui Arsenie. In
1955, este restaurata de catre Directia Monumentelor Istorice, pentru
ca in 1959, sa fie inchisa din nou, din ordinul comunistilor, intre
peretii ei instalandu-se un azil de batrani. Abia in 1976 lacasul isi
reia statutul de manastire de maici. Biserica se imbogateste cu noi
icoane, credinciosii vin in numar din ce in ce mai mare la Prislop.
Calugaritele continua traditia pictarii icoanelor pe sticla si a
teserii covoarelor cu motive populare romanesti traditionale.
Parintele Arsenie moare cu doar doua luni inainte de Revolutia din
decembrie, pe care dupa spusele credinciosilor o prevestise, si este
inmormantat in cimitirul din dealul de deasupra manastirii, care a
devenit in ultimii ani loc de pelerinaj pentru credinciosii din
imprejurimi si din tara.
Seminarul Sfanta Ecaterina
Acum, Prislopul este o manastire cum putine intalnesti in tara. Aici
se afla un seminar teologic pentru fete. Maicile indruma tinerele
fete la studiu, continua sa picteze icoane dupa mestesugul celor
vechi, sa teasa covoare in care redescoperi vechile motive populare
romanesti. Este un loc in acelasi timp plin de viata si auster.
Frumusetea asezarii este animata de prezenta plina de viata a
elevelor de seminar. In straie cernite, modeste, indrumate cu
severitate si fermitate de maici, ele dau viata in acest peisaj unei
alte lumi decat cea cu care suntem obisnuiti. La Prislop, scara de

valori este net diferita de ceea ce vedem in viata laica a Romaniei


de azi, plina de framantari si contradictii. Aici, la manastire,
valori adevarate sunt credinta, smerenia, ascultarea. Maica stareta
ne spune: "In presa de astazi nu se face o deosebire intre
sacralitate si profan. Pentru cei de la televiziune, de exemplu, este
la ordinea zilei succedarea, dupa o emisiune care prezinta un loc
sfant sau ceva religios, a unor imagini care prezinta cine stie ce
"minune" lumeasca sau ceva banal, pur si simplu. Oamenii nu inteleg
care este rolul lor aici, pe pamant, nu inteleg ca obarsia noastra nu
e aici, ca Viata noastra nu se sfarseste o data cu viata de aici, din
aceasta lume. In aceasta viata noi trebuie sa ne punem in acord cu
Viata din ceruri, divina. Pune-te in acord cu invataturile crestine,
traieste-le si atunci esti ajutat de Dumnezeu sa plutesti deasupra
greutatilor vietii, chiar asa framantata si plina de nesiguranta ca
cea a romanilor de astazi".
Maica stareta, la fel ca si celelalte maici pe care le-am intalnit,
are o atitudine foarte rezervata, aspra chiar, fata de reporteri. Nu
ni se permite filmarea ori inregistrarea pe casete audio a
dialogurilor (am fost pusi de doua ori sa stergem inregistrarile) si
cu destule dificultati obtinem permisiunea de a face fotografii.
Publicitatea ori celebritatea pe care ar putea-o dobandi locul le
lasa reci - nu doresc si nici nu agreeaza aceste lucruri. Singurul
lucru despre care accepta sa ne vorbeasca este doar istoricul
manastirii. Nu ma pot opri sa nu admir, chiar daca prezinta anumite
inconveniente, aceasta atitudine a lor, care nu face altceva decat sa
ajute la pastrarea linistii si a pacii, atat de necesare acestui
lacas. Nu ni se spune aproape nimic despre parintele Arsenie amintire si, mai mult, prezenta draga, pe care ar vrea sa o fereasca
de idolatria profana a oamenilor si, mai ales, de eventualele
relatari bombastice din presa.
Biserica din brazi tineri
Din fericire, vizitatorul tinut la distanta de rezerva maicilor poate
beneficia de ospitalitatea manastirii, iar mai presus de toate, poate
asculta ceea ce locurile, cu frumusetea, pacea si echilibrul lor,
comunica mai mult decat cuvintele. Micul cimitir de pe deal, unde
este inmormantat si ieromonahul Arsenie Boca, este o "impletitura"
naturala cladita din copaci tineri, ca o mica biserica. Inainte de a
sti incotro duce poteca ce o strabate, am vazut elevele de la seminar
perindandu-se pe ea. Micul lor pelerinaj la locul in care se
odihneste corpul pamantesc al parintelui Arsenie era un prilej de
bucurie sincera si nu ceva formal sau conventional. Am urmat aceasta
poteca si am ajuns si eu la mormant. Respiratia ti se taie, nu din
cauza urcusului, ci a emotiei coplesitoare care te cuprinde. Pe
mormantul acoperit cu pamant, fara lespede, la cap cu o cruce simpla,
de lemn, se afla o alta cruce din sute de flori vii, galbene,
stralucitoare. Poate si aceasta cruce de flori, poate si candoarea si
dragostea cu care a fost impregnat acest loc, dar mai mult ca orice,

prezenta spirituala a parintelui Arsenie, cuprind inima


vizitatorului. Traiesti un moment minunat, de bucurie, de minunare
fata de harul manifestat in aceste locuri.
Pestera Sfantului
O alta minune crestina a acestor locuri este "Casa sfantului" - o
pestera sapata, nu se stie cum, in stanca dura, cu trei sute de ani
in urma. In aceasta pestera a petrecut ani in sir in post si
rugaciune Sfantul Ioan de la Prislop, cel care avea sa devina in
vremea lui Mihai Viteazu - mitropolit al Ardealului.
Foarte putine am reusit sa aflam despre viata spirituala a acestui
sfant, dar pestera aceea, incredibil de austera, spune foarte multe
despre ceea ce a insemnat la vechii crestini ortodocsi credinta,
devotiunea si aspiratia catre Dumnezeu. Peretii cenusii ai pesterii,
peisajul in care sclipesc pe alocuri ochiuri de zapada, cerul
albastru, lumanarile stralucind in semiintunericul grotei au ceva cu
adevarat sfant. Locul are o sobrietate, o pace, cum rareori ne este
dat sa simtim.
Triumful
Pe drept cuvant, Manastirea Prislop poate fi considerata un triumf.
Este un triumf al credintei, al frumosului, al dragostei de Dumnezeu.
Este intr-adevar unul din modelele renasterii din propria cenusa. In
curand, o noua primavara va veni peste aceste locuri. Se spune ca in
luna mai acest lacas si imprejurimile sale devin o intruchipare a
raiului pe pamant. Acest rai va primi si in acest an, mii si mii de
credinciosi. Cu trecerea timpului, harul parintelui Arsenie, al carui
trup si-a gasit odihna aici, aduce tot mai multi pelerini din tara si
din strainatate. Acum, la aproape zece ani dupa plecarea sa din
aceasta lume, el le-a transmis ceva din harul sau locurilor in care a
trait. Manastirea Prislop, in ciuda frumusetilor si asezamintelor
intrucatva neobisnuite de care este inconjurata, nu are nimic
turistic, conventional, comercial. Ea pastreaza, mai mult decat multe
alte manastiri ale noastre, ceva din spiritul autentic crestin. Si
cel mai mare triumf al sau este chiar permanenta.

Noi marturii despre viata si faptele parintelui

ARSENIE BOCA,
povestite de-o credincioasa din SINCA VECHE,
un sat din Tara Fagarasului

La vremea cand era doar o copila, Lucia Chima


se ghemuia in varful patului, langa soba incinsa si
asculta, cu pisica in brate, minunatele povesti ale

mamei, despre un calugar ce aparuse prin satele fagarasene,


impresionand multimile cu vorba sa. Se auzise ca ar fi mot, venit din
Muntii Apuseni. I se spunea, inca de atunci, "biciul lui Dumnezeu"...
Raspandita prin satele de la poalele Fagarasilor, vestea aduna multimi de
oameni la Manastirea Sambata, acolo unde predica acel tanar monah, ce
parea sa deschida cerurile. Erau anii primejdiosi ai celui de-al doilea
razboi mondial, iar lumea cauta cu infrigurare semne de sprijin din
partea lui Dumnezeu. Dupa ce se intorceau de la manastire, taranii
povesteau, de-a dreptul cutremurati, cum le citise gandurile acel monah.
Parintele fascina multimile cu darul sau de-a sti totul despre fiecare
credincios pe care il privea in ochi. In scurt timp, el ajunsese sa fie
considerat un fel de "oracol divin"! Lucia Chima povesteste: "Pe vremea
cand eu inca nu ma nascusem, un unchi al mamei lucra impreuna cu o
echipa de meseriasi la restaurarea unor parti din asezamantul
manastiresc. Intr-o buna zi a mai fost adus inca un mester, chiar de la
noi din sat. Cand barbatul a intrat in curtea manastirii, unde era
dezordine ca intr-un santier, s-a impiedicat de un capat de bustean pe
care l-a injurat napraznic. In aceeasi zi, spre sfarsitul amiezii, parintele
Arsenie, abia intors de la Sibiu, se grabea sa ajunga la biserica pentru
slujba vecerniei. El s-a oprit langa acel strain, in curte, de fata cu unchiul
mamei, si l-a apostrofat: <<Ma, Gheorghe, ce vina are lemnul ca tu te-ai
impiedicat de el? Si sa nu mai injuri in sfanta manastire niciodata, ca sa
nu te certe Dumnezeu in locul meu!>>. Unchiul, impreuna cu cei aflati in
preajma, au impietrit, iar mesterul vinovat se uita la tanarul calugar cu
gura cascata. Parintele nu avusese de unde sa afle nici intamplarea cu
pricina, nici numele barbatului din Sinca, pe care il vedea pentru prima
oara in viata... De la astfel de fapte modeste, dar uimitoare, a inceput sa
creasca legenda parintelui Boca! Altadata, imi povestea mama, o familie
de crestini din Tohan s-a dus la Sambata pentru un maslu. Cu aceeasi
ocazie, taranii s-au plans ca li se furasera caii de curand. Dupa ce i-a
ascultat, parintele a raspuns scurt: <<Duceti-va pana in Poiana Marului
la alde Ilie Tamadau, sa va luati caii inapoi, dar sa-mi promiteti ca nu va
luati la harta! Sa-l iertati pentru fapta rea, ca sa va ierte si voua Cel de
Sus alte pacate...>>".
Asa a-nceput legenda parintelui Arsenie Boca, iar dupa mutarea sa
la Manastirea Prislop, fagarasenii, care il considerau inca de pe atunci ca
un "bun" al lor, au mers dupa el pana in Tara Hategului. Oamenii plecau
in grupuri de cateva carute, cu merinde la ei, din cele mai indepartate
colturi ale Tarii Fagarasului, si se intorceau acasa peste 3-4 zile. Parintele
Arsenie Boca nu a uitat intreaga viata aceasta emotionanta fidelitate
duhovniceasca, exclamand de nenumarate ori: "Astia sunt fagarasenii
mei, poporul meu in picioare!".
In 1949, dupa cea dintai arestare a parintelui, s-a aratat primul

mare semn dumnezeiesc. Lumea vorbea ca intr-o noapte, cucernicul


monah fusese scos din celula unde se afla in arestul Securitatii de la
Hateg, de doi militieni brutali. Amandoi il apucasera de subsuori, luandu-l
pe sus, in timp ce il insultau si il batjocoreau. Satrapii insisi au povestit
peste ani cum parintele, inca buimac de somn, le-a iertat nelegiuirea,
dar atat mana dreapta a unuia, cat si mana stanga a celuilalt, adica
exact cele care l-au atins, s-au uscat in scurt timp... Cei doi au ramas
infirmi pe viata si traiesc pana in ziua de azi. De atunci, s-a spus ca
minunile parintelui Arsenie Boca se savarseau prin foc si cine indraznea
sa il atinga cu dusmanie va fi ars de para focului dumnezeiesc!
Portret de sfant
"L-am intalnit pe parintele Arsenie pentru prima oara in 1984, cand
am fost in pelerinaj la biserica din satul Draganescu, in apropierea
Bucurestiului, pe care o pictase. In anii aceia, parintele era surghiunit,
fusese indepartat de la Sambata, dar vestile despre el mergeau din om
in om. Acolo unde se afla ca isi face aparitia parintele, se ducea si lumea,
grabnic. Unii au umblat dupa el o viata intreaga, fara sa apuce sa-l mai
vada. Eu am avut norocul asta la 24 de ani. Era inainte de Sf. Paste, chiar
in Miercurea Mare din Saptamana Patimilor. N-am sa pot uita tot restul
vietii mele acea intalnire! Cand am pasit in biserica, dupa un lung si
obositor drum, lumea astepta la rand, asezata pe cateva siruri. Parintele
Arsenie vorbea cu glas tunator, de rasuna tot naosul. Era inalt ca un brad
sau cel putin asa mi s-a parut mie. Paloarea chipului parea sa il asemuie
cu sfintii pictati de el insusi in fresca. Cand m-a strafulgerat cu privirea,
prima oara, de departe, am simtit ca inmarmuresc.
Desi albise deja, caci trecuse de 70 de ani, avea ochii
fara varsta, albastri ca un cer senin de vara, incredibil
de mari, asa cum mi-i inchipuisem pe sfintii din
evanghelii sau pe mucenicii martiri. Privirea aceea
suprafireasca iti strapungea fiinta, pur si simplu. Te
simteai impietrit si parca infricosat de pacatele pe
care urma sa le marturisesti. Parintele vorbea rar si
apasat. Dadea in vileag relele oamenilor, de fata cu
toata lumea, ca sa se rusineze fiecare, ca la Judecata
de Apoi. Unii isi pierdeau curajul, infricosati de ceea ce
stiau ca facusera, si ieseau din rand, parasind biserica
inainte de a ajunge pana in fata parintelui. Acei <<dezertori>>, cum ii
numea el, nu puteau suporta sa fie tintuiti drept in inima. Depun
marturie oricand: lumea se uita la parintele Arsenie ca la un apostol. Unii
vorbeau in soapta, numindu-l chiar asa - <<sfantul>>, <<apostolul>>...
Eu insami l-am considerat asa, desi ne certa amarnic pentru astfel de

vorbe. <<Nu ma faceti apostol sau sfant! Asemenea laude sunt trufie
desarta si necuviinta in fata lui Dumnezeu. Credinciosul adevarat trebuie
sa fie smerit. Nu exista om fara de pacate, in afara de Mantuitorul
nostru! Ceea ce astept eu de la voi nu sunt laudele, ci pocainta,
despartirea de naravurile pacatoase, faptele bune si ascultarea sfaturilor
duhovnicesti>>. Incremeneam cu totii, nevenindu-ne sa credem ca
parintele ne <<auzise>> gandurile. N-am cunoscut niciodata in viata pe
cineva aidoma lui, cu toate ca am trecut si pe la parintele Cleopa, si pe la
parintele Argatu, si pe la maica Veronica..." Dar experienta mistica traita
de Lucia Chima in prezenta marelui duhovnic ortodox abia incepea!
"Biciul lui Dumnezeu"
"Stateam cuminte si asteptam sa-mi vina randul. Parintele tuna si
fulgera la crestini, iar eu ma faceam tot mai mica, pe masura ce ma
apropiam de el. Cu epitrahilul tras peste un halat, cu o caciula pe cap si
cu pantofii incaltati in galosi, parintele Arsenie catehiza, predica, mustra
si binecuvanta, dezvaluind pacatele fiecaruia, dupa masura. Am fost
martora unor scene care m-au infricosat... Un barbat de vreo 50 de ani
se arsese pe fata cu azot si era desfigurat. Dar nu pentru asta venise la
parintele, ci doar pentru a-i inmana un modest pomelnic. Duhovnicul l-a
strapuns cu privirea, dupa care l-am auzit spunand: <<De ce crezi tu,
crestine, ca te-ai ars chiar pe fata, ca sa fii respingator pentru toata
lumea?>> Barbatul amutise. <<Sa-ti spun eu de ce... Ti-ai batut joc de o
fata in tinerete, dar nu ai luat-o de nevasta. A ramas singura, pana la
varsta asta, si este si stearpa, pe deasupra, fiindca a avortat, ca sa evite
rusinea unui copil fara tata, iar de atunci, n-a mai putut ramane
insarcinata. Ai pacatuit si tu, dar ai impins-o si pe ea spre pacat! Acum,
platesti cu suferinta asta...>>. Omul isi plecase ochii in pamant si
plangea infundat, cu pomelnicul uitat intr-o
mana. O femeie trecuta de 60 de ani, din
Sambata de Jos, se plangea ca fiul ei s-a
apucat de baut si o bate cu lantul de cate ori
se imbata. Parintele a ascultat-o, privind
tinta in ochii sai, apoi l-am auzit cum ridica
vocea: <<Pe tine te bat de fapt cele 22 de
avorturi pe care le-ai facut! Stii ce inseamna
asta? Auzi acum: asta inseamna tot atatea suflete care s-au dus pe
lumea cealalta, fara a fi fost botezate, si nu vor putea intra in Imparatia
Cerurilor niciodata, din cauza ta! In schimb, tu ai strans bani si ti-ai facut
ditamai cavoul, de parca dupa moarte vei ramane acolo>>. O alta
femeie, din Gura-Hont, venise pentru o slujba de pomenire, fiindca ii
murise baiatul in armata, cu numai doua saptamani in urma. Parintele a

dojenit-o parca mai bland: <<Aminteste-ti pacatele tineretii tale si sa-I


multumesti lui Dumnezeu ca ti-au mai ramas inca patru copii in viata,
alaturi de tine, cu care te vei ajuta la batranete. Nimic nu se petrece la
intamplare, cum crede omul. Raul se abate asupra noastra dupa masura
faptelor savarsite. Ce ramane neplatit pe lumea asta, platim pe lumea
cealalta...>>. Apoi s-a adresat tuturor celorlalti, care asteptau in
biserica, ridicand vocea: <<Rugati-va la Dumnezeu sa va pedepseasca
in aceasta viata pentru faptele nespovedite de voi sau nedezlegate de
duhovnicii vostri, caci in viata de apoi amarnice sunt pedepsele Celui de
Sus!>>. Parca ne-a trecut un fior pe sira spinarii si s-a auzit, asa ca un
murmur, printre oamenii ce se aflau in biserica... Ne infricosaseram toti.
Atunci am inteles mai bine ca niciodata, de ce i se spunea parintelui
<<Biciul lui Dumnezeu>>, cum imi povestise mama in copilarie."
Turma fiilor duhovnicesti
Cand a ajuns inaintea parintelui Arsenie, Lucia Chima a inmarmurit,
cuprinsa de mutenie. Isi aminteste si acum, de parca s-ar fi intamplat
ieri. Tanara, pe atunci, femeie, venise la parinte sa-i marturiseasca
dorinta de a avea un copil, desi medicii ii spusesera sa isi ia gandul de la
asa ceva, fiindca suferea de o boala. Abia se casatorise si tinea foarte
mult sa devina mama. Inainte de-a apuca sa deschida gura, parintele
Arsenie a intrebat-o: <<De ce te-ai dus la doi doctori?>>. "Desi fusesem
martora la scenele petrecute inaintea mea cu alti crestini, parca tot numi venea sa cred!", spune Lucia Chima. "Facusem exact asa cum
spunea." Parintele a continuat bland: <<Tine-te de un singur doctor,
primul, asta e mai bun, si nu mai lua atatea medicamente. Mergi doar la
bai termale. Tu ai avut o raceala la sapte ani, dar o sa treaca totul. Deabia te-ai cununat, asa ca fii increzatoare. Peste patru sau cinci ani ai sa
nasti o fetita blonda, de toata frumusetea, care iti va aduce multe bucurii
in viata. Acum, da-mi plicul din geanta. Numai banii astia ii primesc pe
ziua de azi, pentru pomelnicul pe care mi l-ai adus de la consateanca ta,
fiindca sunt trimisi cu mare credinta si nefericire>>. "In acea clipa am
inceput sa plang. Tremuram din tot trupul. Intr-adevar, aveam la mine un
plic cu o hartie de 100 de lei si un pomelnic, de la Nastuca Musina, o fata
foarte amarata de la noi din sat. Era handicapata, vorbea gangav, se
cocosase si parea imbatranita inainte de vreme, de aceea noi ii si
spuneam <<Tuca Babii>>. Traia de pe o zi pe alta, mai mult din mila
celorlalti. Cand a auzit ca plec in pelerinaj sa-l intalnesc pe parintele
Arsenie Boca, mi-a dat ultimii bani pe care ii mai avea in casa si mi-a
dictat un pomelnic cu toti mortii ei dragi, pe care si-i mai amintea. Eu am
insistat sa-si pastreze banii, spunandu-i ca ii voi plati eu pomelnicul, insa
ea nu a vrut in ruptul capului. Dupa ce am ajuns la parintele Arsenie si

m-am asezat la rand in biserica, am observat ca el ii mustra pe cei ce


incercau sa il plateasca, fie si sub forma de danii. Le spunea: <<Dati la
saraci, nu mie!>>. Atunci m-am simtit rusinata si am ascuns plicul in
geanta. Ma hotarasem sa il rog pe parintele sa primeasca pomelnicul
fara sa mai pomenesc ceva de bani. Cand am auzit ca-mi cere plicul, am
inghetat... Imi dadeam seama ca el stia, pur si simplu, totul! Dar
parintele a adaugat: <<Astia sunt banii vaduvei sarace din Scriptura!
Suta asta de lei este mai pretioasa decat un munte de aur. Asa se
dovedeste credinta! Du-te si spune-i ca pe lumea asta este cea mai
amarata fiinta, fiindca o mai asteapta si alte nenorociri, dar pe lumea
cealalta ii promit ca va fi desfatata de fericire. Acolo se va intalni cu
mine, dupa cum tanjeste astazi!>>".
Lucia Chima s-a intors la Sinca Noua coplesita de aceasta prima
intalnire cu parintele Arsenie Boca. "Parca eram fermecata. Timpul
trecea, dar eu nu ma puteam desface de amintirea lui." Peste trei ani,
avea sa faca un nou pelerinaj, reintalnindu-se cu marele duhovnic.
Semnele prorocirilor sale se implinisera. "Tuca Babii" fusese omorata de
un hot, intr-o noapte, iar Lucia Chima nascuse o fetita blonda, frumoasa
ca un inger. "Am plans in fata parintelui cand l-am revazut, caci el imi
cunoscuse indoiala! Abia la a doua intalnire am simtit ca ma primise cu
adevarat in turma fiilor sai duhovnicesti. Chiar si astazi circula vorba
printre oameni ca parintele tinea minte absolut toate numele crestinilor
carora le-a dat binecuvantarea. La Judecata de Apoi ii va lua sub aripa sa
ocrotitoare pe toti aceia care au crezut cu adevarat in puterea lui..."
Epilog in Rai
Putin timp inaintea Revolutiei din Decembrie 1989, parintele
Arsenie Boca s-a mutat la cele vesnice, intalnindu-se cu "Tuca Babii", asa
cum a promis chiar el. Parintelui Daniil, unul dintre cei din urma mucenici
ai sai, astazi paroh la biserica din Densus, a apucat sa-i mai spuna,
inainte de iesirea sufletului din trup: <<Pecetluit sa-mi fie mormantul,
pana la a doua venire a lui Hristos!>>. Aceste vorbe le-a auzit Lucia
Chima, rostite in 1997, la Manastirea Prislop, chiar de ucenicul sfantului.
Testamentul verbal al parintelui Boca ii amana acestuia sanctificarea,
atat de dorita-n Ardeal, acolo unde oamenii sunt convinsi ca, daca
ramasitele sale ar fi deshumate, ele ar fi gasite intregi, frumos
mirositoare si neputrezite, certitudine vie a sfinteniei lui. "Dar nici nu
cred ca mai este nevoie de asa ceva", spune Lucia Chima. "Parintele a
trimis atatea semne minunate de pe lumea cealalta, incat se bucura de
desfatarea cea fara de sfarsit a Raiului!" In cei 11 ani scursi de la
moartea sa, taranii din Sinca Noua au aflat o multime de lucruri
uimitoare, petrecute dupa moartea parintelui. Insa cel mai pretios si

minunat mesaj pe care femeia credincioasa, Lucia, l-a primit de pe lumea


cealalta, a fost un vis in care parintele Arsenie a venit sa-i vorbeasca
numai si numai ei. Tocmai se intorsese dintr-un pelerinaj la mormantul
parintelui si se simtea istovita, pana aproape de capatul puterilor. In
aceeasi noapte, parintele Arsenie i s-a aratat in vis si i-a spus:
<<Prislopul si mormantul meu sunt departe de tine. Tu ma poti gasi
oricand ai nevoie de mine in bisericuta de lemn de langa casa ta, chiar in
stanga altarului, la strana. Este un loc ales, ce a gazduit o mare traire
duhovniceasca. Sa ingrijesti biserica, sa o imbraci, sa o impodobesti,
dupa puterile tale, caci face parte din mantuirea sufletului tau...>>. Din
acea zi, Lucia Chima a devenit binefacatoarea acelui lacas, dand
ascultare inca o data invatatorului ei. De cate ori simte nevoia sa stea de
vorba cu marele duhovnic, urca cei cativa pasi, in deal, descuie
bisericuta si se asaza intr-o strana. In singuratatea linistita a acelui loc,
de unde se vede toata valea paraului Sinca, ea se intalneste cu sufletul
parintelui si isi aminteste de fiecare data vorbele pe care i le-a spus la
ultima lor intalnire: <<Un sfant se cunoaste abia dupa trecerea timpului.
Cu cat se adauga mai multi ani dupa mutarea sa pe lumea cealalta si cu
cat este mai indepartata amintirea lui pe lumea aceasta, cu atat va veni
lumea spre el mai mult, daca a fost cu adevarat un slujitor al lui
Dumnezeu>>.
Intr-o bisericuta de lemn, ascunsa pe un deal in inima Tarii
Fagarasului, Lucia Chima se intalneste in fiecare zi ce i-a mai ramas de
trait cu preasfantul parinte Arsenie Boca, caci sufletul parintelui a ramas
acasa, pe meleagurile unde si-a inceput slujirea Celui de Sus. La capatul
timpurilor, Ardealul se va muta in Rai, pentru a-l urma pe parintele
Arsenie in vesnicie...
Pe urmele parintelui ARSENIE BOCA

