Sunteți pe pagina 1din 24

1.

Evolutie istorica
C.S.C.E.
Ororile celui de-al doilea razboi mondial au determinat statele
lumii sa consacre o reflectie sporita cooperarii la nivel international n
domenii ct mai variate. n aceasta logica, anii '50 aveau sa aduca
mutatii importante pe scena europeana si mondiala, cooperarea dintre
state traducndu-se prin crearea unui numar important de organizatii
internationale: Consiliul Europei, Comunitatea Europeana a Carbunelui
si Otelului (CECA), Comunitatea Economica Europeana (CEE), ________________
30 Consiliul de la Praga, din 30 si 31 ianuarie 1992, a instituit totusi o
exceptie de la regula consensului, exceptie care stabileste posibilitatea ca o
decizie sa fie luata fara participarea statului vizat de respectiva decizie, atunci
cnd se constata ca acesta ncalca grav drepturile omului si libertatile
fundamentale; aceasta regula a "consensului minus unu" a fost invocata n
iulie 1992 pentru a suspenda Iugoslavia din CSCE.
Uniunea Europei Occidentale (UEO), Organizatia pentru Cooperare si
Dezvoltare Economica (OCDE).
Tot n aceasta perioada, n Europa ncepe sa cstige teren ideea
organizarii unei securitati paneuropene, prima propunere concreta n
acest sens fiind adresata de Uniunea Sovietica n 1954 (aceasta
propunea semnarea, de catre statele europene, a unui tratat si crearea
unei structuri institutionale permanente). Statele vest-europene au
respins nsa aceasta idee, iar n urma unor evenimente precum invadarea
Ungariei sau construirea Zidului Berlinului, concretizarea ei
parea tot mai putin posibila.
Destinderea din anii '60 permite fostei URSS sa avanseze noi
propuneri asupra unei viitoare conferinte a carei ncununare ar fi
trebuit sa fie adoptarea unui text cu valoare juridica, menit sa confirme
granitele existente n Europa si sa puna bazele unei cooperari
economice Est-Vest.
Dupa o perioada de rezerve, NATO si anunta, n 1969, disponibilitatea
de a participa la o astfel de conferinta, aceasta disponibilitate
fiind nsa una conditionata; astfel, Alianta cerea participarea, cu
drepturi depline, a SUA si Canadei, reconfirmarea statutului legal al
Berlinului, discutii asupra dezarmarii n Europa, includerea unui
capitol asupra drepturilor omului.
nceputul anilor '70 pare fast acestui proiect si, la 22 noiembrie
1972, ncep discutiile de la Helsinki, ncheiate pe 8 iunie 1973 si a
caror consacrare a fost facuta prin documentul intitulat Recomandarile
finale de la Helsinki (cunoscut si sub numele de The Blue Book).
Conferinta pentru Securitate si Cooperare n Europa a fost
formal deschisa pe 3 iulie 1973, lansndu-se astfel procesul Helsinki.
OSCE a aparut n anii '70, initial sub denumirea de Conferinta pentru Securitate si Cooperare n Europa
(CSCE), ntr-un moment prielnic caracterizat printr-o destindere n relatiile Est-Vest. Numai ca unii vedeau
Conferinta ca o cale pentru a depasi divizarea Europei de dupa cel de-al doilea razboi mondial, iar altii pentru a
consacra granitele postbelice.
Originile OSCE au aparut n anii 1950, odata cu ideea convocarii unei conferinte general-europene pentru
securitate. Eforturile pentru realizarea acestei idei - intensificate intr-o perioada caracterizata drept
"destindere n relatiile Est-Vest", cnd o politica de "acomodare ntre state avnd interese divergente" era
preferabila razboiului - au cuprins un proces ndelungat si complex de actiuni desfasurate n diferite foruri
sau de diferite grupuri de tari. Un rol deosebit n cadrul acestor actiuni au jucat tarile mici si mijlocii, printre
care si Romnia. Conferinta era vazuta de unii ca o cale pentru a depasi divizarea Europei rezultata dupa
cel de-al doilea razboi mondial, iar de altii - pentru a consacra status-quo-ul postbelic. Oricum, mesajul
principal al celor care au actionat pentru convocarea ei a fost "asigurarea securitatii printr-o politica de
deschidere".
Dup cel de-al doilea rzboi mondial se impunea o noua reorganizare teritorial iar idea unei Europe Unite a devenit
dintr-o soluie teoretic una din ce n ce mai concret. Discutat de secole[1] dup cel mai devastator conflict mondial
aceast idee a prins contur i chiar s-a nceput s se lucreze la Intrat n vigoare la 3 august 1949, Statutul Consiliului
Europei ofer imaginea unei Europe a pcii, nelegerii i cooperrii. Celor 10 state membre iniiale li se adaug, de-a
lungul timpului, numeroase altele, dar contextul politic face ca, patru decenii, Consiliul s rmn o organizaie vesteuropean. Dup cderea comunismului, Consiliul Europei a constituit prima structur deschis rilor Europei Centrale

i de Est nscrise pe calea reformelor democratice. Cea mai mare organizaie strict european, Consiliul Europei numr
astzi 45 de state membre contribuind astfel la crearea unui vast spaiu de securitate democratic[4].
Orice stat european poate deveni membru al Consiliului Europei, cu condiia ca el s accepte principiul preeminenei
dreptului i s garanteze principiul n virtutea cruia orice persoan aflat sub jurisdicia sa s se poat bucura de
drepturile omului i de libertile fundamentale.
punerea sa n practic.

OSCE i reconfirm opoziia unit la regimurile totalitare de toate culorile ideologice i le cere statelor membre: 1) s
continue studierea motenirii totalitare, s aduc la cunotina publicului, s dezvolte i s mbunteasc programele
educaionale privind istoria totalitarismului, drepturile omului i libertile fundamentale, pluralismul, democraia i
tolerana; 2) s sprijine organizaiile neguvernamentale care studiaz crimele regimurilor totalitare; 3) s ndeprteze
structurile i comportamentele care cosmetizeaz trecutul sau i au rdcinile n nclcarea drepturilor omului; 5)
s-i deschid arhivele politice i istorice; 6) s combat xenofobia i naionalismul agresiv i 7) s dovedeasc un mai
mare respect pentru drepturile omului, chiar i n vremuri de ameninri teroriste, criz economic, dezastre ecologice i
migraii n mas.

Acesta, incluznd 35 de state din zona europeana si euroatlantica, a


cunoscut trei momente majore:
- 3-9 iulie 1973 (Helsinki): adoptarea Recomandarilor Finale;
- 18 septembrie 1973-21 iulie 1975 (Geneva): elaborarea Actului
Final de la Helsinki;
- 30 iulie - 1 august 1975 (Helsinki): semnarea, de catre cele
35 de state membre, a Actului Final de la Helsinki.
Acesta este un document politic, nonconstrngator juridic,
avnd trei coordonate majore: aspectele politico-militare ale securitatii
(principiile care ghideaza relatiile dintre statele participante si masuri
de sporire a ncrederii n plan militar) (A se vedea, n Anexa II,
"Decalogul" de la Helsinki), cooperarea n domeniul economic,
Universitatea Spiru Haret
37
tehnico-stiintific si a mediului nconjurator si "cooperarea n domeniul
umanitar si n alte domenii" (erau vizate aici: drepturile omului, redate
prin formula "contacte umane", "informarea", "cooperarea culturala"
si "cooperarea n probleme de educatie").
Procesul de la Helsinki a reprezentat, fara ndoiala, o sansa unica
oferita statelor membre de a ramne n contact, de a avea un cod de
conduita n relatiile lor internationale, precum si un program de
cooperare pe termen lung.
Conferinta a constituit un cadru de dialog ntre "state suverane
si independente n conditiile deplinei egalitati" ntr-un moment n
care pe scena internationala se confruntau doua blocuri politice si
militare mpartasind valori diferite si a permis abordarea unui
subiect pna atunci exclus de pe agenda reuniunilor comune ale
reprezentantilor din Est si din Vest: problema drepturilor omului.
n planul securitatii, crearea CSCE a determinat reducerea
tensiunilor militare prin adoptarea masurilor de ncredere militara,
implicnd transparenta si controlul armamentelor.
Prabusirea comunismului si ncheierea "razboiului rece" au
nsemnat, pentru CSCE, asumarea unui nou tip de misiuni, legate de
aceasta data de construirea cadrului institutional democratic si
respectul drepturilor omului n fostele state comuniste. Consacrarea
noii orientari a Conferintei a constituit-o Carta de la Paris pentru o
Noua Europa, adoptata n 1990, la summit-ul sefilor de stat si de
guvern. Pornind de la premisa ca "ntreaga Europa libera este chemata
pentru un nou nceput", documentul stabilea consultari politice la
nivel de sefi de stat si de guvern din doi n doi ani, un Consiliu al
ministrilor de externe cel putin o data pe an, precum si posibilitatea

unor ntlniri periodice ntre reprezentanti ai ministerelor de externe.


Aceste ntlniri beneficiau de suportul unui aparat administrativ
permanent, incluznd un Secretariat, un Centru de Prevenire a
Conflictelor si un Oficiu pentru Alegeri Libere. n aprilie 1991 a fost
constituita Adunarea Parlamentara a OSCE.
Organizatia si dezvolta, n aceasta perioada (ntre 1989 si 1991
au loc reuniuni la Viena, Paris, Copenhaga, Moscova), dimensiunea
umana, incluznd alegeri libere, libertatea presei, protectia
minoritatilor.
n perioada 1991-1994, CSCE va fi nzestrata cu noi institutii si
structuri: Forumul pentru Cooperare n Domeniul Securitatii (Forum
for Security Cooperation), naltul Reprezentant pentru Minoritati
Universitatea Spiru Haret
38
Nationale (The High Commissionar on National Minorities), Forumul
Economic, Presedintele n exercitiu (Chairman n Office), nsarcinat
cu "coordonarea consultarilor curente n domeniile de interes ale
CSCE", Secretarul General.
Aceasta dezvoltare institutionala a transformat CSCE dintr-un
proces ntr-o organizatie, noua denumire - Organizatia pentru
Securitate si Cooperare n Europa - fiind adoptata n urma summit-ului
de la Budapesta, din 5/6 decembrie 1994, si devenind efectiva de la
1 ianuarie 1995.

Extras din document:


VOCATIA OSCE - PREVENIREA CONFLICTELOR
Dupa ncheierea perioadei de confruntare, specifica Razboiului Rece, esenta proceselor care au loc
n Europa vizeaza asigurarea securitatii democratice pe continent. n acceptia unanima a
popoarelor europene, prin securitate se ntelege relativa absenta a amenintarii. Securitatea se
bazeaza att pe stabilitatea politica, ct si pe cea militara. Stabilitatea politica presupune
inexistenta unei motivatii pentru conflict armat la nivel politic, fie pentru ca nu exista tensiuni
majore care sa conduca la o reglementare militara, fie pentru ca reglementarea pasnica a
conflictelor a devenit un model regulat si acceptat pentru relatiile internationale. Securitatea
europeana va fi cel mai bine servita daca att stabilitatea politica, ct si cea militara sunt
consolidate. Urmarind acest obiectiv major pentru linistea continentului, att de ncercat n
secolul XX, tarile europene au initiat discutii pentru crearea unui organism care sa le permita
realizarea pacii si stabilitatii.
Actuala Organizatie pentru Securitate si Cooperare n Europa (OSCE) este rezultatul asa-numitului
proces de la Helsinki care, initial, a fost de fapt un forum de dialog si negocieri multilaterale
ntre Est si Vest, sub numele de Conferinta pentru Securitate si Cooperare n Europa (CSCE).
Istoria CSCE a cunoscut doua etape. Prima ntre 1975 si 1990 care constituie si doua momente de
transformare fundamentala a acesteia : nceputul perioadei - semnarea Actului Final de la
Helsinki, consfintind functionarea CSCE ca un proces de conferinte si reuniuni periodice, si
sfrsitul acesteia prin adoptarea la Paris a Cartei pentru o noua Europa, n 1990. Conferinta la
nivel nalt de la Paris, din 19-21 noiembrie 1990, a marcat nceputul institutionalizarii CSCE, ca
urmare a necesitatii de adaptare la schimbarile petrecute n Europa si la cerintele perioadei Post
Razboi Rece.
Carta de la Paris pentru o noua Europa, semnata la nivel nalt n noiembrie 1990, a marcat un
moment crucial n istoria CSCE, care a dus la transformarea sa ntr-o organizatie internationala
institutionalizata de dialog si negocieri, cu o structura operationala. Evolutiile pe planul securitatii
europene au impus schimbari esentiale att n privinta structurii si caracterului institutional al
procesului conceput la Helsinki, ct si al rolului acesteia. Lucrarile pregatitoare si negocierile au
durat pna n decembrie 1994 cnd s-a decis schimbarea statutului si, n consecinta, a denumirii
CSCE n Organizatia pentru Securitate si Cooperare n Europa ( OSCE ). Semnificatia si impactul
sau asupra evolutiei pe continentul european sunt fara precedent, marcnd ncheierea oficiala a
Razboiului Rece. Importanta acestui eveniment istoric este consacrata si de adoptarea unor
documente de importanta majora n domeniul dezarmarii : Tratatul privind reducerea

