Octavian GOGA APOSTOLUL

Prin Octavian Goga (1881-1938), literatura romana s-a imbogatit printr-un

talent viguros de luptator, de profet si de "pedagog al neamului", care a creat
o poezie de amplu rasunet pentru aspiratiile colective ale neamului romanesc
din Ardealul aflat sub ocupatie straina. Fapt mai putin obisnuit pentru un
poet, volumul de debut, "Poezii", constituie si punctul culminant al artei sale
lirice, de un tragism tulburator, exprimata de un limbaj propriu cu sonoritati
reliefate si ritm retoric de o surprinzatoare interiorizare. Esentiala in poezia lui
Goga este starea de jale, de boala sufleteasca, chin intraductibil, asemenea
dorului din poezia populara. Poemele sugereaza lumea originara a
Transilvaniei si s-a vorbit despre poezia lui Goga ca de o monografie lirica a
satului ardelean cu specificul si chipurile anonime, cu valoare de simbol:
dascalul, dascalita, preotul, lautarul. Conectate la realitatile imediate si reale
ale Ardealului aflat sub ocupatie straina, poeziile lui Goga sunt adevarate
manifeste patriotice si militante, cu puternice accente sociale.Poezia
"Apostolul" a fost publicata mai intai in revista "Luceafarul" la 15 iunie 1904,
apoi inclusa in volumul de debut al lui Goga, intitulat "Poezii" din 1905. in
poezie se reflecta lirica mastilor, intrucat batranul preot al satului exprima
viziunea lirica a poetului privind aspiratiile colective ale neamului
romanesc.Structura, semnificatii, limbaj artistic Poezia "Apostolul" este
structurata in sase strofe lungi, de cate opt versuri fiecare. Apostolul este
preotul satului, pe care poetul il defineste printr-o serie de metafore sugestive
tipice: "batranul preot", "mosneag albit de zile negre", "mosneagul",
"cuvantatorul parinte", "batranul mag", "drept-vestitor apostol".Prima strofa a
poeziei este dominata de elemente de pastel, tabloul natural fiind infatisat la
vremea inserarii sacre, atunci cand oamenii ies de la vecernie (slujba
religioasa tinuta seara - n.n.) si "Pleoapa soarele-si inchide". Amplificarea
rolului pe care il are preotul, care aduna in fiecare seara pe toti taranii ca sa-i
binecuvanteze si sa le aline suferinta, este redata prin hiperbola ca tot
"norodul" incape in podmolul (mal inalt, teren ros de ape - n.n.) din fata
bisericii. Intentia lui Goga este aceea de a nu preciza un anumit timp sau loc
identificabil si nici un anume preot, ci a generalizat nevoia de sacralizare a"
sufletelor de romani de pe intreg tinutul transilvanean, pentru ca ei sa poata
nadajdui intr-o izbavire privind asuprirea sociala si nationala. De remarcat
sunt aici cuvintele populare si regionalismele care compun cadrul natural
rustic - "otava", "podmolul", "fragarul" (dud - ..), "ulita", "carja" -, precum si
participarea naturii la viata spirituala a oamenilor, prin personificarea
"Pleoapa soarele-si inchide".Strofa a doua compune portretul preotului, definit
sugestiv inca din primul vers, "Mosneag albit de zile negre", printr-o metafora
si un oximoron. El este un simbol spiritual etern, "Asa il pomenise satul",
venind din vremuri de demult, despre care povesteste satenilor, idee

exprimata prin metafora unui "ban de la-mparatul", simbolizand talismanul

pe care preotul il purta mereu cu sine.Strofa a treia ilustreaza misiunea
dificila pe care si-a asumat-o apostolul , ca un patriarh din vremurile biblice,
de a trezi constiintele si de a le sadi in suflete speranta de mai bine, de liniste
si pace sufleteasca. Martor al altor vremi, preotul spune "jalnica poveste" a
neamului sau satenilor avizi de intamplari care sa le revigoreze sufletele:
"intreg poporul ia aminte". Nevestele se induioseaza si fusul se opreste-n
mainile lor, batranii "toti farama lacrimi", iar tinerii strang in pumni cutitul
"din cingatoare", hotarati sa participe in ceasul razvratirii la izbavirea
neamului romanesc de suferintele cauzate de asuprirea dureroasa.Strofa a
patra exprima, prin "glasul / Cuvantatorului parinte", dorul de libertate si
setea "razbunarii sfinte" ale romanilor,"batranul mag" asumandu-si misiunea
de a "lumina norocul" neamului sau "sfarsit de jale". Ca insusi Goga, aflat aici
in ipostaza unui parinte spiritual, preotul poarta in suflet intreaga durere si
suferintele romanilor din Ardeal, poezia avand accente mesianice.Strofa a
cincea ilustreaza rasunetul pe care-l- are strigatul mobilizator al preotului in
randul satenilor, "acelasi dor tresare-n piepturi / Cand glasul strigator
rasuna", alaturi de care participa infiorata intreaga fire, care reactioneaza
"Prelung si greu, ca o furtuna", iar vantul duce cuvantul preotului pana la
scaunul ceresc al divinitatii. Ultima strofa revine la elemente de pastel,
tabloul naturii este nocturn, ca o "cetatuie" peste care "Coboara razele de
luna, /Pe-argintul fruntii lui boltite". Apostolul satului poarta pe frunte
"cununa" victoriei spirituale, ca simbol al trimisului divin ce merita
"hirotonirea" in ceruri, pentru credinta cu care s-a daruit dorurilor de libertate
ale romanilor ardeleni, pentru harul mesianic cu care si-a asumat suferintele
asupririi sociale si nationale. Ca un autentic mesager al cuvantului divin,
preotul vesteste lumii izbanda viitoare: "Drept-vestitorule apostol / Al unei
vremi ce va sa vie!".Misiunea spirituala a preotului, aceeasi cu crezul liric al
lui Octavian Goga, este de a da glas suferintelor si nazuintelor poporului sau
asuprit, fiind un semanator de credinta si de biruinta* pentru izbavirea
neamului romanesc de sub ocupatia straina austro-ungara.Poezia lui Goga se
naste in inima indurerata a poetului pentru soarta poporului sau asuprit dintro imensa neliniste chinuitoare, din lacrimi si razvratiri impotriva nedreptatilor
sociale si nationale, mesianismul manifestandu-se in sensul increderii
poetului in forta sa de a indrepta soarta dureroasa a neamului romanesc din
Ardeal, de a contribui la eliberarea sociala si nationala, la izbavirea poporului
de amar si suferinta: "Eu am vazut in taran un om chinuit al pamantului".