BAZELE ANALIZEI

INSTRUMENTALE

Analiza instrumental este o ramur important a chimiei analitice care se ocup cu

analiza calitativ i cantitativ precum i cu caracterizarea substanelor i amestecurilor de
substane cu ajutorul unor aparate i mijloace informatice specifice.
Avantajele mari ale analizelor instrumentale fa de metodele chimiei analitice clasice le
reprezint precizia, rezoluia, sensibilitatea i reproductibilitatea ridicat. La acestea se adaug alte
avantaje precum: productivitate ridicat la analiz, posibilitatea analizei pornind de la cantiti de
substane extrem de mici, posibilitatea urmririi cineticii unor reacii extrem de rapide sau extrem
de lente, posibilitatea automatizrii complete a procesului de analiz, posibilitatea procesrii
automate a datelor, .a.
n cadrul analizei instrumentale majoritatea mrimilor fizice ce fac legtura cu compoziia
chimic sau cu concentraia sunt mrimi de natur neelectric pentru a cror transformare n mrimi
proporionale de natur electric, compatibile cu sisteme moderne de msurare este nevoie de
detectoare i de senzori performani. Dezvoltarea puternic a acestora s-a produs cu cca trei decenii
n urm i nu ntmpltor aceast perioad corespunde i cu dezvoltare fr precedent a chimiei
analitice instrumentale. O contribuie important la dezvoltarea acestei ramuri au

avut-o i

realizrile n domeniul microprocesoarelor specializate i a tehnicii de calcul n general.

Analiza instrumental calitativ folosete metode de analiz la care exist o dependen
precis ntre variaia unei proprieti fizice sau fizico-chimice i natura elementului chimic sau a
substanei.

Analiza instrumental cantitativ folosete metode de analiz

la care exist o

dependen matematic ntre variaia unei proprieti fizice sau fizico-chimice i concentraie sau
mas. n tabelul I.1. sunt prezentate sintetic metodele analizei instrumentale, fenomenele fizice ce
stau la baza lor i domeniul analitic pentru care sunt folosite.
I.2. Metodele analizei instrumentale
Dac se ncearc o grupare fenomenologic a analizei instrumentale rezult urmtoarele metode
importante:
1 Metode spectroscopice
2 Metode refractometrice
3 Metode polarimetrice
4 Metode electrochimice
5 Metode cromatografice*
6 Alte metode
* Metodele cromatografice sunt metode de separare a speciilor chimice din amestecuri i folosesc
pentru determinri de natur calitativ sau cantitativ una din metodele de la poziiile 1-4.
enumerate mai sus. Dat fiind ns importana lor mare n chimia analitic instrumental precum i

complexitatea ridicat a aparaturii cromatografia poate fi considerat i ca un domeniu distinct al

analizei instrumentale
Obiectivele analizei instrumentale sunt n general aceleai ca ale chimiei analitice clasice, anume:
- determinarea puritii unei substane sau a unui amestec de substane
- determinarea compoziiei amestecurilor de substane
- analiza urmelor (determinarea unor concentraii mici ntr-o matrice)
- determinarea formulelor chimice (ca formul clasic sau ca formul structural)
- determinarea unor proprieti fizice precum: solubilitate, presiune de abur, punct de
-

topire, punct de fierbere, punct de inflamabilitate

dezvoltarea de instrumente i metode pentru determinarea proprietilor sus numite

Domeniile de baz n care se folosete analiza instrumental sunt :

- chimie analitic anorganic
- chimie analitic organic
- chimia alimentar
- bioanalitic
- chimia apei
- chimia mediului
- industrie alimentar
- farmacie
- chimie clinic
- toxicologie
- medicin legal
I.3. Criterii de alegere a metodei de analiz instrumental
Pentru alegerea unei metode de analiza chimic calitativ i/sau cantitativ trebuie n primul rnd
bine definit problema, n acest sens se au n vedere urmtoarele:
- ce precizie de msurare i ce reproductibilitate este necesar
- n ce domeniu de concentraie se bnuiete a se gsi proba
- ce cantitate de prob este disponibil
- la ce metode de analiz se poate apela regional sau naional
- ce compoziii ale probei pot provoca perturbaii n cadrul metodei alese, inclusiv
-

influena proprietilor fizice i chimice ale matricei din prob

cte probe trebuiesc analizate
ce frecven de analiz exist pentru probe
ce fonduri stau la dispoziie

I.4. Erori de msurare

La msurarea unei anumite mrimi fizice cu un aparat, de regul, la fiecare msurtoare se va
constata n limite mici alt valoare a mrimii msurate. Chiar la efectuarea repetat a msurtorii cu
acelai aparat se vor observa uoare abateri. n aceste condiii apare evident ntrebarea: care este
valoarea corect? Pentru a rspunde este nevoie de o privire mai atent asupra surselor i cauzelor
erorilor de msurare. Pentru nceput trebuie precizat c erorile de msurare se clasific, dup modul
de manifestare n:
- erori aleatoare de msurare

