Discromatopsia este o anomalie a vederii, cauzata de absenta sau o dereglare functionala a

celulelor din retina, responsabile de perceptia cromatica. Retina este portiunea ochiului
sensibila la lumina, care contine celule cu conuri, responsabile de vederea colorata si cu
bastonase, responsabile de vederea in intuneric. Cand bastonasele si conurile sunt stimulate,
semnalele luminoase sunt transmise succesiv, prin neuronii retinei, apoi prin fibrele nervului
optic ajungand in final la cortexul cerebral.
Persoanele cu discromatopsie prezinta tulburarari ale vederii colorate in spectrul rosu, verde,
albastru si ale combinatiilor dintre acestea.
Ochiul normal prezinta la nivelul retinei trei tipuri de celule sensibile la lumina cromatica,
celule cu con sensibile fie la lumina rosie, verde sau albastra.
Termenul de discromatopsie este mult mai folosit decat cel de lipsa perceptiei culorilor,
deoarece majoritatea persoanelor cu probleme de perceptie a culorilor pot identifica anumite
culori. Exista foarte putine cazuri in care pacientii nu sunt capabili sa recunoasca nici o
culoare.
Majoritatea tulburarilor de simt cromatic sunt mostenite genetic, fiind mult mai frecvente
decat cele dobandite si afecteaza mult mai
frecvent barbatii decat femeile. Exista si tulburari in perceperea culorilor dobandite; acestea
sunt determinate de inaintarea in varsta,
de anumite boli sau de traumatisme ale ochiului.
Simptomele discromatopsiei variaza de la o persoana la alta; unii pacienti nu sunt capabili sa
recunoasca rosul, verdele si albastrul sau
nuante ale acestor culori. Daca forma de discromatopsie nu este severa persoana nici nu
realizeaza ca percepe lumea colorata diferit
fata de ceilalti; poate percepe nuante ale culorilor, dar nu poate deosebi rosu de verde desi
recunoaste galbenul si albastrul. De obicei
discromatopsiile sunt pe linia rosu-verde (daltonism). In discromatopsiile severe, nu este
perceputa nici o culoare, ci doar nuante de
gri, alb si negru.
Tulburarile de simt cromatic mostenit genetic afecteaza ambii ochi, iar cele dobandite sunt, de
obicei, unilaterale sau pot afecta mai
mult un ochi decat pe celalat. Literatura de specialitate arata ca 8% din barbati prezinta
daltonism. Aceste tulburari sunt mostenite
genetic, prezente de la nastere, ireversibile si netratabile
Ambliopia
Generalitati
Vederea normala se dezvolta odata cu utilizarea obisnuita, in egala masura pentru ambii ochi.
Ambliopia, numita si "ochiul
lenes", debuteaza de obicei cand un ochi nu este folosit suficient pentru ca sistemul vizual din
creier sa se dezvolte corespunzator.
Creierul ignora (neutralizeaza) imaginile de la nivelul ochiului strabic si foloseste numai cele
formate in ochiul sanatos, ceea ce
determina o vedere nesatisfacatoare. Ambliopia de obicei afecteaza numai un ochi, dar poate
aparea si la ambii ochi. Copiii pot
dezvolta ambliopie de la nastere pana in jurul varstei de 7 ani.
Un copil cu ambliopie poate sa nu realizeze ca foloseste un singur ochi. Ignorarea imaginii
din ochiul afectat este o reactie
inconstienta pe care copilul nu o poate controla.
Cauze

