MORFOLOGIA (STRUCTURA) VIRUSURILOR

Foarte multa vreme cei care se ocupau cu studiul virusurilor cunosteau doar cteva din caracterele
acestora si anume: sunt mai mici dect bacteriile si sunt filtrabile" (Loffler si Frosch, prima
demonstratie).Utilizarea microscopului electronic a adus foarte multe elemente de morfologie, abia acum
putndu-sediscuta de structura virusurilor.In anii 1939-1941, Ruska face primele studii asupra virusurilor prin
microscopie electronica (ME); n1950 utilizeaza celule infectate cu virusuri, pe care le studiaza n ultrasectiuni
si n 1959 utilizeazacoloratia negativa pentru studiul virusurilor din suspensii.Descrierea structurii virusurilor
se refera totdeauna la virion care reprezinta unitatea completa destructura si functie. Morfologic, se
disting urmatoarele tipuri de virioni:
virioni de forma cilindrica (ex.: virusul mozaicului tutunului, fagii filamentosi);
virioni de forma sferica sau sferoidala (ex.: virusul gripal, adenovirusurile, picornavirusuril
e etc);
virioni de forma paralelipipedica (ex.: poxvirusurile);
virioni n forma de glont (ex.: rhabdo virusuri le
- virusul turbarii);
virioni n forma de cireasa, cu sau fara coada (ex.: bacteriofagii cu sau fara coada).
Forma si dimensiunile virusurilor se deosebesc foarte mult ntre ele, dar majoritatea virusurilor suntalcatuite
dupa o structura generala comuna, cu unele exceptii, cum sunt Poxvirusurile care au ostructura
particulara.VIRIONII Sunt alcatuiti din doi constituienti esentiali si anume: genomul si capsida. La unele
virusuri se adauga ostructura accesorie cunoscuta sub denumirea de nvelis extern, anvelopa sau peplos.Acesta
poarta pe suprafata sa subunitati proeminente denumite spiculi sau peplomere.Virionul celui mai simplu virus,
care reprezinta particula virala completa si infectioasa, este alcatuit dintr-o singura molecula de acid nucleic
ADN sau ARN, nconjurata de o structura proteica alcatuita dincapsomere, denumita capsida.Acidul nucleic
mpreuna cu capsida formeaza ceea ce este cunoscut sub denumirea de nucleocapsida.Pentru unele virusuri se
adauga la exterior peplosul.
Capsida este compusa din capsomere care sunt tinute mpreuna n jurul acidului nucleic prin
legaturinecovalente. Asezarea capsomerelor se face n interiorul celulelor infectate n timpul procesului
dereplicare virala, dupa 2 modele de simetrie icosaedrica (cubica) si helicala (helicoidala).
3.3 VIRUSURILE
Virusurile sunt agenti patogeni alcatuiti din proteine si acizi nucleici de dimensiuni extrem de mici intre 10 si 300 milimicroni - vizibile doar cu ajutorul microscopului electronic si activand intotdeauna ca
paraziti celulari si intracelulari. Virusurile sunt lipsite de organizare celulara si intracelulara si ocupa un loc
intermediar intre moleculele proteice si bacterii, avand forme spatiale diferite: cilindrice, sferice, ovoidale,
poliedrice etc.
Sub aspect compozitional, virusurile au doar un singur tip de acid nucleic (ARN sau ADN) si nu dispun
de un complex enzimatic capabil de reproducere. Odata patrunse in celula gazda, virusurile modifica
metabolismul celular, astfel incat, in locul metabolismului celular caracteristic, se substituie metabolismul
specific virusului. Bolile produse la plante si la animale de catre virusuri se numesc viroze, ce se manifesta
atunci cand sistemul imunitar, genetic sau dobandit, nu mai poate face fata atacului virulent. Virozele cele mai
frecvente la om sunt cele ale gripei, ale hepatitelor B si C, ale poliomielitei, febrei aftoase, etc. La plante virozele cartofului, mozaicul tutunului,etc.
Constituentii virali - structura virusurilor este atat de regulata si cristalina incat multe virusuri
purificate formeaza agregate mari sau cristale daca sunt supuse anumitor tratamente. Organizarea unui virus

este simpla si compacta, continand numai acele parti necesare pentru a invada si controla o celula gazda: un
invelis si un miez central.
Modelul de organizare a unui virus poate fi prezentat astfel:
Capsida

