Sunteți pe pagina 1din 18

1.

Esenta sisteme internationale de state


-notiunea de system
Sistemul international este o abordare a RI privite ca un tot intreg in procesul lor continuu
si dinamic, totalitatea actorilor internationali si legaturilor intre ei.
Sistemul este aplicare abordarii sistemice ce denota ka in realitate avem de a face cu un
tot intreg.
Sistemul international de state prezinta o modalitate de durata de conventuire a statelor ka
aktori , menite sa asigure o stabilitate relativa inlaturind razboiul ca mijloc de realizare a
interestului politic. Deobicei sistemele internationale au o viata precara.
Elementele care o compun sunt intr-o curgere constanta " intradevar cu fiecare secol,
durata sistemelor se miscora"- Kissenger .
In vederea pstrrii pcii i stabilitii pe continent, ar fi cazul s ne amintim definiia
sistemului formulat de Raymond Aron: Numesc sistem internaional ansamblul constituit de
uniti politice aflate n relaii regulate unele cu altele i susceptibile de a fi implicate ntr-un
rzboi general
Congresul de la Viena sa mentinut 100 de ani, iar ordinea de dupa Razboiul Rece, a durat
45 de ani.
-determinarea trasaturilor principale
Principiile funcionrii sistemului internaional de state se reduc practic la cele trei de baz:
legitimitatea puterii, neamestecul n afacerile interne ale statelor, balana de putere, determinate
de Tratatele de pace din Westphalia (1648) i confirmate de congresul de la Viena (1815), care cu
schimbri ne eseniale, stau i astzi la baza relaiilor internaionale. Componentele lor, se pot
manifesta n diferite forme, deseori cu ncrctur destul de conflictual, dar care n principiu nu
depesc limitele acestor principii de baz ale sistemului.

-fenomenele conteporane care construiesc un nou system contemporan


Principiile funcionrii sistemului internaional de state se reduc practic la cele trei de baz:
legitimitatea puterii, neamestecul n afacerile interne ale statelor, balana de putere, determinate
de Tratatele de pace din Westphalia (1648) i confirmate de congresul de la Viena (1815), care cu
schimbri ne eseniale, stau i astzi la baza relaiilor internaionale. Componentele lor, se pot
manifesta n diferite forme, deseori cu ncrctur destul de conflictual, dar care n principiu nu
depesc limitele acestor principii de baz ale sistemului.
-fenomenele conteporane care construiesc un nou system contemporan
Una din particularitile care caracterizeaz perioada contemporan de constituire a

sistemului internaional de state const n faptul c marile rzboaie din trecut: cel de treizeci de
ani, a le lui Napoleon, primul i al doilea mondiale sau finalizat cu negocieri referitor la noua
ordine mondial. Astfel au fost constituite sistemele care au rmas n istorie ca sisteme
internaionale de state: Westphalic, Vienez, sau Concert European de putere, Vesailles, bipolar. n
rezultatul ncheierii Rzboiului rece sistemul bipolar i-a ncetat existena, fapt recunoscut de toi,
dar cu aceast ocazie, nici un fel de negocieri n-au fost. Cauza n caracterul complicat a o serie de
probleme ce au aprut: ce fel de negocieri ar trebui s se efectueze; care ar fi ordine de zi; cine
trebuie s fie participanii; sub ce form i cum de luat n calcul interesele actorilor ne statali, care
dispun de o considerabil influen economic i politic. Cu regret, nimeni astzi n-are rspuns la
aceste ntrebri. De acea, statele n baza forei militare, autoritii internaionale, a influenei i
riscului propriu, ncearc s utilizeze situaia n scopul promovrii, pe ct e posibil, a interesului
naional propriu pentru lrgirea sferei sale de influen.
n contextul procesului de reconsiderare a valorilor tradiionale a sistemului internaional de
state ar fi cazul de observat c Statele Unite ale Americei ntotdeauna au privit ce rezerve
principiul balanei de putere. Geografic aflndu-se mai departe de experiena istoric de
rezolvare prin for a conflictelor a Europei, i-au creat convingerea, c totdeauna vor reui s-i
asigure pacea cu siguran, insistnd totodat la implantarea valorilor modelului su de
democraie i autodeterminare.
ns o analiz mai atent a evoluiei relaiilor internaionale arat, c astzi practic toi
actorii sistemului internaional de state tind s-i revad rolul su, avnd n vedere att
concepiile legate de realizarea intereselor naionale de durat, ct i echilibrul de fore. Acest
moment l-am observat i n expunerea relaiilor ntre Europa i SUA n cadrul NATO. Chiar dac
prile doresc sincer s nfrunte divergenele aprute, mai ales n legtur cu rzboiul din Irak,
ambele rmn contiente de faptul c cauza principal a discordanei const n problema
eroziunii continue a statului naional de tip european, care din secolul al XVII-lea a fost
fundamentul sistemului politic internaional.
Lund n consideraie acest detaliu, o analiz mai atent a relaiilor internaionale
contemporane pune la ndoial posibilitatea aprecierii ntregului sistem internaional cu ajutorul
doar a unui singur criteriu deoarece conform opiniei acelai H. Kissinger[11], astzi n lume
exist n paralel cel puin patru sisteme de relaii interstatale:
Primul. Sistemul de relaii dintre SUA i Europa Occidental i dintre rile emisferei de
Vest. Aici, n fond, se realizeaz idealurile americane, care se manifest prin consolidarea
principiilor democraiei i a progresului economic. Aceste state, conform acestui criteriu sunt
democratice, economia lor este orientat spre pia, rzboaiele ntre ele sunt excluse, fiind
posibile doar la periferie, cu caracter local, unde n calitate de focar pot servi conflictele inter-

