Dreptul UE curs 1

Principalele teme:
1.
2.
3.
4.
5.

Delimitari conceptuale:
Principiile oridinii juridice a UE
Competentele UE
Procedurile de adoptare a actelor juridice ale UE
Controlul judiciar al respectarii ordinii juridice a UE: actiunile care pot fi introduse in
fata Curtii de Justitie cu privire la norme
6. Sistemul judiciar European in ansamblul sau: judecatorul national judecatorul UE
7. Politicile UE
8. Libera circulatie a marfurilor aspecte generale
9. Libera circulatie a persoanelor si serviciilor aspecte generale
10. Libera circulatie a capitalurilor si a platilor aspecte generale
11. Reguli concurentiale adresate statelor membre ale UE
12. Reguli concurentiale adresate intreprinderilor din UE
Bibliografie:
- Dreptul comunitar al afacerilor (in biblioteca) ed. a III-a - A. Fuerea
- Manualul Uniunii Europene
- Dreptul Uniunii Europene si specificitatea acestuia, A. Fuerea

Curs 1:
- obiecctivele si valorile UE
- personalitatea juridical a UE
- competentele UE

Obiectivele si valorile UE
Articolul 3 TUE
Uniununea urmareste sa promoveze:
- pacea
- valorile sale
- bunastarea popoarelor sale
Uniunea ofera cetatenilor sai un spatiu de libertate, securitate si justitie, fara frontiere
interne, in interiorul caruia este asigurata libertatea de circulatie a persoanelor in corelare cu
unele masuri adecvate privind controlul la frontierele externe, dreptul de azil, imigrarea,
precum si prevenirea criminalitatii si combaterea acestui fenomen.
1

Uniunea instituie o piata interna. Aceasta actioneaza pentru dezvoltarea durabila a

Europei, intemeiata pe o crestere economica echilibrata si pe stabilitatea preturilor, pe o
economie sociala de piata cu grad ridicat de competitivitate, care tinde spre ocuparea deplina
a fortei de munca si spre progres social, precum si pe un nivel inalt de protectie si de
imbunatatire a calitatii mediului.
Uniunea:
- combate excluziunea sociala si discriminarile
- promoveaza:
- justitia si protectia sociala
- egalitatea intre femei si barbati
- solidaritatea intre generatii si protectia drepturilor copilului.
- coeziunea economica, sociala si teritoriala
- solidaritatea intre statele membre
- respecta bogatia diversitatii sale culturale si lingvistice
- vegheaza la protejarea si dezvoltarea patrimoniului cultural european.
- instituie o uniune economica si monetara a carei moneda este euro.
In relatiile cu restul comunitatii internationale, Uniunea:
- isi afirma si promoveaza valorile si interesele si contribuie la protectia cetatenilor sai
- contribuie la:
- pacea
- securitatea
- dezvoltarea durabila a planetei
- solidaritatea si respectul reciproc intre popoare
- comertul liber si echitabil
- eliminarea saraciei si protectia drepturilor omului si, in special, a drepturilor
copilului
- respectarea stricta si dezvoltarea drepturilor internationale, inclusiv respectarea
principiilor Cartei Organizatiei Natiunilor Unite
- Uniunea isi urmareste obiectivele prin mijloace corespunzatoare, in functie de competentele
care ii sunt atribuite prin tratate.
Personalitatea juridica a Uniunii Europene
Art. 47 TUE: Uniunea are personalitate juridica
Art. 1 Conventia privind reprezentarea statelor in relatiile lor cu organizatiile internationale
avand caracter universal (1975) : o asociere de state constituita printr-un tratat, avand o
constructie proprie si organe comune si avand o personalitate juridica distincta de cea a
statelor membre care o compun.
Art. 2 Conventia cu privire la dreptul tratatelor din anul 1969: organizatia internationala =
organizatie interguvernamentala.
2

Declaratia 24 cu privire la personalitatea juridica a Uniunii Europene: Conferinta

confirma faptul ca Uniunea Europeana are personalitate juridica, insa acest fapt nu o va
autoriza in nici un fel sa legifereze sau sa actioneze in afara competentelor care ii sunt
conferite de catre statele membre prin tratate.
O alta consecinta o reprezinta faptul ca UE este abilitata sa incheie acorduri
internationale in domeniile sale de competenta. De asemenea, personalitatea juridica
permite UE sa aiba un buget propriu, functional, sedii proprii si, mai nou, poate semna
contracte, respectiv tratate si in domeniul infiintarii unor reprezentate diplomatice.
In ceea ce priveste Declaratia 24 cu privire la personalitatea juridica a UE, aceasta
mai precizeaza si faptul ca UE nu poate si nu trebuie sa actioneze si sa legifereze in afara
competentelor care ii sunt stabilite prin tratate.
Competentele Uniunii Europene
Declaratia nr. 24 anexata Tratatului de la Lisabona, in temeiul personalitatii juridice,
pe care Uniunea a dobandit-o, aceasta nu este autorizata in nici un fel sa legifereze sau sa
actioneze in afara competentelor care ii sunt conferite de catre statele membre prin tratate.
Sediul materiei:
- art. 4 alin (1) si (5) TUE
- Titlul I Categorii si domenii de competente ale Uniunii, TFUE: art 3,4 si 6
- Art. 352 TFUE clauza pasarela
- Protocolul nr. 25 privind exercitarea competentelor partajate.
- Declaratia nr. 18 cu privire la delimitarea competentelor.
Delimitarea competentelor UE este garantata de principiul atribuirii.
Exercitarea este guvernata de principiul subsidiaritatii si al proportionalitatii.
Uniunea actioneaza numai in limitele competentelor care i-au fost atribuite de catre
statele membre prin tratate pentru realizarea obiectivelor stabilite tot prin aceste tratate.
Orice competenta care nu este atribuita UE prin tratate (in mod expres), apartine
statelor membre.
In domeniile care nu sunt in competenta sa, intervine numai daca si in masura in care
obiectivele respective nu pot fi realizate satisfacator de statele membre.
Datorita dimensiunilor si efectelor actiunilor preconizate, pot fi actionate mai bine la
nivelul UE.
Curs 2
Competentele exclusive apartind UE
Competentele partajate intre UE si statele membre
Competentele de sprijin, coordonare si completare.
Competentele exclusive:
3

Sediul materiei:
- declaratia nr 24 anexata Tratatului de la Lisabona
- art 4 (1) si 5 TUE
- Titlul I categorii si domenii de competente ale UE TFUE art 3, 4 si 6
- art 352 TFUE clauza pasarela
- Protocolul nr. 25
- declaratia nr 18
Competenta UE este exclusiva in urmatoarele domenii:
- uniunea vamala
- stabilirea normelor privind concurenta, necesare functionarii pietei interne
- politica comerciala comuna corelata cu cele de mai sus
- conservarea resurselor biologice ale marii in cadrul politicii comune privind pescuitul
(politica agricola pe care o corelam cu politica pescuitului, ce a tinut de zona exclusiva a UE,
ce vizeaza si o finantare exclusiva a UE - acum politica agricola se gaseste la nivelul
competentelor partajate)
Se refera la incheierea unui acord international, in cazul in care aceasta incheiere este
prevazuta de un act legislativ al UE ori este necesara pentru a permite UE sa isi exercite
competenta interna sau in masura in care aceasta ar putea aduce atingere normelor comune ori
ar putea modifica domeniul de aplicare al acestora.
In toate aceste cazuri numai UE poate legifera si adopta acte cu forta juridica
obligatorie, statele membre avand posibilitatea sa legifereze numai in cazul in care sunt
abilitate de catre UE ori pentru a pune in aplicare normele adoptate la un astfel de nivel. (a se
vedea - Directivele care necesita transpunerea lor in dreptul intern)
Cel de-al doilea nivel se refera la competentele partajate intre UE si statele
membre. Sediul materiei il reprezinta art. 4 din TFUE.
Domeniile competentei partajate:
- piata interna
- politica sociala pentru acele aspecte definite prin tratate
- coeziunea economica sociala si teritoriala
- agricultura si pescuitul, mai putin conservarea resurselor biologice ale marii
- mediul
- transporturile
- retelele transeuropene intre statele membre
- protectia consumatorului
- energia
- spatiul de libertate, securitate si justitie
Obiectivele comune de securitate in materie de sanatate publica pot fi de asemenea
definite prin tratate.
In domeniile cercetarii, dezvoltarii tehnologice si spatiului, UE dispune de competenta
pentru a desfasura actiuni, in special fiind vorba despre acele actiuni avand rolul de a defini si
de a pune in aplicare programele adoptate, fara insa ca exercitarea unei astfel de competente
sa aiba drept efect impiedicarea statelor membre de a-si exercita propriile competente.

In domeniile cooperarii pentru dezvoltare, al ajutorului umanitar, UE dispune de

competenta pentru a intreprinde actiuni si pentru a derula o politica comuna, fara ca
exercitarea acestei competente sa poata genera drept efect lipsirea statelor membre de
posibilitatea de a-si exercita ele insele competentele.
Potrivit art. 2 din TUE, UE si statele membre pot legifera si adopta acte obligatorii
dpdv juridic in acest domeniu. Statele membre isi exercita competentele in masura in care UE
nu face acest lucru. De asemenea, statele membre isi pot exercita competentele in masura in
care UE hotaraste sa inceteze exercitarea unor astfel de competente.
Avem 2 situatii:
- are competente si UE nu face acest lucru, statele membre suplinind inactiunea UE
- in mod deliberat UE considera ca statele membre pot exercita acest lucru mai bine si astfel
se retrage.
Protocolul nr. 25 privind exercitarea competentelor partajate in cadrul unui art. unic
contine o dispozitie protrivit careia, in cazul in care UE desfasoara o actiune intr-un anumit
domeniu, domeniul de aplicare al exercitarii competentelor sale include doar acele elemente
care sunt reglementate de respectivul act al UE, adica nu include intregul domeniu avut in
vedere.
Declaratia nr. 18 cu privire la delimitarea competentelor vine in completarea celor
prezentate anterior, in sensul ca in conformitate cu sistemul partajarii competentelor, intre
UE si statele membre, astfel cum este prevazut in TUE si TFUE, orice competenta care nu a
fost atribuita UE prin tratate apartine statelor membre.
In situatia in care tratatele atribuie UE competente partajate cu statele membre
intr-un anumit domeniu, statele membre isi exercita competentele in masura in care UE nu si
le exercita sau a hotarat sa inceteze exercitarea lor.
Aceasta ultima situatie poate sa apara in cazul in care institutiile UE competente
hotarasc sa abroge un act legislativ, in special pentru a garanta mai buna respectare in mod
constant a principiilor subsidiaritatii si proportionalitatii.
Consiliul poate solicita Comisiei, la initiativa unuia sau a mai multora dintre membrii
sai (reprezentanti ai statelor membre in conformitate cu prevederile art. 241 din TFUE), sa
inainteze propuneri de abrogare a unui act legislativ.
Al treilea nivel se refera la domeniile in care UE este competenta sa desfasoare
actiuni de sprijin, coordonare sau completare a actiunilor statelor membre. Sediul materiei il
reprezinta art. 6 din TFUE. Potrivit acestui art., domeniile care cad sub incidenta acestor
competente sunt:
- protectia si imbunatatirea sanatatii umane
- industria
- cultura
- turismul
- educatia
- formarea profesionala, tineretul si sportul
- protectia civila
- cooperarea administrativa
5

Art. 2 din TFUE precizeaza faptul ca actele UE, obligatorii dpdv juridic, adoptate pe
baza dispozitiilor tratatelor referitoare la aceste domenii mai sus precizate, nu pot implica
armonizarea actelor cu putere de lege si a normelor administrative ale statelor membre.
Intinderea si conditiile exercitarii competentelor UE sunt stabilite prin
dispozitiile tratatelor referitoare la fiecare domeniu in parte. De asemenea, retinem ca
statele membre isi coordoneaza politicile economice si de ocupare a fortei de munca in
conformitate cu dispozitiile prevazute in tratat (TFUE) pentru definirea carora UE dispune
de competenta.
In egala masura, UE este competenta potrivit dispozitiilor TUE sa defineasca si sa
puna in aplicare o politica externa si de securitate comuna, inclusiv sa defineasca treptat
o politica de aparare comuna. (ex: actiuni comune in domeniul militar).
In ceea ce priveste art. 352 din TFUE clauza pasarela, in cazul in care o actiune a
UE se dovedeste necesara in cadrul politicilor definite prin tratate pentru a atinge unul dintre
obiectivele inscrise in tratate, fara ca acestea sa fi prevazut atributiile necesare in acest sens,
Consiliul, hotarand in unanimitate la propunerea comisiei si dupa aprobarea Parlamentului
European, adopta masurile in consecinta.
La data la care dispozitiile respective sunt adoptate de catre Consiliu in conformitate
cu o procedura legislativa speciala, acesta hotaraste in unanimitate la propunerea Comisiei si
dupa aprobarea Parlamentului European.
Executivul UE, in cadrul procedurii de control al aplicarii principiului subsidiaritatii,
atrage atentia parlamentelor nationale asupra propunerilor intemeiate pe prevederile art. 352
TFUE.
Masurile care se bazeaza pe aceste prevederi ale art. 352 TFUE nu pot implica
armonizarea actelor cu putere de lege si a normelor administrative ale statelor membre in
cazul in care tratatele exclud o astfel de armonizare.
Beneficiul prevederilor acestui articol nu poate fi folosit pentru atingerea obiectivelor
din domeniul politicii externe de securitate comuna, iar orice act adoptat in conformitate cu
prevederile art. 352 TFUE trebuie sa respecte limitele prevazute de tratat.
Limitele prevazute de tratat.
Sediul materiei: art. 40 TUE.
Punerea in aplicare a politicii externe si de securitate comuna nu aduce atingere
procedurii si domeniului de aplicare corespunzator atributiilor institutiilor inscrise in
tratate in vederea exercitarii competentelor UE evidentiate la art. 3,4 si 6 din TFUE.
De asemenea, punerea in aplicare a politicii externe si de securitate nu aduce atingere
aplicarii procedurilor si domeniului de aplicare corspunzator atributiilor instituite pentru
institutiile prevazute in tratate in vederea exercitatii competentelor UE.
La toate acestea se adauga Declaratia nr. 18 cu privire la art. 352. Potrivit acestei
declaratii, conferinta subliniaza faptul ca in conformitate cu jurisprudenta constanta a Curtii
de Justitie a UE, art 352 TFUE, care face parte integranta dintr-un sistem institutional bazat pe
principiul competentelor de atribuire, nu poate constitui temei legal pentru extinderea
competentelor UE dincolo de cadrul general pe care il reprezinta totalitatea dispozitiilor
tratatelor, in special e vorba despre acele dispozitii care definesc misiunile si actiunile UE.

Problema principiilor care guverneaza ordinea juridica a UE - principiul atribuirii de

competente, principiul proportionalitatii, principiul subsidiaritatii si cel al cooperarii
loiale.
Principiul atribuirii de competente
Sediul materiei:
- Declaratia nr. 24 anexata Tratatului de la Lisabona, declaratie conform careia in temeiul
personalitatii juridice pe care UE a dobandit-o, aceasta nu este autorizata in niciun fel sa
legifereze sau sa actioneze in afara competentelor care sunt stabilite de catre statele membre
prin tratat.
- art. 5 TUE potrivit caruia in temeiul principiului atribuirii, UE actioneaza numai in limitele
competentelor care i-au fost atribuite de catre state prin tratate pentru realizarea obiectivelor
stabilite prin aceste tratate. Orice competenta care nu este atribuita UE prin tratat apartine
statelor.
Din activitatea jurisdictionala retinem faptul ca interpretarea dispozitiilor din tratate
privind competenta nu este restrictiva, de aceea asistam la o competenta normativa, executiva,
de control si jurisdictionala.
- institutiile UE duc la indeplinirea numai acele atributii care le sunt stabilite in mod expres
- nu este permisa indeplinirea atributiilor implicite, deduse
Competente:
- normativa, executiva, de control, jurisdictionala
Curs 3
Principiile dreptului Uniunii Europene

Principiul atribuirii de competenta

In temeiul principiului atribuirii, UE nu poate indeplini alte competente in afara celor
care i-au fost atribuite. Acest lucru se intampla din ratiuni care tin de coerenta, de celeritate,
ratiuni care pun in evidenta faptul ca este posibil ca in unele domenii avantajoase UE sa isi
manifeste dorinta de a-si exercita atributiile.
Sediul materiei:
- Declaratia nr. 24 anexata Tratatului de la Lisabona
- Art. 5 TUE
- institutiile
Principiul proportionalitatii
Sediul materiei: art. 5 TUE
Delimitarea competentelor UE este guvernata de principiul atribuirii, dar exercitarea
acestor competente este reglementata de principiile subsidiaritatii si proportionalitatii. In
7

temeiul principiului proportionalitatii, actiunea UE in continut si forma nu depaseste ceea ce

este necesar pentru realizarea obiectivelor stabilite prin tratat.
Principiul a fost creat pe cale jurisprudentiala, fiind aplicabil, initial, in materia
protectiei operatorilor economici impotriva daunelor care ar fi putut rezulta ca urmare a
aplicarii dreptului comunitar. Ulterior, a fost codificat prin Tratatul de la Maastricht, astfel:
actiunea Comunitatii nu depaseste ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor
prezentului tratat.
Odata cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona, continutul principiului este
mult mai precis, in sensul ca actiunea UE, in continut si forma, nu depaseste ceea ce este
necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor. Trimite la acea legatura de cauzalitate intre
actiunea UE si obiectivele stabilite prin tratate.
Institutiile UE aplica principiul proportionalitatii in conformitate cu prevederile
protocolului privind aplicarea principiilor subsidiaritatii si al proportionalitatii, mai precis, UE
nu intervine in domeniile care nu tin de competenta sa exclusiva, decat in masura in care
obiectivele avute in vedere nu pot fi realizate in mod corespunzator de catre statele membre,
acestea putand fi indeplinite mai bine la nivelul UE.

