Foamete, prosperitate si moralitate

Lipsa de hrana, adapost si ingrijiri medicale reprezinta o cauza principala a

deceselor in Bengalul de Est. Insa acum, suferinta si moartea nu mai sunt
inevitabile in acest context.
Saracia constanta, un ciclon si un razboi civil au transformat cel putin 9
milioane de oameni in refugiati nevoiasi. Cu toate acestea, acordarea unei
asistente suficiente pentru a reduce orice suferinta la niste proportii mai mici
nu este dincolo de capacitatea natiunilor bogate. Asadar, deciziile si actiunile
fiintelor umane pot preveni astfel de suferinte. Din pacate, oamenii nu au
luat deciziile potrivite. La nivel individual, oamenii, cu mici exceptii, nu au
dat niciun raspuns favorabil intr-o astfel de situatie. In general, acestia nu
doneaza sume foarte mari, nu scriu reprezentantilor parlamentari cereri
pentru cresterea asistentei guvernamentale, nu s-au manifestat in niciun fel
in strada sau sa faca orice altceva cu privire la rezolvarea problemelor
refugiatilor.
La nivel guvernamental, niciun guvern nu a dat niciun ajutor masiv, care ar
putea permite refugiatilor sa traiasca mai mult de cateva zile. Costul estimat
pentru supravietuirea refugiatilor timp de un an este de 464 milioane de lire.
Banca Mondiala a declarat ca India are nevoie de minim 300 milioane de lire
si evident, aceasta asistenta financiara nu va fi disponibila. Astfel, India va fi
fortata sa aleaga intre a lasa refugiatii sa moara de foame sau sa deturneze
fonduri din programul propriu de dezvoltare, care ar avea drept consecinte o
foamete in viitor.
Situatia este identica si in Bengal. Urgenta Bengalului este ultima, dar si cea
mai acuta din seria de probleme majore ale lumii, care rezulta atat din cauze
naturale, cat si provocate de om.
Desi sunt foarte multe parti ale lumii cu astfel de probleme, Peter Singer
alege Bengalul pentru ca este o preocupare ce tine de prezent si pentru ca
gravitatea problemei a asigurat o publicitate adecvata. Peter Singer afirma
ca nici persoanele fizice si nici guvernele nu pot pretinde ceea ce se intampla
acolo.
Care sunt impllicatiile morale intr-o astfel de situatie ? Modul in care oamenii
din tarile relativ bogate reactioneaza la o astfel de situatie nu poate fi
justificat. Intr-adevar, intregul mod prin care privim problemele morale

trebuie sa fie modificat, si impreuna cu acesta, trebuie modificat si modul de

viata, care a ajuns sa fie de la sine-inteles (luat de bun ) in societatea
noastra.
Presupunem ca suferinta si moartea cauzate de lipsa de hrana, adapost si
asistenta medicala sunt niste lucruri rele, negative. Peter Singer considera ca
majoritatea oamenilor vor fi de acord cu aceasta afirmatie, desi pot ajunge la
aceeasi concluzie pe cai diferite. Oamenii pot detine diverse pozitii
excentrice si, probabil unii dintre ei ar considera ca moartea prin infometare
nu este tocmai un lucru rau.
Daca avem puterea de a impiedica ca ceva rau sa se intample, fara sa
sacrificam astfel nimic de natura morala, ar trebui sa o facem. Avem aceasta
obligatie morala atata timp cat nu provocam un alt rau, nu facem ceva gresit
in sine si nu promovam ceva imoral. Este nevoie de noi doar pentru a preveni
ceea ce este rau si pentru a promova ceea ce este bun, iar asta se intampla
atata timp cat nu sacrificam nimic care este, din punct de vedere moral, un
lucru important. De exemplu, daca trecem pe langa un iaz si vedem un copil
in pericol de inec, trebuie sa-l scoatem din apa. In acest caz, hainele mele ar
fi pline de noroi, lucru nesemnificativ din punct de vedere moral, in timp ce
moartea copilului ar fi un lucru foarte rau.
Acest principiu nu tine cont de proximitate sau distanta, nefiind nicio
diferenta morala daca o persoana poate ajuta un vecin sau o persoana
necunoscuta din Bengal, la mii de km distanta. De altfel, principiul nu face
nicio distinctie intre cazurile in care eu sunt singura persoana care ar putea
ajuta si eventual, cazurile in care por fi unul din milioanele de oamenii in
aceeasi pozitie.
Si in ceea ce priveste refugiatii din Bengal, exista milioane de oameni intr-o
astfel de pozitie, dupa cum sunt si eu. Aceasta situatie nu difera in mod
semnificativ de situatia in care eu sunt singura persoana care poate preveni
raul. Este o diferenta psihologica intre cazuri, daca stim ca nici ceilalti nu au
facut nimic pentru a ajuta, ne simtit mai putin vinovati. Ar trebui sa ma simt
mai putin obligat sa salvez copilul de la inec in cazul in care as mai vedea in
jurul iazului si alti oameni, care la fel ca mine, nu ar actiona in niciun fel ?
Acest mod de gandire este scuza ideala pentru inactivitatea umana, care
treptat are efecte negative saracie, suprapopulare, poluare probleme in
care toata lumea este aproape la fel de implicata.

