Sunteți pe pagina 1din 45

1. Noiuni despre plantele productoare de lemn.

Prile constitutive (elementele de


structur) ale arborilor de foioase i rinoase. Valoarea practic i domeniul de utilizare n
Industria lemnului a elementelor constitutive ale arborilor.
Se cunosc plante lemnoase i nelemnoase. Cele lemnoase snt alctuite din celule care
conin lignin substan organic care mrete rezistena mecanic i stabilitatea plantelor.
Dup forma i mrimea lor plantele lemnoase sunt divizate n: arbori, arbuti, subarbuti
i liane lemnoase. Din punct de vedere al valorificrii industriale prezint valoare arborii, iar
n ultimul timp i arbutii. Valorificarea industrial se refer, n special, la tulpina arborilor
care se debiteaz n cherestea sau furnire, iar n unele cazuri i rdcina acestora din care se
taie furnire (de exemplu, rdcina de nuc). n ultimul timp pentru fabricile de plci din achii
i plci fibrolemnoase, crcile reprezint o materie prim preioas.
Plantele lemnoase care produc lemn se nmulesc prin semine. Dup aspectul i
nveliul seminelor, forma i aspectul frunzelor se disting dou grupe mari de plante
lemnoase: rinoase i foioase. Din punctul de vedere botanic rinoasele se numesc
gimnosperme, ele -i gsesc arealul n regiunile temperate a globului. Foioasele se numesc
angiosperme i sunt rspndite pe ntreaga suprafa a globului.
Rinoasele snt plante lemnoase care se nmulesc prin semine descoperite. Arborii
sau arbutii au frunze persistente n form de ace, iar fructele lor sunt solzoase, purtate de
conuri, din care cauz se mai numesc i conifere.
Dintre rinoasele rspndite n zona noastr, prezint interes economic i silvicultural:
molidul, bradul, pinul, laricea, duglasul i tisa. Lemnul de molid i brad este cel mai mult
solicitat de mediul industrial, datorit calitilor distinctive de care dispune ca material
lemnos. El este solicitat la fabricarea cherestelei pentru mobil, ui, ferestre, n construcii n
calitate de elemente de rezisten, instrumente muzicale, placaje i, mai ales, n industria de
fabricare a celulozei i a hrtiei.
Foioasele snt plante lemnoase cu semne nvelite ntr-un fruct cu frunzele cztoare i
mai late, din care cauz au cptat denumirea de foioase. Foioasele au rspndire foarte
extins i cuprind, att plantele lemnoase, ct i plantele ierboase (anuale). Principalele specii
de foioase rspndite n zona noastr snt: fagul, stejarul, nucul, plopul, ulmul, salcia, teiul,
paltinul, frasinul, aninul etc. Examinnd structura propriu-zis a lemnului diferitor specii
lemnoase, se constat c n structura acestuia exist unele elemente comune, ns exist i
elemente foarte diferite de la o specie la alta. Arborii snt formai din dou pri principale:
rdcin i tulpin.
Rdcina fixeaz arborele n sol i extrage substanele hrnitoare necesare arborelui. Ea
este format din mai multe ramificaii i reprezint circa 5 25 % din volumul arborelui.
Rdcinile de dimensiuni mari din anumite specii, de exemplu nucul, se pot valorifica prin
debitare n furnire estetice. Din rdcinile unor specii lemnoase se pot extrage rini i alte
substane chimice necesare industriei.
Tulpina este partea aerian vizibil a arborelui n picioare Ea este alctuit din dou
pri principale: trunchiul i coroana. Trunchiul este partea tulpinii care se dezvolt de la
nivelul solului pn la coroan i are rolul de a conduce seva brut i seva elaborat
(produs).
Coroana este partea superioar a tulpinii arborelui, alctuit din crci, ramuri, frunze,
flori i fructe. In frunze are loc asimilaia clorofilian, n urma creia se formeaz seva
elaborat. Pentru valorificarea industrial reprezint interes, n mod deosebit, forma i
dimensiunile trunchiului care se prelucreaz n semifabricate i diferite produse. Crcile pot
1

fi valorificate ca lemn de foc, iar n ultimul timp snt destinate prelucrrii pentru fabricile de
plci din achii i plci din fibre de lemn. Coaja, frunzele, unele deeuri sau, n unele cazuri
n ntregime arborii i arbutii, pot fi prelucrai pentru obinerea unor substane chimice sau
farmaceutice.
Coaja este stratul exterior al trunchiului, crcilor i ramurilor. Proporia ei variaz ntre 5
i 15 % din volumul total, fiind mai mare la arborii cu diametre mai mici al trunchiului i
scznd la arborii cu diametre mari. Proporia de coaj este mai mare la rinoase, stejar i
mai redus la paltin, mesteacn, fag i carpen. Din coaj se extrag substane tanante, iar n
ultimul timp coaja este prelucrat industrial pentru obinerea unor plci din achii termo- i
fonoizolatoare.Frunzele reprezint 2 5 % din volumul total al arborilor. Din ele se pot
obine unele uleiuri, substane chimice i farmaceutice, fin biostimulatoare pentru creterea
animalelor, iar n cazul frunzelor de dud acestea snt utilizate pentru creterea viermilor de
mtase.
2. Structura macroscpica a lemnului. Clasificarea metodelor de examinare a structurii
microscopice a lemnului. Seciunile principale ale lemnului, si caracteristica acestora sub
aspectul elementelor anatomice, care le determin.
Lemnul utilizat in industrie si constructii este furnizat de trunchiul arborilor, care
reprezinta cca 50 90% din volumul acestora. Lemnul din radacini si craci nu se deosebeste
fundamental de acela al trunchiului. Fiind produsul unui organism vegetal, lemnul reprezinta
un material cu compozitie chimica complexa, eterogen si anizotrop, format din celule de
natura diferita, grupate si dispuse intr-o ordine particulara fiecarei specii, dar reprezentind o
seama de modificari determinate de variatia conditiilor de trai din timpul unei vieti destul de
indelungate.Pentru identificarea arborilor din padure sau in perioada vegetativa se pot
analiza urmatoarele elemente:
-aspectul, culoarea si structura cojii;
-marimea,forma si aspectul frunzelor pe cele doua fete;
-aspectul,forma si marimea mugurilor.
Datorit neomogenitii, structura, aspectul i proprietile lemnului difer n funcie de
cele trei seciuni principale care se pot executa prin trunchi:
seciunea transversal, fcut perpendicular pe axa longitudinal a trunchiului, in aceasta
sectiune inelele anuale apar ca niste elemente de forma circulara, pe sectiune transversala a
unui trunchi razele medulare apar ca niste linii sau benzi radiale subtiri, avind un luciu si
culoare diferita de lemnul inconjurator.
seciunea radial, longitudinal, care trece prin axa trunchiului, inelele anuale arata ca
niste fisii paralele, lemnul timpuriu si tirziu reprezentind o separare clara, pe sectiunea
radiala, la unele specii, razele medulare apar sub forma de oglinzi.
seciunea tangenial, fcut perpendicular pe raz i tangent la inelul annual, inelele
anuale arata ca niste conuri cu laturile elicoidale, in sectiunea longitudinala tangentiala,
razele medulare apar taiate transversal ca linii drepte sau umflate la mijloc, devenind
fusiforme sau lenticulare.

a
A

Seciunile principale ale lemnului, A transversal; B radial; C tangenial.

n seciune transversal, trunchiul prezint de la exterior ctre interior urmtoarele zone


concentrice principale scoara, cambiul i lemnul (partea lemnoas).
Identificarea macroscopica a lemnului consta in determinarea speciei din care provine
epruveta de lemn ce se examineaza, examinarea facindu-se cu ochiul liber sau cu o lupa cu
puterea de marire de 10 15 x, astfel ca imaginea marita sa nu difere ca elemente aduse in
cimpul vizual de aceea vazuta direct cu ochiul liber. Deoarece proprietatile lemnului difera
de la o specie forestiera la alta, identificarea speciei lemnului sau cel putin a genului acesteia
constituie o problema de o importanta majora nu numai taxonometrica ci si pentru comertul
si utilizarile lemnului. Pentru identificarea lemnului se tine seama, numai de caracterele
lemnului, nu si de cele ale scoartei, fructelor, frunzelor, mugurilor.., care servesc la
identificarti botanice.
Clasificarea metodelor de examinare a structurii microscopice a lemnului .
Lucrrile de microscopie constituie o tehnic deosebit, necesitnd preparate speciale i
instrumente de execuie i de examinare. Pentru a putea examina lemnul cu ajutorul
microscopului este necesar s se execute seciuni transparente de circa 10 mm, cu grosime,
pe cele trei seciuni principale. Executarea seciunilor se face cu o lam, brici de microscopie
sau microtom. Proba de lemn din care urmeaz s se execute preparatele microscopice
trebuie s fie din lemn verde sau s fie tratat special prin fierbere lent n ap sau n ap cu
anumite substane (2 4% hidrat de sodiu, acid acetic glacial, alcool i glicerina etc).
Tratamentul ce se aplic depinde de specia lemnoas i de umiditatea sau starea sntii
lemnului. Seciunile ce se execut trebuie s aib o grosime uniform i s cuprind cel puin
un inel anual, pentru a putea examina toate elementele anatomice. Pentru ca seciunea s se
execute uor i s aib continuitate, suprafaa probei din care se execut preparatul se
umezete permanent cu ap sau cu alcool, folosindu-se o pensul cu pr foarte fin.
Seciunea rezultat la tiere este preluat cu pensula i pus iutr-un vas cu alcool. In
vederea examinrii, seciunile microscopice snt bine splate n alcool, se aleg seciunile cele
mai reprezentative, acestea se aaz pe o lam de sticl, cu o pictur de soluie Apathy, sau
balsam de Canada (pentru preparate provizorii se poate folosi glicerina), acoperindu-se cu o
lamel de sticl foarte subire pentru fixare. Pentru eliminarea aerului i a celorlalte
substane din celule, preparatul se nclzete lent la flacra unei lmpi de spirt, iar cu
ajutorul unor ace spatulate se apas uor i uniform pe lamel pn se elimin surplusul de
substan i se asigur lipirea uniform a lamelei. Preparatele microscopice, care pot conine
seciuni transversale radiale sau tangeniale, se examineaz la un microscop cu diverse puteri
de mrire sau pot fi fotografiate.
3

Examinarea Microscopica a Lemnului


Examinarea microscopic a lemnului i a elementelor anatomice ale acestuia se face n
mai multe, scopuri:
- pentru cunoaterea modului de asociere a elementelor anatomice i stabilirea structurii
fiecrei specii n parte, a tipurilor de elemente anatomice, mrimii acestora, proporiei i
repartiiei n arbore, alctuirii fiecrei element anatomic i caracterelor specifice pe elemente
i specii, aceste elemente se coreleaz cu proprietile fizico-mecanice i chimice ale lemnului i nlesnesc cunoaterea fenomenelor biochimice care au loc n celula lemnoas;
- determinarea studierii caracterelor elementelor anatomice pentru completarea i
precizarea mai n detaliu a celor macroscopice, n scopul identificrii precise a unor specii
sau studierea elementelor unor probe ce nu pot fi examinate macroscopic pentru identificare;
- studiul unor substane de ncrustare n peretele celular, a modului cum au ptruns n lemn
unele substane de impregnare sau a stadiilor de ptrundere i depreciere a lemnului de ctre
unele microorganisme etc.
Pentra studiul microscopic al lemnului i identificarea acestuia este necesar o
cunoatere a tuturor elementelor anatomice, a caracterelor specifice ale acestora pe fiecare
specie, n cazul cnd examinarea microscopica se face n paralel cu studiul macroscopic,
identificarea este mai uoar, fiindc anumite caractere se pot completa sau preciza mai uor.
Cnd se efectueaz studii numai pe preparate microscopice, identificarea precis a unor
specii se poate face cu uurin folosind chei pentru identificarea microscopic a lemnului,
ntocmite pe acelai principiu ca i cheile de identificare macroscopic, n cele ce urmeaz se
prezint un exemplu de cheie de identificare microscopic mult restans, pentru a putea
urmri elementele anatomice prezentate i a cunoate modul de lucru. Pentru lucrrile
practice de laborator, aceste chei snt mult mai complexe.
3. Structura macroscpica a lemnului. Caracteristica elementelor anatomice ale lemnului:
,coara (coaja moart sau ritidomul), cambiul, albumul, duramenul, razele medulare.
Datorit neomogenitii, structura, aspectul i proprietile lemnului difer n funcie
de cele trei seciuni principale care se pot executa prin trunchi:
seciunea transversal, fcut perpendicular pe axa longitudinal a trunchiului;
seciunea radial, longitudinal, care trece prin axa trunchiului;
seciunea tangenial, fcut perpendicular pe raz i tangent la inelul anual.
n seciune transversal, trunchiul prezint de la exterior ctre interior urmtoarele zone
concentrice principale scoara, cambiul i lemnul (partea lemnoas).

Structura macroscopic a lemnului.


1 scoar (coaj moart sau ritidomul); 2 cambiul; 3 alburn; 4 duramen; 5 raze medulare; 6 maduva.
4

Scoara (coaja) este esutul exterior al trunchiului, care nvelete lemnul protejndu-l.
Ocup un volum de 7 30 % din volumul arborelui i este alctuit din ritidom i
liber.Ritidomul este partea moart exterioar a scoarei care are rolul de a apra trunchiul de
aciunea agenilor fizici sau biologici din mediul exterior. n funcie de specie, ritidomul
poate fi neted sau poate prezenta crpturi, brzdri sau poate fi desprins n diferite moduri.
Liberul este partea vie a scoarei care se gsete spre interiorul trunchiului. Se dezvolt anual
din cambiu i este alctuit din vase, fibre liberiene i esuturi de parenchim. Scoara se
ndeprteaz la prelucrarea lemnului, doar cea a anumitor specii beneficiind de o valorificare
superioar. Astfel, din coaja stejarului se extrag substane tanante, iar din cea a arborelui de
chinin se obin diferite substane medicinale.
Cambiul este un esut generator, format dintr-un singur strat de celule situat ntre scoar i
lemn, care determin creterea n grosime.Celulele care alctuiesc acest esut au proprietatea
de a se multiplica n mod continuu n timpul perioadei de vegetaie a arborelui, dnd natere
n fiecare an, spre interior, la esuturi care formeaz liberul.
Lemnul este o grupare de esuturi de structur complex, care constituie cea mai mare parte
din volumul trunchiului, al ramurilor i al rdcinilor, fiind totodat i cea mai valoroas
parte. n seciune transversal, lemnul prezint, de la exterior ctre interior, urmtoarele trei
zone concentrice principale: alburnul, duramenul i mduva.
Alburnul este zona de la exterior a trunchiului cu esut rar, cu umeditate ridicat, obinuit
de culoare deschis (glbui-albicioas), prin care se face circulaia ascendent a sevei brute.
Ocup un volum mai mic sau mai mare n raport cu volumul ntregului trunchi n funcie de
specie, vrsta arborelui i condiiile climatice.
Duramenul sau lemnul matur este o zon interioar situat dup alburn, format prin
procesul de duramnificare a alburnului. Din punct de vedere fiziologic duramenul este
inactiv, el servind numai pentru rezistena arborelui. Formarea sa ncepe la diferite vrste
cuprinse ntre 3 5 ani la salcm i 30 55 de ani la stejar. Duramenul prezint un esut
dens, rezistent, puin permeabil la lichide i cu proprieti fizico-mecanice superioare
alburnului. Grosimea i culoarea duramenului variaz dup specie, vrst, locul seciunii etc.
De exemplu, la speciile de foioase duramenul este mai dezvoltat dect la cele de rinoase.
De asemenea, la anumite specii precum: stejarul, nucul, ulmul, laricele etc. duramenul are o
culoare distinct de cea a alburnului, iar la altele (fag, tei, molid etc.) cele dou zone nu pot fi
difereniate cu ochiul liber, apelndu-se n acest caz la analize chimice.
Mduva este partea din mijloc a tulpinii, situat central sau excentric, format din esut de
parenchim, afnat, moale, deosebit n general de lemnul nconjurtor i prin culoare.n
seciune transversal mduva se prezint n variate forme (circular, oval, triunghiular,
pentagonal etc.). n mod obinuit mduva poate fi de culoare albicioas, alb-verzuie, albrocat, alb-cenuie, alb-brun deschis, glbuie, galben-rocat, roiatic, roie-brun, brun,
brun-verzuie, cenuiu deschis, negricioas etc. Diametrul mduvei variaz de la o specie la
alta, de la cteva fraciuni de milimetru pn la 10 12 mm i chiar mai mult. Dintre speciile
cu mduv foarte dezvoltat pot fi menionate socul, oetarul, iar dintre cele cu mduva
foarte mic, ienuprul, mesteacnul, tisa, ienuprul etc.n jurul mduvei se grupeaz primele
formaiuni de lemn primar. Mduva mpreun cu lemnul primar se numete canal medular
i reprezint 0,001 0,003 % din trunchi. Mduva este lipsit de valoare i se nltur n
procesul de debitare. n afara elementelor menionate, n seciunea transversal prin trunchi
mai pot fi observate: inelele anuale i razele medulare.
Razele medulare sunt linii radiale foarte subiri de culoare i luciu diferite de masa
5

