Definiia criminologiei:Criminologia este tiina care

studiaz fenomenul social al criminalitii, n scopul

prevenirii i combaterii acestuia. Criminologia este
stiinta care studiaza factorii si dinamica actului
criminal precum si reactia sociala fata de acesta, n
scopul prevenirii criminalitatii, umanizarii sistemului
de represiune si reintegrarii sociale a delincventilor.

Obiectul general al criminologiei l reprezinta

criminalitatea ca fenomen social global.
Fenomenul criminalitatii trebuie analizat dintr-o
perspectiva sistemica, fiind un ansamblu de elemente
care se comporta ca un ntreg cu proprietati si functii
proprii, distincte calitativ de proprietatile elementelor
componente.
Astfel, se considera ca obiectul criminologiei l
reprezinta
criminalitatea
reala,
infractiunea,
infractorul, dar si victima infractiunii, precum si reactia
sociala fata de criminalitate. obiectul de studiu al
criminologiei include:
criminalitatea ca fenomen social,
infraciunea,
infractorul,
victima i reacia social mpotriva criminalitii.
Criminalitatea ca fenomen social
mbrind opinia c obiectul sintetic al criminologiei
l
reprezint
criminalitatea
ca
fenomen
social,considerm c, pentru a transforma aceast
noiune ntr-un concept operaional care s permit
explicareafenomenului
studiat,
este
necesar
adoptarea unui model sistemic de analiz. Astfel, ca
orice fenomensocial, criminalitatea reprezint un
system
cu proprieti i funcii proprii, distincte
calitativ de cele aleelementelor componente. Prin
aceasta, modelul nostru de analiz evit considerarea
criminalitii ca o totalitate a infraciunilor svrite pe
un anumit teritoriu, ntr-o perioad de timp dat,
poziie care subliniaz doar latura cantitativ a
fenomenului studiat. Analiza opereaz, de asemenea,
o distincie ntre criminalitatea real, aparent i
legal.
Criminalitatea real este un concept
cantitativ care presupune totalitatea faptelor penale

svritepe un anumit teritoriu, ntr-o perioad de

timp determinat.
Criminalitatea
aparent
cuprinde
totalitatea
infraciunilor semnalate sistemului justiiei penale
inregistrate ca atare.
Criminalitatea legal reprezint totalitatea faptelor
penale
pentru
care
s-au
pronunat
hotrri
decondamnare rmase definitive.Diferena dintre
criminalitatea real i criminalitatea aparent este
denumit cifra neagr acriminalitii i reprezint
faptele antisociale care, din diverse motive, rmn
necunoscute organelor dinsistemul justiiei penale.
Obiectul criminologiei are n vedere criminalitatea
real, cercetarea tiinificncercnd s surprind
dimensiunile adevrate ale acestui fenomen.
Infraciunea Ca element component al sistemului,
infraciunea reprezint manifestarea particular a
fenomenuluiinfracional,
avnd
identitate,
particulariti
i
funcii
proprii.Considerm
c
includerea faptelor antisociale n obiectul de studiu al
criminologiei trebuie s aib labaz criteriul normei
penale.
Extinderea obiectului prin includerea fenomenului
mai larg al devianeidetermin dificulti metodologice
i conceptuale precum i o nedorit interferen cu
alte discipline,cum ar fi sociologia i psihologia
social.n dreptul penal romnesc, conceptul de
infraciune nu este formal, redus la o simpl etichet
pe caresocietatea o aplic unor indivizi sau grupuri
sociale defavorizate. Consacrat n cuprinsul unei
normejuridice (art. 17 C.pen.) acest concept reflect
aspectul material, uman, moral i juridic al
coninutuluiinfraciunii,
evideniind
factorii
de
condiionare i determinare social ai dreptului penal,
fundamentulontologic al acestuia. .Avnd rolul
instrumentului de cunoatere tiinific a fenomenului

