tratatele institutive ale Comunitatilor Europene nu contineau dispozitii cu privire la

principiile care stau la baza lor, pentru prima data fiind mentionate un numar de
cinci principii esentiale ale Comunitatii Europene in 1973, prin adoptarea de catre
Conferinta sefilor de stat sau de guvern de la Copenhaga a documentului intitulat
Documentul privind identitatea europeana. Cele cinci principii enuntate in acest
document: respectarea diversitatii culturale, domnia legii, democratia, respectarea
drepturilor omului si justitia sociala, au fost apoi reluate in preambulul AUE, in
Tratatul de la Maastricht[1] si in tratatele ulterioare asupra UE, precum si in
Proiectul de Tratat asupra Constitutiei Uniunii Europene[2].
Ele au fost recunoscute ca valori fundamentale ce stau la baza UE si de catre Curtea
de Justitie[3] care a precizat ca in conformitate cu jurisprudenta Curtii, principiile
fundamentale reafirmate in preambulul AUE sunt recunoscute de dreptul
comunitar.
a) Principiul domniei legii (statului de drept) potrivit caruia Uniunea Europeana
este o comunitate de drept[4] in care este asigurata domnia legii, respectarea
drepturilor fundamentale, in care autoritatile publice se subordoneaza fata de lege
si exista un control juridic ce garanteaza respectarea acestor legi.
Respectarea normei de drept comunitar este asigurata de Curtea Europeana de
Justitie cu concursul judecatorului national.
b) Principiul respectarii drepturilor fundamentale potrivit caruia Uniunea respecta
drepturile fundamentale astfel cum sunt garantate de Conventia europeana
pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, semnata pe 4
noiembrie 1950, si astfel cum rezulta din traditiile constitutionale comune statelor
membre, ca principii generale de drept comunitar[5]. In actiunea lor, institutiile
comunitare sunt obligate sa respecte aceste drepturi fundamentale. Pentru intarirea
protectiei drepturilor si intereselor nationalilor statelor membre a fost introdusa,
prin Tratatul asupra UE, notiunea de cetatenie europeana, dezvoltata ulterior prin
Tratatele de la Amsterdam si Nisa.
c) Principiul democratiei (al democratiei reprezentative) constand in dreptul
cetatenilor de a participa la gestionarea afacerilor publice prin intermediul unor
reprezentanti alesi.
Cresterea continua a rolului Parlamentului European si transformarea
acestuia intr-un organ de decizie alaturi de Consiliu (care, fiind format din membrii
ai executivelor nationale, nu este supus unui veritabil control democratic) a dat
eficienta acestui principiu.
d) Principiul justitiei sociale. Tratatul instituind CEE dedica mai multe texte
reglementarii politicii sociale, precizand ca unul dintre obiectivele Comunitatii l-a
constituit realizarea justitiei sociale[6]. Principiul este consacrat ca atare pentru
prima data in Carta comunitara a drepturilor sociale ale lucratorilor adoptata de
catre Consiliul European de la Strasbourg din decembrie 1989, ce a fost inclusa apoi
in Tratatul de la Amsterdam, dispozitiile sale devenind obligatorii pentru toate
statele membre ale UE. In realizarea acestui principiu se prevad: libera circulatie a
persoanelor, protectia sociala si garantarea unui nivel de trai corespunzator pentru
toti resortisantii UE, combaterea oricarei forme de discriminare in domeniul ocuparii

fortei de munca, garantarea, pe teritoriul statelor statelor membre, a drepturilor

lucratorilor, a securitatii lor si a mediului de lucru, prevenirea si combaterea
rasismului si xenofobiei, precum si respectarea egalitatii intre sexe la locul de
munca.
e) Principiul pluralismului cultural. Prin Tratatul de la Maastricht se prevede ca nu
trebuie sa se aduca nici o atingere identitatii nationale a statelor membre, ci trebuie
sa respecte diversitatea culturala a acestora.
Introducerea acestei prevederi a fost determinata de criticile potrivit carora Uniunea
se indeparteaza de cetatean, transferul de competente de la nivel statal la nivel
comunitar tinzand sa uniformizeze valorile nationale si sa le piarda identitatea.
Pe de alta parte, o astfel de prevedere este si un mesaj adresat statelor
candidate, in sensul recunoasterii caracterului democratic al sistemelor de
guvernamant ale statelor membre.
In realizarea acestui principiu, pentru a sublinia importanta si atentia
acordate culturii la nivel comunitar, au fost demarate, in asociere cu statele
candidate la aderare, o serie de proiecte culturale (Ariane, Kaleidoscope, Raphael).
2. Principii referitoare la structura institutionala
F
principii institutionale

