IUBIREA SI PUTEREA [4]

- IERUSALIM

Fusese o iarna oribila, urata, umeda, improprie, capricioasa si stupida.

La noi iernile sunt de obicei coerente, friguroase, puternice si sanatoase,
dar asta fusese parca o iarna falsa, de imprumut si ne facuse sa ne
dorim cu ardoare sa se termine odata, sa vina primavara, lumina,
caldura, verdeata si gata!
Iubirile mele erau tot mai subrede, nu reuseam sa ma opresc la niciuna
si parca teama mea de abandon crestea cu fiecare iubire, facandu-ma
sa fug exact cand iubita mea credea ca m-a cucerit definitiv. Ei bine,
tocmai acest definitiv parea sa ma sperie cel mai tare si sa ma
determine sa-mi fac in graba bagajele si sa plec in cele patru zari, cu o
dorinta de libertate uriasa, de parca m-ar fi tinut in cusca si in lanturi, nu
in brate calde si iubitoare.
Eram un monstru macho sau doar un barbat sensibil, care nu putea sa
se desprinda de traumele propriei copilarii, de teama de a nu fi iubit, de
spaima de a fi abandonat si lasat prada singuratatii? Nu stiam atunci si
nu stiu nici acum.
Sunt multe cotloane in sufletul meu pe care ma feresc sa le cercetez,
temandu-ma de suferinta ori preferand sa ma protejez prin simpla
eludare a unor dureri pe care le stiu atat de bine dar pe care nu le-as
recunoaste nici daca mi-ar pune cineva pistolul la tampla.
Viata mea era impartita intre iubirile trecatoare si jobul stabil, singurul
care ma facea sa ma simt ferm si de neclintit, puternic si dominator.
Aveam neaparata nevoie de acest sentiment al puterii personale si al
dominarii situatiei. Nu faceam analize si nu ma intrebam de ce simt asa
sau altfel, ci pur si simplu lasam existenta sa curga firesc, cu meandrele
1

ei cu tot, pr ferand seninantatea si echilibrul unei situatii incerte ori

periculoase.
Am preferat mereu lumina intunericului, optimismul pesimismului,
coerenta incoerentei, armonia si seninatatea, in dauna discordantei si a
depresiei. Dar la acel moment, de inceput de primavara, parca toate
trairile, interioare ori exterioare, capatasera proportii hiperbolice.
Ma intorsesem doar de cateva zile de la Ierusalim. Fusesem acolo cu
treburi importante, cu o delegatie guvernamentala, de politicieni si
militari. Aveam o agenda foarte incarcata si cele cateva zile cat a durat
aceasta deplasare oficiala mi s-au parut lungi ca niste saptamani.
Poate ca la Iersusalim timpul trece mai incet, pentru ca ingerul lui
Dumnezeu are o trompeta magica si sufla in ea dilatand timpul. Nu stiu.
In orice caz, acolo am simtit ca imi sunt extrem de cunoscute locurile,
aerul, lumina, atmosfera, totul, de parca as mai fi trait candva pe acele
meleaguri si spiritul meu le recunostea si se bucura.
Am profitat de o pauza de o ora si am mers la Zidul Plangerii. Eram
insotit de un ofiter in civil care nu ma scapa din ochi si ma insotea
absolut peste tot. A ramas respectuos in spatele meu, in timp ce eu ma
apropiam de zidul miraculos, langa care erau sute de oameni care
psalmodiau rugaciuni si cu degete tremurande strecurau biletele in
crapaturile zidului, de parca ar fi existat in vreun fel posibilitatea ca
Dumnezeu Insusi sa primeasca aceasta corespondenta.
Si crestinii au mostenit convingerea asta ciudata, ca-si pot scrie pe
biletele dorintele si dandu-le preotului aceste biletele ar fi putut cumva sa
ajunga la Dumnezeu. In fine, naivitatea oamenilor in materie de credinta
este infinita si asta e trasatura pem care si mizeaza religiile,

transformand mase de oameni maturi in niste insi cu o naivitate

copilareasca, capabili de a accepta si crede aproape orice li se spune.
Stiu, veti spune ca spiritul meu critic este exagerat si ca e o piedica in
calea comunicarii cu Divinitatea, dar eu nu am simtit niciodata ca ar fi
asa, ci dimpotriva. Dar hai sa ne intoarcem la Ierusalim, la Zidul
Plangerii, in fapt zidul Marelui Templu, un vestigiu al unei epoci stravechi
in care credinta, iubirea si puterea se contopeau intr-un fel remarcabil.
M-am apropiat si eu de Marele Zid, zambind superior, avand probabil
genul ala de expresie neincrezatoare pe care noi, oamenii moderni, ori
postmoderni, o purtam pe figura ca pe o masca pe care am uitat sa o
dam la o parte. Ajungand chiar langa zid, am simtit imboldul de a ma
ruga, de a spune in gand ce-mi doresc ori ce visez sa realizez si, din
obisnuinta omului educat de crestini care ating icoanele, am atins si eu
zidul, caci nu aveam naivitatea sa pun vreun biletel intr-o crapatura sau
alta.
Am intins deci mana si am atins zidul, cu ochii inchisi caci ma rugam si,
deodata, tot corpul mi-a fost strabatut de un curent electric de inalta
tensiune. Fusesem electrocutat si aruncat pur si simplu departe de zid
de o forta si de o energie incomprehensibila. Eram speriat, uluit, cu ochii
in lacrimi. Toti ceilalti credinciosi se oprisera si ei din rugaciune si se
uitau la mine ca la un extraterestru. Mie imi tremura tot corpul dar nu ma
puteam misca de acolo.
Atunci s-a apropiat de mine ofiterul care ma insotea si cu delicatete m-a
atins cu bratul lui pe spate, facandu-ma sa-mi revin in simtiri. Am reusit
sa ma misc si am plecat de acolo, cu intensa convingere ca am fost
strabatut de o forta divina. Nu m-am putut stapani si, la dineul oficial, am

