1

Schizofrenia conform marelui dictionar de psihologie Larousse 2006:

In anul 80 a.c , Asclepiade din Bitinia foloseste pentru prima oara termenul
phrenitis, pe care si noi astazi il utilizam in notiunea de schizo-frenie. El fusese uitat
timp de multe secole. Terminal de frenie a fost reintrodus dupa aproape 1800 de ani de
catre belgianul Joseph Guislain (1797- 1860), reluat definitiv in anii1911 de catre Eugen
Bleuler in termenul notiune de schi-frenii. (Gavril Cornutiu, 2008 , p. 11).
In anul 1572, Williis vorbea despre strania stupiditate aparuta in adolescenta, iar
la inceputul secolului al XIX-lea Klouston vorbea despre nebunia adolescentei.
Progresiv totul a fost generat teoriile moderne, Esquirol in anul 1822, folosea etichete
precum idiotie innascuta, deosebind-o de idiotiadobandita sau accidentala. Peste 30
de ani, in anul 1952, Morel, elabora conceptul de dementia precox, sublinind de
asemena aparitia bolii la tineri. Termenii au evoluat de la stupiditate la idiotie si apoi
la dementa in timp. (cornutiu)
Ulterior a fost schizofrenia a fost descrisa si ca psihoza unica, de catre Kahlbaum
si psihiatrii germani din vremea lui. Kahlbaum publica lucrarea Gruparea bolilor
psihice, la 11 ani dupa ce Morel isi lansase conceptul, in lucrare eru desmenate pentru
prima oara diferentele dintre o boala psihica propriu-zisa si tablourile clinice succesive
din evolutia bolii. Modelul anatomo-clinic propunea gruparea cunostintelor in: debut,
simptome, evolutie si stare finala, sugerand insa si alte variate clinice
Dupa 25 de an Kraepelin (1896), reuneste catatonia (descrisa in anul 1868 de
catre Kahlbaum), hebefrenia ( descisa I nanul 1871 de catre Hecker) si dementa
paranoida in vechea notiune de dementa precox. Ca echivalent pentri Dementa precox,
Chasilin folosea in anul 1911 eticheta de psihoza discordanta.
E. Bleuler publica in anul 1911, la 15 ani dupa Kraepelin, Dementa precoce sau
grua schizofreniilor. Si defineste schizofreniile astefel :partea 1-> grupa de psihoze
care evolueaza cand cronic cand in pusee (de explicat termenul!), care pot sa se
opreasca sau sa retrocedeze in orice stadiu, dar nu permit o restituio ad intergum(de
explicat termenul jos!). partea 2-> se caracterizeaza printr-o alterare a gandirii,
afectivitatii si relatiilor cu lumea de afara, avand un aspect specific care nu apare in
alta parte. DEFINIRE VECHE ( COMPARARE CU DEFINITIA ACTUALA!!!).
si COMENTARE A DIFERENTELOR INTRE CELE 2.
Cornutiu in Breviar de psihiatrie descria sugestiv acest concept descriindu-ne
accidentul bolii care a trantit la podea vaza fragila a mintii, in care incapeau lichide toate
intelesurile lumii. Pe jos nu au ramas decat cioburi nefolositoare, iar psihiatrii trebuie sa-I
refaca vaza lipind cioburile intre ele. (CORNUTIU)
Tot Bleuler este cel care separa simptomele in primare ( unde includea: starile
confuzionale, halucinatiile, stereotipiile, semnele somatice si starile afective psihotice) si
secundare ( unde includea: disociatia gandirii, autismul, ambivalenta si delirul).
In anul 1936, H Ey, aduce o contribuitie importanta, prin folosirea unui alt criteriu
de articulare sindromologica a simptomelor, care presupunea si o viziune patog. enica si
semnaleaza doua categorii de schizofreni: cei cu simptomatologie pozitiva si cei cu
simptomatologie negativa. Insa in anul 1980 Crow propune clasificarea in schizofrenie cu
simptome pozitive si schizofrenie cu simptome negative, psihofaracologia impunand
utilizarea constanta a notiunilor prezentate.
Mayer la inceputul secolului XX, aduce un aport prin conceptia ecologica, astfel
ulterior promovandu-se ideea ca bolile psihice nu sunt entitati distincte, ci simple reactii