Principiul subsidiaritatii
Sediul materiei: art 5 TUE
A fost inclus in ordinea juridica a UE pentru prima data prin Actul Unic European, in
anul 1986, fiind consacrat definitiv prin articolul 3B din Tratatul de la Maastricht. Pana la
aceste doua texte conventionale, principiul era reglementat prin Tratatele institutive, adica
chiar anterior aparitiei jurisprudentei Curtii de Justitie a UE.
In temeiul principiului subsidiaritatii, in domeniile care nu sunt in competenta sa
exclusiva, UE intervine numai daca si in masura in care obiectivele actiunii preconizate nu pot
fi realizate in mod satisfacator de catre statele membre la nivel central, regional sau local, dar
date fiind dimensiunile si efectele actiunii preconizate, pot fi realizate aceste obiective mai
bine la nivelul UE.
Institutiile UE aplica principiul subsidiaritatii potrivit protocolului in materie.
Parlamentele nationale asigura respectarea acestui principiu potrivit procedurii inscrise tot in
Protocolul nr. 2. Pe cale de consecinta, spunem ca actiunile UE nu vor depasi ceea ce este
necesar pentru indeplinirea obiectivelor inscrise in tratat.
In sensul potrivit caruia se are in vedere faptul ca ceea ce poate fi realizat in mod
individual nu trebuie indeplinit in comun la nivelul UE, daca acest lucru nu este posibil, se
impune interventia colectiva a statelor membre la nivelul UE.
Competenta de drept comun apartine statelor, deci spunem ca in mod concret este
vorba despre o acceptare din partea statelor intervenite a limitarii competentelor lor pentru a
acorda competente sporite UE.
Competenta nationala este regula, in timp ce competenta UE reprezinta exceptia.
Principiul subsidiaritatii presupune urmatoarele 2 aspecte:
- Uniunea este competenta sa actioneze in domeniile si in masura obiectivelor care ii sunt
incredintate in mod expres si evident, fiind vorba de o competenta exclusiva, aceasta va
8

actiona cu titlu definitiv, irevocabil, fara alternativa. Sub acest aspect nu se poate pune
problema aplicarii principiului subsidiaritatii in domeniile politicii agricole, politicii
transporturilor, concurentei sau al politicii comerciale comune (include uniunea vamala)
- daca sunt in cauza competente concurente, adica in domeniile care nu apartin competentelor
exclusive ale UE, precum in domeniile politicii sociale, sanatatii, protectiei consumatorilor
sau a mediului, iar statele membre nu pot din cauza dimensiunilor si efectivelor actiunii
respective sa realizeze obiectivele propuse, atunci Uniunea va interveni in masura in care
aceste obiective pot sa fie mai bine realizate la nivel uniuonal decat la nivelul statelor membre
considerate separat.
Aplicarea principiului subsidiaritatii are in vedere respectarea identitatii nationale si
pastrarea competentelor nationale, permitand totodata luarea in considerare a optiunilor
cetatenilor intr-un mod efectiv in cadrul procesului decizional.
Mecanisme instituite pentru aplicarea celor 2 principii, al subsidiaritatii si al
proportionalitatii, mecanisme date de protocolul 2, art 5.
Potrivit art. 5 din Protocolul 2, proiectele de acte legislative se motiveaza in raport cu
principiile subsidiaritatii si proportionalitatii.
Orice proiect de act legislativ trebuie sa contina o fisa detaliata care sa permita
evaluarea conformitatii actului in cauza cu principiile subsidiaritatii si proportionalitatii. Fisa
trebuie sa cuprinda acele elemente care sa permita evaluarea impactului financiar al
proiectului in cauza si, daca este vorba de ex. despre o directiva, fisa trebuie sa contina si
evaluarea implicatiilor acesteia asupra reglementarilor care urmeaza a fi puse in aplicare de
catre statele membre, inclusiv asupra legislatiei regionale, dupa caz.
Proiectele de acte legislative au in vedere necesitatea de a proceda astfel incat orice
obligatie financiara sau administrativa ce revine UE, guvernelor nationale, autoritatilor
regionale sau locale, operatorilor economici si cetatenilor sa fie cat mai redusa posibil si
proportionala cu obiectivul urmarit.
Motivele care conduc la concluzia potrivit careia un obiectiv al UE poate fi realizat
mai bine la acest nivel unional se intemeiaza pe indicatori calitativi si ori de cate ori este
posibil pe indicatori cantitativi.
In termen de 8 saptamani de la data transmiterii unui proiect de act legislativ, in
limbile oficiale ale UE, orice parlament national sau orice camera a unui parlament national
poate adresa Presedintelui Parlamentului European, al Consiliului sau al Comisiei un aviz
motivat in care sa se expuna motivele pentru care considera ca proiectul in cauza nu este
conform cu principiul subsidiaritatii.
Dupa caz, fiecarui parlament national sau fiecarei camere a unui parlament national ii
revine sarcina de a consulta parlamentele regionale care au competente legislative. In cazul in
care proiectul de act legislativ respectiv este emis de catre un grup de state membre,
Presedintele Consiliului transmite avizul guvernelor respectivelor state membre. In cazul in
care proiectul de act legislativ este emis de catre Curtea de Justitie, Banca Centrala
Europeana, Banca Europeana de Investitii, Presedintele Consiliului transmite avizul institutiei
sau organului initiator.
Potrivit art. 7 din Protocol, Parlamentul European, Consiliul si Comisia si dupa caz
grupul de state membre (Curtea de Justitie, Banca Central Europeana sau Banca Europeana de
Investitii), in cazul in care proiectul de act legislativ este emis de acestea, tin seama de avizele
motivate, adresate de parlamentele nationale sau de o camera a unui astfel de parlament
9

national. Fiecare parlament national dispune de cate 2 voturi in functie de sistemul

parlamentar national. In cadrul unui sistem parlamentar national bicameral, fiecare dintre cele
2 camere dispune de catre un vot.
In situatia in care avizele motivate privind nerespectarea de catre un proiect legislativ a
principiului subsidiaritatii reprezinta cel putin o treime din totalul voturilor atribuite
parlamentelor nationale, proiectul trebuie reexaminat.
Acest prag este de o patrime in cazul unui proiect de act legislativ prezentat in
domeniul privind spatiul de libertate, securitate si justitie.
In urma acestei reexaminari, Comisia sau grupul de state membre, Parlamentul
European, Curtea de Justitie, Banca Centrala Europeana sau Banca Europeana de Investitii,
daca proiectul de act legislativ este emis de acestea, pot hotari:
- sa mentina proiectul,
- sa il modifice,
- sa il retraga.
Decizia luata trebuie sa fie motivata.
In cadrul procedurii legislative ordinare, in cazul in care avizele motivate privind
nerespectarea de catre un proiect de act legislativ a principiului subsidiaritatii reprezinta cel
putin o majoritate simpla din voturile atribuite parlamentelor nationale, proiectul trebuie de
asemenea reexaminat.
Ca urmare a unei astfel de reexaminari, Comisia poate hotari fie sa mentina, fie sa
modifice, fie sa retraga. Daca Comisia decide mentinerea propunerii, trebuie sa justifice la
randul ei printr-un aviz motivat, adica trebuie sa prezinte motivele care o determina sa
considere ca propunerea este conforma cu principiul subsidiaritatii.
Cele 2 categorii de avize se prezinta entitatii legislative a UE (este data de cele 2
institutii, Parlamentul European si Consiliul European).
Inainte de incheierea primei lecturi, entitatea legislativa (PE si CE) examineaza
compatibilitatea propunerii legislative cu principiul subsidiaritatii tinand seama in special de
motivele invocate si impartasite pe de-o parte de parlamentele nationale, pe de alta parte de
Comisie in cadrul avizelor motivate.
In cazul in care, cu o majoritate de 55% a membrilor Consiliului sau cu o majoritate a
voturilor exprimate in Parlamentul European, entitatea legislativa apreciaza ca propunerea de
act legislativ nu este compatibila cu principiul subsidiaritatii, aceasta nu va mai fi examinata,
adica este respinsa.
Curtea de Justitie a UE este compententa sa se pronunte cu privire la actiunile
referitoare la incalcarea principiului subsidiaritatii de catre un act legislativ formulat de catre
un stat membru sau trimise de acesta in conformitate cu dreptul sau intern in numele
parlamentului sau national sau al unei camere din cadrul unui astfel de parlament national.
Principiul cooperarii loiale
Sediul materiei: art. 4 TUE
In temeiul acestui principiu, UE si statele membre se respecta si se ajuta reciproc in
indeplinirea misiunilor care decurg din tratate. Statele membre adopta masurile generale sau
speciale pentru asigurarea indeplinirii obligatiilor care decurg din tratate, dar si din actele
institutiilor UE. Aceleasi state membre sunt invitate sa sprijine actiunile UE si sa nu impiedice
buna funcitonare a institutiilor acesteia, de ex. prin sanctionarea incalcarii dreptului UE la fel
10

de riguros ca in cazul incalcarii dreptului national sau prin colaborarea cu executivul UE

(Comisia) in cadrul procedurilor care au drept obiect verificarea respectarii dreptului UE prin
transmiterea documentelor solicitate periodic. (ex. trimiterea notificarilor privind transmiterea
directivelor)
Procedurile de adoptare a actelor juridice ale UE
Procedurile de adoptare a actelor juridice ale UE
1. Procedura legislativa ordinara
2. Procedurile legislative speciale
Sediul materiei il reprezinta TFUE dispozitii institutionale si financiare, titul 1,
capitolul 2 actele juridice ale UE, procedurile de adoptare si alte dispozitii.
Art. 289 alin. (1) TFUE - procedura legislativa ordinara consta in adoptarea in comun
de catre Parlamentul European si Consiliu a unui regulament, a unei directive sau a unei
decizii la propunerea Comisiei. De asemenea, in cazurile specifice prevazute in tratate,
adoptarea unui regulament, a unei directive sau a unei decizii de catre Parlamentul European
cu participarea Consiliului constituie o procedura legislativa speciala
1. Procedura legislativa ordinara
Sediul materiei este art. 294 TFUE.
In toate cazurile in care tratatele UE fac trimitere la procedura legislativa ordinara,
pentru adoptarea unui act se aplica prevederile art. 294 TFUE. Initiativa legislativa apartine
Comisiei. De la aceasta regula fac exceptie domeniile in care tratatul prevede altfel (domeniul
privind cooperarea judiciara in materie penala si cooperarea politieneasca).
Pana cand Consiliul nu adopta o hotarare, Comisia poate sa isi modifice propunerea pe
intreg parcursul procedurilor care duc la adoptarea unui act. Procedura legislativa ordinara
cunoaste 4 etape distincte:
a. Prima lectura
b. Lectura a doua
c. Concilierea
d. Lectura a treia
a. Prima lectura
Dupa primirea propunerii legislative de la Comisie, Parlamentul European adopta
propria pozitie in raport cu aceasta pozitie pe care o transmite Consiliului. Acesta din urma, in
cazul in care aproba opinia Parlamentului European, adopta actul cu formularea care
corespunde opiniei Parlamentului. In situatia in care opinia Parlamentului nu este aprobata de
catre Consiliu, acesta adopta propria sa pozitie in prima lectura si o transmite Parlamentului
European. Totodata, Consiliul informeaza Parlamentul European cu privire la motivele care
determina adoptarea opiniei sale in prima lectura, iar Comisia informeaza Parlamentul
European cu privire la opinia sa.
b. A doua lectura

11

In cazul in care, in termen de 3 luni de la data transmiterii opiniei Consiliului in prima

lectura Parlamentului European, aproba opinia Consiliului sau nu se pronunta, actul respectiv
se considera adoptat sub formularea care corespunde opiniei Consiliului.
In situatia in care Parlamentul, cu majoritatea membrilor, respinge opinia Consiliului,
actul propus se considera ca fiind neadoptat.
Este prevazuta si o a treia posibilitate pe care o are Parlamentul in aceasta etapa si
anume aceea in care Parlamentul propune cu majoritatea membrilor sai modificari ale opiniei
Consiliului. In acest caz, textul asa cum este modificat, se transmite Consiliului si Comisiei,
care emite un aviz privitor la modificarile intervenite.
In termen de 3 luni de la primirea modificarilor Parlamentului European, Consiliul,
hotarand cu majoritate calificata, aproba modificarile, iar actul se considera adoptat. Este
prevazuta si posibilitatea ca modificarile Parlamentului sa nu fie aprobate de catre Consiliu,
caz in care Presedintele acestuia, in consens cu Presedintele Parlamentului European,
convoaca comitetul de conciliere in termen de 6 saptamani.
Consiliul hotaraste in unanimitate cu privire la modificarile care au facut obiectul unui
aviz negativ din partea Comisiei.
c. Concilierea
In cazul in care, in termen de 3 luni de la primirea modificarilor Parlamentului
European, Consiliul, hotarand cu majoritate calificata, nu aproba toate modificarile,
Presedintele acestuia, de comun acord cu Presedintele Parlamentului, convoaca in termen de 6
saptamani comitetul de conciliere. Acesta are in componenta sa membrii Consiliului sau
reprezentantii acestora, la care se adauga tot atatia membri din partea Parlamentului European
(numarul maxim va fi 56).
Misiunea comitetului este aceea de a ajunge la un acord asupra unui proiect comun cu
majoritatea calificata a membrilor. Termenul limita in care comitetul trebuie sa ajunga la un
acord este de 6 saptamani de la data convocarii. Acordul se realizeaza in baza opiniilor
Parlamentului si ale Consiliului din a doua lectura. In cazul in care in termenul prevazut nu se
ajunge la adoptarea unui proiect comun, actul este considerat neadoptat.
d. A treia lectura
Procedura legislativa ordinara continua in mod firesc in cazul in care comitetul de
conciliere, in termenul de 6 saptamani, aproba proiectul comun. Acest proiect este analizat de
catre Consiliu si Parlament timp de 6 saptamani de la aprobare pentru a adopta actul respectiv.
Actul este adoptat cu majoritatea voturilor exprimate la nivelul Parlamentului si cu
majoritatea calificata a voturilor exprimate in cadrul Consiliului.
Unele prevederi speciale referitoare la procedura legislativa ordinara
In cazul in care in situatiile prevazute in tratate un act legislativ face obiectul
procedurii legislative ordinare, la initiativa unui grup de state membre sau la recomandarea
Bancii Centrale Europene, ori la solicitarea Curtii de Justitie, Comisia Europeana isi vede
restranse atributiile in sensul ca nu va mai putea sa isi modifice propunerea pe intreg parcursul
procedurilor care duc la adoptarea unui act al Uniunii, atata timp cat Consiliul nu a luat o
hotarare nici sa informeze Parlamentul European cu privire la pozitia sa in cazul primei
lecturi, nici nu va mai putea oferi un aviz negativ in situatia celei de a doua lecturi, ne aflam
sub incidenta prevederilor speciale (art. 294, alin. (15), TFUE).
12