etnice, sau inter-confesionale. Litigiile nu se rezolv prin metode militare, sau prin ameninarea
cu fora. Pregtirile militare se realizeaz doar n scop de rspuns la ameninrile externe. Statele
blocului atlantic i a emisferei de Vest nu-i adreseaz reciproc ameninri.
Al doilea. Marile puteri asiatice. Din punct de vedere al suprafeei teritoriului i numrului
populaiei sunt mult mai mari dect statele europene n secolul XIX. n relaiile lor reciproce ce
consider rivali strategici. China, India, Japonia, Rusia mpreun cu Coreea i unele state din
Asia de Sud Est, care nu cu mult rmn de ele, - presupun, c fiecare din ele, chiar aparte, dar cu
att mai mult n alian cu altele, sunt n stare s prezinte o ameninare la securitatea lor
naional. Rzboaiele ntre aceste ri nu se consider inevitabile. Cheltuielile militare cresc, n
scopul asigurrii aprrii de alte ri asiatice (eforturile militare ale Chinei subneleg nc i un
posibil rzboi cu SUA din cauza Taiwanului). Astfel n Asia, ca i n Europa sec. XIX este
posibil o pace ndelungat, principiul balanei de putere i pstreaz aici rolul su hotrtor.
Al treilea. Conflictele din Orientul Apropiat amintesc pe cele din Europa al sec. XVII.
Cauzele lor nu au rdcini economice, ca n rile bazinului atlantic i a emisferei de Vest i
strategice ca n Asia, dar mai mult n sferele ideologiei i religiei. Din aceast cauz principiile
diplomatice ale Pcii Westphalice aici nu funcioneaz. Compromisul este greu de obinut,
deoarece aici nu merge vorba de unele ofense concrete, dar de legitimitatea existenei practic
este vorba de existena n principiu a prii opuse. Din aceast cauz, ct n-ar fi de paradoxal,
ncercrile de a gsi o soluie definitiv, pot provoca efectul bumerangului n adresa autorilor
acestei decizii, cum s-a ntmplat cu preedintele Clinton, i premierul hud Barac dup
simmutul din vara anului 2000. Numai o ncercare de compromis ntr-o problem pe care
fiecare din pri o consider sfnt, inevitabil le convinge n caracterul ireconciliabil al poziiilor.
Al patrulea. Africa, prezint continentul n istoria cruia este greu de gsit exemple
asemntoare cu cele europene. 51 de state de pe acest continent se consider i se numesc
republici, dar politica lor nu se sprijin pe principii de doctrin asemntoare. De asemenea,
politica lor nu este dominat de ideea general a echilibrului de fore. Continentul este imens, iar
sfera de influen a majoritii rilor africane este prea nensemnat pentru a putea conchide
despre un oricare echilibru de fore. Cu ncheierea rzboiului rece a disprut i rivalitatea
marilor puteri pentru influen n Africa. Dar trecutul colonial a lsat n Africa potenial
explozibil, conflicte inter-etnice, napoiere economic i probleme dezastruoase n ocrotirea
sntii. Hotarele, care n timpurile coloniale, au fost trasate pentru a uura dirijarea coloniilor,
au desprit comuniti de neam i grupuri etnice i au unit reprezentani a celor mai variate
religii i triburi n raioane administrative, care mai trziu sau transformat n state independente.
Ca urmare Africa a fost cuprins de rzboaie civile, care se transform n conflicte internaionale,
epidemii de proporii inimaginabile. Statelor democratice le rmne obligaia, ca n calitate de

compensaie pentru tragica istorie a Africii, s se includ cu msuri energice pentru a ncadra
acest continent n dezvoltarea dinamic mondial.
n sistemul internaional contemporan nu exist, desigur, nici o autoritate deasupra statului.
Datorit acestui fapt, n interior domin o atmosfera a lupei diplomatice dure ntre actori pentru
realizarea ct mai ampl a intereselor sale naionale. i totui n lumea contemporan se
profileaz unele tendine mai generale de stabilire a unei ordini noi mondiale bazate pe relaii
democratice interstatale n msura s asigure pacea i stabilitatea pe Planet.
n primul rnd, are loc deplasarea centrului de interes major din Oceanul Atlantic spre
Oceanul Pacific. Astzi volumul afacerilor economico-comerciale trans-pacifice este mai mare
dect cel trans-atlantic. Aici observm i o intersecie de interese ale celor mai importani actori
ai sistemului internaional de state: SUA, China, Japonia, Rusia, crora li se adaug cu insisten
aa actori ca Coreea, Taiwanul i a.
n al doilea rnd, se pare c miezul interesului american s-a deplasat din Europa n Orientul
Mijlociu. Predomin ideea obinerii controlului asupra resurselor petroliere din zon. Aceasta ar
asigura sporirea influenei SUA att asupra fotilor inamici ct i asupra actualilor aliai. n acest
context se nscrie i intensificarea competiiei nregistrate n Asia Central, unde alturi de vechii
rivali SUA i Rusia, tradiional Marea Britanie i ntr-o oricare msur China i India, i vedem
activi pe ali vest-europeni (masive investiii germane n Iran). Aceste tacite rivaliti complic i
procesul de formare a unei politici consolidate n jurul actualei politici nucleare ale Iranului. i
n sfrit, au devenit mult mai activi i influenabili actorii din zon: Turcia, Pakistanul i desigur
Iranul.
n al treilea rnd, Europa este preocupat de constituirea unui nou sistem de securitate. Are loc
extinderea structurilor de securitate ale Vestului spre Est. Instituiile europene i euro-atlantice
includ n componena sa noi membri din rndul fotilor adversari. Aici atribuim, reunuficarea
Germaniei, dezmembrarea Uniunii Sovietice, Iugoslaviei i Cehoslovaciei, Lrgirea NATO.
Prezint interes faptul, c cu toat insistena i efortul rilor foste state-satelit ale disprutului
pol al sistemului internaional de state bipolar de a-i asigura securitatea sub umbrela polului ce
s-a pstrat, succesul lor n acest domeniu, rmne la decizia exclusiv al acestei unice
supraputeri. n cartea sa Marea tabl de ah, n anul 1997, Zbigniew Brezezinski scria: NATO
v-a fi nevoit s se preocupe de problemele aderrii republicilor Baltice, Sloveniei, Romniei,
Bulgariei, Slovaciei i la urma urmei, posibil, i Ucrainei

2. Statul national-actor principal al sistemului international de state


-factorii care caracterizeaza statul ca actor
Actorii pot fi subiecti inzestrati cu suveranitate de stat, ale caror actiuni sunt limitate de rigorile
suveranitatii, si subiecti fara suveranitate, mult mai liberi in miscarile lor in sistemul relatiilor
internationale.In actiunea geopolitica pana la sfarsitul secolului al XIX-lea, statele, indiferent de

marimea lor, au fost principalii actori care in istoria relatiilor internationale si-au disputat sau
armonizat interesele intr-un spatiu sau altul. Statele constituie principalele subiecte de drept
internaional. Acestea au caracterul de subiecte originare, tipice, fundamentale ale dreptului
internaional, ntruct numai statele, n virtutea suveranitii lor au dreptul nelimitat de a
participa la elaborarea normelor de drept internaional i i pot asuma n totalitate drepturile
i obligaiile prevzute de dreptul internaional. Statul particip n relaiile internaionale ca
purttor de suveranitate. Suveranitatea este o caracteristic esenial i necesar a fiecrui
stat, un drept intrinsec (inerent) al acestuia. Ca atribut esenial al statului, suveranitatea
nseamn supremaia puterii de stat pe plan intern i independena acesteia fa de orice
alt putere n sfera raporturilor internaionale. Din punct de vedere al dreptului internaional
suveranitatea const n independena deplin politic i economic a statului, n dreptul
acestuia de a stabili i a nfptui o politic intern i extern independent. Statul suveran
este un stat care nu este supus nici unui alt stat, exercitndu-i puterea politic asupra
ntregului teritoriu al rii i n relaiile sale internaionale. Statele sunt, n virtutea
suveranitii lor, egale n drepturi, chiar dac de-a lungul istoriei inegalitatea lor de fapt din
punct de vedere al teritoriului, al populaiei, al forei economice, militare sau tehnice a fost
transformat i concretizat n raporturile dintre ele ca o inegalitate de drept. Egalitatea
juridic exclude subordonarea unor state fa de altele. (Crucea Roie, Medecins sans
Frontieres, Caritas), Corporaii/Bnci
-indicii statului care influenteaza prestigiul statului ( bomba atomica)
Resuresele naturale, potentialul militar, influenta in diferite org caONU, Consilul de sec,etc
-sistem bipolar si cum a evoluat lucrurile dupa
Bipolaritatea este termenul care caracterizeaz cel mai bine perioada Rzboiului Rece.
Configuraia sistemului internaional n timpul Rzboiului Rece se distinge ca principala
particularitate a acestuia, lumea este bipolar, iar politica internaional este monopolizat
aproape n ntregime de cele dou superputeri. Termenul de superputere se aplic acestor dou
state, pentru a surprinde capacitile militare, tehnologice, economice, politice de care ele dispun.
Dei la sfritul celui de-al doilea rzboi mondial au existat trei puteri nvingtoare (SUA, Marea
Britanie i URSS), doar dou controlau ntr-o manier covritoare capacitile economice,
politice i militare ale momentului. Factorii ce au alimentat tensiunea crescnd dintre cele dou
superputeri i au dus la declanarea Rzboiului Rece sunt de mai multe tipuri.
Rzboiul Rece (1947-1989) a fost o perioad de tensiuni i confruntri politice i
ideologice, o stare de tensiune ntreinut care a aprut dup sfr itul celui de- al Doilea
Rzboi Mondial i a durat pn la revoluiile din 1989. n rzboiul rece s-au confruntat dou
grupuri de state care aveau ideologii i sisteme politice foarte diferite. ntr-un grup se
aflauURSS i aliaii ei, grup cruia i se spunea uzual Blocul rsritean (sau oriental).
Cellalt grup cuprindea SUA i aliaii si, fiind uzual numit Blocul apusean (sau
occidental). La nivel politico-militar, n Europa, cele dou blocuri erau reprezentate de ctre
dou aliane internaionale. Blocul apusean era reprezentat de ctre Organiza ia Tratatului
Atlanticului de Nord (NATO, North Atlantic Treaty Organization), iar cel rsritean de
ctre Pactul de la Varovia. Rzboiul Rece fiind ns un conflict la scar planetar, SUA i

