Cursul 1

07.10.2014
Drept Roman

Definitia dreptului roman - este un sistem deductiv de norme

sociale sau altfel spus un asamblu de reguli asigurate si garantate de catre
stat care au ca scop organizarea si disciplinarea comportamentului
uman(asa a si luat nastere), dar si principalele relatii dintr-o societate.
Norma de drept - este o regula de conduita, generala,impersonala,
obligatorie, instituita si sanctionata de autoritatea publica(statul), care se
aplica din constiinta juridica a oamenilor si prin constrangearea asigurata
de autoritatea publica.
Distinctia dintre dreptul public si dreptul privat, cele doua
mari diviziuni ale dreptului, a reprezentat contributia dreptului roman la
mersul civilizatiei europene. Asta pentru ca in conceptia juridica romana,
dreptul public este cel care are la baza raportul de subordonare dintre
subiectele raportului juridic, iar dreptul privat, cealalta mare diviziune, are
la baza egalitatea subiectelor raportului juridic.
Din dreptul public fac parte urmatoarele discipline: dreptul penal,
dr cosntitutional, dr administrativ, dr fiscal, dr international public.
Din dreptul privat fac parte: dr civil, dr de procedura civila, dr
comercial, etc.
Dreptul public atunci cand acesta este sau normele lui sunt in
slujba statului.
Dreptul privat atunci cand serveste interesele fiecarui individ in
parte.
Distinctia intre obicei si norma juridica a fost facuta prin atribuirea
unor termeni diferiti pentru obicei termenul de FAS (obicei), iar pt norma
juridica IUS (drept).
Dreptul Privat Roman s-a constituit caun sistem de norme
juridicie instituite si sanctionate de catre statul Roman, norme care au ca
obiect de reglementare:
Conditia juridica a persoanelor.
Relatiile personale patrimoniale.
Solutionarea litigiilor dintre persoane.
La randul sau, dreptul privat se compune din 3 parti:
Dreptul civil (IUS CIVILE) era dreptul cetatenilor romani, extrem de rigid
si de formalist, profund exclusivist, inconjurat de forme solemne si
simboluri de natura sa-l faca inaccesibil strainilor. De asemenea avea un
caracter conservator, specific roman national (in imp. roman exista
poporul roman si restul populatiilor ocupate, dar poporul roman este cel de
pe primul loc, pt el a fost creat acest sistem de drept).
Dreptul GINTILOR (IUS GENTIUM) cuprinde norme juridice care se
aplicau in raporturile dintre cetateni si straini, el a aparut ca o replica data
dreptului civil, fiind mai evoluata decat acesta, in sensul ca nu presupunea
forme solemne, gesturi rituale, ci se intemeiea pe libera manifestare a
1

vointei umane, a vointei persoanei. De aceea se va impune ca un sistem

de drept general in timp, inlaturand din viata juridica vechiul drept (ius
civile) al cetatenilor romani.
Dreptul natural (IUS NATURAE) reprezinta un sistem de principii
juridice, valabil fiecarui popor in parte (cum ii spune si denumirea, este
dreptul propiu al fiecarui popor intrat sub dominiatia imperiului roman).
Din punct de vedere al modului in care a luat nastere sistemul de
drept, se face deosebire intre dreptul scris (IUS SCRIPTUM), formulat de
catre organele publice, si dreptul nescris (IUS NONSCRIPTUM) care nu este
altceva decat jurisprudenta (izvor de drept)(este vb de norma juridica care
ia nastere dintr-o practica indelungata).
PERIODIZARE:
Epoca veche - o data cu fondarea romei 754 bc 27 , perioada
careia ii corespund regalitatea 754 509 bc ; republica 509 bc- 27
Epoca clasica 27-284 careia ii corespunde ca si forma de
guvernamant principatul.
Epoca post-clasica 284-565(imparatul Iustinian) forma de
guvernare fiind Dominatul.
EVOLUTIA FORMELOR DE EXPRIMARE ALE DREPTULUI PRIVAT
ROMAN
In epoca veche, principalul izvor de drept a fost obiceiul, lui i-au
urmat legea, edictele pretorului(magistrat) si jurisprudenta(practica).
In epoca clasica se adauga SENATUS CONSULTELE(hotarari ale
senatului) si constitutiile imperiale.
In epoca post-clasica, norme de drept devin constitutiile imperiale
(constitutiuni) si obiceiuri.

Obiceiul juridic, s-a format in perioada de trecere de la

societatea gentilica la societatea politica. El a reprezentat singurul izvor al
dreptului roman pana in sec V, cand a fost adoptata legea celor 12
table(449).
Legea(LEX) avea intelesul de conventie. Cand aceasta conventie
intervenea intre doua persoane fizice (LEX-contract), iar atunci cand
intervenea intre magistrati si popor capata intelesul de lege ca forma de
exprimare a dreptului(dreptul public). Conventia dintre magistrati si popor
se incheia insa dupa anumite reguli, reguli care defineau procedura de
adoptare a legilor. De aceea, legea a fost definita ca o hotarare a poporului
luata in adunarile legislative. Magistratul facea cunoscut proiectul de lege
printr-un edict, supus(expus) aprobarii poporului(adunari publice).
O lege era alcatuita din 3 parti:
1 PRAESCRIPTIO introducere, in care erau mentionate numele
magistratului ce o prupusese, al comisiilor care au votat si data votarii.
2 Textul propiu-zis al legii, numit si ROGATIO.
3 SANCTIO sanctiunile impuse in caz de nerespectare/incalcare a legii.

*legea celor 12 table(449), dainuit 11 secole, nu a fost abrogata, pt ca

textul ei a fost mereu modificat si adaptat.

14.10.2014
Curs nr 2
Edictele Magistratilor:

1
2
3
4

Sunt caracteristice perioadei republicane, magistratii aveau dreptul

ca la intrarea in functie in virtutile lui IUS EDICENTI sa emita un edit cu
valabilitate de 1 an cat dura si magistratura respectiva prin care trasau
cum vor conduce domeniul lor de activitate dar si ce procedee vor utiliza
referitoare si la organizarea instantelor ,dar si modul de rezolvare al
conflictelor dintre cetateni.
In acest mod ia nastere un drept pretorian (pretorul este un
magistrat care executa prin excelenta, atributii judiciare). Acest drept
pretorian a fost creat in conformitate cu necesitatile vietii sociale, normele
sale fiind impuse de transformarile in pas cu relatiile.
Un edit cuprindea patru parti:
Unul se referea la organizarea proceselor.
Mijloace procedurale de drept civil.
Mijloace procedurale pretoriene.
Executarea sentintei.
Prin intermediul editului, pretorul a creat institutii juridice noi,
raportul dintre dreptul pretorian si dreptul civil fiind exprimat intr-o
definitie pe care o intalnim in digeste si anume:
DREPTUL PRETORIAN este acela care a fost creat de pretor
pentru a veni in ajutorul dreptului civil, pentru a-l completa si
imbunatatii conform binelul public, de altfel el si-a si gasit
indentitate proprie numai in raport cu dreptul civil.
Jurisprudenta (perioada republicana):
Este stiinta dreptului creata de jurisconsult prin interpretarea
dipozitiilor legilor. Activitatea lor a avut un rol important in procesul de
aplicare si creare al dreptului.
Activitatea jurisconsultilor se refera la a da consultatii(respondere), a
redacta acte pt diferite tranzactii sau fiaxarea formulei care inseamna
programul de judecata.
Prin interpretatia(intepretatio), dreptului privat de la sfarsitul
republicii s-a imbogatit cu norme juridice noi, deoarece in masura in care
interpretarea pe care jurisconsultii o dadeau diferitelor probleme de drept

se dovedeau a fi una unitara, opinia lor se impunea ca izvor de drept.

Lucrarile lor pot fi clasificate in urmatoarele categorii:
INSTITUTIONES care sunt normele de drept cu notiuni elementare in
materia dreptului civil si pretorian.
SENTENTEA lucrari stiintifice dedicate atat uzului didactic cat si
practicii.
DIGESTELE lucrari cu caracter enciclopedic cuprinzand elemente de
drept civil si pretorian.
Senatus Consultele:
Consultari ale senatului, hotararile adoptate in senat au avut rolul
de a influenta procesul de legiferare pentru ca nici o lege nu intra in
vigoare fara aprobarea senatului. Aceste Senatus Consulte de regula
purtau denumirea persoanei care a facut propunerea legislativa, dupa
obiectul la care se refereau, sau chiar numele persoanei care a ocazionat
discutarea cazului.
Constitutiunile Imperiale reprezentau hotararile luate de
imparat prin decret, edicte sau scrisori, de aceea acestea puteau fi de 4
feluri:
Edicte acestea cuprindeau dispozitii cu caracter general, in domeniul
dreptului public sau privat.(deosebi intre edicte date de imparat si cele ale
pretorului este ca acestea sunt valabile pt totdeauna, au valabilitate si
dupa moartea imparatului)
Mandatele sunt raspunsuri date sub forma de instructiuni magistratilor
si guvernatorilor din provincii in domeniile dreptului penal si dreptului
administrativ.
Decretele care reprezentau hotarari judecatoresti ce deveneau
obligatorii si pentru alte spete similare.
Rescriptele care reprezentaul consultatii in probleme de drept in cazuri
controversate raspunsurile fiind date magistratiilor sub forma de scrisori si
de asemenea puteau fi acordate chiar si persoanelor particulare.
OPERA LEGISLATIVA A LUI IUSTINIAN:
Se compune din patru mari lucrari: Codul , Institutele ,
Digestele(provine de la diges a randuii) , Novelele(vin de la nou), sunt
cunoscute sub numele de CORPUS IURIS CIVILIS.
TEMA: - documentat dsp aceste 4 lucrari si carcaterizat una dintre
ele.

PROCEDURA CIVILA ROMANA

Procedura se ocupa cu studiul mijloacelor formale care tind sa
asigure si sa ocroteasca exercitiul drepturilor subiective(drept pe care
vreau sa mi-l apar) ale subiectilor de drept.
Procedura civila romana cuprinde totalitatea normelor juridice
care reglementeaza modul de desfasurare al proceselor cu privire la
libertate, propietate, mostenire si valorificarea drepturilor de creanta.
In evolutia procedurii civile romane, se disting trei mari
etape(caracteristice fiecarei ere in parte):
Procedura legislatiunilor caracteristica epocii vechi (pana in 27)
4

Procedura formulara caracteristica epocii clasice 284

Procedura extraordinara carcteristica epocii post clasice 565
In epoca prestatala conflictele dintre persoane se solutionau
conform Legii Talionului(ochi pt ochi, dinte pt dinte/razbunarea sangelui). O
data cu organizarea politica a societatii cu aparitia statului apare si
aceasta procedura de judecata, caracterizata insa printr-un formalism
excesiv in cadrul carui reprezentantii cultului religios aveau un rol foarte
important.
Formalismul reprezinta efectul juridic ce ia nastere in urma
pronuntarii anumitor cuvinte, astfel incat el produce efecte numai intre
persoanele prezente.
Solutionarea acestor diferende(conflicte) avea un dublu caracter,
formalist si religios. Dar alaturi de aceasta justitie publica infaptuita de
organele de specialitate ale statului, justitia privata continua sa fie folosita
si pusa in practica avand insa un dublu caracter in sensul ca ea putea fi
agresiva atunci cand o persoana are initiativa realizarii pretentiilor sale,
prin mijloace proprii sau poate fi defensiva, atunci cand o persoana isi
apara interesele impotriva pretentiilor altei persoane prin aceleasi
mijloace( asa a luat nastere principiul legitimei aparari/ violenta poate fi
indepartata prin violenta).