infracional, a proceselor dinamice care au un impact

semnificativ asupra acestui fenomen, criminologia i
aduce contribuia laprocesul de perfecionare a
reglementrii juridice, la realizarea unei mai bune
concordane ntre legeapenal i realitatea social pe
care o protejeaz.
Infractorul Strict juridic, infractorul este persoana
care, cu vinovie, svrete o fapt sancionat de
legea penal. Din punct de vedere criminologic,
conceptul de infractor are o semnificaie complex
datorit condiionrilor bio-psiho-sociale care l
determin pe om s ncalce legea. ntruct, pn n
prezent, nu s-a dovedit existena unor trsturi de
ordin bio-antropologic care sdiferenieze infractorul
de non-infractor, persoana care ncalc legea penal
este considerat ca un eec alprocesului de
socializare.
Criminologia a analizat i continu s studieze
coordonatele
biologice,
psihologice,
sociale,
economice, culturale etc, care au relevan pentru
alegerea conduitei infracionale i trecerea la act.
Victima infraciunii Ultimele dou decenii au
evideniat un aspect teoretic nou, de real interes
pentru
obiectulcriminologiei,
anume
victima
infraciunii. Pe bun dreptate s-a reproat criminologiei
c i-a concentrateforturile asupra problematicii
referitoare la infractor, neglijnd aproape total studiul
victimologic.Lucrrile criminologice de dat recent au
demonstrat existena unei relaii complexe ntre
fptuitor ivictim, constatndu-se c, n producerea
actului infracional, contribuia victimei nu poate fi
exclus dinsfera unui model cauzal complex .Pe de
alt parte, se susine importana pe care studiile de
victimizare o prezint pentru identificareadimensiunii
criminalitii reale.

Reacia social mpotriva criminalitii Orientat

ctre identificarea modalitilor prin care fenomenul
infracional poate fi prevenit icontrolat, criminologia
nu poate exclude, din obiectul su de studiu, reacia
social formal i informalasupra criminalitii.
Reacia social intervine att ante-factum, prin
programe i msuri de prevenire, ct i postfactum,prin nfptuirea justiiei, prin tratamentul,
resocializarea i reinseria social a infractorilor .
Includerea reaciei sociale n obiectul de studiu al
criminologiei este determinat de necesitateastabilirii
nivelului de adecvare a acesteia la realitatea
fenomenului infracional i la tendinele saleevolutive.
Sesizarea inadvertenelor permite elaborarea unor
studii utile att nivelului instituionalizat al politicii
penale, ct i persoanelor implicate n aciunea
concret de prevenire i combatere a criminalitii.
n conformitate cu opiunea teoretic prezentat,
obiectul sintetic al criminologiei fenomenul
infracional - integreaz elementele componente ntrun ansamblu unitar ce se comport ca un ntreg cu
proprieti i funcii proprii, distincte calitativ de
proprietile i funciile
prilor componente.
Interconexiunile
i
interaciunile
dintre
aceste
elemente, precum i dintre fenomenul infracional ca
system i sistemul social global, constituie obiective
importante ale studiului criminologic orientat spre
identificarea cauzelor criminalitii. Cauzalitatea apare
ns n dubl ipostaz: aceea de scop al studiulu
icriminologic, dar i de obiect al criminologiei. Dei
paradigma etiologic a fost vehiculat intens cafiind
parte integrant a obiectului criminologiei, trebuie
evitat
includerea
sa
ca
entitate
de
sine
stttoare,ntruct studierea fenomenului infracional,
pe de o parte, i a infraciunii, pe de alt parte,
presupune ianaliza cauzelor care le determin i a

condiiilor favorizante. De aici concluzia c includerea

cauzalitiin obiectul criminologiei ar reprezenta o
repetare
nejustificat.n
aceeai
manier,
problematica reaciei sociale constituie obiect de
studiu al criminologiei nmsura n care schimbarea
social accelerat determin rmnerea n urm a
sistemului de aprareantiinfracional, dup cum
elaborarea unei politici penale adecvate de prevenire
i control a criminalitiiconstituie unul din scopurile
acestei tiine.

Scopul criminologiei
Criminologia are un scop general, scop urmarit de
ansamblul stiintelor penale - de a fundamenta o
politica
penala
eficienta
n
lupta
mpotriva
criminalitatii care sa apere valorile fundamentale ale
societatii, sa previna criminalitatea si sa traga la
raspundere pe cei vinovati - si un scop particular
(imediat) - verificarea ipotezelor privind cauzele
criminalitatii si reactia sociala fata de acestea,
urmarind n plan practic prevenirea crimina-litatii,
umanizarea formelor de reactie sociala si tratamentul
delincventilor.