armamentelor conventionale n Europa, Declaratia statelor membre ale NATO si ale Tratatului de
la Varsovia privind nerecurgerea la forta si la amenintarea cu forta, Acordul asupra unui pachet de
masuri de ncredere si securitate. A fost definit, de asemenea, obiectivul edificarii unei Europe a
democratiei, pacii si unitatii, prin asigurarea securitatii, dezvoltarea unei cooperari largite ntre
toate statele participante si promovarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.
n viziunea OSCE, securitatea democratica reprezinta un concept integrator care pune n evidenta
relatia dintre necesitatea de a crea un spatiu european si imperativul consolidarii ansamblului de
valori al ntregului proces de unificare a Europei, bazat pe drepturile omului, statul de drept si
pluralismul politic. n practica aceasta presupune realizarea a doua conditii:
- asigurarea securitatii democratice n toata Europa trebuie sa constituie obiectivul esential al
activitatii, de care depinde eficienta acesteia,
- securitatea democratica e n conexiune directa cu stabilitatea pe continent- afirmarea uneia
contribuie la consolidarea celeilalte.
Construirea unei Europe a democratiei, pacii si unitatii presupune ca rezultatul eforturilor si
actiunilor desfasurate n cadrul OSCE sa conduca la o asemenea situatie n care toate tarile
participante sa devina membri egali ai institutiilor si aranjamentelor existente, sa asigure o
securitate egala tuturor statelor. Iata de ce se actioneaza pentru identificarea cailor si mijloacelor
prin care principiul securitatii egale a statelor, care constituie una din liniile de forta ale Aliantei
Nord-atlantice, conferindu-i acestei organizatii coerenta necesara, sa fie extins la nivelul ntregului
continent.
Interdependenta dintre politica de securitate
si cooperare-confruntare
Realizarea securitatii si prevenirea razboaielor se pot obtine - n conceptia OSCE - pe doua cai
diferite, una bazata pe confruntare si alta bazata pe cooperare. n cadrul abordarii bazate pe
confruntare, primul mijloc (si, se poate spune, mijlocul traditional) este auto-apararea individuala
sau colectiva, ndreptata mpotriva unui agresor care provine din afara sferei proprii de interese.
Are un caracter strict de confruntare, bazndu-se fie pe aparare, n sensul traditional, fie pe
descurajare. Aliantele pentru aparare colectiva au fost ndreptate n numeroase cazuri mpotriva
unui viitor adversar, mai mult sau mai putin definit (vezi Tratatul de la Varsovia si NATO). O cale
mai sofisticata de aparare se realizeaza prin securitatea colectiva, care nu mai este ndreptata
mpotriva unui adversar identificat, ci mpotriva oricarui agresor potential din sistem.
OSCE promoveaza, nsa, cu mai multa insistenta, numai politica de securitate bazata pe
cooperare care presupune renuntarea la orice idee de a impune stabilitatea prin mijloace de
confruntare. Actiunile si obiectivele sale sunt subordonate scopului stimularii cooperarii, n
vederea prevenirii conflictelor n sfera politica si reducerii pericolului confruntarii armate. n
situatii de criza, politica de securitate bazata pe cooperare urmareste, evitarea escaladarii
conflictelor potentiale prin identificarea timpurie a acestora, promovarea deschiderii si a
transparentei. Este evident, deci, faptul ca politica de securitate bazata pe cooperare nu si
propune sa impuna nimic, ci solicita cooperarea tuturor si nu necesita nici un fel de structuri
speciale pentru luarea de decizii mpotriva unuia sau mai multor state.
Organizaia pentru Securitate i Cooperare n Europa a aprut n anii 70, iniial sub numele
de Conferina pentru Securitate i Cooperare n Europa (CSCE), ce a funcionat ca un proces de
conferine i reuniuni periodice. Adoptarea denumirii de Organizaia pentru Securitate i Cooperare n
Europa s-a hotrt n cadrul Conferinei de la Budapesta (1994). n prezent, OSCE cuprinde 56 de state,
din Europa, Asia Central i America de Nord, fiind cea mai mare organizaie regional de securitate din
lume.
Istoria CSCE se mparte n dou perioade:

ntre anii 1975-1990 (semnarea Actului Final de la Helsinki i, respectiv, a Cartei de la Paris pentru o
nou Europa), n care CSCE a funcionat ca un proces de conferine i reuniuni periodice.

Evoluiile pe planul securitii europene aprute n anii 90 au impus schimbri fundamentale att n
ceea ce privete structura i caracterul instituional al procesului nceput la Helsinki, ct i rolul acestuia.
Conferina la nivel nalt de la Budapesta, 1994, a hotrt adoptarea denumirii de Organizaie pentru
Securitate i Cooperare n Europa (OSCE).

OSCE nc se afl n faza de definire a instituiei identitaii de securitate european, bazat pe patru
elemente:

Abordarea atotcuprinztoare a securitii (militar, politic, economic i uman);

Participarea, pe baz deegalitate, a tuturor rilor membre;

Principii, norme i valori comune;

Instrumente, mecanisme i experien unic n domeniul diplomiei preventive.

Pe baza acestor elemente, OSCE acioneaz n sensul:

Consolidrii valorilor comune i al asistrii statelor membre n edificarea unor societi democratice
bazate pe statul de drept;

Prevenirii conflictelor locale, al restaurrii pcii n zona de tensiune;

Al eliminrii unor deficite reale i perceptibile de securitate;

Evitrii crerii de noi diviziuni politice, economice sau sociale, obiectiv ce se realizeaz prin
promovarea unui sistem de seuritate prin cooperare.

Proritile OSCE sunt:

Consolidarea valorilor comune i asistarea statelor membre n edificarea unor societi democratice,
civile, bazate pe statul de drept;
Prevenirea conflictelor locale, restaurarea stabilitii si pcii in zone de tensiune;
Eliminarea unor deficite reale i perceptibile de securitate i evitarea crerii de noi diviziuni politice,
economice sau sociale, obiectiv ce se realizeaz prin promovarea unui sistem de securitate prin
cooperare.

Scurt Istoric
Originile OSCE au aprut n anii 1950, odat cu ideea convocrii unei conferine general-europene pentru
securitate. Conferina era vazut de unii ca o cale pentru a depii divizarea Europei rezult dup cel de-al
doilea rzboi mondial. Mesajul principal al celor care au acionat pentru convocarea ei a fost "asigurarea
securitii printr-o politic de deschidere". Aceste eforturi au dus la convocarea, la 22 noiembrie 1972, la
Dipoli (lng Helsinki), a reprezentanilor statelor europene, SUA i Canadei, pentru consultri n vederea
pregtirii Conferinei. Consultrile multilaterale pregtitoare s-au prelungit pana la 8 iunie 1973, iar
rezultatele acestora au fost cuprinse n Recomandrile finale de la Helsinki (Cartea bleu), adoptate de ctre
minitrii de externe ai statelor participante. Acestea au stat la baza negocierilor propriu-zise ale Conferinei
pentru securitate i cooperare n Europa, conceput, iniial a se desfura n trei faze:
a.

La nivel de ministru de externe;

b.

La nivel de experi;

c.

La nivel nalt. La 18 septembrie 1973, la Geneva, experii statelor participante au nceput activitatea de
elaborare a Actului Final, care a durat pn n vara anului 1975.

La 1 august 1975, la Helsinki, a fost semnat, la nivel nalt, Actul Final al Conferinei pentru Securitate i
Cooperare n Europa. Actul Final a pus bazele viitoarei evoluii a procesului CSCE. Documentul nu conine
obligaii juridice, ci politice, mparite n trei mari categorii:

Probleme privind aspectele politico-militare ale securitii n Europa;

Cooperarea n domeniul economic, tehnico-tiinific i al mediului nconjurtor;

Cooperarea n domeniul umanitar i alte domenii.

n anii '70 i '80, asemenea reuniuni au avut loc la Belgrad (1977-1978), Madrid (1980-1983), Stockholm
(1983-1986) i Viena (1986-1989). Ele au fost marcate de evoluiile sinuoase ale climatului politic
internaional, n special de confruntrile ideologice intre Est i Vest, precum i de raporturile tensionate
dintre SUA i URSS.

Carta de la Paris, semnat la nivel nalt n noiembrie 1990, a marcat un punct de cotitur n istoria CSCE
deschiznd calea transformrii sale ntr-un forum instituionalizat de dialog i negocieri, cu o structura
operaional. Fiind prima Conferin la nivel nalt dup adoptarea Actului Final de la Helsinki, Summitul CSCE de la Paris a deschis o pagina noua n raporturile dintre statele europene, punndu-se oficial capt
rzboiului rece i fiind adoptate documente de importanta major n domeniul dezarmrii - Tratatul privind
reducerea armelor convenionale n Europa, Declaraia statelor membre ale NATO i ale Tratatului de la
Varovia privind nerecurgerea la for i la ameninarea cu fora, Acordul asupra unui pachet de msuri de
cretere a ncrederii i securitii (Documentul de la Viena - 1990). Carta de la Paris pentru o nou
Europ pune bazele instituionalizrii procesului CSCE prin ntlniri regulate la nivel nalt (din doi n doi ani),
reuniuni ale minitrilor de externe i ale Comitetului nalilor Funcionari. Sunt create, totodat, Secretariatul
permanent (cu sediul la Praga), Centrul pentru Prevenirea Conflictelor (Viena) i Biroul pentru Alegeri Libere
(Varovia). A fost definit obiectivul edificrii unei Europe a democraiei, pcii i unitii, constnd
n asigurarea securitii, dezvoltarea unei cooperri largi ntre toate statele participante i
promovarea drepturilor i libertilor fundamentale ale omului.
Un nou impuls pentru aciune concertat n cadrul OSCE a fost dat de Conferina la nivel nalt de la Helsinki,
1992. Documentul adoptat cu acea ocazie - Declaraia de la Helsinki, denumita simbolic "Sfidrile
schimbrii" - conine prevederi viznd ntrirea contribuiei i rolului CSCE n asigurarea drepturilor omului,
gestionarea crizelor i tensiunilor. Documentul prevede asumarea unui rol activ al CSCE n alerta timpurie,
prevenirea conflictelor i gestionarea crizelor. Noul instrument - naltul Comisar pentru Minoriti Naionale este nsrcinat s se ocupe, intr-o faz ct mai timpurie, de tensiuni etnice care pot escalada ntr-un conflict.
Tot prin Documentul de la Helsinki, 1992, a fost creat un nou organ - Forumul de Cooperare n domeniul
Securitii, - care se ntrunete, la Viena, pentru a se consulta i negocia masuri concrete viznd ntrirea
securitii i stabilitii n regiunea euro-atlantic.
Pentru a conferi un nou impuls politic CSCE, Summit-ul de la Budapesta, 1994, a hotrt schimbarea
denumirii procesului nceput la Helsinki n Organizaia pentru Securitate i Cooperare n Europa, care a
devenit, totodat, primul instrument pentru prevenirea conflictelor i gestionarea crizelor, exprimndu-se
voina politica statelor membre de a se trimite o misiune OSCE de meninere a pcii n Nagorno-Karabah.
Tot la Budapesta a fost adoptat Codul de conduit privind aspectele militare ale securitii, coninnd
principiile care s guverneze rolul i folosirea forelor armate n societi democratice. Documentul de la
Budapesta prevedea, totodat, nceperea discuiilor n cadrul OSCE privind modelul comun i
atotcuprinztor de securitate pentru Europa secolului XXI, bazat pe principiile i angajamentele OSCE,
materializat prin adoptarea la Summit-ul de la Istambul a Cartei pentru securitate europeana.
Dup semnarea Acordurilor de pace de la Dayton, OSCE i-a asumat responsabiliti importante n
aplicarea acestora. Prin Misiunea sa din Bosnia-Herzegovina i prin alte instrumente specifice (Biroul de la
Varovia, Reprezentani personali sau speciali ai preedintelui n exerciiu s.a.), OSCE a jucat un rol
important n organizarea i desfurarea alegerilor prezideniale, parlamentare i municipale n BosniaHerzegovina, asigurarea respectrii drepturilor omului, edificarea instituiilor specifice unui stat de drept,
realizarea dezarmrii, stabilitii i securitii regionale.
n prezent, OSCE ocup un loc unic n sistemul organizaiilor internaionale. Caracteristicile principale
ale OSCE se refer la numrul de membri (toate statele spaiului euro-atlantic), abordarea atotcuprinztoare
a securitii, instrumente i mecanisme specifice pentru prevenirea conflictelor, procesul decizional, bazat
pe consens, realizat n urma consultrilor intense, dialog politic constant i deschis, normele i valorile
comune asumate de state prin documentele adoptate, precum i un sistem de contacte i cooperare cu alte
organizaii i instituii internaionale.

c)
La nivel pan european exista Organizatia pentru Securitate si Cooperare n Europa (OSCE).
Este o organizatie de securitate, reunind 55 de state cu statut deplin de la Vancouver (Canada) la Vladivostok
(Federatia Rusa) precum si parteneri de cooperare (mediteraneeni si asiatici).
OSCE a aparut n anii '70, initial sub denumirea de Conferinta pentru Securitate si Cooperare n Europa
(CSCE), ntr-un moment prielnic caracterizat printr-o destindere n relatiile Est-Vest. Numai ca unii vedeau
Conferinta ca o cale pentru a depasi divizarea Europei de dupa cel de-al doilea razboi mondial, iar altii pentru a
consacra granitele postbelice.
ntre 1973-1975, expertii statelor europene, Statelor Unite si Canadei au pregatit - prin negocieri dificile Conferinta propriu-zisa si au redactat documentul acesteia. De notat, nsa, ca negocierile au avut loc ntre cele
35 de state ca entitati distincte si nu apartinnd celor doua blocuri politico-militare, avnd aceleasi drepturi si
prerogative, indiferent de marimea si alianta din care faceau parte.
Urmare a procesului ndelungat si complex de negocieri multilaterale, la 1 august 1975, la
Helsinki, sefii de stat sau de guvern ai statelor europene (fara Albania), SUA si Canadei au semnat Actul final

al Conferintei pentru Securitate si Cooperare n Europa (CSCE). De aceea, este cunoscut ca "Actul final de
la Helsinki".
El contine urmatoarele capitole de baza:
I.
Politic si de securitate (cele zece principii ale relatiilor dintre state si unele prevederi privind
importanta si aplicarea lor, precum si masuri de ntarire a ncrederii).
II.

