Blaga nu face o critica artei occidentale.

Blaga reuseste sa aduca intr-o

lumina mai buna arta bizantina si cea asiatica. Fenomenul islamic este insa la
acea vreme exclus din discutie. Acesta este atacat cu foarte mare prudenta de
catre Ren Gunon (1886-1951), iar reactia crestinatatii occidentale a fost
vehementa. Abia Henry Corbin reuseste sa-l faca prezent in discursul
contemporan.
In acest concert al demascarii ICONOCLASTIEI OCCIDENTALE se
inscriu o serie intreaga de exegeti ai fenomenului cultural. La inceput acestia sau orientat spre descoperirea altor taramuri ale cunoasterii si largirea domeniului
cu culturile extra europene. Aceasta distantare a fost si intentia grupului Eranos
- condus de Jung si unde o sumedenie de savanti proveniti din foarte multe
domenii ale gandirii, de la Einstein la Mircea Eliade, comunica idei in sensul
restabilirii rolului ONTOLOGIC dar mai ales al celui TEOFANIC al simbolurilor.
Blaga il numea TEOZOFIC. El se inscrie alaturi de Carl-Jung, Ren Girard,
Ren Gunon, Henry Gouhier, Gilbert Durand, George Dumzil si Mircea Eliade
in familia acelor excelenti oamenii de cultura care au contribuit fundamental la
ideea ca revelatia religioasa si gandirea simbolica se intalnesc in "misterul
<gnostic> al libertatii umane. Occidentul modern a distrus gandirea simbolica
a societatilor traditionale, punand in locul acelei inepuizabile surse epifanice
realismul perceptiei, naturalismul ateu, antropocentrismul derealizat si dictatura
semnului profan... Freudismul reduce simbolul la o functie disimulata legata de
realitatea unei sexualitati imature si nesatisfacute. Sociologia transforma
simbolul intr-un semn arbitrar menit sa fixeze conventiile comunicarii.
Antropologia levi-straussiana limiteaza simbolul la o combinatorie formala
dependenta de structura inconstientului si de o sintaxa mitica aleatorie. In sfarsit
istoria mentalitatilor traduce pulsatia simbolica a arhaitatii in logica unui
evolutionism etnocentric lipsit de orice referinta <eshatologica>. Sprijinite pe un
esafodaj nominalist, toate aceste discursuri cad in afara Fiintei lui Dumnezeu".
(15)
"Dogmatismul <teologic>, conceptualismul <metafizic> (impreuna cu
prelungirile sale ockhamiste") (16) si finalmente semiologia <pozitivista> nu
reprezinta decat epuizarea treptata a puterii omului de a intra in relatie cu

trasncendenta dar si slabirea puterii naturale de mediere proprie simbolului"

(17).
Mult mai tarziu, fata de Blaga, Gilbert Durand face o revelatie
asemanatoare relativ la arta bizantina si ortodoxa, pe care o investeste cu acea
"dubla slujire" care face ca prin imagine (semnificantull) raporturile dintre
semnificat si constiinta religioasa - sa nu fie doar conventionale dar chiar
<intime>. Iata pe scurt argumentele sale:
Gandirea occidentala a vehiculat un anumit tip de imaginatie epifanica
inca de la Platon (Banchetul, Timaeus). Erigene, din zorii Evului Mediu sustine o
idee asemanatoare celei platoniciene (corespondenta dintre lumea ideilor si cea
sensibila). Gnoza valentiniana raspunde definitiv vesnicei intrebari a lui Bazilide
<in ce fel se leaga de lucruri fiinta necreata si autarhica?>: prin ingeri spune
Valentin - aceste elemente intermediare dintre perfectiune (pleroma) si lumea
reala imperfecta (lucrurile sensibile, inclusiv omul n.n.) sau eoni. Acestia pe
care ii gasim si in credintele orientale, sunt mediatori intre trasncendenta
(semnificatul) si lumea concreta intrupata (semnificantul) sau simbolul.
Angelologia - dupa Henry Corbin e consecinta extrema a platonismului,
vehicularea simbolului in sens transcendent. Ea a ramas in arta occidentului
crestin pana in perioada romanica. Aceasta pastreaza inca evocarea simbolica,
aluzia, alegoria si mai ales suprapunerea semnificat-semnificant in cadrul
simbolului. Goticul occidental permite insa derapajul spre un realism perceptiv
exprimat fie intr-un expresionism al durerii chinuite, fie intr-un manierism al
dragalaseniei feminine. Din simbol se ajunge la un "syntem" adica o imagine ce
vizeaza in primul rand recunoasterea sociala, segragatia conventionala. Ca si
conventie, simbolul devine, iata, dogmatic. Tot atunci, dupa cum sesizeaza
Bernard Morel, teologia latina a tradus cuvantul grecesc <mister> in
<sacramento>, dar acesta "nu reda intreaga bogatie a cuvantului grecesc. In
misterul grecesc exista o deschidere spre cer, un respect al. inefabilului, un
realism spiritual, o forta in exaltare pe care moderatia logica si concizia juridica a
sacramentalismului roman nu le pot exprima" (18). Evul mediu s-a incheiat cand
au disparut ingerii. De atunci occidentul parcurge sase secole de progres
"pozitivist".

IV.4. Imagine si simbol. Arhetip cultural

Dupa cum se mentiona anterior, in concertul cercetatorilor carora le
datoram reinstalarea in cultura a simbolului, o mare contributie a avut-o Henry
Corbin. Ca si in cazul lui Ren Gunon, viata personala si opera s-au impletit in
sinteza a doua universuri, cel crestin si cel islamic. Ipostaza aceasta de "situare
intre" - la limita - permite acea distantare favorabila observatiei si sintezelor.
Henry Corbin descopera in arta islamica acea lume unde personajele
legendare nu numai ca abunda dar chiar se intalnesc in acel spatiu de
comunicare speciala pe care numai revelatiile epifanice si hierofanice o fac
posibila. Corbin o numeste "mundus imaginalis" si isi consacra o mare parte
din viata studiului ei, resuscitand alaturi de alti cercetatori rolul simbolului si al
imaginii in cultura. Daca simbolurile diverselor culturi au devenit obiect de studiu
stiintific ca o componenta sine qua-non a studiului culturilor arhaice, la Ren
Gunon ele vadesc o reorientare catre sacralitate a preocuparilor occidentale,
desi toate titlurile celor trei editii dovedesc prudenta stiintifica a abordarii
sacrului. (19)
Contemporan cu el, Mircea Eliade (20) semnaleaza momentul reaparitiei
simbolismului in Europa ca o fericita coincidenta cu invazia culturilor africane,
oceanice, asiatice, indice sau central-americane. Eliade semnaleaza interesul
Europei catre lumea extraeuropeana numai in legatura cu doua mesaje: cel
crestin si cel comunist, singurele care vehiculeaza mituri si simboluri ca
instrumente ale soteriologiei (doctrine ale salvarii). Dar Europa nu mai este
singura creatoare de istorie. In perioada celor 150 de ani de pozitivism, literatura
a mentinut vie continuitatea legendelor si miturilor, in special cele legate de alte
culturi. Simbolurile preced limbajul si gandirea discursiva. Simbolurile au o
sumedenie de intelesuri care toate se inmanunchiaza in jurul IMAGINII, care
este intotdeauna plurivalenta si perena. Forma pe care o capata imaginea
simbolica poate fi degradata, laicizata, modernizata, profana, dar esenta ramane
ca

un

insondabil

filon

inconstient

de

experiente

precedente,

poate

transcendente. "Simbolurile si miturile fac parte din fiinta umana si este cu

neputinta sa nu le gasim in oricare ipostaza existentiala a omului in cosmos"
(21). Aparuta in acelasi timp cu cartea lui Rene Guenon, cartea lui Eliade
"Imagini si simboluri" reuseste sa aduca o noua interpretare a acestui raport:

imaginea este structura "forte"- perena, iar simbolul - semnul este structura
"slaba", variabila, concreta, efemera dar reala. "Simbolurile constituie un limbaj
ce permite primele <sinteze mentale> ale umanitatii, prin legatura magica dintre
Noapte, Apa, Femeie, Moarte si Nemurire" (22).
Primul concept morfologic pe care Eliade il repune in discutie este acela
de arhetip: model acosmic si uneori procosmic a ceea ce exista in lumea
actuala. Folosit la inceputul carierei sale si sub forma de prototip, mai tarziu
acest cuvant primeste la Eliade un continut diferit de Jung. La Jung arhetipul e
un motiv formal psihologic, "forme si imagini colective care apar aproape pe tot
pamantul constituind mituri si in acelasi timp produse individuale autohtone de
origine necunoscuta" (23).
Ele au o latura obiectiva intrucat pot fi deduse din diferitele traditii
religioase si folclorice si o latura subiectiva, intrucat sunt produse autohtone si
autonome ale subconstientului personal. Cand vorbeste despre latura obiectiva,
Eliade se refera mai ales la acceptiunea data de Jung a termenului. Dar
principala desosebire consta in faptul ca Eliade da arhetipului intelesul de
categorie formativa, ontologica. Pentru omul arhaic, ca si pentru cel platonic,
realitatea nu apartine lumii actuale ci lumii arhetipurilor. Tot ceea ce face e o
copie a unui prototip divin sau a anui gest cosmologic. "Intreaga viata a omului
este, in realitate, o continua reluare a unor gesturi primordiale - reductibile la
cateva arhetipuri - dar fiecare dintre ele este intr-un anumit sens o teofanie."
(24)
O interesanta interpretare a acestei teme o face Alberto Perez Gomez in
lucrarea sa "Pentru o hermeneutica ca discurs arhitectural" (25), unde acesta
atribuie o functie masculina timpului liniar, una feminina timpului ciclic si o
functie androgina viitorului ce se va exprima intr-un non-sine - o schimbare a
subiectului. Tema a fost discutata de Eliade in " Arhetipul androginului" - din
Mitul Reintegrarii (1942) si mai tarziu de Horia Roman Patapievici. Teritoriile,
templele si orasele sunt arhetipuri celeste.
Raportul sacru si profan este una din temele eliadiene care au relevat
cercetarii sale de o viata intentionalitati filozofice si nu numai ontologice. Omul
arhaic se supune istoriei. Omul modern se opune ei. Omul arhaic traieste
evenimentul in numele rapelarii sacrului. Omul modern s-a indepartat de sacru,

dar acesta exista in lume ascuns si irecognoscibil. .Criza omului modern ar

putea avea o solutie: cultura, eruditia. Aceasta inseamna constientizarea
apartenentei la o cultura, la un centru. Prin traditie, omul modern poate accede
la sacru. Sacrul precede lumea si o transcede. Noi oamenii moderni trebuie sa
ne salvam prin gasirea propriei noastre excelente si aceasta nu se poate
exprima decat exersand in propria-ti cultura.
.Constantin Noica spune despre Eliade ca, spre deosebire de
predecesorii sai, Eliade "reimpaca spiritul cu sine, redandu-i demnitatea" el
are "bunatatea de a vedea in cultura bolnava a timpului nostru, formele de
sanatate, de mantuire". El a semnalat primul "declinul si provincializarea Europei
si insemnatatea spiritualitatii lumilor extraeuropene". El a revitalizat "functia
universala a simbolului si a mitului" si a deschis "zarile veacului XXI". Asemeni
lui Parsifal el propune lumii o regenerare pe dinauntru, care singura ar putea
duce la insanatosirea spiritualitatii moderne. Singura crima si stupiditate a
istoriei a fost uitarea (nu asa cum afirma FRAZER in "Creanga de aur" ca
"istoria este un sir de crime si de stupiditati"). Cultura inseamna "pietate si
respect" (26).
IV.5. Spatiul sacru, timpul sacru, simbolismul centrului.
Prin hierofanie se intelege manifestare a sacrului. "Sacrul se poate
manifesta oriunde si cu toate acestea exista hierofanii privilegiate." (27) Una
dintre ele este:
SPATIUL SACRU
Sacralitatea unui anumit spatiu este data de mitul cosmogonic. Spatiul
sacru prezinta urme ale intamplarilor de la origini: astfel de urme sunt hierofanii.
El participa la un "centru" al lumii, relativ din punct de vedere logic, dar absolut
din punct de vedere ontologic (pragmatic). "Orasul si constructiile sunt
compendii ale cosmosului. O constructie primeste viata printr-un sacrificiu care
repeta in ultima instanta, sacrificiul cosmogonic". (28)
TIMPUL SACRU
Timpul sacru se prezinta paradoxal ca un timp circular, reversibil si
recuperabil, un fel de "etern prezent mitic reintegrat periodic prin rituri".(29)
Repetarea anuala a cosmogoniei asigura reintoarcerea in

"illo tempore", la

timpul inceputurilor, cand fiecare lucru capata o forma. Se petrece deci o

<regenerare> a timpului insusi si chiar a actorilor ritului. <Timpurile festive>
prilejuiesc contemporaneitatea cu zeii.
Timpului anistoric ii corespunde timpul sacru, iar celui istoric, timpul
marcat de evenimentul trait. Timpul anistoric este o constanta, una din
dimensiunile binomului spatiu-timp - unde timpul anistoric este infinitul. Timpul
istoric este variabil, cumulativ, are o derulare ascensionala de jos in sus si este
ireversibil. Timpul anistoric este inaccesibil ca si transcendenta insasi. Cel istoric
este parte din fiecare din fiintele vii, atata timp cat exista. Este deci o experienta
traibila. Acestea erau conceptiile pana la Mircea Eliade. El a demonstrat ca cele
doua categorii ale timpului au cateva puncte comune:
Ambele sunt variabile din punct de vedere subiectiv, ca dimensiune: mai
lungi sau mai scurte functie de intensitatea trairii sau de sentimentul pe care
aceasta traire il provoaca.
Ambele categoriii permit atingeri, scurtcircuitari, intersectari. Prin timpul
ciclic - atat "illo tempore" revine in viata noastra (punctual prin exercitiul unei
manifestari festive sau traditionale), cat si noi, prin gestul zilnic putem sa ne
instalam in vesnicie, daca suntem "instalati" in cultura (orientati - ar spune Paul
Barbaneagra).
Ireversibilitatea timpului este infirmata prin acceptarea timpului ciclic.
SIMBOLISMUL CENTRULUI
In lumile arhaice centrul era intersectia a trei lumi: cerul, pamantul si
infernul. Orice microcosm are un centru. O stanca, un arbore, muntele cosmic,
casa e o "imago-mundi".
"Vatra, altarul este limita casei, la greci pusa sub protectia Hestiei, care
era insasi personificarea acestei centralitati.. Vatra era centrul casei, dar si al
Greciei, focul central al pamantului si insasi esenta, natura intima a oricarui
lucru. De aceea, pentru greci exilul era pedeapsa suprema. Tot vatra era si
centrul locuintei taranesti romanesti; vatra semnifica fixarea, adapostirea si
reunirea familiei, mai mult decat casa insasi. Notiunea de vatra se extinde la
"vatra satului" si mai departe la "vatra stramoseasca". (30)
Casa inseamna in traditiile asiatice, o punere in ordine, o luare in posesie
a spatiului, sau mai bine zis o repetare a cosmogoniei.

"In india, cand se construieste o casa, inainte de a se pune prima piatra,

astrologul indica punctul fundatiei care se gaseste deasupra sarpelui care
sustine lumea. Mesterul constructor infige un tarus in sol exact in punctul
desemnat pentru a fixa mai bine capul sarpelui. O piatra de baza e pusa apoi
deasupra acestuia. Aceasta se va gasi exact in centrul lumii. Actul de fundare
repeta actul cosmogonic, pentru ca infigerea tarusului in capul sarpelui si
<fixarea>. lui imita gestul primordial a lui Soma sau India. Sarpele simbolizeaza
haosul, amorful, invizibilul. Decapitarea lui echivaleaza cu un act de acreatie,
trecerea de la virtual si amorf la formal" (31)
La civilizatiile orientale, orasele erau asezate in AXUS MUNDI pe centrul
Pamantului ca axa ce leaga cerul cu infernul. Babilonul este asezat pe Poarta lui
APSU. Ierusalimul este asezat pe "gura lui TEHOM". La romani, templul era
locul de intalnire dintre zeitati si lumea subpamanteana. Ziguratul era un munte
cosmic s.a.m.d..(32)
Problematica centrului este insa alta la Eliade. Centrul inseamna esenta,
problema insasi. Parsifal a salvat lumea pentru ca a pus problema esentei, a
nemuririi. In absenta acestei probleme, lumea se vestejeste si moare. Numai
preocuparea <esentiala> este salvatoare. Astfel Europa nu mai e centrul lumii.
Abordand aceeasi atitudine atee si indiferenta fata de traditie si identitate ea
neglijeaza problema esentiala, pierzandu-si pozitia privilegiata de centru cultural
al lumii. Europa, prin atitudinea sa, s-a provincializat in raport cu centrul.
In felul acesta, Eliade a relaxat termenul de "creatie", inlocuindu-l cu cel
de cultura. Omul contemporan este condamnat la eruditie. Dar din aceasta
damnare, el se va salva. Lumea moderna este acum lipsita de Dumnezeu - de
miracol, de incantare. Doar creatia o va salva.
Lumea moderna a redus spatiul la o abstractiune. Pornind de la teoriile
newtoniene, care se bazau pe ipoteza limita a spatiului - considerat o unitate
omogena, izotropa, inodora si incolora, grila folosita in arhitectura moderna este
o explicitare in forma concret materiala a omogenizarii spatiului in sens
newtonian (vezi teoriile cubului ca pozitiv al grilei, sau trama modulara
tridimensionala abstracta sau concretizata in muchii materiale ca negativ al grilei
la arhitectura lui Le Corbusier, Richard Meyer, etc.) Azi, deconstructuvistii ca
Peter

Eiserman,

neaga

hegemonia

grilei

absolute

si

experimenteaza

organizarea ei in termenii eterogeniei, a axialitatii si a anizotropiei. Aceasta

conduce discutia spre o recentralizare, reaxializare a spatiului, de ce nu, in sens
abisal? La Wexner Center, Peter Eiserman organizeaza grila tridimensionala
centrala dupa o axa oblica ascensionala. Se cauta, deci, zone de interes,
focare.
Toata discutia contemporana legata de diferenta dintre sit si loc (vezi si
capitolele ulterioare) priveste de fapt diferentierea dintre spatiul fizic obiectiv si
cel al constiintei, care este subiectiv. Locul e spatiul subiectiv, alimentat de
memorie, uneori colectiva si in orice caz venita pe linia inconstientului, dar
creator de stari profund emotionale.
Suntem oare acum pe cale sa reprimim un zeu? "Caci zeii se nasc cand
spatiile isi pierd izotropiaO prima anizotropizare a spatiului a avut loc, se pare,
inaintea monoteismului si anume prin retragerea sacrului in cer (prima cadere) si
crearea astfel a raportului de transcendenta.Inaltul verticalul, elevatul continua
sa exprime modalitatea prin excelenta a sacrului. Aparitia zeului (Dumnezeu
intrupat pentru lumea crestina), apoi retragerea sa din imediatul palpabil - vezi
recetacolul sacru (templul, biserica) - a facut posibila aparitia transcendentei ca
idee gandibila" (33).
Toata perioada prerenascentista foloseste notiunea de spatiu sacru in
sensul unui loc geometric de manifestare a transcendentei. Acesta e
receptacolul - oferit de arhitectura, care utilizeaza imaginalul ca lume
gandibila, imaginarul ca model de creatie si imaginea ca vehicul de
comunicare. Simbolurile sunt multiple, concrete, variabile.
Renasterea pastreaza inca imaginalul exprimat in filologie, arta, dar si in
stiintele oculte si magie. Ioan Petru Culianu, un discipol si continuator al operei
lui Eliade, se intreaba "ce a putut elimina brusc de pe scena istoriei tipul uman al
Renasterii, inlocuindu-l in numai doua secole cu tipul rational - laic, cel care in
golul lasat de plecarea lui Dumnezeu a inventat stiinta moderna? Raspunsul
este clar: puritanismul, prin cele doua instrumente gemene ale actiunii istorice:
Reforma si Contrareforma. Acestea au denuntat pactul dintre crestinism si
filozofia pagana, care a condus la ecloziunea libertatii de spirit renascentiste."
(34). Kierkergaard spune ca definirea credintei, implica esecul ei. Max Weber si
R.K.Merton sustin la randul lor ca scolastica si protestantismul au pus bazele

stiintelor moderne. Adevarul trebuie scos la lumina chiar daca prin mijloace
speculative si ipoteze false, abstractizari si conventii.
Stiinta nascuta in secolul XVIII este iconoclasta. "Laplace facea un titlu de
glorie din dubla performanta de a fi reusit sa elimine din corpul volumelor sale
<Mecanique celeste> atat referirile la Dumnezeu cat si imaginile ilustrative
In acelasi sens, mecanica cuantica simbolizeaza in mod cert un triumf al
gandirii de tip algebric asupra gandirii care poate deveni vizibila sub chipul
geometriei

Adica

un

triumf

al

nonfigurativului

asupra

figurativului

Paralelismul cu evolutia similara a picturii nu va scapa nimanui" (35)

Dar

arhitectura?

Arhitectura

moderna

incrimineaza

ornamentul

excluzandu-l din limbajul sau. Arhitectura moderna incearca sa esentializeze

spatiul prin concretizarea unor notiuni absolute in sens Kantian. Infinitul e redat
prin omogenizarea grilei si expansiunea ei pluridimensionala. In aceslasi timp
spatiul arhitectural primeste o completare in definirea sa, sporind numarul
calitatilor: el poate fi centripet sau centrifug, deschis sau inchis, extravertit sau
introvertit, dinamic sau static. Toate aceste atribute spatiale sunt exersate in
conditiile unei drastice reduceri a mijloacelor de expresie. Si toate acestea se
petrec in contrast cu explozia tehnologica. Aceasta explozie sfarseste prin a
oferi lumii un instrument nebanuit si miraculos de a plasmui fantasme
ordinatorul. Geometria fractala se exprima prin generarea de identic si diferit
dupa o regula a autosimilaritatii.
Identicul diferit este tema reluarii ornamentului in arhitectura din
perspectiva istoricizanta (Michel Faucault, Jacques Derrida, Franoise Choay,
Walter Benjamin).
Ormanentul este semn informativ si formativ (Rolland Barthes, Charles
Morris, Sanders Peirce), este cuanta culturala (Umberto Eco).
In aceasta privinta, crestinismului, prin vocatia sa de a se reproduce la
infinit in diverse culturi si de a-si pastra esenta identica, ii corespunde figura
geometriei fractale. Teza apartine lui Horia Roman Patapievici si e sustinuta cu
fervoare si vigoare stiintifica pana la capat.
Prin contrast, lumea islamica conserva identicul, impunandu-l altor
civilizatii pana la distrugerea acestora si reproducandu-se la infinit identic, pana
la secatuire.

"Interesul pe care-l starneste lumea islamica in occident, nu consta in

modul sau, de altfel brutal si destructiv, de a se inscrie in alte civilizatii, cat mai
ales prin faptul ca prin aceasta politica a pastrat intacta facultatea sufletului si
spiritului de a creea imagini si de a le face sa devina reale in acea lume
imaginala pe care o aduce in lumina Henry Corbin" (36)
Fractalul ca metoda de cercetare in cultura: iata o performanta realizata
de Ioan Petru Culianu, care, in cartea sa, Gnozele dualiste ale occidentului,
reuseste sa "danseze" intr-un impresionant noian de cunostinte provenite dintr-o
eruditie derutanta, gratie unei metode bazate pe intelegerea geometriei fractale.
Sistemul de gandire dualist este autogenerat printr-o tendinta de a se perpetua
la infinit si care precede si transcede "gnozele duale" ca exprimare teoretica
articulata - Reforma si Contrareforma, dar mai ales sistemele gnostice duale
(maniheismul, paulicianismul, bogomilismul etc.) sunt de fapt tributare unui
sistem de dezvoltare binara a alternativelor in cadrul unor ramificatii de tip fractal
"Toate au ca sursa Geneza biblica - primele trei capitole si toate se inscriu in
acel tip de gandire ce admite <a patra dimensiune a spatiului>, posibila doar ca
urmare a cunoasterii teoriei relativitatii a lui Einstein". (37)
NOTE CAPITOLUL IV
1. W. WORRINGER, Arta egipteana, 1927
2. Christian Norberg SCHULTZ, The Language of Architecture, Datutop review
nr.14, 1998
3. Idem.
4. Lucian BLAGA, Orizont si stil, Ed, Humanitas, Bucuresti 1994
5. Idem 2.
6. Ibidem.
7. De altfel Florenski recuza cu indarjire orice apropiere cu misticismul. Acesta
din urma e o orgie erotica de abstractiuni duale sau de puteri
imperecheate.
8. Anatol E BACONSKI, Occidentul iconoclast, Revista Dilema, nr.97/nov/1994
9. Idem
10. Ochmanismul, alaturi de averoism sunt derivate ale conceptualismului
aristotelic reluat in secolul XIII de catre crestinismul occidental

11. Gilbert DURAND,l'Imagination symbolique, Op. Cit

12. Idem
13. Rene GUENON, Simboluri ale stiintei sacre ,Editura Humanitas, 1997, apud
Ed Gallimard, 1977, Symbolles fondamentaux de la science sacree, 1952
14. Mircea ELIADE, Imagini si simboluri, Editura Humanitas 1994, apud Editura
Gallimard, Images et symboles, 1952
15. Idem
16. Ioan Petru CULIANU, Mircea Eliade, Editura Nemira, Bucuresti, 1995
17. Cf.I.P.CULIANU, Freud, Jung, Wittgenstein, Ragnaglio librario, 43/1976
18. Ioan Petru CULIANU, Op. Cit la nota 22
19. Alberto Perez GOMEZ,
architectural,

Pour une hermeneutique comme discours

AEEA Conference "Architecture and Behaviour", Ascona,

martie 1994
20. Constantin NOICA, Simple introduceri la bunatatea timpului nostru, Editura
Humanitas, Bucuresti, 1992
21. Idem 24
22. Ibidem
23. Ibidem
24. Gabriel LIICEANU, Reperes pour une hermeneutique de l'habitation, Les
Symboles du lieu , l'habitation de l'homme, Cahier dirige par C-tin Tacou,
Editura L'Herne, Paris, 1983
25. Mircea ELIADE, Images et symboles, Op. Cit
26. Idem
27. Horia Roman PATAPIEVICI, Cerul vazut prin lentila, Editura Humanitas,
Bucuresti, 1993
28. Idem
29. Ibidem
30. Ibidem
31. Horia Roman PATAPIEVICI, Postfata la Ioan Petru CULIANU, Gnozele
dualiste ale occidentului, Editura Nemira, Bucuresti, 1998
32. Ibidem.
33. Ibidem.
34. Ibidem.

35. Ibidem.
36. Lucian BLAGA, Spatiul mioritic, Ed. Humanitas, Bucuresti 1994.
37. Idem.
`
CAPITOLUL V
DESPRE SPECIFICUL LOCAL
V.1.Identitate locala si specific local. Cateva definitii.
La capitolul I al acestui studiu incercam sa facem o nuantare, departajand
notiunea de identitate locala fata de cea de specific local, atribuind identitatii
locale, o constienta inscriere a colectivitatii in caracteristicile culturale si o
asumare a acestora in sens creator: traditia ca inspiratie pentru gestul cultural.
In acest timp, specificul local presupune o anumita

grupare de trasaturi

puternice, distincte de altele, dar care nu se constituie in mod necesar in surse

de inspiratie creatoare. Aceste caracteristici raman la nivelul pasiv, constatativ,
in timp ce identitatea locala se exprima activ in creatie.
Specificul local poate fi dat si numai de caracteristici obiective, fizice.
Identitatea locala nu se poate exprima in afara elementului uman. Putem
vorbi despre specificul local al asezarilor situate in Pirinei, dar ne gandim la cu
totul altceva cand vorbim despre identitatea basca, de pilda.
Specific local poate fi un teren accidentat, o laguna sau un litoral marin,
dupa cum de asemeni poate fi o densitate mare, sau un regim de inaltime
scazut, sau o retea de strazi intortocheate sau dimpotriva drepte. John Ornsbee
Simonds numea aceste caracteristici: trasaturi de forta majora ale sitului (1).
Acestea pot fi la randul lor "naturale" sau "create de om".
Referindu-se cu precadere la teren, John Ormsbee Simonds se limiteaza
la a defini situl ca un teren de amplasare a unei viitoare opere arhitecturale. Situl
este in acest fel privat de una din dimensiunile esentiale ale spatiului si anume,
verticala. Discutia ramane insa extrem de interesanta, mai ales daca ea se
limiteaza la teritoriul natural de mare intindere: natura insasi sau situl rural. In
urban, lipsa acestei dimensiuni devine mai pregnanta si ne-am obisnuit sa
vorbim despre spatiul de amplasare a unei biserici intr-o piata, si nu de situl ei.

