SUBIECTE PENTRU EXAMEN

1. Ce este filosofia
Filozofia este o concepie general despre lume i via: opinii, viziuni, cunostinte, aprecieri despre
lume si sine, raport om-lume, norme comportament. structura Conceptului: cunostinte, aprecieri,
convingeri, idealuri , scopuri. Mitologia (mituri, povestiri, poeme, credinte in eroi, zeitati), religia
(bazate pe mituri insa e mai complex: credinta, dogme, ritualuri, organizatii), filosofia (totalitatea
cunostintelor nereligioase, laice), Stiinta (studiul naturii prin observaie i raionament) prezinta
conceptii despre lume; Economia este o tiin social care studiaza aspectul economic al lumii cu
ajutorul metodelor stiintifice cantitative si calitative axindu-se pe producia i desfacerea, comerul i
consumul de bunuri i servicii. Insa bazele acestei stiinte ca si a celorlalte stiinte au fost puse mai intii
pe cale filosofica. fundamentele filosofice ale economiei Include conceptii despre gospodarie,
proprietate, mrfuri, bani, politica economic, principiile de distribuire, problema alegerii etc. unii din
filosofii care au adus contributii in acest domeniu a fost Adam Smith, Alfred Marshall, Lionel Robbins,
John Mill. Filosofia si economia face relaia dintre teoriile economice i viziunea asupra lumii a
oamenilor.
Filozofia este o modalitate de gndire i investigare, format dintr-un ansamblu de noiuni i idei,
care tinde s cunoasc i s neleag sensul existenei sub aspectele sale cele mai generale, o concepie
general despre lume i via.
ea este cunoasterea lucrurilor divine si umane ,este o pregatire pt moarte este o asemanare cu divinitatea
dupa putinta omului, este o dragoste de intelelepciune , o stiinta a adevarului.
2. Geneza filosofiei
Parafrazandu-l pe Jacques DHondt putem spune ca nu cunoastem cu adevarat filosofia decat daca ii
cunoastem geneza.
Cunoasterea si intelegerea nasterii si originii filosofiei ne ajuta sa vedem ratiunile pentru care exista
filosofia dar si exigentele care comanda viata si fiinta ei. Tocmai pentru ca prezinta o asa mare
insemnatate, problemei genezei filosofiei i s-au dat explicatii si interpretari foarte diverse care se inscriu
intr-un registru polifonic delimitat de doua atitudini extreme:
1. una, potrivit careia filosofia este un lux, si nu se conformeaza unei justificati rationale, este un fapt
spiritual total nedeterminat care nu se preteaza la o explicatie teoretica.
2. alta, dupa care filosofia, in calitate de fiica a timpului sau de chintesenta spirituala a unei epoci
reprezinta un fapt spiritual strict determinat obiectiv sau material a carui geneza poate fi complet
explicata pe cale rationala.
Pentru prima pozitie este ilustrativa explicatia lui Jaspers, dupa care nasterea filosofiei este
rezultatul sau produsul unei crize a constiintei de sine a omului ce declanseaza trezirea acesteia,
sinonima cu filosofia. Filosofia ia nastere printr-o iluminare spontana si brusca a spiritului, originea si
geneza ei sunt de nepatruns pe calea cunoasterii rationale.
Pentru cea de-a doua Heraclit Nimic nu apare din nimic -> Hegel Nimic nu apare fara o cauza
determinata.
Filosofia nu s-a nascut dintr-un vid cultural (nu este creatie ex nihilo !). Cu atat mai putin putem
accepta ideea ca filosofia, intrucat este constiinta de sine a omului, este la fel de veche ca si omul si are
aceeasi origine (divina). Premisa pe care ne cladim noi explicatia sau mai corect, interpretarea, ne
impune si respingerea oricarei teroretizari sau abordari care inradacineaza filosofia in subiectivitatea
individuala sau transcendenta.
Nevoia de filosofie s-a conturat pe fundalul saltului de la biologic la cultural, de la viata vegetativa
pasiva la cea sociala, creatoare si s-a permanentizat sustinand viata, evolutia filosofiei si oferind
justificarea tuturor prefacerilor sau schimbarilor inregistrate, cuprinse in destinul filosofiei. Filosofia a
aparut in expresia sa matura cu cca. 2500 de ani in urma, cunoscand maxima inflorire in Grecia si
Roma, motiv pentru care cineva spunea ca acestea (Grecia si Roma antica) reprezinta leaganul filosofiei.
Geneza filosofiei este un proces complex si indelungat, aparitia filosofiei propriu-zisa fiind pregatita de
un travaliu spiritual (desfasurat intr-un spatiu geografic si cultural foarte divers India, China,
Mesopotamia, Grecia, etc, dar cam in aceeasi secventa temporala) la capatul caruia reflectia spontana,
necritica despre sine va deveni filosofie (reflectie critica sistematica).

In geneza filosofiei distingem 2 momente, doua trepte succesive:

1. preistoria filosofiei filosofarea (atitudine metafizica, reactie reflexiva spontana in fata lumii si a
vietii), concretizata in mituri, ritualuri magice, norme de conduita si corespunzand gandirii mitice sau
magice.
2. istoria propriu zisa a filosofiei, care incepe din momentul cuprinderii reflectiei metafizice in sistem
si a manifestarii constiintei de sine a filosofiei. Acest moment cel mai adesea fixat de traditie in
secolul VI V ante Hristos al antichitatii grecesti marcheaza saltul de la filosofare la activitatea
riguroasa si sistematica, pedanta chiar, de edificare a unei intelepciuni veritabile care inseamna tocmai
filosofie.
3. Raportul dintre filosofie, tiin, art i religie
Analizind coraportul dintre filosofie si stiinta ar fi cazul sa ne referimla procedeele fundamentale
utilizate in acestea.In timp ce filosofia abordeaza problema existentei in ansamblu, sau ipostazeale ei in
mod generalizator , stiinta in urma din formele ei, cerceteaza un anumit domeniua al existentei cu
mijloace specifice domeniului abordat,chiar daca e vora de aspectele foarte generale ale existentei sau
de domenii interdisciplinare.In cadrul cercetarii obiectului filosofiei putem mentiona o evolutie a lui in
raport cu evolutia stiintelor particulare.Principalul aspect al acestei evolutii il constitue desprinderea
treptata a folosofiei si a diverselor ramuri stiintifice din cadrul cunoasterii umane
nedeferentiate.Important insa e sa remarcam ca intre folosofie si stiinta e necesara si exista o legatura
indisolubila.Acest fapt l-a mentionat destul de elocvent sav.I Petrovici Nimeni nu ar putea sa spuna cu
precizie cine are mai multa trebuinta:filosofia de stiinte sau acestea de filosofie.
In filosofie si religie distingem doua orientari si doua atitudini diferite fata de viata.Nae Ionescu
spunea ca religia si filosofia au comuna si originea.Acesta este emotia sau nelinistea umana.Prin
filosofie se cauta sa se inteleaga anumite raporturi ,iar prin religie se cauta sa se inlatura anumite
dureri.Separarea intre filosofie si religie,dupa opinea sav.E.Puha a imbarcat forme variante de: a)ateism
2)gnosticism 3)scientism .Ateismul admite filosofia, separata de religie ,respingind cunoasterea
religiei.Gnosticismul prezinta religia ca o treapta inferioara in procesul cunoasterii .Teza de baza a
gnosticismului este urmatoarea: religia reprezinta un limbaj simbolic pt metafizica . Scientismul se
caracterizeaza prin inceredera absoluta in stiinta si in datele acestea. Relatiile dintre filosofie si religie au
fost reminind si in prezent tensionate in permanent ,capatind de multe ori forme destul de violente.
Numeroase argumente indreptatesc convingerea frecvent exprimata ca omul este o fiinta culturala
care are trebuinta de a intelege si de a se intelege. Aici, in aceasta exprimare intelegere nu inseamna
doar cunoastere, ci, ceva mai mult decat aceasta: patrunderea si dezvaluirea sensului sau firii fiintarii.
Tocmai pentru ca omul fiinteaza cultural, filosofia nu trebuie, si nu poate fi izolata de ansamblul culturii,
scria A Cuvillier. Filosofia este forma, moment si dimensiune esentiala a culturii.
In rostirea lui L. Blaga din Trilogia culturii - Omul nu poate fi definit ca om, decat prin actul de
cultura.
Sociologul american Ralph Linton scria ca nu exista societati aculturale si nici macar indivizi lipsiti
de cultura, oricat de simpla ar fi ea, si fiecare fiinta umana este culturala in sensul ca participa la o
anumita cultura.
Cultura este insemnul de noblete al omului ca fiinta sociala, este simultan matricea lui existentiala cat
si produsul fiintarii lui demiurgice care-i confera originalitate si distinctie. Cum ziceau L. Blaga si Petre
Andrei, ea este o mutatie ontologica fundamentala care-l separa pe om definitiv de natura. Fara cultura
societatea ar ramane o turma iar individul un animal. Cultura nu inseamna doar simpla asociere sau
insumare pasiva a produselor mintii si sensibilitatii omenesti, ci si expresia reproiectarii acestora asupra
temeiului existential al fiintei umane. Originea, izvorul culturii se afla in conditia existential
ontologica a omului fiinta demiurgica si tocmai de aceea identitatea lui nu poate fi gandita sau
definita altfel decat ca fiinta culturala. Atat la nivel individual cat si colectiv, cultura nu inseamna numai
creatie ci si interiorizarea valorilor (a creatiilor, altfel spus) si mai ales la transpunerea lor in manifestari
actionale, in atitudine. Edificiul culturii se ridica pe temelia vietii materiale a societatii sau colectivitatii
umane iar cultura devine blazonul, efigia spirituala a acesteia care traverseaza timpul si consacra in
universalitate personalitatea acelei colectivitati disparute.
FILOSOFIA ESTE FORMA SUVERANA A CULTURII caci ea coordoneaza celelalte forme ale
sistemului cultural, si totodata directioneaza, conduce procesul creatiei culturale gratie vocatiei ei
2

metateoretice si axiologice.
4. Noiunea de ontologie
Ontologia din greaca =tiina despre existen. concepia despre existen a fost abordat nc din
antichitate. non-existen (opusul acesteia). Non-existena poate avea 2 semnificaii: identificat ca
potena, posibilitatea de a fi i ce-ar nsemna, ceea ce nu este, dar poate fi; nu este i nici nu poate fi
vreodat (perpetuum motor). Domeniile existenei: Ex. natural; social; ideal. Ontologia rspunde la
ntrebrea ce este primordial n raportul despre gndire contient, natur ?. ontologia se divizeaz n
2 pri: material (existena material, ce e n spaiu i timp) i ideal (idei, cunotine). Noiunea de
existen este una dintre cele mai vaste categorii filosofice, deoarece include n sine totul ce exist,
indiferent de faptul dac exist n mod real, obiectiv, ireal i indiferent de faptul c aceast existen este
material sau ideal.
5. Conceptul de existen
Categoria centrala a ontologiei este cea de existentacea mai ampla din toate categoriile cu care
opereaza filosofia.Toate conceptiile filosofice de pina acumau drept postulato existenta,adica un anumit
contunu al lumii.Referindu-ne la sensul conceptului de existenta trebue sa mentinem mai multe sensuri
anume: - sensul exestential, avind semnificatia si functia de a desemana faptul existentei, al fiintarii
faptului ca ceva se afla ; - sensul atributional ce ne desemneaza faptul ca ceva se alfa, in insusire
apartine, fiind atribuit alceva ; - sensul definitonal,detinind functia de a desemana echivalenta,sinonimia
si cadrul definitiilor, intre notiunea pe care o definim si inscrierea pe care o definim; - sensul de
incluziune, conform careia o anumita multime este cuprinsa de sfera altei multimi, ca specia a genului; sensul de aparenta care releva ca un individ este inclus intr-o clasa; In sens general notiunea de existenta
semnifica faptul ca toate obictele despre care este vorba sunt,exista, exprima lumea in care existam.
Termenul de existenta se reduce la desemnarea faptului desfiintarii.
6. Concepte fundamentale ale ontologiei. Materia i contiina
Ontologia trebuie s rspund la ntrebarea - care-i factorul prim, cine pe cine determin (materia
determin contiina ori invers - contiina materia)? n dependen de aceia ce se ia ca factor
primordial- materia sau ideia - toate sistemele filosofice se mpart n materialism i idealism.
Materialismul este un curent filozofic care n explicarea lumii rees din recunoaterea existenei,
materiei ca factor prin i cauz a realitii, idealismul afirm contrariul. Existena este primar in acel
sens, c natura, materia exist real, ca atare i nu-s determinate nici de un factor spiritual ori principii
nemateriale. Existena, lumea sunt infinite, necreabile i indistructibile. Materialismul afirm c
contiina este secundar ca produs al dezvoltrii materiale, ca reflectare a lumii materiale.
Idealismul afirm primordialitatea spiritualului, raiunii n raport cu materia, c spiritualul exist
pn la natur, pn la lucruri i este cauza lor. Deosebim dou varieti a idealismului obiectiv i
subiectiv. Idealismul obiectiv (Platon, Hegel) afirm primordialitatea ratiunii universale, ideei care
exist obiectiv (exist real i independent de voina omului). Idealismul subiectiv (Berkeley, Hume,
Mach) consider primar contiina, senzaiile subiectului, c nu exist nici o existen, nici material,
nici spiritual n afar i independent de contiina uman, independent de retririle subiectului.
Dac n explicarea lumii se recurge la un nceput (fie el material ori spiritual), atunci aa concepie se
numete monism. Iar dac rees din dou nceputuri aceasta este dualism. Reprezentantul dualismului
a fost R.Deacartes, care la temelia lumii punea dou substanii material i spiritual. Pluralismul este
concepia care pune la baza lumii mai multe nceputuri (Empedocle, Pitagora, Anaxagora).
7. Concepte fundamentale ale ontologiei. Spaiul i timpul.
Timpul i spaiul social- problema permanent a refleciei filosofice. concepia substanial a spaiului
i timpului conform creia ele exist independent de procesele materiale i spirituale, a fost dezvoltat
de Newton n lucrarea principiile materiale ale filosofiei naturale. spaiul ntins al lui Euclid este la fel
n toate prile universului. Timpul dup Newton este absolut ca i spaiul -un torent care curge uniform
n toate prile universului. Spaiul desemneaz ntinderea, mrimea, forma, figura corpurilor. Orice corp
are o ntindere i form, iar ntre corpuri apar raporturi de coexisten. Timpul este doar o relaie de
succesiune, exprim durata, succesiunea, simultaneitatea proceselor i fenomenelor din Univers. interes
3

deosebit -problema timpului social: abordarea reducionist, curgerea rapid, legtura unical dintre
trecut, prezent i viitor, ireversibilitatea,eterogen, clipele si duratele avand valori. - caracterizeaza
durata, succeseiunea, deveniea activitatii umane si relatiilor sociale in dezvoltarea proceselor sociale. diferit de la o epoca la alta si are diferita intensitate. - devine tot mai saturat si cu capacitate informativa
mai mare.- particularitatea de a se contracta permanent.
O alta conceptie a spatiului si a timpului a fost enuntata de Kant care afirma ca in lumea obiectiva nu
exista spatiu si timp, ele apar ca forme innascute ale cunoasterii senzoriale.Spatiul este o categorie
fiosofica ce desemneaza intinderea,marirea,forma sau figura corpurilor iar , timpul este o relatie cu
succesiunea , este categoria filosofica care exprima durata, succesiunea proceselor si formelor din
Univers. Timpul este unidimensional si ireversibil iar spatiul poate fi infinit.
8. Teoria determinismului.
Existenta naturala,sociala si umana,propria noastra viata spirutuala ni se infatiseaza ca o impletire
multipla de legaturi si dependente, in cadrul caruia nimic nu ramine izolat, ci totul interactioneaza , se
schimba , se dezvolta si dispare intr-un mod determinat. Fiecare sistem ne apare ca fiind determinat de o
imultime de conexiuni, dar ca si un participiant activ la acest proces universal al determinarilor
reciproce. Principiul determinismului este pe deplia valabil si pt explicare fenomenelor sociale , ale
istoriei umane. Determinismul se manifesta de asemenea in mod specific. Necesitatea, legea,
cauzalitatea actioneaza in mod obiectiv si in viata sociala , ca si in natura , dar actioneaza intr-un mod
specific, incit in societate acestea croiesc drum prin intermediu activitatii umane , al oamenilor inzestrati
cu cunostinta si vointa. Intelegerea determinismului social nu e posibila fara a tine seamna ca in viata
sociala nu exista bariere de netrecut intre laturile ei obiective si cele subiective , ca exista o permanenta
intractiune intre spontan si constient.
9. Principiile/legile devenirii.
determinism -pe de o parte caracterul determinat al proceselor din univers, si mecanismele proceselor
de determinare, pe de alta teoriile ce releva caracterul determinant si mecanismele determinarii din
univers. cel putin 3 modalitati de concepere si definire a determinismului: modalitatea descriptiva
(determinismul constatare si descriere a tipurilor de determinism, in varietatea si specificitatea lor);
modaliateta explicativa (determinismul teorie a mecanismului determinativ al ordinii din univers,
indeosebi teorie a cauzalitatii); modalitatea gobala (determinismul conceptie de ansamblu asupra
procesului cosmic, apta sa exprime seensul si ordinea lucrurilor). Legea - o teorie filosofica ce
desemneaza raporturi necesare, relativ stabile si receptabile intre sisteme sau procese, intre aspectele
interne ale aceluiasi sistem sau fenomen sau intre stadiile succesive ale unui anumit proces.
dupa gradul lor de generalitate: legile specifice; legile universale.
dupa criteriul complexitatii interactiunilor pe care le exprima: legile dinamice actioneaza in fiecare
caz individual in parte, fixind tocmai elementele de generalitate si necesitate care se manifesta in toate
cazurile individuale. Legi statice reprezinta relatii generale constante existente in cadrul unor
ansambluri alcatuite dintr-un mare numar de obiecte sau fenomene relativ independente, ele fiind o
expresie a necesarului la nivelul fenomenelor de masa.
10. Conceptul de cunoatere
Gnoseologia este teoria cunoasterii in general,ea cerceteaza obiectul si subiectul; Subiectul este
elementul activ,cel care cunoaste,parte pasiva este ceea ce cunoaste constituie obiectul cunoasterii,acesta
poate avea natura:materiala,sociala,spirituala.De asemenea obiect al cunoasterii pot fi si rezultatele
cunoasterii.
Cunoastere procesul insusirii obiectului de catre subiect; este procesul descoperirii esentei,
caracteristicilor, particularitatilor unui oarecare lucru, este procesul de obtinere a cunostintelor.
Cunostinte informatia ideala obtinuta in urma reflectarii obiectelor studiate; este rezultatul activitatii
cognitiva a omului.
Subiectul actiunea individului, grupului, adica cel care intreprinde, manifesta actiunea, activitatea
de cunoastere a obiectului dat.
Obiectul este fenomenul supus studierii. Subiectul poate avea caracter individual, ordinar sau complex.
Activitatea psihica constienta a oamenilor presupune capacitatea de abstractizare proprie gindirii,
4