lemnoas nconjurtoare. n numr mic, razele medulare late i cele nguste confer un
aspect deosebit suprafeei, crescnd valoarea estetic a produsului, ele pornesc din mduv
sau dintr-un inel anual i se continu pn la scoar, deoarece au rolul de a conduce i
magazina substanele nutritive primite de la frunze i, totodat, de a conduce apa din lemn
ctre scoar. n numr mic, razele medulare late i cele nguste confer un aspect deosebit
suprafeei, crescnd valoarea estetic a produsului, n schimb, prezena n numr mare a
razelor medulare late nrutete proprietile mecanice ale lemnului.
Pe sectiune transversala a unui trunchi razele medulare apar ca niste linii sau benzi radiale
subtiri, avind un luciu si culoare diferita de lemnul inconjurator. In sectiunea longitudinala
tangentiala, razele medulare apar taiate transversal ca linii drepte sau umflate la mijloc,
devenind fusiforme sau lenticulare.
4. Examinarea structurii macroscopice a lemnului. Scopul i valoarea practic a examinri
structurii macroscopice a lemnului. Identificarea principalelor indici a structurii macroscopice
a lemnului. Metode, epruvete, tehnici i proceduri.
Datorit neomogenitii, structura, aspectul i proprietile lemnului difer n funcie de
cele trei seciuni principale care se pot executa prin trunchi
seciunea transversal, fcut perpendicular pe axa longitudinal a trunchiului;
seciunea radial, longitudinal, care trece prin axa trunchiului;
seciunea tangenial, fcut perpendicular pe raz i tangent la inelul anual.
n seciune transversal, trunchiul prezint de la exterior ctre interior urmtoarele zone
concentrice principale scoara, cambiul i lemnul (partea lemnoas).
Identificarea macroscopica a lemnului consta in determinarea speciei din care provine
epruveta de lemn. Ce se examineaza, examinarea facindu-se cu ochiul liber sau cu o lupa cu
puterea de marire de 10 15 x, astfel ca imaginea marita sa nu difere ca elemente aduse in
cimpul vizual de aceea vazuta direct cu ochiul liber. Deoarece proprietatile lemnului difera
de la o specie forestiera la alta, identificarea speciei lemnului sau cel putin a genului acesteia
constituie o problema de o importanta majora nu numai taxonometrica ci si pentru comertul
si utilizarile lemnului. Pentru identificarea lemnului se tine seama, numai de caracterele
lemnului, nu si de cele ale scoartei, fructelor, frunzelor, mugurilor.., care servesc la
identificarti botanice. Astfel drept criterii pentru identificarea macroscopica se iau in
consideratie:
1- caracterele structurii lemnului care se destig cu ochiul liber sau cu lupa: alburnul si
duramenul, inelele anuale, lemnul timpuriu si tirziu, razele medulare, porii, canalele
rezenifere, maduva, zonele de fibre si zonele de parenchin lemnos, desenul si textura;
2-unele proprietati fizice si mecanice: luciul, culoarea, gustul, mirosul, duritatea,
greutatea si eventual fizibilitatea. Greutatea se apreciaza in limitele perceperii cu mina si
mai ales prin raportul dintre diferite lemne, iar duritatea prin simpla apasare cu unghia;
3-unele defecte caracteristice (nodurile sau petele medulare) cind acestea prin
marime, forma, fregventa si culoarea constituie un factor destinctiv.
Proprietatile fizico-mecanice constituie caractere auxiliare in lucrarile de identificare a
lemnului deoarece in aceeasi specie ele variaza in limite destul de largi iar unele se modifica
in timp. In lucrarile de identificare a speciei se folosesc asa numitele chei de
6

identificare, intocmite dupa mai multe principii care pe baza caracterelor lemnului
prezentate mai sus permit separarea lemnelor in grupe din ce in ce mai restrinse, pina la gen
sau specie, incepind de la caracterele cele generale pina la cele specifice, de amanunt. Cheile
de identificare utilizate in mad fregvent sunt cele dicotomice. Ele sunt eficiente in lucrarile
care se refera la un numar restrins de specii si se caracterizeaza prin aceea ca au o singura
intrare, respectiv un singur criteriu initial. Aceste chei se bazeaza pe principiu prezentarii in
antiteza a caracterelor comune unor specii sau a unor grupuri de specii si prin eliminarea
caracterelor nespecifice lemnului ce se examineaza. Operatia caracterelor lemnului se poate
referi la prezenta sau apsenta unui caracter, spre exemplu: cu canale rezinifere-fara canale
rezinifere; cu pori(vase)-fara pori ...; sau la aspectele specifice ale caracterilor considerate,
spre exemplu: cu porii asezati inelar- cu porii imprastiati; cu raze medulare late - cu
raze medulare inguste, lemn moale lemn tare... Cheile bazate pe acest principiu se
desfasoara prin bifurcare repetata si folosesc numere de intrare in cheie si de iesire, care fac
trimiterea la un alt caracter. Prin alegerea succesuva a pozitiei care cuprinde caracterele
speifice elemnului ce se examineaza se ajunge la un criteriu final caracteristic speciei din
care face parte proba examinata, sau speciilor care nu pot fi deosebite din punctele de vedere
considerate.De aceea, la sfirsitul unei ramuri din lantul dicotomic poate sa apara o specie sau
mai multe specii.
Epruvete- Pentru identificarea macroscopica a lemnului se folosesc epruvete de forma
prizmatica; cu baza un triunghi, confectionata din lemn sanatos fara defecte. Deoarece
structura lemnului din triunghi, craci si radacina difera intr-o oarecare masura, se recomanda
ca epruvetele sa fie debitate din trunchi, aceasta fiind materialul folosit curent in constructii
si industrie. Epruvetele trebuie sa cuprinda cele 3 sectiuni plane principale transversala,
radiala, tangentiala. Identificarea macroscopica se bazeaza in primul rind pe caracterele
structurii ce se observa pe sectiunea transversala. Pentru evedentierea tuturor caracterelor
macroscopice existente se cere ca sectiunile epruvetei sa fie foarte netede, ca ceea ce se
realizeaza taind lemnul cu un briceac, bisturiu sau cu o dalta foarte bine ascutite. Taieturile
cele mai bune se obtin dintr-o singura miscare a cutitului , tinind lama acestuia inclinata cu
un unghi potrivit, care rezulta din 2, 3 incercari. Nu se recomanda folosirea epruvetelor cu
suprafete aspre, obtinute prin taierea cu pinze dintate sau netezite cu hirtie de slefuit,
deoarece nu se pot distinge caracterele structurii lemnului si uneori examinatorul lipsit de
experienta poate fi chiar indus in eroare de urmele pregatirii suprafetelor in acest fel.
5. Examinarea structurii macroscopice a lemnului. Inelele anuale. Determinarea
caracteristicilor inelelor anuale sub aspectul elementelor anatomice, care le formeaz (lemn
timpuriu, lemn trziu).
Prin observarea macroscopic a lemnului masiv, n form rotund sau prelucrat, se
disting: zone de coloraie diferit (sau de umiditi diferite, la lemnul proaspt cobort),
creterile anuale, unele esuturi sau chiar unele elemente anatomice. Toate aceste pri din
construcia lemnului determin proprieti i particulariti specifice acestui material.
ALBURN-DURAMEN-LEMN MATUR n interiorul trunchiului tuturor arborilor, de la
o anumit vrst, lemnul se difereniaz n zone deosebite prin culoare, umiditate,
coninut chimic etc. La foarte multe specii, zona interioar este colorat diferit de cea exterioar, de regul mai nchis. Aceast parte a lemnului poart denumirea de duramen (sau
lemn perfect). In partea periferic a trunchiului arborilor, culoarea lemnului rmne
7

deschis, zona respectiv fiind denumit alburn. Sub aspect fiziologic, zona interioar a
arborelui este format esuturi cu celule moarte, cu excepia unor celule parenchimatice,
care pot s ntrein unele reacii biochimice, pe cnd esuturile din zona exterioar a
arborelui snt mai active fiziologic. La unele specii, diferenierea coloristic nu se remarc,
ns apare o difereniere cauzat de umiditate. De regul, lemnul din interiorul unor specii
de arbori se prezint mai lipsit de umiditate dect cel din zona periferic i poart denumirea
de lemn matur. In cadrul acestor dou grupe de specii (cu duramen i cu lemn matur) pot
s apar unele particulariti, determinate de asemenea de diferena n umiditate -n cazul
arborilor n picioare.Astfel, la unele specii cu duramen (pin, larice,tis), limita ntre lemnul
mai puin umed din duramen i cel mai umed din alburn coincide cu limita de separaie
coloristic. La alte specii(la ulm), ntre alburnul mai umed i duramenul cu umiditate mai
mic se afl un inel de lemn, necolorat, dar cu umiditatea mai sczut dect n alburn. La
multe specii din grupa celor cu duramen (stejar, castanul bun, salcm, cire etc.) nu
se remarc o deosebire prea mare de umiditate ntre duramen i alburn. Speciile
cu
lemnul uniform colorat, fr duramen, n afara prezenei tipice de lemn
matur, menionat mai nainte, prezint, de asemenea, cteva cazuri de repartiie a umiditii
lemnului din arborii n picioare. Astfel, lemnul de brad i molid din zona central a prii
superioare dintr-o tulpin este n general mai uscat (lemn matur). Pe de alt parte, lemnul
de brad din partea inferioar a tulpinii se prezint cu umiditatea variabil, n seciune
transversal, cu un inel mai puin umed i altul umed. Alte specii din aceast grup (fag,
arar, tei) prezint o mic variaie a coninutului de umiditate ntre partea central i
periferic a tulpinii - sau aceast variaie este incert (la mesteacn, carpen, anin). Situaia
relatat poate suferi abateri n foarte multe cazuri de la un sezon de vegetaie la altul. Astfel,
la lemnul de fag , ncadrat prin clasificarea de mai sus n subgrupa lemnelor cu uoar
variaie a coninutului de umiditate, n seciunea transversal a tulpinii, aceast stare survine
vara, n timpul sezonului de vegetaie activ, pe cnd n timpul iernii, diferena de umiditate
este mare, lemnul din interiorul arborelui fiind mai uscat dect partea, periferic . Ca atare,
situaia expus mai sus, cel puin pentru foioase, este orientativ.La unele specii (fag,
frasin, mesteacn, arar), care normal nu au duramen, pot s apar coloraii centrale, avnd
de cele mai multe ori forme neregulate. Procesul de formare a duramenului se numete
duramenificare. Fenomenul duramenificrii lemnului este de natur fiziologic i biochimic foarte complex. Membranele celulelor i spaiile intercelulare snt umplute de
substane duramenice secretate de celulele parenchimatice. Aceleai substane se
aglomereaz i n celulele parenchimatice care le-au secretat, sub form de adevrate
precipitate. La multe specii (la salcm), vasele din partea central a tulpinii se umplu de tile
n proporie mai mic sau mai mare. Numai cu totul general se poate arta c nceputul
duramenificrii se produce la vrsta arborilor cuprins ntre 10 i 20 de ani. S-au observat
ns foarte multe excepii: de exemplu, la pin, duramenificarea ncepe ntre 30 i 35 de ani,
iar la frasin ntre 50 i 70 "de ani. La bradul duglas de la noi din ar, dup cercetrile
noastre , duramenificarea ncepe n jurul vrstei de 15 ani. Lemnul din duramen are unele
proprieti fizice, mecanice i chimice deosebite de lemnul din alburn. n general, este ceva
mai greu n stare absolut uscat (excepie la plopi). De asemenea, unele proprieti
mecanice snt superioare lemnului din alburn, Coninutul chimic al lemnului din duramen la
unele specii se deosebete mult de cel din alburn, nu at n componenii principali (celuloza
i lignina), ct mai ales n componenii chimici accesorii. Astfel, lemnul din duramenul de
stejar conine circa 9% substane tanante, pe cnd alburnul numai 1,1%. Aceast stare se
8

reflect n trinicia natural mult mai mare a duramenului de stejar fa de alburn. La


rinoase, lemnul de duramen este mai bogat n rin dect alburnul. Elementele anatomice
din duramen prezint, de asemenea, unele particulariti de la specie la specie. Atit alburnul
cit si duramenul sunt alcatuite din straturi lemnoase formate succesiv in fiecare an, datorita
activitatii cambiului in timpul perioadei de vegetatie. Privite pe sectiunea transversala a
trunchiului, ramurilor sau radacinii arborelui, cresterile anuale ale lemnului apar sub forma
unor inele concentrice, numite inele anuale. Inelul annual cuprinde in mod normal toate
elementele anatomice caracteristice lemnului speciei respective. Cu toate acestea, inelul
annual nu este o fortmatie omogena, din cauza elementelor anatomice care nu sunt de
acelasi fel si nici de aceleasi dimensiuni.
In cuprinsul inelului anual se desting 2 zone si anume: zona de lemn tipuriu, situate
inspre interiorul inelului annual, formata in 1 parte a sezonului de vegetatie, de culoare mai
deschisa si mai putin densa decit a 2 zona, cea de lemn tirziu de culoare mai inchisa si mai
densa formata in a 2 parte a sezonului de vegetatie. Lemnul tirziu prezinta, in general,
proprietati fizico-mecanice superioare, incit continutul de lemn tirziu poate servi ca un indice
de calitate pentru anumite utilizari ce se dau lemnului. Proprietatile fizico-mecanice si
tehnologica ale lemnului depind de caracteristicile inelelor anuale , astfel ca este necesar ca
aceste sa fie exprimate cantitativ. Caracteristicile inelelor anuale pot fi:
1. latimea inelului annual
2. regularitatea inelelor anuale
3. proportia de lemn tirziu
4. proportia de lemn timpuriu.
Pentru determinarea caracteristicilor inelelor anuale ale lemnului din arboreta se folosesc
epruvete sub forma de rondele, cu grosimea 10 15 cm, taiete din arbori de proba. Daca este
necesar ca determinarile sa se faca pe alte sortimente de material (grinzi, rigle), epruvetele
vor fi confectionate din probe luate in conformitate cu prevederele STAS 6085-72. In
vederea executarii determinarilor fata transversala a epruvetei se netezeste bine prin
rindeluire, cel putin pe directia sau directiile in care se fac masurarile. Masurarea latimii
inelelor anuale se mai poate face pe probe scoase din arbori cu ajutorul burghiului tubular,
daca aceste sint luate in directie radiala, sau pe piese lungi, in cel din urma caz, daca piesele
prezinta la capete inele cu latimi vizibile diferite, masurarea latimii inelelor anuale se va face
la ambele capete.
6. Proprietile fizice ale lemnului caracterizate prin structura macroscpica al
acestuia. Desenul lemnului. Elementele anatomice ale lemnului care determin desenul
lemnului. Valoarea desenului lemnului n atribuirea aspectului estetic al acestuia.
Desenul lemnului se datoreaza particularitatilor de structura , in deosebi diferentei
dintre lemnul timpuriu si tirziu, conturului inelelor anuale si razelor medulare. Desenul
aceluiasi lemn este diferit dupa planul in care s-a sectionat lemnul fata de inelele anuale.
Desenele tipice sint cele din sectiunile radiale si tangentiale, ultimile fiind mult mai variate.
Alte desene deosebite se obtin prin taierea lemnului dupa alte planuri decit radiale si
tangentiale. In practica nu se vorbeste de un desen al lemnului in sectiune transversala.
Desene caracteritice prezinta lemnele de rasinoase si cele de foioase cu porii asezati in inel.
Desenul pe sectiunea tangentiala se caracterizeaza prin linii curbe, cu contur regulat sau
ondulat, prin zonele de lemn tirziu mai dese si mai inchise la culoare decit cele de lemn
9

timpuriu, care la foioase prezinta striatiile datorite vaselor mari taiate longitudinal. Desenul
pe sectiunea radiala prin succesiunea benzilor longitudinale de lemn tipuriu si tirziu,
deosebite ca densitate, culoare si striatii (la foioase) si prin prezenta razelor medulare in
directie transversala, care apar ca benzi sau solzi de culoare diferita de restul lemnului si mai
lucioase (oglinzi). Desenele cele mai frumoase, datorita variatei formei liniilor,
suprafetelor si culorilor, se obtin din lemn cu fibra neregulata ( fibra creata), cu noduri foarte
mici ( ochi ), provenite din muguri dorminzi, cu excrescente mari si neregulate sau cu vine
de culori diferite. In general, anomaliile de structura coduc la desene mai decorative. Cele
mai apreciate sint: mazarat sau ochi de pasare ( paltin, ulm, frasin); dungat (stejar,
rasinoase, ulm); moarat(cu ape) la (par, abanos); ondulat (nuc, salcim, paltin). Pentru unele
specii, desenul lemnului poate servi drept criteriu de identificare a speciei.
7.Proprietile fizice ale lemnului caracterizate prin structura macroscpica al
acestuia. Textura lemnului. Elementele anatomice ale lemnului care determin textura
lemnului. Valoarea texturii lemnului n atribuirea aspectului estetic al acestuia.
In literatura de specialitate, textura este definit diferit, dar sensul acestor definiii
este aproximativ acelai. Ali autori definesc textura fie prin dimensiunile elementelor
anatomice, fie prin raportul dintre limea zonei lemnului trziu i limea total a inelului
anual, n general se poate considera c textura este acea stare a lemnului care rezult din
luarea n considerare a mrimii elementelor anatomice, a proporiei n care particip la
structura lemnului i a modului cum ele se asociaz n esuturile lemnului. In vorbirea
curent, textura exprim modul cum apare o suprafa oarecare a lemnului obinut prin
prelucrare (transversal, radial, tangenial, cilindric, conic sau sferic), adic modul cum apar
grupate elementele anatomice ale lemnului i desenele pe care acestea le determin pe
suprafaa prelucrat n diferitele seciuni enumerate mai sus. Unele lemne apar cu suprafee
uniforme, altele cu desene distincte, neuniforme, unele specii au o textur regulat, altele
neregulat, unele lemne ofer seciuni fine, altele aspre, unele au o textur expresiv, clar,
alte le confuz etc.
Se pot distinge dou grupe mari de texturi: terse sau uniforme i expresive sau
neuniforme.
Lemnele care au textura tears (uniform) nu permit distingerea elementelor anatomice.
In general, la astfel de lemne, dimensiunile elementelor anatomice snt mici, iar pereii
celulelor au grosimea egal i elementele anatomice snt uniform repartizate n ntreaga mas
a inelului anual. O deosebire dintre lemnul trziu si cel timpuriu nu poate fi fcut.
La lemnele cu textur expresiv, elementele anatomice se disting cu uurin, n fiecare
seciune ele aprnd ntr-un fel diferit. In general, la aceste lemne se observ distinct limita
inelelor anuale, iar n interiorul acestora, lemnul timpuriu i lemnul trziu. Lemnul este cu
textur neomogen, n general artnd mari diferene la prelucrarea cu unelte mecanice, pe
diferitele seciuni. In lemnele cu textur expresiv, spre deosebire de cele cu textur tears,
apar desene distincte i caracteristice fiecrei seciuni.
La lemnele cu textura fin, elementele anatomice snt uniforme ca mrime (mai ales
grosimea membranelor celulare) i egal mprtiate n masa inelului anual
Lemnele cu textura aspr se caracterizeaz prin elemente anatomice inegale (mai ales
grosimea membranelor celulare), mprtiate inegal n masa inelului anual
(prezint,aglomerri, zone de fibre, de vase etc). Demarcaia ntre inelele anuale este
categoric, porii snt mari, la pipit las o senzaie de aspru i apar neregulariti pe suprafaa
netezit (lefuit), care trebuie umplute cu ocazia lustruirii.
10

