Sunteți pe pagina 1din 3

ANEXA ETAPELE DIVORTULUI

1.1. Teoria stadiilor, dupa Kessler (1975):


a. deziluzia, este perioada de conflict emotional si tensiune, cand persoana incepe sa aiba indoieli majore
legate de relatia de cuplu. Apar intrebari legate de capacitatea de a mai iubi partenerul sau legate de dorinta de
a mai face ceva pentru relatia maritala. Persoana constientizeaza ca este extrem de dezamagita de partenerul
de cuplu, insa nu are puterea sa vorbeasca deschis despre aceste aspecte deoarece ii este prea teama de
realitate sau de vocea celorlalti, sau pentru ca nu stie sa comunice efficient in aceste circumstante. In aceasta
etapa este cruciala o interventie terapeutica, iar daca partenerii nu gasesc nici o alternative sanogena se ajunge
in etapa de eroziune. Nemultumirea se manifesta verbal sau nonverbal, analogic si/sau digital, prin critica,
refuzul de a face ceea ce cere partenerul, evitare, impotenta/anorgasmie ca efect al ostilitatii emotionale.
Persoanele devin extreme de reactive si nu mai sunt dispuse la negocieri si efort de intelegere.
b.
Eroziunea, este perioda in care persoanele au trecut peste socul si surpriza initiala si
constientizeaza clar ca relatia este disfunctionala si aleg sa mentina un status quo nesatisfacator prin
activarea unor mici evenimente relative placute sau pur si simplu prin speranta oarba poate ca totusi
lucrurile vor merge spre bine. Aceasta ramanere impreuna in ciuda tuturor neplacerilor are la baza ideatii
precum: ideea divortului nu face parte din arsenalul de solutii pentru un mariaj nefericit, nu accepta sa
recunoasca faptul ca si-au ales prost partenerul de cuplu sau ca au trait o mare minciuna, nu accepta faptul
ca acum au alte nevoi si dorinte maritale, sunt pietrificati de frica in fata esecului intr-un domeniu extreme
de important al vietii, nu doresc sa provoace suferinta, dezamagire sau jena propriilor parinti sau le este frica
de dezaprobare parintilor, se simt obligate sa ramana impreuna pentru cresterea copiilor sau le este frica de
singuratate si de construirea unui nou scenariu existential, nu cadreaza cu dogma religioasa, le este frica de
consecintele financiare sau pur si simplu nu pot renunta la relatie, desi nu mai sunt dispusi sa mai faca nimic
constructiv pentru ea.
c.
Detasarea este etapa in care cel putin unul dintre parteneri ajunge la inchiderea partiala a
travaliului emotional al indoielii si suferintei si are tendinta de a se implica foarte mult in activitai care
exclude partenerul de cuplu. Persoana se implica mult la locul de munca, in activitati sportive sau recreative
sau de voluntariat. Poate apare tendinta de evitare sau de simbioza cu proprii copii. Alti au tendinta de a
somatiza sau de active o simptomatologie de tip depresiv, sau de a se angaja in relatii extraconjugale. Deci,
specific acestei etape este tendinta de a triangular cu o persoana (copil, amant) sau cu o activitate (loc de
munca, calculator etc.), care din perspectva boweniana inseamna nevoia persoanei de a reechilibra o diada
conflictuala. In finalul acestei etape situatia devine de nesuportat si ca o mare povara care aduc mult mai
multe dezvantaje decat orice teama de discursul social sau a celor aporpiati si se trece in etapa urmatoare.
d.
Separarea fizica. Aceasta este considerate etapa esentiala pentru divort, atunci cand separarea
nu este doar o tehnica de intimidare sau un strigat ineficient de ajutor. Aces pas poate fi facut de oricare
dintre parteneri (desi acum ceva timp acest lucru nu-l facea decat barbatul). Aceasta etapa poate deveni
extrem de dureroasa mai ales daca celalalt partener cu este de acord cu separarea doar pentru a-si pedepsi
partenerul (nu pentru ca ar mai fi dispus sa construiasca ceva in relatia maritala). Poate apare amenintarea
legata de suportarea consecintelor unui divort legal, sau invinovatiri legate de suferinta copiilor etc., ceea ce
poate creea o profunda trauma emotionala si temeri legate de custodie.
e.
Jelirea (doliul) este etapa in care apare un profund sentiment de pierdere: a partenerului, a
sexualitatii, a ajutorului, a prietenilor, poate unul dintre copii sau toti copiii, a casei, a rudelor, a unui mod de
a trai. Indiferent cat de neplacuta era casnicia insemna un ritual si un exercitiu de a fi si de a trai, care s-a
intiparit in memorie. Totodata, apare si un sentiment de tradare daca celalalt partener alege sa paraseasca
orasul sau sa iasa cu alt partener. In aceasta etapa devine dificila exercitarea rolului de parinte deoarece
exista riscul retraumatizarii. Spre finalul acestei etape apare nevoia de stopare a trairii in trecut si nevoia de
reorientare spre un nou viitor.
f.
A doua adolescenta este etapa in care reapare sentimentul ca ai reinviat si ca poti sa schimbi si
sa-ti creezi o noua viata. Multi dntre cei divortati simt nevoia de a a-si demonstra ca mai sunt atractivi si de
valoare. Apare nevoia intensa de a-si valida sexualitatea si de aceea apar cateva relatii sexuale pasagere si
experimente sexuale in care sa experimenteze ceea ce nu si-au permis inainte. Poate apare nevoia de a
inlocui imediat partenerul pierdut, dar nu prin casatorie. Persoanele pot deveni mai atente la o serie de

