Sectiunea III : Proba raportului juridic concret

Subsectiunea I: Consideratii generale

1.Acceptiuni ale termenului proba: Proba actiunea de stablire a existentei sau
inexistentei obligatiilor partilor. 2 acceptiuni:a) mijlocul prevazut de lege prin care
se poate dovedi un rap jur concret. Art 1170C.civ prevede ca dovada se poate face
prin inscrisuri, martori, prezumtii si marturisirea unei parti. A doua acceptiune este
aceea de fapt probator, adica un fapt material care, odata dovedit printr-un mijloc de
proba, este folosit, la randul sau, pentru a dovedi un alt fapt material, determinant in
solutionarea pricinii. D acest pdv, faptele sunt de doua categorii: fapte principale
(facta probanda) si fapte probatorii (facta probantia), care nu constituie raportul
litigios, dar care contribuie la dovedirea existentei sau inexistentei acestuia.
2.Importanta probelor: Prin intermediul probelor, partile stabilesc in fata instantei
faptele juridice din care izvorasc drepturile ce le sunt contestate sau care se doresc
realizate pe calea procesului civil, iar din aceste fapte judecatorul desprinde apoi
existenta sau inexistenta drepturilor in litigiu.
1.3 Clasificarea probelor:
a) Probe judiciare si probe extrajudiciare (clasificare dupa cum ele se efectueaza in
fata instantei de judecata sau in afara acesteia).
b) Probe materiale si probe personale (dupa criteriul naturii lor)
Probele sunt materiale daca perceperea faptului se face cu ajutorul unui obiect
material.
Probele sunt personale daca faptul este relatat instantei de alte persoane, fie verbal,
fie scris. Probele personale pot fi pozitive (declaratii consmnate in inscrisuri sau
facute oral), negative sau de abtinere (lipsa la interogatoriu) si de rationament (in
cazul prezumtiilor legale si al celor simple)
c) Probe primare si probe secundare (dupa caracterul original sau derivat)
Probele primare implica un raport nemijlocit intre proba si fapt, precum un inscris
original, depozitia unui martor asupra unor fapte la care a asistat.
Probele secundare acelea care provin din a doua sau a treia sursa, cum ar fi copia
de pe un inscris, depozitia unui martor care a auzit faptul de la o alta persoana
Judecatorul va recurge la probele secundare numai in lipsa probelor primare.
d) Probe directe si probe indirecte: (in functie de criteriul subiectiv sau obiectiv de
la care se porneste)

O proba e directa daca judecatorul percepe faptele probatorii prin propriile simturi,
iar o proba e indirecta daca intre judecator si faptele probatorii se interpun martori,
inscrisuri.
e) Probe constand in rezultatul perceperii personale a faptelor de catre judecator si
probe constand in perceperea faptelor de alte persoane.
2.Obiectul si sarcina probei:
2.1. Obiectul probei este reprezentat de acele fapte juridice care tind la dovedirea
raportului juridic civil concret, anume actele juridice si faptele juridice si faptele
juridice in inteles restrans, care au creat, modificat sau stins raportul juridic
respectiv, ori care au determinat ineficacitatea sa, dand dreptul de a se cere anularea,
rezolutiunea sau rezilierea actului juridic.
Contractul, fapta licita cauzatoare de prejudicii, imbogatirea fara justa cauza, etc
sunt fapte juridice lato sensu care creeaza raporturi jurid. civile; cesiunea de
creanta, subrogatia, moartea, comasarea, divizarea sau dizolvara persoanelor
juridice, etc modifica raporturile juridice prin schimbarea creditorului sau, dupa caz,
a debitorului; plata, confuziunea, compensatia, remiterea de datorie cu
consimtamantul creditorului, etc sunt fapte care sting raporturile juridice; vicierea
consimtamantului uneia dintre parti la incheierea actului juridic, neexecutarea
obligatiei contractuale asumate,etc sunt fapte care determina sau po determina
ineficacitatea actelor respective.
Prin obiectul probei intelegem faptele juridice lato sensu din care izvorasc
drepturile si obligatiile cu privire la care partile se afla in litigiu. Obiectul probei
inglobeaza o mare diversitate de fapte juridice, insa nu include dreptul subiectiv
invocat si, in principiu, nici norma juridica aplicabila in speta iura novit curia.
O prima clasificare a faptelor ce pot forma obietul probei rezulta din chiar definitia
data acestuia: fapte generatoare de drepturi si obligatii, fapte modificatoare de dr si
oblig, fapte extinctive de drepturi si oblig. si fapte de ineficacitate. Faptele care
trebuie dovedite pot fi materiale sau psiholigice.
2.2 Sarcina probei: Potrivit art. 1169 C.civ., cel care face o propunere in fata
instantei de judecata trebuie sa o dovedeasca, deci sarcina probei revine celui care
face o afirmatie. Procesul civil fiind pornit de reclamant, prin introducerea cererii
de chemare in judecata, este firesc ca el sa-si dovedeasca pretentia pe care a supus-o
judecatii onus probandi incubit actori si probatio incubit ei quit dicit, non ei qui
negat. Deci sarcina probei revine reclamantului. Daca acesta a dovedit faptul

generator al dreptului sau, paratul este obligat sa iasa din pasivitate si sa se apere, sa
dovedeasca netemeinicia pretentiei reclamantului. Sunt situatii in care paratul este
obligat sa ia initiativa probei. Daca invoca o exceptie procesuala, el trebuie sa faca
dovada acesteia in excipiendo reus fit actor. De asemenea, cand paratul
dobandeste calitatea de reclamant (formuland o cerere reconventionala, o cerere de
chemare in garantie), atunci i se aplica in intregime regula comuna cu privire la
sarcina probei. Sarcina probei este rasturnata si in litigiile de munca privind
contestatia impotriva deciziei de desfacere a contractului de munca, precum si
contestatia impotriva deciziei de imputare, deoarece dovada temeiniciei si legalitatii
masurii luate revine unitatii.
3.Reguli comune privind admisibilitatea probelor
- proba sa fie legala, deci sa nu fie oprita de legea materiala sau procesuala.
- proba sa fie verosimila (sa nu contravina legilor naturii)
- proba sa fie pertinenta, adica sa aiba legatura cu obiectul procesului
- proba sa fie concludenta, adica sa poarte asupra unor imprejurari care sunt de
natura a duce la rezolvarea cauzei respective
4.Conventiile asupra probelor: In raport de obiectul lor, se disting urmatoarele
categorii de conventii aupra probelor:
a) conventiile privitoare la sarcina probei sunt valabile in masura in care stabilesc
reguli aplicabile numai partilor, fara a aduce vreo atingere obligatiei judecatorului
de a avea un rol activ in materie probatorie.
b) conventiile referitoare la obiectul probei sunt valabile atunci cand partile
deplaseaza obiectul probei la fapte vecine si conexe, mai usor de dovedit, fara a
atinge insa dispozitiile inscise in Codul de procedura civila privitoare la rolul activ
al judecatoului in materie probatorie.
c) conventiile cu privire la admisibilitatea probelor sunt valabile numai daca
dispozitiile legale ce reglementeaza admisibilitatea sunt dispozitive, iar nu
imperative.
d) conventiile referitoare la puterea doveditoare a probelor pot fi luate in
considerare numai daca maresc puterea doveditoare a probei respective, fata de cea
stabilita prin lege, cu conditia de a nu incalca o norma juridica imperativa.
e) conventiile privind administrarea probelor vor putea fi socotite valabile daca
normele care reglementeaza administrarea probelor nu sunt imperative.
5.Asigurarea dovezilor: