Planul capitolului:

1.Generalitati
2. Digestie si absorbtie. Transportul aminoacizilor in celule
3. Sinteza AA
4. Degradarea AA
4.1. Cai generale;
4.1.1. decarboxilare,
4.1.2. transaminare, dezaminare oxidativa, generarea NH3
4.1.3. metabolismul NH3
4.1.4. sinteza de uree
4.2. Cai particulare (degradarea scheletului de carbon )
4.2.1. Metabolismul individual al aminoacizilor: Ser, Met, Phe, Trp
5. Utilizarea aminoacizilor in sinteza de produsi specializati: GSH, creatinina, Hem, Baze azotate)
1. Generalitati
Proteinele sunt constituenti ai organismului ce indeplinesc multiple roluri: de transport, de semnalizare,
de aparare precum si rol structural si reglator. Ele sunt alcatuite din aminoacizi legati intre ei prin legaturi
peptidice. Aminoacizii ce intra in alcatuirea proteinelor pot fi clasificati in :
aminoacizi esentiali - care nu pot fi sintetizati in organism si trebuie adusi prin aport alimentar
aminoacizi neesentiali - care pot fi sintetizati in organism.
Proteinele sufera un proces continuu de degradare si refacere/sinteza, in/din elementele componente,
proces ce poarta numele de turnover.
In procesul de degradare sunt hidrolizate proteinele provenite din aport alimentar cat si proteinele
endogene care sunt fie imbatranite fie alterate din cauza unor procese lezionale. In urma hidrolizei
proteinele sunt desfacute la aminoacizii formatori care sunt fie degradati fie reutilizati pentru diferite
sinteze.
In procesul de sinteza se formeaza proteine noi din aminoacizi care fie provin din recliclarea proteinelor
imbatranite, fie aminoacizi proveniti din proteinele ingerate. Reutilizarea amino acizilor in sinteza de
proteine nu este complet eficienta deoarece unii dintre acestia sunt pierduti prin procese oxidative sau
reorientati spre sinteza de produsi specifici.
Cantitatea de aminoacizi liberi prezenti la un moment dat in organism poarta numele de fond comun de
aminoacizi.
Pentru sinteza proteinelor este nevoie ca toti cei 20 aminoacizi (care sunt specificati de codul genetic) sa
fie prezenti in fondul comun de aminoacizi. Lipsa unui singur aminoacid duce la blocarea sintezei
proteice, catabolizarea in exces a celorlalti aminoacizi si in final oprirea cresterii. In aceasta situatie se
instaleaza asa-numita balanta azotata negativa.
Prin balanta azotata se intelege diferenta dintre cantitatea de azot adusa in organism sub forma de proteine
si cantitatea de azot eliminata, in principal sub forma de uree si amoniac. Cand aportul exogen
compenseaza pierderile se spune ca balanta azotata este echilibrata.
La adultul sanatos balanta azotata este echilibrata iar la copii balanta aceasta este pozitiva predominand
procesele de sinteza (anabolismul).
2. Digestia si absorbtia proteinelor alimentare
Aportul alimentar de proteine este necesar pentru asigurarea unei balante azotate echilibrate.
Proteinele provenite din aportul exogen sunt molecule mari care nu pot fi absorbite ca atare la nivel
intestinal, de aceea ele trebuiesc degradate la elementele componente si anume aminoacizii constituenti.
Degradarea proteinelor este realizata de enzime proteolitice sau proteaze care sunt secretate in forma
inactiva numite si proenzime sau zimogeni. Zimogenii sunt activati la locul actiunii (de exemplu in
intestin) sub influenta unor factori locali sau autocatalitic. Enzimele proteolitice digestive rup legatura
peptidica cu ajutorul apei motiv pentru care degradarea proteinelor provenite din alimentatie poarta
denumirea si de hidroliza proteinelor.
Aceasta clasa de enzime poate hidroliza legaturi peptidice situate in interiorul lantului polipeptidic caz in
care se numesc endopeptidaze, sau legaturi peptidice situate la extremitatile lantului polipeptidic caz in
care ele se numesc exopeptidaze (carboxipeptidaze, aminopeptidaze) (fig 1).

