By Bucataru Andrei

Spunurile sunt sruri cu diferite metale (sodiu, potasiu i

altele) ale acizilor grai cu cel puin opt atomi de carbon n

molecul. Puterea de splare se datoreaz faptului c
moleculele de spun ader cu uurin att la moleculele
nepolare (de exemplu ulei i grsimi) ct i la moleculele
polare (de exemplu ap).

Spunurile se obin prin hidroliza alcalin a grsimilor.

Acetia se mpart n trei categorii:

spunuri de sodiu, care sunt solide i solubile n ap;
spunuri de potasiu, care sunt lichide i solubile n ap;
spunuri de aluminiu, mangan, calciu, bariu, care sunt
solide i insolubile n ap.
Numai spunurile care sunt solubile n ap pot fi folosite
ca ageni de splare, acetia avnd o putere de splare
inferioar detergenilo

 Cea mai veche atestare documentar despre fabricarea spunului dateaz din anul 2800 . Hr. i

provine din vechiul Babilon. A fost gsit, ngropat n pmnt, un cilindru confecionat din lut,
inscripionat cu detalii despre fierberea grsimii i a cenuii, care coninea o substan similar
spunului. Un document egiptean din domeniul medicinii, datnd din 1500 . Hr., cunoscut sub
numele de Papirusul lui Ebers, descrie o substan asemntoare spunului, realizat prin
combinarea uleiurilor cu anumite sruri alcaline i folosit pentru splat i tratarea unor boli ale
pielii.
Documentele vremii arat c fenicienii foloseau spun n anii 600 . Hr. pentru a cura lna,
bumbacul sau fibrele naturale, nainte de eserea lor, iar istoricul roman Plinius cel Btrn a
relatat c spunul se poate obine din seu de capr i cenu din lemn de fag, afirmnd i faptul
c, atunci cnd se adaug sare, amestecul se ntrete. n secolul al II lea d. Hr. medicul
Galenus a consemnat c spunul se folosea deja pentru splarea corpului. Alt medic al timpului,
Priscianus, a menionat pentru prima oar termenul de saponarius, sau manufacturier de
spun, pentru a denumi o nou meserie. Dei bile publice din Roma antic erau foarte
populare, romanii foloseau la nceput, pentru a-i cura corpul, un amestec de ulei de msline
i nisip foarte fin, care se ndeprta apoi de pe corp cu un instrument special, numit strigil.
Spunul a nceput s fie popular n Roma numai n secolele urmtoare.

Spunurile pe baz de ulei de msline produse n Spania, Italia i sudul Franei erau de o
calitate superioar celor fabricate din seu, n Anglia i nordul Franei. Aceste spunuri erau
adecvate splrii textilelor, iar cele pe baz de ulei de msline erau preferate pentru igiena
personal. n anul 1622, regele James I al Angliei a acordat unui fabricant de spun, contra unei
sume echivalente a 100.000 dolari, monopol pentru activitatea sa.
Primii coloniti americani au dus spunul n Lumea Noua i, pentru un timp, au continuat s
importe spunul de care aveau nevoie. Abundena materialului lemnos de pe Coasta de Est a
Statelor Unite precum i exploatarea acestuia au produs o cantitate ndestultoare de cenu, iar
primii locuitori ai Americii au nceput s produc spun n gospodriile lor. Tehnologia era
simpl: se umplea un butoi pentru leie cu paie, iar cenua obinut din lemn era aezat peste
acestea. Paiele acionau ca un filtru i pstrau cenua pentru soluia final. Se turna apoi ncet
ap peste cenu, iar rezultatul era un lichid alcalin denumit n mod obinuit leie. Concentraia
leiei se msura cu ajutorul unui ou care era lsat s pluteasc la suprafaa lichidului. Dac oul
plutea, concentraia era prea mare, dac se scufund, era prea mic. Leia era considerat
perfect atunci cnd din ou rmnea deasupra apei o bucat de mrimea unui bnu. Mai apoi,
se cura foarte bine grsimea animal, se amesteca cu leia i se fierbea pn cnd amestecul
era att de tare, nct un b introdus n vas putea sta n picioare. Spunul rezultat era moale i
gelatinos. Sarea adugat la sfrit solidifica amestecul (aa cum a descoperit i Plinius cel
Btrn).