- erori sistematice de msurare

I.4.1. Erorile aleatoare de msurare
Erorile aleatoare de msurare sunt erori neprevizibile i ca atare greu corijabile. Evidenierea lor se
poate face numai prin msurtori repetate n aceleai condiii, cu acelai aparat. Cauzele principale
pentru erori aleatoare sunt: ptrunderea neregulat a unor semnale parazite n circuitul de msurare,
contacte imperfecte, frecri ale echipajelor mobile, citiri greite.
I.4.2. Erorile sistematice de msurare
Erorile sistematice de msurare sunt erori ce apar repetat la aceeai valoare a mrimii
msurate i cu acelai semn n condiii identice de msurare. Aceste erori sunt previzibile i
corectabile. Erorile sistematice sunt cauzate de influena aparatului asupra mrimii msurate (ex.
msurarea tensiunilor, rezistenelor, s.a.), de metodele de msurare precum i de erori cauzate de
conversii. Tot erori sistematice sunt cele generate de deriva de temperatur, de presiune, s.a.
n cadrul analizelor instrumentale rezultatele experimentale vor fi grevate att de erori
sistematice ct i de erori aleatoare. Dat fiind caracterul imprevizibil i greu cuantificabil al
ultimelor se vor efectua un numr suficient de mare de analize pentru
devin nesemnificative
sistematice necesit

ca erorile aleatoare s

i valoarea lor medie s se apropie de zero. Determinarea erorilor

analiza mai multor compoziii etalon de concentraii bine cunoscute.

Rezultatele analizelor, pe lng erorile sistematice, vor conine i erori aleatoare dac numrul de
analize efectuat este mic. De regul, se consider c un minim de 20 de determinri elimin aproape
n totalitate erorile aleatoare. La un numr mare de determinri se poate considera c orice
diferen ntre valoarea medie a concentraiilor i concentraia cunoscut poate fi considerat ca
fiind o eroare sistematic. n aceste condiii mai rmne ca fiind semnificativ numai eroarea
sistematic. Aceasta poate fi eroare sistematic absolut sau eroare sistematic relativ.

Volumetria
Analiza volumetrica este o metoda de baza pentru determinarea calitii produselor
alimentare, cu o larga utilizare in laboratoare. Aceasta analiza permite sa se efectueze determinrile
foarte rapid, deoarece, in majoritatea cazurilor, o singura determinare prin metoda volumetrica se
face in cteva minute, in timp ce aceeai determinare prin metoda gravimetrica necesita cteva ore.
Rapiditatea determinrilor volumetrice permite sa se repete cu uurin a de cteva ori si sa se ob in
o medie aritmetica mai exacta. Domeniul de aplicare al analizei volumetrice este foarte mare si
majoritatea substanelor pot fi determinate prin aceasta metoda.
Principiul procesului in analiza volumetrica, titrarea, consta in faptul ca la soluia
substanei care trebuie determinata se aduga treptat dintr-o biureta, soluia de lucru, titrata, pn se
atinge punctul de echivalen.

Punctul de echivalenta se pune in evidenta prin diferite metode. De obicei acest punct este
decelat prin schimbarea culorii soluiei, msurndu-se apoi volumul soluiei consumate pentru
titrare.
In cazurile cnd este dificil sa se pun in evidenta punctul de echivalenta, se recurge la
urmtoarele procedee ajuttoare:
titrarea substituentului, care consta in titrarea compusului chimic ce se formeaz in
urma reaciei cu substana ce trebuie determinata;
retitrarea, care consta in titrarea excesului de substana adugata (se mai nume te si
titrare inversa).
Pentru determinri in analiza volumetrica se folosesc soluii titrate, care reprezint soluiile
cu o concentraie determinata
la 1 ml. Soluiile titrate cele mai folosite sunt cele ce au o anumita normalitate (l n; 0,1
n 0,01 n), Normalitatea unei soluii indica numrul de echivaleni-gram de substana intr-un litru
de soluie titrata. Echivalentul-gram se obine mprind greutatea moleculara, exprimata in
grame, la sarcina activa din molecula substanei corespunztoare reaciei date.
Exprimarea concentraiei soluiilor prin normalitate este convenabil, deoarece numrul de
miliechivaleni-gram ai ambelor substane care reacioneaz este acelai, deci:
n1 x V1 = n2 x V2

