Sunteți pe pagina 1din 4

Tema si viziunea despre lume

Luceafarul
Poemul Luceafarul a aparut in anul 1883, in Almanahul Societatii Academice Social
literare Romania Juna din Viena si a fost apoi reprodus in revista Convorbiri literare.
Poemul este romantic prin amestecul genurilor (epic, liric si dramatic) si al speciilor.
Imaginarul poetic e de factura romantica, realizat prin motive romantice ca luceafarul, marea,
castelul, oglinda, visul. Compozitia romantica se realizeaza prin opozitia planurilor cosmic si
terestru si a doua ipostaze ale cunoasterii geniul si omul comun. In esenta, poemul este un
monolog liric.
Viziunea romantica despre lume e data de tema, de relatia geniu-societate, de
alternarea planurilor terestru cu cel cosmic, de motivele romantice (luceafarul, noaptea, visul),
de amentecul speciilor (meditatie, idila, pastel). Viziunea clasica despre lume este data de
echilibru compozitional, armonie si simetrie.
Tema este romantica problema geniului in raport cu lumea, iubirea si cunoasterea.
Iubirea se prezinta in diferite ipostaze terestra ( Catalin si Catalina), cosmica (fata de imparat
si Hyperion).Motivele romantice de la inceputul poemului (luceafarul, marea, castelul,
fereastra, oglinda) sustin sustin atmosfera de visare in care se naste iubirea dintre Luceafar si
fata de imparat. Alte motive, al ingerului si al demonului, sunt chipuri sub care se arata
Luceafarul O, esti frumos, cum numa-n vis/Un demon se arata. Zborul cosmic, motiv literar ce
releva setea de iubire ca act al cunoasterii absolute, se intersecteaza cu motivele timpului,
zburand spre Demiurg, Hyperion ajunge intr-un spatiu atemporal ce coincide cu momentul de
dinaintea nasterii lumilor Caci unde ajunge nu-i hotar,/Nici ochi spre a cunoaste, /Si vremeancearca in zadar/Din goluri a se naste.
Titlul poemului se refera la motivul central al textului, Luceafarul vazut ca o fiinta
singuratica si nefericita, opusa omului comun. Titlul uneste doua mituri, unul romanesc, al stelei
cazatoare si altul grecesc, al lui Hyperion cel care merge pe deasupra. Incipitul poemului se
afla sub semnul basmului, timpul este mitic A fost odata ca-n povesti/A fost ca niciodata. Fata
de imparat reprezinta pamantul insusi, portretul acesteia O preafrumoasa fata scoate in
evidenta unicitatea terestra, comparatiile Cum e fecioara intre sfinti/Si luna intre stele reflecta
puritatea si predispozitia catre inaltimile astrale. Simetriacompozitionala se realizeaza in cele
patru parti ale poemului astfel cele doua planuri, cosmic si terestru, se regasesc in prima si in
ultima parte, partea a doua reflecta doar planul terestru (iubirea dintre Catalin si Catalina) iar
partea a treia reflecta doar planul cosmic (calatoria lui Hyperion la Demiurg, ruga si raspunsul).
Opozitia romantica dintre geniu si omul comun, isi gaseste in poem o reprezentare in
opozitia planurilor terestru si cosmic.In finalul poemului, Luceafarul exprima dramatismul dandusi seama ca relatia om-geniu este imposibila.Omul comun este inacabil sa-si depaseasca

