SECURITATEA EUROPEAN NTRE NATO I UE

Ultimele evoluii din domeniul relaiilor transatlantice i al raporturilor dintre principalele

organizaii responsabile pentru securitatea european NATO i Uniunea European semnaleaza o perioada de mari transformari i renegocieri ale principalelor aranjamente de
securitate pentru spaiul euroatlantic. Transformarea politic i lrgirea NATO, dup 1989,
reflect adaptarea sa la noul peisaj geopolitic din Europa. Aliana i-a modificat funcia
principal, dinspre o organizaie de aprare ctre una de securitate i, in timp ce i-a pstrat
misiunile eseniale, i-a adugat altele noi - cea mai important fiind reprezentat de asigurarea
stabilittii i securitii, att n fosta arie de responsabilitate, ct i n afara acesteia.
De aceea, Summitul NATO de la Praga a girat crearea unei noi Fore de Rspuns (FRN),
capabile de desfurare global ntr-un timp foarte scurt.
Pe de alt parte, construirea unei politici de aprare europene comune a reprezentat o
preocupare major a UE, nca de la sfritul Rzboiului Rece. Obiectivul central urmat de
europeni a fost crearea i operaionalizarea Forei Europene de Reacie Rapid (FERR), cu
scopul de a aciona independent de NATO i de a juca un rol major n securitatea european i
chiar n arena internaional.
Dup ce, la sfaritul anului 2002, cele doua organizaii au finalizat un important proces
de negociere, prin realizarea aa-numitelor acorduri "Berlin", de fundamentare a cooperrii"
intervenia din lrak a generat cea mai serioas criz n relaiile transatlantice de la sfritul celui
de-al doilea rzboi mondial, impulsionnd dezvoltarea i consolidarea dimensiunii militare i de
securitate europene.
RELATIILE TRANSATLANTICE IN DOMENIUL SECURITTII I APRRII - SCURT
ISTORIC I STADIUL ACTUAL
Articularea unei politici de integrare european n domeniul aprrii i are rdcinile n
istoria celei de-a doua pri a sec. XX. Dup ncheierea rzboiului, din cauza slbiciunii statelor
europene i a uriaei ameninri sovietice, rolul principal n securitatea european a revenit
SUA i NATO. Ca urmare a semnrii Tratatelor de la Roma, construcia european s-a
concentrat preponderant pe aspectele economice, iar timp de peste patru decenii de integrare
european, subiecte ca aprarea isecuntatea european nu i-au gsit nici un loc n tratatele
europene. Intr-un astfel de context, Zbigniew Brzezinski a numit Europa "un protectorat militar
de facto al SUA ".1
Ieite epuizate din al doilea rzboi mondial, statele europene au realizat repede c i -au
pierdut statutul de mari puteri globale, fiind incapabile s asigure fora militar necesar
meninerii imperiilor coloniale n Asia, Africa i Orientul Mijlociu i, mai mult, avnd nevoie de
masiva prezen militar american pe vechiul continent pentru asigurarea propriei securiti.
In pofida acestui trend principal, ideea aprrii i securitii comune nu a disprut din
preocuprile liderilor politici i societilor civile europene, fiind permanent prezent, mai mult
sau mai puin manifest, ca o provocare la adresa supremaiei americane n aigurarea securitii
batrnului continent. "Eforturile timpurii de a crea o organizaie militar european (de la
nceputul deceniului cinci al secolului trecut - n.a.) au introdus doua teme conexe, care au fost
permanent prezente n dezbaterile i evoluiile ulterioare: pe de-o parte, dorina statelor
europene de a avansa pe calea integrrii politicilor lor, inclusiv n domeniul militar i
recunoaterea indispensabilitii angajamentului strategic american, a puterii militare americane
i a Alianei conduse de americani (NATO) pentru securitatea european, pe de alta parte,, 2.
Aceste teme inseparabile au fost mai mult sau mai putin compatibile n evoluia postbelic, iar,
n anumite perioade, ca i n prezent, au constituit sursa unor importante tensiuni ntre cele
dou pri ale comunitii nord-atlantice.