formata prin interiorizarea, sub forma unui sistem de imagini notionale si scheme logico-verbale, a unor
procedee si operatii din planul activitatilor umane. Ca proces de cunoastere, gindirea, asociata cu alte
procese psihice (memorie, imaginatie, atentie), se desfasoara in 3 coordonate temporale (trecut, prezent,
viitor), ceea ce ii imprima un caracter explorator, investigator. Structurile cognitive constituie nucleul in
jurul caruia graviteaza intreaga activitate a psihicului uman.
11. Cunoaterea senzorial i cunoaterea raional
Senzorial-perceptivul i raionalul reprezint nivele alecunoaterii, strns legate ntre ele, dar avnd
ponderi diferite nstraturile diverse ale cunoaterii, n funcie de gradul deabstractizare al acestora.
Nivelul senzorial-perceptivse finalizeaz n senzaii,percepiii reprezentri, care furnizeaz
informaii asupra determinrilor, nsuirilor, caracteristicilor individuale, exterioare, perceptibile, ale
obiectelor i fenomenelor presupunnd un raport direct subiect-obiect. Senzaia reflect o proprietate
disparat a mediului (culoarea, forma, mirosul etc.), percepia reproduce trsturile unui obiect n
ansamblul lor, iar reprezentarea este o percepie amintit, este imaginea schematic, sintetic i global a
unui obiect n lipsa acestuia.
Nivelul raionalare ca forme de manifestare: noiunea, care sintetizeaz trsturile eseniale ale unei
clase de obiecte sau fenomene, ntr-un termen lingvistic, fiind rezultatul unor procese de analiz, sintez,
abstractizare, generalizare; judecata, ca enun ce afirm sau neag ceva despre altceva exprimnd o
relaie ntre noiuni; raionamentul, o nlnuire logic, coerent de judeci, o inferen mediat.
Raionamentele pot fi: inductive, deductive, traductive, disjunctiv-ipotetice, de relaie, raionamente prin
analogie etc.
Cunoaterea perceptivpresupune o mbinare strns ntrenivelul perceptiv i cel raional, ponderea
avnd-o nivelul perceptiv. Cum obiectul acestei cunoateri este reprezentat de bogia fenomenelor
lumii, informaiile primare, obinute prin simuri, sunt transformate n cunotine perceptive, cu ajutorul
structurilor logice. n urma unor operaii logico-sintactice, structurile logice permit transpunerea i
codificarea informaiilor n semne lingvistice, n scopul memorrii, comunicrii, verificrii i
confruntrii lor cu alte cunotine. Senzaiile, percepiile i chiar reprezentrile doar nlesnesc i
condiioneaz actul cunoaterii, nefiind cunoatere propriu-zisImaginea unei proprieti sau a unui
obiect n ansamblul su este foarte bogat n determinaii, dar ea nu poate fi comunicat, transmis, dac
nu este codificat, transpus n semne lingvistice i astfel confruntat i verificat. Cunotinele
perceptive presupun aadar, transformarea senzaiilor, percepiilor i reprezentrilor nconinuturi
inteligibile, deci comunicabile cu ajutorul structurilorlogice; dar cum acestea se formeaz la nivelul
individului, n jurul vrstei de 14 ani, funcia lor coordonatoare revine aa-numitelor structuri
instrumentale, constituite iniial, pe fundamentelebio-psihice i apoi pe cele sociale ale copilului
normal, integrat ntr-un mediu social nc de la natere.
Cunoaterea raionali fixeaz ca punct de plecare un ansamblu de cunotine acumulate anterior,
pe care le supune unor operaii i proceduri logice, proprii gndirii, n scopul desprinderii esenialului
din aria fenomenalului i a trecerii ctre noi niveluri de esenialitate. Prin intermediul operaiilor logice
de comparare, analiz,sintez, abstractizare, generalizare, nivelul raional permite elaborarea
noiunilor, judecilor i raionamentelor cu ajutorul crora cunoaterea raional ajunge la cunotine cu
grad ridicat de abstractizare i generalizare.
12. Conceptul de adevr
Conceptul adevarului se inscrie in cadrul uneia dintre temele fundamentale ale reflectiei filosofice- tema
valorii cunoasterii umane in genere, acele stiintifice in particular. Aceasta tema, la rindul ei, poate fi
situate in contexte mai largi, sau mai restrinse, intrebarile puse si solutiile cautate stind sub semnul unor
obtiuni si idei directoare in care recunostem o gama intinsa de interese, de cai de abordare si interpretare
mai mult sau mai putin distincte.
Adevarul este determinat de subiectul cunoasterii cit si de obiectul cunoasterii,ce produce realitatea asa
cum este el in afara si independent de cunostinta.Adevarul este un ideal reglamentator al cunoasterii. Nu
este vesnic,neschimbat,stabilit o data pentru totdeauna.Este obiectiv ,deoarece corespunde lumii
obiective. Adevarul este valoarea cognitiva fundamentala. Forma de exprimare a adevarului obietiv,
dependenta de conditiile concret istorice,ce caracterizeaza gradul preciziei,strictetii, e numita adevar
relativ. Adevarul relativ este cunoasterea limitata veridica despre ceva.Cunostintele depline, precise,
5

multilaterale,referitaore la un anumit fenomen, constituie adevarul absolute.Adevarul absolut este acel

continut al cunostintelor care nu este combatut de dezvolatrea ulterioare a stiintei.
Teoria adevarului este una din cele mai fundamentale teme filosofice, referindu-se la valoarea
cunoasterii umane in genere si acele stiintifice in special. Gnoseologia plaseaza tema adevarului
cunoasterii in contextual restrins al relatiei cognitive- relatia dintre om si lume. In afara teoriei
corespondentei sint de retinut:
a) teoria coerentii, ea sustine in esenta ca adevarul exprima acordul formal intre instituentii unui system
epistemic, absolutizarea acestui moment real al adevarului si ignorarea acordului cu realitate
extraconceptuala si extralingvistica conduc la formalism.
b) teoria pragmatista, ea identifica adevarul cu ceea ce se dovedeste a fi util si eficace in rezolvarea unor
situatii problematice, in stapinirea practica a proceselor. Situarea consecventa pe pozitiile
materialismului impune aducerea in primplan a ideii obiectivitatii adevarului si, corelativ, respingerea
pozitiilor subiectivist- relativiste si agnostice. Obiectivitatea adevarului inseamna reproducerea adecvata
a unui continut real care exista independent de vointa si constiinta subiectului cunoscator.
c) teoria adevarului-corespondenta. Apare in formularea sa deplina deja cu Aristotel, este considerate,
pentru raspindirea sa si datorita prestigiul filosofilor care au sustinut-o teoria clasica a adevarului. Ea
se bazeaza pe faptul ca propozitiile au o functie afectiva, adica spun ceva despre realitate, astfel incit
daca spun cum este realitatea, atunci sunt adevarate si daca nu spun cum este realitatea atunci sunt false.
Este numita astfel, intrucit adevarul consta in corespondenta intre continutul propozitiei (starea de
lucruri exprimata de ea) si realitate.
d) teoria redundantei. Isi propune sa reduca la minim sau chiar sa elimine semnificatia teoretica a
notiunii de adevar. Teoria redundantei sustine un punct de vedere asemanator cu cea pragmatica, intrucit
identifica afirmarea adevarului cu actul acordului, realizind transformarea predicatului adevarului intro locutiune cu o functie performativa, adica avind valoare de actiune.
13. Existena i esena omului
Pt om , viata nu este numai un proces biologic , ci un fenomen mult mai complex , de natura sociala
cu multiple valente rationale , morale si etice .Viata are valoare daca e traita in conditii umane ,daca e
luminata de cunostinta de sine a omului .Prin urmare cind vorbim de sensul vietii ne referim la
capacitatea individului de a trai viata in chip uman de ai da semnificatii pe care ia nu are , de a trai
conform dorintelor valorice.Sensul existentei umane este o calitate a omului conceput doar sub aspectul
biologic , ci este o calitate sociala , viata privita , din punct de vedere a sensului ei , nu este pt om doar o
succesiune de dorinte , actiuni, rezultate si esecuri, ea are o anumita cursivitate , orientare si unitate
valorica. Viata traita ca valoare , al carei actiuni si eforturi tinind spre un scop demn de a fi cautat si
atins, reprexinta viata cu sens. In problema sensului vietii e necesar sa evitam limitarea analizei numai
la nivel starilor spirituale .
14. Individ, individualitate, personalitate
Natura omului este redusa de la cuget la ratiune. Actul gindirii reprezinta argumentele confirmarii
existentei individuale. Timpul e caracterizat de intindere, iar sufletul de gindire. Precum mentiona
Aristotel ca omul este un animal politic adica se poate manifesta ca om si se deosebeste de animal
numai in societate fiind educat si activind in stat. Gindirea umana nu poate anula legitatile obiective ale
lumii. Dupa Bacon, gindirea nu asculta de natura, ea nu are nici o puterea asupra obiectului.
Omul e un element al naturii, dar totodata si o aprenta a esentei sociale. Individ- caracterizeaza tot ce
este in comun in aspect biologic tuturor oamenilor ca fiinta a naturii. Personalitatea semnifica produsul
si elemental societatii. Individualitatea semnifica deosebirea caracterului si intelectului uman, social.
Omul este subiect al relatiilor sociale.
O problema care exista pina azi este cea a corelarii dintre aspectul biologic si social in om, datorita
caruia unuia dintre acesti 2 factori omul este om, fiindca este evident ca omul apartine si naturii, dar
omul este om datorita factorului social, fiindca inafara societatii omul nu poate exista, deci la fel putem
afirma ca omul exista datorita societatii, dar si societatea apare si exista numai atunci si acolo unde sunt
oameni. Natura biologica a omului reprezinta acel substrat inafara caruia substanta sociala nu poate
exista. Ca fiinta biologica omul este inrudit si identic in mare masura cu animalul (fiziologic, legile
carora li se supune lumea biologica, toate se extind asupra omului). Despre influenta si importanta
6

elementului natural, biologic asupra fiintei umane ne demonstreaza foarte simplu oricare afectare,
dereglare a sanatatii, a functionalitatii mecanismelor biologice, abaterea de la manifestarea legitima a
elementului biologic, cu atit mai mult daca sint afectate organele vitale, este si respectiva starea sociala
si chiar intelectuala, toate capacitatile si posibilitatile individului. Totodata rolul factorului biologic tot
nu se poate absolutiza, fiindca este dovedit ca inafara mediului social, insotit de cel intelectual, omul nu
poate deveni om. De la natura, in forma sa biologica, omul deja se naste om, dar el este om numai in
potentie, fiindca capacitatile lui naturale pot deveni umane numai fiind sustinute si realizate in mediul
social respectiv. In cazul in care omul nascut, sau inka la o virsta foarte frageda, nimereste nu in spatiu
social, ci in altul animalic, sau pur si simplu lipsit de oricare posibilitate de a comunica cu societatea, de
a socializa, el fiind mai apoi reintors in mediul socio-cultural, un om cu toate straduintele care s-ar
aplica, nu devine om in sensul deplin al cuvintului. Si invers, daca omului cu multe abilitati, neajunsuri
extreme, sunt pusi in conditii socio-culturale speciale, ei obtin rezultate extraordinare.
15. Libertatea uman i necesitatea
Gndirea filosofic, preocupat de condiia uman, de sensul vieii, de negarea acestuia prin alienare
etc. a fcut eforturi repetate pentru a contura i clarifica conceptul de libertate. Punctul de plecare n
acest demers l-a reprezentat sentimentul i intuiia libertii, elemente primare ale formrii contiinei de
sine i ale definirii raportului eu lume dar care doar pun problema libertii, departe fiind de a o
rezolva. Procesul progresiv de conceptualizare a libertii surprinde, ntr-o manier logico-istoric, un
ansamblu de aspecte, viznd puterea de ptrundere a gndului filosofic n complexul derelaii om
natur, natur societate, societate istorie, individ colectivitate, cultur civilizaie etc. De aceea,
libertatea este unmconcept sintetic, specific uman, a crui nelegere presupune interiorizarea acelor
structuri teoretice (filosofice i tiinifice), care surprind multiplele faete ale umanului
Dintre accepiunile cele mai vehiculate ale conceptului de libertate amintim:
- Libertatea spontaneitate- libertatea, n aceast accepiune, se neag pe sine dintr-un
inceput.
Libertatea indiferen- actul voluntar de dominare aimpulsurilor, pasiunilor, iluziilor,
prejudecilor etc. A fi liber este acelai lucru cu a fi mereu tu nsui, dar independent de repere,
mobiluri, aprecieri, reflecie asupra aciunilor tale etc.
Libertatea liber-arbitrupreia rolul voinei, din accepiunea libertate indiferen, i o transform n
for propulsatorie a individului uman.Omul se considera liber de a face tot ce ii dicteaza vointa.
O astfel de interpretare le depete pe cele prezentate anterior, dar nu reuete s ntemeieze
libertatea, fapt care duce la desconsiderarea oricrui determinism i, n fond, la subordonarealibertii
unei necesiti tiranice. Omul poate fi liber s vrea orice, dar nu poate fi liber s fac orice, cci
libertatea absolut nu poate produce o oper pozitiv sau o fapt pozitiv, ci rmne numai aciune
negativ; ea este bun numai distrugerii.
16. Omul i condiia uman
Orice conceptie filozofica isi propune o interpretare a Existentei, a naturii acesteia, pornind de la
anumite enunturi sau principii. In acelasi timp, implicit sau explicit, formuleaza anumite teze prin care
clarifica statutul existential specific omului si umanului. De fapt, in viziune traditionala, ontologia
umanului apare ca o particularizare a ontologiei generale, deci ca o aplicatie si exemplificare a teoriei
filozofice generaleasupra existentei. Perspectivele moderne si contemporane aduc insa modificari.
Asadar, discursul filozofic vorbeste intotdeauna despre om, chiar atunci cand se refera la natura, lucruri,
univers.
Blaise Pascal (1623/1662) marcheaza epoca sa prin natura si aria preocuparilor sale. Considerat cel
mai important antropolog crestin al secolului al XVII-lea, Pascal asociaza sentimentul orgoliului ratiunii
cu cel al nimicniciei, provocat de infinitatea universului. Opera Cugetari constituie o interogatie
asupra conditiei umane, afirmand statutul ontologic contradictoriu al omului in univers: in pofida
imposibilitatii de a atinge absolutul, prin constiinta sa omul se superiorizeaza infinitatii oarbe a
universului incapabil de a se cunoaste. Situarea in intervalul ontologic limitat de neant si infinit face din
om o fiinta contradictorie: este tot in raport ci neantul, dar este nimic in raport cu infinitul. Omul
posseda capacitatea de a rationa, ceea ce-l face maret, dar judecata sa este limitata, ceea ce-l face sa se
7

