Sunteți pe pagina 1din 2

HANUL ANCUTEI

FANTANA DINTRE PLOPI


de Mihail Sadoveanu

Publicat in anul 1928, volumul Hanul Ancutei este o creatie de mare valoare a
sciitorului Mihail Sadoveanu, in care tema si viziunea despre lumea taraneasca ale autorului sunt
valorificate prin povestirile conturate si prezenta unui limbaj specific contextului.
Creatia Hanul Ancutei este realizata prin tehnica povestirii in rama, avand un cadru
suport initial: un han in care veneau drumetii pentru a se relaxa, a revedea lumea si a asculta
diverse povesti captivante. Inovatia pe care o prezinta aceasta creatie este aceea ca prezinta noua
povestiri, redactate de catre noua persoane diferite, personaje ce ajung la Hanul Ancutei si
istorisesc o intamplare reala, din experienta personala. Exista un personaj al naratiunii-cadru,
care introduce fiecare povestitor in parte si de asemenea asista la nararea intamplarilor. Prezenta
sa este redata prin naratiunea la persoana I, oferind textului iluzia autenticitatii. Acest personaj
este un delegat al vocii autorului spre al reprezenta, explicandu-se astfel si statutul sau anonim.
Ceilalti naratori vor fi introdusi rand pe rand de catre naratorul principal, iar faptele lor vor fi
relatate in cadrul hanului, timpul povestirii referindu-se la timpul celeilalte Ancute. In total
sunt noua povestiri iar cea de-a zecea ii apartine comisului Ionita care pe parcursul actiunii
promite o poveste cum n-am mai auzit, promisiune neonorata pana in final, ceea ce dovedeste
ca povestea povestilor este aceea niciodata rostita, acordand tacerii valoarea absoluta a misterului
inaccesibil. In ceea ce priveste cadrul in care se relateaza povestile, reperele spatio-temporale
referitoare la Hanul Ancutei apartin unor factori mitici, locul capatand rol de centru al lumii, loc
de intalnire a diferitelor destine si oameni din diverse straturi sociale. De asemenea, hanul este
locul unei vechi cetati, fapt sugerat de zidurile ce inconjoara locul, cu rol simbolic de granite
intre lumea reala si cea a fictiunii, iar hanul este un topos al povestirii.
Fantana dintre plopi este a patra povestire din volumul Hanul Ancutei, personajul sau
narator fiind Neculai Isac. Naratiunea la persoana I focalizeaza doua planuri de narare:
reprezentarea evenimentelor traite in tinerete (timpul narat) si autoanaliza faptelor prin
perspectiva maturitatii (timpul naratiunii). Povestea are la baza o intamplare pe care personajul a
trait-o de cu mai mult de douazeci de ani in urma, o poveste de dragoste cu un final tragic. Intr-o
toamna, cand Neculai duce vinuri in tinutul Sucevei face popas la Hanul Ancutei. Plimbandu-se
calare pe malul raului Moldova, surprinde un grup de tigani care se scaldau si este intampinat de
unul dintre ei, Hasanache, si o tanara de optsprezece ani, Marga, care il cucereste pe barbat prin
frumusetea ei, desi Hasanache spune despre ea ca e doar o fata proasta. Impresionat de fata, Isac

le da celor doi cate un ban de argint, iar a doua zi fata il va intampina pe barbat la han, aratandu-i
papucii pe care si i-a cumparat cu banutul. Apoi tinerii vor petrece o noapte la fantana dintre
plopi, unde isi promit o noua intalnire in seara urmatoare. In cadrul celei de-a doua intalniri,
dupa un timp de sovaiala din partea fetei, desi stie ca va fi ucisa pentru asta, Marga ii va
marturisi lui Neculai ca tiganii au trimis-o sa il ademeneasca pe barbat la fantana dintre plopi
pentru a-l putea jefui si omori. In urma acestor vorbe, barbatul isi incaleca calul si fuge, insa o
prajina aruncata de urmaritorii lui ii scoate un ochi. In final, impreuna cu niste insotitori de la
han, Neculai se intoarce la fantana dintre plopi, iar urmele proaspete de sange din jurul fantanii il
fac sa realizeze ca Marga a fost ucisa iar trupul ei aruncat in fantana.
Autenticitatea povestirii este data de naratiunea la persoana I si de interventiile Ancutei
care face legatura dintre intamplare si hanul din prezent. Conflictul este de natura exterioara, dar
si interioara. Cel exterior este conturat de lupta dintre Neculai Isac si banda de tigani a lui
Hasanache care vor sa-l jefuiasca si sa-l ucida. Conflictul nu este unul complex, insa urmarile
sale sunt puternice, ilustrate prin urmele fizice lasate de pierderea unei lumini si de sentimentul
vinovatiei pe care il adopta Neculai pentru ca nu a putut-o salva pe Marga, dand nastere astfel
unui puternic conflict interior.
Numarul personajelor este redus, atentia fiind concentrata pe fiecare personaj narator in
parte, in cazul de fata pe Neculai Isac. Trasaturile sale sunt prezentate atat la sosirea lui la Hanul
Ancutei in timpul prezent, de catre personajul-narator general, dar se autocaracterizeaza si in
relatarea sa, unde se contureaza un portret fizic si personajului Marga.
Ca specie, povestirea in rama se individualizeaza prin trasaturile sale. La inceput, cadrul
este trecut prin filiera personajului-narator prim, delegatul vocii autorului, care introduce fiecare
personaj povestitor in parte, inca de la sosirea lor la han. Povestea din poveste apartine fiecareia
dintre cele noua caractere introduse, precum este si cazul lui Neculai Isac. O alta particularitate
pe care o prezinta aceasta specie este si vocea naratorului, desi la inceput se materializeaza in
persoana cititorului, odata asumat rolul de povestitor de catre unul din drumetii de la han,
naratorul devine colectiv, cititorul alaturandu-li-se celorlalti ascultatori. Originalitatea creatiei
sadoveniene este prezenta nu doar prin bordarea acestei specii, ci prin aprofundarea ei cu un
limbaj ce se adapteaza spatiului si timpului descrise, specific fiecarui personaj in parte:
arhaismele, limbajul specific tiganilor dar si prezenta unui limbaj expresiv redat prin frumusetea
metaforei si a epitetului.
In concluzie, povestirea Fantana dintre plopi este o creatie aparte a lui Mihail
Sadoveanu in primul rand prim tema si viziunea asupra lumii rurale, valorificate de ilustrarea
unor personaje speciale si a unui stil naratorial si limbaj distinse.