Caracaterul procedurii LEGIS ACTIUNILOR

Prin LEGISLATIUNE se intelege faptul ca orice actiune ca mijloc
juridic de valorificare a unui drept subiectiv sa intemeiaza pe lege, altfel
spus nu exista actiune intentata in instanta fara a fi legea in baza careia se
poate rezolva.
De aceea o legislatiune are urmatoarele caractere:
Judiciar
Legal
Formalist
Desfasurarea procesului in aceasta etapa procesul avea doua
etape: in Iure (in drept) ; in Iudicio (in fata judecatorului). Instanta se
organiza doar in zilele faste(fara sarbatori, zile istorice, importante, etc.)
de catre pretor, principalul magistrat judiciar. Faza IN IURE incepea cu
citarea paratului prin intermediul urmatoarelor procedee:
Chemarea paratului in fata magistratului prin rostirea unor cuvinte
solemne
Pintr-o conventie intre parti prin care stabileau de comun acord data la
care urmau sa se prezinte in fata magistratului
O somatie prin care reclamantul il chema in iure pe parat.
Ajunsi in fata magistratului, fata de pretentiile formulate de
reclamant, paratul putea adopta una din urmatoarele atitudini:
Confessio in iure recunoasterea vinei
Infitiatio paratul neaga pretentiile reclamantului(ceea ce inseamna
derularea procesului si trecerea acestuia in cea de a doua faza)
5

Non defessio uti oporte situatie in care daca paratul nu se apara

temeinic, este asimilat cu condamnatul.
Pe de alta parte, competenta magistratilor judiciari este desemnata
la randul ei prin termenii de IURISDICTIO (care desemneaza dreptul, dar si
obligatia magistratului de a supraveghea indeplinirea formelor proprii
legislatiunilor in urma carora partile isi putea valorifica pretentiile), si
IMPERIUM care insemna, puterea de comanda a magistratului. In virtutea
acestor competente, pretorul putea solutiona litigiul, fara a mai trimite
partile in fata judecatorului in cea de a doua etapa, avand la dispozitie
urmatoarele mijloace procedurale:
STIPULATIONIS PRETORIAE incheierea unor contracte verbale
MISIO IN POSSESIONEM trimiterea reclamantului in detentia sau
posesia bunurilor paratului, mijloc procedural folosit cu precadere in
situatia in care paratul, refuza sa se prezinte in fata maistratului.
RESTITUTIO IN INTEGRUM repunerea in situatia anterioara.
In procedura legislatiunilor activitatea pretorului consta in
urmarirea, supravegherea rostirii corecte a formulelor proprii legisactiuni
,respective de catre ambele parti, dupa care se putea pronunta prin
rostirea unor cuvinte solemne cu privire la:
Numirea judecatorului ales de parti cu termenul DO
Atribuirea obiectului aflat in litigiu cu titlu provizoriu uneia dintre parti prin
rostirea termenului DICO
Sau putea ratifica declaratia unei parti, recunoscand dreptul acesteia,
rotind ADICCO
Ultimul act al fazei IN IURE, poarta denumirea LITIS
CONTESTATIO si inseamna luarea de martori.
Din acest punct se trece in etapa urmatoare, etapa in care cele doua
parti se exprima in fata judecatorului, adresandu-se printr-un limbaj comun
sau puteau recurge la serviciile unui avocat numit PATRONUS CAUSARUM,
care nu avea insa calitatea de reprezentant in justitie, ci venea doar in
sprijinul partii respective, pt a-i pleda cazul. In urma administrarii probelor,
judecatorul se pronunta potrivit liberei sale convingeri.
Judecatorul era o simpla persoana particulara pe care cele doua parti
de comun acord o desemnau si confirmata de catre magistrat
Curs 3
Procedura legislatiunilor
Legislatiunile de judecata
Drepturile subiective puteau fi valorificate prin intermediul
legislatiunilor de judecata si a legislatiunilor de executare, proceduri
juridice recunoscute de lege.
Legislatiunile de judecata sunt:
- sacramentum
- Iudicis arbitrive postulatio
- Conditio
Cele de executare sunt:
6

- manus iniectio
- pignoris capio
Sacramentum ar insemna pariu sau procedura de juramant(prin
juramant),este actiunea legii prin care se judecau procesele cu privire la
drepturile reale (cele de proprietate) si cele privitoare la creante (care au
ca obiect sume de bani sau drepturile personale),sacramentum in rem
pentru cele care au ca obiect drepturile reale,iar cele care au ca obiect
drepturile personale sacramentum in persona.
Aceasta procedura pastreaza inca multe urme de justitie primitva ,dar
si influente religioase,intregul mers al judecatii aparand ca un fel de
arbitraj.In cazul lui sacramentum in rem nu intalnim termeni de parat si
reclamant, desi ambele parti revendicau acelasi lucru.Simbolul dreptului
de proprietate il reprezenta o nuia cu care partile atingeau sau aratau
catre lucrul litigios.In aceasta situatie partile se prezentau cu obiectul
revendicat in fata magistratului care asista la o simulare a
conflictului,interventia lui pentru a-i desparti semnificand interventia
statului in infaptuirea justitiei.Dupa desfasurarea acestor procedee avea
loc provocarea la un pariu,la inceput acesta consta intr-un numar de
capete de vite,mai tarziu sume de bani promise,dar si garantia cu
chezasi(martori).Lucrul litigios era atribuit provizoriu partii care promitea
avand martori urmand ca la sfarsitul procesului lucrul sa fie atribuit
persoanei declarata a fi cea in masura sa-l detina de catre
judecator.Totodata persoana care castiga procesul isi redobandea suma de
bani depusa ca pariu in timp ce adversarul pierdea suma de bani.
Sacramentum in persona este o procedura specifica urmaririi
drepturilor personale,de creanta,este o actiune folosita in toate cazurile in
care legile in vigoare nu prevedeau o procedura in mod special,din pacate
formele acestui proces nu sunt cunoscute in amanunt.
Iudicis arbitrive postulatio,se traducea prin cererea de judecator
sau arbitru.Aceasta procedura se desfasoara in fata magistratului,in fata
caruia avea o dezbatere contradictorie,este folosita in scopul valorificarii
creantelor izvorate dintr-un contract solemn,acesta poarta denumirea de
sponsio si este forma primitiva a contractului verbal,izvorate din iesirea
din indiviziune si valorificarea drepturilor ar caror obiect trebuia sa fie
evaluat de catre judecator in urma unei actiuni numite litis aestimatio.
Aceasta legislatiune este mai evoluata decat sacramentum,deoarece
nu mai are ca pretext un pariu,iar partea care pierde nu mai este
sanctionata si cu o pierdere a unei sume de bani,ea functioneaza in
schimb in acele procese care necesitau anumite cunostinte in domeniu.
Conditio,reprezinta o simplificare a lui sacramentum in persona,
constand intr-o intrebare pe care creditorul o adresa debitorului in fata
magistratului.Ea se aplica in doua cazuri si anume in materie de certa

pecunia,adica suma de bani determinata si in materia de alia certa res,alt

lucru determinat.
Ea a fost introdusa prin adoptarea legilor sillia si calcurnia,sec II
i.Hr.Procedura consta intr-o dezbatere contradictorie in fata
magistratului,dupa care fata de raspunsul negativ al paratului ,reclamantul
il soma sa se prezinte din nou in iure dupa 30 de zile in scopul alegerii unui
judecator.Partea care pierdea era obligata la partea unei sume de bani cu
titlu de pedeapsa,dar nu o suma fixa ca in cazul lui sacramentum in
persona, ci una variabila in functie de obiectul aflat in litigiu.
Legislatiunile de executare
Manus iniectio,punerea maini(juramant),executarea poarta si ea
urme,deoarece nu se facea de catre organele statului ,cu mici exceptii, ci
de catre partea interesata ,adica cea care a castigat procesul.Este o
procedura utilizata in scopul executarii sentintei de condamnare care
avea ca obiect o suma de bani pentru ca in dreptul civil roman sentinta de
condamnare era pronuntata de o persoana particulara desemnata ca
judecator.
Aceasta legislatiune imbraca 3 forme si anume manus iniectio iudicati
care presupunea o sentinta prealabila,manus iniectio pro iudicato care
putea avea loc chiar si in lipsa unei sentinte de condamnare,manus
iniectio pura care se aplica in cazuri speciale,ea dadea debitorului
posibilitatea sa conteste drepturile creditorului apeland la o persoana in
calitate de martor ,persoana care se numea si vindex.
Pignoris capio sau luarea de gaj,era considerata o legislatiune de
executare ,chiar daca ii lipsea caracterul judiciar si nu presupunea
prezenta magistratului sau a debitorului.Ea este in realitate un act de
justitie privata constand in luarea de catre creditor a unui lucru ce
apartinea debitorului.Tocmai din acest motiv si pt ca se desfasura si in
afara instantei era admisa doar in cateva cazuri si anume pentru a ocroti
interesele creditorul si pentru a ocroti interesele statului.
In aceasta situatie concursul autoritatilor publice nu era necesar dupa
rostirea formulelor solemne creditorul lua pur si simplu bunul respectiv din
patrimoniul debitorului de care dispunea dupa bunul sau plac.Elementele
proprii aceste legislatiuni sunt specifice justitiei private motiv pentru care
o parte din juristconsulti au refuzat sa o considere o adevarata
legisactiune.

28.10.2014
Cursul 4
Dreptul roman nu s ar fi putut dezvolta in paralel cu progresul politic
daca ar fi ramas la sistemul de procedura formalist.Din cauza rigiditatii ei
8

vechea procedura ingreuna tranzactiile juridice care devenisera tot mai

numeroase si complexe.In acest context introducerea procedurii formulare
numita si litigare per formulas a fost urmarea adaptarii dispozitiilor
dreptului roman la noile cerinte.Gaius afirma ca procedura formulara a fost
adoptata,deoarece legisactiunile prin formalismul lor exagerat "devenisera
odioase romanilor".
Procedura formulara a fost introdusa prin legea aebutia intre anii
149-126 si prin legea iulia iudicialia adoptata in anul 17.Legea aebutia
transpune noua procedura din domeniul dreptului pretorian in domeniul
dreptului clasic civil ca o procedura facultativa ceea ce inseamna ca pe
toata aceasta perioada a adoptarii ei legisactiunile nu au fost interzise
dandu se insa posibilitatea celor doua parti sa opteze pt una dintre cele
doua proceduri.La randul ei legea iulia iudicialia a abrogat legisactiunile.
Noua procedura formulara se caracterizeaza prin desfasurarea
procesului in cele doua etape in iure si in iudicio ,in fata magistratului si a
judecatorului doar ca de aceasta data magistratul dobandeste un rol
creator activ in virtutea caruia dobandeste puterea de a crea actiuni noi
sanctionand din punct de vedere juridic noi institutii.In fata magistratului
cele doua parti isi expun pretentiile,dar fara a mai folosi forme si termeni
solemni,iar la final magistratul redacteaza cu concursul partilor un
program de judecata numita formula adresat judecatorului de care acesta
trebuia sa tina cont la pronuntarea sentintei.
Redactarea oricarei formule incepe cu numirea judecatorului dupa
care sunt redactate partile principale: intentio,demonstratio,adiudicatio si
condemnatio urmate de partile secundare: exceptiunile si prescriptiunile.
In procedura formulara nu exista drept fara actiune,iar
actiunea nu este altceva decat cererea reclamantului adresata
magistratului de a i se elibera o formula avand rolul de a extinde sfera
reglementarii juridice.
- Intentio cuprinde afirmarea pretentiilor reclamantului;
- Demonstratio cuprinde cauza juridica sau fundamentul juridic,
izvorul pretentiilor reclamantului;
- Adiudicatio este o parte specifica actiunilor de hotarnicie,de iesire din
indiviziune,de impartire a mostenirii,judecatorul este astfel imputernicit sa
atribuie celor aflati in proces dreptul de proprietate ce revenea fiecaruia in
urma iesirii din indiviziune
- Condemnatio este specifica actiunilor pentru creante, este etapa
in care judecatorul este investit de catre magistrat cu puterea de a
pronunta o sentinta de condamnare sau chiar absolvirea de pedeapsa. De
asemena in cuprinsul formulei puteau intra si cele doua parti secundare
numite si accesorii numai daca erau cerute de cele doua parti(exceptiunile
si prescriptiunile).

