Printre minunile lumii

Oamenii, de-a lungul timpului, au dovedit că, pe lângă alte calităţi, posedă şi un dezvoltat
simţ artistic.Pe Glob există locuri renumite prin aspectul şi dimensiunea monumentelor,
clădirilor sau statuilor ridicate uneori pentru a-i glorifica pe conducători, alteori pentru a
mulţumi zeilor sau chiar cu scop de apărare.
La multe din aceste „bijuterii artistice” uimeşte şi astăzi fineţea cu care au fost lucrate.
Renumele pe care l-au căpătat în timp, faptul că tot mai mulţi oameni veneau să le admire
şi apoi să povestească despre ele le-a urcat la rangul de „minuni ale lumii”.
O clasificare a celor mai renumite „minuni ale lumii” este astăzi, după atâtea secole de
civilizaţie, mai greu de realizat.Oamenii au creat şi continuă să creeze lucruri frumoase.Dar,
în perioada de început a marilor civilizaţii, în Antichitate, s-au făcut mai uşor asemenea
clasificări.
La începutul secolului al III-lea î.Hr., un cronicar, Filon din Bizanţ, descria şapte minuni
ale lumii, considerate în acea perioadă drept cele mai frumoase creaţii ale minţii omeneşti.
„Cele şapte minuni ale lumii” sau „Cele şapte minuni ale Antichităţii” erau: Marea Piramidă a
lui Keops, Grădinile suspendate ale Semiramidei, Templul Artemisei din Efes, Mormântul lu
Mausol din Halicarnas, Statuia lui Zeus din Olimpia, Farul din Alexandria şi Colosul din
Rhodos.
Şi astăzi cele „şapte minuni” sunt un reper artistic în evoluţia civilizaţiei umane.Din
păcate, doar una a mai rezistat până în zilele noastre: Marea Piramidă a lui Keops.Celelalte au
fost distruse de catastrofe naturale sau de greşeli ale oamenilor.Imaginea lor a rămas în
descrieri, legende, picturi, basoreliefuri.
O incursiune în lumea „celor şapte minuni ale lumii” ne întoarce printre oamenii de atunci,
visurile şi realizările lor.

Grădinile suspendate ale Semiramidei

Pe teritoriul de astăzi al
Irakului, între oraşul capitală
Bagdad şi râul Eufrat, exista
cândva un mare oraş, numit
Babilon.Mult timp atracţia
Babilonului au fost „Grădinile
suspendate ale Semiramidei”.
O clădire imensă, de peste
15.000 m2, al cărei acoperiş, care
urca în trepte era acoperit de
vegetaţie.Aceste terase verzi
păreau suspendate în aer, dar în
realitate se sprijineau pe coloane
verticale.Sub aceste trepte
existau încăperi locuite, răcorite prin sistemul de irigaţie al grădinilor suspendate.
Întreţinerea acestor grădini era foarte costisitoare.Chiar construirea lor uimeşte, dacă ne
gândim că multe din materialele folosite astăzi în construcţie nu se inventaseră pe atunci (de
pildă, grinzile metalice).
Şi irigaţiile au reprezentat o problemă în această zonă, care nu are parte de ploi
abundente.Printr-o coloană goală era pompată, care era apoi distribuită pe terase.Udarea
zilnică a vegetaţiei impunea şi realizarea unor izolaţii, care să nu permită scurgerea apei în
interiorul clădirii.
În mod sigur, o asemenea construcţie acoperită de vegetaţie permanent verde i-a adus
renume, stârnind admiraţie.Dar costurile de întreţinere, probabil imense, au scurtat neaşteptat
de repede viaţa grădinilor, încât astăzi pe locul acestora nu mai există nimic.Ultimele cărămizi
şi coloane ce alcătuiau edificiul au fost folosite la construirea unui dig de-a lungul Eufratului.
Şi, pentru ca misterul să fie mai mare, deşi este certă existenţa cândva a grădinilor
suspendate, nu se ştie clar când au fost ridicate.Unii spun că Semiramida vine de la regina
Sammuramat, care trăise prin anii 800 î.Hr. şi întemeiase oraşul Babilon.Alţii susţin că au fost
construite la comanda regelui Nabucodonosor al II-lea (604-562 î.Hr.), ca dar pentru soţia sa.