Discutia se complica in anii '70 cand, notiunea de sit reapare privita dintro perspectiva ce implica timpul (a patra dimensiune a spatiului), emotionalul
(subiectivul) si memoria colectiva (constienta si inconstienta). Apare astfel o
noua notiune locul - asupra careia ne vom opri, nu insa inainte de a lamuri
cateva notiuni.
V.2. Despre sit
Situl privit ca loc de amplasare a unei viitoare constructii poate avea
caracteristici

geografice

puternice

majore,

imuabile

(relieful,

clima,

caracteristicile solului, vegetatia etc.). De asemenea exista elemente minore,

modificabile (traseul unei ape, un deal sau o colina, o parte de padure, o
mlastina). Caracteristicile unui sit mai pot proveni de pe urma unei actiuni
umane, si atunci avem de asemeni de a face cu trasaturi imuabile (o sosea, o
cale ferata, o linie de inalta tensiune, un metrou, un context urban istoric
valoros, un context arhitectural viabil, etc.) sau modificabile (drumeaguri sau
retele edilitare de mai mica importanta, cladiri izolate nevaloroase sau poluante
etc.).
Situl este localizabil geografic si topometric. El are limite clare
dimensionale si caracteristice geometrice finite, reperabile, obiective. El apartine
lumii sensibilitatii perceptive, concretului, materiei.
Situl poate prezenta caracteristici atat de puternice si distincte incat sa se
constituie in specificitate locala (exemplul orasului San Gimignano unde silueta
medievala a celor cateva zeci de turnuri apare de departe calatorului ca o
padure de turnuri crenelate).
V.3. Contributii teoretice la largirea sferei notiunii de spatiu arhitectural
Situl caracteristic a devenit pentru prima data obiect de studiu in
perioada romantica a iluminismului. Romanticii, prin reprezentantii lor reuniti in
jurul miscarii Einfuhlung, introduc factorul psihic in perceptia spatiala prin ceea
ce ei numesc empatie si intropatie, dar leaga intotdeauna emotional forma
perceputa sensibil de starea sau pregatirea receptorului uman. Romanticii
(Shelling, Hegel, Ruskin) legau "situl caracteristic" de ruine care, de fapt, acelea
starneau emotia.

Ulterior, miscarea Gesthaltista - afirma ca forma e o functie a psihicului si

ca tipul de configuratie a formei conduce la semnificatia configuratiei.
Felul in care peisajele contribuie la sporirea tensiunii dramatice sau
tragice in cadrul operei de arta literara, a fost pentru prima data sintetizat de
Gaston Bachelard in renumita sa lucrare La poetique de l'espace publicata in
1982. Caracterul participativ al spatiului (natural sau artificial) este evocat prin
descrieri literare aflate in opere celebre ale literaturii universale (Becket,
Furtuna, Mizerabilii, etc).
"Spatiul sesizat de imaginatie nu poate ramane spatiul indiferent <livrat>
masurii si reflectiei geometrului. El este trait. Si este trait nu numai in
<pozitivitatea> sa, dar cu toate partialitatile imaginatiei." (2)
Pitorescul, caracteristicul, nu mai sunt elemente pasive, constatative, ci
active si participative. Pentru prima data, apare o noua atitudine in perceptia
spatiala. Ea corespunde schimbarilor intervenite in definirea crizei arhitecturii
moderne si a cercetarilor definirii spatiului arhitectural ca un "total Gesthalt"
(Christian Norberg Schulz).
Criticii Chartei de la Atena remarcau deja, ca neglijarea contextului
alaturat tehnologiilor moderne au facut din sit o cantitate neglijabila:
-"ranirea" peisajului (si adeseori anularea caracteristicilor sale) de catre
buldozer;
-neglijarea energiei naturale (orientare, apa, soare, vant, etc.) in favoarea
celei artificiale (electrice, petrolifere, atomice);
-asigurarea unui confort rezultat din echiparea urbana care conduce la
neglijarea distantei in comunicare;
-viteza de constructie, toate aceste lucruri au accentuat depersonalizarea
si "abrutizarea" arhitecturii ultimilor 40 de ani - remarca John Ormsbee Simonds
si Pierre Von Meiss.
Aldo van Eyck (in Forum nr.4, Amsterdam, 1960) afirma ca: "oricare ar fi
semnificatia <spatiului> sau a <timpului>, locul si evenimentul inseamna mai
mult Spatiul (in sine, n.n.) nu ofera locuri, iar timpul nici atat. Fa o <primire>
din fiecare poarta si da o <fata> fiecarei ferestre. Fa din fiecare un loc; o
sumedenie de locuri din fiecare casa si din fiecare oras" si mai departe "un

oras e o casa mare, iar o casa e un mic oras" orasul e o <multitudine> de

locuri".
In 1960, Kevin Lynch publica The Image of the City (Imaginea orasului)
(3) in care ne sensibilizeaza asupra topografiei terenului natural (in oras, n.n.)
indemnandu-ne la o mai rezonabila interventie asupra acestuia.
In 1972, Vittorio Gregotti scrie despre "Teritoriul arhitecturii" unde ne
invita la o noua lecturare a spatiului urban: cea etica. Hartile, fotografiile, sunt
numai suporturi, instrumente ale lecturii. Ele nu vorbesc nimic despre
dimensiunea afectiva a sitului. (4)
Vogl Goknil afirma ca arhitectura ca spatiu e o "experienta traita a
environmentului" (mediului n.n.) (5)
Cea mai importanta contributie la instaurarea si definirea notiunii de "loc"
in discursul arhitectural o datoram lui Heidegeer, iar ulterior lui Christian Norberg
Schulz si Pierre Von Meiss.
Heidegeer restituie arhitecturii menirea salvarii omului prin ceea ce "lasa"
in urma sa. Ca obiect, arhitectura are doua fatete: una aratata, dezvaluita
(alehteia) si una ascunsa (lehteia) Arta arhitecturii face posibila comunicarea
prin mijloacele sale proprii aceea ce a "ramas" dincolo de ce a fost dezvaluit.
"Spatiul (habitat uman, n.n.) este esentialmente ceea ce a fost
<menajat>, ceea ce a fost facut sa intre in propria-i limita Limita nu e aceea
unde un lucru inceteaza sa existe, dar mai ales, cum grecii au observat-o, aceea
de unde un lucru incepe sa existe" "Poezia vorbeste in imagini si natura
imaginii este sa lase ceva sa fie vazut. De aceea poezia serveste viata. Ea
releva lucrurile asa cum sunt si il face pe om capabil sa realizeze scopul
existentei sale in lume: a locui poetic" "Constructiile aduc peisajul locuit mai
aproape de om si, in acelasi timp, fac posibila intimitatea locuirii prietenesti sub
intinderea cerului" (6).
Analizand mormantul realizat de Carlo Scarpa pentru familia Galli,
Christian Norberg Schulz atinge aceasta problema a "ramanerii" in lume, prin
arta arhitecturii. Mormantul e o structura esentiala caci apeleaza la ideea
Absolutului care se leaga de moarte. "Timpul trece, viata omului ajunge la
sfarsit. Dar Absolutul care devine manifest in viata, ramane. Ramane ca
structura esentiala". Situata "intre pamant si cer", ca si viata noastra a

oamenilor, arhitectura ca arta e mijlocul de a face aceasta conditie <vizibila>"

(7).
V.4. Despre loc, nascator de identitate.
Sa incercam asadar, alaturi de Pierre Von Meiss o sintetizare a
caracteristicilor locului.(8)
Locul vadeste o experienta traita.
Locul e incarcat de o memorie individuala sau colectiva.
Locul creeaza stari emotionale, afective, si care opereaza cu imaginatia
ca instrument.
Locul presupune stabilitate - introvertire, localizare in timp.
Locul propune un timp de oprire sau unul de actiune, de dinamism.
Locul dispune de forme "convenante" (Vitruviu, Alberti, Schulz) - adica,
forme care sugereaza ceva ce a ramas prin traditie in urma repetarii lor in
acelasi sens.
Locul isi creeaza din ambiguitati, limite, praguri, din spatii de tranzitie sau
atmosfera - sursa unor armonii formale si functionale.
Locul este prin excelenta eterogen. El nu e neutru sau indiferent ci
dimpotriva, focalizat, pe centre, axe, noduri.
Arhitectura ca loc (asa cum Louis Kahn incerca sa demonstreze utilizand
lumina ca unul din materialele spatiului) ofera prilejul unei experiente traibile.
Locul este prin excelenta subiectiv.
Locul este suportul, receptacolul sacrului.
Dar cel mai important dintre toate este faptul ca locul este principalul
suport de identitate:
"-ca fiinta umana, homo sapiens, care se distinge de lumea fizica,
minerala, vegetala si animala;
-ca membru al unui grup in care impartaseste si discuta aceleasi valori
ca: familie, partid politic, club etc.;
-ca individ care-si pastreaza o marja de libertate si de responsabilitate
personala, distingandu-se de grup si de toti ceilalti; fiecare om este unic." (9)
La cele de mai sus am adauga ca identitate locala a unui grup e
exprimabila in locuri comune grupului, si care sunt de cele mai multe ori
destinate unor evenimente traibile colectiv: festivitati comemorative, religioase

sau laice - sarbatori prilejuite de evenimente unice sau rarisime, traditii sau rituri.
Toate aceste experiente colective au loc in spatiul culturii. Monumentele,
muzeele, bisericile, sau salile sportive sunt astfel de locuri. Dar si spatiile
exterioare sau ansamblurile lor. Functiunile si calitatile locurilor colective (dar si
a celor individuale) sunt cu atat mai incuantumabile, mai inefabile, cu cat
identitatea culturala pe care o exprima este mai puternica, mai vizibila.
Cu cat incarcatura de memorare colectiva este mai mare, cu atat mesajul
locului este mai puternic. Astfel, cum romanticii germani au remarcat, ruinele,
cetatile, siturile arheologice sunt, neindoielnic "locuri".
NOTE CAPITOLUL V
1. John Ormsbee SIMONDS, Arhitectura peisajului, Ed,Tehnica, Bucuresti,
1967.
2. Gaston BACHELLARD , La potique de l'space, Ed.Presse Universitaire de
France, Paris, 1983, apud.1957.
3. Kevin LYNCH, The Immage of the City, Ed.Dunod, Paris, 1976.
4. Vittorio GREGOTTI , Le territoire de l'architecture, Ed.L'Equerre, Paris, 1982,
apud il territorio de l'Architettura, 1972.
5. Vogt GOKNIL, Architecktonische Grundbegriffe und Umraumerlebnis,
Zurich,1951
6. Martin HEIDEGGER, Btir, habiter, penser, Esseis et Confrences,
Ed.Gallimard, Paris, 1958.
7. Christian Norgerg SCHULZ , The Language of Architecture, Op. Cit la nota
15 Cap I
8. Pierre Von MEISS, De la forme au lieu, Presse Polytechnique Romande,
Laussane, 1986.
CAPITOLUL VI
EXEMPLE DE LOCURI CELEBRE
VI. 1 Locuri istorice
Valea Regilor - Egiptului antic, Ruinele templului Zeitei Hatsepsut de la
Deir-El-Bahr, ruinele orasului Pompei, dar si templele sacre ale Dacilor situate
in Muntii Orastiei, Cetatea Sarmisezetuza Raegia sau Ulpia Traiana situate la

poalele muntilor, cetatile medievale de la Dabaca, Ilidia sau Pescari (Moldova

Noua), cetatea Neamtului sau a Sucevei - sunt cateva exemple de ruine, care in
calitatea de lor de "locuri", unde milenii sau secole de "istorie traita" sunt
prezente inca cu mesajul lor emotional si afectiv, ne pot conduce catre o
identitate culturala locala manifesta prin urme concret palpabile: arhitectura.
Ansamblurile si siturile istorice, sunt de asemeni locuri care focalizeaza
culturi identitare. Manastirile Moldovei - atat de originale ca limbaj arhitectural si
mai ales iconografic - atestate ca valoare universal recunoscuta de organismele
UNESCO si inscrise in patrimoniul cultural, printre traseele cultural-turistice
europene, povestesc despre o lume profund mistica "orientata" (credincioasa),
extrem de spirituala - unde istoria respira inca in prezent, unde epifanicul si
hierofania sunt manifestari cotidiene, o lume stranie, linistita care traieste "intru
mister si relevare" (cum ar spune Blaga).
Orasele vechi, cele care au fost crutate de brutalitatea razboaielor sau de
opresiunea dezvoltarii moderne - sunt locuri. O simultaneitate de stiluri
arhitecturale succesive, o fermecatoare ambiguitate de forme si de functiuni, un
amestec incitant de trecut si de prezent - afirmat inevitabil prin mijloacele
tehnice de comunicare ale epocii actuale, iata imaginea unui oras istoric.
Nu exista turist cultivat care sa nu trepideze de emotie cand vede pentru
prima oara un oras celebru sau un loc renumit. Cine oare nu vibreaza de cate
ori trece prin Paris, Londra sau Roma? Cum am putea sa nu ne emotionam pe
laguna venetiana sau in muzeul Prado? Cu cat stii mai multe despre ceeace
vizitezi, cu atat emotiile si trairile se amplifica. Deseori, nestiind nimic despre un
lucru il uiti cu desavarsire dupa ce l-ai vizitat in timp ce simpla cunoastere a
legendei sau a istoriei unui loc starneste interesul inainte chiar de a-l vedea. E
mai importanta deci memoria, istoricul locului decat locul in sine.
Nu numai un oras, un monument istoric sau o cladire incarcata de istorie
este "un loc". Monumente recente sau cladiri recent construite pot fi locuri daca
forma si functiunea lor sunt semnificative si unanim acceptate si intelese.
Mesajul poate fi acela al arhitectului sau dimpotriva, al beneficiarului, sau poate
proveni chiar din tema program.

VI.2. Extinderea Muzeului evreiesc din Berlin , Daniel Libeskind

Unul dintre arhitectii contemporani, al carui mesaj este extrem de puternic
- dar in acelasi timp extrem de original - este Daniel Libeskind. Remarcat mai
ales in urma construirii Muzeului evreiesc din Berlin - ca o extindere a celui
existent, Daniel Liebeskind a reusit sa-si concretizeze acolo cateva idei foarte
puternice ca mesaj. (fig. 1)
Muzeul nou adaugit este un zig-zag cu un gol linear care-l strabate,
ascensional. Invizibilul, golul se face singur simtit si e perceput de fiecare
vizitator ca o prezenta absenta - aceasta este un mod de intelegere etica
diferita de cea functionala de pilda - Planul a pornit de la patru "linii directoare",
fiecare reprezentand o directie, trimitand la cate un artist sau om de stiinta
celebru care traia in Berlin inainte de "holocaust": Schnberg, Mosen sau Aaron,
Deportarea evreilor din Berlin, "One way street" - a lui Walter Benjamin. Dupa
Daniel Liebeskind, textul arhitectural este unul tautologic Arhitectura e o arta
politica. De aceea muzeul se ocupa de o parte a istoriei netratata in acea parte
de lume. Arhitectura nu este o chestiune de alegere, ci una de implicare.
Simbolismul muzeului este evident. Piatra de altar ce dateaza din secolul
XIII inainte de Cristos si destinata tiranului asirian TUKUTHI NINARTA I, este
gravata cu imaginea tiranului ingenunchiat in fata tronului zeului sau. Acesta
este gol ca si patul gol din varful ziguratelor. Absenta celebreaza sacralitatea.
Asemeni lui Wittenstein la "Palatul Stonbourough, unde acesta a construit un
volum de sase metri cubi, inchis si inaccesibil, pentru a suscita esotericul
inefabilului, Daniel Liebeskind doreste sa exprime prin spatiul sau vid
semnalarea unei pete albe a istoriei o distanta existenta in proximitate, dar
inexorabil inaccesibila - o pierdere, uitare, o indolenta, etc. Nu mai putea exista
si o aluzie la sacru. Dar cel mai mult reprezenta o vointa politica de a separa o
portiune de cladire - din campul obisnuitului economic si administrativ"(1).
Pentru cea mai mare parte a lumii sensul acestui ax (vidul) care
strapunge zig-zagul cladirii - implacabil, liniar si ascensional - reprezinta destinul
mesianic al poporului ales, care dincolo de vicisitudinile istoriei, de suferintele si
abjectiile lumesti, este optimist si progresist.

Golurile ferestre ale cladirii sunt ca niste crapaturi dezordonate sugerand din interior imaginea resimtita de evrei in momentele transportarii lor
catre lagarele de concentrare in vagoane de marfa.
Daniel Liebeskind foloseste "un CODEX in care "vechiul limbaj ramane
esential pentru formarea noului". (2)
VI. 3. Muzeul Victoria & Albert, Londra, Daniel Libeskind
Asa de pilda, la extinderea muzeului Victoria & Albert din Londra, ineditul
formelor si complexitatea gandirii sunt cu atat mai indraznete cu cat se
adreseaza unei societati prin excelenta conservatoare, traditionalista.
Unul din coduri este inspirat din colectia de mozaicuri ceramice ale
muzeului care devine "semnificat". Sensul acestor mozaicuri, fragmentarea si
diversificarea, respectand insa unitatea ideii este preluat de niste elemente ale
fatadei numite "fractile" - concepute matematic de Cecil Balmond - de la Ove
Arup. Acestea devin forma a expresiei. Substanta expresiei e sticla, opaca sau
transparenta, "inteligenta" fractilelor e data de generarea lor care duce cu
gandul la arta lui Eschr.
Cel de-al doilea cod este inspirat din <tortul de nunta> Victorian. Trecerea
de la o constitutie robusta si opaca la baza la un "observator" transparent la varf
poate conduce la multiple sensuri din care unul dintre cele mai grave ar fi
"dimensiunea abisala" care, asemeni golului - distanta inaccesibila de la Berlin
ar putea avea rol de proximitate. Parcurgerea muzeului de la baza spre varf se
poate face in doua moduri corespondente unor modalitati de atingere a divinitatii
(la Londra) sau a absentei (la Berlin). (fig. 2)
Lucrarile lui Liebenskind vadesc o implicare culturala, incarcare cu
semnificatii multiple, fiind un scop explicit in arta sa.
VI.4. Getty Center, Los Angeles, Richard Meier
Arhitectii contemporani, constienti de importanta semnificatiei, pe care un
loc trebuie sa o transmita, au reusit sa realizeze astfel de "locuri".
Am pomeni astfel - Parcul la Villette din Paris - al lui Bernard Tschumi,
sau Getty Center - a lui Richard Meier. (fig. 3)
Acesta din urma primeste in incredintare directa cel mai mare ansamblu
muzeal atribuit vreodata unui singur arhitect.

Richard Meier este un arhitect de factura <leit modernista> postcorbusianista. Pe langa limbajul cunoscut a lui Le Corbusier:: forme
geometrice simple, volume platoniciene, grila tridimensionala, principii de
compozitie enuntate de Le Corbusier, etc., Meier afirma ca incearca restabilirea
unui echilibru emotional prin introducerea unui element generator de viata "lumina" - pe care o foloseste in senul in care aceasta este folosita in baroc
pentru dezvaluirea volumelor. Albul cladirilor sale este atat suportul material
care-i permite manuirea substantei luminoase, cat si simbolul depasirii conditiei
pur fizice umane. "Albul este emblema efemera a miscarii perpetue. Albul este
intotdeauna prezent, dar niciodata acelasi, stralucitor in claritatea zilei, argintiu si
efervescent sub bataia razelor lunii pline. Intre oceanul constiintei si imensa
materialitate a pamantului se intinde o linie alba, totdeauna miscatoare - albul lumina - mediul intelegerii si al putintei de a transforma". (3)
Dispus pe o colina situata in aprepierea Los Angeles-ului, Getty Center
se intinde pe o distanta de 44,5 ha. "Eu vad o structura clasica, eleganta si
austera rasarind din dealul dur de roca, un fel de structura aristoteliana. Uneori
ma gandesc ca stilul natural copleseste ansamblul, iar alteori vad structura
dominand terenul. Cele doua, constructia si situl, sunt intr-un continuu dialog, o
perpetua imbratisare care formeaza o singura entitate. In mintea mea ma intorc
la romani, la vila lui Hadrian, la Caprarolla, cu succesiunea de spatii, sensul de
ordine si modul in care constructia si terenul sunt una", spune Meier.
Pentru ca arhitectura si situl sa devina "un loc", trebuie sa existe si sa fie
evidenta vibratia "mesajului" pe care acel "loc" il are de transmis.
Mesajul poate proveni din insasi tema de proiectare. Dar acest lucru nu
este de ajuns; desigur nu vom construi un centru comercial fara parking, o ferma
agricola fara apa, o carciuma langa biserica, sau o scoala pe o artera de mare
viteza. Dar numai faptul ca aceste greseli nu s-au facut, nu inseamna inca totul:
o arhitectura corecta nu inseamna un loc neaparat. O serie intreaga de conditii,
de cele mai multe ori necuantumabile, inefabile, trebuiesc indeplinite pentru ca
mesajul sa fie prezent. Un cimitir, un parc de distractii, o biserica sau un bar de
noapte au fiecare dintre acestea elemente, armonii, culori, relatii, forme ce pot fi
puse intr-un acord de natura sa creeze o atmosfera sugestiva. Acesta ar fi
mesajul temei.

Pe langa acest mesaj al temei, exista situatii cand artistul doreste sa

transmita mesajul sau. Daniel Liebeskind, Shinohara sunt artisti care, trecand
dincolo de mesajul tematic reusesc sa transmita un puternic mesaj propriu, o
atitudine pe care o iau fata de o problematica sau alta.
Legate de o tema filozofica comuna: prezenta absentei, fiecare din cei doi
arhitecti mentionati raspund diferit: Daniel Liebeskind insereaza spatii vide,
inaccesibile, in timp ce Shinohara exalta nevoia prezentei unei functiuni
traditionale tocmai prin privarea spatiului de acea functiune. Vestibulul e o piesa
nelipsita in locuinta traditionala japoneza: in el se petrec functiuni importante
pentru viata familiala: primirea oaspetilor, servirea ceaiului, rugaciunile divine
s.a.m.d., care au conform traditiei japoneze, un caracter de ritual. La White
House, Shinohara elimina vestibulul tocmai pentru a semnala prin absenta acuta
lui prezenta in cadrul livingului.

NOTE CAPITOLUL VI
1.JORMAKKA Kari, An interview with Daniel Liebeskind - Datutop, nr.18, 1997.
2.Idem.
3.* * * The Architectural Review, nr. 1212, February 1998
CAPITOLUL VII
CARACTER RURAL
VII.1. Definitii dupa Gromort
Inainte de a incerca o analiza a trasaturilor caracteristice unor volume
arhitecturale in definirea SPECIFICULUI LOCAL, vom incerca sa elucidam
problema CARACTERULUI arhitectural in general.
Dupa Gromort, "caracterul este ceea ce face ca la prima vedere sa
apreciem un monument pentru ceea ce este".(1) Gromort face distinctiile
urmatoare:
-caracter relativ - recunoastem functiunea cladirii caci ea seamana
arhetipului (biserica are clopotnita etc.) Caracterul relativ se obtine "facand tot

ceea ce trebuie pentru ca edificiul sa se claseze in categoria sa, asemananduse cu <tipul curent> despre care noi posedam cateva vagi notiuni ". .
-caracterul absolut face ca o cladire anumita sa se distinga de altele cu
aceeasi functiune.
-caracter in sine - distinge cladirea fata de orice alta cladire in general.
Considerat astfel (atasarea fata de categorie), caracterul unei cladiri nu
are valoare cu adevarat estetica, ci mai ales o valoare de comunicare. Nu e
nevoie ca asemanarea cu prototipul sa atinga identicul.
Dupa cum este acceptat de catre majoritatea teoreticienilor, caracterul
face apel la prototip, sau arhetip.
Arhetipul arhitectural
Deseori, arhetipul este, fie un model

foarte vechi (cel mai vechi

cunoscut), fie primul in cadrul unui sir paradigmatic de modele in cadrul unui
program. Am putea deci deduce, ca la nivel de arhetip nu putem separa total
forma de functiune, si cu atat mai putin de ceea ce simbolizeaza.
Primul arhetip de cladire cunoscut de omenire a avut un caracter sincretic
de templu si locuinta in acelasi timp (primele megaroane). Acestea ofereau
adapost atat omului cat si zeilor. Vatra - centrul casei si "axus mundi" intretinea
focul sacru si focul laic - prozaic - profan.
Locuinta - cel mai vechi program din istoria omenirii a avut in perioada
arhaica o determinanta majora: natura. Ea exprima o relatie biunivoca si
interdependenta om + pestera; om + padure; om + ape; om + zapada; om +
pamant etc. Locuinta exprima o relatie la fel de importanta pe dimensiunea
verticalului

abisal:

raportul

cu

transcendenta.

Orice

"instalare

umana"

presupunea " luarea in posesie a unui spatiu pe pamant" printr-un act ce repeta
cosmogonia" (2)
Evolutia civilizatiei a condus la o tot mai mare independenta a functiei de
locuire fata de natura chiar daca proximitatea cu aceasta aduce mereu
prospetime si vitalitate trairii umane.
De-a lungul istoriei arhitecturii s-au desprins cateva MODELE DE
LOCUIRE exprimate printr-o VOLUMETRIE ARHETIPALA prezenta sincron pe
arii mari geografice (3).

Volumul de tip cort - iurta mongola, locuinta arhaica chineza, locuinta

preistorica dunareana - adopta o forma de sectiune conica pe un plan circular.
La iglu-(locuinta circulara) - arhetipul este un derivat ar cortului, avand un
plan circular si o acoperire boltita sau chiar semisferica (locuinta bosimanilor din
desertul Kalahari, sau a populatiei Mali, sau iglurile eschimosilor, care sunt de
fapt o succesiune de spatii semisferice reunite de coridoare boltite.
Lumea civilizatiei greco-romane arhaice adopta ca arhetip al locuintei
megaronul. El are o forma dreptunghiulara in plan si este alcatuit din trei
registre: antevestibulul (spatiu deschis, acoperit si marginit de doua prelungiri
ale peretilor longitudinali), vestibulul (prodomos) separat de primul printr-o
amfilada de coloane si cella (domosul) - incaperea propriu-zisa ce are un orificiu
in acoperis in dreptul vetrei. Clima blanda si precipitatiile foarte rare, au condus
la aplatizarea unghiului acoperisului sau chiar la acoperisuri terasa. Megaronul
este, de fapt, modelul ce genereaza templul si mai putin locuinta.
In Romania arhetipul arhaic este bordeiul, adica o locuinta ingropata pe
trei laturi in pamant si ale carei forme in plan sunt patrate sau multiplu de
patrate. Ingroparea in pamant a peretilor si evazarea acestora spre baza,
permitea pante usoare ale acoperisului.
VII.2. Criterii morfologice. Situl rural. Asezarea rurala. Volumetrie,
functiune, semantica.
Caracteristicile de specificitate ale spatiului urban, sau a celui rural, pot fi
analizate sub aspect morfologic, functional sau semantic.
Sub aspect morfologic vom incerca sa gasim intotdeauna trasaturile
caracteristice ale sitului, apoi cele ale volumelor, apoi a retelei stradale (tesutul)
si silueta localitatii.
In cazul analizei functionale vom trece de asemenea gradat de la analiza
habitatului la nivel unifamilial la cea a unei colectivitati restranse si in cadrul
acestei ultime categorii vom incerca sa comparam cateva colectivitati situate
respectiv in rural profund; in urbanismul modern - est european; urbanism
modern - nord european. Vom incerca sa gasim explicatii si sa tragem cateva
concluzii legate de felul cum - o colectivitate prin raportul reciproc: societate cadru de viata, poate sa prospere, asumandu-si identitatea ca o conditie

intrinseca a existenteii. Cum, dimpotriva, un cadru construit inadecvat contribuie

la alienarea societatii care-l populeaza.
Caracteristicile sitului rural - prezinta cateva trasaturi generale
independente de cele oferite de geografia locului (relief, clima, vegetatie).
Acestea ar fi:
-terenul este ieftin;
-dimesiunea mare a terenului, depinzand de proprietate; terenul poate fi
parcelat conform unei situatii existente, dar in general nu se pun problemele
lipsei de spatiu;
-orientarea cardinala a spatiului construit nu este restrictionata decat de
conditionarile rezultate din functiunile impuse de tema;
-peisajul este hotarator, trasaturile sale sunt cele care impun caracterul
constructiei. Daca dorim o atitudine transanta, oricum vom avea un dialog cu
acest peisaj: de evocare, negare sau prefigurare a sitului;
-raportul cu peisajul este unul expansiv, extravertit, casa se extinde in
peisaj;
-accesele sunt anevoioase, uneori neamenajate si accidentate;
-echipamentele edilitare lipsesc si trebuiesc cele mai putin costisitoare
rezolvari, in cadrul unor oferte pe cat posibil locale;
-proximitatea mediului natural prezinta pe langa avantajul permanent al
resurselor primare si nepoluante si dezavantajul agresiunii pe care mediul o
poate avea fata de habitatul uman. De aceea se obisnuieste proiectarea unor
spatii de tranzitie, care au rolul creerii unui microclimat, o zona tampon de
protectie. (4)
Atat situl urban cat si cel rural pot fi dependente de caracteristici legate de relief,
configuratia terenului fiind o componenta extrem de importanta in definirea
sitului.
Situl orizontal prezinta restrictii minime sub aspect compozitional.
-compozitia este aici factor determinant si nu exista nici un impediment in
afara de cel functional sau structural care sa dicteze forma planului: planurile pot
fi centrale (patrate, cercuri in forma de U, T, L, C), liniare (panglica, pieptene
etc.), perimetrale, explodate, in retea, etc.