1

Insa, perioada sfritului anilor '70 i nceputul anilor '80, a reprezentat, pentru
Comunitatea European, demararea discuiilor referitoare la necesitatea unei politici externe i
de securitate europene comune. Urmare a Tratatului de la Maastricht (1991-92), UE ncepea s
priveasc politica extern i de aprare nu doar ca pe o simpla aspiraie de viitor, ci ca pe un
complement necesar la integrarea economic i politic.
In acest context, exist dou importante iniiative i dezvoltri Initiativa European de
Securitate i Aprare (ESDI), n cadrul NATO, vazut ca o oportunitate pentru rile europene
s-i asume responsabiliti sporite pentru securitatea i aprarea lor comun n interiorul
Alianei, i Politica Extern i de Securitate Comun (PESC) cu elemental sau principal, Politica
European de Securitate i Aprare (PESA), care constituie al doilea pilon al sistemului
instituional al Uniunii Europene, ca demersuri independente de NATO. Esena eforturilor
europenilor vizeaz constituirea unei fore europene de reacie rapida (headline gaal), astfel
nct Uniunea s devin un actor complet pe scena internaional, avnd mijloacele de a
aciona n prevenirea conflictelor i managementul de criz pe continentul european, dar i n
afara lui. UE dorete s fie un actor autonom, susinut de fore militare credibile i de
capacitatea de a lua decizii independente, inclusiv fa de NATO i SUA.
Aceste fore trebuie sa fie capabile s indeplineasc ansamblul misiunilor de tip
Petersberg, respectiv: misiuni umanitare i de evacuare, misiuni de meninere a pcii i misiuni
ale forelor combatante pentru gestionarea crizelor, inclusiv de restabilire a pcii. Incepnd cu
reuniunea Consiliului European de la Helsinki, din decembrie 1999, s-a abordat i problema
capacitilor instituionale ale Uniunii, pentru facilitarea procesului decizional, ajungndu-se la
un acord n ceea ce privete nfiinarea unor organisme politice i militare interimare, precum
Comitetul Politic i de Securitate (COPS), Comitetul Militar (MC) sau Statul Major (SM) al
Uniunii Europene. Politica European de Securitate i Aprare Comun mai presupune, printre
altele, gestionarea non-militar a crizelor (n domenii precum: activitile de poliie, ajutorul
umanitar, repunere a n funciune a structurilor administrative i juridice, activiti de
cutaresalvare, supravegherea alegerilor, respectarea drepturilor omului etc.).
Dincolo de programele i paii realizai de statele europene n direcia integrrii militare,
aa cum ultimele evoluii internaionale au demonstrat, Europa continu s fie n continuare un
actor cu o semnificaie militar redus n arena internaional. Previziunile fcute la inceputul
anilor '90, secolul XX, de diferii geostrategi, potrivit crora "Noua Europ", rezultat n urma
adoptrii Tratatului de la Maastricht, va deveni urmatoarea superputere global, nu numai din
perspectiva economic i politic, ci i militar, nu s-au realizat, cel puin pn n prezent. Muli
europeni au sperat atunci c vor fi capabili, prin propriile fore, s gestioneze strile de
insecuritate de pe btrnul continent, cum au fost conflictele din Balcani, i c vor redobndi
statutul de superputere global, refcnd astfel multipolaritatea i stemului mondial, distrus de
ncheierea Rzboiului Rece. Astfel de evaluari au fost fcute inclusiv de unii analiti americani
ca Samuel P. Huntington, care aprecia c procesul de integrare a Uniunii Europene ar constitui
"singura micare important din cadrul reaciei la nivel global" mpotriva hegemoniei americane,
care ar putea conduce la un secol XXI multipolar.3
Exist serioase dificulti i slbiciuni, care au afectat att realizarea forei europene de
reacie rapid, ct i obiectivul general european de a deveni un actor important n domeniile
aprrii i securitii, printre care merita s fie menionate:
Chestiunea planificarii operaionale nu este nc total rezolvat, dei n ultimul timp s-au
fcut pai importani n aceast direcie4.
