Sunteți pe pagina 1din 2

TORT CU NUCA SI CARAMEL

Un deliciu! Blat de cacao, crema de vanilie aromata si nuci caramelizate, imbracat in crema de ciocolata
neagra, iata un tort delicios, fara a fi pretentios, care reuseste sa impleteasca perfect gusturile amarui si
dulce. Vi-l recomand cu drag pentru sarbatori dar si pentru orice alta zi care merita sarbatorita!
Ingrediente blat (pentru o tava cu diam. de 22cm):

6 oua (galbenusurile separate de albusuri)


8 linguri rase zahar tos

4 linguri apa

1 plic praf de copt

100 g faina

10 g cacao

60 g nuci macinate

Se preincalzeste cuptorul la 170 grade si se tapeteaza cu hartie de copt fundul unei forme de tort cu
diametrul de 22cm.
Se separa albusurile de galbenusuri. Albusurile se bat spuma tare si se lasa deoparte.
Galbenusurile se bat cu zaharul pana se albesc si isi dubleaza volumul. Adaugati din cand in cand cele 4
linguri de apa. Cerneti praful de copt impreuna cu faina si cacaua, adaugati nucile si mixati pana la
omogenizare. Adaugati compozitiei albusurile putin cate putin cu lingura, cu miscari ample de jos in sus.
Turnati compozitia in forma si coaceti pentru 40-45 minute sau pana cand trece testul scobitorii. Lasati la
racit, scoateti din forma, indepartand hartia de copt, si taiati blatul in 3 foi egale.
Ingrediente nuci caramelizate:

150 g zahar
100 ml apa

200 g nuci

Pentru zaharul caramel se pun pe foc zaharul si apa si se fierb pana zaharul are o culoare aramie. Va dura
ceva pana se va evapora apa, dar dupa ce incepe sa se coloreze, nu mai lasati prea mult zaharul pentru a
nu risca sa il ardeti. Luati vasul de pe foc si adaugati nucile, amestecand pentru a se acoperi cu caramel.
Scoateti nucile repede pe o foaie de copt si lasati sa se raceasca complet
Ingrediente crema:

3 galbenusuri
120 g zahar tos

3 linguri pline amidon

400 ml lapte

esenta de vanilie sau zahar vanilat

150 g unt

200 ml frisca neindulcita

Frecati spuma galbenusurile cu zaharul adaugati putin lapte si amidonul, mixand bine ca sa se sparga
cocoloasele. Adaugati restul de lapte si aromele si dati la foc mic pana cand crema se ingroasa, ca la
budinca. Luati de pe foc si adaugati untul care trebuie sa se topeasca.
Lasati la racit complet si adaugati frisca batuta bine, incorporand-o cu lingura cu miscari ample. Adaugati
nucile si amestecati usor. Puteti lasa crema la frigider pentru 30 de minute sau puteti umple blaturile
ajutandu-va de inelul tavii de copt.
Ingrediente crema ganache:

200 g ciocolata neagra


200 g frisca lichida neindulcita

Puneti intr-o craticioara frisca la incalzit, dar nu o fierbeti! Luati de pe foc si adaugati ciocolata bucatele,
amestecand cu lingura pana se topeste si se omogenizeaza frumos. Puneti la frigider peste noapte sau cel
putin 3-4 ore. Dupa racire, bateti crema cu mixerul pentru a deveni aerata si pufoasa!
Montarea tortului:
Alternati straturile de blat si de crema, astfel veti avea blat-crema-blat-crema-blat si dati tortul la frigider
pentru cateva ore.

S-ar putea să vă placă și