-gratie predominantei infinitului orizontal, orice element vertical primeste

un rol important in definirea volumului.
-monotonia sitului atrage compozitii libere, avand in sine caracteristici
forte, mesajul arhitectural nu provine neaparat din contextul oferit de teren.
-in cazul unui teren liber, fara vecinatate, este extrem de importanta
problema scarii umane.
Situl in panta prezinta in raport cu cel orizontal o sumedenie de
conditionari care se transforma in restrictii pentru constructia ce o avem de
amplasat.
-stabilitatea este un sentiment profund uman care trebuie sugerata in
cazul constructiei pe un teren in panta. Problema este de fapt sa invingi forta
gravitationala, fie printr-o asezare in trepte a constructiei, fie prin ridicarea
platformelor deasupra pantei. Constrangerea acestora poate deveni o sursa de
creatie extrem de provocatoare.
-varful pantei este expus stihiilor, in timp ce la baza lucrurile sunt mai
calme. In schimb privelistea oferita de zonele inclinate la altitudine ridicata este
mult mai cuprinzatoare decat cea de la baza.
-accesele sunt o problema dificila fie ca e vorba de accese auto sau de
cele pietonale, panta trebuie invinsa in trepte, terasari, ziduri de sprijin s.a.m.d.
-terenul in panta prezinta dificultati privind scurgerea apelor pluviale, dar
si altele legate de echipamentul edilitar.
-compozitia planului este tributara considerentelor de mai sus, care sunt
mai impoirtante decat "vointa de forma" exprimabila in terenul orizontal. Totusi
intalnim si aici toata diversitatea de forme ale planului pe care o gasim si la
compozitia in plan orizontal, doar ca volumul rezultat este mai pitoresc si mai
interesant pe terenul inclinat in conditiile in care conditionarile pantei sunt luate
in seama de catre proiectant.
VII.3. Arhetipul rural romanesc
In incursiunea istorica a modelului arhaic de viata am facut referire la
acele arhetipuri de rural profund - adica ancestral sub aspect temporal si pur
sub aspectul claritatii expresiei formale si al corelarii acestei expresii formale cu
modul de viata.

Arhitectura e o experienta traita in trei dimensiuni: ontologica,

gnoseologica si axiologica. Ruralul profund exprimat de arhitectura are o putere
de reverberatie si o pulsatie ascensionala pana in zilele noastre. Exista si azi pe
glob numeroase zone unde populatia traieste in rural profund. Aceste zone
(Africa, Oceania) corespund si unui nivel extrem de redus de dezvolttare
economica suprapus unei "inchideri" intr-o cultura care a refuzat (sau careia I sa refuzat) schimbul cu alte culturi. Ontologicul, gnoseologicul si axiologicul
exprimat prin arhitectura ca limbaj - comunicare - al acestor civilizatii este
extrem de apropiat lumii arhaice.
Obisnuim sa extrapolam, totusi, termenul de rural profund al lumii
arhaice - in zone de cultura contemporana unde s-a conservat in trasaturile ei
cele mai importante, arhitectura traditionala si aceasta este inca activa ca model
formativ, adica este capabila de autogenerare si de asimilare a noului
(schimbului din sfera altor culturi, de regula urbane si de aici - universale) in
conditiile pastrarii esentei traditionale nechimbate si recognoscibile.
Pentru a aborda problema caracterului arhitecturii rurale sub aspect
volumetric vom analiza mai intai arhetipurile formale, in legatura cu cele
functionale si mai putin pe cele semantice (evidentiate mai ales in decoratie),
principii de compozitie sau expresia arhitecturala.
Un foarte bun exemplu de analiza il constituie studiul realizat in 1987 de
un colectiv de arhitecti, facut sub indrumarea Institutului Central de Cercetare,
Proiectare

si

Directivare

in Constructii, intitulat "Studii

de arhitectura

traditionala". Studiul are ca preocupare fondul arhitectural traditional romanesc

si cuprinde atat fondul rural, cat si cel urban, precum si arhitectura semirurala si
semiurbana - exprimata in arhitectura conacelor boieresti sau in arhitectura
aulica. Este foarte interesant de remarcat ca arhitectura religioasa, desi e
purtatoarea cea mai importanta a traditiei in arhitectura, a fost eludata complet,
desi se stie ca aceasta este un model generator viu. Se explica insa acest lucru
prin citirea subtitlului: studiul a fost facut "in vederea conservarii si valorificarii
(traditiei) prin tipizare. Ori bisericile nu constituie obiect de studiu in perspectiva
tipizarii in decada anilor '80 cand a fost elaborat studiul.
ARHETIPUL RURAL ROMANESC (fig.1) porneste de la doua forme
volumetrice: primul este un volum paralelipipedic cu acoperis in doua (A1) sau

patru ape (A) ca singur nucleu compozitional, iar al doilea este un volum similar
ca nucleu compozitional de baza, dar mai are un volum secundar, care se
constituiee in nucleu compozitional de accent (B1, B). In raport cu zona
etnografica de care apartin, cele doua forme arhetipale cunosc subvariante,
functie de modul de solutionare al acoperisului.
Conform studiului pomenit mai sus (5), pentru zona de sud a Romaniei,
locuinta dacica de la Popesti (jud.Galati) reconstituita de arhitectul Dinu
Antonescu, este arhetipul generator de modele in zonele de campie din sud: pe
vaile Ialomitei, Dambovitei, Ilfov, Teleorman, Dolj, Timis, Galati. (fig. 2)
Zona de nord a Romaniei are ca arhetip locuinta dacica de la Arpasul de
Sus (reconstituire istoric Ion Gladariu), aceasta generand variante in zonele:
Alba, Bihor, Satu-Mare, Maramures, Suceava, Neamt, Iasi.
Zona subcarpatica, reprezentata de judetele Gorj, Valcea, Arges,
Prahova, Buzau, Vrancea, are ca arhetip locuinta dacica de la Costesti
(jud.Alba) reconstituita de arhitectutul Dinu Antonescu si numita "turn", pentru ca
genereaza modelul turn-cula sau locuinta multietajata.
Trasaturile comune ale acestor modele arhitecturale grupate pe cele trei
mari zone geografice ar consta in urmatoarele:
-Impartirea volumului in trei registre: registrul inferior masiv si cu goluri
putine - sugerand un fenomen de orogeneza; registrul median - locuinta
propriu-zisa - marcat de spatii intermediare de legatura cu exteriorul (prispe,
foisoare, geamlacuri) si registrul superior - acoperisul - componenta
importanta in dimensiunea si plastica volumului, care exprima statica sau
dinamism si constituie o componenta esentiala a particularizarii pe zone.
Fata de repertoriul universal sau european, descrierea de mai sus ar
putea sa conduca la suprapuneri sau identitate, dar e bine sa specificam ca
ceea ce individualizeaza modelul romanesc rural de celalalt european este rolul
determinant in cadrul registrului median al spatiului semideschis (foisorul,
pridvorul), care intra in compozitie ca o dominanta esentiala, spre deosebire de
modelele rurale din vestul Europeri, unde, de cele mai multe ori aceste spatii
sunt adaugate (lipite) ulterior din terte necesitati.

Trasaturile distinctive intre cele trei zone geografice romanesti ale

modelelor se refera mai ales la ponderea diferita a registrelor sub aspect
proportional in cadrul volumului.
Registrul inferior face legatura volumului cu solul.
In zona de sud, registrul inferior este existent numai in Dolj, in restul
zonelor este aproape inexistent, deseori accesul in cladire se face la acelasi
nivel cu curtea. Acest lucru se explica probabil, prin organizarea gospodariei,
dar si prin calitatea solului sau prin nivelul apei freatice sau lipsa precipitatiilor.
In zonele nordice registrul inferior este marcat de cateva trepte. In
ambele cazuri, depozitarea se face la acelasi nivel (parter) cu cel locuibil.
Registrul inferior cel mai dezvoltat in raport cu celelalte doua registre se
afla in zona subcarpatica. Este registrul care preia declivitatea solului si,
bineinteles ca este utilizat in general ca depozit, dar in cea mai mare parte are si
rol locuibil. Modelul subcarpatic a evoluat la arhitectura boiereasca (rural cu
influente urbane) si a condus la modelul numit cula - unde acest registru
(inferior) putea ajunge la doua, trei nivele si avea rol de aparare. Masivitatea
volumului contrasteaza cu gratiozitatea registrului median si constituie una
dintre caracteristicile majore ale specificului rural romanesc.
Registrul median este caracterizat pentru toate zonele de doua trasaturi
comune: este locuibil si este bordat de spatii de tranzitie. Exista insa si aici
diferentieri pe cele trei zone geografice majore.
In sud, prispa sau tinda sunt spatii deschise, adiacente laturii
longitudinale si, deseori, lipseste balustrada (Dobrogea), tocmai pentru a inlesni
o comunicare mai intima cu spatiul exterior. Stalpii sunt de cele mai multe ori
nedecorati.
In nord, aceste spatii de tranzitie inconjoara casa pe doua sau trei laturi,
accesul facandu-se punctual, pe latura principala a volumului. Intre stalpii foarte
sculptati si pictati (in Maramures si Bucovina) si grinda longitudinala exista
forme de trecere, de asemeni sculptate, care dau impresia unei arcaturi.
Aceasta amfilada de arcade este caracteristica zonei de nord si o defineste in
raport cu celelalte zone.
In regiunea subcarpatica, o caracteristica distinctiva a registrului median
este foisorul. Acesta este nucleul compozitional de accent, reprezentat de un

volum secundar adosat celui principal si care e alcatuit tot din trei registre
dispuse pe verticala ca si intreaga cladire, doar ca in registrul inferior are loc
accesul la piivnita (garlici). Registrul median al foisorului este un spatiu patratic
semideschis situat exact deasupra pivnitei si din care se accede la locuinta, iar
cel superior, acoperisul, are axul coamei perpendicular pe coama principala a
cladirii. Foisorul este folosit ca un pandant exterior al camerei de zi. El este
amenajat in consecinta cu masa si lavite perimetrale si serveste ca spatiu de
detenta si de primire. Foisorul este foarte decorat si impodobit cu flori si cu
plante agatatoare - o piesa care da deosebit farmec locuintei rurale romanesti.
Registrul superior ocupa un loc important in distinctia caracteristicilor
celor trei zone, definind terminalitatea volumului.
In sud acoperisurile sunt relativ plate, iar invelitoarea era initial, de cele
mai multe ori, din stuf, iar azi din tabla.
In regiunile nordice, acoperisurile sunt inalte, cu pante abrupte, astfel
incat domina restul volumului, depasind jumatate din inaltimea totala a acestuia.
Invelitoarea este din sita, dispusa in mai multe starturi astfel incat, alaturi de
motivul inclinatiei pantei sa asigure impermeabilitatea fata de ploaie. Tot din
acest motiv, evazarea planului acoperisului permite o streasina foarte puternica,
care sporeste expresivitatea volumului.
In zonele subcarpartice, panta acoperisurilor este cuprinsa intre 30 0 si
450, iar invelitoarea este diin tigla sau olane. Acoperisul este rezolvat destul de
jucat datorita prezentei nucleului de accent (foisorul), iar acest lucru contribuie la
sporirea pitorescului intregului ansamblu.
Este de precizat faptul ca toate asertiunile de mai sus au un grad de
relativitate prin generalizare si ca, desigur, exista si exceptii: modele
imprumutate din alte zone si a caror prezenta in alt areal geografic decat cel al
arhetipului generator, justifica doar prin determinanta axiologica predominanta
(gustul estetic) fata de celelalte determinante (gnoseologica si ontologica).
VII. 4. Analiza funtionala a locuintei si a gospodariei rurale romanesti
Sub aspect functional cele trei registre prezinta caracteristici comune
tuturor zonelor geografice.

Registrul inferior - este generalizat ca zona de beci cu acces din

garlicisau pivnita cu acces din nivelul superior. Sub influenta arhitecturii de targ,
o parte din spatiile din registrul inferior devin locuibile.
Registrul median este de regula acela destinat locuirii si are sub aspect
functional cateva caracteristici comune:
-existenta a doua accese - unul principal pentru zona curata si altul
secundar - care face legatura cu anexele gospodaresti;
-existenta spatiilor semideschise care articuleaza spatiile locuibile cu cele
exterioare, si care, cum s-a mai spus, sunt gandite sa apartina intrinsec
volumului; (fig. 3)
-utilizarea sistemului de decomandare;
-rezervarea unei incaperi pentru oaspeti (camera curata) situata de obicei
la strada si incalzita ocazional;
-existenta unui nucleu secundar gospodaresc (bucataria de vara, polata,
prispa, magazia) aflat la nivelul curtii;
-folosirea eficienta a pantei terenului, realizandu-se nivele partiale
accesibile la nivelul acestuia, astfel incat intimitatea relatiei cu gradina sa fie
permanent pastrata. Se obtine astfel o deplina integrare a constructiei in sit,
confirmand ideea ca locuirea este una din programele in care geniul popular a
exprimat prin actul edificarii un gest cosmogonic. (fig. 4)
Daca volumul propriu-zis (ca obiect de arhitectura) al casei traditionale
romanesti prezinta caracteristici comune pe intreg teritoriul tarii, relatiile spatiale
ale organizarii gospodariei taranesti difera de la o zona la alta, iar acest lucru
conduce la o expresie plastica diferita a strazii, a spatiilor publice si au
consecinta a intregii asezari.
GOSPODARIA RURALA
Gospodaria rurala este o alcatuire spatiala delimitata de suprafata lotului
si care reprezinta unitatea functionala de baza a locuintei rurale. Gospodaria e o
succesiune de spatii auxiliare locuintei propriu-zise (bucataria de vara, chilerul
de sub polata inchisa, magazia, etc.) si spatii anexa (cotete, grajduri, fanare,
magazii pentru porumb, soproane, poiata, etc.).

Aceste spatii se grupeaza in jurul curtii (ograda) si sunt dispuse in volume

adosate locuintei sau independente de aceasta. De asemeni, spatiile acestea
pot fi inchise, sau semideschise.
Dupa forma si dimensiunea lotului, putem distinge trei categorii de loturi:
-lot dreptunghiular alungit,
-cu latura mica spre strada;
-lot patratic;
-lot dreptunghiular de forma alungita dispus cu latura mare spre strada;
-lot neregulat.
Amplasamentul cladirilor pe loturi este in general acesta:
-locuinta la strada,
-retrasa cu cativa metri, dar adiacenta cu latura lunga a lotului vecin.
In continuarea volumului locuintei se afla anexele gospodaresti, iar in
spate, delimitand curtea de gradina cultivata se afla anexele gospodaresti. In
felul acesta lotul este impartit in trei mari zone:
-curtea de flori - aflata la strada,
-curtea propriu-zisa (ograda) - loc larg cu functiuni multiple si cu rol de
focalizare functionala si
-gradina cultivata (functie de zona geografica ea poate fi de legume, de
porumb, livada sau vita de vie etc.).
Nu s-a descoperit nici o regula privind, insa, raportul casa-strada pe lotul
dat, in cadrul teritoriului Romaniei, cu o singura exceptie - zonele sasesti si
maghiare. Adica pe lotul dat, casa romaneasca poate sa fie amplasata fie la
strada, fie retrasa de la strada in marea majoritate a tarii indiferent de forma
lotului.
In schimb, locuinta saseasca - fara exceptie - sau locuinta ungureasca cu foarte multe exceptii, se afla la strada: exact pe linia frontului strazii (la sasi),
respectiv pe linie sau retrasa putin la unguri.
In consecinta, configuratia strazii la acestei asezari rurale este diferita:
-compacta si continua ca fronturi in zonele sasesti;
-rarefiata si alternand casa si gradina la satele romanesti.
Expresia

plastica

este,

in

consecinta,

una

de

fortificatie

si

inexpugnabilitate la sasi si alta, de comunicare, la romani. Aceasta alternanta

casa- gradina dispusa de-a lungul strazii satesti romanesti este remarcata si de
Blaga si transpusa in limbaj semantic ca matrice stilistica spatiala romaneasca:
spatiul ondulat.
VII. 5. Asezari rurale romanesti Probleme contemporane.
Alegerea terenului de asezare a satului - privit ca ecosistem, in
conformitate cu geografia terenului si posibilitatea acestuia de a asigura:
protectie, resurse potabile, exercitarea functiunilor de productie si de schimb
etc., a fost criteriul de pe urma caruia in toate zonele geografice ale Romaniei
ruralii au gasit posibilitatile de adaptare si convietuire cu natura, supunandu-i-se
si supunand-o. Fiecare tip de asezare (imprastiata, rasfirata, adunata) este un
exemplu fericit de in cadrare in natura a localitatii rurale.
Astfel,

asezarile montane (peste 800 m altitudine) caracterizate prin

pulverizarea vetrelor satului, asa incat uneori se ajunge la o contopire a

gospodariei cu locul de munca, desi cu odensitate foarte mica (doua, trei
asezari/100 km2) sunt asezari ce atesta cel mai puternic continuitatea noastra
multimilenara, muntii oferind capacitate de atractie, protectie, retinere si
sedentarizare a populatiei. Departe de a constitui un efect ingrijorator al
prezentei lor in peisajul montan, asezari ca cele din Culoarul Branului, Muntii
Orastiei, Poiana Ruscai, Muntii Apuseni, sau cele din depresiunile montane
(Maramures, Petrosani, Portile de Fier etc.) sunt exemple de asezari montane
romanesti specifice Carpatilor, neintalnite in alte masive montane.
Satele de deal si podis (400-800 m altitudine), rasfirate sau adunate, au
in tara noastra o maturitate istorica si sociala aparte. Cauzele avansului
demografic si economic fata de cele montane si de campie ar fi: instabilitatea
politica a tinuturilor de ses, motivari geologico-geografice, apropierea de caile de
acces, etc. Aceste asezari au constituit din vechime comunitati satesti - asa zise
sate devalmase - obstea sateasca fiind organizatia sociala de origine tribala
preexistand statelor feudale romanesti, coexistand cu acestea si rezistand in
timp printr-o reprezentare mai mult sau mai putin formala pana in secolul XX.
Documentele atesta obstea sateasca (sfatul) ca o adevarata putere politica in
Vrancea si Campulung Moldovenesc.
Satele de campie (pana la 400 m altitudine) reprezentand 43% din
numarul asezarilor si 80% din populatia tarii, provin (pe langa fondul adus din

antichitate) din satele sloboziilor geometric organizate in intravilan. Sunt asezari

adunate, cu caracter agrocerealier, concentrandu-se mai ales pe vai, iar dupa
relativa stabilitate politica (sec.XIX) ele ajung sa depaseasca demografic zonele
de deal (8-10 asezari /100km 2). Caracteristica spatiala a organizarii intravilanului
consta in ordonarea tramei stradale in special la cele de colonizare (satesti) sau
reminiscente antice (grila) (in Dobrogea).
Organizarea pitoreasca si functional-organica a ansamblurilor rezidentiale
rurale - dela vatra satului in ansamblu, la strazi, gospodarii si spatii comune
(centre civice), constituie ceea ce unii cercetatori numesc "urbanismul popular
romanesc". Unele sate sunt adevarate muzee "in situ". Este evident regretabil
faptul ca nu se cerceteaza suficient aceste ansambluri a caror calitati de
incadrare in relief, circulatii lesnicioase, rezolvarea "organica" a gospodariilor si
mai ales realizarea acelor spatii colective (hora, nedeile, targurile, sfatul
batranilor, sanziene, ceremonialuri) sunt atat de necesare aspiratiei spre o viata
sociala. Un exemplu de cadru

valoros este Piata de Rascruce pe Handor

sau strazile atat de bine adaptate terenului din Poiana Sibiului. Un interesant
exemplu de viata sociala colectiva il constituie colectivitatea rurala din cele 14
asezari satesti din trecatoarea Branului. Colectivitatea constienta de trecutul si
aspiratiile comune, continua si azi manifestari culturale frecvente, iar cadrul rural
actual (gospodariile, dotarile) constituie un exemplu reusit de felul in care poate
fi transmisa cultura generatiilor viitoare. (6)
Fenomenul urbanizarii petrecut fortat in anii comunismului a incurajat parasirea
satelor romanesti in special de catre populatia tanara cu cateva consecinte
destul de grave: depopularea satelor, cresterea mediei de varsta a populatiei
ramase, stoparea investitiilor statului, saracirea generala a populatiei rurale.
Repercursiunea imediata a fost aceea a degradarii patrimoniului existent pana la
o limita a carei gravitate s-a descoperit abia in anii de dupa revolutie. Foarte
putine tari europene se pot lauda cu o cantitate atat de mare de fond patrimonial
rural, dar in aceeasi masura putine tari au atat de multe localitati lipsite de
echipamente minime unei stari de civilizatie. In anii comunismului, e adevarat sau electrificat multe localitati, apa potabila si gazul au fost introduse in multe
sate si comune in special cele accesibile dar au ramas inca extrem de multe
localitati montane (in Muntii Apuseni, sau Bucovina), sau din campia

Baraganului neelectrificate si neaccesibile cu automobilul, astfel incat, la munte,

cateva saptamani, sau chiar luni pe an, in special iarna, cand zapezile troienesc
cararile, satele traiesc intr-o izolare completa. Abia de cativa ani incoace
telefonia mobila asigura comunicarea cu civilizatia a locuitorilor acestor zone
uitate. Principalul factor de izolare este lipsa drumurilor amenajate pentru
accesul auto. Un program european de fonduri nerambursabile e in curs de
derulare in vederea pietruirii majoritatii drumurilor satesti si el se desfasoara in
ultimii ani.
Cu ocazia unor actiuni planificate de strategii de dezvoltare regionala au
fost elaborate in toata tara in 1994 Planuri Urbanistice Generale pentru toate
localitatile inclusiv cele rurale. Cu aceasta ocazie s-a efectuat un inventar serios
al patrimoniului arhitectural existent, s-au analizat disfunctiunile si cauzele
acestora, s-au ierarhizat prioritatile, s-au modificat limitele intravilanului si s-au
stabilit regulamentele de constructie in rural, ce vor deveni litera de lege.
Ca urmare a experientei dobandite in urma implicarii in aceasta activitate,
(7) am putea afirma ca exista trei categorii de patrimoniu arhitectural rural
periclitat actualmente in egala masura din cauza lipsei de fonduri si a
inconstientei autoritatilor .
O prima categorie o constituie patrimoniul religios si cel aulic istoric.
Este vorba de biserici din secolul XVII de piatra sau din secolul XVIII de lemn (in
special in Transilvania, numai in judetul Salaj exista peste saptezeci de astfel de
biserici de o frumusete neintrecuta decat de cele din Maramures) si inca
existente intr-o stare degradata dar cele mai multe inca functionabile datorita
restaurarilor din anii 60 (pe vremea cand inca exista Ministerul Patrimoniului).
Tot in aceasta categorie intra si castelele, palatele, curiile, din zona Transilvaniei
(castelul Bontida un splendid exemplar al celei de a II-a Renastere germana si
neogotic, sau cel din comuna Dragu), culele, resedintele de vara si conacele
boieresti, sau urme ale unor constructii de aparare, aflate pe teritoriul
extracarpatin. O degradare continua caracterizeaza starea acesor constructii si
doar in rare cazuri aceasta a fost stopata de catre initiative individuale si private.
O actiune de restaurare concertata a patrimoniului se inregistreaza doar in
domeniul bisericilor de lemn in ultimii sase ani iar castelele sau conacele, doar
cateva au fost obiectul actiunii de restaurare a catorva fundatii straine.

O a doua categorie o constituie fondul de locuinte din secolul XVIII-XIX

avand o certa valoare arhitecturala si care sunt in general locuinte cu oarecari
pretentii facute din materiale si tehnici durabile si, fiindca reprezentative pentru
categoria sociala din care faceau parte, pastrand multe elemente specifice ca:
distributie spatial functionala a gospodariei si a locuintei propriuzise, alcatuiri
volumetrice specifice zonei, elemente de mobilier si de decoratie, etc. Studii
recente facute in ultimii ani impreuna cu studentii facultatii de arhitectura din Cluj
au descoperit numeroase valori patrimoniale nebanuite si extrem de speciale
in cazul unor colectivitati ce conserva cu dragoste valori traditionale in numele
perpetuarii lor identitare.
O a treia categorie a patrimoniului rural consta in constructiile parasite
cu ocazia desfiintarii gospodariilor colective. Imediat dupa revolutie, cladirile
acestea au fost mai intai distruse, devalizate si apoi parasite, impreuna cu o
parte a lotului corespunzator .Averile exprimate in terenuri agricole si paduri au
fost restituite fostilor proprietari, dar o mare parte a fondului colectivei a ramas
neadministrata si acest lucru a contribuit la continua lor degradare. Acum e
foarte adevarat ca marea majoritate a cladirilor apartinand gospodariilor
colective erau constructii minime fara nici un fel de valoare, si, bineinteles, nu ne
vom referi la acest fond patrimonial. Ne referim la acele sedii administrative ale
gospodariilor colective care au fost instalate in vechi conace sau resedinte
istorice valoroase si care din lipsa de mostenitori au ramas in parasire totala
neavand nici-un stapan si nefiind sub incidenta nici-unei responsabilitati. Statul,
in acest caz, prin reprezentantii sai in teritoriu este dator sa preia si sa
consolideze, restaureze si sa revitalizeze aceasta avere ce poate deveni o sursa
economica si identitara deopotriva.
VII.6. Analiza semantica a fondului patrimonial romanesc
Actul de edificare a fost la romani ca si la alte popoare un act
cosmogonic. La constructiile importante (si nu numai) acest act era precedat de
gesturi si ritualuri simbolice ce implicau sacrificiul. Acest ritual al sacrificiului
culmineaza la romani cu renumita legenda a Mesterului Manole, unde sacrificiul
e suprem: sotia maestrului. Aceasta legenda, cunoscuta si raspandita pe o arie
europeana mai larga - balcanica, se particularizeaza in Romania prin faptul ca

sacrifiul uman se face in scopul ctitoriei bisericesti, in timp ce la alte popoare

apare acest sacrificiu pentru o cetate, un pod, un oras. (8).
Ortodoxia, ca forma de religie insusita de poporul roman, este, cum s-a
demonstrat mai sus (cf. Blaga), o spiritualitate bipolara in sensul larg al
crestinismului, dar care admite si accepta sofianicul ca perspectiva asumata. La
polul transcendentei, aceasta e privita ca fiind "coboratoare", in spatiul pregatit
ca "receptacol". La celalalt pol - al celor "lumesti", sau trecatoare, preferintele si
categoriile (stilistice) sunt cele ale organicului. Iar casa, asa cum Heidegger
sustinea, se afla intre pamant si cer, casa va "ramane" facand existenta
oamenilor (efemera pe aceasta lume) semnificativa, durabila, perena.
Edificarea unei constructii presupune si durabilitatea ei, iar acest lucru se
exprima prin simbolistica ce completeaza decorativ locuinta romaneasca.
Repertoriul simbolic este alcatuit pe langa elementele cosmice (discul solar,
pomul vietii, etc) si de unul alcatuit din elemente geomorfice care impodobesc
capetele de grinzi sau stalpii si care erau destinate asigurarii durabilitatii si
protectiei cladirii. Aceasta reprezentare se inscrie in aria mai larga a
reprezentarilor totemice dacice, tracice s.a.m.d.
Locuinta rurala romaneasca, are la baza cateva principii compozitionale
care o inscrie in familia marilor valori patrimoniale universale, pentru ca participa
la validarea adevarului conform caruia, atunci cand ating esentele, anumite
valori identitare, pot sa aspire la universalitate.
Aceste principii ar fi:
-asimetria: Necesitati functionale, de orientare, de adaptare la sit,
conduc la formule mai curand adaptate contextului decat unor formule
compozitionale prestabilite ca simetria sau ierarhia. Din acest punct de vedere,
arhitectura traditionala romaneasca ofera potential de expansiune, de crestere si
schimbare, precum si de evolutie, asemeni arhitecturii traditionale japoneze,
care a fost din acest punct de vedere remarcata ca si continand germenii
modernismului.
-simplitatea volumelor: Din repertoriul volumetric fac parte volumele
simple clare, lipsite de ambiguitate, a caror intersectii si intrepatrunderi este
stapanita sub aspect geometric si tehnic. Lipsa, sau mai bine zis folosirea cu
masura a decoratiilor, folosirea peretilor masivi de culoare alba, a lemnului natur

si a alternantei plinurilor cu a golurilor si a umbrei, ca expresivitate plastica, o

inscriu in familia acelei optiuni estetice occidentale pentru care arhitectura e un
"joc savant al volumelor in lumina". (Le Corbusier).
-modularea: Folosirea (constienta sau nu) a principiilor proportionale si a
traseelor regulatoare si a dreptunghiurilor de aur a fost demonstrata de
cercetatori. (9) Modulul ancestral romanesc a fost cotul (cca. 33 cm) si (sau)
stanjenul (cca 2,30 m) (un om cu mana ridicata) (vezi si modulorul lui Le
Corbusier) care desemna inaltimea odailor principale, dar care exprima scara
umana a arhitecturii precum si disponibilitatea acestei arhitecturi spre
deschidere europeana.
-integrarea in natura: Exprimata prin inscrierea si adaptarea la relief a
volumului (fie acesta relief plat sau accidentat), prin integrarea volumului
locuintei in complexul functional format din unitatea gospodariei, dar mai ales
simbioza cu natura - integrarea cu natura este intermediata de spatiiile
semideschise care domina registrul median al volumului; aceasta integrare
demonstreaza optiunea catre organic a modelului de creatie. Perceptia pulsatiei
anotimpurilor, integrarea vegetatiei in compozitie, implicarea elementelor "de
forta" ale sitului, precum si modul de viata, participativ al omului la natura - aduc
o componenta "lirica" acestui model organic.
-repertoriul decorativ - al casei traditionale romanesti - este integrat in
repertoriul decorativ al intregii gospodarii, astfel incat elementele locuintei
impreuna cu cele ale portii atat de impunatoare (un ansamblu sculptural alcatuit
din portita si poarta mare, aflate sub acelasi acoperis in doua ape, si completat
de o lavita) formeaza un complex ornamentic unitar (fig. 5).
Alaturi de elementele casei, mobilierul, sau ustensilele, precum si
ingenioasele ansambluri de tehnica populara constituie suportul imaginatiei
decorative debordante si rafinate ale patrimoniului rural romanesc.
Decoratia

exprima

predilectia

spre

"stilizare"

prin

geometrizare,

capacitatea de sinteza si puterea expresiva a creatorului anonim. De asemenea,

pe langa imaginativitate, acesta poseda o excelenta capacitate de generare si
regenerare a motivelor decorative, in cadrul unor scrieri formale. Aceasta
capacitate de a exprima o idee printr-o suita de forme afine - variabile dar
pastrandu-si esenta (imaginea) aceeasi, a stat si la originea splendidelor forme

ale lui Brancusi - din suita: cocosul, pasarea maiastra, poarta sarutului, etc.,
forme care au revolutionat sculptura europeana si mondiala. Brancusi isi
exprimase in mod explicit apartenenta la cultura traditionala romaneasca a carei
seva, filon al memoriei colective, razbate inconstient in opera sa inspirandu-l si
alimentandu-I genialitatea.
NOTE CAPITOLUL VII
1.