[Color Atlas]
Fig 1
Digestia proteinelor incepe in stomac sub actiunea sucului si a enzimelor gastrice si este finalizata in
intestin sub actiunea enzimelor pancreatice si intestinale.
Degradarea proteinelor provenite din alimentatie este realizata de catre trei tipuri de enzime proteolitice:
a. enzime gastrice: pepsina
b. enzime pancreatice: tripsina, chimotripsina
c. enzime intestinale: aminopeptidaze
a. La nivel gastric asupra proteinelor ingerate actioneaza HCl si pepsina. HCl indeplineste doua
roluri: rol antiseptic de distrugere a bacteriilor si microorganismelor si rol in denaturarea proteinelor,
denaturare in urma careia acestea sunt despachetate devenind usor accesibile enzimelor proteolitice.
Pepsina, principala enzima proteolitica, este sintetizata in forma inactiva de pepsinogen de catre
celulele seroase. Pepsinogenul este activat la pepsina sub actiunea HCl sau autocatalitic. Activarea
autocatalitica consta in aceea ca odata formata o molecula de pepsina aceasta poate actiona asupra altor
molecule de pepsinogen transformandu-le in pepsina. In urma actiunii pepsinei asupra proteinelor rezulta
lanturi mari de polipeptide si aminoacizi. Acest amestec are rolul de a stimula secretia colecistokininei
(hormon peptidic secretat de epiteliul intestinului subtire, eliberat in duoden cu rolul de declansa secretia
bilei si a enzimelor pancreatice din vezicula biliara respectiv din pancreas) in intestin si de initia faza
pancreatica a digestiei.
b. Patrunderea bolului alimentar in intestin declanseaza secretia, de catre pancreas, a
tripsinogenului si chimotripsinogenul. Acestia sunt secretati in forma inactiva din punct de vedere al
actiunii enzimatice, ajung in intestin unde sub actiunea stimulilor locali (enteropeptidaze sau enterokinaze
secretate de celulele intestinale) sau autocatalitic se activeaza la tripsina respectiv chimotripsina. Tripsina
formata actioneaza atat asupra altor molecule de tripsinogen generand tripsina cat si asupra altor
zomogeni locali generand carboxipeptidaze. In urma actiunii acestor enzime asupra polipeptidelor
rezultate in urma actiunii pepsinei la nivel gastric, acestea din urma sunt degradate rezultand un amestec
de oligopeptide (peptide cu numar mic de aminoacizi) si aminoacizi.
c. Digestia proteinelor este finalizata in intestin. Acesta secreta la randul lui o serie de enzime
proteolitice printre care se numara in principal aminopeptidazele. Aminopeptidazele scindeaza succesiv
aminoacizii de la capatul aminoterminal. In urma actiunii lor rezulta aminoacizi individuali si
oligopeptide cu numar mic de aminoacizi (2-4 aminoacizi) care pot fi transportati in celulele si astfel
absorbiti la nivel intestinal. In enterocit oligopeptidele sunt degradate la aminoacizii componenti in
prezenta unor di/tripeptidaze. Astfel toti aminoacizii sunt trimisi prin vena porta fie la ficat fie in
circulatia generala.
Transportul aminoacizilor in celule
Transportul aminoacizilor in interiorul celulelor este realizat fie in mod activ cu consum de energie fie
pasiv in directia gradientului de concentratie.
Absorbtia L-aminoacizilor in interiorul celulelor prin transport activ este realizata prin doua mecanisme
distincte care actioneaza in celule diferite:
a. prin transportori specifici simport cu Na+ ( in principal in intestin si in tubii renali)

b. prin ciclul -glutamil (in principal in ficat si rinichi )