2
neaadecvate la solicitarile mediului, ducand la o dezadaptatare a progresiva si numind
schizofrenia parergazie. Acest model va impune in final o viziune dominant
psihologica si sociala, punand accent pe simptomatologieoadata cu DSM III.
In acelasi timp din clasificarea DSM doar aceasta boala nu are agatata eticheta de
tulburare ci se numeste simplu schizofrenie si nu schizofrenii. (cornutiu 2008).
DEF: Psihoza grava, cronica de obicei, care survine la adultul tanar, caracterizata clinic
prin semne de disociere mentala , de discordanta afectiva si de activitate deliranta
incoerenta si care duce in general la pierderea contactului cu lumea exterioara si la o
inchidere autistica.
DEF: In Franta notiunea de alterare disociativa a personalitatii ai permite lui H.
Ey sa dfineasca schizofrenia ca o psihoza cronica, o psihoza caracterizata printr-o
transformare profunda si progresiva a persoanei, ce inceteaza sa-si mai
construiasca lumea comunicand cu altul pentru a a se pierde intr-o gandire autista,
adica intr-un haos imaginar.
Trebuie sa recunoastem ca multe divegente aparente persista in definitia clinica a
schizofreniei. Acestea tin adesea de conceptii etiopatogene diferite pe care
diversele scoli psihiatrice le-au aparat pentru a oferi o explicatie a cauzelor
afectiunii.
Utilizand invatatura Freudiana, pe care i-o trasmisese asistentul sau C.G.Jung, maestrul
psihiatriei de la Zurich publica in Marele Tratat de psihiatrie al ui Alechaffenburg, celebra
sa lucrare despre Dementia Praecox, Oder die grouppe des schiophrenie 1911Dementa precoce si schizofrenia pentru ca asa cum deznaduiesc sa demonstrez, dislocatia
diveselor functii psihice este unul dintre cele mai importante caractere ale sale. Pentru
usurinta, foloseste cuvatul la singular, desi grupul cuprinde , dupa toaate aparentele, mai
multe boli.(La rousse)
Contestand notiunea de evolutie dementiala sustinuta de predecesorii sai, Bleuler
defineste grupul schizofreniilor ca un grup de psihoze a caror evolutie este fie continua,
fie fazica si care se caracterizeaza prin dislocarea functiilor psihice , apoi prin tulburari
ale asociatilor de idei, raspunzatoare de anumite anumite blocaje , si in sfarsit prin
tulburari afective insotite de discordanta si ambivalenta.
Mai tarziu Beluler va preciza aspectul strctural al schizofreniilor si va propune o dubla
dimensiune : fundamentala, negativa sau deficitara, marcata de disocierea vietii psihice si
accesorie pozitiva eliberata de dimensiunea precedenta (ce a delirului care se naste din
iluzii si halucinatii pentru a duce la haosuri delirante, fara nici o legatura logica sau
sistematizare.
DUPA BELURER schizofrenii erau impartiti in 4 categorii:
1. forma paranoida- marcata in esenta de productii delirante, vagi si incoerente;
2. catatonia, cu expresie psihomotorie;
3. hebefrenia, in care domina slabiciunea ;
4. forma simpla in care nu exista decat semne fundamentale ce evolueaza intr-un
mod minor.