simta nenorocit. Aceasta nenorocire este insa dovada maretiei sale, o nenorocire, de rege deposedat care
are constiinta propriului destin tragic.
Existenta tragica reprezinta conceptia originala de sinteza filosofica, elaborata intre 1928 si1933,
despre cele mai adanci si mai esentiale contradictii ce tin de existenta privata si de conditia omului in
univers. D.D.Rosca este un exponent al curentului de gandire progresist, si de aceea cartea nu are o
conceptie pesimista despre lume. Intrebarile la care autorul cauta raspuns ce este in esenta ei existenta,
luata in totalitatea sa ? si cum ar putea fi integrata in ea viata omeneasca pentru a ni se infatisa ca demna
de a fi traita ?- nu comporta solutii absolute si definitive.
La inceput omul a inceput sa-si puna intrebari asupra lui Dumnezeu, a universului, a naturii care-l
inconjoara, si abia intr-un tarziu a inceput sa-si puna intrebari despre el insusi: Cine sunt? De unde
provin? De ce traiesc? Care este finalitatea mea? Atentia filosofiei asupra omului a aparut odata cu
sofistii, mai apoi cu Socrate si Platon.
Urmand firul filosofilor si a conceptie lor despre om ajungem si la Blaise Pascal, care in opera sa
Cugeari si mai ales in ultimele cinci capitole alea acestei opere, trateaza despre om, prezentandu-ni-l ca
fiind o fiinta medie, nici inger si nici bestie, care sta la mijlocul dintre infinit si neant: Ce este omul in
natura? Un nimic in raport cu infinitul, un tot in raport cu nimicul, asezat la mijloc, intre nimic si tot.
Dupa ce trateaza putin despre cunoasterea generala despre om, Pascal abordeaza diferite aspecte ale
persoanei umane, cum ar fi: maretia, mandria, slabiciunea si in cele din urma, mizeria omului. Astfel,
autorul introduce in opera sa si o anumita doza de religiozitate, specifica filozofului.
Omul este, inainte de toate, o fiinta finita. Ca atare, el este o problema pentru cunoastere, pentru ca
nu se poate cunoaste finitul fara a se cunoaste totul. Cunoasterea finitului este partiala prin faptul ca
obiectul sau este un obiect partial, limitat. Infinitul: iata ce sta in contrast cu conditia limitata a omului.
17. Conceptul de cultur
A defini cultura nseamn a dezvlui semnificaia major aomenescului, a descoperi vocaia suprem
a omului, ca existencontient de sine, ca fiinare specific, ce depete imediatul i seproiecteaz n
viitor, cu tendin spre viabilitate i permanen.Cultura, afirma Lucian Blaga, este expresia direct a
unuimod de existen sui-generis, care mbogete cu un nou fir, cu onou culoare cosmosul. Omul a
devenit creator de cultur n clipapromitoare de tragice mreii, cnd a devenit cu adevrat om,n
momentul cnd a nceput s existe altfel, adic structural pe unalt plan dect nainte, n alte
dimensiuni, pe podiul sau n trmulcellalt, al misterului i al revelrii.1Omul triete ntr-o lume
dat, o lume de obiecte,fenomene, procese, pe care le percepe nemijlocit, dar esena luiexist n a
revela ce se afl dincolo de orizontul ineditului,dincolo de lumea imediat. Omul simte nevoia de a-i
lmuri idescifra misterele.Prin ncercrile sale revelatorii el devine nscreator, i anume, creator de
cultur n genere. Cultura, n aceastperspectiv, nu este un lux, pe care i-l permite omul ca pe
opodoab, care poate s fie sau nu sarcin: cultura rezult ca oemisiune complementar din
specificitatea existenei umane caatare, care este existen ntru mister. Complementul lformeaz
ncercrile revelatorii.
Cultura nu este aadar un epifenomen sau ceva contingentn raport cu omul, cum nu este nici un
adaos suprapus existeneiacestuia, un arabesc nefolositor, tolerabil. Ea este mplinireaomului. Este
rodul, figura i graiul direct al modului uman deexisten.Ca obiect al creaiei umane, ca ansamblu al
valorilormateriale i spirituale create de om, cultura presupune, n structuraei, patru niveluri, relativ
distincte, dar aflate ntr-o perfect unitatelogico-istoric, niveluri ce reflect geneza, specificitatea
ifuncionalitatea ei.
a)nivelul gnoseologic al cunoaterii, reprezentat prin activitatea de cunoatere, se instituie ca moment
constitutiv al oricrui act de cultur.
b) Nivelul axiologic (al valorii i valorizrii) reprezint momentul definitoriu al culturii, valoarea
fiind determinaia esenial a acesteia.
c)Nivelul creator (al creaiei) este factorul cel mai dinamic al procesului cultural.
d)Nivelul comunicaional (al comunicrii) surprinde concordana celorlalte niveluri ale culturii, ca i
legtura dintre continuitate i discontinuitate n cultur, n procesul complex al devenirii istorice.
Valorile culturale se mplinesc, exist, se desvresc i i amplific fora de influenare asupra
umanului, prin comunicare.
8

Interdependena celor patru nivele sau momente ale culturii ne permite surprinderea caracterului
complex dinamic al acestui fenomen socio-uman, caracter relevat de altfel i de relaia ntre domeniile
mari ale sferei culturii, domenii ce dezvluie posibilitatea unei analize in extenso: valorile tiinifice,
filosofice, artistice, morale, religioase, politice, tehnicile de gndire, de comportare, modelele de
afectivitate, obiceiurile, tradiiile, mass-media (teatrul, cinematografia, radioul, televiziunea, presa etc.),
instituiile, relaiile culturale etc. Pe de alt parte, etajele sau palierele culturii asigur o analiz n
profunzime a acesteia. Etajele sunt: elementul cultural (o valoare constituit), complexul cultural (un
ansamblu de elemente cultural asemntoare), sistemul cultural (modul propriu de structurare i
funcionare a complexelor culturale). Studiul culturii presupune i noiunile de arie cultural i model
cultural (pattern).
Aria cultural desemneaz regiuni n care pot fi gsite culturi asemntoare i deci comparabile,
regiuni cu structure culturale coerente i omogene.
Modelul cultural (pattern) sintetizeaz o serie de forme, cerine, nsuiri ale vieii culturale dorite i
impuse de societate, la un moment dat, membrilor si. Ele nchid sub form de standarduri, experiena
valoric a generaiilor anterioare, decantat din modullor de a tri, gndi i comporta.
18. Cultura i civilizaia
Civilizatia: toatalitatea mijloacelor cu ajutorul carora omul se adapteaza mediului (fizic si social),
reusind sa-l supuna si sa-l transforme, sa-l organizeze si sa i se integreze: satisfacerea nevoilor
materiale, confortului si securitatii, alimentatia, imbracaminte, constructii, tehnologie, activitati econ,
soc, pol, educatie, invatamint etc.
Unitatea:
Dupa Blaga, civilizatia si cultura sunt forme ale creatiei umane
Ambele sunt forme ale creatie prin care omul a devenit o fiinta unica in univers
Civilizatia este insertia culturii in existenta oamenilor, circulatia valorilor culturale sau cultura in
actiune
Deosebirea:
Civilizatia e considerate ca o cultura material ape cind cultura e privita ca domeniu spiritual
Pentru Spenglov, cultura reprezinta prima faza de plamadeala si dezvoltare a formelor creatiei
culturale miturile, religia , artele. Civilizatia este etapa finala cind elementele creatiei culturale incep
sa se ofileasca, secatuind. E considerate declinul fatal al culturii
Tot la Blaga, cultura are o finalitate spirituala insa civilizatia una practica
Intre cultura si civilizatie nu este un raport de pozitie reductibila ci de interactiune permanenta, de
conjugare.
Contradictiile civilizatiei contemporane: civilizatia a fost interpretata in mod diferit pe de o parte ca
criteriu a dezvoltarii, pasirea barbarismului, nivelul trecerii, depasirii de catre societate a starii si originii
inculte si animalice. Pe de alta parte civilizatia era interpretata ca dauna a progresului social. Criza
valorilor morale se exprima si in degradarea relatiilor umane, care extinde violenta, infractionalitatea,
criminalitatea. In secolul nostrum se desfasoara criza civilizatiei industriale si trecerea spre o noua
civilizatie postindusriale. Sunt aparente disproportiile intre dezvoltarea stiintelor si tehnicii si alte
domenii ale creatie si valorilor spirituale, care au ramas in urma. Accentuarea unor fenomene de
pierderea increderii si sperantei in viitor. Este vadita si criza moralitatii, combaterea saracimii sufletului
marei mase a indivizilor. Criza valorilor morale se exprima si in degradarea relatiilor umane cotidiene.
19. Cultura i cunoaterea
Nivelul gnoseologic al cunoaterii, reprezentat prin activitatea de cunoatere, se instituie ca moment
constitutiv al oricrui act de cultur. Cultura ncepe s fiineze ca domeniu al vieii sociale, o dat cu
eforturile omului de a stpni i depi existena nemijlocit, de a preface contient lucrurile, pe baza
nelegerii i folosirii nsuirilor generale, a legilor lor interne, de a introduce ordine raional i
organizare n fluxul experienei i al tririi subiective, de a cristaliza activitile n elemente relative
stabile ale vieii, n valori care satisfac trebuine, dorine, aspiraii. Ea se nate aadar, din raportul
cognitiv al omului cu universul. A cunoate universul natural, social i uman, variatele determinri ale
existenei, obiectivate n creaii trecute sau prezente, constituie o condiie sine qua non a actului de
cultur. Viabilitatea i perenitatea unei valori culturale sunt condiionate de cantitatea i calitatea
9

cunoaterii, pe care o ntruchipeaz. Numai prin acest raport cognitiv al omului cu lumea, cultura
dobndete un statut existenial, detandu-se din ansamblul celorlalte activiti umane,i, de asemenea,
un statut funcional, contribuind la desprindereaomului de natur, la mbogirea universului su ideatic,
laamplificarea capacitilor sale praxiologice.
20. Cultura i valoarea
Nivelul axiologic (al valorii i valorizrii) reprezint momentul definitoriu al culturii, valoarea fiind
determinaia esenial a acesteia. Momentul cunoaterii precede i condiioneaz momentul axiologic,
cci nainte de a fi ntruchipare valoric, cultura este cristalizare a cunoaterii. Orice valoare presupune
cu obligativitate cunoatere. Finalitatea cunoaterii ns, mplinirea acesteia, concretizarea sensului ei
uman, in de nivelul axiologic. Cunoaterea lumii nconjurtoare naturale i sociale, precum i
cunoaterea de sine nu reprezint un scop n sine. Noiunile i judecile, miturile populare i teoriile
tiinifice, imaginile plastic sau literare (populare i culte), care condenseaz activitatea de cunoatere a
omului sunt, prin nsi esena i geneza lor, susceptibile de o valorizare pe planul umanului, sunt deci
valori poteniale sau actuale.
Valoarea exprima atitudinea omului fata de lucrurile, fenomenele ce se intimpla, exista. Valoarea poate
avea un character obiectiv prin existenta omului in activitati, dar totodata si un character subiectiv, unde
valorile erau considerate ca exprima reflectarea sentimentelor, emotiilor, conditionate de catre un
oarecare obiect. Ca univers de semnificatii, lumea valorilor reflecta nu aprecieri, necesitati si aspiratii
individuale, ci idealurile, necesiattile si nazuintele unei perioade istorice concrete. Totodata valorile sunt
o realitate artificiala, construita de om in procesul realizarii anumitor scopuri. Valoarea e caracteristica a
obiectelor care satisfac anumite nevoi, ele sunt relationale, ele pe parcurs evolueaza, unele pierzindu-si
calitatea de valoare, altele capatind-o. Caracteristici:
1. polaritatea ce are loc in interiorul valorii
2. Ierarhizarea dupa importanta pentru om
3. Egalitatea proclama suprematia principiului egalitatii oamenilor
4. Raritatea unele valori se bucura de pretuirea maxima, care implica sacrificial, altele nu se bucura de
pretuire.
Valoarea constituie obiectivizarea fortelor creatoare, esentiale omului, iar natura si componentele ei
obiecte valorizate sau dupa Marx natura umanizata. Valorile: nu sint concepte (orice rationamente ar
face cineva, nu poate explica de ce ii place muzica lui Verdi sau sculptura lui Brincusi); nu sint lucruri,
dimpotriva constituie o lume aparte de cea a lucrurilor, o lume de sensuri care o dubleaza pe cea a
obiectelor fizice, ele nu se pot confunda cu purtatorii lor materiali; nu sint fenomene psihice, chiar daca
sint strins legate de dorintele subiectului uman; nu sint obiecte ideale, asemeni modelelor din fizica
teoretica. Valoarea este proprie subiectului, implica un suport obiectiv si un act subiectiv de
semnificatie. Odata cinstituite, valorile au o relativa independenta de subiectul creator, o evolutie
proprie si o obiectivitate specifica. Referitor la geneza valorilor, ele sunt creatia omului si reprezinta o
dimensiune esentiala a existentei umane.
21. Cultura i comunicarea
Nivelul comunicaional (al comunicrii) surprinde concordana celorlalte niveluri ale culturii, ca i
legtura dintre continuitate i discontinuitate n cultur, n procesul complex al devenirii istorice.
Valorile culturale se mplinesc, exist, se desvresc i i amplific fora de influenare asupra
umanului, prin comunicare. Generalizarea social a valorilor i asimilarea lor, integrarea culturii n
totalitatea praxisului i realizarea rosturilor sale umane se explic de asemenea, cu ajutorul acestui nivel
al culturii. Prin el se dezvolt sensibilitatea i facultile cognitive ale oamenilor, receptivitatea lor
cultural i n acelai timp se mbogete sfera culturii i a criteriilor sale de valorificare. Toate
demersurile culturale au o finalitate i o funcie socio-uman, ce se realizeaz prin circulaia valorilor i
integrarea lor n modurile de via ale oamenilor. Este vorba de un moment intern, constitutiv al culturii
i nu de o condiie extern. O valoare cultural nereceptat de nimeni i care nu devine o component
spiritual a individualitilor i comunitilor umane, se neag pe sine ca valoare, se pierde n nefiin,
sau este tot att de lipsit de sens, ca i o informaie fr receptor, care s-o nregistreze, s-o asimileze, so prelucreze i s elaboreze reacia de rspuns.
10

Sistem deschis, cultura presupune descifrarea codului informaional-afectiv al oricrei valori

tiinifice, artistice, filosofice, morale etc., dar i comunicarea, rspndirea, transmiterea acestui cod
colectivitilor umane determinate socialistoric, ca o condiie obligatorie a realizrii unei opere culturale.
Prin comunicare omul se instituie pe sine ca fiin cultural, integrndu-se ca individ n societate, i
ca generaie n istorie. Element operaional, care mijlocete constituirea acestor procese, circulaia
valorilor confer sens culturii, concretiznd dubla i reciproca influen dintre aceasta i public. Omul
devine att obiect, ct i subiect al actului cultural, cultura nsemnnd nu numai totalitatea valorilor
constituite, ci i ansamblul capacitilor subiective corespunztoare asimilrii acestora.
22. Filosofia greac presocratic
Filozofia antic greac pn la Socrate
a) Filozofia colii din Milet
Cetatea Miletului a fost, dup cum se tie, leagnul culturii greceti, ca de altfel i ntreaga Ionie.
Ionienii, n spe milesienii, au transmis grecilor nu numai artele i filozofia, dar i tiinele, astronomia,
geometria, poemele homerice, moneda, comerul . a.
Filozofii milesieni, inclusiv Heraclit din Efes, au lansat printre primii ideea c, sub nveliul aparent al
lumii exist stri permanente, cauze, principii. Ei au fost gnditori sensibili la schimbrile existenei, la
nesigurana i efemeritatea vieii, a prezentului i viitorului; naterea, moartea, creterea, descreterea,
alte fenomene similare ale naturii exercitau o influen considerabil asupra fanteziei, spiritului i
curiozitii lor creatoare.
Se spune c filozofia occidental i are originea n sec. al VI-lea nainte de Hristos, lund natere la Milet,
pe rmul Asiei Mici al Mrii Ioniene. lonia, patria lui Homer, este locul de rscruce dintre Orient i
Occident. Primii filozofi din Milet Thales, Ana-ximandru i Anaximene au fost influenai nu numai de
cultura oriental i tradiia homeric, ci i de matematica Egiptului i Babilonului, precum i de ideile i
informaiile recepionate pe cile comerciale ce strbteau lonia.
b) Heraclit din Efes (540-475 . Hr.)
Personalitate de o profund gndire filozofic, aristocrat de origine, se trgea din neamul lui Androcle
i din al Kodrizilor (regi ai Aticii). Heraclit a renunat ns la nvestitura de preot, precum fusese unii
strmoi ai si, pentru a se consacra filozofiei. Diogene Laeriu ne relateaz c Heraclit era extrem de
arogant i dispreuitor i c n cele din urm a ajuns un mizantrop, care locuia prin muni, hrnindu-se cu
ierburi i plante. De la el ne-au parvenit circa 130 de fragmente din scrisorile lui mai ales epigrame i
observaii criptice despre cosmos i suflet.Heraclit susinea c lumea n-a fost creat, ci a existat dintotdeauna. Temele lui principale au fost fluxul, focul i unitatea cosmic. El susinea c aceast ordine
cosmic, dup prerea lui, a existat, exist i va exista ntotdeauna, c exista un foc mereu viu care se
aprinde asemenea msurilor i tot asemenea msurilor se stinge, c att coerena, ct i stabilitatea
persist n interiorul procesului de schimbare continu. nelepciunea const n recunoaterea acestei
coerene i uniti a tuturor lucrurilor.
c) Pitagora i pitagoreicienii
Pitagora (cea 560-500 . Hr). Despre viaa i scrierile lui se tiu foarte puine i incerte lucruri. S-a nscut n
Samos din Asia Mic, iar n urma unui conflict violent cu tiranul Policrates al Samosului s-a refugiat n
sudul Italiei, la Crotona. Aici a nfiinat un ordin filosofico-religios, n care obligaia principal era de a
ine n secret nvturile magistrului i cunotinele membrilor. Modul de via al acestei comuniti se
baza pe urmtoarele valori: frumosul, utilul, convenabilul i plcerea. Opiniile de ordin general ale lui
Pitagora erau urmtoarele: sufletul este nemuritor, el migreaz n alte fiine vii, dup anumite intervale de
timp, ceea ce s-a ntmplat o dat se va ntmpla iari i nimic nu este absolut nou, toate fiinele nsufleite
snt nrudite ntre ele.
d)Filozofia e l e a t . Parmenide i Zenon. Melissos din Samos
O alt coal a filozofiei italice a fost cea din Elea. Reprezentanii principali ai ei au fost Xenofan,
Parmenide, Zenon i Melissos. nvtura eleailor reprezint un pas nou n dezvoltarea filozofiei Greciei
antice, n elaborarea categoriilor ei. La ionieni substana e fizic, la pitagoreici matematic, iar la eleai
e de acum filozofic, deoarece aceast substan reprezint existena. Se poate spune c formarea filozofiei
antice ia sfrit n coala eleailor, deoarece anume acolo protofilozofia devine filozofie.