a. Transportul aminoacizilor prin transportori specifici la nivelul intestinului are ca scop absorbtia
aminoacizilor rezultati in urma degradarii proteinelor ingerate. Aici sunt prezenti transportori (au fost
identificate cel putin 5 sisteme de transport transmembranar cu specificitate multipla, pentru mai multi
amino-acizi simultan) ce prezinta doua situsuri diferite: unul pentru fixarea aminoacidului ce urmeaza a fi
transportat si al doilea pentru Na+. Aminoacidul ce urmeaza a fi absorbit si ionul de Na+ sunt introdusi
simultan in celula intestinala. Odata ajunsi in enterocit, aminoacidul este apoi transporat in capilarul
sanguin (pentru a trece in circulatia porta) printr-un alt transportor specific, iar Na + este expulzat din
celula prin pompa Na+/K+ (fig 2).
Desen de modificat Marks Essentials of Medical Biochemistry A clinical Approach p. 466]

Fig 2[ Marks]
b. Transportul aminoacizlor prin intermediul ciclului -glutamil are ca scop asigurarea nevoilor celulare.
Acest transport utilizeaza un mecanism diferit, care implica deasemenea consum de energie si asigura
translocarea aminoacizilor in anumite celule. Ciclul -glutamil utilizeaza 6 enzime, una membranara
celelalte situate in citozol (fig.3). Acest mecanism este activ la nivelul ficatului si rinichiului si mai putin
la nivelul intestinului. Transportul activ al aminoacizilor de o parte si de alta a membranei celulare
necesita prezenta a urmatoarelor elemente: enzima -glutamil transferaza(-GT), glutationul (GSH) si
energie sub forma a 3 molecule de ATP pentru fiecare aminoacid transportat.
Determinarea activitatii -G are semnificatie clinica pentru enzima ce provine in special din sistemul
hepatobiliar. Cresterea activitatii -GT se intilneste in obstructia cailor biliare si boli hepatice de etiologie
alcoolica.
Desen [Bhagavan p. 333].

Fig 3 [Bagavan]
3. Sinteza aminoacizilor
Structura generala a unui aminoacid este prezentata in fig. 4; acesta contine o grupare carboxil, o grupare
amino iar ceea ce ramane dupa indepartarea gruparii amino poarta denumirea de schelet al atomilor de
carbon sau simplu schelet de carbon.

Fig 4
Din cei 20 aminoacizi ce intra in alcatuirea proteinelor, organismul uman poate sintetiza doar 11(asa
numitii aminoacizi neesentiali) restul de 9 sunt considerati esentiali.
Aminoacizii esentiali sunt acei aminoacizi care nu pot fi sintetizati in organism sau sunt sintetizati in
cantitate insuficienta in anumite perioade ale dezvoltatii acestuia cum este arginina (Arg). Ei trebuie adusi
prin aport alimentar sau prin administrarea -ceto acizilor corespunzatori se face posibila sinteza
aminoacizilor esentiali in organism prin reactia de transaminare. Reactia de transaminare, prin care
gruparea NH2 este transferata pe un -ceto acid este o reactie deosebit de importanta deoarece datorita
caracterului ei reversibil ea functioneaza atat in procesele anabolice cat si in cele catabolice.
Aminoacizii esentiali pot fi usor retinuti daca se face asociere cu urmatorul acronim PVT TIM HALL
(fig 5) .

Fig 5[Pamela pg 246]

Aminoacizii neesentiali sunt acei aminoacizi care pot fi sintetizati in organism. Structura prezentata in fig
4 indica faptul ca in organism aminoacizii pot fi sintetizati prin:
- sintetiza scheletului atomilor de carbon. Aceasta are loc prin parcurgerea in sens invers a reactiilor ce au
loc la degradarea aminoacizilor, majoritatea reactiilor degradative fiind reversibile, urmata de
- introducerea gruparii NH2 fie prin transmaninare fie prin parcurgerea in sens invers a reactiei de
dezaminare catalizata de glutamat dehidrogenaza (GlDH). GlDH este o enzima cheie in metabolismul
gruparii NH2, reactia catalizata de aceasta fiind reversibila si decurgand in directia sintezei sau degradarii
functie de concentratia reactantilor si balanta azotata a organismului la un moment dat (vezi dezaminarea
oxidativa pg...).
4. Degradarea aminoacizilor
Spre deosebire de glucide si lipide, protinele nu pot fi depozitate, motiv pentru care excesul lor este
catabolizat. In urma degradarii proteinelor, respectiv a aminoacizilor rezultati, se formeaza un produs
toxic numit amoniac (NH3) si o serie de compusi ce pot furniza energie in urma metabolizarii lor la CO 2 si
H2O. Amoniacul este detoxifiat, la nivel hepatic, prin transformare in uree compus netoxic.
Degradarea aminoacizilor are loc in toate tesuturile inclusiv cel hepatic cu exceptia aminoacizilor cu
catena ramificata (Val, Leu, Ile) care sunt degradati doar in tesuturile extrahepatice.