Claire et Michel DUPLAY, Mthode illustr de la cration architecturale,

Ed.du Moniteur, Paris, 1985.

2. Mircea ELIADE, Le mythe de leternel retour, Ed Gallimard, Paris, 1969

3. Radu PATRULIUS, Locuinta in timp si spatiu, Ed.Meridiane, Bucuresti, 1975.
4. A se vedea si John Ormsbee SIMONDS, Arhitectura peisajului, op.cit.
5. I.C.C.P.D.C., Studii de arhitectura traditionala in vederea conservarii si
valorificarii prin tipizare, Tipografia Ploiesti, comanda 19375/1987.
6. Adriana MATEI, Arhitectura rurala si personalizarea spatiului construit, vol C,
sesiune IPCN, 1978, Cluj, p 14
7. O serie de contracte de cercetare: doua PUZP si patru PUG-uri ale unor
comune totalizand cca treizeci de localitati, precum si studii si relevee a cca
douasprezece biserici de lemn si trei castele situate toate in mediul rural
transilvan efectuate in perioada 1995-2002 au fost in masura sa-mi ofere
ocazia de a cunoaste situatia satului transilvan contemporan.
8. Cf. Lucian BLAGA, Spatiul mioritic, op.cit.
9. O suita de arhitecti din generatia tanara printre care se remarca arh. O.
Dragan au demonstrat in numeroase studii acest fapt.

CAPITOLUL VIII
CARACTER URBAN
VIII.1. Definitii.
URBANISMUL este un ansamblu de tehnici care organizeaza spatiul
construit si teritoriul conform unor reguli asumate legislativ si aplicate executiv in
baza unei vointe politice. Sau stiinta proiectarii si planificarii lucrarilor de
construire, de sistematizare, de reconstruire sau restructurare a unei asezari

umane (oras, sat etc) impreuna cu complexul de masuri social-economice,

tehnice, igienice care se iau in vederea satisfacerii materiale si culturale
adecvate noilor asezari. (1)
ORASUL e aglomerarea importanta a caror locuitori au activitati
profesionale diversificate, cu precadere in sectorul tertiar (servicii) (2). Dupa
Michel Duplay, orasul este localitatea unde spatiile sunt organizate conform
unui suport geometric (trama urbana) pe care se dispun elementele urbane
(parcela lotului si casa, respectiv strazile si pietele) conform unor reguli
(reglementari urbane) (3).
LOCUIREA URBANA, conform definitiei data de Peter Derer, (4), se
caracterizeaza prin intensitatea si varietatea relatiilor sociale, economice,
functionale, istorice, compozitionale, s.a.m.d., care leaga locuintele de celelalte
componente ale cadrului rezidential (dotari, amenajari, etc). Ea reflecta un mod
avansat de existenta a relatiei dintre consumul de spatiu (care nu mai este direct
productiv ca in mediul rural) si bugetul de timp (in sensul extensiunii maximale a
acestuia). Locuinta urbana nu poate fi autosuficienta precum cea rurala: ea
depinde nu numai de celelalte componente ale orasului, dar si de cele ale
teritoriului, inclusiv satele apartinatoare acestuia. Dar aceasta lipsa de
autonomie, datorata participarii la un schimb perfectionat de valori si energii ii
confera calitati specifice si o dinamica proprie, mai acuzata decat a locuintei
satesti
TESUTUL URBAN este definit grosso-modo, dispozitia locuirii si a
activitatilor intr-un oras, iar la o scara mai mare,dispozitia oraselor pe un
teritoriu dat (5). Dupa Michel Duplay, (6), tesutul urban este alcatuit din reteaua
stradala (trama), lotul sau parcelele, cladirile, (elementele) si modul de alcatuire,
(regula de joc), iar in cazul unui teritoriu e combinatia obtinuta cu un sistem
sau cu mai multe sisteme urbane.
PARCELARUL este decupajul in unitati de teren construibil. Parcela nu e
identica cu lotul, iar parcelarul ca termen istoric nu e identic cu lotizarea actuala.
Pentru a obtine o imagine analoaga celei corespunzatoare a orasului traditional
ar trebui ca latimea parcelei sa corespunda unei unitati de constructie reperabila
printr-o casa de scara, acest lucru evidentiindu-se in fatada. In ultimele decenii,
in special in perioada de expansiune a gandirii promovata de charta de la Atena,

loturile au reunit mai multe parcele iar in conceptia constructiilor dispuse pe lot
nu s-a mai tinut cont de parcelarul medieval, renuntandu-se la ritmul, scara
umana si de altfel la continuitatea istorica si culturala pe care memoria locului o
poarta.
TRAMA URBANA este traseul diviziunii geometrice a spatiului, suport al
oricarei localizari a elementelor, principiu de reperaj a unitatilor una in raport cu
cealalta, suport de conceptie, de lectura, de evolutie, de comunicare. Trama
este traseul pozitionarii virtuale a sistemului constructiv. Exista o trama de baza
a lotului, a parcelarului, a strazilor. (7)
De-a lungul evolutiei unui oras au existat situatii de suprapuneri de trama,
ca in cazul Parisului post-haussmanian, sau de colocari , sau combinatii de
trama.
Un exemplu reusit de trama este conceptia in retea de tatami a casei
japoneze . La diverse scari ea exprima progresia de marime de la locuinta la
insula, apoi la cartier, tinand controlul constant al dimensiunii umane.
RETEAUA URBANA este trama urbana, sau axa geometric abstracta a
compozitiei strazilor si a dispozitiei parcelelor fata de acestea. Ea poate fi
ortogonala sau radial-concentrica, ordonata sau dezordonata, cu ochiuri
regulate sau de forme libere, organice.
Principala caracteristica urbana ce defineste morfologia spatiala este,
dupa Michel Duplay, concavitatea Acest lucru ar corespunde cu ceeace azi
numim spatiu pozitiv al oraselor istorice, unde domina massa din care se
scobeste spatiul urban, vidul, strazile, pietele. Filozoful Lincourt considera
arhitectura oraselor vechi ca un spatiu pozitiv din cauza posibilitatilor de
flexibilitate si suprapunere a functiunilor, fluxurilor, etc. De asemenea un grup de
cercetatori polonezi condusi de Bieletki, pornind tot de la analiza caracteristicilor
esentiale ale spatiilor centrelor istorice pe care le considera ca avand o
continuitate plastico-stilistica si una functionala cu interferente zonale, cautau
raspunsuri pentru un limbaj al arhitectrii rezidentialului nou.
Spatiul negativ al perioadei moderne e caracterizat de predominanta
vidului in raport cu materia, massa, (blocurile, constructiile) care se instileaza in
spatiu.

Am putea spune deci ca orasul contemporan e in general un amestec de

spatii pozitive in zona centrului istoric si negative la periferie.
Expresia volumetrica cea mai caracteristica a urbanului ar fi marimea
(dimensionala), amploarea (complexitatea) constructiilor, precum si aglomerarea
acestora (densitatea ridicata), datorata satisfacerii unui echilibru intre spatiul
public foarte dezvoltat si spatiul privat al locuintelor si dotarilor, de asemenea
foarte numeros. Acest raport public-privat determina schimbarea majora a
imaginii unei localitati urbane (dinamica) in raport cu cea rurala.
Un prim element morfologic de baza care apartine caracterului spatiului
concav al orasului este PIATA.
Tipologia pietii urbane poate fi clasificata conform unor criterii cum ar fi:
pozitia pietii in cadrul tesutului, si anume, in cazul retelei ortogonale, de pilda,
ocupand unul, doua sau mai multe ochiuri, avand o pozitie centrala sau
oarecare, inlocuind ochiurile sau deformandu-le. In cazul retelei radial
concentrice, piata ocupa de obicei un nod ca punct de convergenta al strazilor,
sau poate fi de asemeni o simpla largire a unui traseu stradal.
Sub aspectul formei in plan, piata poate avea forme geometrice regulate,
neregulate sau deformate, precum si fara nici-o lizibilitate evidenta.
Dimensiunile unei piete pot fi apreciate relativ (adica rapotrand inaltimea
medie a fronturilor periferice la latimea si lungimea pietii), sau absolut, (adica
raportand toate dimensiunile pietii la scara umana)
Cladirile dispuse in jurul pietii pot fi concepute intr-o singura faza (ca in
cazul Place de Vosges, Paris, fig.1) sau conform unei reguli de joc ce permite
adaugiri compozitiei, evolutivitate.
Fronturile pietei pot constitui un dcor periferic in sine sau pot avea un
asemenea dcor special gandit (cazul pietii San Pietro din Roma, fig.2). Ele pot
avea un element exceptional (piata Signoriei, Florenta, fig.3), sau pot fi
considerate in totalitate elemente exceptionale, (piata Palais Royal Paris, fig. 4,
Grand Place, Bruxelles, fig.5).
In general pietele ce s-au dezvoltat in jurul bisericilor medievale au fost
favorizate de acestea ca elemente exceptionale (piata Notre Dame, sau St.
Germain LAuxerois, Paris, fig.6)

Frontul ce perimetreaza piata poate fi divizat modular, avand acoperisuri

unitare sau diferentiate ca in cazul pietelor hanseatice. Parterul acestor fronturi
poate avea un portic sau arcaturi adaugate, sau situate sub cladire (piata Telc,
Praga, fig.7). Rezolvarea colturilor pietii e o problema de mare abilitate
compozitionala, articularea cladirilor si a spatiilor devenind un instrument
important de manipulare spatiala.
Tratarea parviului pietii contribuie decisiv la unitatea ansamblului (piata
Capitoliului, Roma, fig. 8), el poate fi insotit de plantatii sau nu si poate constitui
suportul amenajat al unor elemente artistice sau decorative importante pentru
identitatea pietii: statui, monumente, fantani, elemente de mobilier urban, etc.
Particularitatile sitului de amplasare a pietii pot deveni surse ale identitatii
acesteia. Pietele pot fi situate la marginea unui element natural, fluviu sau mare,
(Terasa Palatului din Lisabona, fig. 9), sau pot fi dispuse pe panta (Piata
Spaniei, Roma, fig.10).
Deseori o succesiune de piete poate crea un ansamblu al carui
monumentalitate si importanta sa fie datorat tocmai acestei comunicari vizuale
de larga respiratie, (piata Trocadero, Paris, fig.11) Alteori gratie unei asemenea
succesiuni se asigura pitorescul si incantarea privitorului fara sa se piarda simtul
scarii umane (piata San Marco, Venetia, fig 12).
Un al doilea element al morfologiei spatiale urbane apartinand
ceracteristicii generale de concavitate este STRADA .
Rolul strazii traditionale, acela de structurare a spatiului a fost contestat
de urbanismul liber prin punctul 27 al Chartei de la Atena, iar astazi strada este
reconsiderata atat ca suport al coerentei urbane, a parcelarului, a
reglementarilor, (aliniament, gabarit) cat si a tipologiei formelor si materialelor,
asigurand omogeitate si diversitate, continuitate istorica si spatiala, reper
identitar.
Sub aspectul raportului public-privat, rolul traditional al strazii era
definit in perioadele istorice ca unul din factorii de perenitate urbana, iar
claritatea raportului public-privat dadea prioritate privatului (in adancimea
parcelei) in raport cu publicul. In momentul disparitiei strazii (Charta Atenei),
spatiul public a invadat pe cel privat, locuinta s-a pierdut in inaltime, iar

administrarea, reperarea, si aproprierea (insusirea, constientizarea), spatiului

public a devenit vaga, nedefinita.
Investitia publica (infrastructura) in urbanismul liber e data de planul de
masa (sistematizare, amenajare teritoriala) si are o anvergura ce ofera cadrul
unor cheltuieli imense, cu pierderi mari din cauza distantelor mari si a lipsei de
capacitate de intretinere riguroasa, devenind o risipa pentru public si privat
deopotriva.
Revenirea la sistemul stradal redistribuie proprietarilor responsabilitatea
infrastructurii, dar aceasta devine suportabila si deci operabila. Coerenta este
asigurata, vecinatatile pot fi neatinse, lucrul in etape permite santiere mici, dar
care se pot termina.
Functiunile economice in cadrul strazii istorice s-au suprapus
mereu cu cele ale locuintei. Separarea functionala impusa de urbanismul liber
a descompus functiunile separand cladirile pe programe. Strada insa permite
economia spatiului pentru micile interprinderi, integrarea functiunilor si
suprapunerea lor pe inaltime sau in lungul strazii, oferind astfel interes locuirii si
economicului, deopotriva. Locuinta se prelungeste in strada, sau se retrage pe
inaltime adapostind la parter comert,servicii sau administratie.
Continuitatea fronturilor stradale permite economie de energie, protectie
climaterica, uneori in cazul galeriilor comerciale acoperite, chiar un microclimat
amiabil. In urbanismul liber, dimpotriva , ecartul prospectului caii de comunicatie
este foarte mare, acest lucru atragand dupa sine intr-un cerc vicios, cresterea
dimensiunii blocurilor si indepartarea lor din ratiuni de iluminare. In felul acesta
se sporeste risipa de energie.
Strada asigura acele spatii de tranzitie atat sub aspectul delimitarii vidului
de catre massa, cat si sub aspectul suprapunerii functionale prin elemente sale
specifice:portice, curti, alveole, colturi sau redane, nise , etc.
Strada e locul unor evenimente periodice, traite individual si colectiv:
sarbatori religioase, sau oficiale, traditii, spectacole ocazionale, festivaluri, loisir,
etc. Aceste experiente unice sau repetitive ii confera memorie, identitate.
VIII.2. Criterii morfologice. Situl urban. Structura urbana. Sistemul urban
Caracteristicile sitului urban - au prin contrast trasaturi aproape opuse
celui rural:

-terenul este scump;

-dimensiunea unui teren este restrictionata si de cele mai multe ori foarte
mica, ceea ce conduce de fapt la dispunerea pe inaltime a cladirilor;
-mediul construit invecinat, strada, vecinatatea, se constituie in factori
agresivi pentru constructie, de aceea functiunile acesteia ar trebui dezvoltate
inspre interior. Casa e introvertita.
-elementele naturale sunt extrem de rare (un copac, o portiune de gazon,
o apa, etc.), de aceea ele trebuie pastrate si protejate in cadrul constructiei.
-mediul urban presupune un anumit tip de comunicare; relatia casastrada-piata exprima de fapt in urban nevoia participarii individului la viata
colectiva. Dar pentru ca strada se prezinta ca un mediu poluant si dur agresiv medierea casa-strada trebuie preluata de spatii de tranzitie.
-orasul este un desert de piatra. De aceea trebuie sa incercam sa creem
zone naturale care sa modifice climatul, imbunatatindu-l.
O STRUCTURA URBANA este maniera in care elementele (parcelele si
constructiile aferente acestora) se organizeasa intre ele conform unei reguli de
joc, pe un suport geometric (reteaua urbana, trama) dupa Michel Duplay.
In cadrul aceluiasi sistem urban, o structura poate fi globala sau
diferentiata si poate suferi modificari, cresteri, restructurari.
Structura urbana a Parisului de exemplu e construita prin suprapunerea
structurii urbane a evului mediu cu cea haussmaniana. Desi e mult
controversata, conceptia haussmaniana s-a bazat pe cea medievala si a
preluat-o, suplimentand-o cu cateva axe, dar nici-o data suprimand axe
existente.
Structura urbana poseda trasaturi care conditioneaza caracterul global al
orasului. Structura Romei antice este statica; organizarea spatiului se face in
jurul unor elemente ce reverbereaza circular, in timp ce structura Parisului este
dinamica prin prezenta spatiilor axiale, deschise, dinamice, desfasurate de-a
lungul Senei sau a unor axe majore.
Structura urbana trebuie sa asigure: identificarea orasului, orientarea,
lizibilitatea tramei si a regulilor. Ea trebuie sa permita ierarhizarea spatiilor, sa
permita mutatii, crestere si restructurare.

SISTEMUL URBAN este schema logica exprimata prin elemente

constitutive, suport geometric si reguli, conform careia, orasul se poate dezvolta
fara ca unitatea sa aiba de suferit. Daca insistam pe definitia data de Duplay e
greu sa gasim deosebiri majore intre notiunile de sistem si structura urbana. De
aceea vom apela la cunostinte din domenii adiacente, si vom insista asupra
diferentelor mai ales dintre cele doua notiuni.
Structura urbana este o notiune constatativa, pasiva si fixa.
Deasemenea structura are un caracter concret-material si finit la un moment
dat. Are un caracter retrospectiv cu posibilitati reduse de previzibilitate. Este un
rezultat nu o premisa. Sructura are un caracter inchis.
Sistemul urban este exact suportul conform caruia orasul se poate
dezvolta, deci sistemul are un caracter nefinit, deschis, evolutiv, dinamic,
mobil. Planul lui Cerda pentru Barcelona (fig. 13) ofera cel mai bun exemplu
pentru ilustrarea unui sistem urban. El este complex, subtil, si in acelasi timp
extrem de simplu. Tipologia cladirilor: bare cu colturi tesite la 45. Principiul de
pozitionare a cladirilor pe insula ofera un numar foarte mare de posibilitati
corespunzand unor forme urbane diverse: strazi, piete, semipiete, etc. Trama
este ortogonala cu ochiuri patrate. Totusi ea ofera gratie formei cladirilor, mai
multa suplete decat, de pilda sistemul urban american a carui lipsa de subtilitate
poate fi denuntat ca fiind contrar oricarui joc imaginativ.(8)
Schimbarile unui sistem urban pot fi diverse: sub aspect strict geometric:
-o renovare a elementelor, o densificare a parcelelor, o mutatie privind
dispozitia constructiilor pe lot, schimbarea tramei stradale, schimbarea raportului
de inaltime, in general o crestere, etc,
Sub aspect functional,pot interveni schimbari in raportul dintre public si
privat (prin cresterea domeniului public in defavoarea celui privat) schimbarea
raportului circulatiei auto-pietonale, a raportului spatiu costruit- spatiu verde, etc
IDENTITATEA UNUI ORAS, dupa Duplay, este data de cateva elemente
morfologice cum ar fi: situl, structura urbana; functiunea; silueta, elementele
particulare ale sitului, elementele particulare ale spatiului construit; atmosfera
creata de relatia oras-locuitori; etc.(9)
Dintre toate aceste elemente, situl este deseori elementul determinant al
caracterului unui oras. Situl este determinant in alegerea amplasarii unui oras,

sau a cetatii care i-a dat nastere. Atunci cand acesta este o campie plata, sau
cand situl este anost, fondatorii orasului doresc sa-l creeze. Versaill-ul a fost
creat prin axe compozitionale si prin echilibrul clasic al relatiei palat-gradina.
Salonicul e un port ce are drept caracteristici: platoul orizontal al litoralului avand
o grila ortogonala drept trama stradala si promotoriul abrupt pe care locuintele sau "catarat" in cascada.
Orasele Mediteranei sau ale Adriaticii sunt rezultatul unei fericite integrari
in sit, a unei fericite interdependente cu acesta. Ele se caracterizeaza prin
proximitatea marii, falezele abrupte si stancoase, cu vegetatie specifica
stabilizanta si prin aglomerarea de constructii cladite astfel incat fiecareia sa i se
asigure vederea spre mare.
Structura urbana, ca rezultat al tramei stradale poate fi o sursa de
identitate. Orasul San Francisco, desi situat pe o colina, este construit in baza
unei grile ortogonale ce face ca respectul pentru inscrierea pe curbele de nivel
sa fie neglijat. (fig 14)
Functiunea unui oras, atunci cand este predominanta imprima caracterul
si personalitatea acestuia. Porturile se recunosc dupa elementul dominant
marcat in plan de golf si de elementul acvatic spre care converg strazile, iar in
elevatie de densitatea de catarge, macarale si ambarcatiuni. Oracele cetati
istorice sunt de departe vizibile gratie cetatii medievale ce le strajuieste de la
inaltime (Salzburg), Acropola Athenei e functiunea dominanta in antichitate si
ramasa si azi silueta-simbol a orasului.
Silueta orasului e data de coerenta reliefului cu artefactul construit. De
cele mai multe ori caracterul unui oras rezulta din armonia constructiei cu situl,
silueta acestui oras accentuand relieful, ca in cazul Mont Saint Michel,sau
orasele mediteraneene a caror constructiicatarate pe faleza se confunda cu
panta acesteia. Desigur silueta poate deveni pregnanta si prin vointa de forma
ce exprima forta economica ca in cazul orasului New York (in cazul acesteia
multa vreme simbolul siluetei era agomerarea de zgarie nori in cadrul carora
dominau cele doua cladiri gemene ale World Trade Center distruse in atacul
terorist de la 11 septembrie 2001). Orasul San Gimignano, e dominat de
turnurile medievale, ce-I confera silueta, Florenta e dominata de cupola bisericii
Santa Maria dei Fiore, Budapesta e o inlantuire de poduri svelte peste Dunare,

Moscova e dominata de silueta Cremlinului, un amestec de turle bulbare aurite

si de turnuri de cetate peste care se profileaza flesele cladirilor socialismului
monumental.
VIII.3. Tipologii volumetrice urbane.
Ca orice clasament tipologia volumetrica urbana va avea drept criterii
elementele componente ale cladirilor: rezolvarea parterului, a acoperisurilor,
tipologia geometric-dimensionala a cladirii, tipologia deschiderilor si a structurii
portante sau modenatura traveii fatadelor, tipologia ferestrelor, a ornamentelor,
etc.
Pentru Aldo Rossi, cercetarea modelului, a arhetipului vazut ca un
concentrat caracteristic este preocuparea de baza in studiile sale asupra
Venetiei, studii ce au ca punct de plecare explicatia istorica. Ca si Rossi,
Panerai sustine ca orice demers morfologic si deci tipologic trebuie sa
porneasca de la cunoasterea evolutiei volumului pentru a ajunge la interpretari
si clasificari. De aceea nu intamplator parcelarul, modificarea aliniamentului
stradal, regimul de inaltime si transformarile care au decurs in urma acestor
modificari vadesc existenta unor reglementari si prin urmare a spiritului urban.
Maurice Cerasi aduce in discutie sase principii ale fenomenului urban in
urma unui studiu asupra orasului Milano. Toate se refera la fenomenul urban in
acceptiunea istorica, clasica.
Desigur tipologia urbana are in vedere istoria, evolutia orasului, dar
trebuie sa insiste asupra ierarhiei, a regulilor de joc ce permit dinamica orasului
si mai ales variabilele, diferentele si linia morfologica a viitorului.
Printre

caracteristicile

tipologice

urbane

generale

am

remarca:

subordonarea volumului cladirii cerintelor de continuitate a fronturilor sub

aspectul aliniamentului stradal, a regimului de inaltime , a formei acoperisurilor
si materialului de invelitoare, dispozitia golurilor fatadei si marimea lor.(fig 16,
17)
Dezvoltarea volumelor pe inaltime si orientarea deschiderilor numai catre
frontul stradal sau catre curti interioare si existenta calcanelor pe minimum o
latura a fatadei in vederea unei dezvoltari viitoare.

Cedarea functiunilor parterului cladirii unor functiuni publice si astfel

configuratia acestuia este tributara acestei functiuni: deschideri mari, parter liber,
eventual portic. (fig 18)
Subordonarea aspectului personalizat al cladirii in favoarea unitatii
stilistice a strazii sau a pietii este una din caracteristicile tipologiei urbane.
(fig.19, 20,21)
Coagularea, agregarea si unitatea unui ansamblu urban poate fi realizata
numai in urma renuntarii la orgoliile solitare ale creatorilor individuali si
respectarea principiilor si reglementarilor care confera continuitate formala si
armonie stilistica. Oricat de minunata in sine este o opera arhitecturala, valoarea
ei scade drastic in momentul in care insertia in frontul stradal e disonanta si
agresiva. Civilizatiile superioare au inteles intotdeauna acest lucru si astfel s-au
nascut

minunatele

si

celebrele

ansambluri

urbane

ale

lumii.

