Sunteți pe pagina 1din 2

Adrian Punescu

Poetul
A sta, aa cu faa-n sus,
Lovit piezi de vreme
i-ncet ca un izvor supus
i-a murmura poeme.
i patul de sub ira mea,
Podeaua care-l ine,
Cu timpul s-ar drpna
i-n cas-ar fi ruine
i peste molcomul prpd
Peste privirea-mi oarb
Cu gura ncepnd s vad
Eu, npdit de iarb,
Din somnul ca un trist magnet
Ce tie doar s cheme,
i-a mai ncredina ncet
Mistere i poeme.
Albitul firii mele os,
Schiloada chiproas,
Lovit de pietre dureros
i mrunit de-o coas.
Ar face gura i-ar sopti
Despre ce e i nu mi-i
n veacul de schizofrenii
Pn-la sfrsitul lumii
i dac varul cel nestins,
Ce-i una cu folosul,
Cu cinic urlet dinadins
Mi-ar nghii i osul,
Eu, tainic, blnd i tutelar,
Clcnd tceri postume,
Din toi pereii dai cu var

M-a rentoarce-n lume,


Ctre o cas, unde-acum
i moartea mai ateapt,
Pn s-nceap tristul drum
De dincolo de oapt.
S-i spun c nc nu-i trziu.
Ruina e departe,
Iar eu cu inima te tiu
Pe via i pe moarte.
A sta aici, pe-acest prundi
Pe care-mi este bine,
Ca vremii, pus hotar piezi,
S-mbtrnesc de tine.
S-mi sug oasele-n pmnt
De parc oase-a plnge,
S fiu doar calcar i cuvnt
i-un ultim strop de snge.