Aminoacizii sunt degradati prin mecanisme comune tuturor celor 20 aminoacizi (acestia avand ca
trasatura comuna prezenta gruparilor COOH si NH2) dar si prin mecanisme specifice fiecaruia dintre ei.
Degradarea lor nu are ca scop simpla eliminare ci si obtinerea de produsi cu functie biologica sau
generarea energie in mod in indirect prin sinteza de glucoza sau corpi cetonici.
Degradarea aminoacizilor urmeza:
a. cai comune de degradare de indepartarea gruparii COOH proces numit decarboxilare
- de indepartare a gruparii NH2 proces numit dezaminare
b. cai particulare de degradare degradarea scheletului atomilor de carbon (fig 6)

Fig 6
4.1.1. Decarboxilarea
Decarboxilarea reprezinta indepartarea gruparii -COOH sub actiunea unor enzime specifice numite
decarboxilaze care utilizeaza drept coenzima vitamina B 6 (piridoxal-fosfatul sau PLP). In urma
decarboxilarii din aminoacizi rezulta compusi numiti amine biogene care indeplinesc rol biologic in
organism. Reactiile de decarboxilare sunt cvasi ireversibile si apar in etapele finale de sinteza a
compusilor aminici (fig7) [Metzler]Astfel:

Fig 7
4.1.2. Indepartarea gruparii amino
Indepartarea gruparii -amino constituie primul pas in degradarea aminoacizilor. Gruparea -NH2 din
aminoacizi este degradata la un produs final numit amoniac, compus cu toxicitate mare. La nivel hepatic
acesta este transformat in uree care este un compus lipsit de toxicitate si usor de eliminat pe cale renala
(fig 8) .

Fig 8
Indepartarea gruparii amino este un proces complex desfasurat in mai multe etape care implica
participarea diferita a tesuturilor extrahepatice si a ficatului si poate fi realizata prim mai multe
mecanisme in mod oxidativ sau neoxidativ.
Mecanismul principal de indepartare a gruparii amino il reprezinta transdezaminarea sau dezaminarea
oxidativa, care se desfasoara astfel:
- in prima etapa are loc un procesul neoxidativ -- transaminarea
- in cea de a doua etapa are loc un proces oxidativ -----dezaminarea oxidativa
Transaminarea reprezinta transferul gruparii NH2 de la un aminoacid la un alfa cetoacid intr-o reactie
reversibila ce se desfasoara in prezenta unor enzime numite transaminaze ce au drept coenzima vitamina
B6 sub forma de piridoxal fosfat (PLP). Scopul transaminarii este colectarea gruparii amino de la
diferiti aminoacizi sub forma de glutamat.
In organism exista transaminaze specifice fiecarui aminoacid, cele mai importante? insa sunt alanin
aminotransferaza (ALAT) sau GPT si aspartat aminotransferaza (ASAT ) sau GOT.
Reactia catalizata de ALT are loc atat in tesuturile extrahepatice cat si in ficat. In tesuturile extrahepatice
reactia are ca scop colectarea tuturor gruparilor NH 2 pe un colector comun care este acidul -cetoglutaric
(-KGlu), in urma careia se formeaza acidului glutamic fig 9.