In aceste cazuri care cad sub incidenta prevederilor speciale, Parlamentul European si
Consiliul transmit proiectul Comisei, precum si pozitiile acestora din prima si a doua lectura.
Avizul Comisiei poate fi solicitat in orice faza a procedurii, aviz pe care Comisia are
posibilitatea de a-l emite si din proprie initiativa.
Comisia poate, atunci cand considera ca este necesar, sa participe la activitatea comitetului de
conciliere.
Majoritatea calificata - un sistem de vot prin intermediul caruia se adopta actele legislative
la nivelul UE
Majoritatea calificata in cazul Consiliului Tratatul de la Lisabona modifica, intre
altele, si modul de calcul al majoritatii calificate, precum si sfera de aplicare a acesteia. In
acest sens intalnim mai multe prevederi ale tratatului:
-

pana la data de 1 noiembrie 2014 se va aplica sistemul instituit prin Tratatul de la Nisa,
adica majoritatea calificata este realizata atunci cand 260 de voturi din cele 352
posibile sunt date in favoarea actului propus; statele care au votat pentru acel act, la
randu-le, trebuie sa reprezinte 62% din populatia UE (aceasta conditie se prezuma a fi
indeplinita, insa, daca un stat membru cere verificarea indepinirii ei, se va actiona in
consecinta)
incepand cu data de 1 noiembrie 2014, in cazul in care Consiliul nu hotaraste la
propunerea Comisiei sau a Inaltului Reprezentant al Uniunii, majoritatea calificata se
defineste ca fiind egala cu cel putin 72% din membrii Consiliului, reprezentand statele
membre participante care reunesc cel putin 65% din populatia Uniunii
de asemenea, incepand tot cu data de 1 noiembrie 2014, majoritatea calificata va fi
definita ca fiind egala cu cel putin 55% din membrii Consiliului, reprezentand statele
membre participante care reunesc cel putin 65% din populatia acestor state; in acest
caz, minoritatea de blocare trebuie sa includa cel putin numarul minim de membri din
Consiliu care reprezinta mai mult de 35% din populatia statelor membre participante
plus un membru (in caz contrar, majoritatea calificata se considera intrunita)

Tratatul de la Lisabona reglementeaza o perioada de tranzitie pana la 31 martie 2017,

cand va exista posibilitatea ca un stat membru sa solicite aplicarea sistemului de vot prevazut
la art. 238.
Tratatul prevede si un mecanism de vot care face aplicarea compromisului de la
Ioanina. Compromisul permite unui grup de state mai mic decat minoritatea de blocaj sa
suspende temporar adoptarea actului respectiv. In aceasta situatie, Consiliul nu va trece la vot,
ci va continua sa delibereze intr-un termen rezonabil, daca solicitarea provine de la un grup de
state ce reprezinta cel putin 75% din numarul statelor membre.
Incepand cu data de 1 aprilie 2017, pragul de 75% se reduce la 55%.
In ceea ce priveste sfera de aplicare a majoritatii calificate, aceasta s-a extins cu 44 de
domenii.
Extinzandu-se majoritatea calificata la inca 44 de domenii, s-a ajuns in prezent la un
numar de 85 de domenii in cadrul carora se aplica procedura legislativa ordinara. Acestea
sunt:
-

Serviciile de interes economic general

13

Initiativele cetatenesti
Aplicarea regulilor de concurenta in cadrul politicii agricole comune
Excluderea unui stat membru din anumite activitati din sfera de aplicare a
dispozitiilor cu privire la dreptul de stabilire
Extinderea beneficiilor dispozitiilor cu privire la prestarile de servicii la
resortisantii unui stat tert
Liberalizarea serviciilor in anumite sectoare determinate
Imigrarea si lupta impotriva traficului de fiinte umane
Cooperarea judiciara in materie penala
EUROJUST
EUROPOL
Masurile necesare pentru utilizarea monedei unice EURO
Sanatatea publica
Fondurile structurale
Energia
Statutul functionarilor si regimul aplicabil altor agenti ai Uniunii

Tratatul de la Lisabona (TFUE) prevede in art. 294 noi dispozitii aplicabile unor
situatii special prevazute in tratate. In cazul in care un act legislativ face obiectul procedurii
legislative ordinare, la initiativa unui grup de state membre sau la recomandarea Bancii
Centrale Europene ori la solicitarea Curtii de Justitie, Comisia Europeana nu va mai avea
dreptul sa isi modifice propunerea pe tot parcursul procedurilor care duc la adoptarea unui act
al Uniunii atata timp cat Consiliul nu a luat nicio hotarare si nici nu va putea sa informeze
Parlamentul European cu privire la pozitia sa in cadrul primei lecturi si nici nu va mai putea
oferi un aviz negativ in situatia celei de-a doua lecturi.
Procedura legislativa speciala este reglementata si definita in art. 289 din TFUE, care
prevede ca, in cazurile speciale prevazute de tratate, adoptarea unui regulament, a unei
directive sau a unei decizii de catre Parlamentul European cu participarea Consiliului sau de
catre Consiliu cu participarea Parlamentului European constituie o procedura legislativa
speciala.
Actele juridice adoptate in cadrul procedurii legislative speciale constituie, la randul
lor, acte legislative.
Caracteristicile procedurii legislative speciale
Pentru adoptarea unui act prin intermediul acestei proceduri este necesara obtinerea
unanimitatii in cadrul Consiliului, precum si obtinerea aprobarii din partea Parlamentului
European. Se poate remarca astfel ca statele membre dobandesc un drept de veto in cadrul
Consiliului, in timp ce Parlamentul European isi vede diminuat rolul, nemaidetinand aceleasi
competente ca in cadrul procedurii legislative ordinare, in cazul in care actul se adopta de
catre Consiliu.
Rolul Comisiei in cadrul acestei proceduri nu este mentionat in mod explicit. In cadrul
procedurii de adoptare a actelor delegate, acte fara caracter legislativ, Comisia isi vede sporit
rolul cu luarea in considerare a faptului ca aceste acte delegate adoptate de catre Comisie in
baza unui act legislativ pot sa modifice sau sa completeze elemente neesentiale ale unui act
legislativ.
14

Procedura legislativa speciala se aplica in special in urmatoarele domenii:

-

Justitie si afaceri interne (Parchetul european, cooperarea politieneasca

operationala, masurile privind pasapoartele, cartile de identitate, permisele de
sedere)
Buget (stabilirea resurselor proprii, cadrul financiar plurianual)
Fiscalitatea (deplasarile de capital catre tarile terte, armonizarea legislatiilor
privind impozitele indirecte, unele aspecte prevazute in cadrul anumitor politici
comune masurile de mediu avand natura fiscala, programele de cercetare si
dezvoltare tehnologica atunci cand programul cadru plurianual este adoptat potrivit
procedurii legislative ordinare, securitatea sociala si protectia sociala a
lucratorilor)
Unele aspecte privind organizarea si functionarea Parlamentului European
(Consiliul, hotarand in unanimitate, in conformitate cu o procedura legislativa
speciala si dupa aprobarea Parlamentului European, stabileste dispozitiile necesare
in ceea ce priveste alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal,
direct, in conformitate cu o procedura uniforma in toate statele membre; dupa
avizul Comisiei si cu aprobarea Consiliului, Parlamentul European, hotarand prin
regulamente din proprie initiativa, in conformitate cu o procedura legislativa
speciala, stabileste statutul si conditiile generale privind exercitarea functiilor
membrilor sai)

Se poate observa ca, in majoritatea cazurilor in care tratatele prevad recurgerea la

procedura legislativa speciala, Consiliul este cel care adopta actul in cauza cu unanimitate,
Parlamentului European revenindu-i rolul de a adopta acte prin intermediul procedurii
legislative speciale in anumite domenii limitate si strict prevazute de tratate.
Dispozitii specifice in ceea ce priveste adoptarea actelor de drept al Uniunii Europene
Actele adoptate in conformitate cu procedura legislativa ordinara se semneaza de
Presedintele Parlamentului European si de Presedintele Consiliului. Actele legislative
adoptate conform procedurii legislative speciale se semneaza de catre presedintele institutiei
care le-a adoptat, respectiv Presedintele Consiliului sau Presedintele Parlamentului European.
Actele legislative se publica in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene si intra in vigoare la data
prevazuta de acestea sau in a 20-a zi de la publicare.
Actele legislative sunt acte juridice adoptate de institutiile Uniunii, TFUE instituind
alaturi de acestea doua noi categorii de acte actele delegate si actele de punere in aplicare.
Actele delegate sunt adoptate de catre Comisia Europeana, nu au caracter legislativ si
pot modifica sau completa numai elemente neesentiale ale unui act legislativ (regulament,
directiva sau decizie). Exemplu de acte delegate: regulament delegat, directiva delegata,
decizie delegata (trebuie sa aiba in sintagma cuvantul delegat).
Actele de punere in aplicare sunt acte prin intermediul carora se realizeaza o punere in
aplicare unitara a dreptului Uniunii Europene. Acestea confera Comisiei competente de
executare si, in cazuri speciale, si Consiliului.
Statele membre exercita cu privire la aceste acte un control asupra competentelor de
executare ale Comisiei. Art. 291 TFUE nu prevede caracterul legislativ sau nelegislativ al
15

acestor acte, insa acestea sunt in mod evident acte juridice ale Uniunii Europene, doctrina
considerand ca si in acest caz se pot adopta de catre Comisie regulamente, directive sau
decizii de punere in aplicare.
In doctrina se considera ca prin instituirea celor doua tipuri de proceduri, procedura
legislativa a Uniunii Europene a fost simplificata, iar recurgerea la votul cu majoritate
calificata extins la noi domenii a condus la reducerea riscului aparitiei unui blocaj
institutional. Utilizarea pe scara larga a procedurii ordinare consolideaza legitimitatea
deciziilor adoptate de institutiile Uniunii si plaseaza Parlamentul European pe acelasi picior
de egalitate cu Consiliul. Parlamentul European isi consolideaza astfel legitimitatea
democratica pe care a inceput sa o dobandeasca odata cu intrarea in vigoare a Tratatului de la
Maastricht, in urma caruia Parlamentul European participa la patru proceduri legislative
(procedura consultarii, procedura cooperarii, procedura codeciziei, procedura avizului
conform).
Controlul exercitat de Curtea de Justitie a Uniunii Europene asupra actelor si actiunilor
adoptate de institutiile Uniunii Europene si de statele membre
Curtea de Justitie a Uniunii Europene, formata din Curtea de Justitie, Tribunal si
Tribunalul Specializat, exercita competente de control asupra actelor adoptate de institutiile
Uniunii, inclusiv de organele, oficiile si agentiile Uniunii, precum si asupra actelor si
masurilor adoptate de statele membre. Astfel, Curtea de Justitie a Uniunii Europene asigura
respectarea dreptului Uniunii Europene in interpretarea si aplicarea tratatelor. In acest sens,
Curtea de Justitie a Uniunii Europene hotaraste in conformitate cu tratatele:
-

cu privire la actiunile introduse de un stat membru, de o institutie ori de persoane

fizice sau juridice;
cu privire la trimiterile cu titlu preliminar formulate de instantele judecatoresti
nationale referitoare la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor
adoptate de institutii;
in celelalte cazuri prevazute in tratate.

Astfel, principalele tipuri de actiuni sunt:

-

Actiunea in anulare (art. 263 TFUE), prin intermediul careia Curtea exercita un
control asupra legalitatii actelor adoptate la nivelul Uniunii Europene.
Actiunea in carenta (art. 265 TFUE), prin care Curtea de Justitie a Uniunii
Europene exercita un control asupra institutiilor Uniunii Europene, mai precis
asupra inactiunii unei institutii, organ, agentie sau oficiu, in conditiile in care
tratatele prevad actiuni din partea acestor institutii
Actiunea in neindeplinirea de catre statele membre a obligatiilor care le revin din
tratate (procedura de infringement) - art. 258 TFUE, prin intermediul careia
Curtea de Justitie a Uniunii Europene exercita un control asupra respectarii de
catre statele membre a obligatiilor asumate prin tratate
16

Actiunea in raspundere extracontractuala a Uniunii (art. 268 TFUE), prin care se

exercita un control asupra institutiilor sau agentilor Uniunii, in cazul in care acestia
cauzeaza prejudicii in exercitarea functiilor lor
Actiunea introdusa in cadrul contenciosului functiei publice (art. 270 TFUE), prin
intermediul careia Tribunalul Functiei Publice, ca instanta de prim grad,
solutioneaza toate litigiile dintre Uniunea Europeana si functionarii/agentii
acesteia
Actiunea in interpretare si validitate sau procedura trimiterilor preliminare (art.
267 TFUE), in baza careia Curtea este solicitata sa se pronunte cu titlu preliminar
asupra interpretarii si validitatii actelor de drept al Uniunii Europene in conditiile
prevazute de tratate

Conform prevederilor din tratate, anumite actiuni intra si in competenta Tribunalului

ca instanta de prim grad (inclusiv trimiterile preliminare), precum si in competenta
Tribunalului Functiei Publice. TFUE prevede posibilitatea infiintarii de tribunale specializate
pe langa Tribunal, care sa aiba competenta de a judeca in prima instanta anumite categorii de
actiuni in materii speciale. Acestea se pot infiinta in baza unui regulament adoptat de
Parlamentul European si Consiliu pe baza procedurii legislative ordinare. Procedura in fata
Curtii de Justitie a Uniunii Europene este guvernata de regulamentul de procedura al acesteia,
care in anul 2012 a fost supus unui amplu proces de reforma.
Tratatul de la Lisabona are anexat Protocolul nr. 3 privind statutul Curtii de Justitie a
Uniunii Europene, care cuprinde dispozitii cu privire la statutul judecatorilor si avocatilor
generali, organizarea Curtii de Justitie, dar si cu privire la Tribunal si Tribunalele Specializate,
avand o anexa dedicata Tribunalului Functiei Publice.
Controlul de legalitate al actelor juridice adoptate de institutiile Uniunii Europene
Actiunea in anulare art. 263 si art. 264 din TFUE
Consta in posibilitatea pe care o au statele, institutiile Uniunii Europene si particularii
persoane fizice ori juridice de a ataca in fata Curtii un act juridic obligatoriu emis de catre
institutiile Uniunii Europene si de a obtine, in anumite conditii, desfiintarea acestuia.
Este un mijloc de control al conformitatii actelor juridice ale Uniunii Europene, un control de
legalitate si urmareste desfiintarea unui act ilegal, nu modificarea lui.
Actiunea in anulare poate fi introdusa impotriva actelor:
o
o
o
o
o

Consiliului
Comisiei
Bancii Centrale Europene (altele decat recomandarile si avizele)
Parlamentului European
Consiliului European (care au rolul de a produce efecte juridice fata de terti)

Curtea de Justitie controleaza si legalitatea actelor organelor, oficiilor sau agentiilor

care produc efecte juridice fata de terti. Indiferent de institutia de la care emana actul, acesta
trebuie sa fie unul obligatoriu, adica sa produca efecte juridice. Instanta de la Luxemburg ia in
17

considerare nu numai denumirea actelor, ci si obiectul sau continutul acestora pentru a le

separa in obligatorii si non-obligatorii.
In situatia in care Comisia Europeana isi denumeste un act chiar aviz, iar Curtea
apreciaza ca are caracter obligatoriu, actiunea in anulare este admisa. Regula generala este cea
potrivit careia recomandarile si avizele nu sunt susceptibile de a fi atacate.
Legitimitatea procesuala activa apartine:
a. Statelor membre, Consiliului si Comisiei, care sunt numite titulari
super-privilegiati, deoarece acestea pot formula o actiune in anulare fara a
indeplini vreo conditie speciala privitoare la interesul pe care il au. Un stat
membru poate formula actiunea in anulare chiar impotriva unui act pentru care,
din punct de vedere politic, a votat pentru.
b. Parlamentul European, Banca Centrala Europeana si Curtea de Conturi sunt
titulari semi-privilegiati pentru ca nu pot formula o actiune in anulare decat
in vederea apararii prerogativelor pe care le au.
Ex.: Consiliul poate adopta un regulament pentru care trebuie sa solicite avizul
Parlamentului European, dar nu face acest lucru; Parlamentul European, apreciind ca i-au fost
incalcate atributiile, formuleaza actiunea in anulare, care va fi acceptata. Consiliul adopta un
regulament pentru care, anterior, avea obligatia de a consulta Comitetul Regiunilor, lucru pe
care nu l-a facut; Comitetul Regiunilor nu este indreptatit sa formuleze o actiune in anulare
pentru ca au fost incalcate prerogativele unui organ auxiliar.
c. Particularii, care trebuie sa indeplineasca doua conditii:
i. Actul juridic pe care il ataca trebuie sa li se adreseze in mod
individual
ii. Actul juridic pe care il ataca trebuie sa fie un regulament sau o
decizie care sa li se adreseze, adica sa ii priveasca in mod direct
si individual
Legitimitatea procesuala pasiva apartine:
a.
b.
c.
d.
e.