in care:
n este normalitatea;
V volumul.
Din aceasta egalitate rezulta ca volumele soluiilor care reacioneaz sunt invers
proporionale cu normalitile :
Deoarece majoritatea substanelor nu se gsesc in stare chimica pura, titrul exact al
soluiilor se stabilete numai dup prepararea lor, folosind substane etalon. Pentru determinarea
titrului unei soluii de NaOH se folosete acid oxalic ca soluie etalon
Ca urmare, se determina factorul F al soluiei respective, care reprezint raportul dintre titrul
real tr si titrul teoretic: tt
Metodele folosite in analizele volumetrice sunt urmtoarele:
Metoda de neutralizare, prin care se determina concentraia acizilor si bazelor, precum si
a altor substane care reacioneaz cu ele. Folosind metode indirecte, se pot determina si diferi i
cationi.
Acidimetria este o metoda larg folosita pentru a determina concentraia acizilor din
produsele alimentare, prin titrarea cu o baza de normalitate cunoscuta :
H+ + OH' = H2O
Reacia este terminata cnd toi ionii de hidrogen au fost nlocuii cu meta lele respective.
Daca se utilizeaz o singura molecula de NaOH, acidul neutralizat a coninut un singur atom de
hidrogen ; in acest fel se determina orice acid, indiferent daca este tare (clorhidric, azotic, sulfuric)
sau slab (acid acetic, oxalic etc.), deoarece tria acidului depinde de cantitatea de ioni de hidrogen
pe care o disociaz cnd este dizolvat in apa si nu de cantitatea totala de hidrogen din molecula sa.
Se deosebesc, de aceea, doua aciditi: aciditatea actuala, pusa in evidenta de indicatori, care este

legata de gradul de disociere in soluie a acidului respectiv: si aciditatea totala, care corespunde
cantitii totale de hidrogen din molecula si se determina prin neutralizare cu o baza tare.
In acidimetrie se utilizeaz, in mod frecvent, o soluie titrata n/10 (0,1 n) de NaOH sau
KOH, folosind un indicator de neutralizare ales convenabil. Pentru determinarea factorului solu iei
de NaOH sau KOH 0,1 n se folosete o soluie de acid oxalic 0,1 n si ca indicator fenolftaleina.
Alcalimetria se utilizeaz pentru determinarea alcalinitii unor soluii folosind soluii
titrate de acizi 0,1 n. Se folosete, in acest scop, o solu ie de aproximativ 0,1 n de HCl si se
determina titrul cu o soluie etalon de NaOH 0,1 n, obinuta cu fixanal sau avnd factorul cunoscut.
Pentru punerea in evidenta a punctului de echivalenta, se folosesc indicatori acid-baza.
Indicatorii cei mai folosii sunt: metiloranjul (punct de viraj in mediu acid) si fenolftaleina (in
mediu bazic).
in tabelul 21.1 se dau caracteristicile celor mai utilizai indicatori acid-baza de culoare.
Metodele de precipitare si de formare a combinaiilor complexe stau la baza metodelor
argentometrice folosite pe larg in industria alimentara. Ca indicator al metodelor argentometrice se
folosete cromatul de potasiu.
Tabelai 21.1
Caracteristicile unor Indicatori acid-baza de culoare

Culoarea soluiilor
Indicat
orul

Intervalul de
viraj. pH

nainte
viraj

de

Soluia de indicator
dup viraj

Tropeolinft

1,2 - 3,2

Roie

Galbena

Sol. apoasa 1%

Metiloranj

3,1 - 4,1

Roie

Galbena

Sol. apoasa 0,03%

Rosu-metil

4,4 - 6,2

Roie

Galbena

Sol. alcoolica 0,2% in alcool

90%

Roii-neutru

6,8 - 8,0

Roie

Galbena

Sol. alcoolica 0,1% in alcool

70%

Rosu-fenol

6,4 - 8,0

Galbena

Roie

Sol. apoasa 0,1%

Turnesol

5,8 - 8,0

Roie

Albastra

Sol. apoasa 0,5%

Fenolftaleina

8,2 - 10,0

Incolora

Roie

Sol. alcoolica 0,1% in alcool

70%

Timolftaleina

9,4 - 10,6

Incolora

Albastra

Sol. alcoolica 0,1% in alcool

90%

Nitramina

11 - 13

Incolora

Portocalie-

Soluie

alcoolica

bruna

alcool 70%

0,1% in

Metodele de oxid-reducere se bazeaz pe determinarea volumetrica a diferiilor oxidani

si reductori. Din aceasta grupa de metode fac parte manganometria, iodometria, bicromatometria,
bromatometria si cerimetria.
- Manganometria. Consta in determinarea cantitativa a diferiilor ioni cu ajutorul unor
soluii titrate de KMnO4. Reacia este urmtoarea:
2KMnO4 H + 3H2SO4 = 2MnS04 + 3HaO + K2S04 + 5 O
Indicatorul folosit este nsi soluia colorata de KMn0 4, care dup ce a oxidat substana
reductoare din pahar, se decoloreaz.
Pentru stabilirea titrului soluiei de permanganat, in mod curent se utilizeaz acid oxalic.
Iodometria permite dozarea indirecta a substanelor care pun in libertate iodul din iodura
de potasiu, iar dup cantitatea de iod determinata se poate determina cantitatea de substana care
1-a pus in libertate.
Iodul liber se dozeaz cu o soluie titrata de tiosulfat de sodiu (Na 2S203) in prezenta de
amidon ca indicator. Reacia este foarte sensibila si coloraia apare chiar la urme de iod.
Determinarea aciditii
Aciditatea naturala a produselor alimentare este diferita pentru fiecare categorie de produs si
o cretere a acesteia indica intervenia agenilor de descompu nere, in primul rnd al celor
microbieni.
Aciditatea se poate exprima prin concentraia de acid (aciditate totala) si prin pH'(aciditate
reala sau actuala)..