Functiile criminologiei
a)
Functia
descriptiva:
Studiul
descriptiv
al
fenomenului criminalitatii n ansamblu, o etapa
importanta n cunoasterea obiectului de cercetare al
criminologiei, a fost promovat de scoala cartografica
(studiul statistic al starii si dinamicii criminalitatii).
Conceptele operationale de ordin descriptiv utilizate
de criminologie sunt: mediu, teren, personalitate, act.
Mediul este un concept operaional care are mai multe
accepiuni:
-mediul fizic sau geographic este mediul natural,
nconjurtor, n care triesc oamenii. Formele derelief,
clima, anotimpurile i pun amprenta asupra
personalitii omului.
-mediul social poate fi tratat la nivel macrosocial,
microsocial, dup cum poate lua i accepiunilede
mediu ecologic, cultural, economic etc.
Metoda de analiz descriptiv n criminologie
distinge,pe de o parte, mediul social global, iar pe de
alt parte, mediul personal:

-mediul social global cuprinde totalitatea factorilor

istorici, culturali, instituionali etc. , care determin
influene comune tuturor membrilor societii;
-mediul personal sau psihosocial cuprinde relaiile
interpersonale dominante, statusurile psihosociale
realizate de oameni, scopurile i aciunile lor colective,
modelele de comportament promovate, sistemul de
norme i valori.
Cu
privire
la
mediul
personal
sau
psihosocial,criminologul belgian E. de Greef distinge:
- mediul ineluctabil (mediul familial);
- mediul ocazional (colar, profesional etc.);
- mediul ales sau acceptat (anturaj);
- mediul impus (militar, penitenciar).
Faptul c individul se adapteaz la acest mediu nu
nseamn c este n totalitate de acord cu el.
Undezacord exist ntotdeauna i el poate evolua pn
la inadaptare i conflict.
Terenul este un concept folosit pentru a desemna
trsturile de ordin bioconstituional ale individului.
Pentru a-i determina sfera, J. Pinatel face urmtoarele
precizri:
- la baz este ereditatea, motenirea informaional
genetic;- dac la ereditate se adaug mutaiile
genetice, se obine nativul;
- dac la nativ se adaug modificrile intervenite
asupra ftului, n uter, se obine congenitalul;
- dac la congenital se adaug modificrile somatice
care intervin o dat cu creterea, se obine
constituionalul;
- dac la constituional se adaug modificrile
determinate de influenele fizice i psihice de-alungul
existenei umane, se obine terenul.
Personalitatea este un concept. Diversitatea de opinii
cu privire la acest concept este determinat de
apartenena autorilor la orientri teoretice diferite.

nce ne privete, preferm definiia formulat n

psihologie: personalitatea semnific subiectul uman
considerat ca unitate bio-psiho-social, purttor al
funciilor epistemice, pragmatice i axiologice.
Situaia reprezint, n sens larg, ansamblul de
mprejurri obiective i subiective ce precede actul
criminal n care este implicat personalitatea.
Criminologul suedez Olof Kinberg a acordat o
importan aparte situaiilor precriminale
,distingnd n aceast perspectiv:
- situaii specific sau periculoase n care ocazia nu
trebuie cutat de infractor;
- situaii nespecifice sau amorfe n care ocazia trebuie
cutat de infractor;
- situaii mixte sau intermediare n care, pe de o parte,
situaia este cutat, iar pe de alt parteexist un
stimul specific rezultat din presiunea exercitat asupra
individului pentru a comitefapta.Caracterul obiectiv al
complexului personalitate situaie a fost pus n
eviden de criminologul austriac Exner, care a
demonstrat c modalitile de execuie a unor
infraciuni pot fi facilitate de anumite mprejurri,
circumstane favorabile.
Actul
infracional
este
rspunsul
pe
care
personalitatea l d unei anumite situaii.
n criminologia clinic, complexul personalitate situaie constituie schema fundamental aexplicaiei
trecerii la act.
Descrierea principalelor caracteristici ale criminalitii
precum i a corelaiilor acestui fenomen cufactorii
politici, economici, culturali, demografici etc., se
realizeaz prin utilizarea unor surse dedocumentare
variate, ntre care se evideniaz statistica. ntruct
criminologia nu dispune de un sistemstatistic propriu,
ea apeleaz la datele existente n alte domenii, cum ar
fi:
statisticile
judiciare,penitenciare,
economice,