Lipsa unei politici externe comune reprezint un serios dezavantaj pentru integrarea n
domeniul securitii i aprrii. Exist n cadrul UE o divizare politic i strategic ntre
statele cu orientare "atlantist", mereu privind ctre Atlantic (NATO) i minimaliste n
interpretarea integrrii militare europene i rile cu o puternic orientare european, cu
Frana n centrul grupului, maximaliste n direcia dezvoltrii autonome a capacitilor militare
europene.
Existena, n cadrul Europei, a doua organizaii regionale - NATO i PESA - cu mai mult sau
mai puin acelai tip de capabiliti. Aceast conduce inevitabil la competiie, n special cnd
statele europene nsele nu pot s cad de acord ntre ele ce organizaie s sprijine i pentru
2

ce sarcini. i este clar c, pentru moment, majoritatea statelor europene nclina n favoarea
NATO. Mai mult, s-ar putea spune c proiectul curent al NATO n privina Forei de Rspuns
este nu doar o cale de a oferi organizaiei nite misiuni noi, ci i un mod de a concura cu UE.
UE rmne n urma NATO n construirea propriilor capaciti militare (n special n ceea ce
privete planificarea, transportul strategic i informaiile). Datorit resurselor reduse investite
n Aprare, de majoritatea statelor europene, a rezultat un decalaj ("capabilities gap") ntre
capacitile militare americane i europene, pe care secretarul general NATO l-a exprimat
sugestiv afirmnd ca europenii sunt pe cale s devin "pigmei" n materie de mijloace
militare n comparaie cu americanii i perpetuarea dependenei Europei fa de America,
inclusiv n eforturile de edificare a politicilor comune de securitate i Aprare.
UN NOU PARTENERIAT TRANSATLANTIC - NECESITATE I FUNDAMENTE DE
REALIZARE
Aa cum subliniaz Zbignikev Brzezinski 5, n analiza pe care o face n 1997 asupra
imperativelor geostrategice ale supremaiei americane actuale, retoric oficial a leadershipului
politic i a experilor americani fa de subiectul Europa a fost n sprijinul procesului integrrii
europene. Inc din timpul administraiei Kennedy, s-a vorbit despre un "parteneriat pe baz de
egalitate" ntre cele dou maluri ale Atlanticului. Declaraiile i documentele oficiale de natur
geostrategic ale americanilor au proclamat cu consecvena sprijinul acestora pentru cauza
unei Europe unite, suficient de puternic pentru a impri cu America responsabilitile i povara
conducerii lumii i a asigurrii securitii europene i globale.
In realitate ns, politica american fa de integrarea continentului european a fost mult
mai puin limpede i consecvent, existnd o tendin de descurajare a inteniilor europene de
integrare a politicilor de Aprare i securitate, factori de decizie i analiti din Statele Unite fiind
destul de suspicioi in privina deplasrii centrului de greutate, de pe o relaie de hegemonie pe
una de egalitate brut, n care SUA i UE au o influen i fore comparabile n toate domeniile,
inclusiv in cel militar.
Inc inainte c actuala criza in relatiile transatlantice, generata de interventia militara in
lrak, sa-i dezvolte consecintele, analistii au semnalat neceitatea discutarii i reasezarii
parteneriatului SUA - Europa pe baze noi. Astfel, in vara anului 2000, Charles Kupchan 6
recunostea ca "organismul transatlantic de securitate trebuie sa devina mai echilibrat, daca se
doreste mentinerea integritatii sale." Ingrijorarile legate de procesul decizional i de coeziunea
Alianei se refera la poibila transformare a Europei, in viitor, intr-un competitor sau rival al SUA,
o eventuala slabire a Alianei, progresul demersurilor europene in directia integrarii militare i
izolationismul SUA.