Exceptiunile reprezentau mijloace juridice de aparare prin

intermediul carora paratul poate invoca anumite obiectii reale de natura sa
nege,sa blocheze pretentiile emise de reclamant. Ele au rolul fie sa
inlature definitiv actiunea,fie sa o amane. Prin intermediul lor paratul nu
neaga in mod direct pretentiile reclamantului ci doar se apara.
Prescriptiunile sunt mijloace juridice introduse in formula pentru a
veni in ajutorul uneia dintre cele doua parti. Atunci cand sunt in sprijinul
reclamantului poarta denumirea de pro actore si atrag atentia
judecatorului ca reclamantul nu isi deduce in instanta intreg dreptul sau ci
doar o parte si anume cea care a ajuns la scadenta. Atunci cand sunt in
sprijinul paratului se numesc PRO REO si sunt mult mai rare, prin
intermediul lor paratul solicita sa nu ii fie afectat intregul drept de
mostenire ci doar proprietatea fondului respectiv astfel sa nu se
prejudicieze dreptul de mostenire prin deducerea in instanta a prestatiei
asupra unor lucruri izolate din mostenire.

Desfasurarea procesului:
In sistemul procedurii formulare pe langa acele etape in iure si in
iudicio au fost introduse o serie de elemente juridice noi cu privire la
citare, activitatea partilor si activitatea pretorului. In materia citarii a fost
introdusa o actiune speciala impotriva paratului care refuza sa vina la
proces. A fost de asemena introdusa actiunea referitoare la intrarea in
posesie numita missio in posessionem in baza careia reclamantul putea
vinde bunurile paratului.
In ceea ce priveste activitatea partilor s-a admis ca in procesele care
au ca obiect o suma de bani determinata litigiul sa fie solutionat prin
pronuntarea unui juramant de una dintre cele doua parti. Dupa
desfasurarea acestor etape pretorul putea redacta formula care echivala
cu acordarea actiunii civile inscriindu se astfel in litis contestatio. Intre cele
doua parti se incheia un fel de contract judiciar prin care cadeau de acord
cu redactarea programului de judecata si numirea judecatorului.
Litis contestatio putea produce trei efecte:
extintiv prin care dreptul dedus de reclamant se stingea
creator insemna ca dreptul se naste asupra unei sume de bani la care
judecatorul il va condamna pe parat sau altfel spus se naste un drept la o
sentinta judecatoreasca
efectul fixator care se referea la stabilirea definitiva a elementelor reale
sau obiectul litigiului, dar si a celor personale, identitatea partilor si a
judecatorului.
Toate acestea aveau rolul de a-i impune reclamantului conditia de a
nu sustine in fata judecatorului altceva decat ce a sustinut in fata
magistratului.
Ativitatea partilor in fata judecatorului se desfasoara si in aceasta
etapa procedura formulara dupa aceleasi reguli ca si in etapa
10

anterioara,probele administrate erau apreciate insa in functie de pozitia

sociala a partilor.
In ceea ce priveste reprezentarea in justitie in dreptul roman ea nu
are aceeasi functie ca in dreptul actual in sensul ca reprezentantul
lucreaza in numele sau astfel incat consecintele actului juridic se rasfrang
asupra sa, de aceea este nevoie de mijloace juridice speciale constand in
acte distincte ulterioare prin care reprezentantul sa transmita
reprezentatului atat drepturile cat si datoriile izvorate din sentinta
pronuntata de judecator.
Cel mai vechi reprezentant in justitie a
fost numit cognitor, el se constituia prin pronuntarea unor cuvinte
solemne si in prezenta partii adverse. Reprezentantul figureaza personal
ca parte in proces,dar in realitate lucreaza in interesul altuia,de aceea
reprezentarea in justitie nu trebuie confundata cu asistenta juridica
asigurata unor persoane care mergeau in justitie in nume propriu.
A fi parte in proces reprezinta o manifestare a calitatii de a fi subiect
de drepturi,asadar putea fi parte in proces oricine are capacitate juridica
recunoscuta in dreptul civil.Pe de alta parte in aceasta etapa drepturile
subiective nu aveau nicio eficienta daca nu erau ocrotite de o actiune
civila. Spre deosebire de dreptul actual in care actiunea este un element
accesoriu pentru ca in masura in care dreptul subiectiv exista, actiunea
este asigurata.
In dreptul roman nu exista drept fara actiune, prin actiune a se
intelege mijlocul procedural pe care dreptul pozitiv il pune la indemana
unei persoane in vederea ocrotirii unui drept legitim. Actiunea este un
mijloc procedural pe care astfel judecatorul il are la dispozitie pentru a
putea pronunta sentinta.Actiunile in dreptul civil sunt de mai multe feluri.
Cele mai importante dintre care unele s-au pastrat si in dreptul civil
de astazi sunt:
Actiunile in rem(reale) actiunile care sanctioneaza drepturile reale in
temeiul carora titularii isi pot exercita in mod direct prerogativele de
proprietari.
Actiunile in persona actiuni personale care sanctioneaza drepturi
personale in virtutea carora creditorul il poate urmari pe debitor in baza
unui contract.
Actiunile civile creatie a dreptului civil(ius civile), isi au originea in
legisactiuni.
Actiunile honorari sau pretoriene creatii ale magistratilor pentru
sanctionarea unor situatii noi ivite in practica judiciara.
Actiunile populare cele care apara interesele generale.
Actiunile private cele care sunt utilizate in scopul protejarii intereselor
reclamantului.
Actiunile penale cele in baza carora condamnarea consta intr-o
amenda baneasca.
Actiunile persecutori cele in baza carora condamnarea consta in
restituriea lucrului sau repararea pagubei.
11

Actiunile de drept strict cele in care actul in baza caruia sa intemeiau

pretentiile reclamantului este interpretat adliteram astfel incat puterea
judecatorului este limitatata.
Actiunile de buna credinta cele in baza carora judecatorul stabilea
vointa reala a partilor dincolo de litera actului potrivit bunei credinte,deci
putea tine cont de obiectiile paratului.
Actiunile arbitrarii au fost create in scopul atenuarii inconvenientelor
care decurgeau din caracterul pecuniar al sentintei de condamnare,
judecatorul dobandind o dubla calitate de arbitru si de judecator.

04.11.2014
Cursul 5
Persoanele
Ca si in dreptul civil actual si dreptul roman a cunoscut conceptele
de persoana fizica si persoana juridic, oamenii aparand ca subiecte ale
raporturilor juridice fie individual ca persoane fizice, fie organizati in
colective ca persoane juridice.
In dreptul civil roman nu oricarui om i se recunostea posibilitatea de
a avea un rol in viata juridica. Pentru ca cineva sa poata participa la viata
juridica trebuia sa aiba capacitate. In dreptul civil roman capacitatea nu
apare ca o calitate cu care omul se naste ci ca una apartinand anumitor
persoane in functie de conceptiile epocii. Capacitatea numita caput
(personalitatatea) nu era considerata o calitate inerenta a fiintei umane.
Capacitatea(personalitatea) juridica este de 2 feluri:
1 Juridica sau de folosinta de drept
2 De exercitiu sau de fapt
In dreptul civil roman ca o persoana fizica sa posede capacitate
de folosinta se cerea sa aiba calitatea de om liber, sa fie cetatean, sa fie
sef de familie, sa nu se gaseasca sub putere parinteasca. In functie de
aceste conditii capacitatea putea fi completa sau limitata.
Capacitatea de exercitiu apartine acelor persoane care pe langa
conditiile sus mentionate au posibilitatea de a aprecia insemnatatea si
urmarile actiunilor lor putand sa si indeplineasca rolul ce le revine in viata
juridica, de aceasta capacitate juridica beneficiau baietii de la 14 ani.
Capacitatea juridica incepea la nasterea persoanei fizice si se
sfarsea odata cu moartea fizica sau civila.
Sclavii sunt o categorie de persoane care nu aveau capacitate,
deoarece erau asimilati cu lucrurile, deci nu puteau incheia acte juridice in
nume propriu. In acest context potrivit textelor legislative ale imparatului
12

1
2
3
4
1
2

Justinian oamenii se si impart in doua categorii liberi si sclavi, conditia

sclavilor este una unitara, cea a oamenilor liberi in schimb are un regim
juridic neomogen, acestia fiind impartiti in mai multe categorii: cetatenii,
necetatenii.
In vechiul drept civil numai cetatenii romani se bucurau de statutul
de libertate, de aceea la un momentdat libertatea se confunda cu
cetatenia.
Cetatenii se bucurau de toate drepturile politice si juridice cum ar fi
ius comercii, adica dreptul de a incheia acte juridice potrivit dreptului civil
roman, ius conubii, dreptul de a incheia o casatorie, ius militae dreptul de
a face parte din legiunile romane, ius sufragii dreptul de a vota, ius
honorum dreptul de a candida si a fi ales magistrat.
Ceea ce individualizeaza insa in mod public un cetatean este numele
sau, prin componenta sa el era identic cu o carte de identitate de astazi. El
era format din 5 elemente:
tria nomina, compusa din praenome - individualizarea in cadrul
societatii,
nomen gentilicum - ginta careia ii apartinea,
cog nomen - porecla, indicatia filiatinuii - prenumele tatalui si
indicatiunea tribala - tribul in care isi putea exercita dreptul de vot.
Cetatenia se dobandea prin:
Prin nastere cel nascut in cadrul casatoriei lua cetatenia tatalui, iar cel
nascut in afara casatoriei cetatenia mamei. Daca unul dintre parinti era
strain in virtutea legii minicia era socotit strain
Printr-un fapt posterior nasterii dezrobire si prin naturalizare prin
lege unei persoane sau unei colectivitati. Se putea pierde in urmatoarele
conditii: pierderea libertatii, renuntarea la cetatenia romana prin
naturalizarea intr o alta tara, exilarea din Roma sau comiterea unui delict
fata de alt stat sau altfel spus prin efectul unor condamnari penale.
Latinii aveau un statut juridic intre cetateni si peregrini.
Cuvantul latin desemna atat conditia juridica a unei persoane cat si
originea sa etnica. Cei mai vechi latini se numeau vederes, ei erau locuitori
ai cetatilor latine si beneficiau de ius comercii si ius conubii. O categorie
aparte o formau latinii coloniali, cei care locuiau in coloniile formate in
italia dupa 268. Romanii intemeiau aceste colonii in scopuri politice pe
teritoriile cetatilor cucerite. Latinii coloniali se bucurau de regula doar de
ius comercii, iar de ius conubii doar in temeiul unor dispozitii expres. In
general latinii aveau calea deschisa spre dobandirea cetateniei cu
indeplinirea anumitor conditii.
Peregrinii sunt straini, oameni liberi a caror situatie juridica era
reglementata prin tratate internationale, erau impartiti in doua categorii
Peregrini obisnuiti Cei obisnuiti sunt categoria strainilor care s au
predat de buna voie si de aceea puteau uza de dreptul cetatii in care
locuiau ius gentium, roma tolerand dreptul lor national in masura in care
dispozitiile acestuia nu veneau in contradictie cu principiile dreptului
roman.
Peregrini dediticii locuitorii cetatilor distruse de romani, adica
desfiintate politic si administrativ pentru ca au opus rezistenta in fata
cuceririi romane, fapt pentru care aveau o conditie juridica inferioara in
13

