Sergiu lui Bucur

Eu cred ca-n lumea asta, ca sa ramai in povesti, ori trebuie sa incerci sa cuceresti
pamantul, ori trebuie sa devii Zmeu.
Copilaria mea a avut multi zmei, dar cel mai mare dintre ei a fost Sergiu lui Bucur.
Pana pe la zece ani, nimic din Sergiu lui Bucur nu spunea ca in el se afla sange de zmeu.
Si el, ca toti baietii din Valea Turcului, de pe Toloaca, de Dupa sat din Ceiaparte sau
Basarabia cum ii spuneau bareanii, de Pe Vale sau din Valea Chiricai, s-a jucat in glod, a
fugarit curcurile de la butoaiele putreziteprin colbul verii sau si-a spart basca la poarca,
balanca sau tet.
Gorbanestiul a inceput sa se mire atunci cand Sergiu a inceput sa creascaintr-un an cat
altii in sapte.
-Ce-i dai, tata Safta?
-Bors cu mamaliga!
-Mananca mult?
-O strachina; doua; daca-i mai flamand.
-Sa stii ca I-o facut cineva farmece!
Barbatii asteptau cu nerabdare daca-l va intrece pe Ion Bogdan, cel mai mare om din
Garbanesti, care avea coasa speciala, grebla specialasi sapa speciala. Stogul calcat de el
nu-l putea imprastia nici un vant din lume.
- Sa nu pateasca precum Boghean de la Batranesti.
Cand era de varsta lui Sergiu, Boghean de la Batranesti avea peste o suta de kile si se
ingrasa chiar si cu mamaliga goala. La douazeci de ani era deja cat un taur, insa l-au
parasit puterile si nu mai putea umbla decat cu caruta. L-au dus in targ, la spital si chiar
la manastireile Bucovinei, dar nui-au putut face nimic, caci punea pe el mai mult decat
manca. Pana la urma a ajuns la circ.
Cu cat se inalta Sergiu lui Bucur, cu atat ii crestea si puterea in glas, de ajunsesera
copacii sa-si ascunda frunzele.
Bucuroaia stia pe ce deal este, daca ii e foame sau sete.
La cinsprezece ani se putea intrece ci Roibul lui Drvaru, cel mai tare cal din
Gorbanesti, sau Molotovul colhozului.
Toamna cand toate garlele si drumurilese transformau in glod, cel mai mult avea de
lucru Sergiu lui Bucur di In Bogdan care trebuiau sa dezglodeze carutele si carele
Gorbanestiului.
Mirosul catrintei l-a starnit si pe Sergiu, la prima hora de Pasti a aruncat un pumn de
bani deasupra multimii si-a intrat in roata flacailor.
In locul unde tropaia el troscotul murea pe loc, iar ierbii ii trebuiau vre-o trei-patru ploi
ca sa mai poata scoate capul din pamant.
Cand se apucade joc, oboseau muzicantii, dar mai tare oboseau fetele pe care leinvartea
si le arunca dintr-o palma in alta ca pe niste fulgi. Totusi fetele il ocoleau caci daca sin
greseala Sergiu ar fi deschis gura, tot satul ar fi stiut garla in care chitaiau.
Desi inca nu mai era nici un barbat nici flacau, in acele vremuri, cei mai speriati erau