Poziia corecta la pipetarea

Titrarea soluiilor
Pentru determinarea aciditii titrabile se ntrebuineaz metode bazate pe
titrarea directa a unui volum determinat din lichidul de analizat, folosind o
soluie alcalina titrata pn la reacie neutra, stabilita cu ajutorul indi catorilor
acidobazici (fenolftaleina, turnesol, metiloranj, rosul .de fenol)
Aciditatea se poate exprima in diferite moduri aa cum se prezint in continuare.
Exprimarea aciditii in grade aciditate adic ml soluie de baza de
concentraie normala (1 n) necesari sa neutralizeze aciditatea din 100 g produs
Exprimarea aciditii in procente, adic in grame de acid anorganic sau organic, ales
convenional, conform indicaiilor din standard, respectiv la 100 ml sau 100 g produs. Numrul de
ml de soluie alcalina, folosit la titrare, se nmulete cu factorul de corecie al acestuia si cu un
factor de transformare, care exprima titrul soluiei acide de aceeai normalitate.
Formula de calcul este urmtoarea:
% aciditate =
in care:
V1 - reprezint volumul de soluie O, l n NaOH folosit la titrare, in ml;
V 2 volumul total al soluiei de analizat, in ml;
V 3 volumul luat pentru titrare, in ml;
F - factorul de corecie al soluiei 0,1 n NaOH;
T - factorul de transformare al soluiei 0,1 n NaOH, in diveri acizi in grame;
m - masa probei luata pentru analiza, in g.
Indicele de aciditate reprezint cantitatea de hidroxid de potasiu, in mg, necesara pentru a
neutraliza acizii grai liberi dintr-un gram de produs.
Exprimarea aciditii in grade Thorner se face la lapte si produse lactate, care reprezint
volumul in ml de hidroxid de sodiu, 0,1 n, necesare pentru neutralizarea acidit ii din 100 ml lapte
sau 100 g produse lactate.
Determinarea aciditii prin msurarea pH-ului permite stabilirea mai precisa a punctului de
neutralizare, care corespunde la pH 7.
PH-ul se definete ca fiind logaritmul cu semn schimbat al concentraiei ionilor de hidrogen
dintr-o soluie sau logaritmul numrului de ml de apa, in care se gsete un atom gram de hidrogen
in stare de ion.
Determinarea

pH-ului

se

face

prin metode

colorimetrice si metode

electrometrice

(potentiometrice).
a). Metodele optice pentru msurarea pH-ului se bazeaz pe proprietatea unor substane,
numite indicatori acidobazici, de a-si schimba culoarea atunci cnd variaz activitatea ionilor de
hidrogen din soluie. Modificarea culorii indicatorului are loc gradat, intr-un interval de pH, numit
domeniu de viraj sau interval de tranziie.
Metoda cu hrtie indicator se bazeaz pe umezirea hrtiei indicator cu solu ie al crui
pH dorim sa-1 aflam si compararea culorii cu o scara etalon.

 Metoda cu soluii indicatoare din seria nitrofenolului (metoda Michae-lis) se bazeaz pe

modificarea nuanei de culoare a indicatorilor monocromi din seria nitrofenolului in funcie de pHul soluiei. Valoarea pH-ului se stabilete prin compararea fata de un standard de referina.
b). Determinarea pH-ului prin metoda potentiometrica se bazeaz pe msurarea diferenei
de potenial intre un electrod de referina si un elec trod de msurare, introdui in proba de cercetat..
Aparatul folosit este un pH-metru, echipat cu un electrod de calomel (electrod de referina) si electrod de sticla (electrodul de msurare) (fig. 4.21).
Determinarea alcalinitii
Alcalinitatea produselor alimentare se datorete folosirii afinatorilor chimici.
Alcalinitatea reprezint cantitatea de baza dintr-un produs, care se exprima prin concentraia
totala a bazei sau prin concentraia ionilor OH~, respectiv p OH.
Principiul metodei consta in titrarea substanei alcaline din proba de analizat cu o soluie de
acid clorhidric 0,1 n, in prezenta indicatorului albastru de bromtimol.
Alcalinitatea se exprima in grade de alcalinitate dup formula:
Grade alcalinitate=
100=10 V
in care:
V este volumul de acid clorhidric 0,1 n folosit la
titrare, in ml. de compoziia chimica complexa a acestora.