Cooperarea n domeniul economic si tehnico-stiintific.

III.

Cooperarea n domenii umanitare.

IV.

Actiuni de viitor (Urmarile CSCE = follw-up)

Actul Final al Conferintei s-a constituit ntr-o adevarata carta a relatiilor intereuropene, marcnd astfel
nceputul procesului edificarii securitatii si dezvoltarii cooperarii pe continentul european.
Cel de-al treilea capitol (al treilea cos) recunostea importanta respectarii drepturilor omului, ca si a liberei
circulatii a persoanelor
si ideilor ntre tarile participante la Conferinta. De aceea, se considera ca acest
capitol este cel care a favorizat, n unele tari, aparitia unor organizatii anticomuniste, precum "Carta 77" n
Cehoslovacia si a condus, n final, la prabusirea regimurilor totalitare n Europa Centrala si de Est.
Perioada post-Helsinki a fost marcata, ntre anii 1976-1989, de evolutiile sinuoase ale climatului politic
international cauzate de confruntarea ideologica ntre Est si Vest, de raporturile tensionate dintre SUA si URSS.
Ca urmare, prevederile cele mai semnificative ale Actului final au fost aplicate n mod sporadic:
negocierile pentru dezarmare au fost tergiversate de rivalitatea si suspiciunile dintre cele doua superputeri, tarile
occidentale au practicat un marcat protectionism economic, iar regimurile comuniste est-europene au nesocotit
drepturi si libertati cetatenesti fundamentale.
Aceste aspecte au marcat negativ si desfasurarea reuniunilor follow-up de la Belgrad (1977-1978),
Madrid (1980-1983) si Viena (1986-1989), unde nerespectarea unora sau altora dintre prevederile Actului final
de la Helsinki a constituit principala acuzatie care si-au adus-o reciproc grupurile de state europene.
Noul climat politic european, de dupa 1989, a creat conditiile pentru trecerea la o noua etapa de
institutionalizare si consolidare a procesului CSCE, fiind subliniata necesitatea si utilitatea continuarii,
n forme perfectionate, a cooperarii multilaterale pe continent.
Reuniunea CSCE la nivel nalt de la Paris, desfasurata n perioada 19 - 21 noiembrie 1990, a pus
capat oficial razboiului rece si a adoptat documente de importanta majora n domeniul
dezarmarii: Tratatul privind reducerea armelor conventionale n Europa, Declaratia statelor membre ale NATO
si ale Tratatului de la Varsovia privind nerecurgerea la forta si la amenintarea cu forta, Acordul asupra unui
pachet de masuri de ncredere si securitate.
Semnata cu acest prilej, "Carta de la Paris pentru o Noua Europa" schiteaza directiile principale de
dezvoltare a procesului CSCE, punnd bazele unor institutii si structuri necesare pentru ca, n noile
conditii, CSCE sa-si joace rolul sau. Au fost astfel create primele institutii permanente n istoria CSCE:
-

Secretariatul CSCE (cu sediul la Praga);

Centrul pentru Prevenirea Conflictelor (cu sediul la Viena).

n decembrie 1994, cu prilejul reuniunii la nivel nalt de la Budapesta, CSCE s-a transformat n OSCE,
stabilindu-si sediul la Viena.
OSCE a devenit primul instrument pentru prevenirea conflictelor si gestionarea crizelor, dotndu-se cu
capacitatea de a nfiinta misiuni de lunga durata n zone conflict sau potential conflictuale.
n cadrul OSCE toate deciziile se iau prin consens, adica prin absenta oricarei obiectii manifestate
expres de un stat participant.
Principalele obiective ale OSCE sunt:

Prevenirea conflictelor si gestionarea crizelor prin instrumente ale diplomatiei preventive,


mecanismul alertei timpurii si misiunilor de ancheta a reglementarii pasnice a diferendelor si
participarii la operatiuni de mentinere a pacii;

Reducerea armamentelor n Europa;

Apararea drepturilor omului;

Dezvoltarea cooperarii n economie, cultura si protectia mediului.

Organele OSCE sunt urmatoarele:


-

ntlnirile sefilor de stat sau de guverne (Summit-uri) din tarile membre, organizate din 2 n
2 ani;

Consiliul Ministrilor Afacerilor Externe se reuneste, de regula, o data pe an;

Comitetul naltilor Functionari, se reuneste la fiecare 3 luni sau mai des, n cazuri de
urgenta. Asigura gestionarea unor crize;

Consiliul Permanent al OSCE, compus din reprezentantii statelor membre si se ocupa de


activitatea politica, decizionala si operationala curenta;

Secretarul general este numit pe 3 ani;

Adunarea Parlamentara - formata din reprezentanti ai parlamentelor tarilor membre - se


reuneste o data pe an. Secretariatul international al Adunarii Parlamentare se afla la Copenhaga;

Presedintele n exercitiu - ministrul de externe al tarii care gazduieste reuniunea Consiliului


Ministerial al OSCE pe anul n curs - este investit cu responsabilitatea generala asupra activitatii
executive a OSCE.

Romnia a detinut, prin ministrul sau de externe, mandatul de Presedinte n exercitiu al OSCE n anul
2001.
-

naltul Comisar pentru Minoritati Nationale - instrument creat pentru a se ocupa de tensiuni
etnice n faza incipienta a acestora, cu potential de a se dezvolta ntr-un conflict ce poate pune
n pericol pacea, securitatea sau relatiile dintre state - are rolul de a preveni situatiile conflictuale
si de criza, identificnd solutii pentru reducerea tensiunilor;

Biroul pentru Institutii Democratice si Drepturile Omului (ODIHR), cu sediul la Varsovia este
institutia OSCE responsabila cu promovarea drepturilor omului, democratiei si statului de drept.
ODIHR are un rol important n monitorizarea alegerilor si dezvoltarea institutiilor electorale
nationale, acordnd asistenta tehnica pentru dezvoltarea institutiilor juridice, sprijinirea
organizatiilor neguvernamentale si a societatii civile, precum si pregatirea observatorilor pentru
alegeri.

n cadrul negocierilor pregatitoare organizarii si desfasurarii Conferintei pentru securitate si cooperare n


Europa, Romnia a fost, mpreuna cu alte tari mici si mijlocii, neutre si nealiniate, promotorul ferm al orientarii
democratice a procesului nceput la Helsinki. Desfasurnd o politica externa relativ independenta, Romnia
concepea securitatea europeana ca pe un sistem de angajamente clare si precise, asumate liber de catre state,
nsotite de masuri si garantii concrete, care sa le puna la adapost de folosirea fortei, sa le ofere posibilitatea de
a se dezvolta liber, conform propriilor interese, si de a stabili relatii de cooperare pe baza principiilor dreptului
international.
Romnia a fost initiatorul regulilor si normelor democratice ale procesului de la Helsinki, bazate
pe egalitatea suverana a statelor, rotatia la conducerea reuniunilor si adoptarea deciziilor prin consens.
n ceea ce priveste problemele de fond, Romnia a pus accent pe dezvoltarea si afirmarea decalogului
de principii, convenirea unor masuri de crestere a ncrederii si securitatii, a diverselor programe de cooperare
economica.
n prezent, eforturile Romniei vizeaza adaptarea OSCE la noile realitati, transformarea organizatiei ntrun instrument eficient n domeniul prevenirii conflictelor si gestionarii crizelor, ca si al promovarii securitatii prin
cooperare.

ea Europeana, a traversat dupa sfarsitul razboiului rece o criza de identitate. Prinextinderea Consiliul Europei n
zona Europei Centrale si de Est, ulterior n Caucaz, institutia de laStrasbourg a jucat un important n
democratizarea acestui spatiu. Consiliul Europei a fost folositca o avangarda pentru democratizarea statelor

care urmau sa intre n Uniunea Europeana siNATO. Extinderea NATO si a UE n Est a ridicat problema relatiei
cu Consiliul Europei. Lasummit-ul sefilor de stat si de guverne ai Consiliului Europei de la Varsovia din 16-17
mai 2005 s-a ridicat problema relatiei dintre UE si CoE. Astfel, n perspectiva realizarii Marii Europe politice,si
rolul Consiliului Europei este pus serios sub semnul ntrebarii.CSCE a aparut n contextul destinderii relatiilor
Est-Vest, ca o metoda de a nchide litigiilenesolutionate la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial. Rolul
OSCE parea sa fie important la nceputul anilor `90 n masura n care institutia pan-europeana avea potentialul
de a setransforma ntr-o organizatie dotata cu instrumente, n afara celor strict diplomatice, pentrumentinerea
pacii si securitatii n Europa. Largirea dimensiunilor ei precum si functionarea dupaprincipiul unanimitatii (deci
Federatia Rusa are drept de veto) a redus influenta internationala aacesteia.Transformarea OSCE ntr-o
institutie viabila pe termen lung este ngreunata de mai multifactori:

n domeniul drepturilor omului se afla n concurenta cu Consiliul Europei, care este o institutiecu o mai mare
traditie. Apartenenta acelorasi state la Consiliul Europei si OSCE ar putearidica problema legitimitatii existentei
a doua institutii cu misiuni n mare parte similare. OSCE
6
este avantajata n competitia cu CoE de statutul de membru al SUA, care sunt interesate degestionarea Marelui
Orient Extins si prin intermediul acestei institutii;

folosirea mijloacelor diplomatiei preventive a determinat, pana n acest moment, mai degrabamentinerea
conflictelor nghetate decat solutionarea lor. OSCE este lipsita de instrumenteleunei organizatii de aparare.
Prezenta misiunilor OSCE n zona conflictelor nghetate adeterminat scaderea ncrederii n capacitatea acestei
institutii de a asigura politici desecuritate efective. Cauza principala a slabiciunii OSCE se afla n faptul ca este o
institutiebazata de unanimitatea deciziilor. Nu s-a constituit nici o forta de mentinere a pacii submandat OSCE.

Organizarea interna a OSCE prezinta nca numeroase ambiguitati si slabiciuni. Trecerea dela statutul de state
participante la state membre ar putea creste relevanta internationala aOSCE.
5. n loc de concluzii: potentiale evolutii
A naliza principalelor organizatii si institutii internationale ne indica faptul ca putem vorbi deo inflatie a acestora,
unele dintre acestea existand n virtutea inertiei, si a dorintei birocratieidiplomatice de a se perpetua. OSCE se
afla n cautarea relevantei politice, ntr-un spatiu de laVancouver la Vladivostok. Acest spatiu este nsa prea
divers, cu surse multiple de conflict, pentrua putea fi gestionat de o singura organizatie internationala.OSCE a
urmat un proces similar cu al altor organizatii, ncercand sa se democratizeze princonstituirea unei Adunari
Parlamentare. Cautarea rolului OSCE n arhitectura de securitateeuropeana este ngreunata de avansul spre
Est a unor organizatii si institutii mult mai puternice,care au si componenta de aparare, nu doar pe cea de
securitate:

Largirea Uniunii Europene a determinat includerea n randurile sale a unor state careau folosit OSCE ca o
metoda de a se apropia de Occident, dar care acum nu mai aunevoie de un asemenea vehicul. Politica de
vecinatate a UE este un mijloc-alternativala OSCE, prin intermediul relatiilor bilaterale cu statele din Estul
Europei si bazinul MariiNegre. Simpla apartenenta la OSCE a unui stat nu poate fi de aceea o antecamera aUE,
deoarece Uniunea ncearca sa implementeze politici si mecanisme proprii, ntr-uncadru bilateral, nu multilateral;

NATO s-a extins foarte mult n ultimul deceniu, iar largirea si mai mare este privita denumerosi analisti ca un
mijloc de disolutie. De aceea, se doreste utilizareaParteneriatului pentru Pace n relatiile cu statele din zona
Caucaziana. Delocalizareaunor baze militare americane n Romania si Bulgaria este considerata, n
acestmoment, ca rezultatul unui acord ntre SUA si Federatia Rusa pentru ncetinireaextinderii NATO si n
Caucazul de Sud. De asemenea, la insistenta SUA, n cadrulnoului concept de securitate al NATO din 1999 s-a
inclus posibilitatea interventiei si nafara granitelor statelor membre. Astfel ncat gestionarea potentialelor
conflicte militaredin spatiul de la Vancouver la Vladivostok poate fi realizata prin intermediul asa-numitelor
coalitii de vointa, din randul statelor NATO (de ex. Afganistan si Irak).OSCE este importanta pentru Federatia
Rusa, deoarece este o institutie n care are dreptde veto. ntrebarea esentiala este daca existenta unor institutii
n care marile puteri au drept deveto creeaza premisele unei reorganizari pe baze multipolare a sistemului
international? Dupaparerea mea nu se va ntampla acest lucru, daca raportul de putere reala nu se schimba.Eu
cred ca trebuie sa ne moderam asteptarile din partea institutiilor internationale care sibazeaza activitatea doar
pe metoda diplomatiei preventive. OSCE nu va putea deveni o institutieconsiderata cu adevarat relevanta de
catre statele occidentale atata timp cat nici un conflict nu afost solutionat prin intermediul acesteia. Ramane de
vazut daca rolul OSCE de institutie carementine
statu-quo
-ul, prin formatele de negocieri multilaterale, n conflictele nghetate estesuficient pentru a o mentine n
functiune.Cred ca OSCE trebuie mentinuta pentru monitorizarea activitatile electorale si a celor dindomeniul
drepturilor omului, a minoritatilor n special. Problema trecerii de la nivelul democratieielectorale la democratia
functionala si statul de drept este o alta arie de actiune pentru OSCE. Deasemenea, ntarirea dialogului politic,
prevenirea rapida a conflictelor, controlul armamentelor sireconstructia institutiilor democratice sunt alte cateva
domenii n care OSCE si gaseste