ION GHINDEA
taran din Ucea de Sus - Fagaras
Imi pare ca a fost si un picut de sfant
Pe masura ce imbatraneste, Ion Ghindea, taran din satul
fagarasean Ucea de Sus, merge tot mai des pe la manastiri. A implinit 76
de ani si odata, pe cand avea 40, marele duhovnic Arsenie Boca i-a spus
ca mai are de trait, nici mai multi, nici mai putini decat inca pe atatia.
Daca profetia parintelui s-ar implini, ar insemna ca astazi, pe Ion
Ghindea nu-l mai despart de moarte decat patru ani... Nu-i este neaparat
teama, moartea in sine nu-l inspaimanta, dar i se pare, pe masura ce
vremea trece, ca nu s-a folosit prea bine de viata asta a lui, ca n-o sa

merite Raiul. Marturiseste ca se gandeste la parintele Arsenie cel putin o


data pe zi, mai ales seara, cand pune capul pe perna: Imi pare c-a fost
si un picut de sfant.... Nu e prima data cand ma aflu prin satele
Fagarasului si nici cand constat cu uimire, ce colosala forta trebuie sa fi
avut acest duhovnic asupra oamenilor din coltul asta de tara, daca dupa
o jumatate de secol, cei care l-au cunoscut si cu care a vorbit ii mai tin
minte pe dinafara cuvintele.

Calugarul de lumina
L-am intalnit pe Ion Ghindea la Bucium, o manastire de la poalele
Fagarasului, unde a stat ingenuncheat in rugaciune aproape o zi
intreaga, facand la plecare danie mare, in bani. Taran vanjos, ca toti
satenii de pe la poalele muntilor, se teme numai de bunul si marele
Dumnezeu. Afara de cateva dureri de sale, trupul i-e inca tare, pumnii baroase si glasul - tunet. Pe vremea comunismului a fost sofer, a castigat
bani multi si si-a trait din plin viata, dar nu in desfrau. Si-a cladit o familie
trainica si instarita, cu copii la facultati, randuita dupa reguli sanatoase.
Rugaciunea dinainte de masa si de culcare sau Sfanta Liturghie din
duminici au fost lege in casa lor. A facut multa milostenie, iar numele sau
e scris pe zidurile unor biserici din Tara Fagarasului - Sambata, Prislop,
Victoria -, printre salvatori si ctitori. N-ar avea de ce sa se planga. Ii pare
rau doar ca parintele Arsenie nu mai este, ca nu mai are la cine se
duce. In viata sa, fiecare intalnire cu acest iluminat monah a fost
insotita de cate un miracol. Cand era baiat de 12-13 ani, a visat
Manastirea Sambata de Sus, fara sa fi auzit de ea si fara s-o fi vazut
vreodata in poza. Era exact ca in realitate! Pajistea verde si altarul de
vara si biserica lu Brancoveanu c-o singura turla si lume multa, stransa
ca la hram. Si cineva mi-o spus: <<Vino, ca se arata Dumnezeu aici!>>.
Era asa, un deal lung, si de peste el, cum ii soarele de rotund, venea o
lumina mare, ca puneam mana streasina sa nu-mi orbeasca ochii. Si cum
stam eu singur de-o parte si toata lumea de-o parte, de deasupra, din
ceri, vine un copil galben sa puna peste mine un ziar sau o panza, nu stiu
ce era. Si altcineva mi-o spus: <<Stii tu, Ioane, cine-i copilul asta? Asta ii
moartea!>>. N-a uitat visul acesta nici cand a calcat prima data pe
pajistea verde de la Sambata, minunandu-se de incantatoarele
coincidente cu cele vazute aievea. Si de pe acelasi deal lung a vazut
coborand din rasaritul soarelui un calugar stralucitor si zvelt,
invesmantat in alb si inconjurat de lumina, binecuvantand cu gesturi
largi intreg norodul ce-i iesea inainte. Asa l-a cunoscut pe parintele
Arsenie Boca.

Apostolul Tarii Fagarasului


Parintele Arsenie sosea cateodata si in
satul sau, in Ucea de Sus, si atunci era
sarbatoare. Aici intervine poate cel mai mare
miracol savarsit de monahul ardelean, caruia nici
astazi Ion Ghindea nu reuseste sa-i dezlege
incalcitele si tainicele ite: cum a izbutit un singur
om, dupa doar cateva popasuri in vechea
asezare fagaraseana, sa schimbe din radacini
viata unui sat intreg? Eram uitati de lume,
traiam ca paganii. Satul era <<deraiat>>, nu
stia de rugaciune, de posturi, de nimica. Si in
cateva luni, un calugar necunoscut si tinerel a intors toata lumea la o
suta optzeci de grade... Ion Ghindea isi aminteste un june inalt, cu
sprancene groase, ochii si barba negre, mereu incins la mijloc cu centura
calugareasca, isi aminteste mai ales degetele sale subtiri, nefiresc de
subtiri si de fine fata de mainile lor butucanoase, de tarani. <<Nastetiva sfinti!>>, ne zicea parintele. <<Ce-I cere lui Dumnezeu pana si cel
mai ticalos om? Ii cere sfintenia lui, pierduta cand a cazut la pacate. Ii
cere invierea lui, adica bucuria cea mare. Eu n-am venit aici sa va pun la
matanii, ca ceilalti preoti, am venit sa va indemn sa va schimbati
purtarile si, schimbandu-va purtarile, toate lacrimile voastre se vor
schimba in bucurie. Caci un suflet trist e ca o casa cu luminile
stinse...>>. De la parintele Arsenie, la noi in sat toti oamenii se
impartasesc, postesc, se roaga si - ce-i mai important - se ajuta cu drag
intre ei. Si n-a trecut mult timp pana cand si alte satuce din imprejurimi lau urmat pe calea buna... Pe oriunde calcau pasii parintelui Arsenie,
satele si bisericile se vindecau prin minune. A schimbat toata zona
Fagarasului, spune Ion Ghindea, asemuindu-l uneori cu apostolii din
Biblie si toti il urmau, oriunde-ar fi mers.
Il urmau, mai intai fiindca vedeau ca are puteri mari. Putin dupa
inceperea razboiului, intr-o seara de vara, se stransesera in jurul lui toti
credinciosii veniti la slujba vecerniei. Nu stateau in biserica, ci afara, pe
iarba, iar parintele - in picioare, deasupra tuturor, cu crestetul capului
inconjurat de stele. Ion Ghindea tine minte vorbele acelea, mustind de
primejdii, cuvant cu cuvant, pana la cele mai gingase intonatii: Nu va
mai trece multa vreme pana cand vor intra secera si ciocanul in tara si
nu vor mai iesi aproape o jumatate de veac. Vi s-or lua pamanturile si
veti lucra doua-trei familii cu cate-o vita. Viti duce si veti bea apa din
parau si nu veti putea bea, caci apa va fi infectata si mirositoare. Se va

termina acest razboi si cand va spune toata lumea <<pace!, pace!>>,


atunci sfarsitul va fi aproape. Se va certa frate cu frate, se va ucide copil
cu parinte, va veti duce la morminte sa spuneti mortilor <<iesiti voi, ca
intram noi>>. Cand n-or mai fi hotare intre tari, cand s-or inmulti religiile
si oamenii vor avea libertatea de-a face ce voiesc, atunci va fi vremea sa
va pregatiti de Judecata cea Mare.... Si Ion Ghindea cade iarasi pe
ganduri. Daca parintele stia tot ce se petrece, daca stia cand va muri o
intreaga lume, de ce n-ar fi stiut cand oi muri si eu, un biet pacatos?

Minunea de la Prislop
Parintele Arsenie a venit la Sambata in 1939 si a ramas zece ani. Lui
i se datoreaza in mare masura reinvierea manastirii si a sufletelor celor
care vietuiau intr-insa. Tragea dupa sine intreaga obste calugareasca si
multi erau cei care ziceau ca nu pot tine pasul cu indelungatele rugaciuni
si chinuitoarele sale posturi. Aceia se alungau singuri. Facea cat trei
preoti canon, continua Ion Ghindea. Cand altii se odihneau, el se ruga,
cand altii mancau, el postea. Le citea calugarilor vrednicia <<dupa
duh>>. Si sa vedeti cum... Era vineri, era post, parintele Arsenie plecase
de dimineata cu treburi. Pe la amiaza, a venit o femeie din Sibiu care
avea un fecior frate la manastire. Si eu m-am bagat in vorba cu ea. O
intreb: <<Da ce-ai in traista?>>. <<Iaca, i-am adus lu fecioru-miu
niste papara cu carne, ca tare mai flamanzeste aicea, saracu...>> Seara
se intoarce parintele Arsenie, ostenit - n-avea de unde sa stie de venirea
femeii - si ia dintr-un ulcior o lingurita de miere. Asta a fost hrana lui intro zi. L-am vazut pe fratele acela tanar cum se uita la el, asa, parca putin
vinovat. Si atunci parintele s-a intors spre dansul si i-a spus: <<Ce-i, a
fost mai buna papara cu carne, nu-i asa?>>. Astfel de om a fost
parintele Arsenie Boca - nu-i placea sa zaboveasca in locurile comode, cu
viata prea lesnicioasa. Dupa ce a vazut Manastirea Sambata pusa cat de
cat pe picioare, s-a mutat la Prislop, o alta mare lavra, distrusa de
generalul Bukov, pe care numai harul si osardia unui sfant puteau sa o
mai salveze. Si acolo a ramas zece ani, la fel ca la Sambata. Si putin
dupa plecarea sa, intreg satul Ucea de Sus s-a urnit sa-l ajute. Ion
Ghindea a adus cu masina sute de oameni, a muncit la zidirea bisericii
din temelie pana-n inaltul turlelor. Au venit multi tare. Veneau sa
munceasca pana si femeile cu prunci in brate si nimeni, niciodata, n-a
cerut vreo plata sau lauda. Atunci am vazut prima data ca rugaciunile
parintelui Arsenie pot muta si muntii din loc. Intr-o zi, oamenii i s-au
plans: <<Parinte, nu mai avem nisip de constructie, ce ne facem? Numa
daca s-ar abate raul asta din loc, am mai putea gasi ceva nisip...>>.
Parintele s-a dus in deal, pe apa, la vreo douazeci de metri si s-a lasat in

genunchi. A facut rugaciunea cateva ore. Si va jur!, asta am vazut-o cu


ochii mei, spre seara, apa a intrat in pamant si a iesit putin mai incolo,
lasand la suprafata un nisip fin... stralucitor ca argintul. Muncitorii s-au
inchinat cu totii, speriati, nevenindu-le sa-si creada ochilor. <<Rugati-va,
postiti si veti putea si voi!>>, le-a spus tuturor.

Asa esti si tu, Ioane: la jumatatea vietii


In anul 1959, spre satul Ucea de Sus a sosit din
departari, plutind prin vazduh, un zvon infricosator, ca o
primejdie mare: Parintele Arsenie Boca a fost arestat!.
Cand au aflat mai apoi ca fusese mutat cu domiciliul
fortat langa Bucuresti, ca sa picteze biserica din satul
Draganescu, ucenii au pornit iarasi, cu totii, spre dansul.
Ion Ghindea nu-si poate domoli emotia, atunci cand ii
vin in minte imaginile acelea cu femei si barbati
imbracati in haine de tara, speriati de forfota Garii de
Nord, intrebandu-i ca niste copii pe trecatorii grabiti
unde este parintele lor.
La Draganescu, parintele Arsenie a stat 10 ani, ca si la Sambata, ca
si la Prislop. Si in tot acest timp, Ion Ghindea a fost mereu dupa el. Va
spun, desi era distanta atat de mare, au venit si mai multi. Coborau
femeile din munte ca sa-i aduca de mancare, barbatii isi lasau treburile
acasa si veneau sa-l ajute la renovarea bisericii... Parintele era
supravegheat tot timpul de securisti, numa ce apuca sa ne faca un
semn din ochi si noi stiam ca in seara aceea ne puteam intalni in secret,
la un om dintr-un apartament de bloc din Bucuresti, si acolo el ne invata
cum sa ne rugam, ne poruncea sa nu lasam postul, sa nu uitam biserica
si ne spunea la fiecare ce trebuie sa facem. Aveam 40 de ani, eram
barbat bine, aveam bani, nu-mi lipsea nimica. Da eram eu asa, cam
framantat de niste probleme. Si am stat in camera aceea din Bucuresti
doua ore, singur cu parintele. Mi-a zis asa: <<Mai Ioane, pana la varsta
asta ti-ai facut placerile din crestetul capului pana in varful picioarelor.
Asa-i ca te simti puternic, respectat, ca nu ti se poate intampla nimic?
Sa-ti spun o istorie: era un urias, care toata viata lui a dus oameni in
spinare, de pe o parte pe cealalta a unui rau. Dupa multi ani, in care-a
carat mii de oameni, vine un copil sa-l treaca si pe el. Uriasul a ras,
zicandu-si ca-i o nimica toata. Si tocmai la mijlocul raului s-a poticnit si a
cazut cu copilul in apa. Stii tu, Ioane, cine era copilul acesta? Era
moartea! Si cat a fost uriasul de puternic, l-a doborat un mic copilas. Asa
esti si tu, Ioane: la jumatatea vietii!>>. Asta mi-a spus. La numai cateva
zile, treburile m-au dus in comuna Buciuis, unde trebuia sa schimb niste

cartofi pe porumb. Si numa ce vad la o poarta o femeie urata si oarba,


cu picioarele strambe, care tinea in mana un ghioc si vorbea c-o fata.
Fata se uita la ea cu ochii cascati: femeia stia totul despre viata ei,
numele, cand s-a nascut, cu cine s-a dragalit, tot. Si i-a zis c-o sa scape
de-o operatie. De la oamenii din sat am aflat apoi ca si securistii din
Bucuresti o lasa in pace pe femeia asta, fiindca le ghiceste si lor. I-am
dat o caldare de cartofi si m-a primit. Mi-a cerut un fir de la sfeterul de
lana cu care eram imbracat, l-a facut asa intre degete si mi-a spus: <<Te
cheama Ion, ai 40 de ani si ai sa traiesti 80>>. Scurt. Am iesit de la
ghicitoarea asta cam... zdruncinat. Da cand am ajuns in ulita si-am
vazut ce frumos era afara - era primavara, pomi infloriti -, mi-am zis in
gand: <<Lasa, ca mai e pan la 80. Mai am timp...>>. Si-am plecat
acasa.
Cu trecerea anilor insa, Ion Ghindea a inceput din ce in ce mai mult
sa se gandeasca la lucrurile acestea. S-a trezit ajutand oameni
necunoscuti de pe strada, strangand mana si celor mai crunti dusmani,
pasind in biserici mai des decat o facea inainte. I-a amintit parintelui
Arsenie de profetia aceea, multi ani mai tarziu, pe cand acesta se afla la
Sinaia, dupa plecarea sa de la Manastirea Prislop, din 1959. Si parintele ia raspuns tot printr-o poveste: Vine moartea la un om bogat si hraparet
si-i zice: <<Hai!>>. Iar acesta se sperie: <<Mai lasa-ma un an!>>.
Moartea il lasa. Dupa un an, bogatul zice: <<Mai lasa-ma o luna! O
saptamana! Barem un ceas!>>. Nu s-a gandit niciodata ca moare, toata
viata nu s-a gandit decat cum sa se imbogateasca, sa-i pacaleasca pe
ceilalti, sa stranga numai pentru el. Si cui raman toate? Pe cand eu, care
n-am adunat nimic pe lumea asta, daca ar veni si astazi moartea la mine
i-as zice... - si parintele a desfacut larg bratele, ca si cum ar fi vazut intradevar pe cineva apropiindu-se catre dansul - i-as zice: <<HAIDA,
GATA! SUNT PREGATIT!>>.

***
Ion Ghindea tine minte ca pe 28 noiembrie 1989, ziua cand a murit
parintele Arsenie Boca, afara era frig, o zi ploioasa si trista si se vorbea
deja despre schimbarea regimului si despre o mare Revolutie. Ne-am
dus mai multi din sat la inmormantare, la Manastirea Prislop si dupa ce lau ingropat pe parinte, am pus capul pe lespedea mormantului si am
plans cu sughituri, in hohote, ca un copil. Nu trecuse o saptamana de
cand fusesem la el. Cuvintele de atunci le tin ferecate in inima: <<Ioane,
vremea mea a trecut. De acum inainte voi putea ajuta mai mult de acolo,
de sus, decat de aici, de pe pamant...>>. Si asa a fost. Parintele Arsenie

