Sunteți pe pagina 1din 17

CAPITOLUL I INTRODUCERE

Definitia solului
Prin sol se intelege stratul superficial al scoartei terestre rezultat in urma
dezagregarii si alterarii rocilor sub actiunea factorilor de clima si biologici care
asigura viata organismelor.
Solul este mediul de viata al foarte multor organisme vii,
respiratia soluluischimba compozitia troposferei, umiditatea solului stabileste de
fapt compozitia chimica a apelor subterane, a riurilor, lacurilor si intr-o oarecare
masura si pe cea a oceanului planetar. Suprafata totala a fondului de uscat al
planetei este de circa 134 milioane de Km2 din care 14 milioane sunt ocupate de
ghetari. Din aceasta suprafata, cea considerata productiva este de numai 86
milioane din care terenuri agricole numai 45 (restul sunt pasuni si paduri).
Suprafata terenului agricol adica prelucrata, reprezinta numai 3% din suprafata
uscatului. In marea majoritate a tarilor dezvoltate terenul agricol s-a stabilizat, in
timp ce in tarile in curs de dezvoltare suprafata acestora continua sa creasca. Ca o
alta data statistica de ex, in secolul trecut intrre 1947 si 1970 suprafata arabila s-a
dublat, dar tendinta se mentine si astazi. Aceasta dezvoltare extensiva nu rezolva si
nu va rezolva problemele legate de fondul de hrana necesar, maiales ca pierderile
de pamint arabil sunt imense datorita exploatarilor nerationale. Suprafata totala de
paminturi degradate in decursul istoriei este de 20 milioane Km2 mult mai mare
decit suprafata arabila utilizata in prezent.
Acest lucru a fost posibil prin: constructii, minerit, pustiiri, salinizari. Agricultura
mondiala pierde anual intre 50.000 si 70.000 Km2 de sol. Terenurile agricole sunt
intr-o dinamica continua: pe de o parte sunt intergrate acestei categorii
de sol terenuri noi prin defrisari, distrugeri de pasuni, iar pe de alta parte sunt
pustiite suprafete enorme. Suprafata padurilor tropicale se micsoreaza cu o viteza
de 1% pe an, iar padurile planetei cu 20 ari/min.
Factorii edafici reprezinta complexe de interactiuni stabilite intre organisme
si proprietatile fizico-chimice ale solului. In sol au loc permanent si concomitent
procese chimice, fizice si bilogice dintre care cele de oxidare fermentativa,
catalitica si de reducere sunt cele mai importante. In urma acestor procese solul se
imbogateste cu substante organice si anorganice necesare vietii si de asemenea se
realizeaza circuitul substantei si energiei in natura.
Fertilitatea solului reprezinta capacitatea sa de a satisface necesitatile de substante
nutritive, apa si aer pentru cresterea si dezvoltarea plantelor.
In satisfacerea acestor necesitati un rol hotaritor il
au proprietatile solului. Solul este un sistem heterogen, multifazic constituit dintr-o
1

faza solida, scheletul mineral, o faza lichida, apa solutii apoase ale diferitelor
substante anorganice si diversilor componenti biologici si o faza gazoasa, aerul.
CAPITOLUL II PROPRIETATILE CHIMICE ALE SOLULUI
Solul, format pe baza a numeroase procese de ordin fizic, chimic sau biologic, a
capatat o serie de proprietati specifice lui si care fac ca el sa fie deosebit de roca
din care a provenit. El prezinta proprietati fizice, chimice si morfologice specifice.
2.1. Complexul coloidal al solului
Solul este un sistem polidispers, alcatuit din particule minerale si organice mai
mult sau mai putin dispersate. Fractiunile de praf si nisip reprezinta particule de
minerale slab afectate de procesele de solificare, au o activitate chimica redusa, ele
jucand mai mult un rol fizic.
Argila, oxizii si hidroxizii de fier si aluminiu, siliciu, substantele humice si
compusii organo-minerali, produse rezultate prin procesele de solificare, constituie
materia distinctiva a solului, cea care ii confera principalele proprietati chimice.
Aceste materiale se gasesc intr-o stare de dispersare inaintata, cu particule mai mici
de 2 m, ele alcatuind complexul coloidal al solului.
Coloizii solului sunt incarcati cu diferite sarcini electrice, cel mai adesea negative.
Coloizi cu sarcini pozitive pot apare doar in anumite conditii de reactie a solului,
putand disocia superficial ca un acid sau ca o baza. In aceasta categorie intra oxizii
hidratati de fier si aluminiu si substantele proteice din humus.
O particula coloidala, numita si micela (fig. 1), este formata dintr-un nucleu in care
moleculele materialului se gasesc agregate cu forte puternice intre ele. Pe fata
exterioara a nucleului se afla un strat de ioni (negativi), determinat de potentialul
particulei, dupa care urmeaza un strat de ioni de compensare cu sarcina contrara,
dispusi la randul lor in doua straturi, unul foarte compact de ioni imobili, legati de
suprafata particulei si un strat difuz de ioni disociati, mobili.