7
viabilitatea. nsa cea mai buna cale de a mentine pace este perspectiva pierderii unui razboi. Iar,din pacate,
OSCE nu are legitimitatea suficienta pentru a mpiedica declansarea unor conflicte,poate doar conservarea
acestora. Cazul conflictelor nghetate Abhazia, Osetia de Sud, Nagorno-Karabah, Transnistria sunt exemple ale
esecului OSCE n solutionarea unor tensiuni locale

Obiectivele proiectului
Proiectul ce urmeaza a fi prezentat vrea sa faca cunoscuta aceasta organizatie care are un rol foarte important pe plan mondial, asigurand
securitatea si cooperarea intre state si care are o istorie ce merita aflata.
II. Prezentare generala
Organizatia pentru Securitate si Cooperare n Europa (OSCE) a aparut n anii '70, initial sub numele de Conferinta pentru Securitate si
Cooperare n Europa. Cunoscuta ulterior drept "procesul de la Helsinki", CSCE a constituit un forum de dialog si negocieri multilaterale intre Est
si Vest.
Istoria CSCE se mparte n doua perioade:
a. ntre anii 1975-1990 (semnarea Actului Final de la Helsinki si, respectiv, a Cartei de la Paris pentru o noua Europa), n care CSCE a
functionat ca un proces de conferinte si reuniuni periodice.
b. Evolutiile pe planul securitatii europene aparute n anii 90 au impus schimbari fundamentale att n ceea ce priveste structura si caracterul
institutional al procesului nceput la Helsinki, ct si rolul acestuia. Conferinta la nivel nalt de la Budapesta, 1994, a hotart adoptarea denumirii
de Organizatie pentru Securitate si Cooperare n Europa (OSCE).
n prezent, OSCE cuprinde 56 de state din zona ce se ntinde de la Vancouver pana la Vladivostok, incluznd toate statele europene, SUA,
Canada si toate republicile din fosta URSS. Toate statele membre au statut egal, iar regula de baza n adoptarea deciziilor este consensul.
OSCE, asemeni altor structuri de securitate regionala, a cunoscut transformari substantiale, ca urmare a faptului ca a devenit tot mai evident
ca nici o institutie europeana nu-si poate asuma de una singura gestionarea ntregului complex de probleme cu care se confrunta continentul.
n etapa actuala, OSCE se afla n faza de definire a identitatii de securitate europeana, bazata pe patru elemente: geopolitic, functional,
normativ si operational. Avantajele OSCE n aceasta privinta rezida in: abordarea atotcuprinzatoare a securitatii (militara, politica, economica si
umana); participarea, pe baza de egalitate, a tuturor tarilor participante; principii, norme, valori si standarde comune; instrumente, mecanisme
si experienta unica n domeniul diplomatiei preventive.
Datorita capacitatii si experientei sale unice n domeniul diplomatiei preventive, prevenirii conflictelor si gestionarii crizelor; consolidarii
respectarii drepturilor omului, a democratiei si statului de drept si promovarii tuturor aspectelor societatii civile, OSCE va continua sa joace un
rol important n promovarea unui spatiu comun de securitate. Ea va contribui la consolidarea ncrederii n domeniul militar si promovarea
securitatii prin cooperare.
III. Scurt istoric
Originile OSCE au aparut n anii 1950, odata cu ideea convocarii unei conferinte general-europene pentru securitate. Eforturile pentru realizarea
acestei idei - intensificate intr-o perioada caracterizata drept "destindere n relatiile Est-Vest", cnd o politica de "acomodare ntre state avnd
interese divergente" era preferabila razboiului - au cuprins un proces ndelungat si complex de actiuni desfasurate n diferite foruri sau de
diferite grupuri de tari. Un rol deosebit n cadrul acestor actiuni au jucat tarile mici si mijlocii, printre care si Romnia. Conferinta era vazuta de
unii ca o cale pentru a depasi divizarea Europei rezultata dupa cel de-al doilea razboi mondial, iar de altii - pentru a consacra status-quo-ul
postbelic. Oricum, mesajul principal al celor care au actionat pentru convocarea ei a fost "asigurarea securitatii printr-o politica de deschidere".
Aceste eforturi au dus la convocarea, la 22 noiembrie 1972, la Dipoli (lnga Helsinki), a reprezentantilor statelor europene, SUA si Canadei,
pentru consultari n vederea pregatirii Conferintei. Consultarile multilaterale pregatitoare s-au prelungit pana la 8 iunie 1973, iar rezultatele
acestora au fost cuprinse n Recomandarile finale de la Helsinki (Cartea bleu), adoptate de catre ministrii de externe ai statelor participante .
Acestea au stat la baza negocierilor propriu-zise ale Conferintei pentru securitate si cooperare n Europa, conceputa, initial a se desfasura n trei
faze: a) la nivel de ministru de externe; b) la nivel de experti; c) la nivel nalt. La 18 septembrie 1973, la Geneva, expertii statelor participante
au nceput activitatea de elaborare a Actului Final, care a durat pna n vara anului 1975.
La 1 august 1975, la Helsinki, a fost semnat, la nivel nalt, Actul Final al Conferintei pentru securitate si cooperare n Europa, cunoscut si sub
denumirea de acordurile de la Helsinki. Cuprinznd principiile de baza (decalogul de principii) care guverneaza relatiile dintre statele
participante si atitudinea guvernelor respective fata de cetatenii lor, precum si prevederi de cooperare n diferite domenii, Actul Final a pus
bazele viitoarei evolutii a procesului CSCE. Documentul nu contine obligatii juridice, ci politice, mpartite n trei mari categorii (cunoscute, initial,
sub denumirea de "cosuri", iar ulterior "dimensiuni"):
a. probleme privind aspectele politico-militare ale securitatii n Europa;
b. cooperarea n domeniul economic, tehnico-stiintific si al mediului nconjurator;
c. cooperarea n domeniul umanitar si alte domenii.
d. un al patrulea capitol - Urmarile CSCE - se refera la reuniuni si actiuni de continuare a procesului nceput.
In anii '70 si '80, asemenea reuniuni au avut loc la Belgrad (1977-1978), Madrid (1980-1983), Stockholm (1983-1986) si Viena (1986-1989).
Ele au fost marcate de evolutiile sinuoase ale climatului politic international, n special de confruntarile ideologice intre Est si Vest, precum si de
raporturile tensionate dintre SUA si URSS.
Carta de la Paris, semnata la nivel nalt n noiembrie 1990, a marcat un punct de cotitura n istoria CSCE deschiznd calea transformarii sale
ntr-un forum institutionalizat de dialog si negocieri, cu o structura operationala. Fiind prima Conferinta la nivel nalt dupa adoptarea Actului
Final de la Helsinki, Summit-ul CSCE de la Paris a deschis o pagina noua n raporturile dintre statele europene, punndu-se oficial capat
razboiului rece si fiind adoptate documente de importanta majora n domeniul dezarmarii - Tratatul privind reducerea armelor conventionale n
Europa, Declaratia statelor membre ale NATO si ale Tratatului de la Varsovia privind nerecurgerea la forta si la amenintarea cu forta, Acordul
asupra unui pachet de masuri de crestere a ncrederii si securitatii (Documentul de la Viena - 1990). Carta de la Paris pentru o noua Europa
pune bazele institutionalizarii procesului CSCE prin ntlniri regulate la nivel nalt (din doi n doi ani), reuniuni ale ministrilor de externe si ale
Comitetului naltilor Functionari. Sunt create, totodata, Secretariatul permanent (cu sediul la Praga), Centrul pentru Prevenirea Conflictelor
(Viena) si Biroul pentru Alegeri Libere (Varsovia). A fost definit obiectivul edificarii unei Europe a democratiei, pacii si unitatii, constnd n
asigurarea securitatii, dezvoltarea unei cooperari largi ntre toate statele participante si promovarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale
omului.
Un nou impuls pentru actiune concertata n cadrul OSCE a fost dat de Conferinta la nivel nalt de la Helsinki, 1992. Documentul adoptat cu acea
ocazie - Declaratia de la Helsinki, denumita simbolic "Sfidarile schimbarii" - contine prevederi viznd ntarirea contributiei si rolului CSCE n
asigurarea drepturilor omului, gestionarea crizelor si tensiunilor. Documentul prevede asumarea unui rol activ al CSCE n alerta timpurie,
prevenirea conflictelor si gestionarea crizelor. Noul instrument - naltul Comisar pentru Minoritati Nationale - este nsarcinat sa se ocupe, intr-o
faza ct mai timpurie, de tensiuni etnice care pot escalada ntr-un conflict. Tot prin Documentul de la Helsinki, 1992, a fost creat un nou organ Forumul de Cooperare n domeniul Securitatii, - care se ntruneste, la Viena, pentru a se consulta si negocia masuri concrete viznd ntarirea
securitatii si stabilitatii n regiunea euro-atlantica.

Astfel, O.S.C.E. ocup un loc unic n sistemul organizaiilor internaionale. Caracteristicile principale ale O.S.C.E. se
refer la numrul de membri (toate statele spaiului euro atlantic), abordarea atotcuprinztoare a securitii,
instrumente i mecanisme specifice pentru prevenirea conflictelor, procesul decizional, bazat pe consens, realizat n
urma consultrilor intense, dialog politic constant i deschis, normele i valorile comune asumate de state prin
documentele adoptate, precum i un sistem de contacte i cooperare cu alte organizaii i instituii internaionale.
OSCE este cel mai cuprinztor forum euro-atlantic de
consultare i aciune comun.
Diversitatea sa geograc se ntinde de la Vancouver
la Vladivostok i include toate republicile asiatice care odat
fceau parte din Uniunea Sovietic.
Toate statele OSCE au drepturi de participare egale, ecare voce este la fel de important ca i cealalt.
Existena unei structuri juridice exibile permite OSCE
s rspund rapid i n mod exibil la conictele care izbucnesc
i la evenimentele politice majore.

Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE)- evolutii si structura


Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE) a aparut in anii '70, initial sub numele
de Conferinta pentru Securitate si Cooperare in Europa. Cunoscuta ulterior drept 'procesul de la
Helsinki', CSCE a constituit un forum de dialog si negocieri multilaterale intre Est si Vest.
Istoria CSCE se imparte in doua perioade:
Intre anii 1975-1990 (semnarea Actului Final de la Helsinki si, respectiv, a Cartei de la Paris pentru o
noua Europa), in care CSCE a functionat ca un proces de conferinte si reuniuni periodice.
Evolutiile pe planul securitatii europene aparute in anii 90 au impus schimbari fundamentale atat in
ceea ce priveste structura si caracterul institutional al procesului inceput la Helsinki, cat si rolul
acestuia. Conferinta la nivel inalt de la Budapesta, 1994, a hotarat adoptarea denumirii de
Organizatie pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE). [1]
In prezent, OSCE cuprinde 55 de state din zona ce se intinde de la Vancouver pana la Vladivostok,
incluzand toate statele europene, SUA, Canada si toate republicile din fosta URSS Toate statele
membre au statut egal, iar regula de baza in adoptarea deciziilor este consensul.
OSCE, asemeni altor structuri de securitate regionala, a cunoscut transformari substantiale, ca
urmare a faptului ca a devenit tot mai evident ca nici o institutie europeana nu-si poate asuma de
una singura gestionarea intregului complex de probleme cu care se confrunta continentul. In etapa
actuala, OSCE se afla in faza de definire a identitatii de securitate europeana, bazata pe patru
elemente: geopolitic, functional, normativ si operational. Avantajele OSCE in aceasta privinta rezida
in: abordarea atotcuprinzatoare a securitatii (militara, politica, economica si umana); participarea,
pe baza de egalitate, a tuturor tarilor participante; principii, norme, valori si standarde comune;
instrumente, mecanisme si experienta unica in domeniul diplomatiei preventive.
Datorita capacitatii si experientei sale unice in domeniul diplomatiei preventive, prevenirii
conflictelor si gestionarii crizelor; consolidarii respectarii drepturilor omului, a democratiei si statului
de drept si promovarii tuturor aspectelor societatii civile, OSCE va continua sa joace un rol important
in promovarea unui spatiu comun de securitate. Ea va contribui la consolidarea increderii in
domeniul militar si promovarea securitatii prin cooperare.

