Ecologica, estetica si durabila, piatra naturala constituie unul dintre cele mai apreciate
materiale de constructie, folosit inca din cele mai vechi timpuri. Cu aplicatii nenumarate, atat
in mediul rezidential, cat si in cel urban public, de la lucrari utilitare pana la lucrari
monumentale, astazi piatra este inca favorita constructorilor si beneficiarilor din toate
domeniile. In domeniul constructiilor, prin piatra naturala se intelege orice roca utilizata in
constructii, de la marmura, gresie si travertin, pana la calcare si piatra de rau (exista peste o
mie de tipuri de roci inregistrate si clasificate in domeniul constructiilor).
Se spune adesea ca piatra si lemnul constituie unica legatura durabila dintre natura si lumea
construita de om, facandu-se referire atat la longevitatea acestei legaturi, cat si la rezistenta
acestor materiale in fata intemperiilor si degradarii. Piatra si lemnul sunt, istoric vorbind,
chiar primele materiale constructive folosite pentru ridicarea locuintelor si a constructiilor
utilitare (sa nu uitam de lut, care insa nu oferea o durabilitate satisfacatoare si care si-a
castigat succesul abia dupa ce a ajuns sa fie ars, transformat in caramizi, pentru a capata o
consistenta si o duritate macar asemanatoare cu a pietrei).
Astazi stim deja ca cele mai durabile monumente ale Antichitatii si cele mai impunatoare
catedrale ale Evului Mediu au fost ridicate din piatra naturala si decorate cu ornamente din
aceleasi materiale: zidaria si placarile, statuile si coloanele, boltile si ornamentele, bancile si
aleile exterioare puteau fi pavate, ornate sau construite din orice tip de roca naturala, de la
uimitoarea marmura, pana la aspectoasele si rezistentele granit, travertin, calcar etc.
Pana in perioada industriala, piatra, caramida si lemnul au ramas in topul preferintelor
constructorilor, dar cum resursele naturale erau deja limitate comparativ cu nevoile
constructive ale perioadei, respectiv cu dezvoltarea masiva a mediilor urbane si industriale, sa trecut la utilizarea betonului si otelului pe scara mult mai larga. Acestea din urma permiteau
obtinerea de elemente constructive mai ieftine, fabricate in serie, usor de turnat.
Asta nu inseamna ca piatra naturala nu a continuat sa fie intrebuintata, dar aceasta a ajuns sa
ocupe doar un palier din intreaga industrie a constructiilor, care avea acum la dispozitie o
serie de inlocuitori (piatra artificiala, amestecuri de agregate si beton etc.). Chiar si asa, rocile
continuau sa intre in compozitia multor materiale de constructii, oferindu-le acestora
rezistenta necesara si avantaje ecologice.
Pe de alta parte, datorita dezvoltarii industriilor mecanice si electrice, piatra a devenit mai
usor de exploatat, apoi de prelucrat si fasonat, iar in paralel s-au dezvoltat liantii pentru roci,
adezivii pentru placari, masele de amestec etc., ceea ce a mentinut si amplificat valoarea
pietrei naturale din punct de vedere decorativ, pentru finisaje si pavaje.
Piatra naturala este extrasa din cariere din munti, subterane sau de suprafata si sparta apoi in
blocuri compacte, pentru utilizarea in constructii.
Dimensiunea blocurilor de piatra naturala variaza in functie de utilizarea ulterioara. Dupa ce
sunt sparte din munti, blocurile de piatra naturala sunt transportate la sectii de transare si de
finisare, acolo unde capata diverse forme si sunt prelucrate, respectiv finisate in asa fel incat
sa corespunda cerintelor de utilizare.
2
O caracteristica deosebita a pietrei naturale este aceea ca nu exista doua bucati identice. Unele
tipuri de piatra naturala pot avea variatii foarte mari de culoare si textura, de la o placa la alta.
Toate caracteristicile tehnice specifice fiecarui tip de produs din piatra naturala se determina
in conditii normale si ne conduc spre cunoasterea comportarii fiecarui produs in parte la
actiunile agentilor fizici si chimici, respectiv la agentii atmosferici (umezeala, temperatura) si
la solicitarile mecanice.