sensul ca nu puteau merge la Roma si nu puteau dobandi cetatenia

romana, nu aveau drepturi politice si nu se puteau folosi de dreptul lor
national decat cu restrictii impuse prin edictul pretorului.
Sclavii erau asimilati cu lucrurile res si de aceea nu puteau participa
la viata juridica. Proveneau din razboaie in urma comiterii unor fapte
pedepsite cu pierderea libertatii. Ei faceau parte din patrimoniul
stapanului, puteau fi vanduti sau donati, puteau fi pedepsiti in orice fel sau
chiar omorati. Nu aveau dreptul de a se adresa in fata justitiei impotriva
stapanului, nu puteau incheia o casatorie valabila, nu puteau dobandi
nimic pentru sine, deoarece nu aveau un patrimoniu, puteau doar cu
aprobarea stapanului detine anumite bunuri cu titlul de peculium care in
realitate se aflau in proprietatea stapanului.
TEMA MODURILE DE DEZROBIRE ALE SCAVILOR!
Coloniile:
Colonatul este o institutie care a aparut in cadrul societatii romane
ca un sistem social ce a prefigurat relatiile economice de tip feudal fiind
una dintre consecintele extinderii latifundiilor.
Colonatul este situatia juridica nascuta prin efectul contractului de
arenda valabil 5 ani cu posibilitate de prelungire prin acordul tacit al
partilor, alfel spus colonul este sclavul pamantului care i a fost concedat.
La origine colonii au fost oameni liberi, dar care in urma datoriilor
acumulate au renuntat la pamanturile lor in folosul marilor proprietari.
Erau si ei impartiti in mai multe categorii: voluntari, partiali si siliti.
Colonii voluntari sunt categoria oamenilor ruinati care de buna voie
luau in arenda o suprafata de pamant. Colonii partiali sunt acei coloni
voluntari care plateau in schimbul pamantului primit in arenda o parte din
recolta, iar colonii siliti sunt categoria prizonierilor de razboi care incepand
cu sfarsitul secolului doi nu au mai fost transformati in sclavi ci au fost
repartizati marilor proprietari pentru a le lucra pamanturile. Cu timpul, in
virtutea legii mostenite din batrani sau lex a maioricus constituta toti au
devenit coloni selvi neputandu si parasi in fapt si in drept domeniul pe care
lucreaza fiind supusi unui drept de corectie din partea stapanului,
neputandu se casatori cu o femeie libera si neavand dreptul de a si da
stapanul in judecata.
Persoanele juridice:
In dreptul roman persoana juridica sau romana desemna o
colectivitate inzestrata cu capacitate juridica cu patrimoniu propriu ce
putea sa dobandeasca drepturi si sa si asume obligatii independent de
membrii sai. Notiunea de persoana juridica s a format treptat, aceasta
notiune nefiind insa cunoscuta in dreptul civil roman, termenii folositi
pentru persoana juridica erau de corpora sau universitates, acest lucru,
deoarece dreptul civil roman a avut anumite limite in privinta acestui
subiect.
Dreptul civil nu a elaborat o teorie a persoanei juridice, juristii
romani au sesizat ideea de unitate a persoanei juridice, dar n-au putut
sacrifica ideea de pluralitate, adica n au putut face abstractie de
14

individualitatile care alcatuiau persoana juridica. Cu toate drepturile

recunoscute, persoanele juridice nu au fost puse pe picior de egalitate cu
cele fizice. Cu toate acestea cea mai veche persoana juridica a fost statul
roman, pentru ca avea patrimoniul sau, avea debitori, primea mosteniri.
Dupa modelul Romei s au organizat orasele, coloniile, municipiile, apoi
asezarile rurale numite pagi si biserica.
Persoanele juridice nu dispareau o data cu persoanele fizice care le
alcatuiau, acest fapt constituind unul dintre marile avantaje ale
continuitatii, cu tiate acestea o persoana juridica inceteaza a mai exista
cand si a atins scopul sau cand activitatea s a contravenea intereselor
statului. In perioada dominatului 284-565, au fost infiintate fundatiile ca
fiind patrimonii afectate unor scopuri deteeminate de binefacere, de
invatamant, religioase, avand calitatea de persoane juridice. Aceste
fundatii isi inceteaza activitatea daca patrimoniul lor dispare sau a fost
consumat conform principiului "ceea ce se datoreaza unei asociatii nu se
datoreaza fiecarui membru in parte dupa cum datoriile asociatiei nu sunt
ale membrilor ei.
Curs 6
Puterea parinteasca era exercitata de pater familias asupra
descendentilor sai fii,fiice si nepoti din fii.Puterea parinteasca se putea
crea pe cale naturala prin casatorie si pe cale artificiala prin adoptie si
legitimare.Puterea parinteasca este perpetua astfel incat fiul de familie
ramanea persoana alien iuris pana la moartea lui pater familias indiferent
de varsta pe care o avea ci doar la moartea tatalui sau devenea persoana
sui iuris.
Puterea parinteasca avea un caracter nelimitat in epoca veche
,pater familias putand dispune in mod liber atat de persoana fiului cat si
de bunurile pe care acesta le dobandea.De asemenea avea un drept de
viata si de moarte asupra fiului (pana in sec III),avea dreptul de abandon
asupra lui,dreptul de a-l vinde,este unul destul de rar folosindu se mai
mult inchirierea muncii acestuia pe considerente ca ar aduce mai multe
avantaje materiale.Aceste ingradiri ale puterii parintesti sunt puse in
practica in perioada republicii mai ales in perioada medievala.In epoca lui
Iustinian personalitatea juridica a fiului devine una completa in sensul ca
tot ceea ce dobandeste ii apartine doar lui,tatal pierzand dreptul de
folosinta si de administrare.
Puterea parinteasca se putea stinge prin moartea lui pater
familias,prin moartea naturala sau civila a fiului de familie numit filius
familiae.Prin trecerea fiului sub o alta putere,prin perderea unui element al
personalitatii lui pater familias cum ar fi libertatea,cetatenia,schimbarea
starii familiare.
(Prin emancipare,operatiune in care o persoane alien iuris devenea o
persoana sui iuris)
15

De sub puterea parinteasca puteau iesi si fii care ocupau anumite

dregatorii(functii).
Casatoria
Modestinus si anume casatoria este unirea barbatului cu femeia,o
comunitate pentru intreaga viata,impartasirea cultului divin si uman.De a
lungul timpului casatoria a imbracat doua forme
1. Casatoria cum manum care inseamna caderea femeii in puterea
barbatului specifica epocii vechi fiind cea mai veche forma de casatorie
romana
2. Casatoria sine manum specifica sfarsitului republicii
caracterizata prin ramanerea sotiei sub puterea lui pater familias de
origine.
Casatoria cum manum se putea realiza in una din
urmatoarele forme:
- confarreatio este o forma de casatorie care purta reminescente agrare
pentru ca ceremonia avea un caracter religios fiind celebrata de catre 10
preoti fapt pentru care era rezervata patricienilor in acet cadru femeia era
impartasita dintr o ofranda adusa zeului jupiter sub forma unei paini
speciale numita farreus panis cu scopul de a atrage bunavointa divinitatii
- usus ce are la baza conceptia straveche a uzucapiunii adica dobandirea
unui bun prin posesie indelungata fiind lipsita de orice forma ea devenea
valabila prin coabitarea vreme de un an a viitorilor soti,este o forma
destinata plebeilor
- coemptio,se realizeaza fara forme solemne avand caracterul unei
tranzactii incheiate intre tatal viitoarei sotii si viitorul sot;procedeul utilizat
este acela al mancipatiunii(forma vanzarii romane specifica transferarii
proprietatii),forma rezervata tot plebeilor
In urma casatoriei cum manum femeia rupea orice legatura cu
vechea ei familie,ea intra prin casatorie intr o stare de supuenie fata de
sotul ei avand pozitia juridica a unei fiice numita loco filiae sau a unei
nepoate loco neptis.
Prin secolul 2 casatoria cum manum va cadea in desuetudine si prin
influenta greceasca manifestata in societatea romana in urma careia
femeile romane se modernizeaza in conceptie si in noua forma de
casatorie sine manum femeia nu va mai cadea sub puterea sotului sau
pastrand legaturile puternice cu familia ei de origine.
Casatoria sine manum consta in simplul consens tacit numit
consensum tacit nuptias fara nicio alta formalitate ocazia cu care se
organiza si o masa festiva.Noua forma nu se realizeaza prin formalitati
juridice obligatorii fiind insa intrunirea a doua elemente affectio maritaris
care inseamna intentia reciproca a viitorilor soti de a si intemeia o familie
si honor matrimonii,convietuirea materiala,femeia aduce o dota cu o
16

valoarea strict determinata la incheierea casatoriei ca urma sa fie

administrata in timpul casatoriei de sot (tema: dota(istoric,cum a luat
nastere institutia dotei/caracteristici)parpahenra (au legatura)).Prin
casatorie,fata de proprii ei copii juridic mama este considerata o straina in
sensul ca nu venea la mostenire impreuna cu ei.Conditiile de fond
necesare pentru incheierea casatoriei sunt comune ambelor forme de
casatorie,acestea sunt consimtamantul,varsta si conubiu (ius conubi).
Consimtamantul,afectio maritaris este indispensabil pentru
ambii soti,dar si pentru cei doi sefi de familie din care proveneau.Varsta
legala pentru incheierea unei casatorii era varsta pubertatii 12 fete,14
baieti,iar ius conubii este dreptul de a incheia o casatorie valabila in
dreptul roman ,piedici fiind rudenia,alianta,conditia sociala,adica viitorii
soti sa nu fie rude intre ei nici in linie directa nici colateral,viitorii soti sa nu
fie afini intre ei,era interzisa bigamia,femeia vaduva nu se putea casatori
timp de 10 luni de la moartea sotului,aceasta masura fiind luata pentru a
nu exista incertitudini in privinta a unui copil ce s ar fi nascut in aceasta
perioada.Sunt o serie de prevederi ale unor acte normative care opresc
casatoria guvernatorilor din provincii cu femei din provincia pe care ei o
guvernau.
Efectele casatoriei
Prin casatoria cum manum intreaga avere a femeii trece in
patrimoniul sotului, la moartea acestuia putand venind la mostenire alaturi
de ceilalti mostenitori avand o cota parte.Prin casatoria cum manum ea
devine agnata cu agnatii sotului ei si participa la exercitiul cultului familial
al noii sale familii.
In casatoria sine manum se face distinctie intre sotia alien iuris si
sotia sui iuris.Sotia alien iuris continua sa fie supusa autoritatii lui pater
familias din vechea familie si tot ceea ce dobandea,dobandea pentru
acesta,iar in cazul sotiei sui iuris ea ramanea proprietara averii sale,ea
avea de asemenea dreptul de a se obliga cu concursul tutorelui,dar si sa
dobandeasca proprietatea asupra unor bunuri.Sotii puteau sa incheie intre
ei orice acte juridice cu exceptia donatiilor pe considerente ca ar fi
rezultatul presiunii unui dintre soti asupra celuilalt.
Modurile de desfacere a casatoriei: in mod voluntar si in
mod fortat.
In mod voluntar se putea desface intr un act contrar aceluia in
care s a incheiat,iar in mod fortat se putea desface prin moartea unuia
dintre soti sau prin pierderea libertatii unuia dintre soti.(tema despre
divort)

18.11.2014
Cursul 7
17

Continuare
Incetarea puterii parintesti(patria potestas)
Puterea parinteasca se putea stinge pe care naturala dar si pe cale
artificiala.
Pe cale naturala:
puterea parinteasca inceta prin moartea lui pater familias atunci cand fii
si ficile acestuia deveneau persoane sui iuris.
Se mai putea pierde daca pater familias isi pierdea cetatenia, libertatea
sau isi schimba starea familiala(si-o putea schimba ca urmarea a
abrogatiunii).
Puterea parinteasca se putea stinge prin moartea naturala sau civila a
fiului
Din considerente religioase, cand unul dintre copii se calugarea
Prin ocuparea functiilor mai importante de dregatori ca prefect, consul,
samd.
Pe cale artificiala puterea parinteasca inceta prin emancipare sau
emancipatio.
..... putand incheia astfel acte juridice de drept privat in nume
propriu. Emanciparea distruge dupa dreptul civil legaturile agnatice(civile)
cu familia emancipatului, pastrandu-se doar cele cognatice(de sange).
Aceste consecinte sunt inlaturate insa de dreptul pretorului prin faptul ca
emancipatul putea veni la succesiunea tatalui sau alaturi de ceilalti
mostenitori(erades sui), dar cu obligtia de a aduce la masa succesorala
propria avere dobandita de cand s-a emancipat.