3
Ulterior CORNUTIU VINE CU O ALTA CLASIFICARE.--(CARTE PAGINA 247)
Exista 3 mari categorii de teorii prin care este incercat a fi explicata cauzalitatea
schizofreniei:
1.Organogenetica
2. Psihogenetica
3. Sociogenetica.
1. In cazul celei dintai, schizofreniei I se atribuie o cauza organica, fiind considerata
o maladie somatica si in speciala cerebrala. Krapepelin si Bleuer credeau acest
lucru. Multi dintre succesorii acestora s-au straduit sa continue prin a demonstra
aceiasi teorie, astefel acumulandu-se date anatomo-patologice si biologice. Astfel
de demonstratii sunt ilustrate in lucrari scrise de histologi ca M. Klippel, sau V.
M. Buscaiano, al carui raport din 1957 facebilantul acestor date histopatologice. O
alta tehnica, menita sa sustina ipoteza celor enumerati mai sus este Imageria prin
rezonanta magnetica (I.R.M), care a vrut punerea in evidenta, in anumite cazuri de
schizofrenie, a unor schimbari structurale ale creierului destul de caracteristice
cum ar fi : marirea celui de-al trilea ventricul si a celor doua ventricule laterale,
atrofie a hipocampului. Un studiu realizat de W. Saddath (1989), aparut in New
England Journal of Medicine la 22 martie 1990, a comparat starea cerebrala a
gemenilor monozigoti (cu varste cuprinse intre 25 si 55 de ani)dintre care unul era
schizofrenic. El a putut sa confireme, la bolnavul din pereche, aceasta marire
ventriculara si unmic hipocamp anterior, in tim ce ingrupul de control de
gemeni normali (7 perechi cu rol de martor fata de 15 perechi in care un geaman
era afectat de boala), nu se evidentiau diferente semnificative. Tot in aceasta
perspectiva a fost cautata si o etiologie infectioasa, punundu-se intrebarea daca
exista vreun microb cauzator al schizofreniei. Mult timp a fost cautat acest
schiococ, iar atunci cand s-a constatat la inceputul secolului al xx-lea frecventa
tuberculozei la ascendenti si la bolnavii insisi, s-a constata ca totul era o simpla
coincidenta datorata conditiilor precare de igiena existente in perioada respectiva.
Urmatoarea incercare a constat in urmarire unui virus patogen, neurologul V.
Malis crezandu-se pentru un timp descoperitorul virusului responsabil pentru
aceasta boala. O alta sursa de cerecetare a oameniilor de stiinta au fost tulburarile
biochimice si metabolice, J. Moreau de Tours sustinea punctul sau de vedere in
cartea scrisa de el despre hasis, in ceea ce priveste teoria toxemica a alienarii
mentale, de mentionat este si evenimentul prin care H. Baruk si elevii sau au
reusit sa provoace o stare de catatonie experimentala folosind toxine
colibacilare(de explicat jos termenul!) in anul 1932.
Lantul cercetarilor au continuat orientandu-se spre studierea anumitr tulburari
metabolice, iar numeroase argumente au fost aduse in favoarea acestei supozitii
de catre Buscaiano prin raportul efectuat de acesta si prezentat la Congresul de la
Zurich (1957). S-ar fi sustinut ca sindroamele de tip schizofrenic ar fi declansate
de niste substante cu o structura aminica (de explicat termenul jos! ). S-a
demonstrat ca mescalina, dietilamina acidului lisergic , psilocibina produc
halucinatii.

4
In prezent exista un oarecare consens in ceea ce priveste tulburarea
biochimica , mai ales la nivelul neuromediatorilor sinaptici, dar problema se pune
atunci cand trebuie aflat daca factorul biologic este singurul determinant al
maladiei, ori daca rolul acestuia este de a provoca o vulnerabilitate anormala la
alti factori declansatori de ordin biologic sau psihogenetic
In ceea ce priveste ereditatea schizofreniei. A Kraepelin a reunit 34 de
studii de specialitate de la genetica pana la psihiatrie, rezumand datele
problemei:relatii genetice intre schizofrenie si psihozele infantile, aspecte
biochimice, studii parentale, cercetari imunologice, studii asupra gemenilor,
aspecte sociale si culturale ale schizofreniei, cercetari imunilogice, aceste
concluzii duc la o predispozitie la maladie.
C Schulinger a afectuat o cercetare intre anii 1962 si 1980, dorind sa
puncteze influenta ereditatii ca factor declansator al maladiei, acesta a ajuns la
concluzia ca intre borderline si schizofrenie exista o legatura, motivand aceeasta
sustiniere prin faptul ca preschizofrenicii prezinta un deficit de atentie si
afectivitate. Cercetarea a fost realizata pe un esantion de 207 schizofrenici,
comparati cu 104 copii martor, care au fost urmariri timp de mai multi ani (18
ani).
C. Schulinger a ajuns la urmatoarele concluzii Starile schizofrenice nu
corespund unui proces morbid care loveste, in plina sanatate un individ, ci ,
dimpotriva, unei situatii evoluative, ale carei prime simptome ar surveni in cursul
diverselor situatii stresante si la copiii care au prezentat atat dificultati afective n
copilarie cu mama cat si dificultati obstetricale . -articol
PSIHOGENEZA SCHIZOFRENIEI
Datele privind acest capitol sunt foarte numeroase, de aceea acestea au
fost impartite in trei mari curente: cel al psihanalizei, cel al fenomenologiei, si cel
al patologiei familiei si al tulburarilor de comunicare, pe care voi instista mai
mult.

Curentul Psihanalizei:
Calea spre cunoastere a fost deschisa de S. Freud, care dupa ce a analizat
scrierile autobiografice al presedintelui Scherber, care suferea de dementa
paranoida, a aratat ca schizofrenia corespunde unei grave regresii narcisice
fapt confirmat in vremea aceea chiar si de Carl Gustav Jung, prieten si discipol al
lui Freud, Jung venind cu o adaugire ce consta in presupunerea ca ar exista defapt
o psioza latenta, care ulterior s-ar transforma intr-o psihoza reala, scizofrenia,totul
sub influenta unor factori inconstienti.