invocat aceasta intamplare, iar unul dintre generalii israelieni, crescut in

Maroc si probabil foarte credincios, m-a privit cu adanca intelegere.
Reintors in tara si avand cumva avantajul departarii, am redevenit mai
sceptic si m-am gandit ca era probabil in interiorul portiunii de zid pe
care am atins-o vreun instrument electric iar eu aveam probabil mana
umeda, sau era ceva mai complex. Am elaborat chiar o intreaga teorie in
legatura cu o roca de provenienta cosmica, despre care mi se parea ca
citisem nu stiu pe unde ca ar fi fost fragmentata si impartita intre marea
piramida din Egipt, un alt fragment s-ar afla le Mecca, incastrat in Kabba,
iar al treilea ar fi fost pus la temelia sau in interiorul Marelui Templu de la
Ierusalim.
Oricum, pe mine m-a schimbat radical intamplarea aceea. Am devenit
mult mai prudent in a-mi afisa spiritul critic in legatura cu credinta, ba
chiar am ajuns la concluzia ca e multa stupiditate, ignoranta si aroganta
in aceasta atitudine asa-zis critica.
Sigur ca orgoliul personal m-a impins sa interpretez aceasta intamplare
ca pe un semn pe care Dumneze Insusi, sau Cosmosul, Natura,
Destinul, mi-l dau mie direct, facandu-ma atent la misiunea mea pe
acest pamant.
Cand m-am intors, ma simteam epuizat sufleteste si energetic, asa ca
m-am dus acasa la mama Yana, sa ma lecuiasca ea cu o ciorba de
loboda si cu sarmalute, cu papanasi garnisiti cu smantana dulce ori cu
clatite cu branza si stafide.
Aveam nevoie sa regresez intr-o varsta anterioara, ca sa ma simt
inocent si protejat, ca sa uit de responsabilitatile pe care trebuie sa mi le
asum. Stiam insa ca va dura putin aceasta fuga de realitate si de soarta

si ca in curand avea sa ma prinda din nou valul inspumat al oceanului

meu existential.
Intors in capitala, aveam sa aflu ca secretarul meu murise intr-un tragic
accident de masina, un accident ramas completamente neelucidat, dat
fiind ca se produsese pe la ora doua noaptea, undeva intre Bucuresti si
Ploiesti, iar despre el se stia ca era genul de om care nu s-ar fi ridicat din
pat dupa ora unspe seara nici pentru a salva lumea.
Ce cautase Grigore, caci asa il chema, pe soseaua Bucuresti-Ploiesti in
acea noaptea fatidica la o ora neverosimila pentru el, care era un om cu
un program de somn atat de exact incat era de neconceput ce anume lar fi putut atrage acolo. In afara de asta, nu se stia cine il lovise, caci
faptasul fugise de la fata locului, iar dupa urmele de cauciucuri nu poti
afla numarul masinii ori cine era la volan.
Chiar scena accidentului era suspecta spuneau medicii legisti, caci,
credeau ei, ranile lui nu corespundeau cu pozitia in care fusese gasit
cadavrul.
Primul-ministru ma chema in biroul lui si-mi spuse:
- Te rog sa nu faci tam-tam in legatura cu accidentul lui Greg, desi
stiu ca-ti place la nebunie sa-ti dai cu parerea, dar acum nu e
cazul.
- De ce-as face asta? Nu eram aici si nu stiu nimic despre ce a fost.
- Lasa, ca te cunoaste o lume intrega si stiu toti cat de bun esti la
elaborat teorii despre orice. As vrea sa ramana intre noi, ca secret
absolut. Vreau sa stii ca am fost informat ca Greg avea legaturi cu
un serviciu strain de informatii si orice comentariu din partea
noastra ar fi complet neavenit.
- Cine? Greg? Nu se poate!

- Stiu cum te simti. A fost si prietenul meu si mi-e greu sa inteleg

situatia, dar nu ne putem expune inutil. Pot sa contez pe tine, nu-i
asa?
- Bineinteles.
Am iesit din biroul primului ministru cu o senzatie de vertij, cu
sentimentul ca nu mai inteleg nimic si pe nimeni. Dar nu era treaba
mea sa fac speculatii pe tema asta.
La mai putin de o saptamana de la acest eveniment oribil, m-au
anunatat ca am fost desemnat sa conduc o delegatie speciala care
mergea in Israel si ca numele meu a fost solicitat special de catre un
celebru general al departamentului de aparare de acolo.
Ochii negri si stralucitori sai frumosului marocan imi venira in minte.
Am avut un fel de presentiment ca ceea ce mi s-a intamplat la Zidul
Plangerii va ramane perpetuu in mine si va avea o influenta
pregnanta asupra a tot ceea ce avea sa se intample in sufletul meu si
in viata mea.