Rosu Ancuta-Andreea

An II, grupa 355

Eseu la Modernitate si europenitate
Rolul pasiunilor in structurarea eului cartezian
Regula a treia din schia lui Descartes despre o morala provizorie 1 conta in
orientarea asupra eului, nu asupra lumii. Intentia nu e sa schimbi lumea, ci sa te schimbi pe
tine. Intentia nu e sa pui ordine in lume, ci sa pui ordine in tine. Prin aceasta idee vad filosofia
carteziana ca pe un exercitiu mai degraba ascetic, in sensul in care telul urmarit este unul
neinteresat, pura cunoastere dezinteresata, de dragul ei insesi. Suntem obisnuiti sa vedem
omul de stiinta (in cea mai larga acceptiune a ei) drept un izolat orgolios, un Prometeu
dezlantuit care vrea sa distruga tot pentru a-si satisfice o curiozitate demonica. Dar aceasta
imagine romantica e departe de asceza carteziana. Prin omul lui Descartes din titlu ma refer la
omul gnoseologic care se afirma pe sine ca prim principiu al lumii. Din parerea personala
asupra textelor carteziene (am una, nu?), vad acest om ca pe o unealta in sprijinul
cunoasterii. Omul lui Descartes este unul gnoseologic prin excelenta, care pune semnul
identitatii intre gandire si existenta. Omul cartezian e baza lumii date, cel care ia prin sine in
stapanire lumea data si o diseca cu propriul instrument. Claritatea si simplitatea sunt
caracteristicile care

Rolul pasiunilor in structurarea omului cartezian

1. Cateva cuvinte despre viziunea inceputului modernitatii asupra lumii si asupra omului. (1
pagina) Umanismul si importanta lui in cultura europeana. Universalitatea ratiunii si a liberului arbitru Zorii
modernitatii si religia. Realismul. Mecanicismul si punctul de vedere obiectiv al specialistului. Omul
modernitatii ca om care incepe sa se construiasca prin cunoastere obiectiva de sine. Dualitatea necesara
instituita intre morala si etica se transfera in orice individ care vrea sa fie moral- -pentru a studia morala,
trebuie acumulate o alta serie de cunostinte, care sa sustina decizia morala. Specialistul in acceptia
carteziana. Metafora arborelui filosofiei.
2. Pasiunile. Delimitare conceptuala. Sens cartezian. (2 pagini) Pasiunea definita de scolastici si in
gandirea religioasa. Definita de scolastici ca opusa actiunii. Definitia pasiunii la Descartes.Incitare a
spiritului care porneste de la corp. Curatarea de element impur, valoric. Pasiunile cu valoare pur
instrumentala *patior=a suferi, a indura. In acest caz, sufletul sufera o influenta exterioara, corporala. In
pasiune, sufletul este pasiv iar corpul activ. Studiul fiziologic al pasiunilor.
3. Pasiunile si problema dualismului cartezian. Materia si spiritul ca doua realitati obiective,
substantial diferite una de cealalta, dar care comunica. Sufletul si legatura cu corpul. Corpul vazut ca
mecanism. Gandirea dualitatii inseamna ca e dualitate. Nu se poate stabili zona de contact intre cele doua
substante. Putem intelege problema unirii numai daca iesim din filosofie. Unirea trupului cu sufletul
genereaza o realitate noua la care inteligenta nu are acces.
4. Studiul stiintific al pasiunilor. Localizarea pasiunilor.(2 pagini) Pasiunile principale Lucrul
sufletului cu pasiunile. Rolul liberului arbitru si al vointei in acest demers... Legatura intre
virtute si pasiune
5. Rolul pasiunilor in cunoasterea de sine la Descartes. (2 pagini)
Bibliografie:
Descartes Meditatiile
Descartes Discursul asupra metodei
Descartes Pasiunile sufletului
Descartes Reguli utile si clare