1.Scurt istoric
Originile OSCE au aparut in anii 1950, odata cu ideea convocarii unei conferinte general-europene
pentru securitate. Eforturile pentru realizarea acestei idei - intensificate intr-o perioada
caracterizata drept 'destindere in relatiile Est-Vest', cand o politica de 'acomodare intre state avand
interese divergente' era preferabila razboiului - au cuprins un proces indelungat si complex de
actiuni desfasurate in diferite foruri sau de diferite grupuri de tari. Un rol deosebit in cadrul acestor
actiuni au jucat tarile mici si mijlocii, printre care si Romania. Conferinta era vazuta de unii ca o cale
pentru a depasi divizarea Europei rezultata dupa cel de-al doilea razboi mondial, iar de altii - pentru
a consacra status-quo-ul postbelic. Oricum, mesajul principal al celor care au actionat pentru
convocarea ei a fost 'asigurarea securitatii printr-o politica de deschidere'.
Aceste eforturi au dus la convocarea, la 22 noiembrie 1972, la Dipoli (langa Helsinki), a
reprezentantilor statelor europene, SUA si Canadei, pentru consultari in vederea pregatirii
Conferintei. Consultarile multilaterale pregatitoare s-au prelungit pana la 8 iunie 1973, iar rezultatele
acestora au fost cuprinse in Recomandarile finale de la Helsinki (Cartea bleu), adoptate de catre
ministrii de externe ai statelor participante . Acestea au stat la baza negocierilor propriu-zise ale
Conferintei pentru securitate si cooperare in Europa, conceputa, initial a se desfasura in trei faze: a)
la nivel de ministru de externe; b) la nivel de experti; c) la nivel inalt. La 18 septembrie 1973, la
Geneva, expertii statelor participante au inceput activitatea de elaborare a Actului Final, care a durat

pana in vara anului 1975.


La 1 august 1975, la Helsinki, a fost semnat, la nivel inalt, Actul Final al Conferintei pentru securitate
si cooperare in Europa, cunoscut si sub denumirea de acordurile de la Helsinki. Cuprinzand principiile
de baza (decalogul de principii) care guverneaza relatiile dintre statele participante si atitudinea
guvernelor respective fata de cetatenii lor, precum si prevederi de cooperare in diferite domenii,
Actul Final a pus bazele viitoarei evolutii a procesului CSCE. Documentul nu contine obligatii juridice,
ci politice, impartite in trei mari categorii (cunoscute, initial, sub denumirea de 'cosuri', iar ulterior
'dimensiuni'):
probleme privind aspectele politico-militare ale securitatii in Europa;
cooperarea in domeniul economic, tehnico-stiintific si al mediului inconjurator;
cooperarea in domeniul umanitar si alte domenii.
un al patrulea capitol - Urmarile CSCE - se refera la reuniuni si actiuni de continuare a procesului inceput.

In anii '70 si '80, asemenea reuniuni au avut loc la Belgrad (1977-1978), Madrid (1980-1983),
Stockholm (1983-1986) si Viena (1986-1989). Ele au fost marcate de evolutiile sinuoase ale
climatului politic international, in special de confruntarile ideologice intre Est si Vest, precum si de
raporturile tensionate dintre SUA si URSS.
Carta de la Paris, semnata la nivel inalt in noiembrie 1990, a marcat un punct de cotitura in istoria
CSCE deschizand calea transformarii sale intr-un forum institutionalizat de dialog si negocieri, cu o
structura operationala. Fiind prima Conferinta la nivel inalt dupa adoptarea Actului Final de la
Helsinki, Summit-ul CSCE de la Paris a deschis o pagina noua in raporturile dintre statele europene,
punandu-se oficial capat razboiului rece si fiind adoptate documente de importanta majora in
domeniul dezarmarii - Tratatul privind reducerea armelor conventionale in Europa, Declaratia
statelor membre ale NATO si ale Tratatului de la Varsovia privind nerecurgerea la forta si la
amenintarea cu forta, Acordul asupra unui pachet de masuri de crestere a increderii si securitatii
(Documentul de la Viena - 1990). Carta de la Paris pentru o noua Europa pune bazele
institutionalizarii procesului CSCE prin intalniri regulate la nivel inalt (din doi in doi ani), reuniuni ale
ministrilor de externe si ale Comitetului Inaltilor Functionari. Sunt create, totodata, Secretariatul
permanent (cu sediul la Praga), Centrul pentru Prevenirea Conflictelor (Viena) si Biroul pentru Alegeri
Libere (Varsovia). A fost definit obiectivul edificarii unei Europe a democratiei, pacii si unitatii,
constand in asigurarea securitatii, dezvoltarea unei cooperari largi intre toate statele participante si
promovarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.
Un nou impuls pentru actiune concertata in cadrul OSCE a fost dat de Conferinta la nivel inalt de la
Helsinki, 1992. Documentul adoptat cu acea ocazie - Declaratia de la Helsinki, denumita simbolic
'Sfidarile schimbarii' - contine prevederi vizand intarirea contributiei si rolului CSCE in asigurarea
drepturilor omului, gestionarea crizelor si tensiunilor. Documentul prevede asumarea unui rol activ al
CSCE in alerta timpurie, prevenirea conflictelor si gestionarea crizelor. Noul instrument - Inaltul
Comisar pentru Minoritati Nationale - este insarcinat sa se ocupe, intr-o faza cat mai timpurie, de
tensiuni etnice care pot escalada intr-un conflict. Tot prin Documentul de la Helsinki, 1992, a fost
creat un nou organ - Forumul de Cooperare in domeniul Securitatii, - care se intruneste, la Viena,
pentru a se consulta si negocia masuri concrete vizand intarirea securitatii si stabilitatii in regiunea
euro-atlantica.
Consiliul Ministerial al CSCE, intrunit la Stockholm, in decembrie 1992, a creat functia de Secretar
General, iar Consiliul Ministerial de la Roma, din decembrie 1993, a stabilit o structura consolidata si
unificata a Secretariatului CSCE, cu sediul la Viena. Prin crearea, in aceeasi perioada, a Comitetului
Permanent (transformat ulterior in Consiliul Permanent), au fost largite si institutionalizate

posibilitatile de dialog, consultari si decizie politica.


Pe baza hotararilor si posibilitatilor create prin Documentul de la Helsinki, 1992, CSCE si-a adaugat
un nou profil, operational, avand capacitatea de a infiinta misiuni de lunga durata pentru prevenirea
conflictelor si gestionarea crizelor in zone de conflict sau potential conflictuale.
Pentru a conferi un nou impuls politic CSCE, Summit-ul de la Budapesta, 1994, a hotarat schimbarea
denumirii procesului inceput la Helsinki in Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa, care
a devenit, totodata, primul instrument pentru prevenirea conflictelor si gestionarea crizelor,
exprimandu-se vointa politicaa statelor membre de a se trimite o misiune OSCE de mentinere a pacii
in Nagorno-Karabah. Tot la Budapesta a fost adoptat Codul de conduita privind aspectele militare ale
securitatii, continand principiile care sa guverneze rolul si folosirea fortelor armate in societati
democratice. Documentul de la Budapesta prevedea, totodata, inceperea discutiilor in cadrul OSCE
privind modelul comun si atotcuprinzator de securitate pentru Europa secolului XXI, bazat pe
principiile si angajamentele OSCE, materializat prin adoptarea la Summit-ul de la Istambul a Cartei
pentru securitate europeana.
Dupa semnarea Acordurilor de pace de la Dayton, OSCE si-a asumat responsabilitati importante in
aplicarea acestora. Prin Misiunea sa din Bosnia-Herzegovina si prin alte instrumente specifice (Biroul
de la Varsovia, Reprezentanti personali sau speciali ai presedintelui in exercitiu s.a.), OSCE a jucat un
rol important in organizarea si desfasurarea alegerilor prezidentiale, parlamentare si municipale in
Bosnia-Herzegovina, asigurarea respectarii drepturilor omului, edificarea institutiilor specifice unui
stat de drept, realizarea dezarmarii, stabilitatii si securitatii regionale.
In prezent, OSCE ocupa un loc unic in sistemul organizatiilor internationale. Caracteristicile
principale ale OSCE se refera la numarul de membri (toate statele spatiului euro-atlantic), abordarea
atotcuprinzatoare a securitatii, instrumente si mecanisme specifice pentru prevenirea conflictelor,
procesul decizional, bazat pe consens, realizat in urma consultarilor intense, dialog politic constant
si deschis, normele si valorile comune asumate de state prin documentele adoptate, precum si un
sistem de contacte si cooperare cu alte organizatii si institutii internationale.
Prioritatile OSCE sunt:
consolidarea valorilor comune si asistarea statelor membre in edificarea unor societati democratice, civile, bazate pe
statul de drept;
prevenirea conflictelor locale, restaurarea stabilitatii si pacii in zone de tensiune;
eliminarea unor deficite reale si perceptibile de securitate si evitarea crearii de noi diviziuni politice, economice sau
sociale, obiectiv ce se realizeaza prin promovarea unui sistem de securitate prin cooperare.

2.Structurile si institutiile OSCE


1. Conferinte ale sefilor de stat sau de guvern (Summit) ai statelor membre traseaza prioritatile si
liniile directoare la cel mai inalt nivel politic. Dupa stabilirea, prin Carta de la Paris, a tinerii periodice
a acestora, la fiecare doi ani, Conferintele CSCE/OSCE la nivel inalt au avut loc la Helsinki (1992),
Budapesta (1994), Lisabona (1996) si Istambul (18-19 noiembrie 1999). in prezent, aceasta
periodicitate nu mai este respectata cu rigurozitate.
2. Consiliul Ministerial, care se reuneste, de regula, o data pe an (atunci cand in anul respectiv nu
are loc Summit-ul OSCE), la nivel de ministru al afacerilor externe, este organul central de decizie si
orientare politica al OSCE. Ministrul de externe al tarii gazda a reuniunii Consiliului Ministerial detine
functia de presedinte in exercitiu al OSCE. Perioada de presedintie se incheie odata cu reuniunea
ministeriala care, de regula, are loc in luna decembrie.

3. Consiliul Superior (care a inlocuit Comitetul Inaltilor Functionari) raspunde de orientarea,


coordonarea si gestionarea tuturor activitatilor OSCE. Examineaza si stabileste politica si orientarile
bugetar-financiare. Anual, Consiliul Superior se intruneste ca Forum Economic la Praga. De notat ca
periodicitatea reuniunilor acestei structuri, de la crearea ei prin Carta de la Paris, a fost de cel putin
doua ori pe an, la care se adauga reuniuni speciale, in aplicarea mecanismului de urgenta. Ultima
reuniune a Consiliului Superior a avut loc in anul 1996 la Praga. Desi nu exista o decizie formala
privind desfiintarea acestei structuri, unele state participante considera inutila mentinerea acesteia,
datorita existentei Consiliului Permanent.
Consiliul Permanent (fostul Comitet Permanent) se ocupa de activitatea politica, decizionala si
operationala curenta a OSCE. Se intruneste la Viena, de regula, saptamanal, in sedinte plenare,
precum si ori de cate ori se considera necesar in reuniuni speciale, extraordinare sau de urgenta.
Sub egida Consiliului Permanent functioneaza diferite grupuri de lucru ad-hoc, deschise participarii
tuturor statelor membre. Pentru cresterea transparentei procesului decizional si largirea ariei de
consultari in cadrul acestuia, prin Carta asupra securitatii europene adoptata la Istanbul in 1999, a
fost creat Comitetul Pregatitor, ca structura subordonata Consiliului Permanent.
Reuniunile structurilor mentionate mai sus (in afara Summit-ului OSCE) sunt prezidate de
reprezentantii presedintiei in exercitiu. Reuniunile grupurilor de lucru pot fi prezidate si de
reprezentantii tarilor din troica OSCE, din insarcinarea presedintiei in exercitiu. Presedintia sedintelor
Summit-elor OSCE se asigura prin rotatie.
5. Forumul de Cooperare in domeniul Securitatii este parte integranta a OSCE, se intruneste
saptamanal, la Viena, pentru consultari si negocierea de masuri concrete vizand intarirea increderii,
securitatii si stabilitatii in aria euro-atlantica. Obiectivele principale ale acestui forum sunt: a)
negocieri privind controlul armamentelor si masuri de dezarmare, crestere a increderii si securitatii;
b) consultari regulate si cooperare intensa in probleme de securitate; c) reducerea, in continuare, a
riscurilor unui conflict armat. Forumul se ocupa, de asemenea, de aplicarea masurilor de crestere a
increderii si securitatii (CSBM), pregatirea seminariilor privind doctrinele militare, organizarea
reuniunilor anuale de evaluare a aplicarii angajamentelor asumate in domeniul militar, precum si
examinarea si clarificarea schimbului de informatii convenit conform masurilor de incredere. Sub
auspiciile Forumului, au loc reuniunile anuale de evaluare a aplicarii Documentului de la Viena
privind masurile de crestere a increderii si securitatii, reuniunile de evaluare a aplicarii Codului de
Conduita, ca si seminarii pe diferite teme. Forumul isi desfasoara activitatea in sedinte plenare si in
cadrul a doua grupuri de lucru.
6. Presedintele in exercitiu - ministrul de externe al tarii care gazduieste reuniunea Consiliului
Ministerial al OSCE pe anul in curs - este investit cu responsabilitatea generala asupra activitatii
executive a OSCE.
7. Secretarul general este numit de Consiliul ministerial pentru o perioada de trei ani. Avand sediul
la Viena, el actioneaza ca reprezentant al presedintelui in exercitiu si-l sprijina pe acesta in toate
activitatile vizand promovarea obiectivelor OSCE. Sarcinile Secretarului general includ, de
asemenea, gestionarea structurilor si operatiunilor OSCE. Primul Secretar general al OSCE a fost dr.
Wilhelm Hoynck (Germania), urmat de Giancarlo Aragona (Italia), iar din 1999 - Jan Kubis (Slovacia).
Secretarul general are in subordinea sa Secretariatul OSCE, cu sediul la Viena (si o unitate la Praga),
structurat pe trei departamente:
politic (probleme generale - sprijinirea activitatii presedintelui in exercitiu, pregatirea reuniunilor, contacte cu organizatii
internationale etc.);
Centrul pentru Prevenirea Conflictelor, in competenta caruia intra activitatea operationala a OSCE in domeniul prevenirii
conflictelor si gestionarii crizelor, sprijinirea activitatii misiunilor OSCE. CPC mai urmareste indeplinirea obligatiilor pe care
si le-au asumat statele in domeniul politico-militar al securitatii europene (Documentul de la Viena privind masuri de

crestere a increderii si securitatii, Codul de Conduita etc.)


