Sunteți pe pagina 1din 7

ONU Scopuri si principii

Organizatia Natiunilor Unite (organizatie politica universala) este cea mai


importanta organizatie internationala din lume. Fondata in 1945, dupa Al Doilea
Razboi Mondial, are 193 de state membre.
ONU are misiunea de a asigura pacea mondiala, respectarea drepturilor omului,
cooperarea internationala si respectarea dreptului international.
Sediul central al organizatiei este situat in New York.
Cel de-al Doilea Razboi Mondial nu a avut ca rezultat un tratat de pace general,
cauza a fost nivelul scazut de solidaritate intre aliati. Carta ONU a fost un substitut
al unui tratat general de pace. Obiectivul mentinerea pacii si a securitatii
internationale.
In afara scopului fundamental, de a institui un nou sistem de securitate colectiva,
Carta ONU mentioneaza in preambulul sau trei finalitati : respectul drepturilor
funadamentale ale persoanei umane, respectul dreptului international si al dreptatii
de promovare a progresului social general intr-un climat de libertate.
Societatea Natiunilor, precursoarea ONU Scurt istoric si descriere
Ideea constituirii unei organizatii internationale, care sa faciliteze colaborarea
dintre state in scopul mentinerii pacii, poate fi identificata in seria de conferinte
diplomatice internationale, tinute in ultima parte a secolului XIX-lea si prima parte
a secolului XX. Impulsul pentru crearea unei organizatii cu vocatie universala a
fost dat insa de dorinta statelor de a coopera pentru a preveni repetarea primului
razboi mondial.
In 1915 ia fiinta in SUA, la Philadelphia, Liga pentru impunerea pacii, organizatie
privata ale carei principale idei, acceptate de presedintele Woodrow Wilson, se
regasesc in vestitele sale 14 puncte, privind organizarea pacii la sfarsitul
razboiului.

La o saptamana dupa deschiderea Conferintei de pace de la Paris (18 ianuarie


1919), s-a constituit o comisie, a carei conducere a revenit presedintelui SUA, W.
Wilson, cu sarcina elaborarii actului constituiv al Ligii, ca parte integranta a
Tratatului de pace. Proiectul final al acestui document, denumit Pactul Societatii
Natiunilor, a fost aprobat in unanimitate si a intrat in vigoare la 10 ianuarie 1920.
Cele mai importante teluri ale Societatii Natiunilor sunt legate de promovarea pacii
si prevenirea razboiului.
Expresia Natiunile Unite apartine presedintelui Statelor Unite ale Americii,
Franklin D. Roosevelt, si a fost folosita pentru prima data in Declaratia Natiunilor
Unite din ianuarie 1942, prin care reprezentantii a 26 de natiuni angajau guvernele
lor sa continue lupta mpotriva Puterilor Axei. Ideea crearii Organizatiei Natiunilor
Unite este lansata de ministrii de externe ai SUA (Cordell Hull), URSS (V. M.
Molotov) si Marii Britanii (Anthony Eden) si ambasadorului Chinei in Uniunea
Sovietica (Fao Ping-Sheung).
Conferinta de la San Francisco, a carei denumire oficiala a fost Conferinta
Natiunilor Unite privind Organizatia Internationala, si-a inceput lucrarile la 25
aprilie 1945, cu participarea reprezentantilor a 50 de state. Lucrarile Conferintei,
care au durat doua luni, au fost consacrate elaborarii Cartei ONU.
In termeni generali, Organizatia Natiunilor Unite poate fi definita ca o organizatie
cu vocatie universala, atat in ceea ce priveste entitatile sale state suverane cat si
domeniile in care se implica, scopul sau principal fiind mentinerea pacii si
securitatii internationale.
ONU nu este o organizatie supranationala, nu are competentele unui guvern
mondial, ci reprezinta o organizatie de state suverane, functionand ca un centru in
care sa se armonizeze eforturile natiunilor prin atingerea unor scopuri si obiective
comune .

Scopurile O.N.U.
Carta Organizatiei, in art. 1, proclama urmatoarele scopuri:
a)

sa mentina pacea si securitatea internationala si, in conformitate cu


principiile justitiei si dreptului international, sa aplaneze ori sa solutioneze
diferendele internationale sau situatiile cu caracter international, care pot duce
la incalcarea pacii;

b)

sa dezvolte intre natiuni relatii prietenesti, intemeiate pe respectarea


principiului egalitatii in drepturi a popoarelor si a dreptului lor de a dispune de
ele insele;

c)

sa realizeze cooperarea internationala in rezolvarea problemelor


internationale cu caracter economic, social, cultural sau umanitar si sa promoveze respectul fata de drepturile omului si libertatile fundamentale pentru
toti oamenii, fara vreo deosebire de rasa, sex, limba sau religie;

d)

sa fie centrul in care sa se armonizeze eforturile natiunilor catre atingerea


acestor scopuri.
In acest sistem de scopuri al O.N.U., locul central il ocupa mentinerea pacii

si securitatii internationale. Prevederile Cartei O.N.U. au pus bazele unui sistem


nou de securitate internationala intemeiat pe masuri colective si eficace de
prevenire si inlaturare a amenintarilor la adresa pacii si de reprimare a actelor de
agresiune sau a altor incalcari ale pacii. La baza noului sistem de securitate
internationala se afla principiul solutionarii numai prin mijloace pasnice a tuturor
diferendelor care se pot ivi intre state, in conformitate cu principiile justitiei si
dreptului international.