Pe de alta parte, date fiind ultimele evoluii din relatiile americano-europene, in special
diferentele tot mai evidente de perceptie asupra campaniei internatiQnale impotriva
terorismului, sunt tot mai multe pozitiile care exprima neceitatea de a recunoaste deschis
perspectivele i interesele care separa cele doua parti ale Alianei Nord-Atlantice. Pentru Robert
Kagan diferendele transatlantice actuale sunt generate de diferente adanci i de durata in
"cultura strategica", impartaita de cele doua parti i de perceptiile diferite ale puterii i ale logicii
i fundamentelor echilibrului international. In timp ce europenii cred ca se indreapta spre o lume
ordonata de legi, reglementari, negocieri i cooperare internationala, in care mecanismele
c1aice de putere cad pe un plan secundar, americanii continua sa fie fixati in plina istorie,
exercitandu-i puterea intr-un istem international anarhic, in care regulile sunt neviabile i in
care securitatea i ordinea liberala continua sa fie rezultatul posedarii i utilizarii puterii militare.
Din aceasta cauza, strategul american este sceptic in privinta evolutiei relatiei transatlantice pe
termen lung i apreciaza ca "viitorul pare a apartine unei teniuni in crestere ( .... ), nefiind
departe ziua in care americanii nu vor acorda mai multa atentie pronuntarii acronimului DE
decat acorda in prezent ASEAN".7
Incercand o explicatie mai aprofundat a actualei crize, Daniel Nelson considera ca,
dincolo de evenimentele recente i unilateralismul politicii promovate de administratia Bush,
avem de-a face cu modele diferite de intelegere a cel putin trei chestiuni fundamentale care ii
separa pe europeni i americani: actorii dominanti in domeniul securitatii i relaiilor
3

internationale, modalitatile de actiune ale acestora i motivatiile care stau la baza actiunii lor.
Este vorba de perceperea i valorificarea foarte diferita a rolului statului i a agentiilor acestuia,
de viziunile diferite asupra modului in care statele, institutiile i comunitatile actioneaza sau ar
trebui sa actioneze in arena internationala i de incapacitatea reciproca a americanilor i
europenilor de a intelege i accepta motivatiile celorlalti in actiunile intemationale 8.
Dincolo de aceste elemente generale, interventia militara din Irak i opozitia unor state
europene fata de acest prim demers mai conistent de materializare a noii Strategii americane
de securitate au generat o criza fara precedent in raporturile transatlantice, recunoscuta ca
atare de majoritatea expertilor i politicienilor de pe ambele maluri ale Atlanticului 9
Un nou parteneriat - pe ce baze? Neceitatea redefinirii parteneriatului dintre America i
Europa, in actualul context generat de interventia in Irak i demersurile europenilor de edificare
a dimeniunii comune de Aprare este subiectul principal pe agenda specialistilor in securitate
internationala. Cea mai importanta dintre solutiile conturate se bazeaza pe asa numita
"diviziune a muncii" in chestiunile legate de securitate, atat la nivel general, intre SUA i Europa,
cat i la nivel militar, prin separarea responsabilitatilor i tipurilor de misiuni militare intre NATO
(SUA) i forta de reactie rapida a Uniunii Europene.
In viziunea lui Rob de Wijk, directorul Centrului Clingendael de Stu'aii Strategice din
Olanda, noua abordare a cooperarii transatlantice in domeniul securitatii trebuie sa se
fundamenteze pe ,,0 clara diviziune a muncii, prin care Statelor Unite sa le revina in principal
responsabilitatea pentru operatiunile militare de lupta, in timp ce Europa trebuie sa acopere in
primul rand, stabilizarea i reconstructia post-conf1ict".lo Mai mult, noul parteneriat implica
recunoasterea neceitatii dezvoltarii de catre fiecare parte a capacitatilor specifice pentru a
gestiona noile tipuri de riscuri i amenintari la adresa securitatii, prin realizarea unui echilibru
intre mijloacele "soft" i "hard" de interventie.
Pentru reuita acestei strategii este necesar ca cele doua parti complementare sa nu se
rezume la a investi in propria directie, ci sa-i dezvolte i abordarile contemporane - Europa sai edifice capacitatile militare propriu-zise de ducere a actiunilor de lupta, pentru a diminua
decalajul care o separa de SUA, iar americanii sa recunoasca importanta reconstructiei i
stabilizarii post-conflict, prin realizarea propriilor capacitati in domeniu. Reuita noului
parteneriat depinde i de modul in care fiecare va intelege sa-i dezvolte abordarile i
capacitatile deficitare in prezent.