Dup gradul de finee, simit prin pipit, speciile forestiere se pot clasifica astfel:
-lemne cu textur foarte fin: meriorul, tisa, mahonul etc;
-lemne cu textur fin: paltinul, nucul, carpenul etc;
-lemne cu textur semifin: aninul, mesteacnul, teiul, fagul etc;
-lemne cu textur aspr: stejarul, ulmul, castanul bun etc.
In raport cu diferitele texturi pe care le prezint, lemnul unor specii este mai apreciat dect al
altora, din punctul de vedere al ntrebuinrii(de exemplu, pentru creioane se prefer lemnul
cu textur fin: teiul,.a.).Textura mai poate servi i la identificarea speciilor.
Textura, definit prin aspectul macroscopic al mrimii, aezrii, proporiei i dispoziiei
elementelor anatomice, poate fi fin, mijlocie sau grosolan.La foioase criteriul de apreciere
a texturii l prezint mrimea comparativ a elementelor de structur anatomic.
8. Examinarea structurii macroscopice a lemnului. Razele medulare. Clasificarea razelor
medulare. Identificarea razelor medulare n cele 3 seciuni principale ale lemnului. Valoarea
razelor medulare, ca elemnt anatomic, la constituirea desenului i texturii lemnului.
Razele medulare sunt linii radiale foarte subiri de culoare i luciu diferite de masa
lemnoas nconjurtoare. Ele pornesc din mduv sau dintr-un inel anual i se continu pn
la scoar, deoarece au rolul de a conduce i nmagazina substanele nutritive primite de la
frunze i, totodat, de a conduce apa din lemn ctre scoar. n numr mic, razele medulare
late i cele nguste confer un aspect deosebit suprafeei, crescnd valoarea estetic a
produsului, n schimb, prezena n numr mare a razelor medulare late nrutete
proprietile mecanice ale lemnului. Pe sectiune transversala a unui trunchi razele medulare
apar ca niste linii sau benzi radiale subtiri, avind un luciu si culoare diferita de lemnul
inconjurator. In sectiune longitudinala radiala, razele medulare apar ca benzi de inaltimi
diferite (de la 0,2-160 mm si mai mult), asezate transversal pe inelele anuale. In sectiunea
longitudinala tangentiala, razele medulare apar taiate transversal ca linii drepte sau umflate la
mijloc, devenind fusiforme sau lenticulare.
Clasificarea razelor medulare dupa:
A. Dupa amplasare:
Raze medulare primare- care pornesc din primul inel annual;
Raze medulare secundare- pornesc din celelalte inele.
B. Dupa latime:
Raze medulare late, vizibile cu ochiul liber in toate sectiunile(stejar, fag)
Raze medulare inguste, vizibile cel putin in sectiunea transversala si radiala( tei, paltin)
Raze medulare foarte inguste, vizibile doar in sectiunea radiala sau nevizibile cu ochiul
liber, abia distincte cu lupa (mesteacan)
C. Dupa structura:
Raze medulare simple
Raze medulare false sau compuse.
Razele medulare atribuie lemnului un aspect estetic, cu deosebire in sectiunea
radiala. Lemnul cu multe raze medulare, mai ales late, se despica usor. Caracterele razelor
medulare( marimea, culoarea, luciul, numarul) servesc drept criteriu de baza pentru
indentificarea speciei lemnului.
Pe sectiunea radiala, la unele specii, razele medulare apar sub forma de oglinzi. Acestea dau
11

un aspect foarte placut texturii si desenului lemnului ( stejar, paltin, platan) ridicind valoarea
estetica a acestora.
9. Defecte i anomalii ale lemnului brut (lemnului rotund). Clasificarea defectelor i
anomaliilor. Influena defectelor i anomaliilor ub aspectul valorificrii lemnului brut la
debitarea acestuia.
Randamentul la prelucrarea mecanic a lemnului i calitatea produselor pot fi
influienate mult de unele defecte sau anomalii ale lemnului. Prin anomali sau defecte ale
lemnului se neleg neregulariti ale structurii sau compoziiei chimice normale, care aduc
modificri proprietilor lemnului i posibilitilor de utilizare ale acestora. Anomaliile i
defectele lemnului, n general, contribuie la scdrea valorii lemnului i foarte rar unele
anomalii i defecte prin aspectul lor pot ridica valorea lemnului. Datorit unor factori
exteriori compoziia chimic a lemnului sufer unele modificri ceea ce determin apariia
unor alteraii. Defectele lemnului pot aparea i n timpul manipulrii i prelucrrii acestora.
Cunoaterea acestor defecte este absolut necesar pentru a se interveni n vederea eliminrii
sau ameliorrii unora dintre ele n operaiile de debitare n cherestea sau la prelucrarea
acestor asortimente. Influiena defectelor asupra proprietilor fizico-mecanice i chimice ale
lemnului i mai ales influiena negativ sau pozitiv a lor asupra calitii produselor realizate
face ca defectele lemnului s steie la baz sertrii i clasificrii sortimentelor de lemn i chiar
a multor produse.
Defectele lemnului rotunt si sortimentele
Condiiile n care se dezvolt arborii, natura speciilor, tratamentele aplicate, natura i
specificul solului etc. pot contribui la apariia a numeroase defecte la lemnul rotund nc de
la stadiul de puiet, dezvoltindu-se pn la maturizarea arborelui.
Defectele i anomaliile cel mai frecvent ntlnite la lemnul brut pot fi clasificate astfel:
-defecte de form ale sortimentelor de lemn rotund ;
-defecte de structur ale lemnului;
-noduri;
-crpturi;
-guri i galerii de insecte sau ali vtmtori animali;
-coloraii i alteraii;
-depuneri anormale;-diverse.
Principalele defecte i anomalii ale lemnului rotund snt enumerate i definite n STAS i ele
trebuie cunoscute de toi factorii care concur la producerea i utilizarea lemnului
Fregventa defectelor se apreciaza prin indicece de fregventa ce se poate calcula prin
formula :

FD

ND
(nr. / m )
L

unde: FD - este indicele de fregventa pentru defectul luat in consideratie;


N D - numarul de defecte de acelasi tip;
L lungimea piesei in (m).
Gravitatea defectelor indica starea de sanatate a arborelui ce se sorteaza;
Marimea defectelor se exprima deupa : lungimea ,latimea inaltimea sau adincimea , dupa
caz;
Pozitia defectelor poate fi apreciata dupa zona in care sunt amplasate defectele respective,
centrala, la capete sau grupate intro zona a arborelui.
12

Constatarea defectelor se face visual, masurarea acestora se face cu rigla gradate si


cu lupa forestiera iar determinarea defectelor se face cu ajutorul unor relatii matematice
simple.
Crapaturile i influiena lor asupra prelucrrii lemnului - la debitarea bustenilor cu
crapaturi se inregistreaz pierderi mari i rezulta sortimente de calitate inferioara.
Clasificarea crapaturilor:
A. Dupa forma si directie:
Crapaturile pe suprafata travsversala de la capete: dupa raza, dupa conturul inelelor anuale

Crapaturi pe suprafata rotunda (periferica) alemnului: drepte sau elicoidale.


B. Dupa gradul de patrundere in lemn sau dimensiuni:
Crapaturi pe suprafata transversala a capetelor: strapunse(cind trec de la o margine la alta
a suprafetei rotunde a lemnului), raspindite (cind ajung numai la o margine a suprafetei
rotunde ale lemnului)

Crapaturi pe suprafata laterala a lemnului: fisuri, cu latimea pinala 0,5 mm si


adincimea pina la 5 mm, crapaturi superficiale cu latimea de 0,5-1,0 mm si adincimea 5-10
mm.
C. Dupa origine :
cadranura- crapaturi ce se produc in timpul vietii la arborii batrini;
rulura- crapaturi inelare;
gelivura- crapaturi provocate de geruri;
Crapaturi provocate de paratrasnet la arborii in piciore dupa un plan radial sau elicoidal;
Crapaturi provocate de rasina(de regula la speciile de lemn de rasinoase).
Utilizarea rationala a lemnului cu defecte.
n vederea utilizarii rationale a lemnului cu defecte, trebuie sa se tina cont de
urmatoarele aspecte:
- rezistena lemnului la tractiune este dependenta si de unele defecte importante, ca:
noduri, crapaturi, etc. de aceea, lemnul ce prezinta asemenea defecte nu va fi utilizat n
constructia unor elemente supuse tractiunii, ci pentru cele supuse eforturilor de compresiune;
- piesele supuse la ncovoiere vor fi alese din cele cu mai putine defecte, iar in cazul
existentei lor, nu vor fi situate n treimea mijlocie a lungimii piesei, de asemenea, eventualele
noduri se vor afla n zon ce se comprim n timpul ncovoierii piesei;
- pentru piesele supuse la compresiune paralela, conicitatea sortimentelor rotunde
este avantajoasa fata de forma cilindrica sau prelucrata, n condiiile aceleeasi sectiuni
minime.
Defectele de form ale trunchiului i influiena lor asupra prelucrrii lemnului:
a) curbura trunchiului:- randament sczut din cauza pierderilor la debitare (se obin piese
de cherestea cu dimensiuni reduse i se pierde material la tivire);
- sortimentele de cherestea obinute au fibrele neparalele cu axa lor, iar prin uscare se
produc crpturi sau deformri ale acestora;
- n cazul derulrii butenilor cu curburi se produc pierderi nsemnate, pn la celindrarea
acestora.
b) nsbierea trunchiului: - cnd curbura este mare, aceasta zon trebuie nlturat,
reprezentnd o nsemnat pierdere de material;
c)conicitatea trunchiului: - randamentul sczut la debitare n cherestea sau derulare;
13

- obinerea sortimentelor de calitate sczut.


d) lbrarea trunchiului - provoac pierderi la doborrea arborilor i la debitare;
se obin piese cu fibre nclinate a) canelura trunchiului cnd aceste caneluri snt
pronunate cresc pierderile de material, n special la derulare;
- la debitarea butenilor cu canelur rezult pise de cherestea cu fibr nclinat;
- form sinuoas a conturului exterior se transmite i inelelor anuale.
b) ovalitatea trunchiului: - provoac pierderi mari la derulare;
- datorit inegalitii limii inelelor anuale, lemnul este neomogen i se comport
diferit n utilizrile practice.
c) nfurcirea trunchiului : - cnd nfurcirea este mai aproape de baz, lemnul pierde
mult din calitile sale.
Defectele de structur i influiena lor asupra prelucrrii lemnului
a)excentricitatea : - este nsoit de ovalitate i inegalitatea limii inelelor anuale, lucru
care duce la obinerea de piese cu rezistena sczut i cu un potenial ridicat de deformare i
crpare;
b) fibra crea: - sub aspect estetic, fibra crea ridic valoarea calitativ a lemnului,
speciile cu acest defect fiind apreciate pentru fabricarea furnirelor estetice (paltin, frasin,
nuc, mesteacn etc).
c) fibra nclinat - rezult din debitarea butenilor cu curbur, lbrare, conicitate, sau
tierea dup un plan nclinat fa de direcia fibrelor; - micoreaz rezistenele mecanice ale
lemnului; - prin secionarea fibrelor se obin suprafee aspre, mai greu de finisat.
d)lemn de compresiune: - structura, compozitia chimica i proprietatile lemnului de
compresiune sint mult diferite de ale lemnului normal; - lemnul cu acest defect este mai
fragil i mai putin rezistent la tractiune; - piesele de cherestea cu lemn de compresiune se
deformeaz puternic prin uscare i uneori crapa.
e)fibra rasucita : - lemnul este de calitate inferioara, se despica i se prelucreaz greu; rezistenele mecanice ale pieselor sint mici; - piesele debitate se deformeaz puternic;
f) fibra inclinata - fibrele fiind orientate in directii diferite, lemnul se prelucreaz greu; prin prelucrare se obin suprafete aspre;
g)neregularitatea latimii inelelor anuale: - materialul este neomogen i are o comportare
neuniforma la diferite solicitari;
h)inimile concrescute :- lemnul cu inimi concrescute este neomogen, se prelucreaz greu i
se deformeaz puternic.
i)nodurile i influiena lor asupra prelucrrii lemnului- lemnul cu noduri creaza
dificultati la prelucrare; - reduc valoarea i sfera de utilizare a lemnului; - micoreaza unele
rezistene ale lemnului.
10. Defecte de form ale sortimentelor de lemn rotund. Clasificarea defectelor i anomaliilor de
form ale lemnului rotund.
Defecte de form. Pentru o utilizare ct mai bun i cu un randament ridicat, dup
doborre i nlturarea crcilor, trunchiul arborelui trebuie s aib o form ct mai apropiat
de forma unui cilindru, n practic rar se ntlnesc asemenea cazuri. De cele mai multe ori
trunchiul are o form conic sau prezint numeroase alte defecte.
Curbura este un defect ntlnit la majoritatea arborilor i const n devierea curb a
14

trunchiului de la axa arborelui. Curbura poate fi ntr-un singur plan, pe toat lungimea, mai
multe curburi n acelai plan sau curbur n mai multe planuri. Mrimea curburii se exprim
n procente i reprezint raportul dintre sgeata maxim i lungimea a poriunii curbate. In
cazul debitrii butenilor n cherestea, mrimea curburii influeneaz negativ randamentul,
fie din cauza pierderilor la debitare, fie din cauza obinerii unor sortimente cu dimensiuni
reduse. Sortimentele debitate din buteni cu curburi au fibrele neparalele cu axa lor, iar prin
uscare se produc crpturi sau deformri ale materialului.
Insbierea este o curbur simpl, care apare la partea de jos a trunchiului, se ntlnete
frecvent la arborii care cresc pe terenuri n pant, n cazul cnd curbura este mare, aceast
zon trebuie nlturat, reprezen-tnd o nsemnat pierdere de material.
Conicitate este descreterea treptat a trunchiului, ncepnd de la baz spre vrf, n unele
cazuri aceast descretere este foarte pronunat, fapt care duce la micorarea randamentului
n sortimente debitate. Pentru a stabili conicitatea se face diferena ntre diametrul mare i
diametrul mic, n cm, i se raporteaz la lungimea trunchiului msurat n m. Cnd acest
raport este mai mare de 1%, conicitatea se consider un defect.
Lbraarea este ngroarea anormal la partea inferioar a trunchiului. Acest defect se
exprim prin diferena ntre diametrul de la baza trunchiului i diametrul msurat la distana
de 1 m de la captul gros. Cnd aceast lbrare este mare, poriunea respectiv din arbore
trebuie nlturat. Din constatrile practice rezult c la butenii cu curbur mare, ns-biere
sau lbrare, sortimentele debitate snt de calitate mai slab i genereaz ulterior numeroase
defecte.
Canelura este vlurarea conturului exterior sau apariia de denivelri longitudinale pe
trunchi, n timpul creterii. Acest defect se ntlnete, n special, la carpen, anin, ienupr,
corn, tis i brad, Cnd aceste caneluri snt pronunate, pierderile de material cresc, n special,
la derulare n furnire. Forma sinuoas a conturului exterior se transmite i la inelele anuale.
Ovalitatea apare la baz sau pe o poriune mai mare din trunchi. Seciunea transversal a
arborilor care este, de obicei, rotund apare cu o anumit ovalitate sub form de elips. Cnd
este pronunat, se consider defect i se exprim, n procente, prin diferena mrimii celor
dou axe raportat la mrimea axei mari. n afar de pierderile de prelucrare, materialul este
neomogen i se comport diferit n utilizrile practice.
Infurcirea este o cretere ce apare la trunchiul principal ce se desparte n dou sau trei
tulpini, dnd natere la ramificaii, care se dezvolt apoi ca tulpini separate. In zona de
nfurcire, lemnul are o structur neuniform, seciunea avnd dou-trei inimi i coaj
nfundat. Cnd nfurcirea este mai aproape de baz, buteanul pierde mult din calitile sale.
11. Defecte i anomalii de structur ale lemnului brut (lemnului rotund). Clasificarea i
influena defectelor i anomaliilor de structur ale lemnului asupra calitii pieselor
(sortimentelor) fabricate.
Defecte de structur - defectele sau anomaliile de structur snt cele care apar n
structura anatomic a lemnului.
Excentricitatea, apare, n special, ca urmare a nrdcinrii arborilor pe terenuri nclinate,
din care cauz mduva este situat excentric adic este deplasat lateral fa de centrul
seciunii. Excentricitatea se stabilete n procente raportnd distana dintre centrul seciunii
transversale i centrul mduvei, la diametrul seciunii respective.
Excrescena este o umfltur de form variat ce apare pe trunchi, o structur neregulat,
15

avnd uneori n coninut, noduri de diferite forme. Pentru a afla volumul ocupat se msoar
nlimea excrescenei i proporia n care excrescena cuprinde circumferina lemnului
rotund.
Fibra crea se prezint ca o ondulare n creterea fibrelor, ntlnit mai ales, la lemnul de
paltin i la lemnul de fag la partea de la baza trunchiului. Lemnul cu fibr crea, cum este
cel de paltin, este mult apreciat la producerea furnirelor i a instrumentelor muzicale.
Fibra nclinat este o deviere a fibrelor fa de axa longitudinal, putnd fi cauzat de
nrdcinarea necorespunztoare a arborelui, de existena unor noduri sau alte defecte.
Prezena fibrei nclinate creeaz greuti n prelucrarea lemnului, de asemenea, la piesele
solicitate la ncovoiere reduce mult rezistena.
Fibra rsucit se datorete poziiei elicoidale a fibrelor n jurul axei arborelui, acestea fiind
paralele ntre ele. Calitatea lemnului este slab, se despic i se prelucreaz greu. Defectul se
exprim prin raportul dintre distana devierii de la o linie paralel cu axa piesei i lungimea
considerat, n procente.
Neregularitatea limii inelelor anuale apare din cauza unor creteri anormale ca urmare a
condiiilor de sol, modului de vegetaie etc, inelele putnd avea limi foarte diferite,
materialul este neomogen i are o comportare neuniform.
Inimile crescute se formeaz atunci cnd se dezvolt dou sau mai multe tulpini, conturul
exterior avnd o form eliptic sau trapezoidal .De cele mai multe ori n interiorul tulpinii
se afl i coaja nfundat. La arborii dezvoltai normal acest defect se ntlnete numai n
zona de nfurcire sau imediat sub punctul de ramificare.
Lemnul de compresiune este o formaiune anormal de lemn care ia natere, n special, la
rinoase (brad, pin, larice) la arborii expui la aciunea vntului sau la, cei nrdcinai pe
pante n partea opus vntului sau spre nclinarea terenului au natere inele anuale mai late,
cu celule cu perei groi, colorate mai intens. Forma seciunii transversale a acestor arbori
este, n general, oval, cu inima excentric, iar materialul din zona cu lemn de compresiune
se umfl i se contrage mai puternic dect lemnul normal.
Coaja nfundat - defecte cu urmri destul de pgubitoare pentru anumite utilizri
date lemnului, mai ales la derulare. Se ntilnesc in mod obinuit mpreun cu defecte
ca inimi concrescute, dei coaja nfundat poate lipsi la unii arbori care prezint
inima concrescut. Acest defect este generat de nfurcirea sau de atingerea a dou sau mai
multe tulpini apropiate, a cror coaj se sugrum n punctul de contact, zonele cambiale se
unesc, iar inelele anuale din anii urmtori acoper ntr-o cma continu trunchiurile
concrescute. Cu timpul, trunchiul comun tinde s ia forma cilindric obinuit, prin aceea c
inelele cresc mai late n dreptul locului de contact. Cnd ntre tulpinile concrescute rmne i
coaj, aceasta, ca i n cazul precedent, poart denumirea de coaj nfundat. Apa, ptrunznd
ntre tulpinile crescute alturat, poate favoriza apariia putregaiurilor. Dac una din tulpini se
usuc mai nainte, atunci prin ciotul rmas ptrund in interiorul lemnului ciuperci, carel pot
distruge. Prezena cojii nfundate duce la micorarea rezistenei lemnului la locul respectiv i
constituie adesea locul de plecare al putrezirii acestuia.
La lemnul in picioare crapaturile in urma uscarii se datoresc contragerii foarte
puternice a lemnului ca urmare a scderii umiditii. Trunchiurile cu acest defect prezint
una sau mai multe crpturi in lungul lor, asemntoare crpturilor provocate de ger, de care
se deosebesc prin lipsa crestelor, de o parte i de alta a deschiderii. Crpturile in urma
uscarii ncep la 2-3 m de la colet i continu pe 4-5 m. Se ntlnesc frecvent la arborii tineri
16