URSS mai aveau i multe alte state aliate n afara Europei, ce nu fceau parte din cele
dou aliane militare oficiale. La nivel economic, rzboiul rece a fost o confruntare
ntrecapitalism i comunism. Pe plan ideologico-politic, a fost o confruntare ntre
democraiile liberale occidentale i regimurile comuniste totalitare. Ambele tabere se
autodefineau n termeni pozitivi: statele blocului occidental i spuneau lumea liber sau
societatea deschis, iar statele blocului oriental i spuneau lumea anti-imperialist sau
democraiile populare.
nfruntarea dintre cele dou blocuri a fost numit Rzboi Rece, deoarece nu s-a ajuns la
confruntri militare directe dintre cele dousuperputeri (care ar fi constituit un Rzboi Cald
sau Rzboi Fierbinte), cu toate c perioada a generat o curs a narmrii. Din punctul de
vedere al studiilor strategice exist opinia c nu s-a ajuns i nu se putea ajunge la un
Rzboi Cald, la o confruntare militar convenional, datorit faptului c ambele
superputeri, SUA i URSS s-au dotat cu arme nucleare, ceea ce a creat o situaie militar
strategic de deterrence, adic de descurajare i blocare reciproc. n cazul unui rzboi
real, s-ar fi ajuns la o distrugere reciproc total i totodat la o catastrof mondial. Un rol
important l-au jucat serviciile secrete, confruntndu-se n primul rnd cele americane
(CIA, NSA) cu KGB-ul sovietic. Au fost implicate ns i serviciile secrete vest-europene
(britanice, vest-germane, franceze, italiene, etc.) i est-europene ( Securitatea, STASI, etc.).
Denumirea de Rzboi Rece mai provine i din faptul c a fost purtat ntre fo tii alia i din
rzboiul mpotriva regimului totalitar nazist, ntre dou forme de regimuri politice care aveau
aceleai rdcini ideologice.Din punct de vedere al mijloacelor utilizate, Rzboiul Rece a
fost un conflict n care s-au utilizat presiunea diplomatic, militar, economic, ajutorul pe
scar larg pentru statele-client, manevrele diplomatice, spionajul, curse ale narmrilor
convenionale i nucleare, coaliii militare, rivalitate la evenimentele sportive, competi ie
tehnologic, campanii masive depropagand, asasinatul, operaiunile militare de intensitate
mic i iminena unui rzboi pe scar mare.
Un moment n care Rzboiul Rece putea s devin unul "cald" l reprezint anul 1962,
cnd sovieticii au plasat n Cuba, devenit comunist sub Fidel Castro, rachete cu raz
medie de aciune. Americanii au rspuns prin instalarea unei blocade maritime, ajungnd
foarte aproape de a declana o btlie naval cu sovieticii. n cele din urm, ns, prin
intervenia preedintelui american Kennedy, s-a ajuns la normalizarea relaiilor cu sovieticii.
A urmat o perioad de destindere, marcat de ntlnirea dintre Kennedy i Nichita
Hruciov n 1963, cnd au stabilit ca n viitor pentru comunicri urgente i de importan
major ntre Casa Alb i Kremlin s foloseasc "telefonul rou" (care era de fapt un
telex).Alte momente tensionate ale Rzboiului Rece au fost Blocada Berlinului (1948
1949), Rzboiul din Coreea (19501953),Criza Berlinului din 1961, Criza
Suezului (1962), Rzboiul din Vietnam (19591975), Rzboiul de Iom
Kippur (1973),Rzboiul Afgano-Sovietic (19791989), Doborrea cursei KAL 007 (1983)

i Exerciiul militar NATO Able Archer (1983).Rzboiul Rece s-a ncheiat odat cu
prbuirea regimurilor comuniste din Europa Central i de Est, urmat doi ani mai trziu i
de destrmarea Uniunii Sovietice. Lumea care a rmas este dominat de o singur
superputere, SUA. Aceast situaie este de regul descris drept hegemonie global a SUA
ntr-o lume unipolar, dei unii autori consider c lumea actual este multipolar.

3.