A
Fig.1-Schema teoretica a micelelor coloidale
2

Sarcinile negative ale particulelor coloidale sunt compensate de sarcinile pozitive


ale cationilor si ale dipolilor de apa, astfel ca micela coloidala in intregul ei este
neutra din punct de vedere electric.
Micelele coloidale formeaza cu apa solutii coloidale (hidrosole), fiind supuse fie
actiunii fortelor de atractie, fie celor de respingere. Aceste forte actioneaza in
functie de valoarea potentialului electrocinetic al particulei coloidale.
Atunci cand potentialul electrocinetic este ridicat, deci nu este neutralizat in
intregime de ionii compensatori, actioneaza fortele de respingere dintre particulele
hidrosolei. Situatia se inregistreaza in hidrosolele unde sunt frecventi ionii
metalelor alcaline, cum este Na+ sau a hidrosolelor cu acizi humici. Acest fapt face
ca sub actiunea fortelor de respingere dintre micelele hidrosolei, solutia coloidala
sa se mentina. Cand potentialul electrocinetic scade, se ajunge la asa numitul
potential critic, moment in care incep sa actioneze fortele de atractie, iar cand s-a
ajuns la punctul izoelectric se produce coagularea hidrosolei si transformarea ei in
gel. Fenomenul are loc cand cationii compensatori din stratul difuz al micelei sunt
bivalenti, adica este prezent Ca si Mg, acestia avand o putere de neutralizare a
sarcinilor electrice negative ale nucleului micelei mai mare decat cea a cationilor
monovalenti. Ionii de calciu sunt mai puternic retinuti in stratul difuz si se
inconjoara cu o pelicula mai subtire de apa, ceea ce determina neutralizarea
intregului potential electrocinetic al particulei coloidale. Astfel, solurile ce prezinta
un complex coloidal saturat cu ioni de calciu, ca si solutii bogate in astfel de ioni,
au cele mai bune conditii de coagulare a argilei si humusului si de stabilitate a
agregatelor structurale.
Mentinerea starii de coagulare se pastreaza atat timp cat sunt prezente conditiile
fizico-chimice ce au determinat coagularea. Prin indepartarea ionilor de calciu si
magneziu si inlocuirea lor cu ioni de sodiu, se produce ridicarea potentialului
electrocinetic, are loc hidratarea puternica a particulelor coloidale, fapt ce conduce la
dispersia complexului coloidal si stricarea structurii. Adesea, prin indepartarea
ionilor de Ca si Mg, in complexul coloidal sunt fixati mai ales ionii de hidrogen.
Acestia, desi au o putere de coagulare la fel de mare ca a calciului, determina
ridicarea aciditatii si prezenta acizilor humici, ceea ce provoaca dispersia
complexului coloidal. Dispersia puternica a complexului coloidal face ca particulele
dispersate sa migreze pe profil odata cu apa ce se infiltreaza.
Prin accentuarea aciditatii complexului coloidal, incepe sa se distruga si particulele
de argila, care se desfac in grupe de silice hidratata si hidroxizi de Fe si Al.
Datorita caracterului amfoter al hidroxizilor de Al si Fe, ei realizeaza cu acizii
humici complexe humico-alumino-ferice. Aceste complexe se comporta ca
hidrosole si migreaza pe profil odata cu apa ce se infiltreaza, depunandu-se la
adancimea unde se realizeaza conditii fizico-chimice de coagulare.
3