brigadierii, contabilul si presedintele colhozului care nu prea stiau cum sa-l normeze.
Cand ii venea randul la batoza, o infunda de gemea saraca din toate incheieturile, ii
rupea pana si uriasa curea cu care un tractor negru si ruginit ii punea in miscare
maruntaiele ce transformau snopii in paie, pleava in grau, iar ca sa faca un stog ii trebuia
fanul din trei lunci.
Intr-o toamna, pe langa sfarsitul lui noiembrie, cand o noapte mai friguroasa
ingheata tot glodul din Valea Turcului, la poarta noastra se auzira cateva bubuituri.
-Tata Ogene ! Se auzi un glas care zangane geamurile, iar oalele si ulcelele de pe polita
au inceput sa joace.
-Valeu! Sergiu lui Bucur! Spune mama speriata si iesi repede ca sa nu cumva acesta sa
mai strige inca o data.
-O zis badia Ion sa-mi dai baietu cel mare ca sa meargem la taiat in padure!
Mama imi pune in traista ceva mancare si o bardita cu care trebuia sa curat cracile
copacilor doborati. Pe langa toporul lui, bardita mea arata ca o jucarie pentru copii de
.
Sus in deal la Balanoia, ne asteapta tata cu o caruta pe care doi cai naravasi abia asteptau
sa o rastoarne.
-Ai grija sa nu va bage in santul de la sosea.
-Limbricii istea? Daca ma supar ii bag traista! Zise Sergiu punand mana pe capastru.
Dupa aproape o luna de stat degeaba prin grajdurile colhozului, cei diu armasari aveau
chef de joaca si ne tot trageau spre garle. Haturile isi cam pierdusera puterea, iar haisurile si cea-urile lui Bucur se pierdeau in vant.
In Ceiaparte, cand s-o cotim spre padure se proptira cu oistea intr-un gard.
Dup!...Dup! Atat s-a auzit si cei doi armasari se imblanzita ca niste miei.
Dupa cele doua dupaituri armasarii aveau de grija sa nu se zgaltaie prea tare caruta, sa
nu cumva sa-l mai supere inca odata pe Sergiu lui Bucur.
Incet-incet, crengile codrului de la Muchemant, ne-au luat aproape tot cerul, iar inima
incepu sa imi bata cu putere, caci in mintea mea apareau tot felul de balaurisi jivine
flamande. Numai gandul ca stau langa un Zmeu ma mai imbarbata.
Ma asteptam ca in orice moment sa apara acel saparlau lung cat trei carute care I-a
inghitit calul unuiade la Vantari si pe care Velu lui Tabarzan, un vecin de-al bunicii din
Ceiaparte, se jura ca l-a vazut cu ochii lui. Sau acea haita de lupi balosi care golisera o
stana se la Batranesti.
He ! He ! Dar cate animale fabuloase nu mai erau in mintea mea !?
-Mata te-ai intalnit vreodata cu un balaur?
-Ce sa-mi faca mie balaurii? Numai babele si copii mai cred in dansii!
-Da` ai vazut vre-unul?
- Drept sa-ti spun, Nu ! An tart tot asa am fost la taiat cu a lui Murariu de pe strada
Grajdului si-au auzit o vajaitura pe deasuptra padurii de s-au speriat toti oamenii si toate
animalele. A lu` Murariu zicea ca trecu un balaur cu aripille cat un acoperis de casa
mare, da` eu nu l-am crezut o fi vre-un hultan ceva mai mare!
Odata cu frunza codrului, pleaca prin alte locuri si pasarile verii, doar cate un pitigoi sau

cate o pasarica cat degetul mai avea curajul sa caute ceva de mancare printre crengile
adormite pe care doar vantul le mai scula din cand in cand. Sus pe varfurile copacilor
uriasi, din cuibarele hultanilor, corbilor si bufnitelor, nu mai ramasesera decat cateva
bratisoare de crengute uscate pe care putin soare de sfarsit de toamna dechinuia sa le
usuce inca odata.
Caii, oamenii si caruta au inmarmurit, cand dintr-un tufis au tasnit ca sagtile doua naluci.
Nalucile au zburat prin fata noastra si-au disparut in desisurile padurii. Caii fornaiau
speriati iar eu eram pe jumatate mort.
-Ho! Ce v-at speriat asa? Is niste caprioare!treaca sperietura, iar Sergiu lui Bucur
ideamna caii a caror picioare parca se infipsesera in pamant.
Tot mai des auzeau lovituri de topor pe care padurea le deforma si le dadea rezonante
ciudate. De sus de oe Mucheanant zgomotul topoarelor se auzea de parca
nisteciocanitori uriase loveau trunchiurile ulmenilor si stejarilor.
In bordeiul de sub muchie ne asteapta padurarul, si-i arata lui Sergiu pe care copaci
poate sa-i doboare.
-Sa nu faci ca anul trecut cand ai culcat o jumatate de padure! Striga el disparand in
valea din care razbatea zgomot de topoare.
Sergiu lui Bucur isi facu cruce, scuipa in palme , puse mana pe toporul urias si se
apropie de un copac al carui varf eu nu-l vedeam.
Primele lovituri, copacul pe primi fara sa se miste, ba chiar nici nu-i pasa de icnetele lui
Bucur, apoi incepu sa paraie si sa se incline. Cu cat se inclina mai mult cu atat Bucur
lovea mai tare. Dupa o ultima paraitura se auzi un vajait si-o bubuitura care cutremura
pamanutul si caruta sub care stateam.
In cadete copacul luase cu el o multime de crengi si crengute de ulm si stejar.
Din cateva lovituri Sergiu il lasa fara grengi, iar eu m-am apucat sa le maruntesccu
bardita.
Apoi s-a apucat la intrecere cu un stejar, cu un ulm si iarasi cu un stejar, pana cand s-au
adunat trunchiurile pentr-u vreo trei carute. Copacii cadeau unul dupa altul paraind si
troznind ingrozitor la ultima lor intalnire cu pamantul.
Pe la amiaza aparu si tata ci inca o caruta si-o traista de mancare. Paraiau osiile si
gemeau loitrele ori de ori aruncam cate un trunchi in cosul carutei. In locul unde stejarii
si ulmiimurisera, ramasesera cateva cioate si gramezi de vreascuri. In primavara padurea
isi va pune samanta la treaba ca sa umple cat mai repede golul facut de topoarele
nemiloase.
Venise randul cailor sa scoata aburi din ei. Cand se poticneau mai punea si Sergiu lui
Bucur umarul sa-i ajute. Cu un asemenea ajutor ar fi putut cara si luna de pe cer!
Cand am ajuns la marginea satului eram cu totii asudati de parca cineva ar fii aruncat o
fantana pe noi.
- Ati mai lasat ceva in padure? Intreaba cate unul vazand ca langa una din carute era
Sergiu lui Bucur.
- La mine cand vii Sergiule? Striga care o baba care in afara de strujeni si bete de
rasarita nu mai avea nici un vreasc in ograda.