Parlamentului European si Consiliului

Consiliului
Comisiei
Bancii Centrale Europene
Consiliului European sau Parlamentului European, doar pentru actele care
produc efecte fata de terti

Procedura actiunii in anulare

Termenul in care se poate formula actiunea in anulare este de 2 luni si curge (i) pentru
actele generale, de la publicarea lor in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene si (ii) pentru
actele individuale, de la notificarea lor catre cel interesat.
Moment al inceperii curgerii termenului pentru actele individuale poate fi inclusiv ziua
in care partea interesata a luat cunostinta de existenta si continutul actului individual, chiar
daca nu i-a fost notificat in mod oficial. Termenul curge in caz de notificare din ziua imediat
urmatoare acestei notificari, iar in caz de publicare, curge cu incepere din a 15-a zi urmatoare
datei publicarii actului atacat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
18

Cauze de anulare:
o Absenta competentei
o Incalcarea unor norme fundamentale de procedura
o Incalcarea prevederilor unui tratat sau a oricarei alte norme de drept privind
aplicarea acestuia
o Abuzul de putere
In primul si al doilea caz, Curtea de Justitie si Tribunalul se pot autosesiza.
Potrivit art. 264 din TFUE, in cazul in care actiunea este intemeiata, Curtea de Justitie
declara actul nul si neavenit. Prin urmare, actul dispare din ordinea juridica a Uniunii
Europene ex tunc, adica de la data intrarii in vigoare. Partile trebuie puse in situatia anterioara
adoptarii actului.
O hotarare de anulare data de catre Curtea de Justitie este retroactiva, are valoare erga
omnes si poate antrena nulitatea totala sau partiala a unui act juridic al Uniunii Europene. In
cazul unei nulitati partiale, aceasta este acceptata sub conditia ca actul juridic respectiv sa nu
fie denaturat, sa nu fie lipsit de substanta. Curtea de Justitie poate anula un act si in conditiile
in care declara ca anumite efecte ale acestuia subzista. De asemenea, Curtea de Justitie poate
sa limiteze efectele retroactivitatii (efectele hotararii cu privire la retroactivitate) in timp. In
egala masura, Curtea poate dispune sa limiteze retroactivitatea numai la persoana care a
formulat actiunea in anulare.
Instanta de la Luxemburg poate sa anuleze actul, dar poate sa il si mentina pana cand
institutia competenta adopta un nou act care sa-l inlocuiasca pe cel anulat. Se recurge la o
astfel de solutie in cazul in care nementinerea unui astfel de act ar antrena prejudicii pentru
particulari.
Executarea hotararii Curtii de Justitie art. 266 din TFUE
Institutiile carora le-au fost atacate actele in cazul unei actiuni in anulare trebuie sa
adopte masurile necesare pentru punerea in executare a hotararii Curtii. Pentru jurisprudenta
domeniului, un rol important il are exceptia de nelegalitate. Desi termenul de 2 luni la
exceptia de nelegalitate s-a implinit, cu ocazia unui litigiu care are drept obiect un regulament
adoptat in comun de catre Parlamentul European si Consiliu sau un regulament al Consiliului,
Comisiei ori al Bancii Centrale Europene, in orice moment se poate invoca exceptia de
nelegalitate. In aceasta situatie, Curtea de Justitie poate sa declare ca actul respectiv este
inaplicabil, fara a-l anula. Scopul exceptiei de nelegalitate este acela de a compensa
imposibilitatea de a actiona in mod direct.
Astfel, de exemplu, o intreprindere dintr-un stat membru a primit ajutor guvernamental
de la respectivul stat. Comisia a declarat acest ajutor ca fiind ilegal si a obligat statul sa
recupereze de la intreprindere ajutorul pe care i l-a acordat. Pentru a pune in aplicare
sanctiunea, statul in cauza a transmis decizia Comisiei intreprinderii vizate, insa nu a precizat
cand trebuie rambursat ajutorul primit. Intreprinderea respectiva ar putea formula o actiune in
anulare, deoarece decizia, desi ii este adresata statului, o priveste in mod direct si individual.
Comisia revine si obliga statul sa actioneze impotriva intreprinderii, fapt pentru care aceasta
din urma este adusa in fata Curtii de Justitie. Curtea a considerat ca, deoarece intreprinderea
avea posibilitatea sa introduca o actiune in anulare, dar nu a facut acest lucru, nu va putea
19

recurge la exceptia de ilegalitate, adica sa nu i se aplice actul Comisiei fara a fi anulat. Daca
se urmeaza acest rationament, spunand ca atunci cand a existat posibilitatea de a actiona, dar
nu s-a intamplat, aceasta a fost pierduta, putem conchide ca toti ceilalti titulari nu pot face uz
de prevederile art. 277 din TFUE. Concluzionam ca nu putem urma acest rationament
deoarece textul acelui articol face vorbire despre toate partile, prin urmare rationamentul de
mai sus vine in contradictie chiar cu textul tratatului.
In prezent, particularii care ar avea in mod evident dreptul de a actiona direct nu pot
utiliza exceptia de ilegalitate prevazuta de art. 277. In ceea ce ii priveste pe ceilalti titulari,
Curtea de Justitie le aplica aceeasi regula in cazul in care este vorba despre decizii care ii
privesc numai pe acestia. In cazul statelor, acestea pot introduce o actiune in anulare
impotriva deciziilor care le sunt adresate sau, daca nu fac acest lucru, pot invoca exceptia de
ilegalitate.

Actiunea in carenta art. 265 din TFUE

Actiunea in carenta consta in posibilitatea pusa la dispozitia statelor, a institutiilor
Uniunii Europene, precum si a particularilor persoane fizice ori juridice, ca in anumite situatii
precis determinate, sa atace in fata Curtii de Justitie inactiunea, absentiunea, chiar refuzul
Comisiei sau al Consiliului de a decide in materii in care aceste institutii au stabilita prin
tratate obligatia de a lua o anumita masura.
Fiind un mijloc de control jurisdictional, actiunea in carenta are un rol important, garantand
exercitarea puterilor Uniunii Europene conferite prin tratate institutiilor. Aceasta actiune
urmareste sa oblige institutiile competente la o actiune (normativa). Scopul unei astfel de
actiuni este acela de a obtine o hotarare a Curtii de Justitie prin care sa oblige institutiile sa
adopte o decizie.
Legitimarea procesuala activa apartine:
o Statelor membre
o Institutiilor Uniunii Europene (inclusiv Banca Centrala Europeana, in
domeniile care cad sub incidenta atributiilor lor; Tribunalul si Tribunalul
Functiei Publice nu au legitimare procesuala activa)
o Particularii (au posibilitatea de a sesiza Curtea cu o plangere impotriva unei
institutii a Uniunii Europene care a omis sa adopte un act, altul decat o
recomandare sau un aviz)
Legitimarea procesuala pasiva apartine:
o Consiliului
o Comisiei

Actiunea in carenta art. 265 din TFUE

Actiunea in carenta consta in posibilitatea pusa la dispozitia statelor, a institutiilor
Uniunii Europene, precum si a particularilor persoane fizice ori juridice, ca in anumite situatii
precis determinate, sa atace in fata Curtii de Justitie inactiunea, absentiunea, chiar refuzul
20

Comisiei sau al Consiliului de a decide in materii in care aceste institutii au stabilita prin
tratate obligatia de a lua o anumita masura.
Fiind un mijloc de control jurisdictional, actiunea in carenta are un rol important,
garantand exercitarea puterilor Uniunii Europene conferite prin tratate institutiilor. Aceasta
actiune urmareste sa oblige institutiile competente la o actiune (normativa). Scopul unei astfel
de actiuni este acela de a obtine o hotarare a Curtii de Justitie prin care sa oblige institutiile sa
adopte o decizie.
Legitimarea procesuala activa apartine:
o Statelor membre
o Institutiilor Uniunii Europene (inclusiv Banca Centrala Europeana, in
domeniile care cad sub incidenta atributiilor lor; Tribunalul si Tribunalul
Functiei Publice nu au legitimare procesuala activa)
o Particularii (au posibilitatea de a sesiza Curtea cu o plangere impotriva unei
institutii a Uniunii Europene care a omis sa adopte un act, altul decat o
recomandare sau un aviz)
Legitimarea procesuala pasiva apartine:
o
o
o
o
o
o

Consiliului
Comisiei
Parlamentului European
Consiliului European
Bancii Centrale Europene
Organele, oficiile si agentiile Uniunii Europene

Cauze de introducere a actiunii in carenta:

o Incalcarea tratatelor
o abstentiunea unei institutii de a hotari
o in cazul particularilor, omisiunea de a li se adresa un act obligatoriu.
Nu reprezint, potrivit jurisprudenei Curii, cauz pentru invocarea acestei aciuni
incompetena instituiei sau nclcarea normelor substaniale (intr la aciune n anulare).
Inaciuni poate fi, de exemplu, lipsa unei propuneri legislative a Comisiei.
Prin refuzul unei institutii de a actiona intelegem acea situatie in care institutia refuza sa
actioneze intr-un anumit mod. Refuzul trebuie sa lege institutia, in sensul ca aceasta nu se mai
poate razgandi. Cererea trebuie sa fie introdusa in legatura cu competenta institutiei
respective.
Omisiunea de a adopta un act vizeaza refuzul institutiei de a adopta sau emite un act
pe care poate sa-l adopte, care intra in atributiile sale.
Procedura aciunii n caren
1. Faza administrativ
Este o faza prealabil, condiie sine qua non, fr caracter contencios.

21

Aciunea n caren nu poate fi exercitat dect dac instituia n cauz a fost n

prealabil invitat s acioneze i dac la expirarea unui termen de 2 luni de la aceast invitaie,
instituia respectiv nu a luat atitudine, nu i-a precizat poziia.
n cadrul acestei etape, partea interesat trebuie s solicite instituiei competente (art.
36) s pun capt inactivitii sale; cererea reprezint de fapt o punere n ntrziere, de aceea,
acest invitaie (cerere) trebuie s fie clar, precis i s avertizeze instituia c perseverarea n
inaciune va conduce la declanarea etapei contencioase (adic aciunea n caren)
Cererea trebuie s precizeze data de la care curge termenul de 2 luni n decursul cruia
instituia trebuie s pun capt inaciunii si se adreseaz numai instituiei competente i
obligate de tratate la o anumit aciune. De asemenea, cererea traseaz limitele n care va
putea fi introdus o eventual aciune n caren.
Dac instituia n cauz a luat atitudine (n general Curtea folosete orice tip de reacie,
chiar i informal, c a luat atitudine) o eventual aciune n caren rmne fr obiect
2. Faza judiciar, contencioas
Dac instituia nu acioneaz sau decide s nu acioneze, aceasta poate fi admis n faa
instanei de la Luxemburg ntr-un nou termen de 2 luni, Curtea, n jurisprudena sa, apreciaz
n general c orice act sau aciune a instituiei, chiar fr a mbrca un caracter formal i
obligatoriu, trebuie considerat/ o luare de poziie punnd capt inaciunii
Efectele hotrrii pentru o astfel de aciune n faa Curii:
a. Constat ilegalitatea inaciunii
b. Oblig instituia n cauz s acioneze
Instituia sau instituiile a cror abinere a fost declarat contrar tratatelor este/sunt
obligate s ia msurile impuse de executare a hotrrii.
Hotrrea are efecte limitate:
o oblig instituia s acioneze, dar nu ia locul actului
o Curtea poate indica ce act este necesar s fie adoptat pentru conformarea cu hotrrea
sa
n legtur cu executarea, art. 266 TFUE: instituia a crei abinere a fost declarat
contrar tratatelor este obligat s ia msurile impuse de executarea hotrrii; acest lucru nu
aduce atingere obligaiei rezultate din aplicarea art. 340 paragraful 2 din TFUE privind
rspunderea extracontractual a Uniunii Europene: Uniunea European este obligat, ca
organizaie, s repare, conform cu principiile generale comune ordinilor juridice ale statelor
membre, prejudiciile cauzate de instituii sau de agenii si n exercitarea funciilor lor.
Cererea preliminar - art. 267 TFUE i art. 19 alin. (3) TUE
Este o procedur necontencioas, o faza de cooperare a instanei naionale cu instana
european n efortul de a interpreta corect i uniform dreptul Uniunii Europene.
Curtea de Justiie a Uniunii Europene este competent s se pronune cu titlu preliminar cu
privire la 2 chestiuni:
o interpretarea tratatelor
o validitatea i interpretarea actelor adoptate de instituiile, organele, oficiile sau
ageniile Uniunii Europene

22

n cazul n care o asemenea chestiune se invoc n faa unei instane dintr-un stat
membru, aceast instan poate, n cazul n care apreciaz c o decizie n aceast privin i
este necesar pentru a pronuna o hotrre, s cear Curii s se pronune cu privire la aceast
chestiune.
n cazul n care o asemenea chestiune se invoc ntr-o cauz pendinteconditione n faa
unei instane naionale ale crei decizii nu sunt supuse vreunei ci de atac n dreptul intern,
este obligat s sesizeze Curtea.
Curtea de Justiie a Uniunii Europene deine monopolul interpretrii uniforme a
dreptului Uniunii Europene potrivit art. 19 alin. (1) primul paragraf, care spune c instana de
la Luxemburg asigur respectarea dreptului n interpretarea i aplicarea tratatelor.
Condiiile cererii preliminare:
o S existe un litigiu pendinte n faa unei jurisdicii naionale, indiferent de grad, care s
sesizeze Curtea cernd interpretarea sau aprecierea validitii unui act al Uniunii
Europene
Reprezint un mecanism necontencios de cooperare ntre instana de la Luxemburg i
instanele naionale (asemntor cu excepia de neconstituionalitate) i nu exist relaie
ierarhic ntre cele 2 jurisdicii
Cine poate adresa cererea preliminar?
o Instanele judectoreti din statele membre (nu prile) prile pot sugera
judectorului c este util o astfel de ntrebare, dar ultimul cuvnt cu privire la cererea
preliminar l are judectorul
Cerine precizate de jurisprudena Curii de la Luxemburg pentru noiunea de instan:
a. s fie un organ stabilit de lege
b. s aib caracter permanent
c. jurisdicie obligatorie
d. procedur contradictorie
e. s aplice dreptul
f. s fie independent (instana, organul)
g. ntrebarea s apar n exercitarea funciei judiciare
Obiectul ntrebrii preliminarii
o ntrebrile adresate de instanele naionale privesc interpretarea tratatelor Uniunii
Europene (dreptul primar) sau interpretarea ori validitatea actelor adoptate de
instituiile, organele, oficiile i ageniile Uniunii
o instana de la Luxemburg nu poate fi ntrebat cu privire la aplicarea sau
compatibiitatea cu dreptul Uniunii Europene, a actelor normative interne, naionale
Cine poate adresa ntrebarea?
Exist 2 categorii de instane:
o instanele pot adresa cererea preliminar dac apreciaz c rspunsul Curii de Justiie
este necesar adoptrii hotrrii n litigiul de la nivel naional