Departamentul administrativ-financiar si pentru organizarea conferintelor (traduceri, documentatie, protocol).

In cadrul Secretariatului functioneaza, totodata, un Oficiu de presa al OSCE.


In cadrul Secretariatului exista, de asemenea, un Coordonator pentru activitati economice si de
mediu ale OSCE, in ale carui sarcini intra consolidarea capacitatii Consiliului Permanent si ale altor
institutii OSCE de a examina aspectele economice, sociale si de mediu ale securitatii.
8. Inaltul Comisar pentru Minoritati Nationale - instrument creat pentru a se ocupa de tensiuni etnice
in faza incipienta a acestora, cu potential de a se dezvolta intr-un conflict ce poate pune in pericol
pacea, stabilitatea sau relatiile dintre statele participante - are rolul de a preveni situatiile
conflictuale si de criza si de a identifica solutii pentru reducerea tensiunilor. Inaltul Comisar
actioneaza independent, mandatul sau contine prevederi ce-i impun pastrarea confidentialitatii
informatiilor si actiunilor sale. Inaltul Comisar, asistat de experti, elaboreaza rapoarte in legatura cu
diferite situatii sau probleme cu care a fost sesizat si formuleaza recomandari pentru partile
implicate. Aceste recomandari nu au un caracter obligatoriu. Obiectivul acestora este de a incuraja
partile in identificarea de solutii pasnice pentru solutionarea problemelor. De la 1 iulie 2001, potrivit
deciziei Consiliului Ministerial de la Viena din noiembrie 2000, ambasadorul Rolf Ekeus (Suedia) a
fost numit in aceasta functie pentru o perioada de trei ani.
9. Reprezentantul OSCE pentru libertatea presei, functie nou creata (in 1997), in care a fost numit dl.
Freimut Duve (Germania), pentru o perioada de trei ani, incepand cu 1 ianuarie 1998, mandatul sau
fiind prelungit in cadrul Consiliului Ministerial de la Viena din noiembrie 2000 si din nou in cursul
anului 2001.
10. Biroul pentru Institutii Democratice si Drepturile Omului (ODIHR), cu sediul la Varsovia este
institutia OSCE responsabila cu promovarea drepturilor omului, democratiei si a statului de drept. Se
ocupa de organizarea reuniunilor si seminariilor privind indeplinirea angajamentelor asumate in
domeniul dimensiunii umane. Directorul acestei institutii este ambasadorul Gerard Stoudman
(Elvetia). ODIHR are un rol deosebit in monitorizarea alegerilor si dezvoltarea institutiilor electorale
nationale, acordand asistenta tehnica pentru dezvoltarea institutiilor juridice, promovarea actiunii
organizatiilor neguvernamentale si a societatii civile, pregatirea observatorilor pentru alegeri si
respectarea drepturilor omului, a ziaristilor; functioneaza ca punct de contact pentru problemele
Roma si Sinti, ofera sprijin logistic pentru seminariile OSCE. in anul 1997, aceasta institutie a marcat
evolutii considerabile, definind un nou concept de functionare, prin consolidarea mijloacelor
operationale si sporirea implicarii sale in diferite actiuni ale OSCE, indeosebi in zone de tensiune, in
favoarea structurilor democratice si drepturilor omului. in anul 1999, in cadrul ODIHR a fost creat
postul de consilier pentru problemele populatiei Roma, ocupat in prezent de Nicolae Gheorghe
(Romania).
11. Misiuni ale OSCE sunt amplasate in Kosovo, Bosnia-Herzegovina, Croatia, FRI Macedonia,
Georgia, Republica Moldova, Estonia, Letonia, Armenia, Aderbaidjan, Tadjikistan si Belgrad.
Misiunile OSCE sunt unul din instrumentele OSCE pentru prevenirea conflictelor si gestionarea
crizelor.
In afara de misiuni, exista si alte activitati OSCE in domeniul prevenirii conflictelor, gestionarii
crizelor si reconstructiei post-conflict. Din diferite motive, tarile pe teritoriul carora ele se desfasoara
au evitat acceptarea denumirii de 'misiuni'. Dintre acestea, mentionam: Reprezentantul personal al
presedintelui in exercitiu si echipa sa de asistenta pentru problema din Nagorno Karabah; Grupul de
asistenta din Cecenia, Prezenta OSCE in Albania; Grupul de consultanta si monitorizare din Belarus;
Coordonatorul pentru proiectele OSCE in Ucraina.
12. Curtea de Conciliere si Arbitraj, creata conform Conventiei privind concilierea si arbitrajul in

cadrul OSCE, intrata in vigoare in decembrie 1994 (dupa depunerea instrumentelor de ratificare de
catre 12 state semnatare). in functiile Curtii intra reglementarea diferendelor ce-i sunt supuse de
catre statele semnatare ale Conventiei, prin conciliere sau arbitraj, dupa caz. Sediul Curtii este la
Geneva. Romania a semnat si ratificat aceasta Conventie.
13. OSCE este depozitarul Pactului de Stabilitate pentru Europa Centrala, initiat si promovat de
Uniunea Europeana. Totodata, OSCE joaca un rol important in exercitiul privind Pactul de Stabilitate
pentru Europa de Sud-Est. Recent, a inceput procesul de definire a dimensiunii regionale a OSCE.

3.Adunarea Parlamentara a OSCE


Adunarea Parlamentara a OSCE (AP OSCE), creata ca una din institutiile originale ale OSCE prin
Carta de la Paris din 1990, a continuat sa se dezvolte si sa-si largeasca rolul si competentele.
Secretariatul international al Adunarii Parlamentare - cu sediul la Copenhaga - colaboreaza strans cu
Secretarul general si alte institutii ale OSCE. Presedintele Adunarii Parlamentare participa in mod
regulat la reuniunile troicii OSCE si prezinta declaratii ale Adunarii in cadrul reuniunilor la nivel inalt
si ministeriale ale OSCE. Sesiunile anuale ale Adunarii parlamentare au loc in diferite capitale ale
tarilor membre. Conform unei traditii stabilite, presedintele in exercitiu al OSCE, Secretarul general,
precum si sefii diferitelor institutii si misiuni OSCE prezinta expuneri la aceste reuniuni. De
mentionat ca hotararile Adunarii Parlamentare se adopta prin vot majoritar (spre deosebire de OSCE,
a carei regula de baza este consensul) si nu sunt obligatorii pentru OSCE.
In perioada iulie 2000 - iulie 2002, functia de Presedinte al AP OSCE a fost indeplinita de domnul
Adrian Severin. La incheierea mandatului, ca o recunoastere a activitatii desfasurate in aceasta
calitate, domnului Adrian Severin i s-a conferit titlul de 'Presedinte emerit' al AP OSCE.

Relatiile OSCE cu organizatii si institutii internationale


OSCE si-a dezvoltat considerabil cooperarea cu alte organizatii internationale. Cu exceptia ONU,
aceste relatii nu au un cadru formal, derulandu-se ad-hoc.
La nivelul organismelor de conducere si al secretariatelor exista o serie de mecanisme sau forme de
consultare menite sa permita o mai buna coordonare a actiunilor sau reactiilor. Printre acestea se
numara: reuniuni trilaterale periodice OSCE - Consiliul Europei - CEE/ONU; reuniuni bilaterale OSCE Consiliul Europei; reprezentarea, pe baza de reciprocitate, la diferite reuniuni etc.
Amploarea problemelor cu care se confrunta comunitatea internationala in prevenirea conflictelor,
gestionarea crizelor si reconstructia post-conflict in zona OSCE impune tot mai mult necesitatea
conjugarii eforturilor diferitelor organisme internationale. OSCE a elaborat un cadru coerent de
actiune a 'institutiilor care se intaresc reciproc' (Mutually Reinforcing Institutions), respectiv,
Platforma de cooperare in domeniul securitatii, ca parte a Cartei de securitate europeana, adoptata
la Istanbul in noiembrie 1999.

5.Activitatea si contributia Romaniei in OSCE


Pentru Romania - tara central-europeana, care dupa cel de-al doilea razboi mondial s-a aflat in sfera
de influenta sovietica CSCE/OSCE a constituit unicul for pan-european de dialog politic, un cadru
indispensabil pentru examinarea problemelor de securitate, in conditii de egalitate cu toate celelalte
state participante. In cadrul negocierelor pregatitoare organizarii si desfasurarii Conferintei pentru
Securitate si Cooperare in Europa, Romania a fost, impreuna cu alte tari mici si mijlocii, neutre si
nealiniate, promotorul ferm al orientarii democratice al procesului inceput la Helsinki.
Desfasurand o politica externa relativ independenta, Romania concepea securitatea europeana ca
pe un sistem de angajamente clare si precise, asumate liber de catre state, insotite de masuri si
garantii concrete, care sa le puna la adapost de folosire a fortei, sa le ofere posibilitatea de a se

dezvolta liber, conform propriilor interese si de a stabili relatii de cooperare pe baza principiilor
Dreptului International.
Romania a fost initiatorul regurilor si normelor democratice ale procesului de la Helsinki, bazate pe
egalitatea suverana a statelor, rotatia la conducerea reuniunilor si adoptarea deciziilor prin consens.
In ceea ce priveste problemele de fond, Romania a pus accent pe dezvoltarea si afirmarea
principiilor, convenirea unor masuri de crestere a increderii si securitatii, a diverselor programe de
cooperare economica si asigurarea cadrului institutional pentru continuarea procesului de la
Helsinki.
In perioada anterioara prabusirii regimului comunist, pozitia promovata de Romania in cadrul CSCE
s-a caracterizat printr-un interes accentuat acordat problemelor politice militare si economice si prin
exprimarea de rezerve sau respingerea initiativelor occidentale privind dimensiunea umana a CSCE.
[2]
In aceasta perioada, avand o atitudine conservatoare, OSCE a vizat indeosebi aspectele legate de
drepturile civile si politice, libertate de constiinta si gandire, ca si de crearea unor mecanisme de
monitorizare a indeplinirii angajamentelor asumate de state in domeniul dimensiunii umane.
Dupa 1989, procesl CSCE a intrat intr-o noua etapa, caracterizata prin subscrierea tuturor statelor la
aceleasi valori democratia, statul de drept, respectarea drepturilor omului si economia de piata.
Romania a intrat in aceasta etapa prin retragerea rezervelor exprimate la Documentul Final al
Reuniunii de la Viena si prin adoptarea unei atitudini deschise, tarilor europene si euro-atlantice,
respectiv OSCE, Consiliul Europei, UE, NATO si UEO si pornind de la convingerea ca noua arhitectura
de securitate europeana trebuie conceputa ca o retea de structuri interconectate armonios,
sprijindu-se reciproc la prima reuniune a consiliului ministerial al CSCE Berlin, iunie 1991 - ,
Romania a prezentat un document reflectand aceasta conceptie de securitate si rolul care-i revine
CSCE.
In perioada care a urmat, eforturile Romaniei au vizat adaptarea OSCE la noile realitati si
transformarea organizatiei intr-un intrument util si eficient in domeniul prevenirii conflictelor si
gestionarii crizelor, ca si asigurarii unei abordari atotcuprinzatoare a securitatii prin cooperare.
Activitatea reprezentantilor sai atat la Viena, cat si in cadrul diferitelor reuniuni specializate ale
OSCE, a vizat:
afirmarea si respectarea principiilor si normelor OSCE;
adaptarea organizatiei la noile realitati, intarirea capacitatii sale de a face fata noilor riscuri si provocari;
consolidarea capacitatii operationale a OSCE, a eficientei instrumentelor si mecanismelor sale de diplomatie
preventiva, gestionarea crizelor si reconstructie post-conflict;
afirmarea conceptului atotcuprinzator de securitate prin cooperare.
definirea rolului si locului OSCE in edificarea spatiului comun de securitate, fara linii de diviziune, bazat pe
recunosterea si respectarea valorilor comune, a angajamentelor si normelor de conduita, inclusiv a dreptului fiecarui
stat participant de a-si alege liber angajamentele sale de securitate.

Romania a participat cu interes la dezbaterile privind noul model de securitate pentru Europa
secolului 21 si elaborarea, in acest cadru, a Cartei asupra securitatii europene.[3]
In decursul anilor, Romania a depus eforturi pentru folosirea potentialului OSCE in reglementarea
tensiunilor si conflictelor, manifestand un interes deosebit pentru solutionarea polica a crizei din
partea de Est a Republicii Moldova, pe baza respectarii suveranitatii si integritatii teritoriale a acestei

tari si retragerii complete a fortelor straine din regiune.