Trecerea unui coloid coagulat din nou in stare de dispersie se numeste peptizare.
Procesele de peptizare si coagulare au importanta in formarea solului. Coagularea
coloizilor contribuie la structurarea materiei solului, iar procesele de peptizare sunt
cele ce conditioneaza migrarea coloizilor pe profilul de sol.
2.2. Functiile complexului coloidal al solului
Solul este un sistem natural deschis, in care, in mod continuu se petrece un schimb
de energie si substanta cu mediul inconjurator. In cadrul acestor procese, solul are
proprietatea de a retine diverse substante pe cale mecanica, fizica, fizico-chimica,
chimica sau biologica .
Capacitatea de retinere mecanica reprezinta proprietatea solului de a opri
particulele aflate in suspensie din apa care se infiltreaza. Retinerea este facuta de
catre porii care au diametrul mai mic decat cel al particulelor retinute. In sol se
realizeaza si o retinere a particulelor mai fine decat diametrul porilor, in momentul
cand fluxul de apa capilara patrunde intr-un orizont mai putin umed sau unde
asezarea particulelor solului este mai indesata, mai compacta si unde circulatia
capilara a apei trece la o deplasare peliculara sau chiar se opreste.
Capacitatea de retinere mecanica a solului influenteaza diferitele procese
pedogenetice, cum sunt cele de iluviere a argilei, de stagnogleizare sau
inmlastinire, precum si cele ale activitatii biologice a solului.
Capacitatea de retinere fizica mai este cunoscuta sub numele de adsorbtie apolara
sau moleculara. Fenomenul de retinere fizica consta in adsorbtia la suprafata
particulelor minerale sau organice ale solului a moleculelor unor substante din
aerul sau solutia solului.
Fenomenul de retinere fizica cuprinde si unele substante coloidale ca acizii humici,
oxizii de fier si mangan, dar cel mai cunoscut este cel al adsorbtiei moleculelor de
apa, ce formeaza la suprafata particulei o pelicula de apa. Prin acelasi fenomen
sunt retinute de sol multe din substantele nutritive, impiedecandu-se spalarea lor
din profilul de sol, in acelasi timp, acestea sunt usor accesibile pentru radacinile
plantelor.
Capacitatea de retinere fizico-chimica este cunoscuta si sub numele de adsorbtie
polara sau de schimb ionic. Fenomenul se refera la adsorbtia ionilor (fie cationi,
fie anioni) pe care complexul coloidal o realizeaza din solutia solului. Ionii
adsorbiti din solutia solului vor fi compensati de o cantitate echivalenta de ioni de
acelasi tip de sarcina, astfel ca atat solutia solului cat si complexul coloidal vor
ramane neutre din punct de vedere electric.
Coloizii de argila si humus, fiind incarcati cu sarcini electrice negative, vor retine
din solutia solului ioni cu sarcina de semn contrar, adica cationi. Cationii din
solutia solului provin din debazificarea silicatilor primari, din mineralizarea
4

materiei organice sau din disocierea electrolitilor. Cationii cei mai ades intalniti in
sol sunt cei de Ca, Mg, Na, K, H, NH4, Al, Fe sau Mn.
Cercetarile efectuate asupra fenomenului de schimb ionic au stabilit ca acesta se
petrece dupa anumite legi.
Legea echivalentei precizeaza faptul ca schimbul de ioni are loc in proportii
echivalente.
Legea reversibilitatii mentioneaza ca schimbul de cationi este reversibil.
Legea echilibrului arata ca schimbul cationic intre solutia solului si
complexul adsorbtiv se petrece pana la stabilirea unui echilibru. Cum insa in
sol, in conditii naturale, aproape continuu apar modificari ce strica
echilibrul, in permanenta va fi o reactie de restabilire a echilibrului.
Legea energiei de adsorbtie arata ca energia de adsorbtie a cationilor din
solutie si energia de trecere a cationilor din stare adsorbita in solutie sunt in
functie de valenta si raza ionica a cationilor si de gradul de hidratare a
acestora. Ea depinde, de asemenea, de concentratia cationilor in solutia
solului.
Cationii trivalenti, ca cei de Fe3+ sau Al3+, sunt mai puternic retinuti decat cei
bivalenti de Ca2+ si Mg2+, iar acestia decat cei monovalenti de Li+, K+ si Na+.
2.3 Indicii de caracterizare a capacitatii de schimb cationic
Schimbul de cationi este una din insusirile de baza ale solului, el fiind in stransa
legatura cu alte proprietati ale acestuia pe care, totodata, le conditioneaza. In
functie de conditiile de mediu, ce determina anumite tipuri de solificare, in
complexul adsorbtiv sunt prezenti anumiti cationi (Al3+, Ca2+ , Mg2+, Na+ , K+, H+,
NH4+). Cationii alcalini (Na+ si K+) si cei alcalino-pamantosi (Ca2+ si Mg2+) confera
solului caracteristici bazice, iar cei de Al3+ si H+ proprietati acide.
Pentru a putea aprecia unele insusiri chimice ale solului se folosesc urmatorii indici
de caracterizare a capacitatii de schimb cationic:
capacitatea totala de schimb cationic (T),
suma bazelor schimbabile (SB),
hidrogenul schimbabil (SH)
gradul de saturatie in baze (V).
In afara de acesti indici, pentru caracterizarea unor soluri, sau pentru unele
necesitati practice, se iau in consideratie: capacitatea de schimb cationic
efectiva (determinata la pH-ul real al solului), procentul de Na+ schimbabil
din T (pentru stabilirea gradului de alcalinitate al solului) sau aciditatea de
schimb efectiva (data de suma Al3+ schimbabil + H+ schimbabil).