23

o instanele ale cror decizii nu mai pot fi atacate potrivit dreptului intern, sunt obligate
s sesizeze Curtea
Procedura scris se desfoar astfel:
1) judectorul naional care adreseaz o cerere preliminar suspend procesul
pendinte
2) comunic cererea sa Curii care, dac o consider adminisibil, o d spre
traducere n toate limbile oficiale i o public n Jurnalul Oficial
3) Curtea notific prin grefier prilor n cauz, statelor membre, Comisiei
Europene, Consiliului dac actul n cauz este adoptat de acesta, eventual
Bncii Centrale Europene, dac actul respectiv este din domeniul Uniunii
Economice Monetare i dac este o problem de drept relevant pentru Spaiul
Economic European, Curtea comunic i statelor Spaiului Economic European
care nu sunt state membre ale Uniunii
4) n termen de 2 luni de la comunicarea acestor acte sau publicarea lor n
Jurnalul Oficial, prile, statele membre, Comisia i dac a fost vorba de un act
al su, Consiliul, au dreptul s depun la Curte observaii scrise
Procedura oral
o n cadru procedurii orale se face audierea prilor, se ascult opinia avocatului general,
cei care au depus observaii scrise sunt ntrebai dac pot s participe i la audieri, apoi
are loc deliberarea care este cu uile nchise i apoi adoptarea hotrrii
o hotrrea se public n Jurnalul Oficial, se public pe site, apare i un comunicat de
pres (Curtea se pronun pentru prima dat n problema de drept x)
o cererea preliminar n aprecierea validitii, atunci cnd judectorul naional are
ndoieli c un act al Uniunii este conform cu alte acte
o tratatele nu prevd motivele de neconformitate pe care s le invoce instana naional,
n consecin, jurisprudena Curii de la Luxemburg a umplut lacuna acestui tratat i
prevede drept motive posibile pe cele enumerate la aciunea n anulare (vezi aciunea
n anulare)
Particulariti: instana naional nu poate declara ea nsi actul Uniunii nevalid,
instana naional poate s suspende aplicarea n spe a actului Uniunii care este considerat
nevalid pn primete rspunsul de la Curte, n anumite condiii:
a) dac instana naional are dubii serioase cu privire la conformitatea actului cu dreptul
Uniunii
b) dac exist urgen n sensul evitrii unui prejudiciu ireparabil
Drepturile i obligaiile Curii de Justiie
o n principiu, Curtea de la Luxcemburg trebuie s rspund tuturor ntrebrilor
preliminare i doar ntrebrilor puse de instana naional
o nu trebuie s se pronune cu privire la faptele speei
o Curtea are unele prerogative n ceea ce privete ntrebarea sau ntrebrile
preliminarii (aceste prerogative reies din jurisprudena sa)
o poate reformula cererile (ntrebrile)
24

o poate completa ntrebrile

o poate rspunde parial la ele
o poate transforma o ntrebare privind interpretarea ntr-o ntrebare privind
aprecierea validitii
Cazuri de inadmisibilitate
o cnd Curtea, dup ce primete dosarul, i d seama c nu exist baze faptice sau
legale suficiente pentru a justifica ntrebarea preliminar
o cnd ntrebrile preliminare sunt n mod evident nerelevante
o cnd cererea preliminar solicit o opinie consultativ cu privire la o problem de
drept general sau ipotetic
o cnd cerera prezint un abuz de procedur, n sensul c au fost interese pentru a
tergiversa procesul la nivel naional
o cnd nu exist o disput real n litigiul naional, procesul pe fond
Drepturile i obligaiile prilor
o nu pot introduce ele cererea la Curte
o nu l pot fora pe judectorul naional s fac acest lucru
o pot fi ascultate de instana naional i pot trimite observaii scrise sau i orale n faa
Curii de la Luxemburg
Efectele cererii preliminare i efectele hotrrii Curii care conine rspunsul la ntrebrile
preliminarii
o cererea preliminar are drept efect suspendarea procedurii la nivel naional,
o judectorul naional are dreptul s aprecieze, dac este cazul, s adopte msuri
conservatorii, mai ales dac este vorba de aprecierea validitii
o n ceea ce privete hotrrea Cuii n care se d rspunsul la ntrebrile preliminarii,
aceasta este una obligatorie, nu are valoare de aviz consultativ sau de opinie
o instana naional este legat de interpretarea dat de Curte (este obligat s respecte),
de asemenea, interpretarea este obligatorie i pentru alte instane naionale n faa
crora se ridic aceeai problem de drept
o n principiu, efectele hotrrii Curii sunt ex tunc, cu efect retroactiv, totui, Curtea are
dreptul s limiteze efectele hotrrii sale cu privire la aplicarea n trecut, pentru a
respecta principiul securitii juridice
o teoretic, i Tribunalul poate rezolva cereri preliminare
o potrivit art. 256 alin. (3) din TFUE, Tribunalul are competena de a judeca cereri
preliminare, ns, n domenii specifice stabilite de statatul Tribunalului avnd n
vedere ns, c un astfel de document nu a fost adoptat nc, Curtea de Justiie este n
prezent singura competent s judece trimiteri preliminare
n urma examinrii cererii preliminare reiese cu claritate regula conform creia rolul
prinicipal al Curii de Justiie este de a oferi interpretarea (obligatorie) dreptului Uniunii, fiind
singura autoritate competent n acest sens, n scopul asigurrii unei aplicri uniforme a
dreptului Uniunii n toate statele membre.

25

n acelai timp, se remarc importana judectorului naional, privit de jurisprudena Curii de

la Luxemburg ca judector de drept comun n dreptul Uniunii Europene.
Procedura de infringement
Sediul materiei art. 258 TFUE
In calitate de gardian al tratatelor, Comisia Europeana vegheaza la asigurarea
transpunerii si aplicarii dreptului Uniunii Europene in ordinea juridica interna a statelor
membre. Aceasta are posibilitatea ca, in anumite conditii, sa introduca la Curtea de Justitie o
actiune impotriva unui stat membru, in cazul in care constata ca acesta nu si-a indeplinit
obligatiile potrivit tratatelor. Actiunea propriu-zisa reprezinta instrumentul de control specific
Comisiei in limita competentelor sale raportate la statele membre, reprezentand expresia
dualismului promovat intre statele membre si Uniunea Europeana.
Prin acest mecanism al actiunilor de constatare a incalcarilor tratatelor, Comisia
supravegheaza conduita statelor membre in sensul potrivit caruia acestea sa nu mai exercite
unele prerogative la care au renuntat de buna voie in favoarea Uniunii Europene.
Singura entitate care are legitimare procesuala activa este Comisia, pentru ca este garantul
intereselor comunitare. Comisia nu trebuie sa dovedeasca un interes pentru a deschide o astfel
de procedura.
Situatiile care determina declansarea procedurii de infringement
o Omiterea notificarii actelor normative care transpun si implementeaza directivele
Statele membre au obligatia de a notifica atat legislatia de transpunere, cat si aceea de
implementare. O astfel de obligatie este mentionata, de regula, in dispozitiile finale ale actelor
normative ale Uniunii Europene.
o Neconformarea legislatiei nationale cu cerintele normelor Uniunii Europene
Statele membre au obligatia ca legislatia nationala sa fie in deplina concordanta cu legislatia
Uniunii Europene.
o Aplicarea necorespunzatoare a actelor juridice ale Uniunii Europene
Prin mecanismele de care dispun, statele membre trebuie sa asigure conditiile aplicarii
intocmai a dispozitiilor pe care le contine legislatia Uniunii Europene.
Modalitatile de declansare a procedurii de infringement

Sesizarea automata a situatiilor de omisiune a notificarii legislatiei nationale de

transpunere
Comisia Europeana beneficiaza de un sistem informational care ii permite o astfel de sesizare,
determinand declansarea automata a procedurii pentru astfel de cazuri.

Plangerea inaintata Comisiei de catre orice persoana fizica sau juridica avand
drept obiect orice masura legislativa, de reglementare sau administrativa ori
practica a unui stat membru, pe care o considera incompatibila cu normele Uniunii
Europene
26

Aceasta plangere poate avea fie forma unei scrisori, fie se poate folosi formatul standard.
Reclamantii nu trebuie sa dovedeasca un interes in declansarea procedurii si nici nu este
necesar ca acestia sa fie vatamati in mod direct de presupusa incalcare. Singura conditie de
indeplinit pentru ca plangerea sa fie admisibila este aceea potrivit careia aceasta sa se refere la
incalcarea unei norme de drept al Uniunii Europene de catre un stat membru.
Odata primita plangerea, Comisia are putere discretionara de a decide asupra acesteia.
Plangerea se inregistreaza intr-un document tinut de Secretariatul General, reclamantul
primind o notificare cu numarul de inregistrare. In termen de 1 an de la inregistrare, Comisia
trebuie fie sa inchida cazul, fie sa treaca la etapa urmatoare. Reclamantul este informat prin
intermediul Directoratului General care se ocupa de domeniul respectiv asupra actiunilor
intreprinse de Comisie ca raspuns la plangerea sa asupra deciziei de a declansa procedura
impotriva unui stat, precum si asupra oricarei actiuni legale.

Propriile investigatii ale Comisiei

Rapoartele intocmite de statele membre
Actele juridice ale Uniunii Europene contin cerinte de raportare la Comisie privind modul in
care acestea se aplica in fiecare stat membru. Conventiile internationale la care si Uniunea
Europeana a devenit parte prevad obligatia realizarii unor rapoarte privind aplicarea
dispozitiilor lor de catre statele parti. Deoarece in aceste cazuri suntem in prezenta nu numai a
unei obligatii din domeniul dreptului international public, ci si din domeniul dreptului Uniunii
Europene, rapoartele mentionate pot fi luate in considerare de catre Comisie pentru a analiza
modul de aplicare de catre un stat membru a dispozitiilor in cauza.
Intrebarile parlamentare
In exercitarea atributiilor de control asupra Comisiei, Parlamentul European poate adresa
acesteia intrebari privind activitatea desfasurata. In urma acestor intrebari, Comisia se poate
autosesiza si poate declansa procedura de infringement.
Petitiile
In cadrul Parlamentului European functioneaza un comitet pentru petitii care indeplineste
rolul de a primi sesizarile cetatenilor. Unele dintre aceste sesizari (petitii) sunt transmise de
catre Parlamentul European Comisiei, pentru solutionare. Din analiza acestora, Comisia poate
ajunge din nou la concluzia ca un stat membru nu isi indeplineste obligatiile pe care le are din
tratatele Uniunii Europene.
Etapele procedurii de infringement
Odata declansata procedura de infringement, aceasta parcurge urmatoarele etape:
1. Scrisoarea de notificare formala
In cazul in care apreciaza ca o plangere este intemeiata, Comisia transmite statului
respectiv o scrisoare de notificare formala in care precizeaza incalcarile legislatiei Uniunii
Europene. Scrisoarea reprezinta deschiderea formala a procedurii de infringement, Comisia
avand rolul de a investiga. Etapa este importanta deoarece identifica domeniul maxim al
plangerii. Inainte de a trimite scrisoarea de notificare formala, exista posibilitatea ca
Directoratul General cu atributii in domeniu sa solicite statului respectiv informatii privitoare
la presupusa incalcare a legislatiei Uniunii Europene. Solicitarea dobandeste tot forma unei
27

scrisori, dar informale. Aceasta posibilitate nu este prevazuta in tratate, dar practica a dovedit
ca este foarte utila pentru ca in numeroase cazuri s-a demonstrat ca presupusa incalcare era
determinata fie de unele deficiente de traducere, fie de gresita interpretare a legislatiei Uniunii
Europene.
Decizia de a declansa procedura formala este pregatita de reuniunea sefilor de cabinet
si este aprobata de Colegiul Comisiei (plenul Comisiei). Daca declansarea procedurii este
impusa de netranspunerea unei directive, aceasta este initiata automat, fara o documentare
prealabila, motivul fiind legat de evidenta unei astfel de notificari privind incalcarea legislatiei
Uniunii Europene. Presedintele Comisiei si comisarul responsabil de domeniu sunt autorizati
sa initieze procedura formala fara a fi necesara decizia Colegiului.
2. Observatiile statului membru
Potrivit art. 258 TFUE, statul membru are posibilitatea de a transmite Comisiei
observatiile sale ca raspuns la scrisoarea formala primita. Observatiile reprezinta dreptul
statului de a se apara, garantandu-se in acest fel protectia intereselor statului membru. Statul
membru nu poate invoca in favoarea sa prevederi, practici sau circumstante existente in
dreptul intern pentru a justifica o conduita care nu este conforma cu obligatiile impuse de
dreptul Uniunii Europene, chiar daca acestea sunt de natura constitutionala.
Desi nu este inscrisa in Tratatul de la Lisabona nicio prevedere, statul membru trebuie
sa transmita raspunsul sau in termen de 2 luni. Termenul de raspuns poate fi extins o singura
data, la solicitarea statului membru interesat, cu maximum aceeasi perioada acordata pentru
raspuns.
3. Opinia motivata a Comisei
In cazul in care statul membru nu a transmis niciun raspuns sau, in urma analizarii
observatiilor primite de la statul in cauza, Comisia considera ca raspunsul este nesatisfacator,
aceasta adopta o opinie motivata pe care o transmite statului. Doctrina se exprima in sensul ca
opinia motivata reprezinta un semnal de alarma final si contine cerinta Comisiei ca statul
membru sa adopte masurile necesare inlaturarii incalcarii legislatiei Uniunii Europene. De
asemenea, se precizeaza motivele detaliate pe care se intemeiaza aceasta actiune,
mentionandu-se termenul pana la care statul trebuie sa se conformeze.
Comisia nu are puterea de a invalida sau de a anula masurile nationale care contravin
legislatiei Uniunii Europene.
4. Raspunsul statului membru
Acesta trebuie sa contina masurile intreprinse pentru a se conforma opiniei motivate a
Comisei. Acestea sunt fie masuri de natura administrativa, fie masuri de natura legislativa ori
pot exista ambele categorii de masuri. Termenul de aplicare a masurilor si de raspuns la
cerintele Comisiei este, de regula, tot de 2 luni, desi nu este prevazut in tratat. Termenul poate
fi prelungit, la cererea statului membru interesat, cu maximum 3 luni daca masurile necesare
conformarii trebuie sa fie adoptate printr-o procedura legislativa.
5. Sesizarea Curtii de Justitie
In cazul in care statul membru nu se conformeaza cu prevederile opiniei motivate in
termenul stabilit, Comisia poate sesiza Curtea de Justitie. Decizia Comisiei de a inainta cazul
Curtii de Justitie poarta denumirea de sezina si prin aceasta se doreste o confirmare a pozitiei
28

legale a Comisiei adoptata prin opinia motivata. Decizia reprezinta inceperea procedurii
contencioase.
Actiunea Comisiei are in vedere numai fapta obiectiva de incalcare a normelor Uniunii
Europene si nu se refera la dovedirea vreunei opozitii a statului membru de a se conforma
dispozitiilor dreptului Uniunii Europene.
In cazul in care un stat membru nu a avut anterior posibilitatea de a-si prezenta
observatiile, Comisia, in opinia motivata sau in actiunea introdusa in instanta, nu poate aduce
elemente noi deoarece nu au fost incluse in notificarea formala.
Solutionarea cazului de catre Curtea de Justitie
o Sesizarea curtii
Serviciul juridic al Comisiei redacteaza un document impreuna cu Directoratul
General responsabil de domeniul respectiv. Actiunea trebuie introdusa cel mai tarziu in termen
de 1 luna de la data la care Comisia a decis sa inainteze cazul Curtii de Justitie.
o Solutionarea cazului
Prin hotararea sa, Curtea de Justitie stabileste daca obiectul litigiului reprezinta sau nu
o incalcare a normelor Uniunii Europene. Nici Curtea de Justitie nu poate sa dispuna anularea
unei prevederi legale nationale incompatibile cu dreptul Uniunii Europene sau sa oblige
autoritatile statului respectiv sa raspunda unei cereri adresate de catre o persoana ori sa
plateasca daune unei persoane vatamate de incalcarea legislatiei Uniunii Europene. Curtea de
Justitie sfatuieste statele membre asupra modalitatilor prin care sa puna capat incalcarii
dreptului Uniunii Europene.
o Punerea in aplicare a deciziei Curtii de Justitie
La o luna dupa decizia finala a Curtii, Comisia trimite statului in cauza o scrisoare prin
care ii reaminteste obligatia de a lua masurile necesare pentru a asigura respectarea legislatiei
Uniunii Europene incalcate si de a raporta Comisiei, in termen de 3 luni, masurile luate sau
care sunt preconizate a fi luate.
o
o
o
o

Observatiile statului membru

Opinia motivata
Sesizarea Curtii pentru nerespectarea hotararii sale
Hotararea Curtii (obliga la plata penalitatilor pana la conformare)

o Observatiile statului membru

Statul in cauza are posibilitatea de a transmite raspuns Comisiei privind masurile pe
care le-a luat pentru a se coforma hotararii Curtii de Justitie. Aceasta posibilitate reprezinta
dreptul statului de a se apara si de a demonstra modul in care considera necesar sa respecte
decizia Curtii de Justitie.
o Opinia motivata
In cazul in care Comisia apreciaza ca statul membru respectiv nu a adoptat masurile
necesare pentru a-si conforma conduita potrivit hotararii Curtii de Justitie, emite o opinie
29

motivata in care precizeaza dispozitiile din decizia instantei care nu au fost respectate si
termenul in care trebuie luate aceste masuri.
o Sesizarea Curtii pentru nerespectarea hotararii sale
Intervine in cazul in care statul membru respectiv nu se conformeaza deciziei Curtii in
termenul stabilit. Cu acest prilej, Comisia introduce o actiune avand drept obiect obligarea
statului in cauza la plata unei sume globale sau a unor penalitati pana la data la care se
conformeaza cu dispozitivul primei hotarari.
o Hotararea Curtii
Daca in urma analizarii sesizarii facute de catre Comisie, Curtea apreciaza ca statul in
cauza nu a respectat prima hotarare, poate decide condamnarea statului fie la plata unei sume
globale, fie la plata de penalitati pana la indeplinirea obligatiilor precizate in prima hotarare.
Politica comerciala comuna
Inca de la aparitia Comunitatii Economice Europene, politica comerciala a fost inclusa
in categoria politicilor comune, alaturi de politica agricola si cea a transporturilor. Tratatul de
instituire a CEE (1957) prevede dreptul Consiliului de a decide cu majoritate calificata
autorizarea Comisiei de a reprezenta Comunitatea in cadrul negocierilor comerciale si de a-si
stabili singura mandatul de negociere in domeniu.
Potrivit art. 3 TFUE, politica comerciala este un domeniu care cade sub incidenta
competentelor exclusive ale Uniunii Europene. Sediul actual al materiei il reprezinta TFUE,
Partea a 5-a Actiunea externa a Uniunii, Titlul II Politica comerciala comuna, art. 206 si
207.
Potrivit art. 207 TFUE, politica comerciala comuna se intemeiaza pe o serie de principii
uniforme, in special cu privire la:
-

Modificarea tarifelor
Incheierea de acorduri tarifare si comerciale privind schimburile de marfuri si
servicii si unele aspecte ale proprietatii intelectuale, la care se adauga investitiile
straine directe
Uniformizarea masurilor de liberalizare
Politica exporturilor si masurile de protectie comerciala, inclusiv cele care se
adopta in caz de dumping si subventii (politici comerciale neloiale, care nu se
confunda cu practicile anticoncurentiale intelegerile si abuzul de pozitie
dominanta).