Tot mai multi europeni sunt constienti de importanta dezvoltarii capacitatilor militare
proprii, prin investitii conistente in modernizarea istemelor militare i continuarii politicii de
integrare in domeniu. Prima strategie de securitate din istoria Uniunii Europene, elaborata de
Javier Solana, evidentiaza importanta politicilor bazate pe capacitati militare credibile, pentru
protejarea intereselor europene in lume i pentru contracararea noilor riscuri la adresa
securitatii, in primul rand a terorismului international. Daca, in prezent, mai putin de 10% din
totalul de 1,7 milioane efective militare ale statelor europene pot fi desfasurate pentru ducerea
actiunilor militare in afara granitelor, pe viitor, procentul va creste coniderabil prin procesul de
transformare i modernizare militara pe care europenii incep sa-l realizeze.
La un nivel mai redus de analiza, chestiunea diviziunii muncii intre americani i europeni
se transpune direct in modul de relationare al celor doua structuri militare - Forta de Reactie
Rapida a DE (FERR) i Forta de Raspuns NATO. 12 In maniera in care cele doua fore au fost
dezvoltate i operationalizate pana in prezent, exista o distinctie clara intre obiectivele i
misiunile repartizate fiecareia in parte: in timp ce obiectivul stabilit la Helinki tinde sa
directioneze proiectul FERR pe "interventii in cazul conflictelor de intenitate scazuta",
specifice pentru misiunile tip Petersberg, FRN a fost creata i pregatita sa lupte in "conflicte de
inalta intenitate".
Mai mult, asa cum Owen Pengelly sublinia ca realizarea misiunilor de tip Petersberg se
presupune ca va implica FERR intr-o serie de operatiuni de mentinere a pacii, umanitare i de
managementul crizelor, asupra carora DE decide sa intervina, in ituatiile in care NATO
hotareste sa nu se implice. Exemple practice pentru astfel de misiuni sunt reprezentate de
operatiunea "Concordia" din Macedonia, prima operatiune militara din istoria DE, desfasurata in
acest an pentru stabilizarea mediului de securitate din fosta republica iugoslava i operatiunea
"Artemis", prin care un contingent de 1400 de militari~ civili au fost desfasurati in provincial
4

Bunia din Congo pentru imbunatatirea situatiei umanitare i de securitate din zona respectIva.
Daca in teorie cooperarea I complementaritatea dintre forele de reactie rapida pare a fi
realizata, in practica este putin mai complicat. Exista unii analisti care sugereaza ca intre cele
doua fore exista competitie i, chiar mai mult, ca ele sunt incompatibile, din perspectiva politica
i de securitate. In acest sens, R. Kempin reclama faptul ca "ceea ce este in joc, prin
operationalizarea Forei de Raspuns NATO, este reprezentat de viitorul politic al Politicii
Europene de Securitate i Aprare. Cu alte cuvinte, contributia statelor europene la FRN ar
putea provoca importante intarzieri i chiar compromite realizarea obiectivelor .
Exista unele riscuri prin care FRN umbreste eforturile facute in edificarea FERR. Crearea
i operationalizarea FRN pot deturna unele state europene de la PESA i, in final, sa conduca
la impartirea i repartizarea capacitatilor militare nationale limitate ale europenilor, in avantajul
NATO. In plus, ar putea genera duplicarea eforturilor i competitie intre cele doua structuri, daca
aceasta cooperare nu este dezvoltata pe baza principiilor i impartirii responsabilitatilor potrivit
noului parteneriat.
