Sunteți pe pagina 1din 3

Patul lui Procust

De Camil Petrescu
Romanul subiectiv este scris la persoana I, iar tehnica narativa este aceea a jurnalului.
Naratorul este autodiegetic, personaj principal in istoria relatata si subiectiv, prezinta
evenimentele dintr-un singur punct de vedere. Camil Petrescu spunea: Eu nu pot vorbi onest
decat la persoana I. Personajul este un intelectual preocupat de analiza trairilor interioare.
Accentul cade mai putin pe firul epic si mai mult pe gandurile si trairile personajului, fluxul
actiunii fiind inlocuit de fluxul constiintei. Faptele nu sunt prezentate in ordine cronologica, ci
dupa cum si le aminteste naratorul-personaj. Timpul cronologic este inlocuit de un timp interior
numit durata interioara pe care H. Bergson o descrie ca fiind senzatii si perceptii asociate unei
unitati temporale. In literatura, timpul interior poate fi recuperat sau retrait, dar nu voluntar, ci
prin ceea ce M. Proust numeste, in romanul In cautarea timpului pierdut, memorie afectiva sau
memorie involuntara. Conceptul caruia i se subsumeaza romanul subiectiv este cel de
autenticitate, textul trebuie sa lase cititorului senzatia ca ceea ce citeste s-a intamplat cu
adevarat. In acest tip de roman apare anticalofilismul care reprezinta refuzul artificiilor narative.
Toate aceste idei au fost incluse in articolul Noua structura si opera lui Marcel Proust din
volumul Teze si antiteze.
Reprezentativa pentru categoria romanului subiectiv este opera Patul lui Procust de
Camil Petrescu intrucat presupune o creatie autentica. Acesta este un roman de analiza
psihologica, al experientei, inspirat din viata autorului, articolele publicate de Camil Petrescu in
ziarele vremii aparand in notele de subsol si fiind atribuite lui Ladima.
Titlul este o trimitere directa la un mit din antichitate care spunea ca Procust punea
oamenii in patul lui si ii facea sa incapa perfect in el. Orice nepotrivire presupunea ciuntirea
omului, daca acesta era prea lung si intinderea lui, daca era prea scurt. Titlul romanului
infatiseaza o societate cu un spatiu limitat care impune oamenilor un tipar de existenta fix.
Tema romanului este, pe de-o parte scrierea unui roman, iar pe de alta parte iubirea
inteleasa ca o forma de mutilare a personalitatii, idee evidentiata chiar din titlu.
In roman apar trei scrisori care fac parte dintr-un numar mare de scrisori trimise de
doamna T. autorului cu conditia ca el sa nu le publice. Acestea nu respecta conventia scrisorii,
sunt semnate, dar nu au formula de adresare sau data. Tema lor este repulsia provocata de
domnul D. doamnei T. pe care aceasta il cunostea de aproape cincisprezece ani.
Numele doamnei T. este explicat de autor in notele de subsol: pentru ca in orasul de
provincie din care provenea doamna T., verisoara sa avea acelasi nume ca si ea, Maria Manescu,
colegii de clasa, pentru a le diferentia, le numeau dupa initiala tatalui.
In scrisori, aceasta marturiseste ca era cea mai frumoasa din orasul de provenienta, dand
dovada de ingamfare. Asupra frumusetii ei exista mai multe puncte de vedere, Fred Vasilescu
spunea: E o femeie frumoasa desi, poate, fara stilul modei, dar cand e serioasa are trasaturi
cam tari intrucat uneori pare urata, iar autorul, in notele de subsol, ii construieste un portret:
Nu inalta si inselator de slaba, palida si cu un par bogat de culoarea castanului si mai ales
extrem de emotiva alternand o sprinteneala nervoasa cu lungi taceri melancolice. Autorul o
intalneste pe doamna T. in timp ce se afla in cautarea unei actrite pentru un rol feminin in piesa
Act venetian.