Executivul Uniunii Europene are rolul de a asigura aplicarea masurilor de politica

comerciala comuna astfel: (i) Comisia recomanda statelor membre acele metode optime de
cooperare intre ele, astfel incat sa se evite aparitia unor dificultati economice pentru unele
dintre acestea; (ii) Comisia autorizeaza, daca este cazul, adoptarea unor masuri de protectie
nationala, stabilind in aceste situatii conditiile si modalitatile concrete de aplicare. TFUE
precizeaza, insa, ca, in caz de urgenta, statele membre pot cere Comisiei autorizatia de a
30

adopta ele insele masurile pe care le considera necesare in vederea remedierii disparitatilor
create de aplicarea politicii comerciale comune sub conditia ca aceste masuri sa nu perturbe in
mod semnificativ functionarea pietei interne.
Regimul importurilor
Importurile in cadrul Uniunii Europene au fost supuse unei reglementari dupa criteriul
liberalizarii sau al contingentarii lor. Importurile liberalizate de marfuri provenind din state
terte au drept sediu derivat al materiei Regulamentul Comunitatii Europene nr. 260/2009 al
Consiliului din 26 februarie 2009 privind regimul comun aplicabil importurilor. Acesta se
aplica importurilor de produse originare din state terte, exceptie facand produsele textile, care
fac obiectul unei alte reglementari. Regulamentul prevede urmatoarele trei proceduri:
a. Procedura de informare a Comisiei de catre statele membre cu privire la faptul
daca tendinta la importuri impune masuri de supraveghere sau de salvgardare
b. Procedura de consultare realizata in cadrul unui comitet la solicitarea unui stat
membru sau din initiativa Comisiei, avand drept obiect conditiile si
modalitatile importurilor, evolutiile acestora, unele aspecte ale situatiei
economice si comerciale privitoare la produsele in cauza, la care se adauga
eventualele masuri de adoptat
c. Procedura de ancheta, la sfarsitul careia Comisia prezinta un raport
Comitetului Consultativ. In cazul in care apreciaza ca este necesar, Comisia
poate adopta masuri de supraveghere sau de salvgardare.
Masurile de salvgardare pot fi adoptate atunci cand un produs este importat in Uniune
intr-o cantitate mult sporita sau cand sunt generate prejudicii grave producatorilor comunitari.
In aceste conditii, Comisia poate sa limiteze perioada de valabilitate a documentelor de
import, poate sa modifice regimul de import pentru produsul in cauza, specificand ca acesta
poate fi pus in libera circulatie numai dupa obtinerea unei autorizatii de import care este
acordata potrivit modalitatilor si limitelor pe care le defineste Comisia.
Regimul exporturilor
Sediul derivat al materiei il reprezinta tot RCE nr. 1061/2009 al Consiliului din 19
octombrie 2009 privind instituirea unui regim comun aplicabil exporturilor.
In principiu, exporturile produselor din Uniune catre state terte sunt libere, adica acestea nu
sunt supuse niciunei restrictii cantitative. Sunt exceptate de la aceasta regula acele restrictii
care sunt stabilite potrivit prevederilor Regulamentului.
Regulamentul organizeaza o procedura de informare si de consultare atunci cand, ca
urmare a unei evolutii neobisnuite inregistrate pe piata, un stat membru considera ca este
necesara adoptarea unor masuri de protectie aplicabile potrivit Regulamentului. Masurile de
protectie pot fi adoptate de catre Comisie. Masurile adoptate pot fi limitate la exporturile spre
anumite state ori la exporturile din anumite regiuni ale Uniunii. Acestea, insa, nu afecteaza
produsele care se gasesc deja in circulatie spre frontierele externe ale Uniunii Europene. De
asemenea, un stat membru poate adopta masuri unilaterale de protectie in cazul in care
apreciaza ca pe teritoriul sau se confrunta cu o situatie critica. Masurile vor avea, insa,
caracter provizoriu si se refera la cerinta producerii unei autorizatii de export.
31

Regulamentul nr. 1061/2009 nu impiedica adoptarea sau aplicarea de catre un stat

membru a unor restrictii cantitative la export pe motiv de moralitate publica, ordine publica,
securitate publica, protectie a sanatatii si a vietii oamenilor, animalelor si plantelor, protectie a
tezaurelor nationale care au o valoare arheologica si istorica, protectia proprietatii industriale
si comerciale.
Prin RCE nr. 717/2008 al Consiliului din 17 iulie 2008 privind instituirea unei
proceduri comunitare de administrare a contingentelor cantitative, s-a prevazut, pentru
produsele neliberalizate sau supuse restrictiilor cantitative la import si/sau export, o noua
procedura de gestionare a contingentelor cantitative. Acest regulament nu se aplica produselor
care sunt supuse unui regim specific de import sau de export, prevazand dispozitii determinate
in materie de gestionare a contingentelor. Potrivit acestui nou sistem, exista urmatoarele
metode de gestionare a contingentelor:
-

metoda luarii in considerare a curentelor traditionale de schimb

metoda care are in vedere ordinea cronologica de introducere a cererilor
(metoda primului venit)
metoda repartizarii in proportia cantitatilor cerute in timpul introducerii
solicitarilor.

Metoda luarii in considerare a curentelor traditionale de schimb o parte a cantitatii

(a contingentului) este rezervata importatorilor sau exportatorilor traditionali, iar cealalta
parte, daca mai ramane, revine unor agenti economici care importa sau exporta acel produs
ocazional
Metoda cronologica are in vedere ordinea cronologica de introducere a cererilor.
Cererile sunt analizate in ordinea in care sunt primite. In aceasta situatie, Comisia este cea
care stabileste cantitatea pe care o poate primi un operator economic pana la epuizarea
contingentului. Aceasta cantitate, care este egala pentru toti, se determina tinand seama de
nevoia de a repartiza un cuantum economic apreciabil fiecarui solicitant, in functie de natura
produsului.
Metoda repartizarii proportionale permite repartizarea contingentelor proportional cu
cantitatile cerute in perioada formularii solicitarilor. Autoritatile competente din statele
membre transmit Comisiei toate informatiile relative la cererile de licenta de import sau
export primite, iar Comisia stabileste situatia generala privind numarul total al cererilor,
volumul total al cantitatilor cerute, etc., dupa care determina contingentele si transele
repartizate.
!! Regimul exporturilor si al importurilor se refera numai la relatiile dintre Uniune si
statele terte. Nu se poate pune problema de regimul exporturilor si al importurilor intre statele
membre (nu exista niciun fel de restrictii, de exemplu cantitative, intre statele membre).
Contingenta = cantitate
Practicile comerciale neloiale
Se intalnesc in cadrul relatiilor comerciale externe ale Uniunii cu tertii si sunt in numar
de patru.
32

1 Dumping
Sediul materiei: Regulamentul nr. 1225/2009.
Un produs este considerat ca face obiectul practicii de dumping daca pretul sau de
export catre Uniunea Europeana este mai mic decat pretul pentru un produs similar,
comparabil, aflat in cursul obisnuit al comertului, asa cum a fost stabilit in statul exportator.
Pentru a determina daca un produs face obiectul unei practici de dumping se compara
valoarea normala, obisnuita a acestuia in statul exportator si pretul la export in Uniunea
Europeana (pretul cu care intra pe piata Uniunii). In acest scop sunt avute in vedere
urmatoarele aspecte:
-

caracteristicile fixe, stabile ale produsului in cauza (exp: cantitate, dimensiune)

taxele la import si cele indirecte
reduceri, promotii
cheltuieli legate de transport, de asigurare, de manipulare (incarcare, descarcare) si la
alte cheltuieli subsidiare (intretinere, curatare).

Rezultatul acestei comparatii se concretizeaza intr-o limita sau marja de dumping, care
reprezinta suma cu care valoarea normala a produsului depaseste pretul la export. Conditia
esentiala pentru aplicarea taxelor de protectie antidumping este sa se cauzeze un prejudiciu.
Regulamentul ofera trei variante in care ar putea consta prejudiciul:
-

sa se produca un prejudiciu material adus industriei Uniunii Europene;

prejudiciul poate fi si unul eventual, dar cert (amenintarea cu un prejudiciu material
adus industriei Uniunii Europene);
acest prejudiciu poate sa imbrace si forma intarzierii aparitiei unei industrii a Uniunii
de tipul in cauza.

Nu intra in categoria prejudiciilor care justifica instituirea politicii de antidumping

acele pierderi cauzate de factori precum:
-

volumul si preturile importurilor care nu sunt supuse practicilor de dumping

variatiile cererii si schimbarea intervenita in modelele de consum
practicile comerciale restrictive sau concurenta dintre producatorii unionali si cei
straini
factori care vizeaza dezvoltarea tehnologica si productivitatea industriei unionale.

In aceste cazuri se instituie o taxi antidumping. Taxa este instituita de Consiliu la

propunerea Comisiei, cu titlu provizoriu sau cu titlu definitiv (cele cu caracter temporar nu pot
fi mai mari de 5 ani).
Taxa antidumping nu trebuie sa depaseasca marja, limita de dumping, putand sa fie
egala sau mai mica decat aceasta.
Taxa antidumping trebuie aplicata in mod discriminatoriu la importul unui produs,
indiferent din ce sursa provine, daca s-a constatat ca produsul produce un prejudiciu Uniunii
Europene.

33

2 Subventii
Sediul materiei: Regulamentul nr. 597/2009.
Pot fi acordate de catre guvernul tarii de origine a produsului, de catre guvernul statului de
export sau de catre guvernul unui stat de tranzit (intermediar) din care produsul este apoi
exportat catre Uniunea Europeana.
Vorbim despre subventie daca sunt indeplinite in mod cumulativ 2 conditii:
a
b

sa existe o contributie pecuniara din partea unui guvern al tarii de origine sau de
tranzit
sa se obtina un beneficiu prin acordarea subventiei pentru agentul economic din statul
tert, corelat cu producerea unui prejudiciu Uniunii (notiunea de prejudiciu este
identica celei definita de regulamentul privind dumpingul).

Masura de protectie este introducerea unei taxe compensatorii. Taxa este instituita tot
de Consiliu, la propunerea Comisiei si este aplicata cu caracter temporar.
Nu sunt supuse masurilor de protectie subventiile nespecifice.
3 Obstacole in calea comertului
Sediul materiei: Regulamentul nr. 3286/1994.
In acceptiunea regulamentului pot fi prejudiciate atat importurile cat si exporturile si
sunt supuse prevederilor regulamentului numai acele practici comerciale internationale ce pot
fi atribuite statelor. Nu intra in sfera de aplicare a regulamentului acele practici comerciale
incorecte ce apartin intreprinderilor, cel putin in masura in care nu pot fi implicate statele
terte.
Sunt considerate obstacole in calea comertului acele practici in privinta carora normele
internationale comerciale stabilesc un drept la actiune. Un astfel de drept exista atunci cand
normele internationale interzic cu desavarsire o practica sau cand confera drepturi partii
prejudiciate de a cere eliminarea, inlaturarea efectului practicii in discutie.
In cazul in care se constata ca este necesara actiunea in interesul Uniunii Europene,
pentru exercitarea drepturilor acesteia, in acord cu reglementarile internationale specifice, pot
fi adoptate urmatoarele masuri:
-

suspendarea sau retragerea oricarei concesii rezultate in cursul negocierilor, in cadrul

politicii comerciale comune
majorarea taxelor vamale sau introducerea unor taxe asupra importurilor
stabilirea unor restrictii cantitative la export sau luarea oricaror alte masuri prin care se
modifica, se schimba conditiile de export ori care afecteaza in alt mod comertul cu
statul tert in cauza.

4 Contrafacerea
Sediul materiei: Regulamentul nr. 608/2013.
Autoritatile vamale intervin cand exista suspiciuni ca marfurile admise in libera circulatie sunt
contrafacute. Insa, regulamentul nu se aplica urmatoarelor categorii de marfuri:
-

marfuri care poarta o marca de comert cu acordul titularului marcii, dar care sunt puse
in libera circulatie fara acordul acestuia
34

marfuri admise in libera circulatie ce poarta o marca de comert, dar in alte conditii
decat cele stabilite cu titularul marcii
- marfuri aflate in bagajul personal al calatorilor, precum si cea a marfurilor trimise in
partide mici de natura necomerciala, in limitele stabilite, de exceptarile de la plata
taxelor vamale.
Regulamentul interzice punerea in circulatie a marfurilor contrafacute, insa numai
dupa ce se parcurge procedura prevazuta de regulament.
Regulamentul permite statelor membre sa adopte urmatoarele masuri, fara insa a
afecta dreptul la actiune al titularului marcii de comert impotriva persoanei responsabile de
contrafacere:
a

masuri prin care se pot distruge marfurile contrafacute sau se poate dispune de
aceste marfuri in afara canalelor comerciale, astfel incat sa se reduca la minim
paguba suferita de titularul marcii, fara a-i acorda acestuia vreo compensare.
masuri care au drept consecinta lipsirea persoanei responsabile de contrafacere de
beneficiul acestei operatiuni, masuri menite si sa descurajeze contrafacerea pe
viitor.