Capacitatea totala de schimb cationic reprezinta cantitatea totala de cationi pe


care un sol o poate retine sau schimba. Ea se noteaza cu litera T si se exprima in
miliechivalenti la 100 g sol, uscat la 105 C.
Capacitatea de schimb pentru baze (SB) reprezinta suma bazelor schimbabile,
adica totalul cationilor de Ca2+, Mg2+, Na+ si K+ adsorbiti de complexul coloidal al
solului. Ea se exprima in me la 100 g sol uscat la 105 C.
Complexul coloidal al solului poate sa contina doar baze schimbabile si atunci
spunem ca solul sau orizontul de sol este saturat in baze. Astfel de situatii sunt
intalnite frecvent in regiunile mai uscate, de stepa sau desert, unde sarurile mai
greu solubile sau chiar cele usor solubile nu sunt levigate in totalitate, complexul
adsorbtiv fiind saturat in cationi bazici.
Cel mai adesea, complexul coloidal nu este saturat in cationi bazici, ci o parte din
ei au fost inlocuiti cu ioni de hidrogen sau aluminiu.
Gradul de saturatie in baze (V) exprima proportia in care complexul coloidal al
solului este saturat in cationi bazici. El este redat in procente din capacitatea totala
de schimb cationic, dupa formula: V = (SB / T) 100
Gradul de saturatie in baze este de 100 % la solurile complet saturate in baze
(kastanoziomuri, unele cernoziomuri, rendzine, solonceacuri etc.) si devine tot mai
mic cu cat capacitatea de schimb pentru hidrogen (SH) devine mai mare (tabelul nr.
1).
Simbol
V1
V2
V3
V4
V5
V6

Denumire
Extrem oligobazic
Oligobazic
Oligomezobazic
Mezobazic
Eubazic
Saturat in baze

Limite in %
< 10
10 - 30
31 - 53
54 - 75
76 - 90
91

Tabelul nr. 1
Clase de saturatie in baze
2.4. Solutia solului
Apa din sol este una din componentele fara de care solul ar fi un corp inert. Solutia
solului contine diferite substante, acestea gasindu-se in stare de dispersie ionica,
moleculara sau coloidala. Unele din ele sunt preluate din aer, cand precipitatiile
traverseaza atmosfera (bioxid de carbon, oxigen, oxizi de azot, amoniac, bioxid de
sulf, clor etc.), altele (acizi organici si anorganici, saruri ale acestora, baze etc.) trec
6

in solutie din componentii fazei gazoase si solide a solului sau prin activitatea
organismelor.
Solutia solului are o compozitie foarte complexa, variata de la un tip de sol la altul,
prezinta variatii pe acelasi profil de sol, precum si variatii in timp, atat sezoniere
cat si diurne. Compozitia este determinata de o multitudine de factori, cum sunt:
cei climatici (precipitatii, temperatura, evapotranspiratie), adancimea si
mineralizarea apei freatice, tipul de vegetatie, tipul de humus, activitatea
microbiologica din sol, natura si gradul de solubilitate a substantelor minerale si
organice, proprietatile complexului coloidal al solului etc.
2.5 Aciditatea solului
Intreaga aciditate din sol se mai numeste si aciditate totala. Ea reprezinta
insumarea aciditatii solutiei solului, adica a aciditatii actuale, cu aciditatea
complexului adsorbtiv al solului, numita si aciditate potentiala.
Aciditatea actuala - reactia solului
Substantele prezente in solutia solului elibereaza prin disociere sau hidroliza ioni
de hidrogen (H+) sau de oxidril (OH -), dand solutiei caracter acid sau alcalin, in
functie de cum predomina unii sau altii dintre ioni. Insusi apa, ce este solventul
diferitelor substante, este disociata si ea in proportie foarte redusa. Ionii rezultati
prin disociere formeaza cu ionii apei acizi si baze, ce pot fi electroliti puternici sau
slabi. Cei puternici se pot disocia complet si vor pune in libertate mai multi ioni de
hidrogen sau de oxidril, pe cand cei slabi se disociaza foarte putin si, prin urmare,
vor elibera mai putini ioni. Concentratia ionilor de hidrogen liberi existenti in
solutia solului reprezinta ceea ce se numeste aciditate actuala si se exprima in
unitati pH.
pH = log (H+)
Aciditatea actuala a solului se determina prin masurarea pH-ului unui amestec de
sol si apa, stabilite adesea in proportii de 1/1 sau 1/2,5. Pentru stabilirea unitatilor
pH, s-a avut in vedere ca apa chimic pura are la temperatura de 22 C o
concentratie ionica de 10-14, ea fiind data de produsul concentratiei ionilor de H+ de
10-7, cu a ionilor de OH - de 10-7. Stabilirea reactiei unei solutii se face prin
definirea concentratiei acesteia in ioni de H+, iar pentru o mai usoara exprimare se
foloseste cologaritmul concentratiei de ioni de H+:
Determinarea pH-ului se poate face prin metode calorimetrice, ce este de
fapt determinari cu hartia indicatoare, sau potentiometrica, masuratori cu ajutorul
pH-metrului.
Determinarea aciditatii cu ajutorul indicatorului universal
7