de molid, care au crescut prea repede. Arborii cu acest defect se degradeaz n decursul
timpului.
La materialul doborit si sectionat in busteni evident ca vor aparea toate crapaturile
care s-au produs anterior doboririi la arborele in picioare. Aceste crpturi se vor transmite n
parte i la materialul debitat i se pot accentua. De asemenea, pot s apar crpturi noi,
provocate de uscarea rapid a materialului i de tensiunile interne din material. Aceste
crpturi simt apreciate dup poxiia, forma i mrimea lor. Astfel, se pot nate crpturi de
capt mergnd pe raz, diametru, dup inelul anual, n forma literei V, n trepte, sau
crpturile apar pe feele laterale ale butenilor i pe materialul debitat. Mrimea crpturilor
se apreciaz dup lime, adincime i dup gradul de ptrundere raportat la dimensiunile
piesei de lemn in cazul materialului debitat. Astfel, avem fisurile - crpturi cu limea
maxim de 0.5 mm si adncimea pn la 5 mm, fr s depeasc 1/4 din grosimea piesei;
crpturile superficiale -cele cu limea maxim de 1 mm i adncimea pn la 10 mm, fr
s depeasc 1/3 din grosimea piesei; crpturile nestrpunse, care au dimensiuni mai
mari ca cele precedente, dar nu ajung de la o fa la cealalt a piesei, fiind considerate
strpunse cnd trec de la o fa la alta a piesei.
12. Noduri. Clasificarea nodurilor i influena acestora asupra calitii lemnului ecrisat sub
aspectul proprietilor fizico-mecanice ale pieselor din lemn.
Nodurile sunt rezultatul cresterii si dezvoltarii crengilor.
Nodurile sunt si ele tot defecte ale lemnului deoarece de ele depinde calitatea lemnului sau
a produsului finit. Nodurile sint parti din craci inglobate in masa lemnului. Pe trunchiul
arborelui sau pe busteni cu coarja nodurile se identifica prin ciotul cracii, umflatura de la
suprafata in cuprinsul careia se mai vede sau nu sectiunea nodului ori numai printro
neregularitate locala acrapaturilor cojilor. Nodurile identificabile numai dupa caracterile de
mai sus se numesc noduri ascunse. La rasinoase in general nodurile sint grupate in jurul axei
arborelui aproximativ la aceiasi evaluare. Nodurile pe care le prezinta cheresteiaua se
clasifica in mai multe tipuri, dupa urmatoarele criterii:
1. dupa forma sectiunii nodurilor pe suprafata piesei in :-nod rotund nod cu contur
curb al carui raport dintre diametru maxim si cel minim este cel mult egal cu doua;
-nod oval - nod cu contur oval al carui raport dintre diametrul maxim si cel minim
este mai mare ca doua si mai mic sau egal cu patru;
-nod alungit a carui raport intre axsa maxima si cea minima este mai mare ca 4.
2. Dupa pozitia nodurilor in piesa :- nod pe fata nod care apare pe fetele pieselor;
-nod pe cant- nod care apare pe cantul pieselor;
- nod pe muchie nod care apare pe muchia pieselor ;
-nod longitudinal-nod alungit care are diametrul maxim aproape parallel cu axsa
longitudinala a piesei;
-nod transversal- nod alungit a carui diametrul maxim este aproximativ perpendicular
pe axa longitudinala a piesei;
-nod strapungator nod care trece de la o fata la altul a piesei ;
-nod nestrapungator- nod care apare pe o fat ape un cant sau pe o fata sau pe un cant
al piesei.
3. dupa pozitia relative a nodurilor in : -noduri izolate-noduri despuse izolat la
17

odistanta intre ele egala sau mai mare decit latimea piesei;
-noduri grupate-doua sau mai multe noduri rotunde, ovale sau pe muchie, ele produc
aceliasi devieri locale a fibrelor;
-noduri musteata (noduri duble) 2 noduri alungite sau ovale asezate aprocsimativ
simetric fata de axsa longitudinala a piesei si care apar pe aceias fata.
4. Dupa gradul de adirenta cu lemnul inconjurator,in:- nod concrescut nod ale
carui inele anuale ecsterioare adera la lemnul inconjurator pe cel 3/4 din perimetrul sectiunei
sale ;
-nod partial concrescut nod ale carui inele anuale ecsterioare adera la lemnul
inconjurator pe o lungime cuprinsa intre o patrime si trei patrimi din perimetrul sectiunuii
sale;
nod cazator nod ale carui inele anuale nu adera la lemnul inconjurator sau adera
cel mult o patrime din perimetrul;
nodurile cazatoare provin din craci uscate si sint inconjurate de obicei de un strat
de coarja , de rasina sau de gome.Gaura produsa de nodul cazut se considera ca nod cazator.
5. Dupa gradul de sanatate, integritate si coloratie: - nod sanatos nod al carui lemn
nu prezinta semen de alterare sau putrezire;
-nod vicios- nod al carui lemn este putrezit pe cel mult o treime din suprafata;
- nod putred nod al carui lemn este putrezit mai mult de o treime din suprafata;
-nod normal colorat (nod sanatos) de culoare apropiata de alemnului inconjurator ;
-nod de culoare inchisa (nod sanatos) de culoare mult mai inchisa decit a lemnului
inconjurator, ajungind pina la negru;
-nod crapat-nod concrescut sanatos, cu una sau mai multe crapaturi.
6. Dupa marime:- noduri mici- nodurile cu diametru pina la 20 mm;
-noduri mijlocii nodurile cu diametrul cuprins intre 21 40 mm;
-noduri mari- nodurile cu diametrul cuprins intre 41-60 mm;
-noduri foarte mari nodurile cu diametru peste 60 mm .
Nodurile influenteaza foarte mult calitatea sortimentelor si mai ales rezistenta lor. Rezistenta
pieselor debitate este mai redusa cu 25% fata de a lemnului rotund. Rezistenta lemnului este
mult diminuata de nodurile cazatoare, nodurile putrede, cele partial concrescute si mai ales
de nodurile grupate in vertical. Prelucrarea materialului lemons cu noduri se face mult mai
greu decit a lemnului fara noduri.
l3. Alteraii ale lemnului. Clasificarea alteraiilor i cauzele care le provoac. Impactul
alteraiilor lemnului asupra calitii acestuia.
Coloraii i alteraii. Coloraiile i alteraiile snt abateri de la culoarea i starea normal a
lemnului. Aceste defecte snt provocate de ciuperci, bacterii sau alte cauze i ele se pot
rspndi n ntreaga mas a lemnului sau numai parial. De cele mai multe ori coloraia este
rezultatul unui fenomen de alterare.
Albstreala- este o coloraie albstruie-cenuie, provocat de aciunea unor ciuperci, fr a
aduce modificri eseniale proprietilor lemnului.
Inima roie a fagului- este o coloraie rou-deschis pn la brun a prii centrale a
trunchiului de fag, avnd un contur neregulat. Vasele snt umplute,se impregneaz greu, ns
la aburire se obine o coloraie uniform a ntregii seciuni. Acest defect apare la majoritatea
arborilor.
Inima stelat a fagului prezint, o coloraie anormal a prii centrale a trunchiului de fag,
18

brun-roiatic pn la cenuie-negri-cioas, cu contur stelat, delimitat prin linii de culoare


nchis, n general reprezentnd un stadiu avansat de alterare.
Inima neagr a paltinului- este o coloraie anormal negricioas a zonei centrale a unor
trunchiuri de paltin, coloraie care diminueaz valoarea sortimentelor lemnoase debitate.
Putregaiul denumirea de putregai se da lemnului ajuns in starea avansata de
descompunere sub actiunea ciupercilor xilofage si se caracterizeaza prin modificarea
profunda a culorii, structurii, compozitiei chimice, consistentei si proprietatilor fizice si
mecanice ale lemnului. In comformitatev cu standartele noastre, putregaiul se analizeaza din
punct de vedere al structurii si al pozitiei,mai ales la sortimentele rotunde(putregaiul exterior
si putregaiul interior)
Putregaiul fibros- se caracterizeaza prin pastrarea intr-o oarecare masura a structurii
fibroase a lemnului, avind o consistenta moale si culoarea albicioasa, iar putregaiul
faramicios prin disparitia structirii fibroase, aparitia de crapaturi care divid lemnul in
poprtiuni cubice si prizmatice, care prin apasare se sfarima usor, culoarea fiind in general
bruna sau bruna rosietica.
Rscoacerea- este un stadiu avansat de alterare a unor specii de foioase (fag, mesteacn,
carpen, paltin, tei, anin, plop etc.) prin acestuia de ctre ciuperci xilofage. Lemnul apare
albicios, cu linii negricioase neregulate, cu aspect marmorat n acest stadiu, lemnul a intrat
ntr-un avansat grad de alterare, rezistenele fizico-mecanice fiind mult diminuate.
Lunura- este un defect din categoria coloraiilor anormal i apare la stejar i gorun sub
forma unor inele de alburn situate n interiorul duramenului. In cele de mai sus s-au
prezentat principalele defecte i anomalii ntlnite la lemnul rotund, n majoritatea cazurilor
acestea avnd efecte negative asupra calitii i rezistenei sortimentelor debitate, a
produselor executate i mai ales, conducnd la o reducere a randamentului de prelucrare.
Modul de masurare- Putregaiul interior se exprima cantitativ, la sortimentele rotunde prin
raportul dintre suprafata atacata si suprafata sectiunii transversale sau prin diametrul zonei
atatcate si diametrul sectiunii. Putregaiul exterior se exprima prin adincimea de patrundere
pe directia radiala sau prin fractiuni din diametru sectiunii transversale si indicarea suprafetei
cu putregai. La sortimentele de lemn prelucrat, zonele cu putregai se masoara prin
dimensiunile lor: adincimea, latimea , lungimea si suprafata se sxprima fie in unitati
absolute, fie in proportie in raport cu dimensiunile respective ale suprafetei piesei pe care
sunt dispuse. Rascoacerea se masoara la fel ca putregaiul.
14. Structura microscopic a lemnului. Identificarea principalelor indici a structurii
microscopice a lemnului. Metode, epruvete, utilaje i echipament de laborator utilizate la
studiul microscopic al lemnului.
Folosind un microscop obinuit se poate observa uor, c lemnul este construit dintrun numr considerabil de celule vegetale (elemente anatomice), variate ca form, mrimre,
proporie a elementelor constitutive, poziie i dup rolul funcional, pe care ele le
ndeplinesc n cursul vieii arborelui. Ca elemente cu funcii fiziologice determinate, celulele
lemnoase se nasc, se dezvolt, sufer transformri ireversibile, iar cnd funciile fiziologice
ale acestora nceteaz, ele mor. Lemnul ca materie prim este format n exclusivitate din
celule moarte, alctuite numai din perei sau membranele celulare i uneori din resturi de
coninut celular, n special din substanele nutritive de rezerv i de secreie. Elementele
anatomice ale lemnului se unesc n esuturi i snt dispuse diferit n dependen de specie.
19

n general, structura lemnului de rinoase este mai simpl i uniform, deosebindu-se


foarte mult de structura lemnului de foioase, mai complex i mai neregulat Pentru a
asigura funciile de cretere, nutriie, conducere i nmagazinare, susinere i rezisten la
aciunea factorilor exteriori, celulele lemnoase snt specializate pe funcii diferite. n
construcia lemnului celor dou grupe de specii rinoase i foioase, ntr, att elemente
anatomice complet difereniate morfologic, ct i unele elemente identice sau asemntoare.
Dup form se disting dou tipuri de celule: prosenchimatice i parenchimatice, iar dup
poziia acestora n arbore: celule longitudinale (verticale) i cele transversale (orizontale).
Dup form, celulele prosenchimatice sunt alungite i nguste, iar celulele parenchimatice
sunt de form izodiametric sau puin alungite. O structur caracteristic prezint unele
dicotiledonate exotice, spre exemplu guaiacul, la care elementele anatomice snt aezate
foarte regulat n straturi orizontale, cu limite uneori bine distincte chiar cu ochiul liber.
Asemenea structur a lemnului poart numele de structur etajat.
Aparatura pentru, efectuarea msurtorilor.
In studiul microscopic al lemnului intervin multe msurtori privind mrimea
elementelor anatomice (diametrul, lungimea, grosimea membranelor) i a suprafeelor.
Pentru aceasta servesc microscoape prevzute cu dispozitive speciale. In vederea
msurtorilor liniare (dimensiuni), se folosesc oculare micro-metrice oculare cu micrometre
n trepte sau altele, care se adapteaz la microscopul obinuit. La asemenea instrumente de
msur este necesar ca scara i obiectul micrometric s fie ntr-un anumit raport de mrime.
Ele dau deci valori relative (de raport), nct, pentru obinerea de valori absolute, fiecare
scar trebuie nsoit de tabele de transformare. Dimensiunile (mai ales lungimile de fibre) se
mai pot msura i cu ajutorul aparatelor de proiecie desennd imaginile pe hrtie. Cunoscnd
puterea de mrire a proiectorului, prin msurarea imaginilor desenate i recalculate, se obin
mrimile absolute ale obiectului observat. In, acest scop se utilizeaz oculare grilate
respectiv ecrane grilate n ptrele, care se intercaleaz n cmpul ocularului la nivelul
blendei. In prealabil se calculeaz mrimea unui ptrel n cmpul microscopului, sau se
folosesc aa-numitele camere numrtoare" fiecare cmp al camerei" avnd o suprafa
determinat, la o anumit putere de mrire. Msurarea suprafeelor se mai poate realiza i
prin planimetrarea imaginilor desenate folosind planimetrele obinuite, tip Amsler. De la caz
la caz, se poate aprecia care este procedeul cel mai eficace de aplicat. In tot cazul,
operaiile necesit deosebit atenie n lucru.
15. Structura microscopic a lemnului. Celula vegetal i prile ei componente. Structura
peretelui celular i orientarea fibrelor din straturile componente.
Dezvoltarea plantelor are loc att n lungime ct i n grosime. Ea este asigurat n punctele
de vrf de ctre celulele vii. Celulele vii genereaz la exterior stratul protector sau epiderma,
iar la interior stratul generator procambiul. Procambiul genereaz spre exterior primele
celule de coaj, iar la interior, stratul de lemn. Odat cu formarea primului inel generator se
constituie cambiul. Acesta este alctuit dintr-un strat de celule generatoare care se divid,
asigurnd dezvoltarea continu a lemnului. Durata de formare a unei celule noi este de cca. 48
ore. Proporia de coaj fa de cantitatea de lemn generat la rinoase este de 1/3, iar la
foioase de 1/10.

20

Structura peretelui celular


1 stratul de lipire intercelular; 2 peretele primar; 3 stratul extern;
4 stratul mijlociu; 5 stratul intern; 6 -golul celular;

Celula nou format de cambiu este mrginit de o prim membran, plastic, din
celuloz, denumit perete primar sau perete cambial. Dup ce celula a ajuns la mrimea sa
definitiv, peretele primar se ngroa prin adugarea succesiv de straturi noi pe partea sa
interioar, formndu-se peretele secundar sau peretele de ngroare. Celulele snt separate
ntre ele printr-un strat intercelular sau strat de lipire, izotrop, format din lignin i
substane de incrustare. Examinarea peretelui celular cu ajutorul microscopului electronic
scoate n eviden formaiuni structurale elementare sub form de fascicule, numite fibrile,
constituite din celuloz - polimer organic macromolecular, care servete n calitate de
materie principal la formarea peretelui celular. Diametrul convenional al unei fibrile
elementare, formate din 30-40 de molecule de celuloz, se afl n limita de 3,5-10 nm
(nanometri). Gruparea fibrilelor elementare formeaz elemente structurale noi n form de
panglici cu limea de 10-30 nm, grosimea de 5-10 nm i lungimea de 3-5 mkm, numite
microfibrile, dispunerea diversificat ale crora, sub diverse unghiuri fa de axa
longitudinal a celulei, formeaz peretele celular stratificat. Stabilitatea fibrilelor grupare n
microfibrile se asigur prin intermediului ligninei, care servete ca material de legtur
Totodat, polimerul organic macromolecular (celuloza) dispune de rigiditate, asigurat de
hemiceluloz compus organic asemntor cu celuloza, dar cu lungimea lanului molecular
mai redus.
2
1
3

1 celuloz; 2 hemiceluloz; 3 lignin.

21

16. Structura microscopic a lemnului. Elementele de formare a fibrilelor i microfibrilelor


(celuloza, hemiceluloza, lignina).
Folosind un microscop obinuit se poate observa uor, c lemnul este construit dintrun numr considerabil de celule vegetale (elemente anatomice), variate ca form, mrimre,
proporie a elementelor constitutive, poziie i dup rolul funcional, pe care ele le
ndeplinesc n cursul vieii arborelui. Lemnul este constituit in principal din substante
organice ce au la baza carbonul 49%, oxigenul 43%, hidrogenul 6%, azotul 0,1% din
substante anorganice compuse din diferite oxizi si din oxigen.
Substantele organice se impart:
-componenti principali:celuloza, hemiceluloza, lignina care au o pondere ridicata
96% in compozitia lemnului;
-componentii secundari: rasinile, uleiurile eterice, substante tanante, gumele,
coloranti, acizi organici si cei grasi,care se gasesc in cantitati mai mici in compozitia chimica
a lemnului.
Celuloza este o polizaharida cu structura macromoleculara care constituie
componenta principala a peretilor celulari din plante. Celuloza in tesuturile vegetale se afla
sub forma de fibre si are rolul de schelet de ea sunt legati ceilalti componenti, principali si
secundari ai lemnului. Se cunosc doua feluri de celuloza extrase din peretii celulari: chimic
pura si celuloza tehnica. Proprietatile chimice ale celulozei sunt clasificate in citeva grupe:
de distructie, oxidare, substitutie.Celuloza se prezinta sub forma de macromolecule
filiforme. Lemnul are un continut de celuloza cuprins intre 50-70% variind in functie de
specie, celuloza se intrebuinteaza la fabricarea hirtiei, lacurilor, fibrelor artificiale, alcoolul
etilic.
Hemiceluloza-sunt grupuri de polizaharide care insotesc celuloza in peretii celulelor
vegetale, cantitatea de hemiceluloza variaza intre 15-27%. Pentozele predomina in lemnul
de foioase iar hexozele in cel de rasinoase. Se folosesc la fabricarea hirtiei contribuind
practice la ameliorarea suprafetei,conferind in acelas timp suplete, plasticitate si rezistente
fizico-mecanice superioare. Un alt domeniu de prelucrare si valorificare a hemecelulozelor
este cel al industriei hidrolitice si fermentative unde se poate obtine furfuralul, drojdia
furajera si etanolul.
Lignina - este o substanta organica de natura vegetala care impregneaza celulele,
fibrele si canalele lemnului, conferindui impermiabilitatea si rigiditatea, se formeaza pe
masura imbatrinirii celulelor, odata ce acestea nu se mai inmultesc. Structura chimica a
ligninei nu este elicoidala pe deplin, dar se considera ca lignina prezinta un polimer de natura
aromatica avind in molecula sa unitatea de structura fenilpropanica. Dupa celuloza, lignina
este constituentul cel mai important al lemnului. Lignina are o structura macromoleculara
complexa, fiind un compus amorfa. Continutul de lignina din lemn este de 26-29% la
speciile de rasinoase, si de 19-26 % la specile de foioase. In present prin extragerea ligninei
se obtin substante care se folosesc ca coloranti, se obtin substante de natura fenolica care se
folosesc in industria chimica. In ultimul timp se elaboreaza metode de transformare a
ligninei in hidrocarburi alifatice, aromatice si cicloalcani care in amestec prezinta un
combustibil care ar putea sa inlocuiasca motorina.