Libera circulatie a marfurilor

Reprezinta regimul juridic in cadrul caruia marfurile nu intampina la frontiera niciun
obstacol stabilit de catre stat, indiferent daca acestea sunt importate sau exportate. Libera
circulatie a marfurilor se realizeaza atat prin interzicerea intre statele membre a taxelor
vamale de import si export, cat si prin interzicerea privitoare la instituirea unor taxe cu efect
echivalent taxelor vamale de import si de export intre statele membre.
(i) Prima problema se refera la interzicerea intre statele membre a taxelor vamale de
import si de export.
Uniunea vamala face obiectul reglementarii prin art. 28 alin. (1) TFUE, Potrivit acestui
sediu al materiei, Uniunea vamala reprezinta ansamblul schimburilor de marfuri care implica
interzicerea intre statele membre a taxelor vamale de import si de export si a oricaror taxe cu
efect echivalent, precum si adoptarea unui tarif vamal comun in relatiile lor cu tarile terte.
Piata unica inseamna realizarea Uniunii vamale, la care se adauga interzicerea intre
statele membre a restrictiilor cantitative si a masurilor cu efect echivalent.
Uniunea vamala, odata infaptuita, a contribuit la aparitia unei politici comerciale
comune la nivelul UE, dar si la adoptarea unei legislatii vamale proprii UE.
Domeniul de aplicare a Uniunii vamale: (1) in spatiu, (2) in timp si (3) material.
1. Domeniul de aplicare in spatiu a Uniunii vamale
Nu apartin teritoriului vamal:
a. Insulele Feroe
b. Insula Hegoland
c. Teritoriul Busingen
d. Comunele Livigno si Campione dItalia, Ceuta si Melilla

35

e. Teritoriile statelor membre cu care Comunitatea a incheiat acorduri comerciale

sau de asociere pentru ca intre aceste parti continua sa existe obstacole tarifare
si netarifare.
Teritoriul Principatului Monaco si cel al Republicii San-Marino sunt integrate in
teritoriul vamal, desi aceste state nu apartin UE.
2. Domeniul de aplicare material al Uniunii vamale
In ceea ce priveste art. 28 TFUE, acesta precizeaza ca Uniunea vamala cuprinde
ansamblul schimburilor de marfuri. Art. 28 se aplica deopotriva marfurilor unionale si
marfurilor care se afla in libera practica. In acceptiunea Uniunii Europene, marfa este orice
bun care este transportat peste o frontiera in scopul realizarii unor tranzactii comerciale.
Astfel, sunt considerate marfuri:
a. bunurile destinate consumului
b. medicamentele
c. electricitatea
d. deseurile care nu au valoare comerciala, generand anumite costuri pentru intreprinderi.
e. materialele si suporturile de sunet care sunt folosite in domeniul audiovizualului
(emisiunile, compozitiile muzicale, mesajele publicitare sunt incluse in categoria
prestarilor de serviciu)
f. piesele din metal pretios devin marfuri in momentul in care nu mai au curs legal in
statul membru; in caz contrar, ele sunt supuse regulilor privitoare la libera circulatie a
capitalurilor.
Principiul liberei circulatii a marfurilor se aplica marfurilor originare din statele
membre. Potrivit art. 28, alin. 2 TFUE sunt 3 categorii de marfuri care sunt considerate
originare:
a. marfurile obtinute in intregime in cadrul teritoriului vamal al Uniunii Europene, fara a
fi folosite marfuri importate din tari sau teritorii care nu sunt incluse in teritoriul vamal
al Uniunii (produse minerale extrase din acea tara, produsele vegetale care sunt
recoltate din statul respectiv, animale care au fost nascute si crescute intr-un stat al
Uniunii Europene)
b. marfurile importate din tari sau teritorii care nu fac parte din teritoriul vamal al
Uniunii Europene si care se afla in libera practica. Marfurile care provin din tari terte
pentru care au fost indeplinite formalitatile de import si au fost incasate taxele vamale
si taxele cu efect echivalent exigibile in acel stat membru daca nu au beneficiat de
rambursarea totala sau partiala a respectivelor taxe.
c. marfurile obtinute in cadrul teritoriului vamal al Uniunii Europene prin prelucrarea
unor bunuri care sunt in libera practica sau din bunuri fabricate in intregime in UE si
din produse care se afla in libera practica.

3. Domeniul de aplicare in timp a Uniunii vamale

Uniunea vamala s-a realizat la 1 iulie 1968, adica s-a realizat cu 18 luni mai devreme
fata de data prevazuta in Tratatul privind Comunitatea Economica Europeana, adica 1 ianuarie
1970.
36

(ii) A doua problema este interzicerea intre statele membre a taxelor cu efect
echivalent a taxelor vamale la import si la export.
Sediul materiei este art. 28 alin. (1) TFUE, art. 30 TFUE si art. 110 TFUE.
Taxele vamale de import si de export sau taxele cu efect echivalent sunt interzise intre
statele membre. Aceasta interdicitie se aplica si taxelor vamale cu caracter fiscal.
Taxele avand caracter fiscal sunt instituite cu privire la marfurile importante, in
absenta existei unor bunuri indigene similare ori comparabile, pentru a procura venituri
autoritatilor publice.
Taxa cu efect echivalent este orice taxa pecuniara, indiferent de marimea, denumirea
sau modul lor de aplicare, care sunt impuse unilateral asupra marfurilor nationale ori straine
pentru ca ele trec o frontiera si care nu sunt taxe vamala in sens strict. (Ex.: taxa de poluare)
Caracteristicile cu efect echivalent taxelor vamale:
o taxe pecuniare
o nu are insemnatate, cuantumul, denumirea sau modul de aplicare a taxei
o sunt incluse in mod unilateral de catre un stat membru, de catre o autoritate publica
sau ca efect al unei conventii incheiate intre particulari. Nu sunt considerate taxe cu
efect echivalent sumele incasate cu prilejul controalelor sanitare stabilite de catre
Uniunea Europeana sau printr-un tratat international care indeplineste functii similare
si este aplicat de catre toate statele membre, in cazul in care cuantumul acestor taxe nu
depaseste costul real al controalelor efectuate.
o sunt cerute deoarece marfurile trec o frontiera. De asemenea, nu prezinta insemnatate
cine este beneficiarul taxei (statul sau o alta persoana juridica) si nici scopul in care a
fost constituita o taxa (taxa pentru protectia patrimoniului cultural national).
Nu sunt considerate taxe cu efect echivalent urmatoarele:
o taxele interne (ex. circulatia marfurilor de tip bauturi alcoolice)
o taxele incasate pentru servicii prestate agentilor economici (ex. taxele de depozitare)
o taxele solicitate in temeiul unor prevederi legale comunitare (ex. cele incasate pentru
tratament, in caz de epidemii sau efizoli, pentru animale si plante, putand fi si
internationale)
Recuperarea taxelor vamale si a taxelor cu efect echivalent se realizeaza pe plan
normativ si pe plan fiscal.
Regimul juridic aplicat marfurilor introduse pe teritoriul vamal
Regimul admiterii temporare permite utilizarea marfurilor in Uniunea Europeana cu
exonerarea totala sau partiala a drepturilor de import si fara aplicarea masurilor de politica
comerciala.
Regimul perfectionarii active permite intreprinderilor comunitare sa exporte marfuri in
statele terte, in conditii similare celor de care beneficiaza concurentii lor din aceste tari.
Regimul perfectionarii pasive este cel potrivit caruia intreprinderile UE sunt indrituite
sa exporte temporar marfuri unionale in afara teritoriului vamal al Uniunii Europene in scopul
supunerii acestora unor operatiuni de perfectionare, urmand ca produsele rezultate sa fie puse
apoi in libera practica, cu exonerarea totala sau partiala a drepturilor de import.
37

Regimul transformarii sub control vamal permite folosirea pe teritoriul vamal al

Uniunii Europene, fara plata drepturilor de import si fara aplicarea masurilor de politica
comerciala, a marfurilor necomunitare, pentru a fi supuse unor operatiuni care le modifica
felul sau starea initiala, fiind supuse ulterior in libera practica, produsele care rezulta din
aceste operatiuni.
Tranzitul extern este posibilitatea ca marfurile neunionale sa circule dintr-un punct in
altul in Uniunea Europeana, fara plata drepturilor de import si fara aplicarea masurilor de
politica comerciala.
Tranzitul intern permite circulatia marfurilor unionale dintr-un punct in altul al Uniunii
Europene, fara modificarea statutului lor vamal, cu folosirea teritoriului unei tari terte.
Exceptii la principiul liberei circulatii a marfurilor
Sediul materiei este dat de art. 36 TFUE (exceptii legale) si exceptii jurisprudentiale.
Exceptiile legale reglementate de art. 36. TFUE
Nu sunt impiedicate interdictiile sau restrictii la import, export ori tranzit justificate pe
urmatoarele motive:
morala publica
ordine publica
securitate publica
protectia sanatatii si a vietii persoanelor si a animalelor
ocrotirea vegetalelor
protectia tezaurelor nationale cu valoare artistica, istorica sau arheologica
protectia proprietatii industriale si comerciale.
Exceptiile jurisprudentiale
Obstacolele la libera circulatie intraunionale care rezulta din deosebirile existente intre
legislatiile nationale privind comercializarea produselor luate in considerare trebuie sa fie
acceptate in masura in care pot fi apreciate ca necesare in scopul satisfacerii exigentelor
imperative care tin, in special, de:
a. Situatii frecvent intalnite
eficacitatea controalelor fiscale
protectia sanatatii publice
corectitudinea tranzactiilor comerciale
protectia consumatorilor
b. Situatii mai rar intalnite
protectia industriei cinematografice
protectia creatiei si diversitatii culturale in domeniul cartii
protectia mediului inconjurator
protectia retelei publice de telecomunicatii
protectia libertatii de expresie si a pluralismului in domeniul presei
Aceste exceptii pot fi invocate cu indeplinirea unor conditii.
38

Clauzele de salvgardare
Permit, in situatii deosebite, derogari de la aplicarea TFUE. Sunt cinci situatii.
In cazul in care, dupa ce Consiliul sau Comisia a adoptat o masura de armonizare, un
stat membru considera necesar sa mentina dispozitii nationale justificate de exigente
importante sau referitoare la protectia mediului natural ori a mediului de lucru, le va notifica
executivului Uniunii Europene, adica Comisiei, precizand motivele mentinerii lor.
In al doilea rand, daca, dupa adoptarea de catre Comisie sau Consiliu a unei masuri de
armonizare, un stat membru apreciaza necesar sa adopte dispozitii nationale bazate pe noi
probe stiintifice privitoare la protectia mediului natural sau a mediului de lucru, date fiind
unele probleme specifice acelui stat aparute ulterior (catastrofe) adoptarii masurii de
armonizare, va notifica Comisiei masurile avute in vedere precum si motivele adoptarii lor.
In al treilea rand, niciun stat membru nu este obligat sa transmita informatii a caror
dezvaluire o apreciaza contrara intereselor vitale ale securitatii sale.
In al patrulea rand, orice stat membru poate adopta masurile pe care le considera
necesare pentru protectia intereselor sale vitale de securitate si care sunt in legatura cu
productia sau comertul cu arme, munitii sau cu materiale de razboi.
In al cincilea rand, statele membre se consulta pentru a adopta in comun dispozitiile
necesare in vederea evitarii situatiei potrivit careia functionarea pietei comune sa fie afectata
de masurile pe care un stat membru poate fi nevoit sa le adopte in cazul unor tulburari interne
grave care aduc atingere ordinii publice, in caz de razboi ori pentru a-si indeplini
angajamentele asumate in scopul mentinerii pacii si securitatii internationale.
Libera circulatie a persoanelor si a serviciilor
Reprezinta, alaturi de libera circulatie a marfurilor si a capitalurilor, doua libertati
fundamentale in cadrul pietei interne a Uniunii Europene, care au fost prevazute prin Tratatul
de la Roma, instituind CEE si a caror consacrare s-a realizat ulterior prin adoptarea de acte de
drept derivat si prin intermediul hotararilor Curtii de Justitie a Uniunii Europene.
Libera circulatie a persoanelor si a serviciilor prezinta o serie de puncte comune:
-

Din punct de vedere economic, ambele libertati contribuie la realizarea aceluiasi obiectiv,
respectiv realizarea unei piete comune pentru exercitarea activitatilor economice.
Cele doua libertati se realizeaza in practica sprijinindu-se una pe cealalta.
Din punct de vedere juridic, respectiv al domeniului de aplicare ratione personae, ambele
libertati se adreseaza persoanelor fizice si juridice, distingandu-se astfel de libera
circulatie a marfurilor si de libera circulatie a capitalurilor si a platilor.
In ceea ce priveste baza legala, desi cele doua libertati sunt tratate in mod distinct in
tratat, totusi exista o serie de reguli comune care se aplica.

Baza legala prin care a fost consacrata libera circulatie a persoanelor este reprezentata
de art. 45 55 TFUE, de Directiva 2004/38 privind libera circulatie a cetatenilor europeni si a
membrilor lor de familie, printr-o serie de directive care consacra libera circulatie a cetatenilor
din statele terte pe teritoriul Uniunii Europene (de exemplu, Directiva 2009\50\CE) si prin
numeroase hotarari pronuntate de CJCE\CJUE.
Initial, dupa cum rezulta si din structurarea si formularea art. 45 55 TFUE, libera
circulatie a persoanelor a fost garantata doar lucratorilor, dupa cum se prevedea si in
39

Regulamentul nr. 1612\1968 in prezent abrogat, urmand ca ulterior, prin intermediul

jurisprudentei, aceasta libertate sa fie extinsa si la alte categorii de persoane, precum
pensionarii, studentii, pentru ca Tratatul de la Maastricht, odata cu instituirea cetateniei
europene, sa acorde cetatenilor europeni dreptul la libera circulatie in interiorul pietei interne.
Beneficiarii liberei circulatii a persoanelor
Acestia sunt prevazuti in TFUE, dar si in Directiva 2004\38\CE.
1. Lucratorii
Acestia reprezinta persoanele care exercita o activitate economica in interiorul pietei
interne. Activitatea economica reprezinta acea activitate remunerata pe care o persoana o
exercita in numele si in contul unei persoane si, de asemenea, sub supravegherea acesteia.
Art. 45 TFUE prevede obligativitatea eliminarii oricarei discriminari pe motiv de cetatenie
intre lucratorii statelor membre in ceea ce priveste incadrarea in munca, remunerearea si
celelalte conditii de munca.
Lucratorii beneficiaza de urmatoarele drepturi:
-

De a accepta oferte reale de incadrare in munca

De a circula liber pe teritoriul statelor membre in vederea gasirii unui loc de munca
Dreptul de sedere intr-un stat membru pentru a desfasura o activitate salarizata
Dreptul de a ramane pe teritoriul unui stat membru dupa ce a fost incadratat in munca
in acel stat
Lucratorii se pot incadra in doua marii categorii:
a. Lucratori salariati
b. Lucratori independenti
Lucratorii independenti beneficiaza de libera circulatie si de dreptul de stabilire pe teritoriul
unui stat membru in vederea exercitarii unei activitati economice independente.
2. Membrii de familie
Ne referim la membrii de familie ai lucratorilor salariati sau independenti. Acestia pot
fi cetateni europeni sau cetateni ai unui stat tert.
Directiva 2004\38\CE defineste membrii de familie ca fiind:
o Sotul
o Partenerul cu care exista un parteneriat conform normelor legale din statul respectiv
o Descendentii in varsta de cel mult 21 de ani sau care se afla in directa ingrijire a
sotului sau a partenerului
o Ascendentii care se afla in ingrijirea sotului sau a partenerelui.
3. Persoanele juridice
In conditiile in care se prevede ca acestea beneficiaza de aceleasi drepturi ca si
persoanele fizice daca sunt constituite in mod legal pe teritoriul unui stat membru. In tratat,
persoanele juridice poarta denumirea de societati care reprezinta societatile constituite in
conformitate cu dispozitiile legislatiei civile sau comerciale dintr-un stat, inclusiv societatile

40

cooperative si alte persoane juridice de drept public sau privat, cu exceptia celor fara scop
lucrativ.
La nivelul Uniunii Europene, in materia liberei circulatii a persoanelor s-a creat un tip
de societate proprie, numita societate europeana, care insa nu s-a bucurat de foarte mare
succes, in prezent urmand a se modifica legisatia de constituire a unei societati europene. De
asemenea, la nivelul Uniunii Europene functioneaza si grupurile de interes economic pentru
care se prevede ca pot beneficia de libera circulatie in anumite conditii strict prevazute de acte
de drept derivate.
Aspecte privind libera circulatie a persoanelor
Libera circulatie a persoanelor a fost acordata initial lucratorilor care beneficiaza de
drepturi distincte in ceea ce priveste deplasarea, sederea si stabilirea pe teritoriul unui alt stat
membru in vederea exercitarii unei activitati economice, salariate sau independente.
Totodata, legiuitorul european a prevazut norme distincte in ceea ce priveste dreptul de
stabilire intr-un alt stat membru al resortisantilor unui stat membru care presupune accesul la
activitati independente si exercitarea acestora, precum si constituirea si administrarea
intreprinderilor, in special a societatilor.
In vederea punerii in aplicare a libertatii\dreptului de stabilire, Parlamentul European
si Consiliul pot adopta o serie de directive care sa garanteze exercitarea si aplicarea efectiva a
acestui drept. Totodata, pentru a facilita accesul la activitati independente, tratatul prevede
obligativitatea adoptarii unor directive distincte in domeniul recunoasterii calificarilor
profesionale (de exemplu, Directiva 2005\36\CE).
In ceea ce priveste exercitarea dreptului de stabilire de catre societati ca persoane
jurdice, art. 54 TFUE prevede ca orice societate constituita in conformitate cu legislatia unui
stat membru si avand sediul social, administratia centrala sau locul principal de desfasurare a
activitatii in cadrul Uniunii este asimilata unei persoane fizice resortisante a unui stat
membru. Sediul principal al unei societati poate fi caracterizat fie prin infiintarea unei
societati a unui cabinet sau a unui birou, fie prin transferul sau deplasarea unui sediu principal
preexistent. Sediul secundar al unei societati presupune existenta intr-un stat membru al
Uniunii a unui sediu principal preexistent, care se va putea deplasa pe teritoriul altor state
membre. Asemenea sedii secundare pot fi agentiile, sucursalele sau filialele.
Libera circulatie a serviciilor
Libera circulatie a serviciilor sau libertatea de a presta servicii poate fi definita ca
reprezentand dreptul de a oferi servicii persoanelor fizice sau juridice care isi au resedinta pe
teritoriul altor state membre, avand ca baza pentru societati un sediu amplasat pe teritoriul
unui stat membru, fie ca este principal sau secundar. Localizarea prestarii de servicii
contribuie la determinarea caracterului transfrontalier sau netransfrontalier, care conduce la
randul lui la incadrarea prestarii de servicii in prevederile de dreptul Uniunii Europene
aplicabile acestui domeniu. Localizarea prestatiei s-ar putea baza pe determinarea prestatiei
caracteristice a serviciului, care determina la randul ei regula de drept aplicabila in caz de
conflict intre norma de drept aplicabila. Baza legala privind libera circulatie a serviciilor este
reprezentata de art. 56 62 TFUE, Directiva 2006/23/CE privind serviciile prestate in cadrul
pietei interne a Uniunii Europene, izvor de drept derivat si jurisprudenta Curtii de Justitie a
Uniunii Europene. Conform tratatului, reprezinta servicii acele prestatii furnizate in mod
41