Orice afectiune care indeparteaza ochii copilului de la formarea unei imagini clare, focalizate,
sau disturba utilizarea normala a unuia
sau a ambilor ochi poate produce ambliopie.
In majoritatea cazurilor ambliopia poate aparea la ochii care privesc spre doua puncte diferite
din spatiu in acelasi timp, proiectand la
nivel cerebral doua imagini diferite. Aceasta afectiune este denumita strabism. La copiii mici
cu strabism creierul invata sa evite
confuzia a doua imagini, neutralizand (ignorand) imaginea receptionata de la un ochi.
Ambliopia poate aparea si in cazul in care copilul este mai miop sau hipermetrop la un ochi
decat la celalalt. Daca vederea la un ochi
este mai clara decat la celalalt, creierul invata sa ignore imaginea incetosata formata de ochiul
bolnav.
Afectiuni care impiedica lumina sa patrunda in globul ocular timp indelungat pot cauza
ambliopie. O afectare a cristalinului (ca si cataracta) sau a stratului transparent din partea
anterioara a globului ocular (cornee) poate determina ambliopia. Ambliopia produsa de
aceste afectiuni este rara, dar grava. Fara tratament precoce la ochiul afectat este posibil ca
vederea normala sa nu mai poata fi
restabilita niciodata.
Simptome
Unii copii cu ambliopie pot avea un ochi deviat sau care nu se misca in acelasi timp cu
celalalt ochi. Acesta este numit uneori "ochi
lenes". La majoritatea copiilor ambliopia este greu de depistat.
Semnele care pot indica ambliopia sau o afectiune care creste riscul pentru ambliopie sunt:
- ochii nu se misca simultan in aceiasi directie
- ochii nu fixeaza acelasi punct
- plans sau durere cand un ochi este acoperit
- miscari de ridicare si coborare sau de lateralitate a capului, pentru a privi ceva
- o leziune opaca la nivelul corneei (stratul transparent din partea anterioara a globului ocular,
precum cataracta)
- o pleoapa care cade si acopera ochiul aproape in totalitate (ptoza).
Parintii pot sa nu observe daca copilul prezinta tulburari de vedere. Deseori pot sa nu apara
semne ingrijoratoare si copiii sa nu se
planga de o vedere slaba. Este recomandat consultul oftamologic al copiilor inainte de
inceperea scolii.
Tratamentul ambliopiei este instituit cat de curand este posibil dupa diagnostic. Tratamentul
precoce de obicei poate compensa
afectiunea si trebuie inceput inainte ca vederea copilului sa fie complet dezvoltata (inainte de
varsta de 9 sau 10 ani). Cu cat copilul
este mai mic cand i se instituie tratamentul, cu atat mai bune sunt sansele pentru dezvoltarea
unei vederi normale.
Ambliopia este greu de corectat dupa varsta de 9 ani. Cu toate acestea, studiile recente sustin
ca tratamentul in jurul acestei varste
poate inca sa corecteze ambliopia.
Ambliopia este tratata in mod obisnuit de catre un oftalmolog.
Pentru a avea succes, tratamentul trebuie sa se adresesze atat ambliopiei cat si cauzelor
fundamentale. Corectia optica sau cu lentile de
contact amelioreaza unele afectiuni, ca si diferenta dioptrica (anizometropia). Alte boli, ca si
cataracta si anumite forme de strabism
necesita interventie chirurgicala.