Invelis
Anvelopa (nu este prezenta la
toate virusurile)

Particula virala (virion)

Molecula de acid nucleic
Miez central

(ADN sau ARN) = genom viral

Diferite proteine (enzime)

Nomenclatura virusurilor - Comitetul International de Taxonomie al Virusurilor (ICTV =
International Commitee on Taxonomy of Viruses) este autoritatea care furnizeaza sistemul universal de
clasificare si nomenclatura virusurilor. Acest sistem se bazeaza arbitrar pe nivele ierarhice de: ordin, familie,
subfamilie, gen si specie. Nivelele inferioare speciei (subspecie, tulpina, varianta) sunt stabilite de experti
apartinand unor grupuri speciale internationale.
Nomenclatura formala a virusurilor nu implica utilizarea
termenilor binominali latinizati. Numele de familie, subfamilie si gen se scriu cu litera initiala mare si caractere
italice. Numele speciei, cu unele exceptii, nu se scrie cu litera mare si nici cu caractere italice. Exemplu:
Ordinul Mononegavirales, Familia Rhabdoviridae, genul Lyssavirus, virus rabic.
Nomenclatura virusurilor utilizeaza si termeni vernaculari, informationali: virusul gripal, virusul rabic.
Denumirea virusului are diferite proveniente: aspectul microscopic (forma, marimea), zona geografica sau
anatomica de izolare, efectele asupra gazdei sau mai multe caractere combinate. De exemplu: togavirus, lat.
toga = roba este un virus care are o anvelopa ca o manta; adenovirus, gr. aden = glanda, descoperit pentru
prima data in vegetatiile adenoide; herpesvirus, numit dupa caracterul de raspandire al eruptiei herpetice, gr.
herpes = a se furisa, etc.
Importanta studiului virusurilor
Importanta studierii virusurilor se datoreste indeosebi rolului pe care ele il detin in producerea diverselor boli
la bacterii, plante, animale si om . numeroase virusuri produc boli de o gravitate deosebita ca febra aftoasa,
pesta porcina, pesta ovina sau poliomielita, febra galbena si altele la om . Daca bolile produse de catre bacterii
sunt oarecum stapinite, virozele sunt mult mai dificil de prevenit si de combatut, numarul virozelor cu etiologie

inca neprecizata creste in permanenta . In aceste conditii se multiplica eforturile in directia stabilirii metodelor
celor mai eficace de profilaxie si combatere a bolilor produse de virusuri.
Caracterele generale ale virusurilor
La aproape un secol de la descoperirea lor, studiul virusurilor a progresat atat de mult, incat astazi acest
grup de vietuitoare poate fi definit si diferentiat de alte grupe, prin caracterele sale morfologice si
biologice.Acestea se refera la:

Unitatea virus:este forma biologica care poate reproduce toate atributele speciei,nu este o celula cu o
structura chimica si morfologica complexa, ci este constituita in mod obisnuit , dintr-un grup de molecule
chimic identice pentru particula aceluiasi virus.

Forma particulei; poate fi rotunda , ovoida( cum sunt particulele virusurilor patogene pentru om si animale)
sau filamentoasa(la majoritatea particulelor virale patogene pentru plante)

Dimensiunea particulelor virale variaza intre 10-300 mm.Particulele virale filamentoase pot fi mai mari
(peste 400mm in cazul virusului mozaicului tutunului).Dimensiunile reduse fac ca particulele de virus sa fie
vizibile la microscopul optic obisnuit si sa strabata filtrele sau membranele ale caror pori retin bacteriile de
exemplu

Lipsa totala sau partiala a fermentilor ;este elementul care constituie parazitismul obligatoriu al
virusurilor:ele se multiplica numai in celule vii,niciodata pe medii inerte de aceea nu se gasesc in stare
saprofita si nu manifesta nici o activitate metabolica in afara celulei respective.