Conceptul interesului national

-definitia de interes
La cel mai restrns nivel, interesul naional este uor de definit: toate statele caut s-i
menin autonomia politic i integritatea teritorial. Odat ce aceste dou imperative au
fost asigurate, interesele statelor pot lua forme diferite. Astfel, statele gndesc i acioneaz
n termenii interesului definit ca putere. Acest concept, interes definit ca putere, este o
categorie obiectiv i universal valabil, dei nu se poate spune c are atribuit un neles dat
o dat pentru totdeauna. De fapt, puterea statelor se msoar n i prin relaiile lor
internaionale. n acest sens, teoria realist a lui Hans Morgenthau n domeniul relaiilor
internaionale, apreciaz c ...vzut n mod obiectiv, ca o realitate independent de
reflecie, interesul naional poate fi neles ca esena comportamentului posibil, a crui
realizare ntr-o situaie istoric concret maximizeaz interesele existeniale ale statului
(securitate, putere, prosperitate) De asemenea, acelai teoretician sesizeaz c interesul
naional obiectiv este puternic nrdcinat n natura uman i prin urmare n aciunile
oamenilor de stat. n consens cu politica de aprare, fiecare stat vizeaz s-i protejeze
interesele fundamentale, de fapt, interesele naionale, care se pot divide ntre interese
vitale, interese strategice, interese de putere26. Interesele vitale privesc integritatea
teritoriului naional i a spaiului su aerian i maritim, liberul exerciiu al suveranitii i a
proteciei populaiei sale. Aceste interese nu sunt desfiinate de procesele
globalizrii i integrrii regionale, ci sunt adaptate adecvat, adic flexibil, eficace i creator,
la noile condiii internaionale i regionale. Interesele strategice ale unui stat rezid cu
prioritate n meninerea
pcii n lume i n aprarea spaiilor eseniale pentru activitile economice ale rii i a
libertii schimburilor sale. Interesele de putere ale statului decurg din responsabilitile pe
care acesta i le
asum pe scena internaional. De exemplu, Frana, n calitatea sa de membru permanent al
Consiliului de Securitate al ONU i de putere nuclear, i asum, n plan internaional, o
serie de responsabiliti.
La fel, se petrec lucrurile i cu celelalte state, apreciate ca mari puteri sau superputeri care
i asum responsabiliti multiple pe arena mondial, n materie de securitate
internaional, de respectare a
drepturilor omului i nu numai. Practic, aceste responsabiliti nseamn participarea
statelor respective, prin intermediul instituiilor lor competente, la aciunile n favoarea pcii,
la lupta mpotriva
terorismului internaional, la susinerea respectrii drepturilor generale ale omului i a
dezvoltrii durabile. Din punctul de vedere al naturii lor, interesele naionale pot fi:
economice, politice, sociale, militare. Numele lor le definete coninutul propriu-zis. De
asemenea, interesele naionale din perspectiva timpului de realizare se pot clasifica n:
interese pe termen scurt; interese pe termen mediu; interese pe termen lung. Aceste dou
ultime clasificri ale intereselor naionale indic complexitatea i dinamismul lor. Definirea i
reprezentarea intereselor naionale sunt diferite de la un stat la altul, n funcie de statutul
lor internaional recunoscut de comunitatea mondial i de paleta rolurilor asumate voluntar.

-demonstrati principiile acestui interes stat care sunt valuable si astazi ( ONU)

-rolul teoriei westfale in determinarea interesului

-ev. Rolul interesului national in contextul noii ordini mondiale

( malita)

4. Securitatea colectiva
mecanismul sistemului colectiv si functionalitatea
Termenul de securitate colectiv se poate devini ca o ntelegere n care toate statele coopereaza
direct, n colectiv, pentru a-i garanta securitatea i independena cu participarea oricrui alt
stat.Cu alte cuvinte, n momentul n care unul dintre statele care face parte din aceasta ntelegere
ncalc drepturile la libertate ale altor popoare, toate celelalte state membre vor fi nevoite s i
uneasc forele i sa reinstaureze pacea penaliznd statul agresor.Acest model se bazeaz pe
participare i obligativitate. Un stat agresor urmeaz s ntlneasc o opoziie unit a ntregii
comuniti mondiale. Conceptul de securitate colectiv este ntemeiat pe acordul tuturor sau
al majoritii statelor de a aciona mpotriva oricrei naiuni care n mod nelegitim ncalc pacea.
Ideea de baz a securitii colective este presupunerea ca nici un stat nu va dori s schimbe
puterea i ordinea comunitii mondiale, i dac totui asa ceva va avea loc restul statelor vor
aciona mpreun mpotriva statului agresor pentru a restabili echilibrul mondial.Dup cum se
menioneaz n Enciclopedia de drept internaional Ideea general a conceptului securitii
colective este de a instituionaliza folosirea legala a forei i de a reduce recurgerea la apararea ca
instrument, ntr-o oarecare msur nematur, de asigurare a normelor de drept internaional.1
Cu alte cuvinte, statele aveau dreptul legal de a primi ajutorul aliailor n aciunile de defensiv
pe care le desfoar inclusiv mpotriva statelor din exteriorul nelegerii care ar putea produce
un dezechilibru politic mondial.Acest sistem ia natere odat cu nfiinarea Ligii Naiunilor, i
mai apoi, dup destrmarea LN, n perioada de pn i n timpul celui de-al doilea razboi
mondial de ctre Organizaia Naiunilor Unite. Aplicarea forei n scop de autoaparare de ctre
un stat, care este victima atacului armat, este legal numai ad interim, adic atta timp pna
cnd mecanismul securitii colective pentru protecia statului victim nu va fi adus n aciune
-anticipati sistemul de securitate in viitorul sistem international
5. Sistemul international de state bipolar
-caracterizarea generala.
Bipolaritatea
i perioada de Dup Rzboiul Rece
Bipolaritatea este considerat deseori ca fiind cea mai stabil configuraie a sistemului internaional,
implicnd existena a dou mari puteri oponente ce domin fiecare o anumit parte a sistemului; se
pot raporta ideologic i militar una la cealalt, ajungndu-se la o curs a narmrilor; situaia bipolar
tipic este cea a Rzboiului Rece cu Statele Unite ale Americii i Uniunea Republicilor Socialiste
Sovietice ca singure puteri mondiale.
Bipolaritatea este termenul care caracterizeaz cel mai bine perioada Rzboiului Rece. Configuraia
sistemului internaional n timpul Rzboiului Rece se distinge ca principala particularitate a acestuia,
lumea este bipolar, iar politica internaional este monopolizat aproape n ntregime de cele dou
superputeri. Termenul de superputere se aplic acestor dou state, pentru a surprinde capacitile
militare, tehnologice, economice, politice de care ele dispun. Dei la sfritul celui de-al doilea rzboi
mondial au existat trei puteri nvingtoare (SUA, Marea Britanie i URSS), doar dou controlau ntr-o
manier covritoare capacitile economice, politice i militare ale momentului. Factorii ce au
alimentat tensiunea crescnd dintre cele dou superputeri i au dus la declanarea Rzboiului Rece
sunt de mai multe tipuri.