Un copil nascut cu cataracta sau alte boli care impiedica lumina sa patrunda in ochi, are
nevoie urgenta de tratament deoarece
ambliopia poate deveni permanenta in cateva luni. Ambliopia care este rezultatul nealinierii
ochilor (strabism) sau vederii inegale
(anizometropie) se dezvolta mai lent.
Tratamentul corecteaza ambliopia antrenand creierul sa foloseasca semnalele de la ochiul cu
vedere slaba, cladind o conexiune mai
puternica intre creier si ochiul afectat si permitand vederii sa se dezvolte normal in acel ochi.
Exista cateva metode de a constrange ochiul strabic sa devina mai puternic. Aceste metode
includ purtarea unui plasture pe ochi sau
lentile de contact inchise la culoare (ocluzie) si folosirea de picaturi pentru ochi sau de
ochelari (relaxare).
Paralizia Bell reprezinta paralizia sau slabiciunea muschilor de la nivelul unei hemifete.
Lezarea nervului facial care inerveaza
musculatura de pe o parte a fetei duce la aparitia unui aspect flasc, cazut al hemifetei
respective. Leziunea nervoasa poate de asemenea
afecta si simtul gustului si secretia lacrimala si salivara. Aceasta afectiune debuteaza brusc,
adesea peste noapte si se amelioreaza de
obicei de la sine in cateva saptamani.
Paralizia Bell nu constituie rezultatul unui accident vascular cerebral sau al unui accident
ischemic tranzitoriu. Cu toate ca accidentul
vascular cerebral si accidentul ischemic tranzitoriu pot produce paralizie faciala, nu exista nici
o legatura intre paralizia Bell si oricare
dintre aceste afectiuni. Paralizia Bell presupune pur si simplu slabiciune sau paralizie.
Cauze
Etiologia paraliziei Bell nu este cunoscuta. Specialistii sunt de parere ca in unele cazuri ea
poate fi cauzata de catre virusul herpetic
care produce herpesul labial recurent.
In majoritatea cazurilor de paralizie Bell, nervul facial care asigura inervatia muschilor de pe
o parte a fetei sufera leziuni datorate
unui proces inflamator.
Exista multe afectiuni care pot produce slabiciunea sau paralizia muschilor fetei. In cazul in
care nu se poate identifica un factor
specific care sa stea la baza aparitiei slabiciunii musculare, afectiunea se numeste paralizia
Bell.
Simptome
Principalul simptom ce caracterizeaza paralizia Bell este slabiciunea sau paralizia muschilor
de la nivelul unei parti a fetei. Partea fetei
care este afectata este plata si lipsita de expresie sau are un aspect "cazut".
Printre alte simptome se numara:
- senzatia de ochi uscat pe partea afectata datorita imposibilitatii de a clipi Paralizia Bell este
de obicei diagnosticata pe baza anamnezei, examenului fizic si examenului neurologic care
investigheaza functia
nervului facial si elimina eventuale cauze mai grave de paralizie faciala.
Medicul poate deduce din anamneza ca este vorba de o paralizie Bell prin intrebari
tintite in legatura cu antecedentele
personale patologice ale pacientului,
Diagnosticul de paralizie faciala poate fi pus in cazul in care:

- slabiciunea musculara si paralizia apar brusc si afecteaza musculatura de la nivelul unei

hemifete
- nu sunt prezente semne ale unei alte boli sau ale unui traumatism care sa explice aparitia
slabiciunii si paraliziei.
Slabiciunea musculara la nivelul unei hemifete ar trebui investigata imediat de catre medic cu
scopul de a elimina alte afectiuni mult
mai grave. Detectarea si tratamentul precoce al paraliziei faciale pot contribui la prevenirea
instalarii leziunilor nervoase permanente.
Doctorul poate solicita efectuarea unor investigatii suplimentare pentru a detecta alte posibile
cauze de slabiciune si paralizie
musculara faciala.
Printre aceste teste se numara:
-teste de sange, pentru a elimina unele boli precum boala Lyme, HIV sau sifilis;
- teste de audiometrie, pentru a determina daca sensibilitatea auditiva sau muschii de la
nivelul urechii medii au fost afectati;
- CT (computer tomograf) sau RMN (rezonanta magnetica nucleara) pentru detectarea unei
tumori cerebrale sau a accidentului
vascular cerebral
- punctie lombara, in vederea identificarii eventualelor semne de infectie sau hemoragie.
Medici specialisti recomandati
Personalul de specialitate in masura sa diagnosticheze si sa trateze paralizia Bell este
reprezentat de:
- medicii de familie
- internistii
- neurologii
- asistentele medicale.
Tratament
Tratamentul paraliziei faciale permanente
Daca pacientul dezvolta paralizie faciala permanenta, el poate beneficia de tratament
chirurgical sau de fizioterapie.
Medicul poate recomanda tratament chirurgical in conditiile in care pacientul are paralizie
Bell care a debutat in urma cu 6 pana la 12
luni si care nu s-a ameliorat.
Tehnicile chirurgicale care pot imbunatati fizionomia pacientului si reface partial
functia musculara sunt:
- implantarea unei grefe nervoase care se ataseaza la nervul facial. In multe cazuri, nervul
care controleaza sensibilitatea linguala este
atasat nervului facial. Lezarea acestui filet nervos produce pierderea sensibilitatii in jumatate
din teritoriul lingual. Totusi, unii pacienti
care au de mult timp paralizie Bell pot prefera aceasta modalitate de interventie decat sa aiba
musculatura de pe o parte a fetei complet
paralizata;
- transferul de tesut muscular normal in zona afectata, in special la nivelul buzelor.
Daca apar dureri sau leziuni oculare, poate fi necesara efectuarea unui consult de specialitate
de catre medicul oftalmolog.
De asemenea, in conditiile in care afectiunea nu se amelioreaza, cum ar fi de asteptat, medicul
poate solicita efectuarea unor teste
suplimentare, cum ar fi RMN (rezonanta magnetica nucleara) sau hemoculturi (insamantarea
unei mostre de sange de la pacient pe