Parazitismul virusurilor in celulele vii produce tulburari de gravitati diferite, acestea constituind actiunea
patogena a virusului

Patogenitatea este specifica fiecarui virus , un anumit virus determina o infectie care se caracterizeaza prin
simtome clinice si modificari anatomice care nu se intalnesc identic si la alt virus.

Specificitatea compozitiei chimice,fiecare virus are o compozitie chimica si, deci, antigenica proprie, ceea ce
face ca un virus sa nu protejeze decat fata de el insusi.Acest lucru atrage dupa sine specificitatea actiunii
patogene, specificitatea reactiilor serologice, tropismul etc.
Multiplicarea virusurilor
Multiplicarea virusurilor este un fenomen stabilit, desi nu se cunoaste in mod precis cum acesta se
produce; se presupune ca ar avea loc o diviziune directa, ca si la bacterii , desi nu s-a putut
evidentia,electronooptic, vreuna din fazele multiplicarii .
Acest fenomen i-a determinat pe unii cercetatori sa ia in seama si alte modalitati de multiplicare ale
virusurilor, asemanatoare multiplicarii moleculelor proteice care, dupa Bresler, apare instantaneu, astfel incat
fazele dimensionale intermediare nu pot fi surprinse .
Metabolismul virusurilor
Fiind lipsite total sau partial de fermenti, virusurile nu pot sa-si sintetizeze materia proprie
din substante inerte . Exista insa unele specii care dispun de un redus echipament enzimatic.Lipsa
echipamentului enzimtic confera virusurilor un caracter particular comparativ cu alte microorganisme; ele nu
se pot multiplica in mediile de cultura obisnuite si nici in mediile inerte, avand nevoie de o celula vie pentru a-

si putea sintetiza complecsii chimici care caracterizeaza particula virala . Virusul utilizeaza , pentru sintezele
sale, echipamentul enzimatic al celulei receptive . El nu se reproduce singur, este reprodus de celula parazitata
. Sub influenta virusului se produce o totala deviere a metabolismului celular (Klein 1954) ; celula parazitata
produce energie dar aceasta energie este folosita pentru a sintetiza materia constituienta a virusului .
Cultivarea virusurilor in conditii naturale
In conditi naturale, virusurile se cultiva in celulele si tesuturile animalelor, plantelor sau bacteriilor
receptive.In organismele vii si in laborator, pentru a multiplica un virus se recurge deseori la metodele naturii;
se recolteaza virusul animalului receptiv in organismul caruia el se multiplica, produce boala si moartea
acestuia, dupa care se poate recolta si inocula la alte animale ; de fapt este un aspect particular al contaminarii,
despre care vom vorbi in capitolele urmatoare.
Cultivarea virusurilor in afara organismului receptiv
Prin acest procedeu se pot obtine cantitati importante de material virulent, folosindu-se culturile de
tesuturi si embrionii de gaina .
Cultivarea virusurilor si multiplicarea acestora pe culturi de tesuturi s-a reusit inca din 1907 Harrison , iar
in 1926 Carrel demonstreaza multiplicarea virusului in vitro . Metoda s-a extins in marile laboratoare si
institutii de productie a biopreparatelor, iar odata cu descoperirea antibacteriilor si a altor substante cu actiune
bacteriostatica si bactericida, s-a reusit obtinerea unor culturi pure, libere de alte microorganisme care stau la
baza actiunilor de imunizare la oameni si animale.
Aceste actiuni au condus la eradicarea unor boli de origine virala care in trecut decimau populatii intregi .
Cultivarea pe embrioni de gaina nu este proriu-zis o cultivare in vitro ci este o infectiei experimentala a
unui animal in cursul dezvoltarii sale embrionare .
Metoda a fost imaginata si utilizata pentru prima data de Woodruff si Goodpasture (1931) care reusesc
sa mentina virusul diftero-variolei aviare, extinzandu-se apoi si la alte virusuri patogene pentru om si
animale.Este o metoda relativ simpla si economica, putandu-se multiplica si virusuri la care animalul adult este
refractar.
Folosirea unuia sau altuia din procedeele amintite a permis cultivarea unui numar important de virusuri
animale; virusul pestei porcine, pseudopestei aviare, virusul vaccinal, virusulgripei umane etc.
CLASIFICAREA VIRUSURILOR

Dupa natura celulei parazitate virusurile se impart in:

bacteriene;

animale (categorii importante pentru practica medicala);

vegatale.