Pana de craciun toporul lui Bucur trebuie sa umple cu lemne aproape toate ograzile
Garbanestiului.
- Poa` sa-nceapa crivatul! Zice tata supa ce vazu descarcate cele doua carute.
Le-a pus cailor in rapciuge graunte si pleava, dupa care au intrat in odaia mare.
- Nu trebuie sa te scuturi! Ii zice mama lui Sergiu, ca nu cumva tropaiturile sale sa
darame prispa sau sa crape casa.
Eu am mancat cat un balaur, tata cat doi, iar Sergiu lui Bucur cat trei. Eu am baut must,
ei rachiu si vin.
- E greu la padure Ghiorghita? Ma intreaba Bucur vazand ca-mi tot cad ochii in gura.
- Nu! Incerc eu sa ma laud. Insa in cateva minute eram deja in lumea viselor, unde nu
trebuia sa mai tai lemne si sa dai de mancare la vite si la toate orataniile din ograda.
Adorm fericit caci in acea zi am reusit sa ma imprietenesc si cu un zeu al Garbanestiului.
Desi nu era baiat rau, unii flacai din satul nostru si din satele vecine nu-l prea vedeau cu
ochi buni si incercau sa ii fure puterile.
- Tre` sa beti din sangele lui! Ii sfatuia cate o baba carcotasa pe naivii care mai credeau
in farmece si vraji.
Suparati ca fetele nu-i prea baga-n seama, doi flacai de la Urlati, un sat lipit de
Garbanesti, s-au hotarat sa se adape cu sange de zmeu.
Dupa un bal l-au atras in casa unei vadane si l-au imbatat cu vin in care au turnat
otravuri babesti.
- In pulpa piciorului sa-i dati! Ca acolo-i sangele mai bun ! Ii sfatuise vrajitoarea.
Cand au vazut sangele tasnind cei doi s-au speriat si au sarit pe gea,. Inebunit de durre
Sergiu lui Bucur a iesit cu tot cu usa urland cat il tineau puterile. Era gata-gata sa-l
prinda pe unul din ucihasi, insa picioarele s-au inmuiat si s-a prabusit. In urma lui
ramasese o dara uriasa de sange. A mai avut puterea se se catere pana in varful unei
movile.
- Ce v-am facut eu oamei buni de m-ati omorat? Racni el de se cutremurara si cerul si
pamantul dupa care se prabusi.
O femeie incearca sa-l bandajeze cu o fata de masa, un flacau isi rupse camasa, iar altul
incerca sa-i lege rana cu braul.
Cand am ajuns eu zacea intr-o balta de sange, iar privirea lui incepuse sa i se incetoseze.
- Nu plange Gheorghita ca ma duc in lumea cealalta sa ma fac zmeu! Spune el incercand
sa ma atinga su mana uriasa.
Isi mai roti de cateva ori privirea de parca ar fii vrut sa isi ia ramas bun de la oameni,
ranji la cei doi asasini, pe care multimea ii legase fedeles si se prabusi peste lumanarile
aprinse la baza movilei.
Semai zbatu de cateva ori incercand sa se ridice insa toata puterea lui intrase in pamant.
Pe Sergiu lui Bucur l-au uitat oamenii insa nu si pamantul, caci acea movila sub care sia dat duhul se muneste si astazi: Movila Zmeului.

Vulpea de sub damb

Inca de cand punea prima closca, mama isi facea socotelile:
- Patru-cinci, pentru dihor, vre-o zece pentru hultan, tarcile cat vor apuca, iar cumatrii ii
ajug vre-o cinsprezece.
- Cine-i cumatra?
- Vulpea de sub damb. S-a aciuat acolo de cativa anim ca sa poata prada in mai multe
sate.
- Ajunge pana in Unteni?Sat care pe atunci era la marginea orizontului meu.
-He-he! Ajunge chiar si la hotarile Botosaniului.
Cum vecinii nostrii incepusera sa-si caute loc de casa pe strazi mai putin gloduroase, iar
unii luasera drumul orasului, dijma pe care ograda noastra trebuia sa o plateasca,
pradatorilor din cer si de pe pamant, se marea in fiecare an. Uneori, cand toamna batea
la poartasi prin ograda abia se puteau auzi cateva macaituri sau cotcodacuri, curcile si
clostile erau obligate sa mai cloceasca inca un rand de oua.
Ramas fara ,,serviciu``, dupa aproape sapte ani de ciobanie, mos Gheorghe zbant, ajunge
paznic la puii de rata, curca si caina. Cat era ziua de lunga, din mai pana-n septembrie,
trebuia sa toace micilor dihanii iarba, nalba stir si frunze de sfecla