Pierderea capacitatii juridice(capitis deminutio):

Pierderea unui dintre elementele componente ale capacitatii juridice
sau de folosinta(libertatea, cetatenia, statutul familial) sau chiar a tuturor
elementelor conduceau la moartea juridica civila a persoanei in cauza
numita CAPITIS DEMINUTIO. In functie de pierderea acestor elemente
desfintarea capacitatii juridice putea imbraca trei forme:
1 Captitis deminutio maxima este considereata consecinta cea mai
grava insemnand pierderea tuturor elementelor capacitatii juridice.
2 Capitis deminutio minima era considerata o consecint minora
insemnand pierderea unor drepturi de familie, dar castigarea altora, cum
ar fi in cazul emancipatului, cum ar fi in cazul abrogatului care devine
persoana alie iuris, cum ar fi in cazul adoptatului care trece sub o alta
putere parinteasca, dar si in cazul femeii care se casatoreste cum
magnum, intrand sub puterea sotului adca acesta este persoana sui iuris
sau a sefului de familie sub a carui autoritate se gasea sotul.
3 Capitis deminutio media este o consecinta de o gravitate medie
suferita in urma pierderii cetateniei romane. Disparand apacitatea juridica
a respectivei persoane, obligatiile acesteia erau socotite ca si stinse cu
exceptia celor nascute din delicte, deoarece potrivit unui principiu de drept
civil, prin capitis deminutio se schimba statulul civil, nu si persoana fizica.
Persoana fizica ramanand aceeasi, ea este supusa urmaririi tertului care
fusese lovit, vatamat.

18

Dreptul civil roman cunoaste si cazuri in care capacitatea juridica

poate fi limitata. Acestea sunt cazuri in care prin comportamentul lor
persoanele isi distrugeau onorabilittatea cetateneasca. Aceste cazuri
sunt:
1 Intestabilitatea adica o ingradire a capacitatii unei persoane de a fi
martor sau de a recurge la martori. Aceasta masura fiind luata in urma
scrierii unei scrisori ofensatoare de catre persoana in cauza la adresa cuiva
sau in cazul refuzului de a depune o marturie referitoare la un act juridic.
2 Infamia sau nedemnitatea cetateneasca , fiind o ingradire a capacitatii
cuiva de a alege, de a fi ales, de a fi reprezentant sau reprezentat in
justitie. Este o masura luata ca urmare a luxului exorbitant , a condamnarii
pentru fapte imorale, necinste, etc.

TUTELA si CURATELA
In vechiul drept roman, tutela si curatela, urmareau ocrotirea
intereselor familiei agnatice si nu a incapabililor pusi sub tutela respectiv
curatela. In aceste conditii, tutela si curatela apar ca prerogative
incredintate tutorelui, respectiv curatorului, in interesul lor personal si nu a
respectivelor persoane incapabile.
In familia noua romana cognatica, pe primul plan sunt puse insa
interesele personale ale memmbrilor familiei. In acest context tutela si
curatela, menite sa ocroteasca aceste interese isi pastreaza forma, dar isi
schimba structura, transformandu-se din institutii private in institutii
publice. Ele vor urmarii acum ocrotirea intereselor persoanelor puse sub
tutela si curatela si nu pe cele ale rudelor agnatice(civile), chemate la o
eventuala mostenire a incapabililor.
Sub tutela si curatela erau puse acele persoane care desi aveau
capacitatea de folosiinta, cea juridica, nu aveau capacitatea de exercitiu,
de fapt. Incapacitatea de fapt este imposibilitatea exercitarii capacitatii de
a fi subiect de drept(sa ai urmarea consecintelor actelor pe care le poti
incheia) a unor persoane, cauze care puteau tine de varsta, de sex si de
anumite lipsuri mintale. Aceste persoane desi au capacitate juridica in
fapt, nu sunt capabile potrivit principiului de drept civil, fie pentru ca nu au
vointa necesara la savarsirea unui act juridic, fie ca nu au judecata
suficienta pentru a precia consecintele faptelor lor.
Tutela este o institutie juridica creata in scopul protejarii acestei
categorii de persoane, fapt pentru care in fucntie de persoanele puse sub
tutela, putea fi dedoua feluri:

19

1 Tutela impuberului impuberul este persoana care nu a ajuns la varsta

pubertatii, fixat la 14 ani pt baieti si 12 pt fete. Tutela impuberului ramasa
persoana sui iuris se instituie in scopul apararii intereselor pupilului.
Tutorele ii va administra averea si ii va completa vointa juridica ori de cate
ori acesta va incheia un act juridic. Conform digestelor tutela este
puterea data si ingaduita in dreptul civil asupra unei persoane libere(sui
iuris) in vederea orcrotirii aceluia care din princina varstei nu se poate
apara singur..
2 Tutela femeii tutela femeii devenita sui iuris in urma mortii lui pater
familias sau prin emancipare este privita ca o masura necesara instituita
conform dreptului civil din cauza lipsurilor inerente ale sexului feminin:
ingonranta juridica si slabiciunea fizica. Daca tutela incuberilor s-a
transformat in timp, devenind chiar un asezamant de protectie a pupilului,
tutela femeii va disparea in anul 410 d.i., femeile devenind libere, ius
liberolum, din acest moment tutela femeilorare doar un rol formal, sub
forma incuvintarii la instrainarea unor bunuri, in contractarea obligatiilor,
in intocmirea testamentului, tutorele fiind ales chiar de femeia respectiva.
Dupa modul de instituire si tutela incuberului si tutela femeii
puteau fi de trei feluri:
1 Legitima este acordata agnatilor cei mai apropiati ai incapabilului in
calitatea lor de mostenitori prezumtivi. In cazul femeilor avea
particularitatea ca tutorele o putea ceda unui tert sub pretextul ca durand
toata viata femeii, ea putea fi prea oneroasa pentru tutore.
2 Testamentara era instituita prin testament de catre pater familias.
3 Dativa era instituita de catre autoritatea de stat ca o masura de
protectie atunci cand nu existau tutori legitimi si nici testamentari.
Tutorele in acest caz era numit la roma de catre pretor, consul, guvernator
prin decret.
Capacitatea de a fi tutore in vechiul drept civil o aveau doar
cetatenii romani neatinsi de pata infimiei. Conform dreptului lui Justinian,
nu erau admisi ca tutori minorii(pers intre 14 si 25 de ani, adolescentes),
persoanele cu incapacitati fizice, persoane cu incapacitati mintale, soldatii,
episcopii, calugarii, persoanele direct interesate(creditorii si debitorii),
latinii si femeile cu exceptia mamei si bunicii(in periaoda post calsica).
Persoanele numite tutori nu puteau refuza aceasta sarcina decat daca
aduceau argumente temeinice cum ar fi ca au proprii lor copii, ca nu sunt
in putere, ca sunt emancipate, situatie in care propuneau o alta persoana.
In functie de varsta pupilului, existau doua procedee de administrare
a tutelei:
1 Gestio sau gestiunea de a face, este instituita pentru copilul ilfansului
pana la 7 ani si consta in faptul ca actele juridice erau incheiate de catre
tutore in calitatea sa de mandatar, ele producand efecte asupra persoanei
lui, in acest mod devenea proprietar, creditor sau debitor, raspunzand cu
propriile sale bunuri. Un mare dezavantaj al acestei tutele fiind acela ca
intre timp el putea devenii chiar insolvabil. Doar la sfarsitul tutelei and
pupilul ajungea la pubertate toate drepturile si obligatiile ii erau
transferate prin acte separate.
2 Auptoritast insemnand in traducere incuviintare, insemna defapt
completarea capacitatii pupilului si este instituita asupar impuberului intre
20

7 si respectiv 14 ani. In ceea ce insemna actele juridice si sunt incheiate

de catre pupil, tutorelele avand rolul de a-l asista. Aceste acte produc
efecte direct asupra persoanei pupilului.
Curatela, la randul ei este o instituite speciala creata in scopul
protejarii intereselor incapabililor de fapt, fiind intrebuinta in cazurile
constatarii unor probleme psihice sau lipsuri mintale sau alte cateva
imprejurari speciale. Imprejurarile special sunt in cazul persoanei
risipitorului si a tinerilor neexperimentati. Ca urmare, dupa felul
persoanelor puse sub curatela, aceasta putea fi:
Curatela nebunului numit si furiosus(era considerata persoana
icapabila doar in periadele de criza) sau dementes(este considerat
incapabilul permanent)
Curatela risipitorului curatele prodigului , se instituia prin decret al
pretorului cu avizul sau la semnalarea rudelor celor mai apropiate
persoanei in cauza, deoarece a fi risipitor era daunator nu numai
persoanei respective, ci si familiei acestuia. Interdicita de la bunuri era
decretata astfel: deoarece risipesti cu nechibzuinta ta bunurile parintesti
si stramosesti, si saracesti astfel pe copii tai, iti interzic dreptul de a mai
face acte juridice asupra lor.. la fel cum se instituia, se putea si desfiinta
daca se considera ca situatia o permite.
Curatela minorului a persoanei neexperimentate(pana la 25 de ani)
este o institutie speciala creata pentru aceste persoane, fiind considerate
a fi lipsite de experienta, ea a fost creata prin legea Pretoria, conform
acesteia toate persoanele care prin actejuridice abuzau de lipsa de
experienta a acestora, erau sanctionati cu o amenda. Tot prin aceasta
lege, pretorul, pentru a le ocroti interesele, le-a pus la dispozitie fie o
exceptie pentru a nu pune in executare actul, fie o repunere in situatia
anterioara (o instituie in imperium). Numai ca aceasta situatie le
distrugea intru-n fel creditul, putine fiind persoanele care isi mai doreau sa
contracteze cu ei. Prin numirea unui curator s-a urmarit asigurarea
intereselor lor, dar sa se si dea deplina valabilitate a actelor incheiate in
acest fel. In epoca post-clasica, curatela minorului tinde a fi asimilata cu
tutela, iar in dreptul civil al lui Justinian, cele doua institutii se si
contopesc, curatorii avand o pozitie juridica similara cu cea a tutorilor ,
sarcini, raspunderi, modalitate care putea inceta.

