UNIVERSITATEA DE VEST TIMISOARA

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE SI PSIHOLOGIE

SPECIALIZAREA: PSIHOLOGIE
MASTER PSIHOLOGIE CLINICA SI CONSILIERE PSIHOLOGICA

Psihologia Sanatatii

Coordonator:
Prof. univ. dr. Mona Vintila

TIMISOARA
2012

Masteranda: Dane Laura

Anul: , sem. 2

Exista un moment in viata fiecarui om, cand trupul slabit fiind, lasa loc sufletului si
puterilor sale a se manifesta, indrumand omul spre o noua treapta a existentei sale, cea in viata de
dincolo.
Multi barbati, femei sau tineri care sufera de cancer sau alte boli incurabile pot trai o viata
productiva si independenta, atat in perioada in care se afla sub tratament cat si dupa aceea. Cu
toate acestea, cazul bolnavilor incurabili si in particular al celor aflati in stari terminale este cazul
persoanelor care traiesc profunde stari emotionale si de stres. Frica de moarte, schimbarile la
nivelul imaginii si a stimei de sine, intreruperea planurilor vietii, schimbarile de rol social si a
stilului de viata, sunt aspecte care pot crea stari puternice de disconfort psihologic iar in lipsa
unei atente supravegheri spirituale, depresii. Daca in faza de debut a bolii, prognosticul este de
multe ori favorabil si dezechilibrul moral usor de restabilit, in fazele acute este nevoie de o
echipa bine pregatita care sa ofere o alternativa si solutii la framantarile complexe ale celui in
suferinta.
In activitatea ei de pionierat cu oameni muribunzi, Elisabeth Kubler-Ross, medic psihiatru, a
constatat ca cei mai multi oameni aflati in stadiu terminal acceptau ocazia de a vorbi deschis
despre starea lor si erau constienti ca se afla aproape de moarte, chiar daca nu li se spusese. Dupa
discutiile cu aproximativ 500 de pacienti in stadiul terminal, Kubler-Ross (1969, 1970) a descris
cinci stadii ale procesului de impacare cu moartea:

1.

Negarea (Nu se poate sa mi se intample asta!)

Acest stadiu apare in momentul aflarii unui diagnostic nefavorabil pacientului si se

manifesta ca un mecanism defensiv de aparare. Acesta reactie permite persoanei sa minimalizeze

realitatea prin ignorare. Negarea poate avea rol protectiv in faza initiala, insa, daca aceasta
persista, poate conduce la refuzul realitatii si eventualelor tratamente in cazul in care este nevoie.

2.

Furia (De ce eu?)

Atunci cand primul stadiu nu mai poate fi mentinut, acesta este inlocuit de trairi afective

negative, ca supararea, furia, invidia si ranchiuna. In contrast cu stadiul negarii, este foarte greu
sa te descurci in fata acestui stadiu, din punct de vedere al familiei bolnavului si al personalului
medical care il ingrijeste deoarece pacientul isi exeriorizeaza, fara cenzura, sentimentele de
manie pe care le traverseaza.
3.

Negocierea
Acest stadiu implica o schimbare de tonalitate afectiva, cand bolnavul, din dorinta de a

amana inevitabilul, implora ajutorul. Bolnavul renunta la reactiile sale de furie in favoarea
adaptarii unei conduite care ar putea extinde cat mai mult perioada de timp ramasa pana la
moarte.
Din punct de vedere psihologic, promisiunile, pot fi asociate cu o vina recunoscuta tacit,
fiind asadar util sa se poarte discutii cu bolnavul si sa nu fie ignorate complet de personalul
medical.
4.

Depresia
Este o reactie obisnuita si de inteles, insotita de recunoasterea faptului ca procesul

negocierii s-a incheiat si urmeaza actul final al mortii. Ceea ce adesea au tendinta sa uite cei care
lucreaza cu pacientii aflati in stadiu terminal, este durerea sufleteasca pregatitoare pentru
separarea sa finala de aceasta lume. Pacientul este cuprins de sentimente de deznadejde si
disperare si devine izolat, retras. Solutia pentru ca acesta sa treaca mai usor prin acest stadiu nu
este sa il incurajam sa priveasca partea insorita a lucrurilor, acest fapt ar insemna sa nu ia in
calcul moartea sa iminenta.
Pacientul se afla intr-un proces de pierdere a tot ceea ce il inconjoara, ca si a tuturor celor pe
care ii iubeste. Daca este lasat sa isi exprime durerea, el va gasi mai usor o acceptare finala si va
fi recunoscator celor care vor sta alaturi de el in timpul acestui stadiu de depresie, fara a-i spune
tot timpul sa nu fie trist.