-conditiile aparitiei sistemului bipolar


Factorii ce au alimentat tensiunea crescnd dintre cele dou superputeri i au dus la declanarea Rzboiului Rece
sunt de mai multe tipuri.
Un prim factor ar putea fi fundamentalul caracter ideologic al confruntrii panice dintre cei doi poli care, fiecare
n parte, adopt ideologii incompatibile n esen. ntr-adevr, ntre SUA si URSS a existat o alian n timpul celui
de-al doilea rzboi mondial, ns acesta este un lucru complet nefiresc , deoarece sistemele politice, economice ale
celor dou ri sunt complet diferite i incompatibile. n plus, aceast alian nici nu a pretins vreodat s aib mai
mult dect interesul punctual i izolat de a mpiedica hegemonia Germaniei n Europa i a Japoniei n Asia i Pacific.
Un alt factor este confruntarea direct a celor dou puteri expansioniste, n lupta pentru hegemonie asupra
sistemului.
De asemenea, existena n sistem a unei puteri revoluionare, i anume: URSS. Aceasta este profund antisistem,
contest ntregul sistem internaional, ncepnd chiar cu bazele acestuia i terminnd cu modul n care este
construit puterea n toate celelalte state i modul n care ea este distribuit la nivel internaional.
n al doilea rnd, caracteristica esenial a Rzboiului Rece const tocmai n faptul c el nu a fost un conflict armat,
deschis, n sensul tradiional al conceptului. Rzboiul Rece a constat mai curnd ntr-o extins curs a narmrilor
pe fundalul unor incompatibiliti ideologice ireconciliabile ntre doi actori angrenai ntr-o lupt panic pentru
putere n sistemul internaional. Confruntri directe ntre trupele americane i cele sovietice nu au existat pe
teritoriul nici unuia dintre cele dou state. Ceea ce nu nseamn c nu au existat confruntri ntre ele. Dimpotriv,
confruntri ntre SUA i URSS au existat, ns, de obicei, ntr-o manier indirect, prin intermediul i pe teritoriul
unei teri de la periferia sitemului internaional (exemplu: rzboiul din Vietnam).
Europa, divizat n dou blocuri- unul protejat de Statele Unite, cellalt de Uniunea Sovietic- constituie inima
sistemului bipolar. Sistemul internaional devenit bipolar, s-a ntors la tradiionala balan de putere, n maniera sa
simpl, cu doar dou talere. Echilibrul puterii nu a fost unul constant i egal ntre cele dou pri ale balanei pe tot
parcursul Rzboiului Rece. Pentru o perioad relativ scurt de timp, SUA i-au asigurat un avantaj comparativ fa
de URSS , prin dezvoltarea nc din timpul celui de-al doilea rzboi mondial a armei nucleare. Acest avantaj este
contrabalansat n 1949, cnd URSS i construiete i ea propria arm nuclear. ns, n urma crizei rachetelor,
Statele Unite i URSS i dau seama c au un interes comun fundamental: acela de a face ca alte state s nu aib
acces la puterea nuclear, de a le mpiedica s dispun de acest avantaj excepional.

-caracaterizarea unipolara, multipolara,bipolar, care este cea mai buna


n sistemul unipolar, att de tip lider ct i de tip hegemon, puterea dominant folosete resurse
consistente pentru construirea unor aranjamente internaionale stabile, ns statul de tip hegemon
extrage resurse pentru nevoile sale de tip specific.Distincia ntre sistemele multipolar, bipolar,
unipolar apare din consecinele istorice. Exemplu : n timpul Rzboiului Rece, consecinele ne
ndeamn s considerm o perioad de bipolarism. Referindu-se la aceast perioad, Raymond
Aron folosea expresia rzboi imposibil, pace improbabil. n acest conflict, avem de-a face cu
mai multe tipuri de doctrin : a primi lovituri (daca SUA atac prima i URSS riposteaz, SUA
trebuie s aib destul armament pentru o lovitur final); a ripostei masive (dac URSS ncearc
s atace nuclear SUA trebuie s riposteze decisiv) ; a ripostei proporionale (pe msura atacului)
.a.Principiul echilibrului se aplic n toate sistemele, dar n mod diferit : n bipolarism se aplic
blocurilor , coaliiilor nu actorilor n sine. Analiznd acest sistem Raymond Aron clasifica
actorii: efii coaliiilor (state primare , exemplu :SUA i URSS n timpul Rzboiului Rece ); state
secundare (care trebuie s se alinieze) i state n afara sistemului (exemplu : micarea rilor
nealiniate n timpul Rzboiului Rece ).
6. Sfinta Alianata
-scopul aliantei , contradictiile intre statele aliate
Sfanta Alianta a fost coalitia infiintata in urma Congresului de la Viena ( 26 septembrie 1825)
intre monarhiile absolutiste: Austria, Prusia si Rusia. Aceste mari puteri promoveaza ideile
crestine, avand de fapt in vedere mentinerea pacii Europene si dizolvarea oricarei initiative
revolutionare. Pe langa asta scopul oarecum ascuns al aliantei este tinerea sub observatie a
Frantei si distrugerea oricarui ideal al ei de asi impune hagemonia asupra Europei. Sfanta Alianta

va avea sa se destrame in urma neintelegerilor dintre Rusia si Austria si moartea imparatului


Alexandru 1in 1825. Ideile promovate la Congresul de la Viena sunt reluate in discutie cu un
secol mai tarziu, prin crearea pe rand a Legii Natiunilor si a Organizatiei Statelor Unite ( ONU ).

-rolul aliantei in promovarea balantei ale puterii ( congreul de la viena)


Cea mai importanta consecinta a Congresului de la Viena este crearea, la 26 septembrie
1815, coalitiei Sfanta Alianta, fomata din principalele monarhii absolute ale continentului
reprezentate de Austria, Prusia si Rusia. Sfanta Alianta se poate considera prima organizatie
internationala a securitatii si pacii Europene, alianta promova ideile crestine, insa dupa
aceasta masca se ascunde de fapt o adevarata dorinta a aliantei de a instaura o noua ordine
mondiala. Pornit de la conceptul de o Noua Europa a cancelarului austriac Mitternich,
Sfanta Alianta doreste prin mentinerea asa-zisului echilibru, distrugerea oricarui gand de
miscare revolutionara, fiind improtriva conceptelor ca democratia sau miscarile liberale.
Ideile de dicatura si dominatie a pacii sunt oarecum desconspirate atunci cand Sfanta
Alianta incearca sa se implice in politica Americii Latine, actiunile sale fiind stopate de
Regatul Unit al Marii Britanii si de pozitia politica a presedintelui american James Monroe.

Congresul de la Viena (1 noiembrie 1814 - 9 iunie 1815) a fost o conferin a statelor


europene desfurat la sfritulrzboaielor napoleoniene cu scopul de a restaura
n Europaordinea conservatoare existent naintea izbucnirii Revoluiei Franceze. Scopul
Congresului de la Viena a fost restabilirea vechilor regimuri absolutiste, i nlturarea
urmrilor ocupaiei franceze n Europa. ntre preocuprile majore ale congresului s-a
numrat favorizarea autoritilor tradiionale, adic a nobilimii conservatoare i clericale.
Cuvintele cheie ale Congresului au fost restaura ie i legitimism. Restauraia consta n
readucerea pe tron a dinastiilor care fuseser ndeprtate n urma unor revolu ii sau a altor
evenimente cu rezonan, iar legitimismul era o teorie monarhic ce considera drept
principiu fundamental al statului dreptul la tron al dinastiilor legitime i puterea absolut a
acestora.
edinele oficiale au nceput la 1 noiembrie 1814, fiind purtate ntre cancelarul Klemens von
Metternich al Imperiului Austriac, lordul Castlereagh al Angliei, ministrul de externe al
Franei, Talleyrand, arul Alexandru I al Rusiei i baronul prusac Heinrich Friedrich Karl vom
Stein, cel care avea s transfome Prusia ntr-o mare putere european. Congresul de la
Viena a instituit o nou ordine n care Europa era sub controlul unui ansamblu de patru
puteri: Austria, Prusia, Rusia i Anglia. Pentru a pstra vechile regimuri dinastice, nelund
n seam dorinele i aspiraiile naiunilor care doreau s- i creeze state proprii, na ionale,
monarhii Prusiei, Austriei i Rusiei creau, n 1815, Sfnta Alian , un pact de asisten
mutual ntre monarhii absolui europeni ndreptat mpotriva frmntrilor revolu ionare, i
care, pn n 1823, a permis mpiedicarea tuturor mi crilor liberale sau na ionale
europene. Tratatul Sfintei Alianea fost semnat la 26 septembrie 1815, la originea lui
aflndu-se arul Alexandru I al Rusiei, care i-a reunit i pe mpratul Francisc I al Austriei i