Comunitatile Europene au fost dotate, inca de la constituirea lor, cu un

sistem institutional mult mai complex si mai evoluat decat al altor organizatii
internationale. Acest sistem institutional, desi a suferit de-a lungul timpului o serie
de modificari, a ramas, in linii generale, acelasi cu cel de la constituirea
Comunitatilor si dupa infiintarea Uniunii Europene, care le-a inglobat.
Astfel, Uniunea europeana este dotata cu cinci institutii fundamentale:
-

Comisia Europeana organul executiv al Uniunii;

Consiliul UE organ legislativ dar si titular al puterii executive, care

actioneaza pe baza propunerilor Comisiei;
Parlamentul European initial cu rol consultativ, insa in ultimul timp
rolul acestuia a crescut simtitor, devenind un partener egal Consiliului in luarea
deciziilor;
Curtea Europeana de Justitie organ jurisdictional investit cu atributii
de interpretare a actelor comunitare si a tratatelor institutive, in caz de conflict
juridic;
-

Curtea de Conturi institutie cu rol de control financiar.

Aceasta structura institutionala este completata cu o serie de alte organe

comunitare precum Comitetul economic si social, Comitetul regiunilor etc. Fiecare
dintre aceste institutii si organe actioneaza in limitele atributiilor ce le-au fost

conferite prin tratate.

Pornind de la jurisprudenta Curtii de Justitie, doctrina[7] a
identificat patru principii referitoare la structura institutionala: principiul
reprezentarii intereselor, principiul echilibrului institutional, principiul autonomiei
institutiilor si principiul colaborarii loiale dintre institutii.
a) Principiul reprezentarii intereselor. Sistemul de organizare a celor trei
Comunitati Europene a fost conceput nu prin raportare la principiul separatiei
puterilor (ca in cazul celor mai multe organizatii internationale), ci dupa principiul
reprezentarii intereselor, in sensul ca fiecare institutie comunitara este purtatoarea
unui interes specific in limitele caruia actioneaza in cadrul procesului decizional.
Astfel, Curtea de Justitie asigura respectarea dreptului, Consiliul este institutia prin
care statele membre intervin in functionare Uniunii Europene, Comisia reprezinta
interesul general, iar Parlamentul European este reprezentantul popoarelor statelor
membre.
Procesul decizional este astfel conditionat de o serie de interese, ceea ce
face ca in fiecare domeniu in care intervine reglementarea comunitara sa existe o
procedura proprie de decizie, in functie de interesele implicate.
Fiecareia dintre institutiile Uniunii ii revine in exclusivitate sau numai in
parte una dintre functiile procesului decizional: initiativa, decizie, consultare sau
control.
b) Principiul echilibrului institutional. Acest principiu este strans legat de
principiul reprezentarii intereselor si presupune exercitarea de catre fiecare
institutie a competentelor proprii cu respectarea competentelor celorlalte institutii.
Pentru asigurarea acestui echilibru este necesara pastrarea si consolidarea
conceptiei din tratatele institutive cu privire la locul si rolul fiecarei institutii, aceasta
fiind garantia functionarii eficiente a fiecarei institutii si a intregii Uniuni in
ansamblu. Principiul interzice orice transfer sau delegare de atributii de la o
institutie la un organism extern sau catre o alta institutie comunitara, pentru a nu
se modifica echilibrul interinstitutional.
c) Principiul autonomiei institutiilor. In cadrul atributiilor ce le-au fost
conferite, institutiile Uniunii Europene au posibilitatea de a se organiza intern in
mod liber. Prin consacrarea acestui principiu este protejata aceasta libertate de
organizare interna impotriva atingerilor pe care i le-ar putea aduce statele membre.
Curtea de Justitie i-a stabilit insa acestui principiu si anumite limite, pentru a
se evita ca, prin folosirea autonomiei, o institutie sa perturbe functionarea altor
institutii comunitare. Astfel, in aplicarea acestui principiu nu se poate aduce
atingere echilibrului institutional sau repartizarii competentelor intre Uniune si
statele membre si nici nu se poate deroga de la regulile prevazute in Tratate cu
privire la functionarea unei institutii.
d) Principiul colaborarii loiale intre institutii. Nici Tratatele institutive ale
Comunitatilor Europene si nici Tratatele asupra Uniunii Europene nu consacra
principiul colaborarii loiale dintre institutii, insa Curtea de Justitie a interpretat
articolul 5 din Tratatul CEE (preluat si in tratatele ulterioare)[8], in sensul ca acesta
creeaza o obligatie de colaborare loiala intre statele membre si institutiile
comunitare. Tratatele reglementeaza o serie de cazuri de colaborare

