Sunteți pe pagina 1din 2

O scrisoare pierduta

de I. L. Caragiale
-relatia dintre 2 personaje-

I.L.Caragiale este dupa cum numeste criticul Garabet Ibraileanu cel mai mare creator
de viata din intreaga noastra literatura. El a integrat psihologiile individuale in fresca
societatii aparand ca un istoric, umorist, al parvenitismului autohton. O scrisoare pierduta
este o comedie in 4 acte publicata in 1884 publicata in revista Convorbiri literare. Alaturi de
celelalte comedii ea radiografiaza societatea romaneasca de la sfarsitul secolului XIX-lea
punand accent pe spoiala de civilizatie si precaritatea institutilor democratice.
Reperele spatio-temporale plaseaza actiunea in capitala unui judet de munte in zilele
noastre. Ambiguitatea reperelor ofera caracter de generalitate intamplarilor. Incipitul piesei
este brusc, anuntand intriga comediei: pierderea scrisorii de amor a prefectului Stefan
Tipatescu catre amanta lui, Zoe, sotia prietenului sau Zaharia Trahanache. Finalul piesei este
vesel aducand impacarea celor 2 tabere politice rivale in sunetele muzicii de fanfara. Reokuca
politaiului Pristanda curat constitutional cu care se incheie piesa exprima ironia si
amaraciunea autorului deoarece nimic din ceea ce se petrece pe scena nu este constitutional.
Comedia are un final fericit, rasul are rol terapeutic, indreapta moravurile.
Conflictul piesei este construit pe baza tehnicii amplificarii progresive putand fii
asemanatoare cu un bulgare de zapada ce se rostogoleste de pe un munte adunand din ce in ce
mai multa zapada. Exista un conflict principal intre 2 tabere politice rivale: pe de-o parte Zoe,
Trahanache, Tipatescu, Farfuridi, Branzovenescu si Pristanda, iar de cealalta parte, Catavencu,
un independent sprijinit de dascalime. In punctul culminant cand ne-am astepta ca una din
cele 2 tabere sa iasa victorioasa, conflictul amplifica prin aparitia lui Agamemnon
Dandanache. Alaturi de acest conflict principal se dezvolta si altele secundare, cum ar fi
conflictul dintre cei 2 amanti: Zoe vrea sa sprijine candidatura lui Catavencu in timp ce
Tipatescu se opune cu inversunare. Un alt conflinct se naste in interiorul aceleiasi tabere
politice: Farfuridi si Branzovenescu se tem ca prefectul Tipatescu tradeaza interesele
partidului din care face parte.
Tipatescu si Pristanda sunt 2 dintre personajele principale ale piesei: Tipatescu
reprezinta junele prim, iar Pristanda, servitorul. Statutul lor social este prezentat direct prin
indicatia scenica de la inceputul piesei: Tipatescu e prefectul judetului, iar Pristanda politaiul.
Relatia dintre cei doi este de tip stapan-sluga, presupunand atat o relatie de subordonare, cat si
una de complicitate. Actul I, scena I ii prezinta pe cei 2 in dialog. Tipatescu este un prieten
apropiat al familiei Trahanache, dejunand deseori cu acestia. Este agitat si citeste ziarul
Racnetul Carpatilor in care este numit vampir. Ii cere lui Pristanda sa-i spuna ce a vazut cu
o seara in urma in casa lui Catavencu, apoi il ironizeaza de modul in care a gestionat banii
orasului pentru a cumpara steagurile. Pristanda il avertizeaza ca avocatul Catavencu se lauda
in fata dascalimei cu o scrisoare compromitatoare. La alegeri cei doi fac parte din aceiasi
grupare politica. Comportamentul prefectului il prezinta ca pe un sef autoritar, in timp ce
Pristanda este un slujbas care executa ordinele. Relatia de subordonare este exprimata si de
limbajul eroilor. In timp ce Pristanta foloseste limbajul umilintei, repetand mecanic vorbele
sefului, Tipatescu foloseste un ton poruncitor: nu umbla cu mofturi Ghita, spune o data
istaria ca ma grabesc.
De asemenea, intre cei doi se stabileste si o relatie de complicitate, respectiv ce stie
unul despre celalalt. Pe de-o parte Tipatescu stie ca politaiul nu e baiat prost, daca nu-i curge,
pica. El incuvinteaza furtisagurile subalternului: ia sa lasam steagurile Ghita. Pe de alta

parte si Pristanda stie de relatia adulterina a sefului: mosia mosie, fonctia fonctie, coana
Joitica coana Joitica. Politaiul care are 9 suflete de intretinut si un salariu mic de 80 de lei se
autocaracterizeaza: bietul politai nu are si el ceas de mancare, de bautura, de culcare, de
sculare ca tot crestinul. El isi dezvaluie adevarata imagine, dovedindu-se a nu fi un
subordonat onest, ci disimuleaza conducandu-se dupa vorbele sotiei: pupa-l in bot si papa
tot. Relatia de complicitate este exprimata si prin limbajul familiar al celor 2. Pristanda se
adreseaza sefului cu diminutivul coane Fanica, iar Tipatescu subalternului, tot cu un
diminutiv si anume Ghita.
Cele doua personaje sunt construite pe baza raportului dintre esenta si aparenta.
Portretele si relatia dintre ei nu se modifica pe parcursul comediei: Tipatescu ramane acelasi
apropiat indispensabil familiei Trahanache, parte a aceluiasi triunghi conjugal dovada replica
personajului din finalul operei: eu n-am prefect, eu am prietin. Pristanda ramane omul
prefectului, omul care nu-si merita functia. Asadar relatia dintre Tipatescu si Pristanda nu este
oficiala, nu e relatia dintre un sef si un subaltern, ci din potriva este bazata pe interese
particulare cu abuzuri savarsite atat in plan social (de politai), cat si in plan moral (de prefect).