Fig 9

Reactia catalizata de AST reprezinta exceptia de la regula colectorului comun in sensul ca acidul glutamic
este cel care cedeaza gruparea amino acidului oxal acetic care se va transforma in acid aspartic. Reactia
ce duce la formarea acidului aspartic, desi reversibila, in procesul de degradare al aminoacizilor decurge
in directia formarii acidului aspartic deoarece acesta va deveni donor al gruparii amino in procesul de
ureogeneza (fig 10).

Fig 10
Dezaminare oxidativa
Dezaminarea reprezinta procesul de indepartare a gruparii -amino sub forma de amoniac (NH3). Acest
proces este unul oxidativ deoarece indepartarea gruparii amino este insotita de un proces de oxidare la
care participa coenzimele NAD/NADP (cazul general) sau FMN/FAD (caz particular).
Reactia de dezaminare oxidativa are loc in ficat, muschi, rinichi, SNC si este catalizata de enzima numita
Glutamat Dehidrogenaza (GlDH) (Fig 11).

Fig 11
In figura 9 este evidentiat rolul de colector general al acidului -cetoglutaric cu formarea acidului
glutamic. Acesta din urma este singurul aminoacid care sufera o dezaminare oxidativa rapida si eficienta.
Glutamat dehidrogenaza este o dehidrogenaza deosebita deoarece ea foloseste drept coenzima atat NAD
cat si NADP. Reactia catalizata de GlDH este reversibila sensul acesteia fiind dictat de concentratia
substratelor: Glu, (-KGlu) si raportul NAD/NADP.
In procesele de catabolice va predomina formarea de NH 3 iar in cele anabolice acidul glutamic care
serveste ca precursor in diverse sinteze. Caracterul reversibil face ca acidul -cetoglutaric si NH3 sa poata
fi utilizati in sinteza de aminoacizi. Acest lucru e valabil atunci cand concentratia NH 3 este mare, situatie

intalnita doar la nivel hepatic in zona periportala unde functioneaza asa-numitul ciclu intracelular al
glutaminei (vezi metabolismul NH3).
Glutamat Dehidrogenaza (GlDH) este modulata alosteric de NAD(P)/ADP care functioneaza ca activatori
ai enzimei si de NADPH/ATP care functioneaza ca inhibitori.
In concluzie actiunea secventiala a transaminazelor (prin care se colecteaza gruparea amino de la
majoritatea aminoacizilor pe acidul -cetoglutaric) cu formarea acidului glutamic urmata de dezaminarea
oxidativa a acestuia, reprezinta calea prin care gruparea -NH2 a majoritatii aminoacizilor este indepartata
sub forma de NH3.
4.1.3.Matabolismul amoniacului (NH3)
Amoniacul este un compus toxic care se formeaza in toate tesuturile si organele. El provine din
urmatoarele procese:
a. degradarea aminoacizilor
b. degradarea nucleotidelor
c. actiunea bacteriilor intestinale si a ureazei
a. Majoritatea aminoacizilor sufera procesul de transdezaminare ca principala cale de indepartare a
gruparii alfa amino sub forma de amoniac. Unii aminoacizi insa pot elimina NH3 in afara acestui proces,
astfel:
- histidina poate fi dezaminata direct eliminand NH 4 si urocanat printr-o reactie catalizata de o liaza
[Popescu p 498]
- serina si treonina pot elimina NH4 printr-o reactie de dehidratare, in prezenta unei dehidrataze comune,
serin dehidrataza, ce are drept coenzima B6, reactie in urma careia rezulta piruvat respectiv alfa ceto
glutarat (pg.....).
- asparagina si glutamina contin gruparea NH 2 la catena laterala care poate elimina NH3 in urma unei
reactii de hidroliza rezultand acidul aspartic respectiv acidul glutamic( pg....)
b. In muschi si in creier dar nu si in ficat in ciclul nucleotidelor are loc eliminare de amoniac [ Marks
essentials p 473].
c. Prin actiunea bacteriilor intestinale asupra resturilor de proteine si a ureazei asupra ureei prezente in
secretiile intestinale rezulta deasemenea cantitati semnificative de amoniac.
Astfel degradarea proteinelor si a aminoacizilor se desfasoara in toate tesuturile si prin urmare NH 3 se
formeaza in cantitati mari in ficat, creier, muschi, rinichi (fig .12).