22

17. Structura microscopic a lemnului. Schema construciei microscopice a lemnului de


foioase. Identificarea principalelor indici a structurii microscopice n cele 3 seciuni principale
la lemnul de foioase.
Folosind un microscop obinuit se poate observa uor, c lemnul este construit dintrun numr considerabil de celule vegetale (elemente anatomice), variate ca form, mrimre,
proporie a elementelor constitutive, poziie i dup rolul funcional, pe care ele le
ndeplinesc n cursul vieii arborelui. Lemnul este constituit din celule variate ca form,
mrime i poziie, dup funciile pe care le ndeplinesc n arbore. Cea mai mare parte a
celulelor din arbore mor nc din timpul cnd arborele este n via. Din aceste celule, n
lemn rmn numai pereii sau membranele celulare i uneori o parte din coninutul celular, n
special unele substane de rezerv i de secreie. Dup forma lor, celulele din lemn sunt de
dou tipuri: parenchimatice i prozenchimatice. Celulele parenchimatice sunt
izodiametrice sau puin alungite, iar cele prozenchimatice sunt alungite i nguste. Pe
sectiunea transversala elemntele de vase (porii) pot fi dispuse individual sau grupate,
formind grupe, cuiburi sau siruri radiale, peretii vaselor prezinta perforatii de forme si
dimensiuni variate (perforatii simple, multiple, reticulare), pentru examinarea si identificarea
microscopica a lemnului de foioase perforatiile din peretii vaselor sint elemente uneori
hotaritoare. La unele specii lemnoase, dupa incetarea functionarii vaselor, lumenul este
umplut cu tile, excrescente ale celulelor de parenchim, invecinate, care trec prin punctuatii
iar la alte specii asemenea formatiuni infunda complet vasele (salcim) la altele se inchid
partial (nuc). Alaturi de tile la unele specii mai pot fi intilnite incluziuni de gome (gladita)
sau materii calcaroase (dudul,mahonul).
Fibrele (fibrele liberiene) constituie elementele de rezisten ale lemnului de foioase.
Ele sunt celule foarte alungite i subiri, cu perei groi. Au contur de obicei poligonal n
seciune transversal, iar la capete sunt uneori dentate sau bifurcate spre a se ancora mai bine
unele de altele. Fibrele sunt distribuite foarte variat n lemn, de la mprtiate uniform, pn
la grupri caracteristice (benzi, zone sub form de flcri, zone insulare cu contur neregulat
etc.). Lungimea i grosimea fibrelor variaz de la o specie lemnoas la alta. De asemenea,
proporia fibrelor n lemn variaz foarte mult de la o specie la alta, ajungnd pn la 70 %
sau chiar mai mult.
Vasele sau traheele sunt formate prin fuzionarea unui numr mare de celule
prozenchimatice cu perei relativ subiri elemente de vase aezate cap la cap n direcie
longitudinal i ai cror perei intermediari au disprut total sau parial, rezultnd astfel
tuburi de diferite lungimi. Acestea servesc, la speciile de foioase, la conducerea n arbore a
sevei brute. Elementele de vase la maturitate sunt celule deschise, perforate. Ele sunt foarte
variate ca form, dimensiuni, ngrori ale pereilor, perforaii i incluziuni.
Canalele intercelulare sunt reprezentate prin canalele rezinifere la rinoase i canalele
gumifere la foioase. Canalele rezinifere conin doar rini, n schimb cele gumifere conin
substane de diferite naturi: gume, rini, uleiuri etc. Principalele specii de foioase,
menionate n ordinea importanei lor, sunt: fagul, stejarul, nucul, frasinul, ulmul,
carpenul, salcmul, teiul, plopul, mesteacnul, aninul, paltinul.
Parenchimul din lemn, dup poziia pe care o are, este de dou tipuri: parenchim
lemnos i parenchim de raz, ntruct se afl n razele medulare. Parenchimul lemnos este
format din celule parenchimatice dispuse paralel cu axa arborelui. Parenchimul de raz este
format din celule parenchimatice dispuse radial, n form de benzi, constituind n unele
cazuri, mpreun cu celulele de parenchim epitelial i celulele prozenchimatice (traheidele),
23

razele medulare ale lemnului.


Canalele intercelulare sunt reprezentate prin canalele gumifere la foioase. Canalele
gumifere conin substane de diferite naturi: gume, rini, uleiuri etc.

1 element de vas (lemn timpuriu), 2 element de vas (lemn trziu), 3 fibr (lemn timpuriu), 4 fibr
(lemn trziu), 5 celul de parenchim lemnos longitudinal, 6 celul de parenchim radial

Conditiile de crestere au o influenta deosebita asupra marimii si proportiei elementelor


anatomice. Deasemenea,cu virsta si inaltimea arborilor, proportia elementelor variaza la
acelas arbore. Odata cu cresterea inelului anual, proportia de vase scade, creste proportia de
fibre, in acelas timp creste densitatea aparenta a lemnului. In cuprinsul aceluias inel annual,
pe partea nordica si estica a arborelui,se constata ca fibrele au o lungime mai mare decit pe
partea sudica a trunchiului, unde actiunea calduri determina o maturizare mai rapida a
celulelor.
18. Structura microscopic a lemnului. Schema construciei microscopice a lemnului de
rinoase (de conifere). Identificarea principalelor indici a structurii microscopice n cele 3
seciuni principale la lemnul de rinoase.

1 traheid axial (lemn timpuriu), 2 traheid axial (lemn trziu), 3 traheid radial, 4 celul de
parenchim radial, 5 celul de parenchim epitelial, 6 canal rezinifer vertical, 7 canal rezinifer orizontal

Lemnul de rinoase are o structur microscopic simpl, alctuit din elemente


anatomice, relativ puine. Proporia mare (circa 90%) o constituie traheidele, iar restul snt
celule epitcliale i celule de paren-chim.
Traheidele snt celule alungite, nchise (neperforate), avnd terminaiile (capetele) ascuite
sau rotunjite, iar pereii radiali cu punctuaii areolate sau alte tipuri i, mai rar, cu punctuaii
in pereii tangeniali, n unele cazuri se intilnesc traheide i la foioase.
24

Traheidele pot fi de trei feluri : traheide obinuite, traheide marginale i traheide


radiale sau de raz.
Traheidele obinuite din lemnul timpuriu au pereii subiri i lumenul mare,
ndeplinind funcia de conducere a sevei elaborate, iar cele din lemnul trziu au pereii groi
i lumenul mic, avnd mai mult rolul de susinere. n seciunea transversal, au forme
aproape regulate i snt aezate foarte regulat in iruri radale.
Traheidele din lemnul timpuriu sunt, in general, mai scurte, iar cele din lemnul trziu mai
lungi.
Dup poziia pe care o ocup, traheidele pot fi :
- longitudinale, care alctuiesc masa principal; - traheide transversale, situate la
extremitatea razelor medulare.
Traheidele marginale apar in esuturile traumatice, la limita inelelor anuale sau pe
ling canalele rezinifere. Traheidele marginale snt mai scurte dect cele obinuite, avind
capetele drepte i sint asociata in special cu celulele de parenchim.
Traheidele radiale snt situale numai pe razele medulare in martine sau dispersate
ntre celulele de parenchim. La unele specii aceste traheide se afl in pereii ngroai sau cu
contur ondulat, elemente care servesc pentru identificarea acestora.
Celulele epiteliale snt celule pareuchimatice cu membrane foarte subiri, generatoare
de substane gumoase, rinoase sau uleioase i constituie nveliul interior al canalelor
rezinifere sau gumifere.
Celulele de parenchim snt formaii de celule alctuind zone distincte n masa
lemnoas, care intr n componena razelor medulare sau a canalelor rezinifere. Celulele de
parenchim asigur schimbul de substane nutritive n tulpin, metabolismul vegetativ i
depozitarea unor substane nutritive de rezerv.
Razele medulare snt esuturi formate din celule de parenchim, traheide i celule
epiteliale dispuse transversal. Razele medulare pot fi formate dintr-un rnd de celule
uniseriate, din dou rinduri de celule biseriate si din mai multe rinduri de celule poliscriate
(pluriseriate). Bazele medulare pluriseriate conin, in general, canale rezinifere transversale,
n celulele razelor medulare se afl punctuaii care, dup forma, mrimea i gruparea lor,
difer de la o specie la alta, ele constituind elemente foarte importante pentru identificarea
microscopic a rinoaselor .
Canalele rezinifere sint alctuite din formaiuni de celule de paren-chim i celule
epiteliale, n care se depoziteaz rin, gume si uleiuri. Acestea snt dispuse longitudinal in
cuprinsul inelului anual sau transversal n razele medulare. Numrul, mrimea i modul de
grupare i aezare a elementelor anatomice n inelul anual (n lemn tirziu, in lemn timpuriu)
constituie elemente de identificare a unei specii. Elementele anatomice ale lemnului de
rinoase variaz ca mrime i proporie de la o specie la alta, iar la aceeai specie acestea
difer ca dimensiuni i proporie, n funcie de condiiile de vegetaie, de vrsta arborelui i
chiar de poziia acestor elemeure n arbore. Lungimea traheidelor crete, n general, odat cu
vrsta arborelui, pn la o anumit nlime (15.. .20 m), dup care se remarc o ncetinire a
creterii lungimii traheidelor sau chiar o micorare. La lemnul cu inele anuale late se constat
o proporie ridicat a traheidelor cu lungimi mai mari.

19. Proprietile mecanice ale lemnului. Clasificarea proprietilor mecanice ale lemnului
25

(noiuni generale), care determin domeniul de utilizare a pieselor din lemn. Influiena
structurii masei lemnoase i umiditii acesteea asupra proprietilor mecanice ale lemnului
Prin proprietatile mecanice ale lemnului se intelege capacitatea pieselor de lemn de a se
opune fortelor exterioare care tind sa schimbe forma, sa le rupa sau sa patrunda in masa lor.
La aceaste actiuni lemnul raspunde prin calitatile sale elastice, plastice, prin rezistenta sau
duritate. Rezistenta lemnului la actiunea unor sarcini mecanice exterioare depinde foarte
mult de specia lemnului, densitatea aparenta a acestuia si umeditatea sa.
Capacitatea lemnului de a rezista actiunii fortelor exterioare este comparabila sau
superioara multor materiale utilizate in constructia si industria lemnului. Indicii proprietatilor
mecanice a lemnului sunt diferiti si in mare masura depinde de specie. Structura fibroasa a
lemnului conduce la o anizotropie puternica si face ca lemnul aceleiasi specii sa se comporte
diferit la solicitarile mecanice, iar valoarea indicilor mecanici sa prezinte diferente
considerabile in raport cu asezarea, proportia , dimensiunile si compozitia chimica a
elementelor anatomice. Particularitatile distinctive ale lemnului determina compotarea
diversificata a acestuia sub actiunea fortelor exterioare, atit pe zone, cit si in functie de
directia fortei in raport cu elementele anatomice constitutive. Modul de comportare a
lemnului la actiune fortelor exterioare, depinde de o serie de factori, dintre care cei mai
importantiv sunt : natura solicitarii (intindere, compresiune, forfecare, lovitura, etc.) ;
gradul de umiditate si temperatura lemnului in momentul solicitarii ; directia si duritatea
de exercitare a efortului in raport cu aceea a fibrelor ; defectele anatomice ale lemnului (
noduri, fibra rasucita, fisuri provocate de lovitura, etc.) ; specia lemnoasa, etc. O deosebita
importanta din acest punct de vedere o are latimea inelului anual si proportia de lemn tirziu.
Proprietatile mecanice fiind diferite (anizitropie),determionarea marimilor lor se face dupa
trei directii principale: longitudinala (axiala), radiala si tangentiala, care formeaza triedru de
referinta. Dintre cele mai importante proprietati mecanice ale lemnului pot fi evidentiate
urmatoarele : elasticitatea, plasticitatea, rezistenta la tractiune, la compresiune, la
incovoiere statica, la incivoiere prin soc, la forfecare, la despicare, duritate, etc. variatia lor
producindu-se in acelasi sens.
Elasticitatea lemnului- proprietatea pe care o au corpurile solide de a se deforma si de a-si
reveni la forma initiala la actiunea si dupa indepartarea sarcinilor exterioare. Pentru ca
materialele sa-si revina la forma initiala, eforturile nu trebuie sa depaseasca limita de
elasticitate a acestora. Speciile de lemn care au o elasticitate mai mare se utilizeza in
domeniile industriei de constructie de poduri, la elemente portante pe care sarcina nu se
mentine pe un timp indelungat, constructii de avioane, corabii,etc .
Plasticitatea este insusirea materialului de asi mentine forma pe care o ia sub actiunea
unei sarcini exterioare si dupa indepartarea acesteia. Tinind sema de aceasta insusire lemnul
este folosit in productia de mobila curbata, mulata si alte de forma curba.
Conform triedrului de referinta lemnul opune rezistenta inclusiv si in urmatoarele
actiuni : Rezistenta la compresiune(paralel si perpendicular pe fibre), adica efortul la care
lemnul se va rupe.
Rezistenta la tractiune (paralel si perpendicular pe fibre), adica valoarea reala la care
lemnul se va rupe la intindere.
Rezistenta la incovoierea statica este intilnita foarte mult la lucrarile de constructii, de
industrie cind elementele din lemn sunt solicitate la incovoiere sub actiunea unei sarcini
concentrate sau a unei incarcari uniform repartizate.
26

Rez. la incovoiere prin soc - este esemanatoare cu incovoierea statica, cu deosebirea ca


sarcina se aplica prin lovire.
Rez. la forfecare ;
Rezisten. la despicare.
In functie de marimea cotei de rezistenta, lemnul se clasifica :
Lemne reziliente care se folosesc in constructii unde sunt supuse la socuri mari
(constructia de avioane, schiuri, piese de masini, cozi de unelte, etc)
Lemne de rezilienta mijlocie- au utilizari obisnuite ( vagoane, caroserii, traverse,
ambalaje, doage,tec.)
Lemne nereziliente sau fragile-care au utilizari mai limitate.
Rezistentele mecanice ale lemnului variaza cu gradul sau de umiditate. Ele scad in
general de la o valoare maxima, pentru lemn anhidru, pina la o valoare minima pentru
lemnul ajuns la punctul de saturatie al fibrei dupa care ramin practic constante, daca
solicitarile sun la datorita temperaturi pozitive normale. Aceasta lege generala sufera in
numeroase exceptii : astfel, curba, umiditatea- eforta unitar , prezinta un maxim la
umeditatea de 6-10% pentru solicitarile la incovoiere statica, forfecare longitudinala si
despicare. Scaderile de rezistenta datorite cresterii umeditatii sunt foarte importante, putind
varia, in dependenta de natura efortului, de la 15% in stare anhidra la 70% in stare umeda a
lemnului. In acelasi timp, rezistentele dinamice sunt influentate de umeditatea in masura mai
mica. Prezenta apei in proportia variabila in lemn influenteaza greutatea specifica aparenta
si impreuna influenteaza rezistenta. Umeditatea, greutatea specifica si rezistenta sunt trei
factori subordonati unul altuia. Pentru ca rezultatele sa poata fi comparabile, ele se
calculeaza pentru o aceiasi umeditate si greutate specifica a lemnului, de obicei
corespunzatoare lemnului uscat in aer liber, adica in conditiile curente de utilizare.
20. Proprietile mecanice ale lemnului. Rezistena lemnului la solicitri statice (rezistena la
compresiune perpendicular i paralel cu fibrele). Metode de ncercri (utilaj, tehnici i
proceduri).
a) Rezistena la compresiune paralel cu fibrele. Este o nsuire important pentru
piesele cu lungime mic i mijlocie (stlpi). Prin aciunea efortului de compresiune, fibrele
lemnului au tendina de a se deprta unele de altele i de a flamba individual. Ruperea piesei
se face dup un plan de minim rezisten radial prin desprinderea brusc sau prin alunecare
i forfecare, dup un plan oblic fa de ax, sau prin combinarea acestor dou fenomene.
Rezistena la compresiune variaz liniar n funcie de greutatea specific aparent a lemnului.
b) Rezistena la compresiune perpendicular pe fibre. Sub aciunea unei sarcini
continue i crescnde perpendicular pe fibre se produce strivirea succesiv a diferitelor
elemente ale lemnului. Perioada deformaiilor elastice este extrem de scurt, dup care, odat
cu creterea sarcinilor, piesa supus solicitrii se dezorganizeaz i se aplatizeaz.
Compresiunea se poate produce total, pe ntreaga suprafa a corpului presat, sau parial,
tangenial, nclinat sau radial n raport cu direcia inelelor anuale. Comportarea lemnului de
rinoase la aciunea unui efort perpendicular pe fibre, indiferent dac se exercit tangenial
sau radial, este diferit de aceea a lemnului de foioase. Umiditatea lemnului influeneaz
deosebit rezistena, n raport cu direcia de exercitare a efortului, scderea rezistenei fiind
ns continu pe msur ce umiditatea crete.
Experimentele de incercare a lemnului de rezistenta la compresiune perpendicular si
27