Romania s-a implicat activ in actiunile OSCE in Bosnia-Hertegovina, Albania, RF Iugoslavia, Belarus,
Kosovo, samd. O serie de reprezentanti romani au fost sau sunt membrii ai misiunilor OSCE sau au
participat ca supraveghetori la alegeri
Prin decizia adoptata la Summitul de la Istanbul (noiembrie 1999) Romania a detinut mandatul de
Presedinte in exercitiu al OSCE in anul 2001. Incepand cu 1 ianuarie 2002, presedintia organizatiei a
fost preluata de Portugalia, Pentru anul 2003 functia a fost preluata de Olanda, iar pentru 2004 si-a
prezentat candidatura Bulgaria.
Presedintele in exercitiu, in indeplinirea atributiilor sale, poate fi asistat de:
troica OSCE, formata din fostul, actualul si viitorul presedinte al OSCE (in prezent, troica OSCE este formata din
Portugalia, Olanda si Bulgaria);
grupuri ad-hoc, create pentru diferite probleme, indeosebi in domeniul prevenirii conflictelor si gestionarii crizelor;
reprezentanti personali, numiti de presedintele in exercitiu cu un mandat clar si precis, pentru a-l asista intr-o situatie
de criza sau conflict.

Concluzii
Alianta Nord-Atlantica s-a faurit, dupa semnarea Tratatului de la Washington, la 4 aprilie 1949,
ca o organizatie de cooperare si securitate colectiva.
Constituirea organelor de conducere ale organizatiei, a mecanismelor si structurilor ce ii ofera
capacitatea de actiune au evoluat, in timp, in functie de doctrinele de aparare adoptate de catre
membrii Aliantei si de situatia politica din Europa.
Concomitent cu perfectionarea relatiilor de incredere intre state, cu reducerea riscurilor si
intarirea altor structuri europene de securitate, Alianta a adoptat o noua doctrina de securitate si
participa la operatiuni de mentinere sau impunere a pacii, in zona de responsabilitate, in
conformitate cu documentele internationale adoptate de catre ONU si Consiliul de Securitate.
Pentru reducerea neincrederii si realizarea unui climat de cooperare NATO a hotarat dezbaterea
problemelor majore de interes si pentru statele din afara Aliantei in Consiliul Nord-Atlantic la care
participa si tarile interesate din fostul Tratat de la Varsovia.
In vederea perfectionarii relatiilor cu posibilii viitori membri Alianta a lansat
programul Parteneriatului pentru Pace, din iunie 1997 stabilind modalitatile de
largire, prin invitarea unor state sa adere la Tratat.
Candidatii la aderare trebuie sa indeplineasca anumite criterii si sa asigure intr-o perioada
relativ scurta de timp interoperabilitatea fortelor lor armate cu structurile NATO.
Odata cu aderarea la Tratat noii membri trebuie sa se conformeze tuturor obligatiilor ce rezulta
din acesta si din documentele, conventiile sau standardele ce statueaza normele de functionare ale
Aliantei.
Odata cu incetarea razboiului rece Romania s-a preocupat sa-si asigure securitatea intr-un
moment de mare complexitate politica, economica si militara, prin intarirea relatiilor cu Alianta si
statele membre, participand la Parteneriatul pentru Pace si in operatiunile ONU sau OSCE de
mentinere (instaurare) a pacii sau cele umanitare.
Integrarea Romaniei in NATO, OSCE si in alte structuri euroatlantice are legitimitate, se bazeaza
pe o serie de argumente politice, economice, militare, strategice, geografice, demografice si de alta
natura si este acceptata de peste 70% din populatia tarii.

Apartenenta la NATO si OSCE reprezinta garantia securitatii si stabilitatii externe, vitala pentru
asigurarea dezvoltarii prospere a tarii; confirma locul statului roman in sanul familiei occidentale;
asigura accesul la procesul de luare a deciziilor majore in planul securitatii europene si euroatlantice; da ocazia demonstrarii capacitatii de a face fata solicitarilor implicate de statutul de
membru si de a contribui la promovarea obiectivelor Aliantei.
Concomitent cu actiunile care s-au intreprins de Romania pentru aderarea la NATO se
actioneaza in prezent si pentru integrarea in celelalte structuri europene si euroatlantice de
cooperare UE, UEO, CE si pentru intarirea increderii si securitatii in cadrul OSCE. Romania considera
integrarea europeana si cea euro-atlantica drept doua componente esentiale si complementare ale
politicii sale externe, valorizate in mod egal, care converg spre acelasi obiectiv strategic si se
fundamenteaza pe acelasi set de principii democratie, libertatate, justitie si securitate.
NATO a avut intelepciunea si vointa sa se adapteze si sa se transforme intr-o Alianta a securitatii
cu noi misiuni, noi capacitati, noi membri si un nou parteneriat pentru a face fata provocarilor
mediului de securitate de dupa perioada razboiului rece. Nu se mai putea apara numai din interiorul
teritoriului propriu. De aceea Alianta nu este numai o Alianta peste granite ci peste continente.
Alianta este cea care lupta pentru securitate in Afganistan, suport pentru aliatii implicati in
stabilizarea Irak-ului si cooperare cu tarile din Orientul Mijlociu.
Provocarile noului mediu terorism, proliferare si state distruse solicita solidaritate solida. Nu
este vorba numai de momente de reculegere si respect pentru victimele bombardamentelor din
Madrid ci de momente care aduc aminte de lupta continua in care Alianta este implicata.
De acum incolo, 26 de aliati vor fi uniti in angajamentul de a-si apara securitatea si integritatea
teritoriala. Acest lucru demonstreaza ca natiunile si popoarele de peste Atlantic se pot uni atunci
cand li se da sansa sa aleaga liber iar in Europa demonstreaza ca geografia nu mai echivaleaza cu
destinul.

Bibliografi
Alexandru Werth, Un
Dup cel de-al doilea rzboi mondial se impunea o noua reorganizare teritorial iar idea unei Europe Unite a devenit
dintr-o soluie teoretic una din ce n ce mai concret. Discutat de secole[1] dup cel mai devastator conflict mondial
aceast idee a prins contur i chiar s-a nceput s se lucreze la punerea sa n practic. Un alt proiect este lansat de
Mazaryk, sub denumirea de Noua Europ. Acesta devine preedinte al Uniunii Democratice Central-Europene, creat n
SUA i care constituie o ncercare de unificare a noilor state din Europa Central. Proiectul lui Mazaryk este
esenialmente moral i politic. Acesta era convins c, dac statele i obin libertatea, toate naiunile vor forma o frie
a omului.
n opinia germanului Friederich Neumann MITTELEUROPA este soluia european pentru consolidarea pcii i crearea
unei piee comune central-europene. Tot un german contele Coudenhove Kalergi[2]propune n 1924 o Uniune PanEuropean al crei rol principal este de a asigura pacea. Uniunea ar fi fost dotat cu o structur supranaional bazat
pe arbitraj obligatoriu i cooperare multilateral. Dei perspectiva sa este, esenial, politic, dimensiunea economic nu
este ignorat, vorbindu-se despre crearea unei piee comune.
O alt propunere este fcut la sfritul anilor 20 de Aristide Briand[3]; aceasta viza ncheierea unui tratat care s
confirme uniunea moral i solidaritatea partenerilor i s propun ntlniri periodice al cror organ principal ar fi fost o
conferin european; ntre sesiuni, activitatea ar fi fost asigurat de un comitet politic.
Dup cel de-al doilea rzboi mondial se constat dou concepii diferite care se vor contura n cadrul dezbaterilor
privind organizarea Europei unite: cooperarea interguvernamental i o unificare trecnd dincolo de suveraniti o
federaie.
Astfel, la 5 mai 1949, se semneaz, la Londra, statutul primei organizaii pe de-a-ntregul european: Consiliul
Europei, expresie a cooperrii interguvernamentale.
Intrat n vigoare la 3 august 1949, Statutul Consiliului Europei ofer imaginea unei Europe a pcii, nelegerii i
cooperrii. Celor 10 state membre iniiale li se adaug, de-a lungul timpului, numeroase altele, dar contextul politic
face ca, patru decenii, Consiliul s rmn o organizaie vest-european. Dup cderea comunismului, Consiliul Europei
a constituit prima structur deschis rilor Europei Centrale i de Est nscrise pe calea reformelor democratice. Cea mai

mare organizaie strict european, Consiliul Europei numr astzi 45 de state membre contribuind astfel la crearea
unui vast spaiu de securitate democratic[4].
Orice stat european poate deveni membru al Consiliului Europei, cu condiia ca el s accepte principiul preeminenei
dreptului i s garanteze principiul n virtutea cruia orice persoan aflat sub jurisdicia sa s se poat bucura de
drepturile omului i de libertile fundamentale.
Logica i raiunea de a fi a Consiliului Europei cooperarea interguvernamental se traduc prin crearea ntre statele
membre a unei mai mari apropieri pentru salvgardarea i realizarea idealurilor i principiilor care sunt motenirea lor
comun i pentru facilitarea progresului lor economic i social (art. 1 din Statutul Consiliului Europei).
La nceputul ultimului deceniu al secolului XX, Consiliul Europei a traversat o adevrat criz de identitate. nsi
raiunea sa de a fi a fost pus sub semnul ntrebrii, ntr-o Europ n care apropierea dintre statele btrnului continent
pare s privilegieze ntlnirea lor n spaiul integrat al Comunitilor Europene. Se vorbea din ce n ce mai mult, n
acea perioad, de Europa Mare, reunind membrii Consiliului Europei, i de Europa Mic, a Comunitilor Europene. i
chiar de un Consiliu devenit un fel de ONU pentru Europa. Motivele cel mai uor de identificat n spatele acestei
formule rezid n nsi compoziia Organizaiei. Dup cum este cunoscut, n afara statelor selecionate ale C.E.E., din
Consiliul Europei fceau i fac parte i state neutre (Austria, Elveia), state ce se ntind pe dou continente (Turcia) i
state ce au aparinut fostului sistem socialist.
nceputul anilor 90 prea s construiasc, paradoxal, n locul Europei divizate, o Europ a concurenelor i a
concurenilor.
n acest context, Consiliul Europei propune o nou formul de repartizare a rspunderilor: Consiliul s rspund de
problemele privind aspectele politice (dimensiunea politic a C.S.C.E.) i de cooperarea umanitar (coul al treilea al
C.S.C.E.), Comunitilor Economice Europene s le revin dimensiunea economic (coul doi al C.S.C.E.),
iar C.S.C.E. s-i rmn rspunderea securitii europene (al doilea aspect al primului co). Rspunsul: Consiliul
Europei va rmne gardianul valorilor democraiei, formul care n noul cadru pare prea puin mulumitoare[5].
Una dintre preocuprile majore ale Consiliului Europei este i protecia minoritilor naionale. Astfel, Comitetul
Minitrilor a adoptat, n 1994, Convenia-cadru privind protecia minoritilor naionale (intrat n vigoare n 1995),
deschis spre semnare att statelor membre, ct i celor nemembre. Acest text reprezint primul instrument
multilateral, obligatoriu din punct de vedere juridic, de protecie a minoritilor naionale. Modul n care sunt respectate
obligaiile ce revin statelor este supus monitorizrii Comitetului Minitrilor, ajutat de un Comitet consultativ format din
18 experi independeni.
Sistemul de protecie pus la dispoziie de Convenia european a drepturilor omului este completat i prin adoptarea, n
1997, a Conveniei privind prevenirea torturii i a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. Obiectivul
principal al acestui document este de a asigura condiii umane de detenie pentru persoanele din nchisori, comisariate
de poliie sau instituii psihiatrice. Tot n acelai scop a fost constituit i Comitetul european pentru prevenirea torturii
(CPT), format din experi independeni.
O atenie special este acordat i democraiei la nivel local. Conferina European a Puterilor Locale, creat nc din
1957 i devenit, din 1983, Conferina Permanent a Puterilor Locale i Regionale din Europa, pentru a fi ulterior
transformat n Congres al Puterilor Locale i Regionale, precum i diferitele texte consacrate acestui domeniu (Carta
european a autonomiei locale, Convenia european privind participarea strinilor la viaa public la nivel local, Carta
european a limbilor regionale sau minoritare) sunt exemplul concret al importanei acordate democraiei locale. Din
perspectiva Consiliului Europei, una din bazele unei societi democratice este existena unei democraii locale i
regionale solide i eficace, conform principiului subsidiaritii inclus n Carta european a autonomiei locale, potrivit
cruia exercitarea autoritilor publice revine de preferin autoritilor cele mai apropiate de ceteni, innd cont de
amploarea i natura sarcinilor publice, precum i de exigenele eficienei i economiei[6].
Pentru a-i putea atinge obiectivele propuse, Consiliul este dotat cu organe care, prin activitatea lor, contribuie la
aprarea drepturilor omului i a democraiei pluraliste, la valorizarea identitii culturale europene, sprijin edificarea
noilor societi democratice i lupt mpotriva oricror forme de intoleran, xenofobie, nclcare a drepturilor
minoritilor etc.
Conform articolului 10 din Statut, organele Consiliului Europei sunt Comitetul Minitrilor i Adunarea Consultativ
(devenit, din 1974, Adunarea Parlamentar), asistate de un Secretariat.
Comitetul Minitrilor este organul decizional al Consiliului Europei. El este format din minitrii de externe ai statelor
membre (sau de un supleant al ministrului de externe), fiecare reprezentant naional dispunnd de un vot. Rolul
acestuia este triplu. Mai nti, n cadrul su, statele membre au posibilitatea de a-i exprima prin repre-zentanii lor
poziiile naionale cu privire la problemele societii europene. n al doilea rnd, el este locul de elaborare a