Fig 12 [Marks]
NH3 este detoxifiat in urma procesului de ureogeneza, proces ce se desfasoara la ficat, de aceea este
necesar un mecanism de transport al acestuia la ficat.
Deoarece chiar cresteri usoare ale amoniacului sunt toxice (in special pentru SNC) surplusul de amoniac
de la majoritatea tesuturilor este convertit la glutamina (Gln) forma sub care acesta este transportat la
ficat. Glutamina se formeaza in urma unei reactii ireversibile catalizata de glutamin sintetaza. Acidul
glutamic este aminoacidul prezent in concentratia cea mai ridicata in sange, tocmai pentru a capta NH 3 si
a impiedica cresterea plasmatica a acestuia (fig 13)

Fig 13
Glutamina (Gln) astfel formata la nivelul diferitelor tesuturi este eliberata in singe si transportata la:
- ficat, unde NH3 eliberat de pe glutamina este transformat in uree, forma netoxica si usor excretabila
- rinichi, unde NH3 este eliberat de pe glutamina si trimis in lumenul tubular unde impreuna cu H + este
transformat in ionul de amoniu (NH4+) eliminat in urina. Formarea ionului NH4+ contribuie la mentinerea
echilibrului acido-bazic prin conservarea cationilor (Na+).
Descarcarea NH3 de pe glutamina se face in prezenta unei enzime numita glutaminaza, printr-o reactie
ireversibila la care participa H2O (fig 14).

Fig 14
Ficatul se comporta intr-un mod particular in sensul ca el degradeaza glutamina la NH 3 si acid glutamic si
in acelasi timp sintetizeaza glutamina din NH3 si acid glutamic.
Cele doua enzime responsabile de cele doua procese sunt localizate in segmente diferite astfel:
- regiunea periportala (care este in contact cu sangele ce vine de la muschii scheletici) contine
glutaminaza si enzimele ciclului ureei. Glutaminaza va elibera NH3 si glutamat care vor alimenta ciclul
ureei ducand la detoxifierea NH3.
- regiunea perivenoasa (care este in contact cu sangele ce pleaca spre tesuturile extrahepatice inclusiv
rinichi) contine glutamin sintetaza. Aceasta localizare face ca NH 3 ce nu a fost incorporat in uree sa fie
captat sub forma de glutamina forma netoxica adecvata pentru transport.
Aceasta pozitionare a celor doua enzime permite controlarea fluxului de amoniac si dirijarea lui spre uree
sau spre glutamina (Gln) pentru excretia renala (fig 15) [Devlin].

Fig 15

4.1.4. Sinteza de uree (ureogeneza)

Ureea reprezinta forma de eliminare a azotului proteic; ea se formeaza exclusiv la nivel hepatic. Ureea
este o molecula mica, solubila, usor excretabila la nivel renal, care are urmatoarea structura (fig 16):

Fig 16
Atomii care alcatuiesc molecula de uree provin de la CO2 prezent in mitocondrie, amoniac (NH3) si acid
aspartic (Asp) fig 16.
Sinteza ureei este realizata printr-o succesiune de reactii dintre care unele au loc in mitocondrie (1,2)
altele in citoplasm (3,4,5) (fig 17).