Determinarea

polarimetrica

zaharurilor
Determinarea polarimetrica a zaharurilor se
bazeaz pe proprietile optic active ale acestora, puind
devia planul de polarizare a luminii care strbate soluia,
spre dreapta sau spre stnga, cu un anumit unghi,
care depinde de natura, concentraia si grosimea
stratului de soluie.
Lumina polarizata, ale crei raze oscileaz ntr-un
singur plan, se obine prin trecerea luminii prin substane
solide cristaline (ex: carbonatul de sodiu cristalizat in
sistem rombic numit si spat de Islanda)
Examinarea se face la 20C si in lumina
monocromatica de sodiu. Aparatele folosite sint polarimetrul si zaharimetrul .
Polarimetrul este un aparat optic alctuit din doua pri principale: polarizorul si
analizorul, montai la capetele unui tub in care se introduce substana de analizat Polarizorul este
orientat spre sursa de lumina si are rolul de a transforma lumina normala in lumina
polarizata, iar analizorul prin care se privete si care permite analiza imaginii se poate roti la
dreapta sau la stnga cu un urub micrometric determinnd mrimea unghiului a cu care a fost
rotit planul de polarizare a luminii, care a strbtut stratul de soluie. Soluia de cercetat se introduce
intr-un tub polarimetric din porelan sau sticla, cu o lungime determinata de 200 mm sau 100 mm

Determinrile se fac ntr-o camera obscura, nainte de a ncepe analiza, se controleaz

punctul zero al aparatului. Pentru aceasta se aduce analizorul intr-o astfel de pozi ie nct una dintre
cele doua jumti ale cmpului sa fie bine luminata, iar cealalt ntunecata. Se pune la punct linia
despritoare ale celor doua cmpuri, rotind uor luneta analizorului, dup care, manevrnd urubul
micrometric cmpul trebuie sa apar uniform luminat. Se introduce tubul polarimetric cu solu ia de
analizat: daca soluia este levogira, se va lumina jumtatea cmpului din stnga si se va ntuneca
cea din dreapta. Pentru a cunoate unghiul cu care a fost deviat planul luminii polarizate, anali zorul este rotit pn se revine la luminozitatea cmpului, corespunztoare punctului zero. Mrimea
unghiului se citete pe scala gradata a polarimetrului cu ajutorul unui vernier, care se deplaseaz
solidar cu analizorul. Se determina puterea rotatorie specifica substanei, care reprezint unghiul cu
care este rotit planul luminii polarizate, care strbate un strat de solu ie, cu grosimea de 1 dm si care
conine un g de substana dizolvata intr-un ml de soluie. Puterea rotatorie specifica este data de
relaia:
in care:
= reprezint unghiul citit la polarimetru, in grade;
l = lungimea tubului polarimetric, in dm;
c = concentraia soluiei, in g la 100 ml soluie.
Din aceasta relaie se poate calcula concentraia c, cnd se cunoate unghiul de deviere :

Zaharimetrul este un polarimetru special gradat incit permite citirea directa in procente, a
coninutului de zaharoza dintr-o substana solida sau dintr-o soluie. Este folosit in laboratoarele
fabricilor de zahar.
Zaharimetrul este etalonat pentru o anumita cantitate de substana solida, sau solu ie, numita
masa normala. Pentru majoritatea zaharimetrelor masa normala este de 26 g. In aceasta scara
punctul 100, corespunde unghiului de rotaie obinut cu o soluie care conine 26 g zaharoza in 100
ml soluie, examinata intr-un tub polarimetric de 2 dm, la temperatura de 20C.
1 zaharimetria=0,26 g zaharoza in 100 ml soluie
Modul de lucru la zaharimetru este identic cu cel folosit la polarimetre.
Determinarea concentraiei alcoolice la vin prin metoda ebuliometrica
Metoda se aplica numai vinului sec, cu un extract sub 30 g/1, sntos si limpede. Nu se aplica
vinurilor tulburi, alterate(oetite etc.), cu aciditate volatila mai mare de 1,2 g/1 acid acetic.
In buletinul de analiza se va specifica metoda folosita. Metoda ebuliometrica determina
concentraia alcoolica cu o eroare de +/-(0,1-0,3) % voi.
Principiul metodei:
Determinarea punctului de fierbere al vinului, care se gsete intre punctul de fierbere al apei
(100C) si cel al alcoolului etilic (78,3C), vinul fiind un amestec hidroalcoolic.
Materiale necesare
Ebuliometrul
Proba de vin

