Pentru a-i fi de folos omului, indemnandu-l la cele bune, mintea trebuie sa asculte
glasul sufletului, al inimii, fiindca de acolo primim ceea ce Dumnezeu vrea sa ne
transmita.
Vibratia sufletului nostru este de 0,5 Hz. La nastere copilul are vibratia structurii
rationale tot de 0,5 Hz adica comuniunea dintre suflet si ratiune este totala. In fiecare
an, vibratia ratiunii unui copil creste cu 1 Hz pana la varsta de 21 de ani, pana la
atingerea pragului de 21 Hz. Dupa aceasta varsta ar trebui ca ea sa scada ca urmare a
inaintarii pe calea spiritualitatii, a meditatiei, a rugaciunii. Daca insa vibratia structurii
rationale creste in continuare, atunci apare uzura creierului in gol, fara a fi in corelatie
cu sufletul. Cand valoarea se apropie de 48 Hz, numarul de ganduri pe unitatea de
timp e prea mare, e prea mult zgomot, se uzeaza creierul si apare imbatranirea
precoce. Peste 50 Hz pot aparea boli mentale. Pentru a avea mintea coborata in inima
trebuie sa ajungem ca structura rationala sa poata auzi din nou sufletul, adica sa-si
coboare frecventa, functionand asemenea copiilor. Aceasta nu inseamna un
comportament infantil intrucat ceea ce receptionam de la suflet corespunde cu ceea ce
avem de facut in viata. Cand Iisus spunea ca trebuie sa fim asemenea copiilor pentru a
intra in imparatia cerurilor, El se referea si la acest aspect al functionarii creierului.
Atingerea frecventei de 0,5 Hz, cea de la nastere, inseamna controlul complet asupra
organismului si inducerea starii de vindecare.
Stiinta clasifica aceste frecvente ale creierului in unde beta, alfa, teta, delta ( in ordine
descrescatoare cu frecventa). Cele beta au frecventele cele mai ridicate si corespund
momentelor in care desfasuram activitati ce necesita concentrare, focalizare, atentie.
Undele alfa sunt asociate cu starea starea de relaxare, creativitate; cele teta cu
meditatia si starea premergatoare somnului iar cele delta sunt caracteristice somnului.
Undele beta sunt benefice daca frecventa lor este situata in limita de jos a intervalului
beta, intre 14 si 21 Hz, ceea ce corespunde unei concentrari calme, pozitive. Exista
persoane care desfasoara activitati ce necesita concentrare si cu toate acestea ele se
afla in starea alfa. Frecventele alfa si cele mai joase inseamna de fapt " Dumnezeu ma
conduce " in timp ce frecventele beta inseamna " eu stau la conducere ".
Putem influenta doar in mod indirect vibratia la care lucreaza creierul. Oricum,
constientizarea acestui mod de functionare este primul pas pentru a merge in directia
dorita. O functionare buna a structurii rationale inseamna sa tinem seama de tot ceea
ce ne inconjoara si sa interactionam cu aceste lucruri inconjuratoare, dar mai ales cu
cele care traiesc in jurul nostru. Astefl realizam o buna corelare cu universul Tatalui.
Acest mod de functionare trebuie sa incercam sa-l mentinem cat mai mult timp, pe
toata durata zilei.
Exista mai multe metode care ajuta la scaderea vibratiei creierului, la coborarea mintii
in inima si linistirea ei. Multi calugari folosesc pentru aceasta rugaciunea inimii care
inseamna sincronizarea cu respiratia a rugaciunii "Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui
Dumnezeu pentru rugaciunile Maicii Tale miluieste-ma pe mine pacatosul". Multe
tehnici de meditatie, introspectie au acelasi rol, de a invata mintea sa coboare in suflet.
In viata de zi cu zi ne sunt de folos ruperile de ritm, care ne scot din gandurile care se
perinda in capul nostru. Asta se intampla de exemplu cand observam o floare
frumoasa si ramanem uimiti de frumusetea ei, vazand de fapt in ea frumusetea lui
Dumnezeu. Cand discutam cu cineva, mintea coborata in inima inseamna ca il
ascultam pe omul respectiv fara a ne gandi in alta parte; cerem insa sufletului parerea
referitor la tot ceea ce ni se spune si transmitem omului din fata noastra doar ceea ce
vine prin suflet de la Dumnezeu. A faptui ceva avand mintea in inima inseamna
constientizarea ca Dumnezeu e cel care lucreaza prin noi; daca insa consideram ca noi
suntem cei care facem totul, mintea nu mai sta in inima si devine agitata fiindca
incearca sa controleze si organizeze ea totul.
