SIMBOLISMUL-TRASATURI

apare ca o reactie impotriva retoricului dar si a impersonalitatii reci a

Jean Moutrias care publica in ziarul Le Figaro o scrisoare intitulata

Le Symbolism devenita manifestul literar al noii miscari in care propune
numele curentului. Poezia simbolista este o creatie a sensibilitatii pure.
Poetul simbolist nu este interesat nici de poezia naturii in sine, nici de poezia
sociala, nici de poezia de idei.
Obiectul poeziei simboliste il constituie starile sufletesti nelamurite,
confuze care neputand fi formulate clar se transmit pe calea sugestiei.
Sugestia este folosita drept care de exprimare a corespondentelor, a
legaturii ascunse dintre lucruri prin cultivarea senzatiilor coloristice,
muzicale, olfactive, uneori asociate intre ele sub forma sinesteziilor. In acest
sens, Mallarme spunea: Sa sugerezi, iata visul nostru!
Cultivarea simbolului are o mare importanta in cadrul acestui curent.
Cultivat de catre romantici pentru a materializa ideea sau un sentiment, la
simbolisti funtia lui este de a sugera.
Inclinatia catre stari sufletesti nedefinite, predispozitia catre reverie
sunt alte trasaturi ale poeziei simboliste. Un element definitoriu al acestei
poezii este muzicalitatea exterioara obtinuta nu numai din ritmuri si rime
perfecte ci si prin repetitia obsedanta a unor cuvinte, a anumitor vocale sau a
refrenului.
Paul Verlaine spunea Muzica inainte de toate. Pentru crearea
sugestiei folosesc adesea versul alb care exprima intimitatea sentimentului
poetic.
Temele predilecte: iubirea, nevroza, natura.

Motivele predilecte: parcul, fanfara.

Simbolismul s-a manifestat in limba romana aproape sincron cu cel
european avandu-l ca teoretician pe Alexandru Macedonski, conducator al
revistei Literatorul . Initial curentul a fost respins de reprezentantii
junimii, de scriitorii de la Contemporanul si in general de orientarile
traditionaliste.
Incepand cu anul 1900 curentul s-a impus prin reprezentanti precum:
Dimitrie Anghel, Stefan Petrica, Ion Minculescu si George Bacovia. Toti vor
aduce intr-o maniera proprie aportul la acest curent.
Universul poetic bacovian are la baza cateva motive specifice liricii
simboliste: motivul singuratatii preluat de la romantici doar ca la Bacovia
solitudinea devine un sentiment sumbru apasator, asociat cu spatiul camerei,
cavoul, sau cu spatii exterioare: parcul, strazile sau orasul de provincie. In
multime eul bacovian se simte instrainat, inadaptat, fara putinta de
comunicare cu ceilalti, rataceste fara sens cu gesturi absurde. Motivul
solitudinii apasatoare este prezent in volumul de debut Plumb. Gama de
culori este restransa, centrata pe motive tipic simboliste: plictisul, tristetea,
monotonia, uratul. Culorile, ca si intrumentele muzicale au rolul de a sugera
o stare sufleteasca. Melancolia este sugerata de vioara, monotonia este data
de culoarea violet, de fanfara, violetul indica un doliu cosmic, nevroza este
sugerata de verdele crud, roz, albastru, muzicalitatea de flaut si violina.
Galbenul sugereaza depresia, albul o stare crepusculara, iar negrul o lume
depresiva.
Cadrul natural este trist, dezolant, ploaia si ninsoarea aduc in suflet
monotonie, chin si frig launtric. Toamna, anotimpul mohorat al ploilor
interminabile, pustieste sufletul, il armoteste precum in poezii: Nervi de
toamna. Caldura infernala a verii creaza o atmosfera in care cadavrele se

descompun, un peisaj dezolant in care poetul rataceste instrainat. Iubirea

apare in poeziile lui Bacovia intr-un mod total diferit, femeia reprezinta
pentru el un refugiu. Casa ei e un loc de adapost unde mizeriile si asprimile
bolii sunt alinate cu gesturi de atentie elementara, precum un ceai sau un foc
bine nutrit. Moartea apare ca o senzatie de anihilare a intregii existente. Ea
nu produce panica ci este dorita si asteptata ca un remediu al bolii
existentiale de care sufera poetul. Din lumea bacoviana nu se poate fugi.
Este o lume inchisa, fara posibilitatea salvarii, sensul existentei fiind vidul.