aspect pe care le-au descoperit ca fiind importante in relatia anterioara. Apar nevoi legate de reintegrarea
sociala si de reasumare a pozitiei de adult singur.
g.
Reconstructia responsabila, este etapa in care, dupa o tranzitie legata de starea de persoana
singura, individul ajunge sa-si asume responsabilitata noii identitati intr-o forma matura si sa-si incheie
travaliul emotional, ajungand la o reala acceptare, cu scaderea majora a reactivitatii emotionale. El a depasit
trauma emotionala si acum este capabil de a gasi modalitati de coping pentru a face fata prezentului si
viitorului. Poate face clar distinctia intre rolul de adult fara o relatie de cuplu si rolul de parinte pentru copiii
sai, pe care acum ii poate educa si creste fara imixtiunea semnificativa a trecutului. De fapt el invata cum sasi integraze copiii in prezent, fara frica sau durere. De fapt, persoanele care trec prin separare si/sau divort
vor activa ca solutii ceea ce au facut si in alte situatii de stress major. Daca persoanele manifesta suficienta
incredere in sine si stiu sa-si gestioneze bine emotiile, desi vor manifesta unele semne de nebunie
(specifica primelor 6-12 luni la populatia divortata), vor reusi sa ramana relativ functionali, fara ganduri
suicidare sau decompensari emotionale severe (depresie, pierderea simtului realitatii). Daca tipul de solutie
este somatizarea, luarea pozitiei de victima neajutorata, pesimismul si inchiderea, automutilarea si
autoinvinovatirea pana la disperare, acestea vor avea tendinta sa se manifeste ca tehnici de supravietuire si
in aceasta situatie.
De remarcat este faptul ca aceste etape nu sunt fixe, ci exista oricand posibilitatea reorganizarii si luarii
unor decizii. De exemplu, dupa separare partenerii isi pot da seama ca vor sa ramana impreuna si cuplul se
reface, sau apar oscilatii din punct de vedere emotional, in care o persoana care se indrepta spre acceptare
revine la furie sau la suparare, disperare. De obicei aceste persoane care au tendinta sa se reintoarca
emotional vor ramane pe pozitie de persoane singure care se plang de aceasta situtie, fara a-si asuma rolul.
Sunt dependente de trecutul dureros si nu-si pot asuma un viitor cu sens.
Obiective terapeutice:
Constientizarea solutiilor logice dar ineficiente din perioadele de stress major
Dezangajarea fata de partenerul de cuplu
Gasirea de noi solutii mai eficiente
Incheierea travaliului emotional prin gestionarea stadiului respectiv si sprijinirea
persoanei pana la etapa de acceptare
Recastigarea resurselor cognitive si dezvoltarea abilitatii de a alege
Construirea unui set de scopuri pentru viitor, asumat de client
Clarificarea diferentei dintre rolul de adult singur si cel de parinte si recadrarea copiilor
ca scop pentru viitor, nu ca semn al trecutului

1.2. Teoria etapelor emotionale (Wisemann, 1975)


a.
b.
c.
d.
e.