25.11.2014
Cursul 8
Drepturile Reale
Drepturile RES INCORPORALES constau in vointa individului
recunoscuta de autoritatea statala. Astfel individul se poate bucura de
bunurile vietii in limitele trasate de dreptul obiectiv.
Pentru juristii romani cuvantul RES desemna numai acele lucruri la
care se refera un raport juridic si anume bunurile. Cuvantul RES are un

21

sens larg si anume: de lucru(in general), dar si de bun dar in sens restrans
juridic. Ceea ce inseamna ca bunurile sunt o subdiviziune a lucrurilor.
Bunurile sunt lucruri subsceptibile de apropriere sub forma de drept
de proprietate. Lor li se poate aplica dreptul unei persoane. In dreptul
modern prin patrimoniu se intelege totalitatea drepturilor , datoriilor si
sarcinilor unei persoane subsceptibile a fi apreciate in bani. In dreptul civil
roman notiunea de patrimoniu este mentionata incepand cu legea celor XII
table, dar nu a fost definitiv, ea este numita PATRIMONIUM, cuvant ce
deriva de la pater familias. De-a lungul timpului si notiunea de patrimoniu
a evoluat, perioadele care s-au conturat, astfel la origine in patrimoniu
erau incluse doar lucrurile corporale: Pecunio(vitele) si familia(+scalvii).
In dreptul lui Justinian pentru patrimoniu este folosit termenul
SUBSTANTIO, pentru ca apoi in dreptul clasic, patrimoniul sa se compuna
din drepturile reale numite si ACTIO IN REM si drepturile personale ACTIO
IN PERSONA.
-

Dreptul Real:
este acel drept ce izvoraste din raportul juridic stabilit intre o persoana
numita titularul dreptului respectiv si toti ceilaltimembrii ai soctiatii.
In acest context principalul drept real este dreptul de proprietate. Celelalte
drepturi reale sunt denumite IURE IN REM ALIENA, adica dreptul asupra
lucrurilor altuia, in aceasta categorie intrand ipoteca, gajul, etc.
Drepturile reale sunt opozabile fata de toti, adica ERGA
OMNES, ceea ce inseamna ca au un caracter absolut.
Drepturile reale se caracterizeaza prin conferirea titularului lor a
atributelor de urmarire(in virtutea caruia titularul poata sa-si urmareasca
dreptul sau bunul respectiv) si atributul de preferinta(in virtutea caruia
titularul are prerogativa de a fi platit in caz de pierdere/deterioarare a
bunului, cu preferinta inaintea tuturor creditorilor.

Dreptul Personal(de creanta):

- este un drept patrimonial care izvoraste din raportul juridic stabilit intre 2
persoane determinate, astfel incat este opozabil fatade o singura
persoana. De aceea ele au un carcater relativ.
Pornind de la concluzia ca orice lucru poate deveni in anumite conditii
un bun, in dreptul civil roman diviziunea fundamentala a lucrurilor este
data de distinctia intre: RES IN PATRIMONIO(cele care sunt susceptibile de
proprietate particulara constituie patrimoniul nostru) si RES EXTRA
PATRIMONIO(fiind cele care nu pot fi supuse stapanirii individuale fie din
cauza naturi lor fie din cauza destinatiei lor).
Lucrurile patrimoniale sunt clasificate dupa mai multe criterii:
1 Dupa criteriul naturii economice ele pot fi:
a RES MANCIPI constituiau mijloacele de baza ale productiei agricole. Ele
puteau trece in proprietate numai prin acte solemne pt ca erau
considerate cele mai pretioase. Intrau in aceasta categorie pamantul,
sclavii, vitele, servitutile prediale(dreptul de a trece cu piciorul, cu carul pe
teritoriul altuia), etc.

22

b RES NECMANCIPI sunt considerate mai putin pretioase in aceasta

categorie intrand: roadele pamantului, banii(monedele), dreptul de
creanta, obiectele de uz personal.
2.Dupa criteriul formei materiale:
c RES CORPORALES sunt considerate cele care puteau fi atinse cu mana:
animalul, etc.
d RES INCORPORALES cele care constau intr-un drept: creantele,
mostenirea, uzufructul.
Aceasta clasificare a fost facuta de Glaus si a ajutat la formarea
concluziei potrivit caruia patrimoniul este alcatuit din dreptul de
proprietate si alte drepturi care la randul lor se subdivid in drepturi reale si
drepturi personale.
3.Dupa criteriul juridic:
e RES MOBILES sunt lucruri care pot fi miscate sau care pot fi
transportate dintr-un loc in altul fara a-si modifica substata.
f RES IMOBILES sunt cele ajunse in proprietate particulara care isi
schimba forma daca sunt mutate: cladirile, platatiile, etc.
4. Dupa criteriul de identificare:
g RES GENERA sunt lucrurile determinate in gen, adica cele care au
trasaturi apartinandd categoriei din care fac parte: graul, vinul, aurul, etc.
h RES SPECIE sunt lucrurile individual determinate, au trasaturi proprii
sau sunt determinate in speta.
5.Dupa criteriul modului de producere:
i FRUCTELE sunt de doua feluri:
I. Naturale sunt lucrurile care se produc periodic. Sunt prousele
obisnuite ale unui capital fara a-i consuma substanta: recolta, laptele,
carbunii.
II. Civile sunt foloase date de un bun in virtutea unui raport civil:
dobanda, chiria, arenda.
j PRODUSELE sunt cele carora le lipseste caracterul periodicitatii:
materialul lemnos dintr-o padure.
6.Dupa criteriul modului de folosinta:
k Lucruri consumabile cele consumabile sunt cele care pot fi folosite o
singura data: alimentele.
l Lucruri neconsumabile sunt cele care pot fi folosite de mai multe ori
fara a-si consuma substanta: uneltele de munca.
7.Dupa criteriul modului de impartire:
m Divizibile sunt cele care pot fi impartite in subdiviziuni fata a-si schimba
destinatia economica: o bucata de material.
n Indivizibile sunt cele care nu ingaduie o impartire: hainele.
Clasificarea lucrurilor nepatrimoniale(REZ EXTRA
PATIMONIO):
1 RES BIPINI IURIS lucrurile destinate ceremonialului religios adica cele
sacre, templele, altarele, urnele funerale, cele religioase.
2 RES ANTAE cetatile dedicatele zeilor
3 RES OMNIUM COMUNES lucrurile ccomune prin natura lor, care nu
potintra in proprietatea cuiva, ele sunt destinate folosinte tuturor, apa,
marea

23

4 RES PUBLICE lucrurile care din cauza destinatie lor nu pot fi proprietate
particulara, de ele se pot folosii toti cetatenii statului, ele apartin statului,
aici intra ager publicus(ogorul public), dar si sumele pentru impozite
5 RES UNIVERSITATIS bunuri care din cauza destinatiei lor nu pot fi
insusite de persoane private, in aceasta categorie intrand teatrele,
stadioanele.
Proprietatea:
dreptul real care stabilieste stapanirea absoluta asupra unui lucru. In sens
economic, proprietatea este strans legata de societatea umana
Consacrarea drepturilor de proprietate in normele juridice a constituit
defapt aparitia dreptului de proprietatea. Dreptul de proprietate este cel
care confera titularului sau facultatea de a trage dintr-un anumit bun toate
foloasele pe care acesta le poate oferi . De aceea proprietaeta a fost
caracterizata ca fiind o stapanire absoluta si exculiva asupra unui lucru.
Dreptul de proprietate insinueaza trei indrituiri :
1 IUS UTENDI este dreptul de a intrebuinta un lucru fara a-i culege
fructele.
2 IUS FRUENDI cuprinde si intrebuintarea si culegerea fructelor.
3 IUS ABUTENDI dreptul de a dispune de lucrul sau bunul tau in orice
mod prin instrainare, transformare, distrugere, costituirea unor drepturi
reale(ipotecarea, amanetarea, arendarea), ceea ce inseamna ca
proprietarul poate face cu lucrul sau orice doreste si poate exclude pe
oricine i-ar tulbura exercitiul acestui drept.
-

Posesia (posessio):
Este la randul ei o stare de fapt aflata sub protectie juridica ce
consta in actul material de a pastra pentru sine si a folosi un lucru. Posesia
este distinsa de proprietate, desi in practica ea produce aceleasi efecte
juridice, indiferent daca este exercitata de un simplu posesor sau de un
adevarat proprietar, conform principiului , daca toti proprietarii sunt si
posesori, nu toti posesorii sunt proprietari.
Proprieteatea este un drept, iar posesia este un fapt. Elementele
constitutive ale posesie sunt: animus si corpus
o Animus dorinta de a pastra lucrul pentru sine, posesorul comportanduse ca un adevarat proprietar
o Corpus elementul material ce consta in totalitatea actelor materiale prin
care o persoana se foloseste de lucrul sau.
Numai prin indeplinirea acestor doua elemente poate exista
posesie.
Detentie(detentio):
Starea de fapt aflata sun protectie juridica ce consta in actul
material de a folosi un lucru si de a-l pastra pentru altul. Ca si in cazul
posesie sunt necesare intrunirea celor doua elemente Animus si Corpus,
deosebirea fiind data de intentia de a detine pentru altul si nu pentru tine.
Crearea acestui titlu juridic al detentiei a facut posibila efecturea unor
operatiuni juridice ca imprumutul, arenda, depozitul, etc.

24

Curs 9
Formele proprietatii

Primele forme de proprietate au fost cele primitive si anume

proprietatea colectiva asupra pamantului numita proprietate obesteasca si
proprietatea familiala.
Primele forme de proprietate familiala au aparut prin secolul IV
V prin atribuirea fiecarui cetatean o cota de pamant.
Caracterele acestei proprietati familiare era caracaterul inalienabil
conform caruia proprietatea nu putea fi instrainata,caracterul indivizibil in
virtutea caruia sui heredes (mostenitor) mosteneau,traiau intr-o stare de
indiviziune si caractere apropriate in virtutea caruia sui heredes se naste
pe el insusi fiind vorba de fapt de o continuare a proprietatii si nu de o
mostenire propriu-zisa,fapt pentru care proprietatea familiala are un regim
special fata de proprietatea individuala,regim in virtutea caruia
mostenitorii sunt partasii aceluiasi drept,revenind fiecaruia o fractiune
precis determinata din intregul drept.
Proprietatea quiritara(civila) reglementata in mod expres ca fiind
foarte clar conturata si avand acelasi caracter pe care le avea si dreptul
civil,exclusivista;ea lua nastere in mod solemn,se transmite prin forme
solemne si beneficiaza si de actiuni in instanta tot in forma solemna.
Trasatura definitorie a proprietatii quiritara este data de:
caracterul exclusivist in virtutea caruia el apartine doar cetatenilor romani
ingaduind astfel inlaturarea a oricarui amestec strain in folosinta lucrului
respectiv
Dreptul de proprietate quiritara nu cunoaste nici-o ingradire
fiind decisiv drept absolut in virtutea caruia titularul putea trage toate
folosintele pe care bunul le putea oferi.
Caracterul perpetuu pentru ca ea nu se pierde cu trecerea timpului
si nici nu putea fi revocata,acest drept se putea stinge doar printr-un act
de vointa a titularului.
In perioada clasica fromele proprietatii sunt:
proprietatea statului
proprietatea privata
La randul ei proprietatea privata imbraca mai multe forme si
anume:
1.Proprietatea civila
2.Proprietea pretoriana
3.Proprietatea privinciala
4.Proprietatea peregrina
Proprietatea statului numita si ager publicus a existat fara a fi
25

atestata,originea ei fiind politica de cucerire dusa de statul roman.O parte

din acest fond este vandut cetatenilor,o parte este impartita veteranilor si
cea de-a treia parte este arendata bogatilor politicieni pe sume mici.
Proprietatea pretoriana(bonitara) este forma de proprietate
recunoscuta si ocrotita de pretor,este o forma de proprietate care a aparut
in urma ..comertului,aplicandu-se la origine intr-un singur caz de
transmitere a proprietatii a unui lucru..(scalvii,pamantul,servitutiile)
Proprietatea provinciala este forma proprietatii specifica
locuitorilor din provincii care plateau in schimbul acestor pamanturi
atribute cu titlul de folosinta un impozit numit vectigal,este de fapt o
forma de arenda perpetua.
Provincialii puteau executa asupra pamantului un drept de posesie
si uzufruct putandu-l lasa chiar mostenire.
Proprietatea peregrina nu era proprietate prin mijloace de drept
civil pentru ca ele erau destinate doar cetatenilor.
Ea a luat nastere doar pentru protejarea dintre peregrini si romani,in
virtutea acestui drept peregrinii erau adevarati proprietari in cetatea lor in
conformitate cu dispozitiile dreptului rational,doar in masura in care acesta
era recunoscut de statul roman.
Moduri de dobandire a proprietatii
Proprietatea se putea dobandi in mod originar sau natural sau in
mod derivat sau civil.
Originar proprietarul nu-si intemeiaza dreptul ci si-l creeaza singur
cand exista un drept precedent,inseamna ca dreptul actual a fost dobandit
in mod derivat,civil.
Deosebirea intre modurile original si derivat este important in
privinta administrarii unei persoane care a dobandit derivat pentru a-si
putea revendica lucrul va trebui sa-si dovedeasca dreptul facand proba
drepturilor anterioare pana va afla un predecesor care a dobandit proba
numita si probatio diabolica sau va trebui sa faca dovada ca uzucapiunea
s-a implinit.
In noul cod civil proprietatea se dobandeste de la stat sau de
la particular.
Modurile civile de dobandire a proprietatii de la particular
sunt:
1.Mancipatio
2.In iure cessio
3.Uzucapio
4.Adiudicatio
5.Lex
Modurile naturale de dobandire a proprietatii sunt:
1. Ocupatio sau ocupatiunea
2. Traditie sau traditiunea
3. Accesiunea sau accesio
4. Specificatiunea sau specificatio
26

