Sunteți pe pagina 1din 3

Povatuire despre ceea ce trebuie facut naintea examenelor

Tinnd cont de faptul ca examenele sunt momente foarte


importante pentru toti elevii caci au o nrurire deosebita asupra
viitorului acestora, vom prezenta unele sfaturi pe care parinti
duhovnicesti att din tara, ct si din Sfntul Munte Athos le dau
celor care se afla n fata sustinerii unui examen.
n primul rnd trebuie sa se spovedeasca nainte de
nceperea examenelor, iar daca primeste dezlegare de la
duhovnic sa se si mpartaseasca. De asemenea, este bine sa aiba
pomelnice la manastiri sau biserici unde se face zilnic slujba
pentru a se aduce naintea lui Dumnezeu rugaciuni pentru
ajutorul lui.
Astfel, binecunoscutul Parinte Lavrentie de la Manastirea
Frasinei sftuia ca cel care are examen sa citeasca nainte de
acesta zilnic Paraclisul Maicii Domnului, iar n timpul
examenului, daca este posibil, sa-l citeasca altcineva pentru el.
Parintele Paisie Aghioritul spunea ca exista numerosi elevi
care, desi ar putea sa faca fata cu usurinta examenelor, si
creeaza ei nsisi din pricina fricii o stare de panica si din aceasta
cauza risca sa ntmpine un esec. Pentru acestia solutia este sa-si
puna nadejdea n ajutorul lui Dumnezeu si sa se smereasca
cernd rugaciunile altora: Daca ei ar spune cu smerenie:
Rugati-va pentru mine ca sa merg bine la examen, pentru
ca singur nu cred ca o sa reusesc, dar cu rugaciunile voastre
voi ncerca, atunci, prin faptul ca se smeresc, vor primi si harul

lui Dumnezeu si iluminarea dumnezeiasca. Pe lnga aceasta,


nainte de a ncepe examenele sa se roage Sfntului lor
ocrotitor, iar acela i va ajuta potrivit cu credinta si evlavia pe
care o au.
Sfntul ocrotitor este cel al carui nume l poarta persoana
respectiva. Daca este un sfnt care are Acatist, este de foarte
mare ajutor citirea acestuia, iar pe lnga aceasta, sau daca elevul
nu are Acatistul Sfntului respectiv, se poate repeta de mai multe
ori o rugaciune scurta de felul urmator: Sfinte (numele
Sfntului ocrotitor), roaga-te lui Dumnezeu pentru mine
pacatosul (sau pacatoasa) sau Sfinte (numele Sfntului
ocrotitor), roaga-te lui Dumnezeu sa ma ajute la acest
examen sau Roaga-te lui Dumnezeu pentru mine, Sfinte
(numele Sfntului ocrotitor), caci eu cu osrdie alerg catre
tine, cel grabnic ajutator si rugator naintea lui Dumnezeu
pentru sufletul meu. Aceste rugaciuni scurte se pot alcatui de
fiecare dupa cum simte ca se potriveste mai bine sufletului sau.
Daca elevul nu are nume de sfnt, poate citi Paraclisul Maicii
Domnului sau un acatist al Maicii Domnului.
De mare ajutor pentru luminarea mintii si reusita la
examene este si Acatistul Prea Sfntului si de Viata
Facatorului Duh, Dumnezeul nostru. Unii copii sau chiar
oameni maturi nu au nici memorie buna, nici coerenta n gndire
si prin aceasta ntmpina multe greutati n viata. Aceste defecte
pot fi determinate de lipsa prezentei Duhului Sfnt n sufletul
persoanei respective, lipsa nascuta din cauza nempartasirii
acesteia cu Tainele Bisericii. Sf. Serafim de Sarov a aratat ca
dobndirea Duhului Sfnt este nsusi cel mai profund sens al
vietii, caci a dobndi Duhul Sfnt nseamna a dobndi totul,
nseamna
mplinirea
umanului,
desavrsirea.
Duhul Sfnt este Cel Care ne da toata ntelepciunea si luminarea
desavrsita a mintii noastre, de aceea este bine ca cel care nvata
pentru examene sa citeasca n fiecare zi acest acatist. De
asemenea pot sa-l citeasca si cei din familia sa, precum si cei
apropiati ai sai.

Acatistul Duhului Sfnt poate fi nsa citit nu numai


pentru ajutor la examene, ci n orice moment al vietii, caci
viata este un urcus continuu spre desavrsire, iar Cel Care ne
sfinteste este Duhul Sfnt.
n ncheierea acestui scurt ndrumar pentru reusita la
examene trebuie precizat faptul ca toate rugaciunile despre care
am vorbit nu nlocuiesc efortul personal de a nvata al elevului,
nici nu reprezinta vreo reteta miraculoasa a succesului. Prin
ele nsa cerem ajutorul Mult Milostivului Dumnezeu si daca ne
rugam cu credinta si nadejde vom primi negresit acest ajutor si
mplinirea cererilor noastre fiindca nemincinos este cel care a
zis: Cereti si vi se va da, cautati si veti afla, bateti si vi se va
deschide; caci oricine cere va primi, cel care cauta va afla si cel
care bate i se va deschide.
Rugaciune de chemare a Duhului Sfnt
mparate ceresc, Mngietorule, Duhul Adevarului, Care
pretutindenea esti si toate le mplinesti, Vistierul bunatatilor si
Datatorule de Viata, vino si te salasluieste ntru noi si ne
curateste pe noi de toata ntinaciunea si mntuieste, Bunule,
sufletele noastre.
Rugaciune catre Prea Sfntul Duh Dumnezeu a
Parintelui Sofronie
O, Duhule Sfinte, mparate vesnic, Datatorule de viata
nestricacioasa, n nesfrsita Ta milostivire pogoara-Ti privirea
asupra betesugurilor firii noastre, lumineaza-ne si sfinteste-ne.
Lumina cunostintei Tale straluceasca n inimile noastre cele
ntunecate. Si n vasele de lut ale firii noastre arata puterea Ta
cea nebiruita. Amin.