Boca pare sa fi fost intr-adevar un monah harazit pentru vremuri grele,


potrivnice bisericilor si marilor sfinti.
Cat priveste prezicerea mortii sale, Ion Ghindea are uneori si o alta
varianta: Stau asa si ma gandesc ca poate parintele n-o fi vrut sa spuna
ca voi muri chiar la 80 de ani. Da asa o fi socotit el, ca gandul asta al
mortii o sa-mi deschida ochii, o sa ma intoarca la biserica si la
milostenie. Omul care stie fix cand moare altfel gandeste decat cel care
nu stie, care zice: <<Ei, oricum o sa mor, ca toata lumea>>. Cand stii ca
moartea e aproape, incerci sa-ti inchei socotelile, sa faci toate lucrurile
bune pe care nu le-ai facut in viata. M-am gandit foarte mult la un lucru:
eu cred ca de fapt... si Ion Ghindea isi aduna gandurile, ca si cum s-ar
cazni sa-si stranga intreaga sa viata intr-o singura fraza: ...eu cred ca de
fapt nu exista frica de moarte. Frica de moarte este frica de Dumnezeu.
BOGDAN LUPESCU
Pe urmele unui sfant
PARINTELE ARSENIE BOCA
In Tara Hategului, la Manastirea Prislop, exista un mormant pe care se afla o
cruce facuta din flori care nu se ofilesc niciodata. Prospetimea lor neatinsa
reprezinta o minune, insotita de o alta minune, mai mare, pe care pamantul n-a
putut s-o ingroape nicicand: amintirea plina de stralucire si har a parintelui
Arsenie Boca, unul din marii iluminati ai ortodoxiei, pe care toti cei ce l-au
cunoscut indeaproape il considera sfant. Puternic, neclintit in credinta, a strabatut
desertul ateismului rosu si teroarea puscariilor comuniste fara sa se abata de la
calea cea dreapta, pe care a urmat-o insotit de mase de credinciosi. Adorat de
oameni pentru predicile sale si pentru minunile pe care le savarsea, urat si temut
de autoritatile vremii pentru influenta covarsitoare pe care o avea asupra
multimilor, parintele Arsenie a fost ucis in plina forta duhovniceasca. Urma de aur
pe care a lasat-o in lume iradiaza, insa, intens
Inceputul
Parintele Arsenie Boca a vazut lumina zilei in Tara Motilor. S-a nascut in 1910, pe
29 septembrie, in localitatea Vata de Sus, singurul copil a unei familii de oameni
instariti. A facut liceul la Brad, unde s-a facut remarcat prin profunzimea gandirii si
simtirii sale. Dupa terminarea liceului intra la seminarul teologic din Sibiu, dupa
care isi ia licenta la Cernauti. Avand o inzestrare artistica deosebita, este trimis la
Bucuresti, unde urmeaza Scoala de Belle Arte. A treia facultate pe care o urmeaza
este medicina, vreme de trei ani, dupa care este trimis de mitropolitul Balan la
Sfantul Munte Athos, la schitul romanesc Prodromul, al carui conducator spiritual
atunci era Antipa Dinescu. Se pare ca scurta vietuire aici este prilejul unor
experiente spirituale de exceptie. Din franturile povestite de parintele Arsenie,
stim ca aici a postit vreme de 40 de zile neintrerupt, ca a avut o experienta
iluminatoare. In 1939 se intoarce de la muntele Athos in tara si devine staretul

manastirii Sambata de Sus, veche ctitorie brancoveneasca, care ajunsese o ruina,


dupa ce a fost distrusa cu tunul de catre soldatii austrieci. In cativa ani,
manastirea reinvie si la poalele Muntilor Fagaras ia nastere unul din cele mai
puternice curente spirituale crestine din Romania interbelica.
In pelerinaj la Manastirea Sambata
Calare, cu carutele sau pe jos, sute si mii de oameni veneau la Manastirea
Sambata sa-l vada pe parintele Arsenie. Acesta ii ducea pe cei care veneau sa se
spovedeasca si sa se impartaseasca pe un platou din preajma unui izvor cu apa
sfintita si ii tinea 7 zile si 7 nopti, vreme in care mancau doar paine si miere. In
timpul acesta, cu totii ascultau predici si se rugau impreuna cu parintele. Cine
manca altceva, slanina sau lucruri de frupt, trebuia sa plece de pe acest platou.
Dimineata, parintele venea in chiliile unde credinciosii dormeau laolalta, ca fratii,
si alegea pe cativa dintre ei. Pe acestia ii spovedea, apoi le dadea sfanta
impartasanie.
In vremea razboiului, la parintele Arsenie veneau puhoi de oameni, dar mai ales
baieti inainte de plecarea pe front. Unora le spunea: "Sufletul vostru umbla pe alte
drumuri, duceti-va dupa el". Ii simtea ca nu erau cu sufletul la biserica; pentru ei,
pelerinajul era formal. Altora le spunea, in schimb: "Da, veniti!". Ii lua in biserica si
le tinea o slujba. Unora, le dadea sfanta cruce sa o sarute, altora nu le-o dadea;
pe unii ii dadea cu sfantul mir, pe altii nu ii dadea. La un moment dat, unul dintre
ei l-a intrebat: "Parinte, de ce la unii le dai sa sarute sfanta cruce, iar la alti nu, pe
unii ii dai cu mir, iar pe altii nu?". El a raspuns: "Copile, celor carora le dau sfanta
cruce nu se vor mai intoarce acasa. Voi o sa va intoarceti si o sa ne intalnim din
nou". Si acestia, intr-adevar, s-au intors.
Este greu de imaginat acum, dupa aproape cincizeci de ani, fascinatia pe care o
exercita parintele Arsenie Boca, prin harul sau, asupra miilor de credinciosi. Se
spune ca era cautat mai ales pentru ca se ingrijea cu adevarat de partea
sufleteasca a omului. El era preocupat ca omul sa se intoarca spre credinta si sa
duca o viata placuta lui Dumnezeu. Inca din timpurile acelea, de dinainte de
razboi, era suspectat de regimul vremii, deoarece avea o asemenea priza la
oameni, incat credeau ca organizeaza ceva subversiv, conspira ceva. Dupa razboi,
aceasta teama a capilor politici ai tarii s-a intetit.
In vremurile de restriste care s-au abatut o data cu instalarea regimului co-munist,
parintele si-a continuat netulbu-rat misiunea de indrumator spiritual. Era o
perioada in care era nevoie de minuni pentru a scapa de persecutiile autoritatilor
de atunci, care loveau in tot ce leza stramta si imbacsita ideologie comunista, iar
parintele era intr-adevar omul prin care Duhul Sfant facea minuni si de aceea era
tot mai cautat. Dupa '89, in fata staretiei de la Sambata de Sus a fost pusa o
cruce cu toti cei care au luptat in rezistenta anticomunista din Fagaras. Primul pe
cruce era trecut parintele Arsenie Boca, cu toate ca el nu a pus nimanui arma in
mana si mai mult ca sigur ca nu a indemnat pe cineva sa lupte, dar a insuflat
credinta si curaj luptatorilor pentru libertate. Se spune ca multi au fost ajutati de
rugaciunile parintelui atunci cand erau haituiti de Securitate.
Stanca cu apa

Parintele avea o chilie in munti, deasupra manastirii Sambata, unde se retragea


pentru post si rugaciune. Se spune ca cei care ajungeau cu parintele la chilia lui
din munte, din apropierea crestelor inzapezite, erau cu adevarat binecuvantati si
primeau daruri duhovnicesti de nesperat. Spatiul din preajma chiliei si chiar
drumul erau sfinte, iar parintele nu ingaduia intinarea lor.
Sus, la chilie, nu era apa, erau numai izvoarele formate primavara din zapezi.
Odata, cei care urcasera cu parintele i-au spus: "Parinte, ne e tare sete, ca ce-am
adus cu noi, apa de jos, s-a terminat". Parintele s-a uitat ingandurat la ei, apoi se
zice ca a luat un betigas de pe jos si a inceput sa se roage. Apoi i-a intrebat din
nou, cu compasiune si intelegere: "Vreti sa beti apa?". "Da, vrem!". A lovit o data
stanca si a inceput sa picure apa. Si in ziua de astazi picura din stanca aceea apa.
Nu foarte multa, dar permanent curge apa. Aceasta se intampla deja dupa ce
parintele fusese arestat pentru prima oara de Securitate, pentru ca a doua oara
nu a mai scapat prea usor.
A doua ctitorie
In 1948, manastirea de la Prislop reintra in posesia Bisericii
Ortodoxe dupa aproape doua secole. Parintele Arsenie era
deja cunoscut de la Sambata, ca om care sfintea locul si care
facea sa reinvie biserici si, probabil, pentru a iesi din vizorul
autoritatilor comuniste, este trimis la Prislop. In scurta
vreme, si acest loc reinvie. Si astazi, dupa decenii, se vede
cu claritate mana parintelui, in aranjarea fiecarei flori si a
fiecarei pietre din acest loc. Clopotnita, in stilul celor de la
Meteora, micul iaz facut asa incat sa se reflecte vechea
biserica in el, fragmentele de coloane romane aduse de la
Ulpia Traiana, care marcheaza parcul miniatural, florile
plantate pe fiecare versant din preajma manastirii - totul are
armonia si echilibrul specifice fiecarei opere a parintelui Arsenie.
In scurta vreme, si aici oamenii afla de harul parintelui si vin in numar tot mai
mare sa fie alinati, indrumati, tamaduiti sufleteste si trupeste. El avea timp pentru
toti. Reusea sa ajute, sa aline, sa deschida constiinte. Dupa cum marturiseste
maica stareta de la Prislop: "De la nivelul lui se cobora si putea sa vorbeasca pe
limba fiecaruia. Pe de o parte, te atragea, iar pe de alta parte, iti rascolea
constiinta. Te facea sa stai la locul tau, iti arata unde esti tu, fata de unde ar trebui
sa fii. Cred ca asta este sfintenie".
Este luat de la Prislop in 1958 si dus la munca fortata in Dobrogea, de unde avea
sa se intoarca dupa aproape doi ani.
Sfantul "incatusat"
Desi a ajuns la inchisoare si la Canal, desi a avut domiciliu fortat, parintele Arsenie
nu a fost niciodata condamnat, pentru simplul motiv ca cei care erau maestri ai
inscenarilor si minciunii nu au reusit sa-i gaseasca vreodata o vina. Judecand dupa
ceea ce spun cei care l-au cunoscut in perioada de detentie si cei care au fost in
preajma lui, merita sa ne intrebam daca nu cumva parintele s-a supus acestor

suplicii numai pentru a-i ajuta pe cei napastuiti de acolo, din locurile de detentie.
Unul din apropiatii parintelui povesteste:
"In Dobrogea, la Canal, unde a fost dus a doua oara parintele, era foarte greu.
Aveau norma zilnica de sapat, iar ei erau oameni nevoiasi, nemancati si nu puteau
sa sape. Parintele spunea: <<Oameni buni, lasati ca sapam noi>>. Si nu se stie
cum facea cu puterea lui, ca intotdeauna reuseau sa sape, sa ispraveasca.
Noaptea insa disparea, nimeni nu stia in ce fel. Gardienii incepusera sa vorbeasca
intre ei: <<Este unul care dispare noaptea!>>. Odata, cand s-a intors din afara
lagarului, parintele i-a spus unui gardian: <<Sa nu te temi, ca nu-ti va face nimeni
nimic>>. Azi asa, maine asa, gardianul le-a spus si celorlalti: <<Eu sunt nebun
sau am vedenii, este unul care dispare>>. A spus si la schimbul de garda. Intr-una
din nopti, s-au pus sa-l vada, caci el isi oficia sfanta liturghie in timpul noptii. L-au
vazut in afara inchisorii, miscand din buze si rugandu-se. Au vrut atunci sa-l
scoata din rugaciune, sa-l trezeasca. Dar nu puteau sa faca nimic, era de neclintit.
Usile mari, cu lacate grele, se deschideau in fata lui, atat noaptea, cand pleca, cat
si dimineata, cand se intorcea".
In perioada detentiei, se pare ca nimic nu-l putea tulbura. Continua sa se roage,
sa creeze opere de arta crestina. Din lagarul de munca s-a intors cu o schita in
buzunar - era proiectul altarului care avea sa fie sculptat in lemn, la scurta vreme
dupa aceea, la Manastirea Prislop...
Dupa ani de zile, nu cu mult inainte de Revolutie, cand era urmarit de Securitate,
disparea brusc din mijlocul unei multimi, fara ca cineva sa-l mai poata vedea.
Ultima oara, aceasta li s-a petrecut unor credinciosi, atunci cand a fost sfintit ca
mitropolit la Sibiu Antonie Plamadeala. Atunci, parintele Arsenie a disparut fara
urma, in timp ce oamenii se apropiau de el sa-i vorbeasca. Dupa cateva zile, avea
sa-i spuna unuia dintre acei oameni: "Ai vrut sa ma vezi, nu? In multime nu se
poate".
Intre 1968-1989, parintele a fost mutat disciplinar in satul Draganescu de langa
Bucuresti, dar - din punctul lui de vedere - acolo a fost un refugiu unde si-a
desavarsit talentul de pictor bisericesc. Autoritatile nu aveau, pur si simplu, cum
sa-l chinuie sau sa-l conditioneze in vreun fel. Un credincios marturiseste: "A venit
odata un securist sa-l interogheze la biserica din Draganescu. Imediat dupa ce a
iesit din biserica, parintele Arsenie a zis: <<Ai sa vezi ca asta nu mai pleaca de
aici>>. Si intr-adevar, masina securistului era <<moarta>>. Ofiterul a invartit
cheile in contact, a coborat, a desfacut motorul ore in sir. Masina - nici gand sa
porneasca. La un moment dat, parintele spune: <<Acum trebuie sa plece. Sa-l
lasam>>. Atunci securistul invarte cheia in contact si masina porneste, plecand in
tromba. Parintele se intoarce spre mine si spune: <<Vezi, frate, ce putere are
Domnul?>>. Eu taceam chitic, pentru ca ma simteam ca o musca pe langa
parintele".
"Fiecare dintre noi vrea sa fie inteles, sa fie iubit, sa fie iertat..."
Aceste cuvinte le-a rostit intr-una din ultimele luari de cuvant in public parintele
Arsenie. El vindeca sufletul si, vindecand sufletul, vindeca si trupul. Parintele
socotea ca boala apare in suflet si din suflet ricoseaza in trup. Multi oameni s-au

intors spre credinta, dupa ce au fost vindecati de harul parintelui Arsenie. Unul din
calugarii de la Sambata de Sus povesteste: "In 1973, eram bolnav si eram atat de
slabit, ca medicii nu mai stiau ce sa-mi faca. Cineva l-a adus la noi in casa pe
parintele Arsenie. Mi-a pus o sumedenie de intrebari, ca sa vada ce fel de om
sunt. Desi el stia multe dinainte despre oricare dintre noi, ma intreba totusi, ca sa
vada cat sunt de sincer, cat gandesc eu de adancit, ce viziune am, toate simtirile
mele. Totusi, cand m-a vazut, primul lucru pe care l-a facut a fost sa-mi dea un
impuls. Eram tare necajit din cauza bolilor care ma apasau. In ciuda varstei mele
fragede, ma simteam distrus. El mi-a spus doar atat, foarte direct: <<Mai
Simioane, eu credeam ca esti mic, dar vad ca de fapt tu esti mare>>. Incurajarea
lui a contat foarte mult pentru mine. Credinta lui in Dumnezeu ma facea si pe
mine sa cred in ceea ce spunea. Mai tarziu, aveam sa vad ca parintele avea darul
de a te vindeca pe loc, daca aveai credinta. Au fost cazuri in care cancerul a fost
vindecat pe loc, acolo, in biserica. Eu am fost personal cu cineva din satul meu, cu
doua femei: nora si mama. Mama avea cancer la piele, o sumedenie de umflaturi
pe tot spatele, medicii nu mai aveau ce sa-i faca... si a fost vindecata pe loc".
Parintele a facut medicina pentru a-i putea ajuta si trupeste pe cei care ii cereau
ajutorul, dar caile pe care le practica raman o taina. Toti cei care se apropiau
deschisi sufleteste de el, erau nu numai vindecati, ci si ocrotiti si inspirati in
permanenta. Unul dintre apropiatii sai, cu care am vorbit, mi-a spus: "Parintele nu
se ocupa in sensul obisnuit de noi. El ne vedea, ne simtea si avea grija de noi, de
toti. N-am dus lipsa niciodata de nimic. Veneau oameni care nu aveau serviciu. El
nu le spunea nimic sau chiar le spunea: <<Eu nu te ajut>>, dar intotdeauna
lucrurile se rezolvau ca prin farmec si erau trimisi exact acolo unde trebuia. El nuti spunea sa te intorci la el, dar te chema inapoi prin puterea rugaciunii. De multe
ori, vorbea cu cineva din apropiere, dand pilde care ti se potriveau exact tie.
Trebuia, totusi, sa fii foarte atent, ca sa poti deslusi toate darurile pe care ti le
facea parintele cand erai in preajma lui".
Credinciosii care veneau la el erau adesea martorii unor minuni care aveau
menirea sa-i ocroteasca si sa le mareasca credinta:
"Odata, era asa o ploaie si noi trebuia sa plecam la gara. Una din femeile cu care
eram zice: <<Parinte, pai acuma ploua si nu ne ducem, ca ne uda, ne face ca pe
niste pisici>>. Parintele raspunde: <<Unde vezi ca ploua? Nu ploua!>>. Uimita,
femeia zice: <<Cum, parinte? Ploaia curge siroaie>>.
Se uita parintele in sus, zambeste si isi trece mana prin par. Parintele avea ochii
albastri ca cerul si cand privi in sus... dintr-o data aparu un soare frumos. Parintele
ne spune apoi: <<Acuma duce-va-ti, ca nu mai ploua>>. Si un strop de ploaie nu
a mai dat".
Slefuitorul de suflete
Ceea ce il deosebea pe parintele Arsenie de multi alti duhovnici cu har era
uimitoarea lui capacitate de a transforma oamenii, de a scoate la lumina ceea ce
este bun, frumos si curat din ei. Avea un mod de a vorbi extraordinar de simplu si
de direct, lipsit de orice artificiu. Este impresionanta povestea unui muncitor de
pe un santier din vecinatate, care a ajuns intr-o zi la biserica: "Abia intrasem si

eram ascuns undeva, in fundul bisericii, cand parintele ma cheama: <<Mai, ia


vino incoace!>>. L-am intrebat: <<Cine, eu?>>. El mi-a raspuns si mai aspru:
<<Da, tu! Tu cam bei, nu-i asa? Si cand bei, ridici pumnul si ameninti>>. Ma
intrebam cine i-o fi spus, dar am negat: <<Nu, parinte, nu-i adevarat>>. Dar nu
mi-a mers: <<Lasa, mai, ca eu stiu>>. Am iesit repede din biserica si am
intrebat-o pe nevasta-mea daca a vorbit la telefon, inainte. Bineinteles ca nu, si
altcineva care sa mai stie lucrurile astea nu mai era. Am ajuns in zilele acelea de
mai multe ori la parintele si lucrurile au decurs in asa fel, ca tot ce mi se intampla,
parintele stia dinainte si cand ajungeam la el imi zicea: <<Vezi, ti-am spus eu>>.
Am ajuns cu timpul sa nu mai beau si sa vin tot mai des la parintele. Am ramas
aproape de el sufleteste si cat a trait, si dupa aceea".
Cei care se apropiau sufleteste de parintele erau in permanenta conectati la
constiinta lui uimitor de dilatata. Un parinte de la Sambata de Sus mi-a marturisit:
"Asa cum dirijezi un televizor din pat cu telecomanda, asa ne chema parintele de
la distanta. De exemplu, din satul meu ma simteam chemat de parintele aproape
irezistibil. Prin puterea Duhului Sfant il simteam de acasa cum ma chema la
Bucuresti. Cand ajungeam, imi spunea cu caldura: <<Da, te-am chemat si te
asteptam>>. Eu nu pot aprofunda aceste lucruri si nu afirm altceva decat ceea ce
am vazut si am simtit, dar parintele era mereu alaturi de noi si prin puterea lui ne
indruma in permanenta".
Calugari, preoti, simpli muncitori, tinichigii, medici, ofiteri - cu totii erau copiii de
suflet ai parintelui. Nu exista decat poate in modul de adresare o diferenta intre
ei, in rest parintele le transmitea aceeasi dragoste. M-a impresionat, mai ales la
oamenii simpli cu care am vorbit, sinceritatea si devotamentul lor pentru parintele
Arsenie, chiar si acum, dupa ce s-au scurs atatia ani de la plecarea sa din aceasta
lume. Multi din cei care au vietuit vreme de ani alaturi de aceasta legenda vie
sunt totusi lipsiti de mandrie sau orgoliu, au o modestie si un bun simt rar
intalnite, in spatele carora simti parca lucrarea duhovniceasca. Un calugar ne
spunea: "Parintele Arsenie reusea sa inteleaga pe fiecare in parte. La cel de jos
cobora, cu cel de sus urca. Nici nu am puterea sa vorbesc despre parintele,
gandindu-ma la nivelul la care era, intrucat as putea gresi".
Sfarsitul
In ultimii ani ai regimului Ceausescu, celor din conducere le era foarte teama de
parintele Arsenie. Era tinut in satul Draganescu de langa Bucuresti, iar intrarile in
sat erau pazite zi si noapte de securisti. Cine era prins ca venea sa-l vada pe
parinte, era pus la munca fortata timp o saptamana - doua. Oamenii apropiati, ca
sa poata sa-l vada, aveau parole speciale, prin telefon, si veneau deghizati in
lucratori agricoli sau mecanizatori. Taranii din Ardeal care veneau sa-l vada erau
opriti si pusi la munca silnica; la fel si cei in haine de oraseni si care aveau provizii
la ei.
La un moment dat, in '89, parintele Arsenie le spune celor apropiati: "Vine vremea
cand o sa ma cautati si nu o sa ma mai gasiti". Toti se intrebau ce vrea sa insemne
asta. Parintele avea 79 de ani, o varsta inaintata s-ar putea crede, insa cei care l-

au cunoscut atunci povestesc ca la aceasta varsta un tanar cu greu se putea tine


dupa el cand mergea pe jos la drum lung.
Intr-una din zile, spune: "Mai sunt doua calendare. Nu ma mai vedeti in curand, ca
astia ma termina". Oamenii se intrebau unii pe altii ce va urma. Va fi sfarsitul lor,
al tuturor? Cineva a pus intrebarea: "Daca moare parintele?". "Asta ar fi fost chiar
culmea", i s-a raspuns. Toti se amuzau: "Cine sa-l termine pe parintele, ca
parintele are putere".
In octombrie '89, parintele Arsenie are o premonitie grava, si anume afirma ca
atunci cand Ceausescu va pleca din tara, va pierde la scurta vreme si conducerea
ei. Acest lucru se pare ca a ajuns la cabinetul 2, la urechile Elenei Ceausescu, care
a dat ordin ca parintele sa fie ucis. Cu putin inainte de a muri, a mai spus in felul
lui, simplu si foarte limpede: "Eu am sa mor martir". A murit la 21 noiembrie; in ce
conditii, va lasam sa deduceti din dialogul inregistrat mai jos:
"Ultimele momente si le-a petrecut la Sinaia. Trebuie neaparat sa scrieti asta. Am
fost la el, impreuna cu parintele Dometie. Parintele Dometie a fost tinut acolo timp
de o saptamana si jumatate si nu i-au dat voie sa vorbeasca cu el. Maica de acolo
ne spunea ca e la Draganescu. Parintele Arsenie avea insa un catel mic, flocos,
negru. Unde era parintele, acolo era si catelul. Cand am vazut catelul, mi-am dat
seama ca este acolo.
In cele din urma, ni s-a spus ca este bolnav si ca nu il poate vedea nimeni. I se
poate trimite doar un pomelnic sau o scrisoare... Dupa trei zile, ni s-a spus ca a
murit parintele. L-au adus si era asa cum era: torturat si chinuit. Se vedea la
degete si la fata faptul ca a fost torturat. Eu am fost la inmormantare si am vazut:
unghiile de la doua degete ii erau pur si simplu smulse... Toate acestea s-au
petrecut pentru ca a prezis caderea si moartea lui Ceausescu. Nu mi-e frica sa
spun adevarul, chiar daca unii mai vor sa ascunda acest lucru. Puteti fi si un om
trimis de cei care l-au torturat si acum vor cu orice pret sa ascunda adevarul. Eu
spun adevarul pe fata, pentru ca multi il stiu, dar nu il spun. Parintele Dometie a
spus si el acest lucru, in acatist, inainte de a muri. Pana acum nu a aparut acest
acatist, desi se spunea de multa vreme ca va aparea. Parintele a lasat cu limba de
moarte sa nu fie deshumat pentru cercetari, dar el stia ca adevarul oricum se va
descoperi".
Ce ramane in urma zborului unei pasari pe cer
Un om pe care il intalnim la izvorul de langa Manastirea Bucium ne spune: "Acum
calc pe urmele parintelui si sunt multumit. Am reusit sa imprejmuiesc fantanita cu
un gard, am pus aici crucea. Aici este fantanita parintelui, am vrut sa punem si
acoperis, dar staretul s-a impotrivit: <<Ce, faceti din fantanita parintelui schit
acum?>>". Toti cei care l-au cunoscut indeaproape pe Arsenie Boca il considera
sfant. Singurul care poate sa se pronunte oficial asupra acestui fapt este insa
Sfantul Sinod. La Manastirea Sambata, a trebuit sa-mi ascund identitatea de
ziarist, pentru ca se pare ca exista dispozitii clare, conform carora nu este voie ca
parintele sa fie considerat si numit, in discutii, sfant. Cu toate acestea,
pretutindeni unde am fost pe urmele lui, m-au intampinat, ca un semn, minunile,
miracolele. Nu am inclus in acest material decat o parte din minunile povestite de

credinciosi. Sunt convins ca timpul va scoate din anonimat multe alte fapte
extraordinare si inspirate ale acestui om. Deocamdata, celor care vor sa cunoasca
mai mult despre ieromonahul Arsenie Boca, le dau indemnul pe care l-am primit la
randu-mi de la parintele Daniil Stoenescu: "Parintele Arsenie a pictat biserica din
satul Draganescu, judetul Giurgiu, comuna Mihailesti. Vizitati acea biserica si ea
va va vorbi cel mai mult si cel mai bine despre parintele. Picturile au o frumusete
si o transparenta nemaiintalnita. In frumusetea de acolo, veti descoperi ceva din
duhul parintelui".

