Ma descopar...

Sincer, imi doresc sa ma transform intr-un izvor al sinceritatii,

intr-un om care sa poata imparti calm, intelegere si dragoste tuturor. Din pacate momentan nu
pot, caci ori cate ori incerc sa fac asta mi se da sever peste nas. Multi traiesc cu credinta ca lumea
este rea. Poate este adevarat, sau poate nu. Eu cred ca lumea s-a inrait doar pentru a se putea
autoapara. Ne-am dezvoltat tot felul de tehnici prin care putem deveni foarte usor ignoranti,
nepasatori, reci. Din pacate asta nu cred ca ne ajuta pentru ca sunt o gramada de lucruri minunate
in jurul nostru care trec total neobservabile pe langa noi tocmai din cauza nepasarii iar din
aceasta cauza experientele noastre sunt sarace. In societatea de astazi tandretea parca s-a contopit
cu penibilul. Suntem ca niste animale speriate, care nu stiu ce sa mai creada. Despre noi, despre
oameni, despre viata, despre dragoste. Credinta s-a pierdut undeva pe drum. Mai ales credinta in
noi insine. Suntem extrem de usor influentabili, dusi de nas, poate de niste reclame, sau poate de
niste oameni cu intentii ascunse dar foarte clare. Ne schimbam starea de spirit foarte repede,
putem trece de la fericire la tristete in cateva clipe si asta doar din cauza unei melodii. Milioane
de imagini, de sunete, zilnic, zilnic. Suntem suprasolicitati, si cred ca am pierdut busola. Cineva
imi spunea ca sunt un naiv, ca traiesc in lumea mea. Eu cred ca fiecare om este un artist, prin
felul in care el isi organizeaza viata. Doar pentru ca am credintele mele si nu ma pun in fund ca
sa urlu ca un lup impreuna cu haita ma face naiv? Am dreptul sa traiesc in ce lume vreau, sunt
liber. In momentul in care voi simti ca lumea asta mare chiar nu are nimic de oferit o voi parasi
linistit. Dar... simt ca are multe de oferit. E de ajuns sa privesc un pom si ma linistesc, sau o
pasare cum zboara, un cer senin. Din pacate ne-am obisnuit sa privim mai mult in jos, iar
lucrurile astea... trec pe langa noi. E trist... Nici macar nu mai avem rabdarea sa ne descoperim
pe noi... si ne pierdem. Imi dau seama ca incerc sa impart vina in diferite parti: societate, sistem,
oameni. Imi dau seama de multe chestii, de un singur lucru am nevoie, de incredere, incredere pe
care astazi nu ti-o da nimeni, inafara de familie si de cativa pierduti prin spatiu, sau cum vreti voi
sa le spuneti. Daca ne-am propune in fiecare dimineata sa fim mai buni decat ieri poate ca altul
ar fi destinul nostru.
Posibil sa credeti ca sunt un pesimist, dar am inceput sa ma obisnuiesc cu gandul ca nimic nu e
scris, ca norocul si-l face omul cu mana lui, ca nu exista viata dupa moart si ca sunt singur in
universul asta, ca sunt o simpla particula de praf stelar care in curand va disparea in neant. Si
totusi sunt multumit. Nu cred ca pana in momentul de fata cineva a descoperit misterul vietii asa
ca sunt liber sa cred ceea ce vreau si ceea ce simt. Incerc sa ma bucur de aceasta calatorie asa
cum pot, asa cum stiu, asa cum am invatat.
Sunt un simplu om, incerc sa scap de vicii, am observat ca platim foarte mult doar ca sa ne facem
rau. Tutun, alcool, droguri. Oare de ce? Atatea frustrari, atatea probleme ne fac sa apelam la
astfel de pseudo-placeri. Suntem atat de slabi, e un cerc vicios si se repeta la nesfarsit. Sunt

fascinat de Asia, de oamenii de acolo, de calmul si autocontrolul pe care il cultiva de mii de ani.
Mi-ar placea sa calatoresc mai mult sa cunosc cat mai multi oameni, poate asa voi avea o mica
sansa sa ma regasesc in ceilalti. Dar mai intai de toate as vrea sa vad Romania. Putini au
descoperit-o, iar cei care au facut-o au ramas aici. Ma bucur nespus ca m-am nascut aici, nici nu
as putea sa gandesc altfel. Tot ce se intampla in jurul meu ma ajuta sa deschid ochii, sa ma
trezesc. E un antrenament continuu, un meci la categoria grea. Societatea din ziua de azi ne
transmite cel mai clar mesaj: ASA NU!
Poate ca visez... dar prin vis ma descopar.