Templul Artemisei din Efes

Grecii antici credeau în zei, cărora le

aduceau ofrande şi le cereau în schimb
protecţia.Credinţa îi însoţea şi în
peregrinările pe mare.Traversând Marea
Mediterană, au descoperit Asia Mică şi au
pus bazele câtorva colonii la ţărmurile
mării.
Colonia din Efes, pe teritoriul Turciei
de astăzi, a ajuns vestită printr-un templu
ridicat în cinstea zeiţei Artemis,
ocrotitoarea vânătorilor şi păstorilor, mai
târziu şi ocrotitoarea călătorilor pe mare.
Înălţarea templului Artemisei din Efes a durat mai mult de 2 secole (între 650 î.Hr. şi 430
î.Hr.).Templul a devenit vestit atât ca centru religios, cât şi pentru operele de artă aflate în
el.Construcţia se sprijinea pe coloane de marmură, înalte de 18 m.Se spune că erau 2 rânduri
de câte 127 de coloane, amintind de cei 127 de principi care contribuiseră cu fonduri la
ridicarea construcţiei, unii ruinându-şi averile în acest scop.Aceste coloane înconjurau altarul
în care trona statuia zeiţei.
Pentru a rezista la cutremure, construcţia a fost plasată pe un teren mlăştinos, fundaţia fiind
aşezată pe câteva straturi de cărbune de lemn şi saci plini cu pietre.
În anul 356 î.Hr., un incediu pus la cale de o mână criminală a devastat templul.Lucrările
de restaurare au avut la bază planurile lui Deinocrates din Egipt, cel care ulterior a desenat
planurile oraşului Alexandria.Acesta a realizat o construcţie mai măreaţă decât prima, însă în
era noastră împăratul Teodosie I dă ordin ca templul să fie desfăcut bucată cu bucată.Opt
coloane de marmură verde au ajuns la Bizanţ, împodobind Biserica Sf. Sofia, altele au fost
înglobate în Biserica Sf. Ioan din Efes, restul cu timpul devenind ruine.

Mausoleul din Halicarnas

Termenul „mausoleu” provine de la numele regelui Mausol.Acesta a domnit în Caria (pe

teritoriul Turciei de astăzi) între anii 337-353 î.Hr.
Încă din timpul domniei, Mausol, care-şi avea reşedinţa regală la Halicarnas, îşi ridică un
monument funerar, în care cere să fie înmormântat după moartea sa.Construcţia, finalizată în
350 î.Hr., reprezintă un monument înalt de aproximativ 50 m, terminat la partea superioară cu
un acoperiş sub formă de piramidă, susţinut de coloane de marmură.Deasupra piramidei se
află un grup statuar reprezentând un car triumfal tras de 4 cai purtând perechea regală.
 Cele 4 laturi ale monumentului erau împodobite cu statui.În partea de jos se află o sală
îmbrăcată cu plăci de marmură în culori diferite şi bogat decorate.Un culoar lega această
încăpere de sala mortuară - unde se găseau sarcofagele celor 2 ctitori.
Monumentul funerar destinat regelui Mausol a devenit în timp atât de renumit în lume
încât monumentele funerare ridicate altor conducători au căpătat numele de mausolee.
Timp de 16 secole, Mausoleul a rămas intact, până când un cutremur a făcut pagube la
acoperiş şi la coloane.În secolul al XV-lea apar Cavalerii Ioaniţi, care se instalează în zonă şi
utilizează cărămizile mausoleului pentru a construi fortificaţii.Marmura a fost transformată în
pulbere, pentru a se asigura fabricarea mortarului.
Astăzi, din fostul monument au mai rămas doar câteva statui, expuse în diferite muzee din
lume.

Stauia lui Zeus din Olimpia

Pentru greci, Zeus reprezenta zeitatea

supremă.Templele închinate lui trebuiau să fie cele
mai somptuoase, pentru a-i evidenţia
măreţia.Legendele povestesc că în oraşul Olimpia din
câmpia Thesaliei trona una din cele mai renumite
statui ale lui Zeus, opera sculptorului Phidias, celebru
în acea epocă.
Statuia depăşea 13 m înălţime şi îl înfăţişa pe Zeus
stând pe tron.Faţa, braţele şi picioarele erau din
abanos îmbrăcat în fildeş, iar părul, podoabele şi
sandalele erau din aur.Ochii sculptaţi erau marcaţi cu
2 pietre preţioase de mărimea unui pumn.Pe cap purta o coroană din frunze de măslin, în
mâna dreaptă ţinea o statuetă reprezentând-o pe zeiţa victoriei „Nike”, iar în mâna stângă
ţinea sceptrul pe care se găsea un vultur.
Tronul lui Zeus era dintr-o combinaţie de bronz şi lemn de abanos, iar braţele tronului
închipuiau 2 sfincşi.Statuia lui Zeus „Olimpicul”, realizată între 437-431 î.Hr., este descrisă în
Geographia lui Strabon, iar imaginile ei au fost descoperite pe multe monumente rămase până
azi şi pe diferite monede.Este dovada că era mai cunoscută în epocă decât celelalte „minuni”.
Renumele statuii lui Zeus a contribuit şi la renumele oraşului Olimpia, considerat de greci
ca cea mai vestită localitate dedicată marelui Zeus.Aici a fost şi locul de desfăşurare a
primelor „Jocuri Olimpice”.
Dacă, în timp, tradiţia jocurilor olimpice a rămas vie, statuia lui Zeus avea să-şi găsească
sfârşitul în secolul II î.Hr., când un cutremur de pământ produs în jurul anului 170 î.Hr.
distruge statuia şi provoacă stricăciuni templului.