Se deduce concentraia alcoolica a vinului, folosind un disc sau o rigla speciala de corespondenta,
cunoscnd punctul de fierbere, determinat cu ebuliometrul. Concentraia alcoolica a vinului este cu
att mai mare, cu cat punctul de fierbere este mai sczut fata de cel al apei.
Descrierea aparatului.
Ebuliometrul este format din:
- rezervor pentru fierbere de circa 90 ml, prevzut cu
refrigerent ascendent, termosifon cu robinet de evacuare;
- termometrul special, gradat in zecimi de grad intre 86C si 120C;
lampa de nclzire cu spirt;
disc special de calcul (corespondenta), care prezint o scara alcoolmetrica exterioara si
un cerc mobil cu gradaii termometrice (scara temperaturilor), in loc de disc se poate folosi
o rigla speciala cu rigleta glisanta, construita dup principiul discului.
Mod de lucru
Modul de lucru cuprinde:
stabilirea punctului de fierbere al apei
starea punctului de fierbere al vinului
calculul concentraie alcoolice.
a.)Stabilirea punctului de fierbere al apei
in rezervorul curat al aparatului, splat in
prealabil de doua ori cu apa distilata, se
toarn 20 ml apa distilata.
Se adapteaz termometrul si refrigerentul
(mantaua de rcire a refrigerentului, fiind
goala, fr apa) si se nclzete termosifonul pana Ia fierberea apei in rezervor.
nclzirea se regleaz astfel nct vaporii de apa sa ias din refrigerent dup l-5 min si, din acest
moment, se observa coloana de mercur.
Se citete punctul de fierbere al apei, cnd apar vaporii si coloana de mercur rmne sta ionara
cel puin 2 min.
b)
Stabilirea punctului de fierbere al vinului.
Rezervorul aparatului se cltete de doua ori cu cate 2030 ml din vinul de analizat si se terge
bine.
Se introduc apoi in rezervor 50 ml vin, se monteaz refrigerentul (cu apa in mantaua de rcire)
si se adapteaz termometrul.
Se nclzete termosifonul si se urmrete ascensiunea coloanei de mercur pana devine
staionara, timp de 1 - 2 min.
Temperatura de fierbere a vinului se noteaz in grade si zecimi de grad.
c) Calculul concentraiei alcoolice.
Se fixeaza discul mobil astfel incat diviziunea corespunzatoare punctului de fierbere al
apei sa corespunda punctului zero de pe scara alcoolmetria.
Concentraia alcoolica (gradul alcoolic) se stabilete citind diviziunea de pe scara alcoolmetria
care coincide cu diviziunea corespunztoare punctului de fierbere a vinului.
Reguli pentru folosirea ebuliometrului.
- Metoda se folosete numai la vinurile seci, cu un extract sub 30 g/1. Vinul trebuie sa fie sntos si
limpede.
- Nu se aplica la vinurile dulci, tulburi, oetite, cu aciditate volatila mai mare de 1,2 g/1 acid acetic.

- Ebuliometrele trebuie verificate periodic de ctre laboratoarele de metrologie, autorizate in acest

scop, care elibereaz buletinul de verificare a aparatului.
- Termometrele ebuliometrelor trebuie meninute curate prin splare periodica, nainte de fiecare
determinare se observa coloana mercur, care nu trebuie sa fie ntrerupta.
- Punctul de fierbere al apei nu trebuie stabilit pentru fiecare determinare; el se determina de 23
ori/zi in raport cu variaia presiunii atmosferice.
- Metoda are o eroare de +0,1, pana la 0,3% volume alcool/litru.

PREPARAREA SOLUIILOR
1. CONSIDERAII TEORETICE
1.1. DEFINIIE
Soluia este un amestec omogen de doua sau mai multe componente.
Prile componente ale unei soluii sunt:
- solventul (dizolvantul) = componenta care dizolva si care se gsete n cantitate mai
-

mare;
solvatul (dizolvatul, solutul) = componenta care se dizolva si care se gsete n cantitate

mai mica.
1.2.EXPRIMAREA CONCENTRAIEI SOLUIILOR
Concentraia unei soluii exprima raportul dintre substana dizolvata si soluie sau solvent.
Exista numeroase moduri de exprimare a concentraiei soluiilor, n funcie de unitile de msura n
care se exprima cele doua componente (dizolvatul si soluia sau solventul)
1.2.1. Concentraia procentuala
1.2.1.1. Concentraia procentuala de masa: reprezint cantitatea de substana dizolvata,
exprimata n grame din 100 grame de soluie.
(1)
ms=md+msolv.
(2)
Unde: c %m - concentraia procentuala de masa [%];
md - masa solutului [g];
ms - masa soluiei [g];
msolv. - masa solventului.
1.2.1.2. Concentraia procentuala de volum: exprima numrul de litri de dizolvat din 100 l
de soluie.
(3)
Vs=Vd+Vsolv
Unde: c%v - concentratia procentuala n procente de volum;
Vd - volumul solvatului [l];
Vs - volumul solutiei [l];
Vsolv - volumul solventului [l].
Acest mod de exprimare a concentratiei se aplica atunci cnd componentele solutiei sunt
gaze.
1.2.1.3. Concentratia procentuala volumetrica: reprezinta grame de solut la 100 ml solutie.
1.2.2. Concentratia molara (molaritatea)
Reprezinta numarul de moli de substanta dizolvata ntr-un litru de solutie.Deci:
1 l solutie............Md ...........1 M
Vs l solutie..........md...........m
[mol/l]
(4)

unde: m - concentratia molara [mol/l];