ILIE TUDOR
Multumesc parintelui Daniil Stoenescu de la Densus, ucenic al ieromonahului
Arsenie Boca, pentru marele sprijin pe care mi l-a oferit in vederea realizarii
acestui documentar.

Pe urmele parintelui ARSENIE BOCA


In temnita de la Brasov
Inainte de a invata de la rusi metodele salbatice de smulgere a
declaratiilor de vinovatie, Securitatea comunista din Romania se mai
purta cu manusi. Agentii recrutati dintre tinerii indoctrinati in scolile de
partid si imbracati in timpul serviciului in uniforme albastre mai
ramasesera cu o oarecare pojghita de buna-cuviinta, chiar daca o afisau
ostentativ. Cei doi indivizi care s-au prezentat in biroul meu aflat la sediul
Cartii Ardelene din Brasov m-au salutat cuviincios si mi s-au adresat cu
amabilitate: Suntem ofiteri ai Ministerului de Interne si va rugam sa ne
insotiti pana la sediul nostru, pentru o simpla declaratie. In strada, ma
astepta o dubita alba, cu geamurile fumurii. Am fost chiar stingherit de
rapiditatea cu care mi s-a deschis usa masinii si am fost invitat sa iau
loc. Ferestrele vehiculului fiind mate, nu vedeam pe unde trec. M-a
cuprins grija, doar dupa ce mi-am dat seama ca nu sunt dus la sediul
Militiei, care se afla in centrul urbei, ci eram transportat mult mai
departe. O frana brusca mi-a dat semn c-am ajuns. Ma aflam in fata unei
porti grele, de fier, blocata de un grup de femei, dupa aparenta taranci,
purtand cosuri mari, acoperite cu stergare. Una mai in varsta mi-a
strigat, fara sa tina seama de prezenta ofiterilor care ma insoteau:
Rogu-te frumos, spune-i parintelui Arsenie, de-l vei intalni, ca asteptam
la poarta sa ne trimita binecuvantarea!.
Eram in fata vilei dr. Mihai Popovici, colaboratorul si prietenul cel
mai apropiat al lui Iuliu Maniu, doctrinar intelept si unul dintre
conducatorii cei mai de seama ai Partidului National Taranesc din Ardeal.
Vizitasem in cateva randuri vila aceea cocheta, tupilata in dosul Liceului

Andrei Saguna din Brasov, si ceea ce m-a izbit la inceput a fost lipsa
portii de la intrare, care fusese o adevarata bijuterie, faurita de mesteri
fierari, din fier forjat, dupa un desen al faimoasei porti de la Castelul
Brandemburg din Viena. Poarta ce s-a deschis in mod automat in fata
mea era o lucrare masiva, oribila si temuta la aspect, croita din tabla
groasa de fier si intarita cu tevi sudate in crucis, vopsita in culoarea
ruginii. S-a inchis in spatele meu, cu un zgomot sinistru. Nelinistea
incepuse sa-si puna gheara pe gandurile pana atunci limpezi si
increzatoare si mi-a trecut brusc, prin minte, ca ma aflu in fata portii
Infernului lui Dante Allighieri, din Divina Comedie, pe care era scrijelit
deznadajduitul vers: Lasati orice speranta, voi cei ce intrati. De altfel,
amabilitatea afisata cu atata solemnitate de catre ofiterii de Securitate a
ramas si ea dincolo de poarta. Abia trecut de ea, o mana transformata in
copita m-a izbit in spate, impingandu-ma sa grabesc pasul, ceea ce am si
facut. Nu mai descopeream nimic din ceea ce vazusem in vila Popovici,
pe vremea cand un grup de carturari ne intalneam acolo, spre a-i asculta
distinsele prelegeri din Istoria Artelor. Frumoasa vila fusese transformata
in sediul Securitatii din Brasov.
Am fost dus in fostul pranzitor, acum o camera goala, mobilata
doar cu doua mese de scanduri, un dulap si cateva scaune. Un individ
posac, care privea pe fereastra, mi-a poruncit: Scoate sireturile de la
pantofi, centura si tot ce ai prin buzunare. Nedumerit de ceea ce mi se
cerea, l-am privit indelung si am indraznit sa-i
reamintesc cum ca am fost invitat doar
pentru o simpla declaratie. Mi-a taiat-o scurt,
strivind intre dinti si o injuratura: O simpla
declaratie? Om vedea noi. Deocamdata
grabeste-te si fa ceea ce ti-am spus, ca nu
am timp de pierdut in discutii cu dusmanii
poporului. Faceam parte, asadar, din grupul
faimosilor dusmani ai poporului, care erau
trasi pe rand in fata tribunalului poporului si osanditi pe viata, unii chiar
si la moarte. Cu aceeasi brutalitate, am fost condus apoi pe un lung
coridor din care se deschidea o usa spre o scarisoara ce cobora in pivnita
- faimoasa pivnita de vinuri si de bauturi rare, cu care se mandrea d-l
Mihai Popovici. Calaul m-a impins intr-o incapere rudimentara, construita
grosolan din scanduri si barne, un fel de NEAGRA de la inchisori, in care
se aliniau, una langa cealalta, celulele improvizate cu repeziciune pentru
multimea de arestati. Un bec de 25W imprastia o lumina oarba in
spelunca aceea rece, sporind, parca, si mai mult intunericul. Intr-un
tarziu, dupa ce usa de la capatul coridorului pe unde iesise calauza mea
in Infern a fost trantita, am auzit o voce domoala dar ferma, parca
aducatoare de liniste, dar mai cu seama de imbarbatare, de care aveam

mare nevoie in clipele acelea de izbeliste: Buna ziua, crestine! Inlaturati pe cat poti teama, fiindca aici nu esti chiar singur. Eu sunt parintele
monah Arsenie de la Manastirea Sambata, adus aici ca si dumneata,
banuiesc, pentru fapte pe care nu le cunosc si nici nu le-am savarsit.
Vom imparti, deocamdata, noi doi, spatiul acestei intrari in iad, dar cu
ajutorul lui Dumnezeu vom rezista si ne vom izbavi. Vor mai sosi si altii.
Sa nu schimbam intre noi nici o vorba atunci cand se afla prin preajma
vreun nelegiuit din cei de sus, pentru ca riscam sa fim amestecati in cine
stie ce complot. Astia de-abia asteapta o astfel de ocazie. Vor cu tot
dinadinsul sa ne scoata vinovati de dezastrul tarii.
Dupa ce i-am spus cine sunt, m-am
grabit sa-i aduc la cunostinta dorinta femeii
aceleia batrane, care ma intampinase la
intrarea in cladirea Securitatii, cu rugamintea
de a le trimite binecuvantarea sa. Cum
puteti sa le binecuvantati, preacuvioase
parinte, in situatiunea in care va aflati?, l-am
intrebat cu nedumerire.Tocmai cu ajutorul
nelegiuitilor. Femeile care ma asteapta la
poarta zile la rand, unele sosite tocmai din Tara Fagarasului, vin incarcate
cu cele mai alese bucate si bauturi. Ele stiu prea bine de ce fac acest
efort. Bunatatile pe care mi le trimit sa le binecuvantez, dar mai cu
seama bauturile, sunt sechestrate de flamanzii aceia din birouri, asa ca
nu-ti va fi de mirare daca spre seara ai sa auzi batai din picioare si chiar
cantec de voie buna. In schimb, painea si o parte din vin le sunt intoarse
femeilor. Printre ele se afla si multe bolnave, incredintate ca, gustand din
bucatele binecuvantate de mine, se vindeca. Sunt atat de credincioase,
incat taria credintei lor chiar le vindeca. Prin lumea noastra cea ingusta,
unii necredinciosi au raspandit zvonuri cum ca as fi un sarlatan, iar
vindecarile celor suferinzi s-ar fi produs oricum, chiar si fara de ajutorul
meu. Niciodata nu mi-am asumat puterea de vindecare, fiind convins ca
cel care-i ajuta sa scape de dureri este unul singur, Dumnezeu. Eu nu fac
altceva decat sa le insuflu increderea in izbavire, cu ajutorul Celui de
Sus.
In dialogurile purtate ulterior, parintele Arsenie mi-a marturisit ca
studiase medicina, astfel ca multe dintre sfaturile si indrumarile sale
catre cei bolnavi se bazau si pe stiinta, nu numai pe credinta. L-a
surprins placut stirea ca studiasem si eu aceeasi profesie. Dornic de
cunoastere si fara sa se rusineze de faptul ca se instruia (desi il
consideram un erudit), m-a rugat sa-i tin o adevarata prelegere din
specialitatea pe care o practicasem la clinicile universitare din Cluj, si
anume bolile venerice. Cateva zile la rand, afland ca discutia noastra pe
teme de medicina - mai cu seama pe aceea a bolilor venerice, care

bantuiau intocmai ca o epidemie - este ascultata si de cativa securisti,


strecurati in varful picioarelor pe scarita de la intrarea in pivnita,
parintele Arsenie mi-a sugerat o prelungire, sine diae, a subiectului.
Sifilisul nu prezenta nici un pericol politic.
Cat am stat in beciul Securitatii, nu am
avut niciodata prilejul sa stau de vorba cu
parintele Arsenie Boca de aproape, unul in
fata celuilalt. Il intrezaream prin intunericul
umed, in partea cealalta a incaperii si in
rarele cazuri cand era dus in birourile de sus
pentru vreo confruntare cu un arestat. De
aceea, in memoria mea nu a ramas zugravita
decat o umbra inconvoiata, purtand o barba stufoasa. Avea statura
mijlocie, iar capul - acoperit cu o tichie neagra, si-l tinea putin aplecat
inspre piept. Era imbracat in rasa calugareasca, dar nu purta nici macar
simpla cruce de lemn, cioplita chiar de dansul, pe care calaii i-o
confiscasera, odata cu Evanghelia si o sticluta cu mir sfintit, de care nu
se despartea niciodata. Spre surprinderea noastra, desi discutiile pe care
le aveam se purtau pe teme de stiinta, securistii se inlocuiau unul pe
celalalt din zece in zece minute, pentru a izbuti sa astearna pe hartie
continutul acelor convorbiri, doar-doar se va strecura cumva printre
subiecte vreunul pe care sa-l apuce de coada si sa-l transforme in acuza.
Am rasfoit din memorie, ca si cand ne-am fi aflat intr-o biblioteca, pe
marii autori italieni, germani si francezi care s-au ocupat, unii din simpla
curiozitate, altii precum Giovanni Papini, dintr-aceea a unui profund
credincios, de viata si mai cu seama de minunile pe care le savarsise
Iisus Hristos. Parintele Arsenie era incredintat ca Dumnezeu, dupa
moartea Fiului Sau, le-a incredintat si altor alesi dintre oamenii inzestrati
cu darul credintei, acea putere de a vindeca bolnavii. Nu mi-a marturisito raspicat, dar am inteles cat este de preocupat de inalta putere cu care
Dumnezeu il inzestrase si pe care aveam s-o descopar nemijlocit.
Intr-o zi, catre seara, discutiile noastre au fost intrerupte de niste
zgomote neobisnuite pana atunci, izbituri si injuraturi care traversau
podeaua ce ne despartea de pranzitorul de deasupra, transformat acum
in camera de tortura. Dupa ce totul s-a potolit, vreo patru gealati din
aceia cu puteri animalice au coborat pe brate un trup de om, si acela, din
cate am putut vedea, de statura uriasa. L-au asezat intr-o celula de langa
cea in care se afla parintele Arsenie si au plecat. A ramas intins pe prici
vreo cateva ore. Parea lesinat. Gemea. Asa am putut constata ca
traieste. Intocmai cum procedase cu mine, atunci cand am fost coborat
in pivnita vilei, parintele calugar l-a intrebat cine este.Sonea, a reusit
sa silabiseasca cel intrebat. Era o cunostinta comuna, eruditul om de
stiinta, doctorul Octav Sonea, seful Laboratorului de Analize Medicale din

Brasov. A reusit sa mai pronunte: O, Doamne!, apoi a tacut din nou.


Tarziu, in noapte, s-a trezit, si astfel parintele a izbutit sa-l intrebe ce i se
intamplase.
Octav Sonea fusese, in timpul
studentiei, campion national la aruncarea
greutatii si a discului. Ramasese suplu si
puternic, impunand respect nu numai prin
stiinta sa, ci si prin aspectul sau maiestuos.
Fusese arestat intocmai cum ne luasera si pe
noi, pentru o mica declaratie. Nu am putut
stabili ce anume l-a provocat pe falnicul
medic - pesemne o palma a unui calau, careia i-a raspuns cu o lovitura
de pumn, ce l-a facut, in termeni de box, K.O. pe inchizitorul sau. Acelea
au fost bufniturile pe care le auzisem in camera torturilor. Doctorul a fost
legat cu mainile si cu picioarele, asa cum sunt carati ursii doborati de
vanatori, si-apoi batut cu salbaticie la talpi, cu ranga de fier. I-au fost
zdrobite toate vinisoarele si arterele de pe extremitatile trupului si-apoi a
fost coborat de pe masa si silit sa danseze Konga (un dans la moda pe
vremea aceea, inspirat din folclorul negrilor africani). Numai ca victima
lesinase si a fost carata in acea stare pana in celula din pivnita. Dandu-si
seama, pesemne, de gravitatea cazului (pe vremea aceea, regimul mai
pastra oarece relatii cu Occidentul si-i pasa de comentariile aspre ale
Europei Libere, ascultata in Scheii Brasovului, de la difuzoarele atarnate
in pridvoarele caselor de pe povarnisuri), comandamentul Securitatii i-a
ingaduit parintelui calugar Arsenie sa doctoriceasca victima, reputatia sa
de vindecator fiind cunoscuta si de superiorii gradati. Tortionarii erau
constienti de altminteri ca, daca ar fi fost transportat la spital, rezultatul
era cel fatal: amputarea piciorului cangrenat, cu prea putini sorti de
salvare a vietii.
Fusese tocmai ziua in care, cu aceeasi amabilitate, cei doi ofiteri care
m-au adus in beciul vilei Popovici m-au invitat sa-mi strang degraba
lucrurile, intrucat urma sa plec. Oribila poarta de fier s-a inchis cu
zgomot in spatele meu si, cu aceeasi dubita alba, care vara spaima in
oasele celor care o zareau oprita la colt de strada, in loc sa ma duca
acasa - asa cum imi fulgerase o clipa prin minte - m-am trezit in fata altei
porti, de data aceasta cioplita dintr-un lemn dur. Era poarta prin care
treceai intr-o alta institutie de supliciu, aceea a Inchisorii Tribunalului din
Brasov.
Dupa o luna de zile, in noua celula unde ma instalasera, a fost adus
de la Securitate si doctorul Octav Sonea. Era slab, schiopata, dar piciorul
ranit parea vindecat. Ca medic, mi se parea incredibil si l-am intrebat ce
s-a intamplat. Fusese vindecat de parintele Arsenie, care il obligase sa-si
tina piciorul zdrobit, zi si noapte, in firul de apa ce curgea printr-o latura

a temnitei. In vremea asta, duhovnicul de la Sambata se rugase


necontenit, sfatuindu-si pacientul sa faca la fel:Daca te rogi si crezi,
Dumnezeu te va ajuta sa te vindeci. Roaga-te!Ceea ce bolnavul a si
facut. Intr-o luna, talpa piciorului a inceput sa fie din nou sensibila,
inceputul de culoare neagra, care defineste aparitia cangrenei, s-a
transformat, incetul cu incetul, mai intai intr-un rosu aprins, apoi a luat
culoarea pielii, ramanand doar tendoanele inca dureroase, iar articulatiile
umflate si anchilozate. Dar traia si pasea, infiorat de minunea care se
intamplase cu el.

SPIRITUALITATE
MARI DUHOVNICI ROMANI
Sfantul de la Sambata Fagarasului
Parintele Arsenie Boca
Daca veti intreba vreodata un taran din satele cuprinse intre Brasov,
Fagaras si Sibiu daca a auzit de parintele ARSENIE BOCA, fata lui se va
lumina ca o zi de duminica. Te va prinde de mana, te va duce in casa,
aratandu-ti-l pe perete, printre icoane. In satele din Muntii Fagarasului,
parintele Arsenie e un sfant. La zece ani de la trecerea lui intre drepti,
magia fortei sale duhovnicesti e mai puternica astazi ca niciodata, pilda
vietii sale - un indreptar. Oamenii au nevoie de Dumnezeu. Martir al
Bisericii Ortodoxe, suferinta parintelui Arsenie Boca e rascumparata
deplin de iubirea profunda a celor care l-au cunoscut. Sunt mii! De la ei
incepe legenda
Pe mormantul parintelui Arsenie Boca iarba nu se ofileste niciodata, nici macar in
iernile cele mai crancene. In noiembrie, de ziua parintelui, e potop de lume la
Manastirea Prislop. Mii de oameni vin aici, asculta de la un cap la altul cuvenitele
slujbe de pomenire, saruta apoi crucea si pleaca, neuitand sa ia cu sine un pumn
de pamant sfintit, spre protestul vreunui preot din preajma, care ii cearta cu
blandete: "Ajunge, oameni buni, ca o sa dezgoliti sicriul".
Parca nici un duhovnic nu a fost mai iubit decat parintele
Arsenie. Fagarasenii - cel putin - il venereaza si ii spun, fara
ocolisuri: Sfantul. Multi l-au cunoscut si stiu ce spun. Nu l-au
parasit niciodata, urmandu-l de la Sambata la Prislop si de
acolo, mai departe, la Draganescu, langa Bucuresti. Si acum,
in vorbele fagarasenilor amintirile dau in clocot. Parca ar fi fost
ieri: inalt, frumos la chip, cu ochi puternici si patrunzatori,
imbracat in rasa alba si vorbind cu glas tunator fiecaruia, dupa
greutatea pacatului savarsit:"Cati copii ai, femeie?". "Doi",
raspundea sfioasa femeia... "Si cu restul ce-ai facut?"

Multe se spun despre parintele Arsenie Boca. A fost un sfant? Avea darul
rugaciunii inainte-vazatoare? Iesea el, asa cum se zice, prin usile ferecatuite ale
celulei de la Securitate? Pe zi ce trece, oamenii care l-au cunoscut cu adevarat
sunt tot mai putini si mai batrani. Te intereseaza sa afli adevarul, dar el aproape
ca nu mai conteaza. Exagerata sau nu, imaginea parintelui Arsenie apartine de
acum legendei...
Vazator cu duhul
Nu e usor sa scrii despre un om atat de puternic ca Arsenie Boca. Viata parintelui
avea partile ei ascunse, tainuite de privirile oamenilor, asa cum era chilia sa de
pustnic de pe Valea Sambetei - un loc aproape inaccesibil, sapat in jgheabul unor
pereti prapastiosi de stanca, pe care parintele sculptase chipul Maicii Domnului,
transformand salbaticia muntilor in altar de rugaciune si meditatie.
Dincolo de biografia sa bogata ca subiectul unui roman (licentiat in teologie,
medicina si belle arte, inchis doi ani la Canal pe motive politice, alungat de la
Prislop, scos din viata monahala de catre comunisti si urmarit tot timpul de
Securitate), parintele ramane unul din cei mai mari duhovnici ai acestui secol. Nu
intamplator oamenii l-au urmat peste tot, nelasandu-l niciodata singur. Putini insa
l-au cunoscut cu adevarat, primind ingaduinta de a-i sta in preajma.
"Parintele era de felul sau tacut", isi aminteste taranul Ion Lupu, de 76 de ani, din
Voivodeni - Fagaras. Cat timp a stat la Manastirea Sambata, pe care a renovat-o
din temelii, il vedeam aproape in fiecare zi. Niciodata nu l-am pomenit zambind
sau vorbind mai mult decat trebuie. Era aspru si cu sine, si cu ceilalti, ascunzand
de privirea oamenilor si postul, si rugaciunea. Da, parintele era vazator cu duhul.
Cand m-am dus prima oara la dansul, a trebuit sa astept vreo doua zile pana sami vina randul la spovedanie. Imi lasasem treburile neterminate acasa si stateam
ca pe ghimpi. Parintele m-a observat si mi-a zis: <<Du-te sa-ti vezi de joagar si
apoi intoarce-te>>. In clipa aceea, am amutit. Intr-adevar, imi citise gandul mintea mea era la joagar si nu la spovedanie. Cateva luni mai tarziu, cand deja
incepuse razboiul, la usa chiliei se aduna puzderie de femei. Voiau sa intrebe
despre soarta barbatilor plecati pe front si erau atat de multe, incat parintele nu
mai avea timp sa le asculte pe fiecare in parte. Se uita in multime si, aratand cu
degetul, zicea: <<Tu, pune-ti o cruce dupa casa... Tu, pregateste pachet, ca sotul
tau e ranit, dar traieste>>. Cateva zile mai tarziu, femeile se intorceau la chilie,
spunand: <<Ai avut dreptate, parinte. E ranit, dar traieste>>. Asa era parintele.
Nici nu deschidea gura, ca el iti si spunea pentru ce ai venit. Imi amintesc de un
soldat care voia binecuvantarea lui inainte de a pleca pe front. Cum l-a vazut,
parintele s-a schimbat la fata si i-a zis: <<Acuma vii? Regimentul tau a plecat
asta-noapte si esti dat dezertor>>. Asa a si fost. N-a mai apucat sa ajunga la
unitate, ca o patrula militara l-a arestat."
"Cine vrei sa-ti poarte crucea?"
Era parintele cu adevarat clarvazator, cum spun
toti cei care l-au cunoscut? Ion Lupu din Voivodeni
e absolut convins ca asa stateau lucrurile. Prin post
si rugaciune, parintele stia toate cate aveau sa se