11

23. Filosofia lui Socrate. colile socratice

Socrate s-a nascut la Atena in fam.unui sculptor si unei moaste.Socrate cata sa convinga fiecare om
ca trebuie sa priveasca in adincul fiintei sale , cautind virtutea si intelepciunea inainte de a se ocupa de
interesele personale si incercind Statul inainte de a se ocupa de interesele acestea.Socrate este filosoful
care intemeiaza stiinta moralei bazata pe autoritatea , luind ca punct de plecare principiul : Cunoaste-te
pe tine insuti.Sursa adevarului stiintei esre cunoasterea de sine, iar cunoasterea este izvorul tuturor
relelor si viciilor.
Principiile de baza a lui Socrate sunt:
Principiul autocunoasterii expus prin teze (cunoaste-te pe tine insuti)
Principiul indoielii (eu stiu k nu stiu nimik)
Principiul identitatii adevarului binelui si frumosului
P. superioritatii statului
P. maeutic(cunoasterii adevarului)prin inaintarea intrebarilor si inlaturarii raspunsurilor incorecte
Cunoatete pe tine nsui nseamn c cea mai mare valoare existent este omul i mai ntitrebuie
cunoscut esena lui i prin prizma valorii umane se cunoate valoarea ntregii existenePrincipiul
indoielii este unul fundamental pentru filozofie fiindc el nu neag posibilitateaomului de a cunoate
lumea i de a se cunoate pe sine ci dinpotriv arat caracterul dialectic alcunoaterii, accentueaz faptul
c cu ct mai profund, mai adnc noi cunoatem realitatea cu attmai bine nelegem ct de mult rmn
necunoscute nou i cunotinele pe care le are un individn comparaie cu lumea existent, care se cere
a fi cunoscut sunt mult inferioare posibilitii de acunoateIdentitatea adevarului e un principiu ce
determina in continuare intreaga spiritualitate a culturiiumane pentru ca in viziunea lui Socrate,
adevarul, binele si frumosul sunt echivalente. Acunoaste adevarul inseamna a fi bun si frumos. De aici
provine superioritatea frumusetiispiritual. Omul ce cunoaste adevarul e bun, si frumos pentru ca e
imposibil ca omul sa cunoascaadevarul si sa nu procedeze bine, e imposibil ca omul sa cunoasca
adevarul si sa procedezecontrar.raul se echivaleaza cu necunoasterea adevarului, caci daca s-ar cunoaste
adevarul, s-ar cunoaste ce e binele si nu s-ar proceda rau. Sarcina fiecaruia e de a cunoaste cit mai
profundadevarul.Principiul superioritatii statului e indreptat impotriva sofistilor, caci, din principiul
sofistilor,omul e masura tuturor lucrurilor astfel rezulta ca fiecare om traieste dupa regulile sale
siignoreaza normele societatii. Socrate afirma ca e mai bines a suporti o nedreptate decit lanedreptate sa
raspunzi cu nedreptate. Dreptatea iese la suprafata.Principiul maeutic- cautarea adevarului prin
inlaturararea raspunsurilor incorecte. Sofistii ziceauca adevarul are character subiectiv . socrate afirma
ca ca adevarul e obiectiv si nu depinde de pozitiile unui individ neadecvat.Invatatura si metoda lui
Socrate au avut o mare insemnatate , el este primul filosof grec ce s-a preocupat de statuarea
universalului ca temei filosofic al stiintei morale dar, de fapt al orecarei stiinte ,el credea ca universalul
este virtutea morala ,posibila de cunoscut, invatata si practicata in orient.
Aceste scoli se raporteaza la invatatura socratica, deoarece accepta teza fundamentala propagata de
Socrate , conform careia cercetarea univesului fizic nu epuizeaza toate intelesurile filosofiei.
Scoala kyrenaica a fost intemeiata de Aristip cel tinar,Annikeris Hegesias .Scoala sa mai numit si
hedonista , deoarece sustinea ca placerea sensibila trebue sa fie scopul ultim al vietii inteleptului.
Scoala cinicilor a fost fondata de Antistene din Atena despre care se crede se crede ca ar fi scris mult si
ca ar fi fost adversal al lui Platon.Denumirea scolii vine de la numele unui loc din Atena ,Kynorsagos,
unde se intilneau cinicii la inceput. Ei si-au lasat ca model de virtute viata eroului grec Herakles
deoarece ca acesta prin muncile sale legendare simbolizeaza virtutea morala, conceptul principal in etica
cinicilor, eiadmiteau virtutea ca scop al vietii morale afirmind ca virtutea inseamna puterea de a infaptui
acest bine in acord cu natura;
24. Filosofia lui Platon
Se consider, n genere, c Platon (427-347 . Hr.)este culmea filozofiei greceti antice. El a fost discipolul
lui Socrate i profesorul lui Aristotel. In tineree a devenit animator entuziasmat al lui Socrate, iar ulterior a
scris dialogurile filozofice prin care a devenit cunoscut. O mare parte din filozofia lui Platon este o
dezvoltare a temelor socratice, n special, el a extins ncercrile lui Socrate de a gsi definiii pentru asemenea
concepte ca dreptatea, curajul i mila, pn la o teorie global privind natura realitii. Aceasta este teoria
Ideilor (sau Formelor) a lui Platon, prin care fundamenteaz existena unei lumi a formelor perfecte, care snt
venice, neschimbtoare i pot fi cunoscute prin intermediul intelectului pe care l imit lumea n permanent
12

schimbare a obiectelor materiale. Lucrarea sa cea mai celebr este Republica, un dialog n care Socrate i
alii discut despre natura dreptii, importana ei n statul ideal i calitile necesare conductorilor i
cetenilor unui asemenea stat.
n linii generale, scrierile lui Platon pot fi mprite n trei grupe mari. Prima const n dialogurile
timpurii, consacrate n ansamblu atingerii unui nalt grad de moralitate i definirea unor atare virtui i
caliti, cum snt curajul i evlavia. Grupa a doua, care include Republica, cuprinde dezvoltarea unor
importante doctrine platonice : teoria Formelor, teoria cunoaterii, legat de teoria formelor i explicarea
sufletului omenesc i a destinului acestuia. Cea de-a treia grup trateaz probleme de natur diferit, n ele el
i-au gsit expresie probleme de logic i o metod a dialecticii, numit Adunarea i mprirea, care ne
indic cum pot fi elucidate relaiile dintre Idei i Forme, analizndu-se o Form de mare generalitate, cum ar
fi virtutea, mprind-o n diferitele ei diviziuni.
Teoria Formelor n operele lui Platon nu este prezentat n mod sistematic. Platon folosete cuvntul
grecesc idee" i concomitent cuvntul eidos, nsemnnd forma", care, n opinia unor cercettori, au un
singur sens form. Credina lui Platon ntr-o lume a Formelor perfecte ori ideale s-a nscut din
recunoaterea naturii imperfecte i mereu schimbtoare a obiectelor sensibile i din nelegerea faptului c
este posibil s formulm concepii perfecte despre unele lucruri i n special despre figuri geometrice cum
ar fi cercurile, triunghiurile etc. Aceste considerente l-au fcut pe Platon s vorbeasc despre existena
unei lumi a formelor perfecte, fr existena corporal, venice i ntru totul reale, pe care le imit lucrurile,
lumea obiectelor materiale sesizate cu ajutorul simurilor. Potrivit acestei teorii, adevrata realitate o constituie Ideile, fcnd parte dintr-o lume aflat n afara timpului i a spatului. Lucrurile percepute prin simuri
nu ar fi dect umbre", copii denaturate ale Ideilor i nu ar avea realitate dect n msura n care particip
la Idei.
Pornind de la deosebirea dintre lumea ideilor i lumea lucrurilor, Platon a creat o teorie complex a
cunoaterii, dezvluit printr-o serie de analogii sau ilustrri la ultimele cri ale Republicii, n crile
anterioare, prin personajul Socrate, Platon susinuse c un conductor drept al unui stat este cel care
posed cunoaterea filozofic a Binelui. ntr-un fragment celebru el scrie c, dac filozofii nu ajung regi
ai statelor i nici cei care snt numii acum regi i conductori nu devin filozofi adevrai sau buni, nu
exist nici o scpare, cel puin temporar, de ru nici pentru state i nici pentru neamul omenesc. n
opinia noastr, aceste afirmaii ale lui Platon snt destul de actuale i astzi, mai ales pentru rile ieite
din sistemul totalitarist.
Platon a nsuit doctrina mistic a pytagoricienilor despre nemurirea i transmigrarea sufletelor,
concepia ascetic despre trup ca temni a sufletului". Dup Platon, cunoaterea adevrat nu poate
avea alt obiect dect Ideile: lucrurile sensibile pot fi numai obiectul opiniei" (doxa). De aceea nu
perceperile senzoriale, ci doar raiunea poate fi calea cunoaterii autentice. Platon susinea c omul
cunoate Ideile datorit faptului c sufletul lui le-ar fi contemplat cndva ntr-o existena anterioar.
Cunoaterea ar fi deci o reamintire" (anamnesis). Metoda cunoaterii Ideilor era pentru Platon
dialectic, adic nsemna micarea gndirii de la noiunile particulare la cele generale i invers.
Cercetarea de ctre Platon a raporturilor dintre noiuni, rezolvarea posibilitii predicaiei i ncercarea
de a formula legile gndirii logice au pregtit terenul pentru crearea logicii formale de ctre Aristotel.
Prin teoria tiinei, ca doctrin a universalului, i prin matematismul su, Platon a influenat dezvoltata
ulterioar a gndirii tiinifice. El a elaborat i importante idei dialectice. Confruntarea ipotezelor
contradictorii, postularea simultan a afirmaiei i a negaiei, considerat de Platon drept calea
descoperirii adevrului, au condus la dezvoltarea elasticitii noiunilor, a corelaiei i inseparabilitii
noiunilor contrare. Influena lui Platon asupra filozofiei i culturii n genere nu se aseamn dect cu cea
a lui Aristotel. Gndirea lor e ntreesut nu numai n teologia cretin, ci i n multe din modalitile
noastre de a concepe i a analiza lumea.
25. Filosofia lui Aristotel
Aristotel nvtura despre materie i form; Forma este definit ca realitate a existenei,
(raiunea, cunotinele) activ, productiv, creativ. materia fiind potena existenei. forma mereu
se conine n materie. Forma - lumea ideal, cunotinele teoretice. Fiecare lucru exist datorit
cauzelor: formal: raiunea, gndirea; material: ceea din ce ceva poate deveni; activ; scopul/cauza
final. Lumea structurata: forma formelor fiind Dzeu - raiune universal, cosmic ce creeaz lumea,
universul din materie. cauza final a tuturor lucrurilor, miscarilor din univers.
13

Aristotel a pus ansamblu cunostintelor obiective la baza domeniului sau de studiu si a incercat sa faca
o delimitare si o expunere sistematica a fiecarui stiinte in parte.Aristotel a intemeiat un sistem al
logicii ,el considera logica un fel de instrument general pt studiu si pt dobindirea cunostintelor din ce
mai diversi domenii.Lucrarile consacrate logicii sunt cunoscute su numele de Organon ceia ce inseamna
instrument sau unealta. Centru logicii lui Aristotel este silogismul,definit de el drept un discut in cadrul
caruia, afirmindu-se anumite lucruri , din adevarul lor decurge un mod necesar altceva decit se afirma
acolo. Principala preocupare a Filosofiei lui Aristotel o constitue substanta. Etica lui Aristotel trateaza
realitatii concrete : scopul ei este fericirea individuala si sociala care se poate materniza prin actiuni
chibzuite rational ;
26. Filosofia epocii elenistice
Istoria filozofiei antice greceti, denumit elinist. Ea cuprinde ultima treime a sec. al IV-lea . Hr.
pn n a doua jumtate a sec. I . Hr. i se caracterizeaz prin criza sistemului sclavagist i declinul
Greciei antice.
Scepticismul (din. grec. skeptomai = a examina"), concepie ce pune la ndoial posibilitatea
cunoaterii realitii obiective sau, n genere, a oricrei cunotine certe. Acest curent a aprut n
filozofia greac n perioada crizei societii sclavagiste, fiind ntemeiat de Pyrrhon i reprezentat de
Carneades, Aeneside-mos, Sextus Empiricus etc. Scepticii antici susineau c nici cunoaterea senzorial
i nici cea raional nu pot oferi cunotine certe, c oricrei preri i poate fi opus, cu tot atta temei, o
prere contrar, la fel de verosimil. De aici concluzia necesitii de a suspenda judecata", aceast
suspendare fiind, dup prerea lor, singurul mijloc de dobndire a netulburrii", a senintii (ataraxiei).
Pyrrhon (365-275 . Hr.). Pornind de la nvtura lui Democrit despre neveridicitatea cunotinelor
ce se bazeaz pe datele orga nelor de sim, el nu accepta posibilitatea cunoaterii veridice i nu credea n
posibilitatea fundamentrii raionale a normelor de comportare. El nu admitea existena cauzelor
fenomenelor, relua argumentele colii eleailor i, pe aceast baz, respingea micarea i apariia noului, nega
existena obiectiv a binelui i a rului. El declara aparena drept unicul criteriu al adevrului. Dup el, nici
o afirmaie nu poate fi considerat mai ndreptit dect alta, lucrurile fiind incognoscibile. Pyrrhon afirma
c fericirea ar consta din senintate (ataraxia) i impasibilitate (apatia), dobndite prin abinerea" (epohe)
de la orice fel de afirmaii.
Un alt reprezentant al scepticismului antic a fost Sextus Empi-ricus (sec II . C), medic i filozof grec. n
lucrarea sa Contra dogmaticilor, care este ndreptat contra stoicismului i epicuris-mului, face o sintez a
scepticismului antic i ne prezint, totodat, o preioas surs de informaii asupra filosofiei greceti n
genere. In opera sa se ntlnesc i germeni ai logicii propoziiilor.
b) Filozofia lui Epicur (341-270 . Hr.)
Epicur s-a nscut n Chirist, lng Atena, iar copilria i-a petrecut-o pe insula Samos. A fost captivat de
doctrina filozofic a lui Democrit. n anul 306 . Hr. el fondeaz la Atena, ntr-o grdin, coala lui proprie,
pe care o conduce, fiind ndrgit de discipolii si, pn la moarte, (anul 270 . Hr. ).
Doctrina lui filozofic era alctuit din logic, fizic i moral. Logica lui Epicur e destul de simpl: totul
este cunoscut prin simuri i dac avem idei generale despre lucruri, acestea constituie rezultate ale
impresiilor anterioare. n gndirea noastr nu este adevrat dect ceea ce se poate fonda i verifica printr-o
percepie, iar reprezentrile fanteziei noastre sau noiunile ce nu posed aceast baz snt iluzorii. E vorba,
aadar, de o logic sensualist, simplist. Consecinele acestui criteriu de separare ntre iluzoriu i fondat pe
simuri i deci adevrat, servesc drept introducere n doctrina sa etic i asigur un mijloc pentru a scpa,
de exemplu, de frica zeilor sau de tot ce poate trezi nelinite, depind clipa prezent, pentru a ajunge la
linitea ataraxiei.
Fizica lui Epicur este i ea n serviciul eticii, deoarece o considerare a naturii trebuie s nlture frica i
superstiia pentru oameni. n linii generale, fizica lui Epicur se bazeaz pe teza ato-mist, materialist a lui
Democrit c lumea este alctuit din atomi, ultimele particule materiale. Exist ns cteva deosebiri ntre
atomismul lui Epicur i cel al lui Democrit. Atomii snt, n opinia lui Epicur, prea mici pentru a fi vzui, n
timp ce Democrit admitea i atomi mai mari. Democrit explic micrile atomilor prin lovire, n timp ce
Epicur le explic prin cdere, provocat de gravitaie, de greutatea lor i dac aceast cdere este paralel,
e necesar ca cel puin o dat civa atomi s se abat de la aceast micare, s se ciocneasc i s se mbine
14