pH Reactia Culoarea lamelelor


5,0-5,5 foarte acida rosu
5,6-6,1 moderat acida portocaliu
6,2-7,0 usor acida galbena
7,0-7,2 neutra verde
7,3-14,0 bazica albastra
Indicatorii pH sunt substante organice, de obicei acizi slabi, sau baze slabe, care
schimba coloratia in functie de pH-ul mediului
Sunt de trei feluri:
1. Indicatori unicolor ex. fenoftaleina
2. Indicatori bicolori ex turnesol pH 6-8
3. Indicatori tricolori
Alte exemple de indicatori bicolori: albastru de timol, albastru de bromfenol,
rosu de metil, rosu de fenol, metilorajul, fenoftaleina, etc.
Majoritatea indicatoarelor se prepara cu alcool, concentratia este inre 0,4-01 %.
Determinarea serveste ca indicator CALITATIV al necesitatii amendarii.
Hartie indicatoare universale se pot procura din laboratoare chimice, farmacii
specializate.
Cu ajutorul indicatoarelor, se poate stabili cu aproximatie , pH-ul unui solutii
oarecare, incadrandu-l intre doua limite. Pentru o exactitate, trebuie sa avem o
solutie etalon cu valori de pH ului .
Determinarea pH-ului practic.
Daca nu avem nici o indicatie prealabila, trebuie facute incercari cu diferite
indicatori, corespunzatuor pH-ului, dupa care facem determinarea exacta.
8

Proba de sol se ia de la cca. 10 cm, punem apa destilata, in asa fel sa avem o
solutie concentrate, dupa limpezirea lichidului se ia in 5 eprubete curate cca 10 cm
cub de solutie. Solutia de indicator se toarna cca. 3 picaturi, si schimbarea
colaratiei se studiaza in fata unui hartii albe, comparand cu solutia etalon. Daca
solutia de analizat este putin colorat sau tulbure , rezultatul nu este perfect, trebuie
compensata.
Reteta unui indicator universal dupa Kolthoff: Se amesteca urmatoarele cantitati
de solutii ale indicatoarelor de mai jos, preparate prin dizolvarea a cate 0,1 gram de
indicator in 100 cm cub alcool etilic pur:

Denumire
Extrem de acida
Foarte puternic acida
Puternic acida
Moderat acida

Limite
3,5
3,6 - 4,3
4,4 - 5,0
5,1 - 5,8

Denumire
Slab alcalina
Moderat alcalina
Puternic alcalina
Foarte puternic
alcalina
Extrem de alcalina

Limite
7,3 - 8,4
8,5 - 9,0
9,1 - 9,4
9,5 - 10,0

Slab acida
5,9 - 6,8
10,1
Neutra
6,9 - 7,2
Tabelul nr. 2.
Clase de reactie a solului (pH-ul in suspensie apoasa la raport sol / solutie de 1 :
2,5)
In ceea ce priveste valorile pH-ului solului ele se inscriu cel mai adesea intre 4 si
11, mai rar se pot intalni valori mai mici de 4 sau mai mari de 11. In metodologia
ICPA de caracterizare a solurilor (tabelul nr. 2), au fost stabilite 11 clase de reactie
a solului (valori pH).
2.6. Salinitatea solului
Sursa principala a sarurilor din sol o reprezinta rocile si mineralele din scoarta
terestra. Cele mai comune saruri sunt carbonatii, clorurile, sulfatii, silicatii sau
nitratii. Dintre acestea, o parte sunt considerate usor solubile (cele cu un grad de
9

solubilitate mai mare decat CaSO4), asa cum sunt clorurile de Na, K, Mg si Ca si
sulfatii si carbonatii de Na si K. Carbonatii de calciu si magneziu sunt solubili doar
in prezenta CO2 dizolvat in apa.
Textura
grosiera
Salinizarea