medii de cultura cu scopul de a identifica prezenta germenilor), pentru a elimina alte posibile
cauze ale paraliziei faciale. Unii pacienti
dezvolta miscari faciale involuntare la cateva luni dupa ce au fost diagnosticati cu paralizie
Bell. Aceasta afectiune poate fi tratata cu
injectii pe baza de toxina botulinica, substanta care produce o paralizie temporara a
musculaturii faciale.
In cazul in care paralizia Bell afecteaza ochii, gura si limba, se pot lua masuri pentru
prevenirea complicatiilor ulterioare.
Masuri pentru protejarea ochilor
Uscarea corneei poate produce tulburari grave de vedere. Clipitul mentine corneea umeda si o
protejeaza de praf si alte particule. In
momentul in care pacientul nu mai poate clipi, ochiul se usuca si apar dureri la nivelul
corneei. Daca aceste dureri nu sunt tratate ele
pot duce la orbire. In momentul in care, din cauza paraliziei Bell, pacientul nu poate inchide
complet ochiul sau nu mai poate clipi, se
pot lua urmatoarele masuri pentru protejarea ochiului:
- inchiderea si deschiderea pleoapelor cu ajutorul degetelor. Efectuarea frecventa a acestor
gesturi va mentine corneea umidificata
- utilizarea lacrimilor artificiale", care sunt picaturi pentru ochi ce contin metilceluloza,
pentru mentinerea umidificata a corneei in
timpul zilei
- pacientul trebuie sa ceara sfatul medicului in legatura cu frecventa de administrarea a acestor
picaturi
- pentru protejarea ochiului si mentinerea umeda a corneei pacientul trebuie sa aplice un
unguent special sau sa poarte un bandaj
pentru ochi in timpul noptii. Uneori poate fi necesar ca pacientul sa-si aplice unguentul si sa
mentina pe tot timpul noptii un bandaj
peste pleoapa in pozitie inchisa
- se recomanda purtarea ochelarilor de soare, de vedere sau de protectie pentru a impiedica
patrunderea prafului si a altor particule la
nivelul ochiului.
Medicul trebuie consultat imediat in cazul in care pacientul care are paralizie Bell dezvolta
simptome oculare cum ar fi de exemplu
inrosirea ochilor, prurit, durere sau tulburari de vedere.
Blefarita
Una dintre cele mai frecvente probleme oculare la adulti este blefarita si reprezinta inflamatia
pleoapelor.
Cauza blefaritei este necunoscuta, dar este mai frecventa la persoanele care au matreata,
alergii sau eczeme. Forma cea mai obisnuita
apare in asociere cu acneea rozacee sau dermatita seboreica.
De cele mai multe ori aceasta afectiune este una cronica (de lunga durata).De exemplu,
orjeletul (denumit popular "ulcior") apare mai frecvent la bolnavii de blefarita.
Simptome
Simptomele blefaritei includ:
- roseata
- iritatia
- prezenta crustelor la marginea pleoapei. Crustele precum si genele din acea zona pot fi
uscate sau grase. Pot cadea.
Marginile pleoapelor sunt de obicei masiv colonizate cu bacterii, de regula cu stafilococi