Pornind de la teoria stadiilor emotionale ale lui Kubler-Ross, autorul propune etapa de NEGARE
SENTIMENTUL DE PIERDERE SI DEPRESIE
FURIE SI AMBIVALENTA
REORGANIZAREA IDENTITATII DE SINE SI A STILULUI DE VIATA
ACCEPTAREA SI ATINGEREA UNUI NOU NIVEL DE FUNCTIONARE

1.3. Teoria etapelor emotionale (Froiland si Hozman, 1977)


a. NEGARE
b. FURIE
c. TARGUIALA/NEGOCIEREA (persoana care este amenintata cu separarea implora pentru o a doua
sansa si promite ca se va schimba, ca va face ceea ce doreste celalalt)
d. DEPRESIE
e. ACCEPTARE

1.4. Teoria stadiilor (Bohanann, 1973)

Divortul este un fenomen complex, vazut ca o experienta traumatica personala si ca o experienta sociala
negativa.
a. divortul emotional incepe atunci cand partenerii constientizeaza faptul ca relatia de cuplu nu mai
functioneaza, ca sunt nesatisfacuti si cu un nivel minim de incredere. Daca partenerii metacomunica despre
aceasta situatie si se angajeaza mutual pentru a face o schimbare in relatie, aceasta etapa poate sa
reactualizeze resurse extraordinare. Daca terapia se face in acest moment, partenerii ar putea fi receptivi si
suficient de motivati pentru schimbarea terapeutica. Daca nu apare aceasta revitalizare a relatiei partenerii pot
experimenta o respingere reciproca, semnimentul de a nu fi dorit sau meritat si adesea o diminuare
considerabila a placerii sexuale.
b. divortul legal. Aceasta etapa este extrem de dificila deoarece se activeaza sistemul judiciar care tinde sa
gaseasca un vinovat si o victima inocenta. De asemenea, cei doi vor interactiona doar prin mediatori (avocati)
care se vor lupta pentru interesele clientului, activand o confruntare dureroasa ce va escalada spirala
pedepsirilor si injosirilor reciproce in numele obtinerii custodiei, resurselor financiare si a rezolvarii
sentimentelor de ura si gelozie.
c. divortul economic. Se refera la situatia de la finalul divortului legal in care are loc impartirea bunurilor, se
trece la plata pensiei alimentare si a cheltuielilor de judecata. Pot apare probleme legate de faptul ca unul
dintre parteneri nu-si poate permite cheltuielile sau nu este de acord cu verdictul si intenteaza un recurs care
reia lupta in justitie.
d. divortul coparental si problema custodiei. A fost utilizat termenul de coparental pentru a scoate in
evidenta faptul ca desi a avut loc separarea definitiva a sotilor, relatia parentala este in continuare activa si
chiar cu cerinte maxime din partea ambilor parinti. Din nefericire, pozitia psihoterapeutului poate fi
ingreunata sau chiar negata de pozitia avocatilor care dau dreptul la vizite sau nu sau care demonstreaza ca
unul dintre parinti este inapt sau imoral (pentru beneficii materiale). De asemenea, copiii sunt adusi in fata
justitiei petru a alege cu cine vor sa ramana, ceea ce traduce printr-o situatie paradoxala antiterapeutica
(Nogy).
e. divortul social si problema singuratatii. In aceasta etapa are loc pierderea prietenilor si a rudelor din
partea celuilalt, fapt ce poat deveni extrem de dureros, mai ales daca acest lucru este urmat de pierderea
aprobarii si tolerantei din partea propriilor rude.
f. divortul psihologic. In aceasta etapa cea mai importanta problema este asumarea autonomiei, adica
asumarea separarii psihice de fostul partener de cuplu si crearea unei alte realitati fara a se raporta la el
(diferentierea sinelui). Acesta este considerat cel mai dificil divort deoarece presupne ca persoana sa-si asume
propriile cognitii, emotii si alegeri, fara a mai avea un tap ispasitor. Aceasta etapa se dezvolta dupa ce
persoana a reusit sa inteleaga de ce s-a casatorit, ce anume a facut-o a fie atrasa de un anumit barbat/femeie,
cum au contribuit conflictele intrapsihice la dificultatile maritale si ce combinatie de factori au dus la divort.