Orice textura
mijlocie
fina
Salinizarea
clorurica sulfatica
ECe***
clorurica sulfatic cloruric sulfatic cloruric sulfatic
mmho / cm sau dS /
*
a
a
a
a
a
m
Limitele de continut total de saruri solubile (mg / 100 g sol)
**

Simbol Denumire

S1- nesalini
zat
S2 - slab
salinzat
S3 - moderat
salinizat
S4 - puternic
salinzat
S5 - foarte
puternic
salinizat

90

100

150

115

170

231 550
551 920

41 - 230 101 250


331 251 830
600
831 601 1400
1000

151 350
351 900
901 1500

116 300
301 700
701 1200

171 400
401 1050
1051 1750

921

1401

1501

1201

1751

91 - 230

140

1001

1,7

2,7

1,8 - 5

2,8 - 7

6 - 13

8 - 19

14 - 23

20 -32

24

33

Tabelul nr.3
Intensitatea salinizarii
(apreciata dupa continutul total de saruri solubile in extras apos 1 : 5 corectat sau
dupa electroconductivitate)
Tipul de salinizare se stabileste dupa raportul intre ionii-gram exprimati in
miliechivalenti-gram, astfel: salinizare clorurica - Cl- / SO4 1,1 ; salinizare
sulfatica - Cl- / SO4 1,0
Continutul total de saruri solubile corectat se stabileste pe baza analizei
extractului apos (1 : 5), din suma totala a anionilor si cationilor scazandu-se
daca este cazul continuturile de sulfat de calciu solubilizat si de bicarbonat
de calciu solubilizat in plus in extract (1 : 5) fata de extract la saturatie.

10

ECe reprezinta electroconductivitatea solului masurata in extractul de sol la


saturatie, la 25C.
In anumite conditii de mediu se poate ajunge la o concentrare a sarurilor in sol si
prin aceasta in solutia solului (tabelul nr. 10). Acest fapt duce la cresterea presiunii
osmotice, ceea ce micsoreaza accesibilitatea apei si a substantelor nutritive pentru
plante. Pentru stabilirea gradului de salinizare a solului se face o corelatie intre
intensitatea salinizarii probei de sol (s1 - s5) cu adancimea la care se inregistreaza
salinizarea respectiva. (tabelul nr. 4).
Cunoasterea gradului de salinizare a solului are o deosebita importanta in practica
agricola, pentru ca in functie de aceasta si de natura sarurilor solubile se stabilesc
sortimentul de plante ce pot fi cultivate si masurile ameliorative necesare pentru
diminuarea continutului de saruri solubile, cel putin in stratul de inradacinare al
plantelor.
Salinitatea solului este msurat ca concentraia de sare din soluia solului n
temelor de g / l sau ca conductivitate electric (CE) n dS / m (S reprezint pentru
unitatea Siemens). Relaia dintre aceste dou uniti este de aproximativ 5/3: X g / l
= & gt; 5X / 3 dS / m. Ap de mare poate avea o concentraie de sare de 30 g / l
(3%) i o CE a 50 dS / m.
Standardul pentru determinarea salinitii solului este de la un extract dintr-o past
saturat de sol, iar CE este apoi scris ca ECE. Extractul se obine prin centrifugare.
Salinitatea poate fi mai usor de masurat, fr centrifugare, ntr-un 2: 1 ap:: 1 sau 5
amestec de sol (n termeni de g ap per g sol uscat), dect dintr-o past saturat.
Relaia dintre ECE i EC2: 1 este de aproximativ 4, prin urmare: Ece = 4 CE1: 2.
Clasificare
Solurile sunt considerate soluie saline cnd ECE & gt; 4. Cnd 4 & lt; ECE & lt;
8, solul se numete uor saline, cnd 8 & lt; ECE & lt; 16 este numit (moderat)
soluie salin, iar cnd ECE & gt; 16 grav soluie salin.

Simbo
l
S0
S1
S2

Apreciere

Criterii de incadrare

nesalinizat
salinizat in adancime
salinizat slab

S3

salinizat moderat

s1 la orice adancime.
s2 - s5 mai jos de 100 cm.
s2 intre 0 - 100 cm; s3 intre 20 - 100
cm; s4 intre 50 - 100 cm.
s3 intre 0 - 20 cm; s4 intre 20 - 50 cm; s5 intre
11

S4
salinizat puternic
S5
salinizat foarte puternic
Tabelul nr. 4
Grade de salinizare a solului

50 - 100 cm.
s4 intre 0 - 20 cm; s5 intre 20 - 50cm.
s5 intre 0 - 20 cm.