Md - masa molara a solvatului [g];
1.2.3. Concentratia normala (normalitatea)
Reprezinta numarul de echivalenti-gram de solut dintr-un litru de solutie. Deci:
1 l solutie........... Ed g..........1 N
Vs l solutie...........md g..........n
[val/l]
(5)
unde: n - concentratia normala, [val/l];
Ed - echivalentul gram al solutului, [g];
Vs - volumul solutiei [l].
1.2.4. Concentratia molala (molalitatea)
Este definita ca fiind moli de solut la 1000 grame de solvent.
md/Md........... msolv g solvent
a................1000 g solvent
[moli/1000 g solvent]

(6)

unde: a - concentratia molala, [moli/ 1000 g solvent];

Md - masa molara a solutului, [g];
md - masa solutului, [g].
1.2.5. Fractia molara
n cazul unei solutii compusa din na moli de substanta a, nb moli din substanta b, nc moli din
substanta c etc., se defineste fractia molara a substantei a:
(7)
Suma fractiilor molare ale tuturor componentelor solutiilor este
egala cu unitatea:
Xa+Xb+Xc+.=1
1.2.6. Titrul solutiei
Reprezinta cantitatea de substanta dizolvata, exprimata n grame, ntr-un mililitru de solutie:
[g/ml]
(8)
unde: T - titrul solutiei, [g/ml];
md - masa de substanta dizolvata, [g];
Vs - volumul solutiei, [ml].
1.3. MODIFICAREA CONCENTRAIEI SOLUIILOR
Se realizeaza prin:
- adaugare de apa (rezulta o scadere a concentratiei solutiei);
- adaugare de solutii de aceeasi natura dar de concentratii diferite (se poate obtine att
scaderea ct si cresterea concentratiei solutiei).
Calculele referitoare la solutiile implicate n amestecul respectiv au la baza regula
amestecului, care este un sistem de doua ecuatii:
m1c1 + m2c2 +.+ mncn = mfcf
m1 + m2 +.+ mn = mf
unde: mi - cantitatile de solutii care se amesteca, [g];
ci - concentratiile procentuale de masa ale solutiilor care se
i = 1,2,3,.,n
cf - concentratia procentuala de masa a solutiei finale, [%];
mf - masa solutiei finale obtinute, [g].

(9)
(10)
amesteca, [%];

Ecuatia (9) reprezinta bilantul dizolvatului din solutie iar ecuatia (10) reprezinta bilantul
solutiei.
Concentratiile ci si cf se exprima n aceleasi unitati de masura. La fel si cantitatile de solutii
mi si mf se exprima n aceleasi unitati de masura. Corelarea dintre modul de de exprimare a
concentratiei si unitatile de masura ale cantitatilor de solutii care se amesteca este redata n tabelul
urmator:

ci, cf

mi, mf

c%m

Unitati de masa

Unitati de volum

Unitati de volum

Daca modificarea concentratiei unei solutii se face cu apa distilata, din ecuatia (9) se
anuleaza termenul corespunzator apei, deoarece concentratia ei este 0.
2. PARTEA EXPERIMENTAL
2.1. Prepararea solutiei de NaCl din NaCl solid
2.1.1. Aparatura si reactivi
- balanta farmaceutica;
- densimetru;
- cilindrii gradatii;
- flacoane Erlenmayer;
- baloane cotate;
- spatula metalica;
- sticla de ceas;
- apa distilata;
- NaCl.
2.1.2. Modul de lucru
Se vor prepara doua solutii Na Cl:
- solutia nr. 1 - concentratia c1%m, volum V1;
- solutia nr.2 - concentratia c2%m, volum V2.
n vederea obtinerii unui anumit volum de solutie de NaCl, de concentratie procentuala data,
se calculeaza masa de NaCl solida necesara, conform relatiei (1). Masa solutiei care se prepara se
calculeaza cunoscnd densitatea a solutiei respective. Masa apei distilate necesara dizolvarii
NaCl solid se calculeaza cu relatia (2) iar volumul de apa corespunzator acestei mase se obtine
admitnd ca apa= 1 g/cm3 la 20C.
Masa de NaCl se cntareste la balanta farmaceutica si se introduce ntr-un balon cotat de
capacitate adecvata. Volumul de apa distilata se masoara cu un cilindru gradat si se adauga peste
NaCl solid. Se agita solutia pna la dizolvarea completa a NaCl solid.