Calitatea somnului influenteaza si ea vibratia creierului. Pe durata somnului, o parte
din suflet se duce la Tatal Ceresc unde primeste tot ceea ce are nevoie pentru buna
desfasurare a zilei care urmeaza. E bine ca o parte mai mare din suflet sa se degaje
astfel in timpul somnului, ceea ce corespunde unui somn profund, cu vibratie scazuta
a creierului. Aceasta se obtine in masura in care reusim sa ne abandonam cu totul
Tatalui Ceresc, fara nici o frica, fara nici o retinere, cu toate grijile si problemele
noastre.
Mintea coborata in inima se observa prin calitatea luminii spirituale pe care o
emanam. Lumina emanata de Tatal Ceresc e asa stralucitoare incat e necesar ca
heruvimii si serafimii sa stea in jurul Lui pentru a transmite mai departe aceasta
lumina in forma in care celelalte creatii o pot percepe. Lumina din noi care vine din
scanteia divina, trecand prin suflet e si ea frumoasa, stralucitoare, pura. O minte
agitata, plina de felurite ganduri, opacizeaza aceasta lumina si o face sa isi piarda din
stralucire. O minte coborata in inima lasa aceasta lumina sa treaca mai departe
neperturbata, luminandu-i si pe cei din jur.
+ Marte sextil (60) Nodul Nord: Nativului I se va oferi ocazia de a intelege menirea sa.
Jupiter in horoscopul natal
Jupiter in Pesti: Nu te lasi afectat de griji in viata, dar nici nu iti confrunti problemele ceea ce te
face sa te afunzi in propriile fantezii. Incerci sa ii ajuti pe cei dezavantajati.
Jupiter in Casa 2: Esti facut pentru afaceri, ai un al saselea simt care te ghideaza si reusesti
astfel sa castigi negocierile. Ai grija totusi sa iti stapanesti accesele de marinimie, excesele din
cazinouri si a alte vicii excesive.
+ Jupiter trigon (120) Nodul Nord: Acest aspect indica faptul ca valorile si filozofia ta de viata
sunt conforme cu cele intalnite in general in cadrul societatii timpului tau.
Saturn in horoscopul natal
Saturn in Rac: Iti e foarte dificil sa te raportezi la sentimentele familiei tale si acest lucru te
nelinisteste pentru ca te simti privat de sentimentele celor apropiati. Te retragi si mai mult.
Saturn in Casa 6: Iti iei slujba in serios si chiar iti ofera satisfactii ceea ce faci, chiar si superiorii
recunosc asta si iti ofera libertatea de a face lucrurile asa cum doresti. Ai putea indeplini foarte
bine un rol de coordonator datorita faptului ca angajatii te respecta.
- Saturn cuadratura (90) Pluto: Ai parte de o serie de dezamagiri de-a lungul vietii si nici una
nu este din vina ta.
Uranus in horoscopul natal
Uranus in Scorpion: Schimbarile te iau prin surpindere si lasi impresia ca esti depasit. Ai
sentimente foarte intense si cateodata accese de furie violenta. Gasesti mijloacele care-ti sunt
necesare si esti foarte hotarat.
Uranus in Casa 8: Ai o predilectie pentru subiectele pe tema metempsihozei si a vietii de dupa
moarte. Norocul ti se schimba o data cu incheierea unui parteneriat sau in urma casatoriei.
Neptun in horoscopul natal
Neptun in Sagetator: Aceasta generatie va incerca sa aduca invataturile mistice in sanul religiei
traditionale.
Neptun in Casa 10: Ai un talent innascut si anume intuitia. Aceasta calitate te va ajuta in cariera.
Trebuie sa inveti insa sa te pazesti de inselatoriile multor oameni.
+ Neptun sextil (60) Pluto: Apartii unei generatii cu inclinatii catre paranormal.
+ Neptun conjunctie (0) Nodul Nord: Esti pe aceeasi lungime de unda cu tendintele timpului
tau. Te lasi usor influentat de tendinte si ajungi sa te lasi ghidat de ele.