Colosul din Rhodos

Rhodos este o insulă în Marea Mediterană.Legenda insulei spune că Helios, zeul Soarelui,
din dragoste pentru frumoasa Rhoda, fiica lui Neptun, zeul mărilor, a salvat insula ameninţată
de inundaţii şi i-a dăruit rodnicia care a stat la baza dezvoltării puterii şi bogăţiei sale.
Ieşind din tiparul legendei, trebuie amintit că bogăţiile insulei au atras deseori rivali din
alte regiuni, dornici de îmbogăţire.Printre aceştia s-a numărat şi un conducător numit
Demetrios, care cu o oaste formată din 40.000 de soldaţi şi 200 de nave de luptă a încercat la
un moment dat să pună stăpânire pe insulă.Nu a reuşit însă, datorită rezistenţei
locuitorilor.Aceştia, pentru a marca victoria, au hotărât să topească arsenalul abandonat de
asediatori (scuturi, suliţe, berbeci, catapulte) şi să realizeze din materialul topit (bronz) o
statuie.Aşa s-a născut „Colosul din Rhodos” - închinat lui Helios de sculptorul Chrales din
Lindos (292-280 î.Hr. - perioada ridicării colosului).
Statuia, înaltă de peste 30 m, a fost amplasată la intrarea unuia din porturile insulei
Rhodos, iar pe sub ea treceau nave.Colosul era gol pe dinăuntru şi existau sisteme de
escaladare prin interior, întrucât statuia servea şi drept far.Un foc continuu ar fi fost întreţinut
fie în ochii statuii, fie chiar într-o torţă pe care o ţinea în mână.Apar încă incertitudini cu
privire la modul de întreţinere a focului.
 După numai 56 de ani de existenţă, în 224 î.Hr., un cutremur doboară statuia, dar chiar şi
aşa oamenii continuă să o admire.Se spune că golurile membrelor rupte păreau intrările unor
ciudate peşteri.După multe veacuri petrecute în apă, colosul a fost scos la suprafaţă de arabi
(sarazini), care l-au vândut, în 65 d.Hr., unui negustor din Siria.Fragmentele au fost
transportate cu ajutorul unei caravane de peste 900 de cămile, greutatea rămăşiţelor depăşind
300 t.

Farul din Alexandria

Farul din Alexandria este considerat singura din „cele şapte minuni ale lumii” care avea o
utilizare practică.A fost construit în timpul domniei faraonului Ptolemeu al II-lea, pe insula
Faros, situată în faţa oraşului Alexandria.Cercetătorii l-au considerat o premieră, neavând
anterior un nume consacrat, încât denumirea insulei s-a transformat mai târziu într-un cuvânt
de largă circulaţie - acela de „far”.
O inscripţie la baza farului menţiona: „Monumentul este consacrat zeilor salvatori, pentru
cei care călătoresc pe mare, de către arhitectul Sostrate din Crid”.
Potrivit geografilor arabi, farul construit din marmură albă avea o înălţime de peste 170 m
şi era compus din 3 turnuri suprapuse: primul avea formă pătrată, al doilea formă octogonală
(8 laturi), fiind mai rezistent la vânt, al treilea avea formă cilindrică, fiind mai suplu.
În partea de sus, în jurul farului, era amplasată o uriaşă oglindă concavă, cu rol de a mări
noaptea puterea luminii şi de a incendia ziua navele inamice.Unii cronicari descriu oglinda ca
fiind dintr-un metal bine lustruit, alţii vorbesc de o „piatră străvezie” (posibil sticlă).La baza
Farului era aproximativ 300 de încăperi ce găzduiau imensa garnizoană ce trebuiau să
întreţină lumina farului şi să-l păzească continuu.
Vizibilitatea luminii farului era apreciată la 50-60 km, adică apropiată de cea a majorităţii
farurilor de astăzi.
În secolul al IX-lea d.Hr., când insula şi farul trecuseră în stăpânirea arabilor, bizantinii,
dorind să-l distrugă, au trimis un agent care l-a convins pe calif că sub temeliile templului sunt
îngropate comori.A început demolarea, suportul care ţinea oglinda s-a rupt, iar oglinda s-a
spart.Când califul şi-a dat seama că fusese păcălit, jumătate din turn era deja dărâmat.Farul
era scos astfel din folosinţă, după o viaţă de 1120 de ani (între 260 î.Hr. şi 860 d.Hr.), dar
distrugerea definitivă are loc abia în timpul cutremurului din anul 1375.