rspunsurilor la aceste probleme i, de asemenea, aprtor al valorilor care constituie fundamentul Consiliului Europei.
n al treilea rnd, este nsrcinat cu monitorizarea ndeplinirii angajamentelor asumate de statele membre.
Comitetul se ntrunete n cadrul a dou reuniuni anuale, dar se poate reuni i la cererea unuia dintre membrii si sau a
secretarului general (dac 2/3 din membri sunt de acord), atunci cnd se consider necesar. Reuniunea oficial dureaz
o zi; exist, de asemenea, o ntrunire a reprezentanilor permaneni i directorilor politici din ministerele afacerilor
externe.
Pentru a asigura o abordare ct mai cuprinztoare a diferitelor subiecte, fiecare ministru poate delega un reprezentant
care acioneaz n numele su n perioada dintre sesiuni. Delegaii sunt asistai de un birou, grupuri de raportori i
organisme subsidiare ad-hoc. Aceti delegai sunt, n general, reprezentanii permaneni ai statelor pe lng Consiliu.
Preedinia Comitetului Minitrilor este asigurat prin rotaie, pe o durat de 6 luni, i se schimb cu fiecare sesiune,
potrivit ordinii alfabetului englez a statelor membre.
Comitetul Minitrilor este organul competent s acioneze n numele Consiliului Europei. El examineaz, la
recomandarea Adunrii Parlamentare sau din iniiativ proprie, msurile n vederea atingerii obiectivelor Consiliului,
inclusiv elaborarea de convenii i acorduri, precum i adoptarea unor politici comune n diferite domenii. Concluziile,
comunicate statelor membre de ctre Secretarul General, pot mbrca uneori forma unor recomandri ctre guverne,
iar acestea pot fi invitate s comunice Comitetului aciunile ntreprinse de ele ca urmare a acestor recomandri. Alteori,
concluziile Comitetului pot fi exprimate sub forma unor convenii sau a unui acord, care sunt supuse ratificrii de ctre
statele membre i care angajeaz doar rile care le-au ratificat. Consiliul poate adopta, de asemenea, decizii definitive
sub forma unor rezoluii.
Activitatea Consiliului Europei privete toate domeniile de interes pentru societatea european, mai puin problemele de
aprare naional. Drepturile omului i democraia pluralist, statul de drept i securitatea ceteanului, combaterea
rasismului, xenofobiei i a into-leranei, protecia minoritilor naionale, coeziunea social i calitatea vieii, coeziunea
cultural i pluralismul cultural, cooperarea judiciar sunt tot attea centre de interes ale Consiliului Europei.
De altfel, Consiliul European este singurul organism din UE, care prin atribuiile sale poate trasa liniile directoare ctre
pasul urmtor i anume rezolvarea unei probleme care n opinia mea ine de viitorul Uniunii si anume rezolvarea
problemei naionalismului. Cnd n interiorul Uniunii Europene statele vor nceta s se ntreac, cnd naionalismul
aleilor naionali nu coincide cu cel euronaionalist apar discrepane care se ndeprteaz de unitatea dorit.
Se constat, odat cu apariia crizei i mai mult adncirea acestei probleme prin afiarea conservatorismul britanic fa
de viitorul UE, prin politicile economice unilaterale in cadrul organismului, prin discrepanele economice fa de statele
vestice i estice ale Uniunii.
ncepnd din anul 1957, Consiliul Europei a acionat n favoarea reprezentrii puterilor locale, ceea ce s-a concretizat n
crearea Conferinei Permanente a Puterilor Locale i Regionale din Europa. Importana crescnd a democraiei locale a
determinat, n 1994, transformarea acestei conferine ntr-un Congres al Autoritilor Locale i Regionale din Europa. n
1985 a fost semnat, la Strasbourg, Carta European a Autonomiei Locale, document care prezint bazele democraiei
locale, recunoate dreptul cetenilor de a participa la gestiunea afacerilor publice i precizeaz, de asemenea, limitele
autonomiei locale[7].

OSCE a decis: comunism = nazism


Nu este surprinztor c, dintre guvernele postcomuniste, cel rus nu a fcut mai nimic pentru asumarea crimelor
comunismului.
La 2 iulie, Adunarea Parlamentar a Organizaiei pentru Securitate i Cooperare n Europa (OSCE) a adoptat la Vilnius
rezoluia intitulat Reunificarea Europei divizate: promovarea Drepturilor Omului i Libertilor Civile n regiunea OSCE n
secolul XXI. Propus de delegatul Sloveniei Roberto Battelli i susinut de Vilija Aleknaite-Abramikiene, reprezentantul
Lituaniei, rezoluia marcheaz 20 de ani de la prbuirea regimurilor comuniste europene. Ea a fost adoptat cu o larg
majoritate a delegailor - 202 dintre cei 214 prezeni , n ciuda opoziiei acerbe a Rusiei. Ministerul Afacerilor Externe
rus a calificat hotrarea drept o inacceptabil ncercare de distorsionare a istoriei n scopuri politice, un pas care nu
contribuie la crearea unei atmosfere de ncredere i cooperare ntre rile membre ale OSCE. La rndul su,
Parlamentul rus vedea rezoluia OSCE drept o insult direct la memoria milioanelor de soldai rui care i-au dat
viaa pentru eliberarea Europei de sub jugul fascist.
Un alt critic a fost Michel Billout, reprezentantul Partidului Comunist Francez, pentru care rezoluia confund nazismul
cu stalinismul i lista regimurilor totalitare ar trebui s includ Frana, care n anii 30 a creat lagre de concentrare

pentru refugiaii spanioli, Statele Unite, n timpul campaniei lui McCarthy, i ntreaga cretintate, pentru ideologia sa
religioas generatoare de persecuii religioase.
Recunoscnd caracterul unic al Holocaustului, documentul OSCE observ c n secolul XX, rile europene au suferit
dou regimuri totalitare majore, cel nazist i cel stalinist, ce au dus la genocid, nclcri ale drepturilor i libertilor
omului, crime de rzboi i crime mpotriva umanitii. rile membre trebuie s condamne totalitarismul n mod clar i
neechivoc (promisiune inclus n Documentul de la Copenhaga, din 1990), deoarece cunoaterea istoriei duce la
prevenirea unor asemenea crime pe viitor, iar dezbaterile oneste i complete privind istoria faciliteaz reconcilierea
bazat pe adevr i memorie. Reamintind iniiativa Parlamentului European de a declara 23 august, cnd Pactul
Ribbentrop-Molotov a fost semnat, n 1930, drept Zi de comemorare a victimelor stalinismului i nazismului, n
memoria victimelor deportrilor i exterminrii n mas, Adunarea Parlamentar i exprim ngrijorarea profund cu
privire la glorificarea regimurilor totalitare prin organizarea de demonstraii publice de glorificare a trecutului nazist i
stalinist.
OSCE i reconfirm opoziia unit la regimurile totalitare de toate culorile ideologice i le cere statelor membre: 1) s
continue studierea motenirii totalitare, s aduc la cunotina publicului, s dezvolte i s mbunteasc programele
educaionale privind istoria totalitarismului, drepturile omului i libertile fundamentale, pluralismul, democraia i
tolerana; 2) s sprijine organizaiile neguvernamentale care studiaz crimele regimurilor totalitare; 3) s ndeprteze
structurile i comportamentele care cosmetizeaz trecutul sau i au rdcinile n nclcarea drepturilor omului; 5)
s-i deschid arhivele politice i istorice; 6) s combat xenofobia i naionalismul agresiv i 7) s dovedeasc un mai
mare respect pentru drepturile omului, chiar i n vremuri de ameninri teroriste, criz economic, dezastre ecologice i
migraii n mas.
Punnd semnul egalitii ntre comunism i nazism, ca fee ale aceluiai fenomen totalitar reprobabil, documentul OSCE
reprezint un important pas nainte pentru sprijinirea Rezoluiei Parlamentului European privind contiina Europei i
totalitarismul, care a cerut i ea deschiderea arhivelor istorice i secrete, declararea zilei de 23 august drept Zi de
comemorare a victimelor stalinismului i nazismului i adoptarea unor msuri largi de reconsiderare a trecutului
(inclusiv prin deschiderea unui centru de informare la Bruxelles). Regretabil, printre iniiatorii moiunii comune de
promovare a rezoluiei Parlamentului European, depus la sfritul lunii martie 2009, nu s-a numrat niciun
reprezentant al Romniei, n afara lui Lszl Tks, dei ri ca Polonia au fost reprezentate de cte doi semnatari. Parte
din acest efort larg de asumare a trecutului recent sunt i rapoartele naionale comisionate de Directoratul General
pentru Justiie, Libertate i Securitate al Comisiei Europene. Raportul despre Romnia, pe care am avut onoarea s-l
scriu, analizeaz asumarea trecutului fascist i comunist, discutnd n amnunt iniiativele guvernamentale i ale
societii civile, legislaia i jurisprudena din domeniu, metodele de decomunizare i mandatele instituiilor din
domeniu.
Dei delegatul lituanian Aleknaite-Abramikiene a insistat c rezoluia de condamnare a stalinismului a cutat nu s
jigneasc, ci s aduc un omagiu celor ce-au pierit n timpul i dup cel de-al doilea rzboi mondial, reacia Rusiei a fost
vehement. Stalin continu s fie considerat un adevrat erou, muli rui creditndu-l cu nfrngerea Germaniei naziste,
dei n ochii Europei de Est el este culpabil de transformarea acestor ri n satelite i susinerea unor regimuri
comuniste sngeroase, care s-au ntors mpotriva propriilor ceteni doar pentru c acetia i-au cerut drepturile.
Administraia cu care s-a nconjurat fostul preedinte Vladimir Putin, aa-numiii siloviki, se mndresc cu motenirea
cekist pe care i-au asumat-o benevol, n ciuda cruzimii notorii de care au dat dovad troicile extrajudiciare ale anilor
30. O colecie de carte tot mai abundent glorific regimul comunist i poliia sa secret, n timp ce victimele acestora
i suferinele lor sunt trecute sub tcere. n plus, Moscova a renceput organizarea unor masive parade militare, care
amintesc de cele sovietice. Nu este deci surprinztor c, dintre guvernele postcomuniste, cel rus nu a fcut mai nimic
pentru asumarea crimelor comunismului (inclusiv ale celui stalinist) i chiar a urmrit ntrirea structurilor fostului KGB
i a controlului acestora asupra procesului politic. Rusia s-a opus schirii oricror paralele ntre regimurile lui Hitler i
Stalin, ultimul chiar clasndu se pe locul trei ntr-un sondaj de opinie privind personalitatea rus cea mai remarcabil.
n nicio alt ar postcomunist ofierii secrei care au dezvluit informaii despre poliia politic nu au fost judecai i
condamnai la nchisoare, cum s-a ntmplat n Rusia. n nicio alt ar nu a mai fost lansat o campanie susinut
mpotriva falsificrilor istorice de genul celei declanate recent acolo. Anul acesta, guvernul rus a susinut o foarte
controversat lege ce pedepsete cu pn la trei ani de nchisoare reabilitarea nazismului prin negarea rolului jucat de
Uniunea Sovietic n nfrngerea lui Hitler. n plus, Decretul de nfiinare a Comisiei de combatere a ncercrilor de
falsificare a istoriei ce afecteaz interesele Rusiei, semnat de preedintele Medvedev la 5 mai 2009, promoveaz
viziunea Moscovei conform creia rolul su n al doilea rzboi mondial a fost unul eroic, date fiind costurile umane
enorme suferite de Uniunea Sovietic n vederea respingerii atacului nazist. n virtutea acelui decret, la 23 iunie
Academia Rus de tiine le-a cerut directorilor de institute de istorie i filologie s identifice falsificrile istoricoculturale n care instituiile lor au fost implicate, numele celor care le-au produs i promovat, potenialele pericole la
care acestea expun Rusia, alturi de o refutaie a fiecrei falsificri n parte. Decretul ncalc autonomia universitar i

libertatea de opinie, descurajeaz analiza imparial a trecutului recent i le cere istoricilor s produc argumentele
propriei lor condamnri publice.
Prin apelul su pentru deschiderea arhivelor, rezoluia OSCE s-a adresat n special Rusiei, ar unde arhivele sunt nc
sub cheie, situaie care-i afecteaz nu numai pe istoricii rui, ci i fostele republici sovietice. Aa cum se tie, nainte de
a se retrage la Moscova, n 1991, efectivele KGB au luat cu ele documentele cele mai importante compilate i colectate
pe teritoriul republicilor sovietice, prin aceasta negndu-le acestor ri dreptul de a-i nelege propriul trecut recent.
De la declararea independenei sale, Estonia postcomunist nu a dispus dect de fiele de catalog, nu i de dosarele
secrete la care acestea se refer. Cum fiele nu dezvluie calitatea n care persoanele menionate au interacionat cu
poliia secret, numeroi politicieni i-au susinut nevinovia (pretinznd c au fost victime, cnd, de fapt, au fost
informatori). n Lituania, arhivele din Vilnius au fost evacuate aproape n totalitate, ns nu i cele din provincie, unde
importantele colecii lsate de KGB n urma sa au ajutat la reconstituirea adevrului istoric. Dar toate rile baltice ar
beneficia de o citire mai corect a istoriei, dac arhivele sovietice din Moscova le-ar fi accesibile.
Importana rezoluiei OSCE pentru Romnia este ntreit. ntr-un gest simbolic, ziua de 23 august asociat n mentalul
colectiv romnesc cu regimul comunist va deveni o zi de comemorare a victimelor acestuia, ale cror suferine nc
sunt negate de unii comentatori. Progresele substaniale nregistrate n ultimii ani n deschiderea arhivelor trebuie
meninute pe viitor, pentru ca accesul nengrdit la documente al cercettorilor - indiferent de opiunile lor ideologice,
metodologice sau politice - s permit necesara pluralitate de vederi. Guvernul Romniei trebuie s sprijine i mai mult,
financiar i logistic, procesul de asumare a trecutului recent i instituiile neguvernamentale din domeniu. //

S-ar putea să vă placă și