Pluto in horoscopul natal
Pluto in Balanta: Apartii unei generatii care are menirea de a se lupta pentru restabilirea unui
echilibru economic si ecologic si resturarea unei democratii la baza careia sta insa ordinea si
justitia.
Pluto in Casa 8: Ai o vointa de fier si deseori in situatii de criza intra in responsabilitatea ta sa
dezamorsezi situatia. Ajungi sa privesti lucrurile drept albe sau negre, fara cale de mijloc.
+ Pluto sextil (60) Nodul Nord: Ai capacitatea de a intrezari miezul problemei si de a
recunoaste motivele care stau la baza unor tendinte.
Nodul Nord in horoscopul natal
Nodul Nord in Sagetator: Trebuie sa actionezi in baza unor principii morale pentru a te
dezvolta.
Trebuie sa te dezobisnuiesti sa tratezi lucrurile cu superficialitate si fara a intra in detaliu.
Nodul Nord in Casa 10: Esti foarte respectat de cei din jurul tau atat pe plan social cat si pe plan
profesional. Buna ta sincronizare este unul din atuurile care te vor ajuta in cariera.
Nu te adaptezi la ultimile tendinte ale pietei si te specializezi pe domenii in care nu se mai
angajeaza. Nu reusesti sa tii pasul cu schimbarile care apar in domeniul de activitate ales.
Junon in horoscopul natal
Junon in Berbec: Cautati un partener care sa va domine, un partener cu o personalitate puternica
care sa preia initiativa in majoritatea situatiilor.
Junon in Casa 2: Aptitudinile financiare va atrag cel mai mult in alegerea partenerului. Pot fi de
asemenea pasiuni comune si moda, simtul estetic, artele culinare.
personalitate puternica, autoritate, orgoliu, capacitate de conducere. Desi in mod clar Soarele va
incerca sa va indrepte catre succes totusi nu trebuie sa cadeti in capcana orgoliului si a mandriei.
Numarul destinului: 7
Sunteti persoana care va cauta esenta fiecarui lucru si nu se va multumi cu ceea ce este cunoscut.
Veti medita probabil si la diverse probleme spirituale sau existentiale. Veti incerca sa evoluati
spiritual.
Persoanele cu numarul de destin 7 se vor bucura de respectul si aprecierea semenilor indiferent
de nivelul, rangul sau pozitia la care sunt.Veti avea de invatat si niste lectii dure de viata dar in
timp va veti da seama ca experienta acestor problema va fi cu folos.
Numarul 9 indica persoane emotive indreptate deseori spre intelectual si spiritual. Umanisti
convinsi, vor putea iubi uneori lumea mai mult decat pe ei insisi si mai mult decat pot iubi
persoanele apropiate. Persoane care vor parea dintr-un alt timp, oamenii cu acest numar vor fi
din pacate deseori ironizati de alte persoane.
Numarul Numelui: 4
La calcularea acestui numar trebuie sa se ia in calcul toate numele dumneavoastra (daca aveti
mai multe prenume de exemplu) iar daca numele a fost schimbat (in urma casatoriei de exemplu)
va trebui introdus numele initial. Daca e cazul sa schimbati ceva va rugam sa modificati datele
personale si ulterior sa reveniti pe aceasta pagina pentru a citi mai departe.
Numarul numelui isi va aduce contributia prin accentuarea sau franarea tendintelor date de
numerele determinate de nastere si prezentate pana acum.
Numarul 4 va mari capacitatea de munca chiar si in conditii grele. Deasemenea va mari inclinatia
spre stiinte tehnice. Cei cu numarul 4 sunt in general persoane serioase, de nadejde pentru
familie si prieteni.
