Mihai

Eminescu
“Luceafărul
literaturii
geniului m-a
sorbit din
popor cum
soarele soarbe
un nour de aur
din marea de
Mihai Eminescu
amar".
1850 -
1889
 Pe 15 ianuarie 1850, la
Botoşani, în casa
căminarului Gheorghe
Eminovici şi a Ralucăi, se
năştea al şaptelea dintre
cei unsprezece copii ai
familiei, Mihail Eminovici.
Copilăria şi-o petrece la
Ipoteşti (satul casei
părinteşti), unde face
primele două clase de
şcoală.
 Raluca,
mama
poetului
CASA MEMORIALĂ MIHAI
EMINESCU - IPOTEŞTI
BISERICA DIN LEMN A
FAMILIEI EMINOVICI
IV-a la şcoala “National
Hauptschule” din
Cernăuţi, apoi este înscris
la “Ober-Gymnasium” din
acelaşi oraş. În primăvara
anului 1863, Eminescu
întrerupe studiile şi se
întoarce la Ipoteşti,
pentru ca - un an mai
târziu - bursa cerută
pentru a învăţa la liceul
din Botoşani să-i fie
 CENTRUL ORAŞULUI
CERNĂUŢI – sec. al-XIX-lea
Astfel, deoarece învăţătura nu
prea se potrivea cu firea sa
zbuciumată şi zburdalnică, se
angajează ca practicant la
Tribunalul din Botoşani. Slujba
este de scurtă durată, iar în
toamna anului 1865 se
întoarce la Cernăuţi (azi - oraş
în Ucraina), unde este găzduit
de profesorul său, Aron
Pumnul. Tot de acesta din
urmă este legată şi publicarea
primei sale poezii “La
Continuă studiile ca
“privatist” (un fel de
student la facultate
particulară) şi îşi face
debutul oficial în revista
“Familia”, cu poezia “De-aş
avea...”. Cu această ocazie,
directorul publicaţiei - Iosif
Vulcan - îi schimbă numele
din Mihail Eminovici în
Mihai Eminescu.
("mica Romă", despre care-i
vorbise Pumnul). Cu ghetele rupte
şi o traistă în spinare (cu nişte
cărţi şi caiete în care adunase
folclor), Mihai coboară de pe
dealul Hula în "vatra
românismului" - Blaj, încearcă să-
şi dea examenele, dar nu le ia,
neavând condiţii de învăţătură.
Fără parale, doarme într-un pod
de fân, îmbucă din piaţă prune cu
pâine neagră şi se scaldă în
Târnava (fiind un bun înotător).
Citeşte cu nesaţ cărţile de la
diferite slujbe alături de
trupa lui Mihai Pascaly,
apoi sufleur şi copist în cea
a lui Iorgu Caragiale, timp
în care publică în “Familia”
poezia “Ce-ţi doresc eu ţie,
dulce Românie”. La nici 19
ani - în 1868 - este angajat
tot ca sufleur şi copist la
Teatrul Naţional din
Bucureşti, unde-l întâlneşte
Ion Luca
Caragiale
dădea pace, iar tatăl său îi
promisese că-i plăteşte o
parte din taxe, Eminescu se
înscrie - în toamna anului
1869 - la Facultatea de
Filozofie din Viena, ca
student extraordinar (fără
examen de bacalaureat).
Aici îl întâlneşte pe unul
dintre viitorii săi buni
prieteni, Ioan Slavici.
Ioan
Slavi
ci
Activitatea literară devine,
încet-încet, tot mai intensă,
debutând în revista
“Convorbiri literare” cu
poezia “Venere şi Madonă”.
Publică apoi “Epigonii”,
“Făt-Frumos din lacrimă”,
“Mortua est”, “Înger de
pază” şi îl recomandă pe
Slavici celor de la revista
“Junimea”.
Îşi continuă studiile la
Viena ...
unde, în 1872, o
cunoaşte pe...

Veroni
ca
Micle
Apar, tot în “Junimea”,
poeziile “Înger şi demon”,
“Floare albastră” şi nuvela
“Sărmanul Dionis”. Ajutat
material de aceeaşi revistă,
Eminescu pleacă la Berlin,
unde studiază filozofia,
istoria, economia politică şi
dreptul. Se angajează - un an
mai târziu - ca secretar la
Consulatul Român din Berlin
şi începe să scrie celebra
Universitatea din Berlin
Manuscrisul poeziei
“Luceafărul”
La începutul anului 1875
publică în “Convorbiri
literare” poeziile “Împărat
şi proletar” şi “Făt-Frumos
din tei”, iar în vara
aceluiaşi an este numit
revizor şcolar în Iaşi şi
Vaslui. Tot atunci îl
cunoaşte pe dascălul de la
Şcoala nr. 2 Păcurari (din
judeţul Iaşi), nimeni altul
decât Ion Creangă.
 Ion
Creangă
începe la ziarul “Curierul de
Iaşi”, în funcţia de
corector. Publică în
continuare în “Convorbiri
literare” - “Crăiasa din
poveşti”, “Lacul”,
“Dorinţa”, “Călin”,
“Strigoii”, perioadă în care
sufletul îi este îndurerat de
moartea mamei lui, care se
stingea din viaţă la 15
LACUL DIN POEZIILE
EMINESCIENE
 Un an mai târziu,
Eminescu revine la
Bucureşti, ca
redactor la ziarul
“Timpul”, împreună
cu I.L. Caragiale şi
Slavici.