5. Dobandirea fructelor
6. Commixtio
7. Confusio
Mancipatio care era un mod general de transferare a proprietatii de
orice natura.Ea a fost forma originala prin care s-a format operatiunea
juridica a vanzarii presupunand indeplinirea unor forme,sa fie cetateni
romani,prezenta a 5 martori,obiectul vanzarii sa fie un lucru
roman,prezenta armei care se cantarea in mod simbolic in sensul ca
pretul este unul just,dar si a persoanei care cantarea si rostirea unor
formule solemne.Aceasta forma a fost folosita pana in sec IV.
In iure cessio(cedarea unui drept) si reprezinta un mod de
dobandire a proprietatii rezervat cetatenilor romani ce presupunea
organizarea unui proces fictiv in cadrul caruia figureaza ca reclamant
persoana care transmite proprietatea.In fata revendicarii
reclamantului,reclamantul nu contrazice ci cedeaza.Acest proces se
desfasoara in prezenta proprietarului care-si atribuie lucrul respectiv,in
acest mod transferarea proprietatii fiind un act de autoritate.Acest nod a
fost folosit in sec III.
Uzucapia reprezinta un mod civil de dobandire a proprietatii prin
indelungata folosinta presupunand indeplinirea urmatoarelor conditii:
posesia neintrerupta asupra lucrului si folosirea lui efectiva
indeplinirea unui termen in legea celor 12 table ( 1 an pentru mobile si 2
ani pentru imobile)
justa cauza sau titlul adica actul juridic prin care se justifica luarea lucrului
buna credinta,adica convingerea uzicapatului ca a dobandit lucrul de la
proprietar sau ca a intrat in posesia unui lucru ponosit
nu puteau face obiectul uzucapiunuii lucrurile furate,lucrurile furate si
ascunse,lucrurile posedate prin violenta sau religioase
Adiudicatio (autoritate judecatoreasca),constituie un mode de
dobandire a proprietatii civile, stramutata de un judecator autorizat de
pretor prin redacatarea formulei pentru a atribui proprietatea in produsele
de iesire din indiviziune pentru a stabili definitiv dreptul de proprietate ce
revenea fiecarei persoane in parte.
Lex(legea) este modul de dobandire a proprietatii realizat direct
sau indirect printr-un act normativ cum ar fi legea celor 12 table care
recunoaste in mod expres volabilitatea unei dispozitii prin care testatorul
atribuia un bun ca unei persoane.Persoana care beneficia de dispozitia
testamentara devenea proprietatea de plin drept.
Modurile naturale de dobandire a proprietatii
Ocupatio reprezinta unul dintre cele mai vechi moduri de detinere a
proprietatii care consta in luarea in posesie a unui lucru fara stapan numit
res nullius cu intentia de a-i dobandi proprietatea.In categoria lucrurilor
fara stapan puteau intra:
cele dobandite prin razboi de la cei invinsi
produsele marii,vanatul
lucrurile aparute ca urmare a fenomenelor naturale
27

lucrurile parasite de proprietar,acesta manifestandu-si intentia de a

renunta la dreptul sau
Traditio,reprezinta un act de drept al gintilor,al colectivitatii prin
care se realizeaza transmiterea proprietatii asupra lucrurilor nec
mancipi,adica bani,dreptul de creanta.Ea reprezinta un act de predare a
lucrurilor,de stramutare a posesiei,numai cu vointa ambelor parti urmata
de transferare,dar si de dobandire.De aceea ea presupune intrunirea a 2
conditii:
1) Proprietarul sa detina titlul,sa existe justa cauza
2) Remiterea lucrului
Accesiunea reprezinta modul natural de dobandire a proprietatii prin
observatie juridica a lucrului accesor de catre lucrul principal.Lucrul
principal este considerat acel lucru care-si pastreaza individualitatea dupa
unirea cu alt lucru.Astfel daca o persoana ridica pe terenul sau o cladire
folosind materialul altei persoane,in caz de litigiu proprietatea asupra
cladirii revine proprietarului terenului.In schimb proprietarul materialului
beneficiaza o actiune in instanta prin care sa fie despagubit.

Curs 10

Specificatiunea (specificatio) este operatiunea juridica prin care

se specifica cui apartine un lucru confectionat de o persoana,numita
specificator,din materialul altei persoane numita proprietarul
materialului.Ca urmare,daca lucrul nou creat putea fi readus la starea
initiala ea apartine proprietarului materialului,daca nu,ea apartine
specificatorului.In ambele cazuri au fost create mijloace juridice in scopul
detinerii despagubirilor.
Dobandirea fructelor in sensul restrans de produse
organice,dobandirea se face in mod originar,deoarece fructele devin
lucruri de sine statatoare in momentul in care s-au separat de corpul care
l-au produs,pana in acel moment ele sunt parte integranta a corpului
producator apartinand proprietarului acelui corp.Din momentul separarii
fructelor devin obiect de proprietate distincta putand apartine
proprietarului care le-a produs ori nu puteau fi dobandite de alte persoane
in virtutea unor drepturi speciale.
Aceste persoane pot fi:
posesorul de buna credinta
uzufructul
emfiteotul
arendarul
Cemistio,confusia sunt 2 mijloace civile juridice de dobandire a
proprietatii in urma amestecului de lucruri(?).Confusio,daca amestecul
este reparabil si pastreaza dreptul asupra materiei sale,daca amestecul
28

este inseparabil la nastere ,ca proprietate ale confusio participand fiecare

proportional cu valoarea materialelor lichide,in caz de comistio fiecare isi
pastreaza proprietatea asupra corpurilor amestecate,deci nu are doar o
coproprietate fiind unul dintre cazurile in care s-a cerut iesirea din
indiviziune.
Apararea dreptului de proprietate
Dreptul civil recunoaste proprietatea prin mijloace juridice dreptul de
a-si apara proprietatea.Astfel atunci cand proprietatea este lipsita de
posesia obiectului la care se aplica dreptul sau,dar si atunci cand desi
poseda obiectul,este tulburat in exercitiu dreptul de proprietate,el are la
dispozitie doua actiuni speciale in rem.
Acestea sunt:
a) Rei vindicatio pentru a cere restituirea lucrului
b) Actio negatoria pentru a obtine incetarea tulburarii
1. Rei vindicatio este actiunea proprietarului lipsit de posesia lucrului
indreptata catre persoanele care poseda lucrul fara a fi proprietar cerandui restituirea lucrului
2. Actio negatoria este actiunea proprietarului tulburat in exercitiul
dreptului sau prin faptul ca o alta persoana pretinde ca are un drept de
servitute asupra acelui fond si in cazul tulburarii posesiei,dar care este pe
cale de a deveni proprietate,posesorul beneficiaza de o actiune in intanta.
Actio publician este o actiune acordata posesorului care
indeplineste toate conditiile ca sa poata uzucapa cu exceptia timpului,la
randul ei si proprietatea neromana,intalnita la peregrini si in provincii
beneficiaza de mijloace juridice de aparare prin intermediul actiunilor
numite utilite,ele fiind copiate dupa cele acordate proprietatilor civile.
Pierderea dreptului de proprietate,se intelege stingerea lui
astfel incat obiectul respectiv inceteaza a mai fi in proprietatea particulara
sau trecerea lui la o alta persoana s-a facut fie imediat printr-un mod de
stramutare a proprietatii,fie prin efectul timpului atunci cand este vorba de
uzucapiune.

Servitutiile
Sunt drepturi reale asupra unui lucru strain stabilite in folosul unei
persoane sau ale unui fond(teren).Acest lucru inseamna ca ele pot fi
catalogate adevarate calitati ale unui fond menite sa-i sporeasca valoarea.
Servitutiile pot fi de 2 feluri:
personale
reale sau prediale
Cele personale au luat nastere din motive de libertate fata de o
persoana,fapt pentru care drepturile pe care le confera dureaza cel mult
cat viata ( in cazul uzufructuarului),ele nu se pot transmite prin
succesiune,nu se pot instraina.
29

Au aparut in momentul in care proprietatea privata a luat locul

proprietatii colective fapt care a facut ca cele mai vechi forme de
servitutie reale sa fie cele de trecere cu piciorul,cadrul sau de a lua
apa.Acestea sunt perpetue ca si fondurile respective.Cele prediale sunt
de 2 feluri:
a) urbane
b) rurale sau rustice
Servitutiile prediale/reale/urbane acorda titularului dreptul de a
restrange exercitiul proprietatii invecinate,ori prin instelatii care patrund
in fondul vecin,ori interzicand vecinului anumite acte,acestea puteau fi
servitute urbane:
dreptul de scurgere a apei din canal
dreptul de scurgere a aperi de ploaie prin tevi pe un fond strain
dreptul de a ridica o constructie mai sus
dreptul de a-ti face balcon
dreptul de a-ti face ferestre
Servitutiile pre-rustice:
dreptul de a trece pe fondul...calare sau pe jos
dreptul de a paste turmele
Curs 11
Servitutiile personale nu presupuneau existenta a doua lucruri
mobile ci existenta unui lucru mobil sau imobil asupra caruia 2 persoane
exercitau drepturi reale destinate.Astfel servitutiile personale erau:
1. Uzufructul care era dreptul de a te folosi de lucrul altuia si de a-i
culege fructele pastrandu-i neatinsa substanta astfel incat proprietarul
numit si nudul proprietar ramane titularul unui drept gol de continut.
2. Usus care este dreptul de a te folosi de lucrul altuia fara a-i
culege fructele
3. Abitatio dreptul de a locui in casa altuia
4. Operare sevorum dreptul de a te folosi serviciile sclavului
altuia
Toate aceste servitutii au o serie de caractere comune si
anume:
a) servitutiile drepturilor reale
b) proprietarul lucrului aservetit nu are obligatia fata de dreptul de
servitute
c) nici o persoana nu si poate aservi propriul lucru,deoarece,
servitutea poarta asupra lucrului altuia
d) servitutea se constituie in folosul unei persoane,fapt pentru care
nu pot fi transmise unei terte persoane