(fig

22,23,24,25,26,27, 28, 29,30)

VIII.4.Tipologii urbane romanesti. Influiente culturale
Romania, situata la intersectia unor mari linii de forta atat din punct de
vedere geografic, ecnomico -social cat si politic, a fost teatrul unei istorii
zbuciumate si instabile, marcate de influientele unor culturi vecine dominante si
care s-au succedat, suprapus si infiltrat integrandu-se cu energiile autohtone.
Dupa succesiunea lor diacrona incercam sa reamintim influientele
culturale simtite pe teritoriul Romaniei intr-o sumara trecere in revista.
In secolul VII i.e.n. cultura elena este prezenta in Dobrogea si traseul
inferior al Dunarii cu reverberatii pana in Muntii Orastiei la cetatile dacice. (10)
Orasele grecesti Tomis, Callatis, Drobeta si altele stau marturie in acest sens cu
toate probele materiale si documentare pe care cercetarile arheologice din
ultimii cincizeci de ani le-au adus.
Influienta culturii romane apare odata cu cucerirea Daciei de catre
romani (97 e.n.) si se face resimtita mult dupa retragerea aureliana 274 e.n. deci
cca inca doua secole. Intregul teritoriu cuprins de arcul carpatin este impanzit cu
ctitorii romane de la tehnici militare (drumuri, apeducte, viaducte) la castre,
cetati, orase si municipii, urme ale locuirii si vietii sunt inca nedeplin cercetate.
Capitala Daciei existenta in muntii Orastiei (azi Sarmizegetusa Raegia) va fi
mutata la poalele muntilor cu numele de Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Este

foarte interesant cum, pe Columna Traiana ridicata de Imparat in cinstea

victoriei sale, se poate lectura modul de viata al dacilor, arhitectura locuirii sau
cea de aparare, templele, vestimentatia, podoabele si simbolurile, ierarhia
sociala, etc. Daca in ceea ce priveste sistemul de fortificatii romanii au influientat
mult (prin interventie directa, de altfel) modul de construire dacic, in privinta
locuintei sau a templului, dacii continua sa aaiba o expresie identitara ce
strabate secolele si se constituie in cele trei modele rurale autohtone despre
care s-a vorbit mai sus. Orasele romane cele mai importante, Potaissa, Apullum,
Napoca, Moigrad, etc, vor deveni cetati medievale si orase cu o continuitate
multimilenara.
In perioada secolelor IV-XIII, teritoriul intra si extracarpatic a suferit
agresivitatea unor permanente invazii barbare, fiind supus unei situatii de lupta
pentru existenta si conservare, sau de defensiva.
In secolul X-XI, in ciuda existentei unui sistem defensiv si a unor
formatiuni statale de tip feudal alcatuite dupa modelul slav de cnezate si
voievodate (Gelu pe Somes, Glad in Banat, Menumorut pe Cris, Seneslau la
vest de Olt , Litovoi la est de Olt si Ioan si Farcas in Hateg), arcul intracarpatin e
ocupat pentru aproape un mileniu de catre unguri, a caror influienta si cultura se
va face prezenta in special in urban. Cultura maghiara este prezenta si azi in
orasele Transilvaniei precum Cluj, Turda, Gherla, Oradea, Arad, Satu Mare, Baia
Mare si este coexistenta cu alte influiente venite din occident: cultura saseasca
(secolul XIII), orasele Sibiu, Brasov, Sighisoara, Medias, cea secuiasca, (sec
XV), prezenta mai ales in rural in zona numita Trei Scaune si cea austriaca in
urma cuceririi Transilvaniei de catre austrieci si trecerii sale sub autoritatea
Imperiului austro-ungar. Autoritatea austriaca aduce o deschidere iobagimii
romane prin propunerea unei religii greco-catolice de limba romana, (1700),
unirea cu Roma (Papa), in schimbul scolarizarii la Roma a reprezentantilor
preotesti a romanilor. Acest lucru va fi permite constientizarea apartenentei
romanilor la marea cultura a popoarelor latine de sub imperiul roman si implicit
resuscita marea miscare nationala (Scoala Ardeleana) ce se va inscrie in
miscarile nationale ale Europei anilor 1848.
Caderea Imperiului austro-ungar va avea loc in 1918, odata cu sfarsitul
primului razboi mondial.

In acelasi timp cu navalirile barbare din estul Europei secolului IV-X, pe

teritoriul intra si extracarpatic are loc un proces de presiune religios-crestina
venita din peninsula balcanica pe linia culturii bizantin ortodoxe avand ca
emisari calugari slavofili. Alfabetul scris este cel cirilic folosit la slujbele
religioase pe tot teritoriul actual al tarii, dar limba oficiala se diversifica si ea va fi
cea latina in Transilvania si cea romana cu scris cirilic in spatiul extracarpatin.
In sudul si estul arcului carpatin, in secolele XII- XIII se produce un
fenomen pe care istoricii l-au numit descalecare si care presupune deplasarea
prin trecatoarea Muntilor Rodnei din Carpatii rasariteni a voievodului Dragos pe
teritoriul actualei Moldove, iar prin trecatoarea Bran a Carpatilor sudici trecerea
voievodului Negru Voda pe teritoriul actual al Munteniei, ambii descalecatori din
Transilvania. Urmasii lor, respectiv Bogdan si Mircea vor intemeia Statele
feudale romane Moldova si Muntenia numite impreuna si Tarile Romane.
Organizate ca un regat cu vasali nobili numiti boieri si un sistem ierarhizat bazat
pe iobagime ca suport economic si social, aceste state isi mentin cu greutate
independenta fiind in permanenta supuse invaziei otomane din sud si a celei
rusesti din est. In ciuda relativei independente cucerite prin lupte nenumarate,
Imperiul Otoman se impune politic atat in Muntenia cat si in Moldova .Pe fondul
politicii otomane, cultura va fi influientata mai ales de cea bizantina in special
prin uriasa mostenire a Imperiului Roman de Rasarit. Arhitectura religioasa, cea
a palatelor de resedinta sau cea a conacelor boieresti, manastirile sau cetatile
vor fi puternic influientate de aceasta mostenire, in special in Muntenia, in timp
ce in Moldova se va resimti influienta poloneza si cea ruseasca, alaturi de
ecouri ale goticului occidental ce patrunde in manastirile epocii lui Stefan cel
Mare. De o coplesitoare originalitate, aceste manastiri destul de bine conservate
si azi, constituie un fond patrimonial nepretuit si o permanenta sursa de
incantare artistica.
Remarcam deci o prima tipologie urbana in Transilvania, aceea a
BURGURILOR medievale de tip central si vest european cu ziduri concentrice
marcate de turnuri ale breslelor si cu piete semnalate de monumentul religios
dominant ca volum, cu o retea stradala aproape carteziana si conservand in
arhitectura o succesiune de stiluri de la gotic la renastere si baroc de sorginte
germana.

In Muntenia si Moldova apar CETATILE DOMNESTI ca prime focare de

urbanizare cu o organizare specifica ce graviteaza in jurul resedintei domnesti
introvertite, inchise si, in virtutea functiunii defensive, cumuland-o si pe cea
religioasa.
Desigur in spatiul extracarpatin exista si binecunoscutele ORASE
CETATI nascute din fortificatiile de aparare ce au stimulat viata economica, ca
mai apoi continuitatea urbana sa devina un fapt implinit: Roman, Suceava,
Neaamt, Siret, etc
In paralel se dezvolta asa zisele ORASE-TARGURI asezate in special pe
vai sau pe drumuri, ca forme urbane relativ cunoscute si in restul Europei,
precum si asa zisele ORASE ARHAICE rezultate din aglomerarea satelor si
care pastreaza multa vreme pecetea originii lor rurale.
Si Bucurestiul, actuala capitala a Romaniei prezinta un caz atipic caci s-a
nascut si dezvoltat in jurul unor focare religioase de tip parohial care au
proliferat perimetral, reunindu-se, si avand o amplasare dezordonata initial, iar
ulterior , incepand cu sec XV si pana in sec. XVIII are loc o ordonare in jurul
unor zone importante comerciale si a resedintei domnesti. Structura urbana a
orasului e un conglomerat de celule ce se dezvolta organic, fara plan
preconceput. Asa apar interspatiile dintre focare, ce se dezvolta si intregesc
continuitatea ocuparii teritoriului cu zone rezidentiale pe un tesut dezordonat,
haotic, ce poarta inca din sec XVIII denumirea de mahala.
La sfarsitul sec. XVII si inceputul celui de al XVIII-lea apare in Tara
Romaneasca (Muntenia) o manifestare culturala de mare importanta in evolutia
arhitecturii culte romanesti: stilul brancovenesc. Pana atunci, domnitorii
crescuti si educati la Poarta Otomana si-au construit resedintele dupa traditie
mai curand rurala, adaptand conacele lor boieresti la oras si construind dupa
planimetria, gabaritele si simplitatea unor locuinte prospere taranesti, dar fara
grandilogventa sau exces decorativ.
Incepand cu domnia lui Consantin Brancoveanu, casele devin palate,
importanta arhitecturii laice urbane creste, rivalizand cu cea similara occidentala
de la care imprumuta copios, imbinand-o cu cea rasariteana, dar conservand
traditia valoroasa si stimuland inovatia formala. Influiente din renasterea
transilvana vin si aici si se aseaza pe un suport autohton al distributiei

functionale si al echilibrului volumetric orizontal static, dar decoratia si anumite

elemente (arcul trilobat cu tirant, proportia scunda a stalpisorilor si a capitelurilor,
panotajul traforat al balustradelor de piatra cu motive florale sau zoomorfe) sunt
evidet preluate din lumea orientala si extrem orientala (persana).
Palatele ocupa o pozitie centrala in parcul sau gradina imprejmuita dar nu
fortificata, iar amenajarea peisagera a gradinii se ofera privirii prin intermediul
unor logii dispuse la etaj (piano nobile), sau a unor galerii, uneori pe doua
niveluri, de origine renascentista, dar combinand si traditia autohtona a
verandelor perimetrale ce caracterizeaza arhitectura populare romaneasca.
Modelul palatului Versailles e originea raportarii spatiilor principale la gradina,
dar dispozitia interioara a planurilor, cu spatiul central de distributie e similar
tindei taranesti, iar proportia generala a volumului, simetria si echilibrul sunt
renascentiste.
Putem vorbi despre un stil brancovenesc si daca ne-am raporta numai la
numarul extrem de mare al capodoperelor arhitecturale, dar si la marea
diversitate

de

programe:

biserici

(Cotroceni,

Doamnei,

Kretzulescu,

Stavropoleos, din Bucuresti); manastiri (Hurez, Sinaia, Manu, Mera, Poiana

Marului, Sambata de Jos, Fagaras); ansambluri manastiresti (Plumbuita,
Govora, Brebu, Caldarusani, Comana, Negru Voda); curti domnesti:(Brancoveni,
Targoviste, Potlogi, Doicesti, Mogosoaia). Fig. 31
Iata deci o prima contopire benefica de influiente externe in creuzetul
unor traditii autohtone ce au impulsionat dezvoltarea fara seaman a arhitecturii
romanesti culte nu numai in urban dar si in zonele rurale, constituindu-se intr-o
adevarata renastere romaneasca.
Reverberatia stilului brancovenesc continua pana la sfarsitul secolului
XIX si multe din inovarile perioadei romantice romanesti, inclusiv a scolii
nationale sunt tributare acestui stil.
Secolul XVIII se remarca, alaturi de marile realizari brancovenesti
susnumite si prin proliferarea unor programe urbane cu pronuntat caracter
identitar, dar care a fost prea putin cercetat de catre urmasi: hanul urban
romanesc. Construite in intregime din lemn: schelet structural, pereti din paiante,
acoperis cu sarpanta de lemn si invelitoare din sita, aceste hanuri urbane aveau
sa devina in zilele noastre principalele focare de autenticitate arhitecturala laica

din orasele Tarilor Romane, care dupa o restaurare si o reconversie functionala

vor deveni zone turistice pitoresti si interesante.(Hanul lui Manuc din Bucuresti,
fig 32). Desigur perisabilitatea materialului este foarte greu de invins si timpul a
conservat foarte putine exemplare. Gratie cercetarii catorva arhitecti dascali ai
Universitatii de Arhitectura din Bucuresti si obstinatiei arhitectului Constantin
Joja, o mare din aceste capodopere au fost relevate, fotografiate si apoi
publicate de catre acesta din urma intr-o lucrare (11) ce incearca sa restituie
valorile originale ale acestei arhitecturi si sa contrazica parerea indelung
sustinuta a cecetatorilor, aceea ca nu au existat in orasele extracarpatice nici
urbanism, nici valori autentice urbane in sec. XVIII. E adevarat, arhitectura
excela in programe bisericesti, palate voievodale sau ansambluri manastiresti, si
nu existau ansambluri urbane clasice europene cu piete marginite de locuinte
durabile si monumente de piatra. Lemnul era in sec XVIII materialul dominant,
cu el erau pavate strazile, din el erau construite podurile, ca si majoritatea
caselor sau ansamblurilor civile. Dintre acestea hanul era cel mai reprezentativ
si avea o curte interioara ce adapostea oameni, carute si animale deopotriva,
intr-o forfota negustoreasca galagioasa si pitoreasca. Parterul era prevazut
perimetral cu functiuni specific comerciale :magazine, magazii, servicii pentru
oameni, animale si mijloace de transport, iar la etaj, era dispusa locuinta
proprietarului, dar si cazarea negustorilor sau a clientilor.
Elementele identitare ce caracterizeaza tipologia volumetrica a acestor
hanuri ar fi urmatoarele:
-orizontalitatea

generala

volumului

rezultatul

dezvoltarii

bidirectionale in plan a suprafetei ocupate a terenului sub forma de U sau

dreptunghi cu curte interioara, axul orizontal predominand extinderea in inaltime,
aceasta, in general de doua, sau trei niveluri. Fatada ingusta de la strada e
tratata evident mult mai sumar deact cele trei sau patru fatade interioare, care la
etaj(e) erau prevazute cu galerii cu geamlac- vitraj continuu.
-Impartirea in trei registre orizontale: parterul, registrul principal din
unul sau doua niveluri (piano nobile) si acoperisul.
Parterul, de obicei un plin strapuns de goluri mai mici, tratat in paianta
se constituie intr-un soclu suport pentru registrul superior- galeria inchisa cu
vitraj continuu. Tencuit deseori in alb, acest soclu se afla intr-un contrast

cromatic si luminos fata de registrele superioare, fata de care apare uneori ca

decalat fie iesind in exterior ca la hanul din strada Quinet nr 11, Bucuresti, (fig
33), sau ca la hanul Brancoveanu, (fig.34), fie retragandu-se ca la Locuinta la
Craiova, (fig 35.).Uneori parterul preia denivelarile terenului (hanul Putureanu,
Craiova, fig.36), alteori el este deschis, avand un portic cu arcaturi sau nu in
partea superioara. De obicei ritmul arcaturilor de la parter este mult mai larg
decat cel de la etaj, ca in cazul hanului Metropol din Craiova (fig.37)dar in toate
cazurile acestea de parter liber, senzatia de gratiozitate a ansamblului sporeste.
(fig.38, casa la Campulung-Muscel)
Registrul principal, este alcatuit din unul sau doua nivele tratate unitar,
adica prevazut cu galerii inchise continuu cu vitraj de sticla fin subampartit de
ritmarea stalpisorilor din lemn, uneori prevazuti cu un capitel foarte sumar
decorat, si deseori avand partea superioara a golurilor marcata de arcaturi:
trilobate ca in cazul hanului lui Manuc, Bucuresti, sau pur si simplu o arhitrava
sumar decorata.(fig.39, han in str. 30 Decembrie, Bucuresti) Acest registru da
personalitate intregii cladiri, galeriile avand o lungime impresionanta.
Cel de al treilea registru, acoperisul este in general prevazut cu o
cornisa larga ce pluteste peste registrul principal, ca in cazul hanului
Brancoveanu, dar cel mai adesea cornisa este discreta, prevazuta cu
modenaturi liniare orizontale, iar linia acoperisului este deseori usor curbata
accentuand senzatia de plutire, de zbor si contribuind la sveltetea siluetei.
Echilibrul, simetria fatadelor acestor cladiri are ceva clasic, o eleganta si
o simplitate ce aminteste, sau prefigureaza modernismul inainte cu doua
secole de a se manifesta.
Aceasta valenta a modernitatii existenta in arhitectura romaneasca
vernaculara descrisa mai sus se manifesta in cateva directii principale:
-

acuzarea vitrajului sub forma de ferestre-banda orizontale cu vitraj

continuu ce permite intoarcere pe colt;

minimalizarea la limita a decoratiei si gasirea unei expresii structuralvolumetrice si functionale sincere;

echilibrul si masura rezultate din raportul dintre cerintele contextului si

cele formale, rezultand un nonconformism rafinat si o foarte bine
controlata scara umana;

sinceritatea materialelor si a tehnicilor de constructie.

Desigur am accentuat mai ales caracterul autohton al acestei tipologii

urbane , dar nu putem sa nu amintim ca el se inscrie in marea familie a tipologiei
balcanice in cadrul carora deslusim cu deosebire cultura bizantina.
In cadrul trasaturilor ce aseamana intre ele tipologiile balcanice distingem
urmatoarele:
-

prioritatea acordata fatadelor dinspre curte in raport cu cea dinspre

strada, rezultata din vocatia introvertita a balcanicului;

comuniunea utilizarii materialelor locale: piatra, lemnul, tencuiala,

olanele, sau sita;

inscrierea in teren, ceeace conduce la o pitoreasca , variata si

inteligenta folosire a geometriei acestuia;

pastrarea si controlul scarii umane, chiar si in cazul arhitecturii

monumentale si religioase.

Deosebirea majora a arhitecturii romanesti fata de cea a tarilor vecine sar putea exprima in cateva trasaturi, fireste, fara a avea pretentia de a le epuiza:
-

folosirea (ne referim in special la hanurile romanesti de secol XVIII)

exclusiva a lemnului ca material de constructie (structura, panotaj
parietal, acoperis) ceea ce ii confera o unitate cromatica mult ridicata,
singurul contrast major fiind acela dintre albul tencuielii plinurilor si
umbra pronuntata a porticelor, cornisei pe fundalul carora transpare
caldura lemnului natural.

Vitrajul continuu al registrului principal al carui dimensiune si frecventa

e remarcabila doar pe teritoriul romanesc. Pridvoare inchise nu exista
in Balcani nici ca functie, nici ca amploare, nici ca valoare expresiva
prin decoratie, nici ca modalitate arhitectonica, afirma C.Joja.

Elementul particularizant al foisorului, provenind din arhitectura

taraneasca si extrapolat in cea urbana sub diferite forme: portic
deschis, inchis, combinat, loggie, (vezi aici si transpunerea in
arhitectura de piatra)

Unirea Principatelor romane din 1859 ce se infaptuieste sub domnia

regelui Cuza va conduce la o modernizare rapida a Tarilor Romane a carei

propulsare va fi si mai evidenta pe timpul domniei regelui Carol I, primul rege de

sorginte european-occidentala (familia Hohenzoller-Sigmaringen).
Secolul XIX aduce mari schimbari in Europa centrala si de est. Inca de la
Revolutia franceza , dar mai ales dupa cea din 1848 se prefigureaza in Tarile
Romane o relatie culturala noua si extrem de fertila, anume cea cu Franta.
Instruiti la scolile pariziene in spiritul scolilor romantice ale vremii, arhitectii
romani s-au inscris inca de la inceput in tendinta mai multor scoli europene de a
contracara eclectismul la moda prin utilizarea resurselor autohtone valoroase.
Arhitecti francezi sunt chemati in egala masura cu cei romani sa intervina
la construirea unor mari edificii institutionale ce ridica calitatea generala a
produsului arhitectural in marile orase ale tarii, dar mai ales in Bucuresti: C.
Bernard, A. Galleron, A. Balla, P. Gottereau, L. Blanc, etc. Arhitectura lor e
monumentala, masiva, construita conform unor reguli si principii compozitionale
riguroase, si, deseori, copiind modele occidentale, dar si cu tendinte de
exprimare a unor motive autohtone. Marile palate institutionale ale Bucurestiului:
Palatul bancii nationale, Ateneul roman, Palatul justitiei, Biblioteca centrala
universitara, Casa de economii si consemnatiuni, Palatul ministerului agriculturii,
sunt tot atatea exemple de cladiri ce se impun prin forta lor monumentala si
simbolizeaza avantul si prosperitatea epocii, rivalizand cu celelalte monumente
ale capitalelor lumii. La Iasi se construieste Palatul culturii si Teatrul national, la
Craiova Palatul administrativ, la Constanta Cazinoul, toate aceste investitii de o
certa valoare sunt tot atatea cautari in limbajul arhitectural al epocii. (fig.40, 41,
42)
Clasicismul si neoclasicismul francez este stilul dominant al acestor
cladiri monumentale, elegante, sobre, dar ferite de exgerarile eclectismului din
alte parti(12).
Extrem de bogat si cu o educatie aleasa, in egala masura inginereasca si
artistica, regele Carol I, motivat de misiunea istorica ce-I revenise de a schimba
destinele Romaniei, incearca in ctitoriile sale, sadirea in Romania a celor mai
valoroase tendinte artistice europene alaturi de cele ale tarii lui de origine:
Germania. Astfel, la resedintele regale de la Peles, Sinaia (fig.43, 44, 45) gasim
o sumedenie de stiluri si influiente, dar predominanta este a doua Renastere
germana, remarcabila in profilatura ascutita a acoperisurilor, in modenaturile

excesiv verticale, in pitorescul si neregularitatea volumelor ce vadesc

romantismul, fragmentarea fatadelor, in abundenta decoratiei. Stilul teraselor
castelului este Renaserea italiana vadita in statuile, fantanile, vasele, porticele,
ediculele, pergolele, colonadele, si vegetatia ce insoteste amenajarile
exterioare. La interior se disting, pe fondul general al Renaserii germane,
Renaserea italiana si cea engleza, barocul german, rococo-ul, arta hispanomaura si cea musulmana. Arhitectul german Johanes Schultz si cel ceh Karel
Liman au fost insotiti de o enorma pleiada de artisti: sculptori, pictori, decoratori,
orfevrieri, sticlari, bijutieri, precum si de echipe de mesteri dintre cei mai renumiti
ce au fost adunati pe santierul acesta al Castelului Peles din noua tari vorbind
paisprezece limbi si purtand sute de costume nationale. (13) Inceput la 1873 si
terminat in 1914, Castelul Peles este doar primul dintr-o suita de ansambluri
minunate de cladiri asemanatoare prin luxul, frumusetea si abundenta
decorativa, destinate familiei si curtii regale: Castelul Pelisor (fig. 46),
Economatul (fig.47), Vila Foisor, Castelul de vanatoare, s. a. ce au creat o
tipologie urbana remarcabila, chiar daca punctuala, care s-a extins la vilele din
statiunea Sinaia si imprejurimi (Vila Sutu), creind un adevarat model local.
Majoritatea arhitectilor vilelor construite ulterior au imprumutat si perpetuat un
stil minunat si pitoresc si, pentru ca strain acestor locuri, au incercat sa-l
asezoneze cu elemente autohtone (decoratie de ceramica smaltuita, fig. 48 vila
la Sinaia).
Parintele scolii nationale romanesti de arhitectura este Ion Mincu.
Acesta reuseste sa exprime in arhitectura unor vile importante (Lahovary 1866)
sau a unor cladiri publice (Scoala centrala de fete, Bufetul de la sosea),
procedee constructive, compozitionale si motive decorative autentice pe linia
traditiei populare, preluate si prelucrate de stilul brancovenesc si reinterpretate
cu noi tehnici si materiale: arcul lanciolat, galeria deschisa sau cu geamlac,
foisorul sau logia, decoratiile din ceramica smaltuita, etc.
Urmasii lui Ion Mincu au continuat amplificand influientele autohtone cu
cele ale altor regiuni geografice . Asa s-a nascut stilul neoromanesc concomitent
cu alte stiluri nationale europene si cu efervescenta romantica a epocii. Timp de
cateva decenii el s-a mentinut in paralel cu miscarea moderna europeana, prin
opera unor renumiti arhitecti, ca de exemplu: Grigore si Cristofi Cerchez care s-

a inspirat mai ales din arhitectura brancoveneasca si bizantina, Nicolae Ghica

Budesti, ce utiliza mai ales arhitectura munteneasca si moldoveneasca (14) ,
Petre Antonescu si altii.
Stilul neoromanesc a fost ultimul stil eclectic al secolului XIX si a avut o
reverberatie mai indelungata datorita intarzierii patrunderii tehnologiei moderne,
a betonului armat si a fierului in Romania.
In secolul XIX orasele Transilvaniei prezinta o structura foarte inchegata
evolutia lor fiind similara si aproape sincrona cu cele din Europa centrala:
Oradea, Gherla, Sibiu, Brasov, Cluj, Satu Mare, Baia Mare, in timp ce in spatiul
extracarpatin orasele prezinta multe pete albe, dar acest lucru nu din pricina
lipsei valorilor urbane, cat mai ales din cauza ponderii lor in raport cu rurarul;
mai explicit in 1832, in Tarile Romane populatia urbana reprezenta doar 7 % din
total ceea ce denota ponderea coplesitoare a ruralului fata de urban. (15)
Totusi si aici are loc urbanizarea, evolutia rezidentialului vernacular de
mahala are loc in paralel cu primii muguri ai rezidentialului tipizat destinat
muncitorilor marilor industrii ce patrund la orase inundandu-le periferiile.
Arhitectura moderna patrunde in Romania, astfel incat, dupa anii 1930,
asistam la cel mai mare avant economic al tarii (varful fiind marcat in 1938),
avant justificat pe de o parte de motivatia nationala a reintregirii teritoriale din
1918 si a constituirii Romaniei Mari sub domnia regelui Ferdinand I, fapt ce
alipeste Transilvania de Tarile Romane si permite schimburi economice si
culturale intense cu aceasta, iar pe de alta parte, de motivatia europeana a
schimburilor culturale si a investitiilor straine ce aveau de acum alt camp de
activitate, permitand o rapida trecere la industrializare si capitalizare a sistemului
economic.
Romania ajunge din urma statele europene atat din punct de vedere
economic cat si industrial, iar arhitectura acestei perioade tine pasul cu cele mai
reprezentative realizari ale vremii. Marile bulevarde ale Bucurestiului dispuse
cartezian, succesiunile de piete si marile ansambluri urbane, zonele de loisir,
salba de lacuri, si altele, transforma capitala tarii intr-un oras modern si pitoresc,
cu standarde de viata la nivel occidental, stimulate de altfel si de numeroasele
reprezentante straine diplomatice si comerciale.

Toate curentele europene se fac resimtite pe teritoriul Romaniei.

Avangardismul, cubismul si purismul, sunt prezente in artele vizuale (16), iar in
arhitectura cel mai pregnant este curentul functionalist. Reprezentantul de
seama a acestuia este arhitectul Horia Creanga a carui arhitectura profund
rationalista, pastreaza alaturi de valorile universale si cateva trasaturi de
personalizare, fara insa a cauta in mod special o exprimare specific
romaneasca. Pe aceasta directie insa nu putem sa trecem cu vederea eforturile
facute de arhitecta Henriette Delavrancea Gibory, ale carei vile , in special cele
din Bazargic (pe atunci aflat pe teritoriul romanesc) sunt o reusita demonstratie
de limbaj specific romanesc intr-o tehnica si cu materiale moderne. Nu deajuns
cercetata, opera acestei arhitecte ne poate oferi drumul, pierdut azi, al cautarilor
noastre identitare.(fig. 49)
Marile ansambluri industriale si de locuit muncitoresti construite masiv in
aceasta perioada sunt exemple de experimente ale unei arhitecturi universale si
universalizante ce se inscriu in liniile acceptate ale modernismului ce-si cauta
expresia formala noua si atat de puternic diferita in raport cu secolele
precedente. Arhitectura moderna interbelica din Romania e comparabila cu cea
a Europei centrale si occidentale echivalenta aceleiasi perioade. A fost
deocamdata singura sincronizare a Romaniei cu lumea cunoscuta de istoria
neamului.
Razboiul al II-lea mondial si schimbarea de regim, trecerea la un sistem
social si politic diferit, cel al socialismului si ulterior al comunismului, schimbarea
regimului proprietatii de la una majoritar privata la una exclusiv de stat, marile
nationalizari, colectivizarea agriculturii, schimbarile legislative si institutionale,
toate acestea au avut consecinte enorme si au dus la modificari majore in
dezvoltarea Romaniei.
De acum cea mai importanta influienta culturala va deveni pentru cel
putin primele doua decenii de dupa razboi influienta ruso-sovietica. Ea se
manifesta in primul rand prin ateizarea invatamantului si a societatii in general
care sufera o persecutie religioasa nemaiintalnita pe teritoriul romanesc din evul
mediu. Predarea limbii ruse in scoli care devine obligatorie, traducerea oricarei
informatii de ordin tehnic cat si umanist din limba rusa, orientarea (obligata) a
tuturor schimburilor economice si culturale catre tarile lagarului socialist, sunt in

masura sa deturneze valorile romanesti de la sensurile si evolutiile lor firesti.