Din perspectiva americana, "miscarea UE catre auto-suficienta strategica este privita ca
o amenintare la preponderenta SUA in Europa. Pentru a se aigura ca PESA nu stirbeste
NATO, Washingtonul a proclamat asa-numitii Trei D: PESA nu trebuie sa diminueze rolul NATO,
nu trebuie sa dubleze capabilitatile NA TO i nu trebuie sa discrimineze membrii NATO care nu
apartin UE.,,15
In concluzie, se poate afirma ca modul in care este proiectat noul parteneriat
transatlantic i reasezarea relaiilor dintre NATO (SUA) i UE (PESA), cu forele lor militare Forta NATO de Raspuns i Forta European de Reactie Rapida - vor influenta securitatea
european pe termen lung. Prima miiune militara pentru FERR in Macedonia, dei realizata cu
anumite capacitati NATO, i intentia europenilor de a prelua miiunea NATO de mentinere a
pacii din Bosnia Hertegovina demonstreaza ca Europa poate i trebuie sa devina un actor
strategic autonom important in arena internationala, sustinut de fore militare credibile i de
capacitatea de a lua decizii independente de NATO i SUA.
NOTE
1 Brzezinski, Zbigniew - "Living With a New Europe ", National Interest 60 (Summer 2000);
2 Robert E. Hunter - "The European Security and Defence Policy: NATO's Companion or
Competitor" pe ite-ui RAND:
3.Samuel P. Huntington - "The Lonely Superpower", Forreign Affairs, March-Aprilie 1999;
4 La initiativa Frantei, Belgiei, Germaniei i Luxemburgului, intrunite intr-un minisummit
European in timpul interventiei din Irak, a inceput procesul de realizare a unui Cartier general
european, autonom de NATO, prin care sa se conduca operatiunile militare desfasurate sub
egida VE. In prezent acest lucl'\l se realizeaza fie prin apelul la capacitatile de planificare ale
NATO, in cadrele definite de acordurile "Berlin +", fie prin resursele nationale puse la dispozitia
VE de cele mai importante state member.
5 Zbigniew Brzezinski - "Marea tabla de sah - Suprematia americana geostrategice", Univers
Bucuresti, p.6l - 65;
6 Charles A. Kupchan, "In Defense of European Defense: An American Perspective". in
Survival, voI. 42, nr. 2, vara 2000, p. 16;
7 Robert Kagan - "Power and Weakness", in POLICY REVIEW, No 116 (iunie -iulie 2002) i un
rezumat al aceleiai analize publicat in Washiongton Post din 26 mai, cu titlul "The D.S. Europe
Devide";
8. Daniel N. Nelson
"Transatlantic Transmutations", in The Washington Quarterly,
autumn 2002
9 Vezi in acest sens Andrew Moravcik - "Striking a New Transatlantic Re1ationship" in Foreign
Affairs, July / August :::003; William Pfaff "NATO's Future: A history lesson for the allies", in
International Herald Tribune, October 23,2003; Ronald D. Asmus - "Rebuilding the Atlantic
Alliance", in Fore ign Affairs, September / October, 2003 sau Doug Bereuter & John Lis "Broadening the Transatlantic Relationship" in The Washington Quarterly, winter, 2003 - 2004.
10 Rob de Wijk - "European Military Reform for a Global Partnership", in The Washington
5

Quarterly, winter 2003 - 2004

11.Conceptul de "hard power" pune accentul pe fore i mijloace militare traditionale,
combatante, in timp ce "soft power" vizeaza capacitatile "mai putin militare" de realizare a
securitatii, cum sunt diplomatia, ajutorul economic, operatiunile de mentinere a pacii etc.
12 In scopul contracararii eficiente a noilor tipuri de riscuri i amenintari la adresa securitatii
europene i internationale, la Praga, NATO a decis o transformare ambitioasa in directia
realizarii de fore flexibile, capabile de desfasurare oriunde este necesar, pentru gestionarea
provocarilor la adresa securitatii sec. XXI, concretizata in realizarea Forei de Raspuns NATO
(VATO Response Force). Conceputa ca o forta militara de o inalta eficacitate, de pana la 20.000
de trupe, apta sa sa lupte in conflicte de mare intenitate, FRN trebuie sa fie deplin operationala
pana in anul 2006.
14 Ronja Kempin - "The New NATO Response Force: Challenges for and Reactions from
Europe", Copenhagen Peace Research Institute webite
15 Christopher Layne, "Death Knell for NATO? The Bush Administration Confronts the European
Security and Defense Policy" in Policy Analyis, no. 394, Apri12001