cu ali atomi, ceea ce conduce la dezvoltarea lumii. Epicur mai deosebea atomii dup mrime, form i
greutate.
Gnoseologia lui Epicur avea un caracter senzualist. Epicur a negat orice intervenie divin n viaa
oamenilor i n desfurarea fenomenelor naturii, considernd c zeii duc o existen pasiv, izolat n
intervalele dintre lumi.
Etica lui Epicur are un caracter empirist. El considera c plcerea i durerea snt mobilele aciunii, nu
numai pentru oameni, ci i pentru animale. Fericirea, dup el, nu poate consta dect n fixarea unei plceri
stabile i prin aceasta eliminarea a tot ce aduce nelinite i suferin. Omului i vine mai greu dect animalelor s fie mulumit, deoarece oamenii triesc nu numai cu prezentul, de aceea trebuie s tim a
elimina suferinele trecutului legate de amintiri i nelinitile viitorului. ntruct omul dispune de raiune,
fericirea raional nu poate consta pentru el n plcerile vulgare ale simurilor sau n plcerile momentului,
aa cum o recomand doctrina hedonist a lui Aristip, dar ntr-o fericire superioar, raional, ntr-o linite
calm, n ataraxic Centrul fericirii, dup Epicur, rezid ntr-un spirit lipsit de orice agitaie i corp lipsit de
durere. Etica are pentru Epicur rolul activ i puterea de a indica, teoretic, calea acestei fericiri raionale. El
considera c trebuie obinut o independen total fa de lume, iar nelinitea de moarte s fie eliminat.
Filozoful i nva pe discipolii si s nu se team de moarte, zicndu-le : cnd voi sntei, ea nu este, iar cnd
voi nu sntei, ea este. Atunci cnd ai murit, nu mai simi nimic, i de ce s te neliniteti atunci cnd eti n
via, n loc s te bucuri de ea? Epicur mai opina c trebuie eliminat i frica de zei, de reprezentrile
iluzorii pe care i le fac despre ei oamenii. E necesar s fie eliminate i amintirile trecutului, atunci cnd ele
snt dureroase. Toate acestea snt condiiile negative ale fericirii. Epi-cur mai recomand de a respecta legile
statului ca s nu suferi din aceast cauz, dar, totodat, de a sta departe de viaa public, deoarece ea e n
stare s aduc omului numai tulburri. Fericirea pozitiv o poate aduce numai contemplarea filozofic i
nelegerea naturii i a lumii.
Etica lui Epicur este, evident, superioar hedonismului lui Aristip. Ea nu reprezint o doctrin a unei
plceri vulgare, dar trebuie s menionm caracterul ei egoist. Chiar contemplarea filozofic, superioar,
este o mulumire pur personal. Nu ntlnim la el nimic din datoria fa de alii pe care i-o impune
raiunea moral.
c) Stoicismul grecesc
coala filozofic stoic din antichitate cunoate trei perioade: 1) vechiul stoicism (sec. IV - II . Hr.),
ntemeiat de Zenon din Citium prin anul 300 . Hr., n Stapoikile (Porticul cu picturi) din Atena, i
reprezentat mai trziu de Cleante, Chirysippos etc.; 2) stoicismul mijlociu (sec. II -1 . Hr.), profesat n
timpul republicii romane i iniiat de Panaitos din Rodos ( circa 185 - 110 . Hr.); 3) stoicismul tardiv (sau
noul stoicism), din timpul Imperiului Roman i care a dinuit la Roma pn n sec. al Vl-lea, reprezentat de
Seneca, Epictet, Marc Aureliu. Aceast periodizare nu mpiedic ns unitatea fundamental a doctrinei
stoice, n care diferenele de concepii de la un autor la altul aproape c dispar. Este unitar i concepia
despre legea etern a naturii i principiul etic de conformitate cu natura raional a omului ca unicul
criteriu al aciunii noastre morale. Vom distinge totui stoicismul grec, n care accentul se punea i pe
logic, i pe fizic, i stoicismul roman, propriu culturii trzii a Romei imperiale, n care dominau
strlucirea i nevoile, nenorocirile de tot felul, cu amprenta unei reflexiuni morale n care individul i
caut o salvare. Menionm nc o deosebire: n timp ce stoicismul grec poate fi caracterizat ca un
orgoliu al raiunii", stoicismul roman se apropie din ce n ce mai mult de umanitate (prin teza c toi
oamenii snt frai, c ei trebuie ajutai prin mil), de tezele cretinismului, care s-a putut rspndi n aceeai
lume i epoc, avnd aceleai necesiti.
Zenon mparte filozofia n logic, fizic i etic. Logica, dup el, este o logic senzualist, iar spiritul
o tabl de cear, reprezentarea este o impresie de suflet, percepia const n prinderea unui obiect prin
simuri i memoria este tezaurul reprezentrilor. In aa fel, spune Zenon, formm n mod natural concepte
generale i, prin exerciiul logic, ajungem la judeci i raionamente adevrate. Tocmai stoicii au fost acei
ce au introdus termenul de logic, pe care nu-1 ntlnim la Aristotel. Pentru a avea ns cunotine
adevrate este nevoie de o consimire activ a spiritului i, cnd aceasta se produce, cunotina apare ca
evident.
Fizica stoicilor este n fond materialist. Totul are, n viziunea lor, o natur material, inclusiv Dumnezeu,
sufletul, virtutea, activitile noastre. Dumnezeu este, spre exemplu, corpul cel mai curat", care ptrunde
totul, iar sufletul nu este dect un suflu cald" pasibil de percepie. Aceast baz materialist este fondat
pe natura corporal, dar etern, a focului. Dup stoici, focul primitiv conine n el germenii lucrurilor i tot el
15

este raiunea care organizeaz lumea. Teza esenial a fizicii stoice este evidenierea determinismului strict,
conform cruia se produce totul n natur. Totul este ornduit, necesar. Stoicii vorbesc de o soart" a lumii,
de fatalitate n dezvoltarea ei. Aceast lege a naturii ns, aceast fatalitate, este de ordin raional, n ea i
gsete expresie providena divin, raiunea care ornduiete totul, ce ptrunde totul. Raiunea lumii este
identic cu Dumnezeu.
Principiul central al eticii stoice este conformitatea cu natura. Prin aceasta se are n vedere, n primul
rnd, nelegerea ordinii lucrurilor, a legturii dintre ele. Nimic din ce este natural moartea, de exemplu,
nu poate s afecteze pe cel care a neles aceast ordine a naturii. Afectele, proprii omului, trebuiesc
stp-nite, fiindc ele nu snt judeci, ci numai dispoziii iraionale ale sufletului: excitare sau depresiune,
nsufleire sau tristee. Etica stoicilor nu admite compromisuri: nu exist mai mult sau mai puin virtute,
exist sau nu exist deloc virtutea, plcerea i durerea, srcia i bogia (chiar viaa i moartea snt
indiferente -dac eti contient c i-ai mplinit datoria), onoarea sau dezonoarea pe care i-o acord
oamenii.
Ca i toate doctrinele moralei antice, stoicii abordeaz problema fericirii. Fericirea ns o identific
cu moralitatea, cu raiunea dreapt. Un singur lucru conteaz: dac i-ai fcut datoria, dac ai urmrit
calea raiunii care este cale a virtuii. Deci, n cadrul acestei doctrine, nu este vorba, ca la Epicur, de o
fericire strict personal. Fericirea stoic nu este egoist, fiindc ea depinde de realizarea a ceea ce
raiunea dreapt consider o datorie fa de ceilali. Omul trebuie s se supun destinului. Preamrirea
datoriei, propovduirea fermitii n faa vitregiei vieii constituie motenirea pozitiva a moralei
stoicilor.
27. Filosofia medievala. Apologetica.
Perioada medieval (sec. I XIV) 3 etape: apologetica (sec. I III); patristica (sec. IV VIII);
scolastica (sec. VIII XIV) care conine 2 subetape: scoalstica timpurie (sec. VIII XII), scolastica
trzie (sec. XII XIV). dominaia religiei cretine asupra tuturor domeniilor de activitate ale omului.
activitatea spiritual - caracter teocentrist: problema existenei lui Dzeu. biserica cretin - rol primordial
- neascultarea, punerea la ndoial se pedepsea. alt trstur a filo medievale identitatea cu teologia.
Prima perioad apologetic (apologie = aprare) se numete astfel din cauz c n primele 3secole de
la apariia religiei cretine, cretinismul ca religie, nvtur nc nu era constituit n baza sadogmatic,
teoretic . nvtura cretin deseori era supus diferitor interpretri neadecvate esenei ele.iaici, n
acest timp, pe arena filozofico-teologic apare o pleiad de gnditori, de teoreticieni care caut
sapere bazele, ideile principale ale cretinismului i s lupte mpotriva interpretrilor greite,neadecvate
.Aceasta nu nseamn c aceti apologei, aprtori ei nsui nu comiteau careva interpretrineadecvate
interpretrilor bisericii cretine. Printre apologei s-a evideniat Tertulian, care este cunoscut prin fraza
sa Cred fiindc este absurd. Noua religie cretin odat aprut coninea n sine mai multecri
evanghelice care nc nu erau decise, selectate de biseric pentru a fi canonizate, considerate caadevruri
Dumnezeeti.In operele lor ei prezinta cele dintii expuneri ale gindirii si credintei crestine.
Clemens Alexandrinul porneste de la unitatea filosofiei si religiei,de la completarea lor
reciproca.Scopullui Clemenos consta nu atit in a apara crestinismul de dusmani,cit in ai convinge pe pag
ini desuperioritatea religiei crestine si de ai atrage de partea ei.
Origene-mare martir al credintei si parinte al bisericii crestine,conceptul lui a fost puternic influentat
defilosofia stoicista si neoplatonica,fapt pentru care a fost invinuit de erezie si a fost anatemizat
de biserica. El a fost unul dintre primii sistematizatori ai dogmelor religiei crestine.
Filosofia mediavala a fost pregatita de doua mari momente ce nu apartin doar istoriei teologiei
apologenetica si patristica . Apologenetica este o ramura a teologiei care i-a unit pe primii aparatori ai
crestinismului.
28. Filosofia patristic. Aureliu Augustin
Perioada II-a a filosofiei medievale se numete patristic (de la latinescul pater = printe). n
dezvoltarea iextinderea religiei cretine a existat o perioad deosebit numit patristica fiindc anume
n aceast perioad s-au manifestat mai muli gnditori, aprtori, promotori, teoreticieni ai religiei
cretine care prin modul lor de via, prin suferinele suportate, prin neligiuirurile fa de ei, prin
scrierile lor au promovat, au cultivat i au aprat prioritile religiei cretine, deseori cu preul vieii
pentru care fapt ei aufost canonizai sau declarai sfini, prini ai bisericii cretine i ei sunt sfini pentru
16

toate direciile icurentele religiei cretine : i pentru ortodoci, i pentru catolici i pentru protestanti.n
aspect filozofic printre sfinii prini ai bisericii (i Sf. Grigore i Sf Vasile) s-a evideniat Augustin
numit preafericitul(sec IV jumatea II prima jumate sec V) care a unit n creaia sa scris filozifia lui
Platon, nvtura luiPlaton despre lumea ideilor, cu nvtura cretin i a creat o concepie care a fost
autoritar i a dominat pn n secolul XIII XIV.Augustin nu accept poziia lui Tertulian (cred fiindc
este absurd).El promoveaz idea c omul poate s neleag esena cunotinelor cretine i el cere s se
deosebeasccunotinele laice de cunotinele religioase.Deosebirea dintre aceste 2 tipuri de cunoatere
const
nfaptul c cunoaterea laic, tiinific este caracteristic doar unui cerc restrns de oameni savanilor.
Superioar este cunoaterea religioas bazat pe credina nestrmutat n puterea lui Dumnezeu.
29. Filosofia scolastic. Disputa dintre realism i nominalism
Multe din caracteristicile specifice filosofiei medievale sau manifestat si in lupta ce a durat citeva
secole dintre realism si nominalism.Realistii si nominalistii purtau discutii pe marginea problemei
aparute inca din antichitate-problemei platoniciene depre corelatia dintre ideiile vesnice si
neschimbatoare ale lucrurilor senzoriale.Realistii, inspirindu-se din filosofia lui Platon, sustineau ca
notiunele generale reprezinta realitati de sine statatoare, cu caracter spiritual, anterioare lucrurilor
individuale .Principalii reprezentanti ai realismului au fost Anselm de Canterbury si Toma d'Aquino .
Nominalistii dimpotriva sustineau ca lucrurile individuale au existenta reala, ca generalul nu exista
separat , nici in lucruri , iar notiunile generale nu sint decit simple cuvinte , nume ale lucrurilor de unde
si denumire de nominalism. Principalii reprezentanti ai nominalismului au fost Roscelin din
Compiegne ,Duns Scot;
30. Filosofia scolastic. Toma d`Aquino
Care a luat nastere in urma reformei scolare intreprinsa de Carol cel Mare .In filosofia evului mediu
scolastica s-a rasfrint asupra intregului invatamint inclusiv si cel filozofic.Cel mai deseama reprezentant
al scolasticii medievale a fost calugarul dominician Toma d'Aquino, el a predat teologia la
Paris,Roma,Bologna si Neapole.Natura dupa Toma dquino a fost creata de Dumnezeu din nimic si e
dirijata continuu de el.Dumnezeu exista vesnic ca o fiinta spirituala asoluta si perfecta.Materia , remarca
Toma d'Aquilo, nu poate exista fara forma ideala ,iar cea din urma exista independent de materie.
Scolastica se caracterizeaza in linii mari prin urmatoarele trasaturi: scopul scolasticii in genere , au fost
utilizarea filozofiei intru motivarea si sistematizarea rationala a dogmelor religioase.Scolastica se
distinge mai ales prin :dogmatism folosirea speculatiilor logice in vederea motivarii dogmelor cuprinse
si in liter. patristica , speculatii reprezentate drept edevarate datorita caracterului lor relevat ; dispretul
fata de experienta si natura ,considerate streine de spirit.Scolastica nu a avut un caracter unitar .Unele
tendinte ale scolasticii s-au indepartat de cele dominante ,de ex. Nominalismu care s-a opus realismului.
31. Filosofia epocii Renaterii. Umanismul
Epoca renaterii (sec. XV-XVI). O perioad din cauza dominaiei religiei cretine, multe realizri au
fost interzise, ns datorit intelectualitii arabe sint reevaluate valorile antice greceti, filosofiei, tiinei
i culturii. ncepnd cu sec. XV se schimb caracterul vieii economice ntii n Italia- noi relaii
economice capitaliste, nou tip de art, literatur, tiin. explozie a intelectului laic: omul n literatur,
art, mai apoi n tiin, filosofie, limiteaz extinderea lui Dzeu. prim plan - valoarea umana. in art se
pune in evidenta frumuseea spiritual, corporal. n literatur - strile, sentimentele omului; n tiin
-natura, universul: astronomia, mecanica cereasc, fizica; tiinelor sociale - funcionarea statului,
necesitatea instaurrii unui sistem politic care ar corespunde omului. perioada umanist: Boccaccio,
Mountaigne, Lorenzo Valla, F. Petrarca. tiinelor naturii: Kopernik, Jordano Bruno, Kepler. dezvoltrii
social-politice: Campanella, Thomas Morus, Nicolo Machiavelli. Umanism: valoarea omului ca fiin
biologic, spiritual, frumuseea corporal, puterea intelectual, naturaleea sentimentelor. oricare ar fi
originea universului, el se supune unor legiti obiective, independente de influena lui Dzeu; tiine
sociale - constituirii unui stat laic, pe valori civile, laice; integrrii statale, depirii dezmembrrii. idei
umaniste, utopiste: nzuina de a crea un stat bazat pe dreptate, valoarea suprem ar fi cea spiritual.

17

32. Filosofia epocii Renaterii. Filosofia naturii

In mijlocul picturilor ,sculptorilor si savantilor din aceasta epoca de aur in istoria civilizatiei se
evedentiaza figura geniala a lui Leonardo da Vinci.El si-a facut studiile intr-un atelier din Florenta,nu a
studiat numai pictura dar si matematica si anatomie.O mare importanta o aveau principiile mitologice a
lui Leonardo da Vinci , conform carora el tindea spre conceperea maximala si concreta a experientei si a
rolului ei in obtinerea adevarului.Totodata el mentinea ca adevarul are numai o solutieobtinerea careia
poate pune capat discutiilor despre autenticitate.Leonardo sustine ideea stiinta e comandat de osti , iar
practica de osteni.Stiinta patrunde in esenta lucrurilor create de natura, studiaza legaturile lor
cantitative,iar arta concepe particularitatile calitative ale lor.In aceasta epoca astronomia trece printr-o
perioada de avint si dezvoltare .Se dezvoltau furtunos navigatiile marine,fapt ce necesita o modalitate
mai sigura de orientare pe mari si pe oceane .Sis.geocentric avea un avantaj evident deoarece se
armoniza cu experienta cotidiana confirmata zilnic si care se baza pe idea ca pamintul si astrii sunt
nemiscati.Filosof si astronom Nicolaus Copernic o lucrare importanta depre rotatia sferelor ceresti care
a fost publicata dupa moarte.Marele astronom,filosof I.Kepler a elab.conceptiile despre sfirsitul Epocii
Renasterii , a dezvoltat stiinta si filosofia timpurilor noi , el a elaborat doua legi a planetelor : 1)
planetele se misca in jurul soarelui 2) el a determinat neregularitatea in miscarea planetelor dupa orbita
in jurul soarelui. Toti acesti ginditori a dezv. Stiinta si filosofia pentru timpul nou.Filosofia naturii
renascentista se caracterizeaza printr- o intuitie ontologica prin tendinta de explicare a existentei prin
elaborarea a vietii natural cosmice.
33. Filosofia epocii Renaterii. Gndirea social i micarea reformist
Renasterea constituie o epoca de glorie in cultura si civilizatia europeana. Dupa unii ganditori,
renasterea a insemnat evul mediu plus omul, iar dupa catolici evul mediu minus Dumnezeu. Cel care a
formulat pentru prima data termenul de renastere, este francezul Jules Michelet. Continutul acestei
notiuni este cunoscut prin celebra sa formula: 'Descoperirea lumii, descoperirea omului'. In alte termeni,
redescoperind valorile umane ale antichitatii grecesti si romane, renasterea pune in valoare pe plan
cultural, economic, social, politic virtutile omului.
In timpul renasterii se urmarea scoaterea omului
de sub influenta religioasa si a dogmelor bisericii tocmai pentru afirmarea libera a omului. Ea reflecta
lupta antifeudala dar mereu desprinsa de biserica, institutie ce domina la vremea respectiva viata politica
si sociala. Reforma va marca nasterea unei doctrine politice profund antifeudale, producerea unor
razboaie taranesti si a unor rascoale culminand cu razboiul civil din Germania (1525).
1. Parintele stiintei politice - Niccolo Machiavelli/Niccolo Machiavelli (1469-1527) este considerat
ca intemeietor al stiintei politice. Om de stat, istoric, poet si primul istoric militar, Machiavelli a cautat
sa intemeieze un nou tip de stat, sa contureze profilul unui principe ireprosabil. Ca unul dintre primii
ganditori ai renasterii, el a facut o anatomie politica a societatii italiene avand avantajul teoriticianului si
practicianului. Fireste, idealul sau primordial era unitatea Italiei vremii sale, inca faramitata de
feudalism. Opera sa principala -Prinipele- constituie un autentic tratat stiintific asupra politicii. In
doctrina sa, el argumenteaza necesitatea conducerii statului de catre o singura persoana, adica de catre
principe. El indica insa si mijlocul pentru realizarea prinipiilor politice, de a aceea Principele este o
lucrare-program (program politic) . La loc de frunte se situeaza teza privind centralizarea statului,
singura cale pentru ca Italia sa iasa de sub haosul si luptele pentru putere. Cu alte cuvinte, el sprijina
monarhia. Este vorba de o monarhie absoluta Machiavelli a pus bazele teoriei laice a statului. El arata
ca :'Libertatea nu poate exista acolo unde exista inegalitate'. Patria este pentru el sacra. Interesul patriei
este mai presus de orice. 'Atunci cand se hotareste destinul patriei, nu trebuie sa fie luate in considerare
sentimentalismul, dimpotriva, lasand totul la o parte, sa fie urmata acea cale care salveaza fiinta patriei
si ii mentine libertatea'In secolul al XIV-lea in mai multe tari europene lupta contra ordinii feudale, a
papalitatii si institutilor teologice, catolice, in general impotriva excesului de ritual bisericesc capata
forma unei miscari ideologice cunoscuta sub numele de Reforma (Germania, Italia, Franta,
Cehia).REFORMA CEHIA
In aceea perioada Cehia, alaturi de Germania, Franta, Italia facea parte
din grupul fruntas al statelor care intrau in faza capitalista, avand o burghezie puternica. Idealurile
reformei constau in: lupta impotriva feudalismului; lupta contra bisericii catolice; lupta pentru
secularizarea averilor bisericesti. in Cehia, insa, reforma se va centra si pe lupta nationala, de eliberare
nationala de sub dominatia Germaniei.
MiScarea reformista din Cehia cuprindea doua grupari:taboritii (exponenti ai taranilor,mestesugarilor si a celor lucratori).-calixtinii (reprezenta burghezia).
18