Concentratia solutiei finale se verifica prin masurarea densitatii acesteia cu ajutorul unui
densimetru si compararea valorii obtinute cu cea din Anexa 1, corespunzator concentratiei care s-a
impus a fi preparata.
2.2. Modificarea concentratiei solutiei
a) Prin amestecarea a doua solutii de concentratii cunoscute:
Se vor utiliza cele doua solutii obtinute anterior (c 1>c2) pentru a prepara un anumit volum
Vf de solutie de NaCl de concentratie procentuala data cf.
Se utilizeaza regula amestecului (relatiile 9 si 10) pentru calculul maselor necesare din
solutiile 1 si 2. Cunoscnd densitatile celor doua solutii, se determina volumele necesare pentru
amestecare din cele doua solutii. Se masoara volumele cu cte un cilindru gradat, se introduc ntr-un
flacon Erlenmayer agitndu-se bine pentru omogenizare.
Se verifica concentratia solutiei finale de NaCl (c f) prin masurarea densitatii ei cu un
densimetru si compararea valorii masurate cu cea gasita n Anexa 1, corespunzator concentratiei
finale preparate.
b) Prin diluare cu apa distilata
Se foloseste una din solutiile preparate anterior. Utiliznd regula amestecului, se va calcula
masa solutiei de NaCl, respectiv masa apei distilate necesare diluarii. Apoi se va proceda ca la
punctul a).
Se calculeaza volumul de apa distilata necesara diluarii; cunoscnd densitatea solutiei de
NaCl care se va dilua, se va calcula volumul acesteia. Cele doua volume se vor masura cu ajutorul
cilindrilor gradati si se vor introduce ntr-un flacon Erlenmayer, unde se vor agita pentru
omogenizare.
Concentratia solutiei finale (cf) se verifica prin masurarea densitatii ei si compararea valorii
ei cu valoarea densitatii corespunzatoare concentratiei finale preparate, din Anexa 1.
3. PRELUCRAREA DATELOR EXPERIMENTALE
Se vor completa urmatoarele tabele:
1.1. Prepararea solutiei de NaCl din NaCl solid:

Sol

Masa
NaCl [g]

Masa
apa dist.
[g]

Volum apa
[cm3]

Masa
sol.fin.
[g]

Vol.
sol.fin.
[cm3]

Densitate

Teoretica

1.

2.

1.2. Modificarea concentratiei finale:

a) Prin amestecarea a doua solutii cunoscute:

Exp.

c%m

Teoretica

Exp.

Solutia

c%

Densitatea solutiei
[g/cm3]

Volumul solutiei
[cm3]

Masa solutiei [g]

1.

2.

Solutia
finala

Teoretic

Experimental

b) prin diluare cu apa distilata:

Solutia

c%m

Densitatea solutiei
[g/cm3]

Volumul
solutiei [cm3]

Masa solutiei [g]

Apa

Solutie
finala

Teoretic

Experimental

ANEXA 1
Dependenta ntre concentratia procentuala, n g/l si densitatea relativa la 20C a solutiilor de
NaCl

C [%m]

C [g/l]

[g/cm3]

C [%m]

C [g/l]

[g/cm3]

1,0

10,072

1,0072

8,5

90,34

1,0622

1,5

15, 181

1,0108

9,0

96,00

1,0659

2,0

20,290

1,0145

9,5

101,67

1,0696

2,5

25,471

1,0181

10,0

107,33

1,0733

3,0

30,651

1,0217

11,0

119,21

1,0809

3,5

35,905

1,0254

12,0

131,09

1,0886

4,0

41,160

1,0290

13,0

142,97

1,0962

4,5

46,526

1,0328

14,0

154,85

1,1039

5,0

51,891

1,0366

15,0

166,72

1,1115

5,5

57,256

1,0403

16,0

179,42

1,1194

6,0

62,622

1,0440

17,0

192,12

1,1273

6,5

68,136

1,0476

18,0

204,82

1,1352

7,0

73,651

1,0513

19,0

217,52

1,1430

7,5

79,165

1,0549

20,0

230,22

1,1511

8,0

84,679

1,0585

Raspundeti la urmatoarele ntrebari:

1. Care sunt partile componente ale unei solutii?
............................................................................................................
2.Ce exprima concentratia unei solutii?
....................................................................................
3.Ce reprezinta concentratia procentuala de masa?
........................................................
4. Ce reprezinta molaritatea unei solutii ?
........................................................
5. Ce reprezinta normalitatea unei solutii ?
........................................................
6. Definiti concentratia molala?
........................................................

7. Ce este titrul unei solutii ?

........................................................
8. Modificarea concentratiei unei solutii se realizeaza prin:
-............................
-...........................
9. Regula amestecului este un sistem de doua ecuatii, din care una reprezinta:
ecuatia...........................................iar cealalta..................................................
10. Ct este concentratia procentuala a apei distilate?