O investigare completa a unui produs din piatra ar cuprinde in functie de tipul de produs,
urmatoarele caracteristici tehnice:
o Omogenitatea pietrei naturale -- se examineaza vizual sau cu lupa si microscopul in
vederea aprecierii continuitatii structurale si de compozitie;
o Spartura -- se examineaza cu ochiul liber pentru a stabili conditiile de prelucrare si
utilizare;
o Densitatea -- se determina pentru a cunoaste caracteristicile structurale (compactitate,
porozitate) si reprezinta masa unitatii de volum a unui material;
o Densitatea reala -- pentru a efectua determinarea se procedeaza la sfaramarea probei si
majorarea acesteia;
o Densitatea aparenta -- poate avea valori mai mici de 1200kg/m pana la valori mai mari
de 3000kg/m) si este importanta in aprecierea greutatii constructiei, in calculul
caracteristicilor structurale etc.
o Densitatea in gramada -- este o determinare specifica materialelor granulare si
reprezinta masa unitatii de volum de material granular;
o Volumul de goluri -- este o caracteristica tehnica specifica tot materialelor granulare si
reprezinta proportia de goluri dintr-un volum in gramada in stare afanata;
o Granulozitatea agregatelor -- reprezinta compozitia in granule de diferite dimensiuni
dintr-un agregat;
o Aspectul suprafetei granulelor de agregat -- care poate fi lucios, neted, aspru, rugos
etc. va influenta comportarea straturilor de agregat prin frecarea interna diferita, iar in
cazul materialelor composite va influenta aderenta intre faze;
o Absorbtia de apa -- reprezinta cantitatea maxima de apa pe care o poate absorbi o proba
de material (in cazul de fata piatra naturala) in conditii normale de incercare. In conditii
de laborator, determinarea absorbtiei presupune in primul rand uscarea la
masa constanta (pana cand diferenta intre doua cantariri succesive realizata la intervale de
timp normale devine nesemnificativa) si cantarirea probei de material (m), dupa care se
realizeaza saturarea la masa constanta si cantarirea probei;
o Rezistenta la inghet-dezghet sau gelivitatea -- reprezinta capacitatea unui material de a
rezista la actiunea temperaturilor alternante positive si negative in prezenta umiditatii;
o Gelitivitatea -- reprezinta numarul de cicluri de inghet-dezghet succesiv pe care un
material aflat in stare saturata cu apa le poate suporta fara ca pierderile de masa si de
rezistenta sa depaseasca anumite limite standardizate;
o Continutul de impuritati
o Corpuri straine
o Continutul de argila
o Continutul de mica libera
3
MARMURA
Marmura este o roca metamorfica, compusa in cea mai mare parte din calcit si obtinuta prin
metamorfoza calcarului. Din punct de vedere petrografic, marmurele sunt calcare sau
dolomite cu cristale de calcit bine dezvoltate datorita proceselor metamorfice la care au fost
supuse. Cele mai obisnuite culori pentru marmura sunt urmatoarele: alba, cenusie, gri, neagra
si rosie, datorate in general impuritatilor continute (rosu de la sarurile de Fier, cafeniu de la
cele de Mangan, cenusiu de la Grafit etc ), iar venulatia se datoreaza numeroaselor fisuri
umplute ulterior cu calcit secundar.
Marmura se formeaza din calcar sub actiunea caldurii si presiunii de peste ani in scoarta
terestra. Aceste presiuni sau forte de presiune determina calcarul sa-si schimbe textura si
aspectul, proces numit recristalizare. Materialele fosilizate in calcar, impreuna cu minerale,
recristalizeaza si formeaza boabe mari, grosiere de calcit.
Impuritatile prezente in calcar in cursul perioadei de recristalizare afecteaza/ modifica
compozitia minerala a marmurei. La temperaturi relativ scazute, impuritatile de siliciu
formeaza cristale de cuart. La temperaturi mai ridicate, dioxidul de siliciu reactioneaza cu
carbonatii pentru a produce diopside sau forsterite. La temperaturi foarte ridicate, mineralele
rare de calciu se transforma in marmura. In prezenta apei se pot forma si alte minerale.
Prezenta de fier, aluminiu si siliciu poate duce la formarea de hematite si magnetite.
Mineralele rezultate din impuritati dau marmurei o mare varietate de culori. Marmura cea mai
pura din punct de vedere al calcitului este cea de culoare alba. Marmura care contine hematite
sunt de culoare rosiatica, cea care contine limonit este galbena si cea care contine serpentine
este de culoare verde.