 n 1791, chimistul francez Nicholas Leblanc a patentat fabricarea sodei calcinate din

sulfatul de sodiu (denumit i sarea lui Glauber), care este obinut din sarea obinuit.
Acest procedeu oferea posibilitatea producerii unei cantiti mari de sod calcinat
de calitate, fr a se tia hectare ntregi de pdure. Singurul neajuns al formulei
descoperite de Leblanc era cantitatea mare de produi secundari toxici. Douzeci de
ani mai trziu, chimistul belgian Ernest Solvay a descoperit un procedeu prin care
hidroxidul de sodiu (NaOH) putea fi produs prin aciunea unui electrod asupra apei
de mare (Na + H2O), iar produsul secundar avea doar un singur atom de hidrogen.
Acest lucru nseamn o surs ieftin i curat de leie pentru productorii de spun.
Izbucnirea Primului Rzboi Mondial a nsemnat o cretere fr precedent a cererii
de spun, cerere pe care manufacturierii n-o mai puteau acoperi. Companiile
industriale au nceput producerea n mas a detergenilor din produse pe baz de
petrol. Acestea sunt spunurile pe care le gsii astzi n rafturile magazinelor.
nainte de a cumpra urmtoarea bucat de spun, citii ingredientele de pe etichet.
La mijlocul anilor 1970, Ann Bramson a scris o carte foarte simpl, cu titlul:
Spunul: cum s-l produci i s te bucuri de el i a dat cumva semnalul pentru
renaterea producerii manuale a spunurilor fine. Tradiia a continuat prin activitatea
plin de inventivitate a Barbarei Bobo n domeniul producerii spunurilor i a
plantelor medicinale, la sfritul anilor 80, precum i prin contribuia horticultoarei
Micki Kuhlmann la sfritul anilor 90, care produceau spun natural, fin i
relaxant, pe baz de ulei de msline, parfumat cu uleiuri eseniale pure i avnd n
textur diferite plante.

Spunurile sunt substane biodegradabile obinute prin

hidroliz bazic. Puterea de splare este dat de natura

acidului gras, de natura ionului metalic, ca i de
concentraia n tenside. n apele dure (care conin sruri
solubile de Ca i Mg), spunurile de Na i K se
transform, parial, n sruri de Ca i Mg ale acizilor grai,
greu solubile care micoreaz capacitatea de splare.

Un spun are formula general de mai jos i reacioneaz

conform ecuaiei:
R COONa RCOO +Na , n prezena H2O.

Datorit prezenei celor dou pri net distincte n

molecul, spunul are propriti tensioactive ( modifica

tensiunea superficial dintre faza apoasa i cea organic).
Din acest motiv, spunul are aciune de splare.
Spunurile de sodiu se folosesc ca ageni de splare, iar
spunurile de calciu, mangan, aluminiu, bariu, se folosesc
pentru prepararea unsorilor consistente i a pastelor
adezive.

1. Sapunuri tari
2. Sapunuri moi si sapunuri lichide
3. Sapunuri de toaleta si de ras
4. Sapunuri de praf
5. Sapunuri industriale
6.Sapunuri medicinale