Pentru precizarea diagnosticului, medicul specialist oftalmolog analizeaza globul ocular,

pleoapa si genele cu ajutorul unui instrument
numit oftalmoscop.
La inspectia atenta, marginile pleoapelor apar unsuroase, ulcerate cu cruste din detritusuri ce
se lipesc de gene.
Tratament
Se recomanda spalarea pleoapelor, sprancenelor si parului zilnic cu un sampon destinat pentru
uzul copiilor. Pentru spalarea
pleoapelor, se pun cateva picaturi de sampon pentru copii intr-un pahar cu apa si se imbiba un
tampon de vata sau un betisor folosit la
igiena urechilor. Tinand ochii inchisi, se sterge usor fiecare pleoapa, inclusiv peste gene, de
aproximativ 10 ori, pe o directie
orizontala, pornind de la nivelul nasului. Inainte de deschiderea ochilor, trebuie sa clatiti bine
cu apa din abundenta.
Alternativ, in timpul dusului, se lasa apa calduta sa curga peste ochii inchisi timp de 1 minut.
Apoi, se pun 1-2 picaturi de sampon pe o
bucata de material moale si se sterg usor genele la fel ca mai sus, dupa care se clateste bine
Cataracta
Generalitati
Cataracta este o pelicula fina opaca aparuta la nivelul cristalinului, care blocheaza pasajul
fasciculului luminos catre retina
(componenta nervoasa a globului ocular la nivelul careia se formeaza imaginea), cauzand
tulburari de vedere
Cataracta apare datorita opacifierii cristalinului (lentila globului ocular).
Anumiti factori predispun la aparitia bolii si anume:
- varsta inaintata, imbatranirea (cataracta senila)
- expunerea excesiva la raze ultraviolete (UV), si anume, lumina naturala, expunerea
artificiala (saloane pentru bronzat artificial)
- diabetul zaharat, in special diabetul decompensat (cu valori mari ale glicemiei
- alte boli oftalmologice: glaucomul (cresterea presiunii intraoculare), uveita cronica, retinita
pigmentara (boala degenerativa a
celulelor cu bastonase si conuri de la nivelul retinei) sau dezlipirea de retina
- tratamentul cronic cu corticosteroizi (medicamente antiinflamatorii puternice)
- expunerea frecventa sau tratamentul cu raze X
- agregarea familiala (factorii genetici), unele persoane mostenesc o anumita predispozitie
pentru aparitia cataractei
- vitrectomia (indepartarea lichidului din interiorul globului ocular), in special in randul
persoanelor de peste 50 de ani. Studiile arata
ca peste 80% dintre persoanele care sufera o vitrectomie, dezvolta si cataracta in intervalul 6
luni si 3 ani de la interventia initiala
- leziunile oculare, o cauza mai rara de cataracta, intalnita mai ales in randul copiilor
Factorii de risc includ:
- varsta inaintata;
- etnia, cu un risc crescut in randul nativilor americani si afro-americani;
- sexul feminin, cu toate ca acest lucru nu este dovedit pentru toate tipurile de cataracta;
- istoricul familial (factorii genetici), in special in cazul persoanelor care sufera si de alte boli
ereditare. Acestea au un risc de a
dezvolta boala de pana la 50%. Dintre bolile ereditare care asociaza cataracta, amintim:
distrofia miotonica (cea mai frecventa

distrofie musculara a adultului) si galactozemia (boala rara, cu afectarea metabolismului