limitele iar geniul manifesta dispret fata de aceasta incapacitate Ce-ti pasa tie chip de lut,/Dacoi fi eu sau altul?. Partea I a poemului este o splendida poveste de iubire, imaginarul poetic e
de factura romantica. Iubirea se naste lent dintr-o stare de visare, in cadru nocturn, realizat din
motive romantice. Fata aspira spre absolut iar spiritul superior simte nevoia materialitatii.La
chemarea fetei Cobori in jos luceafar bland/alunecand pe-o raza Luceafarul se smulge din
sfera sa pentru a se intrupa, din cer si mare, intr-un tanar un mort frumos cu ochii vii .In
aceasta ipostaza, Luceafarul are o frumusete angelica, par de aur moale. Cea de a doua
intrupare, din soare si noapte, reda ipostaza demonica. Luceafarul vrea sa eternizeze iubirea lor
oferindu-i mai intai imparatia oceanului, apoi a cerului, insa paloarea fetei si stralucirea ochilor,
semn ale dorintei de absolut, sunt intelese de fata ca atribute ale mortii Privirea ta ma arde. Ea
ii cere sa devina muritor, iar Luceafarul accepta sacrificiul Tu-mi ceri chiar nemurirea mea/In
schimb pe-o sarutare.
In partea a doua, idila dintre fata de imparat ( Catalina) si pajul (Catalin), infatiseaza
usurinta cu care se stabileste legatura sentimentala intre doi oameni din planul terestru.
Asemanarea numelor sugereaza faptul ca ambii tineri fac parte din aceeasi categorie omul
comun. Portretul lui Catalin este realizat in antiteza cu cel al Luceafarului, Catalin reprezinta
mediocritatea pamanteana Baiat din flori si de pripas.
Partea a treia este divizata in trei secvente poetice zborul cosmic, rugaciunea,
convorbirea cu Demiurgul si eliberarea.
In dialogul cu Demiurgul, Luceafarul insetat de viata finita, de stingere, este numit
Hyperion (divinitate simbolica). El cere Demiurgului sa il dezlege de nemurire fiind gata de
sacrificiu Reia-mi al nemuririi nimb/Si focul din privire/Si pentru Toate da-mi in schimb/O ora de
iubire. Demiurgul refuza cererea Luceafarului deoarece acesta face parte din ordinea
primordiala a cosmosului iar desprinderea sa ar duce la haos. In partea a patra peisajul este
tipic eminescian, scenele de iubire se petrec departe de lume, sub crengile de tei inflorite, in
singurtate si liniste, sub lumina blanda a lunii.
In finalul poemului, geniul se izoleaza indurerat de lumea comuna, asumandu-si destinul
de esenta nepieritoare. Ironia si dispretul acestuia se indreapta catre omul comun, care este
incapabil sa-si depaseasca limitele.
Antiteza reprezinta un alt element care pune umarul la conturarea viziunii despre lume in
Luceafarul. Aceasta este prezenta aproape in orice punct al textului. In primul rand, poemul
este alcatuit din patru tablouri, doua dintre ele mergand inspre directia fantasticului
desfasurandu-se in visul fetei (1 si 3) respectiv doua care se petrec in planul realitatii (2 si 4).
Antiteza se observa si la cele trei invocari ale Luceafarului, de asemenea. In primele doua,
acesta este indragostit de fata de imparat si vine la fata din postura indragostitului vulnerabil
care ar face orice pentru a-si ferici iubita. (Din sfera mea venii cu greu / Ca sa-ti ascult
chemarea / Din sfera mea venii cu greu / Ca sa te-ascult si-acuma). In cea de-a treia,
Luceafarul vine la fata indiferent, sub forma unei stele cazatoare purtatoare de noroc. (-Ce-ti

