Sunteți pe pagina 1din 3

Luceafarul-comentariu

Poemul Luceafarul a aparut in anul 1883, in Almanahul Societatii Academice Social literare
Romania Juna din Viena si a fost apoi reprodus in revista Convorbiri literare. Poemul este
romantic prin amestecul genurilor (epic, liric si dramatic) si al speciilor. Imaginarul poetic e de
factura romantica, realizat prin motive romantice ca luceafarul, marea, castelul, oglinda, visul.
Compozitia romantica se realizeaza prin opozitia planurilor cosmic si terestru si a doua ipostaze
ale cunoasterii geniul si omul comun. In esenta, poemul este un monolog liric. Viziunea
romantica despre lume e data de tema, de relatia geniu-societate, de alternarea planurilor terestru
cu cel cosmic, de motivele romantice (luceafarul, noaptea, visul), de amentecul speciilor
(meditatie, idila, pastel). Viziunea clasica despre lume este data de echilibru compozitional,
armonie si simetrie.
Titlul poemului se refera la motivul central al textului, Luceafarul vazut ca o fiinta singuratica
si nefericita, opusa omului comun. Titlul uneste doua mituri, unul romanesc, al stelei cazatoare si
altul grecesc, al lui Hyperion cel care merge pe deasupra.
nceputul poemului se afl sub semnul basmului. Formula A fost odat ca-n poveti / A fost ca
niciodat atrage atenia cititorului asupra sensului alegoric al poemului. Luceafrul este o
alegorie pe tema geniului, dar n acelai timp pune problema depirii condiiei umane. n
concordan cu sursa de inspiraie, basmul Fata n grdina de aur, poemul pstreaz i ideea de
indeterminare. Timpul este unul mitic, anistoric, un timp magic n care i face apariia fata de
mprat. Portretul ei, realizat de asemenea dup modelul popular, este sintetizat de epitetul o
prea frumoas fat. La nceput, ea reprezint ipostaza angelic a femeii din lirica eminescian,
punndu-se accentul pe unicitate i puritate: i era una la prini / i mndr-n toate cele, /
Cum e Fecioara ntre sfini / i luna ntre stele.
Partea I a poemului este o splendida poveste de iubire, imaginarul poetic e de factura romantica.
Iubirea se naste lent dintr-o stare de visare, in cadru nocturn, realizat din motive romantice. Fata
aspira spre absolut iar spiritul superior simte nevoia materialitatii.La chemarea fetei Cobori in
jos luceafar bland/alunecand pe-o raza Luceafarul se smulge din sfera sa pentru a se intrupa,
din cer si mare, intr-un tanar un mort frumos cu ochii vii .In aceasta ipostaza, Luceafarul are o
frumusete angelica, par de aur moale. Cea de a doua intrupare, din soare si noapte, reda
ipostaza demonica. Luceafarul vrea sa eternizeze iubirea lor oferindu-i mai intai imparatia
oceanului, apoi a cerului, insa paloarea fetei si stralucirea ochilor, semn ale dorintei de absolut,
sunt intelese de fata ca atribute ale mortii Privirea ta ma arde. Ea ii cere sa devina muritor, iar
Luceafarul accepta sacrificiul Tu-mi ceri chiar nemurirea mea/In schimb pe-o sarutare.