 Sapunurile tari se obtin prin saponificarea grasimilor cu hidroxizi alcalini

Sapunurile de miez. In aceasta categorie intra sapunurile obtinute din

solutie apoasa prin pricipitare cu electroliti. Aceasta operatie se mai

numeste si salifiere si consta in adaugare de clorura de sodiu cristalizata
sau de solutie apoasa saturata.
Sapunurile de miez contin cel putin 60%acizi grasi Sapunurile de miez se

fabrica prin mai multe procedee, in functie de materiile prime intrebuintate

pentru saponificare.Ca indicatie generala pentru obtinerea unui sapun de
miez se descrie una din cele mai vechi si mai cunoscute metode de
lucru:Se topeste grasimea sau amestec de grasimi intr-un cazan de otel
impreuna cu circa apa fata de greutatea grasimiiContinuand incalzirea
se adauga cate putin dintr-o solutie diluata de hidroxid de sodiu de circa
35* Be pana la formarea unei mase omogene. Apoi se adauga treptat o
sulutie de hidroxid de sodiu mai concentrata de circa 45*Be si se fierbe
pana la formarea unei mase transparente care se scurge uniform de pe
lopata cu care se amesteca. Sfarsitul procesului de fierbere se recunoaste
prin controlarea reactiei sapunului fata de fenolftaleina.

Sapunurile moi numite si sapunuri pasta sunt in

general sapunuri de potasiu obtinute din grasimi cu

un continut mare de acizi nesaturati. Ele se fabrica
in general din acizi grasi si din carbonat de potasiu
avand un continut in acizi grasi de circa 40%.
Pentru fabricarea sapunurilor moi se prepara mai
intai un sapun cu un continut de acizi grasi de 4546% numit sapun de baza acest sapun este redus
apoi pana la un continut de acizi grasi e 38-40%.
Sapunurile lichide se prepara din sapunuri moi
prin diluare cu apa (de preferinta bine distilata)

 Prin sapunuri de toaleta se intelege sapunuri folosite la spalarea si la

ingrijirea pielii. Ele pot fi solide,lichide si in stare de pasta. Pentru

fabricarea lor se folosesc numai grasimi de calitate superioara. Aceste
sapunuri sunt in general colorate si parfumate, ele se fabrica din
sapunuri de baza. Se admit maxim 0,1%alcalii libere si 0,3%sare.
Prelucrarea sapunului de baza. Prima operatie este uscarea.pentru

aceasta, sapunul trebuie pentru aceasta sapunul trebuie taiat in

taietei cu ajutorul unor masini speciale numite raboteze. Taieteii se
pun in uscatoare si se tine pana cand sapunul ajuge la un continut de
acizi grasii de circa 80% dupa uscare taieteii se amesteca in
malaxoare cu parfum si cu colorant .
Sapunurile de ras se prepara de obicei, din sterina din ulei de cocos

si din glicerina. Saponificarea se face cu un amestec de solutii de

xidroxid de sodiu si de potasiu. La fabricarea acestor sapunuri se da
toata atentia alcalinitatii libere, care nu trebuie sa depaseasca 0.06%

 Sapunurile praf sunt utilizate mai ales la spalarea

rufariei fine. Ele se prepara din sapunuri de miez

care se transforma in taietei se usuca si se macina
intro moara speciala.
De multe ori sapunurile praf se amesteca cu
alte ingrediente, in scopul ameliorari calitatii lor.
Astfel de exempl, ele contin substante chimice de
albire produse sintetice cu putere mare de
spumare

Afara de sapunurile moi despre care s-a tratat

mai inaite, se mai folosesc in diferite industrii, in

special in cea textila, diferite tipuri de sapunuri.
Dintre acestea fac parte numai sapunurile cu
dizolvanti, care au o actiune de curatire mai
buna datorita capacitatii lor de a dizolva grasimile
si uleiurile minerale aflate pe fibrele textile.
Dizolvantii folositi in mod curent sunt:
tetraclorura de carbon,tricloroetilena, benzina,
acetona. Dizolvantii se introduc de obicei, in
timpul prepararii sapunurilor, in proportie de 1050%.

Sapunurile medicinale se fabrica in forma de

bucati,de pasta, de praf si in stare lichida. Ele

au incorporate anumite substante chimice cu
actiune dezinfectanta care nu sufera
modificari calitative in amestec cu sapunul.
Substantele chimice folosite in mod curent
sunt: formaldehida,acidul salicilic, camforul
fenolii,sulful. Mai rar se folosesc si alte
substante chimice.

Sapun anticelulitic

Sapunul de toaleta