interinstitutionala, mai ales in domeniul decizional, si, in completarea tratatelor,

pentru a acoperi situatiile nereglementate de ele, institutiile comunitare pot, in baza
principiului colaborarii loiale, sa incheie o serie de acorduri.
In virtutea acestui principiu, institutiile sunt obligate sa-si respecte reciproc
competentele si sa stabileasca proceduri menite sa asigure buna desfasurare a
procesului decizional.
3. Principii referitoare la raporturile dintre Uniune si statele
membre
F
raporturile dintre Uniune si statele membre

a) Principiul cooperarii (al solidaritatii) care i-si are radacinile in acelasi

articol 5 din Tratatul CEE, este un principiu definitoriu pentru relatiile dintre Uniune
si statele sale membre. Fara solidaritatea membrilor sai, Uniunea nu ar fi ajuns la
nivelul de integrare la care este astazi.
Potrivit acestui principiu, statelor membre le revine sarcina de a oferi Uniunii
toate informatiile necesare pentru atingerea obiectivelor stabilite prin Tratat. La
randul lor, institutiile europene trebuie sa informeze statele membre cu privire la
evolutiile comunitare, cu privire la realizarile si nerealizarile comunitare.
Aceasta cooperare se realizeaza prin furnizarea unor informatii economice,
comerciale, administrative sau de alta natura ori prin indeplinirea unor atributii
complementare de catre institutiile Uniunii in sprijinul statelor membre sau de catre
statele membre in sprijinul institutiilor comunitare.
b) Principiul repartizarii competentelor. Potrivit art. 5 al Tratatului de
instituire a Comunitatii Europene (fost CEE)[9], astfel cum a fost modificat prin
Tratatul de la Maastricht, Comunitatea actioneaza in limitele competentelor care ii
sunt conferite si a obiectivelor care ii sunt fixate prin prezentul tratat.
In domenii care nu tin de competenta sa exclusiva, Comunitatea nu
intervine, potrivit principiului subsidiaritatii, decat si in masura in care obiectivele
actiunii proiectate nu pot fi realizate intr-o maniera corespunzatoare de catre statele
membre si deci ele pot fi, avand in vedere dimensiunile sau efectele actiunii
proiectate, mai bine realizate la nivel comunitar.
Actiunea comunitatii nu exclude ceea ce este necesar pentru a atinge
obiectivele prezentului tratat.
Reiese de aici ca repartizarea competentelor intre Uniune si statele membre
se realizeaza cu luarea in considerare a trei principii: principiul atribuirii
competentelor, principiul subsidiaritatii si principiul proportionalitatii.

F
atribuirea competentelor

b.1. Principiul atribuirii competentelor. Functionarea Uniunii si a Comunitatilor