2.7. Alcalinitatea solului


Reactia alcalina a solurilor este data fie de prezenta sarurilor alcaline (carbonati si
bicarbonati ai metalelor alcaline si alcalino-pamantoase), fie de imbogatirea
complexului adsorbtiv in Na+ schimbabil.
Simbol - denumire

a1 - nesodizat
a2 - slab sodizat
a3 - moderat sodizat
a4 - puternic sodizat

Limite
VNa (% din T)

5
6 - 10
11 - 15
16

a5 - foarte puternic
sodizat

alcalinitatea
CO32CO3H- *
mg / me la 100 g sol
abs.
60 / 1,0
abs.
> 60 / >1,0
< 4 / < 1,0
5 - 10 / 0,16 0,33
> 10 / > 0,33
-

Tabelul nr. 5
Intensitatea sodizarii (alcalizarii) (a) (apreciata dupa VNa sau alcalinitatea probei de
sol)
Intensitatea sodizarii materialului de sol, corelata cu adancimea la care aceasta
apare, stabileste gradul de sodizare al solului (tabelul nr. 6).

Simbo
l
A0
A1
A2

Apreciere

Criterii de incadrare

nesodizat
sodizat in adancime
sodizat slab

a1 la orice adancime.
a2 - a5 mai jos de 100 cm.
a2 intre 0-100 cm; a3 intre 20-100
cm; a4 intre 50-100 cm.
12

A3
A4
A5

sodizat moderat
a3 intre 0 - 20 cm; a5 intre 50 - 100 cm.
sodizat puternic sau solonet
a4 intre 0 - 50 cm;
sodizat foarte puternic sau
a5 intre 0 - 50 cm.
solonet cu soda
Tabelul nr. 6
Grade de sodizare (alcalizare) a solului (A) (Dupa Sistemul Roman de Taxonomie
a Solurilor, 2003)
Cunoasterea gradului de sodizare al solului are o deosebita importanta, mai ales
practica. Cresterea alcalinitatii solului duce la inrautatirea proprietatilor chimice si
fizice, fapt ce are efect negativ asupra activitatii microbiologice din sol si asupra
dezvoltarii plantelor.
Determinarea alcalinitii
Reacia alcalin a soluiei solului este determinat de compoziia diferiilor
compui din sol.
Solurile saline i alcaline conin n cantiti mari pe lng cationi Na+, K+, Ca2+,
Mg2+ i anioni Cl-, NO3-, HSO4-, SO42-, CO32- i HCO3-, ultimii doi
imprimnd reacia alcalin a solului datorit hidrolizei bazice a acestora.
Alcalinitatea solului poate fi de trei feluri:
- alcalinitate normal (permanent) datorat carbonailor alcalini (Na2CO3,
K2CO3). ntruct carbonaii alcalino-pmntoi (CaCO3, MgCO3) sunt practic
insolubili, concentraia ionilor carbonat generai de acetia este neglijabil i nu
contribuie la formarea alcalinitii normale;
- alcalinitate bicarbonatic determinat de bicarbonai alcalini (NaHCO3,
KHCO3);
- alcalinitate total care include pe lng cele dou forme de alcalinitate enumerate
mai sus i alcalinitatea provocat de bicarbonaii alcalino-pmntoi Ca(HCO3)2,
Mg(HCO3)2.
Determinarea alcalinitii totale a solului
Principiul metodei
Dup titrarea carbonailor alcalini folosind ca indicator fenolftaleina, n aceeai
prob se adaug 1-2 picturi metiloranj i se continu titrarea cu acid sulfuric 0,01
n pn la apariia culorii slab portocaliu.
Titrarea se face n prezena probei martor (acelai volum de extract de sol cu 1-2
picturi metiloranj).