Peste aceasta se suprapune si persecutia intelectualitatii adevarate ce va fi
inlocuita in scurt timp cu alta Semidocta sau de paie, formata la Moscova si
amnezica la valorile autentice ale stramosilor. Politizarea excesiva a vietii,
controlul si privarea de libertate a individului va avea repercursiuni nebanuite la
nivelul intregii societati si, bineinteles va marca in general creatia iar creatia
arhitecturala nu va scapa nici ea efectelor malefice ale acestei stari de fapt.
Modelul stalinist al Universitatii Lomonosov prolifereaza in toate tarile
de influienta ruso-sovietica, in Romania fiind reprezentat de Casa Scanteii din
Bucuresti. O serie de programe social- culturale se construiesc dupa modele tipimportate din rasarit: case de cultura studentesti sau orasenesti, Case de cultura
a sindicatelor, a armatei, iar programele de invatamant se tipizeaza in intregime
la toate nivelurile, salile de sport si programele de loisir, magazinele satesti
alaturi de complexele comerciale urbane, nimic nu scapa efervescentei tipizante
pan slav sovietice.
Anii 60 marcheaza o relativa relaxare in domeniul cultural, anumite
schimburi europene si transatlantice au loc cu regularitate (vezi de exemplu
bienalele de la Venetia) si se manifesta exclusiv in domeniul artistic, cel tehnic
fiind mereu intr-un decalaj notoriu, justificat mereu de lipsa de bani.
Fondul patrimonial urban se imbogateste cu cateva realizari de marca:
este vorba de cateva centre civice urbane realizate coerent si unitar in diverse
orase ale tarii: ansamblul Teatrului National dinTargu Mures a arhitectului
Constantin Savescu, Piata si hotelul din Patra Neamt si Suceava, piata din
Targoviste sau Pitesti, Miercurea Ciuc, sediul politico administrativ din Baia Mare
si Bistrita ale arhitectului mircea Alifanti, etc.
In

Bucuresti

apar

noi

ansambluri

ca

Piata

Palatului,

Hotelul

Intercontinental urmat de Teatrul National, Politehnica, Aeroportul Otopeni,

marile magasine universale Unirea si altele.
Turismul se desvolta si prin construirea marilor ansambluri turistice la
munte Baile Herculane, Sangiorz, Caciulata, Sovata, Poiana Brasov, Bucegi,
Predeal, Sinaia, iar la mare Neptun, Mamaia, Saturn, Venus, Costinesti, Eforie
Nord si cele mai interesante Cap Aurora si Olimp.

Perioada aceasta este una de mare fertilitate creatoare si multe realizari

valoroase la nivel de obiect arhitectural sau de ansamblu apar acum. Printre
acestea o parte se inscriu in limbajul universal al unor forme adoptate si
transpuse in context romanesc. (Senzatia de mimesis, de dj vu este mereu
prezenta chiar daca realizarile sunt interesante). Cealalta parte incearca o
tentativa de iesire din universal, de exprimare a ceva nou, specific sau chiar
autentic, pe linia traditiei milenare. Astfel, incercarea arhitectului N. Porumbescu
la Casa de cultura din Suceava si continuata apoi la cele din Sediul politico
administrativ di Botosani si cel din Satu Mare exprima vointa arhitectului de a
crea un limbaj identitar inspirat din arsenalul traditiei populare. In exterior o
tentativa de aluzionare la bisericile lui Stefan ce Mare, prin reluarea contrafortilor
si a cornisei evazate a Voronetului, iar in interior o continuitate si o dinamica
spatiala coerenta cu limbajul modern al epocii, combinata cu tratarea lemnului
sculptat si prelucrat asemeni traditiei valoroase a portilor si mobilierului
romanesc, pe fondul unei cromatici sobre in alb si auriul lemnului natural.
(fig.50)
Si la arhitectura arhitectilor M.Alifanti, C.Iotzu (teatrul national Craiova),
sau C.Savescu se observa tendinte de cautare a specificului, sau cel putin a
unui limbaj personalizat. (fig.51, 52., 53)
Dar fenomenul e de scurta durata, revolutia culturala inceputa in 1972
dupa modelul chinezesc in urma visitei lui Ceausescu in extremul orient,
transforma Romania intr-o enclava rupta de lume pentru inca doua decenii. E
adevarat presiunea culturala ruseasca scazuse, dar nici alte schimburi culturale
nu mai au loc, dorinta oficiala era aceea de a cauta resurse autotone pe toate
planurile, atat cele culturale cat si cele economice.
Cele mai importante transformari le-a suferit arhitectura locuirii, care din
acest moment nu mai poate evolua fara componenta locuirii colective ce
sfarseste prin a deveni, in ultima decada a secolului XX singura manifestare
arhitecturala acceptata in urban (cu exceptia notabila a Casei Poporului din
Bucuresti)
VIII. 5. Locuirea colectiva urbana romaneasca.
Pentru inceput am dori sa facem cateva precizari legate de viata
comunitara in Romania.

Cele mai vechi organizari comunitare au loc in Romania in mediul rural

atat in spatiul intra cat si cel extracarpatin. Sistemul de organizare economica
avea o autonomie foarte mare in complexele rurale, chiar si cele urbane
urmareau un mod de viata bazat pe aceeasi economie autosuficienta din rural.
Explicatia acestei stari de fapt poate proveni din mai multe directii:
Una ar fi instabilitatea vietii politice si economice prelungite multe secole
pana in secolul XVIII, care explica existenta numeroaselor programe specific
romanesti ce imbina functiunea de resedinta cu cea de aparare.: culele, cetatile
domnesti, cetatile taranesti, conacele boieresti, programele religioase fortificate,
etc.
O alta cauza ar fi traditia proprietatii private in rural, care cumula o
cantitate mare de teren (mosiile boieresti, sau latifundiile maghiare) in maini
foarte putine. Acest lucru permitea organizarea sociala cu o ierarhie de tip feudal
prelungita ca stare de fapt pana in secolul XIX si care permitea utilizarea mainii
de lucru numeroase si foarte ieftine atat in agricultura cat si in mestesuguri, ce
concurau foarte serios mestesugurile de tip urban.
O a treia cauza de asemeni foarte importanta este traditia vietii
comunitare mult mai puternica in rural decat in urban in special in Tarile
Romane. Daca in Transilvania comunitatile breslelor exersand un control
administrativ si economic incepusera organizarea vietii colective practicata mai
ales prin consumul colectiv de timp, dar si prin alocarea unor spatii diverse
dintre care strada si piata raman spatiile comunitare cele mai complexe, in Tarile
Romane viata comunitara are origini mult mai profunde atat ca timp istoric cat si
ca filozofie de viata. O explicatie o regasim in teoriile lui Blaga care justifica
existenta spatiului sofianic ca facand parte din ortodoxie ca religie dominanta
in rural. Conform acestei teorii, ortodoxia ofera protectie individului, absolvindu-l
de culpa si diminuandu-i astfel responsabilitatea, in contul preluarii acesteia de
catre organismul colectiv al bisericii. Acest tip de gandire colectivista si
colectivizanta domina in ruralul profund si azi si sta la baza vocatiei catre
comunism a popoarelor slav-ortodoxe. Mentalitatea aceasta reuseste sa
coaguleze colectivitatea rurala in jurul bisericii si sa exercite o influienta enorma
in organizarea unor activitati publice in folosul comunitatii, sau numai a bisericii.

Prioritatea vietii comunitare in rural isi gaseste o explicatie si in

organizarea statala traditionala a ruralului in asa zisele obsti satesti care aveau
autonomie economica, religioasa si administrativa si deci si o mare influienta
politica si a caror existenta se simte si azi in ceea ce Vasile Miftode numeste
rural profund. Tipul de proprietate era impartit intre cea strict privata
(individuala, unifamiliala, sau a bisericii, ) si cea publica, obsteasca, apartinand
intregii colectivitati: (drumuri, paduri, islaz, pasuni, etc), situatie existenta si azi.
Organizarea administrativa era in roiuri, sau confederatii de tip
republican, targuri de roiuri, vaile formand unitati economice separate, sau
sate devalmase, adica avand o administrare si o economie comuna. (17)
Desi pe teritoriul Romaniei s-au perpetuat indelungate traditii ale vietii in
comun, programul locuirii colective in acceptiunea moderna nu poate fi semnalat
decat sporadic si intamplator si referitor la alte forme particulare de viata
colectiva: sirurile de chilii ale manastirilor intarite, adaposturile etajate din
cetatile taranesti, hanurile orasenesti sau rurale, dormitoarele comune destinate
garnizoanelor militare.
Intre modalitatile de existenta comunitara se cuvin mentionate si acele
<microvecinatati> constituite fie din curtile comune ale locuintelor-vagon sau
locuintele-oglinda din Muntenia si Moldova, fie in cuprinsul unor strazi din
Transilvania, unde un numar de familii constituite in <Nachbarschaften> se intrajutoreaza in gospodarie si cresterea copiilor, folosesc camari si beciuri
colective, petrec impreuna sarbatori, etc.
Un prim impuls important a rezultat in urma extinderii constructiei de
orase noi, cartiere muncitoresti si parcelari de locuinte ieftine, pana inaintea
primului razboi mondial. Al doilea impuls notabil poate fi localizat in perioada
interbelica, pe de o parte datorita difuzarii formulei de bloc cu apartamente
proprietate familiala, pe de alta datorita inmultirii coloniilor de locuinte tipizate.
Impulsul decisiv va urma insa dupa 1950. (18)
Se disting mai multe etape in evolutia tipologiei locuirii colective urbane
ce a evoluat in paralel cu dezvoltarea tehnologica a industriei constructiilor si,
desigur cu perfectionarea conceptului de tipizare a programului.
O prima etapa ar fi aceea a extinderii oraselor in cartiere noi muncitoresti
dupa principiul ORASELOR GRADINA cu locuinte mici, cuplate, insiruite,

uneori duplexuri si in cadrul carora se cauta o mediere intre locuinta individuala

si cea colectiva, cu parcelari ce faramitau tesutul urban, incercand un echilibru
intre proprietatea privata si cea colectiva.
O a doua etapa se caracterizeaza prin patrunderea masiva a modelului
arhitecturii monumentale clasicist-academice si eclectice de sorginte sovietica,
din programele reprezentative in programele locuirii colective, ce se dezvolta in
ansambluri numite azi staliniste, cu o alcatuire clasica, simetrica, o expresie
eclectica neo clasicista si o dispunere planimetrica sub forma de careu, numite
cvartaluri.

CVARTALUL

presupune

dispunerea

perimetrala

continua

constructiei pe cel mult cinci nivele, astfel incat se creaza o incinta

semicolectiva. Neajunsurile au fost semnalate imediat: insuficienta dotarilor, a
parcarilor si caracterul static, lipsit de evolutivitate a structurii urbane.(cartierul
Bucurestii Noi, Bucuresti, orasul Gh. Gh. Dej, azi Onesti)
Programul de dezvoltare a locuirii colective ia amploare odata cu
patrunderea noilor tehnologii de industrializare la scara larga ce permit tipizarea
de proportii. La scara urbana teoriile Chartei de la Atena patrund tot mai mult si
in Romania si perioada anilo 1950-60 este fertila in exemplificarea unor variate
ansambluri de locuit exersate pe criteriile URBANISMULUI LIBER. Marile
ansambluri Vatra Luminoasa, Ferentari, din Bucuresti sau Steagul Rosu din
Brasov. Aici apare pentru prima data ruperea fronturilor stradale, separarea
locuintelor de dotari si folosirea a doar doua tipuri volumetrice BARA si
PUNCTUL.
O a patra etapa o constituie MICRORAIONUL, o organizare complexa a
a compozitiei urbane in unitati repetitive de locuire (unitati de vecinatate) care ar
fi trebuit sa asigure necesarul de dotari si de servicii. Tipizarea excesiva a dus la
trei tipologii dimensionale exacte: de patru, opt si douasprezece mii de locuitori.
Microraionul era limitat de strazi colectoare, de elemente naturale, sau de limita
unor institutii de servire la nivel de cartier sau de oras. Tipologia volumetrica a
elementelor microraionului ramane in principiu aceeasi, doar ca varietatea
sectiunilor tip e mai mare, iar numarul de rezalituri in cadrul volumului creste.
Apar de asemeni sectiuni de colt, ceeace permite inchiderea (continuitatea)
fronturilor si crearea unor incinte.

MARILE ANSAMBLURI ce marcheaza etapa a cincea, bazate pe o

ierarhie mai clara: grupa, microraionul, cartierul, sectorul, orasul, au diminuat la
maximum responsabilitatea cetatenilor asupra spatiului comunitar si marile
suprafete, cum ar fi spatiile verzi, circulatiile, parcajele, sau terasele unor dotari,
au devenit surse de poluare. (Balta Alba, Titan din Bucuresti, Tiglina din Galati,
Trivale din Ploiesti, sau Gheorgheni din Cluj)
Trasarea perimetrelor intravilanului in toate orasele tarii in anii 75 a avut
drept consecinta necesitatea exploatarii mai eficiente a teritoriului urban, ceeace
a condus la solutii de indesiri repetate practicate in cartierele noi de extindere.
Legea strazilor nr 37 din 1975 incearca o reabilitare a strazii, dar fondul construit
deja nu mai permite o abordare inteligenta a acesteia. Daca pana acum
compozitia spatial volumetrica a ansamblurilor avea coerenta, aceasta fiind
deseori singura satisfactie creatoare a arhitectului, care, la nivelul obiectului in
sine nu mai avea nimic de spus, dupa anii 80, aceasta coerenta dispare, iar
indesirile si placarile stradale nu au decat singure criterii: obtinerea unei
densitati ridicate si a unei economii maxime sub aspect financiar obtinut prin
toate mijloacele. Nu se mai respecta reguli ca orientare cardinala, inscrierea pe
teren, participarea vizuala a elementelor naturale la compozitie si nici macar
distantele minim admise intre blocuri. Se ajunge la densitati uriase de 10001300 locuitori la hectar.
Aspectul haotic, dezordonat si sufocant de ghetou se adauga celui
dezolant al volumelor blocurilor care nu mai probeaza nici o intentie estetica. Ele
devin rezultatul unei combinatii de plan (exprimand o functiune tipizata-sectiunetip) cu o elevatie (exprimand o structura tipizata), iar obnubilarea finisajelor si
chiar a detaliilor constructive dintre care unele sine qua non unei fiabilitati
minimeeste practica curenta.
Apar blocurile cu locuinte confort redus, in care nu numai spatiul e
minimal, dar echipamentele, finisajele sunt inadmisibil reduse si in care locuirea
devine un cosmar, menit a distruge individul si chiar familia. (19)
Raportul omului cu mediul este acela de violentare, de desconsiderare a
cetateanului, inlaturarea lui de la o participare de ansamblu, cosecintele fiind
pierderea capacitatii de a fi dotat cu posibilitatea de apreciere proprie si curajul
de a actiona in cosecinta (20)

Anii 80 sunt marcati de asemenea de stagnarea oricarei initiative private

in domeniul locuintei individuale in urban si de oprirea investitiilor destinate
dotarilor in favoarea marilor ansambluri bucurestene reprezentative ale puterii
totalitare.
Experienta vietii social-politice romanesti din decada 80-90 este de altfel
oarecum unica in raport cu celelalte tari comuniste din restul Europei. Noi am
asistat la:
-

o limitare pana la stopare a informatiei si a schimburilor culturale;

o absenta totala in autarea expresiei si a continuitatii in evolutia locuirii

individuale urbane devenita interzisa prin lege;

absenta oricaror dotari urbane care sa permita continuitatea

procesului de creatie arhitecturala in general, aceasta continuand
doar la nivelul teoretic, in procesul de formare educationala.

Creatia arhitecturala este stagnanta astfel ca din 1975 si pana in 1989, o

serie de etape parcurse in mod firesc in lumea occidentala au fost eludate in
Romania. Noi am sarit etapele structuralismului si poststructuralismului francez
ce incerca o personalizare a spatiului urban, am eludat etapa cautarilor acelor
<pattern language> a lui Christopher Alexander sau Francoise Choay de
esentializare a identitatii spatiale, noi am auzit doar ecourile americanilor
Charles Moore (ce gasea ca in civilizatia renasterii italiene ar trebui cautate
resursele contextului spiritual al lumii americane contemporane) sau Robert
Venturi (ce gasea in Las Vegas o sursa a farmecului si complexitatii ce ar sta la
baza unei arhitecturi semnificative) (21)
Practic toate criticile europene si americane indreptate impotriva
excesului simplificator si depersonalizant ce se desfasurau in Europa si
tentativele practice sau experimentarile ramaneau tangente teritoriului enclavizat
si terorizat al Romaniei. In Polonia de pilda, un colectiv de arhitecti cercetatori
cautau sa salveze criza estetica a rezidentialului oraselor mici pornind de la o
critica vehementa a spatiului negativ al urbanismului liber si comparandu-l cu
spatiul pozitiv al rezidentialului istoric. Ei propuneau ansambluri capabile sa
starneasca sentimentul de ocrotire pentru generatiile viitoare (22)

Evenimentele din 1989 au zdruncinat din temelii structura social politica,

economica si culturala a tarii. Ea a adus cateva transformari esentiale pentru
domeniul creatiei arhitecturale:
-

explozia

informatiei-

de

cele

mai

multe

ori

necontrolata,

neinterpretata, neexplicata , iar procesul de educatie estetica inclusiv

cel din invatamantul de arhitectura (mult amplificat in ultimul deceniu)
nu reuseste sa determina inca o schimbare de mentalitate a
beneficiarului a carui nivel educational estetic si critic este enorm de
scazut si in mare decalaj fata de cel al occidentalului;
-

restituirea proprietatii private (ceeace a condus la un avant

nemaiintalnit in ultimii cincizeci de ani a construirii de locuinte
individuale in special in urban, dar fenomenul spontan la inceput, apoi
dirijat de legi intervenite post factum, nu poate fi inca stavilit, produsul
arhitectural al locuirii individuale este inca unul eclectic, incoerent si,
deocamdata imposibil de clasat;

locuirea colectiva existenta ramane o probelma destinata cercetarii de

salvare in sensul recuperarii unui minim de comfort si acesta doar
fizic dupa exemplul est german. Investitia statului sau a unor forte
economice private este inca departe de a se declansa, firavele
exemple de blocuri realizate cu sprijinul statului (A.N.L.-uri) nu
reusesc sa exprime altceva decat o conceptie tributara tipizarii
comuniste si o spoiala superficiala cu elemente decorative declarativ
postmoderniste.

Asupra catorva aspecte ale locuirii urbane contemporane vom reveni

ceva mai departe, cu ocazia analizei locuirii contemporane clujene.
NOTE LA CAPITOLUL VIII
1. MIC DICTIONAR ENCICLOPEDIC, Ed Enciclopedica romana,
Bucuresti, 1972
2. LE PETIT LAROUSSE, Paris 1995
3. Claire

et

Michel

DUPLAAY,

Methode

illustree

de

creation

architecturale, Op. Cit.

4. Peter DERER, Locuirea urbana, Ed Tehnica, Bucuresti, 1985, p 41

5. LE PETIT LAROUSSE, Op.cit.

6. Claire et Michel DUPLAY, Methode illustree,Op. Cit.
7. Idem
8. Ibidem
9. Ibidem
10. In anii 1998 s-au descoperit pe trasa a X-a a cetatiilor dacice de la
Sarmizegetusa Raegia antablamente de piatra semnate de mesteri
greci de pe malul Pontului Euxin, lucru ce atesta colaborarea dacilor
cu acestia inainte de ocuparea romana.
11. Constantin JOJA, Sensuri si valori regasite, Ed.Eminescu, Bucuresti,
1981
12. Mircea LUPU, Scoli nationale in arhitectura, Op cit.
13. CASTELUL PELES, 125 de ani de la punerea pietrei de temeliea
Castelului Peles, Muzeul National peles, Ed TIPO DEC95, 1996
14. Cosma JUROV, Ce este arhitectura, Ed. Albatros, Bucuresti, 1989
15. Peter DERER, Locuirea Urbana, Op.cit.p
16. BUCURESTI

ANII

1920-1940

INTRE

AVANGARDA

SI

MODERNISM, Catalog expozitie, Ed Simetria, Bucuresti, 199

17. Henry H. STHAL, Contributii la studiul satelor devalmase romanesti,
volum II, p25, Bucuresti 1959
18. Peter DERER, Locuirea urbana, Op.cit.
19. Adriana MATEI, Mutatii sociale ale conceptului de locuire...Op.cit.
20. Idem
21. Adriana MATEI, Teorii si doctrine arhitecturale contemporane, curs,
Ed. UTCN, 1994
22. Piotr ZAREMBA, Rolul arhitecturii si urbanismului in dezvoltarea
constructiei de locuinte in Polonia, revista Arhitectura, nr.4/1976

CAPITOLUL IX
ANALIZA DE CAZ
IX. 1. Clujul oras transilvanean caracteristic.
Pentru mai multa concretete vom lua exemplul orasului Cluj care prin
vechimea sa de 1878 de ani de existenta, prin multiplele transformari suferite
de-a lungul istoriei si mai ales evenimentele politice, economice si sociale carora
le-a fost teatru de manifestare poate constitui un exemplu caracteristic pentru
Transilvania. (1)
Atestat documentar inca din perioada romana (dupa infrangerea statului
dac de catre romani in urma luptelor care au avut loc intre 98-117 e. n.)
documentul fiind un miliarium datand din anul107 e. n., sub numele de Napoca,
toponimia numelui fiind considerata autohtona de catre specialisti, orasul s-a
dezvoltat pe o asezare dacica ale carei probe materiale sunt dovedite arheologic
din secolul III i.e.n.
Rangul de oras-municipiu il primeste in timpul imparatului Hadrian care il
face capitala Daciei Porolissensis. In vremea lui Aurelian este ridicat la rangul de
colonie, iar caracterul mai mult civil dacat militar va avea drept consecinta o
dezvoltare infloritoare a vietii economice si artistice. Fragmente din zidul roman
de incinta, (gasite in curtea Universitatii Tehnice si Parcul Caragiale) portiuni de
fundatii, elemente decorative de arhitectura, sisteme de incalzire prin
pardoseala (hipocaust) sau de aductiune a apei si de canalizare, chiar si o vaga
trama stradala, sunt indicii care au condus la delimitarea aproximativa a
perimetrului orasului roman de cca 32 ha. (Fig. 1)
Dupa retragerea aureliana 271 e.n. orasul continua viata, iar necropolele
existente extra muros si a caror vestigii continua sa fie descoperite si azi,
dovedesc o continuitate a populatiei romanizate pana in secolul IV. Incepand cu
secolul IV viata urbana diminueaza pana la stingere in timp ce cea rurala din
imprejurimi ia amploare, continuitatea acesteia fiind dovedita de urme de locuire
in cateva localitati invecinate. Migratiile barbare evaluate dupa tezaurele
ostrogote din secolul V e.n. descoperite la Apahida in 1889, 1968, 1978 si aflate
la Budapesta si Bucuresti, sau dupa tezaurele gepize din secolul VI, precum si
dupa cele din necropolele populatiei slave din secolele VIII-IX, sunt fenomenele
ce marchaza puternic populatia rurala de pe un areal geografic extins

cuprinzand localitatile Someseni, Manastur, Dabaca, etc. Aici populatia

romanizata coexista cu cea de ocupatie. Cucerirea maghiara a Transilvaniei
incepe in primii ani ai secolului al X-lea si a intampinat protestul populatiei
acestei zone incluse in voievodatul lui Gelu ce avea o cetate la Manastur si una
la Dabaca, ambele situate in apropierea orasului actual. Perioada Evului Mediu
este reprezentata la Cluj de doua asezari importante: cetatea fortificata cu valuri
de pamant si structuri de lemn de la Manastur-Cluj numita Calvaria, apartinand
voievodului Gelu pana in secolul X si cucerita de maghiari, care, sub Ladislau I
al Ungariei aduc aici calugarii benedictini, si asezarea civila de pe vatra actuala
a orasului a carei toponimie apare intr-un document datat in secolul XII, Cluj,
Clausa, Clusa, Klue insemnand cheie, loc inchis, iar configuratia geografica a
cetatii Calvariei stramtorata intre un promontoriu si raul Somes justifica
denumirea. (fig. 2)
Asezarea civila medievala situata pe vechea vatra romana nu e mai
veche de secol XII. Avand initial centrul in coltul de nord-vest actuala Piata a
Muzeului, asezarea coincide cu orasul roman in aceasta parte, fragmente de
ziduri groase de trei metri s-au gasit in curtea Liceului Baritiu, iar latura de est e
atestata de fragmentele de zid din curtile casei de pe latura de vest a strazii
Doja (azi Ferdinand). Latura de sud a acestei vetre romane s-a gasit in curtea
restaurantului Gambrinus.
Atestarea documentara a orasului apare in 1271 dar adevaratele
fortificatii medievale dateaza din secolul XIV, sub Carol Robert
Prima incinta a orasului de cca sapte hectare dateaza din sec. XIV si o
parte din vechea biserica in stil romanic se mai gaseste si azi in Biserica
Franciscana.
Cea de a doua incinta , inconjurand o suprafata de cca 45 ha va fi ridicata
dupa actul din 1405 a lui Sigismund de Luxemburg, va avea santuri de aparare,
bastioana si intarituri.Bastioanele primesc numele breslelor sub ingrijirea carora
se afla: Bastionul Croitorilor, al Macelarilor, Fierarilor, Tamplarilor, Postavarilor,
Aurarilor, Cutitarilor, sau diverse altele ca: Turnul Portii Podului (Lacatusilor), a
Portii Unguresti, a Ulitei Lungi, a Portii de Mijloc, a Portii Manasturului, a Portii
Turzii, etc. La sfarsitul secolului XVIII fortificatiile acestea vor fi demantelate

ramanand azi doar Turnul Croitorilor reconstruit, Turnul Sapunarilor-Pompierilor,

si ramasite de zid pe latura de sud, strada Potaissa. ( Fig. 3, 4, 5, 6)
La mijlocul secolului al XIV-lea apare Biserica Sf.Mihail (1349), (Fig. 7, 8)
si piata centrala (azi P-ta Unirii) cu locuintele dispuse in careu, iar trama stradala
se contureaza ca debusand in aceasta piata. In 1486 incepe cladirea bisericii
reformate (Fig. 9). Clujul pastreaza si azi cladiri ce au apartinut secolului al XVlea, cum ar fi Casa Matei din 1440, initial un han ce are azi o infatisare mai
curand din Renastere (ferestrele), pastrand doar portalul in arc frant gotic. Alte
elemente din acelasi secol se mai afla in casa azi Muzeul de Istorie al farmaciei,
sau cladirile din P-ta Unirii nr. 5 si 15. (Fig. 10)
Secolul XVI este reprezentat in arhitectura civila de cladirile din P-ta Unirii
cu numerele 19, 20, 31, ultima numita si Casa Wolphrad Kakas de expresie
renascentista.
Populatia era foarte eterogena: sasi, maghiari, slavi si romani. Orasul era
considerat sasesc pana in secolul XVI, si enumerat alaturi de alte sase mari
orase germane ale Transilvaniei: Sibiu, Brasov, Medias, Sighisoara, Bistrita,si
Sebes. Toponimia e in latina:Claudiopolis, in maghiara Kolosvar, in germana
Clausenberg, (berg=stramtoare).
Drepturile si privilegiile orasenesti ale locuitorilor Clujului au fost sustinute
De catre regele Mathias Corvinul in vremea caruia mai multe revolte ale nobililor
din Calvaria sau Someseni au fost innabusite.
Infrangerea Ungariei la Mohach (1526) de catre turci schimba statutul
Transilvaniei ce devine principat autonom sub suzeranitatea otomana, dar
orasul e scutit de razboaie. Doar guvernarea austriaca (1551-1556) a fost mai
distrugatoare pentru oras si intregul teritoriu decat raidurile turcesti.
Urmeaza o lunga perioada de prosperitate economica populatia
intramuros numara cca 7000 locuitori, iar impreuna cu cei extra muros, cca
10000. Conform descrierii Givanandrea Gromo, orasul era numit oras comoara
gratie bogatiilor de care dispunea, iar tabloul celebru din 1617 al flamandului
Egidiu Van der Rye, infatiseaza un oras prosper cu lume bogata si turnuri si
flese de biserici numeroase caci era deja un important centru comercial,
economic, cultural si religios al Transilvaniei.