paralel cu fibrele se efectueaza in laboratoare dotate cu prese hidraulice care pot efectua
presiuni pina la 900 daN\cm2. experimentele se efectueaza asupra unor epruvete cu
dimensiunile de 20x20x60 mm, atit paralel cit si perpendicular cu fibrele. Epruvetele se
debiteaza din sectoare ale lemnului masiv care prezinta un grad inalt de calitate, nu au noduri
sau alte defecte si alteratii.
21. Proprietile mecanice ale lemnului. Rezistena lemnului la solicitri statice (rezistena la
flambaj, la ntindere perpendicular i paralel cu fibrele, rezistena la ncovoiere static ).
Metode de ncercri (utilaj, tehnici i proceduri).
Rezistena la flambaj. Rezistena lemnului la flambaj este influenat n mare msur de
lungimea piesei, de coeficientul de zveltee (subirime), de gradul de excentricitate i poziia
de aplicare a sarcinii pe seciunea transversal i de modul de fixare al piesei la capete
(simplu rezemat, articulat sau ncastrat). Umiditatea lemnului influeneaz diferit
rezistena critic la flambaj, n funcie de coeficientul de zveltee al piesei. Rezistena scade
puternic n raport cu umiditatea lemnului. Piesele de lemn cu seciune transversal de form
ptrat au o rezisten la flambaj aproximativ cu 25 % mai mare, dect acelea cu seciune
circular, n condiii egale.
a) Rezistena la ntindere paralel cu fibrele. Cele mai mari valor a rezistenei lemnului
sunt cele la ntindere paralel cu fibrele, depind n general de doua ori rezistena la
compresiune longitudinal.
b) Rezistena la ntindere perpendicular pe fibre. Lemnul rezist foarte puin la
ntindere n direcie transversal fa de mersul fibrelor. Rezistena la ntindere perpendicular
pe fibre crete o dat cu greutatea specific i scade constant cu creterea umiditii i
temperaturii lemnului. n direcia radial rezistena lemnului la ntindere este mai mare, dect
n direcie tangenial. Astfel, pentru rinoase este aproximativ cu 50-70 % mai mare,
pentru foioasele cu porii mprtiai - cu 70-80 % i pentru foioasele cu porii n inel - cu
40-50 %.
c) Rezistena la ncovoiere static. La ruperea prin ncovoiere, n partea ntins a piesei
se produce o rupere a fibrelor, nsoit, de cele mai multe ori, de despicare i smulgere, iar n
partea comprimat se formeaz cute transversale datorit sarcinilor concentrate i eforturilor
de compresiune transversal pe fibre. Rezistena este ns mult influenat de structura
lemnului i anume: la greutate specific egal, materialul lemnos dispune de rezisten foarte
diferit. Rinoasele, dei au o greutate specific mic, prezint rezistene relativ mari la
ncovoiere. Rezistena la ncovoiere crete, n general, odat cu greutatea specific aparent a
lemnului. Rezistena la ncovoiere este maxim cnd eforturile snt paralele cu fibrele
(direcia forei paralel pe fibre) i minim, cnd snt perpendiculare pe fibre. Scderea
rapid se produce, pentru valorile unghiului dintre direcia sarcinii i direcia longitudinal a
fibrelor cuprinse ntre 0 i 45.
Experimentele de incercare a lemnului de rezistenta la flambaj rezistenta la incovoiere
statica, laintindere perpendicular si paralel cu fibrele se efectueaza in laboratoare dotate cu
prese hidraulice care pot efectua presiuni pina la 900daN\cm2. experimentele se efectueaza
asupra unor epruvete cu dimensiunile de 20x20x60 mm, atit paralel cit si perpendicular cu
fibrele. Epruvetele se debiteaza din sectoare ale lemnului masiv care prezinta un grad inalt de
calitate, nu au noduri sau alte defecte si alteratii.
22. Deformaiile elastice i plastice ale lemnului. Valoarea practic a proprietilor elastice i
28

plastice a lemnului pentru Industria lemnuluii.


Proprietatile elastice ale lemnului au o deosebita importanta la utilizarea corespunzatoare
a lemnului in constructii, la prelucrarea lemnului ( presare, curbare). In industria de
instrumente muzicale, etc. Lemnul ca orice corp sub actiunea unei sarcini, isi schimba
forma si dimensiunile, se deformeaza. Dupa suprimarea fortelor, daca acestea nu depasesc
anumite limite, materialul poate sa revina la forma si dimensiunile geometrice initiale, sau
deformatiile pot ramine permanente.
Proprietatea materialelor de a reveni la forma si dimensiunile initiale, dupa suprimarea
sarcinii care a produs deformarea, se numeste elasticitate, iar proprietatea materialeleor de
a lua, sub anumite sarcini, deformatii permanente(remanente) se numeste plasticitate.
Pina la o anumita limita a efortului deformant, lemnul este elastic, iar apoi plastic. Lemnul
nu este un material perfect elastic, aparitia deformatiilor remanente si elastice facindu-se
sub actiunea celor mai mici forte, chiar in limita de elasticitate, care are o valoare
conventionala.
Datorita particularitatilor structurale neomogene, lemnului ii sunt caracteristice
urmatoarele deformatii :
- deformatia elastica instantanee (momentana)- provenita in urma deformatiei
scheletului de celuloza a materialului lemnos
- deformatia viscoelstica extinsa in timp determinata de rezistenta viscoasa (ductila) a
umpluturii amorfe continute in scheletul de celuloza manifestata fata de deplasarile a
acestuia in urma actiunii sarcinii (umplutura amorfa este constituita in general din apa
si lignina );
- deformatie plastica remanenta (ireversibila)- conditionata de distrugerea (ruperea
si/sau strivirea) locala sau dispersata a scheletului de celuloza.
Proportia de lemn timpuriu, influenteaa puternic elasticitatea lemnului. Lemnul cu 1 %
mare de lemn tirziu (cu inelele late- - la lemnul de foiase cu porii in inel si inguste la
lemnul de rasinoase) are modulele de calsicitate cu valori mari. Proprietatile elastice ale
lemnului au valoare practica importanta. Lemnul cu proprietati elastice evedentiate este
folosit la fabricarea produselor care sunt supuse actiunii fortelor aplicate brusc sau lent,
spre exemplu la fabricarea stilurillor, traverselor pentru calea ferata, minelere pentru scule,
etc. Din speciile de lemn care dispun de proprietati elastice accentuate pot fi evidentiate :
frasinul, stejarul, fagul, carpenul. Eforturile mecanice la care este supus lemnul pus in
serviciu constructii, piese de masini diverse fabricate pot fi statice, cind cresterea
sarcinii este lenta, si dinamice, daca aplicarea sau variatia sarciniii este brusca. Prin
rezistenta mecanica a lemnului la diferite moduri de solicitare se intelege rezistenta la
rupere (rezistenta maxim). Pina la o anumita limita, sub actiunea eforturilor exteriore,
lemnul este elastic, peste aceasta limita lemnul devine plastic. Pina la limita de
proportionalitate se da educatia care reprezinta expresia matematica a legii lui Hooke :

E=xy
unde: E - reprezinta alungirea sau scurtarea specifica ;
- marimea cu care se deformeaza o epruveta cu lungimea de 1 cm si suprafata de 1
cm2 , sub actiunea unei sarcini de 1 daN ( 1 daN=0,1kgf).
Marimea avind o valoare foarte redusa, se foloseste valoarea sa inversa 1/ care se
29

noteaza cu E si reprezinjta modulul de elasticitate :

E=/ (daN/cm2)
Dupa natura solicitarii, in cazul lemnului se deosebeste plasticitatea la compresiune, la
intindere si incovoiere. Plasticitatea este insusirea materialului de ai menine forma pe care
o ia sub actiunea unei sarcini exterioare si dupa indepartarea acestea.
23. Proprietile mecanice ale lemnului. Rezistena lemnului la solicitri dinamice, (rezistena
la ncovoiere prin lovire (oc), rezistena la forfecare, rezistena la rsucire (torsiune),
rezistena la despicare). Metode de ncercri a lemnului la solicitri dinamice (utilaj, tehnici i
proceduri).
Densitatea aparenta a lemnului.Densitatea aparenta a lemnului este definita de raportul
dintre masa si volumul aparent al acestuia. Se noteaza

in care:

m
( g / m3 ) ;
V

m - masa lemnului in g.
V - volumul aparent in cm 3

Intrucit densitatea aparenta este influentata de umeditatea pe care o are lemnul in momentul
determinarii masei si volumului, se tine seama si de umeditatea U. Densitatea lemnului se
determina pe epruvete in forma de cub cu latura l = 20 mm, executate din lemn sanatos, fara
defecte. Se determina masa epruvetei prin cintarirea la o balanta cu o precizie de cintarire de
0.01 g, se calculeaza volumul prin inmultirea celor 3 dimensiuni masurate cu sublerul si se
aplica formula de calcul..
Proprietatile termice ale lemnuluiReprezinta modul in care se comporta acesta fata de
caldura. Principale
proprietati
termice ale lemnului sunt:Caldura specifica,
Conductivitatea termica, Difuziunea termica, Puterea calorifica.
Proprietatile electrice si magneticeIntrebuintarea lemnului in electrotehnica se bazeaza
pe insusirile sale electrice pe care le are si pe proprietatea de a nu se magnetiza.
Proprietatile electrice ale lemnului se refera la rezistenta acestuia la trecerea curentului
electric rezistenta ohmica-, respectiv la rezistenta la tensiunea electrica regiditatea
dielectrica.
Deformatiile lemnuluiSub actiunea fortelor exterioare se produc modificari ale
dimensiunilor denumite deformatii. Deformatiile care nu dispar dupa inlaturarea fortelor care
le-au produs se numesc deformatii plastice, iar cele care dispar se numesc deformatii
elastic.Scopul acestora este de a determina sarcinile maxime la care poate rezista lemnul in
vederea stabilirii domeniului de utilizuare.
Rezistenta lemnului la Compresiune Reprezinta efortul unitar la care lemnul solicitat la
compresiune se rupe. Valoarea rezistentei la compresiune este influentata de densitatea
aparenta, structura, umeditatea, temperature si defectele lemnului fiind diferiata de la o
specie la alta. Rezistenta lemnului creste proportional cu densitatea aparenta si cu procentul
de lemn tirziu, scade insa simtitor pe masura maririi umeditatii.
Rezistenta la tractiune Consta in supunerea unor piese la actiunea unor forte care
actioneaza in directii contrare, care tind s-o alungeasca. Rezistenta lemnului la intindere este
30

influentata de densitatea aparenta, temperature, umeditatea defectele acestuia, crescind odata


cu cresterea densitatii si scazind cu cresterea umeditatii si a temperaturii.
Rezistenta la incovoiere staticaEste influentata de specie, densitatea aparenta,
umeditatea, temperature si defectele lemnului. Ea creste cu cresterea densitatii si scade cu
cresterea umeditatii pina la umeditatea de saturatie a fibrelor, dupa care ramine constanta.
Cresterea temperaturii lemnului produce o scadere a rezistentei la incovoierea statica.
Rezistenta la forfecareConsta in actiunea asupra lemnului a doua forte de sensuri
contrare situate in acelasi plan vertical. In functie de directia fortei si a planului de forfecare
fata de directia fibrelor se deosebesc 3 tipuri de forfecare. Transversala la care planul de
forfecare si directia fortei sunt perpendiculare pe fibre. Longitudinala paralela la care planul
de forfecare si directia fortei sunt paralele cu fibrele. Longitudinala perpendiculara la care
planul de forfecare este parallel cu fibrele, iar directia fortei este perpendicular pe fibre. La
fiecare dintre aceste cazuri forfecarea poate fi radiala sau tangentiala.
Rezistenta la despicareConsta in desprinderea tesuturilor in sensul longitudinal, in urma
patrunderii in masa sa a unei unelte cu efect de pana. Rezistenta la despicare depinde de
densitatea aparenta, sructura lemnului si mai ales de unele defecte ca: fibra rasucita, fibra
incilcita, unele tipuri de noduri care determina o insemnata crestere a acesteia.
Duritatea lemnuluiReprezinta proprietatea de a rezista la patrunderea in interiorul sau a
unui alt material mai dur decit el. Duritatea lemnului este influentata de specia, sectiunea,
densitatea aparenta si umeditatea lui. Ea creste odata cu cresterea densitatii aparente si scade
odata cu cresterea umeditatii pina la umeditatea de saturatie a fibrei dupa care ramine
constatnta. Valoarea duritatii lemnului este mai mare pe sectiunea transversala, pe celelalte 2
sectiuni, valorile fiind apropiate.
Rezistenta lemnului la incovoiere prin socPentru incercarile la incovoiere dinamica se
folosesc aceleasi tip de epruvete ca si la incovoierea statica, cu deosebire ca forta se aplica
brusc, print-o singura lovire cu ajutorul unui ciocan pendul, care produce ruperea acestora.
Prin determinarile care se efectueaza se determina: rezilienta si rezistenta materialului.
24. Proprietile mecanice ale lemnului. Duritatea lemnului. Clasificarea speciilor de lemn
funcie de valoarea duritii.
Duritatea este definita ca rezistenta pe care o pune lemnul la patrunderea in suprafata
sa a unui corp apasat cu o anumita forta. Lemnul fiind un material anizotrop, duritatea sa
variaza in functie pe directia de aplicare a fortei fata de fibrele lemnoase. Astfel duritatea
obtinuta prin aplicarea fortei paralele cu fibrele este mai ridicata decit cea rezultata in urma
aplicarii fortei perpendicular pe fibre. Un procedeu uzual de determinare a duritatii
lemnului este procedeul Janka, care consta in masurarea fortei ce trebuie aplicata asupra
unei bile de otel cu diametrul de 11,284 mm spre a patrunde jumatate in lemn. Lund in
considerare duritatea Jaqnka determinata in directia paralela cu fibrele, speciile de lemn pot
fi grupate in urmatoarele clase :
- FOARTE MOI cu duritate mai mica de 250 daN/cm2 (pinul strob, balsa)
- MOI cu duritatea cuprinsa intre 251 500daN/cm2 (brad, molid, tei allb, salcie , plop
tremurator, pin, cedru , cedru de liban, etc.)
- SEMIDURE cu duritatea cuprins ntre 501-650 daN/cm2 (platan, ulm, castan, stejar
rosu american, artar american)
- DURE cu duritaate cuprinsa intre 651-1000 daN/cm2 (fag, frasin, cer, jugastru, nuc,
31

stejar, tisa, salcim, pernambuc, mahon african, macore , palisandru.)


- FOARTE DURE cu duritatea mai mare de 1000 daN/cm2 (stejar pufos, corn, sok,
frasin american, maslin, guaiac, abanos, etc.)
Rezistentele mecanice ale lemnului de pin in mare masura de specia arborelui precum
si de directia de executare a efortului fata de directia fibrelor. Astfel rezistentele mecanice
ale lemnului de stejar, fag, frasin, salcim sau nuc care se numesc esente tari, sunt sensibil
mai mari decit ale lemnului de brad, molid, tei, plop sau salcie, care se numesc esente moi.
Pentru ca indicii proprietatilor fizicomecanice sa fie comparabili, toate incercarile
mecanice sunt standartizate iar incercarile se fac la aceeasi umiditate, umiditatea normala
de 15%. Principalii factori care influenteaza proprietatile mecanice ale lemnului sunt :
densitatea aparenta, umeditatea si temperatura. Odata cu crestere densitatii aparente cresc si
rezistentele mecanice, in special, la compresiune si intindere. Rezistentele mecanice ale
lemnului scad odata cu cresterea umeditatii lemnului, pina la punctul de saturatie a fibrei,
cu exceptia rezistentei la incovoiere statica, la forfecare si despicare, la care valoarea
maxima se inregistreaza la U de 6-10%. Rezistenta lemnului variaza in functie de
temperatura, in general, rezistenta creste scaderea temperaturii. Influienta temperaturii este
mai mare la lemnul umed decit cel uscat.
25. Umiditatea lemnului. Localizarea i starea apei n lemn. Influena umiditii coninute
n lemn asupra proprietilor fizico-mecanice ale lemnului.
Umiditatea influeneaz puternic proprietile lemnului, o aciune nsemnat avnd apa
legat. Umiditatea de 12 %, adoptat ca punct de referin n calculul indicilor diferitelor
proprieti i denumit aa cum s-a remarcat anterior, umiditate normalizat, este considerat
drept umiditate critic, la care se nregistreaz modificri importante n variaia proprietilor
fizice, mecanice i tehnologice. La aceast umiditate, unele rezistene mecanice ating valori
maxime. Spre exemplu, n cazul lemnului de pin silvestru, la valori ale umiditii cuprinse
ntre 8 i 15 % rezistena la forfecare longitudinal paralel este cu 25-30 % mai mare
comparativ cu rezistena corespunztoare lemnului n stare absolut. Acelai lucru este
demonstrat de rezultatele obinute la ncercri efectuate la compresiune, traciune .a.
Tot o umiditate critic poate fi apreciat i umiditatea de saturaie a fibrei, avnd n
vedere c, la valori superioare acesteia, dup variaiile mai mari sau mai mici anterioare,
indicii unor proprieti rmn constani sau se modific mai lent. Odat cu creterea
umiditii n domeniul apei legate, are loc o scdere important a rezistenei specifice de
achiere, motiv pentru care este indicat ca unele operaii de prelucrare s fie efectuate ct mai
curnd dup doborrea arborilor, adic atunci cnd acesta este nc n stare verde. Sporirea
temperaturii lemnului umed face ca diminuarea rezistenelor mecanice s fie i mai
accentuat, efectul fiind cu att mai notabil cu ct umiditatea este mai mare. Se menioneaz
n acest sens c, drept urmare a aciunii combinate a cldurii i umiditii ridicate, tratarea
termic prealabil a lemnului conduce la micorarea rezistenelor la achiere i la prelucrarea
lemnului prin derulare i tiere plan. Mrunirea i defibrarea lemnului sunt, de asemenea,
mult uurate n cazul unei umiditi mari. Exist ns i moduri de prelucrare, ca de exemplu
lefuirea, pentru care este indicat ca lemnul s fie ct mai uscat. n domeniul apei legate,
concomitent cu variaia umiditii, lemnul sufer variaii mari dimensionale i volumice,
fiind supus contragerii i umflrii. Peste punctul de saturaie a fibrei, umiditatea arte
32

influen mare doar asupra densitii. Dimensiunile i volumul lemnului rmn neschimbate,
iar influena asupra altor proprieti este relativ redus sau nesemnificativ. O influen
puternic are distribuia neuniform a umiditii n seciunea transversal a lemnului, ea
conducnd la apariia tensiunilor interne, care la rndul lor pot provoca deformri i crpturi
ale butenilor i pieselor ecarisate. O direcie important de preocupri, n care intereseaz n
mod deosebit umiditatea, este protecia lemnului, cunoscndu-se c valorile optime pentru
dezvoltarea ciupercilor xilofage, ca i pentru producerea atacurilor insectelor, sunt cuprinse
ntre 22 i 55 %.
Umiditatea lemnului se determin prin raportul dintre cantitatea de ap i greutatea
lemnului n stare anhidr (absolut uscat):
U

GU GO
( Kg / Kg )
GO

In care: u - este umiditatea lemnului;