30

Modurile de constituire a servitutiilor sunt aceleasi moduri civile

intalnite si in situatia proprietatii si anume: mancipatio,in iure
cessio,adiudicatio,uzucapio si lex.
Modurile de stingere ale servitutiilor erau urmatoarele:
1. prin dispozitia materiala sau juridica a lucrului
2. prin renuntarea titularului servitutii la dreptul sau
3. prin moartea titularului servitutii
4. prin confuzie
5. prin nefolosirea servitutiei
Apararea servitutiilor
Titularul dreptului de servitute isi poate apara acest drept printr-o
actiune numita actio confessoria acordata de pretor prin introducerea unor
fictiuni dar si prin intermediul interdictelor.Prin act confera titularului
servitutea tulbura in exercitiul dreptului sau poate cere incetarea
tulburarii,repunerea in starea anterioara,daune,interese pentru paguba,dar
si promisiunea ca paguba nu se va mai repeta.
Emfiteoza
Este un drept real .. si transmisibil de a culege fructele de pe un
fond strain ,drept nascut din 2 institutii deosebite:
1. In accident din pamanturile arendate de catre stat pe termen
nelimitat numite agri vechiti galis
2. Orient din emphyteusis adica o forma de arenda perpetua
aplicabila mai intai la domeniile imparatului,apoi la cele de biserici si dupa
ale particularilor.
Dreptul lui Iustinian realizeaza contopirea acestor institutii
(emfiteorii)
Contractul de emfiteoza este unul special prin care se arendeaza
unei persoane numita emfiteat o suprafata de pamant pentru cultivare si
culegerea fructelor in schimbul unei sume de bani numita canon sau
pensia.
Emfiteatul este un posesor civil ceea ce inseamna ca se bucura si
el de protectie juridica,el devine proprietarul fructelor prin separatie
dispunand de toate actiunile acordate proprietarului.Fata de toate aceste
drepturi acordate emfiteatului proprietarului ii ramane un drept recunoscut
de emfiteat prin plata canonului.
La randul sau proprietarul beneficiaza in caz de neplata de drept de
a desfiinta contractul de emfiteoza.
Conductia agri vechiti galis
Un drept real ce prezinta un mod de constituire specific dreptului
personal respectiv,ia nastere printr-un contract de arenda si nu prin
modurile specifice de constituire a drepturilor reale.
Acest drept isi are originea in acordarea unor particulari,a unor
suprafete de pamant pe termen lung in schimbul platii unei rente numita
31

redeventa sau vegtigal,suma platita periodic,platita sub forma fixa cu cota

fixa.
Titularul acestui drept are calitatea de posesor si se bucura de
protectie juridica acordata prin interdictie,de asemenea are la dispozitie si
o actiune civila.Dreptul sau poate fi transmis atat intre acte vii cat si in
cauza de moarte si nu in ultimul rand poate dobandi proprietatea asupra
fructelor prin simpla separatie ca orice posesor prin buna credinta.
Superficia este dreptul real arendabil si transmisibil al unei
persoane de a construi o cladire,de a o folosi pe terenul unei alte
persoane,este un drept care a fost sanctionat la sfarsitul secolului al II
lea pe fondul crizei de locuinte,situatie in care statul permite particularilor
sa construiasca pe terenurile virale.
Pentru ca juridic aceste locuinte urmau sa intre in proprietatea
statului,statul a recunoscut acestor persoane un drept de a folosi cladirea
pe termen nelimitat in schimbul platii unei sume de bani anual numita
salarium,in virtutea acestui drept care era protejat atat prin interdictie cat
si printr-o actiune reala,constructorul putea lasa cladirea mostenire,o
putea vinde/dona sau o putea grava de serivitutii.
Obligatiile
Obligatiile sunt un raport juridic in termenul caruia o persoana
numita creditor poate cere o anumita prestatie unei alte persoane numita
debitor.Aceasta refuzand sa execute prestatia poate fi constransa pe cale
judiciara la executat.
Esenta obligatiei nu consta in a face un lucru sa fie al nostru ci in a
constrange o persoana sa se dea ceva sa execute sau sa se puna la
dispozitie ceva.(prin al digestelor)
Obligatia este o legatura de drept prin care suntem obligati siliti a
plati ceva conform dreptului cetatii noastre.Din aceste definitii rezulta ca
un raport juridic obligational presupune urmatoarele elemente si anume:
1. Subiectii(creditorul sau subiect activ) care pretinde o
plata.Debitorul sau subiectul pasiv care urmeaza sa faca o plata.
2. Obiceiul obligatiei sau prestatia pe care debitorul trebuie sa o
indeplineasca
3. Sanctiunea sau o actiune personala instituita ca urmare a
constrangerii,o actiune in instanta in care debitorul este executat in caz
de nerespectarea prestatiei.
In acest context vorbim de garantii,ele constituie mijloacele juridice
care au ca scop punerea la adapost a creditorului in fata insolvabilitatii
debitorului.La randul lor aceste garantii sunt de 2 feluri: personale
si reale.
Garantiile personale sunt procedeele juridice prin care
personalului debitorului i se alatura unul sau mai multi accesori,numiti
garanti.
32

Garantiile reale sunt procedeele in baza caruia debitorul atribuie

un lucru creditorului sau.Atribuirea unui lucru poate fi facuta atat sub
forma transmiterii proprietatii,a posesiei sau a constituirii unui drept de
ipoteca,efectul fiind acela ca la scandeta daca debitorul nu
plateste,creditorul se poate despagubi valorificand lucrul atribuit.
Aceste garantii reale pot fi:
fiducia
gajul
ipoteca
intercesiunea
Fiducia numita si fiducia cum creditore este un contract care se
realiza prin transmiterea lucrului de catre debitor,creditorului sau cu titlul
de proprietate prin modurile civile de mancipatiuni sau in iure cessio
,transmite insotita de o conventie prin care creditorul promitea ca la
scadenta sa retransmita bunul debitorului daca acesta si-a platit datoria.
Gajul este o garantie reala care se naste din contractul real de gaj
prin care debitorul remite creditorului sau posesia asupra unui lucru prin
intermediul traditiunii,transmitere insotita de o conventie prin care
creditorul se obliga sa retransmita posesia asupra lucrului daca debitorul
isi plateste datoria la scadenta.
Ipoteca este o forma de garantie reala specifica dreptului clasic
adoptata unei societati intemeiata pe circulatia marfilor si creditul
prezentand avantajul ca lasa lucrul afectat in posesia debitorului ceea ce
inseamna ca numai daca acesta nu plateste la scadenta,creditorul ipotect
are dreptul de a intra in posesia lucrului,are dreptul de a-l vinde si de a
valorifica creanta.
Intercesiunea este un act de drept civil prin care o persoana ia
asupra ei datorita alteia fara a avea un anume interes ,tocmai de aceea ea
a fost interzisa femeilor,sclavilor.
Era de 2 feluri: cumulativa si privativa
Cumulativa: vorbim de situatia in care actul imbraca forma unei
garantii
Privativa: vorbim de situatia in care actul imbraca forma unei
novatiuni

Curs 12
Elementele contractelor
Acestea pot fi esentiale,accidentale si naturale.
Elementele esentiale sunt cele care nu pot lipsi pentru ca tocmai
prin existenta lor se stabileste tipul contractului

33

Elementele accidentale pot sau nu figura potrivit vointei

partilor,ele sunt clauze speciale care se pot adauga la contract cu acordul
partilor.
Elementele naturale sunt cele care rezulta din natura
contractului,ele insa nu imprima un caracter tipic de aceea pot fi
modificate prin vointa partilor.
Elementele esentiale sunt obiectul,consimtamantul
capacitatea si cauza.Obiectul contractului consta in obligatia in
sine.Consimtamantul consta in acordul de vointa al celor doua parti care
trebuie sa fie liber exprimat.Cauze care duc la inexistenta
consimtamantului sunt neseriozitatea,eroarea si cauze care duc la vicierea
consimtamantului metus sau teama si dolul sau dolus,viclenia,rea
credinta.In cazul erorii se disting urmatoarele situatii:
- eroarea asupra actului juridic numita error in negotio
- eroarea asupra identitatii persoanei,error in persona
- eroarea asupra identitatii lucrului,error in corpore
- eroare asupra calitatii esentiale a lucrului,error in substantia
Capacitatea este atitudinea persoanei de a incheia acte
juridice(vezi capacitatea la cap persoane!).Cauza,acest element nu a
constituit in dreptul roman unul esential,dar evolutia juridica a dat acestui
element o valoare cazuistica corespunzatoare in functie de necesitatile
care trebuiau solutionate.Ca urmare,cauza contractului,consta in scopul
direct pe care il urmaresc cele 2 parti contractante prin incheierea
contractului,deci ea are scopul de cauza finala sau altfel spus poate fi
motivul pentru care debitorul consimte sa se oblige.
Elementele accidentale sunt termenul si conditia,ele pot conduce
la modificarea obiectului initial al obligatiei prin pretentia la daune
interese,implicand in acest mod raspunderea debitorului.Initial obiectul
contractului trebuia sa indeplineasca o serie de conditii cum ar fi:
- sa fie posibil din punct de vedere fizici,juridic;
- sa fie licit;
- sa fie suficient determinat;
- sa prezinte un interes material pentru creditor,fara un asemenea interes
nu se poate concepe o actiune a creditorului in cazul neexecutarii
prestatiei de catre debitor.
Termenul numit si dies este un eveniment viitor si sigur de care
depinde exigibilitatea,adica indeplinirea sau executarea obligatiei sau
stingerea unui drept.Acest termen poate fi:
- suspensiv,atunci cand amana indeplinirea obligatieie
- rezolutoriu,atunci cand stinge obligatia existenta
Conditia numita condicio,este un eveniment viitor,nesigur,de care
depinde existenta sau stingerea unui drept.La randul ei ea poate fi
suspensiva,in aceasta situatie intra conditia de a carei indeplinire depinde
34

nasterea obligatiei si poate fi rezolutorie pentru ca prin indeplinirea ei

obligatia se stinge.Prin implinirea ei se desfiinteaza legatura obligationara
intre cele 2 parti.
Efectele obligatiilor
Teoretic orice obligatie are ca efect executarea voluntara a prestatiei
de catre debitor,de aceea obligatia se si stinge prin executare.Obligatiile
produc 2 efecte:
- un efect normal,consta in executarea obligatiei asumata prin contract,in
acest mod creditorul isi dobandeste dreptul sau,iar debitorul devine liber
pentru ca a scapat de obligatie.
- un efect accidental,consta in dreptul creditorului de a obtine daune
interese atunci cand obligatia nu este executata sau este executata cu
intarziere.
Efectul accidental al obligatiilor intervine in sprijinul creditorului
in valorificarea dreptului sau nascut din contractul initial.Daca
neexecutarea obligatiilor se datoreaza vinei debitorului acesta trebuie sa
plateasca daunele numite daune interese stabilite ori de catre parti si
atunci sunt numite conventionale printr-o prevedere numita stipulatiune
sau stabilite de catre judecator numite daune interese judecatoresti in
momentul introducerii actiunii in instanta de catre creditor.
Cauze care pot determina neexecutarea obligatiilor pot fi:
- cazul fortuit, este un fapt care a avut loc fara vina debitorului
- forta majora,eveniment caruia nimic nu i se poate opune,in urma caruia
obiectul dispare fara vina debitorului,efectul este acela de stingere a
obligatiei
- culpa,constitutie neglijenta sau neindemanrea manifestata de debitor
printr-o actiune sau o abtinere fara intentie,dar care a dus la pieirea
lucrului datorat.
- dolul este actiunea sau abtinerea intentionata a debitorului de natura sa
provoace pieirea lucrului datorat
- mora,intarzierea indeplinirii obligatiei putand interveni atat din vina
debitorului cat si din vina creditorului
- custodia,inseamna paza,ea este o forma speciala de raspundere prin
intermediul careia debitorul este obligat sa plateasca daune interese chiar
daca lucrul a pierit fara vina sa pe perioada in care l-a avut in custodie.

35