Sunteți pe pagina 1din 2

Culturi de hrean o oportunitate pentru legumicultori

558 vizualizari

Culturile de hrean, cele


din gospodariile
individuale, tin de traditia
legumiculturii romanesti.
Desi nu exista dovezi
foarte clare, se pare ca
hreanul, cunoscut inca din
vremea dacilor, facea parte
din flora spontana a acestui
spatiu geografic, devenind,
mai tarziu, planta de
cultura. Popular, i se mai
spune usturonila, ridiche salbatica, tormac. In prezent, hreanul este tot mai mult cautat, si pe piata
interna si pe cea externa, ca aliment cu gust picant, dar si foarte bogat in uleiuri eterice, vitamina C
(70mg/100 grame de hrean), vitaminele B1, B2, enzime, glucide, minerale (fier, calciu, potasiu,
magneziu), toate conferindu-i proprietati antibacteriene, antiinflamatoare, antioxidante, antibiotice si
afrodisiace. Din vremuri stravechi, oamenii, buni cunoscatori ai remediilor naturiste, foloseau radacina
de hrean nu numai in alimentatie, dar si ca tratament al anemiei, gripei, bronsitelor, sinuzitei,
reumatismului, ca stimulent al digestiei, al metabolismului etc. In scop terapeutic a fost si inca mai
este preparat sub forma de tincturi, otet de hrean, faina de hrean etc.
Caracteristicile hreanului
Hreanul (Armoracia rusticana) se cultiva pentru radacinile sale, albe, lungi, bine dezvoltate, care pot
sa ajunga la 5-6 centimetri in diametru si 30-40 centimetri lungime. Este o planta perena, adica traieste
si rodeste mai multi ani (4-5), fara sa fie nevoie de o noua insamantare. Este rezistent la fluctuatiile de
temperatura si la seceta, desi, pentru obtinerea unor productii de calitate, trebuie sa i se asigure
umiditate constanta si spatii care sa nu fie expuse permanent, in timpul verii, luminii puternice a
soarelui (prefera locurile umbrite). Iarna rezista la temperaturi de pana la -30 grade Celsius.
Cum se cultiva
Pregatirea terenului
Terenurile cele mai potrivite pentru cultura hreanului sunt cele argiloase, usor alcaline, bogate in
humus. Inainte de cultivare, solul va fi amenajat, arat (la 40-50 centimetri adancime), desfundat,
afanat, imbogatit cu ingrasaminte naturale (gunoi de grajd). Este bine ca fertilizarea terenului sa se
faca toamna, iar celelalte lucrari, primavara, inainte de transplantarea rasadurilor sau de plantarea
butasilor. Umiditatea trebuie sa fie ridicata si constanta, dar nu exagerata.
Plantarea
Cea mai potrivita metoda
pentru realizarea unei
recolte bogate si sanatoase
consta in obtinerea, mai
intai, a rasadurilor. Se
sectioneaza radacinile de
hrean in fragmente de 5-

10 centimetri lungime si 1-2 centimetri grosime, care se planteaza (in sera sau in solar), intr-un
amestec de mranita si nisip. In aproximativ 3-4 saptamani, acestea prind radacini si apar primii lastari.
Se transplanteaza rasadurile, la inceputul primaverii, pe suprafata destinata culturii de hrean, pe
randuri paralele, aranjate la o jumatate de metru unul de altul, si cu o distanta de 30-40 de centimetri
intre rasaduri. Dupa ce planta a crescut suficient, pentru a stimula cresterea radacinilor, se copilesc (se
taie) lastarii laterali, lasand doar cateva frunze care sa asigure dezvoltarea si hranirea plantei.
Butasii de hrean, taiati oblic in partea inferioara, pot fi plantati si direct, pe terenul de cultura, in rigole
de 8-10 centimetri adancime, presandu-se bine solul in jur, acoperindu-i cu un strat de 4-5 centimetri
de pamant. Perioada cea mai buna pentru aceasta operatiune este primavara, in lunile martie-aprilie.
Periodic, se plivesc buruienile si se copilesc frunzele. Pentru o suta de metri patrati de cultura este
nevoie de aproximativ 4-5 kilograme de butasi (daca luam in calcul butasii mai mici, de circa 5
centimetri). Plantat in felul acesta, hreanul poate fi recoltat toamna, dar si mai bine, in primavara
urmatoare, cand recolta va fi mult mai buna. In medie, din astfel de culturi de hrean se obtin 3-4
kilograme pe metru patrat. La culturile de hrean pe suprafete mari, productia ar trebui sa fie de 10-20
de tone la hectar.
Conditii de pastrare
In functie de cantitatea de recolta obtinuta din culturile de hrean, acesta se poate pastra in silozuri sau
ingropat in nisip, precum morcovii sau alte radacinoase, in cazul in care nu se
comercializeaza/consuma imediat, in stare proaspata.
Oportunitati de afaceri
In tara vecina, Ungaria, in 2009, un grup de legumicultori au obtinut un certificat de origine protejata
pentru o specie de hrean din regiunea Hajdusag, obtinuta prin butasire, pe care o cultiva in straturi
inalte, cu o buna productivitate. Acesta are caracteristici asemanatoare cu ale hreanului romanesc,
singura deosebire fiind ca are un gust mai putin iute. In mod similar, au dobandit recunoasterea pe
piata europeana si legumicultorii din districtul german Radkersburg, cu o specie de hrean pe care o
comercializeaza sub denumirea de Steirischer Kren.
In Romania, desi traditia cultivarii hreanului in gospodariile individuale este foarte veche, deocamdata
nu exista culturi de hrean pe mari suprafete, in pofida faptului ca investitiile sunt mult mai mici decat
in cazul altor culturi (putandu-se accesa si fonduri europene nerambursabile). Comercializarea in stare
proaspata si, eventual, proiectarea unor linii de prelucrare in vederea obtinerii produselor derivate ar
putea aduce un profit semnificativ, intr-o perioada relativ scurta de timp.