Virusurile bacteriene (bacteriofagi-fagi), pot fi clasificate, dupa acidul nucleic continut, in fagi ADN si fagi
ARN, iar dupa tipul de relatie bacteriofag-celula bacteriana gazda, in fagi litici si fagi simbiotici sau temperati.

Virusurile animale se impart, la randul lor, dupa mai multe criterii: dimensiuni, tropism, acidul nucleic
continut etc.

Dupa dimensiuni:

virusuri mici, cu diametrul de 15-30 nm: picornavirusurile (enterovirusuri);

virusuri mijlocii, cu diametrul de 70-l80 nm: mixovirusurile, virusurile grupului Herpes,

rhabdovirusurile, arbovirusurile, virusurile HIV;
-

virusuri mari, cu diametrul de 200-300 nm: poxvirusurile.

Dupa tropism:

virusuri enterotrope: enterovirusurile, rotavirusurile;

virusuri neurotrope: arbovirusurile, tulpinile neuropatogene de enterovirusuri si de virus rujeolos,

virusul rabic;
-

virusuri dermotrope: virusurile grupului Herpes, poxvirusurile, virusul rujeolos, virusul rubeolic;

virusuri cu tropism pentru caile respiratorii: mixovirusurile, adenovirusurile, coronavirusurile,

rinovirusurile;
virusurile hepatotrope: virusurile hepatitelor virale, unele virusuri Coxsackie de grup B, unele
arbovirusuri;
-

virusuri limfocitotrope: virusul jujeolos, virusurile HIV.

Unii agenti virali prezinta afinitati multiple. Astfel, unele variante de virus rujeolos, pe langa tropismul pentru
caile respiratorii si pentru piele, au si neurotropism, unele enterovirusuri manifesta pe langa enterotropism si
neurotropism, in timp ce virusurile Coxsackie de grup B pot fi concomitent hepatotrope, pancreatotrope,
miocardotrope si neurotrope.

Dupa simetrie virusurile se impart:

virusuri cu simetrie icosaedrica: parvovirusuri, adenovirusuri, Herpesvirusuri si picornavirusuri;

virusuri cu simetrie helicoidala: orthomyxovirusuri, paramyxovirusuri.

Dupa acidul nucleic continut virusurile animale se impart in virusuri ADN si virusuri ARN (tabel 1).
Acid nucleic

Grup virus

Exemple

ARN

Picornavirus

Enterovirusuri: polio, ECHO, Coxsackie

Virusul hepatitei A
Rhinovirusuri

Orthomyxovirusuri

Virusurile gripale

Paramyxovirusuri

Virusurile paragripale
Virusul rujeolos
Virusul urlian
Virusul respirator sincitial

Rhabdovirus

Virusul rabic

Arbovirus

Virusurile encefalitice transmise prin artropode

Togavirus

Virusul rubeolic

Retrovirus

Virusurile oncogene (tip C)

Virusurile HIV

Acid nucleic
ADN

Grup virus
Adenovirus

Exemple
Adenovirusuri umane
Adenovirusuri simiene
Adenovirusuri murine

Herpesvirus

Virus Herpes simplex

Virus varicella-zoster
Virusul citomegalic

Virusul Epstein-Barr
Poxvirus

Virusul vaccinia
Virusul variolic

Oncodnavirus

Virusuri ADN oncogene grup Papova

(virus papiloma, virus polyoma)

Hepadnavirus

Virusul hepatitei B

Parvovirus

Virusuri asociate adenovirusurilor

Tabel 1: Clasificarea virusurilor dupa acidul nucleic continu