GU -greutatea lemn. In starea umeda
GO -greutatea lemnului in stare uscata
Umiditatea lemnului se datorete proprietii de higroscopicitate sau de sorbiune, pe care
materia lemnoas o manifest fa de vaporii de ap. Aceast proprietate acioneaz n
domeniul de umiditate cuprins ntre 0 i 28%, denumit domeniul de higroscopicitate sau de
sorbiune i const din absorbia din atmosfer a unei cantiti de ap, care s creeze un
echilibru ntre presiunea i temperatura vaporilor din ap, din atmosfer i umiditatea
lemnului, denumit in tehnologie umiditate de echilibru. Sorbiunea este determinat la rndul ei de modul n care reacioneaz la ap fiecare din cei trei componeni principali ai
lemnului, respectiv: celuloza, poliozele (hemicelulozele) i lignina.
Hemicelulozele, pe baza hidrofiliei lor ridicate i a proporiei lor relativ ridicate in
componena lemnului constituie, alturi de celuloz principalul element higroscopic.
-Celuloza este un sorbant nsemnat, ns nu n msura n care sint hemicelulozele. Tendina
de cristalizare i prin aceasta de saturare, cit i proporia mare de grupe libere OH, reduc
proprietile hidrofile ale acesteia.
-Lignina, care n general este depozitat n lamela mijlocie are proprieti absorb-tive
reduse i blocheaz acolo unde nconjoar polizaharidele, capacitatea absorbtiv a acestora.
Influena diferit a acestor componeni principali, asupra capacitii absorbtive a lemnului,
se explic i prin umiditatea de echilibru diferit pe care o au acetia, respectiv:
hemiceluloze: 47...63%; holocelulozele 24...30%; lignina: 8...23%, cifre determinate n
apropierea punctului de saturaie a fibrei.
Sub aspect morfologic, pereii primari, ca i lamelele teriare (stratul exterior al pereilor
secundari) manifest o hidrofilie slab. Aceasta se dato-rete att lignificrii puternice, ct i
modului de orientare a celulozei. Efortul de sorbiune este localizat n principal la lamela
mijlocie a peretelui secundar, care de fapt este principalul element absorbtiv. Aa dar
sorbiunea esuturilor celulare lignificate prezint un aspect complex: fiecare component
exercit asupra vaporilor de ap o influen difereniat potrivit poziiei sale locale i forei
proprii de reinere a apei. Un lemn cu peste 30 % ap este un lemn verde i, lsat n aer,
pierde treptat toat apa liber. n acel moment, el conine numai apa de higroscopicitate i
apa legat chimic, ajungnd la punctul de saturaie al fibrelor lemnoase. Acesta corespunde
unei umiditi relative n lemn de 25-40 %, n funcie de specie. Pn n acest punct
proprietile fizico-mecanice ale lemnului nu variaz semnificativ. Dac lemnul este lsat
timp ndelungat n aer cu umiditatea relativ i temperatur constante, evaporarea continu,
33

lemnul pierde n continuare i o parte din apa de higroscopicitate, pn cnd se stabilete un


echilibru de umiditate a lemnului, cu umiditatea din atmosfer. Aceast umiditate de
echilibru, numit i umiditate normal, este practic egal pentru toate speciile de lemn, fiind
de 15 % pentru condiiile climatice din ara noastr. Variaia coninutului n ap de
higroscopicitate a lemnului antreneaz o variaie a proprietilor fizico-mecanice ale
lemnului. Astfel, dac umiditatea lemnului se reduce sub punctul de saturaie, rezistenele
mecanice cresc, atingnd valori maxime cnd apa de higroscopicitate dispare complet.
26. Umiditatea de saturaie a fibrei lemnoase, factori de influen. Umiditatea de echilibru.
Histerezisul sorbiei i desorbiei.
Umiditatea lemnului influenteaza aproape toate proprietatile mecanice si fizice ale
lemnului : durabilitatea uscarea, impregnarea si prelucrarea mecanica si chimica. Pentru a
putea compara diversi indici ai proprietatilor fizicomecanici ale lemnului este necesar ca
acestia sa fie calculati la aceiasi umeditate. Standartele noastre stabilesc ca umeditatea
normala de 12%. Materia lemnoasa fiind higroscopica absoarbe apa din aerul atmosferic
pina ajunge la un echilibru higroscopic intre umeditatea lemnului si umeditatea relativa a
aerului inconjurator. Apa din atmosfera patrunde in materia lemnoasa sub forma moleculara,
in spatiile intercelulare si este legata de materia lemnoasa prin afinitatea pentru apa a
celulozei si a celorlalte polioze.
Practic in lemn apa se gaseste in 3 forme :
- apa de constitutie datorita reactiilor chimice dintre vaporii de apa si substantele chimice
din peretii celulari. Umeditatea este cuprinsa intre 0 si 6%.
- apa legata este apa care patrunde in peretii celulari prin sorbtiune . Maximum de apa
legata se realizeaza in aer saturat cu vapori de apa (=100%) cind umeditatea lemnului
ajunge in medie la 30 %, denumita umeditatea de saturatie intervalul in care se produce
umflarea lemnului.
apa libera este apa care patrunde in vas sub forma lichida completind toate golurile
celulare.
Ca s se ajunga la umeditatea de echilibru, lemnul va ceda sau va primi o cantitate din
mediul nconjurtor valoarea creia va depinde de o umeditate iniial a lemnului i de
parametrii aerului,pin cnd va ajunge la un echilibru adic nu va mai primi i nici nu va
mai ceda umeditate. Dac luam 2 epruvete (monstre din lemn) identice ca specie, structur,
compozitie chimic, forma i dimensiuni dintre care prima cu Usf = 0 %, iar a 2 cu Usf ~ 30
% i se pastreaz n condii atmosferice identice adica temperatura, UR a aerului si Pat
identica.
Se vor constata urmatoarele:
1. prima eprubet va apsorbi ap din atmosfer adic se va realiza fenomenul de sorie,a
2 epruveta va ceda apa in atmosfer, astfel va avea loc fenmenul desoriei.
2. cele 2 fenomene se vor apropia unul de cellalt ctre o limit, adica ctre umeditatea
de echilibru pentru condiile stabilite n care au fost inute epruvetele.
3. a 2 epruvet va avea umeditatea mai mare decit 1 epruvet, aceast diferen poart
denumirea de histerezisul sorei i desorei
Histerezisul este fenomenul cu caracter ireversibil, care const n faptul c
succesiunea starilor a masei lemnoase determinat de variaia unui parametru ( n cazul
dat umeditatea difer de succesiunea starilor determinate de variatia in sens contrar a
aceluias parametru).
34

Acest fenomen e o caracteristica a higrospicitatii lemnului care se explica prin puterea


mai mare de retinere a apei de catre membrana celulara fata de capacitatea de absorbtie a
apei de aceasta membrana.
Histerizesul sortei si desortei apare si dispare la aceeasi epruveta daca se porneste la
starea absoluta a acetuia si se introduce intro stare saturata de
vapori umezi pina se va ajunge la un echilibru higroscopic (
adica pina la 1 unitate de saturatie a fibrei) dupa care se va
produce intro atmosfera uscata pentru a se produce fernomenul
de desortiei.
Umeditatea din aier poate fi absorbita nu numai de catre
membrana celulara, aparitia apei libere in cazul dat este
imposibila si atunci cind aerul va fi suprasaturat de vapori de
apa.
Deci procesul sortei si desortiei sunt reversibile in aceleiasi
conditi atmosferice, umeditatea de echilibru a sortei este mai
mic decit umeditatea de echilibrul a desortei.
Diferenta dintre aceste valori se numeste Histerezusul sortei
si desortei, marimele lui depind in general de dimensiunele
epruvetelor. Pentru produsele lemnoase cu sectiuni mari este in mediu 2,5 %, iar pentru
particule lemnoase mai mici ( rumegus ) este de 0,2 0,3 %, si se neglijeaza (astfel
umeditatea de echilibru a sortiei este egala cu umeditatea de echilibru a desortiei
pentru rumegus).
Umeditatea de echilibru a lemnului pentru conditiile stabilite ale atmosferei reprezinta
umeditatea stabila sau de echilibru a rumegusului la care : UEsortei = UEdesortei (pentru
conditiile date) si se determina prin diagama umeditatii de echilibru a lemnului.
Umeditatea de echilibru a lemnului depinde de umeditatea relativa a aerului , de
temperatura mediului si presiunii aerului:
a) caz: atunci cind umeditatea aerului va fi constanta, presiunea atmosferica
constanta la cresterea temperaturii aerului - UE va scadea;
b) caz: temperatura aerului constanta, presiunea atmosferica constanta ,
daca umeditatea aerului va creste, UE va creste.
Umeditatea de echilibru depinde de specia lemnoasa, compozitie chimica, de structura
micro- macroscopica. Umeditatea de echilibru se modifica daca lemnului este aplicata
diferite tratamente (ex: termodificarea lemnului). Deeoarece prin pierderea apei sau
absorbtia acestia in lemn se produc schimbari dimensionale cu consecinte nefavorabile, e
obligatoriu ca umeditatea lemnului introdus in fabricatie sa fie apropiata cu cea de echilibru
higroscopic pentru mediului de utilizare adica:
- pentru mobila si obiecte de interior, de la : 8 12 %;
- pentru usic si ferestre: 11 13 % ;
- pentru articolele sportive: 10 12 %;
- pentru instrumente muzicale: 5 7 %;
- pentru minere si cozi de unelte, de la: 10 12 %;
- pentru butoaie, lazi: 15 20 %;
- pentru obiecte din pivnita: 19 20 %.
Pentru utilizarile practice este necesar ca apa din lemn sa fie eliminata pina la realizarea
unui echilibru higroscopic corespunzator mediului de utilizare. In acest sens apa libera si o
35

parte din apa legata sint eliminate prin uscare in aer liber sau in insatlatii speciale. In
procesul de prelucrare, lemnul vine insa in contact si cu alte substante lichide, in afara de apa
absorbtia modifica starea de echilibru higroscopic. Deaceea este necesar sa se cunoasca
influienta practica a acestora si sa se ia masurile necesare pentru prevenirea unor urmari
negative.
27. Umiditatea lemnului. Determinarea umiditii lemnului prin metode directe. Umiditatea
relativ i absolut a lemnului, relaii de calcul.
Prin umiditatea lemnului se nelege cantitatea de ap coninut de ctre acesta , exprimat
n raport cu masa sa. Lemnul este n permanent relaie cu apa. n arborii vii pentru a se
produce o ton din acest materia, este necesar o cantitate de ap de 600-700 t. Dup
doborrea arborilor i ncorporarea sa n diverse produse, lemnul pstreaz o cantitate
rezidual de ap, aflat continu sub influena mediului nconjurtor. Avnd n vedere c apa
constituie un factor fizic ce influeneaz aproape toate proprietile lemnului, este necesar ca
la comparaiile privind diversele nsuiri ale acestuia, datele puse fa n fa s fie stabilite
n condiii de umiditate egal. Categorii de lemn n funcie de umiditatea coninut.
n raport de umiditatea coninut se deosebesc mai multe categorii de lemn:
- lemn verde este lemnul arborilor n picioare sau proaspt dobori, cu umiditate de
peste 30 %;
- lemn ud este lemnul cu umiditate mai mare dect cea avut la doborre, surplusul
datorndu-se pstrrii n bazine cu ap, plutirii sau altor cauze;
- lemn uscat n aer liber (lemn uscat natural sau uscat la aer) este lemnul inut timp
ndelungat n aer liber i ajuns la umiditate de echilibru cu mediul nconjurtor. Umiditatea
lemnului uscat n aer liber depinde de umiditatea relativ a aerului atmosferic i variaz ntre
12 i 15 %;
- lemn uscat artificial este lemnul care a fost supus uscrii ntr-o instalaie special,
pentru a atinge o umiditate de 7-12 %, mai mic dect cea realizat prin uscarea n aer liber;
- lemn absolut uscat (lemn anhidru, lemn sec) este lemnul uscat la temperatura de
1032 C0, pn la evaporarea complet a apei (W=0%). Se menioneaz c aceast stare a
lemnului se poate realiza doar n condiii de laborator i uscnd piese de dimensiuni mici.
Umiditatea lemnului este dat de raportul dintre masa apei coninut n lemn i masa
lemnului n stare absolut uscat:
mw mO
[kg / kg ]
mO
m mO
W w
*100[%]
mO

(1)
(2)

n relaia (1) i (2), mw fiind masa lemnului umed i m0 masa lemnului absolut uscat.
Umiditatea lemnului dat de relaiile (1) i (2) este cunoscut sub denumirea de
umiditate absolut.
Uneori, de exemplu la determinarea coninutului de ap din lemnul pentru mangalizare
i combustibil, se folosete i noiunea de umiditate relativ.
Umiditatea relativ se determin prin raportul dintre masa apei coninut n lemn i
masa lemnului n stare umed, simbolurile din relaiile (3) i (4), avnd aceeai semnificaie
ca i n relaiile (1) i (2).
36

mw mO
[ kg / kg ]
mO
m mO
Wx w
*100[%]
mO

Wx

(3)
(4)

Fcnd nlocuirile necesare , rezult c ntre umiditatea absolut i umiditatea relativ


exist urmtoarele relaii:
W

Wx
W
[ kg / kg ] sau WX
[kg / kg ]
1 Wx
1W

(5) si (6)

100 *Wx
100 *W
[%] sau WX
[%]
100 Wx x
100 W

(7) si (8)

respectiv:

n figura se reprezint grafic legtura dintre umiditate (umiditatea absolut) i


umiditatea relativ.

Umiditatea absolut poate lua valori mai mari de 100 %, ntruct masa apei poate
depi masa lemnului absolut uscat n care aceasta este coninut.
DETERMINAREA UMIDITII LEMNULUI PRIN METODE DIRECTE
Metodele directe de determinare a umiditii se caracterizeaz prin aceea c permit
aflarea nemijlocit a masei sau volumului apei din probele analizate.
Metoda prin uscarea probelor.
Metoda prin uscarea probelor se aplic lemnului din specii fr sau cu coninut
redus de substane volatile. n principiu, determinarea const n stabilirea, prin cntrire, a
descreterii masei probei prin uscare pn la masa constant i calcularea raportului
procentual al descreterii n spe, fa de masa probei n stare anhidr. Uscarea se face la
temperatura de 1032 C0, pn cnd masa rmne constant, respectiv pn cnd pierderea
de mas ntre dou cntriri succesive, efectuate la un interval de 6 ore, este cel mult egal
cu 0,5 % din masa probei. n cazul n care uscarea i cntrirea s-au fcut n fiole de
cntrire, umiditatea fiecrei probe se calculeaz cu relaia:
W

m1 m2
*100[%]
m2 m0

unde: m0 este masa fiolei de cntrire, n f;


m1 masa fiolei cu proba, nainte de uscare, n g;
37

m2 masa fiolei de cntrire cu proba, dup uscare, n g.


n cazul pieselor de lemn masiv, determinarea umiditii lemnului cu ajutorul acestei
metode prezint dezavantajul unei durate foarte lungi de timp pentru uscarea probelor: 20-60
ore, n funcie de umiditate, la proba de 100 g i 5-20 ore la probe de 20 g. La depirea
temperaturii de 1100 C, n lemn apar fenomene de descompunere.
Metoda prin extracia apei.
Metoda prin extracia apei se aplic lemnului din specii cu coninut ridicat de
substane volatile. Se precizeaz c, n acest caz, rezultatele obinute cu ajutorul metodei prin
uscarea probelor ar fi nsoite de erori, ntruct n timpul uscrii, odat cu apa s-ar evapora i
substanele volatile, masa n stare anhidr a lemnului devenind astfel mai mic dect n
realitate. n principiu, n cadrul acestei metode, umiditatea se determin recurgnd la
extracia sa cu vaporii unui solvent nemiscibil cu apa i la calcularea raportului procentual al
cantitii de ap extrase, fa de masa lemnului n stare anhidr.
Se folosesc aparate care realizeaz extracia cu solveni mai grei dect apa (fig. A) sau
cu solveni mai uori dect apa (fig. B). Solvenii pot fi: tricloretilen (1,456 g/ml), xilen
(0,869 g/ml). Aparatele pentru extracie sun alctuite din cte un balon de fierbere i un
sistem extractor, constnd dintr-un refrigerent de condensare b i un tub gradat c.
Diferena dintre aparatele respective const n construcia tubului gradat i respectiv, n
poziia conductei de reciclare a solventului folosit la extracie.
O cantitate de material de analizat, fragmentat n particule, se cntrete i se
introduce n balonul, uscat n prealabil, al aparatului, dup care se adaug circa 100 ml din
solventul ales pentru extracie. Pentru a se asigura o fierbere linitit, n balon se introduc i
cteva bile de sticl sau bucele de porelan poros, perfect uscate. Se ataeaz balonul la
aparat, se stabilete circuitul apei de rcire prin refrigerent i se ncepe extracia. n timpul
fierberii, solventul se evapor, antrennd vaporii de ap i substanele volatile. n refrigerent,
amestecul de vapori se condenseaz.
Fig: Extractoare pentru determinarea
umiditii lemnului cu coninut ridicat de substane
volatile: A extractor pentru solveni mai grei
dect apa; B extractor pentru solveni mai uori
dect apa; a - balon de fierbere cu material
lemnos i solvent; b refrigerent; c tub gradat.
Picturile formate sunt colectate n tubul
gradat, unde, datorit diferenei de densitate, apa,
pe de o parte i solventul cu substanele volatile, pe
de alt parte, se vor separa n dou straturi
distincte. nclzirea se face astfel nct s se
realizeze o vitez de distilare de 2-4 picturi de
distilat pe secund. Extracia se consider ncheiat
n momentul n care se constat c nivelul apei din tubul gradat rmne constant cel puin 10
minute.
Citirea volumului apei din tubul gradat se face numai dup ce lichidul se afl la
temperatura de 200 C.
Umiditatea probelor este dat de relaia:
38

ma
*100[%]
mw ma

unde: ma este masa apei extrase, n g, al crei volum se citete n tubul gradat;
mW este masa probei n stare umed, n g.
Metoda titrrii.
Pentru determinarea umiditii lemnului sub form de particule, a umiditii carotelor de
sondaj, precum i atunci cnd probele sunt bogate n substane volatile, se poate recurge la
metoda Fischer K. Materialul de analizat se introduce n metanol anhidru, compus care are
nsuirea de a absorbi apa existent n lemn. Cantitatea de ap extras se dozeaz prin titrare
iodometric, folosind n acest scop un amestec de metanol, iod, piridin, i dioxid de sulf
(reactivul Fischer). Carotele de sondaj pot rmne nemrunite, n compensaie ns innduse iniial un timp ceva mai lung n metanol.
28. Umiditatea lemnului - ca factori care influeneaz umflarea i contragerea lemnului.
Consecinele umflrii i contragerii lemnului. Relaiile de calcul a umflrii i contragerii
lemnului.
Din momentul n care, datorit higroscopicitii, n lemn i fac simit prezena primele
cantiti de ap prelevate din mediul nconjurtor ncepe s aib loc i variaia dimensiunilor
acestuia. Creterea dimensiunilor i volumului, ca urmare a creterii coninutului de ap
legat, poart numele de umflarea lemnului. Contragerea lemnului este o nsuire opus
umflrii, constnd n micorarea dimensiunilor i volumului, datorit micorrii coninutului
de ap legat. Dimensiunile minime se nregistreaz cnd lemnul se afl n stare absolut
uscat, iar dimensiunile maxime se realizeaz atunci cnd acesta conine o cantitate maxim
de ap legat, respectiv cnd se afl la punctul de saturaie a fibrei. Membranele celulare sint
constructii a caror structura este alcatuita din micele, microfibrile celulozice si alte formatii
chimice legate intre ele prin valente oxigenice. Una din proprietatile materialelor cu o astfel
de structura este hidroscopicitatea, respective capacitatea de a absorbi umeditatea din aer.
Apa din atmosfera absorbita de catre lemnul anhidru se depoziteaza in peretii celulari, intre
micelle, indepartindule din ce in ce mai mult incit dimensiunile exterioare ale lemnului se
maresc, adica lemnul se umfla. Maximum de apa legata realizinduse la punctul de saturatie a
fibrei (cca.30%) umflarea se produce numai pina la aceasta limita de umiditate cind are loc
umflarea totala a lemnului. Variatiile dimensionale pot fi liniare, orientate dupa una din cele
trei directii structurale principale determinate de pozitia inelelor anuale si a fibrelor anuale
(longitudinala, tangentiala si radiala) sau volumice. Deasemenea ele se pot considera pentru
intreg domeniu al apei legate (absorbite in cazul umflarii, in cazul contragerii) sau numai
pentru un anumit interval al acestui domeniu. Lemnul fiind un material anizotrop, umfalarea
si contragerea lui nu sint acelasi pe toate directiile structurale principale. Cele mai mari
schimbari dimensionale provocate de apa si alte lichide si solutii apoase apar dupa directia
tangentiala fata de inelele anuale, iar cele mai mici (practic neglijabile), dupa directia
longitudinala (paralela cu fibrele).Pentru determinarea umflarii sau contragerii liniare, si
volumice se folosesc epruvete prismatice cu sectiunea un patrat avind latura de 20 0,1mm
si lungimea de 100 1mm la detrminarea numai a umflarii sau contragerii radiale si
tangentiale se pot folosi epruvete cu lung. 100 1 mm. Epruvetele se vor confectiona numai
din lemn lipsit de defecte. Fetele lor trebuie sa fie plane, netede si cele alaturate,
perpendiculare intre ele, iar inelele anuale sa fie pe cit posibil paralele cu una din laturile
sectiunii transversale. Deasamenea fibrele vor fi paralele cu axa longitudinala a epruvetelor.
39