Presupunem ca actiunile in cauza trimiterea banilor la fondurile de

ajutorare sunt realizate mai mult sau mai putin simultan si sunt de
asemenea, neasteptate. Daca toata lumea nu actioneaza mai mult sau mai
putin simultan, cei care actioneaza mai tarziu vor sti exact de cat este nevoie
si nu vor avea nicio obligatie de a oferi mai mult.
Acordarea unor bani pentru refugiatii din Bengal este privita ca un act de
caritate in societatea noastra. Organismele care colecteaza bani sunt
cunoscute ca organizatii de caritate. Daca trimitem un cec unei astfel de
organizatiei, ni se va multumi pentru generozitate. Daca participarea cu
bani este considerata un act de caritate, neparticiparea nu este considerata
a fi ceva gresit. Omul caritabil poate fi laudat, insa omul care nu participa la
un act de caritate nu este condamnat.
Oamenii nu simt niciun fel de vinovatie daca cheltuiesc banii pe haine sau o
masina noua, in loc sa participe la un act de caritate. Acest mod de a privi
problema nu poate fi justificata. Atunci cand ne cumparam o haine doar
pentru a fi bine imbracati, si nu pentru a ne tine de cald, aceasta nu
reprezinta o nevoie importanta. Asadar, nu am sacrifica nimic semnificativ
daca am continua sa purtam aceleasi haine mai vechi si am folosi banii
pentru reducerea foametei din zona respectiva. Acest principiu nu tine de
caritate sau generozitate, ci este un act pe care ar fi bine sa-l facem, dar nu
ar fi nimic gresit daca nu l-am face.
Intr-un articol, J.O. Urmson sugereaza ca imperativele de taxe, care ne spun
ceea ce trebuie sa facem, spre deosebire de ceea ce ar fi bine sa facem dar
nimic gresit daca nu facem functioneaza astfel incat sa interzica
comportamentul intolerabil in societate. Acest lucru ar putea explica originea
si existenta in continuare a prezentei diviziuni intre actele de taxe si cele de
caritate. Atitudinile morale sunt modelate in functie de nevoile societatii, iar
societatea are nevoie de oameni care sa tina cont de reguli pentru
mentinerea unei existente sociale tolerabile.
Din punct de vedere moral, prevenirea infometarii pentru milioane de
oameni din afara societatii din care facem parte, trebuie sa fie considerata
cel putin la fel de apasatoare .
Unii scriitori sustin ca avem nevoie de un cod moral de baza care sa nu fie
prea departe de capacitatile unui om obisnuit, pentru ca altfel acest cod
moral nu va fi respectat. Daca le spunem oamenilor ca trebuie sa se abtina
de la crima si sa dea oamenilor nevoiasi lucrurile de care ei nu au nevoie,
acestia nu vor respecta nici primul lucru, nici al doilea.. in timp ce, daca le

spunem ca ei trebuie sa se abtina de la crima si ca este bine sa ajute

oamenii nevoiasi, dar nu este nimic rau nici daca nu vor sa ajute, cel putin
acestia se vor abtine sa devina criminali. Problema este urmatoarea : Unde
trebuie sa tragem linia intre comportamentul care este cerut (obligatoriu,
impus ) si comportamentul care este bun, dar nu neaparat obligatoriu, astfel
incat sa obtinem cel mai bun rezultat ?
Daca intr-o societate, un om bogat da 5% din venitul sau pentru reducerea
foametei, acesta fiind considerat ca fiind cel mai generos, nu este
surprinzator sa consideram absurda si nerealista propunerea conform careia
noi toti ar trebui sa dam jumatate din veniturile noastre pentru reducerea
foametei.
Un motiv pentru a nu da fonduri de ajutorare este ca, pana cand nu exista un
control efectiv al populatiei, ameliorarea foametei doar amana foametea.
Daca refugiatii din Bengal sunt salvati acum, altii de exemplu, copiii acestor
refugiati vor suferi din cauza foametei.
Cel mai bun mijloc prin care putem preveni foametea, pe termen lung, este
controlul populatiei.
Atata timp cat nu se face nimic pentru verificarea cresterii populatiei,
foametea nu dispare definitiv dintr-o anumita zona, ci doar temporar. Cei
care sunt de acord cu acest punct de vedere au aceeasi obligatie de a da,
pentru a preveni foametea ca si cei care nu o fac; singura diferenta este ca ei
privesc sistemul de control al populatiei ca o modalitatea mai eficienta de a
preveni foametea pe termen lung.
In conditii normale, ar fi bine pentru toata lumea daca suntem constienti ca
fiecare dintre noi va fi in primul rand responsabil pentru derularea propriei
vieti si in al doilea rand, responsabil pentru ceilalti. Acest lucru insa, nu este
un ultimatum moral, ci un principiu secundar care deriva din luarea in
considerare a modului in care o societate poate organiza cat mai bine
propriile afaceri, tinandu-se cont de limita altruismului fiintei umane.