13

CAPITOLUL III MASURI DE PROTECTIE A MUNCII


Tehnica experimentului chimic este extrem de divers i adeseori foarte
complicat. Exist o serie de reguli generale a cror nsuire permite adaptarea la
orice condiii.
Se vor expune n continuare aceste reguli:
1. n laboratorul de chimie se lucreaz curat, fr grab;
2. n laboratorul de chimie hainele se protejeaz prin folosirea halatului, iar pentru
ntreinerea locului de munc sunt necesare dou crpe: una pentru tergerea mesei,
cealalt pentru tergerea exterioar a vaselor din truse;
3. Pe masa de lucru, n afara trusei i a caietului nu se admite prezena niciunui alt
obiect;
4. nainte de nceperea experimentului este necesar studierea atent a descrierii
acestuia;
5. Efectuarea corect a unui experiment presupune nu numai utilizarea reactivilor
corespunztori n cantiti potrivite i adugate la momentul oportun ci i urmrirea
continu i atent a desfurrii procesului pe tot parcursul su, notarea n caiet a
particularitilor tuturor experienelor (depunere sau dizolvare de precipitat,
14

degajare de gaze, schimbare de culoare, modificri de temperatur, etc);


6. Un experiment trebuie s fie econom deoarece un reactiv scos din vasul de
pstrare n cantitate mai mare dect cea neces nu se mai reintroduce n recipientul
original pentru a evita impurificarea i, ca urmare, reprezint o pierdere;
7. Tot pentru evitarea impurificrii nu se pot schimba dopurile sau pipetele vaselor
de pstrare a reactivilor. Spatulele se spal i se usuc nainte de folosire.
8. Reactivii i instalaiile de folosin comun nu se mut la locul individual de
lucru;
9. Vasele de laborator nu se folosesc niciodat pentru alimente sau buturi destinate
consumului personal
10. Nu se gust nici o substan chimic;
11. Un nceptor nu efectueaz ntr-un laborator nici o experien fr consultarea
prealabil a conductorului de luicrri practice;
n laboratorul de chimie pot s apar mai multe tipuri de accidente de munc:
- rnirea cu vase de sticl;
- arsurile
- intoxicaii
- accidente electrice
n funcie de tipul accidentului de munc exist metode de intervenie bine
stabilite:
Rnirea cu vase de sticl
- se verific dac n ran nu au rmas cioburi;
- rana se dezinfecteaz cu alcool etilic, soluie de permanganat sau soluie de iod i
se aplic bandajul;
Arsurile pot fi de dou feluri:
- termice
- chimice
Arsurile termice
Pot s apar prin manipularea neatent a vaselor fierbini sau prin aprinderea
lichidelor volatile. n cazul acestor arsuri de procedeaz astfel:
- se aplic un pansament ce conine soluie de permanganat de potasiu cu
concentraie cu att mai mare cu ct arsura este mai adnc;
- se presar bicarbonat de sodiu i de tamponeaz cu vat;
- n cazul arsurilor superficiale se poate folosi tamponarea cu alcool etilic apsnd
tamponul pe ran timp de 2-3 minute.
-Arsurile chimice
n cazul arsurilor chimice anularea efectului trebuie s in cont de natura chimic
a agresorului:
a) arsurile cu acizi (sulfuric, azotic, clorhidric, fosforic) cer tergerea uscat a
arsurii cu vat, hrtie de filtru, splarea cu cantitate mare de ap i apoi cu o soluie
15

de 2-3% bicarbonat de sodiu sau cu o soluie circa 1% amoniac;


b)arsurile cu acid fluorhidric cer splarea direct cu ap frecnd intens locul
agresat pn la apariia culorii roii; apoi se aplic un pansament mnuiat n
suspensie de oxid de magneziu n glicerin de concentraie 20%;
c) arsurile cu baze se trateaz prin splarea cu ap pn nu se mai simte senzaia de
unsuros, apoi se cltete cu soluie de acid acetic sau citric 2%;
d) arsura cu fosfor se trateaz cu jet de ap sau cu soluie de permanganat de
potasiu, dar este necesar prezentarea la medic deoarece poate surveni intoxicarea
cu fosfor prin ran.
Intoxicaiile pot fi de dou feluri:
- intoxicaii cu gaze;
- intoxicaii produse pe cale bucal.
Intoxicaiile produse pe cale bucal impun:
o n cazul acizilor, administrare de hidroxid de magneziu;
o In cazul bazelor, administrare de soluie de acid acetic sau citric;
o Amoniac lichid, aer curat i eventual respiraie artificial;
o Brom, se inspir amestec de aer cu 3-5% amoniac, se spal ochii, gura i nasul cu
soluie de bicarbonat;
o Arseniu sau compui ai acestuia, lapte i ou crude;
o Sruri de plumb, cupru, mercur: lapte, albu de ou
n orice laborator de chimie trebuie s existe o trus de prim ajutor. Din acesta face
parte:
- tifon
- vat higroscopic
- serveele pentru comprese
- penset
- garouri
- picturi de valerian
- tinctur de iod 5%
- soluie concentrat de amoniac
- ap oxigenat 3%
- permanganat de potasiu solid
- soluie de permanganat de potasiu
- acid acetic 2%
- crbune activ
- etc

16

17