intample. Isi cunostea chiar si incercarile prin care urma sa treaca. "Inainte de a fi
arestat, l-am vazut intr-o dimineata cu o mare tulburare pe chip. Ca niciodata,
simtea nevoia sa vorbeasca despre sine si atunci mi-a zis: <<Asta-noapte, mi-am
vazut in vis camasa de botez. Am doua pete rosii pe camasa. Am doua pacate, pe
care trebuie sa le platesc in curand>>. N-am inteles nimic din vorbele parintelui.
Abia dupa ce l-au dus la Securitatea din Brasov, am priceput de ce cu o zi inainte
de arestare m-a oprit, spunandu-mi: <<Sa nu mai vii la Sambata sa ma cauti.
Daca ai vreo trebuinta, sa strigi de acolo, ca eu te aud>>. Parintele isi cunostea
viata si de aceea nu-si pierdea niciodata calmul si seninatatea. Inchis la Cetatuie,
la Brasov, securistii au vrut sa-i tunda in batjocura barba lui mare si neagra, dar ca un facut - nimeni nu indraznea sa-l atinga, speriati parca de privirea si de forta
lui. Doar un tigan, pe nume Luca, plecat chiar din satul meu, s-a oferit voluntar.
Pazise porcii in Voivodeni si acum ajunsese sublocotenent la Securitate. El l-a
tuns, dar parintele l-a avertizat: <<Ma, in curand ai sa te barberesti si tu>>. Intradevar, nu a trecut nici o luna de zile si Luca a revenit in sat sa pazeasca porcii,
fiind dat afara din armata, ca apoi sa moara intr-un accident."
Toata lumea care l-a cunoscut marturiseste ca se intorcea de la parintele cu o
mare usurare in suflet. Stramtorat de multime, parintele Arsenie privea peste
capetele tuturor, facand semn cu mana si spunand: "Vino tu, amarato, ca ai ramas
vaduva cu 8 copii", si femeia se pornea pe plans ca asa era. Dintr-o privire ii
separa pe cei veniti din curiozitate, de oamenii cu probleme grele. Nimeni insa nu
pleca neintarit cu un sfat sau cu o vorba de imbarbatare. Chiar si cand, arar, certa
pe cineva, o facea duhovniceste, spre mantuirea sufletului. Un batran i se
plangea, de pilda, ca sotia ii este paralizata si fara putere, cerandu-i parintelui sa
o vindece, dar el l-a oprit, vorbind ca sa auda toata lumea: "Mosule, crucea cine
vrei sa o poarte in locul tau?".
Din zugrav pe suflete, zugrav de biserici
Intarit intru credinta si cu rabdare de sfant, parintele Arsenie Boca si-a dus la
randul lui crucea suferintei, trecand prin iadul anchetelor si al detentiei, traind
apoi cu demnitate umilinta exilului in lume, pictand 15 ani Biserica din
Draganescu, precum spunea Nichifor Crainic, mentorul sau: "Din zugrav de
suflete, iata-te zugrav de biserici. Fii fericit ca mangai cu penelul pe cei
desavarsiti".
Despre sederea sa la Draganescu se stie parca si mai putin. Urmarit mereu,
sacaitor, de Securitate, parintele evita sa vorbeasca fagarasenilor veniti special
sa-l vada de la sute de kilometri, incercand in felul sau sa-i protejeze. Era
imbracat simplu, ca orice mirean, avand mereu o bundita in spate, din cauza
racelii din biserica, unde isi desavarsea opera - imnul pictural inchinat lui Hristos,
liturghia imaginii si a trairii estetice. Satenii din Draganescu aproape ca nu-l luau
in seama. "Ii spuneam Pictorul", isi aminteste Gheorghe Marinescu, astazi cel mai
batran om din sat. "Venise la parintele Bunescu sa picteze biserica si era foarte
retras. Abia acum imi dau seama de ce intorcea spatele multimii, facand cu
degetul la gura - semn ca e urmarit si ca nu poate sa vorbeasca. Am stat mai mult
timp in preajma parintelui, parandu-mi-se un om ca oricare altul. N-am avut ochi
sa vad, desi avea mare putere: imblanzea animalele doar cu o privire si nu puteai

sa-i ascunzi nimic. Iti stia cugetul si gandul cel mai ascuns. Imi amintesc cum i-a
spus unui taran din Fagaras, care isi lasase traista cu mancare in curtea bisericii:
<<De ce te ingrijesti de nimicuri? Traista ta e pazita>>. Si intr-adevar, plecand de
la el, omul si-a gasit bagajul cu doi caini mari alaturi, stand ca niste paznici. Mi-e
greu sa va raspund la intrebari. Se spune despre el ca era vizionar si proroc. Eu
stiu doar ca aici, la Bunesti, cat s-a trudit sa picteze biserica, era foarte cumpatat
si la mancare, si la vorba; ca muncea fara mila, facandu-si singur mortarul si
canonindu-se pe schele, pana noaptea tarziu, incat parintele Bunescu, privind
picturile, zicea toropit de emotie: <<Parinte, ai pus o intreaga dogmatica pe
perete. Tu nu pictezi, ci predici fierbinte pe ziduri>>. Vorbele acestea le inteleg
abia acum.
In sinea lui, trebuie sa fi suferit mult. Ii parea rau ca nu mai poate sluji in biserica,
iar cand isi amintea de Prislop, ofta cu amaraciune, acolo avand - din cate am
inteles - un loc anume in care dorea sa fie inmormantat. Stia sa rabde, insa. Chiar
daca in ultimii ani slabise si era bolnav si de plamani si de ficat, nu l-am auzit
niciodata cainandu-se. Ii parea rau ca nu le putea vorbi oamenilor asa cum dorea,
dar tot el, imi amintesc, a zis odata: <<Niciodata nu-i poti multumi pe toti. La
Sambata, stateam si 36 de ore in spovedanie. Nimeni nu mi-a zis: Du-te, parinte,
sa te odihnesti>>.
Asa era Pictorul nostru - neluat in seama de bucuresteni, dar iubit ca un sfant de
fagaraseni. A stat cu noi, dar n-am stiut sa-l pretuim. Cand apareau pe drum
fagarasenii, cu traistele grele si umflate, satenii din Bunescu ziceau cu invidie si
rautate: <<Ia uite cum ii cara numai bunatati>>. Daca oamenii ar fi stiut ca in
straiti nu era decat o paine mare, ardeleneasca, de 4-5 kilograme, s-ar fi rusinat
cu totii."
*
Parintele Arsenie Boca va muri pe 28 noiembrie 1989 si va fi
inmormantat cinci zile mai tarziu la Prislop, in locul ales chiar
de el, in prezenta a 2000 de oameni. Si aici sunt multe taine si
lucruri inca nelamurite. Multi din cei cu care am vorbit sunt
convinsi ca parintele a fost schingiuit de Securitate, ca avea
unghiile de la maini smulse si ca inainte de a muri si-a
avertizat calaii: "Spuneti-i lui Ceausescu ca nu mai apuca
Craciunul". Altii, care s-au ingrijit de inmormantarea parintelui,
spun dimpotriva ca a murit de moarte buna la Manastirea
Sinaia, ca slabise din cauza muncii epuizante si a
numeroaselor boli pe care le avea. Conteaza mai putin teama
si retinerile unora de a vorbi despre acest lucru. Mai devreme
sau mai tarziu, adevarul va iesi oricum la iveala. E limpede ca
parintele Arsenie Boca nu a fost un om obisnuit si ca
Dumnezeu a lucrat prin el neintrerupt. Timp de aproape 50 de ani cat a durat
regimul comunist, de-a dreptul sau cu subtilitate perfida, s-a incercat ascunderea
parintelui si a numelui sau. Faptul ca imaginea lui tasneste acum, la zece ani de la
moarte, mai stralucitoare ca oricand, e semn ca cei fara prihana isi au plata lor, la
adapost de invidia patimasa a lumii acesteia.

Sincer sa fiu, cand am aflat ca parintele Arsenie Boca a trecut in cele sfinte abia in
1989, ceva din adancul fiintei mele s-a cutremurat. Intreaga mea viata mi-am
petrecut-o alaturi, la nici 15 kilometri, de un mare duhovnic - de un urias. Faptele
si cugetul ma indeamna sa refuz ideea ca am fost contemporan cu parintele. El
apartinea, oricum, unei alte lumi - cea a oamenilor drepti si adevarati. Nu
intamplator, la Prislop, pe mormantul sau iarba si florile nu se ofilesc niciodata.
SORIN PREDA

Marturii ardelenesti
Baglazan Dumitru (71 de ani) - Porumbacu de Sus
"In fiecare noapte, la orele 12.00, se deschideau singure usile inchisorii"
Eu am avut un unchi, care in 48 era ofiter de Securitate la Brasov. Eram tanar si
mergeam la Brasov unde mai ramaneam la el cate o saptamana, ca asa mai
vedeam si eu lumea. Mergeam seara cu el prin oras, pe unde avea el treburi, ma
mai lua si la serviciu si asa am aflat ceea ce va povestesc in continuare.
Securitatea l-a ridicat pe parintele Arsenie de la Sambata pentru ca se stia ca face
minuni si vin puhoaie de oameni la el. In 44, de exemplu, a spus la slujba
oamenilor sa-si aduca copiii de la Bucuresti acasa ca va veni un prapad, si la putin
timp dupa aceea a fost cumplitul bombardament american. Le era groaza ca
acum, in timpul comunismului, le va spune oamenilor cu aceeasi claritate care
este realitatea. Si din cauza aceasta l-au luat la Securitate si l-au schingiuit mult,
saracul de el. Mie mi-a spus lucrurile acestea unchiul meu. Problema era ca desi el
nu se misca din fundul celulei, ci sta in genunchi si se ruga, in fiecare noapte la
ora 12.00 se deschideau usile inchisorii. Celula era un loc imprejmuit, intr-o sala
uriasa ca o hala. Iar in mijlocul acestei hale, statea la o masa, permanent, un
subofiter de paza, care-l supraveghea fara incetare. L-au scos, l-au batut si l-au
facut in fel si chip sa le spuna cum face, caci ei credeau ca are iarba fiarelor, cu
care umbla aricii in bot, iar el cum a stat tot timpul in padure la Sambata, a facut
rost de iarba aceea si o pune pe lacat. Dar el cum sa puie iarba pe lacat daca
statea tot timpul in genunchi in fundul celulei si erau si doua randuri de usi? Intr-o
noapte, au bagat doua iscoade securiste la el in celula ca sa-l vada cum face.
Parintele, insa, nu a avut treaba cu ei. Ei il tot intrebau, se tot luau de el, iar el in
celula tot sta in genunchi si se tot ruga. Noaptea, la ora 12.00, cand s-au deschis
lacatele, pe securisti parca i-ar fi lovit fulgerul lui Dumnezeu, i-a razbit frica si au
fugit de acolo. Si, de la o vreme, nimeni nu mai voia sa faca de paza, pentru ca le
era frica. Pe comandant l-a luat si pe el frica si ce-a zis: eu,
ca sa scap si sa-mi spal mainile, ii aduc pe toti aici sa vada
si pe urma nu il mai tin.
Intr-o seara, vine unchiul meu si-mi spune ca in noaptea
aceea ma ia cu el sa vedem un calugar de la Sambata, care
deschide rugandu-se usile de la inchisoare. Asa ca am ajuns
acolo seara, fiind si eu curios sa vad. Toata Securitatea era
atunci acolo. Eu am stat pe scari, ca nu am mai avut loc sa

intru, si cu totii asteptam sa vina ora 12.00 noaptea sa vedem daca-i adevarat. Si,
ce sa vezi, nu asa ca s-a deschis doar un lacat, norocul meu a fost ca m-am tinut
de balustrada scarilor, ca la 12.00 noaptea bara de la usa temnitei a sarit cat colo
si tot amarul de lume care era jos s-a napustit inspaimantata pe scari in sus. De
frica nu mai stiau ce sa faca, se calcau in picioare. Din ceasul acela, nu l-au mai
tinut acolo, i-au dat drumul cu domiciliu fortat. Mie mi-a spus unele din lucrurile
acestea unchiul meu. Dar am vazut cu ochii mei lacatele deschizandu-se si bara
aceea sarind in laturi si securistii aceia care erau oameni in varsta, nu tineri ca
mine, care aveam 18-19 ani, fugind de mancau pamantul. Multa vreme dupa
aceea, cand mai mergeam cu unchiul meu pe la restaurant, prietenii lui securisti
numai de asta vorbeau.

Telu Oancea, sat Breaza - Fagaras


"Vorbea putin si cu miez"
Ce pot sa spun e ca parintele avea forta. Cand am intrat prima
oara in biserica, m-am asezat dupa cuviinta in dreapta, iar
sotia mea in stanga, la oarece distanta. Dupa slujba, s-a
apropiat, aratand cu degetul spre mine si apoi spre sotia mea.
Din toata multimea aceea, ne-a ales doar pe noi, incat si acum
ma intreb de unde stia ca suntem sot si sotie. Apoi, ne-a luat
deoparte si ne-a vorbit. Pe mine m-a certat ca nu am credinta
prea multa, iar sotiei mele, careia ii scapa degetul si fusese la 5
doctori de pomana, i-a spus: "Ma, tu esti bolnava, dar nu de
doctori te faci bine. Daca vrei sa te vindeci, nu mai fa lucrul pe
care l-ai facut, iar raze nici atat". A avut dreptate parintele. Si
in momentul de fata, sotia mea isi foloseste mana fara probleme. Asa era
parintele - vorbea putin si cu miez. Predica insa dumnezeieste. Nu te mai saturai
ascultandu-l. Apoi a disparut, anchetat la Brasov si dus doi ani la Canal, pentru ca
spovedise sase partizani din munti. Niciodata parintele nu a pomenit macar in
treacat despre asta. Doar tata, care a fost si el detinut politic, mi-a zis ca a stat in
celula cu parintele Arsenie si acolo un gardian il tot jignea: "Ba popa!". Atunci s-a
intors parintele si s-a uitat la el si gardianul a inceput sa se chinuie, tinandu-se cu
mainile de burta. Intr-un tarziu, vazand ca durerea nu inceteaza, a zis: "Parinte,
iarta-ma"... "De Dumnezeu sa fii iertat", i-a raspuns parintele si pe loc omul si-a
revenit.

Emilia Butum - Fagaras


"Crezi ca parintele Arsenie este mort? Eu iti spun ca e
viu"
Cand s-a aflat de moartea parintelui si trebuia sa mergem la
inmormantare, fiica mea, care atunci avea 9 ani si care il
indragea foarte mult pe parintele, a tinut cu tot dinadinsul sa

mearga si ea. Era toamna spre iarna, era frig, trenurile pe vremea aceea nu erau
incalzite, dar era neclintita pe pozitie: "Si eu vin la parintele, iar daca nu ma luati,
ma pun eu in tren si ma duc". Iar daca voia sa mearga pentru ultima oara la
parintele, nu ne puteam impotrivi. A luat-o sotul meu si a dus-o la inmormantare.
De cum a ajuns in biserica, s-a desprins de tatal sau si s-a dus langa parintele
Arsenie. A uitat de parinti, de cei care mai erau acolo, de tot ce o inconjura. Nu-i
era frica ca este mort, nu a intimidat-o nimic. A ramas langa parintele cat s-a
putut. La plecarea de la inmormantare, a luat-o cineva cu masina si a ajuns prima
acasa, cand nu era inca nici unul dintre noi. A urcat singura noaptea in bloc,
refuzand sa fie insotita de cineva. A intrat fara teama in casa, unde era o matusa
si i-a spus acesteia: "Hai sa-ti spun ceva. Dumneata crezi ca parintele Arsenie este
mort?". Sora mea nu stia ce sa creada, statea derutata. "Eu (continua fetita) atata
iti spun, ca e viu. Dar sa-ti spun altceva: daca te uiti in casa, il vezi?". - "Nu, nu il
vad." "Dar daca merg prin casa, auzi si tu pasii lui insotindu-ma?" - "Nu, nu ii aud,
dar eu sunt o pacatoasa, iar tu esti un copil curat. Tu poate poti sa-l vezi si sa-l
auzi, dar eu nu." "Daca tu nu il vezi si nu il auzi, atunci sa nu mai spui la nimeni
ceea ce am spus eu, ca n-am sa recunosc la nimeni nimic."
Am vazut o femeie care isi pierduse un copil si s-a dus la mormantul parintelui
Arsenie sa se roage. Mai mare ii era disperarea decat credinta si se intreba: "Ce
poate sa faca un mormant? Caci vad ca este un mormant ca oricare altul". Si,
deodata, a cazut in genunchi (pesemne ca i s-a aratat parintele) si a strigat:
"Parinte, nu am stiut cine esti! Parinte, te rog, ajuta-ma!". Credinta a cuprins-o
chiar in acele clipe si sufletul ei s-a luminat, iar buzele au eliberat in cuvinte
suferinta ei de mama. Dar aceste lucruri desi se stiu, nu le spune nimeni. Oare de
ce nu se spun lucrurile acestea? Sunt niste lucruri adevarate.

Sfantul din Ardeal


Prin Tara Fagarasului, pe urmele parintelui Arsenie Boca
- In satele de la poalele Muntilor Fagaras, portretul parintelui Arsenie Boca e prins pe
perete, intre icoane. Dupa 12 ani de la moarte, nu exista vreun pamantean mai iubit decat el.
Fostul staret al Manastirii Sambata le-a ramas tuturora in suflet, ca indrumator moral si
duhovnic, taranii urmandu-l chiar si atunci cand autoritatile comuniste l-au trimis in
surghiun. Nu e nevoie sa bati la porti, pentru a-i da sfantului parinte de urma. Pe masura ce
vremea trece, amintirea duhovnicului cu ochi albastri si vocea aspra se revarsa pe toate
drumurile tinutului de sub munti. Adevarate sau usor inflorite din preaplin sufletesc,
povestile despre minunile parintelui Arsenie Boca s-au transformat in legenda. Vi le
povestim, asa cum le-am ascultat pe sub arcade de manastire sau prin satele ingropate in
omat Izvorul fermecat

La Manastirea Sambata de Sus e o zi obisnuita de


iarna. A nins, si Muntii Fagarasului isi coboara zapezile
pana langa clopotnita. Pacea si linistea diminetii sunt
intrerupte doar de niste vrabii gurese care nu-si gasesc
astampar. Pe sub arcadele unui coridor se vede trecand
repede o naluca neagra: silueta subtire a unui calugar.
Il intreb de parintele Teofil si de parintele staret, dar
nu-mi raspunde, nu m-o fi auzit, e prea grabit si
dispare in spatele unei usi. Cu greu aflu ca cei pe care-i
caut sunt plecati si-mi pare rau. Parintele Teofil ar fi
putut, cu siguranta, sa-mi povesteasca multe despre
Arsenie Boca. A petrecut multa vreme in preajma lui.
Ma hotarasc sa cobor in sat, in Sambata de Sus, sa caut oameni care l-au
intalnit si care au vorbit cu el. Dar cand sa ies pe poarta grea a
manastirii, aud in spatele meu pasi marunti si grabiti. O femeie firava ma
ajunge din urma si-mi spune fara nici un fel de introducere: Sunt
Ecaterina, pacatoasa, si-am ajuns aici, la manastire, pentru ca parintele
Arsenie a vrut asa. Eu nu l-am cunoscut, am venit aici doar ca sa ma
spovedesc. Dupa spovedanie, am luat apa de la izvorul parintelui Arsenie
si parca am ramas fermecata, n-am mai putut pleca. Am vorbit cu
oameni care l-au cunoscut si-mi pare bine ca sunt aici, in locul acesta in
care a vietuit. Parintele a stat 40 de zile la Athos, a postit ca Mantuitorul
si s-a intors acasa cu Duhul Sfant.

Apa trece, pietrele raman


Aurica Tinca e din Izvorul Muresului si s-a mutat la Sambata in
1947. Era la Brasov, slujnica la o familie de nemti, cand a auzit de
parintele Arsenie. A venit la Sambata, l-a vazut si din acel moment
viata ei s-a schimbat.
Am venit aici prima data in 1945, atunci l-am vazut prima
oara pe parintele Arsenie. Era un om inalt, frumos, cu ochi mari,
albastri. Avea o privire care parca intra prin tine, te treceau fiorii
cand te atintea. Nu stiam cum sa plec de la Brasov, ca sa ma mut de
tot la manastire. In 1947, cand parintele a tinut predicile cu
studentii, m-am amestecat si eu printre ei si de atunci n-am mai
plecat. Parintele era staret atunci, dar prea putin se ocupa de staretie. Nu-l lasa lumea sa
vada de treburile sale, nu putea sa fie linistit deloc. Avea doi ucenici, unul era Gheorghe
Moldovan, celalalt - Gheorghe Greavu. Astia doi stateau tot pe langa el si-l aparau de lumea
care-l ingramadea, de nu putea merge dintr-un loc in altul. Inca radea Inaltul Mladin si-i

spunea parintelui Arsenie ca parca umbla cu doi arhangheli dupa el. Eu nici nu stiu cand
dormea si daca dormea, ca toata ziua primea oamenii veniti din toata tara, iara noaptea lucra
cu doi-trei ucenici, la amenajarea terenului din jurul manastirii. Dansul a facut si fantana, si
lacurile, a lucrat si cu studentii. Printre ei au fost si actualul mitropolit, Antonie Plamadeala,
si parintele Silviu, care si-a luat apoi numele de Ioan si care e acum la Manastirea Recea,
parintele Cucuzel Dometie de la Prislop, care era mare cantaret, parintele Serafim, care a
fost staret dupa parintele Arsenie, parintele Teofil, care-i aici la Sambata, si parintele Iustin.
Toti astia au ajuns mari duhovnici si au avut de suferit prigoana comunistilor si au stat prin
inchisori. Ei aveau un obicei, nu dadeau canoane celor ce se spovedeau la ei, ci ii trimiteau
pe credinciosi si la alti duhovnici, pe care-i stiau ei, asa tineau legatura unul cu altul, prin
oameni.
Tare am vrut sa vorbesc si eu cu parintele, sa ma sfatuiasca, dar totdeauna el era cu
altcineva. Nu voiam sa-l deranjez, am vazut cat era de ocupat, si totusi, intr-o zi, l-am
urmarit peste tot, poate-poate, ma gandeam, voi reusi sa stau de vorba cu el. M-am dus dupa
el si la rau, de unde scotea pietre mari, cu care a facut aici, in jurul manastirii, niste mese
uriase. Eu m-am minunat de puterea parintelui, care scotea singur din apa pietrele acelea.
Cand a trebuit sa plece, in 1949, a stat aci, la coltul bisericii, de vorba cu parintii Serafim,
cu Mihail, cu Mladin si cu Iustin.Si atunci, l-am auzit pe parintele cum zicea: <<Pietrele
mele, pietrele mele, cine va avea grija de voi? Apa trece, pietrele raman>>.
In ziua in care a plecat, mi-am luat inima in dinti si, cand a urcat ultima data scarile ca
sa intre in chilia lui, i-am strigat sa nu ma lase la Sambata, sa ma trimita si pe mine la o
manastire, la Bistrita. Parintele s-a oprit, s-a uitat lung la mine si apoi mi-a zis ca nu ma
trimite acolo, ca o sa ma imbolnavesc. <<Ce sa fac, parinte, atunci?>>, i-am zis si parca-l
vad si acuma cu haina lui alburie, ca numai asa umbla imbracat, cum mi-a zis raspicat:
<<Sa stai aici, sa rabzi anii vietii>>. Si-am intrat muncitoare la bucatarie. De atunci sunt
aici.
Am fost si la Draganescu, cu mai multe femei, in vremea in care el picta biserica. Era
plin de oameni si acolo, veniti care cum putea, pe jos, cu caruta, cu trenul. Isi alegea el din
multime oamenii cu care statea apoi de vorba, pe care-i spovedea sau pe care-i sfatuia. Se
uita asa, peste oameni, si zicea: <<Tu, si tu, si tu>> si oamenii alesi se duceau la el. Alegea
mai mult barbati si odata ne-am inteles mai multe femei sa intram si noi in biserica, chiar
daca nu ne-a chemat parintele. Am navalit asa, ca un card de gaste, ca voiam sa ne
spovedim si noi la parintele. Si el s-a suparat un pic pe noi, ne-a mustrat bland si ne-a
intrebat: <<Voi nu stiti ca, daca incarci prea multe greutati, se rupe carul? Dar daca tot ati
intrat, stati aici acum, si-n noaptea asta invatati capitolul 2 de la Tesalonicieni, unde zice
despre dragoste>>. Umblam pe langa biserica cu cartea in mana si citeam toate, ca ne era
frica de parintele. Noaptea tarziu, cand a terminat de spovedit, ne-a chemat pe toate si ne-a
trimis la culcare: <<Nu va dau canon - a zis el -, numai sa va schimbati viata, sa fiti mai
bune, s-aveti grija de familiile voastre si sa va rugati zilnic la ingerul pazitor>>. Ne-a mai
spus sa nu punem vina pe nimeni pentru necazurile pe care le avem, ca noi, si nu altcineva,
suntem singurii vinovati de ceea ce ni se intampla. A mai zis o vorba la care eu ma tot
gandesc de atunci. A zis parintele ca Dumnezeu nu ne da necazurile ca sa ne pedepseasca, ci
ca sa ne apropiem de El si mai mult.

