Obiectul de arhitectura: Jewish Museum

Arhitect: Daniel Libeskind

Locatie: Berlin, Germania
Realizare: 1988- 1999 (deschis in 2001)
Fotografii: Mal Booth, Wikicommons
Cyrus Penarroyo,

Lucrarea de fata isi propune sa analizeze modul in care spatial construit, intruchipare a
semnificatiilor culturale, influenteaza la nivel psihologic utilizatorul, potentand prin formele
sale efectele pe care corpul si spiritual uman le resimt. Fie ca este vorba despre, spatiu
in sine dimensionat si proportionat intr-un anumit fel, fie ca este vorba de texturi ale
peretilor, culori si lumina, fie ea naturala sau artificiala, efectele induse sunt nesfarsite.
Obiectul de arhitectura ales spre a fi studiat, Muzeul Evreiesc din Berlin, este fara doar si
poate caracterizat de o puternica simbolistica intrinseca, cele trei perspective pe care
arhitectul Daniel Libeskind le-a vizat fiind: imposibilitatea intelegerii istoriei Berlinului fara o
constientizare prealabila a constributiei avute de evrei, integrarea ideii de Holocaust in
constinta si memoria orasului, in cele din urma fiind asumarea la nivel de oras dar si la
nivel de tara a faptelor petrecute in ceea ce ii priveste pe evrei.
In 1987, autoritatile competente ale Berlinului organizeaza o competitie pentru extinderea
Muzeului orasului ce isi deschisese portile publicului din 1933, urmand ca mai apoi
conform decretelor naziste sa fie inchis in 1938 si sa ramana vacant pana in 1975.
Extinderea se dorea a fi destinata memoriei evreilor, marcand prezenta acestora dupa
cel de-al Doilea Razboi Mondial.
In 1988, Daniel Libeskind este ales castigator dintre alti caiva arhitecti renumiti, de talie
internationala, iar ceea ce spune juriul despre propunere este graitor:
Berlinul va fi reconectat cu trecutul sau, trecut ce nu trebuie uitat niciodata. Invizibilul este

transformat in vizibil, istoria evreilor din Berlin este translatata in secvente si miscari. Forma
cladirii este o analoga a proiectarii de la interior.
Un tur prin istorie cu fragmentarile si congruentele specific, pastrate flexibile prin
linearitatea spatiala

Pentru Libeskind extinderea muzeului a insemnat mai mult decat o competitie/ comisie,
acesta dorind sa stabileasca sis a asigure identitatea Berlinului, identitate ce a fost
pierduta in timpul celui de-al doilea razboi mondial.
Conceptual, Libeskind a dorit sa infatiseze sentimente de lipsa, goliciune, invizibilitateexpresii ale disparitiei culturii evreilor, folosind arhitectura ca pe un act narativ ce confera
emotii emotii vizitatorului, ce experimenteaza efectele Holocaustului atat asupra culturii
evreilor cat si asupra orasului in sine.
Elementele arhitecturale ce compun cladirea lui Lebeskind sunt reprezentate de fatada
din zinc, Gradina Exilului, cele trei axe ale experientei germano- evreiesti si Golurile.
Impreuna aceste piese formeaza un limbaj vizual si spatial bogat in istorie si simbolism,
ce confera mai departe de simpla experienta a parcurgerii unei expozitii, sentimente si
experiente unice diferite odata cu parcurgerea spatiilor.

Forma in plan
Desi numele oficial al proiectului este Muzeul Evreiesc, am numit acest proiect Intre

Linii, pentru mine, reprezentand doua moduri de gandire, organizare si relationare. Una
dintre ele o linie dreapta, franta in mai multe fragmente, cealalta o linie sinuoasa ce isi
are continuitatea ei
Daniel Libeskind

Proiectul isi ia forma pornind de la o stea a lui David abstractizata, desfasurata de-a
lungul sitului, integrate in functie de context, ce creaza conexiuni intre locatii istorice.
Termenul care ar descrie cel mai bine forma cladirii ar fi acela de zig- zag, constructia
avand la baza doua structuri liniare combinate, una dintre ele franta dupa mai multe
directii, cea de-a doua continua, strabatand intreaga cladire. La intersectia acestor
doua linii sunt spatii goale, asa numitele Goluri, ce se continua pe toata inaltimea cladirii.
Libeskind isi imagineaza cele doua linii continuate la nivel de oras si in exteriorul acestuia.
Fiind o extindere a vechiului Muzeu, a accesul si-l pastreaza prin vechea cladire baroca,
vizitatorul fiind obligat sa strabata un coridor subteran, indurand astfel anxietatea pe care
o ai atunci cand te ascunzi, cand pierzi directia inainte de a se intalni cu cele trei axe,
despre care voi detalia pe parcursul lucrarii.