Intre scopurile O.N.U. se constata o legatura logica si o interdependenta.


Cea mai buna garantie a pacii si securitatii internationale este existenta si
dezvoltarea de relatii prietenesti intre toate statele si popoarele, relatii intemeiate
pe respectul deplin al principiilor fundamentale ale dreptului international si ale
Cartei O.N.U. Pentru a exista astfel de relatii internationale se cere dezvoltarea
unei cooperari cat mai cuprinzatoare intre toate statele si popoarele, care sa
contribuie la solutionarea problemelor globale ale omenirii, inclusiv la promovarea
si garantarea drepturilor fundamentale ale omului, asa cum sunt ele consacrate in
actele internationale.

Principiile O.N.U.
Carta O.N.U. consacra si principiile de baza ale activitatii organizatiei, care
sunt principiile fundamentale ale dreptului international public recunoscute la data
adoptarii ei si pe care trebuie sa le respecte toti membrii organizatiei. Conform art.
2 si altor prevederi ale Cartei, aceste principii sunt:
a)

Principiul egalitatii suverane a statelor, care reuneste de fapt doua principii


fundamentale ale dreptului international public: principiul suveranitatii statelor
si principiul egalitatii lor in drepturi. Din asezarea acestor principii la temelia
O.N.U. rezulta ca ea este o organizatie interstatala, iar nu o organizatie
suprastatala. Ca atare, nici un stat membru al organizatiei sau un grup de state
membre nu-si poate subordona organizatia intereselor proprii.
Egalitatea statelor membre trebuie respectata atat in ce priveste repre-

zentarea lor in organele organizatiei, cat si in mecanismul de vot din cadrul acestor
organe. O abatere de la aceasta egalitate in domeniul mecanismului de vot o
constituie situatia speciala a celor cinci membri permanenti ai Consiliului de

Securitate, a caror voturi au o pondere superioara voturilor celorlalti membri ai


acestui organ.
b)

Principiul indeplinirii cu buna-credinta a obligatiilor asumate de statele


membre, in conformitate cu Carta O.N.U. Este un principiu cu o semnificatie
deosebita pentru asigurarea stabilitatii relatiilor internationale si a legalitatii
internationale.

c)

Principiul solutionarii prin mijloace pasnice a diferendelor internationale, in


asa fel incat pacea si securitatea internationala precum si justitia sa nu fie puse
in primejdie.

d)

Principiul nerecurgerii la forta sau la amenintarea cu forta in relatiile


internationale, fie impotriva integritatii teritoriale a statelor sau a independentei
lor politice, fie in orice alt mod incompatibil cu scopurile Natiunilor Unite.

e)

Principiul neamestecului in chestiunile care tin, in mod esential, de


competenta statelor. Carta O.N.U. prevede ca statele membre ale organizatiei
nu au obligatia sa supuna astfel de chestiuni organizatiei si ca acest principiu nu
limiteaza competenta organizatiei in ce priveste aplicarea masurilor de
constrangere, prevazute in capitolul VII.

f)

Carta O.N.U. mai prevede si principiul dreptului popoarelor de a dispune


de ele insele (dreptul la autodeterminare). Este un principiu nou al dreptului
international public, la care Carta face referire expresa in art. 1, si 2, dar si in
art. 55 privind obiectivele O.N.U. in domeniul cooperarii economice si sociale
internationale.

g)

Fara a-l formula in mod expres, Carta O.N.U. subintelege si principiul


cooperarii intre state, de vreme ce face din cooperarea internationala unul din
scopurile principale ale organizatiei si ii consacra in intregime capitolul IX.
Carta O.N.U., in art. 2 referitor la principiile organizatiei, stipuleaza inca

doua reguli importante pentru activitatea ei si a membrilor ei. Prima regula este ca
statele membre ale organizatiei au obligatia de a da acesteia un ajutor deplin in
orice actiune intreprinsa de ea in conformitate cu Carta si sa se abtina de a ajuta
vreun stat impotriva caruia organizatia intreprinde o actiune preventiva sau de
constrangere.
A doua regula se constituie intr-o obligatie care revine O.N.U. Se prevede
datoria organizatiei de a actiona ca si statele care nu fac parte din ea sa se
conformeze acestor principii in masura necesara pentru mentinerea pacii si
securitatii internationale.
Dincolo de principiile inscrise in Carta O.N.U., in doctrina mai recenta se
afirma ca activitatea O.N.U. si toate eforturile sale ar trebui sa se desfasoare sub
incidenta a doua principii: a) principiul universalitatii O.N.U., care trebuie inteles
in sensul admiterii tuturor statelor lumii si asigurarii aplicarii universale a
principiilor Cartei; si b) principiul democratizarii, in sensul asigurarii, pentru toate
statele, a dreptului de initiativa si a dreptului de a contribui la examinarea,
elaborarea si punerea in aplicare a rezolutiilor referitoare la problemele majore ale
comunitatii internationale