Miscarile Reformei patrund si aici, benedictinii sunt alungati din biserica

din Manastur- Calvaria, iar catolicii din Sf. Mihail si sunt inlocuiti cu luterani,
calvini, unitarieni.
Sub aspect edilitar secolul XVI este extrem de bogat in edificii: poduri de
piatra peste Somes, conducte de apa potabila din lemn de brad perforat, apare
tiparul si moara de hartie (1550).
Pe locul bisericii romanice si a manastirii dominicane (pomenita in 1428)
s-a ridicat o bazilica gotica cu trei nave si altar poligonal si contraforti, iar dupa
1725 aspectul gotic e modificat complet si azi Biserica Franciscana ne apare cu
o infatisare baroca. (P-ta Muzeului)
Biserica Reformata din strada Kogalniceanu e terminata in 1494 iar
manastirea minoritilor in 1516. Boltile in ogive prabusite in 1603 sunt refacute
identic in 1643. Un splendid stil gotic impodobit cu opere de arta ale unor artisti
celebri printre care remarcam statuia Sf. Gheorghe a lui Martin si Gheorghe, a
carui copie se afla in fata bisericii iar originalul la Praga. Aici apare primul
colegiu universitar de nivel european cu trei facultati: teologie, flozofie si drept
urmata in 1581 de infiintarea Universitatii prin decret princiar, sub conducere
iezuita. In 1603 iezuitii au fost alungati si Universitatea desfiintata.
Dupa victoria episodica a lui Mihai Viteazul de la Guraslau, urmeaza 15
ani de razboi timp in care Generalul Basta ocupa Clujul, osti turcesti asediaza
orasul care devine tributar acestora, au loc epidemii de ciuma, doua incendii, si,
in sfarsit in sec XVII suzeranitatea turceasca este infranta, iar Ungaria si
Transilvania devin provincii austriece dupa 1691. Austriecii readuc pe iezuiti iar
acestia reinfiinteaza colegiul la 1701 cu rang academic si aceleasi trei facultati.
Intre timp se construiesc: cladirea sfatului orasenesc, palate princiare,
Castelul manastirii din Calvaria, biserica ortodoxa din piatra din Manastur.
Arhitectura baroca este extrem de bine reprezentata in Cluj, enumerand
biserici ca: Biserica Piaristilor (1718-24), a Minoritilor (1724-79), Unitariana
(1792-96), Ortodoxa din Deal (1795-96), Biserica Bob (1800-1803). Dintre
palate amintim: Monetaria (1608), Casa argintarului (1724), Palatul Banffy
(1774-85) (Fig. 11), Casa din strada Napoca nr 2 (1796), Palatul Teleky (179095), Palatul Tholdalagi Korda (1801-1807).
Austriecii ridica fortificatia in stil Vauban de pe Cetatui intre 1700 si 1735.

Secolul XIX inregistreaza mari evenimente politice pentru orasul Cluj,

dintre care cel mai important este revolutia din 1848. Petitia din martie in opt
puncte a unor intelectuali de marca romani cerea adevarata libertate, egalitate si
drepturi nationale pentru romani. Reactia nobiliara e drastica, intelectualii sunt
arestati si trei chiar executati. Dupa infrangerea revolutiei, la Cluj se instaureaza
un regim absolutist si importanta orasului diminueaza, ea revigorandu-se in
1860 odata cu liberalizarea regimului. Atunci episodic, romanii vor fi imputerniciti
sa reprezinte populatia in conducerea orasului, dar limba lor e in continuare
interzisa. Intre 1863-65 in urma Dietei de la Sibiu, romanii obtin drepturi egale cu
celelalte natiuni, dar la doi ani doar ele sunt abolite, desi in 1910 ei reprezentau
17% din populatia orasului. In 1866 Gh.Baritiu si Ioan Ratiu inainteaza Curtii
Imperiale de la Viena o cerere de autonomie a Transilvaniei. In 1881 are loc
infiintarea Partidului National Roman al Ardealului iar in 1890 are loc prima
conferinta a acestuia unde se redacteaza vestita Replica in urma careia
initiatorii acesteia printre care si Iuliu Maniu sunt pedepsiti. Dintre delegatii
Memorandumului de la Viena fac parte si clujeni, iar procesul intentat acestora
are loc la Cluj, in prezenta reprezentantilor europeni si a 25000 de romani.
Evenimentele legate de lupta pentru afirmare nationala continua dar adevarata
teroare are loc in timpul Primului Razboi Mondial, caci prin temnitele clujene se
perinda 26000 de romani, acuzati de simpatie fata de statul roman, sau armata
de peste Carpati.
Anul 1918 declanseaza miscarea Marii Uniri ce porneste tot de la Cluj.
De aici se aleg cei 39 de delagati sa reprezinte orasul la Marea adunare de la
Alba Iulia din 1 decembrie ce proclama unirea definitiva a Transilvaniei cu
Romania.
Arhitectura secolului XIX este marcate de stilul neoclasic in special cea
reprezentativa, in timp ce barocul intarzie in arhitectura bisericilor( B.
Evanghelica, cea Reformata). Alaturi de cladiri de invatamant (Colegiul
Reformat-Liceul Gh. Sincai, Liceul St. Bathory, Liceul Piarist-azi nr 2), mai
asistam la aparitia unor palate: Casa Josika-P-ta Unirii 10, Casa din P-ta Unirii
11, PalatulReduta azi Muzeul Etnografic, Casa Petrievich-Horvath azi Muzeul
National de Istorie a Transilvaniei, Primaria Veche a orasului ce imbina
neoclasicul cu renasterea florentina, Prefectura Judetului azi Primaria

Municipiului Cluj-Motilor 3, neobaroc eclectic cu un turn pe colt extrem de

impodobit, etc. (Fig. 12)
Din arhitectura cladirilor institutionale amintim: Cladirea Universitatii, (Fig.
13), Palatul Justitiei (Fig. 14), Palatul Finantelor, Regionala C.F.R (Fig. 15). Aici
domina o acuzata tendinta de monumentalitate proprie clasicismulul, cu decoruri
eclectice, dar stilul general este sobru si elegant. Stilul secession apare la
cladirea Teatrului National si Opera Romana a arhitectilor Helmer si Fellner (Fig.
16). Accesul principal, se face pe doua rampe ascensionale curbe ce converg
pe platforma din fata intrarii marcate de o marchiza la parter si o ampla
deschidere arcuita la etaj. Interspatiul dintre vitraje este bogat ornamentatca si
ansamblurile sculpturale ce impodobesc turlele simetrice de pe fronton. Holul si
scara de onoare, interiorul decorat cu oglinzi si tapetat cu foita de aur, corpurile
de iluminat, toate decoratiile sunt reprezentative pentru Arta 1900.
Cladirea Prefecturii (B-dul 21 Decembrie) imbina renasterea maura ccu
secessionul francez, turlele suntcoronate de cupole alungite sub influienta
stilului Art Nouveau de sorginte nordica. (fig. 17)
Opera Maghiara (1909-10) atesta in versiunea a originala (fig. 18) alte
aspecte ale arhitecturii 1900, alaturi de cladirea Bibliotecii Centrale Universitare,
cladirea Garii Centrale a orasului ambele in caramida aparenta s. a. m. d.
Sub aspect urbanistic au loc mari transformari. Dupa demantelarea
centurilor si a turnurilor mediavale are loc degajarea celor trei piete principale
ale orasului: Muzeului, Unirii si Mihai Viteazu ultima conturandu-se prin
inchegarea fronturilor si a coltului vestic cu cele trei cladiri de la extremitatile
podului (azi Horia), dotate cu turle ce azi se constituie in semnale specifice pe
drumul ce duce de la gara spre centru. Tot atunci se sistematizeaza Piata Avram
Iancu si P-ta Stefan cel Mare.
Apare ansamblul Clinicilor (1897-1902) alcatuita din cladiri finisate cu
caramida aparenta dispuse de o parte si de alta a strazii Clinicilor unde,
versantul sudic era un teren in panta abrupta si oferea un teren mlastinos.
Arhitectii au reusit sa raspunda stralucit provocarilor prin maiestria tehnica,
conceptuala si estetica si au lasat Clujului un minunat exemplu de probitate
profesionala.

Se dezvolta si se modernizeaza axa est-vest a orasului care se extinde

spre vest cuprinzand comuna Manastur, iar spre est satul Gheorgheni si Pata, in
timp ce spre nord se dezvolta zona industriala, astfel ca intravilanul se dubleaza
ajungand la inceputul Razboiului la 1018 hectare.
O suita de hoteluri se construiesc si devin constructii reprezentative
pentru oras: Hotel (azi) Central, Melody, Continental, Vladeasa, Astoria.
Apar locuri de loisir: Gradina Haller (azi Str. Pavlov) ulterior desfiintata,
apoi Parcul orasului terminat in 1837.
Pavarea cu piatra inceputa in 1791 face ca in 1908 sa fie 120 strazi
pavate, si, alaturi de aductiunea de apa si canalizare, iluminatul cu gaz ce
patrunde in 1871, cel electric in 1906, atesta preocuparea edililor orasului pentru
modernizare.
Activitatea sportiva se manifesta prin infiintarea Clubului Atletic si a
terenului de tenis, de patinaj sau de canotaj de pe lacul din Parcul Central,
Parcul Sportiv , etc
Marea Unire aduce schimbari importante pe plan administrativ, social si
economic. Autoritatile maghiare sunt inlaturate, dar functionarimea de stat locala
nu consimte sa colaboreze cu noile autoritati. Institutii importante precum:caile
ferate, posta, armata, finantele, bancile vor fi populate cu specialisti adusi din
Vechiul Regat. In anul 1919 se infiinteaza Universitatea Romaneasca a Daciei
Superioare ce aduna o sumedenie de profesori remaracbili din intraga tara, ce
vor forma intelectuali de frunte, iar de atunci viata universitara clujeana destinata
si minoritatilor ia un avant ascendent neintrerupt pana azi. (Fig. 20)
Clujul interbelic se dezvolta in suprafata cuprinzand in 1938, 1873
hectare. Fondul rezidential se imbogateste cu vilele din cartierele Andrei
Muresanu, E. Grigorescu si zonele centrale, strada Pavlov (azi Iuliu Hossu) sau
Aranyi Ianos, unde noii functionari publici veniti de peste Carpati, incurajati de
subventiile statului, aduc cu ei influiente ale arhitecturii neoromanesti, sau ale
anilor moderni.
Noi industrii iau nastere si se dezvolta: Uzinele Dermata cu 2916
muncitori, Atelierele CFR cu 1675 muncitori, firme comerciale sau mixte (cca 80)
cu 2808 muncitori. Se infiinteaza aeroportul din Someseni, patrunde radioul,
telefonul, transportul urban, toate acestea devin obisnuinta in Clujul modern.

Unele dintre constructiile moderne create in stilul epocii fac dovada

alinierii arhitectilor la expresia plastica a vremii-Modernismul: Cercul Militar,
Academia de muzica, Casa Universitarilor, Medicala a II-a, in timp ce altele sunt
tributare neoclasicismului: Cladirile Politehnicii de pe strada Baritiu si C.
Daicoviciu.
Istoria orasului continua a fi zbuciumata. Anul 1940 aduce Dictatul de la
Viena in urma caruia Ardealul de Nord este cedat Ungariei horthiste. Granita
Romaniei trece prin Feleac, localitate situata la zece kilometri sud de Cluj pe
dealul cu acelasi nume. Populatia romaneasca pleaca in bejenie spre Turda si
mai departe, iar universitatea se muta la Sibiu. In 1944 , odata cu instalarea
guvernului prosovietic Groza, Ardealul de Nord este redaruit Romaniei de catre
Stalin, dar pretul este sovietizarea.
Perioada comunista prezinta o singura specificitate in raport cu celelalte
orase ale Romaniei: declararea centrului istoric in intregime monument istoric si
conservarea ca urmare a tuturor valorilor patrimoniale inclusiv trama stradala de
pe suprafata incintei a II-a medievale de 42 ha.
Clujul se dezvolta mai ales in cartierele noi de extindere Intre 1952 si
1964 se construieste cartierul Grigorescu avand 30000 de locuitori, intre 1965 si
72 cartierul Gheorgheni cu o populatie prevazuta atunci de 13000 locuitori, in
1978 se construieste cartierul Marasti, in 1980 cartierul Zorilor, in 1971 incepe
constructia cartierului Manastur ce are acum 120000 locuitori. Clujul ajunge la
360 000 locuitori in anii 80.
In zona rezientiala de extindere se deruleaza aceleasi etape ca si in
restul tarii, doar cu unele particularizari. (2)
In faza a I-a 1965-70 in Cluj patrund ideile urbanismului liber iar cartierele
Grigorescu si Ghorgheni sunt proiectate dupa principiile acelei vremi. Schita de
sistematizare a Clujului din 1976 actualizata in mai multe etape prevedea zece
cartiere noi. Inca de la inceput s-au simtit primele deficiente: risipa de teren,
lipsa parcajelor, lipsa dotarilor, lipsa spatiilor verzi de recreere, etc.
In faza a II-a anii70-75 apar propunerile de indesiri ca urmare a
directivelor de eficientizare a procentului de ocupare a teritoriului si a cresterii
densitatii, cosecinta a urbanizarii fortate si a industrializarii tot mai rapide.
Cartiere model ca Grigorescu sunt supuse unor indesiri repetate, spatiile

destinate locurilor de joaca sau parcarilor sunt sacrificate, cartierul Ghorgheni

sufera aceeasi soarta, dar cel mai afectat ramane cartierul Manastur, unde toate
zonele destinate viitoarelor centre de cartier sunt ocupate de blocuri, iar
indesirile si placarile fac lizibilitatea si inteligibilitatea spatiului urban imposibila.
Indesirile din Manastur II, dispuse pe o retea ortogonala rotita fata de cea
precedenta conduce la crearea unor spatii haotice, urate si dense.
Faza a III-a, anii 75-80 este marcata de aplicarea legii stazilor nr. 37/75
care pretinde reabilitarea strazii dar precizeaza prioritatile: arterele majore de
patrundere in oras: Calea Floresti, Strada Lingurarilor, Campului, Aurel Vlaicu,
Piata Marasti. In cartierele de extindere au loc asa numiteleplacari stradale
care fac imposibila orice lizibilitate a conceptiei initiale:strada Pata, Donath, etc
O suita de ansambluri mari de dotari apar in aceasta perioada:Facultatea
de mecanica din str. Podgoriei, Cladirea CFDP din Zorilor, Centrul de
Recuperare si Spitalul de contagioase si Clinica noua din Motilor, Centrul de
calcul, etc
Faza a IV-a anii 80-90 e caracterizata in general de stoparea avantului
construibil din tot teritoriul tarii in favoarea marilor constructii ale puterii centrale.
Doar cu nota de propunere (si asta pentru a da de lucru proiectantilor) se fac
studii si machete pentru alte grupaje si ansambluri de locuit sub forma unor
incinte cu fronturi perimetrale compacte pentru a forma straziin spiritul legii
strazilor, care, din fericire nu se mai realizeaza din lipsa de fonduri.(vezi
ansamblul Manastur III, macheta, fig. 20)
Aceasta perioada, ultima decada a comunismului in Romania s-a
caracterizat in toata tara prin stoparea mai multor directii de dezvoltare
arhitecturala: interzicerea construirii de locuinte individuale in urban si stoparea
celei

rurale;

stoparea

investitiei

destinate

dotarilor

urbane,

singurele

investitiiposibile fiind doar cele de locuinte colectiv. Au aparut in felul acesta

situatii absurde in care dotari importante si necesare (in domeniul sanatatii sau
cel de invatamant) erau disimulate in structura si functiunea unor apartamente
tip pentru a fi aprobate de la centru, urmand ca functionarea lor sa fie cea dorita,
dar consecintele au fost dezastruoase atat functional cat si estetic.
Revolutia din 1989 care a condus la caderea comunismului, liberalizarea
economiei si democratizarea tarii a fost resimtita si la Cluj, unde populatia si-a

adus prinosul sau de eroi (21 de morti si raniti) devenind alaturi de alte mari
orase ale tarii oras martir.
Fenomenul arhitectural simte o revigorare in ultimii 12 ani. Locuinta
individuala renaste, numarul vilelor si a caselor modeste private creste rapid,
terenurile libere in zona periurbana in special, dar si in extravilan sunt ocupate ,
lipsa unei reglementari urbane drastice se resimte tot mai mult.
Dupa multe tergiversari apare in sfarsit Planul Urbanistic General al
orasului, dar acesta este vag, nesatisfacator si chiar eronat, fiind contestat de
toti arhitectii clujeni. Cele mai frecvente dotari urbane sunt bancile, sediile de
birouri, alaturi de cladirile tip ale unor reprezentante straine: mari suprafete
comerciale , benzinarii, firme de automobile, telefonia mobila, etc. Acestea din
urma prezinta pericolul cel mai mare pentru dezvoltarea urbana , deoarece sunt
proiecte tip adaptate la contextul clujean dar aceasta adaptare nu tine cont de
contextul spiritual (al constructiilor din jur si a culturii arhitecturale locale), ci doar
de cel material (teren, accese, circulatii, etc)
Analiza morfologica a patrimoniului urban clujean.
Incercand o prezentare a particularitatilor fondului patrimonial arhitectural
clujean nu ne putem opri doar la cele artefactuale, ci trebuie sa recunoastem ca
exista si particularitati geografice ce pot contribui la caracterul identitar al unei
localitati. Astfel am gasit cateva categorii de particularitati: cele geografice pe
care le-am notat cu Pg1Pgn, particularitati istorice in sensul ca sunt valori
patrimoniale arhitecturale istorice particulare, recognoscibile ale Clujului, notate
cu Pi1Pin, si particularitatile morfologice ce tin de silueta orasului,
dispozitiaa planimetrica si tendinta de dezvoltare a localitatii, de alcatuirea
pietelor, sau strazilor caracteristice Clujului si le-am notat cu Pm1Pmn.
IX.2. Particularitati geografice
Pg1. Clujul este asezat pe raul Somesul Mic ce strabate orasul de la vest
la est si a carei prezenta este inca nepusa in valoare pe masura potentialului
unei astfel de sanse. (Fig. 21) Fara a avea dimensiunea Senei sau a Tamisei,
desigur, Somesul este axa naturala dominanta a orasului si amenajarea
malurilor sale ar putea deveni, asemeni celei de la Paris sau Londra, o sursa de
atractie uriasa atat pentru localnici, cat si pentru turisti. Exista in prezent 13
traversari ale raului dintre care cateva sunt doar pasarele pietonale, dar dintre

ele doar Podul Horia si pasarela pietonala din dreptul operei maghiare au un
caracter cat de cat recognoscibil. Toate celelalte sunt neinteresante atat ca
structura, cat si ca amenajare urbana, de cele mai multe ori imaginea e corupta
de prezenta unor conducte agatate improvizat de structura de rezistenta a
podului (Podul Garibaldi).Se stie cata personalitate dau orasului podurile sale si
exista orase care datoreaza faima lor exclusiv acestor poduri. Traversarea pe
cablu de-a lungul Somesului a fost o propunere prezentata in anii 1981 sub
forma unui monorai, dar desigur tramvaiul a fost preferat ca un mijloc de
transport conventional si fezabil in ciuda evident mai ridicatului pret de cost al
acestuia din urma. Traversarea aeriana perpendicular pe Somes in cabine
transparente (ca la Grenoble), legand de exemplu Cetatuia cu o terasa a laturii
de nord a strazii Baritiu nu mai poate avea sorti de izbanda dupa turnura pe care
a luat-o acum aceasta portiune de strada. Amenajarea malurilor Somesului cu
terase si planuri inclinate care sa faca accesibila apa pietonilor, si sa devina loc
de promenada si de recreere exista pe portiuni foarte mici, in cartierul
Grigorescu, si in dreptul Parcului sportiv pana la podul Horia. Dar o amenajare
de anvergura avand coerenta si continuitate asemeni celei de la Paris ar
schimba fata orasului, conferindu-I identitate.
Pg2. Un alt element acvatic de data aceasta artificial construit in secolul
XVI odata cu aparitia primelor mori hidraulice, este Canalul Morii. Desi rolul sau
tehnic a disparul de mult, controlul debitului apei Somesului a mai continuat
cateva secole, iar improspatarea atmosferei era o componenta suplimentara
pana nu demult, acum cateva decenii, cand, a devenit o sursa de poluare din
cauza intreruperii comunicarii cu Somesul si a acoperirii sale partiale in zona
centrala. Farmecul unor zone prospere ale orasului in interbelic se datoreaza
acestui element devenit natural gratie vegetatiei specifice acvatice (strada
Pavlov-azi Iuliu Hossu, sau strada Arges, Tineretului, etc. Azi e din ce in ce mai
mult astupat de dale din beton si in curand va disparea cu desavarsire in loc sa
devina unul din factorii de asanare urbana, prin reluarea comunicarii cu Somesul
si reamenajarea malurilor care sa inveseleasca si sa bucure privirea riveranilor.
Pg3. Lacurile din Gheorgheni sunt singurele lacuri naturale ale orasului
si multa vreme ele au fost neglijate ca nefacand parte din intravilan. In anii 80
se reconsidera zona si in urma unui studiu de sistematizare a regiunii numite

intre lacuri apare amenajarea celor doua lacuri si a parcului cu zone si terenuri
sportive destinate unor cluburi muncitoresti. Se construieste si Casa de cultura a
tineretului iar ulterior dezvoltarea in zona a campusului universitar va revitaliza
functiunea de loisir si sport, potentialul de agrement al zonei, sporit de vegetatia
specific acvatica este in masura sa devina polul de echilibru pentru estul
orasului, ca o a doua zona sportiva.
Paraul Nadas avand un traseu paralel cu cel al Somesului in partea de
nord al acestuia nu poate fi luat in considerare sub aspect identitar in primul
rand din cauza dimensiunii sale reduse. Dar, ca orice element natural el ar putea
constitui o sursa de inspiratie pentru orice urbanist sau arhitect bun profesionist.
Pg4. Orasul Cluj se situeaza pe un podis aflat la o altitudine destul de
ridicata fata de nivelul marii (Baltice considerata cota zero), dezvoltandu-se dealungul Somesului pe valea acestuia ce-I confera un microclimat cu o umiditate
generala ridicata, dar pe de alta parte aceasta umiditate este protectiva, gratie
inertiei termice ce decaleaza cu doua-trei grade temperatura imblanzind-o.
Doua inaltimi importante domina orasul:dealul Feleacului situat la 10 km
sud de pe care panorama orasului este cuprinsa in toata splendoarea ei, si
Dealul Cetatuia, un promontoriu situat chiar in miezul orasului pe versantul
nordic al Somesului, si exploatat inca din vechime ca pozitie strategica, de catre
austreci care au inaltat aici cetatea Vauban ale carei urme sunt si azi vizibile. In
anii 70 s-a construit aici hotelul Belvedere azi Transilvania ce domina orasul
prin silueta sa ce accentueaza mimetic forma colinei si constituie prin insasi
amplasamentul sau privilegiet, una din particularitatile atractive ale orasului.
Versantul sudic al Cetatuii e lizibil intotdeauna in asociere cu Somesul , asa ca
orice element amenajat pe acest versant va fi observabil de la mare departare si
aproape de peste tot din oras. O amenajare de acces pietonal in trepte dispusa
diagonal si insotita de terase de bevedere, precum si cateva rigole de beton cu
rezervoare de rupere de panta sunt singurele amenajari publice ale acestui
versant. O sumedenie de vile a caror arhitectura vernaculara e rareori punctata
de cate un exemplar valorosau fost presarate de-a lungul secolelorXIX si XX
dintre acestea doar cele de pe strada Elisabeta- Racvita) pot constitui un fond
valoros si coerent. (O exceptie face casa numita Tataru proiectata se pare de
arhitectul Gio Ponti). Sistematizarea versantului care sa reglementeze, pe langa

masurile de stabilizare a versantului (ce da semne tot mai nervoase de surpare),

si pe acelea de acces pietonal (pedestru sau mecanizat) este inca asteptata.
Aceasta ar reglementa si dispozitia sau calitatea constructiilor amplasate aici si
care se expun mai mult decat altele criticilor estetice. O traversare (sau un
acces) mecanizata (ascensor inclinat sau vertical cu cabina panoramica) ar fi
foarte bine venita. Din acest punct de vedere Tampa din Brasov sta drept
exemplu de felul cum edilii orasului au stiut sa exploateze un element natural
dominant

cu o dotare de agrement ce aduce un spor identitar si pecuniar

deopotriva.
Pg5. Dintre padurile adiacente orasului, Padurea Hoia si Padurea Faget
sunt elementele naturale destul de prezente in oras. Prima, situata in partea de
nord-vest strajuieste cartierul Grigorescu si patrunde pe alocuri in zona
rezidentiala constituind unul din plamanii verzi ai acesteia. Aici s-a amenajat
dupa 1920 Muzeul Satului ca parte din muzeul etnografic al Transilvaniei, dar tot
aici e prevazut si asa zisul parc tehnologic o investitie cvazi-industriala ce ar
distruge unul din factorii ecologici dar si istorici particularizanti ai orasului.
Speram in sagacitatea edililor si in indepartatrea acestei intentii. In partea sud
estica se afla padurea Faget ce nu participa aproape de loc la compozitia
cartierului Manastur cu care e adiacenta. Prin contrast cu padurea Hoia care, in
special in faza initiala a compozitiei planului cartierului rezidential era perceputa
din toate partile, punctele si barele volumelor erau dispuse perpendicularpe
liziera padurii. In schimb in cazul cartierului Manastur, blocurile sunt dispuse
paralel cu padureaastfel incat, desi e foarte aproape aceasta nu e sesizata si
nici o perspectiva deschisa a unei strazi nu permite perceptia ei vizuala
Pg6 Zonele verzi ale orasului cele mai importante sunt Parcul Central, in
legatura imediata cu Parcul Babes, Parcul Rozelor si Parcul Iuliu Hatieganu
si formand impreuna asa zisa spina verde a orasului, ce patrunde pana
aproape de centrul istoric. Parcul Central a fost dotat cu lacuri de agrement si
Cazino, azi renovat si extins, cu fantana decorativa si pavilioane de agrement.
Ele au fost amenajate incepand cu secolul XIX iar in decada anilor 60 secolului
XX, apare Parcul Sportiv dotat cu un bazin olimpic de inot si cu o fasie de bazin
de antrenament pentru canoe ce nu s-a mai realizat, cu stadionul, strandul si
terenurile de tenis cu dotarile aferente. In anii 65 s-aa construit sala de sport

acoperita si piscina care au preluat o paarte din spatiul destinat initial parcului.
Preluat dupa revolutie in custodia Universitatii Babes-Bolyai, o buna parte din
investitiile noi ale acesteia (hotelul, caminul, clubul, etc) stopeaza o posibila
reluare a ideilor lui Iuliu Hatieganu, in special pe cele din Parcul Rozelor. Tot
Universitatii ii revine meritul infiintarii celei de a II-a ca marime si importanta
Gradina Botanica din tara (Alexandru Borza), cu o traditie ce da semnificatie
schimburilor stiintifice si culturale ale unui oras universitar de talie europeana.
Pg7. Pantele terenului. Aparent asezat pe o vale, Clujul are numeroase
teritorii cu puternice declivitati, fapt ce a permis, in cazul cand acestea au fost
inteligent folosite realizarea unor ansambluri pitoresti, pline de poezie.
Enumeram astfel cateva zone: strazile de pe Cetatuie: Racovita, Serpuitoare,
Aleea Scarilor, zona de sud est a orasului cu strazile Andrei Muresanu, Anatole
France, Zrini, Ady Endre, sau Calea Turzii, zona de sud vest cu Republicii,
Pasteur, Ciresilor sau Alexandru Borza. Cu toate acestea exista un potential
enorm de terenuri in panta, libere, inapte pentru agricultura, dar apte pentru
construit, unde orasul s-ar putea extinde: versantul estic al Cetatuii, zone izolate
situate intre Cetatuie si padurea Hoia, versantul sudic al Pietii Marasti, etc (3)
Aici ar putea fi propuse locuinte semicolective cascada sau alte tipologii
specifice pantei. In cartea intitulata Arhitectura locuirii pe terenuri inclinate (4)
am incercat sa justific felul cum doar aceste tipologii pot deveni eficiente si
acesata doar in conditiile unui numar minim de apartamente care ar putea
asigura un control si o exploatare rationala a ansamblului. Pitoresti in sine,
avand o volumetrie jucata datorita retragerii in trepte pe panta, aceste tipuri de
locuinte ar avea nenumarate avantaje: o panorama minunata spre oras si spre
natura inconjuratoare, o fericita imbinare intre oportunitatile locuirii individuale
(acces individual la sol, gradini si terase la nivelul solului si pe acoperisul de
dedesupt) si a celei colective (gospodarirea in comun a facilitatilor urbane,
echipamente, infrastructura, amenajari exterioara, etc) (5), un partiu liber si
diversificat, un amplasament central si in acelasi timp intr-o zona inverzita, etc.
Pantele terenului impreuna cu arhitectura adaptata acestora constituie o sursa
identitara extrem de importanta a unei localitati.
IX. 3.Particularitati istorice

Pi1.