Coeficientii de umflare sau contragere totala se calculeaza pe baza dimensiunilor si a


volumului epruvetelor stabvilite la umeditati cuprinse intre limitele extreme ale domeniului
apei legate. Pentru determinarea coeficientilor de umflare totala a pieselor din lemn,
epruvetele se usuca in etuva la 103 20C pina la masa constanta, dupa care se masoara
dimensiunile. In continuare epruvetele se introduce complet in apa, unde se tin pina cind
masa lor atinge umeditatea de saturatie a fibrei apoi se scot, se sterg pe fete cu hirtie sugativa
si se masoara din nou dimensiunile.
Relatile de calcul a umflarii si contragerii lemnului
n raport cu cele trei direcii principale de orientare structural a lemnului, umflarea i
contragerea pot fi longitudinale, radiale i tangeniale. n lucrrile de specialitate, umflarea
lemnului se noteaz cu simbolul , iar contragerea lemnului cu simbolul .
Reglementrile n vigoare prevd determinarea urmtoarelor categorii de umflare i
contragere:
- umflarea i contragerea totala, n procente, considerate pentru ntregul domeniu al
apei higroscopice (max, max);
- umflarea i contragerea pn la umiditatea normalizat a lemnului (12%) sau pn la
umiditatea de echilibru n mediul normal (aerul nconjurtor cu umiditatea relativ de 65
5% i temperatura de 20 2 C), n procente, considerate numai n domeniul apei
higroscopice (, );
- coeficienii de umflare i de contragere pentru 1% umiditate (K, K).
n toate aceste trei cazuri, valorile determinate se pot referi att la umflarea i contragerea
liniare, ct i la umflarea i contragerea volumice. Contragerea liniar se determin, conform
normelor actuale, pe toate cele trei direcii structurale principale ale lemnului, pe cnd
umflarea liniar se evalueaz numai pe direcia radial i tangenial. Pentru
exemplificarea notaiilor utilizate, se redau simbolurile privind contragerea total (l, r, t,
v), contragerea pn la umiditatea normalizat (l, r, t, v) i coeficienii de contragere
(Kl, Kr, Kt, Kv).
Avnd n vedere denumirile de umflare i contragere totale date acestora n cazul variaiei
dimensiunilor i volumului pentru ntregul domeniu al apei legate, pentru variaia pn la
umiditatea normalizat a lemnului umflarea i contragerea se consider pariale.
Umflarea total este dat de relaia:
max

max min
*100[%] ;
min

(1)

unde : max reprezint dimensiunile, n mm, sau volumul, n mm3, ale epruvetelor la o
umiditate mai mare sau egal cu cea de saturaie a fibrelor;
min dimensiunile n mm, respectiv volumul, n mm 3, ale epruvetelor n stare absolut
uscat.
Umflarea pn la umiditatea de echilibru n mediul normal rezult din relaia:

min
*100 [%]
min

(2)

unde: simbolizeaz dimensiunile sau volumul epruvetelor cu umiditatea


corespunztoare mediului cu umiditatea relativ a aerului 655% i temperatura 2020C;
min are aceeai semnificaie cu cea din relaia (1).
Umflarea parial se determin cu relaia:
40

w1 w2

w2 w
*100 [%] (3)
w1

unde: w1 i w2 (w1 > w2) sunt valorile umiditii ntre care se produc variaiile
dimensionale i volumice;
w si w sunt dimensiunile i respectiv volumul la aceste umiditi.
Coeficientul de umflare pentru 1% umiditate se determin cu ajutorul relaiei:
1

max
,
Ws

(4)

n relaia (4) max fiind umflarea total, i ws umiditatea de saturaie a fibrelor, egal cu
30%.
Contragerea total se obine din relaia:
max

unde:

max min
*100[%] (5)
min

max i min au semnificaiile cunoscute din relaia (1).

Contragerea pn la umiditatea de echilibru n mediul normal se calculeaz cu


relaia:

unde:

max
*100[%]
max

(6)

max i au semnificaiile corespunztoare relaiilor (1) i (2).


Contragerea parial rezult din expresia:
w2 w1

w2 w1
*100 [%]
w2

(7)

unde simbolurile w1 i w2 (w1 > w2) si w , w au aceeai semnificaie ca n relaie (3).


1

Coeficientul de contragere pentru 1% umiditate este:


K

max
,
Ws

(8)

n expresia (8), max fiind contragerea total i Ws umiditatea de saturaie a fibrelor, egal cu
30 %.
Rezultatele privind umflarea i contragerea se rotunjesc pn la 0,1%, iar cele privind
coeficienii de umflare i contragere se rotunjesc pn la 0,01% pentru 1% umiditate.
Consecintele umflarii si contragerii lemnului
VRIATIEA UMEDITATI

Din cauza variaiei umiditii i, implicit, datorit proceselor de umflare i


contragere, se produc variaii dimensionale ale lemnului, a cror amploare trebuie bine
cunoscut n practic. O deosebit importan prezint de exemplu cunoaterea variaiilor
dimensionale n cazul debitrii cherestelei, cunoscnd c butenii rezultai din arborii
proaspt dobori au o umiditate foarte ridicat i piesele ecarisate obinute ulterior se
41

contrag, micorndu-i n mod semnificativ dimensiunile. Avnd n vedere acest fapt,


debitarea se efectueaz la dimensiuni mai mari ale pieselor, innd cont de aa zisele
supradimensiuni, care se calculeaz n funcie de mrimea contragerii. n principiu, de
exemplu, pentru o scndur rezultat din zona periferic a unui butean n stare verde,
mrimea supralimii va fi dat de produsul dintre urmtorii trei factori: limea scndurii
dup contragere, diferena dintre punctul de saturaie a fibrei i umiditatea dorit, i
coeficientul de contragere tangenial corespunztor speciei.
Variaiile dimensionale succesive produse sub influena variaiei umiditii n
intervalul cuprins ntre starea anhidr i punctul de saturaie a fibrei sunt cunoscute sub
denumirea de jocul lemnului. Jocul lemnului constituie un dezavantaj al acestuia, att n
cazul folosirii lui n construcii, ct i n cazul altor utilizri. Pentru a se evita producerea
variaiilor dimensionale ca urmare a umflrii i contragerii, concomitent cu aducerea
lemnului ncorporat n diverse produse la umiditatea corespunztoare mediului de folosin,
n practic se adopt de asemenea msuri de stabilizare dimensional a acestuia.
DEFORMAII
Deformaiile reprezint modificri ale formei pieselor ecarisate din lemn produse
datorit umflrii i contragerii. Aa dup cum se remarc n figura 1 deformaiile pot afecta
seciunea transversal a lemnului (deformaii transversale) sau se pot produce n lungul
acesteia (deformaii longitudinale). Deformaiile
transversale (fig. 1,a) depind ca mrime de
diferena dintre contragerile tangeniale i radiale,
ca i de dispunerea inelelor anuale.
Fig. 1 Deformaii ale pieselor de lemn produse din cauza
anizotropiei contragerii: A deformaii transversale; B
deformaii longitudinale; a n form de jgheab; b trapezoidale;
c romboidal; d ovoid; e pe cant; f pe lime (arcuire); g
rsucire.

Scndurile, cu excepia celor obinute prin


tiere pur radial, prin uscare capt forma de
jgheab, deoarece faa dinspre exterior a acestora se contrage mai mult dect cea dinspre axa
butenilor. Mrimea sgeii deformaiei depinde de poziia scndurilor n seciunea
transversal a butenilor, la cele provenite dinspre centrul butenilor sgeata este mai mare
dect la cele debitate dinspre periferie. Se observ totodat c piesele ecarisate cu seciunea
transversal ptrat pot devenii romboidale, iar cele cu seciunea transversal circular pot
deveni ovoidale. La scndurile debitate radial, contragerile, dei diferite n direciile
tangenial i radial, fiind mici, nu se produce o deformare neuniform a diferitelor straturi
pe grosime. La unele specii, ca de exemplu la tei, contragerea tangenial are valori
apropiate de cea radial, motiv pentru care lemnul acestora se deformeaz puin prin uscare,
fiind indicat pentru utilizri n care aceast nsuire este foarte important (planete de
desen, .a.). Deformaiile longitudinale apar ca urmare a diferenelor de contragere pe
lungimea fibrelor, cauzate de prezena n cuprinsul pieselor ecarisate a unor poriuni cu fibra
nclinat, cu lemn de reacie, cu lemn de tensiune sau de compresiune, sau cu lemn juvenil.
n toate aceste cazuri, contragerea este mai mare dect contragerea lemnului fr astfel de
defecte. Se precizeaz c deformaiile pot fi de asemenea cauzate de existena tensiunilor de
cretere, de stivuirea necorespunztoare .a..
TENSIUNI INTERNE DE USCARE
42

Tensiunile interne de uscare sunt eforturi de dezvoltare n interiorul pieselor de lemn,


ca urmare a contragerii neuniforme, determinat de variaia rapid i neuniform a umiditii
n cuprinsul acestora. n timpul uscrii, n straturile de la suprafaa lemnului are loc
evaporarea apei. Ct vreme umiditatea n aceast zon este mai mare dect umiditatea de
saturaie a fibrei, contragerea nu are loc, ea ncepnd s se produc atunci cnd umiditatea
scade sub pragul respectiv. Cu toate c n continuarea procesului de uscare, apa din zonele
centrale ale pieselor se deplaseaz spre suprafa, pentru a nlocuii apa pierdut, coninutul
de umiditate rmne neuniform pe seciune, fiind mai mare la mijloc i mic spre periferie,
ntruct, n paralel, evaporarea la exterior se produce mai departe. Or, repartizarea
neuniform a umiditii face, la rndul ei, ca i contragerea pe seciune s fie neuniform. n
condiiile n care, n timpul uscrii, contragerea materialului lemnos nu este egal pe ntreaga
seciune, deformaiile produse de aceasta vor fi diferite. Ca urmare, apar tensiuni interne,
care tind s echilibreze forele responsabile de deformaiile nregistrate. Se precizeaz c, n
cazul dat, avnd umiditatea redus, straturile de la suprafaa pieselor tind s se contrag.
Datorit rezistenei opuse de ctre straturile interioare, care, avnd o umiditate mult
superioar, nu se contrag sau se contrag mai puin, ele vor fi totodat supuse unor eforturi de
traciune. Concomitent ns, n straturile din interior ncep s se manifeste eforturi de
compresiune, tiut fiind faptul c, ntr-un corp care i menine integritatea, tensiunile
determinate de cauze interne trebuie s se echilibreze reciproc. Tensiunile interne de uscare
mari, n cazul c depesc rezistenele minime ale lemnului, pot s nu mai fie preluate de
ctre acesta, prin producerea deformrilor, cauznd astfel apariia crpturilor. Un asemenea
caz l prezint piesele cu seciunea circular sau rectangular coninnd inima lemnului, la
care, datorit contragerii n perimetru mai mare dect contragerea pe direcia razei, dup
uscare apar eforturi de traciune la suprafa i de compresiune n interior. Ca urmare chiar i
atunci cnd uscarea este lent i bine condus, la aceste piese se formeaz crpturi radiale n
straturile de suprafa (fig. 2).
Fig. 2 Tensiuni interne de uscare i crpturi produse datorit
anizotropiei contragerii, la grinzi avnd central inima lemnului

Crpturile constituind un defect cu consecine


puternic negative asupra calitilor tehnologice ale
lemnului i totodat limitnd drastic posibilitile de
utilizare a acestuia, rezult c stabilirea regimului de
uscare, ca i conducerea nemijlocit a procesului
respectiv trebuie s fie astfel efectuate, nct prezena
lor, ca i prezena cauzelor care le produc, s fie pe ct
posibil mai mult evitate. nsuirea lemnului de a se
umfla prezint uneori avantaje, asigurnd, de exemplu,
etanarea vaselor de lemn, a butoaielor, a conductelor de lemn etc.
CLDURA DE UMFLARE
Cldura de umflare, este cldura eliberat de apa n stare de vapori disociat dipolic,
la legarea sa de grupele OH libere de la suprafaa micelelor, cu ocazia realizrii sorbiei
moleculare de ctre lemnul anhidru. Cantitatea de cldur de umflare poate depii 19
kcal/kg lemn, depinznd de specia lemnoas, ca i de umiditatea lemnului.
VITEZA DE UMFLARE
Viteza de umflare, respectiv mrimea umflrii raportat la unitatea de timp, este cu att mai
43

mare cu ct diferena dintre umiditatea iniial a lemnului este mai ridicat. Ea este de
asemenea cu att mai mare cu ct temperatura lemnului este mai mare i cu ct umiditatea
iniial i masa volumic a acestuia sunt mai mici.
PRESIUNE A DE UMFLARE
Ca urmare a sorbiei, n lemn apar presiuni de umflare, care, datorit valorilor
apreciabile atinse, pe vremuri erau folosite la despicarea pietrei. Pentru cunoaterea evoluiei
valorilor presiunii de umflare, s-au fcut cercetri de laborator asupra lemnului de duramen
de pin silvestru, folosind epruvete, n stare anhidr, cu baza 12x12 mm i nlimea n lungul
fibrei de 8 mm. Umezirea s-a fcut prin cufundarea n ap distilat. S-a constatat (fig. 3) c,
n timpul umflrii, n lemn ia natere o presiune, care, iniial, crete timp de circa 40 min,
ajungnd la o valoare maxim dup care se stabilizeaz (dup unii, presiunea de umflare
maxim s-ar realiza n jurul umiditii de 100%). De asemenea, a reieit c presiunea de
umflare pe direcie tangenial este mai mare dect cea nregistrat pe direcie radial.
Fig. 3 Variaia presiunii de umflare a lemnului de duramen de pin
silvestru cufundat n ap: 1 n direcie radial; 2 n direcie
tangenial.

A mai rezultat c, la speciile rinoase, ca i la unele


specii foioase (nu i la speciile cu porii mprtiai), ntre care
stejarul, presiunea de umflare pe direcie tangenial este de
1,5-2 ori mai mare dect cea pe direcie radial. La temperaturi
mai ridicate, concomitent cu creterea elasticitii lemnului,
presiunea de umflare se micoreaz. Astfel, la o temperatur
0
de 83-86 C, presiunea de umflare scade la aproximativ jumtate fa de cea stabilit la
temperatura obinuit. Totodat s-a vzut c lemnul inut n aer saturat cu vapori de ap
realizeaz, n condiii de temperatur egal, o presiune de umflare mai mare dect cel inut n
ap, diferena dintre valorile acesteia ridicndu-se uneori la cteva zeci de procente.
n construcii, presiunea de umflare poate conduce la producerea de fisuri n zidrie, n
cazul n care grinzile introduse n oper au, la nceput, o umiditate prea mic. Tot odat,
parchetul folosit prea uscat, cu timpul sufer denivelri.
COLAPSUL
Colapsul este un defect de uscare a lemnului, drept urmare acesta din urm avnd
celulele strivite, aproape complet lipsite de lumen i cu pereii degradai, iar la exterior
prezentnd un aspect vlurat. Colapsul este cauzat de contragerea excesiv i neregulat a
pieselor de lemn i respectiv de presiunile nalte care apar n pereii celulari, n condiiile n
care, n timpul uscrii artificiale al temperatur ridicat, apa este forat de cldur s se
evapore fr ca difuziunea ei spre exterior s poat avea loc. Aburirea lemnului poate preveni
producerea colapsului. De asemenea, n cazul cnd lemnul este uscat la temperaturi mai
joase acest defect nu se ntlnete.
Factorii care influientiaza umflarea si contragerea lemnului
1. speciea lemnoasa in general foioasele se contrag si se umfla mai mult decit
rasinoasele;
2. orientariea structurala pe directiile logitudinala, tangentiala, transversala;
3. densitatea aparenta daca creste, si sunt in crestere;
4. proportiea de lemn tirziu daca creste prortiea de lemn tirziu, si sunt in
crestere;
5. pozitia lemnului in arbore valoarea si scad pentru lemnul din portiunea
44

inferioara a trunchiului.
Valoarea si scad la virf: - pesectiune transversala pentru rasinoase, si scad in
zona centrala, pentru foioase si scad in zona periferica;
6. constanta dielectrica substantei lichide creste umflarea la cresterea constantei
dielectrice;
7. defectele de structura deoarece creste procentul de lemn tirziu, creste valoarea
si ;
8. temperatura lemnului creste temperatura (C0), cres si si .

45