Pacientul incepe sa se pregateasca pentru marile pierderi, adoptand un gen de conduita similara
unei morti simbolice. Pe timpul manifestarii evidente a durerii sufletesti, nu este nevoie de
cuvinte, ci mai degraba de o strangere de mana sau pur si simplu o acompaniere in liniste.
5. Acceptarea/ Resemnarea
Acest ultim stadiu este aproape golit de trairi efective, bolnavul fiind secatuit de orice energie
vitala si licar de speranta. In acest stadiu pacientul isi diminueaza sfera de interes, vizitatorii nu
sunt doriti de acesta, numai are aceeasi dispozitie de vorba ca de obicei etc
Modelul lui Kubler-Ross a fost criticat si modificat de alti specialisti care lucreaza cu
muribunzi. Desi emotiile descrise de ea sunt frecvent intalnite, nu toti oamenii traverseaza toate
cele cinci stadii si nici nu le parcurg neaparat in aceeasi ordine. O persoana poate sa oscileze, de
pilda, intre furie si depresie sau sa le simta pe amandoua simultan.
Negarea este cel mai intalnit mecanism de protectie si nu este anormala sau patologica
oferind bolnavilor timp pentru a se acomoda cu situatia personala.
Nivelul suferintei psihologice depinde de capacitatea personala a fiecarui bolnav de a
face fata problemelor ce deriva din afectiunea terminala si este determinat de tipul de
personalitate al acestuia, de stres, experiente asemanatoare cu cea personala traite de prieteni sau
rude, pierderea recenta a unei persoane apropiate, probleme si obligatii familiale, probleme de
cuplu, o suferinta psihica cu istoric, precum si de consumul de alcool sau alte droguri. Acesti
factori impreuna cu cei sociali, precum lipsa suportului din partea familiei si a societatii,
scaderea veniturilor familiei si izolarea, alaturi de cei culturali ce tin de traditii si obiceiuri,
impreuna cu cei spirituali care pot fi reprezentati de lipsa religiozitatii, a credintei si a oricarui
sistem de valori, pot pune echipa de profesionisti in fata unei adevarate provocari.
Tratamentul trebuie sa fie centrat pe grija, consideratie si rabdare, ascultarea nevoilor, a
problemelor bolnavului si construirea unei punti de comunicare care sa emane incredere din
ambele parti si respect fata de persoana, ridicand barierele in abordarea oricarei teme, chiar aceea
a fricii fata de moarte si de necunoscut.

Tratamentul efectiv al suferintei psihice a pacientilor cu cancer avansat poate imbunatati

serios calitatea vietii. Tehnicile de usurare a stresului, terapia cognitiva, psihoterapia si in
cazurile care necesita acut, medicatia antidepresiva, sunt tot atata tipuri de ingrijire de care pot
aduce rezultate pozitive.
Parintii persoanelor cu cancer traiesc deseori un sentiment de esec profund in neputinta de asi ajuta fiul sau fiica, indiferent de varsta acestuia. Fratii pot trai frica pierderii celuilalt frate sau
sora si isi pot face griji cu privire la datul genetic care poate face posibila dezvoltarea unor boli
similare. Alte familii, prieteni si vecini s-ar putea sa nu stie cum sa reactioneze, ce sa spuna sau
sa faca si de aceea sa prefere a se situa undeva in afara grupului de sprijin din frica de a face un
lucru nechibzuit. Prietenii de varste apropiate cu persoana bolnava de cancer vor avea o atitudine
de respingere sau vor face un efort deosebit in pastrarea relatiei, datorita identificarii, mai mult
sau mai putin constient, cu aceasta.
In tot acest proces, echipa de ingrijire trebuie sa se asigure ca rudele bolnavului primesc
toata atentia si suportul necesar, pe tot parcursul evolutiei bolii si dupa moartea acestuia, pana la
restabilirea echilibrului in familie.

Bibliografie:

1.

Mihnea Cornel Susan Impactul psihologic al suferintelor terminale si

serviciile de ingrijiri paliative - http://www.arhiepiscopiesocial.freeservers.com/custom2.html

2.

Elisabeth Kubler-Ross, Despre moarte i a muri, Bucureti, Elena Francisc

Publishing, 2008