Europene presupune stabilirea si transferul de competente de la statele membre la
institutiile si organele comunitare, indeosebi in domeniile si sectoarele vizate de
integrarea comunitara.
Nefiind o federatie, Uniunea Europeana nu cunoaste sistemul clasic al
statelor federale de atribuire a competentelor, unde sunt clar delimitate atributiile
ce apartin institutiilor federale si cele ale statelor membre.
La nivelul Uniunii Europene (mai ales in domeniul legiferarii), se disting trei
categorii de competente:
- competente rezervate statelor membre, pe care acestea le exercita
individual si fara ingradiri, competente neatribuite Uniunii;
- competente concurente, in cadrul carora statele membre isi pastreaza
dreptul de legiferare in masura in care institutiile comunitare nu au intervenit in
domeniile respective. Exercitarea competentelor concurente se realizeaza cu
respectarea principiului preemptiunii comunitare in sensul ca, odata ce intervine
autoritatea comunitara, competenta statala este exclusa;
- competente exclusive, ce apartin numai Comunitatii Europene, cu
excluderea oricarei interventii a statelor membre. Tratatele referitoare la Comunitati
si la Uniune nu stabilesc in mod categoric si limitativ aceste competente, insa
Curtea de Justitie a stabilit ca Uniune Europeana dispune de competente exclusive
in doua domenii: politica comerciala comuna (art.113 din Tratatul CEE) si
conservarea resurselor biologice ale marii (art. 102 din Actul de aderare din 1972).
O problema care s-a ridicat a fost aceea daca Comunitatea dispune doar de
acele competente atribuite in mod explicit prin Tratat, sau poate sa-si extinda aria
de actiune si la alte domenii ce nu i-au fost rezervate de la inceput. Cum Tratatul nu
contine o lista a competentelor Comunitatii si nu ofera o teorie completa a acestor
competente, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene este cea care a dat
raspunsul la aceasta problema, consacrand in jurisprudenta sa teoria puterilor
implicite (cu aplicabilitate mai ales in domeniul relatiilor externe), potrivit careia
Comunitatea dispune de competentele necesare realizarii obiectivelor rezultate din
competentele expres prevazute in Tratat. Ca atare, competentele comunitare pot fi
ajustate pentru a se realiza obiectivele mentionate explicit.
F
subsidiaritate

b.2. Principiul subsidiaritatii[10] - este un corolar al principiului atribuirii de

competente ce se aplica numai domeniilor ce nu tin de competenta exclusiva a
Uniunii si in virtutea caruia Uniune Europeana nu va interveni in aceste domenii

decat in masura in care obiectivele actiunii avute in vedere nu pot fi realizate,

datorita dimensiunilor sau efectelor proiectate, de o maniera satisfacatoare de catre
statele membre, insa pot fi realizate mai bine la nivel comunitar.
Regula deci, in aceste domenii, o constituie competenta de principiu a
statelor membre, exercitarea competentelor de catre Uniune constituind exceptia.
Conceptul de subsidiaritate isi are originea in doctrina catolicismului
european clasic, avand rolul de a ameliora si echilibra relatiile dintre diferitele
grupuri sociale, si afirma principiul potrivit caruia colectivitatile mari nu trebuie sa
intervina la nivelul colectivitatilor mici decat in probleme ce pot fi solutionate mai
bine la nivelul colectivitatii superioare. El a fost preluat, de o maniera implicita, in
Tratatele institutive ale Comunitatilor Europene, fiind apoi mentionat explicit in
Tratatul de la Maastricht si apoi dezvoltat prin Tratatul de la Amsterdam, care
contine si un Protocol cu privire la aplicarea acestuia. Potrivit acestui Protocol,
principiul subsidiaritatii da orientare in privinta modului in care competentele
Comunitatii trebuie exercitate la nivel comunitar, fiecare institutie comunitara
avand obligatia sa vegheze la respectarea principiului subsidiaritatii.
Aplicarea acestui principiu trebuie sa se faca prin raportari la obiectivele
Uniunii, el permitand largirea competentelor acesteia, atunci cand imprejurarile o
cer, dar si restrangerea acestor competente cand ele nu se justifica.
Interpretarea principiului subsidiaritatii si garantarea respectarii lui revin
Curtii de Justitie. Prin aplicarea lui se urmareste respectarea identitatii nationale a
statelor membre, prezervarea competentelor nationale, precum si apropierea de
cetateni a procesului decizional.
F
proportionalitate

b.3. Principiul proportionalitatii. Alineatul final al art. 5 din TCE prevede ca

actiunea Comunitatii nu trebuie sa depaseasca ceea ce este necesar pentru
realizarea obiectivelor din tratat.
Potrivit acestui principiu dezvoltat mai ales in jurisprudenta Curtii de Justitie,
masurile adoptate de institutiile comunitare trebuie sa fie proportionale sau
necesare pentru realizarea obiectivelor vizate prin competenta acordata
institutiei[11].
Aceasta proportionalitate trebuie avuta in vedere atat in ceea ce priveste
competentele exclusive ale UE, cat si in ceea ce priveste competentele concurente.
Prin consacrarea si aplicarea acestui principiu se urmareste evitarea unor
excese ale interventiei institutiilor comunitare (ale birocratiei comunitare, dincolo de
ceea ce este necesar, dincolo de obiectivele si competentele ce le sunt conferite.