obisnuit in schimbul unei remuneratii, in masura in care nu sunt reglementate de dispozitii

privind libera circulatie a marfurilor, persoanelor sau capitalurilor. Serviciile cuprind
urmatoarele tipuri de activitati:
- activitati cu caracter industrial
- activitati cu caracter comercial
- activitati artizanale
- activitati prestate in cadrul profesiilor liberale
Beneficiarii liberei circulatii a serviciilor sunt, ca regula, aceiasi ca si la libera
circulatie a persoanelor, numai ca, in acest caz, trebuie avuti in vedere atat destinatarii, cat si
prestatarii/prestatorii unui serviciu.
Aspecte privind exercitarea liberei circulatii a serviciilor
Art. 57 TFUE prevede faptul ca prestatorul poate sa isi exercite activitatea si cu
caracter temporar, in cadrul unui alt stat membru, in aceleasi conditii ca si cetatenii proprii ai
statului respectiv. De altfel, Directiva 2006/123/CE prevede in domeniul de aplicare ratione
materie ca aceasta are in vedere prestarea de servicii atat in cadrul dreptului de stabilire, cat si
cu caracter temporar. De asemenea, directiva obliga statele membre la simplificarea
procedurilor administrative privind prestarea de servicii prin instituirea unui ghiseu unic
(punct de contact unic) care sa faciliteze prestarea de servicii de catre un resortisant dintr-un
alt stat membru. In doctrina, libertatea de a presta servicii a fost caracterizata ca libertate cu
caracter activ / libertate activa si libertate cu caracter pasiv/ libertate pasiva, in functie de
deplasarea prestatorului si/sau a destinatarului unui serviciu. Prin definitie, prestatorul se
adreseaza beneficiarilor/ clientilor unui serviciu care nu sunt rezidenti in statul sau de
stabilire; asadar, pot fi incidente atat legislatia statului membru de stabilire a prestatorului cat
si legislatia statului membru de resedinta/ stabilire a destinatarului/ beneficiarului/ clientului
unui serviciu. In acest caz, prestarea de servicii are un caracter activ si presupune deplasarea
prestatorului unui serviciu catre destinatarul acestuia.
In cazul liberei prestari de servicii pasive are loc o deplasare a beneficiarului/
destinatarului/ clientului unui serviciu, prestatorul aflandu-se astfel in pasivitate, iar contractul
este guvernat de legea statului de stabilire a prestatorului. Conform jurisprudentei Curtii de
Justitie a Uniunii Europene, in toate aceste situatii nu trebuie sa se ajunga la o discriminare in
functie de cetatenia prestatorului, respectiv a beneficiarului unui serviciu. Principiul
nediscriminarii obliga statele membre sa acorde un tratament egal ca si propriilor cetateni
prestatorilor si beneficiarilor unui serviciu. De asemenea, orice prestare de servicii trebuie sa
se realizeze cu respectarea normelor de drept ale Uniunii Europene privind protectia
consumatorilor. Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene, respectiv Curtea de Justitie a
Uniunii Europene a stabilit prin jurisprudenta sa, reguli aplicabile prestarii de servicii atat in
cadrul dreptului de stabilire cat si cu caracter temporar. (Hotararea Gebhard C-55/94) Dupa
cum se poate observa din jurisprudenta Curtii de Justitie, prestarea de servicii este strans
legata de libera circulatie a persoanelor, aplicandu-li-se reguli comune.
Exceptii de la libera circulatie a persoanelor si serviciilor
Aceste exceptii sunt prevazute atat pe cale legislativa, cat si pe cale jurisprudentiala.
Trebuie precizat ca tratatele au exclus de la libera circulatie a lucratorilor a activitatior
specifice administratiei publice a unui stat membru. Totodata, art. 45 TFUE prevede faptul ca
42

libera circulatie a lucratorilor poate fi restrictionata pe motive de ordine publica, siguranta

publica si sanatate publica. Potrivit art. 52 din TFUE, aceleasi restrictii (ordine publica,
sanatate si siguranta publica) pot fi aduse si in cadrul dreptului de stabilire.
Ca regula generala, orice restrictie adusa liberei circulatii a unei persoane trebuie sa se
bazeze in principal pe conduita individuala a persoanei si pe amenintarea reala si efectiva pe
care aceasta conduita o poate aduce unui interes fundamental al societatii. Directiva
2004/38/CE a prevazut in mod explicit temeiurile legale aplicabile in cazul restrangerii
dreptului la libera circulatie acordat cetatenilor europeni si membrilor acestora de familie.
Libera circulatie a persoanelor
Exceptii:
1. Exceptii legale (stabilite prin legislatia primara si cea derivata). Limitele aduse
principiului liberei circulatii a persoanelor si serviciilor se clasifica in:
-limitele instituite prin masuri stabilite in functie de natura sau caracteristicile unor
activitati profesionale (in temeiul acestora, statele membre pot rezerva desfasurarea unor
activitati numai persoanelor carora le apartin, ex. nu pot lucra in armata, serviciilor speciale)
-limitele stabilite prin masuri care au fost instituite cu luarea in considerare a conduitei
resortisantilor statelor membre. Acestea indreptatesc statele membre sa refuze intrarea,
respectiv sederea persoanelor de cetatenie straina pe teritoriul lor, refuz care poate fi justificat
de acele motive care tin de ordinea publica, securitatea si sanatatea publica. Este vorba de
acele masuri instituite impotriva unor cetateni care prin conduita pe care o au se fac vinovati
de incalcarea ordinii publice, astfel se instituiesc masuri de restrictionare a dreptului de
circulatie.
2. Exceptii jurisprudentiale. Instanta de la Luxemburg a hotarat ca motive imperative de
interes general pot justifica instituirea unor restrictii privitoare la exercitarea libertatilor
consacrate prin TFUE. Aceste motive imperative de interes general se refera la:
-eficacitatea controalelor fiscale
-coerenta sistemului fiscal (sa existe posibilitatea de a urmari astfel de evolutii)
-asigurarea comunicarii adecvate intre medici si pacienti, precum si intre autoritatille
administrative, respectiv organismele profesionale.
-protectia sanatatii publice
Toate acestea limiteaza, restrictioneaza, dreptul persoanelor fizice sau juridice la libera
circulatie.
Libera circulatie a capitalurilor
Notiune: circulatia capitalurilor este constituita din acele operatiuni financiare care vizeaza
investirea capitalurilor, nu remunerarea unui serviciu. Prin aceasta, libera circulatie a
capitalurilor se deosebeste de libera circulatie a platilor, aceasta din urma reprezentand contra
prestatii in cadrul unor tranzactii principale.
Sediul materiei: distingem intre izvoarele primare si cele derivate.
Izvoarele primare: libera circulatie a capitalurilor a fost reglementata prin Tratatul de la
Roma din 1957-1958, acelasi prevederi au fost preluate prin Tratatul de la Maastrich din
1992, la care se adaug Tratatul de la Lisabona. Potrivit Tratatului de la Lisabona, art. 63 si art.
66 din TFUE, toate restrictiile privind circulatia capitalurilor intre statele membre, precum si
43

intre statele membre si statele terte sunt interzise. Aceste prevederi au un efect direct intre
statele membre neavand un astfel de efect direct in raporturile dintre statele membre si statele
terte, deoarece Consiliul poate adopta unele masuri referitoare la circulatia capitalurilor,
avand destinatie sau provenind din statele terte, chiar in conditiile in care aceste masuri
reprezinta un regres in domeniu.
Domenii:
1. Investitiile realizate in scopul constituirii sau dezvoltarii unei societati comerciale sau a
unei sucursale.
2. Investitiile imobiliare
3. Operatiunile cu privire la titlurile cotate si necotate la bursa
4. Imprumuturile pe termen mediu si lung
5. Emisiunea de actiuni si de obligatiuni pe piata statelor membre
6. Circulatia de capitaluri in interes personal (ex. imprumuturi, donatii, succesiuni, transfer
de economii dintr-un stat membru in altul)
7. Varsamintele in conturi curente
8. Incheierea contractelor de depozit in strainatate
9. Investitiile in bonurile de tezaur
10. Importul sau exportul mijloacelor de plata
11. Daunele interese si altele
Libera circulatie a capitalurilor presupune un tranfer de valori dintr-un stat membru in altul
sau in cadrul aceluiasi stat catre un nerezident insa, operatiunea respectiva avand caracter
autonom.
Izvoarele derivate:
Ex. Directiva 921/1960 (pune in aplicare prevederile art. 67 CEE) prin care au fost
liberalizate investitiile directe, abrogata de Directiva 86/1966 prin care au fost liberalizate
operatiunile de achizitionare a actiunilor si obligatiunilor care nu erau cotate la bursa.
Directiva 88/1961 prin care s-a realizat liberalizarea concreta a circulatiei capitalurilor.
Libera circulatie a platilor
Art. 63 din TFUE precizeaza faptul ca sunt interzise atat masurile restrictive privind
circulatia capitalurilor, cat si orice alte ingradiri referitoare la platile intre statele membre,
precum si intre statele membre si statele terte.
Fiecare stat membru se angajeaza sa autorizeze in moneda tarii din Uniune/ Comunitate
unde este stabilit creditorul sau beneficiarul, platile aferente schimbului de marfuri, servicii si
de capitaluri, precum si sa permita transferul de capitaluri si de salarii.
Exceptii:
-statele membre sunt abilitate sa aplice numai acele dispozitii pertinente ale legislatiilor
lor fiscale existente la sfarsitul anului 1993.
-art. 65 din TFUE permite adoptarea masurilor necesare pentru a impiedica incalcarea
legilor si a regulamentelor indeosebi in materie fiscala sau in domeniul supravegherii
prudentiale a institutiilor financiare.
Clauzele de salvgardare:
Consiliul poate adopta unele masuri referitoare la libera circulatie a capitalurilor intre
statele membre si statele terte, masuri care se constituie intr-un real regres in dreptul
44

comunitar privitor la liberalizarea circulatiei capitalurilor, implicand investitii directe si care

au drept destinatie, ori provin din state terte.
Drept concurential din spatiul UE
-Aspecte generale1) Continutul dreptului concurential al UE
Este un drept relativ autonom si specific si se orienteaza in jurul a 2 axe principale:
a) regulile care se adreseaza intreprinderilor
b) reguli care vizeaza conduita statelor membre sau a autoritatilor publice.
Intreprindere= orice entitate care desfasoara o activitate economica intr-un sens larg
(productie, comert, servicii, investitii), indiferent daca entitatea in cauza este persoana fizica
sau juridica, dar trebuie sa aiba capacitatea de a dobandi drepturi si de a-si asuma obligatii in
cadrul concurential al UE.
Asociatii de intreprinderi= nu sunt definite ca atare, insa elementele care ar putea
caracteriza aceste entitati se pot circumscrie modului liber de constituire, fara existenta
vreunei relatii de subordonare, fapt care implica autonomia formala si operationala a
membrilor lor si, prin urmare, mentinerea statutului initial.
Practici anticoncurentiale= acte precum:
- acorduri comerciale colective exclusive intervenite intre producatorii nationali si
cumparatori;
- acorduri de adaptare a preturilor de import la nivelul preturilor nationale;
- acordurile de impartire a pietelor si a surselor de aprovizionare;
- practicile de reducere colectiva a cifrei de afaceri dintr-un stat, cresteri simultane de preturi,
restrictii privind importurile, interdictii ori restrictii privind exporturile (fixare de cote de
export) ;
- rabaturile de preturi;
- promisiunile de a nu contesta validitatea breveturilor.
Practici concertate= acele forme de coordonare intervenite intre intreprinderi care
inlocuiesc cu buna stiinta riscul concurentei cu o cooperare practica intre acestea conducand
la conditii de concurenta care nu corespund conditiilor normale de piata.
Reguli care se adreseaza intreprinderilor:
Se bazeaza pe 3 piloni:
1) Interzicerea intelegerilor: art. 101 TFUE
Potrivit art. 101 alin (1) sunt incompatibile cu piata comuna:
- acordurile dintre intreprinderi;
- deciziile asociatiilor de intreprinderi;
- practicile concertate care pot afecta comertul dintre state si care au drept obiect ori produc
efect impiedicare, restrangerea ori distorsionarea in cadrul pietei comune.

Art. 101 se refera in special la situatiile in care:

direct sau indirect sunt fixate preturile de vanzare sau de cumparare ori sunt fixate alte
conditii comerciale;
se limiteaza ori sunt controlate productia, pietele, dezvoltarea tehnica ori investitiile;
45

situatia in care se impart pietele ori sursele de aprovizionare;

se aplica unele conditii diferite tranzactiilor echivalente cu alti parteneri comerciali,
situandu-i in acest fel intr-un dezavantaj concurential;
incheierea de contracte este facuta dependent de acceptarea de catre celelalte parti a unor
obligatii suplimentare care, prin natura lor sau potrivit uzantelor comerciale, nu au nicio
legatura cu astfel de contracte.
Sunt nule orice astfel de acorduri sau decizii interzise conform tratatului.
Sunt inaplicabile prevederile tratatului in cazul:
o sunt inaplicabile acordurilor sau categoriilor de acorduri dintre intreprinderi, deciziilor sau
categoriilor de decizii ale asociatiilor de intreprinderi;
o oricarei practici concertate care contribuie la perfectionarea productiei si distribuirii de
marfuri ori lapromovarea progresului tehnic si economic, cat timp urmeaza sa se aloce
consumatorilor o parte echitabila a beneficiilor ce rezulta si care:
- nu impun intreprinderilor in cauza restrictii care nu sunt indispensabile prin
realizarea acestor obiective;
- nu dau posibilitatea intreprinderilor in cauza de a elimina concurenta privitoare la o
parte substantiala a produselor in discutie.
2) Interzicerea "abuzului" de pozitii dominante: art. 102 TFUE
Este incompatibil cu piata comuna orice abuz de pozitie dominanta intervenit din partea unuia
sau a mai multor intreprinderi in cadrul pietei comune ori pe o parte substantiala a acesteia in
masura in care afecteaza comertul dintre statele membre.
Abuzul consta in:
impunerea in mod direct sau indirect a unor preturi de vanzare sau de cumparare
neechitabile, respectiv a unor conditii comerciale incorecte;
limitarea productiei, a pietei de desfacere ori a dezvoltarii tehnice cu prejudicierea
beneficiarului;
aplicarea unor conditii diferite tranzactiilor echivalente incheiate cu alti parteneri
comerciali situandu-i in acest fel intr-un real dezavantaj concurential;
determinarea incheierii de contracte sub conditia acceptarii decatre celelalte parti a unor
obligatii suplimentare care, prin natura lor sau potrivit unor uzante comerciale, nu au
legatura cu obiectul acestor contracte.
Conditiile in care se aplica art. 102:
- existenta unei pozitii dominante pe piata comuna sau pe o parte substantiala a acesteia;
- implicarea uneia sau mai multor intreprinderi;
- necesitatea unei relatii de cauzalitate intre abuz si pozitia dominanta.
3) Controlul prealabil al operatiunilor de concentrare, care nu figureaza in tratate.
- e fundamentat in Regulamentul nr. 139/2004 privind controlul concentrarilor economice
intre intreprinderi

46

Variante de subiecte: TOT ce s-a predat

1) Personalitatea juridica a UE
2) competentele UE
3) Principiile
4) Procedura ordinara
5) Procedurile speciale
6) Controlul actelor UE
7) Actiunea in anulare
8) Actiunea in carenta
9) Procedura de infringement
10) Actiunea in interpretare
11) Regimul importurilor
12) Regimul exporturilor
13) Libertatile de circulatie : marfuri, servicii, capitaluri etc
14) Uniunea vamala
15) Capitaluri si plati
16) Elemente de drept concurential

47