Caracteristicile personalitatii anchetatorului.

Un cunoscut jurist spunea odata : pentru a multumi pe toata lumea, un anchetator

ar trebui sa aibe intelepciunea proverbiala a biblicului Solomon, rabdarea lui
Hristos, logica lui Aristotel, rigurozitatea stintifica a lui Pasteur si inventi
vitatea lui Edinson. Fara indoiala ca aceasta imagine este exagerata; nu este ma
i putin adevarat insa ca statul, opinia publica si nu in ultimul rand insusi apa
ratul de justitie formuleaza exigente atat de mari fata de anchetator, incat un
om obisnuit cu greu poate face fata tuturor acestor cerinte multiple.
Se intelege de la sine ca si munca anchetatorului prezinta o seama de aspecte ps
ihologice si ca in aceasta munca, la fel ca orice domeniu de activitate umana, e
xista si aspecte subiective, si ca personalitaatea anchetatorului, vrand nevrand
, intra in joc pe acest taram. Este curios
spune cunoscutul jurist si psiholog fr
ancez Fr.Gorphe ca rolul personalitatii anchetatorului, printr-o pudicitate juri
dica prost inteleasa, este lasata in urma, sub pretextul de a nu desconsidera ju
stitia . Psihologia insa nu se teme sa indeparteze acest val, caci aceasta indep
artare, departe de a fi in detrimentul justitiei, dimpotriva, o slujeste, deoare
ce justitia nu mai trebuie sa fie o zeita cu ochii legati .
Dar analiza psihologica in acest domeniu nu risipeste numai falsa credinta ca an
chetatorul sau judecatorul, in momentul exercitiului functiunilor lor, ar fi fii
nte supranaturale, chiar dezumanizate, analiza stiintifica demonstreaza totodata
si lipsa de temei a unor exagerari relative, care si-au facut loc in critica ju
stitiei pe versanta literaturii si care au drept tinta mai ales justitia prin ge
neralizarea unor faimoase erori judiciare.
1. Elemente subiective in actiunea umana
Elementul subiectiv
subiectiv in sens psihologic este atat de omniprezent pe toa
te taramurile vietii umane incat afecteaza si domenii de activitate stiintifica
unde ne-am astepta la orice, numai la prezenta subiectivitatii nu. Astfel, ne pu
tem referi la cunoscutul matematician G. Polza care arata ca in rezolvarea unor
probleme care pot avea mai multe cai de solutionare, alegerea de catre matematic
ian a uneia dintre ele reprezinta tocmai un element subiectiv, adica gradul de i
ncredere marita acordata anticipat solutiei alese fata de solutia respinsa.
Si daca este asa in domeniul unor realitati atat de abstracte si de despersonali
zate asa cum este matematica, nu trebuie sa surprinda faptul ca si in activitate
a judiciara, cu toate garantiile legale existente, intra totusi un anume grad de
subiectivitate. In sine, acest fapt nu este nociv si nu afecteaza in mare admin
istrarea justitiei daca reusim sa cunoastem elementele subiective, daca reusim s
a calculam ecuatia noastra personala pentru a putea proceda cu maximum de obiectiv
itate posibila.
2. Verigile muncii anchetatorului si rolul personalitatii sale
Sa urmarim acum munca anchetatorului si sa vedem unde, in care veriga a acestei
munci poate avea un rol elementul subiectiv, accentuand insa inca o data ca aces
t termen nu are nimic comun nici cu acceptia filozofica a subiectivismului si ni
ci cu acceptia cotidiana a limbajului curent care este oarecum echivalent cu par
tinire. In sens psihologic, subiectiv inseamna tot ceea ce este legat de subiect
(deci de personalitate). Subiectivul in acest sens, mai implica activitate cons
tienta, luciditate, etc. Evident ca toate aceste caracteristici apar in mod dife

rit la fiecare din noi, motiv pentru care actionam si reactionam in spatiul psih
oplogic fiecare in felul nostru.
In principal, munca anchetatorului are doua etape fundamentale:
a)
ale;

stabilirea adevarului prin administrarea probelor materiale si testimoni

b)
aprecierea in ansamblu a materialului strans, care apreciere se concreti
zeaza in concluzia anchetei.

