Pentru secolul XX, combaterea saraciei a reprezentat in tarile bogate obiectivul major al

politicii sociale. Este foarte probabil ca in secolul XXI acest obiectiv sa

devina unul criticpentru intreaga omenire.
Conform statisticilor ONU, din cele 5,3 miliarde la cit se ridica
populatia globului, 1,4 miliarde sint saraci. Din acestia, 1,2 miliarde se afla in tarile in curs
de dezvoltare. in tarile industrializate sint 200 de milioane de saraci, dintre care 30
de milioane in SUA si 100 de milioane in fosta URSS si in Europa de Est (UNDP,
1992). Aceste date se refera la situatia dinaintea debutului tranzitiei in estul Europei. Ca
un cost al tranzitiei la economia de piata, in aceasta regiune, fenomenul saraciei sa accentuat substantial.
Aceste date pot, insa, induce in eroare. Desi la nivelul constiintei comune se considera
ca saracul american este altceva (mult mai putin grav) decit saracul indian, in realitate,
lucrurile par a sta cu totul invers (cf. E. Zamfir, 1989): saracia america nului poate fi mult
mai "urita uman', mai degradanta, si social mai exploziva decit saracia indianului. in tarile
subdezvoltate, atit cauza saraciei, cit si tratamentul ei par a fi clare: saracia este efectul
subdezvoltarii, iar antidotul este dezvoltarea economica, in tarile dezvoltate, ea a devenit,
insa, o problema de-a dreptul jenanta. Cum este posibil ca tari cu disponibilitati uluitoare
de a rezolva cele mai complexe probleme si cu resurse economice fantastice sa nu poata
lichida saracia din interiorul lor ?
in 1964, presedintele SUA, Lyndon Johnson, a lansat un program national, echi valent cu
cel spatial: razboi impotriva saraciei. America se simtea pregatita din toate punctele de
vedere pentru a reusi in ambele programe. Ce s-a intimplat cu cele doua programe ?
Americanii au pasit pe Luna, rachetele lor strabat cu o precizie uluitoare sistemul solar,
cele mai sofisticate sisteme de sateliti inconjoara Pamintul. Razboiul impotriva saraciei a
fost, insa, pierdut, fapt recunoscut oficial. in 1994, in SUA existau mai multi saraci decit
in 1964. Multi americani considera ca, la fel ca si razboiul din Vietnam, nici razboiul
impotriva saraciei nu ar fi trebuit inceput, datorita lipsei de sanse.
in capitolul de fata, va fi vorba, in mod special, despre saracia in societatile dezvoltate
sau in societatile care vor sa devina intr-un viitor predictibil dezvoltate, ca si despre
atitudinile individuale si de grup suscitate de acest fenomen.

Distributia veniturilor
Societatea umana s-a confruntat de la inceput cu problema raritatii: bunurile disponibile
sint mai rare decit nevoile colectivitatii. Cresterea productivitatii muncii a ex tins enorm
capacitatea colectivitatilor de a produce bunurile necesare. Paradoxal, insa, acest lucru nu
a fost de natura a elimina raritatea. Marx demonstrase ca exista o relatie biunivoca intre
productie si nevoi. Pe de o parte, nevoile orienteaza productia de bunuri; pe de alta parte,
insa, producerea de noi bunuri este de natura a crea noi nevoi. Este un proces de crestere
atit a bunurilor, cit si a nevoilor. Multiplicarea enorma a capacitatilor de productie din
secolul XX a declansat o explozie a nevoilor.
Cresterea capacitatilor productive a produs o crestere enorma in complexitate a
societatilor si, de aici, adevarate seisme sociale care perturba echilibrele fragile
alesistemului de productie/consum. Cert este ca, in ciuda progreselor incredibile in sfera
productiei, secolul XX nu a scapat de dificila problema a raritatii bunurilor, nici chiar in
societatile bogate.
in fata problemei raritatii productiei, in secolul nostru, s-au confruntat doua tipuri de
solutii: solutia capitalista a economiei de piata si cea socialista.
Solutia capitalista a recurs la mecanismele pietei pentru a rezolva problema distri butiei
bunurilor rare. Piata este un mecanism extrem de eficient de a face fata raritatii. Ea produce
o distributie inegala a veniturilor, iar productia este orientata spre producerea bunurilor care
corespund cererii efective, adica a cererii acoperite de capacitati de cumparare. in tarile
occidentale, intervine statul in incercarea de a corecta/echilibra mecanismele pietei de
distributie a resurselor. Statul bunastarii sustine, pe de o parte, consumul unor bunuri
considerate a fi social importante, iar, pe de alta parte, produce un transfer de la cei cu
venituri mai ridicate la cei cu venituri mai scazute pentru a elimina saracia si a micsora
diferentele de venituri.
Solutia socialista, asa cum a fost ea practicata in tarile foste socialiste, reprezinta o
mixtura intre economia de piata si mecanismele statale de redistributie. Ea se carac terizeaza
prin urmatoarele componente:
. Veniturile individuale continua sa fie cele provenite din activitatea economica
(in cea mai mare masura, din salariu). Dar, pentru ca statul, iar nu piata libera,
fixeaza salariile, s-a dus o politica de control a diferentierii veniturilor, in asa fel
incit sa se realizeze simultan mai multe obiective: incurajarea performantelor
economice, asigurarea fiecaruia cu cel putin un salariu minim, cit si o distributie
a veniturilor, cu un grad relativ scazut de diferentiere. in practica, aceste obiective
s-au dovedit a fi imposibil de armonizat.
. Pentru cei aflati in imposibilitatea de a munci, s-a dezvoltat un sistem de secu
ritate sociala care ambitiona sa acopere intreaga colectivitate. Singurii ramasi slab
protejati erau cei care nu s-au incadrat in sistemul economiei socialiste: micii
producatori particulari si cei care din diferite motive nu doreau sa munceasca.
. Distributia gratuita, in functie de nevoi, (sau la preturi scazute, inalt subven
tionate) a multor bunuri si servicii: tabere pentru copii, activitati de timp liber,
culturale, sportive, educatie, sanatate.

Structura veniturilor in economia de piata

Exista mai multe surse ale distributiei inegale a veniturilor in sistemul economiei de piata.
Veniturile unei gospodarii sint compuse in economia de piata din doua tipuri
de venituri:VENITURI PRIMARE (venituri salariate, venituri din profit, venituri din
dobinzi, venituri din proprietati, imprumuturi) si VENITURI DIN TRANSFER (venituri din
asigurarile sociale : pensii, ajutor de somaj, concedii de boala; venituri din asistenta
sociala: ajutoare pentru cei in dificultate; venituri indirecte din transfer prin consumul de
bunuri si servicii gratuite sau subventionate : servicii de sanatate, educatie, bilete la
tratament, la odihna, diferite gratuitati, transport etc).
Despre veniturile provenite din transfer se vorbeste adesea in termeni
de salariu social.Se poate observa ca veniturile indirecte, din transfer, sint uneori greu
de estimat la nivelul fiecarei familii. Ele pot fi mai degraba estimate pe ansamblul colec tivitatii si in medie pe locuitor: de exemplu, cheltuieli de sanatate pe locuito