Fatada
O matrice invizibila irationala , asa o
caracterizeaza Daniel Libeskind.
Fatada cladirii lui Libeskind abia permite
observatorului sat raga concluzii in
privinta a ceea ce se intampla in
interior, diviziunea spatiilor atat pe
orizontala cat sip e verticala fiind
insesizabila.
Cu toate acestea, pozitionarea
ferestrelor- in mare parte fante ingusteurmeaza o matrice precisa. In timpul
procesului de proiectare, arhitectul
Daniel Libeskind a realizat o harta a
Berlinului ante-belic, avand marcate adresele celor mai de seama cetateni , atat
germani cat si evrei, intre care a creat conexiuni ajungand la matricea irationala si
invizibila, pe care mai apoi si-a bazat limbajul formal, geometria plana si spatiala a
cladirii.
Tratarea fatadelor s-a realizat prin placarea cu zinc, un material cu o indelungata traditie
in istoria arhitecturii Berlinului. De- a lungul timpului aliajul netratat de titan si zinc va oxida
schimbandu-si culoarea prin expunere la
lumina si conditii de temperatura.

Golurile, nu tocmai spatiu muzeal spune

Daniel Libeskind, intruchipeaza pierderile de
vieti omenesti suferite in timpul Holocaustului.
Acestea reprezinta elementul structural
central al noii cladiri, de asemenea
conexiunea cu vechea cladire.
Cinci astfel de spatii cavernoase, se
regasesc in noua cladire. Peretii sunt din
beton aparent, marind efectul de rece si
coplesitor, spatiile sunt neincalzite, fara
sisteme de aer contitionat, in mare parte

neluminate artificial, separate de restul cladirii. La nivelurile superioare, peretii sunt tratati
diferit, fiind vopsiti in negru. Artistul de origine israeliana, Menashe Kadishman a acoperit
intreaga suprafata de calcare a unuia dintre Goluri cu obiecte sculpturale metalice,
Schalechet (Frunze Cazatoare).

Axele subterane: cararile evreilor

germani
Pasajul subteran, mai sus mentionat, ce
face legatura dintre cele doua cladiri,
nu are o intrare oficiala.
Vizitatorii care strabat marele Gol,
coborand dinspre vechea cladire vor
gasi Centrul de Invatare Rafael Roth,
pozitionat de-a lungul axului, in timp ce
in ax se deschide un sistem de alte 3
axe simbolizand cele trei realitati in
istoria evreilor germani.
Prima si cea mai lunga dintre axe, este
Axa Continuitatii, ce leaga vechea
cladire de scara principala, care
conduce la nivelurile de expozitie.
Arhitectul descrie aceasta axa ca pe o continuare a istoriei Berlinului, axa unificatoare din
care se ramifica celelalte doua.
Axa Emigrarii conduce in exterior, intr-un spatiu numit Gradina Exilului. De-a lungul
acestui traseu, peretii sunt usor inclinati, iar podeaua este inegala si gradual ascendenta,
punctual culminant fiind o usa foarte grea ce trebuie deschisa inainte de a face pasul
crucial menit s ail elibereze pe cel ce parcurge.

Axa Holocaustului este o fundatura. Devine din ce in ce mai stramta si mai intunecata si
se sfarseste cu Turnul Holocaustului. Vitrine de sticla expun documente si lucruri din
posesia personala atestand viata publica si private a persoanelor ucise.
Toate aceste trei axe se intersecteaza, simbolizand conexiunea dintre cele trei realitati
are evreilor ce au trait in Germania.

Gradina Exilului, menita sa dezorienteze

vizitatorul, aceasta reprezinta un naufragiu al

istoriei Daniel Libeskind, este realizata pe o
panta de 12 grade, ceea ce dezorienteaza
vizitatorii, dandu-le senzatia de instabilitate, si
lipsa de orientare experimentata de cei ce
au fost alungati din Germania.
Gridul celor 49 de stalpi de beton aparent
ce se inalta din pamant il fac pe cel ce
strabate acest spatiu sa se simta pierdut si
dezorientat, insa in momentul in care ridica
privirea are un moment de exaltare vazand
combinatia de vegetatie, plantata deasupra
stalpilor, printer ramurile careia se vede cerul,
libertatea.
Insasi arborele ce predomina este Salcia
Ruseasca, simbol al sperantei.

Muzeul Evreiesc al lui Libeskind reprezinta transpunerea unei istorii in arhitectura, reprezinta
parcurgerea acestei istorii intr-o calatorie emotionala. Arhitectul a reusit aici sa transpuna
experienta umana intr-o compozitie arhitecturala, mai mult decat atat creaza celui ce
parcurge spatiul trairi si emotii, acesta experimentand pe rand tacerea, nedreptatea,
frica, violenta, exilul, remuscarea, teroarea, exaltare, toate acestea prin intermediul
arhitecturii, prin intermediul spatiilor, a tratarili spatiilor, materialitatii, texturii, ambiantei, luminii
Scara arhitecturii ridiculizeaza proportia umana, nu imbratiseaza forma umana, si odata
ajuns aici te fac sa te simti in alta lume, o lume in care nu te simti chiar ca acasa, nu iti
ofera siguranta, generand o oarecare criza mentala.

Webbografie
http://www.archdaily.com/91273/ad-classics-jewish-museum-berlin-daniellibeskind/dsc_0119edit/
http://issuu.com/stephenandenmatten/docs/casestudy