Bucatareasa pe care o ajutam eu in perioada aceea mi-a spus o intamplare cu parintele,


la care ea a fost martora. Zice ca parintele a iesit intr-o seara din camera lui si s-a plimbat
prin curtea manastirii si a vazut un pom de iarna aruncat pe zapada. Era dupa sarbatorile de
Craciun. A luat parintele bradul acela si a dat cu el de pamant si bradul a intrat in pamant,
desi era inghetat bocna. Si atunci, bucatareasa s-a speriat si l-a intrebat: <<Vai, parinte, cine
esti?>>. Si parintele i-a facut semn sa taca si sa nu spuna nimanui ce-a vazut. Tot de la ea
stiu si intamplarea cu cainele. Era un caine prin curte, care a facut ceva rau si parintele ar fi
zis ca sa cada dintii celui rau si, cand s-a intors, a vazut cainele cazut mort. <<Doamne - ar
fi zis parintele - nu mai am voie nici sa gandesc ceva rau.>>
L-am visat pe parintele pe un munte roscat, ca Sinaiul, purta hainele lui albe, culionul,
camilafca, crucea de gat, se uita la mine cu ochii aia mari si nu zicea nimica. Am mai fost la
Draganescu de cateva ori, cu Maria Neacsu, care s-a calugarit la Prislop, cu maica Pavelida,
care e de aici, din Harseni, cu maica Zamfira, cu Ambrozia din Dragus. <<Nu mai veniti,
mai, nu mai veniti - ne zicea el - ca eu trebuie sa pictez biserica asta>>, dar ne primea pana
la urma, ca stia ca venim de departe. Odata, ne-a si dat o caruta, ca sa ne duca inapoi la
gara, ca a vazut ca suntem obosite.
Cand a plecat de la Sambata, era noiembrie, pe 22, era zapada si a tinut o predica in
curtea bisericii. Ne-a spus sa ne tinem de biserica, pentru ca vin vremuri grele, sa invatam
cele patru Evanghelii si sa nu uitam <<Lazarii de la poarta>>, adica saracii. El tare mult i-a
ajutat pe saraci, tot ce avea impartea. In camera lui nu erau decat o masa goala, un pat si o
icoana cu Invierea Domnului. Traia foarte simplu. Cand a plecat, toata averea lui a fost doi
saci de carti, pe care i-a pus in caruta ce l-a dus la gara.
Un om venit din cer
Ieronim Coldea l-a cunoscut pe
parintele Arsenie cand picta biserica de la
Draganescu, prin 1967-1968. Apoi l-a vazut
de multe ori, ca sa-i ceara sfatul. Viata lui a
fost oarecum ordonata dupa povetele
parintelui. Ieronim Coldea este acum calugar
la Sambata de Sus, are in grija stupii
manastirii si picteaza icoane. Desi ceasurile
unui vietuitor din manastire sunt aspru dramuite, parintele Ieronim are
totusi ragaz sa-si aminteasca de invatatorul sau, Arsenie Boca.
Parintele Arsenie era un om deosebit. Eu n-am nici o indoiala. Un
om cum rar se intampla sa fie. Era senin si nu se arata suparat niciodata.
Ne spunea sa nu fim tristi ca paganii, ci sa fim veseli. <<Unui crestin ii
sta rau sa fie suparat, orice incercare ar avea>>, asa zicea parintele.
<<Un adevarat crestin e mai presus de orice incercari.>>
Era un om care parca nu era din lumea asta, parca aducea ceva din
alta lume, parca era un om venit din cer. Daca-l vedeai, nu mai puteai

sa-l uiti. Era inalt, avea parul nu tare negru si umbla imbracat in haine
deschise la culoare, albe, albastrui, crem. Si cand te certa, iti placea de
el. Te atrageau zambetul lui si vorbele potrivite pe care le spunea pentru
grija fiecaruia. <<Io stiu mai mult despre voi, decat stiti voi despre
voi>>, zicea parintele cateodata. <<Io vad prin voi pana la al treilea
neam.>> Vorbea in pilde si te facea sa te rusinezi de faptele rele. Odata,
o femeie i-a spus asa: <<Parinte, fantana ta-i adanca si ciutura noastra
nu ajunge la apa>>, si atunci el a inteles ca spune uneori lucruri pe care
unii nu le inteleg. Si a inceput sa vorbeasca pe intelesul tuturor, si-a
simplificat cuvantul.
I-am spus odata ca mi se par grele viata de calugar, ascultarea, si
mi-a raspuns ca: <<Busteanul, cand il aduci din padure, n-are nici o
forma, numai dupa multe cioplituri ajunge mobila>>. Altadata, cand iam marturisit ca sunt bolnav, mai slab, si ca tot am incercari, mi-a zis:
<<Bufnita intra mai usor in lemnul scorburos>>.
Ne-a mai povestit parintele ca noi avem mesaje de la Dumnezeu si
ca mintea noastra le prinde, daca e buna, daca nu e sanatoasa mintea,
daca e neascultatoare, atunci e ca un radio care nu prinde undele din
aer, ci huruie numai. Parintele zicea ca sfinti sunt putini si aceia nu se
arata si ca smerenia e dulama lui Dumnezeu, adica cine e smerit e
imbracat cu Dumnezeu. A facut si minuni parintele, dar oamenii nu-si
dadeau seama decat tarziu de asta. Odata, un om s-a dus la parintele si
i-a spus ca-l doare capul rau si ca nu mai stie ce sa se faca. <<Sa ma
lasi in pace>>, i-ar fi spus parintele, <<ca io nu-s facator de minuni>>,
dar cand i-a spus asa, i-a pus mana pe cap si l-a binecuvantat. Omul s-a
speriat cand a vazut ca parintele il cearta si a plecat, dar in drum spre
casa si-a dat seama ca nu-l mai doare capul. Parintele nu se arata decat
la cine credea el ca poate intelege. Nu trebuie facute exagerari
niciodata, atunci cand vorbesti despre asemenea lucruri. Cine nu poate
intelege lucrarea lui Dumnezeu nu poate intelege nici ceea ce vorbea
parintele Arsenie, nici faptele lui. El nu era un om ca oricare altul.
Cand si-a facut chilia aceea sapata in munte, l-a avut ca ajutor pe
un om, pe care-l chema Samson. El era barbatul Versaviei, femeia de la
bucatarie. <<Mai, Samsoane, hai sa ridicam piatra asta>>, zicea
parintele, si arata catre un bolovan mare. <<Parinte, pe asta chiar ca n-o
putem ridica>>, zicea Samson, dar cum punea parintele mana pe piatra,
parca se ridica singura de la pamant.
Era un om pe care-l chema Ionel, care a ajutat cu multi bani
manastirea de la Prislop, si odata parintele i-a spus sa ramana cateva
zile la manastire, ca sa aiba mai multa vreme sa povesteasca cu el. S-a
invoit Ionel, numai dupa ce parintele l-a asigurat ca va da el un telefon
acasa, ca sa nu fie speriata mama lui de intarziere. A doua zi, Ionel l-a
ajutat pe parintele la gard si, la un moment dat, parintele a plecat,

spunand ca merge la telefon. S-a intors dupa o jumatate de ora, i-a spus
lui Ionel ca a vorbit cu mama lui si ca a anuntat-o ca se va intoarce
tocmai joi. Problema era ca la manastire nu era nici electricitate,
daramite telefon, si ca erau kilometri multi pana in primul sat... Cand a
ajuns acasa, Ionel a fost surprins cand mama lui i-a spus: <<Acuma l-am
vazut si eu pe parintele tau. Luni, asa, cam pe la zece-unsprezece, mi-a
venit asa un somn, m-am culcat si am vazut un om imbracat in haine
albe, care mi-a spus sa stau linistita, ca tu esti in loc bun si ca vii acasa
numai joi>>. Cu alte cuvinte, parintele putea sa vorbeasca cu oamenii
aflati la mare distanta de el.
Ultima oara, l-am vazut pe parintele in anul 1986. Inainte sa ne
despartim, mi-a spus niste vorbe pe care le tin minte si acuma: <<Chiar
daca te tine cineva in fereastra ca pe o floare, tot trebuie sa plecam din
lumea asta. Dumnezeu sa te ajute si sa-l ajuti si tu pe fratele tau>>. Am
plecat de acolo si ma tot gandeam pe drum la ce-a vrut parintele sa zica
despre fratele meu. Fratele meu era preot, cu ce oare as fi putut eu sa-l
ajut? Am ajuns acasa si fratele meu mi-a cerut, intr-adevar, ajutorul. Am
inteles atunci, inca o data, ca parintele Arsenie a fost un om deosebit,
unul dintr-aceia pe care Dumnezeu ii trimite o data la cateva veacuri, ca
sa ne arate calea cea buna. Vorbele sale au fost ca un izvor de
intelepciune pentru cei care l-au inteles, asa cum a fost si apa izvorului
pe care el l-a facut sa tasneasca din pamant, atunci cand oamenii cu
care lucra au cerut apa, fiind insetati. E vorba de izvorul de aici, de la
Sambata, unde vin multi bolnavi si iau apa cu speranta vindecarii.

Pasarelele de lut
Paulina Toanchina s-a nascut la Fagaras,
acum 73 de ani. De peste patruzeci de ani
locuieste la Sambata de Sus, intr-o casuta cu
doua incaperi, care pare luata din povestile
cu Sfanta Vineri. In acoperisul tuguiat al casei
este o ferestruica pe care intra si ies pisici de
toate culorile, si mai mari, si mai mici. Cu
ele imi tin de urat, zice matusa Paulina, ca traiesc aici singura, la
marginea padurii, cumpar cate o oala de 6 litri de lapte si-mi ajunge
pentru trei zile, si mie, si lor. Ma cheama in casa, si-n chilia ei incalzita
de un cuptor mare, ne povesteste cum l-a cunoscut pe parintele Arsenie,
dupa ce ne arata mai intai iconele de pe pereti si, intre ele, fotografia
sfantului.

Eram copila cand am venit cu parintii mei aici, la Sambata, la


predicile parintelui. Aveam cam 11-12 ani. La toate marile sarbatori,
veneam sa-l auzim. Erau mii de oameni care veneau sa-l vada si sa-l
asculte. Umblau dupa el ca dupa Mantuitorul. Era lucru mare ce se
petrecea atunci. Parintele nu ne dadea voie noua, copiilor, sa stam cu
oamenii mari, atunci cand vorbea dansul. Ne trimitea pe toti copiii la
lacuri, sa ne jucam acolo si, dupa ce termina predica pentru oameni,
venea la noi si ne povestea despre Iisus, cand era El copil. Tin minte cum
ne-a spus odata istoria lui Iosif, care facea un dulap intr-o firida, pentru
un evreu. S-a necajit Iosif cand a vazut dulapul asa mic si i-a spus
evreului sa traga de dulap, uite asa: <<Zmac!>>. Si cand a zis Parintele
<<zmac!>>, noi, toti copiii care eram in jurul lui, am inceput sa radem.
Altadata, ne-a povestit cum Iisus se juca facandu-si pasarele de lut pe
care le punea la soare sa se usuce. Iuda, rautacios, a venit si a vrut sa-i
calce pasarelele si atunci Iisus a facut un semn si ele si-au luat zborul.
Odata, eram tare curioasa sa aud si eu ce le spune oamenilor mari, de
nu ne lasa si pe noi sa ascultam, si m-am ascuns intre oameni, dar
parintele nu si-a inceput predica pana cand nu a venit, s-a plimbat
printre ei si m-a gasit. S-a uitat bland la mine si, inainte sa ma trimita la
ceilalti copii, la lacuri, mi-a spus: <<Eu vreau sa va crut pe voi, copiii, de
aceea va trimit acolo, ca sa nu auda urechile voastre cate rele sunt pe
lume>>.
Eu cred ca a fost un trimis al lui Dumnezeu parintele, eu cred ca el
avea chemare inca din pantecele mamei lui. El a fost aici, la Sambata, ca
o trambita a credintei. La Draganescu, la Sinaia, la Prislop si pe unde a
mai umblat dansul, n-a mai facut ce a facut aici. Dintr-o privire iti
cunostea necazul si iti dadea o pace sufleteasca, daca stateai de vorba
cu el. El iti spunea si ce are sa se intample cu tine, si ce spunea, aia se
intampla... Tin minte niste vorbe de-ale lui, pe care le-a spus cand am
fost la Draganescu: <<Clatinati vorba in minte de noua ori si numai a
zecea oara o spuneti!>>.
Picturile din biserica de la Draganescu sunt tare frumoase. Si cand
cineva l-a laudat pentru pictura aceea, dansul a zis ca l-a pictat pe Iisus,
asa cum l-a vazut. Daca vezi mata Invierea pictata de el, zici ca Iisus e ca
mirele iesit din camara. Parintele a fost un om cum nu cred ca am sa mai
cunosc in viata asta, mai spune matusa Paulina, inainte sa spele graul
pentru coliva pe care o pregatea de Sf. Ecaterina.
Am lasat-o inconjurata de pisici, in curtea aceea rupta din poveste, in
care frigul n-a reusit sa arda inca toate tufanicile.

Crucea de pe stejar
Parasesc Sambata de Sus, alungata de viscol si
de ninsoarea care parca nu mai vrea sa se opreasca.
Peste crestele Fagarasilor a coborat o pacla cenusie,
rece si neprietenoasa. In Sambata de Jos trebuie sa
ma opresc, sa curat de zapada indicatorul de pe
marginea soselei, ca sa stiu pe unde s-o iau. Nu se
mai vede la doi pasi si nu stiu daca am sa reusesc sa
mai ajung la soseaua nationala.
Imi vine in ajutor un om trecut de 60 de ani, care-mi
ureaza - dupa ce-am reusit sa pornesc masina - sa
am credinta, ca asa zicea si parintele Arsenie. Cand
aud numele parintelui, opresc din nou si, cu riscul de a ramane in zapada
care crestea vazand cu ochii, cobor si-l rog pe nea Vasile Socaciu sa-mi
spuna ce stie despre parintele Arsenie. Omul se uita mai intai ciudat la
mine si apoi imi spune ca l-a vazut adeseori, cand a mers cu altii din sat
la Draganescu, langa Bucuresti. Parintele a fost un om mare, predicile
lui erau numai spre indreptarea oamenilor. Daca te duceai la el cu vreun
necaz, stia sa te lamureasca. Era greu sa ajungi sa vorbesti cu el, erau
sute de oameni care asteptau. Mergeam cu trenul mai multi de aici si pe
tren povesteam numai de minunile pe care le facea parintele. Am auzit
ca pe-acolo, pe unde l-au dus, pe la Canal, prin alte locuri, si-ar fi batut
joc de el si l-ar fi tuns. Eu l-am intrebat odata de ce nu se intoarce la
Sambata, unde oamenii il iubesc asa tare. Dar el mi-a zis ca nu-i dupa
voia lui. Parintele tot al nostru ramane, ca aici si-a facut el lucrarea, la
manastirea noastra.
Nea Vasile ma ajuta sa ies din nameti si ma sfatuieste sa n-o iau pe
la Persani, ca acolo drumu-i blocat deja de zapada. Pornesc greu, cu
indoiala. Nu e nimeni pe drum, parca satul este pustiu. La o rascruce, de
unde porneste drumul spre Toderita, cum ghicesc dupa ce curat iarasi
borna kilometrica de zapada, se apropie un om care ma roaga sa-l iau
pana la Fagaras, de unde trebuie sa cumpere urgent niste medicamente.
Alexandru Turean, asa-l cheama, imi povesteste despre parintele
Arsenie, pe care l-a cunoscut de cand era flacau. Inainte sa se insoare,
Alexandru s-a dus la parintele cu o fotografie a prietenei lui si l-a intrebat
daca el crede ca-i va fi o sotie buna. Parintele s-a uitat la chipul fetei si la sfatuit sa nu se insoare cu ea, caci ii va aduce necazuri. L-a ascultat
Alexandru, pentru ca era convins de darul parintelui, dintr-o zi anume, in
care a vazut el cu ochii lui urmatoarea intamplare: Eram un grup mare
de oameni in tren si ne duceam la Bucuresti, ca sa-l vedem pe parintele.
De noi se tot tinea un tigan care parea tare necajit. Am intrat cu el in
vorba si am aflat ca si el se duce la parintele Arsenie, sa-i ceara sfatul,

pentru ca are un copil tare bolnav. Oamenii au inceput sa rada de el si lau luat peste picior, zicandu-i ca n-o sa-l asculte parintele tocmai pe el.
<<Macar sa dau mana cu el>>, a zis tiganul si s-a retras intr-un colt al
vagonului.
Cand au ajuns la parintele Arsenie, acesta s-a uitat prin multime si
primul ins pe care l-a chemat la el, inainte de a sta cu cineva de vorba, a
fost tiganul, si a dat mana cu el in fata noastra, a tuturor, adica a implinit
exact dorinta pe care o avea bietul om.
Tatal meu mi-a povestit ca a fost trimis pe front si, inainte de a
pleca recrutii, parintele a venit la ei si le-a tinut o predica. Apoi, pe rand,
ei au trecut prin fata lui. Pe unii ii binecuvanta cu semnul crucii facut
deasupra capului, altora le dadea crucea s-o sarute. Tata a vrut si el sa
sarute crucea, dar parintele nu l-a lasat, i-a spus ca cei care au avut de
sarutat crucea nu se vor mai intoarce din razboi, si asa a fost. Acum
cativa ani, l-am luat pe Constantin, baietelul meu, l-am dus la Prislop, la
mormantul parintelui, si i-am aratat si lui crucea care a aparut in
trunchiul copacului de langa mormant. I-am povestit de parintele si a
ramas tare uimit cand a vazut cata lume vine acolo. Ne-am asezat pe
iarba sa mancam si am povestit fiecare cate o intamplare cu parintele.
Parintele Arsenie a fost un om deosebit si eu nu cred ca este in Sambata
om care sa nu se fi dus macar o data la el, sa ceara sfat. Dumnezeu ni la trimis noua si trebuie sa-i purtam de grija pomenirii, macar in fiecare
sfarsit de noiembrie, ca atunci s-a stins din viata.
Alexandru Turean a ramas la Fagaras sa cumpere medicamente,
crestele muntilor nu se mai vad de mult, in fata mea e doar drumul alb,
nesfarsit, frigul, oboseala. Imi mai tin de urat doar vorbele parintelui
Arsenie, spuse studentilor, in predicile de acum mai bine de 50 de ani:
Cu cat ni se intampla mai grele si ni se da si timp in ele, cu atat sa
avem convingerea ca Dumnezeu este cu noi si ne poarta de grija si de
mantuire. Ca atare, nu avem nicidecum dreptul sa dam vina pe nimeni
de ce ni se intampla, ce ni se intampla.
O minune nemaivazuta:

Biserica Romaneasca la Malnas Bai


Alba ca o naframa de mireasa, cu ferestre mici, acoperite de rosul
suitor al muscatelor din pervaz, bisericuta ortodoxa de la Malnas Bai (nu
departe de Tusnad) pare o casa romaneasca, de gospodar ceva mai
instarit.
In simplitatea ei, cu turla rotunjita bizantin, fara pic de ostentatie, e
atat de frumoasa, incat iti vine sa o pui in causul palmei si sa o mangai.
Stradania parintelui Gavril Todea se vede in toate - in desenul filigranat

al amanuntelor, in versetul biblic scris deasupra intrarii de stejar


sculptat, in firida exterioara, unde troneaza o imensa icoana a Maicii
Domnului cu Pruncul si, alaturi, cu litere adancite, mesajul si lamurirea:
"Maria tuturor romanilor indurerati". Dincolo de frumos si de liniste, se
ascunde lupta cea grea si tacuta - razboiul nevazut cu slabiciunile, cu
ispitele de tot felul, cu indiferenta celor din jur.