A doua parte a poemului descrie iubirea pmntean dintre Ctlin i Ctlina. Este o alt
ipostaz a iubirii, opus celei ideale. Portretul lui Ctlin se realizeaz n antitez cu cel al
Luceafrului. Descrierea geniului, a fiinei superioare, punea accentul pe elemente abstracte,
mitice, care exprimau inteligena i apartenena la o lume diferit i superioar. n schimb,
Ctlin este descris cu ajutorul limbajului popular, punndu-se astfel n eviden trsturile sale
umane, terestre:Viclean copil de cas, (epitet, inversiune) Biat din flori i de pripas, / Dar
ndrzne cu ochii, // Cu obrjei ca doi bujori. (comparaie) Iubirea pmntean este prezentat
ca un joc n care Ctlin i atrage iubita i n ale crui reguli o iniiaz: - Dac nu tii, i-a
arta / din bob n bob amorul, Cum vntoru-ntinde-n crng / La psrele laul, / Cnd i-oi
ntinde braul stng / S m cuprinzi cu braul. Chiar dac i accept condiia de muritor i este
atras de jocul iubirii propuse de Ctlin, fata de mprat aspir nc la iubirea ideal pentru
Luceafr: O, de luceafrul din cer / M-a prins un dor de moarte. Aceast aspiraie ilustreaz
condiia uman dual, aceea de a dori absolutul, dar de a nu-i putea depi condiia.
Partea a treia este divizata in trei secvente poetice zborul cosmic, rugaciunea, convorbirea cu
Demiurgul si eliberarea. In dialogul cu Demiurgul, Luceafarul insetat de viata finita, de stingere,
este numit Hyperion (divinitate simbolica). El cere Demiurgului sa il dezlege de nemurire fiind
gata de sacrificiu Reia-mi al nemuririi nimb/Si focul din privire/Si pentru Toate da-mi in
schimb/O ora de iubire. Demiurgul refuza cererea Luceafarului deoarece acesta face parte din
ordinea primordiala a cosmosului iar desprinderea sa ar duce la haos.
Acest ultim tablou este construit n relaie de simetrie cu primul deoarece se reia interferena
dintre cele dou planuri, cel uman i cel terestru. n opoziie cu imaginea din al doilea tablou,
este descris o alt ipostaz a iubirii pmntene. Iubirea nu mai este vzut ca un joc, ci ca o
posibilitate de mplinire a fericirii i de refacere a cuplului adamic: Miroase florile-argintii / i
cad, o dulce ploaie, / Pe cretetele-a doi copii / Cu plete lungi, blaie. Descrierea este specific
idilelor eminesciene i imaginarului romantic: Cci este sara-n asfinit / i noaptea o snceap; / Rsare luna linitit / i tremurnd din ap. (personificare) // i mple cu-ale ei
scntei / Crrile din crnguri. / Sub irul lung de mndri tei. Apar motive specifice poeziei lui
Eminescu: luna, codrul, teiul, elemente care ofer o alt perspectiv asupra iubirii dintre cei doi.
Ctlin apare i el schimbat, nu i mai propune iubitei un joc al dragostei, ci iubirea absolut.
Discursul lui se schimb, se adreseaz Ctlinei cu ajutorul metaforelor: noaptea mea de
patimi, iubirea mea denti, visul meu din urm. Dragostea lor devine o posibilitate de a
gsi fericirea absolut, punndu-se accentul pe unicitatea ei.
In finalul poemului, geniul se izoleaza indurerat de lumea comuna, asumandu-si destinul de
esenta nepieritoare. Ironia si dispretul acestuia se indreapta catre omul comun, care este incapabil
sa-si depaseasca limitele.
La nivel stilistic, poemul este construit pe baza alegoriei dar si a antitezei dintre geniu si omul
comun, antiteza ce apare si in discursul Demiurgului Ei au doar stele cu noroc/Noi nu avem
nici timp, nici loc/Sin u cunoastem moarte. Sunt prezente metaforele care accentueaza ideea
iubirii absolute palate de margean, cununi de stele. In portretizarea Luceafarului sunt

utilizate hiperbole Scaldat in foc de soare. In ceea ce priveste prozodia, se remarca, masura
versurilor de 7-8 silabe si ritm iambic rima incrucisata si interioara.
La nivel morfologic se remarca prezenta verbelor arhaice ce accentueaza atmosfera de basm,
au fost cazut, verbe la imperfect ce denota miscarea eterna si continua cresteau,
treceau, verbe la conjunctiv ce sustin vorbirea populara se facu .
Poemul Luceafarul, sinteza a operei poetice eminesciene, armonizeaza teme si motive
romantice, atitudini romantice, simboluri ale eternitatii si vietii.