pe regele Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei. Chiar dac textul Sfintei Alian e este
ambiguu i nu aduce precizri practice care s asigure prevenirea unui nou conflict
european, fiind doar un ndemn la sprijin reciproc bazat pe dogmele cre tine de iubire de
oameni i existena unui singur Dumnezeu pentru toate popoarele, nsemntatea acestui
tratat este deosebit, deoarece marcheaz ncercarea Marilor Puteri europene de a nceta
conflictele majore. Aerul mistic al tratatului a fost sugerat de arul Alexandru I, ns rolul
practic, foarte important, l-a avut cancelarul Austriei, Metternich, a crui oper este Noua
Europ, care se ntemeiaz pe marile principii ale legitimit ii, dar este i o ncercare de
raionalizare a hrii Europei i de organizare a concertului european. Marile puteri
victorioase i arog dreptul de a interveni pentru men inerea pseudo-echilibrului european
realizat la Viena i s pun sub observaie Frana, acea pe ter de unde sufl vntul ce
rspndete moartea asupra corpului social. Congresul de la Viena a deschis o nou er
n istoria Continentului prin care s-a pus capt ultimei ncercri a Fran ei de a- i impune
hegemonia asupra Europei. Din punct de vedere al securit ii europene, Congresul de la
Viena, din 1814-1815, reprezint o noutate absolut, constituindu-se ntr-o prim ncercare
a unui organism politic de securitate. Fr a ncheia un tratat formal, prin institu ia
Congresului, marile puteri europene au ajuns la un consens, n sensul de a- i respecta
reciproc interesele, fiecare n interiorul propriilor grani e i n zonele adiacente de interes,
adic a sferelor de influen n accepiunea modern a sintagmei. Consensul marilor puteri,
respectiv, Marea Britanie, Rusia, Austria i Prusia, avea s fie consemnat de istorie ca fiind
Concertul european, avnd rolul de a asigura men inerea echilibrului de for e n Europa i,
pe acest fond, asigurarea stabilitii i pcii. Independent de criticile pe care unii istorici le
aduc Congresului de la Viena, ideile de creare a unui organism interna ional pentru
rezolvarea conflictelor au fost reluate cu un secol mai trziu, nti prin crearea Ligii
Naiunilor, apoi a Organizaiei Naiunilor Unite.

7. -Sistemul European de securitate colectiva in perioada interbelica


-schimbrea hartii europene Liga natiunii ( cele 15 puncte)
Dupa capitularea Germaniei, puterilor invingatoare le-a revenit sarcina
de a organiza Conferinta de pace la care sa fie trasata noua harta politica a
lumii si sa fie transate marile probleme generate de cei patru ani de conflict.
Lucrarile propriu-zise ale acesteia s-au desfasurat in capitala Frantei, in
perioada 18 ianuarie 1919-21 ianuarie 1920, soldandu-se cu semnarea de
tratate intre Aliati si cele cinci state invinse: Germania, Bulgaria, Turcia,
Austria si Ungaria (ultimele doua in calitate de mostenitoare ale defunctei
monarhii bicefale).
Desi au participat 27 de puteri aliate, deciziile s-au luat la nivelul a
cinci puteri, Statele Unite, Franta, Marea Britanie, Italia si Japonia, restul
statelor fiind considerate ca avand doar interese cu caracter special, deci

fiind invitate doar la sedintele ce le priveau in mod direct. In aceasta postura


s-a aflat si Romania. Organismul cel mai important a fost Consiliul celor
patru, format din presedintele american Woodrow Wilson si premierii englez,
francez, respectiv italian, David Lloyd George, Georges Clemenceau si
Vittorino Orlando.
Cu toate ca ideea de baza de la care s-a pornit a fost aplicarea
celor 14 puncte wilsoniene, detaliate de presedintele american in celebrul
discurs din fata Congresului rostit la 8 ianuarie 1918, datorita intereselor
specifice si angajamentelor asumate de Marile Puteri pe parcursul
conflictului, tratativele finale s-au indepartat de la acest spirit. S-au remarcat
cu precadere interesele Frantei, care dorea revansa si garantii puternice ca
Germania va fi ingenuncheata pentru o lunga perioada de timp, dar si cele
ale Marii Britanii, Lloyd George fiind mai degraba adeptul unor prevederi
moderate. Italiei i s-a rezervat un rol secundar, in timp ce lipsa Rusiei se va
dovedi un motiv suficient de ingrijorare pentru cei care doreau aplicarea
prevederilor tratatului.
Tratatele din 1919-1920 vor duce la realizarea unei paci de
compromis, ele marind opozitia intre tarile satisfacute (Franta, Marea
Britanie) si cele care vor milita pentru revizuirea acestor tratate (Germania si
Italia). Pentru invingatori se va pune mai putin problema revenirii la o
situatie anterioara cat de a construi o noua ordine internationala capabila sa
evite repetarea unui conflict identic. Tratatul se straduieste sa priveze
Germania de forta sa (demografica, economica si militara) in numele unei
viziuni ca Reich-ul trebuie sa isi asume o totala culpabilitate istorica si
morala. Acest lucru va duce la refuzarea accesului Germaniei la Conferinta
de pace si la rapirea oricarei posibilitati a acesteia de a critica rezultatele.
Promovarea unei noi Europe a fost ideea directoare in elaborarea tratatelor
de pace. Astfel, deciziile luate vor conditiona relatiile europene din
urmatoarele doua decenii.
In capitala Frantei, Marile Puteri au incercat sa fixeze cadrul pentru
o lume noua. La Paris a triumfat principiul nationalitatilor, fiind consfiintita
aparitia ca state independente a Cehoslovaciei, Iugoslaviei, Poloniei, tarilor
baltice, Austriei si Ungariei, dupa cum Romania intregita era recunoscuta ca
atare de concertul mondial. Totusi, sistemul Versailles nu se va dovedi viabil
decat pentru doua decenii, prabusindu-se sub loviturile statelor revansarde.

Liga Natiunilor
La 28 iunie 1919, Tratatul dintre Puterile Aliate si Asociate si Germania a fost semnat
in Sala Oglinzilor de la Versailles, locul unde Franta fusese umilita in 1871. Partea I a
documentului cuprinde Pactul Societatii Natiunilor, care va fi introdus si in tratatele cu
Austria, Bulgaria, Turcia si Ungaria. Potrivit acestuia era infiintata Societatea Natiunilor,
avand drept organisme permanente Adunarea, Consiliul si Secretariatul, fiind stabilit
totodata modul de reglementare al diferendelor dintre state, precum si sanctiunile aplicate
pentru incalcarea prevederilor sale.