Un demn urmas al lui Iuliu Maniu


Nu e usor sa fii preot ortodox intr-un sat cu doar doua familii de
romani. Parintele Todea ofteaza din adanc, neuitand totusi sa
multumeasca si sa dea slava lui Dumnezeu. Oricat de greu ar fi, biserica
e mereu plina de oameni: romani veniti de la Brasov sau Fagaras, turisti
veniti din Germania sau Austria, dar si unguri care isi gasesc cu greu
cuvintele romanesti, atunci cand se marturisesc parintelui, cerand sfat si
ajutor. Suferinta si disperarea nu tin cont de limba pe care o vorbesti.
Necazurile sunt la fel de intense, de dureroase si pentru romani, si
pentru unguri.
Parintele Gavril Todea face Sfanta Liturghie noaptea, intr-o
atmosfera adanc mistica, rugaciunile lui puternice si Maslul, Molitvele
Sfantului Vasile si Acatistele rostite fierbinte, cu multa traire, nu au
ramas fara raspuns. Dupa credinta si inima fiecaruia, in bisericuta
ortodoxa din Malnas s-au implinit multe minuni. "N-ar fi cuviincios - zice
parintele - sa numar toate vindecarile savarsite in biserica. Dumnezeu nu
face contabilitate, ci milostenie. Ce rost are sa ma laud cu ceea ce nu-i al
meu? Cati oameni demonizati sau bolnavi de cancer si-au gasit aici
sanatatea! Cu numele lor as umple un intreg catastif. Multe am vazut
pana acum, inclusiv un om din Reghin care la sfarsitul Liturghiei s-a
ridicat din scaunul lui de paralitic, mergand pana la icoana Maicii
Domnului pe care a sarutat-o cu lacrimi in ochi, spre uimirea si spaima
tuturor credinciosilor din biserica. Totusi, cea mai mare minune este,
pana la urma, existenta acestui lacas ortodox, faptul ca aici sporeste
dragostea si intelegerea intre neamuri: ca aici am cununat o familie de
turci, ca am convertit la dreapta credinta un evreu, ca ungurii vin in
numar tot mai mare la slujba. Chiar daca nu inteleg cantarile si predica,
stau si ingenuncheaza cu o smerenie de te cutremuri."
Imbracat in rasa lui calugareasca, inconjurat de icoane si Filocalii,
parintele a transformat bisericuta din Malnas intr-o casa deschisa tuturor.
Alungat de comunisti din Manastirea Cocos, truditor ani de zile la
Institutul Biblic al Patriarhiei, dat afara pe motive politice din Facultatea
de medicina dupa numai doi ani, prigonit pentru simplul motiv ca era
nepot al marelui Iuliu Maniu, parintele si-a luat crucea cea mai grea,

cerand sa fie mutat la Malnas. Nici el nu stie cum a reusit sa reaprinda


candela ortodoxiei in acest loc uitat de toata lumea, dar mai ales de
politicieni. "Cand am venit in Malnas, primul gand a fost sa plec imediat,
cu primul tren. Nu aveam nimic, nici un loc unde sa-mi asez capul. Un
timp, am stat in gazda, o familie de credinciosi ingaduindu-ma sa
locuiesc intr-o incapere de paianta. Apoi, in 1985, am cumparat o casuta.
Fara ca cineva sa-mi dea macar un capat de ata, am transformat casuta
intr-o capela. Au mai trecut cativa ani pana sa construiesc biserica si cele
cateva chilii, ridicate in speranta ca aici va lua fiinta o manastire. Sa nu
ma intrebati cum anume s-a intregit acest lacas ortodox. Probabil, asa i-a
fost dat sa fie. Ceea ce stiu eu este ca la temelia bisericii stau multe
lacrimi si priveghiuri de noapte, munca si sacrificii fara numar. Ce
conteaza ca m-am imvolnavit de ulcer si diabet, ca nu-mi opream bani
nici macar pentru paine, ca am muncit cot la cot cu toti meseriasii,
facand de la dulgherie la pictura, alaturi de artistul Liviu Dumbrava din
Gura Humorului. Important e ca aceasta biserica s-a facut numai din
rugaciuni, cu post negru si genunchi zdreliti in dreptul altarului. Inca o
data m-am convins ca biserica nu e o problema de bani, ci de suflet."

Sub puterea unui mare duhovnic:


Arsenie Boca, apostolul transilvanenilor
Bland si hotarat in voce, linistit si
inflacarat deopotriva, parintele vorbeste in
timp ce degetele lui prelungi si delicate isi fac
propria rugaciune, mangaind parca bobitele
negre de matanie sau coperta vestejita a
unui ceaslov. Adunate, amintirile dor si bucura in egala masura, se
racesc si se infierbanta unele de la altele. Disperarea si neputinta
primelor clipe traite la Micfalau, un sat intreg de romani ortodocsi, care
isi uitasera limba si vorbeau numai ungureste, s-a estompat de mult.
Dincolo de ospitalitatea unor localnici si de singuratatea deloc usoara a
romanului "minoritar etnic" in propria lui tara, parintele a descoperit cat
de mult pot sa-i uneasca pe oameni suferinta si necazurile. "De multe ori
- va continua parintele - oamenii se prind de mine ca de un fir de ata.
Oameni disperati, la marginea prapastiei. Cineva chiar mi-a zis, uluinduma peste fire: <<Parinte, da-mi spovedania cea de pe urma, caci nu mai
pot. Vreau sa-mi iau zilele>>. Nu ma ispitea si nici nu vorbea ca sa se
afle in treaba. Omul era cu adevarat la capatul puterii. Trei zile am stat
cu el pana l-am lamurit ca sensul vietii lui nu e sinuciderea. Sigur ca
omul avea multe necazuri si cerea ajutor, dar nu banii erau problema cea
mare, ci afectiunea, intelegerea, intarirea sufleteasca. Dragostea invinge

totul. Dragostea si rabdarea. In toate e si o parte de bine - nefericirea ti-L


descopera pe Dumnezeu. Chiar si asa, nu e usor sa fii duhovnic, sa te
incarci cu toate nedreptatile acestei lumi. Au crescut inspaimantator
lipsurile si nesiguranta, bolile de tot felul si, mai ales, rautatea, neiubirea
de aproapele, egoismul fara limite. Cateodata, dupa o zi de spovedanie
nu mai pot nici manca. Am si eu momentele mele de slabiciune, dar cad
la rugaciune si ma intremez sufleteste, reamintindu-mi mai ales
cuvintele duhovnicului meu, parintele Arsenie Boca: <<Incercarile venite
de la Dumnezeu, la Dumnezeu te duc. Daca nu esti ispitit, nu ti se
vadeste credinta, nu te mantuiesti>>. Sunt putini duhovnici in tara
noastra. Putini si batrani: parintele Macarie de la Pasarea, bland si
spiritualizat ca o icoana; parintele Petroniu de la Athos, un munte ale
smereniei; parintele Sofian de la Antim, pe care il vad ca pe sfantul
Serafim de Sarov. Nimeni insa nu se compara cu parintele Arsenie de la
Sambata, apostolul transilvanenilor, al tuturor romanilor napastuiti."

Pustnicul ucenic
Brusc inflacarat, parintele Todea imi arata
fotografia in rasa calugareasca alba, stransa cu o
centura ostaseasca de piele, a marelui Arsenie Boca.
Un om de o sensibilitate extraordinara. Un om profund
nefericit, care suferea pentru toata faptura: prieteni
sau dusmani, tradatori sau frati intru Hristos. Mocnea
in suferinta vazand cum, prin rautate, oamenii vor sa
acopere dragostea lui Dumnezeu. Inalt si falnic ca un
haiduc, fusese ucenicul mosilor nostri carpatini, a celor
mai mari pustnici. Avea rugaciunea inimii si ajuta pana
la jertfa pe cei in necaz, dar nu suporta omul care nu
cunostea smerenia. Atunci, era bici cumplit, taietura de stilet.
Multe sunt amintirile parintelui Todea legate de marele Arsenie:
cum l-a indemnat sa faca scoala germana, sa urmeze apoi medicina si sa
faca primii pasi in monahism; cum l-a invatat sa se roage si sa ajunga la
trezvie, luand ca icoana sfanta chipul batranilor, a omului simplu de la
tara. Din toate insa va ramane pururea modelul sau de lupta si de
sacrificiu pentru neamul romanesc, forta cu care si-a iertat anchetatorii,
rugandu-se pana in ultima clipa pentru ei. "Oricat de rugatori si de
vrednici ne-am pretinde, trebuie sa intelegem ca nu ne mantuim singuri.
Ne ajutam unii pe altii, frate pe frate. Am vazut parinti adusi la credinta
de catre copii si bolnavi care ii intareau sufleteste pe cei sanatosi.
Slabiciunea e o virtute, daca stim a o cinsti cum se cuvine. Numai cand
esti slab, ai nevoie si ceri ajutorul lui Dumnezeu. Degeaba te consideri

crestin si ortodox, daca nu ai fapte si, la sfarsitul unei zile, nu-ti faci o
scurta analiza. Unde am gresit? Unde am ajuns? Ce este cu mine? Ce
vreau cu adevarat? Pocainta de aici incepe - de la recunoastere, de la
smerenie. Sa ne laudam cu slabiciunile noastre, spune Apostolul Pavel.
Forta nu e a noastra, ci a lui Dumnezeu."

Gradina singuratatii
Parintele Gavril Todea evita sa
vorbeasca despre sine, despre jertfa si
indelunga sa rabdare cu care a vindecat
demonizati si alcoolici, tineri prinsi in patima
cumplita a drogului sau chiar atei, pe care i-a
intors miraculos la credinta. Din tot ce a facut
el, nu conteaza decat biserica de curand
construita, faptul ca prin ea la Malnas a reinviat un centru de ortodoxie
pura, cladit pe secoli de rugaciune si romanism. Singur si fara nici un
avut personal, nu vrea sa ceara de la nimeni nimic, desi s-ar bucura sa
mai ridice cateva camarute pentru a primi peste noapte zecile de
credinciosi, veniti din Maramures sau chiar de la Chisinau. "Nu sunt omul
care sa cersesc milostenie de la cei bogati. Speranta mea e la Dumnezeu
si la ajutorul Lui, dar ma doare sufletul ca mai marii nostri de la Bucuresti
au uitat aceasta vatra de credinta romaneasca. Nu bani vreau neaparat,
ci sa vina cineva din Capitala si, intrand in biserica, sa ma intrebe: <<Ce
mai faci?>>. E atat de greu sa te simti parasit de chiar fratii tai. E
nedrept, e dureros. La Malnas vin de mai multe ori pe luna ministri si
parlamentari din Ungaria. Discuta cu oamenii, ii ajuta, dar mai ales le
intretin speranta. Numai la noi, romanii, nu vine nimeni. Pe ierarhi si pe
politicieni nu-i intereseaza continuitatea neamului si a credintei. E foarte
grav sa-ti pierzi speranta. O data cu ea, pierzi trecutul, istoria familiei
tale si a neamului tau. Pierzi totul. Neluati in seama si parasiti, multi
romani vin la mine si-mi spun: <<Parinte, daca se dau legitimatii, ma
maghiarizez si eu>>. Simt un cutit in inima cand aud asemenea vorbe,
dar in sinea mea le dau dreptate. Trebuie si ei sa se descurce. Altcumva,
patesc ca cele 30 de familii de romani din Malnas. Dupa '90, au fost
primii trecuti in somaj si au plecat care incotro."

Parintele Todea ar vrea sa spuna mai multe, dar orologiul imens din
perete suna ora vecerniei. Pregatindu-se de slujba, ne conduce spre
iesire si, cu un gest emotionant in solemnitatea sa, cuprinde tot spatiul
din jurul bisericii, dupa care spune, ca o concluzie: "Vezi, dragul meu,
pentru mine Romania e cat gradina din spatele casei. Nimic nu o sa se
schimbe pentru noi, daca domnii de la Bucuresti vor evita sa ne treaca
pragul, sa ne intrebe ce mai facem."

Nichifor Crainic
Scrisoare ctre printele Arsenie Boca
Iubite printe Arsenie,
A fost o vreme cnd te-am tiut pictor de suflete dup modelul Domnului nostru Iisus
Hristos. Ce vreme nltoare cnd toat ara lui Avram Iancu se mica n pelerinaj, cntnd
cu zpada pn la piept, spre Smbta de Sus, ctitoria voievodului martir! O fi fost aa de la
Dumnezeu ca toat acea bulboan spiritual uria s se desumfle la comand ca i cum nar fi fost?
Ceea ce am admirat la Sfinia Ta e c nu te-ai lsat. Din zugrav de suflete, fericite s se
modeleze dup Domnul tuturor, iat-te zugrav de biserici, adic al celor ce poart pe
chipurile cuvioase reflexul desvririi Fiului lui Dumnezeu. E o mare mngiere, acum
cnd nu mai ai prilejul s desvreti pe aspirani, s poi mngia cu penelul pe cei
desvrii pentru a-i da pild pe zidurile sacre.
Mica biseric de la Drgnescu are norocul s simt pe zidurile ei zugrvite predicile
fierbini, pe care miile de oameni le ascultau la Smbta de Sus.
E o pictur nou ca i predica de atunci.
Nimic ntunecat n aceast primvar care mbrac cu plai nflorit bolile bisericii. E o
lumin de tonuri deschise ctre lume ca spiritul i chipul Mntuitorului cobort s ne aduc
lumina de sus, ce iradiaz din pictura Sfiniei Tale. E un stil nou, e o pictur nou, dup
viziunea nou pe care o pori n suflet.
Pictura sacr e istoria n imagini a vieii Mntuitorului i a celor transfigurai de El. Adic
imaginea raiului. Sfinia Ta ai neles s faci o pictur transfigurat n nuane clare i
deschise, paradiziace pentru a sugera lumea feeric de dincolo. Biserica de la Drgnescu
iradiaz lumina raiului. Ceea ce domin n ea pn acum e imaginea Maicii Domnului. Cea
care ocrotete biserica din bolta altarului e pur i simplu magnific n milostivirea ei de
mijlocitoare a lumii ctre dumnezeescul ei Fiu. Cea care plutete vizionar peste Sinodul de
la Efes e fcut din attea nuane i numai din nuane nct nici nu pare pictur, ci o apariie

vaporoas i diafan care, cu cerescul Prunc n brae, apare s ntreasc pe sinodali c ea e


ntr-adevr Maica lui Dumnezeu Theotokos.

Not:
Aceast scrisoare a fost dat de Nichifor Crainic ucenicului su spiritual Printele Arsenia Boca dup
ntlnirea de cteva ceasuri pe care au avut-o n toamna anului 1971, n biserica din satul Drgnescu
din Bucureti, pe care Printele ncepuse s o picteze.
Dup mai multe convorbiri avute n Bucureti, Nichifor Crainic a venit s pecetluiasc, cu iubirea i
competena cu care scrisese Nostalgia Paradisului, valoarea picturii ucenicului su ajuns printe
duhovnicesc de statur filocalic.

Printele Daniil Stoenescu


28 Noiembrie o zi cu cruce...*
Patericul ne relateaz despre un frate care, mergnd odat la chilia avvei Arsenie cel Mare
din Schit i trecnd pe lng fereastr, aruncndu-i privirea spre nluntru, i-a fost dat s-l
vad, din rnduial i iconomie dumnezeiasc, pe btrnul clugr n rugciune nvluit
peste tot ca de un foc de focul luminii harului Duhului Sfnt cci, spune Patericul era
vrednic acel frate de a vedea astfel de lucruri minunate.
Pentru cei ce l-au cunoscut i recunoscut, pentru cei ce l-au ascultat i urmat pe Printele
Arsenie Boca (29 sept. 1910 28 nov. 1989 ) ziua de 28 noiembrie deja nscris cu cruce
roie n calendarul vieii noastre ne este n anul bisericesc ca o fereastr prin care cu
dragoste i dor ne aruncm privirea minii ca i ucenicul din Pateric nspre
personalitatea harismatic ca o par de foc a celui care a fost, este i va rmne de-a
pururi pentru ortodoxia, spiritualitatea i monahismul romnesc al veacului XX Printele
Arsenie, Omul lui Dumnezeu.
De trei ani batem cu smerenie i umilin prin pomenirile rnduite de Sfnta Biseric la
ua chiliei de dincolo a Sfiniei Sale, cu gndul luminat i purtat de la fereastra chiliei
avvei Arsenie din Pateric, la chilia Printelui Arsenie de sub fereastra Munilor
Fgraului, iar de acolo la "fereastra celulei" unei temnie din anii 50 pe care
privind un gardian (ca ucenicul din Pateric) l-a vzut pe Printele Arsenie n rugciune
nvluit ca de un foc pentru ca n sfrit, s ni-l aprindem ca o lumnare la crucea
mormntului Sfiniei Sale de la Prislop, de care se cuvine s ne apropiem ca de un rug
aprins ca s primim lumin din lumin.
Binecuvntat este poporul din care s-a ridicat un astfel de om pn la statura vrstei
deplintii n Hristos (Efes. 4,13), ocrotit este ara noastr care are un astfel de mijlocitor
ctre Dumnezeu i vie este Biserica care a avut un astfel de slujitor ce nu a fcut
compromisuri spiritului vremii n trecutul ncheiat la numai cteva zile dup svrirea
Sfiniei Sale din aceast via (28 noiembrie 22 decembrie 1989!). Pentru c astzi, ntr-o

vreme plin de incertitudini cnd lumea i societatea n care trim se aseamn tot mai mult
cu un inut al Gherghesenilor bntuit de felurite duhuri, curente i ideologii care nu sunt
de la Dumnezeu, ne dm seama c a-l fi ntlnit cndva, cunoscut, ascultat, crezut i urmat
dup puteri pe Printele Arsenie Boca la o rspntie a vieii noastre, este aproape egal cu
faptul de a fi fost contemporani cu un adevrat profet biblic, apostol neotestamentar sau
Sfnt al Bisericii Ortodoxe! Aceasta este deci imaginea i icoana clar i definitiv ca un
reflex al picturii bisericeti de la Drgnescu i Prislop a Printelui Arsenie, zugrvit
naintea ochilor i nluntrul sufletului nostru de razele unei lumini ce coboar att de pe
Tabor, ct i din norii Parusiei
De aceea, lsnd n seama lui Dumnezeu rnduirea vremii n care lumina s fie pus n
sfenic i timpului care ese n tain odjdiile sfinilor i le sculpteaz racla s
adevereasc tuturor, cler i popor", locul Icoanei Printelui Arsenie n catapeteasma
neamului nostru romnesc cretinesc i de Hristos iubitor, mrturisim c cel puin n
vremile pe care le trim astzi i n viitorul apropiat despre Printele Arsenie, despre
activitatea i lucrrile Sfiniei Sale, se cuvine mai mult i mai bine s se tac, dect s se
vorbeasc
Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, pentru rugciunile Prea Cuviosului
Printelui nostru Arsenie Ieromonahul, rmi cu noi, n toate zilele, cci este spre sear i
zilele rele sunt". (cf. Lc. 24,19; Mt. 28,20; Efes. 5,16).
Protos. Daniil Stoenescu
* Din cuvntul rostit cu prilejul pomenirii svrite la Mnstirea Prislop 28 noiembrie 1992 legat de mplinirea
a trei ani de la strmutarea Printelui Arsenie n lumea celor vii".
Text preluat din Gndirea (seria nu), nr. 2 / 1992

Inviere in Tara Fagarasului

Cand sfintii coboara


din munti
- Manastirile ortodoxe din Transilvania au fost tinte de tun
pentru imperiul austro-ungar. Dupa trei sute de ani de pustiu,
credinta calugarilor arsi de vii in biserici renaste in noi si
trainice ctitorii. Fagarasenii isi celebreaza sfintii din munti, pe
vechile vetre ale martiriului. Unde a curs sange, astazi ard
lumanari In Tara Fagarasului, primavara intarzie. Timida, paseste usor, abia
atingand pamantul. E soare si e frig. In linistea duminicii, nu se aude
decat clopotul parintelui Naftanaila - semn ca la Manastirea Breaza incep
utrenia si slujbele din Saptamana Mare. E un clopot mic si harnic, pe care

parintele il tine in mana solemn, cu multa ravna, de parca ar tamaia


sonor curtea si copacii, gazele si florile plapande din iarba. Manastirea e
noua si veche in acelasi timp. Barnele proaspat rindeluite ale bisericii se
incaleca parte peste parte, pe temelia vechii manastiri, pradate si
pustiite de soldatii Mariei Tereza, pe la 1700. Din ceea ce a fost nu au
mai ramas decat locul banuit al altarului si doua icoane, pietrele cetatii
lui Radu Negru, de la 1230, si muntele insingurat din preajma, ridicat ca
o vama nevazuta intre drumurile de bejenie ce duc la Brasov, la Sibiu si
la Campulung.
Mana parintelui deseneaza imaginar si cu multa durere zidurile
fostelor chilii, arhondaricul si trapeza. Sunt lucruri care nu se pot uita. La
1700, Fagarasul era tara monahilor postitori si harnici in rugaciune.
Unele sate tineau si 3-4 manastiri, fara a mai socoti schiturile si
pustniciile. Din 37 de asezari monahale, nu a mai ramas in picioare nici
una. Tunurile generalului Bucow i-au imprastiat pe calugari in nevointa
padurii, in crapaturile pamantului. Pe altii i-a macelarit si i-a trecut prin
foc. Miraculos, la Breaza au mai vietuit un timp trei asceti batrani si
cunoscatori de ceva carte. Umblau in port taranesc, cu opinci in picioare
si caciula neagra de miel pe cap, iarna coborand in sat si invatand copiii
o bruma de carte si de rugaciune, la lumina inecacioasa a lumanarilor de
seu. Ce mai conteaza ca generalul Bucow si-a primit osanda lui
Dumnezeu, murind strivit de cai, pe cand se preumbla cu caleasca pe
ulitele pietruite ale Sibiului. Raul fusese facut. Indaratnici ca muntele din
preajma, calugarii fara manastiri au rezistat cat au putut, lazuind
padurile si ridicand altare de coliba, unde taranii pelerini veneau sa se
inchine in dreapta credinta ortodoxa. In saracia lor bogata, isi pazeau
precum maica cea oarba si vizionara de la Manastirea Vatafu pravila
ortodoxa si bruma de avere - loc de vaca si loc de galeata, in care
semanau semanatura de secara si de cartofi. Prigoniti si manati cu biciul
de tarcalasii imperiali, fagarasenii nu s-au lasat. Din 142 de familii, in
Breaza doar 19 au trecut la uniti. Punand mana de la mana, au ridicat in
1800 bisericuta noua in sat si, neavand clopotnita, au asezat singurul
clopot ramas de la manastire intr-un brad falnic, cu ramuri vanjoase. La
vreme de stramtoare, fugeau in munte, facandu-si paraclis din padurea
cea deasa si iconostas din stele. Navalnic zel, zice parintele,
amintindu-si de ctitorul bisericii, Iosif Hasu (popa al vechiu) si de sotia
lui, imbracata ca orice taranca, cu pomeselnic si caita pe cap, cu pastura
de lana si papuci cu turegi lungi in picioare. Multi sateni din Breaza au
fost pusi sub birsag (paza), dar au feleluit intre ei sa nu se lase si sa nu
se abata de la ortodoxie. Cu dintii s-au tinut de biserica, pastrand
icoanele si clopotul vechimii, in care auzi si astazi plans, jelanie si
suspine. Tot au pastrat brezenii: de la amintiri pana la resturi de
ceramica; de la intamplari si vindecari miraculoase, savarsite de

calugari, pana la numele unor mireni desavarsiti, ca Mosu Naftica sau


Cantorul al batran, Moise Hasu sau Nenea Nimereala, usa de biserica
intru adevar, truditor si postitor fierbinte, cum n-a mai fost de atunci
incoace.

Manastirea - legamant de inchisoare


In pamantul Fagarasului, suferinta s-a adunat
adancit, ca straturile geologice. Daca iti intaresti
auzul, in aer mai vibreaza inca larma si strigatul
calugarilor arsi de vii la Bucium, icnetul batranilor
strapunsi cu sabia, psalmodiind cu buzele crispate
de durere ultima rugaciune. Bland si fara nici un
gand de razbunare, parintele Naftanaila arata spre
pajistea stramtorata de molizii batrani cat veacul si
constata: La 250 de ani distanta, calcam pe locuri
sfinte, prin poieni ostenitoare in post aspru si
priveghere. Cine stie cati sfinti martiri fara de nume
zac sub pasii nostri, morti pustniceste, in genunchi si cu privirea atintita
spre crucea mantuitoare a lui Hristos.
Obosit, parintele cade pe ganduri. Se vede treaba ca asta-i menirea
fagaraseanului - sa cladeasca doar pe temelia suferintei. Nu putea fi
altfel nici cu visul sau de o viata: sa ridice manastire la Breaza, cu obste
asezata si chilii. La cei 80 de ani ai sai, nu mai poate da inapoi.
Manastirea e chiar juramantul pe care l-a facut la Canal, in timpul celor
sase ani de detentie politica, cand gardianul il izbea cu bocancii in
coaste, urland plin de ura: Banditilor, nici aerul tras in piept nu-l
meritati!, iar parintele soptea cu blandetea lui nesfarsita rugaciuni de
iertare sau savarsea in ascuns Sfanta Liturghie, luand fereastra zabrelita
drept catapeteasma si spinarea unui coleg de celula - altar sfintit in
palme si biciuiri.