Discurs asupra metodei Descartes

(autobiografie spiritual)
Distribuirea echitabila a bunului-simt, a ratiunii. Deosibirile tin de scop si metoda. (Nu
exista mai mult sau mai putin decat intre accidente). Influenta educatiei. Cauta certitudinea in
cunoastere. Critica stoicii pentru ca nu au dat o analiza amanuntita a virtutii. Cauta fundamentele in sine si
in marea carte a lumii. De la cunoasterea celorlalti, merge in mod necesar la cunoasterea sinelui (pentru
a se apara de relativism si nesiguranta).
Metoda nu e o propunere directa. E greu sa ridici ceva daca lucrezi pe baze puse de altul.
Cum insa nu ne putem servi din nastere de ratiune, imprumutul e inevitabil. Cu ratiunea ca zidar, ia la
puricat fiecare idee. Indreptarea prin ratiune (nu indeamna sa ne schimbam des gandurile). Intentia de a
cladi cunoasterea pe un fond care imi apartine in totalitate. (intreb, la fel ca Papini, cum sad au tuturor
inapoi fiecare influenta? Cum stiu ce imi apartine?). Face o impartire intre doua categorii de spirite: cei
care se grabesc si nu dau timp judecatilor sa se clarifice. Daca ar incepe sa se indoiasca, s-ar rataci
definiti.v Mai e a doua categorie, a celor care au suficienta ratiune si modestie astfel incat sa se
multumeasca sa urmeze opiniile dascalilor, fara sa caute altele mai bune. Recunoaste puterea obisnuintei
si a exemplului.
Inainte de orice, trebuie sa se stabileasca telul si metoda. Patru precept metodice: sa nu se
accepte ca adevarate decat cunostinte care apar cu claritate ca fiind adevarate. Apoi, dificultatile sa fie
impartite in parti mai mici pentru analiza. Dupa, urmeaza sinteza. Ultima regula consta in realizarea de
enumerari complete. In fiecare lucru nu e decat un singur adevar (essentialism).
.
Partea a IV-a. Metoda indoielii metodice si certitudinea eului, a cuiva care sa fie cauza si purtator al
gandirii. Primul principiu al filosofiei e: cuget, deci exist. Din actul indoielii reiese certitudinea eului. (Pot
gandi sufletul diferit de corp?). Pe ce se sprijina acest postulat? Pe claritatea si distinctia cu care apare
scara ierarhica a perfectiunii. Perfectiunea il are drept cauza pe Dumnezeu. Adevarul geometriei se
bazeaza pe aceea ca e conceputa cu claritate (in teoreme nu exista certitudinea existentei obiectului lor).
Fara presupunerea existentei lui Dumnezeu nu se poate rezolva problema visului. Dzeu e singurul garant al
adevarului. Ratiunea ne spune ca toate gandurile trebuie sa aiba un fondament de verite.
Diferenta om masina consta in doua idei, anume: semantica sensului (ex. Cu papagali) si faptul ca nu au o
constiinta unificatoare. Automatismul animalelor. Sufletul nu poate fi scos din materie, dar e complet
independent de corp.
Metoda i-a servit atat ca scop in fundamentarea stiintelor teoretice , cat si drept calauza in viata. In stiinta
medicala se gaseste remediul si metoda de a trata sufletul (baza eticii e medicina). Lant cauzal macromicro. *Principiul liberului examen. Despre comentatorii lui Aristotel si analogia cu iedera care nu
depaseste copacul.
Cercetarea lucrurilor usoare, si apoi pe cele grele. Cauzele sunt explicative si nu servesc drept proba.
Asumptiile se demonstreaza circular prin concluzie si invers.
Metoda de a-l cunoaste pe Dumnezeu fara sa iesim din noi insine
In prima meditatie incepe atacul asupra vechilor opinii; desigur, nu le ia pe fiecare in parte, ci se
duce direct la temelii. Daca ii da fie si un singur motiv de indoiala, atunci nu merita sa fie luate in seama.
Simturile ne-au inselat o data, e posibil sa ne insele mereu. Deci ele nu sunt de incredere si nu iti poti baza
cunoasterea pee le. Chiar de, in acest stadiu, nu putem deosebi veghea de somn, exista anumite
component ale perceptiei noastre care trebuie sa aiba, prin asemanare, un correspondent real.

Stiintele care iau in considerare lucrurile compuse sunt indoielnice din acest motiv, pe cand cele
care au in vedere lucrurile simple, cum e matematica, sunt mult mai sigure.
Descartes Meditatii metafizice

Scopul meditatiilor este fundamentarea cunoasterii, construirea unui fundament sigur in stiinte, nu
un stil de viata.
Pentru a darama opiniile vechi va darama fundamentele pe care ele se bazeaza. Daca afli ca te-au inselat
o data, nu mai ai niciun motiv pentru a te increde in ele a doua oara. Somn si iluzia vietii. Iluzia somnului
este facuta pe baza unei asemanari cu lumea reala(oare?). Exista lucrurile cele mai simple si mai
adevarate pe care le utilizeaza gandirea noastra si care pot forma orice iluzie, dar care ele, la randul lor, nu
pot fi iluzie. Daca lucrurile compuse pot fi iluzii, atunci si fizica si medicina si celellalte stiinte care le
folosesc sunt indoielnice. Geniul rau care ma inseala ca exista orice.
In mediatia a doua. In cautarea unei certitudini (chiar a certitudinii ca nu exista o certitudine). Certitudinea
gandirii. Gandesc, deci sunt. Daca nu as gandi, nu as fi. Gandirea ca process imi asigura certitudinea
existentei. Eu sunt, eu exist e adevarata in mod necesar de fiecare data cand o pronunt sau o concep in
mintea mea. Clarificarea a cee ace inseamna acest eu. Critica definitiilor aristotelice (procedurii de
definitie clasice). Despartirea a ceea ce e specific sufletului si a cee ace e specific corpului prin observatie.
Masinaria corpului ramane la fel si in cazul unui cadavru. Apoi merg, simt, actiuni pe care nu le mai face un
cadavru; astea sunt specfice unui suflet ca o materie foarte rarefiata. Sursa miscarii corpului nu este in el
insusi, ci intr-o cauza exterioara. Numai gandirea nu poate fi detasata de mine (acceptand ca corpul si cele
atasate pot). De accea gandirea imi apartine in mod propriu. Nu sunt decat ceva care gandeste.