Articolul 8 prevedea chiar reducerea inarmarilor pana la un punct


cat mai scazut, de natura sa asigure siguranta nationala si sa fie respectate
obligatiile internationale asumate. Totusi, Liga a esuat, iar motivele sunt
multiple. Marea slabiciune a fost determinata chiar de lipsa Statelor Unite din
Societate, dupa cum si absenta Uniunii Sovietice a constituit un handicap
deosebit. Lovitura de gratie a venit insa din partea statelor revizioniste.
Infiintarea Ligii Natiunilor trebuie inteleasa ca fiind produsul
idealismului, curentul de gandire care domina scena relatiilor internationale
imediat dupa sfarsitul Primului Razboi Mondial. Idealismul pleca de la doua
asumptii principale:
-

militarismul nu este o solutie viabila

razboiul fiind
democratizare.

indezirabil

prin

natura

sa

poate

fi

evitat

prin

In Statele Unite si Marea Britanie, tari invingatoare in Primul Razboi


Mondial, apar o serie de structuri politice, academice, civile care teoretizeaza
necesitatea mentinerii status-quo-ului pe plan international dorind cat mai
putine schimbari. Acest obiectiv a fost urmarit cel putin pana in 1939. Scopul
acestui nucleu de gandire era constituit de reducerea posibilitatii aparitiei de
conflicte prin democratizare pe plan intern si prin pacificare si folosirea
extensiva a diplomatiei pe plan international. Garantul echilibrului de
interese corecte pe plan international se dorea a fi Liga Natiunilor.
La baza acestei viziuni, dincolo de contextul Primului Razboi Mondial,
se afla o gandire liberala asupra naturii umane ce poate fi rezumata astfel:
oamenii sunt buni prin natura lor si nu doresc razboiul care este rau. In
viziunea idealistilor, unealta principala a constituirii relatiilor umane si
interstatale este rationalitatea.
Faptul ca acest curent de gandire a reusit sa se afirme pe plan
international imediat dupa terminarea Primului Razboi Mondial nu ar trebui
sa surprinda pe nimeni, avand in vedere distrugerile provocate de prima
conflagratie mondiala. Razboiul costase scump Europa: 8 milioane de morti,
6 milioane de invalizi si un mare deficit al natalitatii. Mai mult decat atat,
Europa devenea pentru prima oara debitoare Statelor Unite ale Americii iar
batranul continent a pierdut suprematia sa economica in materie de
productie si de comert. Pe plan cultural si social, traumatismele razboiului
deschid o criza a valorilor traditionale si stimuleaza cautarea unor noi cai
culturale.
Pentru iesirea din aceasta criza, oamenii de stat din acea perioada
aveau la dispozitie doar trei cai: extrema dreapta fascista, ai carei adepti
doreau unificarea de tip imperialism, prin forta a continentului, extrema
stanga comunista, ai carei adepti dorea inlaturarea sistemului capitalist, si
adeptii federalismului care doreau crearea unor structuri institutionale si
juridice suprastatale care sa garanteze pacea, stabilitatea, progresul

economic si social pentru toate elementele componente ale sistemului


mondial. Prabusirea sistemului echilibrului european, a concertului marilor
puteri, Revolutia Rusa, pericolul raspandirii extremismului de stanga,
tendinta spre un nou sistem de securitate internationala au oferit
posibilitatea inlocuirii anarhiei in domeniul relatiilor interstatale cu o
organizatie internationala.
In urma tratatelor de pace dintre anii 1919-1920, din dorinta de a nu
retrai ororile unui astfel de razboi, a luat fiinta Liga Natiunilor, organism
international ce avea drept scop organizarea unei paci durabile. Termenul de
Liga Natiunilor sau Societatea Natiunilor apare inca din 1908, cand Leon
Burgeois propunea un nou sistem al relatiilor internationale, dar presedintele
american Woodrow Wilson este cel care la 27 mai 1916 traseaza pentru
prima oara in termeni concreti, institutionali, proiectul unei astfel de
organizatii, care urma sa reprezinte o asociere universala a natiunilor care
pe langa garantii de securitate sa asigure prosperitatea economica generala,
accesul la materii prime, libertatea circulatiei maritime si administrarea
coloniilor printr-un sistem de mandate. Dorinta lui Woodrow Wilson de a
vedea actionand la nivel international o astfel de organizatie a fost inca o
data reiterat cu ocazia discursului sau privind cele 14 puncte care urmau sa
stea la baza redactarii tratatelor de pace.
Ideea infiintarii unei societati a natiunilor a fost materializata in cursul
anului 1918 prin mai multe proiecte propuse de americani, francezi si
britanici. Principiul fundamental al viitoarei organizatii urma sa fie asigurarea
securitatii colective. In acest sens aliatii aveau viziuni diferite privind
mijloacele prin care acest deziderat putea deveni realitate, astfel americanii
doreau existenta doar a unor sanctiuni economice, britanicii doreau
imbinarea mijloacelor economice cu cele militare, iar francezii doreau
constituirea unei armate internationale. Garantarea pacii era considerata
dezarmarea si instituirea unui sistem de control al armamentului. Daca
americanii doreau limitarea generala a armamentului si interzicerea
productiei particulare de arme, britanicii aveau planuri in ceea ce priveste
abolirea serviciului militar obligatoriu iar francezii doreau dezarmarea doar in
cazul Germaniei.
Au existat diferite opinii si in ceea ce priveste organismele viitoarei
asociatii a natiunilor. Marile puteri au ajuns la un consens privind viitoare
existenta a unui Consiliu al Ligii Natiunilor, insa britanicii au dorit ca acesta
sa fie compus exclusiv din reprezentanti ai marilor puteri, pe cand americanii
doreau ca acesta sa aiba atat reprezentanti permanenti cat si nepermanenti.
Toate aceste mici disensiuni intre Marile Puteri ale vremii dovedesc ca
Europa nu era pregatita sa adopte ideile wilsoniene, mult prea revolutionare
daca sunt privite prin prisma istoriei batranului continent. Un exemplu
concret in acest sens este reprezentat de neincrederea Frantei in incheierea
unei paci conform celor 14 puncte, deoarece dupa parerea europenilor pacea
nu putea fi incheiata pe baze democratice.

Aceasta neintelegere manifestata de europeni fata de ideile venite de


peste ocean, au facut ca statutul Ligii Natiunilor, inclus in toate tratatele de
pace semnate dupa incheierea Primului Razboi Mondial, sa fie mult diluat. Un
exemplu in acest sens este faptul ca obligatiile statelor in ceea ce priveste
dezarmarea au fost mult diminuate, Consiliul fiind insarcinat cu formularea
unor proiecte de reducere a armamentului si control al comertului cu arme,
iar productia particulara a fost declarata a fi doar nedorita. De asemenea,
sistemul mandatelor reglementa doar coloniile fostelor state inamice, nu si
ale statelor invingatoare in Primul Razboi Mondial.
Toate aceste proiecte au fost discutate in perioada februarie-martie
1919 de Comisia pentru Liga Natiunilor din cadrul Conferintei de pace de la
Versailles. Data oficiala de nastere a Societatii Natiunilor este 10 ianuarie
1920, dar prima sa sedinta a avut loc abia la 15 noiembrie. Din aceasta
institutie internationala, ce urma sa asigure securitatea pe plan mondial, sa
aprecieze si respectiv sa pedepseasca orice act care ar fi perturbat pacea
fondata pe principiul sigurantei colective faceau parte statele aliate
semnatare ale tratatelor din 1919-1920 si 13 state neutre. In acest sens,
unul dintre principalele instrumente de actiune a Ligii urma sa fie
reprezentat de forta morala a opiniei publice si presiunea economica. Orice
stat dispus sa accepte obligatiile implicate de angajarea sa in Liga, era admis
cu minim 2/3 voturi ale Adunarii Societatii Natiunilor.