*
La poalele Fagarasilor, intr-un domestic
dreptunghi marginit de brazi, Manastirea
Breaza e terminata pe jumatate. Mai sunt
multe de facut - chilii, muzeu, atelier de
icoane si odai de primire a pelerinilor.

Parintele a facut tot ce putea. Si-a cheltuit pensia, a cautat sponsori, a


adus lucratori de la Borsec, a platit piatra de temelie. A cerut si i s-a dat,
care cum a avut. L-a mai ajutat si familia (fiul cel mic, Ionica, preot la
Vistea, si fiul cel mare, doctorul Eugen), asa cum l-au ajutat preotii
vecini, cu icoane si straie, cu odoare si carti de slujire. Desi oamenii nu
au invatat inca drumul manastirii, parintele nu-si pierde nadejdea. Nici o
manastire nu se construieste cu bani, ci cu speranta si dragoste.
Neavand monahi inca, parintele Naftanaila tine mai rar Sfanta Liturghie
in bisericuta lui de lemn. Urca insa zilnic La livada, trage adanc in piept
aerul muntelui de care nu se mai satura, asculta glasul tainuit al padurii,
culege roua linistii de dimineata, dupa care, iesind in pragul usii grele de
stejar, suna de utrenie, aratand spre clopotul din mana cu bucuria unui
copil: Cu el ne mai mangaiem. Nu e un clopot mare, dar e harnic. Se
aude pana departe. Pana la Dumnezeu.

Iosif si familia sa
Peste dealuri, la Berevoi, s-a ridicat o alta
manastire. Asezata in buza padurii, cu pavaza
muntelui in spate, biserica e gata fatuita, alba ca un
val de mireasa. Manastirea nu are multi vietuitori doar pe tanarul staret Iosif si familia sa: tatal Ilie si
fratele Constantin. Mama e la Ierusalim, si ea
calugarita. O familie de monahi, care traiesc o dubla
fratie - de sange si de credinta. Desi in varsta de doar
24 de ani, staretul Iosif pare batran in griji si
rugaciune. Cand privesc biserica pe care abia am
terminat-o, vad un miracol. Nici eu nu stiu cand am
construit-o. Cu ce bani? Cu ce ajutor? Imi place sa-i spun <<biserica
dragostei>>, pentru ca toti cei care au muncit la ea nu au cerut nici
macar o mie de lei drept plata. Vin cu randul, din sate, si salahoresc
voluntar. In tencuiala si zidaria ei se afla toata dragostea fagarasenilor
pentru ortodoxie. Marturisesc ca nu am vazut niciunde atata jertfa ca la
taranul fagarasean, atata barbatie in credinta, atata suflet. Acesti
oameni mi-au fost exemplu. In prima zi cand am ajuns la Berevoi, primul
gand a fost sa plec, sa ma intorc la manastirea mea, Afteia, de langa
Alba. Totul era in drum - materiale de constructie si utilaje. Loc de
rugaciune era o camaruta friguroasa, iar pentru Sfanta Liturghie trebuia
sa mergem in sat, pentru ca manastirea nu avea preot. Prins de jarul
indoielii, am postit si m-am rugat fierbinte ca Dumnezeu sa-mi descopere
planul Lui si sa ma linisteasca. Raspunsul l-am primit prin oameni. A
doua zi, in curtea manastirii se stransese parca tot satul. Oamenii voiau

loc de inchinaciune, asa cum avusesera mosii si stramosii lor. Voiau


slujbe si Sfinte Masluri, pe chiar locul fostei manastiri, incendiate in
cumplitul prapad al lui Bucow. In clipa aceea, am avut o revelatie. In Tara
Fagarasului trebuia sa reinvie triunghiul spiritual de altadata: Bucium,
Breaza, Berevoi si varful lui de lance, Sambata. Trebuia sa se
impleteasca vorbele inainte vazatoare ale parintelui Arsenie Boca, cel
care in biserica, la Bunescu, mi-a zis: <<Termina-ti scoala si vino in
Fagaras, la manastire>>. Imi vorbea mie, un copil fara minte care abia
descoperea credinta si pe Dumnezeu. Si acum ma cutremur. De unde-mi
stia parintele mersul vietii? Nimic nu i se putea ascunde. Avea taina
proorociei. Era omul lui Dumnezeu.

Sfantuletul lui Dumnezeu - parintele


Arsenie Boca
Va mai trece mult timp pana sa ne dam
seama de importanta si statura
duhovniceasca a parintelui Arsenie Boca.
Fagarasenii ii spun si acum, la 12 ani de la
moarte: Taicutul nostru si Sfantuletul
nostru. Ii tin fotografia inramata in stergar,
ca o icoana. Ii vorbesc si-i cer sfat, asa cum a proorocit: N-am sa va
parasesc niciodata. Mai lesne o sa va ajut de sus, din gradina lui
Dumnezeu. Ii tin vorbele in inima, se conving ca toate cate le-a spus se
implinesc pana la ultima virgula, merg zeci de kilometri pe jos si se
inchina la mormantul lui, pe care niciodata iarba nu se ofileste, se roaga
si se vindeca de cele mai cumplite boli, doar imbratisand cu lacrimi si
pocainta crucea lui modesta de la Prislop.
Inalt si puternic, ca un adevarat atlet al lui Dumnezeu, parintele
Arsenie Boca avea toate darurile - si al rugaciunii, si al trezviei, si al
vindecarii. Cu glasul sau tunator si aparent aspru se rastea cumva la
oameni, spunandu-le: Ce veniti pana la Bucuresti si bateti atata cale? O
sa aveti in Fagaras puzderie de manastiri. O sa va rugati la voi acasa.
Prin anii 80, aceste vorbe pareau nebunesti si fara noima. Acum, ele
prind viata. Vizionarismul parintelui Arsenie sparge tiparele stramte ale
timpului. Cuvantul sau lucreaza neobosit. Cuvant viu si sfintit. Taicutul
fagarasenilor nu-i lasa nici dupa moarte. Se roaga si-l indeamna nevazut
pe un tanar, ca staretul Iosif, sa faca in Fagaras un Athos romanesc, un
munte al rugaciunii neintrerupte. Nu exista in toata tara loc mai potrivit.
E loc de martiraj, intesat de osemintele calugarilor ucisi in 1750. Din
toate manastirile, a scapat ca prin minune doar Sambata - ctitorie a
Brancovenilor si a boierilor Paler din Lisa. Restul a fost trecut prin foc si

sabie. La Berevoi, nu a mai ramas nici un act, nici o singura foaie.


Povestile si amintirile nu au putut fi insa incendiate. Cu o indaratnicie de
muntean, fagarasenii au strans intamplari si nume, durere si obida,
lasate mostenire din neam in neam. Acum e timpul refacerii si fiecare
taran scoate din ascunzisul podului o icoana pe sticla, un Evangheliar, un
stergar batranesc, pe care le daruieste apoi manastirii.
Oricat ar vrea, staretul Iosif nu poate intelege cum de ne
consideram saraci, inconjurati fiind de atatea bogatii spirituale. Sa privim
putin in jur. Se construiesc atatea lacasuri sfinte, atatea biserici. Cu ce
bani? Cu ce jertfe? E limpede ca sporul vine de la Dumnezeu si de la
dragostea oamenilor. Ce vom face daca, avand bani, vom pierde
dragostea? Spune Isaac Sirul intr-un loc: Cand iti aduci aminte de
Dumnezeu, aminteste rugaciunea, ca atunci cand Il vei uita, Dumnezeu
sa-si aduca aminte de tine.
E multa suferinta si lipsa in jur, intr-adevar. In stupul manastirii
razbat tot mai mult zarva si zgomotul lumii. Nu e usor pentru un staret
tanar sa auda multimi de rautati si de rataciri, femei care plang ca le-a
parasit amantul si mame care isi vand un copil, pentru a avea ce sa le
dea de mancare celorlalti. Cand simte ca nu mai poate indura, staretul
Iosif se pierde in padurea ce intra pana in curtea manastirii. Se plimba si
mediteaza fara tinta. Ca monah, nu poti fi singur niciodata. Esti
inconjurat de gaze si flori, de toata faptura lui Dumnezeu. Staretul Iosif a
deprins deja limba tainuita a pasarilor care coboara lin pe pervazul de la
chiliuta sa. Le mangaie cu privirea de departe, le asculta si le da
raspuns. Doamne, ce bucurie fara egal, zice cu veselie copilareasca
staretul. Pasarile parca ma recunosc. Parca ma inteleg. Sa invingi
necazurile si tulburarea vietii pare lucrul cel mai simplu si la indemana
oricui. Nu trebuie sa-L cautam pe Dumnezeu (El este), ci sa ne apropiem
de El. Important e sa multumim lui Dumnezeu pentru tot. Nu El are
nevoie de rugaciune, ci noi. Altfel, cum spunea parintele Buga:
<<Dumnezeu ne ia darul, caci nu stim a multumi pentru cate ne-a
dat>>.

*
Sunt inca multe de facut la Manastirea Berevoi de la pictura bisericii pana la staretie si trapeza. Tanar
in ani si batran in rugaciune, staretul Iosif nu-si pierde
nadejdea. Il supara cumva ca tinerii din Fagaras nu
cauta duhul monastic si, atunci cand o fac, prefera sa
mearga la manastirile gata tocmite din Moldova sau
Valcea. Vin si la Berevoi. Asculta, se roaga si se

inchina, dar nu-si inchina si viata. Nu-si dau seama ca Ardealul e in mare
lipsa spirituala, ca aici e jertfa cea mai mare, aici e lupta. In zece ani, in
Fagaras s-au ridicat deja patru manastiri. E mult, dar nu si suficient.
Vietuitorii sunt inca putini si cam batrani. Staretul Iosif isi priveste tatal,
care, coplesit de varsta, munceste din greu la constructia arhondaricului,
apoi zice soptit, ca pentru sine: Fara tineri, imbatraneste si rugaciunea,
si viitorul. Mai mult ca oricand, Fagarasul are nevoie de ravna tineretii.
SORIN PREDA
SORIN PREDA
O OBSERVAIE LINGVISTIC LA
DUMINICA ORBULUI

Pentru lingvitii preocupai de problemele limbii vorbite, pentru dialectologi i


pentru cercettorii literaturii orale, lucrarea lui Walter J. Ong, Orality and
Literacy1, este una de referin; cartea a cunoscut ntr-un deceniu de la apariie
nou ediii. Aflat la captul unei tradiii teoretice inaugurate de Parry2 i Propp3,
Orality and Literacy intereseaz articolul de fa pentru cel puin dou motive.
Mai nti, pentru c ea face o sintez a trsturilor caracteristice ale oralitii sau
ale tradiiei orale. Autorul distinge, n interiorul acesteia, o oralitate pur, sau
primar, adic aa cum exist ea ntr-o societate care nu cunoate deloc scrierea i
n care totalitatea tradiiei culturale este transmis numai prin memorie, i tradiiile
orale dintr-o societate n care exist i sisteme de scriere i care ar putea fi
desemnate prin oralitate secund ( dei nu acetia sunt termenii folosii de autor ).
Marea majoritate a literaturilor orale aparine de fapt celui de-al doilea tip ; n
schimb, au existat ntotdeauna societi care cunoteau scrierea, dar care, n
anumite epoci, nu au utilizat-o pentru transmiterea literaturii n sensul funcional al
termenului (epopeile srbo-croate sunt un exemplu de literatur oral care a fost
practicat, timp de secole, n cadrul unei societi care cunoate scrierea ).
Distincia oralitate primar/oralitate secundar intereseaz ns mai puin n
momentul n care oralitatea n genere este neleas ca manifestare particular a
unui cod opus celui scris ; Ong vorbete de un tip oral i de un tip scriptic ca tipuri
umane. Printre trsturile definitorii ale celui dinti s-ar putea enumera urmtoarele
:
1. pentru tipul oral, limbajul este un mod de aciune i nu o simpl manifestare
a gndirii. Nu este surprinztor de aceea c acest tip consider n mod

normal (i probabil universal) cuvintele ca avnd o mare putere. Toate


sunetele, i n special exprimarea oral ce vine dinluntrul fiinelor vii, sunt
dinamice. Pentru tipul scriptic, cuvintele sunt mai degrab lucruri dect
evenimente, i n consecin nu mai sunt nzestrate cu putere, ele sunt
lucruri moarte, susceptibile de a fi rensufleite.
2. Tipul oral consider cuvintele ca fiind mijloace de exercitare a puterii sale
asupra lucrurilor (aa este de pild n Cartea Facerii, cnd Adam d nume
animalelor). Tipul oral nu are noiunea numelui ca etichet, pentru c el nu
nelege numele ca pe ceva ce poate fi vzut. Reprezentrile scrise sau
tiprite ale cuvintelor pot fi etichete, pe cnd cuvintele rostite, nu.
3. pentru c tii doar ce i poi aminti, memoria formulelor este necesar, iar
prezena unui interlocutor este esenial. ntr-o cultur oral, pstrarea unei
idei este legat de comunicare; iar problema reinerii sau a refacerii unui
gnd este rezolvat prin gndirea n tipare mnemonice, modelate pentru o
exprimare rapid. Gndul trebuie s prind via n formule puternic
marcate de ritm, echilibru, repetiii sau antiteze, aliteraii i asonane etc.
Necesitile mnemotehnice determin chiar i sintaxa, pe de alt parte
proverbele, expresiile ritmate i rimate nu sunt nite ornamente adugate
discursului, ci formeaz chiar substana acestuia.
4. ntr-o cultur de expresie oral, gndul i exprimarea sa tind s fie :
a. organizate dup o lege a acumulrii mai degrab dect dup una a
subordonrii. Discursul scris dezvolt o gramatic mai elaborat i
mai normat dect discursul oral ; pentru c sensul discursului scris
este mai dependent de structura lingvistic din moment ce i lipsesc
coordonatele existeniale normale ce nsoesc discursul oral i care,
acestuia, i determin sensul ntr-un fel independent de gramatic.
b. redundante mai degrab dect sintetice ; redundana, repetiia celor
abia spuse, sub o form sau alta, i ine pe interlocutori n contact.
Exprimarea sintetic este o creaie artificial, structurat de
tehnologia scrisului. O dat cu scrisul, mintea este constrns ntr-un
tipar de creaie mai lent, care i permite s intervin i s-i
reorganizeze procesele ce, n mod firesc, sunt mai redundante.
c. marcate de nelegerea schimbului verbal ca pe o confruntare ;
proverbele i ghicitorile nu depoziteaz pur i simplu cunotinele,
ci sunt un mod de a-i angaja pe ceilali ntr-o lupt verbal i
intelectual: rostirea unui proverb sau a unei ghicitori l provoac pe
interlocutor la replic. Violena n comunicarea vorbit este legat
de nsi structura oralitii. Cnd comunicarea verbal se face oral,
acest fapt implic o dinamic a sunetului transmis i perceput,
relaiile interpersonale sunt inute n tensiune-simultan atracie i
antagonism.
d. empatetice i participative mai degrab dect distanate obiectiv;
pentru cultura oral a nva sau a ti nseamn atingerea unui nalt

nivel de identificare, prin empatie, cu obiectul cunoscut. Scrisul i


separ pe cel care cunoate de ceea ce este cunoscut i creeaz
condiii obiectivitii, n sensul dezangajrii personale sau a
distanrii.
e. ancorate n prezent ; societile orale triesc foarte mult n prezent,
ceea ce le menine n echilibru prin uitarea lucrurilor care nu mai au
relevan. Culturile orale nu au dicionare i au puine discrepane
semantice. Sensul fiecrui cuvnt este controlat de ceea ce s-ar numi
negociere semantic, adic de cptare a unui sens n situaii
concrete, n care cuvntul este folosit aici i acum. Cuvintele i
capt sensul prin uzul lor actual i nu, ca n dicionare, prin alte
cuvinte ; ele sunt nsoite de gesturi, inflexiuni vocale, expresii
mimice i de tot ambientul uman n care apar cuvintele rostite.
f. situaionale mai degrab dect abstracte ; culturile orale au tendina
de a folosi cuvintele n cadre de referin situaionale, care sunt n
foarte mic msur abstracte, n sensul c ele rmn foarte aproape
de lumea real.
De aceast din urm caracteristic se leag cel de-al doilea motiv al interesului
nostru. W. J. Ong consider definitorie pentru tipul oral gndirea situaional i un
tip de logic operaional doar n interiorul acesteia. De pild, tipul oral identific
figurile geometrice asimilndu-le cu nume de obiecte apropiate ca form i
niciodat cu denumirile lor abstracte ca "ptrate", "cercuri" etc. Tipul oral nu
recurge la termeni categoriali ci gndete n termenii unor situaii practice. El nu
opereaz cu inferene obinuite n logica formal, aa cum sunt inducia i deducia,
ceea ce nu este acelai lucru cu a spune c gndirea lui nu este guvernat de logic,
ci doar c pentru modul cum gndete el nu sunt potrivite formele logicii pure, de
care nu se arat interesat. i de ce ar fi ? Silogismele sunt legate de gndire, dar n
treburile practice nimic nu funcioneaz ca un silogism exprimat formal. i, pentru
a ntregi prezentarea, s mai spunem c tipului de care ne ocupm i este foarte
greu s formuleze definiii, chiar i pentru obiecte foarte concrete; de asemenea c
este pus n dificultate n momentul n care i se cere s-i fac portretul, cci analiza
propriei personaliti reclam, ntr-o anumit msur, o anulare a gndirii
situaionale.
Cele dou tipuri umane, oral i scriptic, i cele dou moduri de gndire, pur logic i
situaional, sunt ilustrate n Evanghelia lui Ioan, capitolul IX4. Aici ele se
confrunt-i n modul cel mai dramatic. De o parte, orbul din natere, cel fr de
speran, pn de curnd-i care acum vede; de cealalt, fariseii-i ntrebrile lor.
Cum i s-au dechis ochii ? l ntrebar mai nti vecinii i ceia ce-l vedea pre el
mai nainte c era orb, i acelai lucru vor s-l afle fariseii : deci iar l ntreba pre
el fariseii cum au vzut. n spatele ntrebrii se ascunde urmtoarea logic: orbilor
din natere nu li se deschid ochii, iar tu eti orb din natere ; n consecin nu se
poate s vezi. Acest lucru e neobinuit, i e nevoie de o ruptur n acest impecabil
silogism. E nevoie de o minune, de har dumnezeiesc sau de vrjitorie. Dar n acest
caz, n care ne aflm, prima alternativ trebuie exclus, cci noi tim c Omul
Acesta pctos iaste. Aadar nu rmne dect cealalt. n cum i s-au dechis
ochii ? accentul se pune, fr ndoial pe cum ; i cei care ntreab ateapt s li se

comunice arsenalul unui adevrat magician. Ce li se spune ns nu poate dect s-i


dezamgeasc : tin au fcut i au uns ochii mei ; i zise mie : "Du-te la
scldtoarea lui Siloam i te spal". i mergnd i splndu-m, am vzut. Dar
dac premisa major "toi orbii din natere sunt iremediabil orbi" nu poate fi
mulumitor demontat-aa cum am vzut-pesemne premisa minor "tu eti orb din
natere" ar putea fi afectat. Dac orbul n cauz este de fapt un impostor ? Deci nu
crezur jidovii pentru el c orb era i au vzut, pn unde au chemat pre prinii
celuia ce au vzut. i ntrebar pre ei zicnd : "acesta iaste fiiul vostru, carele voi
zice c orb s-au nscut ? Cum dar acum veade ? Dac, dup felul n care a fost
pus prima ntrebare, Iisus nu poate fi dect vrjitor, dup aceasta din urm e i mai
ru : un simplu arlatan, unul care vindec oameni care nu au nevoie s fie
vindecai, bunoar un fals orb. Doar c prinii orbului i dezamgesc i ei pe
farisei i i trimit din nou la orbul din natere : El vrst are, pre dnsul ntrebai.
El pentru dnsul va gri. i cercul vicios este nnoit : i ziser lui iari: "Ce au
fcut ie ? Cum au dechis ie ochii ? ", aa c nu le mai rmne dect s-i declare
neputina : "pre Acesta nu-L tim de unde iaste". Faptul minunat, miracolul, nu le
intr n schem, silogismul refuz contradicia, excepia, viul ; el nu poate confirma
dect regula : "Acesta om nu iaste de la Dumnezeu, cci smbta nu o pzeate".
Pentru orb ns, minunea exist, o tie ; dup gndirea situaional care l
caracterizeaz, dac orbii din natere nu pot avea ansa s vad vreodat, el vede :
"aceasta minunat iaste, cci voi nu ti de unde iaste i au dechis mie ochii". Sigur
pe sine, el le propune fariseilor urmtorul silogism : "Den veac nu s-au auzit cum
s fie dechis cineva ochi de orb nscut. De nu ar fi Acesta de la Dumnezu, n-ar
putea s fac nemic". Faptul nu poate dect s-i scoat din srite pe crturari :
"ntru pcate tu te-ai nscut tot, i tu ne nvei pre noi ? "
Gndirea situaional presupune un semn lingvistic folosit situaional, presupune c
fiecare obiect al lumii are un nume al lui, c nu exist clase de obiecte ( "toi
oamenii sunt muritori" ) i cu att mai puin un tip ("Socrate este om", "orbii sunt
iremediabil orbi" ) rezultat din abstractizarea obiectelor din aceste clase. Dac
fiecare obiect are un nume al lui, fiecare nume are un sens al lui, care nglobeaz
caracteristicile proprii obiectului. Succesiunea fonic m-a-s- va trimite
ntotdeauna la un "obiect de mobilier de un anumit fel" i prin acest sens, la un
anumit lucru din realitatea extralingvistic, aa cum "Socrate este om" va revela
implacabil, din moment ce tiu c "toi oamenii sunt muritori", c Socrate este i el
muritor. Dar aceast concluzie spune de fapt mai mult dect att : calitatea lui
Socrate de a fi muritor este impus de text ; silogismul este cel care l omoar pe
Socrate ; i o face iremediabil. O dat eliberat din cercurile concentrice ale
inferenei, Socrate poate fi nemuritor, cci gndirea situaional este una deschis
miracolului, este vie, i nu poate vedea viaa altfel dect aa cum aceasta este :
plin de taine care sfideaz orice reguli.