Doamna T. este extem de lucida si analizeaza critic repulsia pe care i-o provoaca domnul
D., pe care aceasta il accepta datorita faptului ca si ea, la randul ei, fusese respinsa de Fred
Vasilescu. Este foarte inteligenta, profunda, feminina, orgolioasa, vanitoasa, idee evidentiata de
bucuria pe care i-o provoaca florile si biletul primite de la domnul D. atunci cand, din intamplare,
se afla in acelasi compartiment de tren cu Fred Vasilescu. Aceasta are un exagerat simt al
ridicolului, temandu-se de faptul ca servitoarea sa ar putea afla de faptul ca isi cumpara singura
flori. Are un atelier de mobila, Arta decorativa si se intalneste cu Fred Vasilescu atunci cand
este chemata sa-i mobileze apartamentul.
Fred Vasilescu este fiul lui Tanase Vasilescu Lumanararu, industriasul bogat si analfabet din
romanul Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi al lui Camil Petrescu. Acesta este
diplomat, lucrase la Ambasada Romaniei de la Londra si Geneva, bogat, elegant, infailibil in tot
ceea ce face, un alter ego al autorului. Este politicos si manierat cu toata lumea, dar este capabil
sa rosteasca fraze jignitoare la adresa altor persoane: aflati la Movila, el o jigneste pe doamna T.,
iar Ladima intervine, provocandu-l la duel.
Pasionat de avioane, automobile, curse de cai, el alege sa scrie un jurnal Intr-o dupaamiaza de august, iar pretextul este lectura scrisorilor lui Ladima destinate Emiliei Rachitaru.
Debutul romanului consta in intalnirea dintre Fred Vasilescu si cei doi scriitori care evidentiaza
faptul ca fiecare om interpreteaza diferit un eveniment. Cea mai mare parte a jurnalului este
ocupata de scrisorile trimise de Ladima Emiliei. Ele respecta conventia scrisorilor, sunt adresate
Emiliei si scrise, in general, in absenta acesteia. Exista o discrepanta intre imaginea pe care
acesta si-o creeaza despre Emilia si realitate. Scrisorile sunt alcatuite intr-un alt limbaj decat
articolele scrise de Ladima in ziar. Limbajul il nedumereste pe Fred Vasilescu datorita aspectului
sentimental, patetic si ii dezvaluie o alta imagine a lui Ladima. Jurnalul nu are aspectul unei
confesiuni, acesta scriindu-l pentru a-l intelege pe Ladima.
Fred Vasilescu vorbeste in jurnal despre iubirea pentru doamna T. numai fragmentar.
Avand o personalitate contradictorie, are elementele unui temperament extrovertit, sociabil, dar
si trasaturile unei naturi interiorizate. Acesta este un spirit citadin, monden, idee evidentiata de
escapada automobilistica de la Movila, unde cei din grupul lui de prieteni il ironizeaza in legatura
cu doamna T., iar el neaga ca ar cunoaste-o. Gustul pentru frumos este evidentiat de interesul lui
Fred pentru moda; poarta haine impecabil asortate, comenteaza dezaprobator tinuta lui Ladima
si incearca sa-l convinga sa se imbrace dupa cerintele modei, dandu-i lectii despre arta asortarii
hainelor.
Acesta este autocritic, o natura interiorizata, iar jurnalul este pentru el o forma de
eliberare prin scris. Are un spririt de observatie exagerat, evidentiat de intalnirea cu scriitorii de
la restaurant, dar si de descrierile detaliate ale Emiliei. Snobismul lui este reliefat de cadoul facut
doamnei T., dar si de grija ca aceasta sa afle cat a costat bijuteria.
O iubeste pe doamna T., dar o respinge; doamna T. afla despre iubirea lui Fred pentru ea
atunci cand citeste jurnalul adus de autor dupa moartea lui. Moartea lui Fred Vasilescu este
ambigua, pe de-o parte se condureaza ideea unei sinucideri, pe de alta parte, se spune ca
accidentul a avut loc din cauza modificarilor aduse de Fred avionului.
Initial, Fred Vasilescu o respinge pe doamna T. pentru ca refuza sa intre intr-o rutina, un
tipar ce presupune anumite obisnuinte. Iubirea este prezentata ca un sir de impacari si
despartiri, pentru el coexistenta cu doamna T. implicand schimbari de personalitate pe care nu e
dispus sa le faca, o mutilare a personalitaii. El nu poate sa faca compromisuri, de aceea romanul
se numeste Patul lui Procust, Fred Vasilescu nefiind capabil sa comunice substantial cu doamna

T. Iubirea apare ca o stare de tensiune, incompatibila cu fericirea si de fiecare data duce la


autodistrugere. Conceptia lui Fred Vasilescu despre iubire ilustreaza afirmatia din romanul
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi: Orice iubire este un monodeism voluntar
la inceput, patologic pe urma.
Notele de subsol formeaza un metaroman, un roman indirect, apartin autorului si includ o
poetica a romanului; prin notele de subsol aflam cum a fost scris romanul.
Autorul numeste prima oara romanul Dosare de existenta, idee preluata de la Andre
Gide Falsificatorii de bani. Marturiseste ca se afla initial in cautarea unei actrite pentru piesa
Act venetian, in acest context o intalneste pe doamna T. si o convinge sa scrie despre propriile
trairi. Este interesat de transcrierea bruta a trairilor interioare, nu de stilizarea acestora, astfel
formandu-se teoria anticalofilismului: Un scriitor e un om care exprima in scris cu o liniara
sinceritate ceea ce a simtit, ceea ce a gandit, ceea ce i s-a intamplat in viata lui...fara ortografie,
fara compozitie, fara stil si chiar fara caligrafie.
Autorul il convinge pe Fred Vasilescu sa scrie: Daca vrei sa-mi fi cu adevarat de folos,
povesteste-mi in scris. Sunt incluse articolele atribuite in text lui Ladima, dar in realitate au
apartinut autorului si au fost publicate in ziarul Veacul. Tot in notele de subsol apare si poezia
Patul lui Procust si este atribuita tot lui Ladima. Statutul autorului in aceste note de subsol este
echivoc pentru ca, desi incearca sa creeze autenticitate, la un moment dat marturiseste: E de
prisos sa mai atragem luarea aminte ca tot romanul acesta este o pura fictiune.
Autorul isi asuma cel de-al doilea epilog al romanului numit Povestit de autor. Acesta
include circumstantele mortii lui Fred Vasilescu, decizia autorului de-ai arata doamnei T. jurnalul
lui Fred, iar doamna T., cititndu-l, isi modifica perceptia despre acesta. Finalul este deschis,
doamna T. internandu-se la un sanatoriu.