La prima vedere, s-ar parea ca o tehnicitate solida, dublata de o armatura logic

a sanatoasa ar fi suficiente pentru a elucida toate cazurile judiciare si ca ace
ste doua instrumente
tehnica si logica
fiind total inpersonale, subiectivitatea
anchetatorului nici nu ar trebui discutata. Totusi, cum afirma belgianul Ed. Joc
ard, unul dintre fondatorii stiintei politienesti moderne intr-o ancheta logica
te ajuta doar sa nu gresesti, dar succesul anchetei este asigurat de imaginatie.
Primul contact cu cazul pe care urmeaza sa-l cerceteze anchetatorul, in fond inse
amna o trecere in revista a materialului faptic existent, a normelor, indiciilor,
documentelor. Acest material in stare naturala' este haotic, nesistematizat si la
cunar, suporta o prima ordonare provizorie pentru a stabili punctele ce urmeaza a
fi elucidate si pentru a elabora tactica cercetarii.
Dar inca din acest moment intra in joc o serie de procese psihice, toate legate
in mod firesc de personalitatea anchetatorului. Felul in care vede fiecare eleme
nt al infractiunii, modul in care apreciaza semnificatia fiecarui fapt in parte,
a fiecarei urme sau a fiecarui document, modul in care completeaza lacunele si in
tregeste prin activitatea sa mintala (ipoteza) intregul act, in ultima analiza o
glindeste calitatile perceptive, observative, imaginative si cele de gindire ale
anchetatorului. Fiecare din aceste procese psihice se desfasoara diferentiat la
diferiti anchetatori si reflecta, pe de o parte, apartenenta lui la un tip sau c
elalalt de observatie (de ex., tipul analitic sau sintetic), iar pe de alta expe
rienta anterioara stocata, si capacitatea de a valorifica aceasta experienta, va
lorificare ce se cere creatoare, considerind ca intre doua cazuri nu poate exist
a decit multa similitudine, dar nu si identitate. Aplicarea sablon a unor tehnici
sau gindirea dupa sabloane, fie ele chiar si sabloane legale, impiedica detalier
ea si analiza nuantata a cazului.
Cu drept cuvint, multi autori sustin ca munca anchetatorului se poate asemana cu
cea a cercetatorului din domeniul istoriei. Ca si acesta, anchetatorul are de rec
onstituit o realitate mai apropiata sau mai indepartata in timp, dupa urme dispa
rate, documente adesea contradictorii, deci frinturi de realitate care trebuie c
ompletate si interpretate spre a le da un sens, ca ele sa devina inteligibile. C
ompletarea lacunelor, stabilirea realitatii in pofida contradictiilor atit la ist
oric, cit si la anchetatorul penal, reclama creativitate in gindire, ceea ce, in
termenii psihologiei actuale, inseamna gindire divergenta (acest termen a fost
introdus in stiinta de J. P. Guilford, se intelege capacitatea individului de a
parasi sabloanele si solutiile-model existente si a orea o noua solutie sau o no
ua cale rationala) De nivelul acestei activitati depinde ipoteza de lucru, durata
anchetei si, in cele din urma, succesul ei.
In toate aceste operatii intervine masiv personalitatea anchetatorului. Incepind
de la primul moment al perceperii elementelor cu care va lucra (urme, indicii, do
cumente etc.), orice anchetator va sesiza diferentiat esentialul de neesential, a
daugind la realitatea obiectiva sau omitind din aceasta realitate fapte si date i
n conformitate cu tipul perceptiv, observativ si asociativ caruia ii apartine. D
in acest motiv, doi anchetatori, avind acelasi material la dispozitie, de la,, i

nceput in mod legitim pot porni pe ipoteze total diferite.

Ar fi gresit sa credem ca aceste diferente care se ivesc chiar in momentul porni
rii s-ar datora numai unor deosebiri tipologice tinind de perceptie. Diferentele
se datoresc mai ales faptului ca in orice act perceptiv intra, alaturi de element
ele informatiei actuale, si o seama de informatii stocate din trecut, reflectind
experienta anterioara a anchetatorului si, in functie de aceasta experienta, ca
urmare a unui mod specific de prelucrare a informatiei, vor aparea, totodata, s
i diferentieri de apreciere si interpretare.
Pentru psiholog, acest fapt nu este de loc iesit din comun, deoarece la omul norma
l adult nu gasim numai procese perceptive. Orice contact cu realitatea la nivel
senzorial, alaturi de receptarea de informatii, implica si o apreciere, in sensul
ca orice element perceput de noi se compara automat cu informatiile stocate ant
erior, iar in cazul activitatii de ancheta, faptele se compara automat, respectiv
se raporteaza la valorile legale-morale.
Daca acest tabel de valori legal-morale ar fi tot atat de exact pe cat de exacte
sunt, de pilda, datele unei analize chimice, desigur ca ar exista si o unanimit
ate in aprecierea faptelor care intra in incidenta normelor legale sau morale. C
um insa aceste valori se rasfrang in mod deosebit in fiecare dintre noi, mereu s
e iveste posibilitatea existentei unui joc, unei margini de toleranta care produ
ce diferente in aprecieri.