Desigur

particularitatile

arhitecturii

valoroase

apartinand

patrimoniului istoric le vom semnala in ordine cronologica. Faza romana,

intens cercetata in santierele din Piata Muzeului, Parcul Caragiale, sau Piata
Unirii a ramas dezvelita doar in doua puncte: Strada Petrovici si Piata Unirii. Cu
o suprastructura transparenta si o logica inscriere intr-un circuit turisticurban,
aceste zone ar putea avea, asemeni celor din Sofia sau Budapesta, o reusita
prezentare a trecutului orasului multimilenar.
Pi2. Faza medievala e pastrata in mai multe tipologii de programe:
zidurile cetatii medievale si turnurile care ne-au ramas ar ptea fi puse in
valoare si exploatate turistic mult mai bine. Daca procesul de degradare a
turnurilor a fost cat de cat stopat, in schimb zidul sudic al cetatii sufera o
continua degradare fiind invadat de vegetatie. Degajarea sa de constructiile
anexe si folosirea lui ca element decorativ suport pentru un traseu pietonal e
absolut necesara. Dintre biserici nici una nu are faza unica de construire, totusi
nu putem sa nu remarcam incantatoarele curti cu atmosfera de epoca la biserica
Sf Gheorghe, cea Franciscana, cu manastirea-actualul liceu de muzica, si altele.
In schimb in cadrul altor programe putem aminti ca monument conservat in
intregime Casa Matei, ce initial era un han. Inclusa intr-un ansamblu mai vast
de cladiri ce formeaza un pateu cuprins intre Strada F.D Roozveld si Toplita aici
se afla acum Academia de Arte Vizuale, sectia de Design. Curtea interioara a
Casei Matei ar putea fi accesibila publicului cu degajarea catorva pasaje ce ar
putea pune in valoare calitatea si celorlalte spatii mai recente.
Aceeasi situatie apare si referitor la epoca renasterii, care desi e prezenta
in numeroase elemente arhitecturale partial conservate in situ, e reprezentata
integral de o singura caldire: Casa Wolphrad. Nu exista insa inca un traseu
renascentist astfel incat, un turist pasionat de aceasta epoca sa se descurce si
sa fie monitorizat vizual ca orice turist din restul Europei.
Pi3. Dintre monumentele istorice ale secolului al XVIII remarcam ca o
particularitate cu totul iesita din comun existenta in zona centrului istoric pe
strada Memorandumului a unor subsoluri comunicante acoperite cu boltisoare
cilindrice din caramida de cele mai multe ori lasata aparenta, ulterior intarite si
consolidate cu elemente metalice in secolele XIX si XX. Ele serveau drept
depozitede

marfuri

pentru

comertul

ce

se

desfasura

la

parterul

caselorproprietarilor a caror locuinte era la etaj. Acoperisurile din aceeasi zona

sunt foarte inalte avand o sarpanta din lemn extrem de ingenios rezolvata si de
asemeni comunicante, ceeace denota utilizarea lor colectiva. Inaltimea mare a
podurilor marturiseste si ea utilizarea lor ca depozite , iar azi ele ar putea
adaposti duplexuri de dimensiuni confortabile si avand rezolvari interioare
particularizate de structura aparenta a sarpantei. Subsolurile in schimb ar putea
deveni spatii publice de agrement (cafetarii, baruri, mici maagazine de lux), dar,
din nefericire, cu ocazia pavarii si extinderii stradale, majoritatea ferestrelor
acestor subsoluri au fost astupate prin ridicarea nivelului trotuarelor, astfel incat
s-a eliminat posibilitatea restituirii lor utilizarii publice.
Pi4.

In secolul al XIX -lea s-a configurat caracterul orasului prin

aparitia numeroaselor turle ale bisericilor si turnulete ce marcau in special

cladirile de colt ale intersectiilor stradale. Astfel au aparut cele patru turnuri
flancand podulHoria, cele doua cladiri gemene de pe strada 6 Martie-azi Iuliu
Maniu, turnurile intersectiei de pe Doja (azi Ferdinand) cu bulevardul 21
Decembire, hotel Melody, intersectia strazii Napoca-Eroilor cu Universitatii (hotel
Continental si Libraria Universitatii), etc Turnurile bisericilor adaugate in stil
neogotic (Sf.Mihai) sau neobaroc, alaturi de frontoanele dinamice, grilajele si
portile bogat ornamentate cu orfevrerie de secol XIX, toate acestea reusesc sa
creeze o puternica impresie de oras vechi european.
Pi5. Dintre caracteristicile secolului al XIX-lea semnalam o trasatura
morfologica speciala Clujului si anume curtile interioare ca pasaj de trecere
de la o strada la alta, cu cursiva deschisa de distributie la apartamentele de la
etaj si cu ganguri boltite la parter. Astfel pasajul Teatrul de papusi, pasajul ce
leaga strada I.C Bratianu de B-dul Eroilor, sau aceasta din urma de strada
Iuliu .Maniu, dinte strada Andrei Saguna si P-ta Mihai Viteazu, s. a. m. d.
Parterul adiacent curtilor are functiuni multiple, servicii, comert, iar locuintele
sunt dispuse la etaje si accesibile de pe o curtina deschisa si protejata de o
balustrada transparenta din fier forjat. Gangurile boltite de strapungere a
cladirilor sunt frecvente si pe frontul vestic si nordic al Pietii Unirii si formeaza o
caracteristica puternica a urbanismului clujean.
Tot secolului XIX ii apartin si o suita de pateuri de locuinte mizere din
zona centrala, sau cea adiacenta centrului istoric, care, desi beneficiaza de un

amplasament privilegiat, calitatea lor de patrimoniu este inexistenta, starea lor

fizica este mai mult decat precara, iar din lipsa unei echipari tehnice adecvate
aceste zone sunt sursa unor poluari permanente fizice si psihice pentru
vecinatati. Aici singura trama stradala e valoare patrimoniala, dar aceasta ar
putea fi pastrata, iar lotizarea, de asemeni sugerata in multe modalitati
inteligente de catre o arhitectura noua si valoroasa
IX 4 Particularitati morfologice
Pm1. Ca prima particularitate morfologica a orasului am aminti silueta
acestuia. Silueta unui oras poate fi emblematica, de pilda silueta orasului San
Gimignano, sau Mont Saint Michel. Orasele americane au ca particularitate
verticala, o aglomerare de zgarie-nori dispusi pe o retea carteziana. Orasele
medievale se caracterizeaza prin aglomerarea massei construite in jurul
monumentului (biserica) si circumscrierea acestei masse de catre zidurile
medievale. Exista unul sau mai multe accente verticale (turlele bisericilor) si o
aglomerare de massa construita taiata de strazi si perforata de piete, apoi o
zona mai rarefiata cu un regim de inaltime din ce in ce mai scazut. Orasul
modern crescut pe un fond medieval are in general o structura mai mult sau mai
putin conservata a centrului istoric si o transformare a centurilor medievale in
strazi (vezi ringul vienez, sau centura de rocada a Parisului). Zona imediat
adiacenta centrului istoric s-a dezvoltaat in perioadele secolelor XIX si XX in
zone avand un regim destul de ridicat de patru sau cinci niveluri, sau mai mult,
avand in vedere nevoia eficientizarii ocuparii teritoriului. Aceasta zona domina
ca inaltime silueta orasului iar zona periferica este in general o zona de vile cu
un regim de inaltime destul de scazut, de doua, trei niveluri si o structura
afanata.
Din acest punct de vedere Clujul prezinta o particularitate. Zona centrala
neatacata multa vreme s-a conservat la un regim jos de doua sau trei niveluri cu
foarte putine accente date de turnurile de cca. sapte noua niveluri construite in
perioada decadei anilor 70, a caror implementare a fost si este inca intens
contestata.
Zona centrala adiacenta situata la est de miezul istoric este in intregime
de secol XIX si XX si are un regim de inaltime mai constant ridicat, dar si aici
media nu depaseste trei sau patru nivele. Zona infasuratoare celor de mai sus ,

cu exceptia arterelor placate cu blocuri de zece nivele, este o zona de

periurban, sau cvasirural, caracterizata printr-un regim jos de inaltime, de unu
sau doua nivele, si de asemeni o structura rarefiata.
Cartierele noi de extindere sunt dispuse periferic si, avand o densitate
extrem de ridicata si o inaltime medie de opt-noua nivele, se constituie intr-o
uriasa massa de beton, ce tasneste din teren, creind senzatia unei centuri
defensive, iesite din scara.
Proiectata intr-o sectiune verticala silueta orasului este o curba avand
concavitatea spre cer, unde minima altitudine este zona de centru dublata de
cea de periurban, spre deosebire de orasele cu aceeasi sorginte istorica, a caror
silueta e o curba convexa spre cer simuland normalitatea unei cresteri organice.
Silueta Clujului sugereaza o fortare a cresterii, o siluire a legilor naturale si o
ruptura de mediu. Un oras relativ nou de maximum doua secole cum este
Jyveskila, din Finlanda este conceput astfel incat curba acestei siluete sa
creasca spre centru cu doar cateva accente, iar periferia se pierde in vegetatia
abundenta fiind o zona de vile individuale ca expresia a integrarii in natura. De
altfel aici remarcam inca o gradare importanta si anume aceea a rezidentialului
colectiv fata de cel individual, cel colectiv, fiind masat spre centru si marcat de
cateva accente, iar cel semicolectiv reprezentat de grupaje de duplexuri si
triplexuri insiruite sau cuplate, fiind dispus ca o tranzitie spre cel individual
amintit mai sus.
Pm2. Dezvoltarea planimetrica a orasului apartine particularitatilor
morfologice. Desigur ele nu pot fi desprinse de cele functionale a caror evolutie
determina structura orasului, reteaua stradala, tesutul urban, si toate celelalte.
Orasul Cluj, are un nucleu istoric foarte bine conturat de zidurile incintei a II-a
medievale si avand o forma apropiata de un patrulater cu laturile usor curbate, o
suprafata de 42 ha, si o concentrare de functiuni de natura sa defineasca
centru: dotari culturale, administrative, culturale, etc. Dezvoltarea sa este
determinata de dispozitia raului Somes, deci e predominata de directia est-vest,
astfel incat alura generala a planului este alungita pe aceasta directie. Arterele
stradale principale ca de altfel si calea ferata sunt dezvoltate de asemeni pe
aceasta directie, si tot astfel sunt dispuse suitele de spatii publice (pietele) si de
recreere (spatiile verzi). Chiar si amplasarea cartierelor noi de extindere s-a

facut la extremele estice si vestice ale orasului. Cea mai importanta

particularitate dispozitionala a functiunilor urbane ale Clujului este
amplasarea zonei industriale la nord, dincolo de calea ferata (in cea mai mare
parte), in timp ce marea majoritate a zonei rezidentiale este amplasata in zonele
de sud, est si vest, dincoace de centrul istoric si de centru in general. Acest
lucru conducea la traversarea centrului de catre mijloacele transportului in
comun, si la o suita de disfunctiuni legate de acest fapt. Motivul pentru care
Clujul nu are inca o zona majora destinata pietonului, este, partial si rezultatul
acestei dispozitii functionale. Pe de alta parte cartierele noi au fost din start
lipsite de dotari, servicii si, in general de locuri de munca, astfel incat
traversarea orasului in mai toate directiile continua si in ultimii ani, chiar dupa
diminuarea fortei industriale si reducerea substantiala a locurilor de munca din
zona de nord. Concepute ca niste orase dormitor, aceste cartiere noi depasesc
cu mult marimea celor mai mari orase-dormitor din lume, care nu au mai mult de
60000 locuitori. In Cluj, desi initial cartierele noi au fost proiectate pentru o cifra
rezonabila, valurile de indesiri si reindesiri le-a adus in situatia de a creste
considerabil, (numai Manasturul are 120000 locuitori) fara ca in schimb celelalte
componente ale functiunilor minime sa creasca (dotari, parcaje, servicii).
Calitatea vietii in catierele rezidentiale este data printre altele de marimea
optima a acestora (care nu ar trebui sa depaseasca 15000 de locuitori) si de
raportul dintre celelalte functiuni si rezidential. Acest raport ar trebui sa asigure
eficienta zonei si stabilitatea ei. Ori, criteriile dupa care se stabilesc cele doua
componente de mai sus nu sunt indeplinite in nici-o zona a orasului, dar complet
nesatisfacatoare in cartierele noi. Trebuie mentionat ca posibilitatea de alegere
a zonei este la noi foarte limitata, astfel incat apartenenta la o zona este fie
mostenita, fie obtinuta, predominantul criteriu al situatiei din urma fiind cel
economic. Eficienta zonei se poate dovedi prin libertatea de fluctuatie, ori din
moment ce stabilitatea unei zone nu este dovedita de calitatile sale, ci de
imposibilitatea locuitorilor de a se muta, nu putem evalua aceasta valoare
rezidentiala.
Pm3. O particularitate morfologica importanta a orasului o constituie
tipologia pietelelor.Cele doua piete istorice, (P-ta Muzeului, P-ta Unirii) precum
si P-ta Mihai Viteazu au o cofiguratie morfologica relativ clasica in sensul ca

prezinta perforarea massei construite de catre goluri de forme reperabile

geometric, avand o notabila coerenta a fronturilor. Aceasta e exprimata in
regimul de inaltime la cornisa, ritmul si configuratia fatadelor, aliniamentul
stradal si tipul de acoperire, acoperisuri cu pante mari, avand coama dispusa
paralel cu aliniamentul frontului. Din acest punct de vedere nici P-ta Avram
Iancu nu face exceptie, dar aceasta face parte dintr-o suita de spatii urbane
dispuse pe axa nord-sud si a caror configuratie morfologica e diferita de primele.
In cazul Pietii Muzeului, trei elemente definesc spatiul urban: turnul
bisericii franciscane la est, monumentul obelisc al imparatesei Mariei Tereza in
centru, si articulatia spatiala data de coltul nord-vestic al pietii respectiv dialogul
dintre balconul Muzeului de Istorie al Transilvaniei, bowindoul sectiei de design
a Academiei de Arte Vizuale, intre care se afla bustul lui Constantin Daicoviciu.
Perceptia vizuala e dinamizata mai ales dinspre strada Franklin Delano Roosvelt
Piata Unirii (fosta Libertatii) prezinta o mai mare diversitate a fronturilor,
fiecare dintre aripile pietii avand o unitate distincta fata de celelalte, dar
neatentand la unitatea ansamblului. Astfel frontul de est al acestei pieti este
alcatuit din cladiri reprezentand epoci diferite: in coltul nordic, Hotelul Melody
apartine secolului XIX e o cladire neoclasica cu infatisare destul de neutra si e
coronata de o cupoleta, Palatul Banffy apartine secolului XVII si constituie cea
mai valoroasa cladire sub aspectul patrimoniului istoric renastere si baroc
conservat in intregime. Portalul boltit de acces bogat decorat, ritmarea fatadei,
unitatea stilistica a decoratiilor din jurul golurilor, dar mai ales cornisa presarata
cu statui sunt cateva din particularitatile recognoscibile ale acestei minunate
cladiri, a carei curte interioara si ale carei spatii (subsoluri, podul) nu sunt inca
pe deplin valorificate. In continuare, spre sud se afla cele doua renumite cladiri
gemene de secol XIX, cu turle neobaroce ce flancheaza accesul spre strada
Iuliu Maniu, urmeaza cladirea actualului Hotel Somes cu terasa extinsa pe
trotuar inca din secolul trecut, cladirile de secol XVIII si in sfarsit cladirea
actualei farmacii, de secol XIX.
Frontul de nord al pietii are ca extreme la est si la vest cladiri de secol
XVI dintre care renumita e cladirea Muzeului de istorie a farmaciei, iar restul
sunt de secol XVIII si XIX. Infatisarea acestui front era la 1860 aceeasi cu cea
de acum daca luam in considerare etajul, dar parterele erau ritmate consonant

cu axa portanta lizibila la etaj, cu golurile de acces in cladire de cele mai multe
ori boltite si insotite de coloane si pilastri, uneori cu arhitrave bogat decorate.
Practicarea unor sparturi si largirea golurilor pentru a oferi vitrine spatiilor
comerciale de la parter s-a facut in anii 50-60, partea superioara a acestor goluri
dreptunghiulare a fost prevazuta cu un frontispiciu de o latime considerabila si
decorata cu reclame luminoase de neon. Acest lucru a distrus complet imaginea
ritmata si intreaga estetica a frontului. O particularitate interesanta pentru piata
aceasta o reprezinta si perforarea colturilor a trei cladiri (de pe frontul de nord si
cel nordic al frontului de est,) pentru largirea trotuarului.
Latura vestica a pietii este alcatuita din o suita de patru cladiri de secol
XVI aflate in proprietatea bisericii romano-catolice, avand o unitate stilistica
remarcabila: regim de inaltime de doua nivele (cu doua exceptii), acoperisuri
inalte tratate unitar ca panta, inaltime la coama si la cornise, material, etc,avand
o usoara marcare a delimitarii parcelare. Mai spre sudul frontului se afla
renumita Casa Josika, sau casa cu coloane de secol XVIII-XIX.
Pe latura de sud a pietii, care de altfel are o continuitate cu cele doua
strazi: Napoca la vest si Eroilor la est, cea mai valoroasa ca vechime este
cladirea Primariei Vechi a orasului (Unirii 1), de secol XIX, dar si cladirea
actualei Librarii a Universitatii, cu redactia revistei Tribuna la etaj marcata de un
balcon reprezentativ, si cladirea Hotelului Continental, ultimele doua fiind
prevazute cu turle care marcheaza intersectiile de strazi, o formula urbana
devenita deja o particularitate a orasului.
Monumentul cel mai important al pietii, Biserica Sfantul Mihail de secol
XIV, cu faze ce ajung pana in secolul XIX, troneaza in mijlocul pietii si reprezinta
odata cu intregirea imaginii sale de catre turnul neogotic din secolul XIX o
mandrie a orasului, semnul simbol vizibil de peste tot in oras fiind crucea aurita
de cca doi metri ce apare in capul de perspectiva a mai multor strazi ce
debuseaza in centrul istoric. Nu mai putin valoros este ansamblul statuar ce
reprezinta pe regele Mathias Corvinul in ipostaza ecvestra, inconjurat de suita
sa de osteni sculptura a renumitului artist Fadrusz si care se detaseaza avand
ca fundal latura de sud a bisericii. Acest ansamblu statuar impreuna cu biserica
Sf. Mihail sunt imagini emblematice pentru Clujul istoric si au fost exploatate in
mai toate publicatiile cu rol cultural si turistic incepand cu secolul trecut. (Fig. 22)

Piata Mihai Viteazu are o forma trapezoidala in plan, respectand

intrucatva tipologia clasica a pietelor clujene: perimetral inchegata pe contur si
avand un monument in mijloc. De data aceasta, pe fundalul blocului usor curbat
in exedra a cladirii Cinema Republica, a carui copertina cutata acoperind
accesul la cinematograf e un semn de particularizare a zonei, se profileaza
statuia ecvestra a lui Mihai Viteazu. Realizata de artistul Butunoiu, avand un
soclu monumental proiectat de arhitectul Mitrea, ansamblul sculptural este
impunator si sub aspect valoric imediat ierarhic celui din Piata Unirii. Spatiul
triunghiular din fata statuii amenajat axial ca un spatiu pietonal de plimbare si
odihna este una din reusitele zone linistite ale orasului. In schimb, fosta fantana
ce se voia o limita liniara drept fundal acvatic intre statuie si frontul estic al pietii,
desi a functionat pina in anii 80 acum e dezafectata si are un aspect dezolant si
poluant totodata.
In secolul XIX s-a inchegat o piata reprezentativa pentru oras: Piata
Avram Iancu, fosta Victoriei. (Am remarca aici ca si toponimia tine de
continuitate, de identitate si de cultura unei colectivitati. Ce-ar fi daca pietele
Parisului s-ar schimba tot la cateva decenii dupa orientarea politica sau bunul
plac al unor primari? Cum ar mai putea ele constitui pilde demne de urmat
pentru arhitecti si urbanisti cand semnificatia lor tine insasi de evenimentul
istoric al locului, de o personalitate, de memoria colectiva si deci de toponimie?)
Aceasta continua cu o succesiune de spatii urbane dispuse pe axa nordsud. Prima piata, cea de nord, este un careu dreptunghiular foarte bine inchegat
perimetral de cladiri valoroase si foarte bine conservate, in stil neoclasic, cu
finisaje de caramida aparenta. Sunt cladiri institutionale importante, avand
accesele marcate de coloane sau pilastri si frontoane: Palatul C.F.R., Ministerul
de finante, Palatul Episcopiei ortodoxe pe latura de est. Pe latura vestica
remarcam cladirea actualei Prefecturi a Judetului, repezentativa pentru arta
1900 si Casa Armatei, din epoca anilor modernismului timpuriu. Latura nordica
este marcata de Institutul teologic, recent renovat si mansardat, reconversie
facuta cu multa responsabilitate fata de spatiul urban, iar pe frontul sudic al
pietei se profileaza cladirea Operei Romane si a Teatrului National. Monumentul
major ce domina centrul pietei este Biserica Ortodoxa construita in anul

de

catre arhitectii Cristinel si Pomponiu, model stilistic interbelic ce a proliferat in

mai multe orase ale tarii (Turda, Orastie, Targu Mures, etc.) (Fig. 19)
Formula pietei ca spatiu vid bine conturat perimetral avand in mijloc un
monument masiv este reluata pe axa nord sud de o alternanta de spatii urbane
avand aceeasi formula, dar care primeste o alterare accentuata spre sud. Astfel,
daca golul pietei Avram Iancu adiacent bisericii si cuprins intre aceasta si Opera
romana este inca dominant, permitand lizibilitatea fronturilor si respiratia vizuala,
chiar daca parazitata de statuia atat de discutabila ca valoare a lui Avram Iancu,
spatiul urmator, cuprins intre opera si Casa Invatatorului e de fapt un parc ce
impiedeca vizibilitatea. Pe aceeasi directie, spatiul numit si Piata Stefan cel
Mare este un mare gol (creat si prin demolarea unei portiuni din locuintele
parazitare dinspre sud), ce va fi in curand inghitit de uriasa cladire a biserici
greco-catolice a carei dimensiuni si forme vor strivi spatiul urban si contribui la
deruta si scoaterea din scara a pietonului. Destructurarea acestui spatiu e
accentuata si de adiacenta de Piata Cipariu, la capatul de est al careia se afla
strada Nicolae Titulescu, (fosta Pata) ambele fiind obiectul unor constructii inalte
ce corespundeau dispozitiilor legale si gustului estetic al decadei 80, care acum
s-au abandonat. Latura vestica a Pietii Stefan cel Mare e acum un spatiu vid, cu
frontul stradal alcatuit din cateva locuinte parter aflate in paragina si doar de
doua cladiri importante care nu ii sustin continuitatea. Terenul, aflat intr-o panta
accentuata este marcat de un zid de sprijin de cca patru metri inaltime, peste
care se zaresc alte constructii rotite conform configuratiei tesutului urban ce
respecta orientarea curbelor de nivel. Tot la vest spatiul e marginit de drumul
european E60 ce sectioneaza comunicarea pietonului cu centrul pe aceasta
directie. Latura de sud a pietii este acum un deal de pe care incepe cartierul de
vile Andrei Muresanu, avand o structura, scara si un tesut urban total diferit de
succesiunea de spatii amintite mai sus, adica locuinte individuale dispuse izolat
pe teren, de-alungul unor stradute pe o trama ortogonala cu ochiuri restranse ca
dimensiuni.
Piata Marasti situata in estul orasului intre Bulevardul 21 Decembrie si
strada Aurel Vlaicu a existat ca piata datorita confluientelor stradale venite din
mai multe directii, inclusiv nord-sud. A fost conturata in anii 75-80 odata cu
intregirea frontului nordic sub forma unor cladiri de locuinte de zece nivele

dispuse in exedra semicirculara, si avand parterul si mezaninul destinat unor

dotari comerciale. Perioada corespunde acelei etape a placarilor stradale dar
nu a fost definitivata si pe celelalte fronturi. Inceputa de multi ani si finisata
recent, cladirea bibliotecii judetene marcheaza puternic latura de sud a pietii fara
sa-I defineasca frontul. Masiva, de o forma aproape cubica de mari dimensiuni,
introvertita si inchisa, aceasta e dispusa in axul nord sud pe versantul sudic al
cornisei ce limiteaza forma pietii. Inceputa acum 25 de ani, dupa o stagnare de
lunga durata si o bajbaiala in cautarea unui limbaj plastic, piata isi contureaza
destul de firav frontului de vest cu cladirea postei si telecomunicatiilor de o
factura total diferita de restul inconjurator. Azi insa asistam la cateva gafe
urbanistice pe frontul estic si cel sudic: la est benzinaria distruge orice fel de
coerenta urbana atat din punct de vedere plastic cat si functional, iar la sud,
construirea unei biserici (anoste in sine) pericliteaza deja conturarea frontului
sudic din cauza piatetei proprii adiacente si necesare functional. Coltul sud
vestic al pietei inca nu e precizat, iar piata Marasti apare ca un spatiu
dezordonat si fara concept.
Pm4. Sub aspectul particularitatilor morfologice ultimii cincizeci de ani au
adus cateva insertii volumetrice in zona centrului istoric considerat monument in
intregime si anume implementarea unor turnuri, exprimand vocatia epocii de a
neglija contextul istoric sau cel contemporan, conform principiilor Chartei de la
Atena si de a impune vointa de forma (imprumutata de altfel din vocabularul
international). Turnul telefoanelor (extinderea postei centrale) e situat in
apropierea a doua cladiri cu o personalitate puternica: liceul de muzica (fosta
manastire franciscana, cu caracterul ei explicit, inchis, itrovertit, cladire alba cu
ziduri groase medievale si goluri mici, perimetrand o incatatoare curte interioara)
si cladirea postei centrale, avand un limbaj clar de arhitectura neoclasica
simetrica fata de o axa dispusa perpendicular pe frontul strazii Ferdinand (Doja).
Turnul telefoanelor noi vine cu limbajul sau propriu, al treilea, strain, orgolios si
singuratic, opunand o arhitectura de plin de beton cenusiu si framantat unei
arhitecturi de plin alb si linistit a liceului. Fata de cladirea cu care se leaga
functional spre est, nu exista nici-o reverenta in afara doar de zidul masiv ce
primeste uneori spoiala cromatica a primei cladiri.

Turnul Politehnicii e situat in curtea cladirii in forma de U a acesteia

situate pe strada C-tin Daicoviciu (fosta Emil Isac). Este o prezenta foarte
vizibila in silueta orasului. Volumul de bara de opt niveluri este unul
paralelipipedic. Cladire izolata, singuratica si fara nici o raportare (desigur, de
altfel foarte greu de realizat) cu vechile cladiri de care ar fi trebuit sa se lege
functional si organic, fatada cortina cu care e invelita pe laturile lungi este un joc
geometric in sine. Aceasta nu aduce nici macar neutralitatea unui perete neted
de sticla in care vechiul sa se poata reflecta. Cazurile celebre de coexistenta in
acest fel a vechiului cu noul au existat servind ca exemplu in toata lumea.
Extinderea conservatorului de muzica Gheorghe Dima a regretatului
arhitect Sebastian Moraru este un exemplu de mare finete si rafinament,
realizand o delicata trecere de la o arhitectura a unei epoci la cea prezenta.
Turnul Institutului de Cercetare si Proiectare este o prezenta agresiva
in mediul construit. Spre deosebire de primele doua, acesta insa nu mai are nicio pretentie arhitecturala. E doar un rezultat al combinarii unei functiuni fara
concept cu al unei structuri de cadre de beton tipizate.
Dar poate cea mai agresiva insertie urbana in centrul istoric al Clujului
acelei epoci este cladirea magazinului Central. Situata pe strada Ferdinand
(fosta Doja), cladirea reuneste mai multe parcele a caror memorie dispare
definitiv in volumul de cinci niveluri uriase tratate in benzi orizontale ce
alterneaza sticla cu parapetii de beton, in contrast cu ritmul strans si vertical al
fronturilor adiacente. Complet iesit din scara ca marime in raport cu volumele ce
alcatuiesc fronturile stradale, apare ca un cub urias detasat de fondul delicat al
acelei strazi, careia ii raneste configuratia definitiv, malformand-o. (Fig 23)
Demne de mentionat ca fiind o abordare contextualista si deferenta sunt
lucrarile de completare a fronturilor strazii 21 Decembrie colt cu Cuza Voda la
nord, sau hotelul Victoria la sud (o replica interpretata a limbajului Prefecturii),
Noua cladire de pe frontul de nord al Pietii Muzeului cu un limbaj timid, dar
evident ca mesaj contextualist postmodern. Tot ca valoroasa poate fi mentionata
extinderea Bancii Dacia Felix de pe strada Memorandumului ce propune o
alveola de acces interesanta plastic, ritmata si nobila ca finisaje, dar complet
neutilizata.