Prima grupare era radicala iar a doua moderata. Exponentii Reforma in Germania in Germania au
elaborat numeroase teze politice. Cei mai importanti ideologi au fost: Martin Luther si Thomas Mntzer.
Martin Luther (1483-1546). El se afirma la inceput ca un reformator al bisericii catolice, fiind
intemeietorul curentului protestant In plan social si politic el nu impleteste lupta contra bisericii ca
forma a constrangerii spirituale cu lupta contra ordinii sociale si politice. El avea convingerea ca puterea
de stat, subordonandu-si puterea bisericii, trebuie sa ramana in sluiba feudalitatii. De asemenea el se
ridica contra miscarilor populare (revolte) si se pronunta pentru reprimarea riguroasa a acestora. Ideile
sale sociale sunt imbracate in haina religioasa (protestanta). Se pronunta categoric cu privire la:
separarea domeniile vietii interioare de autoritatea sociala (ca domeniu al relatiilor sociale) exterioare;
credinta individuala si libertate, legatura dintre Om si Dumnezeu, Domeniul relatiilor sociale este
domeniul in care autoritatea sau puterea de stat lupta contra celor care pacatuiesc. Dumnezeu a creat
biserica ca institutie sociala, ea fiind o simpla asociere a credinciosilor (desacralizarea bisericii).
Biserica nu trebuie sa fie ierarhizata si trebuie sa se supuna puterii de stat, laice.CONSECIINTELE
REFORMEI In general reforma a avut numeroase caracteristici comune, intre care:a) scopuri
antifeudale si masuri anticlericale, antibisericesti, antipapale;b) scopuri de natura umanista, de
reglementare a pozitiei omului in societate;c) vizau progresul societatii pe linia civilizatiei, a
umanismului;d) s-au conturat trei mari curente reformatoare: curentul burghez (Luther, Calvin), curentul
popular (Mntzer), curentul nobiliar.
34. Filosofia epocii moderne. Empirismul
Ctre secolul XVII n Europa Occidental - relaii capitaliste producie. descoperirilor geografice:
omul cunoate o dezvoltare progresiv, sporind productivitatea i calitatea muncii. n faa filosofiei constituirea metodelor noi de cunoatere necesare tiinelor. n aspect gnoseologic n filosofia modern
se evideniaz 3 curente: empriric (F. Bacon, opera principala Organon; cunostintele laice pot fi
deosebite de cele religioase prin experiment. Condiia furirii tiinei, metodei noi e critica cunotinelor
existente, eliberarea spiritului uman de sub tirania prejudecilor denumite idoli ai tribului- care in de
natura uman; ai peterii- determinai de educaia; ai forului- neconcordanele limbajului cu viaa real;
ai teatrului- generai de autoritatea tiranic a vechilor sisteme filosofice); sensualism (John Locke; izvor
al cunoaterii sunt senzaiile, organele de sim; la natere raiunea uman este o foaie curat);
raionalism (Descartes: cunotinele senzoriale poart un caracter superficial; Numai raiunea prin
metoda deductiv poate da cunotine obiective, universale, necesare, tiinifice; omul posed deja
anumite cunotine, nscndu-se cu acestea; cuget, deci exist).
35. Filosofia epocii moderne. Raionalismul
Rationalismul este o doctrina filosofica integrala care considera ratiunea ca un izvor si temei al
cunoasterii.Rationalismul clasic ,avand ca reprezentanti pe Descartes,Spinoza,Leibnitz,Kant,considera
ratiunea ca origine a cunostintelor cu valoare de universalitate,necesitate si certitudine.Rationalismul
clasic a cercetat rolul activ al subiectului in cunoastere,descoperind,prin Descartes,activitatea
constructiva ,sintetica a ratiunii,concepand cunoasterea nu ca pe o relfectare pasiva,ci ca pe o creatie
,inventie,asimilare a datelor.Desi a pus problema caracterului necesar si universal al enunturilor
matematice,rationalismul nu a oferit inca un raspuns satisfacator problemei acordului structurilor logicomatematice cu experienta ,propunand fie teoria ideilor innascute (Descartes),fie ideea unui acord
prestabilit intre structura realitatii si structura ratiunii umane(Leibniz),fie teoria organizarii datelor
despre obiect prin formele apriori,care nu exprima insa lucrul in sine,ci doar fenomenul(Kant).
Increderea in ratiune ,in capacitatea acesteia de a cunoaste realitatea ,rationalismul este legat de
convingerea ca realitatea are un caracter logic,ordonat.In acest sens ,aceasta doctrina filosofica se opune
irationalismului sub toate formele sale ,inclusiv misticismului religios.Reprezentanti ai acestei pozitii au
fost Descartes,Spinoza,materialisti francezi ca Helvetius,Diderot,insa,cel mai cunoscut dintre toti a fost
Immanuel Kant.
36. Filosofia epocii moderne. Iluminismul
Sec. XVIII luminilor/ iluminismului. Iluminismul - curent spiritual cu gnditori care raspindeau
realizrile tiinifice, culturale i politice. n Anglia, Frana, reprezentani: Rousseau, Voltaire. literatura
scris n limbile naionale destinat maselor populare. cristalizarea burgheziei care gsete n ideile
19

iluminste o exprimare a propriei filosofii. Apariia iluminismului determinata de spiritul revoluionar al

burgheziei. apariia unei mari opere colective (17 volume i 11 volume de plane) - Enciclopedia,
alcatuit sub coordonarea lui Rousseau in care se afla cunotinele umane acumulate din cele mai vechi
timpuri pn n acel moment. Ideile iluminismului: Raiunea (specifica omului) -> egalitatea oamenilor;
Monarhul - primul slujitorul statului; societatea structurat pe baza unui contract social ntre om i
semenii si; Monarhul - ideal politic, filosof care nelege mecanismele societii; Oraul e pentru
ceteanul universal loc n care rzboiele ar disprea, iar prejudecile de ordin rasial sau religos ar fi
excluse. Idealul uman al acestei epoci este filosoful. Reprezentanii iluminsmului au militat pentru
revoluionare sistemului educaional i introducera nvmntului n limbile naionale. Manifestrile
iluministe n literatura european: Robinson Crusoe - Daniel Defoe; Gullivers travels_Johantan Swift;
Scisori persane Montesquieu; Operele lui Voltaire; Romanele i eseurile lui Diderot; Nunta lui Figaro
i Barbierul din Sevilla de Beaumarchais.
37. Filosofia critic a lui Immanuel Kant
Nascut la Knigsberg in anul 1724, ca fiul unui modest mesterias,muri tot acolo in anul 1804 dupa o
viata dedicata studiilor si meditatiilor . Studiind la universitate tot in acest loc , teologia apoi stiintele
naturale si filosofia el si-a cisligat existenta ca preceptor in diferite familii cu stare, deci la 46 de ani ca
profesor. Kant este marele reformator al gindirii filosofice de dupa el , introducind in ea o noua atitudine
pe care el insusi o aseamana cu aceia a lui Copernic. Kant cauta o baza mai solida , plecind de la critica
si analiza a inseli puterii de cunoastere umana,caci spiritul omenesc dispune de anumite forme , tipare,
in care lucrurile lumii externe si chiar evenimentele sufletesti trebuie sa intre pentru a putea fi
cunoscute.Etica lui Kant este intemeiata pe ratiune , care ca ratiune practica , fara a o putea demonstra ,
ne impune totusi legea morala, potrivit filosofiei lui Kant omul apartine la doua lumi, meritele pt
procesele gindirii omenesti sunt multiple , dar cel mai important este acela de a fi supus spiritului uman
si puterea lui de cunoastere la o analiza profunda si maruntita pt a gasi originea , granitele si
valabilitatea cunostintei;
Astfel Kant stabileste dreptul si siguranta stiintei dar inlauntru anumitor margini , care o fac perfect
valabila inauntru lumii fenomenale, dar si o reduc numai la ea;
38. Sistemul filosofic al lui G.W.F.Hegel
Georg Friedrich Wilhelm Hegel s-a nscut n 1770 la Stuttgart. Studiaz teologia la Tbingen
mpreun cu Schelling i Holderlin.
Filosofia este, pentru el, nainte de toate, sistem de gndire. Sistemul lui Hegej. este sistemul ratiunii
care domina lumea, care se dezvolta in toate aspectele concrete ale lumii, ale naturii i ale spiritului. Ceea
ce este raional este real i ceea ce este real este raional: aceast fraz din introducereala Filosofia
dreptului conine, sintetic, ideea central a sistemului lui Hegel
Sistemul lui Hegel pare extraordinar de abstract. El va fi comparat mai trziu cu o arhitectur
complicat i artificial de concepte. Cu toate acestea, intenia lui Hegel este de a prinde i
explicaconcretul nsui, n toate formele lui variate i infinit de multiple: natur, creaii ale spiritului,
art, religie, istorie etc. Filosofia nu este dect o activitate a gndirii, nelegere prin gndire a tuturor
aspectelor lumii date n percepie, n sentiment, n credin (religie) etc. Considerate prin gndire, toate
aceste manifestri ale naturii sau ale spiritului sunt nelese n raiunea lor de a fi, ca produse de
o raiune absolut, care este alta i nu trebuie confundat cu raiunea noastr psihologic cu actul de
gndire. Dai a considera prin raiune nseamn a considera prin concepte generale i, forat,
abstracte; fiind o considerare prin concepte, filosofia lui Hegel pare abstract; dar n realitate gndirea lui
Hegel este avid de concret, de varietatea infinit a realului i traducerea raional acestei realiti nu
are dect menirea de a o explica n producerea ei. De aceea Hegel va acuza constant celelalte sisteme,
inclusiv pe cel kantian, c rmn ntr-o gndire abstract.Fa de aceast gndire abstract, metoda lui
Hegel este o gndire dialectic. Dialectica este procesul mobil al gndirii, care, pentru a mijloci
nelegerea adnc a structurii obiectului ei, trece prin tez, antitez,
sintez.Fenomenologia i Logica sunt cei doi stlpi mari pe care se cldete toat filosofia hegelian.
Fenomenologia descrie, dialectic, evoluia contiinei noastre de la simpla percepie a ceva.Logica nu
este de fapt o logic: ci o Kategorienlehre, o logic a lucrurilor nsele, o desfurare a categoriilor
fundamentale ale existenei i cunoaterii lucrurilor.deea hegelian este o idee concret, adic plin de
20

toat bogia determinrilor care au rezultat din ntreg procesul de desfurare dialectic; ideea este
adevrul lucrurilor, explicat n raiunea lui de a fi.Filosofia spiritului a lui Hegel, a Spiritului care
devine tot mai contient de sine, cuprinde, n mare, toate ideile timpului su: de progres, de evoluie, de
creaie. La Hegel ele sunt centrate de ideea providenei Raiunii. Este una din cele mai adnci
valorificri ale omului i ale culturii sale ntregi. Sistemul lui Hegel, desi discurseaza, extensiv chiar,
despre diversele etape ale ciclurilor antitetice triadice nu admite niciun fel de diferenta intre planurile
ontologice pentru simplul motiv ca nu exista planuri ontologice, Ideea fiind singura realitate.Insa cele
trei ipostaze care alcatuiesc ad infinitum procesul cosmic au existenta sui generis doar din punctul de
vedere subiectiv si incomplet al intelectului uman, Spiritul Absolut fiind eterna fiintare in sine si la
sine.
39. Filosofia marxist
Marxismul este o filosofie a istoriei, teorie economic i doctrin politic afirmat n contextul crizei
capitaliste la mijl. sec. al XIX-lea, fiind elaborat n lucrrile lui K. Marx i Fr. Engels. Karl Marx i-a
numit concepia filosofic materialism practic, n sensul c este real tot ceea ce este rezultatul
practicii, adic al activitii complexe prin care omul se raporteaz la lume i la sine. Punctul de vedere
al practicii este decisiv n nelegerea realitii n genere, n ndeplinirea adevrului, n explicarea i
nelegerea omului, a societii i istoriei. Filosofia marxist a istoriei pretinde c a descifrat legile
societii ntemeiate pe proprietatea privat. n faza modern capitalist contradicia dintre nivelul
forelor de producie (fora de munc a oamenilor unit cu mijloacele de producie) i relaiile de
producie determin prbuirea acestui tip de societate printr-un proces revoluionar, care ar avea loc n
rile cele mai industrializate. Dispariia luptei de clas (n formele specifice secolului al XIX-lea),
constituirea claselor mijlocii n societile moderne, faptul c toi cetenii triesc din produsul muncii
lor, evoluia regimurilor comuniste i a celor numite capitaliste demonstreaz c marxismul se prezint
astzi mai mult ca un articol al credinei dect ca o legalitate real a istoriei. Este cert c marxismul a
influenat realitatea contemporan, dar n condiiile trecerii la o societate postindustrial, n care sunt
reevaluate personalitatea individului uman i libertile lui fundamentale, el este depit. Filozofia
marxismului este materialismul. n decursul ntregii istorii moderne a Europei i mai ales la sfritul
secolului al XVIII-lea, n Frana, unde se desfura lupta decisiv mpotriva a tot felul de rmie
medievale, mpotriva spiritului feudal n instituii i n idei, materialismul s-a dovedit a fi singura
filozofie consecvent, credincioas tuturor teoriilor tiinelor naturii, ostil superstiiilor, bigotismului
etc. Din aceast cauz dumanii democraiei se strduiau din rsputeri s combat, s submineze, s
ponegreasc materialismul i aprau le forme ale idealismului filozofic, care se reduce ntotdeauna, ntrun fel sau altul, la aprarea sau susinerea religiei. Marx i Engels au susinut n modul cel mai hotrt
materialismul filozofic i au lmurit de repetate ori ct de profund greite snt orice abateri de la aceast
baz. Concepiile lor snt expuse, n modul cel mai clar i amnunit, n operele lui Engels: Ludvig
Feuerbach i Anti-Dhring, care, la fel ca Manifestul Comunist, snt crile de cpti pentru
fiecare muncitor contient. Marx nu s-a oprit ns la materialismul secolului al XVIII-lea, ci a dezvoltat
filozofia mai departe. El a mbogit-o cu realizrile filozofiei clasice germane, mai ales ale sistemului
lui Hegel, care, la rndul su, a dus la materialismul lui Feuerbach. Cea mai important dintre aceste
realizri este dialectica, adic teoria dezvoltrii n forma ei cea mai complet, mai profund i mai
eliberat de unilateralitate, teoria relativitii cunoaterii umane, care ne d o reflectare a materiei n
venic dezvoltare. Ultimele descoperiri n domeniul tiinelor naturii radiul, electronii, transformarea
elementelor au confirmat n mod strlucit materialismul dialectic al lui Marx, n pofida concepiilor
filozofilor burghezi, cu noile lor rentoarceri la vechiul i putredul idealism. Aprofundnd i
dezvoltnd materialismul filozofic, Marx l-a desvrit i l-a extins de la cunoaterea naturii la
cunoaterea societii omeneti. Materialismul istoric al lui Marx a constituit cea mai remarcabil
cucerire a gndirii tiinifice. Haosul i arbitrarul, care domnea pn atunci n concepiile asupra istoriei
i politicii, au fost nlocuite printr-o teorie tiinific uimitor de unitar i armonioas, care arat cum
dintr-o ornduire social se dezvolt, n urma creterii forelor de producie, o alt ornduire, superioar
cum din ornduirea feudal, de pild, ia natere ornduirea capitalist.