Profesie
In plan profesional sunt capabili sa castige cu usurinta increderea colegilor, fiind admirati pentru cultura si cunostintele lor dobandite
prin lectura, studiu, cercetare si analiza. Rareori Numarul 7 isiva petrece timpul liber participand la serbari sau reuniuni sociale. Va
prefera, in schimb, singuratatea in care sa-si cultive spiritul. Simtul esteticului si al frumosului ii permite evidentierea in toate laturile
aspectului decorativ, interior sau exterior, cat si in cadrul scolilor de bele-arte, in moda sau coafura. In muzica, succesul le va fi
asigurat mai degraba ca interpreti decat ca si compozitori. Minte patrunzatoare si analitica, rationamentele stralucite il ajuta sa
descopere, sa creeze, sa se perfectioneze in diferite domenii ale stiintei, cercetarii si inventiei. In medicina se vor face
cunoscuti ca psihologi si psihiatri. Nu mai putin, invatamantul le va aduce importante realizari, indiferent de ramura in care vor
profesa. Pot deveni celebri ca poeti, romancieri, dramaturgi, eseisti, scenaristi si critici literari, pentru ca isi transpun ideile pe hartie
cu mare usurinta. De aceea, orice activitate legata de cuvantul scris le este la indemana: librari, bibliotecari, arhivari, colectionari.
Deseori sunt pasionati de cercetari arheologice, geologice, fizice, sau de munca in mine sau metalurgie, de minutiozitatea
bijutierului sau a expertului in cunoasterea pietrelor pretioase. Dragostea pentru natura le va prilejui contactul cu o serie de profesii
precum cea de: agricultori,naturalisti, horticultori, floricultori, padurari, tamplari, ebenisti sau marinari, ofiteri navali, navigatori solitari.
Daca nu pot calatori ei insisi, vor fi multumiti sa planifice calatoriile altora, ca functionari in birourile de turism sau ghizi. Pot obtine
rezultate pozitive in posturile de conducere ale agentiilor matrimoniale, ca impresari artistici, promotori ai afacerilor. Ca functionari,
sunt responsabili si constiinciosi, dar permanent vor manifesta un anumit grad de independenta. Ca sefi sau patroni, vor gasi greu
acei subalterni care sa corespunda nevoii lor de perfectiune, pentru ca, nu le place sa-si impuna propria parere, nici sa-i comande
pe altii. Neinfluentat de alte Vibratii, Numarul 7 este cel mai putin materialist din intreaga scara numerologica. Aspectul
financiar este important numai in masura in care va asigura suma necesara pentru un trai confortabil, pentru ca sunt persoane
rafinate si cu gusturi alese. Simpla idee de a avea bani nu-i va preocupa, nici nu vor face o obsesie din ea.
Dragoste
Visatori, emotivi si sensibili, devin timizi si introvertiti in probleme sentimentale, din cauza profunzimii sentimentelor lor. Traiesc
intens dar le este aproape imposibil sa-si exteriorizeze emotiile, sa si le exprime prin cuvinte de aici si necazurile din viata lor.
Deseori sunt etichetati ca niste indivizi frigizi si indiferenti. In realitate, insa, orgoliul ii impiedica sa-si arate latura vulnerabila a
interiorului lor.In principiu, un alt 7, un 4 sau un 9 sunt cele mai apropiate numere de ei: cel dintai fiindu-i replica exacta; Numarul 4,
prin notele comune: este serios, linistit, rezervat si chibzuit, ca si un 7; iar un 9, prin intuitia si puterea de atractie, prin curiozitatea si
setea de perfectiune spirituala care il anima. Numai alaturi de aceste Numere, 7 poate patrunde tainele sufletului. Desi Numerele
3 si 5 confera entuziasm si vitalitate, cu timpul devin extenuante pentru un 7 care nuse impaca cu agitatia, nesiguranta si
aparenta lor frivolitate.Teoretic, Numerele 1 si 8 sunt prea agresive si indraznete, dar, pentru ca sunt stralucitoare, eficiente si de
cele mai multe ori biruitoare, Numarul 7 este dispus sa tolereze eventualele discrepante. Nu trebuie sa uitam ca aceasta persoana
admira si respecta talentul si inteligenta. Desi un 2 sau un 6 cunoaste putine probleme in convietuirea cu alte numere, legatura cu
un 7 nu estetotdeauna binevenita. Placute, sensibile, tandre si dragalase, atat 6 cat si 2 au nevoie de un permanentstimul, de o
continua manifestare de afectiune, pe care un 7 nu i le poate oferi; ceea ce le face sa sesimta nefericite si nemultumite. Pe de alta
parte, Numarul 7 nu suporta lacrimile, reprosurile sautacerea incapatanata.
Planeta: Luna, Neptun
Piatra: Ametist
Metalul: Zinc, Staniu
Semnul zodiacal: Peste, Fecioara
Ziua favorabila: Duminica, Luni
Culori: Albastru, argintiu, gri si culorile pastelate