demografice etc. Aceast situaie genereaz unele

dificulti, fapt care i-adeterminat pe criminologi s
elaboreze procedee specifice prin care s amelioreze
sistemul de nregistrarestatistic a criminalitii. De
asemenea, analiza tiinific a strii i dinamicii
criminalitii nu poate evita analiza corelativ aunui
complex de factori, ntre care menionm: indicatorii
dezvoltrii
social-economice,
tipul
culturalpredominant, modelul de politic penal,
cadrul legislativ etc. De exemplu, atunci cnd se
procedeaz la o descriere a dinamicii criminalitii pe
o perioad mai mare de timp, un factor important care
trebuie luatn considerare este evoluia politicii penale.
Acest factor este relevant deoarece opiniile cu privire
la sferafaptelor considerate c ntrunesc un grad de
pericol social care determin incriminarea lor ca
infraciuni s-a modificat de-a lungul timpului i
continu s se modifice. n consecin, procesul de
incriminare idezincriminare penal a unor fapte a
evoluat i el, cu consecine inerente asupra datelor
statistice, situaiecare trebuie relevat n cadrul
analizei descriptive a fenomenului infracional.
b) Functia explicativa: Explicarea naturii, a cauzelor
care determina criminalitatea, a conditiilor care o
favorizeaza reprezinta scopul imediat al cercetarii
criminologice. Conceptele de ordin explicativ cu care
opereaza criminologia sunt: cauza, conditie, efect,
factor.
Cauz (element care determin n mod necesar
producerea fenomenului) i Condiie (element
favorizator),incluzndu-le n noiunea de factori (orice
element care, ntr-o msur mai mare sau mai mic,
arelegtur cu crima).
c) Functia predictiva: Criminologia ncearca sa
anticipeze evolutia fenomenului criminalitatii, fenomen
cu o determinare complexa. Conceptele de ordin

predictiv cu care opereaza criminologia sunt: prezent,

viitor, similitudine, hazard, probabilitate.
Cercetarea de predicie vizeaz anticiparea unor
modificri cantitative i calitative n dinamica
fenomenului infracional, att n ceea ce privete
tipologiile infracionale, ct i autorii implicate.
Conceptele operaionale de ordin predictiv utilizate cu
o
frecven
mai
mare
sunt:
prezent,
viitor,probabilitate, similitudine, extrapolare, hazard,
risc, prognoz.
d) Functia profilactica: Curentul clinic a adus n atentia
cercetarilor
problema
studierii
mijloacelor
de
tratament menite sa contribuie la prevenirea
criminalitatii. Dupa o perioada n care functia
profilactica a criminologiei a fost limitata la remedii de
suprafata, n ultimul deceniu ideea de prevenire ocupa
un loc important. Conceptele de ordin profilactic
utilizate de criminologie sunt: reactie sociala, control
social, tratament, reintegrare.
Funcia profilactic a criminologiei se materializeaz n
sintetizarea rezultatelor privind etiologiacriminalitii,
n nlnuirea lor logic i transpunerea acestora ntrun sistem coerent de msuri deprevenire i combatere
a fenomenului infracional.Conceptele operaionale pe
care criminologia le utilizeaz n domeniul preventiv
sunt: reaciesocial, control social, modelul clasic de
prevenire (prevenire general, prevenire special),
modelulsocial de prevenire (prevenire primar,
secundar i teriar), modelul situaional de
prevenire,rspuns social, tratament, resocializare,
reintegrare social.