Fig 17

Carbamoil fosfat sintetaza (CPS I) responsabila de formarea carbamoil fosfatului exista in doua
forme:
o forma localizata in mitocondrie care actioneaza in ciclul ureei. Enzima este activata alosteric de
un compus numit N-acetilglutamina
o a doua forma, localizata in citozol (CPS II), care actioneaza in calea de sinteza a bazelor
pirimidinice
In reactia catalizata de CPS I se consuma 2 ATP: unul pentru activarea bicarbonatului (HCO 3-) forma sub
care se gaseste CO2 in celula respective in mitocondrie si al doilea pentru fixarea NH3 (fig 18):

Fig 18
Ornitil carbamoil transferaza (OCT) este enzima care catalizeaza formarea citrulinei. Aceasta enzima
se gaseste doar in mitocondria hepatica fapt care restrictioneaza formarea ureei doar la acest organ.
Cresterea concentratiei sanguine a OCT este un indiciu fidel al afectarii hepatice.
Citrulina formata in aceasta reactie este transportata din mitocondrie in citozol unde sunt prezente
celelalte enzime ale procesului ureogenetic. Iesirea citrulinei din mitocondrie se desfasoara simultan cu
intrarea ornitinei din citozol prin intermediul unui transportor care realizeaza inter-schimbul intre cei doi
compusi [Marks].
Reactia catalizata de arginino succinat sintetaza formeaza o legatura chimica C N intre citrulina si
aspartat pe seama scindarii ATP la AMP si PPa (echivalentul energetic al consumului a doua molecule de
ATP). In aceasta reactie este introdusa cea de a doua grupare NH 2 prin intermediul acidului aspartic, Asp
(care a preluat grupare NH2 de la acidul glutamic printr-o reactie de transaminare, vezi fig 10)

Arginin liaza este o enzima stereospecifica care catalizeaza formarea acidului fumaric (izomer trans)
nu si a izomerul acestuia acidul maleic (izomerul cis). Fumaratul este apoi transformat in malat care este
utilizat fie in gluconeogeneza fie regenereaza oxalacetatul. Acesta din urma poate suferi reactia de
transaminare (fig 10) preluand o noua grupare NH2 si regenarand aspartatul. Astfel fumaratul poate fi
reciclat la aspartat alimentand continuu ciclul ureei.
Arginaza este o enzima prezenta doar la nivel hepatic. Arginina este sintetizata si in alte tesuturi dar
numai ficatul o poate hidroliza motiv pentru care ureea se formeaza doar in acest organ. In rinichi
arginaza lipseste de aceea rinichiul nu poate sintetiza ureea.
In urma hidrolizei a gruparii guanidinice se formeaza ureea si ornitina; aceasta din urma este transportata
in mitocondrie unde va initia un nou ciclu de sinteza a ureei[Marks].
Bilantul energetic
Formarea ureei este un proces ce consuma 4 molecule de ATP astfel:
- 2 molecule de ATP sunt consumate in procesal de formare a carbamoil fosfatului (reactia 1)
- 2 molecule de ATP (echivalentul energetic a doua molecule de ATP) in reactia de formare a
arginini succinatului (reactia 3)
Acest consum considerabil este justificat de toxicitatea mare a amoniacului . Ureea odata formata este
rapid indepartata pentru ea neexistand un prag renal de eliminare.
Reglarea ureogenezei
Procesul de formare a ureei este supus unui reglari care favorizeaza formarea si apoi eliminarea ei. Astfel
procesul este reglat prin:
- activare alosterica de tip feed-forward de catre disponibilitatea substratelor. Cu cat se formeaza
mai mult amoniac cu atat este favorizeaza formarea produsului final ureea. Aceasta din urma
indiferent de cantitatea formata, nu se acumuleaza si nu exercita un reglaj de tip feed-back
(caracteristic produsilor finali de metabolism), ea fiind eliminata pe masura ce se formeaza.
- activare de tip feed-backmecanism mai rar intalnit. Acumularea arginiei (produs premergator
ureei) activeaza sinteza N acetil glutamatului (NAG) care la randul lui este activatorul enzimei
carbamoil fosfat sinteteza (CPS I), enzima ce initiaza procesul (reactia 1).
- inductie enzimatica a enzimelor ce opereaza in ciclul ureei ca raspuns la accelerarea metabolizarii
proteinelor. Acest fenomen apare atat in consumul sporit de proteine cat si in inanitie prelungita
cand rezervele glucidice si lipidice au foste epuizate. In ambele situatii generarea de amoniac
sporeste si necesitatea procesarii si transformarii lui in uree creste. Din acest motiv inductia
enzimelor ciclului ureogentic este activata chiar in conditiile in care cantitatea enzimelor ciclului
este in exces [Marks].
Deficitele enzimatice ale enzimelor implicate in ciclul ureei.
Ciclul ureei este principalul mecanism de indepartare a amoniacului, compus toxic pentru organism.
Deficitul enzimatic ale enzimelor implicate in ciclul ureei duc la scaderea capacitatii ficatului de a
transforma NH3 in uree avand ca urmare cresterea nivelelor de NH 3, cunoscuta sub denumirea de
hiperamonemie.
Hiperamonemia prezinta urmatoarele simptome: instalarea vederii incetosate, dificultati de vorbire,
retardare mintala, coma, moarte.
Exita doua tipuri de hiperamonemii:
- hiperamonemia dobandita: in cirozele hepatice cauzate de consumul indelungat de alcool sau in
hepatitele obstructive cand se dezvolta o circulatie colaterala. Sangle nu mai are acces la celulele hepatice
ramase viabile si astfel este impiedicata detoxifierea amoniacului.
- hiperamonemia mostenita: ce apare ca urmare a deficitului enzimatic ale enzimelor din ciclul
ureei. Formele severe de deficit enzimatic nu sunt compatibile cu viata in timp ce formele usoare duc la
retardare mintala datorita efectului toxic al NH3 asupra SNC.
La nivelul SNC amoniacul este toxic deoarece consuma -cetoglutaratul (-Kglu), pe care il
sechestreaza sub forma glutamatului. Cum -cetoglutaratul este substrat in ciclului Krebs consumarea
acestuia urmata de imposibilitatea regenerarii lui (prin indepartarea gruparii NH2 din glutamat) va
diminua sinteza de ATP (fig 19).