5
Succesorii lui Freud vorbesc despre dispozitiile innascute in care
ereditatea ar putea juca un rol important. Pornind de la aceste date se vorbeste
despre prepsihoza in care se pune problema relatiei materne , natura Eului si
raporturile sale cu activitatiile instincutuale care il aslateaza si sfarsescprin a-l
invada, mecanismele de parare ale eului si raporturile sale cu activitatile
instinctuale, printre care delirul este arma prin excelenta ce neutrazileaza angoasa,
permitandu-I bolnavului sa perceapa lumea altfel decat in realitatea sa, intr-o
priectie deliranta si halucinatorie cvasipermanenta.
Curentul Fenomenologic:
E. Minkowski, in Franta se va inspira din teria acestui curent. El
preconizeaza intuitia si efortul de patrundere prin itelegerea structurii vietii
mentale care conditioneaza factorii instinctivo-afectivi. Ceea ce sustine
Minkowski este ca la schizofren apare o pierdere de contact vital cu realitatea si o
alterare a structurii existentiale mai ales pe plan temporal, timpul orpindu-se
pentru acesta definitiv.
Patologia familiala
Una din cauzele evidente ale schizofreniei. In patologia familiala se pune
accent pe studiile care vizeaza rolul familiei in aparitia, dezvoltarea si intretinerea
maladiei schizofrenice la unul sau mai multi din membrii sai. Deja psihanalisti
precum, Th. Lidz demonstarse inca din anul 1956 rolul tatalui patogen , el
reusea sa diferentieze cinci mari tipuri. De asemenea a mai observat si anumite
anomalii ale comunicarii intrafamiliale care ar putea provoca tulburari mentale
indeajuns de grave pentru a duce la o psihoza. A Green identifica de asemenea , in
teza sa, influentele patogene ale anumitor parinti care prezentau un caracter
psihotic , riscand sa provoace o psihoza amneifesta la copii lor.
Notiunea de dubla legatura introdusa de catre antropologul G. Bateson
avea sa-i convinga pe J. Weakland si D Jackson inca din anul 1960 sa urmeze
cercetarea spre afectarea comunicarii in sanul familiei si spre consecintele sale
psihopatologice asupra diversilor indivizi ai grupului familial. Acestia impreuna
cu alti adepti ai scolii Paolo Alto dezvolta o teorie de inspiratie sistematica, facand
din familie un sistem , iar din tulburarile comunicarii un factor esesntial al
patologiei acestui sistem , susceptubil de a se afla la originea schizofreniei
unuia dintre elementele acestui sistem familial , adica a unuia dintre membrii.
Notiunile de homeostazie familiala, de pseudoostilitate si pseudomutilitate
de simetrie si complementaritate au compeltata panoplia conceptuala care le
este astazi de folos tutuor terapeutilor failiali. Astfel acestia incearca sa trateze
mai putin schizofrenia unui pacient si mai mult patologia familiei sale, care s-ar
afla la originea bolii lui mentale.
Partizanii antipsihiatriei engleze au dezvoltat si ei o terapie familiala a
schizofreniei, initiatori fiind: R.D Laing si A. Esterson, punand in evidenta intr-un
studiu , realizat pe 11 familii de schizofrenici, interactiunile patogene responsabile
pentru aparitia si mentinerea bolii. Ei sustineau ca familia este o textura

6
rationala, un camp de interactiuni concrete in care infruntarile si influentele
reciproce sunt agravate in functie de proximitatea fiintelor intr-o permanenta
prezenta fata in fata, fiind vorba despre un fel de nexus familial (de tradus in
subsol!)
Chestiunea Sociogenezei Schizofreniei
Antipsihiatrii englezi pe o alta parte extind familia la tot mediul social
apropiat, determinandu-se inevitabil sa punem in cauza societatea. Th Szasz a fost
cel care a sustinut ideea cu tarie si care credea ca orice societate pentru a-si
asigura supravietuirea, are nevoie sa-si faureasca niste tapi ispasitori. Evul mediu
isi avea vrajitoarele si ereticii, noi ai avem pe bolnavii mentalEvul mediu avea
Inchizitia, noi avem Psihiatria institutionala. Dar un asemenea demers mai trebuie
si justificat ! Atunci inventam mituri , mitul vrajitoarei, mitul maladiei mentale.
In acest context schizofrenia ai apare lui Szasz ca o simpla eticheta
comoda creata de catre psihiatri pentru a justifica o continuare a practicilor lor si
cel mai riguros control al bolnavilor mental.
Multifactorialitatea cauzelor