galactozei);
- culoarea irisului, dintr-un motiv necunoscut, predispune la cataracta in cazul persoanelor cu
ochi caprui inchis sau negru.
Unele boli cronice pot creste riscul aparitiei cataractei. Dintre acestea reamintim pe cele
mai importante:
- diabetul zaharat. Pacientii cu diabet zaharat au un risc crescut de aparitiei a cataractei, prin
leziuni aparute la nivelul cristalinului ca
rezultat al hiperglicemiei cronice (nivel crescut al glucozei in sange glaucomul. Anumite
medicamente folosite in tratamentul glaucomului cresc riscul aparitiei cataractei. Tratamentul
chirurgical al
glaucomului poate, de asemenea, sa creasca riscul de aparitie al cataractei;
- hipertensiunea arteriala. Exista o legatura intre hipertensiunea arteriala si aparitia cataractei
fara a cunoaste insa mecanismul
fiziopatologic exact.
Alti factori de risc
- fumatul. Fumatorii au un risc mai mare de a face cataracta, datorita faptului ca fumul
afecteaza cristalinul prin radicalii liberi si
diferitele substante toxice eliberate in timpul fumatului. Radicalii liberi pot afecta orice tip
celular, inclusiv celulele cristalinului;
- infectiile aparute pe parcursul sarcinii pot afecta fatul, astfel ca rubeola sau varicela pot
cauza cataracta dupa nastere;
- lumina ultravioleta (UV), in special tipul B (UVB), pot cauza cataracta. Studiile au aratat ca
o expunere indelungata accidentala sau
profesionala la UVB cauzeaza cataracta dupa un anumit interval de timp;
- alcoolul, in special consumul cronic, a fost definit de diferite studii ca poate cauza cataracta;
- corticoterapia indelungata (medicamente cu efect antiinflamator puternic), folosite in mod
special in cazul pacientilor cu boli imune,
astm bronsic sau emfizem pulmonar (in ultimele 2 boli se foloseste corticoterapia inhalatorie)
- hipertrigliceridemia (nivel crescut al trigliceridelor in sange) cu depunerea acestora in vasele
sanghine mici, poate agrava cataracta;
Anumite simptome pot semnala agravarea cataractei sau aparitia unor complicatii
grave:
- durere oculara severa;
- vedere dubla sau pierderea brusca a vederii (amauroza fugace).
Este necesar consultul oftalmologic in urmatoarele situatii:
- necesitatea schimbarii frecvente a lentilelor pentru ochelari;
- vedere dubla, incetosata, aparuta treptat; - sofat ingreunat pe timpul noptii datorita
sensibilitatii crescute la luminile din trafic;
- tulburari vizuale care afecteaza activitatile zilnice.
In cazul adultilor care sufera de cataracta este recomandat un control oftalmologic la un
anumit interval de timp specificat de medicul
de familie.
Simptome
Sus
In cele mai multe cazuri cataracta cauzeaza anumite tulburari vizuale, dintre care amintim:
- vedere incetosata, greoaie, neclara;
- fotofobie (nu suporta lumina), fie cea naturala sau artificiala. Sofatul este de asemenea
ingreunat datorita disconfortului vizual cauzat
de lumina farurilor din trafic;

- necesitatea schimbarii relativ frecventa a lentilelor de la ochelari;

- vedere dubla;
- dificultati in desfasurarea activitatilor zilnice, datorate tulburarilor vizuale.
Este important ca parintii sa observe diferitele tulburari vizuale in randul copiilor pentru
identificarea precoce a cataractei (cataracta
juvenila) sau a altei patologii oftalmologice.
Consult de specialitate
Sus
Diagnosticul de cataracta, in special in stadiile incipiente, nu necesita un tratament
medicamentos sau chirurgical, fiind suficienta doar
o urmarire atenta a evolutiei bolii. Tulburarile vizuale accentuate, care influenteaza activitatile
zilnice si predispun la diferite
- vedere ingreunata in timpul zilei datorata fotofobiei (sensibilitate accentuata la lumina