Marea Piramidă a lui Keops

Pe platoul Giseh din Egipt există peste

80 de piramide.Dintre acestea, una este
considerată cea mai veche minune a
Antichităţii şi singura minune care mai
există.Este vorba de Marea Piramidă a lui
Keops.Ridicarea ei a început în jurul
anului 2560 î.Hr. şi lucrările au durat
peste 20 de ani.Avea să reprezinte
mormântul funerar al faraonului Keops.
La construcţia piramidei au fost
utilizate 2.300.000 blocuri de piatră,
fiecare cu o greutate de cel puţin 2 tone.Timp de 43 de secole a fost cea mai înaltă construcţie
de pe Pământ, fiind depăşită abia în secolul al XIX-lea.
În conceperea dimensiunilor piramidei, arhitecţii au folosit date reprezentând cunoştinţe în
domeniul matematicii şi astronomiei, ştiinţe în care învăţaţii egipteni erau foarte
avansaţi.Cunoştinţele ştiinţifice erau considerate având caracter mistic, fiind rezervate doar
celor iniţiaţi.Ca dimensiuni - baza piramidei este un pătrat cu latura de 233 m, iar înalţimea de
148 m.Cele 4 feţe ale piramidei sunt orientate către cele 4 puncte cardinale.
Misterul ridicării piramidei mai dăinuie şi astăzi.Unul dintre „secretele” construcţiei
piramidelor era posibilitatea utilizării unui număr mare de persoane la munci
istovitoare.Ridicarea blocurilor se făcea utilizându-se un plan înclinat (din pietriş şi nisip), ce
înconjura piramida ca o serpentină.Această rampă era prelungită pe măsură ce piramida
creştea în înălţime.Transportul se făcea cu un fel de sănii având tălpile unse cu grăsime sau
chiar sprijinite pe buşteni rotunzi (strămoşii roţii).
La exterior, piramida avea plăci şlefuite, care acum 6 secole au fost desprinse şi duse la
Cairo, fiind utilizate la construirea moscheilor şi palatelor capitalei.Deşi mult timp nu s-a ştiut
ce ascundea piramida în interiorul ei, când s-a ajuns în încăperile subterane s-a găsit doar un
sarcofag gol şi fără capac.Probabil că misterele celei mai vechi minuni ale lumii încă rămân
ascunse sub imensul munte de piatră.

Mai sunt minuni pe Glob?

Şase din cele şapte minuni au dispărut.Le-a rămas renumele.Probabil au atras, datorită
frumuseţii lor, multă lume.Asemenea minuni, admirate de zeci de mii de oameni, există şi
astăzi.Să amintim câteva candidate la titlul de „minuni ale lumii”:
• Marele Zid Chinezesc, construit cu peste 2000 de ani în urmă, cu o lăţime de 6-12 m,
înalt de 10 m, cu peste 6500 km lungime, avea rol de a împiedica invaziile
mongole.Poate fi observat cu ochiul liber din spaţiu.

• Chichen Itza (Vrăjitorul Apelor).Este

principalul centru de cult al civilizaţiei
mayaşe.Aici se află piramida Kukulkan,
datată în preajma anului 800 d.Hr.,
renumită printr-un fenomen unic: în timpul
echinocţiului, datorită unui joc de lumini şi
umbre de-a lungul treptelor se formează
imaginea unui şarpe care coboară din vârf
spre bază.

• Colosseumul din Roma este un amfiteatru

cu o capacitate de 50.000 de locuri.Aici se
ţineau luptele cu gladiatorii, lupte cu
animale sălbatice sau simulări ale unor
lupte navale, când arena era umplută cu
apă.Tradiţia spune că Roma va fi în
siguranţă atât timp cât Colosseumul
rămâne în picioare.
• Palatul Potala (în Tibet), renumit centru de formare a budismului.Are 13 etaje şi a
fost ridicat în 54 de ani.La construcţia sa au fost folosiţi 7000 de muncitori şi 1500 de
artişti.

• Taj Mahal, din India.Palatul, din marmură albă, se află în oraşul Agri, pe malul râului
Yamuna.Pereţii sunt încrustaţi cu mii de pietre preţioase.A fost ridicat în memoria
soţiei împăratului mogul Shan Jahan pe numele ei Mumtaj Mahal.Lucrările începute în
1634 au durat 22 de ani.
Ştiaţi că...

• În una din camerele „Grădinilor suspendate ale Semiramidei” a murit, în anul 323
î.Hr., regele macedonean Alexandru Macedon (323-290 î.Hr.)?
• Statui din mormântul regelui Mausol şi fragmente din Templul zeiţei Artemis se
păstrează în prezent la Londra în British Museum?
• Despre Colosul din Rhodos, Plinius cel Bătrân scria: „Puţini au fost aceia care aveau
braţele atât de lungi pentru a-i îmbrăţişa degetul cel mare”.