Teoria psihomoral
Etienne de Greef-Considera ca personalitatea
infractorului se structureaza de-a lungul unui proces
lent de degradare morala a individului, care, n final, l
conduce la comiterea actului criminal. Acest proces
este denumit proces criminogen, n evolutia caruia se
disting trei faze:
- faza asentimentului temperat (ia nastere ideea de
crima);
- faza asentimentului formulat (accepta comiterea
crimei);
- faza trecerii la act, cnd accepta eliminarea victimei
si n care individul trece printr-o starepericuloasa.

Principalul reprezentant al teoriei psihomorale este

criminologul Belgian Etienne de Greef . El consider c
structurile afective ale individului sunt determinate de
dou grupuri fundamentale deinstincte: de aprare i
de simpatie. n cursul copilriei aceste instincte se pot
altera, determinnd unsentiment de injustiie, o stare
de inhibiie i indiferen afectiv. n opinia autorului,
personalitate ainfractorului se structureaz de-a lungul
unui proces lent de degradare moral a individului,
denumit proces criminogen, care l conduce la
comiterea actului infracional. n evoluia acestui
proces se disting trei etape. n prima etap, numit de
autor faza asentimentuluitemperat, individul normal
sufer o degradare progresiv a personalitii ca
urmare a unor frustrri repetate. Convins de injustiia
mediului social n care triete, el nu mai gsete nici
o raiune pentru arespecta codul moral al acestui
mediu. n cea de-a doua etap, denumit a
asentimentului formulat, individul accept comiterea
crimei,i caut justificri, caut un mediu mai
tolerant. n cea de-a treia etap apare criza, n
decursul
creia
este
acceptat
eliminarea
victimei,ateptndu-se
ocazia
favorabil
pentru
trecerea la act. n aceast ultim faz, individul
trece
printr-ostare
psihic
periculoas,
care
prefigureaz trecerea la act.Procesul criminogen
este axat de E. de Greef pe un Eu care consimte i
tolereaz ideea crimei. Elementul de difereniere ntre
infractor i noninfractor const n faptul c infractorul
trece mai uor la comiterea actului, ntr-o situaie
favorabil. Trstura psihic fundamental care permite
trecerea la act ar fi indiferena afectiv a individului.

Teoria atavismului evolutionist

Are ca reprezentant pe italianul Cesare Lombroso si
lucrarea sa consacrata, denumita Omul delincvent.
Formuleaza ipoteza atavismului evolutionist, potrivit
careia caracterele omului primitiv si ale animalelor
inferioare pot aparea la anumiti indivizi sub forma unor
"stigmate anatomice" (malformatii ale cutiei craniene,
ale scheletului, anomalii ale nasului etc.), ipoteza pe
care o largeste ulterior incluznd si degenerescenta
datorata
epilepsiei.
Aceste
anomalii
permit
identificarea unor predispozitii pentru comiterea
crimei. Studiile de psihiatrie l conduc la concluzia unei
similitudini dintre criminalul nnascut si nebunul moral.
Lombroso a ncercat sa demonstreze ca ntre criminal
si noncriminal ar exista o diferenta de natura. El
realizeaza o tipologie a indivizilor, care cuprinde,
alaturi de criminalul nnascut, tipurile pasional,
epileptic, ocazional. Considera femeia criminal ca un
tip aparte n cadrul clasificarii mentionate. n plan
metodologic, principala eroare consta n faptul ca
Lombroso nu a folosit grupuri de control care sa ofere
suport stiintific afirmatiilor sale. Cercetarile ulterioare
de antropologie au aratat ca procesele ce caracterizau
gndirea omului primitiv nu difera radical de cele ale
omului epocii actuale.

Teoriile ereditatii, biotipurile criminale

Ereditate si mediu
Reprezentant - Charles Goring
Critica teoria lui Lombroso. Foloseste grupuri de
control n cercetarile sale si demonstreaza ca anumite
inferioritati fizice ale criminalilor sunt ereditare, iar
comportamentul social este un comportament
mostenit.
Arborele genealogic
Studiile realizate n SUA au ncercat sa demonstreze ca
n familiile ai caror ntemeietori au antecedente penale
exista un numar mai mare de infractori. Cauza
principala a criminalitatii ar fi ereditatea.
Gemenii
Au fost efectuate studii pe gemeni monozigotici si
dizigotici. S-a ncercat sa se demonstreze ca
predispozitia ereditara n comiterea actului infractional
constituie, n cazul gemenilor monozigotici, un factor
foarte puternic.
Copiii adoptati
Studiile au fost realizate n special n SUA si Suedia.
Ele au ncercat sa stabileasca anumite corelatii n
cazul copiilor adoptati, si anume sa stabileasca daca
comportamentul delincvent al unora dintre acestia
urmeaza linia de comportament a parintilor biologici