21

40. Filosofia pozitivist

n concepia filosofilor analitici, pozitivul este definit ca ansamblul faptelor care cuprind n parte
ntmplri i evenimente, n parte ordonri structurate de durat, adic instituii i stri.
Orientarea pozitivist se ntemeiaz pe urmtoarele premize:
1. Se presupune mai nti c nu exist nici un fel de interdependen ntre subiectul cunosctor
(istoricul) i obiectul cunoaterii.
2.Se presupune apoi o relaie cognitiv conform modelului mecanicist potrivit cruia obiectul
cunoaterii acioneaz asupra aparatului perceptiv al subiectului, care este considerat ca un element
pasiv, contemplativ-receptiv. Produsul acestui proces - cunoatere, cunotina - trebuie s fie reflectarea
obiectului cunoscut.
3. Se presupune, n final, ca istoricul, ca subiect cunosctor este capabil de imparialitate nu numai n
sens curent, adic capabil s depeasc emoii, fobii, sau predilecii atunci cnd are de prezentat
evenimente istorice, ci s dea la o parte ui s depeasc orice condiionare social din perceperea sa
asupra acestor evenimente.
Termenul de pozitivism a fost folosit pentru prima oara de Henri, contele de Saint-Simon pentru a
indica metoda tiinifica i legtura ei la filosofie
Se disting dou forme principale ale pozitivismului, i anume:
- pozitivismul social cu un caracter predominant practic
- pozitivismul evolutiv, cu un caracter teoretic.
Ambele forme urmresc ideea de progres, unde pozitivismul social deduce progresul considernd
societatea i istoria, iar pozitivismul evolutiv se bazeaz pe domeniile tiinelor exacte, fizica si
biologia.
41. Filosofia vieii (de la Fr.Nietzsche la H. Bergson)
Printre primii filosofi care vine s combat raionalismul hegelian este Arthur Schopenhauer, care
consider c sarcina filosfiei sale const n a-i explica individului care este adevratul mers al lucrurilor
i, n coresponden cu acest adevr, a-i indica noile orientri n via. Efortul lui Schopenhauer de a
reevalua persoana uman s-a concretizat n teza potrivit creia voina primeaz n raport cu raiunea.
Deciziile i aciunile omului sunt dictate de voin, iar raiunea nu poate interveni dect pt a le justifica.
Filosoful consider c voina constituie factorul primordial nu numai al existenei umane, ci i al lumii
n totalitate: ea constituie esena ascuns a tot ce exist, manifestndu-se diferit n fiecare nivel al lumii.
Schopenhauer ajunge la concluzia c voina, fiind absolut, este liber. Natura uman se identific cu
Voina, dar omul nu este liber, el dispune doar de iluzia libertii, ivit atunci cnd i contientizeaz
scopurile, care de fapt, ar fi obiectivarea Voinei Universale. n mod logic, voluntarismul lui
Schopenhauer se coreleaz cu pesimismul, o concepie care neag puterea omului de a-i conferi un sens
vieii prin raiune i, n genere, valorile ntemeiate pe raiune. Omul, care a neles c viaa este lipsit de
sens i de aceea i dorete libertatea, se pronun mpotriva voinei iraionale i tinde spre nirvana. Viaa
nu face s fie trit. Prin sinucidere n-ai ucis voina de a tri, ci, prin acest fapt, ai distrus cel mult
lumea ca reprezentare. Schopenhauer este ferm convins c filosofia, determinnd esena lumii, deci i
inutilitatea eforturilor noastre, i va schimba modul de a fi i se va deprta de tiin i raiune pt a
nelege suflul incontient al vieii. Nietzsche trage concluzii despre nvtura despre voin i anume
nu de mpcare cu realitatea existent, ci transformarea radical a ei, noiunea principal fiind voina
spre putere. Fiecare om este determinat nu de tendina de a cunoate ca la Hegel sau de a tri ca la
Schopenhauer, ci de a domina asupra altora i aceast voin spre putere poart caracter biologic
nnscut, este caracteristic tuturor. Doar c la diferii oameni se manifest n mod diferit, de aceea
indivizii sunt clasificai n 2 categorii: 1. robi cei cu voina slab spre putere; 2. aristocrai cei care
tind spre a domina fr limit asupra altora. Morala tradiional, bazat pe noiunile de bine i ru,
dreptate i egalitate, comptimire, este caracteristic celor slabi. Morala aristocrailor este alta
scopul scuz mijloacele, adic lipsa oricrei morale, oricror norme pt cel care voiete s-i realizeze
dorina de a domina asupra altora, nu poate exista nicio limitare a voinei sale, lui i se permite totul.

22

42. Filosofia existenialist

E clar ca pe prim plan sta preocuparea sa fata de existenta concreta a individului si a problemelor ce
rezulta din subiectivitatea si constiinta de sine a omului.
Existentialismul e o deviatie a filosofiei existentiale, termen filosofic introdus de catre Fritz Heineman
in anul 1929, prin intermediul lucrarii sale Noi cai in filozofie. Spirit, Viata, Existenta, Fritz a folosit
acest termen pentru a descrie suma tuturor miscarilor si curentelor din filosofie, care au ca obiect
problema existentei umane.
Ar mai putea fi definit drept reactia individului fata de existenta umana sau ca manifestarea conceptualexplicita a unei atitudini existentiale.
Termenul a fost folosit prima oara in anul 1943 de catre filozoful francez Gabriel Marceal. Sartre a
preluat termenul si l-a inclus intr-o discutie pe teme existentiale, care a avut loc in Club Maintenant,
Paris.
Datorita marii diversitati a conceptiilor care pot fi puse in legatura cu filosofia existentiala, nu este
posibila elaborarea unei definitii globale a acestui termen. Dar notiunea permite totusi restrangerea
problemei la cateva teme comune.
Contingenta fiintei umane: Fiinta umana nu este o fiinta necesara; fiecare dintre noi ar putea la fel de
bine sa nu fie. Omul exista, pur si simplu, este o fiinta de prisos.
Neputinta ratiunii: Ratiunea nu ii este de ajuns omului pentru a-si lumina destinul.
Devenirea fiintei umane: Existentialismul nu e o filozofie a chietudinii; el il invita pe om sa-si
construiasca viata prin efort, printr-o transcendere de fiecare clipa a starii sale prezente.
Fragilitatea fiintei umane: Sunt mereu expus propriului meu sfarsit, distrugerii mele ca fiinta umana,
deoarece eu nu exist ca atare decat prin efortul meu. De aici sentimentul de angoasa care ne insoteste
existenta.
Alienarea: Omul in perspectiva sfarsitului este instrainat de el insusi, nu mai are nici stapanirea,nici
posesiunea sinelui.
Finitudinea si urgenta mortii: Filozofii existentialisti reactioneaza hotarat impotriva tendintei noastre de
a ne ascunde acest adevar fundamental, ca existenta noastra e finita si se indreapta catre moarte.
Singuratatea si secretul: Fiecare fiinta umana se simte solitara, impenetrabila celorlalti.
Neantul: Existentialistii atei subliniaza ideea ca omul este o fiinta-a-neantului, el survine din neant si se
indreapta catre el.
Devenirea personala: Omul nu trebuie sa-si traiasca viata de pe o zi pe alta, in inconstienta fata de
destinul propriu, ci trebuie sa acceada la o viata cu adevarat personala si constienta.
Angajarea: Omul inseamna libertate; pentru a-si construi viata, el trebuie sa opteze, sa aleaga in
permanenta, sa se angajeze in raport cu destinul sau si cu al celorlalti. Alegerea fiind o necesitate (faptul
de a nu alege constituie, de asemenea, o alegere), este preferabila alegerea constienta, angajarea intr-un
destin personal alaturi de ceilalti.
Celalalt: Omul constata ca in realitate nu este singur: el este o fiinta alaturi de cei cu care e nevoit sa
existe; fiinta umana este fiinta-impreuna.
Viata expusa: Omul trebuie sa actioneze, sa indrazneasca, sa-si puna in joc viata sub permanenta
privire si judecata inevitabila a celorlalti.
43. Filosofia pragmatist
Cuvntul pragmatism provine din termenul vechi grecesc pragma care nsemna aciune.Termenul a
fost ridicat la rang filozofic n secolul XIX de americanul Charles Sanders Peirce sub numele de
pragmaticism. Peirce a dezvoltat o concepie general asupra adevrului. Aceast concepie susine c
nu exist idei care sunt adevrate n sine ci numai idei care devin adevrate n cursul aciunii indivizilor,
n msura n care dau rezultate.Concepia pragmatic contest c gndirea ar reflecta realitatea susinnd
ideea c gndirea are rostul de a elabora reguli sau mijloace pentru aciune. n felul acesta pragmatismul
identific obiectul de cunoscut cu procesul cunoaterii. Cunoaterea la rndul su o consider mijloc de
adaptare animalic a omului la mediu.Pragmatitii au identificat adevrul cu utilul. Concepia
pragmatist a fost infuenat de pozitivism i voluntarism nitzschean i bergsonism. Dup Peirce
pragmatismul a fost dezvoltat de William James i de John Dewey care i-a denumit
doctrina instrumentalism.Pragmatismul se refer la comportamentul uman de a pune deoparte un ideal,
pentru a urmri un alt ideal, cu o importan mai mic, dar mai uor de realizat. Calitatea de adevr a
23

unei opinii sau credine const n statutul ei de regul de aciune. Altfel spus,pragmatismul indic ideile
adevrate dupa succesul acestora n experien. O idee nu este adevarat independent de experien, abia
aplicarea ei n concret, consecinele ei benefice n practic i acord valoare de adevr. "William James Teoria pragmatist".
44. Filosofia romneasc. Umanismul i iluminismul
Noiunea de umanism nu este folosit de noi n sensul larg, ci n sensul restrns i special deumanism
al Renaterii ca fenomen istoricete definit. Dac am folosi noiunea de umanism nsensul larg al
cuvntului contururile problemei ar deveni prea largi. n sens larg umanismulreprezint un sistem de
concepii determinate din punct de vedere istoric care recunoate valoareaomului ca personalitate,
dreptul lui la libertate, fericire, la dezvoltarea i cultivarea tuturorcapacitilor. Motive umaniste sunt
prezente n operele literare, filosofice i n concepiile etice ireligioase ale diferitor popoare, ncepnd
din antichitate. ntr-un sens mai ngust noiunea deumanism definete micarea ideologic i cultural
din epoca Renaterii. n aceast perioadumanismul se cristalizeaz ca un sistem de concepii i ca un
amplu curent n gndirea social ifilosofic, precum i n cultur.Umanismul este curentul dezvoltat in
magnifica epoca a culturii numita Renastere. Termenul de "umanism" are doua sensuri: unul larg, de
dragoste fata de oameni, si unul restrans, de interes fata de valorile antichitatii greco-romane. In legatura
cu Renasterea termenul de "umanism" se foloseste in ambele sensuri.Pentru scriitorii si artistii umanisti
din Renastere creatiile antice devin modele, surse de inspiratie. Renasterea isi faureste un ideal de "om
universal", multilateral, un om caruia, precum personajelor antice, "nimic din ceea ce este omenesc nu-i
este strain":armonios dezvoltat fizic si cultivat ca intelect, pasionat iubitor de cunoastere si de frumos,
om de cultura si de actiune in acelasi timp. Umanismul pune accentul pe ratiune, pe libertatea si
deminitatea omului, opunandu-se dogmatismului si fanatismului medieval.Astfel, armonia dintre om si
natura, admiratia fata de antichitate, increderea in libertatea, demnitatea si perfectibilitatea fiintei umane,
increderea in ratiune si prezenta unui om universal, multilateral sunt trasaturi ale umanismului pe care
marii autori umanisti (F. Petrarca, G. Boccacio, L. Ariosto, F. Rebelais, P. Rosnard, T. Tasso, Th. Morus,
Erasmus din Rotterdam, William Shakespeare sau Dimitrie Cantemir) au adus-o la noi culmi pe
piedestalul literaturii. Putem vorbi astfel despre o Renatere i un umanism european i despre renateri
i umanisme naionale, inclusiv i despre umanismul romnesc. Europa de Sud-est, parte a creia sunt i
rile romne, dominat pn n secolul al XVII-lea n complexul de instituii politice i religioase, n
cultur i gndire de paradigma bizantin, devine o lume n plin transformare ideologic i cultural.
Are loc o mutaie caracteristic tranziiei de la Evul Mediu la epoca modern. Paradigma bizantin i-a
epuizat potenele i a evoluat lent n deschideri premoderne, printre care locul primordial revine
umanismului. Cercetarea umanismului n cultura i gndirea filosofic romneasc din secolul al
XVIIlea- nceputul secolului al XVIII-lea scoate n eviden anumite fapte care dezmint afirmaiile i
tezele prezente n unele studii din trecutul nu prea ndeprtat despre nivelul rudimentar al culturii
romneti n perioada susnumit, despre izolarea ei de curentele filosofice i literare din Europa
modern. Dei pe parcursul ultimelor decenii problema umanismului romnesc a fost abordat de
bcercettori din multiple puncte de vedere, totui ea necesit nc multe concretizri. N-au fost
determinate clar premisele apariiei acestui fenomen n cultura i gndirea romneasc, factorii
economici, politici, culturali care au contribuit la instaurarea n rile romne n secolul al XVII-lea
-nceputul secolului al XVIII-lea, a unui climat umanist, n-au fost stabilite limitele cronologice ale
acestei perioade in cultura romneasc. Nu s-a elucidat pe deplin aportul unor crturari romni de Paul
Faure vorbete despre caracterul european al Renaterii din Europa Central. Influena italian, tot att
ct iinfluena german sau chiar francez se rspndesc n Ungaria (unde Matei Corvin( 1458-1490), la
tel ca i Habsburgii, a ncurajat tiinele i artele) i n Transilvania, ndeosebi la Cluj, nc din secolul al
XIV-lea. Arta occidental transmis prin Dalmaia, n care se remarc Primria din Salona, rivalizeaz
prin motivul ncoronrii Fecioarei i prin planurilesanctuarelor cu arta de pe Muntele Athos, att de
nsufleit n secolele al XV-lea i al XVI-lea, sau cu aceea dezvoltatdin Rusia pn n Valahia i
Moldova. Cercettorul amintete de biserica episcopal Curtea de Arge (1517) i, mai ales, de
numeroasele mnstiri din Bucovina i din Moldova, cu extraordinara lor policromie interioar i
exterioar:Vorone, Humor, Suceava (1530). [221, 103-104].4notorietate european cum ar fi Petru
Movil, Nicolae Milescu, Dimitrie Cantemir la afirmareaideilor umaniste n mediile culturale n care ei
au activat. Dei umanismul se axeaz, n primul rnd,pe problema omului, acest aspect al umanismului
24