pasa tie, chip de lut / Dac-oi fi eu sau altul). Luceafarul se intrupeaza de doua ori ipostaziind
cuplul romantic inger si demon. (Si apa unde-au fost cazut / In cercuri se roteste / Si din adanc
necunoscut / Un mandru tanar creste Pe negre vitele-i de par / Coroana-i arde pare, / Venea
plutind in adevar / Scaldat in foc de soare). Diferentele apar si la nivelul celor doua povesti de
amor din text. In primul rand, iubirea dintre Luceafar si Catalina este prezentata ca o iubire
platonica, ca un mod de cunoastere strain planului vital al geniului, un obiectiv demn de a-ti
ceda viata in detrimentul mortii. (Reia-mi al nemuririi nimb / Si focul din privire) In cea de-a
doua ipostaziere a iubirii, este prezentata povestea pamanteana dintre Catalin si Catalina, drept
nimic mai mult decat o proximitate afectiva datorata erosului, relatie care, spre deosebire de
prima situatie, cuprinde si o componenta erotica. (O, lasa-mi capul meu pe san, / Iubito sa se
culce) Nepotrivirea dintre geniu si omul comun este tratata la randu-i in text. Luceafarul este
asezat in acelasi plan ancestral cu Dumnezeu, este cuvantul sau de-ntai (Noi nu avem nici
timp, nici loc / Si nu cunoastem moarte) fiind diferentiat net de omul obisnuit a carui pierire este
nesemnificativa in univers. (Dar piara oamenii cu toti / S-ar naste iarasi oameni). Importana lui
Hiperion este pusa in lumina si atunci cand Dumnezeu ii spune ca-i ofera orice dar moartea nu
se poate. In mod compensatoriu, Dumnezeu se arata dispus sa-i extinda, in sens absolut,
capacitatile, prerogativele geniului in ipostazierea justitiarului absolut (Vrei poate-n fapta sa
arati / Dreptate si tarie) sau ale geniului militar (Iti dau catarg langa catarg / Ostiri spre a
strabate). In caz contrat, cuvantul de-ntai si-ar pierde infailibilitatea, ar deveni muritor
declansand un adevarat cataclism (Sa se ia muntii cu paduri / Si insulele in mare). Slaba
importanta a omului este subliniata inca odata. (Si pentru cine vrei sa mori / Intoarce-te, tendreapta / Spre-acel Paman ratacitor / Si vezi ce te asteapta).
La nivel stilistic, poemul este construit pe baza alegoriei dar si a antitezei dintre geniu
si omul comun, antiteza ce apare si in discursul Demiurgului Ei au doar stele cu noroc/Noi nu
avem nici timp, nici loc/Sin u cunoastem moarte. Sunt prezente metaforele care accentueaza
ideea iubirii absolute palate de margean, cununi de stele. In portretizarea Luceafarului sunt
utilizate hiperbole Scaldat in foc de soare. In ceea ce priveste prozodia, se remarca, masura
versurilor de 7-8 silabe si ritm iambic rima incrucisata si interioara.
La nivel morfologic se remarca prezenta verbelor arhaice ce accentueaza atmosfera
de basm, au fost cazut, verbe la imperfect ce denota miscarea eterna si continua cresteau,
treceau, verbe la conjunctiv ce sustin vorbirea populara se facu .
Poemul Luceafarul, sinteza a operei poetice eminesciene, armonizeaza teme si motive
romantice, atitudini romantice, simboluri ale eternitatii si vietii.

Particularitatile prozodice joaca un rol destul de important in evidentierea viziunii despre


lume a lui Mihai Eminescu expusa in Luceafarul, oferind o muzicalitate aparte textului. Poemul
este format din 98 de strofe cu masura versurilor de 7-8 silabe, ritm iambic si rima incrucisata.

Motivele prezente in text sunt cele specifice romantismului. In primul rand, este prezent
mitul zburatorului, a carui aparitie inrobeste fata de imparat intr-un amor in care aceasta nu
detine nici in nici un fel controlul (Ma dor de crudul tau amor / A pieptului meu coarde). Primul
tablou debuteaza cu imaginea fetei care adoarme in camera ei secondata de lumina
Luceafarului care o urma adanc in vis ca o reflexie, din oglinda. In acest punct este pus in
evidenta motivul oglinzii.Castelul, motiv romantic,are rolul de a crea un peisaj idilic propice starii
de contemplare, iubirea devenind un proces de acumulare graduala. (Din umbra falnicelor
bolti / Ea pasul si-l indreapta / Langa fereastra, unde-n colt / Luceafarul asteapta)
In opinia mea, tema si viziunea despre lume in poezia Luceafarul surprinde conditia
omului de geniu, dar in egala masura ilustreaza conceptia lui Eminescu despre forta oniricului.
In concluzie poemul Luceafarul este o sinteza a creatiei eminesciene in
masura in care surprinde teme, motive si imagini poetice cu care poetulopereaza si in alte
creatii.