Marmura nu poate fi impartita cu usurinta in foi de dimensiuni egale si trebuie sa fie
exploatata cu grija. Roca se poate sparge daca sunt utilizati explozivi. Blocurile de marmura
sunt exploatate cu masini care taie santuri si care fac gauri in stanca. Delimitarea unui bloc de
marmura de catre mineri se realizeaza prin trasarea de santuri si gauri. Desprinderea blocului
se face cu pene si masini speciale, blocurile astfel obtinute debitandu-sa cu fierastraie la forma
si dimensiunea dorita, dupa care se finiseaza si se lustruiesc conform solicitarilor.
Proprietatile fizice generale ale marmurei sunt duritatea, densitatea, compresiunea etc.
Majoritatea marmurelor (cu foarte putine exceptii) au urmatoarele caracteristici:
Duritate: 3 - 4 pe scala Mohs
Densitate: 2.55 - 2.7 Kg/cm
Rezistenta la compresiune: 70 - 140 N/mm
Modul de ruptura: 12 - 18 N/mm
Absorbtia de apa: mai putin de 0,5%
Porozitate: scazuta
6
Din punct de vedere al proprietatilor chimice, marmurele sunt roci cristaline compuse in
principal din calcit, dolomita sau minerale serpentina, impreuna cu alte componente minore
care variaza de le origine la origine. Dintre cele mai importante se mentioneaza:
Var (CaO): 28-32%
Cuart (SiO2): 30 - 30%
Peridotit (MgO): 20 - 25%
Bauxita (FeO si Fe2O3): 1-3%
Pierdere la calcinare (LOI): 20-45%
Dintre impuritatile minerale depistate in marmura amintim tremolitul, actinolitul. flintul,
granatul, biotitul, talcul, fosterite etc.
Cea mai mare cariera de marmura din Romania se afla la Muntii Poiana Ruscai, judetul
Caras-Severin. Cariera Ruschita a intrat in exploatare in 1884. Marmura extrasa aici este de
culoare alba cu nuante roz, albastrui si cenusii, compacta (98,11%), cu structura zaharoida
marunta pana la mijlocie, calitatea deosebita a acesteia fiind apreciata si peste hotare, fiind
exportata in Franta, Italia, SUA, Germania, Austria, Ungaria, Egipt etc. Pentru realizarea
Casei Poporului - actualul Palat al Parlamentului s-au folosit printre alte materiale 1.000.000
metri cubi de marmura.
Marmura (calcar cristalin, recristalizat, de diferite culori) este mult raspandita in Europa.
In Italia ea se afla in Muntii Alpi, Apeninii Nordici (cunoscuta din antichitate sub numele de
marmura de Carrara, fiind de culoare alba, albastruie). Exploatari se fac in jurul orasului
Spezzia, la Livorno (marmura verde, rosiatica), Portovenere. In provincia Toscana din
Apeninii Centrali exploatarile sunt prezente la sud de Florenta (Siena) si in nord-vestul
Florentei (Prato). Alte centre in Apenini mai sunt la Apulia si Campania. In Muntii Alpi se
extrag varietati diferite de marmura, de la cea de culoare alba, alb-albastruie din Valea Ossole,
la cea de culoare neagra (La Varenna), verde (Cezana si Susa) sau de culoare rosiatica,
exploatata in sud-est, la Verona.
In Grecia, exploatari de marmura sunt in apropierea capitalei Atena, la Imettos, Pentelikos, in
Arhipelagul Cicladelor si Skiros si Paros. Marmura de culoare alba de la Paros si Pentelikos a
fost utilizata in antichitate, in constructia diferitelor opere de arta. In Peninsula Iberica, in
nord-estul Spaniei, in provincia Estremadura; in sud-est, in Sierra de Bacares se exploateaza
marmura pentru statui. Este cunoscuta pentru frumusetea marmurei si provincia Almetejo
din Portugalia, cu tonuri de culori variate (roz, galben, purpuriu, brun, violaceu).
In Pirineii Centrali Franta dispune de marmura pentru ornamentatii de culoare rosie, verde,
roz. Alte varietati de marmura se intalnesc in Muntii Jura, in Masivul Central Francez, Muntii
Vosgi si in nord-estul tarii, la Boulogne-Givet. Varietati de marmura, cu nuante de la verde la
negru sau maron, se intalnesc in Alpii Scandinavici in Suedia si Norvegia.
7
o
o
o
o
o
o
o
Bibliografie:
10