Organisme ale Ligii Natiunilor


Consiliul (organism excutiv, decizional) era format din membrii
permanenti (Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franta, Italia,
Japonia) si patru membrii nepermanenti (reprezentanti ai celorlalte state
membre prin rotatie). Marile puteri au dorit ca in arhitectura institutionala a
Ligii Natiunilor, Consiliul sa fie principalul organ de decizie. SUA se retrag din
1920 datorita neratificarii de catre Senat a Statutului Ligii. Uniunea Sovietica
este membra din 1934 iar Germania intre anii 1926 si 1933. Numarul
membrilor nepermanenti a crescut la sase, iar mai tarziu la noua. Consiliul
avea obligatia de a prezenta rapoarte anuale in fata Adunarii Generale.
Adunarea Generala (3 delegati din fiecare tara) dezbatea toate
problemele importante legate de activitatea Ligii, mentinerea pacii, controla
gestiunea financiara, modul de exercitare a mandatelor, initia si dezbatea
conventii si proiecte privind cele mai diverse domenii ale relatiilor
internationale, intervenea in admiterea de noi membri, alegea membrii
nepermanenti ai Consiliului. Marile Puteri au dorit ca Adunarea sa nu aiba
nici un cuvant de spus in probleme importante pe care le dezbatea Liga (sa
se intalneasca o data la 4-5 ani) dar ea s-a intalnit anual dobandind un
statut superior Consiliului. Ca si in multe alte cazuri, practica a mers mai
departe iar Adunarea a devenit in timp cel putin egala Consiliului.
Secretariatul (organism administrativ) avea personal recrutat pe baza
reprezentarii statelor conform criteriului geografic. Membrii sai erau

responsabili in fata Ligii si nu a statelor de provenienta (pentru a le asigura


independenta la fel ca si in ONU).
Curtea Permanenta de Justitie Internationala creata in 1922 si formata
din 11 apoi 15 judecatori alesi de catre Consiliu si Adunare avea atributia de
a judeca disputele economice care i se inaintau spre decizie si de a oferi
opinii consultative in probleme diferite la cererea Ligii (66 de cazuri intre
1922 si 1939).

Succesele Ligii
In ciuda insucceselor Ligii Natiunilor adesea subliniate de literatura de
specialitate, se poate spune ca Liga a fost un pas important in evolutia
organizatiilor de talie mondiala si simbolul aspiratiei spre pace si cooperare.
Activitatea de ansamblu a Ligii a repurtat numeroase succese, iar aceasta
prima organizatie de securitate cu caracter mondial a creat un precedent
pentru viitoarea Organizatie a Natiunilor Unite, institutiile Ligii servind drept
model pentru modul de organizare si functionare a ONU.
In ceea ce priveste mecanismul de rezolvare a disputelor instituit de
Liga, chiar din prima decada a existentei sale, Liga Natiunilor si-a dovedit
capacitatea de a interveni cu succes in cele aproximativ 30 de dispute
rezolvate. Aceste succese s-au datorat atat vointei marilor puteri care au
reusit sa ajunga la anumite acorduri in acest sens, cat si interventiei unor
state mici si mijlocii. In acest sens trebuiesc amintite cateva dintre
interventiile de succes ale Ligii in rezolvarea unor conflicte interstatale.
Un prim caz este reprezentat de disputa dintre Finlanda si Suedia cu
privire la insulele Aaland din Marea Baltica, insule pretinse de Suedia dar
obtinute printr-o decizie a Ligii de catre Finlanda. De asemenea, Liga
Natiunilor a reusit prin intermediul unui referendum organizat in anul 1921 si
in partajarea Sileziei Superioare intre Polonia si Germania, iar in anul 1925,
un incident important intre Grecia si Bulgaria privind granita a fost rezolvat
cu promptitudine tot prin eforturile Ligii. Ceea ce este de remarcat este
faptul ca toate acestea sunt conflicte de mica anvergura, intre tari mai putin
semnificative, Liga incercand adeseori sa nu deranjeze prin deciziile sale
interesele marilor puteri.
A doua mare prerogativa a Ligii Natiunilor era promovarea cooperarii
internationale, si aceasta poate fi socotita cu adevarat punctul in care Liga a
inregistrat cele mai mari succese. Cu sprijinul Ligii au luat fiinta in perioada
interbelica:
- Organizatia Internationala a Muncii (cu statut inclus in tratatele
semnate dupa razboi), organizatie care a contribuit la imbunatatirea
conditiilor de munca prin fixarea numarului maxim de ore pe zi, a
numarului de zile pe saptamana, fixarea unui salariu minim, acordarea de
indemnizatii de boala si somaj si introducerea pensiilor.

- Organizatia pentru Refugiati care a contribuit in mod semnificativ la


rezolvarea problemei prizonierilor de razboi din Rusia si adapostirea celor
care fugeau de persecutiile naziste.
- Organizatia Mondiala a Sanatatii care a lucrat intens in perioada
interbelica la stabilirea cauzelor epidemiilor, combaterea epidemiei de
tifos din Rusia etc.
- Comisia pentru Mandate.
- Comisia pentru administrarea regiunii Saar si a orasului Danzig.
- Comisia pentru favorizarea colaborarii in domeniul formarii
intelectuale si morale a elitelor si maselor. In martie 1921 un raport al
Ligii Natiunilor opteaza pentru formula sprijinirii initiativelor in planul
cooperarii intelectuale internationale iar la 10 ianuarie 1922 se constituia
Comisia care favorizeaza colaborarea internationala in domeniul formarii
intelectuale si morale a elitelor si maselor in cadrele nationale interne.
Acesta este un moment foarte important in extinderea cooperarii
internationale sub egida Ligii dinspre problematica politica si economica
spre cea culturala si intelectuala, in ideea ca viitorul omenirii depinde in
mod esential de crearea unei constiinte comune universale. La 15 mai
1922 Consiliul a numit cei 12 membrii, intre care si Einstein, Marie Curie,
simbolizand ideea comunitatii intelectuale din toate continentele si toate
domeniile vietii culturale. In 1926 aceasta comisie devenea un organism
permanent.
-demonstrati politica de intarire , Germania franta si anglia
8.

Balanta de putere

-definirea b. de putere in baza orincipiului de legimitate


-De ce balanata de putere sta la baza sistemului
-Fenomenul balantei de putere este scopul marilor puteri pt realizarea a altor scopuri
9. Noua ordine mondiala
Noua Ordine Mondial este - potrivit teoriilor moderne ale conspira iei - o conspira ie
mondial condus de grupuri de putere financiar i politic.[5]Ideea central n teoriile
conspiraiei despre o "nou ordine mondial" este c o elit mondial ocult ar conspira
cu elul constituirii n final a unui guvern mondial, care ar nlocui rapid guvernrile
statelor naionale suverane i ar pune capt luptelor pentru putere pe plan interna ional.
Despre diverse evenimente semnificative din politic i finan e s-a speculat c au fost i
sunt orchestrate de o clic foarte influent prin intermediul multor organiza ii de fa ad.

Numeroase evenimente istorice sau contemporane sunt vzute ca etape ale unui plan
n curs de desfurare pentru a ajunge la dominarea lumii