257. De cate feluri este milostenia crestina ?

Milostenia crestina este de doua feluri : trupeasca, adica materiala si sufleteasca,

adica duhovniceasca. Ambele milostenii izvorasc din dragostea de Dumnezeu si de
aproapele.
258. Care sunt faptele milosteniei trupesti cele mai mari ?
Sunt cele aratate de Mantuitorul la Evanghelia judecatii de apoi ( Matei 25, 4-45 )
si anume : sa hranim pe cel flamand, sa adapam pe cel insetat, sa imbracam pe cel
gol, sa cercetam pe cel bolnav si intemnitat, sa odihnim pe cel strain si care este in
necaz.
259. Care sunt faptele milosteniei sufletesti ?
Sa intoarcem la dreapta credinta pe cei necredinciosi si eretici; sa intoarcem la
pocainta pe cei pacatosi si instrainati de Dumnezeu; sa invatam cele bune pe cei
nestiutori; sa mangaiem si sa sfatuim pe cei deznadajduiti, pe cei intristati si
bolnavi; sa ne rugam pentru aproapele nostru, adica pentru tot omul care este in
nevoi ( Filipeni 1, 19; Coloseni 4, 3; Iacob 5, 16 ) ; sa iertam din inima pe cei ce ne
gresesc si sa nu ne razbunam pe ei ( Matei 5, 44-48; 18, 22 ) .
260. Care este cea mai mare fapta buna a iubirii de Dumnezeu ? Dar a iubirii fata
de aproapele ?
Cea mai mare fapta buna a iubirii de Dumnezeu este " de a lua cineva crucea sa si a
urma lui Hristos pana la moarte " ( Matei 10, 38; Luca 14, 27 ) , asa cum au facut
sfintii mucenici, cuviosii, calugarii cei alesi si toti crestinii drepti. Iar fapta buna cea
mai mare izvorata din iubirea de aproapele este " de a-si pune cineva sufletul ( viata
) pentru aproapele sau " ( I Tesaloniceni 2, 8; II Corinteni 12, 15; II Timotei 2, 10; I
Ioan 3, 16 ) .
261. Rugaciunea pentru aproapele este o datorie sau o fapta de milostenie ?
Este si una si alta, caci toate faptele bune sunt o datorie a crestinilor fata de
Dumnezeu si de oameni. Rugaciunea pentru aproapele este o dovada a dragostei
crestine ( II Corinteni 9, 14 ) si o datorie duhovniceasca a fiecarui membru al
Bisericii lui Hristos ( Efeseni 6, 18; I Timotei 2, 1; Iacob 5, 16 ) . Oricum am
socoti, suntem datori sa ajutam pe aproapele nostru cu rugaciunea, cu cuvantul, cu
sfatul, cu hrana, cu bani, cu tot ce putem si este.
262. Cum poate face milostenie saracul care nu are ce sa dea milostenie ?
Daca cineva este asa de sarac ca nu are nimic sa dea milostenie celui lipsit, unul ca
acela este scutit de milostenia cea trupeasca, " ca daca nu avem, nu ni se cere " zice

Sfantul Isaac Sirul. Insa milostenie duhovniceasca oricine poate si este dator sa faca
cu aproapele. Adica sa se roage pentru cei in suferinta, sa-i indemne la biserica, sa
le dea un pahar cu apa, sa le spuna un cuvant de mangaiere.
263. Calugarii sunt datori sa faca milostenie materiala ?
Cat priveste pe calugari " este mai mare lucru pentru ei sa fie saraci, decat sa
miluiasca pe saraci " ( Filocalia, vol. IX, Cuvintele 16 si 17 din Scara Sfantului
Ioan Scararul ) . Iar daca monahii vor uita fagaduinta lor de a fi saraci si vor aduna
bani si alte averi, atunci prea obligati sunt sa faca milostenie la saraci, caci ei au dat
juramant inaintea lui Hristos sa traiasca toata viata in saracie de buna voie. Pe
calugarii care aduna bani si averi numai milostenia ii poate izbavi de osanda lui
Dumnezeu. In legatura cu aceasta sa va spun o istorioara adevarata, scrisa in
Prolog, volumul I, in 11 octombrie.
Era un egumen vestit la o manastire cu multi calugari. Acesta la inceput era foarte
milostiv si iubitor de saraci. Pe toti care bateau la poarta manastirii ii primea, ii
ospata, vorbea cu ei si le dadea cele de nevoie. Mai tarziu, a devenit iubitor de
cinste omeneasca si a parasit milostenia si pe saraci. Se imprietenise cu oameni
bogati, cu dregatori si boieri, carora zilnic le dadea ospete si se indeletnicea numai
cu ei. Iata ca odata a venit la poarta manastirii un batran sarac si i-a spus
portarului : " Parinte, spune-i egumenului ca a venit un frate al lui de departe cu
multa osteneala si doreste sa vorbeasca cu dansul " . S-a dus portarul manastirii, dar
egumenul ospata si vorbea cu bogatii. Cand i-a spus, a raspuns cu asprime
portarului : " Nu ma supara acum. Nu ma vezi vorbind cu oamenii ? Pentru ce ai
slobozit pe acest sarac in manastire ? " . Auzind acel sarac nu s-a tulburat, ci a stat
in asteptare la poarta pana seara. Dupa cinci ceasuri a venit la egumen un oarecare
om bogat si l-a intampinat egumenul in poarta. Atunci i-a spus saracul acela; " Am
a-ti spune un cuvant, parinte " . Dar egumenul nu l-a bagat in seama, ci l-a lasat la
poarta si s-a dus la cina cu bogatul. Apoi iar l-a petrecut pana la poarta si nu a luat
in seama rugamintea saracului aceluia. Deci, inserandu-se si vazand el ca nu-l
primeste egumenul, s-a apropiat de portar si i-a zis : Asa sa-i spui egumenului : A
venit Hristos la tine si nu l-ai primit ! Deci, intrucat cauti cinste omeneasca, iata, de
acum voi trimite la tine pe cei bogati si putemici din toata tara aceasta, ca lucruri
pamantesti doresti, dar bunatatile Mele nu le vei vedea ! " In clipa aceea s-a facut
nevazut. Era Iisus Hristos in chip de sarac ! Sa invatam de aici, parinte, ce mare
putere are milostenia la saraci pentru mantuirea noastra. Ca odata cu saracul vine si
Hristos la usa noastra. Deci, cei care avem cate ceva, sa le dam, ca sa nu plece de la
noi intristati. Iar cei care nu au, sa-i mangaie macar cu un cuvant si sa se roage
pentru ei. Sa ne amintim de parintele Vichentie Malau, mare duhovnic la Secu si
Agapia. Cand venea cate un sarac la chilia lui si nu mai avea ce sa-i dea, se ducea
pe la parinti sau maici si le zicea : " Va rog, imprumutati-ma cu o suta de lei, ca a
venit Hristos la mine si nu am ce sa-I dau ! " Asa faceau parintii nostri. Asa sa
facem si noi ! Saracii sunt mantuirea noastra.

264. Care este importanta milosteniei pentru mantuirea sufletului ? Milostenia

singura mai poate inlocui pe celelalte fapte bune ?
Am aratat mai inainte ca adevarata milostenie trupeasca si sufleteasca izvoraste din
dragostea de Dumnezeu, si de aproapele. Daca cineva este milostiv, fara vreun scop
rau, unul ca acela are dragoste de Dumnezeu si de aproapele si prin aceasta el
implineste toata Legea, deoarece " dragostea este implinirea legii si legatura
desavarsirii " ( Romani 13, 8-10; Coloseni 3, 14 ) .