(Curtea interioară a clădirii unde a funcţionat

ziarul "Timpul")
Colaborarea cu Titu
Maiorescu şi Alecsandri
devine tot mai strânsă,
participând alături de cei
doi la şedinţe literare
săptămânale. Apar poeziile
“O, rămâi”, “Rugăciunea
unui dac”, “Revedere”, “De
câte ori, iubito...”,
publicate între 1878 şi 1880
în revista “Convorbiri
literare”.
 Titu
Maiorescu

Vasile
Alecsandri
Micle, moment în care Eminescu se
gândeşte să o ceară de soţie. În
1880 este numit redactor-şef la
ziarul “Timpul”, reuşind şi
finalizarea celor patru “Scrisori”,
pe care le publică un an mai târziu.
1882 este anul în care termină
Luceafărul, care este imediat
tradus în germană de cumnata lui
Titu Maiorescu, Mite Kremnitz.
Capodopera apare în “Convorbiri
literare”, apoi în “Almanahul
Societăţii studenţeşti România
PLOPII FĂRĂ
demisia de la “Timpul” nu îi
este acceptată, Eminescu dă
primele semne de boală, fiind
internat - pe 28 iunie 1883 - la
sanatoriul doctorului Şuţu.
Sfârşitul aceluiaşi an aduce
apariţia primului volum din
poezia lui Eminescu, prefaţa
fiind semnată de Titu
Maiorescu. Volumul conţinea
poeziile publicate anterior,
plus încă 26 de creaţii lirice
noi, iar pe coperta interioară
Internat în continuare la
sanatoriu, Eminescu este
zdruncinat de aflarea unei
alte veşti proaste: moartea
tatălui său (pe 8 ianuarie
1884). În septembrie,
deoarece starea sănătăţii
se îmbunătăţise, participă
la banchetul anual al
“Junimii” şi este numit
subdirector la Biblioteca
Nu trec, însă, nici
două luni, şi
Eminescu se
internează din
nou, de data
aceasta la
Spitalul “Sf.
Spiridon” din
Iaşi, unde este
vizitat - printre
alţii - şi de
Alexandru
Vlahuţă.
volum de poezii şi, separat, în
“Convorbiri literare”, apare
“Sara pe deal”. După un
tratament la Balta-Liman, se
întoarce în Iaşi şi continuă
activitatea la bibliotecă...
Boala, totuşi, revine. După
tratamente la băile Repedea
(lângă Iaşi), urmează
internarea la ospiciul
Mănăstirii Neamţ, apoi - în
urma unui consult în Iaşi - este
trimis în străinătate, la Halle,
În 1888 este rugat de un
grup de tineri să conducă
revista “Fântâna
Blanduziei”, în care publica
săptămânal un articol de
fond. La sfârşitul anului
apare ediţia a III-a din
“Poezii”, având în plus “La
steaua”, “De ce nu-mi vii”
şi “Kamadeva”.
 Mihai Eminescu

... în fotografii mai puţin

Pe 3 februarie este internat
la Spitalul Mărcuţa din
Bucureşti, apoi transferat
la Sanatoriul Caritas. Boala
lui Eminescu se agravează
în următoarele luni şi - pe
15 iunie 1889, la ora 3 -
poetul se stinge din viaţă,
în sanatoriul doctorului
Şuţu din Bucureşti.
Realizată în numai 17 ani,
opera lui Mihai Eminescu
este cea mai vastă creaţie
literară română, cuprinzând
o mare varietate de genuri:
poezie, proză, teatru,
eseuri filozofice,
publicistică, traduceri şi
culegeri de folclor.
 A fost supranumit:
 Poet naţional şi universal
 Scriitorul total al literaturii
româneşti
 Poetul nepereche

 Geniul tutelar al culturii neamului

 Făuritorul limbii literare

 Luceafărul culturii româneşti

Mihai Eminescu şi opera sa
au fost surse de inspiraţie
pentru artişti:
 BIBLIOGRAFIE:
 www.museum.ici.ro

 www.fp.ucalgary.ca

 www.eminescu.petar.ro

 www.dacialiterara.ro

 www.lumea-copiilor.ro