(fig 19).

toxicity of ammoniahas about the same radius as potassium, which can block potassium channels
-glutamine
accumulates
changing
the
osmolarity
-inhibits
neurotransmitter
synthesis
-impaired ox phosphorylation

Fig 15

Desi degradarea proteinelor respectiv a

aminoacizilor are loc in toate tesuturile si
organele, muschiul este principala sursa de
aminoacizi.
Proteinele
musculare
sufera
degradari masive in timpul contractiei musculare
sustinute sau normale, a proceselor inflamatorii
si lezionale, furnizand cantitati apreciabile de
aminoacizi. In urma degradarii acestia pierd
gruparea HN2 care este transportata la ficat
pentru transformare in uree si detoxifiere prin
doi transportori: glutamina si alanina.
Glutamina este formata din glutamat in reactia
glutamat sintetazei (fig 13). In conditiile
degradarii rapide a aminoacizilor cand cantitatea
de amoniac creste, glutamataul deja format in
urma reactiilor de transaminare va accepta inca o
molecula de NH2 si va forma glutamina.
Alanina devine transportor al gruparii amino si
este exportata de muschi astfel: in muschi in
cursul procesul de glicoliza este generata o
cantitate apreciabila de piruvat. Acesta este
convertit in urma reactiei de transaminare in
prezenta acidului glutamic (format la randul lui
prin transaminarea aminoacizilor degradati in
cantitate mare) la alanina care trece in sange si
ajunge la ficat (fig.15). Aici alanina sufera
acelasi proces de transaminare, in sens invers de
data aceasta refacand piruvatul (ce va lua calea
gluconeogenezei) si glutamatul care va participa
la procesul de ureogeneza. Acest proces in care
gruparea amino si scheletul de carbon circula
intre muschi si ficat este cunoscut sub numele de
ciclul glucoza-alanina sau ciclul Cori. Astfel
uroegeneza (proces catabolic) favorizeaza
gluconeogeneza (proces anabolic), cele doua
procese furnizandu-si reciproc substrate si
energie.
In concluzie in procesul de degradare a
aminoacizilor muschiul timite pe langa cantitati
apreciabile de glutmina si cantitati insemnate de
alanina (fig15).