sau a parintilor adoptivi. Cauzele au fost considerate a

fi de ordin ereditar.
Biotipurile criminale
Curentul biotipologic a folosit doua tipologii cunoscute:
tipologia lui E. Kretschmer si aceea a lui W. Sheldon.
Pornind de la aceste tipologii, criminologii au ncercat
sa realizeze diferite asociatii cu criminalitatea.
Inteligenta si crima
Cercetarile au ncercat sa stabileasca o corelatie
semnificativa ntre anumite deficiente mentale si
criminalitate. Reprezentant: Goddard.
Cromozomul Y
Cercetarile au pretins ca exista o corelatie ntre
anomaliile cromozomice si criminalitate. Corelatii
semnificative apar ntre surplusul de cromozomi si
criminalitate. Studii efectuate de: Patricia Jacobs
(Anglia),
Herman
Witkin
si
Sarnof
Mednik
(Danemarca).
Criminologia si domeniul sau de cercetare: privire
istorica, originea criminologiei, evolutie: Originea
criminologiei stiinta criminologiei are origini tot att de
ndepartate ca si celelalte stiinte sociale. Criminologia,
ca stiinta, a aparut n secolul al XIX-lea, o data cu
publicarea monografiei medicului italian Cesare
Lombroso, Omul delincvent. Acesta este considerat a fi
"parintele criminologiei moderne", nsa unele opinii
mai recente considera ca stiinta criminologiei a aparut
cu un secol mai devreme, sub influenta iluminismului.
Astfel, un rol important l au lucrarile reprezentantilor
scolii clasice de drept penal Cesare Bonesana Beccaria
si Jeremy Bentham, care sunt considerati a fi si ntemeietorii criminologiei clasice, datorita noii viziuni
asupra criminologiei.
Criminologia clasica are urmatoarele trasaturi:
- centrarea studiului criminologic asupra faptei comise;

- considerarea liberului arbitru ca fundament al

oricarei actiuni umane;
- proportionalizarea pedepsei n raport cu gravitatea
faptei.
Ulterior, cercetarile privind crima, criminalul si
criminalitatea capata un caracter constant ca urmare
a influentei curentului pozitivist, a studiilor statistice
ale fenomenului, a aparitiei clinicilor de psihiatrie, a
studiilor din penitenciare asupra detinutilor. Astfel,
apare criminologia pozitivista, care se caracterizeaza
prin urmatoarele trasaturi:
- centrarea studiului criminologic asupra faptuitorului;
- determinismul ca fundament al actiunii umane;
proportionalizarea
pedepsei
functie
de
periculozitatea faptuitorului.
Reprezentanti: Cesare Lombroso, Enrico Ferri, Rafaele
Garofalo, Adolphe Quetelet, Andre-Michel Guerry etc.
Evolutia criminologiei: La sfrsitul secolului al XIXlea si nceputul secolului al XX-lea, criminologia a
aparut sub forma unor capitole n cadrul altor
discipline cum ar fi: antropologia criminala, psihologia
criminala, sociologia criminala, fara a fi o disciplina
autonoma. Pe plan international, un rol important n
dezvoltarea criminologiei l-au avut anumite organisme
care au fost create pentru cercetari n acest domeniu.
Dintre acestea amintim Societatea Internationala de
Criminologie, precum si o serie de organisme din
cadrul Organizatiei Natiunilor Unite si Consiliului
Europei
(Comisia
interguvernamentala
pentru
prevenirea criminalitatii si justitiei penale, etc.). n
Romnia a fost nfiintata Societatea Romna de
Criminologie si Criminalistica, afiliata la Societatea
Internationala de Criminologie.