romnesc pna astzi a rmas n afara ateniei cercettorilor. Astfel studierea i evaluarea semnificaiei
ideologiei umaniste pentru destinele culturiii gndirii romneti, crora este consacrat aceast lucrare,
continu s fie un imperativ al timpului indeosebi n epoca contemporan cnd problema valorii fiinei
umane este tot mai des pus ndiscuie.
Iluminismul este curentul literar care caracterizeaza pe plan ideologic si cultural secolul al XVII-lea.
Iluministii pun un accent deosebit pe cunoasterea stiintifica, afirmandu-se ca o puternica miscare cu
caracter laic, anticlerical.
Conceptiile iluministe in domeniul social si politic au influentat Revolutia Franceza, care s-a
revendicat in mare parte de la ideile lui Voltaire si J. J. Ruseau. Iluminismul preconizeaza emanciparea
poporului prin cultura si acorda un interes deosebit raspandirii ei prin scoli si prin lucrari de
popularizare.
Iluminismul romnesc se identific n mare msur cu coala Ardelean i cu reverberaiile ei
transcarpatine. Acest iluminism a stat n serviciul idealului naional, la a crui fundamentare a contribuit
hotrtor, prin demersul la istorie, la istoria limbii i a poporului. Iluminismul romnesc va recurge, la
rndul su, la argumentele istorice n favorea unor revendicri politice.
coala Ardelean a pus n micare un amplu proces de afirmare naional i cultural a romnilor din
Transilvania n a doua jumatate a secolului al XVIII-lea i la nceputul secolului al XIX -lea. Crturarii
acestui curent au adus argumente tiinifice pentru afirmarea drepturilor romnilor din Transilvania.
Activitatea lor tiinific s-a manifestat pe mai multe planuri: istoric, lingvistic, filosofic, literar.
nvmntul a contribuit i el la rspndirea ideilor iluministe. Academiile domneti, ntemeiate
n ara Romneasc ntre 1678-1688, n Moldova la 1707, au reprezentat ntr-adevar un nsemnat focar
de cultur al Rsritului ortodox. O alt form de manifestare a spiritului iluminist a fost interesul pentru
tiprirea de cri. ntre 1700 i 1800, s-au tiprit de ctre romni 799 de cri dintre care 617
n romnete, iar 182 n grecete, latinete, slav, etc. Procentul de carte laic a crescut necontenit, n
dauna subiectelor religioase. Printr-un jurnal de cltorie rspndete idei iluministe i Dinicu Golescu,
luminatul boier muntean, care n "nsemnare a cltoriei mele", surprinde contrastele dintre civilizaia
rilor vizitate i realitile triste din patria sa. Cea mai reprezentativ oper realizat n spirit iluminist
este epopeea eroicomic iganiada de I.Budai-Deleanu. n ara Romneasc i n Moldova, Chesarie
Rmniceanul i Leon Gheuca rspndiser idei iluministe datorate lecturilor din raionalitii francezi i,
n special, din Enciclopedia lui Diderot.
Reprezentanti:Gheorghe incai(n.28 februarie1754,Rciu de Cmpie, aziincai, judeul Mured.2noiembrie 1816) a fost un istoric, filolog, traductor, poet, reprezentant al coliiArdelene.Ca director
al nvmntului greco-catolicdinTransilvaniaa adus o contribuie fundamental n aciunea de
rspndire a culturii n mediul rural. A elaborat alaturi deSamuil Micuprima gramatic tiprit a limbii
romne: Elementa linguae daco-romanae sive valachicae
n anul1784a fost numit director general al colilor romnetiunite din ntreaga Transilvanie.n
scopuri didactice a tradus i a elaborat manualele fundamentale:Abecedarul , adaptnd sau crend
terminologia necesarnelegerii acestora de ctre elevi. S-a dovedit a fi un traductor remarcabil,
tlmcind (n1789) cartea cpti a cretinismului, sub numele deBiblia de la Blaj.
Maniu Micu (n.septembrie 1745,Sadu, judeulSibiu- d.13 mai1806, laBuda,Ungaria), teolog, istoric,
filolog ifilosofiluministromn. Reprezentant al colii Ardelene. Nscut nseptembrie, 1745, nSadu,
judeulSibiu, nfamiliedepreot (nepotalepiscopuluiInoceniuMicu), decedatla 13 mai 1806, laBuda,
nUngaria.
45. Filosofia romneasc. Vasile Conta, Titu Maiorescu, C. Rdulescu-Motru
E cunoscut faptul c filosofia romneasc a fost permanent dependent de anumite modele europene
care au fost preluate i asumate n diferite feluri, uneori cu anumite justificri, alteori n mod cu totul
ntmpltor. Nu este doar cazul culturii romne. Fenomenul e uor de observat n tot sud-estul Europei.
n cazul filosofiei romneti, pluralitatea modelelor de mprumut nu a stnjenit niciodat. Vasile
Conta n secolul al XIX-lea, Constantin Rdulescu-Motru, P.P. Negulescu, Ion Petrovici, Mircea Florian,
Anton Dumitriu, Petre Botezatu i alii n secolul XX ntruchipeaz n chip firesc un model raionalist.
Lucrrile lor filosofice se caracterizeaz prin prevalena regimului conceptual, nlnuire logic a ideilor,
analiz riguroas i argumentat. Sunt autori care adopt cu uurin teoriile tiinifice ale vremii, pe
care le folosesc n scrierile lor cu caracter filosofic. Au nclinaie, apoi, ctre problemele tehnice ale
25

filosofiei generale: tema categoriilor, cauzalitatea, legitatea naturii, structura realului, problema
cunoaterii etc.
Vasile Conta(1845-1882) a fost primul gnditor romn care a elaborat un sistem filosofic materialist.
Nscut ntr-o familie modest, el i-a fcut studiile elementare la Trgul Neam i liceul la Iai, unde are
o perioad boem, n care colind ara ntr-o trup ambulant de teatru ca sufleur i actor, prilej cu care
citete foarte mult literatur. Doi ani i d examenele n particular, apoi revine la viaa de studiu
sedentar, terminnd liceul cu rezultate foarte bune. Urmeaz apoi cursurile Institutului de comer din
Anvers i obine tot n strintate titlul de doctor n tiine juridice. ntors n 1872 n ar i ctig
existena ca avocat, profesor de drept civil la Universitatea din Iai, publicist i om politic.
ncepnd din anul 1875, Vasile Conta se afirm ca o figur cu totul special n filosofia romneasc,
prin publicarea unor lucrri ca Teoria fatalismului, Teoria ondulaiunii universale, Originea speciilor,
ncercri de metafizic, unele dintre ele traduse i n limba francez, atrgnd aprecierea unor filosofi i
oameni de tiin remarcabili ai timpului. Datorit ns condiiilor materiale precare se mbolnvete de
plmni i moare la numai 37 de ani, lsnd n urma sa, nepublicate, o serie de lucrri ca: Bazele
metafizicii, ntile principii care alctuiesc lumea, Introducere n metafizic, unele dintre ele
neterminate, care ulterior au vzut lumina tiparului.
Vasile Conta a acordat o atenie deosebit argumentrii ideii unitii materiale a lumii. mpotriva
idealismului, el susine c n lume nu exist dect materie care se mic i se metamorfozeaz pn la
infinit n spaiu i n timp, ascultnd n toate micrile i metamorfozele sale de legi fatale. n acelai
sens, dar cutnd susinerea ideii prin referiri la rezultatele tiinelor naturii, el nota: n starea actual a
tiinelor pozitive, se dovedete pn la eviden c nu exist n univers alt substan dect materia.
n analiza categoriei filosofice de materie, Vasile Conta mergea, ntr-un anume fel, pe urmele
materialitilor francezi, considernd c materia este venic, infinit, necreat, dar fundamenta ideile pe
datele tiinei vremii, n special pe cele din domeniul biologiei, astronomiei, fizicii, chimiei.
Constantin Rdulescu-Motru (1868-1957), de exemplu, pleac de la datele criticismului kantian, pe
care le combin cu cele ale energetismului, un curent filosofic cu oarecare influen la sfritul secolului
al XIX-lea i nceputul secolului XX. Metafizica sa critic, numit astfel dup modelul kantian, era
destinat s anuleze distana dintre absolut i relativ, dintre suprasensibil i lumea experienei, artnd c
acestea nu sunt domenii separate, cci absolutul este implicat n relativ. Conteaz doar unghiul de
vedere, care ne poate limita la experien ntr-un caz, sau ne poate oferi accesul la absolutul din
experien, n cellalt caz, cel al metafizicii.
Concepia filosofic a lui Constantin Rdulescu-Motru este denumit personalism energetic pentru c
pune n centrul ei personalitatea uman, pe care o pune n legtur cu energiile naturii, socotind-o o
form superioar a acestora. Personalitatea este unitatea de via cea mai complex din cte se ntlnesc
pe pmnt cci n ea ntlnim att o parte biologic, pus n dependen de ntreg mediul-cosmic, ct i o
parte sufletesc, pus n dependen de istoria ntregii culturi omeneti.
Personalitatea uman i are originea nu n individul izolat ci n structura omenirii ntregi, cci
individul se nate cu o serie de aptitudini latente, ereditare, rezultate ale generaiilor anterioare, pe care
acesta, n contactul cu lumea extern, le realizeaz i le mbogete. Individul om continu astfel
omenirea diversificnd-o, mbogind-o i astfel s-au format n timp rasele i, n parte, naiunile.
Variaiile sufleteti ale individului,, care-l deosebesc n cadrul colectivitii, variaii statornicite n
cadrul uneui tip de munc hotrtor pentru viaa individului formeaz personalitatea. Munca deci, aflat
n strns legtur cu contiina, determin personalitatea. Aceasta face progrese i se desvrete
deoarece i munca ia forme noi i se desvrete. De aceea fiecare personalitate are o putere creatoare.
Din punct de vedere filosofic general, Maiorescu (1840-1917) a ncercat s aeze filosofia pe un nou
fundament, acela al relaiei. Obiectul de studiu al filosofiei sunt, aadar, relaiile pure. Concepia lui este
idealist, un idealism raionalist, care contest existena relaiei la nivelul lumii obiective, plasnd-o n
sfera inteligibilului i aprioricului. Considernd sensibilul doar ca individual i perisabil, iar inteligibilul
ca general, idealismul lui Maiorescu este apropiat de platonism i de idealismul obiectiv al lui Leibniz.
ntruct ns, pe de alt parte, idealismul lucrrilor de tineree opereaz nc nedesluit cu termeni de
apriori i pur, el este apropiat i de kantianism.
Poziia filosofic a lui Maiorescu din anii 1859-1860 nu poate fi apreciat ns doar din aceast
perspectiv, cci el este puternic influenat i de Herbart, Hegel i Feuerbach. Raionalismul lui
Maiorescu nu a fost sistematic elaborat, el nefiind o gnoseologie ori ontologie conceptual tratate, ci un
26

ansamblu de idei adunate cu scopul de a demonstra posibilitatea ntemeierii filosofiei pe relaie (tem
comun ambelor lucrri) i a unui discurs raional dintre problematica nemuririi, a ateismului i a rolului
social al filosofiei (mai ales n Consideraii filosofice). Semnificaia acestui raionalism decurge nu
numai din tratarea categoriei de relaie, ci, pe baza ei, i din felul n care a conceput ceea ce Maiorescu
numea derivarea prilor filosofiei i ordinea de expunere a prilor filosofiei. Cu alt formulare,
raionalismul lui Maiorescu se extrage i din viziunea referitoare la principiul ntemeierii filosofiei i
derivarea prilor filosofiei.
n viziunea lui Maiorescu prima parte a filosofiei este psihologia. Psihologia, scria el, este tiina
relaiilor dintre reprezentri. Tratarea problematicii psihologiei se nscrie concepiei herbartiene, dar
Maiorescu aprecia c psihologia este o tiin care urmeaz a se ntemeia antispeculativ. De aceea el s-a
oprit, n lucrrile de tineree, att asupra definirii obiectului, scopului psihologiei i legilor asociaiei
dintre reprezentri, ct i asupra consecinelor practice derivate din cunoaterea temeinic a acestora.
ntre consecinele cunoaterii legilor asociaiei dintre reprezentri, pe lng rolul lor n procesul
nvrii, una dintre cele mai importante i se prea a fi justa nelegere a raportului dintre necesitate i
libertate. Cunoaterea mecanismelor oarbe ale legilor psihologiei permite cunoaterea necesitii
acestora i folosirea lor raional, ceea ce face posibil libertatea.

46. Filosofia romneasc. Lucian Blaga. Mircea Florian, Constantin Noica

Modelul raionalist este identificabil, n scrierile filosofilor romni, cu paradigma modern DescartesLeibniz-Kant. Este ceea ce aflm de la Lucian Blaga, de pild, atunci cnd trateaz despre intelectul
enstatic i despre cunoaterea paradiziac, aceea n care categoriile au o funcie imanent, putem
spune, adic o funcie determinativ n raport cu sensibilul dat n mod intuitiv. Blaga ne las deseori s
nelegem c sursa lui de inspiraie, n aceast privin, nu e alta dect Kant, un veritabil model
occidental al filosofiei. ns toate elementele sus sunt amintite doar pentru a li se arta limitele i pentru
a li se aduga un intelect ecstatic i o cunoatere luciferic. Distana sa fa de modelul privilegiat al
filosofiei europene, ntruchipat de ctre Kant, este suficient de clar.
Viziunea lui general filosofic este aplicat unor probleme filosofice diverse, a cror rezolvare capt
n felul acesta o important not de originalitate. Un exemplu gritor este poziia lui Blaga privind
progresul istoric. Familiarizat cu varietatea de poziii filosofice asupra acestei probleme, Lucian Blaga
i contureaz propriul punct de vedere ntemeindu-l pe concepia sa asupra omului, iar aceasta, la
rndul su, este integrat n sistemul su filosofic, a crui baz o reprezint cosmologia/ontologia dar
care, pentru a fi complet, cere cu necesitate o metafizic a istoriei. Astfel, argumentaia pe care o
desfoar Blaga pentru a-i demonstra teza asupra progresului are o arie de curprindere care-i acoper
ntreaga viziune filosofic iar gradul de rigoare, coerena precum i fora ei de sugestie se imprim
automat i asupra celei dinti, care nu este dect o aplicaie la o problem punctual, artnd, o dat n
plus, funcionalitatea sistemului n cazuri particulare.
Potrivit lui Blaga, ntrebarea dac exist sau nu progres n cadrul istoriei nu se poate rezolva dect
din perspectiva raporturilor omului cu centrul metafizic al ntregii existene, raporturi care-i
configureaz acestuia statutul n univers, stabilind, totodat, regulile de funcionare ale existenei sale
individuale i de grup, ceea ce implic, desigur, mecanismul societii. Aceasta din urm reprezint
mediul caracteristic omului, cadrul de manifestare firesc al umanitii sale depline, cea care-l smulge din
simpla vieuire pe orizontal, conferindu-i dimensiunea verticalitii ontologice.
Mircea Florian (1888-1960) pornete de la delimitri i ajunge la construcii. Zbaterea ntre
raionalism i iraionalism, consecin a felului defectuos de a concepe raiunea, o consider steril.
Dreapta abilitare i reabilitare a raiunii ntrete ns opoziia, necesar, fa de intuitivismul i
antiintelectualismul, trirismul i misticismul contemporan; i, totodat, la antipodul eclectismului,
recucerete datul, ,,realul (cu ireal cu tot), experiena, adic reaaz tiina n drepturile ei
autonome i reconstruiete, n interaciune cu ea, filosofia ca ontologie prin excelen.
n Reconstrucie filosofic sunt incluse i studiile Sensul unei filosofii romneti (1933) i Filosofle
romneasc (1940). Ele reafirm diagnosticul mai demult formulat i leacul mereu preconizat. Filosofia
european ndeobte, cea romneasc n spe, au asimilat romantismul ca reacie la optimismul i
raionalismul clasic. Filosofia s-ar fi format la noi, fr s se fi i nchegat, sub semnul romantismului,
27

prefernd tiinei antiintelectualismul, intuiionismul, filosofia vieii, lirismul simit sau numai
verbalizat i patosul naionalist. Jertfindu-se pentru stat, filosofii s-au zbuciumat ntre Occident i
Orient, au ncercat s mbine un kantianism de mna a doua cu o soluie mistic salvatoare de
scepticism. E timpul ca, mpreun cu nuanrile inclusiv sceptice, filosofia s ntocmeasc o ontologie
exact, ns nu aceea existenial la mod, ci una autentic, prin spiritul creia s ias din criza
iraionalist, scpnd de mesianismele neltoare.
Mircea Florian articuleaz o filosofie apropiat de cea a lui Nicolai Hartmann. Accentul ei de baz e
ontologic, din care este dedus i sfera ei principal, gnose-ologic-epistemologic. Autorul leag
indisolubil cunoaterea de existen. El urmrete un realism integral, opus oricrui realism vulgar.
Ontologicul primeaz asupra cunoaterii, dar central n filosofie rmne cunoaterea, adic ntemeierea
pe tiine. Reconstrucia filosofic o realizeaz filosofia datului, orientat cu faa spre obiecte i spre
nelegerea lor intuitiv i logic. Fa de vechea metafizic, noua filosofie trebuie s fie, aadar, un
raionalism nnoit prin tiin.
Oarecum asemntor este cazul lui Constantin Noica. E cunoscut afinitatea autorului, n primele
sale scrieri, fa de idealismul kantian. Mathesis sau bucuriile simple (1934) este dedicat descrierii
culturii europene, caracterizat prin ideile de ordine, nostalgia unului, imanen, idealul unei mathesis
universalis, pe scurt o cultur matematic, geometric mai precis, avnd ca elemente definitorii
subiectivitatea i universalitatea spiritului. Or, acestea sunt, de fapt, trsturile idealismului
modern,sintetizat ntr-o formulare preluat din Kant: raiunea nu afl de la lucruri dect ceea ce pune ea
n ele. Altfel spus, lumea nu are sens dect atta vreme ct contiina i confer unul. Desigur c nu
contiinaparticular, iremediabil contingent, e cea care dispune de puterea nelimitat de a constitui
lumea ca atare, ci doar cea considerat a fi universal, sau chiar absolut. Revoluia aceasta ar trebui
generalizat, dup Noica, la ntreg planul vieii, Kant fiind vzut ca reprezentantul legitim al culturii de
tip geometric, al culturii europene n general. n scrierile ulterioare, datorit deplasrii preferinelor sale
dinspre Kant ctre Hegel i a descoperirii problematicii specificului naional, Noica anun diferene din
ce n ce mai radicale fa de modernitatea european. Asumarea unui model european devine tot mai
puin recunoscut ca atare. Filosoful ajunge s propun un sistem cu pretenie de noutate, dei acesta era
influenat decisiv, la nivelul presupoziiilor, de ideile lui Hegel.
Problema istoriei l-a preocupat intens pe Noica, dovad fiind repetatele abordri ale ei n numeroase
cri i articole. ntruct acesta nu propune o concepie unitar asupra acestui fenomen, ne vom limita la
a surprinde evoluia nelesurilor istoriei n scrierile sale. nainte de toate, aflm i n oper ceea ce tiam
din viaa sa i din mrturisirile celor ce i-au stat aproape. i anume faptul c poziia sa fa de istorie a
fost dominat de cteva ipostaze alerefuzului acesteia, pigmentat pe alocuri cuanumite ncercri de a o
redefini i, astfel, de a o salva. n prima sa lucrare, Mathesis sau bucuriile simple, istoria i apare lui
Noica drept fatalitate oarb i solidificare, este saturat de prezene i daturi, integrndu-se mai
curnd ordinii brute a naturii dect regimului spiritului. Omenescul nseamn cu totul altceva, chiar
opusul istoriei, i anume spiritul matematic, fcutul, unicul registru al creaiei libere.

28